fost binecuvântată de Domnul şi pentru bucuria de a fi Mama celui care
avea să spele întreaga lume de prihana strămoşească. Acest imn de recunoştinţă
şi de mulţumire îl înalţă şi Biserica fără încetare către Dumnezeu.
Bucuria Mariei a devenit bucuria întregii Biserici care se simte salvată şi
totodată se recunoaşte trimisă să împărtăşească altora bucuria mântuirii. Prin
credinţa, speranţa şi iubirea ei arzătoare, Maria este imaginea Bisericii. Sfântul
Părinte Papa Paul al VI-lea în exortaţia apostolică “Marialis cultus” învaţă despre
Sfânta Fecioară că “a fost întotdeauna propusă de Biserică drept model de imitat…
Ea s-a dăruit total şi responsabil voinţei lui Dumnezeu, pentru că a primit cuvântul
şi l-a pus în practică, pentru că acţiunea sa a fost animată de iubire şi de spiritul
de slujire… Maria a fost prima şi cea mai perfectă discipolă a lui Cristos.“.
Pietatea noastră filială faţă de Maria este de fapt o latură indispensabilă a vieţii
noastre în Cristos. Maria nu a fost numai calea aleasă de Dumnezeu pentru a se
face om, ea este şi calea noastră pentru a ajunge la Dumnezeu. Dacă voim să fim ai
lui Cristos trebuie să o iubim şi pe Mama Lui. Marii cinstitori ai Mariei au fost
întotdeauna neobosiţi apostoli şi toţi apostolii au fost în mod filial cinstitori ai
Preacuratei.
Cât de mult greşesc aceia care consideră că evlavia către Sfânta Fecioară îl
îndepărtează pe om de unicul Mijlocitor. Cel care a experimentat chiar şi numai o
singură dată autentica prezenţă a Mariei în propria viaţă a simţit că evlavia mariană
l-a condus către Cristos, spre o experienţă profund evanghelică. Câţi nu
s-au întors la Dumnezeu şi la Cristos trecând prin faţa Neprihănitei de la Lourdes.
Milioanele de pelerini care vizitează anual Lourdes-ul sunt o dovadă că
Dumnezeu lucrează şi în zilele noastre prin Maria. Într-adevăr este incomparabil
rolul şi locul Mariei în Biserică, al cărui membru predilect este. Deşi înălţată mai
presus de îngeri şi de oameni, ea rămâne mereu alături de cei care îi cer ajutorul şi
mijlocirea.
Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri ne invită pe fiecare dintre noi să contem-
plăm frumuseţea inefabilă a sufletului preacurat al Mariei şi totodată la înţelegerea
strălucirii suprafireşti a fiecărui suflet sfinţit prin harul lui Cristos. Să ne recu-
noaştem nimicnicia noastră şi să ne adresăm ei, Neprihănitei, rugând-o să ne
dobândească de la Fiul ei iertare şi statornicie în păstrarea nevinovăţiei sufletului.
Pentru ca această sărbătoare să nu rămână pentru noi numai ca ceva exterior,
ca o simplă aducere aminte de privilegiile Mariei, suntem îndemnaţi în acest timp
al postului să ne adunăm în jurul Preacuratei pentru ca, aşa cum primii ucenici
aşteptau venirea Spiritului Sfânt împreună cu Maria în Cenacol, la fel să aşteptăm
şi noi împreună cu Maria venirea lui Isus - Mesia.
Prin rugăciunea Mariei, speranţa şi aurora mântuirii lumii întregi, putem fi
siguri că îl vom întâlni pe ¬Cristos Soarele dreptăţii care este mântuirea tuturor
celor care îl caută cu o inimă curată.
4
ADOREMUS
Parohia Greco –Catolică nr. 1 Tg Mureş
Str. Cuza Vodă nr 8
BISERICA SF. NICOLAE
Preot Paroh Flavius Miheţ
7 DECEMBRIE 2008 Săptămâna 6
-
Spiritul Sfânt să facă să răsară în gândurile noastre zâmbetul negrăit,
întruchipare a celei mult iubitoare şi Neprihănite!
Dacă ai ştii cât de frumos este zâmbetul Maicii Domnului, dacă l-
ai putea vedea preţ de o clipă, ţi-ar lumina întreaga viaţă.E zâmbetul plin
de bunătate, de duioşie, primitor, îndurător, plin de iubire.
Propunere:
Fii mereu adorator al Euharistiei pentru a putea privi şi
contempla zâmbetul Mariei, care este lumină, tărie şi izvor viu de iubire.
"Cuvine-se să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită
şi prea nevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru, ceea ce eşti mai cinstită decât
Herumvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără
stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pe tine, cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu, te mărim."
Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria
Învăţătura despre Neprihănita Zămislire a Maicii Domnului a fost proclamată
ca dogmă de credinţă de către Papa Pius al IX-lea în anul 1854 prin scrisoarea
enciclică “Ineffabilis Deus“, dar ea este cuprinsă implicit în salutarea îngerului
trimis de Dumnezeu, care a numit-o pe Maria “plină de har“. Pentru cinstirea
sfinţeniei desăvârşite a Maicii Domnului, Orientul creştin a instituit încă din
secolul al VII-lea o sărbătoare în cinstea “zămislirii fecioarei“, sărbătoare care
începând din secolul al X-lea a trecut şi în Occident. După mai multe discuţii între
teologi cu privire la conţinutul dogmatic al sărbătorii, care între timp primeşte
numele de “Immaculata conceptio” - “Zămislirea Neprihănită“, în anul 1708 Papa
Clement al XI-lea a extins-o la întreaga Biserică de Apus şi a declarat-o
sărbătoare de poruncă. A urmat actul solemn de la 8 decembrie 1854 prin care
Papa Pius al IX-lea nu a făcut decât să exprime convingerea din totdeauna a
Bisericii. “Preasfânta Fecioară Maria încă din primul moment al zămislirii ei,
printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea
meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice
prihană a păcatului strămoşesc“. Această declaraţie solemnă a Bisericii a primit
confirma-rea cerului patru ani mai târziu (1858), când Doamna îmbrăcată în alb şi
cu o cingătoarea albastră, apărând în grota de la Massabielle (Lourdes) i-a
descoperit Bernadetei care este numele ei zicând: “Eu sunt Neprihănita zămislire”.
Cu toţii cunoaştem că în urma păcatului strămoşesc sufletul creat de
Dumnezeu îşi începe existenţa în trup sub umbra lăsată de greşeala primilor părinţi,
umbră care împiedică avântul sufletului spre cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu,
şi în acelaşi timp dereglează raporturile normale dintre suflet şi trup. Păcatul
primilor oameni a făcut să decadă firea omenească (fire comună tuturor oamenilor)
şi efectele sale le simţim fiecare dintre noi. Această fire omenească, astfel decăzută
din sfinţenia şi dreptatea iniţială, lipsită de harul lui Dumnezeu, rănită în forţele ei
naturale şi supusă morţii este transmisă tuturor oamenilor. Prin jertfa mântuitoare a
lui Cristos, care acţionează în taina botezului, sufletul devine curat şi neprihănit,
spălat de pata păcatului strămoşesc.
Această neprihanire a sufletului a fost acordată Fecioarei Maria chiar din clipa
zămislirii, ca un privilegiu divin acordat aceleia care avea să devină Mama
Răscumpărătorului. Prin acest privilegiu, sufletul Mariei nu a cunoscut nici o
piedică în avântul spre Dumnezeu şi nici tendinţele trupului împotriva spiritului; ea
a rămas totdeauna victorioasă asupra răului. Pentru ca noi să putem înţelege
“Neprihănita Zămislire” a Maicii Domnului, trebuie să înţelegem mai întâi ce este
păcatul.
Prin păcat se rupe comuniunea dintre om şi Dumnezeu. Dacă înainte de păcat
omul trăia într-un raport de profundă prietenie şi familiaritate cu Dumnezeu în
urma neascultării sale raportul de armonie cu Tatăl se rupe şi omul se înstrăinează
de Creatorul său. El nu primeşte nicidecum independenţa totală pe care o promi-
sese şarpele, ci din contra se simte vinovat şi gol datorită trădării sale, şi drept
urmare se ascunde, nu vrea să mai întâlnească privirea lui Dumnezeu. Aceasta era
starea în care ajunsese omul în urma păcatului său şi a pierderii harului divin.
Insă după căderea omului în păcat, Dumnezeu nu-l părăseşte pe cel care este
capodopera întregii sale creaţii. Dimpotrivă, Dumnezeu îl cheamă pe om şi-i
vesteşte că răul va fi învins. Acest pasaj din Geneză a fost numit “Protoevanghe-
lie“, pentru că e prima vestire a lui Mesia Răscumpărătorul, a unei lupte între şarpe
şi femeie şi a biruinţei finale a unui urmaş al ei. Sfinţii Părinţi ai Bisericii recunosc
în femeia vestită pe Maria, noua Evă.
Maria este inserată definitiv în misterul lui Cristos prin evenimentul vestirii
îngerului; aceasta se petrece la Nazaret, în împrejurările concrete ale istoriei lui
Israel, a poporului căruia cel dintâi i-au fost destinate făgăduinţele lui Dumnezeu.
Îngerul Gabriel o salută pe Maria: “Bucură-te cea plină de har; Domnul este cu
2
tine“. Ea se tulbură la aceste cuvinte şi se întreba ce să însemne acest salut. Atunci
îngerul o încurajă spunându-i: “Nu-ţi fie teamă Marie, căci ai aflat har la
Dumnezeu“.
Teologia se străduieşte să cerceteze această plinătate de har a Mariei şi scoate
de aici motive suficiente ca să-i atribuie Fecioarei toate perfecţiunile la care este
chemată natura umană. Consacrată în întregime Domnului, Maria era în condiţia
ideală pentru a răspunde cu tot sufletul şi fără piedica vreunui păcat la invitaţia lui
Dumnezeu care o chema să fie Mama aceluia care “ridică păcatele lumii“.
Consimţind la cuvântul divin, “fiica lui Adam“, Maria a devenit Mama lui
Isus oferindu-se total pe sine ca slujitoare a Domnului. Sfântul Irineu, vorbind
despre Maria, spune că “prin ascultare a devenit cauză de mântuire pentru sine şi
pentru întregul neam omenesc“. De aceea multor Părinţi ai Bisericii le place să
afirme că “nodul neascultării Evei a fost desfăcut prin ascultarea Mariei, ceea ce
a legat fecioara Eva prin necredinţă, a dezlegat Fecioara Maria prin credinţă“.
Planul divin de mântuire, care s-a manifestat în întregime prin venirea lui
Cristos pe pământ, este veşnic şi universal; el cuprinde pe toţi oamenii creaţi după
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. “El a orânduit mai înainte ca să fim adoptaţi
ca fii prin Cristos” şi tot în Cristos “Dumnezeu ne-a predestinat ca să fim poporul
său… să fim ca nişte instrumente care cântă gloria sa“.
Dacă alegerea din veşnicie în Cristos şi destinarea de fii adoptivi îi privesc pe
toţi oamenii, alegerea Mariei este cu totul unică, întrucât ea este fiica predilectă a
Tatălui şi Mireasa Spiritului Sfânt. Cinstea pe care Biserica i-o acordă este
justificată de demnitatea deosebită pe care însuşi Dumnezeu i-a acordat-o.
Dacă ne-am întreba care este sensul acestei sărbători, un răspuns potrivit
găsim în următoarele cuvinte: “Părinte sfânt… tu ai scutit-o pe Sfânta Fecioară
Maria de pata păcatului strămoşesc şi ai copleşit-o cu plinătatea harului ca să
devină o Mamă vrednică de Fiul Tău. În ea ne-ai oferit o imagine a Bisericii,
Mireasa lui Cristos, fără pată, frumoasă şi strălucitoare… pe ea ai ales-o dintre
toate făpturile ca să fie un model de sfinţenie şi mijlocitoare de haruri pentru
poporul tău“.
Neprihănita Fecioară reprezintă pentru noi o prezenţă de har căci în Maria s-a
anticipat ceea ce a fost promis tuturor. Ea este prima răscumpărată şi în ea găsim
forţă şi inspiraţie în urmarea chemării noastre, căci ea este Maica harului şi a
iertării, a speranţei şi a curajului creştin.
Sărbătoarea este o aducere de mulţumire lui Dumnezeu pentru marile
lucruri pe care le-a făcut pentru Maria şi le face pentru noi. “Cântaţi
Domnului un cântec nou pentru că a făcut lucruri minunate. Acestea sunt
cuvintele prin care l-am lăudat pe Domnul, pentru că Maria este una dintre
marile minunaţii ale lui Dumnezeu. Ea însăşi mărturiseşte “Lucruri mari
mi-a făcut cel atotputernic… toate popoarele mă vor numi fericită“.
Magnificat este imnul de recunoştinţă pentru neprihănirea cu care Maria a
3