Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca Facultatea de Teologie Ortodoxa Cercul de studii patristice ,,Sfantul Macarie Egipteanul,, Tema de cercetare: Omiliile

Sf. Macarie Egipteanul Omilia I

Explicarea alegorica a vedeniei descrisa de profetul Iezechiel

Asa cum se spune in introducerea facuta la aceasta lucrare, istoria crestinismului inregistreaza o noua intorsatura incepand cu secolul al IVlea in privinta cautarii desavarsirii crestine si a dragostei pentru Domnul Iisus Hristos. Crestinismul ne mai fiind acum persecutat martirii au facut loc pustnicilor si sihastrilor care simteau chemarea de a-si jertfi viata lor pentru Hristos in pustie.Aceasta chemare launtrica de multi numita nebunie pustnicii si sihastrii care umpleau pustiile au fost indrumati de Textele puternice ale Scripturii. Aceasta chemare nu venea dintr-un impuls omenesc ci era chemarea Duhului Sfant care ii calauzea pe acesti oameni sfinti spre locurile indepartate si adanci ale pustiei unde puteau sa se lepede si sa renunte la toate legaturile lumesti pentru a putea sa se aduca drept jertfa vie lui Dumnezeu. Modele demne de urmat sa-u facut Sfintii Antonie cel Mare si Macarie Egipteanul care au trait in pustia Egiptului. In linistea pustiei acesti mari Parinti ai crestinismului dupa multe lupte cu ei insasi cu patimile si cu ispitele ce veneau de la vrajmasii cei nevazuti, dar condusi de focul dragostei pentru desavarsirea in Hristos, ne-au lasat ca marturie multe din scrierile lor sfinte care dea lungul timpului au ajutatpe multi sa le urmeze exemplul si sa fie intariti in lupta ce incepe cu toti cei ce doresc sa il urmeze pe Hristos pe calea cea stramta a mantuirii avand drept povatuitori acesti Stalpi ai credintei, adevarati ucenici ai Sfintilor Apostoli si prin ei al Mantuitorului Hristos. Omiliile Sfantului Macarie Egipteanul au fost impartite de cercetatori si de specialisti in patru mari colectii. Limba originala in care au fost scrise

este limbagreaca, dar au fost traduse in limbile marilor Biserici ori popoare ale vremii. Multi dintre specialisti au pus in discutie autorul acestor sfinte scrieri dar au ramas ca fiind ale Sfantului Macarie Egipteanul. Despre Sfintenia vietii Sfantului Macarie, autorul spune ca ii este frica sa o prezinte pentru ca multi dintre cei putin credinciosi nu ar crede nenumaratele minuni savarsite de Dumnezeu prin Sfantul Macarie si de masura duhovniceasca la care a ajuns sfantul prin viata ascetica plina de nevointe si de rugaciune neincetata. Fiind contemporan cu Sfantul Antonie cel Mare si fiind egiptean si el a ramas cu numele de Macarie Egipteanul sau Macarie cel Mare. Nascut intru-n sat numit Pitnapar, provenind dintr-o familie crestina foarte evlavioasa. parintii lui l-au silit sa se insoare, insa, el a fugit de viata lumeasca si dupa moartea parintilor sai, a ales sa traiasca viata pustniceasca. Pleaca in pustie la varsta de treizeci de ani. Dupa zece ani de nevointa si inaintand in virtute in cat era numit ,, copilul batran,, plin de intelepciune si dobandind darurile Duhului Sfant de a stapani si deosebi duhurile cat si darul profetiei s-a invrednicit a fi preot. A savarsit multe minuni ajungand sa invie si un mort obligat fiind sa faca ascultare, pentru a arata adevarul despre invierea cu trupul ,unui eretic care nu credea in inviere .S-a mutat la Domnul la varsta de 90 de ani iar noua ne-a lasat sa ne impartasim din experienta s-a duhovniceasca prin sfintele sale scrieri care sunt de o mare valoare si care au fost studiate si cunoscute inca din primele viacuri ale crestinismului in general de lumea monastica atat in Rasarit cat si in Apus. Omilia i ntaia este impartita in 12 puncte. Sfantul Macarie incepe prin prezentarea vedeniei dumnezeieste avuta de catre proorocul Iezechiel. In care i s-a aratat ca pe o campie un car de heruvimi cu patru fiinte duhovnicesti care fiecare dintre ele aveau patru fete, una de vultur, una de leu, una de vitel si una de om.Fiecare fata avea aripi ca sa nu i se distinga nici partea de dinainte nici partea de dinapoi. Spatele si pantecele lor erau pline de ochi si nu era nici un loc unde sa nu fie ochi.In jurul fiecarei fete erau cate trei roti, iar in roti era duh. Deasupra lor se odihnea un om, iar asternutul picioarelor era un safir. Carul purta pe heruvimi iar fiintele purtau pe Stapanul care le conducea. Orice loc in care mergea spre fata mergea, iar dedesupt a vazut ca o mana ce ii sprijinea si ii purta. Sfantul Marcu vede in aceasta vedenie adevarata si reala o aratare tainica dunezeiasca plina de intelesuri si de taine care erau ascunse si neintelese de neamuri pana la aratarea lui Hristos.Aceasta vedenie duhovniceasca Sfantul Macarie o interpreteaza ca fiind taina

sufletuluicare, primind pe Domnul, devine tron al slavei Lui. Sufletul care se invredniceste, devine Duhului Sfant scaun si locas , templu al Duhului Sfant impartasinduse de lumina si fiind in intregime fata , in intregime ochi. Atunci cand peste suflet se aseaza slava negraita a lui Hristos , sufletul se umple de lumina sinu mai ramane in intuneric, este tot acoperit de ochi duhovnicesti si sta fata catre fata cu Hristos care il conduce, il sfatueste, il impodobeste si il imfrumuseteaza cu frumusete spirituala nepieritoare. Cele patru vietati reprezinta pentru Sfantul Marcu facultatile conducatoare ale sufletului, pentru ca asa cum vulturul domneste peste pasari, leul peste animale, taurul peste animalele domestice iar omul peste toate cele create as si facultatile conducatoare, vointa, mintea, constiinta si puterea de a iubi, domnesc peste instincte, carmuind carul sufletului intru care se afla Dumnezeu. Aceasta vedenie reprezinta Biserica cereasca a sfintilor.Ochii cei multi ale celor patru fiinte reprezinta numarul sfintilor, care sunt asemanati cu stelele cerului. Asa cum stelele sunt vazute de toti dar numarul lor ramane necunoscut, asa si numarul sfintilor ne este necunoscut noua, doar Dumnezeu cunoaste numarul celor ce ostenindu-se intra in Biserica cereasca sa se desfateze.Sufletele sfintilor devin tron si scaun pentru Hristos si sunt carmuite de El precum stie.Asa cum fiintele cele duhovnicesti nu mergeau undevroiau ci erau conduse de cel ce sedea deasupra si le conducea , sufletele asculta de Hristos si sunt conduse de El. Nu merg in cer cand vor, ci atunci cand trupul este pustiit, sunt conduse si povatuite de El spre ceruri. Slava de care se bucura sufletele cele ce se invrednicesc si se lasa calauzite de Hristos se va revarsa si peste trupuri la inviere. Sufletele devin luminatori pentru lume, purtatori de lumina dumnezeiasca dupa cum ne invata Mantuitorul care a spus Apostolilor ,, Voi sunteti lumina lumii,,. Prin invatatura primita de catre Sfintii Apostoli de la Hristos, ei au devenit ochii si lumina lumii prin care lumea care se afla in intunericul necunoasterii lui Dumnezeu, ei au devenit ochii prin care cei ce au crezut au reusit sa vada , sa cunoasca si sa fie luminati de lumina cereasca a Duhului Adevarului de care si ei au fost luminati. Apostolii s-au facut si sare lumii asa cum au fost trimisi sa sareze cu sarea Duhului Sfant.Au tamaduit sufletele presarand peste ele sarea cea tamaduitoaresi curatitoare.Aici Sfantul Macarie arata cum sarea care sareaza carnea o ajuta sa nu se strice si sa nu fie mancata de viermi se aseamana cu sarea cereasca a Duhului Sfant. Daca pe carne nu vie pusa sare , putrezeste, miroase urat si se umple de viermi care umbla prin ea si o mananca. Sarea este folosita pentru a trata carnea si pentru a o feri de stricaciune, de viermi si de mirosul urat, tot asa si sufletul care nu se sareaza cu sarea Duhului Sfant care este puterea lui Dumnezeu, putrezeste si se umple de mirosul greu al gandurilorrele,incat se

indeparteaza de la el fata lui Dumnezeu,si se face salas cugetelor celor drsarte ale intunericului, patimilor.Viermii cei rai ce mananca carnea pentru suflet sunt duhurile celui viclean si puterile intunericului care se salasluiesc, misuna prin el si il distrug asa cum spune Psalmistul: ,,s-au imputit si au putrezit ranile mele,,.Sarea nu se poate obtine altfel decat cerand-o prin rugaciune de la Dumnezeu, care nu intarzie sa o dea celui ce o cere. O alta taina a legii celei vechi care era ascunsa pentru cei ce ramaneau la litera si nu aveau ochii cei duhovnicesti, vazatori ale tainelor Dumnezeiesti, Sfantul Macarie ne o descopera in insemnatatea injunghierii animalelor aduse ca jertfa, de catre preoti, care mai intai injunghiau animalul, apoi il taia bucati, il sara si il punea pe foc.Asa trebue sa se intample si cu sufletul nostru cand se apropie de Hristos, Arhiereul cel Adevarat. Trebue sa fie junghiat de dansul si trebuie sa moara fata de cugetul si de viata cea rea in care a trait, adica sa iasa pacatul si rautatile patimilor, intocmai cum iese sufletul din animalul junghiat.Dupa cum trupul moare cand sufletul il paraseste si nu mai traieste viata de inainte, tot asa se intampla si cu sufletul care este atins de puterea lui Hristos.Prin harul Lui sufletul moare fata de lume, nu mai traieste viata cea veche, nu mai aude, nu mai vetueste in intunericul pacatului.Rautatile si patimile se ideparteazade noi datorita harului asa cum iese sufletul din trup, dupa cum spune Sf. Ap. Pavel: ,,Pentru mine lumea a fost rastignita si eu pentru lume,, Sufletul care nu este junghiat si nu este sarat de harul lui Hristos si inca mai traieste in lume si in intunericul pacatului, nu apartine trupului luminii, ci al intunericuluisi este inca de partea intunericului. Dupa cum cei ce au suflet de lumina, au puterea Duhului Sfant, sunt de partea luminii.Mai departe Sfantul Macarie arata cum sufletul care nu este creat de intuneric devine trup al intunericuluisi o arata prin pilda imbracarii cu o haina care nu am fi facuto noi dar care odata imbracata devine a noastra. La fel si diavolul a intrat prin pacat in suflet si s-a imbracat cu sufletul facand din el trup al intunericului.Sufletul se amesteca cu acela cu care se uneste prin vointa. de se uneste cu Dumnezeu are in el lumina dumnezeiasca si devine lucrator al virtutilor, fie unindu-se cu cugetul celui rau are in el intunericul pacatului si este vrednic de osanda. De aceea se cuvine sa venim la Hristos Arhiereul cel Vesnic si sa ne oferim lui ca jertfa spre mantuire ca prin El sa murim lumii si sa ne mutam la un alt mod de viata, cea dumnezeiasca.Sa devenim morti fata de lumea aceasta sa nu mai auzim vocea, graiurile nici tumultul provocat de duhurile intunericului si sa ne mutam in cetatea luminii dumnezeesti unde domneste linistea si pacea, acolo unde sufletul vietueste, asculta, petrece, graieste, gandeste si savarseste lucruri duhovnicesti vrednice de Dumnezeu. Sfantul Macarie ca un cunascator al lui Dumnezeu ne indeamna sa ne

rugam si sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne primeasca si pe noi ca jertfa a S-a.Sa fie nimicit in noi pacatul si toata lucrarea intunericului ca sa poata salaslui in noi Duhul cel ceresc care sa ne poarte prin uciderea pacatului la lumina lui Hristos. Daca in carul sufletelor noastre se va aseza Hristos, El ca un Atotputernic nici nu va mai avea nevoie sa lupte caci toate i se supun si pururea birueste. Auzind acestea sa cercetam de avem aceste bunuri in sufletele noastre. Pentru ca nu sunt simple vorbe ci sunt adevaruri reale care exista in suflet.Iar de suntem lipsiti de aceste bunuri duhovnicesti sa plangem si sa ne caim ca niste raniti si ca morti pentru Imparatia lui Dumnezeu. Se cuvine sa invoci mereu numele Domnului si sa te rogi cu credinta, ca sa te invrednicesti a dobandi viata cea adevarata. Iata calea prin care putem dobandi iertarea si lumina cea dumnezeiasca, invocarea numelui Domnului si rugaciunea cu credinta. Aici vedem ca inca din primele viacuri Parintii cei mari cunosteau puterea invocarii numelui Domnului si cat de adanca este rugaciunea isihasmului de mai tarziu care are radacini inca din primele secole ale crestinismului. Asa cum trupul care se naste gol si care a fost randuit sa depinda de cele de afara mancare, bautura, aer, haine, incaltaminte, la fel si sufletului, Dumnezeu a randuit sa aiba viata vesnica nu prin firea sa, ci de la Dumnezeire de la Duhul Sau. Deci Hrana si imbracamintea sufletului, vin din lumina Duhului.Sufletul care doreste sa se mantueasca, ne invata prin aceasta omilie, Sfantul Macarie, trebue sa se hraneasca cu Dumnezeu. In finalul acestei omilii gasim si trimiterea indirecta la Sfintele Taine. Spune ca: ,,aca nu se naste de pe acum pentru patria celor vii,,. Cum se naste cineva pentru patria celor vii? si la inceput arata ca pentru a te naste trebue mai intai sa mori, aici, vad o trimitere la Taina Sfantului Botez, caci prin Botez omul vechi moare pacatului si lumii intunericului si se naste fiinta noua, om nou prin apa si prin Duh. Al doilea pas sau cerinta este sa se hraneasca cu bunurile de acolo si sa sporeasca duhovniceste in Domnul, sa se imbrace cu vesmantul divin. fara de aceasta hrana ii este imposibil sa traiasca de la sine in desfatare si odihna. In continuare vedem trimiterea la Euharistie, la Sfanta Impartasanie; Pentru ca firea cea dumnezeiasca are painea vietii, adica pe acela care a zis: ,, Eu sunt painea vietii,, si ,,apa cea vie,, si ,,vinul care inveseleste inima omului,,. Aceste trimiteri ne arata singurul mod prin care putem sa ne hranim cu trupul si sangele lui Hristos. Iar mai departe: undelemnul bucuriei si hrana cea de toate felurile ale Duhului celui ceresc, imbracamintea cea cereasca a luminii, care sunt de la Dumnezeu. Undelemnul bucuriei nu poate fi altceva decat pecetluirea cu Duhul Sfant, primita prin Sfanta taina a Mirungerii. De la acestea vine viata cea vesnica a sufletului. Nu este o alta cale, de aceea plange pe cei ce raman cu trupul la cele oferite de propria-i fire pentru ca se deterioreaza si moare. La fel si

sufletul care ramane la propria-i fire, care se increde in faptele sale si nu se impartaseste de Duhul cel dumnezeiesc si moare.Sufletele care nu se pregatesc si care traiesc intru stricaciune, arata Sfantul Macarie ca sunt deplanse de Dumnezeu si de sfintii ingeri.Cel ce devine tron al lui Dumnezeu si se imbraca in haina luminii si se hraneste cu hrana Duhului, a dobandit de pe acum Haina vea vesnica, iar sufletul se odihneste cu Domnul. Omilia se incheie cu indemnul la rugaciunea neincetata, la saracia de fapte bune si la nadejdea in Dumnezeu care asculta pe cei ce striga catre El ziua si noaptea. Lui i se cuvine marirea si puterea in veci Amin.