FECIOARA MARIA- MODELUL MAMEI CREȘTINE

Vinovăţia Evei biblice a fost pivotul credinţei creştine, misiunea lui Iisus Hristos pe pământ fiind
stăvilirea neascultării de Dumnezeu. Dacă Eva a păcătuit şi apoi l-a îndemnat pe Adam să comită
aceeaşi faptă, Fecioara Maria a fost prima persoană din întreaga istorie care L-a primit şi acceptat pe
Hristos drept Mântuitor. Maica Domnului rămâne modelul de netăgăduit pentru orice femeie
creştină.

Paul Evdokimov spune că Eva cea nouă întru Hristos, Maria, aduce adevărul despre natura umană.
Biserica o declară „pururea Fecioară”, adică fecioară în esenţa ei şi prin aceasta „Maică”. Într-un text
al unui vechi fragment liturgic referitor la Preacurata Fecioară Maria, se spune: „Tu ai născut pe Fiul
fără tată, pe acest Fiu pe care Tatăl mai înainte de veci l-a născut fără mamă”. Analogia, deşi nu este
pe deplin adecvată marilor realităţi divine, este totuşi sugestivă, în înţelesul că Fecioara devine chipul
omenesc al paternităţii divine, o punte a unei apropieri intime de Dumnezeu. „Dacă paternitatea este
categoria vieţii divine, maternitatea este categoria religioasă a vieţii umane.”

Maica Domnului, pururea Fecioară, modelul desăvârşit pentru toate femeile îşi păstrează fecioria.
Chipul Maicii Domnului ne arată în primul rând chipul unei femei. Primul dar al lui Hristos dat nouă,
prima şi cea mai profundă descoperire a învăţăturii şi a chemării Sale, ne este dat în chipul unei
femei.

Creştinismul nu a marginalizat niciodată femeia, însă acest lucru se petrece în zilele noastre tocmai
prin mişcările feministe. Femeia este marginalizată, se automarginalizează atunci când renunţă la
chemarea ei şi atunci când, renunţând să mai fie ceea ce este, renunţând să îşi poarte crucea, vrea să
fie asemenea bărbatului. Orice femeie va descoperi sensul vieţii în căsnicie şi mai apoi în darul şi
răspunderea de a fi mamă. Femeia creştină s-a distins ca educatoare în toate straturile şi epocile,
ridicându-se la înălţimea idealului creştin al vremii, care a putut să fie mai mult misionar, martiric,
ierarhic sau ascetic.

În istoria apostolatului, femeia a jucat un rol important ca agentă a evanghelizării. Preţioasele

colaboratoare ale Sfântului Apostol Pavel sau ale altor misionari au fost dintru început active şi
vrednice purtătoare ale ideilor creştine. De multe ori, femeia s-a convertit înainte de soţul ei, i-a
convertit şi pe el, şi pe copiii lor.

Imaginea Fecioarei pe pământ

Sfânta Fecioară Maria este modelul suprem al dăruirii de sine, ca şi al neprihănirii întru sfinţenie, pe
când vechea Evă este modelul decăderii.
Părintele profesor Ilie Moldovan spunea că în ceea ce priveşte femeia, cultul ei pentru Maica
Domnului poate însemna înrâurirea lăuntrică a intimităţii unei fecioare preacurate şi a unei mame
desăvârşite. Astfel, este întruchipată setea de plinitudine şi sfinţenie, precum şi elanul de dăruire.
Rolul femeii este foarte mare, pentru că ea are o înzestrare aparte de a intui şi de a pătrunde în
„taina” celuilalt. Ea parcă e mai aproape de Dumnezeu prin iubirea mângâietoare.

Bune sunt toate slujbele şi folositoare, dar „partea cea bună” pe care să şi-o poată alege femeia este
de a fi candelă a credinţei în Dumnezeu, mai întâi în familia sa, şi apoi în mijlocul societăţii în care
trăieşte, mai ales că „două puteri sunt în lume: Dumnezeu în cer şi mama pe pământ”! E tot ceea ce
aşteaptă Hristos de la noi, aceasta este pilda celor dintâi vestitoare ale Învierii Domnului şi pilda unui
nesfârşit număr de mame creştine.

„Slava bărbatului”

Femeia, după Sfântul Apostol Pavel, este „slava bărbatului” (I Corinteni 11, 7). În puritatea sa
luminoasă dintâi, ea este ca o oglindă care reflectă chipul bărbatului, îl descoperă lui însuşi, iar prin
acest lucru îl predispune unirii cu Dumnezeu.

În acest fel, ajutorul pe care îl acordă bărbatului este acela de a se înţelege pe sine, de a-şi realiza în
lume destinul propriu, dar, în acelaşi timp, şi de a-şi realiza împreună un destin specific vieţii creştine.

Alexander Schmemman arată că imaginea Fecioarei Maria este imaginea smereniei şi a curăţiei
neţărmuite, dar totuşi plină de frumuseţe şi putere; imaginea iubirii şi a biruinţei iubirii.

Mai mult, prin Fecioara Mamă, femeia este înălţată la demnitatea de a fi imaginea vie a Mariei pe
pământ, soţie castă şi fidelă, mamă devotată şi iubitoare, după modelul Mamei divine.

Demnitatea femeii

Femeia creştină în rolul de soţie şi mamă poate avea un rol important în istoria mântuirii soţului,
copiilor şi a multor oameni. Sunt numeroase exemple de femei, mamă şi soţie, care au avut un rol
important în mântuirea altora. Ana, mama lui Samuel, Rut, mama lui Obed; Eunice, mama lui Timotei;
mama lui Ruf şi Pavel (Romani 12,13). Astăzi sunt multe mame şi soţii care au o înrâurire deosebită
asupra soţilor şi asupra copiilor lor şi ne sunt necunoscute nouă, dar sus în ceruri ele vor fi
descoperite şi făcute cunoscute tuturor.
Naşterea de prunci este o slujbă cucernică adusă lui Dumnezeu. Femeia participă la jertfa lui Hristos
pentru sfinţirea copiilor pe care i-au primit de la Dumnezeu din rugăciunea arhierească: „pentru ei
Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr” (Ioan, 17, 19).

Biserica, prin învăţătura sa dată de Mântuitorul Hristos şi transmisă până în zilele noastre prin Sfânta
Tradiţie, a ridicat femeia la cea mai înaltă demnitate la care putea fi ridicată. Femeia, chipul creştin al
femininului, Fecioara Maria a devenit Mama lui Dumnezeu, cea care L-a primit pe Cel necuprins în
pântecele ei. Nici un bărbat nu s-a bucurat de această demnitate şi nici un bărbat nu poate fi pus pe
aceeaşi treaptă cu Maica Domnului. De aceea putem spune, pe firul revelaţiei divine, că dacă prin
femeie a intrat păcatul în lume, tot prin femeie a venit izbăvirea lumii.

Ea nu cere nimic, dar le are pe toate.

Fecioara Maria este Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu
Născătoarea și pururea Fecioara. Adică e mai slăvită decât toți Sfinții Îngeri și întâia între sfinți, plină
de har și binecuvântată între femei (Lc. 1, 28), aleasă să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu și mărită pentru
că a încuviințat cu smerenie și credință lucrarea Sfântului Duh. Maica Domnului este model pentru noi
toți și în mod special pentru orice femeie.

Răspunsul adresat de Fecioara Maria Arhanghelului Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38),
dat la chemarea lui Dumnezeu, a făcut posibilă Întruparea lui Hristos şi îndumnezeirea omului prin
har. Astfel, Preacurata Maria și-a unit sufletul cu Dumnezeu prin iubire. Sfânta Fecioară nu a rămas
însă la această desăvârşire individuală ci, din milă faţă de umanitatea căzută în păcat, s-a făcut
mijlocitoarea oamenilor înaintea lui Dumnezeu.

Maica Domnului este model pentru orice femeie fiindcă, înștiințată fiind că va suferi și o sabie îi va
străbunge sufletul (Lc. 2, 35), și-a asumat cu bucurie responsabilitatea de mamă. Pentru că și-a iubit
Fiul mai mult decât propria ei viață. I-a urmat pretutindeni, smerită, fără să iasă în evidență în vreun
fel. Nu L-a părăsit nicio clipă, nici pe Golgota, când Domnul Iisus a fost răstignit și mulți s-au lepădat
de El.

Pentru că Ea este începătoarea rugăciunii neîncetate, rugătoare pentru toți și mijlocitoare înaintea
Mântuitorului nostru. Se poate spune că Fecioara Maria este prima ascetă a rugăciunii isihaste, care
lucrând înlăuntrul Ei i-a curăţit întreaga ființă, ajungând la o asemenea sfinţenie şi un asemenea har,
încât i-a întrecut în curăţie pe îngeri.

Maica Domnului este cea care, adusă fiind la Templu, a trăit în necurmată rugăciune de la vârsta de
trei ani. Fecioara-Mamă devine astfel modelul rugăciunii şi al vieţii isihaste, întrucât avea rugăciunea
în inimă, în minte, în toată fiinţa ei. Întreaga sa viaţă a fost o rugăciune continuă, o pomenire
neîncetată a lui Dumnezeu. În felul acesta, Sfânta Fecioară a ajuns „la cea mai înaltă şi curată treaptă
a trăirii duhovniceşti, aşa încât s-a numit Preasfânta Maică a Cuvântului lui Dumnezeu, Izvorul
Rugăciunii”. De aceea, intrarea în Sfânta Sfintelor şi smerita ascultare a Fecioarei Maria este descrisă
ca o înainte-prăznuire sau anticipare a Bunei Vestiri, pentru că păşind Preacurata în sălaşul în care nu
se putea intra, înalte „suişuri în inima sa a pus” (Ps. 83, 6), şi ajungând până la ceruri, L-a atras pe
Dumnezeu către noi.

„Cea mai frumoasă făptură a lui Dumnezeu”

Maica Domnului rămâne pururi un model pentru fecioare pentru că și-a păstrat fecioria neîntinată, ca
pe un dar de mare preț și astfel Ea este cea mai frumoasă făptură a lui Dumnezeu. Se poate spune că
„pe treapta cea mai de sus se află frumuseţea Născătoarei, Maica Domnului, şi astfel Mama tuturor
oamenilor, noua Evă-Viaţă. Loc privilegiat al Duhului Frumuseţii, numai icoana ei poate din nou să ne
apropie misterul”. Petrecând în Sfânta Sfintelor, Maica Domnului a întrecut pe toţi oamenii prin
negrăita frumuseţe a curăţiei sale.

Dar, spre deosebire de lumea creată, toată frumuseţea şi slava Fecioarei nu sunt exterioare, ci purced
dinlăuntrul ei, din puritatea sufletului ei feciorelnic. Astfel, această frumuseţe şi slavă interioară a
sufletului ei vin din cultivarea virtuţilor şi aprofundarea rugăciunii, din pedagogia divină, şi nu din
învăţătură omenească: „Toată slava fiicei Împăratului este înlăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi
prea înfrumuseţată” (Ps. 44, 15). Pentru aceasta, slava Fecioarei Maria se revarsă ca o lumină, arătând
că sufletul ei curat e cu adevărat preafrumos.

Cine nu ar dori să urmeze Maicii Domnului pe calea virtuților sfinte, să fie părtaș la darurile Fiului lui
Dumnezeu, prin care suntem mântuiți?

Să ne întoarcem ochii sufletului spre Sfânta Fecioara Maria și să învățăm din predica ei smerită, fără
cuvinte și din viața ei trăită în totală discreție, nu în umbră ci în lumina iubirii nețărmurite pentru Iisus
Hristos și pentru toți oamenii. Privind icoanele care o înfățișează pe Maica Domnului, se pot vedea
modestia, buna-cuviință și desăvârșita simplitate. Toate izvorăsc din sufletul Ei curat și plin de iubirea
lui Dumnezeu, de aceea Ea este teologia desăvârșită.

Sfânta Fecioară, ca Maica Vieții, este cea prin care tinerele femei pot să redescopere propria lor
vocație. Sensibilitatea, frumuseţea lăuntrică, tandreţea sunt daruri pe care femeia le are întru sine și
poate să le ofere la rândul ei și celorlalți.Aceste daruri prisosesc la Fecioara Maria, daruri pe care le
împărtășește tuturor fără măsură.

Maica Domnului este grabnic-ascultătoare și bucuria neașteptată. De aceea și femeia,prin firea ei,
este mai dispusă să asculte şi să fie mai răbdătoare, mai receptivă la nevoile celor din jur, persoana
care poate să dăruiască oricând o bucurie binecuvântată.

Sfânta Fecioară este dulcea sărutare. Vedem în icoane pe Născătoarea de Dumnezeu având obrazul
lipit de obrazul Pruncului Iisus. Niciodată un bărbat nu va fi capabil de o asemenea tandrețe.Această
iubire a mamei pentru copilul ei este prelungirea iubirii profund materne cu care Maica Domnului îşi
îmbrățișează Pruncul, conștientă de menirea Ei sacră.

Maica Domnuluieste mângâietoarea noastră în dureri și în necazuri.De aceea, mângâierea soţiei și a

mamei este unică. În acest chip, femeia are în firea sa delicateţea şi gingăşia; e mângâietoare și
ascultătoare, cea care răspunde imediat nevoilor celor din jur, alinând durerile și suferințele tuturor.

Toate aceste virtuți ale Sfintei Fecioare sunt și sensuri pe calea împlinirii în această viață, către care
femeia trebuie să tindă, în mod firesc, deoarece întrupează toate calităţile Maicii Domnului. Înlăuntrul
ființei sale, fiecare femeie îşi doreşte de la Preacurata Fecioară să se împărtăşească de tandreţe, de
mângâiere, de atenţie şi de o grijă permanentă și să-și manifeste, la rândul ei, grija maternă față de
ceilalți.Toate aceste imbolduri există în firea fiecărei femei.

Alegerea Maicii Domnului ca model de viață presupune o credință lucrătoare. Dar dacă nu ascultăm și
nu stăruim în rugăciune, cum să credem? Și dacă nu cunoaștem, cum vrem să alegem calea cea
dreaptă? Și dacă nu facem pași pe cale, cum vrem să înțelegem și să vedem mai presus de
sentimentalisme și de raționamente subiective? Și dacă nu cunoaștem, cum putem spune că iubim?
Iar dacă spunem că iubim, atunci de ce nu păzim Sfintele Porunci? Întrebări retorice de bună seamă!