Cateheza V

Pregătirea aperceptivă:
Seara trecută am încheiat șirul cronologic al evenimentelor princi-
pale din viața Maicii Domnului, cu punerea ei sub ocrotirea dreptului Io-
sif, îndată după ce a părăsit Templul din Ierusalim.
Anunțarea temei:
A doua perioadă din viaţa Maicii Domnului, cuprinsă între 15 și 28
ani, este legată de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Această peri-
oadă debutează cu trei evenimente de mare însemnătate, și anume: Buna
Vestire, vizita de trei luni făcută Elisabetei, rudenia sa, și Nașterea Prun-
cului Iisus în ieslea Betleemului.
Tratarea temei:
Vestea cea Bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost anticipată
de profetul Isaia cu aproximativ 700 de ani înainte, prin cuvintele: „Iată
Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Ema-
noil” (7,14). Maria a primit această veste prin Arhanghelul Gavriil. Trupul
Domnului S-a zămislit în pântecele Fecioarei prin pogorârea Duhului
Sfânt. Sfântul Evanghelist Matei, în cap. 1, v. 18, aduce lămuriri privind
momentul: „Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei îna-
inte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Sfântul
Evanghelist Luca spune că numai „se socotea” că Iisus este fiul lui Iosif
(3, 23). Doar „se socotea”, pentru că în fapt „obârşia lui Iisus este dintru
început, din zilele veşniciei”, după cum spune profetul Miheia (5, 1). Lu-
crul acesta a fost certificat şi de Arhanghelul Gavriil la întâlnirea cu Iosif,
căruia i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica
ta, căci, ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Aici
avem dovada – rostită nu de un om, ci de îngerul lui Dumnezeu – că ză-
mislirea Fiului lui Dumnezeu este lucrarea Duhului Sfânt. Iisus nu este
copilul lui Iosif, ci doar al Fecioarei Maria. Este un caz unic în istorie, fap-
tul că un prunc a fost născut fără tată după firea Lui omenească, dintr-o
fecioară, care şi după naştere a rămas fecioară.
Impresionată de cele întâmplate, Fecioara Maria s-a dus în grabă la
Elisabeta, care locuia la Ein Karem, localitate situată la 8 km de Ierusalim
şi la 130 km de Nazaret, pentru ca împreună să guste din bucuriile dăruite
fiecăreia. De remarcat este faptul că în momentul întâlnirii, pruncul

1
Elisabetei, Ioan, a simţit în glasul Mariei rezonanţa glasului Fiului lui
Dumnezeu şi a săltat în pântecele mamei sale. Atunci, Elisabeta, plină de
Duhul Sfânt, a rostit revelator, zicând: „Binecuvântată eşti tu între femei
şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să
vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42-44). Elisabeta, iluminată
de Duhul Sfânt, a înţeles taina „femeii înveşmântate cu soarele” (Apoca-
lipsa 12, 1), numind-o „Maica Domnului”, apelativ care va deveni în Bi-
serică numele consacrat al Fecioarei Maria. Când s-au împlinit zilele Eli-
sabetei ca să nască, Maria s-a întors la casa ei (Luca 1, 56).
La plinirea vremii (Galateni 4, 4), un moment unic din istorie – actul
Naşterii Domnului fiind „unicul act nou sub soare” (Eclesiastul 1, 9) –,
Maria fiind de 16 ani, fără să fi cunoscut bărbat, a născut într-o peşteră din
Betleemul Iudeii pe Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei
1, 25).
Recapitularea:
Revenind la evenimentul Bunei Vestiri, pe care troparul sărbătorii îl
numește „începutul mântuirii noastre”, aș dori să subliniez cele două vir-
tuți ale Pururea Fecioarei Maria, care au făcut posibilă pogorârea lui
Dumnezeu la noi. Acestea sunt credința, care a depășit hotarele logicii
umane, și voința, care a ridicat-o la demnitatea de colaboratoare a lui
Dumnezeu în actul de ridicare a neamului omenesc din robia morții și a
iadului.
Păcatele voastre stau între Mine și voi (Isaia 59, 2) Dacă ar fi fost
vreo urmă de păcat în pururea Fecioara Maria n-ar fi putut coborî. Prin
desăvârșita moarte față de lume și înfățișarea sa heruvimică înaintea lui
Dumnezeu, prin adânca sa smerenie și neprihănire, Fecioara a arătat făp-
tura umană ca într-un rai, curată și întreagă, cum fusese plămădit omul la
început, cum trebuia să rămână și cum ar fi putut fi mai apoi, dacă ar fi
luptat pentru noblețea sa. De aceea ea, zămislind pe Fiul lui Dumnezeu,
devine mai Sfântă decât Sfânta Sfintelor.
Asocierea:
Sfântul Nicolae Cabasila într-una dintre cuvântările despre Maica
Domnului, arată importanța covârșitoare a credinței și a voinței spre bine
de care aceasta a dat dovadă, spunând că „dacă ea n-ar fi crezut și con-
simțit, n-ar fi fost cu putință ca sfatul lui Dumnezeu pentru noi să treacă
în faptă”. Dacă fericita n-ar fi fost pregătită, n-ar fi fost cu putință ca

2
Dumnezeu să privească spre om cu bunăvoință și să vrea să coboare, căci
nu era cine să-L primească și să poată să slujească economiei sale.
Același părinte arată și cinstea de care Maica Domnului s-a învred-
nicit prin virtuțile sale: „Despre crearea omului, Dumnezeu a comunicat
cu Unul-Născut, spunându-I: Să facem om! Atunci când a vrut să-l intro-
ducă în lume pe acest minunat sfătuitor și să plămădească pe Al Doilea
Adam, ia părtaș la acest plan al Său pe Fecioara”. La început Dumnezeu
a zis: Să fie lumină! Și s-a făcut lumină. Prin glasul Fecioarei: „Fie mie
după cuvântul tău!”(Luca 1, 38), Cuvântul, Lumina cea adevărată, care
luminează pe tot omul ce vine în lume (Ioan 1, 9), S-a sălășluit în pântecele
Fecioarei. Aceste cuvinte au făcut pământul cer, au golit iadul de cei legați
în el, a făcut cerul să fie locuit de oameni, a unit pe îngeri cu oamenii, a
armonizat un singur cor al celor cerești și al celor pământești în jurul celui
ce este amândouă aceste lucruri: Dumnezeu și Om”. De aceea, Fecioara
este primul om căruia Dumnezeu i-a zis: „Bucură-te!”, pentru că bucuria
adevărată se naște în cei din care a fost ștearsă orice urmă de păcat.
Generalizarea:
Alegerea ei a fost atât de puternică, încât s-a unit cu Dumnezeu, iar
zidul care separa lumea întreagă de Dumnezeu n-a rezistat înflăcărării
unui singur suflet. Ea a câștigat această nouă și supranaturală biruință fo-
losindu-se doar de Ea însăși și de imboldurile spre virtute date în comun
tuturor. Pentru că Dumnezeu i-a socotit pe toți oamenii vrednici de ace-
eași maximă contribuție. Deci ajutorul oferit Mamei Lui n-a fost cu nimic
mai mare decât cel pe care l-a pus înainte în comun tuturor oamenilor, dar
prin cele pe care le-a adăugat ea prin voia sa liberă, i-a covârșit pe toți
oamenii.
Aplicarea:
Marin Preda scria că: „O furnică nu poate răsturna un munte, dar îl
poate muta din loc încet, bucățică cu bucățică”. Urmând Maicii Domnu-
lui, să sporim voința de a face binele, de a fi mai buni, de a lupta cu pati-
mile care au pus stăpânire asupra noastră, de a ne ruga mai mult, de a
ierta și de a iubi sincer, pentru ca fiecare zi a vieții noastre să fie o nouă
treaptă urcată spre Împărăția lui Dumnezeu.