Sfânta Fecioară în lumina revelaţiei Noului Testament

Cu tema Noii Eve începe analiza afirmaţiilor pe care Biserica le-a formulat prin
Tradiţie despre Fecioara Maria, Maica Domnului. Primele formulări care privesc rolul Măriei,
datele fundamentale la care nu se va adăuga nimic nou în mod substanţial, sunt conţinute în
Noul Testament. “Mama lui Iisus ocupă aici un loc materialmente puţin important, dar
plin de semnificaţii”.1 Relatările despre ea în Noul Testament sunt extreme de lapidare, iar
cine ia cunoştinţa de ele din studiul dezvoltării ulterioare a cultului şi doctrinei privitoare la
Fecioara Maria, trebuie să descopere cât de puţine sunt aceste referiri biblice. De altfel, un
teolog ortodox (S. Bulgakov) o numea pe Maica Domnului “marea tăcută a Evangheliei”
2
, făcând referire tocmai la acest număr mic de texte.
Trebuie să subliniem că Noul Testament nu este un text ştiinţific, Evangheliştii nu sunt
reporteri aşa încât, ei ne oferă mărturii de credinţă, nu un protocol de evenimente trecute. Cu
toate acestea, despre nici o altă femeie nu se vorbeşte atât de des în Noul Testament ca despre
Maica Fiului. Unele texte neotestamentare tac atunci când este vorba despre Maria, altele
relatează scene izolate, iar altele cuprind capitole întregi sau evenimente de valoare simbolică,
într-un context ales în mod special.
Dat fiind că, scrierile Noului Testament nu sunt în Biblie în ordine cronologică, cea mai
veche referire scrisă la Maria (deşi nu îi este menţionat numele) nu apare în Evanghelii, ci în
epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni (4, 4) : “Iar când a venit plinirea vremii, a
trimis Dumnezeu pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege
Să-i mântuiască”. Intenţia Apostolului nu este de a ne vorbi despre Sfânta Fecioară direct ci
numai indirect. Prin această expresie el vrea să arate starea chenotică a lui Iisus care, fiind
Dumnezeu, S-a făcut om, născându-Se dintr-o femeie. “Această mărturie este extrem de
preţioasă pentru că ea declară că persoana Mamei lui Iisus este legată în mod vital de
planul de mântuire al lui Dumnezeu. Apostolul mărturiseşte deci teotokia Maicii
Domnului”3

1
Alexandru Suceu, op. cit., p. 15.
2
Nicolae Bulgakov, Ortodoxia, trad. rom. Nicolae Grosu, ed a II-a, Ed. Anastasia, Bucureşti 1993, p.10.
322
Pr. Prof. Mircea Chialda, Preacurata Fecioara Măria, Maica lui Dumnezeu (Mariologia), în Rev. „S.T.”
seria a-II-a anul XXXIII nr. 5-6, 1981, p. 329.
2.1. Evangheliştii sinoptici

2.1.1. Sfântul Evanghelist Matei

Sfântul evanghelist Matei începe cu prezentarea genealogiei lui Iisus şi apoi afirmă
zămislirea Sa virginală din Sfântul Duh. Genealogia lui Iisus (Mt. 1, 1-17) prezintă o sinteză a
istoriei mântuirii de la Avraam până la Iisus. Lista e subimpărţită în trei grupuri de câte
patrusprezece nume. Scopul ei este de a demonstra că Iisus, prin intermediul lui Iosif, aparţine
familiei lui David, conform promisiunilor divine, şi de a ne face să vedem că şi El, acceptând
să facă parte din omenire, a avut printre strămoşii Săi figuri sfinte şi păcătoase. Se remarcă
pătrunderea divinului în uman, divin care distruge lanţul generaţiilor naturale.
Îngerul îl înştiinţează pe Iosif de zămislirea feciorelnică a Măriei (Mt. 1, 18-25):
“Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria logodnica ta, căci ceea ce s-a
zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi vei chema numele Lui Iisus,
căci El va mântui pe poporul Său de păcate.” Din această solie se desprind următoarele
adevăruri:
- Sfânta Fecioară Maria este cea care va zămisli şi va naşte după trup pe Fiul lui
Dumnezeu întrupat;
- zămislirea se va face printr-o lucrare suprafirească a Sfântului Duh;
- cel ce se va naşte din ea este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii în persoana căruia
se împlinesc toate proorociile Vechiului Testament şi ca urmare Sfânta Fecioară este
Născătoare de Dumnezeu.4

2.1.2. Sfântul Evanghelist Luca

Luca este primul Evanghelist al Măriei.5 Scriind “după mulţi alţii” a găsit şi a
adunat un material mai abundent de ştiri şi de informaţii. Evanghelia copilăriei este, în această
privinţă, cel mai important document reprodus în cartea sa. Elaborată cu siguranţă în cercurile
423
Ibidem, p. 324.
5
Chiara Lublich, Fecioara Măria, transparenţa lui Dumnezeu, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice,
Bucureşti, 2003, p. 53.
din Ierusalim aproape de Sfânta Fecioară, este fată îndoială cel mai bogat izvor al vieţii
ascunse a lui Iisus şi al Maicii Lui.
Primul paragraf important al acestei Evanghelii în privinţa Fecioarei este cel referitor la
Buna-Vestire (Lc. 1, 26-38): “În luna a şasea, îngerul Gavriil a fost trimis într-o
localitate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat din casa
lui David numit Iosif Fecioara se numea Maria (...) “. Prin urmare autorul ne spune că
această tânără se numea Maria, era fecioară şi era logodită cu un betleemit din familia lui
David, numit Iosif Numele de Maria este un nume comun ebraic şi înseamnă stăpână sau
doamnă. Este semnificativ salutul pe care îngerul îl adresează Măriei, mai ales că în Vechiul
Testament, femeile nu erau salutate. Aceste cuvinte exprimă promisiunea ajutorului acordat
Măriei, nu numai pentru a deveni Maica Domnului, ci şi pentru a rămâne fecioară. Copilul va
fi numit “Fiul Celui Preaînalt expresie ce indică funcţiunea mesianică pe linia promisiunii
davidice: “Eu îi voi fi Lui Tată iar El îmi va fi Fiu” (I Rg. 7, 14). Zămislirea va fi
feciorelnică deoarece maternitatea Măriei va fi operată de Sfântul Duh.
Maria se declară “roaba Domnului”. Este al treilea nume atribuit Fecioarei Maria în
această relatare. Primul nume, Maria, i-a fost dat de către oameni, al doilea “keharitomene “
(plină de har) i-a fost dat de Dumnezeu, iar cel de-al treilea este ales de ea însăşi. Ultimul
nume trebuie considerat ca o supunere totală, umilă, încrezătoare faţă de Dumnezeu, de
adeziune liberă deplină fără condiţii şi rezerve. Cu aceste cuvinte, Maria exprimă perfecta sa
disponibilitate pentru împlinirea datoriei încredinţate: “fie mie după cuvântul tău.“
Sfânta Fecioară se duce la verişoara sa Elisabeta (Lc. 1, 39-56) care era stearpă şi
despre care îngerul îi spusese că este însărcinată să-i comunice vestea cea bună. Important
este elogiul pe care îl aduce Elisabeta: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat
este rodul păntecelui tău. Şi de unde mie aceasta ca să vină la mine Maica Domnului
meu?” (Lc. 1, 42-43).
Întâmpinarea Domnului de către dreptul Simeon la templu şi purificarea mamei Sale
prescrisă de legea lui Moise sunt ocazia unei mari revelaţii mesianice. Inspirat, bătrânul
Simeon recunoaşte şi proclamă adevărata identitate a pruncului Iisus (“Slava”popondui
Israel, “lumină spre descoperirea neamurilor”). Oracolul adresat Măriei este în mod clar
hristologic. Simeon se adresează direct Măriei şi o implică în moartea Fiului său, prevăzând
astfel, soarta tragică a lui Iisus, care va fi ocazie de pătimire sau de mântuire de cădere sau de
înviere (cf. In. 8, 14-15; Lc. 2. 51).
 Tot Sfântul Evanghelist Luca relatează pierderea şi aflarea după trei zile a copilului
Iisus la templu în care Maria deşi îl desemnează pe Iosif drept “tată” în sensul legal şi social
al cuvântului Mântuitorul este cel care îşi declară pentru prima dată credinţa de sine ca Fiu al
lui Dumnezeu.
Ultimul moment important în care apare Maria în ceea ce îl priveşte pe Sfântul
Evanghelist Luca, este cel al pogorârii Duhului Sfânt (F. A. 1). Este semnificativ faptul că, în
afară de Apostoli, “numai Sfânta Fecioară este amintită cu numele său propriu cu
numele de Maria, întovărăşit de cel mai mare titlufuncţional al ei (Mama lui Iisus).
Sfântul Evanghelist Luca a subliniat în mod voit prezenţa Măriei in momentul naşterii
Bisericii”.6
În acest moment al Pogorârii Duhului Sfânt, “cea plină de dar” primeşte asupra ei
acest eveniment ca o plinătate de daruri nesfârşite devenind primul om desăvârşit in Duhul
Sfânt, desăvârşire împlinită între o persoană omenească deplin unită cu Dumnezeu. Fecioara
este deci prezentă cu ucenicii la naşterea Bisericii. “Ea va fi pentru toţi cei care vor primi
învăţătura lui Hristos modelul desăvârşirii creştine“.7

2.1.3. Sfântul Evanghelist Marcu

În Evanghelia lui Marcu se găsesc numai două texte care se referă la Maica Domnului
şi care au un caracter ocazional. Aceste texte dau impresia că sunt negative şi restrictive.
Primul text se află la Mc 3. 31-35 şi ne arată cine sunt cei ce constituie familia lui Hristos
În timp ce Iisus vorbea mulţimii au sosit Mama Lui şi unele rude ale Sale. I se face
cunoscut acest lucru, dar Iisus răspunde: „Cine este Mama Mea ? Şi fraţii Mei ? Şi,
privindu-i pe cei ce şedeau în jurul Său, a zis: Iată Mama Mea, iată fraţii Mei”.
Răspunsul pare să fie jignitor pentru Mama lui Iisus. Totuşi, nu este vorba de aşa ceva,
Iisus arată numai că legăturile provenind din observarea voinţei lui Dumnezeu sunt mai presus
de legăturile de sânge. Legăturile de carne nu sunt dispreţuite, ci aşezate într-o optică diferită.
Astfel, măreţia Măriei nu stă numai în maternitatea ei fizică, cât în realizarea deplină a
planului lui Dumnezeu. în acest sens, Fericitul Augustin spunea: „Preasfânta Fecioară
Maria a făcut voinţa Tatălui şi de aceea contează mai mult pentru Maria de afi
discipol al lui Hristos decât mamă a Sa”.8
6
Alexandru Suceu, op. cit., p. 41.
7
Pr. Drd. Mihai Gh. Vizitiu, Învăţătura despre Maica Domnului în Sfânta Scriptură, înRev. “S.T.” seria a II-a, Anul
XXX nr. 3-4, 1978, p. 190.
8
Fericitul Augustin, apud Alexandru Suceu, op. cit, p. 17-18.
 Al doilea text este cel în care Iisus este respins de concetăţenii Săi (Mc 6. 1-6) Iisus
învăţa în patria Sa şi toţi se mirau de înţelepciunea Lui, zicând: ,JDe unde are El acestea?
Şi înţelepciunea care i s-a dat ca şi minuni să facă prin mâinile Lui? Oare nu este
Acesta teslarul, fiul Măriei?”
Pentru unii exegeţi expresia „fiul Măriei” cuprinde în sine un dispreţ, pare să fie un
ecou al bănuielilor locuitorilor nazarineni, cărora nu le-a scăpat faptul că Maria a rămas
însărcinată înainte de a se căsători cu Iosif (Mt 1, 19).
În ceea ce priveşte expresia „fraţii şi surorile lui Iisus” (Oare nu este Acesta teslarul,
fiul Măriei şi fratele lui Iacob şi al lui Iosif şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt oare
surorile Lui aici la noi? ) (Mc 6,3).
Insă în Noul Testament „fraţii şi surorile” lui Iisus nu ne sunt prezentaţi ca fiii Măriei.
Pe de altă parte Maria este numită numai ,JHama lui Iisus”. Termenii „frate “ şi „ soră “
au în uzul biblic un sens mai amplu, care cuprinde diferite grade şi legături de rudenie. Mai
mult, Iacob şi Iosif (numiţi în Mc 6, 3; Mt 13, 55) reies ca fii ai unei alte femei, numită tot
Maria, diferită de Mama lui Iisus. Se poate conclude că Maica Domnului nu avea alti fii.9

2.2. Sfântul Evanghelist Ioan

2.2.1. Zămislirea şi naşterea feciorelnică a Logosului divin întrupat (Ioan 1.

12-13)
„Dar celor câţi L-au primit, care cred întru numele Lui le-a dat puterea să
devină fii ai lui Dumnezeu. Cel ce nu din sânge, nici din voinţă trupească, nici din
poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-a născut. “
Dacă Evangheliile după Matei şi Luca nu lasă nici o urmă că Maria şi-a zămislit Fiul ca
fecioară, în restul Noului Testament nu se mai pomeneşte nimic despre acest subiect.
Epistolele lui Pavel, celelalte epistole din Noul Testament sau predicile Apostolilor cuprinse
în Fapte nu fac nici o aluzie la zămislirea feciorelnică.
Evanghelia după Marcu ni-1 înfăţişează pe Iisus direct la vârsta maturităţii, fără a oferi
vreo informaţie despre zămislire, naştere şi copilărie. Evanghelia după Ioan începe mult mai
departe „la început, când era numai Dumnezeu-Cuvântul”. Totuşi chiar- şi acest capitol
cuprinde, înainte de celebra formulare: ,Şi Cuvântul trup s-a făcut şi s-a sălăşluit între
noi”; un pasaj relevant: „ Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat
928
Ibidem, p. 19-20.
putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici
din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu-Cuvântul s-au născut. “
În unele traduceri latineşti timpurii, cărora nu le lipsea autoritatea în materie, pluralul
„s-au născut” care se referea la regenerarea credincioşilor prin har; la faptul că cei ce devin
fii ai lui Dumnezeu I se asimilează Cuvântului, care s-a întrupat din Fecioară fără bărbat, a
fost înlocuit cu singularul „s-a născut”, „a fost zămislit”, referindu-se, probabil, la
naşterea feciorelnică a lui Hristos.10
Există argumente solide în favoarea citirii verbului la singular s-a născut”, acesta
referindu-se la originea divină a lui Iisus şi nu la naşterea sa feciorelnică. Dincolo de această
variantă rămâne, totuşi, problema suportului biblic pentru ideea „naşterii feciorelnice”11.

2.2.2. Mama lui Iisus la nunta din Cana Galileii; (In 2. 1-12)

Se remarcă faptul că, deşi este vorba despre o nuntă, personajele principale nu sunt
mirii, ci Iisus şi Mama Sa. Maria îi spune lui Iisus: „Nu mai au vin”. Iar El îi răspunde: „Ce
ne priveşte pe tine şi pe mine, femeie? Ceasul Meu n-a venit încă”.
Aparent, Iisus foloseşte o atitudine nereverenţioasă faţă de Mama Sa. Această adresare
este însă familiară în limbaj ebraic. Peste tot în sfânta Scriptură cuvintele „bărbat” şi
„femeie” sunt, în general, folosite pentru a marca deosebirea de gen sau sex, reprezentând pe
orice bărbat sau orice femeie, indiferent de starea lui civilă sau socială (cf. Mt 27, 5; 5-56; F.
A. 1, 10).12 De exemplu, sfinţii îngeri i se adresează Mariei Magdalena, venită la mormântul
Domnului după înviere, cu cuvântul „femeie” (In 21, 12-13); la înălţarea la cer a
Mântuitorului, sfinţii îngeri se adresează Sfinţilor Apostoli cu „bărbaţi galileeni” (F. A. 1,
10-11)“.13 În mod obişnuit, indică o divergenţă de puncte de vedere între interlocutori.
Divergenţa constă în faptul că, Maria e preocupată de vinul material care lipseşte
mesenilor în timp ce Iisus îşi îndreaptă discursul Său spre un alt nivel, adică spre cel ce
priveşte „ceasul Său”, care nu venise încă. Ora lui Iisus, în Evanghelia lui Ioan, era momentul
manifestării şi glorificării Sale, care ajunge la apogeu pe Cruce. În plus, vinul din Cana e
considerat de Evanghelist ca simbol revelator al Cuvântului lui Hristos, al Evangheliei Sale,
care va ajunge la desăvârşire atunci când va sosi, pentru Iisus, ceasul de trecere din această
1029
The New Jerusalem Bible, Doubleday Garden City, New York, 1985, p. 174.
11
Jaroslov Pelikan, op.
cit, p. 20.Pr. Prof. Ion Bria, op. cit, p. 249.
12
Pr. Prof. Ion Bria, op. cit., p. 249.
13
Pr. Prof Dumitru Radu, (coordonator), Îndrumări misionare, Ed. I. B. M al B. O. R, Bucureşti, 1996, p.
793.
lume la Tatăl. Numai după înviere se va înţelege ce s-a petrecut în Cana. „La prima vedere,
spune Sfântul Nicolae Cabasila, răspunsul lui Iisus la rugămintea Mariei pare un refuz. Dar,
cu toate acestea, Fecioara Maria ştiind că va fi ascultată, le spune slujitorilor: „Faceţi cum
vă va spune El”.14
„Şi Iisus transformă apa în vin, începând lungul şir al minunilor care adeveresc
dumnezeirea, arătând astfel ce cutezanţă îi îngăduia El Mamei Sale, ca ea să poată strămuta
timpul pe care El îl hotărâse. Hristos acceptă, prin urmare, să facă minunea, deşi timpul nu
sosise încă, pentru a îndeplini dorinţa Preacuratei Maicii Sale”.15
Părintele Galeriu arată că Mântuitorul i se adresează Mamei Sale solemn, cu titlu de
cinste de „femeie”, echivalent celui de „bărbat”.16 Iar părintele Ilie Moldovan arată că, prin
acest cuvânt, „femeie”, se arată faptul că fiinţa care-l naşte pe Domnul nu este o femeie
oarecare, ci femeia prin excelenţă. Cuvântul e în legătură cu Fc. 3, 1517.
„Se foloseşte această expresie „femeie“ tocmai pentru a sublinia că Iisus Hristos va fi
un urmaş al femeii (Fc. 3, 15), deci mântuirea vine prin femeie”.18
Nu este lipsit de semnificaţie faptul că Mântuitorul o numeşte pe Maria „femeie” numai
la începutul şi la sfârşitul activităţii Sale mesianice. Prin aceasta, Mântuitorul evidenţiază
rolul ei, unic în cadrul noii creaţii, calitatea ei de „Nouă Evă“ şi Maică a Vieţii Celei
adevărate.19
O altă observaţie este aceea că la această nuntă era de faţă Biserica, în nucleu:
Hristos, Maica Sa, ucenicii, nuntaşii. În această comunitate de acum eclezială, Maica
Domnului rosteşte un cuvânt care desemnează întreaga kerigmă a Bisericii. Maică a
Cuvântului, cu încredinţarea ei fermă, ne învaţă să împlinim întreg cuvântul dumnezeiesc al
Fiului. Predica ei este El, călăuzirea spre El. Nici nu se poate o propovăduire mai completă
deşi atât de simplă, ca aceasta”.20
Este de remarcat şi faptul că Evanghelistul Ioan pune pe buzele Sfintei Fecioare acelaşi
conţinut al cuvintelor pe care poporul lui Israel le-a pronunţat pe Muntele Sinai: „Ceea ce
Domnul a spus noi vom face“ (Iş. 19, 8; 24, 37). Avem în acest caz o identificare, chiar dacă

14
Sf. Nicolae Cabasila, ,,Trei omilii la Naşterea, Bunăvestirea şi la Adormirea Presfintei Maici a lui Dumnezeu, Ed. Icos,
Bucureşti, 1999, p. 86.
15
Ibidem, p. 87.
16
Pr. Prof. Constantin Galeriu, Maica Domnului - Povăţuitoarea, în Rev. “Ortodoxia” an XXXII, nr. 3 iulie-
septembrie 1980, p. 465.
17
Pr. Conf. Dr. Ilie Moldovan, învăţătura Sfintei Scripturi despre Preacurata Fecioară Maria şi implicaţiile ei religios
morale, în Rev. “Ortodoxia” an XXXII, nr. 3 iulie-septembrie 1980, p. 472.
18
Ibidem, p. 473.
19
Pr. Prof. Vasile Mihoc, Şapte tălcuiri biblice despre Maica Domnului, Ed. Christiana, Bucureşti 1996, p. 34.
20
Pr. Prof. Constantin Galeriu art. cit., p. 466.
indirectă şi aluzivă, a comunităţii lui Israel cu Mama lui Iisus. Şi, cum în limbaj biblico-iudaic
poporul ales e reprezentat adesea de imaginea unei femei, se poate intui pentru ce Iisus,
adresându-se Mamei Sale, foloseşte termenul de „femeie”. Deci, Iisus vede în Mama Sa o
personificare a vechiului Israel, ajuns la treptele mântuirii mesianice. Maria este deci, expresia
ultimă şi cea mai pură a inimii profunde a lui Israel.21

2.2.2. Ucenicul iubit primeşte pe Maria (In 19, 25-27)

Scena prezenţei Mariei la poalele Crucii este reprezentată numai de către Evanghelistul
Ioan, în mod exclusiv. O primă interpretare este aceea că acest gest reprezintă un act de
pietate filială a lui Iisus faţă de Mama Sa. Dar spunând Mariei „Femeie iată fiul tău!” şi
ucenicului „Iată mama ta!”, Iisus o arată pe Maria ca „mamă” a tuturor ucenicilor săi,
întruchipaţi de ucenicul iubit, prezent sub cruce. De aceea, Sfânta Fecioară Maria este Maica
duhovnicească a tuturor credincioşilor Bisericii.
Paul Claudel spunea: „Când gura care a făcut lumea spune Mariei: „Mamă, iată fiul
tău“, desemnându-şi sub numele de ucenic tot ce e în stare să asculte şi să urmeze învăţătura
lui Hristos, ne este furnizată în chip efectiv şi eficace o mamă între noi şi este stabilită o
relaţie maternă în cel mai deplin înţeles al cuvântului”22
Domnul nostru Iisus Hristos încredinţează pe Mama Sa ca mamă a ucenicului său în
momentul în care, prin jertfa Crucii, se naşte Biserica. Maria a devenit mamă duhovnicească a
ucenicului iubit şi, prin el a Bisericii, a noastră a tuturor.
De atunci şi până azi, în sufletul poporului creştin trăia şi trăieşte credinţa că prin
cuvintele „Iată mama ta, iată fiul tău”, Mântuitorul Iisus Hristos o rânduieşte înainte de
moarte, pe Maica Sa Prea Curată să fie, după înălţarea Lui la cer, maica noastră, a creştinilor.
Sfântul Apostol Ioan reprezintă în acel moment în faţa Crucii, întreaga omenire. Într-însul şi
printr-însul Mântuitorul răstignit încredinţează toată Biserica creştină, cu toţi membrii ei,
Mariei. Astfel, „Preacurata Fecioară Maria devine Maica celor vii într-un înţeles mult mai
înalt decât Eva. Ea se face Maica tuturor celor ce prin Botez renasc la o viaţă veşnică”.23

2.2.4. Femeia din Apocalipsă (Apocalipsa cap. 12)

21
Alexandru Suceu, op. cit. p. 47.
22
Paul Claudel, Al doilea cuvânt al lai Iisus pe Cruce, în Rev. Transilvania, serie nouă anul XXI nr. 3-4, Sibiu, 1992, p.
129.
23
Ep. Vicar. Dr. Irineu Pop Bistriţeanu, împărăteasa Cerului şi Mama noastră, Casa de editură Drehia, Cluj-Napoca,
1996,p. 105-106.
 Sfântul Evanghelist Ioan are viziunea unei femei care era „înveşmântată cu soarele, şi
luna era sub picioarele ei şi pe cap purta o cunună de doisprezece stele” (Apoc 12, 1).
Există două interpretări fundamentale în tradiţie ale figurii misterioase ale acestei
femei. Exegeza patristică este orientată în mod deosebit pe linie ecleziastică. Cea mai mare
parte a Părinţilor Bisericii au văzut în femeia din Apocalipsă, înainte de toate, un simbol al
Bisericii care, în ciuda numeroaselor şi gravelor persecuţii, câştigă victoria asupra lumii şi a
forţelor răului. Dar în evul mediu, autorii monastici şi mai ales întreaga tradiţie liturgică şi
iconografică, au pus accentul pe interpretarea mariană fără a exclude pe cea ecleziologică.24
Fie că iniţial s-a referit sau nu la Fecioara Maria, această imagine s-a cristalizat cu
timpul, încât a devenit limpede că „acest simbol al femeii care este Mama lui Mesia s-a
pretat foarte bine unei interpretări mariologice, odată cu creşterea interesului faţă de
Fecioara Maria în rândul creştinilor. Iar când Apocalipsă a fost inclusă în canonul
Scripturii, femeia de lângă Cruce şi cea care îl naşte pe Mesia se vor completa reciproc”. 25
Am putea spune că femeia din Apocalipsă 12, este Maria, ca arhetip al Bisericii.
Dacă privim într-o lumină justă Sfânta Scriptură şi în ea mărturiile examinate cu privire
la Maria, pare logic să concludem că, în Biblie, Maica lui Hristos ocupă un loc particular şi
proeminent. Nu contează numărul citatelor, ci contextul în care sunt introduse.
Maria este prezentă de fapt, la sfârşitul istoriei poporului ales, ca împlinire a acestui
popor, dar şi la începutul istoriei Noului popor al lui Dumnezeu. Ea e prezentă ca Sfântă
Fecioară şi Mamă a Mântuitorului, prezentă în toate momentele fundamentale ale istoriei
mântuirii şi, în mod deosebit, în opera mântuitoare a lui Hristos: la naştere, în viaţa Sa, la
Pastele Său.

24
Alexandru Suceu, op. cit., p. 52.
25
Jaroslav Pelikan, op. cit., p. 40.