Universitate „Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna”

Maica Domnului în Tradiția isihastă

Îndrumător:
Prof. Dr. Lect. Vasile Bîrzu
Masterand:
Stroie Laurențiu Georgian

Sibiu
2020
 Introducere

În Tradiția Bisericii Răsăritene, persoana Maicii Domnului are o importanța

deosebită datorită rolului și contribuției ei la planul de mântuire și de îndumnezeire al
creației și al umanității. În viața fiecărui credincios Maica Domnului se descoperă atât ca
mijlocitoare, cât și ca ocrotitoare în parcursul ascetico-mistic de la purificare şi luminare
către îndumnezeire. Prin starea ei cu totul deosebită de unire prin har cu Fiul ei, devine și
călăuzitoare a întregii umanități către Biserică care este Trupul mistic al lui Hristos, pentru
ca fiecare om să realizeze în cadrul acesteia, prin Harul lui Hristos, Cel răstignit și înviat,
dobândirea Duhului Sfânt1 și „asemănarea” cu Dumnezeu ( cf. Fac. 1, 26).

Persoana plină de sfinţenie a Maicii Domnului ocupă un loc central atât în

învăţătura, cât mai ales în cultul Bisericii, întrucât ea, făcându-se Mamă a lui Dumnezeu
Cuvântul, a devenit Mamă a întregii omeniri, în special al creştinilor. În ceea ce priveşte
învăţătura despre Sf. Fecioară Maria, literatura patristică se focalizează pe câteva direcţii
clare, ce au fundament biblic, şi anume: maternitatea miraculoasă, pururea fecioria ei, şi
viaţa ei plină de sfinţenie, pentru care i se cuvine o cinstire mai presus decât a tuturor
sfinţilor si a îngerilor, toate aceste aspecte fiind mereu puse în legătură cu învăţătura despre
persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Însă, în ceea ce privește alte aspecte legate de viaţa Sf.
Fecioare, acestea sunt reluate și detaliate în contextul disputelor palamite legate de
învăţătura Bisericii despre harul divin necreat, şi despre isihasm, ca practică monastică
autentică.

Sf. Grigorie Palama, demonstrează în scrierile sale, că monahismul este atât viaţă în
Hristos, dar în acelaşi timp şi după modelul Fecioarei Maria, prima şi cea mai desăvârşită
isihastă.2 Teologia isihastă aprofundează în Duhul Sfinților Părinți și al experienței mistice
articulate eclezial, rolul Maicii Domnului în planul de mântuire și îndumnezeire a lumii.
Isihaștii văd în Maica Domnului modelul desăvârșit de sfințenie umană, ca persoana care
prin puterea Fiului lui Dumnezeu a fost mântuită și îndumnezeită.

Maica Domnului prin viața ei, este model al vieții isihaste, prin care toți nevoitorii
isihaști se adâncesc în viața de liniștire/isihie și dobândesc toate harurile și darurile în

1
Sf Serafim de Sarov, Scopul vieții creștine, Editura Anastasia, București 1997, p.11
2
Pr. Lect. Dr. Dan Streza, Maica Domnului – prototipul vieţii isihaste – viziunea de excepţie a Sf. Grigorie
Palama în Revista Teologică, II (2017), p.116

2
parcusul spre mântuire și îndumnezeire.3

Sfântul Grigorie Palama

Sfântul Grigorie Palama, „mariologul isihast”4, ne prezintă în scrierile sale unele din
cele mai profunde mărturii cu privire la rolul și persoana Maicii Domnului în iconomia
mântuirii. Pentru Sfântul Grigorie Maica Domnului este „prototip biblic al vieții isihaste”5,
Ea este la „mijloc între Dumnezeu și om, fiind un receptacul corporal al plenitudinii
divinității (Cf. Col. 2, 9), cât și generatoare a unei înrudiri cu Dumnezeu pentru toți
oamenii, atât de dinainte, cât și după ea”.6 De asemenea Fecioara Maria este la „mijloc
între Israelul vechi, după trup, al strămoșilor ei, din care a făcut părinți ai lui Dumnezeu, și
între Israelul cel nou, după duh, al creștinilor, pe care i-a făcut copii ai lui Dumnezeu”.7 Ea
este „Mamă a lui Dumnezeu, cât și Regină a întregii creații”8, iar prin viața isihastă
„Fecioara ne-a dat și o lecție de spiritualitate învățându-ne că adevărata contemplare are
loc nu numai prin simțuri și rațiune, ci mai degrabă prin curățirea minții și împărtășirea
harului divin”.9 Prin viața ei isihastă „L-a convins pe Acesta (Dumnezeu) să Se asemene cu
omul; lăsându-se acum „modelată” de Dumnezeu prin harul îndumnezeirii, L-a înduplecat
pe Acesta să Se coboare în pântecul ei, în care „a format” ea chipul uman a lui Dumnezeu
la Întrupare”10: „Astfel, Preacurata ieșind din hotarul acestei vieți, s-a despărțit de oameni.
Și fugind de viața supusă greșelii, a ales viața singuratică, petrecând în Sfânta Sfintelor, în
care desfăcându-se de orice legătură cu cele materiale și scuturându-se de orice relație și
depășind până și mila față de trupul ei, și-a unificat mintea prin intoarcerea atenției spre ea
însăși și prin rugăciunea dumnezeiască neîncetată. Și prin aceasta devenind întreagă a sa și
ridicându-se mai presus de îmbulzeala multiformă a gândurilor, și-a tăiat un drum nou
negrăit spre ceruri, așa numita tăcere mintală. Și alipindu-și mintea de aceasta, zboară mai
presus de cele create și vede mai bine ca Moise slava lui Dumnezeu și primește harul

3
Diac. Ioan I. Ică jr, Viețile Maicii Domnului- sinteze narative ale tradițiilor mariologice ale Bisericii, postfață
în Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Trei vieți Bizantine ale Maicii Domnului, trad.
diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2007, p. 267
4
Ică jr., Diac. Ioan I., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spitualitatea isihastă a secolului XIV:
Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceii, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 167
5
Ibidem, pp. 184-186
6
Ibidem, p.187
7
Ibidem.
8
Ibidem.
9
Ibidem, p.194
10
Ibidem.

3
 dumnnezeiesc, care nu cade sub puterea simțirii, ci e bucuria și vederea sfântă a sufletelor
nepătate. De aceasta împărtășindu-se după dumnezeiștii imnologi, devine nor luminos al
apei celei vii, rază a zilei tainice și căruță în chip de foc a Cuvântului. Căci fără venirea
harului dumnzeiesc mintea n-ar putea vedea, aflând o simțire dumnezeiască, și n-ar veni la
sine însăși în chip actual, precum nici ochiul fără lumina sensibilă”.11
În iconomia mântuirii și îndumnezeirii Întruparea „ face din ea singură „hotar”
între creat și „mijlocitoare” între creat și Necreat, astfel încât, pe de o parte, nimeni nu
poate veni la Dumnezeu decât prin ea și prin Mijlocitorul născut din ea, iar, pe de altă
parte, nici un dar nu e făcut de Dumnezeu îngerilor și oamenilor decât tot prin ea”.12
Sfântul Grigorie Palama întrebuințează în scrierile sale și o serie de numiri adresate Maicii
Domnului prin care evidențiază rolul Ei: „Maica Domnului e tezaur și distribuitoare
publică a bogăției harurilor dumnezeiești pentru întreaga ierarhie a creaturilor raționale, de
la serafimi și până la oameni. Fecioara este încăperea Celui Neîncăput”.13
Sfântul Grigorie Palama prin teologia sa isihastă fundamentată hristologic și
pnevmatologic vede în Maica Domnului „realizarea deplină a premiselor sale ascetice și
teologice. Maria reprezentă întruparea teologiei sale; am putea spune că ea constituie
dovada învățăturii sale despre har”.14

Sfântul Nicolae Cabasila

Sfântul Nicolae Cabasila, „mariologul umanist”15, se concentrează în scrierile sale,

în mod special, pe argumentarea posibilității trăirii „vieții în Hristos” și „de creștinii din
lume, nu doar de monahi”.16 În viziunea Sfântului Nicolae Cabasila, Fecioara Maria, trăind
în lume, este cea care a înfăptuit scopul pentru care a creat Dumnezeu pe om. Ea este
creată ca „primul om, aceasta devenind astfel prima și singura care a arătat ce este de fapt
natura noastră. Chiar dacă originea ei nu era din cer, ci din pământ, în același mod cu
neamul omenesc căzut, Fecioara Maria singură, folosindu-se corect de puterile naturii, a
stat de la început și până la sfârșit împotriva răului și a redat-o lui Dumnezeu curat în

11
Sf. Grigorie Palama, Omilia 54, la Nașterea Fecioarei Maria, Sofocles, p. 176 apud Stăniloae, Pr. prof.
Dumitru, „Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și catolici”, în Ortodoxia, II (1950), 4, pp. 583-584.
12
Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 190.
13
Ibidem.
14
Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 219.
15
Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 219.
16
Ibidem, p. 240.

4
 frumusețea ei originară”.17 Încă înainte de Buna-Vestire „deși este doar un om și n-are
nimic în plus față de toți oamenii, Fecioara singură scapă de maladia păcatului comună
tuturor”.18
În accentuarea aportului personal al Maicii Domnului, mariologia Sfântului
Nicolae Cabasila se arată profund hristologică: „Şi așa prima frumusețe legată de progresul
trupului i-a dat-o firii, Maica; iar Fiul a doua și mai frumoasă. Și acestea se cuvena Maicii
ca, după dorul ei, să-i succeadă, și de virtutea Fiului să fie copleșită și să poată prin El mai
mari și de la El să-i vină o slavă mai strălucitoare decât a ei însăși. Iar fiindcă a pus în noi
Dumnzeu putere , ca veghind și străduindu-ne, cum am spus mai înainte să stăpânim
păcatul, iar învingând să fim împodobiți cu neclintirea în bine, amândouă se fac ale firii
numai prin Fecioară, cea dintâi prin cele ce le-a săvârșit ea, cea de-a doua prin faptul că s-a
făcut Maică. Căci în ea omul a arătat în fapte cu multă prisosință, pornirea împotriva
păcatului aflătoare în el, cu cuget treaz și cu voință dreaptă și cu înălțime de suflet, evitând
tot păcatul de la început și până la sfârșit; iar în Cel născut din ea a luat în chip de negrăit și
cununa și a fost nepăcătos nu biruind prin străduință, ci încununat de la început, ca un
puternic ce apare dușmanilor cu trofeele.19

Sfatul Preasfintei Treimi cu privire la Întruparea Cuvântului se împlinește prin

conlucrarea Fecioarei Maria: „Și întruparea Cuvântului a fost nu numai opera Tatălui și
puterii Lui și a Duhului, ci și a voinței și a credinței Fecioarei. Fără ea nu s-ar fi putut
realiza această operă, deci mântuirea noastră”.20
Învățătura Sfântului Nicolae Cabasila despre Maica Domnului aprofundează
posibilitatea imitării vieții Maicii Domnului, din punctul de vedere al isihastului laic,
completându-o pe cea a Sfântului Grigorie Palama. Din acest punct de vedere Maica
Domnului a cărei „viață de taină”21 îl face pe Dumnezeu să se Întrupeze din ea este luată
drept modelul în realizarea deplină al „Vieții în Hristos, atât din lumea sensibilă, ca o
cunună a umanității cât și din cea inteligibilă, ca oglindă a slavei mai presus de îngeri.22

Sfântul Teofan al Niceei

17
Ibidem, pp. 248-249.
18
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 584.
19
Pr. Prof. DumitruStăniloae, op. cit., pp. 584-585
20
Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 587.
21
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 588.
22
. Diac. prof. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 261.

5
 Sfântul Teofan al Niceei, „dogmatistul neîntrecut al Maicii Domnului”23 sau
„mariologul sintezelor”24 ne prezintă cu referință la Fecioara Maria, cea mai amplă
învățătură patristică „interpretând în funcție de ea toată doctrina creștină în cel mai sistematic
tratat despre Ea”.25
La Sfântul Teofan Fecioara Maria este arătată în iconomia Întrupării drept omul ales
de Dumnezeu „cel mai curat și sfânt”26, neputând fi ales dintre oameni pentru împlinirea
acestui scop decât „cel mai mare dintre toți”.27 Viața Maicii Domnului este înscrisă în planul
lui Dumnezeu cu privire la creație. În acest sens, potrivit Sfântului Teofan al Niceei „fiindcă
a primit Dumnezeu ca atare și a hotărât din veci taina Întrupării, l-a rânduit din veci locul
între oameni spre a se naște din ea Fiul Său: „Desigur, dacă Dumnezeu nu s-ar fi gândit să ia
chipul nostru din iubire de oameni, ar fi fost și acest cel mai sfânt dintre toți fără de trup în
ceata Serafimilor, ca cel dintâi pentru curăția din virtute, prin care ar fi trecut toți. Deci nu e
nici o mirare dacă, odată ce Dumnezeu Cel peste toate îmbracă spre înnoirea zidirii firea
noastră, și acest vrednic de ceata și starea Serafimilor îmbrăcat în trup vine în lumea aceasta
spre a sluji acestei taine minunate, ca prin aceasta să fie ridicat și peste această sfântă și primă
ceată a celorlalți în chip neasemănat, prin slava și harul dumnezeiesc”.28
Sfântul Teofan al Niceei dezvoltă și aprofundează relația dintre natură și har în
persoana Maicii Domnului. Pentru el Fecioara Maria este primul receptacol al harului: „Căci
purtând pe Fiul ei și Dumnezeu în sânul ei de Maică se face primul receptacol al comorii
acesteia nesfârșite și pentru aceasta este și ușă spre împărtășire a darurilor acestora mai presus
de înțelegere și îndumnezeirea întregii firi cuvântătoare”29, sau al doilea receptacol atunci
când o privim dinspre Taina lui Hristos prin care vin toate darurile, în ordinea ierarhiei
cerești: „De aceea primul receptacul încăpător a toată plinătatea dumnezeiască, e omenitatea
Mântuitorului; în care s-a sălășluit toată plinătatea dumnezeirii trupești (Col. 2,9), după
Apostol și care fiind unită după ipostas cu Dumnezeu Cuvântul, a luat din Cuvântul darurile
Cuvântului, precum trupul de la sufletul, aflător în el, lacrimile sufletului, încât să fie acestea
comune dumnezeirii și omenității Mântuitorului; ca al doilea receptacul e cunoscut cortul de
viată începător al celei ce l-a născut pe El, primind nemijlocit din primul receptacol, din

23
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 588.
24
Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 261.
25
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 588.
26
.Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 588.
27
Ibidem.
28
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 589.
29
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 589.

6
omenitatea Mântuitorului, plinătatea dumnezeirii, ca al doilea după rânduiala dumnezeiască.
Iar în acest al doilea receptacol primesc, ca dintr-un bazin și izvor de viață începător, primele
ordine ale cetelor din jurul lui Dumnezeu, abisul darurilor felurite ale Duhului la fel primesc
toți din ea hărăzirea îmbelșugată a bunurilor”.30
Sfântul Teofan al Niceii, prin viziunea sa teologică cu privire la iconomia Sfintei
Treimi în mântuirea și îndumnezeirea omului realizată prin Întruparea lui Hristos o așează pe
Maica Domnului în centrul Tainei ca cea prin care s-a dus la îndeplinire și din care ne vin de
la Fiul toate harurile și darurile.
Teologia isihastă bizantină a adâncit și scos la lumină într-un mod original cele mai
profunde teme asupra tainei Maicii Domnului, înțelese într-o cheie hristologică și
pnevmatologică. Pentru Părinții isihaști Maica Domnului devine model și călăuză spre isihie
și cea prin care se descoperă în planul iconomic Taina lui Hristos.31 Părinții de mai târziu și
teologii contemporani vor aprofunda toate aceste teme și le vor actualiza în dinamica vieții
duhovnicești prin reînnoirea și încercarea de întoarece la Tradiție.

Sfântul Nicodim Aghioritul

Sfântul Nicodim Aghioritul urmează linia gândirii Părinților bizantini isihaști în

învățătura sa despre Maica Domnului. Trăind într-un contex istoric dificil pentru gândirea
teologică, el pune bazele reînnoirii patristice în care taina Întrupării și prin aceasta, taina
Maicii Domnului reprezintă mărturia și conținutul unei adevărate viețuiri filocalice.32
Sfântul Nicodim face o apologie a Maicii Domnului-(Theotokos) și a zămislirii
Cuvântului în pântecele ei prin iconomia Sfintei Treimi: „Deci, Duhul Sfânt a alcătuit trupul
omenesc și l-a unit cu ipostasul divin al Domnului, cu lucrarea creatoare cu care a zidit toate,
dar nu după rânduiala naturii, după care se nasc unul din altul trupurile omenești. Și atunci, ce
conchidem din aceasta? Că, deoarece una este lucrarea în afară a Sfintei Treimi, a Tatălui și a
Fiului și a Sfântuui Duh, după părerea unanimă a teologilor, și trupul stăpânitor al Domnului
n-a fost alcătuit numnai de Duhul și n-a fost creat numai de Duhul din prea curatul sânge al
Fecioarei Maria, ci și de Tatăl și de Fiul, cu altă cuvinte de toată Sfânta Treime. Tatăl a
binevoit întruparea Fiului Său, Fiul a înfăptuit-o și Duhul Sfânt a desăvârșit-o, prin Întruparea

30
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 589.
31
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Maica Domnului ca mijlocitoare”, în Ortodoxia, IV (1952), 1, p. 85
32
.Constantinos Karaisaridis, „Sfântul Nicodim Aghioritul și activitatea sa în domeniul liturgic, teză de
doctorat”, în Studii Teologice, XXXIX (1987), 2, p. 60

7
Domnului, în pântecele Prea Sfintei Fecioare Maria”.33
Preluând gândirea teologică a scriitorilor bizantini, în iconomia mântuirii și
îndumnezeirii împlinită prin Maica Domnului se accentuează „rolul ei esențial”, în același
timp arătând, în contextul apărării Tradiției Răsăritene și fundamentele mijlocirii ei : „Și
acum Maica de Dumnezeu Născătoarea, ca o Maică a lui Dumnezeu, fără de mijlocire după
Dumnezeu fiind și fără de asemănare covârșind nu numai pe oameni ci și pe însuși cetele cele
mai întâi și prea înalte ale îngerilor, pe Heruvimi și Serafimi, prin sine-și împarte bogăția
tuturor dăruirilor și a dumnezeieștilor străluciri celor de la Dumnezeu la toți îngerii și
oamenii, după cum de obște toată Biserica cugetă”.34 Sfântul Nicodim o numește pe Maica
Domnului „Maica după har”:„Să lăudăm pe Maica naturală a lui Dumnezeu și pe Maica după
har a noastră a creștinilor”35, ea aduce „tot șirul de haruri și bunătăți duhovnicești”36.
Rolul Fecioarei în Întruparea lui Hristos este de mijlocitoare: „Pentru că ea singură,
șezând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului și pe oameni i-a făcut
fiii lui Dumnezeu. Fără mijlocirea ei, nimeni, nici înger, nici om, nu poate să se apropie de
Dumnezeu, pentru că numai ea este la mijloc, între natura creată și cea necreată, numai ea
este imediat, după Dumnezeu și are locul al doilea după Sfânta Treime, fiind cu adevărat
Maica lui Dumnezeu.37 Învățătura Sfântului Nicodim Aghioritul cu privire la Maica
Domnului prezintă principalele puncte de sinteză mariologică care vor sta la baza gândirii
teologice contemporane.

Concluzie

După cum am putut observa în expunerea de mai sus, învățătura Sf. Părinți cu privire
la Maica Domnului este una clară și desăvârșită. Maica Domnului reprezintă puntea între
umanitate și divin, este ușă deschisă către Dumnezeu și prin smerenia sa, ne-a făcut fii
legitimi ai lui Dumnezeu printr-o singură frază „fie mie după cuvântul tău”. Învățătura
neștirbită a Părinților isihaști, reprezintă cel mai sigur și mai stabil drum spre cunoașterea și
cinstirea Maicii lui Dumnezeu.
Astfel Maica Domnului reprezită pentru Biserica noastră, modul de îmbrățișare și de
cunoaștere a lui Dumnezeu. Maica Domnului este un model de asumare, smerenie și curaj.

33
Pr. Constantinos Karaisaridis, op. cit., p. 60.
34
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 103.
35
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 103
36
Ibidem.
37
Pr. Constantinos Karaisaridis, op. cit., p. 60

8
Prin ea, devenim fii ai lui Dumnezeu dar și următori ai vieții celei în Hristos. În concluzie,
învățătura Sf. Părinți din punctul meu de vedere cu privire la Maica Domnului care se face
toate pentru toți prin desăvârșită iubire și deplină smerenie, reprezintă cel mai luminos far în
cunoașterea vieții în Hristos dar și cel mai elocvent răspuns în disputele cu necinstitorii
Maicii lui Dumnezeu din toate timpurile.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii

Ortodoxe Române [IBMBOR], București, 2008.
2. Sf Serafim de Sarov, Scopul vieții creștine, Editura Anastasia, București 1997.
3. Diac. Ioan I. Ică jr, Viețile Maicii Domnului- sinteze narative ale tradițiilor
mariologice ale Bisericii, postfață în Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim
Mărturisitorul, Trei vieți Bizantine ale Maicii Domnului, trad. diac. Ioan I. Ică jr,
Deisis, Sibiu, 2007.
4. Ică jr., Diac. Ioan I., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spitualitatea
isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceii,
Editura Deisis, Sibiu, 2008.
5. Ortodoxia, II (1950), 4.
6. Ortodoxia, IV (1952), 1.
7. Studii Teologice, XXXIX (1987), 2.
8. Revista Teologică, II (2017).