CINSTIREA MAICII DOMNULUI ÎN LUMINA TEXTELOR

BIBLICE ȘI A SFINȚILOR PĂRINȚI

1
Maica Domnului în Sfânta Scriptură

Taina creației lui Adam și a Evei, precum și nașterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu
sunt cele mai mari Taine ale creației creștine. Despre cea care l-a născut pe Dumnezeu aflăm
încă din primele pagini ale Sfintei Scripturi unde Maica Domnului apare ca prototip al Evei iar
apoi în Facere. 3, 15 unde Dumnezeu îl blesteamă pe șarpe și anunță venirea mântuirii prin
mijlocirea unei fecioare neîntinate care este prevestită din veci să îi zdrobească capul șarpelui.
Fecioara Maria este prezentată în începutul Noului Testament ca fiind rodul înșirurii multor
neamuri care au ascultat de Dumnezeu. Care sunt acești oameni virtuoși găsim informații în
genealogiile făcute de doi dintre evangheliști, Matei cap. 1 și Luca cap. 3, ei prezentând
înșiruirea unor neamuri din care a fost aleasă Sfânta Fecioară să-L nască pe Hristos. Sensul
înșiruirii acestora este acela de a arăta concret anunțarea Fecioarei ca aleasă spre a fi vas ales
pentru primirea Fiului lui Dumnezeu întrupat. Alegerea ei nu s-a făcut dintre mulți, ci dintre cei
aleși și cunoscuți pentru virtuțile lor; ea începe cu Set, prefigurarea lui Hristos și continuă într-o
primă etapă cu Enos și cu Enoh, cel mutat de pe pământ, cu Lameh și Noe. Când urmașii lui
Set, și-au luat femei dintre oamenii respinși ca nevrednici, ei au fost îndepărtați din neamul
Fecioarei.
Sfântul Grigorie Palama menționează într-una din omiliile sale importanța alegerii
Fecioarei Maria în iconomia mântuirii: „Prin urmare, aceasta nu poate fi aleasă de Dumnezeu
din mulțimea oamenilor la întâmplare, ci doar dintr-o linie umană alcătuită din oameni aleși și
cunoscuți prin credința, înțelepciunea și virtuțile lor.”1
Găsim apoi prefigurări ale Fecioarei în tot cuprinsul Vechiului Testament, dar mai ales în
Psalmi și la Prooroci.
Psalmul 44: „A poftit Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău” o arată pe cea care
urma să-L nască pe Hristos „mai frumos decât toți fiii oamenilor” (Ps. 44, 3). Fecioara Maria
este arătată în acest psalm ca cea mai frumoasă între toate, fiind împodobită de Creatorul ei cu
toate frumusețile (13-17). Astfel că oricine contemplă frumusețea Fecioarei vede în ea

1
Diac.Ioan I. Ică Jr. Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului IV, Editura Deisis,
Sibiu, 2008, p. 206.

2
 frumusețea Creatorului care i-a dăruit-o. „Spre deosebire de cosmosul fizic, toată frumusețea și
slava Fecioarei nu este una exterioară, ci „vine dinăuntru” din puritatea sufletului ei
feciorelnic.”2
Această puritate interioară a Sfintei Fecioare este arătată și în versetul 15 al psalmului 44:
„Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu țesături de aur și prea înfrumusețată.”
Următorul verset al acestui psalm o arată pe Fecioara care este adusă la Împărat escortată de
prietenele ei – o altă prefigurare a aducerii Sfintei Fecioare la templu la vârsta de trei ani, unde
este întâmpinată de marele preot. Aici Copila Maria vine nu adusă cu forța, ci de bunăvoie, cu
voință liberă, întraripată de un eros sfânt și dumnezeiesc venit din însăși natura ei.
În Sfânta Sfintelor Sfânta Fecioară este pregătită pentru a deveni un chivot sfânt pentru
primirea Celui mai presus de toate în ea. Aici Fecioara duce o viață îngerească, mult superioară
tuturor celor de mai înainte de ea, profeți și drepți ai Vechiului Testament.
În cartea: Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului
IV, Diac. Ică Jr. înfățișează anumite idei din omiliile Sfântului Grigorie Palama legate de viața
Preacuratei în Templu în Sfânta Sfintelor: ea nu a fost dată spre învățătură profesorilor, ci
părinții ei au adus-o la Templu pentru a deveni tron însuflețit al lui Dumnezeu; viața ei ascunsă
și nevăzută de nimeni este o prefigurare a vieții isihaste, iar superioritatea ei față de drepții
Vechiului Testament se arată prin viețuirea ei în locul cel mai sfânt de pe pământ în intimitate
maximă cu Dumnezeu, pe când drepții din Vechiul Testament locuiau în pustiuri și în peșteri.
Ca și un exemplu concret de deosebire îl avem pe profetul Ilie care a fost hrănit de Dumnezeu
de către corbi, pe când Sfânta Fecioară a fost hrănită de Dumnezeu printr-un înger.
Sunt menționați aici și alți drepți și patriarhi ai Vechiului Testament (Moise, Avraam,
Melchisedec) care au ajuns la Dumnezeu la vârsta maturității plecând de la o revelație naturală,
pe când Sfânta Fecioară petrece în înflăcărarea erosului dumnezeiesc din fragedă copilărie.
Dintre profeți, Isaia înfățișează foarte bine cinstirea cuvenită Maicii Domnului, care este
mai superioară decât serafimii înfățișați în capitolul 6, 1-7. În timp ce serafimii stau în jurul
tronului lui Dumnezeu, Fecioara stă „de-a dreapta” Lui ca însuși tronul lui Dumnezeu și
cleștișorul cărbunelui (Is 6, 6) sau rugul nears al focului lui Dumnezeu (Ieș 3, 3). Aceste
preînchipuiri o arată pe Fecioara Maria ca viitoare mijlocitoare a neamului omenesc către

2
Ibidem, p. 189.

3
 Dumnezeu, iar astfel nimeni nu poate veni la Dumnezeu decât prin ea, precum și nici un dar
făcut de Dumnezeu oamenilor nu poate fi făcut decât tot prin ea. O prefigurare mai exactă a
acestui fapt este episodul cu visul patriarhului Iacov care vede o scară întinsă de la cer spre
pământ prin care coborau mulțime de îngeri.
„În acest ultim sens, Fecioara Maria e la mijloc între Israelul cel vechi, după trup, al
strămoșilor ei, din care a făcut părinți ai lui Dumnezeu, și Israelul cel nou, după duh, al
creștinilor, pe care i-a făcut copii ai lui Dumnezeu.”3

Maica Domnului ca Mijlocitoare

Cu privire la această mijlocire reală a Maicii Domnului pentru umanitate Pr. Dumitru
Stăniloae afirmă următoarele: „Maica Domnului, fiind unită mai mult decât oricine cu Fiul ei, e
mai plină decât oricine de energia dumnezeiască revărsată din umanitatea Lui. De aceea ea nu
numai că intervine la Dumnezeu ca El să creeze în noi grația, ci e și o mijlocitoare reală de
energie dumnezeiască, deoarece ea nu e exterioară lui Hristos, unită doar psihologic cu El ca la
catolici, ci e învăluită mai mult decât oricine de lumina lui Hristos.”4
În ceea ce privește ideea părintelui Stăniloae a existat o controversă între Teofan al Niceei
și catolici. La catolici Fecioara Maria e privită ca o continuatoare a operei de mântuire a lui
Hristos, înfăptuind o mijlocire universală a tuturor grațiilor ca vin la noi nu numai prin
intervenția lui Iisus ci și prin a ei. Cu alte cuvinte, harul pe care îl revarsă Iisus Hristos din
meritele operei Sale de mântuire poate fi revărsat și de Maica Sa, întrucât și ea a fost prezentă în
prima parte a operei de răscumpărare, iar astfel la fel e prezentă și în partea a doua a operei,
intervenția lui Iisus unindu-Se cu a ei.
Legătura indisolubilă între Hristos și Maica Sa se arată și în legătura Maicii Domnului cu
Biserica prin care ni se dă Hristos. La Cincizecime, Maica Domnului a stat în mijlocul
Apostolilor, ea fiind centrul nucleului care a primit cel dintâi plenitudinea harurilor și darurilor
destinate Bisericii. Dacă Hristos a fost acolo prezent prin Duhul Sfânt, oferindu-Se prin
intermediul Bisericii se poate spune că și Maica Domnului este unită și apropiată de Hristos mai
mult decât celelalte mădulare ale Trupului Său. Întâlnim și în descrierile Sfinților Părinți foarte

3
Ibidem, p. 187.
4
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Maica Domnului ca mijlocitoare, în Ortodoxia 5 nr.1/1952, p. 84.

4
 des asemănarea Maicii Domnului cu Biserica, desemnându-o pe Fecioară ca adevărata Biserică
a lui Dumnezeu din care Hristos revarsă harul Său.
În ortodoxie se punea întrebarea dacă Maica Domnului poate fi, la fel ca și în catolicism, o
mijlocitoare a harului lui Dumnezeu, iar nu doar o simplă rugătoare pentru oameni. Răspunsul
la această dilemă ni-l dau toate viețile Sfinților, credința în moaște, lumina care iradia de pe fața
lui Moise, sau a Sfântului Serafim de Sarov, ori puterea vindecătoare a Apostolilor. Dacă aceștia
au fost mijlocitori ai harului dumnezeiesc, cu atât mai mult Maica Domnului, care este mai
presus decât toți sfinții și puterile cerești. Sfânta Fecioară s-a învrednicit prin viața ei de
ascultare a fi singura mijlocitoare între Dumnezeu și neamul omenesc, între lumea creată și cea
necreată, astfel încât pe deoparte nimeni nu poate veni la Dumnezeu decât prin ea la fel cum și
Mijlocitorul Hristos nu a putut veni la oameni decât tot prin ea.
„Dar a respinge peste tot ideea că Maica Domnului e mijlocitoare reală de putere
dumnezeiască, socotind această idee drept catolică, și a-i opune ca ortodoxă, ideea că Maica
Domnului e numai rugătoare, nedând nimic de la ea, înseamnă a lua drept catolic ceea ce e
ortodox și viceversa.”5
În analiza făcută acestui studiu în cartea Diac. Ioan Ică Jr. se menționează: „A vedea în ea o
simplă rugătoare înseamnă a o coborî de pe scaunul de-a dreapta Fiului pe care a așezat-o Fiul ei
la nivelul sfinților în general, iar a o priva de rolul de rugătoare echivalează cu o divinizare
inacceptabilă a ei, cu a o considera nu îndumnezeită, ci Dumnezeu prin ea însăși.”6
Conform învățăturii ortodoxe, Fecioara Maria nu este Dumnezeu datorită faptului că se
roagă Acestuia și fiind într-o poziție de supunere față de El, iar faptul că este Născătoare de
Dumnezeu, Împărăteasă și Stăpână arată poziția ei de creatură deplin îndumnezeită mai presus
decât toți sfinții și îngerii și deci vrednică de supravenerare.
În ortodoxie se folosesc expresiile dar și har pentru a desemna mijlocirea Maicii Domnului.
Ele exprimă în fond același lucru în tradiția bizantină, pe când în cea catolică acești termeni au
produs confuzie, fiind separați și afirmându-se că Fecioara Maria nu poate fi mijlocitoare de har
al cărui autor poate fi doar Dumnezeu, ci ea revarsă doar diverse daruri peste cei credincioși. În
ortodoxie, vedem că Maica Domnului nu este doar o simplă rugătoare către Dumnezeu, precum
sfinții, ci ea este și mijlocitoare a harului dumnezeiesc către toată creația: „Teologia ortodoxă nu
5
Ibidem, p. 85.
6
Diac. Ioan Ică Jr. op. cit. p. 67.

5
 face distincție specială între aceste daruri și harul îndumezeitor. Harul înseamnă toată bogăția
naturii divine, întrucât se comunică credicioșilor.” 7 A spune despre Maica Domnului că
mijlocește numai moral sau exterior înseamnă a spune despre ea că rămâne în afara legăturii de
har cu Hristos și cu fiecare credincios.
Despre învrednicirea Fecioarei de a primi toate darurile câte se pot împărtăși oamenilor,
Sfântul Grigorie Palama afirmă: „Deci cuprinzând toate câte au ajuns celor mai buni
credincioși, luați separat, ca să devină cei mai buni, și toate câte le au toți în parte cei hărăziți de
Dumnezeu, îngeri și oameni credincioși, și fiind singură toate și prisosind în toate cum nici nu
se poate spune, are acum și aceasta mai presus de toți că s-a făcut după moarte nemuritoare și
singură petrece cu trupul în cer, împreună cu Fiul ei și de acolo revarsă și peste cei ce o cinstesc
pe ea harul atotîmbelșugat.”8 Mulțimea darurilor și harul primit de Sfânta Fecioară exprimă
întreaga plenitudine a Celui ce plinește toate, ea făcând posibilă această mulțime de daruri
tuturor după putere, sau mai exact după curăția fiecăruia.
După Sfântul Grigorie, Sfânta Fecioară cu puterea ei covârșește toată lumea sensibilă,
asemănându-o soarelui care revarsă peste tot pământul lumina sa, iar în alt loc o arată pe
Fecioara cer, pentru că mijlocirea ei e deasupra oricărui lucru de sub cer, iar pe Hristos îl
numește soare, deoarece El a răsărit lumii din Fecioara, iar ea este mijlocitoarea razelor soarelui
către cei de pe pământ. Cu privire la aceasta o altă idee a Sfântului Grigorie Palama spune:
„Fecioara e mijloc între Dumnezeu și om, fiind atât un receptacul al plenitudinii divinității (Col
2, 9) cât și generatoare a unei înrudiri cu Dumezeu pentru toți oamenii, atât de dinainte, cât și de
după ea.”9
Maica Domnului nu este mijlocitoare doar a neamului omenesc, ci prin ea se transmite și
îngerilor harul dumnezeiesc, iar această idee e preluată de Sfântul Grigorie de la Dionisie
Areopagitul. Conform acestor autori nimeni nu poate veni la Dumnezeu dacă nu e luminat cu
adevărat de ea, iar prin nimeni se înțeleg aici și îngerii pentru că și ei sunt ființe personale.
Influența lui Dionisie se mai observă și în ideea palamită conform căreia cei mai mici se
împărtășesc de lumină de la cei mai mari, iar Preasfânta Fecioară e mai presus decât toate

7
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit. p. 112.
8
Ibidem, p. 86.
9
Diac. Ioan Ică Jr. op. cit. p. 187.

6
 ierarhiile cerești și pământești, urmând ca de la Dumnezeu fiecare să se împărtășească de lumina
necreată doar prin Fecioara Maria.
Explicând această idee a ierarhiilor din care se împărtășește întreaga creație văzută și
nevăzută, Pr. Stăniloae afirmă: „Dacă preotul mijlocește harul pentru parohia lui, arhiereul
pentru eparhia lui, ce ne oprește de a admite că Maica Domnului mijlocește harul pentru toată
creștinătatea? Omoforul ei de arhiereu se întinde peste credincioșii din lumea întreagă.”10
Diferența dintre mijlocirea arhiereului pământesc și mijlocirea Maicii Domnului este aceea
că cel dintâi realizează prin rugăciunile sale o mijocire doar morală, pe când Fecioara Maria
fiind plină de toate darurile pe care le cere pentru alții realizează o mijlocire la nivel ontologic
prin faptul că prin rugăciunile ei.

Maica Domnului – model de viață isihastă.

În omiliile Sfântului Grigorie Palama găsim multe referiri cu privire la pregătirea Maicii
Domnului în Sfânta Sfintelor pentru primirea Împăratului făpturii, pregătire care o va marca pe
Sfânta Fecioară pe tot parcursul vieții. Unele momente din pregătirea sa au fost punctate în
primul caăitol unde s-a vorbit despre prefigurările Fecioarei din Vechiul Testament, acum
urmând să fie tratată viața Fecioarei în Noul Testament și legătura ei cu isihasmul.
Este important de menționat un amănunt controversat cu privire la locul unde a stat
Fecioara Maria în templu, fiindcă un lider antipalamit Nichifor Gregoras afirma că de fapt
Maica Domnului nu a intrat în Sfânta Sfintelor unde arhiereul intra numai odată pe an și doar cu
vărsare de sânge, ci într-un loc din curtea interioară a tempului consacrat tinerelor fecioare până
la vârsta de doisprezece ani. Însă această opinie nu a ridicat prea multe critici din partea
Sfinților Părinți preocupați mai mult de viața și importanța Sfintei Fecioare în iconomia
mântuirii.
Vorbind de Sfânta Sfintelor ca despre locul care a pregătit-o pe Fecioara Maria pentru a fi
Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Ierarh Grigorie spune că aceasta a dus o viață paradisiacă și
cerească, mai presus de plăcere, de patimi și de griji, trăind numai pentru Dumnezeu. Fiind
concentrată doar pe rugăciune și pe liniștire, Maica Domnului aude din lecturile biblice citite la
templu în fiecare sâmbătă despre căderea neamului omenesc și despre viața plină de păcate și de

10
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit. p. 123.

7
 dureri care sfârșește în iad și în moarte. De atunci s-a întărit voința Fecioarei pentru a deveni
mijlocitoarea oamenilor la Dumnezeu, pentru a-i cere vindecarea făpturii căzute.
Sfântul Grigorie ca un promotor al isihasmului afirmă despre petrecerea Maicii în Sfânta
Sfintelor că aici Preacurata a ales calea isihiastă: „Căutând întâlnirea cu Dumnezeu, Fecioara
Maria folosește drept călăuză sfânta isihie, constând din uitarea lumii de jos și oprirea minții
prin rugăciunea neîncetată care o desface de cele de jos dezbrăcându-o de reprezentările lor
mentale pentru a o uni cu cele dumezeiești.” 11 Urmează o descriere a trăirii isihaste prin
analizarea desfacerii minții de la cele materiale, pentru că mintea este singurul organ care se
poate uni cu lumea materială și inteligibilă și care în urma unui eros dumnezeiesc se unește
dincolo de propria ei natură cu Mintea divină însăși.
Tot rolul Fecioarei pe pământ s-a săvârșit sub această pecete isihastă a Fecioarei prin care
asemănându-se cu Dumnezeu, l-a convins pe Acesta să se asemene cu omul. Fecioara a devenit
Născătoare de Dumnezeu pentru că mai înainte fusese Copilă a lui Dumnezeu. În același timp
Fecioara arată prin viețuirea ei că adevărata contemplare are loc nu numai prin simțuri și prin
rațiune ci mai degrabă prin purificare interioară, prin curățirea minții prin care fiecare după
măsura noastră ajungem să vedem lumina taborică.
Părintele Dumitru Stăniloae descrie această lumină necreată în studiul său astfel: „În viața
pământească omul curățit de patimi, sau Sfântul, e ridicat uneori la o astfel de unire cu lumina
dumezeiască, încât el însuși devine lumină... De se privește pe sine e lumină; de privește spre
ceea ce se vede și aceea este lumină. Aceasta este unirea: a fi toate acelea una, ca să nu mai
poată distinge cel ce privește, între sine care privește, între aceea prin care privește, și aceea la
care privește, ci numai atâta știe că e lumină și privește lumină.”12

11
Diac Ioan Ică Jr. op. cit. p. 192.
12
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit. p. 125.

8
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Daniel, Editura
IBMBOR, București, 2013.
2. Diac. Ică I. Ioan Jr. Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea
isihastă a secolului XIV, Editura Deisis, Sibiu 2008.
3. Pr. Prof. Dr. Stăniloae Dumitru, Maica Domnului ca mijlocitoare, în Ortodoxia, 5
nr.1/1952.