UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS’’ DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR
LA DISCIPLINA
STUDIUL NOUL TESTAMENT

ȊNDRUMĂTOR ŞTIINȚIFIC:

PR. ASIST. UNIV. DR. NICOLAE POPESCU

STUDENT:

DAMIAN D. MIHAI-LEONARD

ANUL I, GRUPA I

CONSTANȚA

2024
 UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS’’ DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

CHIPUL EVANGHELIC AL MAICII DOMNULUI

ȊNDRUMĂTOR ŞTIINȚIFIC:

PR. ASIST. UNIV. DR. NICOLAE POPESCU

STUDENT:

DAMIAN D. MIHAI-LEONARD

ANUL I, GRUPA I

CONSTANȚA

2024
 Cuprins:

1. Introducere
2. Profeţii despre Maica Domnului în Vechiul Testament
3. Naşterea Maicii Domnului
4. Aiparthenia (pururi fecioria), theotokia (Maica lui
Dumnezeu)
5. Protoevanghelia lui Iacov
6. Preacinstirea Maicii Domnului
7. Concluzii
8. Bibliografie
 1. Introducere

În Biserica Ortodoxă învăţătura despre Sf. Fecioară Maria îşi are locul ei bine definit, întrucât stă
în legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea
omului cu Dumnezeu.
Hristologia, soteriologia şi mariologia alcătuiesc un manunchi de învăţături care formează nucleul
tezaurului de doctrină al religiei creştine, fiindcă Dumnezeu, în nemăsurata Sa bunătate şi dragoste pentru
omenirea căzută în păcat "pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară
ci să aibă viaţă veşnică"(Ioan 3,16). Acest Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat apoi din Sfânta Fecioară
Maria, din care a luat trup omenesc ca să-l elibereze pe om din robia păcatului şi să-l ridice din noi la
Dumnezeu. Zorii de realizare a mântuirii prin Iisus Hristos încep să se arate odată cu zămislirea şi naşterea
suprafirească după trup a Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria. Prea Curata Fecioară devine acum
Maica, după trup, a Domnului Iisus Hristos, Fiul rămânând unit cu Maica şi după naştere,cum rămâne
veşnic unit şi cu Tatăl1, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi în acelaşi timp, solidară cu întreg neamul
omenesc şi Maică a tuturor creştinilor, căci prin naşterea din ea după trup a Mântuitorului, omenirea
renaşte la o nouă viaţă, viaţa care deschide porţile spre mântuire şi fericirea veşnică; tuturor creştinilor li
se oferă acum posibilitatea de îndumnezeire, după cum şi Sfânta Fecioară prin întruparea Fiului a fost
ridicată mai presus de orice creatură şi îndumnezeită din clipa zămislirii.
Importanţa deosebită pe care o are Sfânta Fecioară Maria în planul iconomiei divine începe să se
contureze încă de la căderea în păcat a primilor oameni şi străbate prin naşterea ei, culminând în
zămislirea şi naşterea Celui ce este «lumina lumii», Domnul Iisus Hristos, pe care, plină de o adâncă
iubire izvorâtă din unirea strânsă cu El, Îl urmează în toată activitatea, la jertfa de pe cruce şi apoi în
ceruri, stând de-a dreapta Fiului ei. În inima sa mare şi curată, Sfânta Fecioară adună toate jalea şi
suferinţa lumii, toată întristarea, amarul şi durerea care pot încăpea în inima plăpândă a unei fiinţe umane. 2
Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e Maica gata mereu să ierte, să se roage să îndrăznească
a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de Mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori.” 3

1
Pr.Prof.Dumitru Stăniloae:,,Maica Domnului ca Mijlocitoare ,în „Ortodoxia”, an IV, nr.1, Ian.-Mart.,1952, ed.I.B.M.B.O.R.,
p.92
2
Pr.Dr.Simion Radu: Maica Domnului-Maica Durerii-Maica nădejdilor noastre, în: ”Mitropolia Moldovei şi Sucevei”,
anXLIII,nr.7-8,Iul.-Aug.,1967,Tipografia Centrului Mitropolitan Iaşi,p518
3
Nicolae Steinhardt: Dăruind vei dobândi, Ed.Dacia,Cluj Napoca,2002,p.276
 2. Profeţii despre Maica Domnului în V.T.

Fiind aleasă de către Dumnezeu pentru a fi sălaşul Mântuitorului lumii, ea «a fost preînchipuită şi
mai întâi propovăduită»4 prin Duhul Sfânt, prin diferite simboale şi prin cuvintele profeţilor.
Unii exegeţi afirmă că prima profeţie despre Maica Domnului o găsim la Facere 3,15: „Duşmănie voi
pune între tine şi femeie, între sămânţa ei şi sămânţa ta; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa
călcâiul”. Ei văd aici o femeie a viitorului, pe Maria, iar prin sămânţa ei înţeleg un om al viitorului, pe
Iisus, fiul Mariei.5 Proorocul Moise o vede ca pe un rug din care iese focul dumnezeirii(Ieşire 3,2-4);Iacov
o vede ca pe o scară ce uneşte pământul cu cerul(Facere 28,12-16), pentru că, prin Întruparea
Mântuitorului din ea, Dumnezeu a dat omului posibilitatea de a se ridica la El; Ghedeon o vede ca pe un
caier de lână (Judecători 6,37-40) pe care se va aşeza roua binefăcătoare a cerului, ce va salva lumea de
uscăciunea păcatului (Psalmi 131,11; 88,35-36; Luca 1,22). Dacă aceste preziceri nu apar atât de limpezi,
alte profeţii ne vorbesc foarte lămurit despre Sfânta Fecioară Maria. Astfel, împăratul David din al cărui
neam va fi şi Sfânta Fecioară o vede ca pe o împărăteasă în mare cinste şezând "de-a dreapta Împăratului,
îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată"(Psalmi 44,11). Acestei împărătese i se va aduce marea
veste a întrupării lui Mesia din ea, deoarece a fost aleasă de Dumnzeu în acest scop:"Ascultă fiică şi vezi şi
placă urechea ta şi uită pe poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El
este Domnul tău."(Psalmi 44,12-13). Frumuseţea ei morală a făcut ca sa fie cinstită de Dumnezeu Însuşi,
prin alegerea ei de a fi sălaş Cuvântului Său şi totodată să fie cinstită de toată lumea:"Pomeni-vor numele
tău în tot neamul; pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi în veacul veacului"(Psalmi 44,20-21).
Acest lucru îl va afirma şi îngerul Gavriil, trimis de Dumnezeu să-i vestească alegerea
cerească:"Binecuvântată eşti tu între femei"(Luca 1,28), ca şi Elisabeta, rudenia sa(Luca 1,42). Iar în
frumosul imn pe care îl va înălţa ea lui Dumnezeu , în casa Elisabetei, va spune că: " de acum mă vor ferici
toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic"(Luca 1,48-49). Profetul Iezechiel vorbeşte
despre pururea fecioria Maicii Domnului, prezentând-o ca pe o poartă a templului care va rămâne veşnic
închisă şi prin care va intra, fără să o deschidă, singur Dumnezeu:"Poarta aceasta va fi închisă, nu se va
deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea.

De aceea va fi închisă."(Iezechiel 44,1-2). Profetul Daniel o vede ca pe o un munte din care

Dumnezeu va desprinde o piatră puternică ce va umple întreg pământul, zdrobind puterea celui rau(Daniel
4
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Pr. Fecioru, Ed. A II-a Bucureşti, 1943, p. 318
5
Prof. Dr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Sibiu, 1944, p. 9
2, 34,45), piatra din capul unchiului fiind Însuşi Iisus Hristos(Efeseni 2,20). O profeţie asemănătoare ne
prezintă şi Avacum în cuvintele:"Cel Sfânt vine din muntele Paran! Slava Lui acoperă cerurile şi tot
pământul este plin de slava Lui"(Avacum 3,3). Paran este numele unui munte între Egipt şi Edom,
renumit pentru frumuseţi naturale. Asemenea acestui munte, fecioara din care se va naşte Cel Sfânt va fi
neîntrecută în frumuseţe morală.6
Cea mai limpede profeţie cu privire la Sfânta Fecioară, o face însă Evanghelistul Vechiului
Testament, profetul Isaia, "Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu si vor chema numele lui
Emanuel"(7,14). Această profţie va fi reluată in Noul Testament(Matei 1,23;Luca 1.31). Ea referă
apelativul de «fecioară» la Maica Domnului. De astfel şi în Vechiul Testament este singurul caz când
mama unui prunc se numeşte fecioară, pentru că «almah» se referă la o maică cu totul excepţională. 7
Vedem că, precum venirea lui Mesia a fost atât de mult profeţită în Vechiul Testament, la fel şi
Sfânta Fecioară Maria, din care Acesta avea să se nască după trup, s-a făcut cunoscută lumii prin glasul
trimişilor lui Dumnezeu, profeţii.

3. Naşterea Maicii Domnului

Sfânta Scriptură ne dă ştiri sumare în legătură cu naşterea şi copilăria Maicii Domnului. Cele mai
multe ştiri despre aceste momente din viaţa sa ne sunt date de scrierile apocrife 8 şi de Tradiţie.
Din Sfânta Scriptură rezultă că Sfâna Fecioară era din neamul lui David (Psalmi 131,11;Matei
21,9;Luca 1,32;Romani 1,3 etc.).9 După tradiţie, părinţii săi se numeau Ioachim Eli, Eliachim şi Ana şi
locuiau în oraşul Nazaret din Galileea. Nazaretul, care însemna floare, lăstar, primea aşadar floarea
«făgăduită de Dumnezeu protopărinţilor noştri, Adam şi Eva în Rai» 10 , lăstarul răsărit din rădăcina lui
David, pe Sfânta Fecioară Maria(Isaia 11,10). Părinţii ei nu ii dau un nume deosebit, ci unul foarte
obişnuit la evrei, cel de Maria(Luca 1,27). Tradiţia afirmă că, la vârsta de trei ani, a fost dusă de părinţii ei
la templu unde a trăit în curăţenie desăvârşită, prin despărţirea completă de lumea păcatului. 11 În atmosfera
înălţătoare de sfinţenie şi rugăciune de la templu a trăit Sfânta Fecioară până la vârsta de 15 ani, când s-a

6
Ibidem, p. 119
7
Ibidem p. 51
8
Pr. Prof. Petru Rezuş, Mariologia Ortodoxă, în „Ortodoxia” , an XI(1950), nr. 4, p. 516
9
Genealogia Maicii Domnului o face Sfântul Ioan Damaschin în op. cit. p. 319-320
10
Pr. Prof. Petru Rezuş, op. cit., p. 517
11
Pr. Prof. Dumitru Stăniloe, Învăţătura despre Maica Domnului la Ortodocşi şi Catolici, în „Ortodoxia”, an XI (1950), nr. 4,
p. 582
întors în Nazaret, fiind dată de către preoţi în grija unui mire, adică unui păzitor al fecioriei ei 12 , lui
Iosif(Luca 1,27).

Cu toate că Sfânta Fecioară Maria a avut o viaţă curată şi neprihănită, a dat dovadă de perfecţiune
morală, iar în trupul ei a zămislit şi a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, totuşi, în ce priveşte naşterea ei,
după căderea în păcat a protopărinţilor noştri, toţi oamenii se nasc cu păcatul strămoşesc(Romani 5,12;
Ioan 3,16) şi sunt sortiţi morţii. Prin urmare toţi au nevoie de mântuirea care a venit odată cu Hristos şi
numai prin El(Romani 5,15).
Fecioara Maria fiind născută pe cale naturală n-a fost scutită de păcatul strămoşesc. Deşi a fost
aleasă din veci să fie Maica Domnului Hristos, aceasta nu înseamnă că tot din veci ar fi fost sfinţită, prea
sfântă.13 Ea nu s-a născut fără de păcat însă a fost curăţită de păcatul strămoşesc în momentul în care
îngerul Gavriil i-a anunţat zămislirea Domnului Hristos în pântecele ei. Sf. Chiril al Alexandriei spune că
«afară de Iisus, niciun om, nici Maria, n-a făcut excepţie de la legea naşterii cu păcatul strămoşesc» 14, ea
însă fiind curăţată de acest păcat în momentul zămislirii Cuvântului, când e dezlegată de blestemul Evei.
Că Maica Domnului s-a născut cu acest păcat se poate dovedi şi prin însăşi mărturia ei:" Măreşte suflete al
meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu"(Luca 1,46-47). Observăm că
Sfânta Fecioară îl numeşte pe Dumnezeu «de un har special, pentru a nu savârşi păcate personale, se
înţelege că ea avea să fie mântuită numai de păcatul strămoşesc, prin Întruparea Domnului Iisus
Hristos.»15
Ea a avut supremul grad de sfinţenie la care nu s-a ridicat şi nu se va ridica niciodată niciun om 16.
Faptul că fecioara Maria a fost înzestrată cu cele mai bogate daruri, nu înseamnă că ea nu are niciun merit
personal în desăvârşirea vieţii sale. Aceste daruri «nu sunt străine de propria ei vrednicie; căci deşi sunt,
într-adevăr daruri, ele sunt dobândite totuşi prin străduinţe reale...Viaţa Preacuratei e în întregime rodul
prezenţei Duhului, după cum e în întregime şi rodul ostenelilor proprii. 17» datorită acestor daruri şi
ostenelilor proprii, ea a atins cea mai înaltă treaptă a sfinţeniei, fiind primul om care a atins desavârşirea
către care toţi trebuie să tindă(Matei 5,48). Ca urmare a acestei vieţi desăvârşite, ea a născut pe
Mântuitorul fără să aibă dureri(Isaia 56,7). Ducând o viaţă de sfinţenie, Sfânta Fecioară Maria a devenit,
12
Sfântul Ioan Damaschin, Omilia I-a la Adormirea Maicii Domnului, trad. de V. Loichiţă, în "Candela", anul XLVIII (1937),
nr. 11-12, p. 252
13
Pr. Prof. Gh. Tilea, Maica Domnului după cărţile noastre de cult. Însemnări de mariologie ortodoxă, în „Glasul Bisericii”,
anul XXX (1971), nr. 1-2, p. 89
14
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 573
15
Teologia Dogmatica şi Simbolică, manual pentru Institutele Teologice, Bucureşti, 1958, vol. II, p. 760
16
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 567
17
Pr. Ilie D. Moldovan, Învăţătura despre Duhul Sfânt în ortodoxie şi preocupările ecumeniste contemporane, în „Mitropolia
Ardealului”, an XVIII(1973), nr. 7-8, p. 757
aşa cum zice Sfântul Ioan Damaschin, «pământul în care n-au răsărit spinii păcatului, ci dimpotrivă, prin
Cel născut din ea, au fost smulşi din rădăcină. Ea şi-a omorât trupul faţă de păcat» 18

4. Aiparthenia (pururi fecioria), theotokia (Maica lui Dumnezeu)

Legătura dintre Fecioara si Fiul Ei primeşte din clipa Bunei Vestiri un caracter veşnic. Această
legătură prin care sfânta Maria apare de-a dreapta lui Iisus, asociată în mod tainic la lucrarea Lui
neîntreruptă de mântuire a lumii constituie secretul ascuns al creştinătăţii apostolice precum şi a
Evangheliei Duhului scrisă de apostolul iubirii, care a însoţit-o ca un fiu adoptiv din ceasul întunecat al
Golgotei. Astfel vorbind în prolog despre Fiul lui Dumnezeu, după ce ne arată rolul Lui în creaţie, Sfântul
evanghelist Ioan spune:,,si Cuvântul trup S-a făcut si s-a sălăşluit intre noi”(Ioan.1,14).De aici reiese clar
theotokia(Născătoare de Dumnezeu). Ideea priveşte in acelaşi timp şi naşterea feciorelnică. Aceasta din
urmă este redată prin cuvintele: s-a sălăşluit între noi, făcând aluzie la faptul că evanghelistul Luca ne-a
dat să înţelegem că Fecioara este noul corp în care s-a sălăşluit Hristos. Referire la taina Feioarei Maria,o
deducem usor din context de unde aflăm că celor ce l-au primit pe Hristos, care cred în numele Lui , Le-a
dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă
bărbătească ci de la Dumnezeu S-a născut (Ioan.1,12-13). Relevarea modului în care are loc Întruparea
pune totodată în lumină şi taina Fecioarei care devine şi taina tuturor fiilor adoptivi ai lui Dumnezeu. Mai
presus de toate însă sfântul evanghelist Ioan ne spune că fecioria întru care a fost născut Iisus rămâne
semnul descoperit al lucrării prin care ne câştigăm mântuirea.
Cel mai important argument al pururea fecioriei Maicii lui Dumnezeu este ipostaza de la cruce,pe
care o înfăţişează evanghelistul Iubirii:,,şi stăteau lângă crucea Lui,mama Lui si sora mamei Lui,Maria lui
Cleopa şi Maria Magdalena. Deci văzând Iisus pe mama a zis:”femeie iată Fiul tău,apoi a zis ucenicului:
iată mama ta.”(Ioan.19,25-27) căci oare dacă Fecioara ar fi avut fii, oare nu era cuviincios ca fiii să fie
alături de mamă şi de fratele lor? Dar unde erau, întrebare la care protestanţii nu au nici un răspuns. La
cruce nu erau pentru că nu erau fiii Maicii Domnului şi pentru că Ea nu a mai avut nici un copil afară de
Iisus, Domnul a dat-o în grija celui mai drag ucenic al Său.

5. Protoevanghelia lui Iacov

18
Cuvânt la Naşterea Preasfintei Stăpânei noastre Nascătoare de Dumnezeu, trd. De Pr. D. Fecioru în „Mitropolia Olteniei”,
anul XVIII (1966), nr. 9-10, p. 873
 Viaţa Maicii Domnului are puternice rădăcini în istorie aşa cum relatează cei doi evanghelişti,
Matei şi Luca în capitolele închinate naşterii Domnului.
Aceste date biografice sunt absolut sigure. Dar ele sunt prea reduse, prea restrânse pentru
temperatura ridicată a credincioşilor faţă de sfânta Maică a Mântuitorului. De aceea încă de la început
credinţa a căutat să suplinească, ceea ce se părea că lipseşte în descrierea sobră a cărţilor canonice. Potrivit
mentalităţii antice, când vine vorba de părinţii Mântuitorului, evangheliştii se ocupă mai mult de ceea ce
era numit Tată,decât Mamă. Şi totuşi,mama era aceea căreia viitorul îi rezervă o cinstire dusă pe culmi, pe
care nici n-au bănuit-o evangheliştii,mai puţin Ioan.19
Cea mai importantă lucrare care tratează despre viaţa Maicii Domnului este: Protoevanghelia lui
Iacov.
În această carte, Iacov, ruda Domnului vorbeşte despre tatăl său, despre Fecioara Maria dar şi
despre drepţii părinţi Ioachim şi Ana. Lucrarea aparţine sec.I pe când Maica Domnului încă mai trăia. 20
Faptul că această carte nu este cuprinsă în cărţile Noului Testament,nu înseamnă că ea este
respinsă de biserică. Şi cele două epistole ale sfântului Clement, socotite ca făcând parte din canonul
Noului Testament,(can.85 ap.)au fost scoase mai târziu înafara canonului. Nu cumva acum aceste epistole
au ajuns la coşul de gunoi? Desigur că nu! Se poate spune dar că protoevanghelia nu e inspiraţia de Duhul
Sfânt, însă aflăm din ea multe despre Maica Domnului, lucruri pe care biserica le-a primit ca originale. 21
Autorul se pretinde a fi Iacob ruda Domnului,fiul lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară însă după
câte se pare, autorul este un iudeo-creştin.
Scopul scrierii este de a demonstra pururi fecioria Mariei şi totodată de a arăta că prin sfinţenia ei
deosebită Maria devine aleasă şi demnă de a fi Maica Domnului.
Faimoasa protoevanghelie are 24 de capitole structurate pe trei părţi.
Partea I constituie o evanghelie a copilăriei Fecioarei Mariei şi a vieţii ei până la naşterea lui
Iisus(cap.1,16).
Partea II constituie naşterea lui Hristos şi minunile care însoţesc acest eveniment. Această parte
este numită şi evanghelia lui Iosif întru cât el este cel care povesteşte(17,21).
Partea III uciderea pruncilor şi moartea preotului Zaharia, numită şi evanghelia lui Zaharia, după
numele personajului acţiunii(22,24).

19
Pr.Prof.Ioan G.Coman: Şi cuvântul trup s-a facut, ed.Mitropoliei Banatului, Timisoara 1993,p.312
20
Arh.Vasilios Bacoianis: Viaţa Maicii Domnului, trad. Anca Curelaru,Ed.Cartea Ortodoxă,Bucureşti,2007,p.5
21
Ibidem,p.6
 În ceea ce priveşte relatarea evenimentului Bunei Vestiri precum şi a naşterii Domnului,ele sunt în
perfectă concordanţă cu aceleaşi relatări de la matei 1 şi 2 şi de la Luca 1 şi 2,evident cu unele completări
însă care nu afectează această concordanţă.
În partea I, se prezintă durerea sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana pentru lipsa copiilor. Pe lângă tema
pururea fecioriei Maicii Domnului, protoevanghelia ne dă şi un amănunt semnificativ despre viaţa plină de
sfinţenie a Maicii Domnului. Faptul că atunci când Fecioara a împlinit şase luni, mama ei a zis:” viu este
Domnul Dumnezeul meu,ca n-ai să mai umbli pe pământ până când nu te voi duce la templul
Domnului"(prot.Iacov 6,2) arată sfinţenia Fecioarei care va fi arătată şi mai clar la scena ducerii ei la
templu.
Profeţia lui Zaharia este un răsunet la ceea ce avea să zică Maria la Buna Vestire: ”Domnul a
preamărit pe veci numele tău.La sfârşitul veacurilor El işi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui
Israel”(Prot.Iac.7,3).
Dar ţinta autorului este demonstrarea fecioriei perpetuă a Maicii Domnului, înainte de
naştere(cap.16,proba apei22), în timpul(cap.19-20,verificarea ei de către necredincioasa Salomee23) şi
după naştere.
În concluzie, protoevanghelia lui Iacov deşi nu este canonică, are un rol covârşitor de important în
Biserică, deoarece vorbeşte despre viaţa Maicii Domnului marea majoritate a Sfinţilor Părinţi inspirându-
se din aceasta.

6. Preacinstirea Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă acordă Sfintei Fecioare Maria în cadrul cultului o cinstire deosebită care stă în
strânsă legătură cu elementele ce alcătuiesc învăţătura mariologică: theotokia, pururea fecioria Maicii
Domnului , lipsa de păcate personale sau curăţia trupească şi sufletească a Sfintei Fecioare şi rolul ei de
mijlocitoare pe lângă Fiul ei după trup. Toate acestea îndreptăţesc pe deplin ca Biserica Ortodoxă să
22
Apa încercării sau judecăţii Domnului se găseşte menţionată în:Num.5,18-27.Menirea ei era de arăta vinovăţia sau
nevinovăţia femeii pe care bărbatul ei bănuia de adulter.Dacă femeia este vinovată,apa sfântă în care s-a amestecat praf de pe
solul templului,o va lăsa stearpă,iar dacă nu va fi vinovată,nu va păţi nimic.În cazul nostru autorul urmăreşte să obţină atestarea
oficială a fecioriei Mariei şi totuşi Fecioara nu păţeşte,absolut nimic,la care preotul răspunde:,,dacă Domnul n-a putut să scoată
la iveală păcatele voastre,cum o să vă judec eu?(Prot.Iac.16,3).
23
Episodul cu Salomeea este asemănător cu cel de la Ioan20,25.Toma a vrut să pipăie trupul Mântuitorului după
Înviere.Salomeea vrea să pipăie trupul Mariei după naştere.Salomeei,spre deosebire de Toma i se usucă mâna,pentru că
atingerea trupului sfinţit şi plin de har echivalează cu o profanare de neiertat.Pe de altă parte Iisus nu face decât să retrezească
credinţa lui Toma,dar la Salomeea pedepsirea are loc tocmai pentru a o aduce la credinţă, Necredinţa Salomeei:,,viu este
Domnul Dumnezeu,n-am să cred că o fecioară a născut,decât după ce voi încerca eu însămi cu degetul
meu”(Prot.Iac.19,3),este urmată mai apoi de:,,vai mie necredincioasa şi nelegiuita,fiindcă l-am ispitit cel viu,mi-a ars
mâna”(Prot.Iac.20,1)
atribuie Sfintei Fecioare denumirile de Preasfântă şi Preacurată şi să o cinstească în mod cu totul
deosebit mai mult decât pe oricare dintre făpturile Creatorului.
Încă din primele veacuri evlavia creştină a înconjurat persoana Sfintei Fecioare cu o cinstire care a
întrecut cinstirea celorlalte persoane sfinte, fiind mai presus decât cinstirea acordată îngerilor sau sfinţilor.
Între sfinţii pe care îi cinsteşte Biserica Ortodoxă, primul loc îl ocupă Sfânta Fecioară Maria, Maica
Domnului. După cum Sf. Ioan Botezătorul a fost cel mai mare dintre dintre prooroci, ca Înaintemergător al
lui Iisus Hristos(Matei 11, 9-11), tot aşa Preacurata şi Pururea Fecioara Maria este mai presus decât toţi
drepţii şi sfinţii deoarece este cea mai apropiată de Iisus Hristos, prin legătura dintre Maică şi Fiu, fiind
astfel "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii."
În cadrul cultului de cinstire deosebită a Sfintei Fecioare Biserica Ortodoxă se îndreaptă cu
rugăciunile ei spre Maica Domnului, împlinindu-se ceea ce a mărturisit şi ea la Buna Vestire, că de acum
o vor ferici toate neamurile(Luca 1,48), fiind mijlocitoare a Întrupării lui Iisus Hristos prin care se va
realiza mântuirea tuturor.
Respecând într-u totul învăţătura bazată pe mărturiile revelaţionale, Biserica Ortodoxă a acordat
Sfintei Fecioare o cinstire deosebită, redată prin termenul de hiperdulie aşa cum a fost statornicit prin
hotărârile Sinodului VII Ecumenic (Nicea, 787). După învăţătura ortodoxă, Biserica cinsteşte în primul
rând pe Dumnezeu, cinstire exprimată prin termenul de adorare(latria), fiindcă este Creatorul şi
Proniatorul tuturor; apoi pe Sfânta Fecioară Maria, cinstire redată prin termenul de
preacinstire(hiperdulie); şi apoi pe îngeri şi pe sfinţi consfinţită în termenul de cinstire(dulie). Deci
cinstirea Sfintei Fecioare în ierarhizarea cultică se află pe o treaptă intermediară, fiind inferioară cinstirii
de adorare cuvenită exclusiv lui Dumnezeu, dar superioară cinstirii îngerilor şi sfinţilor.

Preacinstirea Sfintei Fecioare, prin deosebita evlavie creştină s-a manifestat în cadrul cultului prin
diverse forme şi s-a exprimat prin formule cât mai variate. După mărturiile Sfintei Tradiţii această
preacinstire începe să se manifeste în cadrul cultului încă din cele mai vechi timpuri cu reprezentarea
iconografică a chipului ei, continuând cu locaşurile de cult care îi poartă hramul şi cu sărbătorile închinate
Născătoarei de Dumnezeu (Naşterea Preacuratei Fecioare Maria-8 septembrie; Intrarea în Biserică-21
noiembrie;Bunavestire-25 martie; Adormirea Maicii Domnului-15 august) şi cu lauda prin imne speciale,
predici, cuvântări şi panegirice.
Biserica Ortodoxă aduce Sfintei Fecioare un cult de preacinstire nu numai pentru calităţile ei
deosebite de Născătoare de Dumnezeu şi pururi fecioria ei, ci pentru că şi acum, aflându-se în stare
preamăreaţă în ceruri, de-a dreapta Mântuitorului, este Maica tuturor dreptcredincioşilor creştini pentru
care se roagă şi mijloceşte, fiind în acelaşi timp deci rugătoare şi mijlocitoare.

7. Concluzii
„Dacă lacrimile noastre ar fi asemenea cernelei, atunci cu lacrimi ar trebui să scriem cele mai
frumoase cuvinte Maicii Domnului…”24Dacă inima noastră ar fi o carte, atunci în ea ar trebui sa fie scris
numele Mantuitorului şi al Maicii Sale.
Maica Domnului este mijlocitoarea mântuirii noastre. Prin Ea a venit viaţa pe care am pierdut-o prin Eva.
De aici ne dăm seama de importanţa ei deosebită în iconomia mântuirii. Rolul Ei este prevestit prin
prooroci.
Puritatea Fecioarei, gingaşia Ei, înalta Ei smerenie şi caldură care se diferenţia enorm de zeiţele
antice (Athena,Afrodita,Hera), a făcut să fie iubită de la început de credinciosi. De aceea, puţinătatea
evenimentelor din Noul Testament cu privire la Maica Domnului nu a putut mulţumi evlavia deosebită a
lor. Astfel un rol important îl au apocrifele, care au încercat să satisfacă, cât de puţin evlavia deosebită a
lor. Între aceste apocrife, cea mai interesantă şi mai credibilă este protoevanghelia lui Iacob, apocrifă de la
care aflăm date despre viaţa plină de sfinţenie şi pururi fecioria Maicii Domnului.
Chiar şi theotokia şi aiparthenia işi au temeiurile de la începutul creştinismului, cu toate că ele au
fost ridicate ca dogme la sinoadele 3 si respectiv 5 ecumenic.
Devotamentul creştin faţă de Maica Domnului este enorm, uneori se pare că-l intrece pe cel faţă de
Mântuitorul. Acest lucru nu e de îngrijorat. Pentru creştini, Maica Domnului este cea care se roagă pururi
pentru ei şi care este gata să-i ajute în orice moment. Mulţimea rugăciunilor pe care le înalţă credincioşii
Născătoarei de Dumnezeu, arată duioşia Ei. De aceea sufletele credincioase cer Fecioarei:,,uşa milostivirii
deschide nouă binecuvantată Născătoare de Dumnezeu,ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine ci să
ne mântuim din nevoi,că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc…”(troparul de umilinţă)

Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Inst. Biblic și de misiune ortodoxă a B.O.R., București, 1990
24
Mon.Theoclit Dionisiatul,Maica Domnului în imnografia sfinţilor părinţi, Ed. Bizantină,Bucureşti,2003,p.63
2. Bacoianis, Arh.Vasilios,Viaţa Maicii Domnului, trad. prezb. Anca Curelaru, ed. Cartea Ortodoxă,
Bucureşti, 2006
3. Coman, Pr. Prof. Ioan, Şi Cuvântul trup s-a facut, ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara,1993
4. Deonisiatul, Monah Teoclit, Maica Domnului în imnografia sfinţilor părinţi, ed. Bizantină,
Bucureşti, 2003
5. Moldovan, Pr. Ilie D., Învăţătura despre Duhul Sfânt în ortodoxie şi preocupările ecumeniste
contemporane, în „Mitropolia Ardealului”, an XVIII(1973), nr. 7-8
6. Neaga, Prof. Dr. Nicolae, Hristos în Vechiul Testament, Sibiu, 1944
7. Radu, Pr. Dr. Simeon:Maica Domnului-Maica Durerii-Maica nădejdilor noastre, în „Mitropolia
Moldovei şi a Sucevei”, an XLIII, nr.7-8, iulie-august, 1967
8. Razeş, Pr. Prof. Petre, Mariologia ortodoxă, în: „Ortodoxia”, nr.2, 1950
9. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatică, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, ed. I.B.M.B.O.R., 2003
Idem, Omilia I-a la Adormirea Maicii Domnului, trad. de V. Loichiţă, în „Candela", anul XLVIII
(1937), nr. 11-12
10. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi catolici, în
„Ortodoxia”, nr.4, octombrie-decembrie, 1950
Idem, Maica Domnului ca Mijlocitoare, în „Ortodoxia”, an IV, nr.1, Ian.-Mart., 1952, ed.
I.B.M.B.O.R.
11. Steinhardt, Nicolae, Dăruind vei dobândi, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Teologia Dogmatica şi Simbolică, manual pentru Institutele Teologice, Bucureşti, 1958, vol. II
12. Ţilea, Pr. Prof. Gheorghe, Maica Domnului după cărţile noastre de cult. Însemnări de
mariologie ortodoxă, în „Glasul Bisericii”, anul XXX (1971), nr. 1-2
13. Radu, Pr. Dr. Simeon:Maica Domnului-Maica Durerii-Maica nădejdilor noastre, în „Mitropolia
Moldovei şi a Sucevei”, an XLIII, nr.7-8, iulie-august, 1967