UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR
LA DISCIPLINA
STUDIUL NOULUI TESTAMENT

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:
PR. ASIST. UNIV. DR. NICOLAE POPESCU
STUDENT:
IORGULESCU F. MIHAI-BOGDAN
Anul I

CONSTANŢA
2017
 UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANŢA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

RELAȚIA DINTRE TATĂL ȘI FIUL

ÎN SFÂNTA EVANGELIE DUPĂ
IOAN

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:
PR. ASIST. UNIV. DR. NICOLAE POPESCU
STUDENT:
IORGULESCU F. MIHAI-BOGDAN
Anul I

CONSTANŢA
2017

2
 CUPRINS

INTRODUCERE..............................................................................pag. 4
CAPITOLUL I. DUMNEZEU TATĂL.............................................pag. 5
CAPITOLUL II. DUMNEZEU FIUL................................................pag. 8
CAPITOLUL III. RELAȚIA PERSOANELOR TREIMICE.................pag. 12
CONCLUZII...........................................................................................pag. 15
BIBLIOGRAFIE ................................................................................pag. 16

3
 INTRODUCERE

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan este unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos,
fiul lui Zevedeu, fratele Sfântului Apostol Iacov. El este ucenicul pe care-l iubea cel mai mult
Învățătorul și cel mai tânăr dintre apostoli, fiind autorul uneia dintre cele patru Sfinte Evanghelii
canonice, a trei epistole sobornicești și al Apocalipsei. În Evaghelia sa, Sfântul Apostol Ioan, numit
și „Teologul” sau „Fiul tunetului”, cuprinde într-un mod profund viața și învățătura Mântuitorului,
evidențiind cel mai bine, relația dintre Iisus Hristos și Dumnezeu Tatăl.
Mintea umană, limitată fiind, nu poate înțelege, cuprinde și cunoaște deplin Taina Sfintei
Treimi. Sfânta Treime s-a descoperit în mod indirect și nedeplin în Vechiul Testament. Cartea
Facerii prezintă în mai multe rânduri pluralitatea de persoane a lui Dumnezeu. După ce a creat cerul
și pământul, munții și apele, plantele și animalele, Dumnezeu a zis „Să facem om după chipul şi
după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26). Alt verset în care se observă această pluralitate a
persoanelor Treimice este: „Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor” (Facere 11,
7). Avraam, la stejarul Mamvri, vede Sfânta Treime: „Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la
stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Atunci ridicându-şi ochii
săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului
său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. Apoi a zis: «Doamne, de am aflat har
înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău! Se va aduce apă să Vă spălaţi picioarele şi să Vă odihniţi sub
acest copac. Şi voi aduce pâine şi veţi mânca, apoi Vă veţi duce în drumul Vostru, întrucât treceţi
pe la robul Vostru!» Zis-au Aceia: «Fă, precum ai zis!»” (Facere 18, 1-5). Tot în Vechiul
Testament se arată Sfânta Treime prin psalmistul David care, inspirat de Duhul Sfânt, scrie: „Cu
Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor.”. În Noul
Testament însă, Sfânta Treime s-a revelat clar și deplin prin persoana Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Mintea umană nu este capabilă să înțeleagă Taina Sfintei Treimi, dar, pe baza revelației și
sub inspirația Sfântului Duh, Sfinții Părinți, scriitorii bisericești și teologii au alcătuit învățătura de
credință despre Sfânta Treime. „Cuprinsul dogmei Sfintei Treimi constă în afirmarea de bază a
credinței; anume că Dumnezeu este unul în ființă și întreit în persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.”1
În lucrarea de față am încercat să prezint, după cum arată și titlul, relația dintre Tatăl și Fiul
în Evanghelia Sfântului Apostol Ioan.

1
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran și Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică , manual pentru seminariile
teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, pag. 114.
4
 CAPITOLUL I.
DUMNEZEU TATĂL

„Persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt persoanereale și, ca atare,
deosebite una de alta, având fiecare însușiri personale proprii prin care se deosebesc ca persoane,
se disting, neputându-se confunda una cu alta, deși fiecare persoană dumnezeiască are întreaga
ființă divină care nici nu se împarte nici nu se desparte, fiind veșnic una și aceeași. Altfel spus,
persoanele Sfintei Treimi se disting sau se deosebesc după chipul sau modul în care au sau posedă
ființa divină întreagă.”2
Crezul a fost alcătuit de Sfinții Părinți, în cardul primelor două sinoade ecumenice. Primele
șapte articole, referitoare la Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul au fost stabilite la Sinodul I
Ecumenic de la Niceea, în anul 325, din necesitatea de a combate erezia lui Arie, care nega
dumnezeirea și egalitatea Fiului cu Tatăl, zicând că Fiul este inferior Tatălui și că a fost creat în
timp de către Tatăl. Sinodul I Ecumenic anatemizează pe toți cei care urmează erezia lui Arie.
După cum mărturisim în Simbolul de Credință, Dumnezeu Tatăl este „Atotțiitorul, făcătorul
cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”. Sfântul Ioan Damaschin arată că Tatăl
este „principiul și cauza tuturora; nu s-a născut din cineva; singurul care există necauzat și
nenăscut; este făcătorul tuturora”.3
Însușirile Tatălui:
- „Tatăl din ființă naște veșnic pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt ... Tatăl fiind astfel
nenăscut și nepurces.”4
„Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmul 2, 7), „Din pântece mai înainte de
luceafăr Te-am născut” (Psalmul 109, 3). În aceste două versete din cartea Psalmilor ni se arată,
prin expresia temporală „mai înainte de luceafăr”, faptul că Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu s-a
născut din Tatăl mai înainte de veci, înainte de a fi creat Dumnezeu timpul, lumea văzută și cea
nevăzută, iar prin adverbul de timp „azi” se demonstrează împreună veșnicia Fiului cu Tatăl.
Despre purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl, însuși Mântuitorul, adresându-se celor doisprezece
ucenici ai Săi, ne învață că Duhul Adevărului „de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26)
- Tatăl este creatorul întregii lumi:

2
Ibidem, pag .123.
3
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere în limba română de pr. Dumitru Fecioru, editura Apologeticum, 2004,
pag. 19.
4
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran și Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op. cit., pag. 124.
5
 „Cu toate că toate persoanele treimice au luat parte la creație, însușirea specială de creator
revine Tatălui, ceea ce s-a precizat și in articolul 1 din Simbolul Credinței... Așadar, doctrina
creștină Îl consideră pe Dumnezeu-Tatăl creatorul lumii, care, după expresia unora din Sfinții
Părinți, a adus-o la existență «prin Fiul, în Duhul Sfânt».”5
Versetul „El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-a zidit” (Psalmul 148, 5) denotă faptul că toate
s-au făcut prin Cuvânt („a zis”), iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan întărește această
afirmație: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta (Cuvâtul) era întru început la Dumnezeu. Toate prin El (prin Cuvânt) s-au făcut; şi fără
El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3).
„Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facere 1, 31)
- Tatăl este veșnic:
„Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.
Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei
schimba şi se vor schimba. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina” (Psalmul 101, 26-
28).
„Mai înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pământul şi lumea, din veac şi până în veac eşti
Tu...o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii”
(Psalmul 89, 2-4).
„Preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de
a fi lumea” (Ioan 17, 5)
- „Tatăl este necauzat și nenăscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi
și nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul
şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt și El
este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere.”6
- „Tatăl este autorul planului mântuirii”7
Răscumpărarea omenirii a fost prefigurată în cartea Facerii, atunci când Dumnezeu i-a poruncit
lui Avraam să-l aducă pe Isaac, fiul său, ardere de tot pe un munte. Avraam a ascultat, era gata
să-și jertfească fiul însă a fost oprit de îngerul Domnului. Așa a văzut Dumnezeu dragostea și
supunerea lui Avraam, apoi, după multe veacuri, El l-a trimis pe Unicul Său Fiu să se aducă pe
Sine ca jertfă de răscumpărare pentru păcatele omenirii, pe muntele Golgota, atătându-și astfel
dragostea pentru neamul omenesc.

5
Ibidem, pag. 148.
6
Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., pag. 23.
7
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran și Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op. cit., 124.
6
 Dumnezeu-Tatăl, precum spune Sfânul Apostol Ioan, „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel
Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis
Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.”
(Ioan 3, 16-17)
„În El (Fiul) a binevoit Dumnezeu (Tatăl) să sălăşluiască toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu
Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele
crucii Sale” (Coloseni 1, 19-20).
„Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană”
(Evrei 9, 14).
„Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru
miros cu bună mireasmă” (Efeseni 5, 2).
„Dumnezeirea Tatălui, necontestată de nimeni dintre cei ce cred, chiar și eretici fiind,
Tatăl este general afirmat ca Dumnezeu, «atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, văzutelor
tuturor și nevăzutelor», și așa în toate mărturisirile de credință, în cult și în rugaciuni, ca Tată al
tuturor. Mântuitorul Însuși declară pe Tatăl ca singur Dumnezeu adevărat: «Viața veșnică aceasta
este, ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu» (Ioan 17, 3).”8
Tatăl, în mai multe versete ale Sfintei Scripturi, este mărturisit ca fiind Dumnezeu adevărat:
- „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat” (Ioan 3,16).
- „Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos!” (Romani
1, 7).
- „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20,
17).
- „Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei” (Efeseni 1, 17).

CAPITOLUL II.
DUMNEZEU FIUL

8
Ibidem, pag. 128.
7
 Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu adevărat
și Om adevărat. „Dumnezeu fiind unul în ființă, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt,
Fiul lui Dumnezeu, Logosul divin este Dumnezeu adevărat asemenea Tatălui și Duhului Sfânt. Deși
Sfânta Scriptură nu-L numește persoană în mod direct, numindu-L Fiu, îi arată calitatea de
persoană, având aceeași natură sau ființă ca Dumnezeu Tatăl, fiind «Lumină din Lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut» (articolul 2, Simbolul de
Credință). El și-a primit natura sau ființa prin naștere, mai înainte de toți vecii, din Tatăl, precum
Duhul Sfânt și-a primit-o tot de la Tatăl, prin purcedere”9
Arătând „deoființimea” Tatălui și Fiului, părintele profesor Dumitru Stăniloae afirmă că
„unitatea Tatălui cu Fiul trebuie cugetată mergând mai departe: Tatăl nu voiește să nu trăiască și
simțirea iubitoare a Fiului față de Sine, deci unește simțirea Sa de Tatăl față de Fiul cu simțirea
iubitoare a Fiului față de Sine, fără să se confunde prin aceasta cu Fiul. Tatăl trăiește ca Subiect
simțirea Fiului față de Sine, fără să se confunde cu Fiul.”10
Vorbind despre Fiul în una din omiliile sale la Evanghelia lui Ioan, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Acest Cuvânt este numit și «lumină», iar apoi lumina este numită «viață». Dar nu a fost aceasta
singura pricină pentru care (Ioan Evanghelistul) L-a numit «Cuvânt». Aceasta a fost cea dintâi, iar
a doua pricină a fost faptul că El urma să ne facă cunoscute cele ale Tatălui. Căci zice «Toate câte
am auzit de la Tatăl, vi le-am făcut cunoscute» (Ioan 15, 15). Îl numește, de asemenea, «viață» și
«lumină», pentru că prin cunoaștere ne-a dăruit lumină, și prin aceasta viață. Un singur nume sau
două sau trei sau mai multe nu sunt nicidecum de ajuns pentru a ne învăța cele despre Dumnezeu.
Dar este de ajuns daca fie și numai așa, prin multe nume, putem să ajungem la cunoașterea Lui,
chiar dacă în chip nedeslușit.”11
Însușirile Fiului:
- Fiul este născut din Tatăl și „fără de ani”– împreună veșnic cu Tatăl. Psalmistul spune
despre Iisus Hristos: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmul 2, 6), „Din
pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut” (Psalmul 109, 3). În contextul de față,
adverbul „astăzi” și expresia „mai înainte de luceafăr” ne prezintă ideea nașterii Fiului din
Tatăl înainte de crearea timpului, mai înainte de veci, precum mărturisim în Simbolul
Credinței. În acest context, Sfântul Ioan Damaschin îl caracterizează pe Fiul ca fiind „nu a

9
Ibidem, pag. 203.
10
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, pag. 35.
11
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, vol. 1, colecția Părinți și Scriitori Bisericești, editura
Basilica, București 2016, pag. 44.
8
 fost adus din neexistenţă la existenţă, ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl și în Tatăl,
născut din el din veşnicie și fără de început.”12
„Tot ceea ce este făcut, orice ar fi, s-a făcut în timp sau în veac. Dar Fiul lui Dumnezeu este
mai presus nu numai de timp, ci și față de toate veacurile. Pentru că este Creator și Făcător
al acestora. (...) Iar făcătorul este mai înainte de toate cele făcute [de el].” 13 Însuși Iisus
mărturisește despre Sine că este mai înainte de veci: „Preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine
Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17, 5).
„Este însă necucernic să spunem cu privire la naşterea Fiului că a mijlocit oarecare vreme
şi că existenţa Fiului este posterioară existenţei Tatălui. Deoarece spunem că naşterea
Fiului este din El, adică din natura Tatălui. Iar dacă admitem că Fiul nu coexistă dintru
început cu Tatăl, din care este născut, atunci introducem o schimbare în ipostasa Tatălui,
anume că nefiind dintru început Tată a devenit pe urmă Tată. În adevăr, chiar dacă lumea
s-a făcut pe urmă, totuşi nu s-a făcut din fiinţa lui Dumnezeu. Ea a fost adusă, prin voinţa și
prin puterea Lui, de la neexistentă la existenţă; dar prin aceasta nu urmează o schimbare a
firii lui Dumnezeu. Naşterea este actul prin care se scoate din fiinţa celui care naşte cel ce
se naşte asemenea cu el după fiinţă. Zidirea și crearea, însă, este un act extern, în care ceea
ce se zideşte şi se creează nu provine din fiinţa celui care zideşte și creează, ci este cu totul
deosebit de el.”14
- Cuvântul este co-creator, precum arată Sfântul Apostol Ioan: „Toate prin El s-au făcut; și
fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). Pe de altă parte, această afirmație
își are temeiul și în cartea Facerii, unde ni se arată că „a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» Și
a fost lumină” (Facere 1, 3) și totodată este susținută și de Psalmistul David: „Cu Cuvântul
Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor.” (Psalmul 32, 6)
- Fiul este Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru. Prefigurată în Vechiul Testament de
către Avraam și Isaac, jertfa lui Hristos de pe Golgota a însemnat mântuirea neamului
omenesc. Hristos a luat asupra sa toată povara păcatelor noastre, s-a adus pe Sine jertfă
Tatălui pentru iertarea păcatelor. Patima Sa a fost cea mai mare deoarece El, fără de păcat
fiind, a suferit pentru păcatele noastre și a luat asupra Sa toată povara faptelor rele săvârșite
de oameni de la cădere și până la a doua Sa venire.
- Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, „Dumnezeu-Om, cu două firi,
dumnezeiască și omenească, unite într-o singură ființă sau ipostas, persoana lui Dumnezeu-

12
Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., pag. 19.
13
Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., pag. 53.
14
Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., pag. 19-20.
9
 Cuvântul. Această unire între Fiul sau Cuvântul lui Dumnezeu și firea omenească în Iisus
Hristos se numește unire ipostatică sau personală. Însemnătatea dogmatică a unirii
ipostatice este considerabilă, pentru că prin ea Iisus Hristos este adevărat Mântuitor. În
primul rând, deoarece Dumnezeu fiind, mântuirea înfăptuită de Hristos are putere și
valoare absolută; iar om fiind și reprezentând omenirea, poate înfățișa mântuirea și ca
operă a omenirii. În al doilea rând, unirea ipostatică este modelul unirii spirituale a omului
cu Dumnezeu, căci după cum prin unirea ipostatică Hristos și-a pus voința omenească în
perfectă unire cu voința dumnezeiască, așa, prin har, omul are menirea să-și unească voința
sa cu voința lui Dumnezeu, ca să «fie după chipul Fiului Său.» (Romani 8, 29)”
„Firea omenească luată de Hristos nu constituie în sine o persoană proprie, ci ea este
însușită sau împropiată de persoana Fiului lui Dumnezeu, care la întrupare devine și
subiect al firii omenești. Fiul sau Cuvântul lui Dumnezeu a luat în persoana Sa întreaga fire
sau natură omenească întreagă, deplină, curată, din Fecioara Maria.”15 Firea
dumnezeiască a lui Hristos își are izvorul în Tatăl, doarece persoanele Sfintei Treimi împart
aceeași ființă și sunt nedespărțite, precum Însuși Mântuitorul afirmă: „Eu sunt întru Tatăl
Meu” (Ioan 14, 20) și „Tatăl este întru Mine” (Ioan 14, 11), „Cel ce M-a văzut pe Mine a
văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9), iar trupul l-a primit din Fecioara Maria întrucât s-a zămislit în
pântecele Fecioarei de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18 / 1, 20), păstrând-o și după naștere
fecioară fără prihană, „pururea fericită și prea nevinovată” (Axion) și făcând-o „mai
cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii” prin faptul de a-l
fi purtat în pântece pe Dumnezeu cel adevărat, întreg și neschimbat. Ca un Om adevărat,
Iisus a avut slăbiciuni firești: când a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustia
Carantaniei, „la urmă a flămânzit” (Matei 4, 2), a fost ispitit de diavol și a biruit ispita, la
înmormântarea lui Lazăr „a suspinat cu Duhul și S-a tulburat întru Sine” (Ioan 11, 33), a
pătimitcu trupul, fiind lovit și pironit de voie pe cruce, a gustat moartea trupească, a fost
împuns cu sulița. Însă aceste slăbiciuni sunt numai ale firii umane. Iisus ca Dumnezeu
Adevărat este atotputernic, omniscient, având putere asupra duhurilor necurate și
„tămăduind toată boala și toată neputința în popor” (Matei 4, 23). Dar totuși, din iubirea
Sa de oameni, Fiul S-a smerit atât de mult pe Sine Însuși pentru a răscumpăra omenirea de
sub robia păcatului și de moartea sufletească. Sfântul Apostol Pavel arată că Iisus „S-a
smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2,
8), însemnând aici apogeul smereniei, atins de Hristos, care, Dumnezeu fiind, s-a făcut om;
Stăpân fiind, s-a făcut rob; Creator și Ziditor fiind, s-a supus creției Sale – Creatorul omului
15
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran și Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op. cit., pag. 223.
10
 a fost bătut cu mâna de țărână pe care a zidit-o (precum frumos spune o cântare din
Săptămâna Patimilor), a fost omorât de cei pe care i-a creat, de robii săi, iar desăvârșirea
smereniei lui Hristos constă în faptul că el, în timp ce era răstignit pe cruce, în durerile
parimilor, se ruga pentru chinuitorii Săi, strigând către Părintele Său cel Ceresc „Părinte,
iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34)

CAPITOLUL III
RELAȚIA PERSOANELOR TRIMICE

Fiind o creatură, omul este limitat. Cu toate că Dumnezeu l-a înzestrat cu rațiune ca semn
al chipului Său în el, omul are o minte mărginită care nu poate înțelege taina Sfintei Treimi. Nu
11
 putem cuprinde un ocean întreg într-un pahar, ci doar o cantitate infimă din apa acestuia. Cu alte
cuvinte, limitata minte omenească, de orice performanțe ar da ea dovadă, nu poate înțelege un
Infinit, adică pe Dumnezeu, în deplinătatea Lui. În acest sens, Dumnezeu S-a făcut cunoscut
oamenilor în măsura în care le era lor de folos acest lucru și pe cât îl puteau ei înțelege. Treptat,
Sfânta Treime S-a revelat, întai în Vechiul Testament, nedeplin și indirect, apoi în Noul
Testament, în mod direct și deplin prin persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, care spune: „Eu
şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). Dogmatica ortodoxă ne spune că „raportul dintre
persoanele Sfintei Treimi poate fi înfățișat după mai multe aspecte, ca: al dumnezeirii
persoanelor, al distincțiilor dintre ele, al comuniunii intratreimice, al întrepătrunderii
persoanelor, al lucărilor dumnezeiești atribuite uneori înregii Sfintei Treimi, alteori uneia
dintre persoane.”16 În acest context, dacă Tatăl este întru Fiul și Fiul este întru Tatăl (Ioan 14,
11), dacă Sfânta Treime este o Ființă unită și nedespărțită, un singur Dumnezeu în trei
ipostasuri, atunci „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând;
căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5, 19) Cu alte cuvinte, în
persoana lui Hristos, care Însuși mărturisește: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”
(Ioan 5, 17), s-a văzut lucrarea nu numai a Fiului, ci și a Tatălui și a Duhului Sfânt, precum la
facere Tatăl a creat lumea prin Cuvânt și le-a desăvârșit prin Duhul Sfânt: „Cu Cuvântul
Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmul 32, 6). Deci, se
poate afirma cu tărie că lucrarea lui Dumnezeu se face de către Trei – și de Tatăl și de Fiul și de
Sfântul Duh – în numele Unuia, singurul Dumnezeu adevărat, a carui taină și lucrare nu le
putem noi înțelege în deplinătatea și profunzimea lor, ci ne este îngaduit să le cunoaștem în
măsura în care ne este de folos acest lucru. Sfântul Ioan Damaschin arată modul în care Tatăl
lucrează prin Fiul, totodată și „deoființimea” celor două Persoane: „după cum spunem că focul
luminează prin lumina care iese din el, și nu susţinem că lumina din el este un organ slujitor al
focului, ci mai degrabă o putere naturală, tot astfel spunem că toate câte le face Tatăl le face
prin Fiul Său Unul-Născut, nu ca printr-un organ slujitor, ci prin o putere naturală și
enipostatică. Şi după cum spunem că focul luminează şi iarăşi spunem că lumina focului
luminează, tot astfel „toate câte face Tatăl, de asemenea face și Fiul” (Ioan 5, 19) . Dar lumina
nu are o ipostasă proprie deosebită de ipostasa focului. Fiul, însă, este o ipostasă desăvârşită,
nedespărţită de ipostasa Tatălui, după cum am arătat mai sus.”17

16
Ibidem, pag. 128.
17
Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., pag 22.
12
 Perihoreza este o dogmă trinitară ce exprimă pluralitatea persoanelor Sfintei Treimi și,
totodată, faptul că cele trei persoane (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) sunt o singură ființă, trei ipostasuri
neamestecate. „Dumnezeu este unul după ființă și întreit după persoane, ceea ce înseamnă că ființa
nu se împarte în trei, ci există intreagă și cu toate perfecțiunile Dumnezeiești în fiecare persoană,
fără ca prin aceasta să se confunde persoanele, ele distingându-se ca persoane, și fără ca însușirile
personale, distinctive, să despartă persoanele între ele, ceea ce ar însemna o spargere a unității
dumnezeiești.”18
Apostolul Ioan, în Sfânta sa Evanghelie consemnează în mai multe rânduri relația dintre
persoana Fiului și persoana Tatălui și prezintă cel mai bine unitatea Sfintei Treimi:
- „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1,
1).
- „Lumea prin El s-a făcut” (Ioan 1, 10) – Tatăl prin Cuvânt a creat lumea.
- „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul
Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18).
- „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer”
(Ioan 3, 13). În acest verset, Sfântul Apostol Ioan ne scoate în evidență omniprezența lui
Hristos. Fiind cu oamenii pe pământ, Fiul este totodată în sânul Tatălui, în cer.
- „Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; și eu lucrez. Deci pentru aceasta
căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că
zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns
Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă
nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. Că
Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta
Lui, ca voi să vă miraţi. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi
Fiul dă viaţă celor ce voieşte. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.
Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe
Tatăl care L-a trimis. (...) Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă
viaţă în Sine” (Ioan 5, 18-26). Prin persoana lui Hristos lucrează toată Sfânta Treime, nu
numai Fiului.
- Vorbind despre Tatăl, Iisus zice: „Eu Îl știu pe El, căci de la El sunt și El M-a trimis pe
Mine” (Ioan 7, 29), „Nu sunt singur, ci Eu și Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 8, 16), „Cel
ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui”
(Ioan 8, 29).
18
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran și Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op. cit., pag. 126.
13
- „Nu Mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-ați ști pe Mine, ați ști și pe Tatăl
Meu” (Ioan 8, 19).
- „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am
venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis” (Ioan 8, 42).

CONCLUZII

- Dumnezeu este o singură ființă în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
- Sfânta Treime este nedespărțită, unită și neamestecată, un singur și adevărat Dumnezeu.

14
- Persoanele Sfintei Treimi nu lucrează singure, ci toate odată. Tatăl a creat lumea prin Fiul și
a desăvârșit-o prin Duhul Sfânt: „A privit Dumnezeu peste toate câte a făcut si iată erau
bune foarte” (Facere 1, 31)

15
 BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE:
1. Sfânta Scriptura sau Biblia, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2013.
II. SFINŢI PARINŢI SI SCRIITORI BISERICEŞTI:
2. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere în limba română de pr. Dumitru
Fecioru, editura Apologeticum, 2004.
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, vol. 1, colecția Părinți și
Scriitori Bisericești, vol. 15, editura Basilica, București 2016.
III. CĂRŢI, STUDII ŞI ARTICOLE:
4. Stăniloae Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea.
5. Todoran Pr. Prof. Dr. Isidor și Zăgrean Arhid. Prof. Dr. Ioan, Teologia Dogmatică,
manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997.

16