UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA:TEOLOGIE PASTORALĂ

Creație-mântuire-îndumnezeire-sensul hristologic,
pnevmatologic, eclesiologic și eshatologic al creației

STUDENT: MARIUS ANDRONIC

PROFESOR: Pr.lect.univ.dr. GRIGORE-DINU MOŞ

CLUJ-NAPOCA
2016
Creație-mântuire-îndumnezeire-sensul hristologic, pnevmatologic, elesiologic, eshatologic al
creației

La actul creator a luat parte toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Acest lucru
este anunțat deja în Vechiul Testament, în mod profetic:”Cu cuvântul Domnului, cerurile s-
au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Pslami 32, 6). Toate ființele au primit darul
vieții din libera voință a Creatorului:”Că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit”.(
Psalmi 32, 9). Nicio necesitate nu L-a constrâns pe Dumnezeu să creeze lumea, nici măcar
iubirea Sa, care nu se poate lipsi, ca orice iubire, de obiectul pe care îl iubește, nu Îl putea
constrânge spre actul creator, fiindcă această iubire își găsește deja împlinirea în
comuniunea ipostasurilor Sfintei Treimi în cadrul căreia fiecare ipostas este în același timp
subiect și obiect, iubit și iubitor.1Dumnezeu a creat universul pentru singurul motiv că dorea
ca viața din belșug de care Se bucura El în Sine să se reverse dincolo de limitele naturii Sale,
iar ființele vii să de vină părtașe la fericirea și sfințenia cele dumnezeiești.

Despre rolul creator al Cuvântului divin, Sf.Ap. Ioan scrie chiar la începutul
evangheliei sale:”Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”(Ioan 1,
3) și despre Duh2se vorbește în Biblie:”Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era
deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”( Facere 1, 2). Acest
lucru înseamnă că cele trei Persoane au colaborat la actul comun al creației, voința lor fiind
una singură, însă fiecare dintre ele acționând în mod propriu. Mai presus de toate scrie Sf.
Vasile cel Mare, există o putere care subzistă fără să fi fost născută vreodată, fiind fără
început și care e cauza cauzei a tot ce există. Cu alte cuvinte, în actul creator, Tatălui îi
revine de drept rolul de a fi principiul a toate, Fiul-Logosul divin are rolul de demiurg-creator
și Duhul Sfânt desăvârșește, adică face ca toată creația să ajungă la culmea desăvârșirii.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, Fiul Cel Unul-Născut L-a făcut cunoscut(
Ioan 1,18). Fiul L-a revelat pe Tatăl ființelor create datorită Fiului, iubirea Tatălui s-a revărsat
peste toată făptura, care a fost adusă la viață.

Din ce rațiune a creat Dumnezeu totul? La această întrebare, teologia-patristică

răspunde că din prea multă iubire și bunătate.”Petru că Bunul și Preabunul Dumnezeu nu S-
a mulțumit cu contemplarea Lui proprie, ci prin mulțimea bunătății Sale a binevoit să se facă
ceva care să primească binefacerile Sale și să se împărtășească din bunătatea Lui, aduce de

1
Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă II, Constituţia teandrică a Bisericii; Ed. Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003
2
Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă III, Pogorârea Duhului Sfânt şi începutul Bisericii; Ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003
la neexistență la existență și creează universul”, scrie Sf. Ioan Damaschin.3 Cu alte cuvinte,
Dumnezeu a voit ca și altceva în pus să participle la frumusețea Sa, să se împărtășească din
iubirea Sa.

“La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”( Facere 1,1) Acest verset ne
precizează că lumea creată de Dumnezeu se împarte într-o lume nevăzută, spirituală,
inteligibilă și într-o lume văzută, materială . Am văzut că în limbajul biblic nu există concepte
abstracte și că realitatea spirituală este adesea exprimată prin cuvântul cer.

Dumnezeu a creat lumea îngerească înaintea universului văzut. Îngerii sunt duhuri
ajutătoare, netrupești, înzestrate cu inteligență și voință liberă. Viețuind în imediata
apropiere a lui Dumnezeu, ei se hrănesc din lumina Sa, pe care ne-o transmit și nouă. Sf.
Ioan Damschin îi descrie ca ușori, arzători, calzi, străbătători, grabnici spre dorul de
Dumnezeu și slujirea Lui. El îi numește pe îngeri și lumini spirituale secundare care își au
luminarea din lumina primară fără de început.

Biblia se referă de nenumărate ori la îngeri, fără să propună o descriere amănunțită a

lumii îngerești sau a modului în care a fost ea creată cu excepția referinței la cer. După Sf.
Isaac Sirul Dumnezeu creat îngerii în afara neființei dintr-o dată. Principala activitate a
îngerilor este aceea de a lăuda neîncetat pe Dumnezeu. Proorocul Isaia descrie cum L-a
văzut pe Dumnezeu înconjurat de serafimi care strigau unul către altul zicând:”Sfânt, sfânt,
sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui”( Isaia 6, 1-3). Îngerii sunt și
mesagerii lui Dumnezeu pe lângă oameni, ei participă în mod activ în viața lor.

Găsim în evanghelii indicații clare cu privire la sfârșitul lumii materiale care se va

întâmpla într-o bună zi. Mântuitorul Hristos vorbește despre cea de-a doua Sa venire și
despre semnele premergătoare ale vremurilor de pe urmă “Vedeți să nu vă amăgească
cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi. Și
veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie, luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să
fie toate, dar încă nu este sfârșitul. Căci se va ridica neam peste eam și împărăție peste
împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremur pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul
durerilor. Atunci mulți se vor smiti și se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții și mulți
prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegilor,
iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui și se va
propovădui această evanghelie a Împărăției în toată lumea spre mărturie la toate neamurile
și atunci va fi sfârșitul4. Atunci de vă va zice cineva: iată Mesia este aici sau dincolo, să nu-l
credeți căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar
și minuni ca să amăgească de va fi cu putință chiar și pe cei aleși. Iar îndată după
strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca, luna nu își va mai da lumina ei, iar stelele

3
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea a doua, Capitolul 2, traducere de pr. D. Fecioru, București,
Scriptura, 1993, p.37
4
Isidor Todoran, Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologice, Dogmă,
teologumenă, părere teologică, Ed. Renaşterea, 2000
vor cădea din cer și puterile cerului se vor zgudui, atunci se va arăta pe cer semnul Fiului
Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii
cerului cu putere și cu slavă multă. Iar de ziua și ceasul acela, nimeni nu știe, nici îngerii din
ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Privegheați deci că nu știți în care zi vine Domnul vostru”(
Matei 24, 4-8. 10-14.22-24.29-30.36.42).

Sfinții Apostoli vorbesc despre cea de-a doua venire a lui Hristos în termeni la fel de
clari. Credința în iminența acestei veniri era foarte puternică în creștinismul primar. “Venirea
Domnului s-a apropiat.”, scrie Sf. Ap. Iacov(5,8), iar sfârșitul tuturor s-a apropiat, scrie și Sf.
Ap. Petru( 1Ptr.4,7).

Pe cât se pare, după cum citim în epistolele sale, Sf. Ap. Pavel credea că a doua
venire a lui Hristos avea să se întâmple chiar în timpul vieții lui. El scrie în epistola 1 către
tesaloniceni:”noi cei vii care vom fi rămas până la venirea Domnului , nu o vom lua înaintea
celor adormiți, cei morți întru Hristros vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi
rămas, vom fi răpiți dimpreună cu ei înnori ca să întâmpinăm pe Domnul”( 1 Tes. 4, 5-17).

Putem observa rolul semnificativ al lui Satan în sfârșitul istoriei. De fapt acțiunile lui
îndreptate împotriva lui Hristos șia Bisericii sunt cele ce vor duce la sfârșitul lumii. Dar cine
este acest antihrist numit Satan? De-a lungul istoriei numeroși autori au încercat să-l
descrie, să-i prezinte însușirile, să-i prezică să momentul venirii. Unii vedeau în el un mare
conducător religios, un fel de anti-dumnezeu înverșunat în dorința de a înlocui adevărata
credință cu o pseudo-religie, care se voia a-i sluji pe oameni să creadă în el și nu în Hristos.
Alții vedeau în el un conducător politic, un fel de semi-dumnezeu care avea să stăpânească
peste lumea întreagă. Sf. Ipolit al Romei îl descria pe antihrist ca pe cineva care îl imita pe
Hristos în toate aspectele vieții sale și în toate activitățile vieții sale5.

Persoana lui antihrist a preocupat în mod deosebitși constant pe foarte multă lume.
În mod paradoxal unii creștini par să fie preocupați de venirea lui antihrist decât de biruința
finală a lui Hristos asupra lui. Împărăția eshatologică este percepută adesea ca o împărăție a
fricii, a catastrofelor și a unei devastări iminente și universale. Sfârșitul lumii nu este
așteptat cu nerăbdare ca și în creștinismul primar, ci este mai degrabă un prilej de
îngrijorare și de spaimă și de înfricoșare.

5
Valer Bel, Dogmă şi propovăduire;Relaţia dintre Persoana şi opera Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi
implicaţiile ei în iconomia mântuirii omului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994
Bibliografie:

 Bel, Valer, Dogmă şi propovăduire; Ed. Dacia, Cluj-Napoca,

1994
 Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.I,
ediţia a III-a; Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003
 Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.II,
ediţia a III-a; Ed. Istitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003.
 Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.III,
ediţia a III-a; Ed. Istitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003.
 Todoran, Isidor; Zăgrean, Ioan, Dogmatica Ortodoxă,
Manual pentru seminariile teologice, ediţia a treia; Ed.
Renaşterea, 2000.