Panegiric la Nașterea Sf.

Ioan Botezătorul

Iubiti credinciosi, Biserica creştină prăznuieşte astăzi naşterea Sfântului Ioan

Botezătorul. El se găseşte în ierarhia sfinţilor pe treapta cea mai înaltă, cinstirea
acordată chiar de Mântuitorul Hristos lucru afirmat de catre insusi Iisus Hristos
ucenicilor sai: „Adevăr vă spun, că dintre cei născuţi din femeie nu s-a sculat nici unul
mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei XI, 71).

Istorisirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul o găsim descrisă de Sfântul

Evanghelist Luca si aflam urmatoarele lucruri despre acest mare Sfant.

Părinții Sfântului Ioan, preotul și proorocul Zaharia și Elisabeta, au ajuns la

bătrânețe fără să aibă copii. Un inger pe nume Gabril  îl anunță pe Zaharia că
rugaciunea  sa a fost ascultată și că nevasta sa, Elisabeta îi va naște un fiu căruia îi va
pune numele de Ioan. Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), (invocând
faptul că și el și nevasta sa erau bătrâni). Drept pedeapsă pentru necredința lui, Zaharia
a rămas mut până când s-a săvârșit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui
pruncului.

Elisabeta era mătușă sau verișoară a Maicii Domnului. Și ei i s-a vestit în chip
minunat că avea să nască un copil și a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme
de cinci luni (Luca 1,24).

Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După
Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a
vizitat-o pe Elisabeta. Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în
pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut și ea de Duhul Sfant  și a binecuvântat-o
pe Maica Domnului și pe Prunc (Luca, cap. 1).
 În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanții vroiau să îi
pună numele de Zaharia, după numele tatălui său. Elisabeta se opune, spunând că
numele noului născut avea să fie Ioan. Cei de față au insistat, spunându-i Elisabetei că
nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era
numele pe care dorea să îl dea pruncului. Acesta a scris pe o tăbliță același nume,
Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil. Toți s-
au minunat, pentru că cei doi soți nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra
numelui pruncului. Din acel moment Zaharia și-a recăpătat darul vorbirii și la rândul său
a început să profețească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1, 59-79).

Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viață
aspră, de post și rugaciune. Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul și Botezătorul Domnului
avea să primească de la însuși Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre
toți oamenii născuți din femeie (Matei 11,11; Luca 7,28), cel dintâi între prooroci și
prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1,76).

în vremea domniei împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui
Dumnezeu, în regiunea Iordanului și și-a început propovăduirea, chemând oamenii la
pocăință și vestind apropiata venire a lui Mesia (Matei 3,2). Pe cei care veneau la el în
număr din ce în ce mai mare, atrași de viața sa sfântă și de puterea cuvintelor sale, îi
boteaza  prin afundarea în apa Iordanului, în semn de curățire a pacatelor și de
lepădare de ele și spre a-i pregăti pentru venirea lui Mesia, Mântuitorul (Luca 3, 1-28).

Îi îndemna pe toți să își părăsească păcatele, fără deosebire de condiția lor

socială. Le cerea celor care veneau la el să se boteze să nu o facă doar de formă, ci să
facă și „roade vrednice de pocăință”. Le arăta că faptul că descindeau din patriarhul
Avram nu era suficient pentru a le aduce mântuirea (Matei 3, 7-12). Îndemna la
milostenie și la o viață dreaptă și propovăduia venirea apropiată a lui Mesia.

Întrebat fiind dacă nu era el însuși Mesia, Sf. Ioan arată despre sine însuși că
este doar înaintemergătorul Domnului sounandu-le ca botezul lui era unul pregătitor
și că Cel care avea să vină era mai mare decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre
pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt
 vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.” (Luca 3,
11).

Pentru viața lui îngerească, Sf. Ioan s-a învrednicit să-L vadă pe Mantuitorul  a
Cărui cale o pregătise și să Îl boteze în Iordan, fiind atunci și martorul descoperirii
Sfintei Treimi. Atunci când, după ce restul poporului se botezase, Iisus înaintează și El
spre apa Iordanului ca să fie botezat, Ioan Îl recunoaște drept Mesia – „Mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” – și mărturisește că el ar fi avut mai degrabă
nevoie să fie botezat de Iisus, iar nu invers, pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăință.
Primește însă cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, moment în care
vede cerurile deschizându-se și aude mărturia dumnezeiască: „Tu ești Fiul Meu cel
iubit, întru Tine am binevoit”, și pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se
deasupra lui Iisus (Matei 3,13-17).

Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla și Irod Antipa,
tetrarhul Galileei, care la început îl respecta pe Ioan ca pe un om drept și sfânt și
asculta sfaturile lui, dar se și temea de el, pentru că era foarte iubit de popor. Însă
sfântul Ioan nu s-a temut  să adreseze aspre mustrări nici lui Irod. Astfel, Ioan l-a
mustrat pe față pe Irod Antipa, pe care l-a învinuit că trăiește într-un păcat grav, acela
de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață (Luca
14,3-4) Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire oricui să „descopere
goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui (Levitic
18,16; 20,21), fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși
(Levitic 20,10; Deuteronom 22,22). De asemenea, Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa și
pentru toate relele  pe care le făcuse (Luca 3,19). Irod Antipa l-a întemnițat pe Ioan și ar
fi vrut să-l omoare  (Matei 14,5), ceea ce dorea și Irodiada (Marcu 6,24). Irod se temea
însă de popor, pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14,5, Luca
20,6) și se temea și de Ioan, căci știa că era „bărbat drept și sfânt” (Marcu 6,20). Irod îl
și ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl
asculta cu placere (Marcu 6, 20).
 La cererea Irodiadei, Irod Antipa l-a aruncat în închisoare pe Ioan (Marcu 6, 17).
O vreme, a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă și
să vorbească cu el, acesta primind astfel știri din afară (Matei 11, 2).

Totuși, atunci când Irod și-a prăznuit ziua de naștere, dând un ospăț curtenilor
săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii, Salomeea (fiica Irodiadei) a intrat la ospăț, a
dansat și i-a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Regele i-a zis Salomeeei: „Cere-mi orice
vrei, și-ți voi da”. Apoi a adăugat cu juramant: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și
jumătate din împărăția mea”. Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe mama ei ce să ceară,
iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul. Regele s-a întristat, dar pentru
că jurase și rușinându-se de invitații săi, a poruncit să i-l dea. Ioan a fost decapitat, iar
sfântul său cap a fost adus pe un platou și înmânat Salomeei, care i l-a dat mai departe
Irodiadei (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 14-29).

Dragi credinciosi, viata Sfântului Ioan Botezătorul pe care tocmai am auzit-o il

prezinta pe cel ce nu se socotea nici prooroc şi nici măcar om, el era un glas care striga
în pustie şi pregătea calea Domnului. Iata atat de mare era smerenia acestui mare sfant
pe care Iisus il numeste „mai mult decât prooroc”, „cel mai mare dintre cei născuți din
femei”. Prin aceasta Sfântului Ioan Botezătorul reprezinta un model de smerenie pe
care trebuie sa il urmam si sa ni-l insusim si noi.

Poate va intrebati ce este smerenia si care sunt calitatile ei? Am sa va raspund

spunandu-va ca Smerenia este maica tuturor virtutilor iar Calitatile adevaratei smerenii
sunt blandetea, bunatatea, linistea sufleteasca calmul. Totodata, smerenia nu se bucura
de laudele oamenilor, nici nu se necajeste din pricina umilintelor pe care le indura, Omul
smerit nu se condidera pacatos, ci isi recunoaste pacatosenia, nu in fata oamenilor, ci
inaintea lui Dumnezeu prin duhovnic.

Smerenia ce se naste din cunoasterea de sine nu chinuie, nu asupreste sufletul,

ci il indeamna la umilinta si recunostinta fata de Dumnezeu, care este atat de bun cu
noi, sarmanele Sale fapturi neputincioase. Smerenia nu este o resemnare lipsita de
nadejde, o pierdere a personalitatii lipsita de vointa, ci avant inflacarat spre lumina. Ea
este calea luminoasa spre rai, izvor de bucurii fara de sfarsit, dobandirea desavarsirii
dumnezeiesti si umplerea vietii goale a omului cu frumusete si sens dumnezeiesc.

Nu exista virtute mai incantatoare decat smerenia. Ea este izvor al tuturor

binecuvantarilor, radacina a tot binele, maica a tuturor virtutilor.

Omul smerit este bland, isi vede permanent neajunsurile, nu se tulbura, nu se

infurie ci toate le rabda in tacere, nu cunoaste viclenia si omul smerit nu vrea sa fie mai
presus de Invatatorul sau lucru vazut si prin atitudine smerita  față de Mântuitorul al
Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfantul Ioan Scararul da o definitie minunata: “In smerenie nu se afla nici cea mai
mica urma de dispret, nici cartire sau impotrivire, fara numai atunci cand priveste
credinta.” Aceasta dovedeste limpede ca smerenia nu este vreo pasivitate indiferenta, ci
adancime in care, asemenea apelor unui ocean, se aduna forte uriase care lupta
impotriva celor mai puternici vrajmasi ai omului si ai mantuirii acestuia, demonii cei
nevazuti, patimile din nautrul nostrum si ereticii, acesti diavoli vazuti din afara noastra.

Iata iubiti credinciosi acestea sunt doar cateva dintre multele calitati oferite de
catre aceasta mare virtute, pe care Sfântului Ioan Botezătorul ne-o infatiseaza atat de
bine si complet prin viata si persoana sa pe care si noi la randul nostrum trebuie sa ni le
asumam.

In incheiere Sfântului Ioan Botezătorul este pentru toți creștinii cel mai mare
dintre prooroci, întruchipare a vieții duhovnicești si model pentru toți creștinii prin faptul
ca este trăitor în nevoință și în rugaciune, grăitor și apărător al dreptatii, al fidelității în
casatorie, al milei față de, propovăduind ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și
curățirea de orice pacate.

Amin.
Bibliografie:

 Biblia
 Viata Sfantului Ioan Botezatorul (crestinortodox.ro)