“… deși umblăm în trup, nu ne luptăm trupește.

Căci armele luptei noastre nu sunt trupești,

ci puternice îaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minții
și toată trufia care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și tot gândul îl robim spre
ascultarea lui Hristos” (II Corinteni 10, 3-5).

Care este cea dintâi datorie a creștinului ?

Cea mai importantă responsabilitate pentru fiecare creștin în parte presupune grija pentru
mântuirea propriului suflet. Nimic nu poate împlini chemarea omului pe acest pământ, întrucât
sufletul este nemuritor în raport cu efemeritatea acestei lumi. De aceea, cuvântul Mântuitorului
atinge coarda sensibilă a ființei umane spunând că: “Ce va folosi omului de ar dobândi lumea
toată și-și va pierde sufletul său? Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu
8 36-37).

Ce este mânturiea?
Mântuirea însumează efortul omului de a se elibera din robia păcatelor, pentru a dobândi
viața veșnică prin unirea cu Hristos. Bucuria intrării în Împărăția lui Dumnezeu, a devenit
posibilă prin întruparea, jertfa, învierea și înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer,
determinând pe fiecare creștin să-și dorească veșnicia. De veșnicie poate avea parte orice om,
întrucât Dumnezeu “voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunpștința adevărului să
vină” (I Timotei 2, 4).

De la cine are Biserica Ortodoxă acest adevăr?

Biserica Ortodoxă se bucură de acest adevăr de la Însuși Dumnezeu, care a fost vestit la
început prin patriarhii, drepții și proorocii Vechiului Testament, care au avut o viață desăvârșită
și o cugetare sfântă. Ulterior în Noul Testament, adevărul de credință ne-a fost transmis în chip
deplin de Fiul lui Dumnezeu întrupat, după cum ne învață Scriptura prin graiul Sfântului Apostol
Pavel: “După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților
noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă, ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a
pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile; Care fiind strălucirea slavei și chipul
Ființei Lui și Care ține toate cu cuvântul puterii Sale…” (Evrei 1, 1-3)1.

Ce este Descoperirea dumnezeiască?

Descoperirea sau Revelația dumnezeiască constituie comoara de adevăruri pe care
Dumnezeu a lăsat-o oamenilor, pentru ca aceștia, cunoscând-L pe El, voia și lucrarea Lui, să-L
cinstească după vrednicie, să-I împlinească voia și prin toate acestea să doândească mântuirea.
Prin Descoperirea dumnezeiască, Tatăl nostru Cel ceresc Își arată marea Sa iubire față de fiecare
om, conturând o hartă spre desăvârșire. Această revelație, Dumnezeu a încredințat-o în Vechiul
Testament unor oameni aleși precum Moise, drepții și proorocii, care au primit și vestit cuvântul
lui Dumnezeu în mijlocul poporului evreu. În Noul Testament, revelația a fost adusă oamenilor,
în chip deplin, prin întruparea Domnului nostru Iisus Hristos “Lumina cea adevărată, care
Luminează pe tot omul ce vine în lume” (Ioan 1, 9). Mântuitorul a răspândit în lume învățătura
1
Învățătura De Credință Ortodoxă, carte tipărită cu binecuvâtarea Înaltpreasfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei
și Bucovinei, Editura Doxologia, 2009, p. 7.
dumnezeiască prin Sfinții Apostoli, în Biserica întemeiată de El și intrată în istorie la
Cincizecime2.

“În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.
Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel viu; când voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu?”
(Psalmul 41, 1-2).
“Că ne-ai făcut spre a Te căuta și neliniștit este sufletul nostru până nu se va odihni în Tine”. –
Fericitul Augustin – Mărturisiri, I, 1, Migne, P. L., XXXII, col. 661.

Câte feluri de descoperiri sunt?

Descoperirea dumnezeiască este una singură3, însă căile folosite pentru a ajunge până la
noi sunt împărțite în două categorii: revelația naturală și revelația supranaturală.
Revelația naturală presupune învățături pe care natura și firea omenească ni le dezvăluie
despre existența și unele însușiri ale lui Dumnezeu. Spre exemplu, natura în mijlocul căreia trăim
ne sugerează că este Cineva care a creat-o. Mintea umană ne îndeamnă spre convingerea că tot
ceea ce ne înconjoară a fost adus la existență de un Ziditor. Întreaga creație ne vorbește despre
Dumnezeu, după cum și Psalmistul David afirmă: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu și
facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Ziua zilei spune cuvânt și noaptea nopții vestește știință.
Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă. În tot Pământul a ieșit vestirea
lor și la marginile lumii cuvintele lor” (Psalmul 18, 1-4). Sfântul Atanasie ne învață că făptura
întreagă, prin ordinea și armonia ei, strigă pe Stăpânul și Făcătorul ei (Sf. Atanasie, Contra
Grecilor, Migne, P.G., XXV, col. 68). Sfânta Scriptură prin gura Apostolului Pavel afirmă că:
“Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica
Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare” (Romani 1, 20).
Revelația supranaturală conține descoperirea lui Dumnezeu încredințată anumitor oameni
aleși în Vechiul Testament, iar mai apoi, prin Însuși Fiul Său întrupat, în Noul Testament. Prin
revelația naturală ne limităm doar la adevărul că există Dumnezeu și la câteva dintre însușirile
Lui. Revelația supranaturală nu poate fi primită și înțeleasă de oricine, decât de acea persoană
care are credință4.
Revelația supranaturală se poate împărți în trei perioade:
1. De la facerea primilor oameni până la darea Legii Vechiului Testament:
a. De la facerea primilor oameni până la căderea în păcate- în Rai omul s-a bucurat
de o descoperire directă din partea lui Dumnezeu, Care-i vorbea personal.
b. După căderea în păcat
2. Perioada Vechiului Testament cuprinde toate veacurile, călăuzite de Legea lui Moise și
de prooroci, încheindu-se odată cu venirea Mântuitorului. Bineînțeles această perioadă nu
este deplină, ci are rolul de a-l pregăti pe om pentru venirea Domnului nostru Iisus
Hristos. Apostolul Pavel ne învață că Vechiul Testament este: “călăuză spre Hristos”
(Gal. 3, 24).
2
Învățătura De Credință Ortodoxă, carte tipărită cu binecuvâtarea Înaltpreasfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei
și Bucovinei, Editura Doxologia, 2009, p. 8.
3
Dumnezeu este izvorul revelației.
4
Învățătura De Credință Ortodoxă, carte tipărită cu binecuvâtarea Înaltpreasfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei
și Bucovinei, Editura Doxologia, 2009, p. 11.
 3. Perioada Noului Testament care începe odată cu venirea Mântuitorului Hristos și se
încheie cu ultima scriere a Noului Testament. Aceasta este cea mai înaltă treaptă a
descoperirii dumnezeiești prin Persoana Mântuitorului Hristos, Care ne oferă în chip
deplin cunoașterea despre Dumnezeu, ca Fiu al lui Dumnezeu. “Făcându-ne cunoscută
taina voii Sale, după buna Lui socotință, astfel cum hotărâse la Sine mai înainte, spre
iconomia plinirii vremurilor, ca toate să fie iarăși unite în Hirstos, cele din ceruri și
cele de pe pământ întru El” (Efeseni 1, 9-10)5.

“Cele două Testamente sunt două cutremure, dintre care unul face trecerea de la idolatrie la
legea lui Moise; celălalt, de la legea lui Moise la Evanghelie. Dar e și un al treilea cutremur,
care este mutarea din această viață în cealaltă”. (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântul V Teologic,
25, Migne, P.G., XXXVI, col. 160 D, 161 A.)

“Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau Proorocii; nu am venit să stric ci să plinesc”
(Matei 5, 17).

“Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul
Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18).

“Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe
Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?” (Ioan 14, 9).

“Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl,
nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere”
(Matei 11, 27)

- Dumnezeu este Creatorul cerului și al pământului (Facerea 1, 1)

- în tot cuprinsul Vechiului Testament, Dumnezeu este numit: Domnul Atotputernicul, Preaînaltul
sau Transcendentul, Atotștiutorul, Atotînțeleptul, Sfântul, Bunul, Milostivul, „Cel ce este”, Ființa
supremă, Izvorul existenței, Regele regilor, Cel de sus, Eternul, Viul, Binecuvântatul, Împăratul
măririi, Dreptul Judecător...
- Dar în Noul Testament, deși avem primită în întregime credința în Dumnezeul Vechiului
Testament, totuși avem și o revelație nouă despre Dumnezeu. Revelația aceasta este unul dintre
scopurile principale ale întrupării Mântuitorului (Ioan 17, 6): „Nimeni nu cunoaște pe Fiul decât
Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște decât Fiul, și căruia va voi Fiul să-i descopere” (Matei 11, 27).
Iisus Hristos ne descoperă că Dumnezeu e Tatăl nostru, Părintele Creator și iubitor al lumii și al
oamenilor. Descoperirea numelui de „Tată” și introducerea iubirii părintești în noțiunea de
Dumnezeu este una dintre cele mai însemnate revelații făcută de Mântuitorul.

5
Învățătura De Credință Ortodoxă, carte tipărită cu binecuvâtarea Înaltpreasfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei
și Bucovinei, Editura Doxologia, 2009, pp. 12-13.