Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Revelația Vechiului Testament constituie pregătirea descoperirii Sfintei Treimi care poate
fi înțeleasă numai în lumina descoperirii Sale depline în Iisus Hristos. În Vechiul Testament taina
Sfintei Treimi este exprimată nedeplin, aceasta fiind descoperită deplin în Hristos: „la citirea
Vechiului Testament, rămâne același văl, neridicându-se, căci el se desființează prin Hristos; Ci
până astăzi, când se citește Moise, stă un văl pe inima lor; Iar când se vor întoarce către Domnul,
vălul se va ridica” (2 Corinteni 3, 14-16). Adevărata revelație a Sfintei Treimi ne-o aduce
Mântuitorul, Care se referă explicit la Tatăl, la Fiul și la Duhul Sfânt ca Persoane dumnezeiești
ale Sfintei Treimi.
Mântuitorul Iisus Hristos a spus că n-a venit «să strice Legea ci să o împlinească». Una dintre
aceste împliniri constă în faptul că El a completat monoteismul monopersonal al Vechiului
Testament, cu credința într-un singur Dumnezeu întreit în Persoane: Tată, Fiu și Duh Sfânt.
În această revelație evanghelică, Treimea şi Hristos sunt de nedespărțit, căci Hristos este Chipul
Tatălui – „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9)
În această mișcare, Tatăl Se află la origine, Duhul Sfânt este mijlocitorul care Se pogoară și
odihnește peste Fiul întrupat.
Fiul este din veci locul prezenței Duhului, de aceea Fiul întrupat este Unsul Duhului:
„Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns”, spune Iisus, citându-l pe proorocul
Isaia (61, 1), la începutul activității Sale publice, în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 18).
„Foc am venit să arunc în lume” (Luca 12, 49)
Revelație și propovăduire
Noul Testament relatează atât faptul propriu-zis al revelației lui Dumnezeu în Iisus Hristos, cât și
propovăduirea acestei revelații.
Sfântul Ioan evanghelistul conclude: ,,Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul
cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela l-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18).
La încheierea activității Sale pământești, în rugăciunea arhierească, Mântuitorul mulțumește
pentru această revelare a Numelui Tatălui, cu tot ceea ce implică ea ca taină a paternității și a
înfierii: „Arătat-am numele Tău oamenilor” (Ioan 17, 6).
Contextul sacramental al învățăturii lui Hristos, în acest moment al revelației treimice, care
precede elaborarea teologică, este deosebit de clar în Evanghelia a patra. De exemplu
convorbirea cu Nicodim nu constituie o revelație a Duhului Sfânt în Sine, ci a Duhului nașterii
din nou (Ioan 3,5). De asemenea, cuvântarea privind pâinea vieții (Ioan 6), parabola Păstorului
celui Bun (Ioan 10), tema viței de vie (Ioan 15) situează experiența treimică în realitatea
sacramentală și liturgică