Sunteți pe pagina 1din 41

(28-capitole; 1006-versete; 18396-cuvinte)

A) Isagogie
Faptele Apostolilor 2

Cartea Faptele Apostolilor oferă cadrul doua călătorii misionare (care s-a desfăşurat
de desfăşurare a activităţii apostolice. Este o între anii 50-52 d. Hr.). Au trecut apoi
carte istorică, dar nu ţine de acelaşi gen lite- împreună pe pământul Europei şi au ajuns la
rar. Genul evanghelic este aparte în literatu- Filipi, unde Apostolul Pavel a întemeiat o
ră, iar Faptele Apostolilor este un alt gen. înfloritoare Biserică. Se pare că Sfântul
Cartea este o relatare despre începuturile Luca a rămas la Filipi, deoarece următoarea
Bisericii. „secţiune cu noi” (Fapte 20, 5-15) apare în
contextul celei de-a treia călătorii misionare
1) Titlul cărţii [ΠραξεισΑποστολων]
(care a avut loc între anii 53-58 d. Hr.).
Titlul cărţii nu este dat de Sfântul Luca. Probabil că abia la întoarcerea din acestă
A fost dat de un editor, cineva care a călătorie misionară, în anul 58, când a trecut
colectat cărţile Noului Testament într-un prin Filipi (Macedonia cf. Fapte 20, 3).
„corpus”. Titlul cărţii, însă, este departe de Sfântul Pavel l-a luat din nou cu sine pe
a fi exact, deoarece nu avem o relatare a Sfântul Luca. S-au întors împreună la
faptelor tuturor apostolilor. Cartea prezintă Ierusalim. Se ştie că aici Sfântul Pavel a fost
doar activitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi arestat şi că a petrecut doi ani (58-60 d. Hr.)
Ioan (în prima parte) şi activitatea Sfântului în închisoare la Cezareea Palestinei. În
Apostol Pavel (în cea de-a doua parte) şi a aceşti doi ani, Sfântul Luca a avut tot timpul
unor ucenici ai apostolilor: Sfântul Ştefan, să realizeze acea informare atentă, de la
Sfântul Filip şi Sfântul Barnaba. martorii oculari, asupra vieţii, învăţăturii şi
Aşadar, titlul cărţii ar putea fi: „Faptele faptelor minunate ale Domnului, ca şi
unor Apostoli şi ale unor ucenici ai Aposto- asupra începuturilor Bisericii. Când în
lilor”. toamna anului 60 d. Hr., Sfântul Pavel
înlănţuit, a pornit spre Roma, Sfântul Luca
2) Autorul cărții l-a însoţit şi el, fiind astfel martorul direct al
Autorul cărţii este Sfântul Luca, dovada călătoriei pe mare de la Cezareea până la
este clară, dacă citim prologul ei. Avem însă Roma, care ne este relatată în Fapte 27 şi
şi argumente interne în acest sens: prologul 28. E chiar foarte probabil că Sfântul Luca a
vorbeşte despre prima scriere lucanică. ţinut la zi un jurnal al acestei călătorii - o
Cartea are ca patron pe acelaşi patrician adevărată „odisee apostolică” - căci cele
Teofil, care nu mai este numit „κράτιστε”, două capitole (27 și 28) conțin foarte multe
ci simplu „Θεόφιλε”. Sfântul Luca îi spune detalii. La Roma se va fi întâlnit cu cei
menţionaţi în Col 4, 10-14 şi Filim 23-24
simplu „Teofile”, deci i se adresează ca unui
(Aristarh, Marcu, Isus cel numit Iustus,
frate; probabil că între timp Teofil devenise
Epafras, Dimas).
creştin şi, dacă e aşa, la aceasta va fi
contribuit, desigur, şi citirea Evangheliei Din cele menţionate reiese că autorul
după Luca, prima scriere lucanică. este un ucenic al Sfântului Pavel, martor
Alte argumente ar fi limba şi stilul ocular al unor etape importante ale activită-
scrierii. Autorul se prezintă indirect. În Fap- ţii pauline.
tele Apostolilor apar o serie de pericope în 3) Data scrierii
care autorul se prezintă la persoana I-a plu-
ral. Este vorba de aşa-numitele „secţiuni cu Unii plasează scrierea înaintea sfârşi-
noi” (teologii germani, pentru prima dată, tului primei captivităţi romane a Sfântului
le-au numit „Wir-Stücke” şi această Apostol Pavel, deoarece cartea se încheie
denumire a fost preluată şi în alte limbi). brusc cu informaţia că după ce a ajuns la
Este vorba de următoarele pericope din Roma ca prizonier, Sfântul Pavel a stat aici
Fapte: 16, 10-17; 20, 5-15; 21, 1-18; 27, 1 doi ani, într-o captivitate uşoară. Nu se spu-
până la 28,16. Aşadar, cel puţin în aceste ne nimic despre ce a urmat. Din epistolele
pericope autorul se prezintă ca martor direct captivităţii rezultă că Sfântul Pavel aştepta o
al evenimentelor pe care le relatează. iminentă eliberare.
Din aceste pericope deducem că Sfântul Istoricul Eusebiu de Cezareea spune că
Luca s-a alăturat pentru prima dată grupului Sfântul Pavel a fost eliberat după doi ani.
misionar paulin la Troa, în cursul celei de-a De aici rezultă că scrierea s-a făcut înainte
Faptele Apostolilor 3

de anul 63, deoarece Sfântul Pavel a ajuns la misionar concentric, centrat pe Ierusalim:
Roma în anul 61. După alţi autori cartea a “Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în
fost scrisă mai târziu. Faptele Apostolilor toată Iudeea şi în Samaria şi până la
însă nu ne vorbeşte despre eliberarea marginea pământu-lui” (Fapte 1, 8).
Sfântului Pavel. Această datare a Constatăm că al doilea volum lucanic se
cronologiei pauline nu este acceptată de dezvoltă urmând linii paralele cu Evanghe-
autorii contemporani. lia, care împarte activitatea lui Iisus în două
Conform „Prologului antimarcionit” şi părţi egale:
„Canonului Muratori”, Faptele Apostoli- a) partea I-a, propovăduirea în Galileea
lor s-a scris după moartea Sfântului Pavel, - centrată pe cei doisprezece; misiunea
aşadar, după anul 67. Mulţi datează Evan- încredinţată celor doisprezece;
ghelia după Luca după anul 70, iar Faptele b) partea a II-a, călătoria lui Iisus spre
Apostolilor s-a scris după această carte. Ierusalim şi activitatea Sa aici; trimiterea
Nu se poate amâna foarte mult scrierea celor 72.
cărţii Faptele Apostolilor, pentru că această Cartea Faptele Apostolilor se împarte şi
scriere nu oferă niciun punct de contact di- ea în două:
rect cu epistolele pauline. Dacă autorul le-ar a) partea I-a, centrată pe Ierusalim, în
fi avut la îndemână, el n-ar fi neglijat acest care rolul principal aparţine Sfântului Apos-
material foarte important. Sfântul Luca tol Petru;
menţionează în prologul Evangheliei sale că b) partea a II-a, în care personajul prin-
„a cercetat toate cu deamănuntul”. Se poate cipal este Sfântul Apostol Pavel, care întrep-
ca Sfântul Luca să fi cunoscut unele episto- rinde o activitate în afara graniţelor Ţării
le pauline, dar aceste epistole nu erau încă Sfinte, culminând cu venirea sa în capitala
adunate la un loc într-un corpus. Abia după imperiului.
anul 80 s-a creeat sigur un „corpus pauli-
num” care a circulat în Biserica vremii. Pentru a uşura acest plan, Sfântul Luca
O problemă ridică şi finalul acestei cărţi. acceptă un compromis lăsând în plan secund
Se poate să nu se istorisească ce s-a ales de ordinea sistematică pe care şi-o propusese:
Sfântul Pavel? Cei care datează scrierea la fidelitatea faţă de izvoarele folosite.
anul 63, zic că Sfântul Luca nu mai avea ce Scopul lui Luca în Fapte este de a
scrie, deoarece a adus faptele la zi. Alţii nu prezenta „marşul triumfal” al Evangheliei
sunt de acord cu acest lucru şi spun că lui Iisus de la Ierusalim până la Roma.
trebuie să se ţină cont de scopul cărţii. E Propovăduirea trece de la iudei la păgâni,
însă de necrezut că Sfântul Luca ar fi putut apoi se extinde în jurul păgânismului. La
întrerupe în acest chip relatarea faptelor originea acestui progres autorul vede
„eroului” şi dascălului său, Sfântul Apostol lucrarea Sfântului Duh, progres care
Pavel. Cum nu ne-ar fi spus el ceva despre începe şi se desfăşoară prin puterea
sfârşitul captivităţii romane a Apostolului, Sfântului Duh. Acţiunea şi călăuzirea
dacă aceasta s-ar fi petrecut deja? Sfântului Duh e prezentă în tot locul pe
parcursul propovăduirii Evangheliei în
lumea păgână.
4) Scopul cărţii Prima activitate misionară în afara Iudeii
Faptele Apostolilor reprezintă a doua se naşte din prigoană. După moartea
parte a unei opere unice, alături de care poa- Sfântului Arhidiacon Ştefan, eleniştii fug în
te fi înţeleasă. Evanghelia vorbeşte despre Samaria şi predică acolo Evanghelia. Sfân-
misiunea lui Iisus: Moartea, Învierea şi tul Petru îl botează pe sutaşul Corneliu şi
Înălţarea Sa la cer. Deşi respins de iudei, casa sa, în urma unei revelaţii. Sfântul Pavel
activitatea lui Mesia nu s-a încheiat cu un este întâmpinat de Iisus Cel Înviat la porţile
eşec. Iisus a adus mântuirea Noului Israel, Damascului şi persecutorul de până atunci
de acum pocăinţa şi iertarea păcatelor vor fi devine marele „Apostol al Neamurilor”.
propovăduite în toată lumea, „începând de la Sub conducerea sa, misiunea creştină
Ierusalim”. În primul capitol al cărţii cuprinde Asia Mică şi Peninsula Balcanică.
Faptelor Iisus trasează apostolilor un plan În toată această activitate Sfântul Luca vede
acţiunea Sfântului Duh: „Şi pe când slujeau
Faptele Apostolilor 4

Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: ca), relatează copilăria Bisericii şi dezvolta-
Osebiţi-Mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru rea ei sau „faptele lui Pavel”, în spatele
lucrarea la care i-am chemat” (Fapte 13, cărora se află acţiunea Sfântului Duh. Sco-
2). Aşadar, autorul misiunii este ales de pul cărţii este deci de a descrie progresul
Sfântul Duh. În continuare Apostolul este Bisericii de la Ierusalim la Roma.
condus de Sfântul Duh: „Şi ei au străbătut În partea a doua a cărţii există şi un scop
Frigia şi ţinutul Galatiei, fiind opriţi de apologetic. Predicarea Evangheliei lui Iisus
Sfântul Duh să grăiască în Asia cuvântul” nu este un pericol pentru statul roman. Pro-
(Fapte 16, 6). Sau: „...în afară doar că curatorul Pilat de mai multe ori a mărturisit
Duhul Sfânt îmi mărturiseşte prin cetăţi că nu găseşte în Iisus nicio vină. Mai târziu,
spunându-mi că lanţuri şi necazuri mă procuratorul Festus şi Irod Agripa al-II-lea
aşteaptă” (Fapte 20, 23). nu găsesc în Sfântul Pavel ceva care să fie
Aşadar, toate acţiunile sale sunt provi- vrednic de moarte. Sutaşul Iuliu căruia i s-a
denţiale, iar prigoana şi furtuna nu pot încredinţat misiunea de a-l duce pe Pavel la
împiedica şi opri împlinirea planului lui Roma îl tratează pe Apostol cu multă
Dumnezeu: „Dar nimic nu iau în seamă şi consideraţie. Când a ajuns la Roma, ca
preţ pe viaţa mea nu pun, fără numai să-mi întemniţat, Sfântului Pavel nu i s-a impus un
împlinesc călătoria şi slujba pe care am regim riguros. Se spune că acolo „propo-
primit-o de la Domnul Iisus, aceea de a văduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa
mărturisi Evanghelia harului lui Dumne- cele despre Iisus Hristos cu toată îndrăz-
zeu” (Fapte 20, 24). neala, fără nici o piedică” (Fapte 28, 31).
Sfântul Apostol Pavel ajunge la Roma, Deşi iudeii încercau să prezinte Creştinis-
cum i-a zis Iisus. Aici se adresează mai întâi mul ca pe un pericol public, noua religie nu
iudeilor care refuză Evanghelia (Fapte 28, reprezenta nici un pericol pentru statul Ro-
23-28). Păgânii însă o primesc, cu iudeii man, însă acest lucru ocupă în Fapte un loc
împlinindu-se cuvintele profetului Isaia: secundar.
„Mergi la poporul acesta şi zi: Cu auzul veţi
auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu privirea veţi 5) Textul cărții Faptele Apostolilor
privi, dar nu veţi vedea, că inima acestui
popor s-a împietrit şi urechile lor greu aud Textul ne-a parvenit în două variante sau
şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva cu în două forme diferite:
ochii să vadă şi cu urechile să audă şi cu a) textul alexandrin (sau neutru),
inima să înţeleagă şi să-şi revină şi Eu să-i reprezentat de o serie de manuscrise impor-
vindec.” (Isaia 6, 9-10). tante şi de P 45;
Scrierea se termină spunând că misiunea b) textul occidental; Manuscrisul D (a
s-a împlinit, Evanghelia a ajuns până la lui Bezæ) Cantabrigiensis - în vechea latină,
„marginea pământului”, conform planului în versiunea siriacă şi citat în scrierile
trasat de Mântuitorul Hristos înainte de Înăl- părinţilor latini.
ţarea Sa la cer (Fapte 1, 8). Unii au spus că cele două variante s-ar
Sfântul Luca ştia că misiunea la păgâni datora Sfântului Luca, textul occidental
fusese iniţiată înainte de convertirea Sfântu- fiind o primă redactare, iar cel alexandrin
lui Pavel, care nu era singurul misionar la fiind o copie fidelă a textului occidental.
păgâni, dar pentru că scopul său era unul Ipoteza aceasta, însă, nu s-a demonstrat în
teologic, de a schiţa progresul Bisericii în mod convingător. Diferenţele sunt variate.
lumea veche păgână, el a prezentat pe larg Textul occidental spune mai pe larg anumite
activitatea Sfântului Pavel, pentru că Sfântul lucruri.
Pavel a pus asupra Creştinismului o pecete Iată care sunt diferenţele dintre cele
de neşters. Sfântul Luca a înţeles foarte bine două texte:
că Creştinismul este o religie universală, a În Fapte 8, 37 există un adaos ce nu se
tuturor, şi deci el nu a exagerat grandoarea găseşte în textul alexandrin (provine din
eroului său. Aşadar, după ce Luca a scris textul );
„faptele lui Iisus” (Evanghelia), el descrie
apariţia şi dezvoltarea Noului Israel (Biseri-
Faptele Apostolilor 5

În Fapte 12, 10 textul adaugă faptul 1, 12 ş. u., se relatează că după Înălţarea


că Petru însoţit de înger a coborât şapte Domnului Hristos la cer, cei unsprezece se
trepte; adună în „camera de sus” pentru a alege un
În Fapte 19 se spune că Sfântul Pavel, alt apostol în locul lui Iuda Iscarioteanul. În
părăsind sinagoga din Efes învăţa în şcoala Ziua Cincizecimii venirea Sfântului Duh îi
lui Tiranus, textul  adaugă faptul că învăţa transformă pe cei doisprezece apostoli, pu-
în şcoala lui Tiranus de la ceasul V la ceasul nând început Bisericii lui Hristos. Cuvân-
X. tarea Sfântului Apostol Petru (cap. 2,14 ş.u.)
În Fapte 20, 4 apare Gaius din Derbe, în scoate în evidenţă faptul că Scripturile s-au
textul β apare Gaius din Doberes. împlinit în Iisus Hristos, iar primii convertiţi
În Fapte 20, 15 textul α spune: „după ce vor fi botezaţi. În capitolul 2 vers. 42, se
am poposit la Troghilion”, textul  adaugă cuprinde un rezumat în câteva cuvinte. În
după Samos acest text. capitolele trei, patru şi cinci sunt relatate
În Fapte 28, 16 apare adaosul: „...Roma minuni ale apostolilor, poporul privindu-i
[sutaşul a predat pe cei legaţi comandantului favorabil, însă Sinedriul încearcă să pună
taberei], iar lui Pavel i s-a îngăduit să stavilă activităţii lor. Apostolii au fost
locuiască aparte cu soldatul care-l păzea”. întrebaţi: „Cu ce putere şi în al cui nume
Nu este explicată pe deplin problema faceţi aceasta?”. Apostolii au răspuns: „În
acestor două variante. Unii spun că textul α numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe
este o reluare a textului , alţii susţin teoria Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care
inversă. Dumnezeu L-a înviat din morţi...”.
În capitolul 4,32-35 apar două rezumate,
6) Planul cărţii iar în capitolul 5,42 se descrie viaţa primilor
Există o divizare a cărţii Faptele Aposto- creştini.
lilor: În secţiunea (cap. 6 - 12) avem o sub-
Introducere (cap. 1,1-11) secţiune (cap. 6 - 8, 3). După alegerea celor
Prima parte: şapte diaconi, eleniştii ocupă un loc
1) Biserica din Ierusalim (cap.1,12-5,42) important în Biserică. Ştefan este modelul
2) Primele misiuni creştine (cap. 6-12) acestor elenişti, el fiind prima „victimă” a
3) Sfinţii Barnaba şi Pavel: Prima călă- Sinedriului. Aceşti eleneşti au fost primii
torie misionară a Sfântului Pavel şi Sinodul misionari în afara graniţelor Iudeii. În Fapte
Apostolic (cap. 13,1-15,35) 8,4–40 diaconul Filip evanghelizează Sama-
A doua parte: ria, convertind pe eunucul etiopian. În capi-
4) A-II-a şi a-III-a călătorie misionară a tolul 9,1-30 se relatează „Convertirea lui
Sfântului Pavel (cap. 15, 36 - 19, 20) Saul” pe drumul Damascului. În capitolul
5) Pavel, (întemniţatul lui Iisus Hristos) 9,31-11,18 este relatată activitatea Sfântului
(cap. 19, 21 - 28, 29) Apostol Petru de-a lungul coastei palesti-
Epilog (cap. 28, 30 - 31) niene, fiind convertit sutaşul Corneliu cu
După ce i-a fost recunoscut oficial apos- toată casa lui. În capitolul 11,19-30 se rela-
tolatul, Sfântul Pavel întreprinde o operă tează întemeierea Bisericii din Antiohia în
misionară proprie. Din acest moment, eroul care desfăşoară o activitate notabilă sfinţii
principal al cărţii este Sfântul Pavel. Cartea Barnaba şi Pavel. În capitolul 12 se relatea-
ne istoriseşte - de aici încolo - activitatea ză persecuţia ordonată de Irod Agripa I,
Sfântului Pavel de la Antiohia până la victimă fiind Sfântul Iacov (Apostolul)
Roma. fratele lui Ioan. Sfântul Petru este închis, dar
Prima parte a cărţii Faptele Apostolilor este eliberat de un înger al Domnului în
nu are aceeaşi coerenţă, este un „mozaic”, noaptea dinaintea execuţiei. Persecutorul
cuprinzând evenimente variate, toate arătând este pedepsit, murind la Cezareea Palestinei.
progresul Bisericii în lume. Partea a III-a Fapte 13-14 relatează
prima călătorie misionară a Sfântului Apos-
Prologul cărţii (versetele 1-12) ne arată tol Pavel (Barnaba şi Pavel evanghelizează
faptul că a doua operă lucanică vine în Insula Cipru şi sud-estul Asiei Mici: Pisidia,
continuarea Evangheliei a-III-a. În partea I-a Cilicia, Licaonia sau Galatia de Sud). În
Faptele Apostolilor 6

Fapte 15, 1-35 se relatează Sinodul Apos- Prof. Jaques Dupont în „Les surs des
tolic. Apostolii reuniţi la Ierusalim hotărăsc Acte” (Bruges 1960), afirmă că în prima
să nu li se impună jugul Legii Mozaice parte a cărţii (Fapte 1, 1-15) este evidentă o
convertiţilor dintre păgâni. Activitatea lui culoare semită. De aici rezultă ipoteza unui
Pavel este recunoscută la acest Sinod de toţi izvor aramaic, sau chiar a unui original
Apostolii. Cu aceasta, începe o eră nouă în aramaic. Sfântul Luca imită Septuaginta, iar
istoria Bisericii: răspândirea Creştinismului aceasta o face în mod deliberat. Nu se poate
în lumea romană păgână prin Sfântul Apos- nega faptul că o bună parte din primele
tol Pavel. capitole au o origine aramaică. Cercetătorii
În Fapte 15, 35 - 18, 22 se relatează a vorbesc despre tradiţii diferite, încercând o
doua călătorie misionară a Sfântului Pavel. determinare a unor surse scrise ale Faptelor
Pavel şi Sila pleacă din Antiohia, travesează Apostolilor. Sfântul Luca, probabil, şi-a
Asia Mică, la Listra grupului misionar i se scris opera pe etape. Într-o primă etapă se
adaugă Timotei, ajung la Troa, apoi trec în crede că a redactat izolat anumite părţi pe
Macedonia, iar apoi merg la Corint (activi- care apoi le-a făcut să intre în planul său, fie
tatea de aici fiind etapa cea mai importantă a înserându-le pur şi simplu, fie compunând
acestei călătorii), apoi revin la Antiohia. elemente de legătură (de tranziţie) de la o
În Fapte 18, 23-19 se relatează a treia pericopă la alta, rezultând în final
călătorie misionară. Activitatea cea mai asamblarea într-un plan.
importantă a acestei călătorii se desfăşoară În relatarea primei călătorii misionare a
la Efes (capitala Asiei Mici Proconsulare). Sfântului Apostol Pavel (Fapte 12, 25 şi
În timpul şederii la Efes, Sfântul Pavel face Fapte 15, 1-2) constituie nişte „agrafe” cu
proiecte de călătorii cunoscute din epistolele rolul de a face legătura între pericope, sau
sale. Gândul său era acela de a atinge Spania de a insera într-un text o anumită pericopă.
- limita occidentală a lumii cunoscute Exemplu: Fapte 11, 27-30 / Fapte 15, 3-33;
atunci. După mişcarea argintarilor din Efes, în acest text e introdusă relatarea călătoriei a
Sfântul Pavel merge în Macedonia, iar de III-a misionare. În Fapte 11, 27-30 se rela-
acolo la Corint, unde va sta trei luni. La tează călătoria lui Barnaba şi Saul la Ierusa-
întoarcere, îl va lua cu el pe Sfântul Luca, lim. În Fapte 15, 3 ş. u., avem relatarea dis-
întorcându-se împreună pe mare la Cezareea cuţiei din cadrul Sinodului Apostolic. Aceas-
Palestinei şi de acolo la Ierusalim, unde va tă relatare e întreruptă de inserţiunea peri-
fi primit de Sfântul Iacov, episcopul Cetăţii copei, Fapte 12, 1-23, care provine probabil
Sfinte. Ura iudeilor din diaspora se va abate dintr-o sursă palestiniană şi de Fapte 13 şi
asupra Sfântului Pavel (Fapte 21, 27). 14 care fac parte din tradiţia paulină.
Sfântul Pavel e salvat de tribunul Lysias în Sfântul Luca cedează pasul unor motive
templu. Este transferat la Cezareea Pales- ce ţin de metoda de compoziţie. Dacă se
tinei unde va sta închis timp de doi ani şi acceptă această explicaţie, înseamnă că dru-
unde se va apăra în faţa a doi procuratori mul spre Ierusalim relatat în capitolul 11,
succesivi. Constrâns de aversiunea iudeilor, 27-30, nu este altul decât cel relatat în
Sfântul Pavel face apel - fiind cetăţean capitolul 15. Înseamnă că aceste două
roman - la tribunalul Cezarului de la Roma. pericope Fapte 11, 27-30 şi Fapte 15, care
La Roma, Sfântul Pavel va sta închis doi sunt separate, formau la început o singură
ani. relatare, fiind separate ulterior de
În Fapte 28, 30-31 se arată că opoziţia inserţiunea din capitolul 12 până la 14.
oamenilor nu poate zădărnicii planul lui Revenind din călătoria misionară Pavel şi
Dumnezeu, căci Pavel a ajuns la Roma Barnaba se suie la Ierusalim (Fapte 11, 29-
(chiar dacă nu aşa cum îşi propusese), iar 30 şi Galateni 2, 10) pentru a anunţa
aici el a predicat Evanghelia lui Iisus succesul misionar între păgâni (Galateni 2,
Hristos „cu toată îndrănzneala şi fără nici o 2 / Fapte 15, 3-4). Se pune acum problema
piedică”. tăierii-împrejur, iar fariseii sunt numiţi în
Galateni „fraţi mincinoşi” (Galateni 2, 4 /
7) Izvoarele cărţii Fapte 15, 5). Apostolatul lui Pavel este
Faptele Apostolilor 7

recunoscut oficial (Fapte 15, 7-9/ Galateni pe Pavel şi pe alţi câţiva înlănţuiţi i-au dat în
2, 6-9). primire unui sutaş cu numele Iuliu, din
Avem deci paralela Fapte 15 / Galateni cohorta Augusta.”; Fapte 28, 16: „Iar când
2, 1-10. Pericopa din Fapte este compozită. am intrat în Roma, sutaşul i-a predat pe cei
Se pare că Luca a combinat aici relatarea a legaţi comandantului tabe-rei, iar lui Pavel i
două reuniuni diferite. În Fapte 21, 25 Sfân- s-a îngăduit să locuiască aparte, cu ostaşul
tul Iacov îl informează pe Pavel despre care-l păzea”.
hotărârile decretului apostolic. Probabil, Sfântul Luca a folosit pentru
Pe baza acestor analize, cercetătorii rele- această a doua parte un jurnal de călătorie.
vă pentru prima parte a cărţii Faptele Apos- Pentru restul cărţii el a putut să-i întrebe fie
tolilor trei izvoare principale: pe Sfântul Pavel, fie pe însoţitorii săi. Pen-
a) Fapte 9, 32-11, 18 şi 12, 1-23 / tru anii petrecuţi de Pavel la Efes, Sfântul
tradiţii palestiniene; Luca ne dă datalii puţine; de ce? pentru că
b) Fapte 9, 1-30 ; 13, 3 şi 14, 28 / n-a fost de faţă.
tradiţii proprii Sfântului Luca; Aşadar, pentru prima parte, Sfântul Luca
c) Fapte 11, 9-19, 30 şi 15, 3-33 / a folosit tradiţii variate pe care apoi le-a
tradiţii antiohiene. combinat, iar pentru a doua parte a folosit
Toate aceste pericope, înainte de a fi un jurnal de călătorie. Rezultatele actuale
inserate, au fost revizuite de Sfântul Luca. ale acestei probleme sunt totuşi ipotetice.
Nu ne vom mira de unele trăsături derutante, Cartea Faptele Apostolilor redă o perioadă
la prima vedere, din scrierile Sfântului Luca. de aproximativ treizeci de ani într-o relatare
Ca scriitor, Sfântul Luca se poartă cu liber- foarte scurtă. Scopurile urmărite de Sfântul
tate faţă de sursele folosite, iar ca istoric nu Luca sunt întâi teologice şi apoi istorice. El
este preocupat de detalii, cât de progresul prezintă faptele aşa cum crede de cuviinţă.
Evangheliei lui Iisus în lumea romană păgâ- S-au întâmplat în această perioadă foarte
nă. Sunt prezente adaosuri cu scopul de a multe lucruri, iar viaţa Bisericii era foarte
lărgii sfera de acţiune a fiecărui rezumat. De complexă. Creştinii dintre iudei se confrun-
exemplu: în finalul capitolului doi se pre- tau în primul rând cu ei înşişi, cu trecutul
zintă viaţa plină de evlavie a comunităţii lor, cu religia lor, cu cultura timpului, cu
creştine. Această temă este îmbogăţită prin- autorităţile (politice şi religioase). Biserica
tr-un adaos în care sunt relatate minunile s-a aflat atunci într-o situaţie foarte com-
săvârşite de apostoli: „Şi tot sufletul era plexă, important este pentru noi să înţele-
cuprins de teamă, că multe minuni şi semne gem viaţa bisericească acum ca şi atunci.
se făceau prin apostoli.” (Fapte 2, 43). Ca teolog, Sfântul Luca era preocupat de
date sigure, iar ca istoric era preocupat de
*
progresul realizat de Biserica lui Hristos în
Pentru partea a II-a (Fapte 15, 36-28, derularea istoriei.
28) Sfântul Luca se prezintă ca martor Creşterea progresivă a Bisericii creştine
ocular. Despre sursele acestei părţi s-a scris este mereu subliniată: Fapte 2, 47b „Iar
foarte mult. Totuşi, pentru această a II-a Domnul îi adăuga zilnic Bisericii pe cei ce
parte a cărţii problema este mai puţin se mântuiau”; Fapte 5, 14 „Şi din ce în ce
complicată. Nimeni nu neagă faptul că mai mult se adăugau cei ce credeau în
Sfântul Luca a fost martor ocular. Dovadă în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei...”;
acest sens avem textul din Fapte 16, 10: „Şi Fapte 6, 7 „Şi cuvântul lui Dumnezeu creş-
de cum a văzut el această vedenie, noi am tea; şi numărul ucenicilor se înmulţea foarte
căutat să plecăm în Macedonia, înţelegând în Ierusalim; şi multă mulţime de preoţi se
că Dumnezeu ne cheamă să le binevestim”; supuneau credinţei.”; Fapte 12, 24 „Iar
Fapte 16, 17: „Aceasta, ţinându-se după cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmul-
Pavel şi după noi, striga zicând...”; Fapte ţea.”; Fapte 16, 5 „Aşadar, Bisericile se
20, 5: „Aceştia au plecat înainte şi ne-au întă-reau în credinţă şi sporeau cu numărul
aşteptat în Troa”; Fapte 21, 18: „Iar a doua în fiecare zi.”.
zi Pavel a mers cu noi la Iacov; şi au venit Unele trăsături ale episoadelor relatate
acolo toţi preoţii.”; Fapte 27, 1: „Iar după merg în acelaşi sens. Mai ales trei pericope
ce s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia,
Faptele Apostolilor 8

prezintă un interes aparte pentru viaţa comu- său iudeu vrea să-l aducă la Hristos. Cuvân-
nitară: tarea din Listra (Fapte 14, 15-17); Cuvânta-
a) Fapte 2, 44-45: „Iar toţi cei ce au rea din Atena (Fapte 17, 22-51) ne arată
cre-zut erau laolaltă şi aveau toate cum ştia Sfântul Pavel să-şi adapteze stilul
îndeobşte. Şi îşi vindeau pământul şi (după cel al propagandei religioase elenisti-
bunurile şi le împăr-ţeau tuturor , după cum ce care datora atât de mult stoicismului).
avea nevoie fie-care.” Cuvântarea către preoţii din Efes ţinută la
b) Fapte 4, 32-35: „Iar inima şi sufletul Milet (Fapte 20, 18-35 - constituie
mulţimii celor ce au crezut era una; şi testamentul spiritual al Sfântului Pavel).
niciunul nu zicea că este al său ceva din Cuvântarea din Templul din Ierusalim
averea sa, ci toate le erau deobşte... Şi (Fapte 22, 1-23,6). Cuvântarea de la
nimeni între ei nu era lipsit, pentru că toţi Cezareea Palestinei (Fapte 24, 10-21) şi
câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi (Fapte 26, 21-23). Cu-vântarea de la Roma
aduceau preţul celor vândute şi-l puneau la (Fapte 28, 17 - 28, 28). Acestea trei din
picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecă- urmă reprezintă apologii personale, date cu
ruia după cum avea nevoie.” privire la poziţia creştinismului faţă de
iudaism şi faţă de autorităţile romane.
8) Problema cuvântărilor
„Sunt cuvântările din Faptele Aposto-
Cuvântările relatate în Faptele Aposto- lilor autentice?”
lilor fac parte integrantă din această lucrare
şi redau semnificaţia evenimentelor relatate.
În capitolul 1 apar cuvinte ale lui Iisus Cuvântările din Faptele Apostolilor poar-
Cel Înviat. tă, în ceea ce priveşte stilul şi limba, ampren-
În capitolul 2 avem o cuvântare a ta Sfântului Luca. Sfântul Luca era dotat cu
Sfântului Apostol Petru în Ziua Cincize- o intuiţie psihologică, care-l făcea capabil să
cimii. Aceste cuvântări definesc eveni- pună în gura lui Simon Petru sau Ştefan
mentele relatate. Iisus le prezintă apostolilor cuvântări potrivite cu caracterul fiecăruia
sfera de activitate, planul misionar con- dintre aceşti oameni marcanţi ai Bisericii şi
centric, centrat pe Ierusalim. Când Sfântul situaţia respectivă. Tradiţia conservase cel
Apostol Petru vorbeşte la Cincizecime, el puţin temele principale prezentate în diferi-
prezintă semnificaţia a ceea ce s-a întâmplat. tele ei momente de către bărbaţii ei de frun-
a) Capitolul 3, 13-26; te. Pare evident că de la aceştia vine folosi-
b) Capitolul 4, 8-12; rea argumentelor scripturistice, argumente
c) Capitolul 5, 29-32; de ordin apologetic, maniera însăşi de
d) Capitolul 10, 34-43 (În casa lui Cor- prezentare a mesajului creştin. Sfântul Luca
neliu). Pentru prima dată o familie de păgâni a dat numai forma actuală acestor cuvântări.
este primită în Biserică. Sfântul Luca în cuvântările din Fapte ex-
Capitolul 7 „Cuvântarea Sfântului Arhi- pune ideile lui Petru, Ştefan sau Pavel exact
diacon Ştefan”, ne arată modul de gândire al cum au fost concepute de aceştia, însă ar fi
eleniştilor convertiţi la creştinism. Cine erau evident naiv să credem că aceste cuvântări
eleniştii? Erau iudeo-creştini din diaspora. au fost rostite exact aşa cum au fost relatate
S-a schimbat ceva în mentalitatea acestor de Sfântul Luca. Este evident pentru
oameni, s-a terminat cu Templul, se întâm- cititorul avizat că avem ideile lui Pavel dar
plă ceva, un sentiment nou, o ruptură cu forma este a lui Luca. Altfel vorbeşte Petru,
iudaismul, o recunoaştere a creştinilor, a altfel vorbeşte Pavel dar, repetăm, forma
propriei lor identităţi. este a Sfântului Luca. De aici rezultă
Capitolul 8 „Cuvântarea diaconului trăsătura de geniu a autorului cărţii Faptele
Filip” către eunucul din Etiopia. Apostolilor. Nu este vorba de invenţii
Aceste cuvântări ne prezintă sensul lucanice, Sfântul Luca este responsabil doar
activităţii Sfântului Apostol Pavel. Din pentru forma cuvântărilor.
Fapte 13, 16-41 rezultă că dorea cu ardoare
convertirea iudeilor din diaspora, pe poporul
Faptele Apostolilor 9

9) Valoarea istorică a cărţii Faptele ţii din Fapte pot fi controlate de epistolele
Apostolilor Sfântului Pavel, deşi Luca nu a folosit
epistolele acestuia. Indicaţiile din epistole
S-a spus despre această carte că ar fi concordă cu cele din Fapte. Am văzut cum
„Istoria începuturilor creştinismului”. Afir- dezacordul aparent dintre Fapte 15 şi Gala-
maţia aceasta este în parte valabilă. Scopul teni 2 se poate rezolva uşor printr-o analiză
cărţii este eminamente teologic. Sfântul Luca literară atentă. Faptele relatate sunt absolut
a dorit să arate că progresul Evangheliei lui plauzibile, iar istoricitatea Faptelor este
Hristos în lumea păgână este „opera” Sfân- confirmată şi de date extra-biblice. Date din
tului Duh. Această operă a început-o Iisus şi istoria profană vin în sprijinul acestei
tot El a dat apostolilor porunca de a evan- afirmaţii: Sfântul Luca cunoaşte situaţia
gheliza toate neamurile. Cele două scrieri politică şi socială a lumii de atunci: pro-
lucanice: Evanghelia a III-a şi Faptele Apos- consulii în fruntea provinciilor; asiarhii la
tolilor fac teologie. Ele împreună alcătuiesc Efes; strategii la Filipi; politarhi la Tesalo-
ceea ce teologii de azi numesc: „O teologie nic;
a istoriei mântuirii” în trei faze: În Iconiu şi Tesalonic au loc mişcări
a) Perioada lui Israel (a Legii şi a populare (explicabil) deoarece aici, în aces-
Proorocilor); te localităţi autoritatea romană nu era bine
b) Perioada lui Iisus; consolidată.
c) Perioada dintre Înălţarea la cer şi Pa-
rusie („Timpul Bisericii” sau „Istoria Biseri-
cii”).
Faptele Apostolilor prezintă „Timpul
Sfântului Duh”, trimis în lume de Iisus
Hristos Cel Înălţat la cer. Faptele Apos-
tolilor nu este o carte de istorie profană ci o
„Istorie a mântuirii”, Luca fiind un istoric al
mântuirii. Totuşi, Creştinismul este o religie
istorică, iar Sfântul Luca porneşte de la
evenimentele istorice, dar nu e preocupat de
exactitatea istorică în detalii. Unele informa-
Faptele Apostolilor 10

B) Prelegeri exegetice

Capitolul 1 „Cuvântul cel dintâi” vers.1 [Τὸν μὲν


Prolog. Înălţarea lui Iisus la cer.
Alegerea lui Matia în locul lui Iuda
Iscarioteanul.
Faptele Apostolilor 11

πρῶτον λόγον] - este Evanghelia a III-a, presupus că Apostolii au fost şi ei botezaţi


iar destinatarul este Teofil. Acum însă cu apă (botezul pregătitor al lui Ioan), iar la
lipseşte „κράτιστε”. „Poruncind prin Cincizecime ei au fost confirmaţi ca slujitori
Duhul Sfânt...” vers. 2 - Iisus porunceşte ai lui Iisus Hristos prin botezul cu Sfântul
după Înviere prin Duhul Sfânt. Lucrarea lor Duh.
(a ucenicilor) este prin Duhul Sfânt. „...i-a Apostolii aşteptau făgăduinţa Împărăţiei
ales” - Sfântul Luca are o foarte clară mesianice (vers. 6), într-o formă pămân-
teologie a apostolatului. Iisus a ales din tească, o împlinire materială a făgăduinţelor
mulţimea ucenicilor doisprezece pe care i-a mesianice, Împărăţie care va fi instaurată
numit „Apostoli”: „Şi a fost că în zilele definitiv la Parusie. La Cincizecime ia fiinţă
acelea El a ieşit la munte să Se roage şi a faza pământească a Împărăţiei lui Dumne-
petrecut noaptea în rugăciune către zeu, a Noului Israel (Biserica). Ei se refe-
Dumnezeu. Şi când s-a făcut ziuă i-a chemat reau la a doua venire când L-au întrebat pe
pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei Iisus. Avem aici o paralelă cu Matei 24, 26.
doisprezece, pe care i-a numit apostoli...” Ziua Parusiei este un privilegiu, o preroga-
(Lc 6, 12-13). Iisus alege un număr precis şi tivă pe care Tatăl şi-a rezervat-o Sieşi, El
le dă un nume precis. În limba greacă cu- este Cel care are iniţiativa, acea zi este Ziua
vântul „apostol” are sensul de „trimis”, Iisus Domnului, nu a omului. Pentru Martorii lui
i-a ales, i-a pregătit în vederea trimiterii lor Iehova acea zi a venit în 1917, ei aşteaptă
să predice Evanghelia Sa. Nu este confuzie acum „răpirea” celor care s-au convertit la
între „ucenic” şi „apostol”. „...timp de iehovism. Iehovismul nu este o simplă ere-
patruzeci de zile...” - este singurul loc în zie, ci o caricatură demonică a Bisericii.
Noul Testament în care se spune că Iisus a Dogma lor fundamentală este o anti-dogmă.
mai petrecut pe pământ, după Învierea Sa, Treimea şi cele două firi în Iisus Hristos
patruzeci de zile. În acest timp au loc mai sunt cele două dogme fundamentale ale
multe arătări ale lui Iisus Înviat şi mai multe Creştinismului. Iehoviştii au o scriptură
„semne doveditoare”: le-a arătat semnul antihristă, ei vor ca Scriptura lui Iisus să
cuielor şi coasta Sa, le-a tâlcuit Scripturile devină antihristă, deoarece ei neagă faptul
cele despre El în drum spre Emaus, a că Iisus e Dumnezeu. Ei caută să răstoarne
mâncat cu ei la Marea Tiberiadei. În tot şi să răstălmăcească textele din Sfânta
acest timp Iisus a vorbit cu ei, iar subiectul Scriptură care arată clar că Dumnezeu este
acestor convorbiri a fost „Împărăţia lui Treime şi că Iisus Hristos este Dumnezeu
Dumnezeu”. „...făgăduinţa Tatălui” - este adevărat şi Om adevărat.
trimiterea Sfântului Duh. Avem aici o „...veţi primii putere prin venirea peste
referire clară la o profeţie vechi- voi a Sfântului Duh ...” (vers. 8) - este vorba
testamentară din Ioil capitolul trei. „Ioan a aici despre puterea spirituală şi nu despre
botezat cu apă...” - acesta era botezul lui cea lumească. Apostolii sunt puternici, dar
Ioan, un botez al pocăinţei. Iisus spune că în alt sens. Se constată un paradox între
ucenicii Săi vor primi un altfel de botez: puterea lumească şi puterea Apostolilor. Nu
„...veţi fi botezaţi întru Duhul Sfânt, nu mult este vorba despre o putere demonică, a unei
după aceste zile”. Noul botez, cu Duhul stăpâniri exterioare, cum îi propunea diavo-
Sfânt, are două elemente: duh şi foc [ebr. lul lui Iisus, sau Mefisto lui Faust. Creştinul
ruah = vânt/duh - gr. pnevma = duh]. La aparţine lumii materiale, dar şi lumii cereşti
Rusalii a fost Duh şi „limbi ca de foc” (însă şi prin aceasta el are putere să depăşească
nu foc material), iar vântul nu era vânt, ci legile fizice. El trăieşte în lumea spiritului şi
Duh. Nu se spune nicăieri în Noul acolo este puterea lui, pe el îl interesează
Testament că Apostolii au primit botezul mai puţin puterea lumescă. Au avut Aposto-
creştin cu apă, deoarece ei au fost botezaţi lii putere? Cu siguranţă că au avut, deoarece
în mod excepţional cu Duhul Sfânt. Focul cu această putere ei au zguduit lumea.
acela era tot o manifestare a Sfântului Duh, Prezenţa acestei puteri se manifesta uneori
căci focul şi vântul sunt, în Vechiul şi în mediul fizic (prin vindecări şi minuni),
Testament, două manifestări ale prezenţei semne deci că ei posedau această putere.
Duhului Sfânt. Deşi nu se spune, este de Sfântul Pavel zice: „Când sunt slab atunci
Faptele Apostolilor 12

sunt tare” sau „Toate le pot în Hristos care „...doi bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte
mă întăreşte”. albe”. Îngerii apar în Sfânta Scriptură sub
În acelaşi verset 8 avem un plan misio- forma unor tineri strălucitori. De subliniat
nar concentric centrat pe Ierusalim, pe care că îngerii se arată întotdeauna cu însăşi
Iisus îl trasează ucenicilor Săi (Ierusalim, chipul lor. Demonul ia întotdeauna chipuri
Iudeea, Samaria şi marginile pământului). de împrumut. Îngerii Îl însoţesc pe Iisus la
Timpul vieţii apostolilor este să atingă cer. Lui nu-I puteau sta împotrivă vameşii
marginile pământului. Sfântul Clement de la vămile văzduhului, cum se întâmplă cu
Romanul în Epistola către Corinteni, cap. noi. Am spus că demonul ia chipuri de
5, 7 scrie: „...învăţând dreptatea în toată împrumut ca atare există înşelări diavoleşti
lumea, Sfântul Pavel a ajuns până la ale anghelofaniilor. Unde nu există darul
marginile Apusului...”. Tot în versetul 8 Sfintelor Taine demonul apare des.
este subliniată calitatea de „martori” ai Înălţarea lui Iisus la cer a fost într-un
Învierii Domnului pe care o au Apostolii: cadru şi într-un mod spaţial, pentru ca să-i
„...îmi veţi fi Mie martori...”. Acest titlu este convingă pe ucenici că s-a încheiat într-o
dat de Sfântul Luca în mod insistent anumită formă prezenţa Lui alături de ei.
apostolilor lui Iisus. Apostolii sunt martori În versetul 11 îngerii spun apostolilor că
oculari şi auriculari, adică au văzut cu Iisus va reveni aşa cum „L-aţi văzut voi
ochii lor şi au auzit cu urechile lor: „Ceea ce mergând la cer”. Apostolii nu mai au nicio
era de la început, ceea ce noi am auzit, ceea îndoială: la Parusie Iisus va veni iarăşi cu
ce cu ochii noştri am văzut, ceea ce am trupul pe pământ. Înălţarea la cer s-a
privit şi ceea ce mâinile noastre au pipăit petrecut pe Muntele Măslinilor, aflat la
despre Cuvântul Vieţii... Aceea vă vestim şi aproximativ două mii de paşi „cale de o
vouă...” (1 Ioan 1, 1-2). Apostolii au fost sâmbătă” de Ierusalim.
„martori” direcţi ai lui Iisus. Ei nu au fost În versete 13 şi 14 Sfântul Luca oferă
savanţi, nici filosofi, ci martori. Aceasta un sumar al vieţii grupului celor unsprezece
este calitatea lor primă, ei L-au văzut şi L-au după Înălţarea lui Iisus la cer şi până la
pipăit pe Iisus Înviat. Pogorârea Sfântului Duh. În versetul 13
„Şi acestea zicând, în timp ce ei priveau, avem lista celor unsprezece apostoli: Petru
S-a înălţat şi un nor L-a luat din ochii lor”. şi Ioan, Iacov şi Andrei, Filip şi Toma,
În Vechiul Testament, dar şi în Noul Testa- Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi
ment, norul reprezintă „Slava lui Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov.
Dumnezeu”. Hristos Cel Înviat este deja „...s-au suit în încăperea de sus” [τὸ
slăvit, asemănător cumva Celui de la ὑπερῷον], o încăpere folosită pentru reu-
Schimbarea la Faţă. În Vechiul Testament niunile cultice, o cameră-biserică. În epoca
norul are această semnificaţie, fiind semnul apostolică acest loc este foarte bine cunos-
văzut al prezenţei lui Dumnezeu. Norul a cut. Din Fapte 12, 12 deducem că această
umplut Cortul Sfânt; Evreii după ce au cameră de sus se afla în casa Mariei, mama
trecut Marea Roşie au rătăcit prin pustie lui Ioan, cel numit şi Marcu. Locul acesta a
vreme de patruzeci de ani, timp în care devenit „Noul Sion” pentru că aici avusese
Dumnezeu era cu ei, ziua sub forma unui loc Cina cea de Taină, cină la care Iisus a
nor luminos, iar noaptea sub forma unui nor instituit Taina Euharistiei. Împăratul Justini-
de foc. an a ridicat aici o Biserică, dar care a
De mai multe ori în Fapte Sfântul Luca dispărut cu timpul. Lista apostolilor din
subliniază calitatea de martori a versetul 13 este într-o ordine onorifică.
apostolilor: Fapte 2, 32: „...Căruia noi toţi Este prezentă Maica Domnului, sunt
Îi suntem martori”; Fapte 3, 15: „iar pe prezenţi „fraţii lui Iisus” (un lucru nou,
Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă deoarece în Evanghelie sunt prezentaţi ca
Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui opozanţi ai mişcării lui Iisus - în Marcu de
martori suntem noi”; Fapte 4, 20: „...că noi pildă, fraţii lui Iisus Îl socoteau pe Acesta
nu pu-tem să nu vorbim despre cele ce-am „ieşit din minţi”). Ce i-a determinat să-şi
văzut şi am auzit”. schimbe atitudinea faţă de Iisus? Cu
Faptele Apostolilor 13

siguranţă Învierea. Iacov, fratele Domnului, la trecut „l-ai ales” - el era ales deja, totul
va ajunge primul episcop al Cetăţii Sfinte. este să-l facă cunoscut. Iisus îşi alege un
În versetul 14 se spune că „Toţi aceştia nou Apostol, pe Matia. De aici încolo
într-un cuget stăruiau în rugăciune...”. De despre Matia nu mai ştim nimic. S-a spus
subliniat că Sfântul Luca nu menţionează despre el că ar fi vameşul Zaheu, dar
„frângerea pâinii”. Abia în Fapte 2, 42 se vameşul Zaheu nu a fost ucenicul lui Iisus,
vorbeşte despre „frângerea pâinii”, de ce? apoi n-ar fi împlinit una din condiţii, aceia
Deoarece nu există săvârşirea Tainelor fără de martor „începând de la Botezul lui
Biserică. Apostolii nu pot săvârşi Tainele Iisus...”. După Eusebiu de Cezareea (cartea
înainte de venirea Sfântului Duh. I-a) Matia era unul din cei şaptezeci de
Sfântul Apostol Petru ţine o cuvântare uncenici ai lui Iisus.
cu privire la căderea lui Iuda şi la necesita-
tea înlocuirii lui. În cazul lui Iuda s-a Capitolul 2
împlinit o profeţie vechi-testamentară (vezi Pogorârea Duhului Sfânt. Cuvântarea
Psalmul 108). Banii trădării sale au fost lui Petru. Botezul primilor trei mii.
folosiţi de sinedrişti pentru a cumpăra o Viaţa primilor creştini
ţarină „...o ţarină din plata nedreptăţii”. În
versetul 18 se spune că ţarina s-a numit În Cartea Jubileelor, după calculul de la
„Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui” - de Qumran şi la Ierusalim în vremea lui Iisus,
ce aşa? Pentru că aici s-a vărsat sângele Cincizecimea se calcula nu de la Paşti, ci
vânzătorului sau pentru că a fost „„preţ de din prima săptămână după Paşti. J. Van
sânge” acel preţ de 30 de arginţi cu care Goudoever a scris o carte intitulată: “Fêtes
Iuda L-a vândut pe Iisus (poate din ambele et calendriers bibliques” în care scrie că în
motive). cursul istoriei poporului evreu calendarul a
În versetul 20 se dă citatul din Psalmul evoluat. Prima lună a anului înainte de exil
108, unul din psalmii cei mai negativi: se numea „aviv”, după exil se numea
„Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine s- „nisan”. Cincizecimea cădea cândva în luna
o locuiască, şi slujba lui s-o ia altul!”. a treia, iar calculul ei începea în prima
Sfântul Apostol Petru pune problema alege- duminică după Paşti. Evenimentul s-a petre-
rii unui nou Apostol, un nou „martor” care cut în „prima a săptămânilor”, adică prima
a fost alături de Iisus, începând de la zi din ciclul săptămânilor (duminica, care
Botezul lui Ioan până în ziua în care S-a începea ciclul săptămânilor).
înălţat de la noi (vers. 22). Este din nou În versetul 1 se spune că: „erau toţi
subliniată calitatea de „martori ai Învierii” împreună la un loc”. Textul nu ne spune
pe care o au Sfinții Apostoli. clar cine anume, probabil toată comunitatea
ucenicilor lui Iisus. Presupunem că era de
În versetul 23 se spune că „au pus
faţă şi Maica Domnului, aşa s-a ajuns la
înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis
afirmaţia că toţi cei de faţă au fost hirotoniţi,
şi Iustus, şi pe Matia”. Apostolii s-au rugat
deci şi femeile. Harul însă vine să dea putere
(vers. 24) şi au tras la sorţi. Sorţul era un
fiecăruia în parte după darul dat de Hristos.
mod, o formă, de a-L lăsa pe Dumnezeu să
Duhul Sfânt a transformat în Bise-rică acel
decidă. Sorţul era des întrebuinţat la Te-
grup de ataşaţi ai lui Iisus.
mplu: „Şi a fost că pe când Zaharia slujea
În versetele 2 şi 3 avem expresiile: „ca
înaintea lui Dumnezeu în rândul cetei sale,
de vânt” şi „ca de foc”, adică un semn văzut
după rânduiala preoţiei i-au ieşit sorţii să
al harului, un fel de întrupare a celei de-a
intre în templul Domnului şi să tămâieze.”
Treia Persoane a Sfintei Treimi în lume.
Luca 1, 8-9. Însuşi termenul „cler” sau „cle-
Biserica este „Trupul lui Hristos” şi „organul
ric” desemnează pe cel ales prin tragere la
Sfântului Duh”. Biserica este un trup al
sorţi.
cărui suflet este Sfântul Duh.
În versetul 24 se spune că Dumnezeu
Filon din Alexandria în lucrarea
cunoaşte inimile tuturor şi este rugat să arate
„Despre Decalog” în paragrafele 46 şi 47,
pe care din aceştia doi l-a ales ca să ia locul
referindu-se la revelaţia de pe Sinai notează:
acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut
„Din mijlocul focului care ţâşnea din cer,
Iuda, ca să meargă în locul lui. Verbul apare
căci flacăra s-a prefăcut în cuvânt articulat
Faptele Apostolilor 14

(în auzul ascultătorilor) încât au avut impre- aici? Datorită orientării sale universaliste,
sia că văd cuvintele şi nu le aud. Tot mesajul Evangheliei se dă tuturor popoare-
poporul a văzut glasul, nu l-a auzit, căci lor. Prima predică creştină şi prima chemare
flacăra de pe Sinai s-a prefăcut într-un glas”. la intrare în Biserică a fost îndreptată către
Glasul omului se aude, dar glasul lui Dum- toate neamurile. Sfântul Luca răspunde aici
nezeu este vizibil. Tot ce zice Dumnezeu nu unei reacţii iudaice antiuniversaliste.
sunt cuvinte, ci acte captate de ochi mai În versetul 12 se spune că „toţi erau
mult decât de urechi. Focul devine deci glas uimiţi”, repetându-se versetul 7. Dacă glo-
pe înţelesul ascultătorilor. Revelaţia de pe solalia de la Cincizecime era vorbire în
Sinai apare ca o preînchipuire a limbi înţelese, pare greu de explicat de ce
Cincizecimii creştine. Noul Sion este deci şi unii îi batjocoreau pe apostoli, spunând că:
un „Nou Sinai”. Relaţia dintre cele două „sunt plini de must”. Este explicabilă
evenimente este evidentă. uimirea, dar nu şi atitudinea batjocoritoare a
În versetul 4 se spune că apostolii „au unora .
început să grăiască în alte limbi”. Aici e Repetăm faptul că în Fapte 2 avem
singurul loc în Noul Testament în care se expresia „în alte limbi”, înţelegând prin
prezintă glosolalia ca fiind o vorbire în aceasta limbi înţelese. Expresia nu mai
limbi înţelese. În 1 Cor 12 şi 14 nu este apare în 1 Cor 12-14, prin vorbire „în
vorba de acelaşi tip de vorbire, ci e vorba limbă” înţelegându-se ceva ce se întâmplă
despre o vorbire „în limbă”. Aşadar, fe- astăzi în adunările neo-penticostale. Din 1
nomenul este fără paralelă. Glosolalii din Cor 12-14 nu reiese faptul că era vorba de
Corint vorbeau ceva ce nu înţelegea nimeni. limbi înţelese. La Corint este posibil să fi
Se pune întrebarea: „care este relaţia fost vorba de un extaz de „mâna a doua” în
dintre glosolalia de la Cinzecime, glosolalia care exista pericolul să se amestece şi alte
de la Corint şi glosolalia din zilele noas- duhuri.
tre”? Repetăm faptul că în Fapte 2 apare Întotdeauna harul premerge credinţei,
expresia „în alte limbi”, dar nu acelaşi lucru când cineva se deschide spre credinţa în
apare în 1 Corinteni 12. Dumnezeu harul are acest rol, Dumnezeu ia
Rendal (un penticostal) arată că glosola- această iniţiativă. De subliniat că minunea
lia (vorbirea în limbi penticostală) este o se petrecea nu numai cu apostolii ci şi cu
falsă glosolalie. Greşeala penticostalilor este mulţimile care-i ascultau, Duhul Sfânt
că se scaldă într-o mare subiectivitate. lucrând şi în inimile ascultătorilor.
Rendal vorbeşte despre glosolalia de la „...îi auzim vorbind în limbile noastre”
Cincizecime (apostolii vorbeau în limbi vers. 11. Aici este singurul loc din Noul
lucruri de laudă adusă lui Dumnezeu, despre Testament şi din istoria creştină în care
faptele minunate ale lui Dumnezeu. Aşadar, glosolalia era înţeleasă de fiecare în limba
glosolalia nu este pentru oameni, ci pentru sa. Glosolalia actuală se aseamănă cu cea de
Dumnezeu). la Corint şi poate fi autentică sau neautenti-
Sărbătorile mari iudaice provocau o că. Aici intervine „darul deosebirii duhuri-
mare afluenţă a mulţimilor la Ierusalim. Pro- lor”, dar, care aparţine oamenilor duhovni-
babil toţi apostolii proveneau din Galileea. ceşti, pentru că - să nu uităm - lucrează şi
Nu ştim dacă e vorba despre cei doisprezece duhurile rele. Noi cei de astăzi putem găsi
sau despre tot grupul ucenicilor lui Iisus. pretexte împotriva reactualizării glosolaliei.
Am văzut că la Sfântul Luca cei doisprezece Sfântul Pavel nu vedea în ea ceva rău în
ocupă un loc aparte, foarte precis. Deşi nu o sine. Dacă facem din viaţa noastră un „drum
spune aici, ne putem gândi tot la ei. al crucii”, nu trebuie să-l facem sub influ-
Urmează o listă a neamurilor (vers. 9-11: enţa narcozei, ci conştient şi liber.
„Parţi şi Mezi şi Elamiţi, cei ce locuiesc în În versetele 14 şi 15 Sfântul Apostol
Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Petru explică celor prezenţi că apostolii nu
Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în sunt beţi. În Orient există o decenţă în
Egipt şi în părţile Libiei, Romani aflaţi în această privinţă: „cei ce se îmbată, noaptea
trecere, Iudei şi Prozeliţi, Cretani şi se îmbată”, beţia fiind faptă a întunericului.
Arabi”). Cu ce scop ne-o dă Sfântul Luca „Se poate să fi beat la ora nouă dimineaţa?
Faptele Apostolilor 15

Se poate aşa ceva?” - vrea să spună apostolul. bândit ceva ce nu avea înainte: „Pentru
Coranul opreşte consumarea vinului, nu şi a aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a
celorlalte băuturi alcoolice. dăruit Lui nume care este mai presus de
Credinţa nu este ceea ce ni se pare nouă orice nume, pentru ca întru numele lui Iisus
că este: „...cum vi se pare vouă” (vers. 15), tot genunchiul să se plece, al celor cereşti,
nu se întemeiază pe ceea ce cred sau spun al celor pământeşti şi al celor dedesupt, şi
alţii despre ea, credinţa depăşeşte raţiunea. să mărturisească toată limba că Domn este
La fel, Biserica nu este ceea ce vedem, ci Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu
mai degrabă ceea ce nu vedem. Tatăl” (Filipeni 2, 9-11).
Evenimentele petrecute cu Biserica sunt Dumnezeu L-a Înviat, L-a Înălţat şi I-a
explicate de Sfânta Scriptură. Aşadar, s-a dăruit un nume. Toată creaţia este pusă sub
împlinit ceea ce spune Scriptura. Urmează o stăpânirea lui Hristos şi toate sunt destinate
profeţie mesianică din cartea profetului Ioil supunerii Lui. Este evidentă paralela între
3, 1 ş.u., „Iar în zilele din urmă...” adică în acest text şi textul din Daniel 7, 13-14, text
zilele mesianice, va fi o revăsare în lume a în care Fiul Omului se prezintă în faţa Celui
Duhului. Apare expresia „voi turna” (vers. Vechi de Zile de la care primeşte o
17), nu „voi picura”. Dumnezeu nu dă cu Împărăţie universală şi veşnică şi cu textul
picătura, Dumnezeu dă cu măsură mare din 1 Corinteni cap. 15: „Apoi vine sfârşi-
„har peste har”. Se întâmplă acum o revă- tul, când Domnul Îi va preda lui Dumnezeu
sare de har cum n-a mai fost înainte de a Tatăl Împărăţia, când va desfiinţa toată
exista Biserica. Lumea a intrat în ultima ei domnia şi toată stăpânirea şi toată puterea.
perioadă, Biserica fiind o revărsare a lumii Căci El trebuie să împără-ţească până ce-Şi
de sus în lumea cea de jos. Suntem în esha- va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele
ton odată cu prima venire a lui Iisus şi cu Sale. Cel din urmă vrăjmaş care va fi
Pogorârea Sfântului Duh. nimicit este moartea; căci pe toate I le-a
În verstul 22 şi următoarele se prezintă supus sub picioarele Sale. Dar când spune
un rezumat al propovăduirii apostolice. că toate I-au fost supuse Lui, e limpede că în
„...voi L-aţi luat...” adică voi iudeii, prin afară de Cel Care I le-a supus Lui pe toate.
„mâinile celor fără de lege” adică prin Iar când toate-I vor fi supuse Lui, atunci şi
mâinile romanilor (ale păgânilor). Urmează Fiul I Se va supune Celui Care I le-a supus
în versetul 27 o referire la Psalmul 15, 8- Lui pe toate, pentru ca Dum-nezeu să fie
11: „...că sufletul meu nu-l vei lăsa în iad, totul întru toate.” (1 Corinteni 15, 24-28).
nici nu-l vei da pe cel sfânt al Tău să vadă Ultimul vrăjmaş care va fi nimicit va fi
stricăciunea”. Se face aici referire la îngro- moartea, iar în final Iisus va pune sub un
parea Domnului. E evident că David a vor- singur „cap” toate. Iisus este stăpânul între-
bit despre Iisus Hristos. Vorbind la persoana gii creaţii văzute şi nevăzute. Dumnezeu
I-a, David se referea la Hristos. David a Tatăl L-a făcut „Hristos”. Nu era El oare
murit, iar mormântul lui există, ca atare „Hristos” de la naştere? Era şi nu era. Iisus
David s-a referit la urmaşul său. Aşadar, să devine deplin Hristos când spune: „Să-
nu vă frapeze Învierea căci ea este o vârşitu-s-a!”, preferând ca în timpul vieţii
împlinire a Scripturii. Sale pământeşti să se numească „Fiul Omu-
Cuvântarea Sfântului Petru a fost sigur lui”. Această calitate este un dar al lui Dum-
mai extinsă. David a proorocit şi Înălţarea la nezeu în urma desăvârşitei Sale ascultări.
cer: „Zis-a Domnul, Domnului meu: Şezi În versetul 37 oamenii, pătrunşi la
de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe inimă, au zis către Petru şi către ceilalţi
vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” Apostoli: „bărbaţi fraţi, ce să facem?”.
(Psalmul 109, 1). Acest psalm este unul din Oamenilor li s-a cerut convertire şi lepăda-
textele vechi testamentare cel mai des citat rea vieţii vechi, schimbarea minţii sau în
în Noul Testament având o conotaţie pozi- termeni moderni „schimbarea mentalităţii”,
tivă, în opoziţie cu Psalmul 108 (al lui Iuda) pocăinţă şi botez în numele lui Iisus
cu o conotaţie negativă. Hristos, adică botezul creştin. În rânduiala
Dumnezeu L-a Înviat pe acest Iisus şi ortodoxă a Sfântului Botez sunt cuprinse
L-a făcut „Domn” şi „Hristos”. Iisus a do- exorcismele (lepădările de diavol), dar şi
Faptele Apostolilor 16

sfinţirea materiei (apei) folosită la botez. E Observăm interesul membrilor Bisericii de


nevoie din partea preotului foarte mare atunci de a rezolva problema sărăciei.
atenţie la săvârşirea Tainelor. Există Taine Implicarea Bisericii în viaţa socială era o
făcute cum nu trebuie, există botez făcut necesitate practică, apostolii au trecut la
cum nu trebuie. Aşa se explică bolile sau rezolvarea unor probleme sociale, ca la nişte
înclinările spre patimi ale copiilor. Dacă probleme imediate, de a veni în ajutorul
botezul nu este făcut integral atunci nu va celor lipsiţi astăzi chiar dacă Domnul vine
avea efect integral şi aşa cel botezat n-a mâine. Avem mereu tendinţa să dăm
primit tot ceea ce trebuia să primească. prioritate trândăviei. Se motivează astăzi
Apoi, la Botez vin naşi inconştienţi de faptul că Biserica n-are bani. E adevărat că
menirea lor. Biserica n-are bani, dar Îl are pe
Prin Botez se primeşte harul Sfântului Dumnezeu! Lumea aşteaptă să dai ce ai, să
Duh. În fiecare Taină se primeşte acelaşi har dai „inimă”. Dacă reuşeşti să străpungi
dar într-un mod deosebit. Harul este unul, inima celor ce au, poate reuşeşti să le
este manifestarea aceluiaşi Duh Sfânt, dar străpungi şi punga şi să-i convingi să dea
arătată diferit. Dumnezeu este cel care chea- din prisosul lor celor săraci şi lipsiţi.
mă la mântuire, Cel care are această iniţia- Experienţa aceasta s-a limitat la Biserica
tivă pentru toţi oamenii, chiar dacă unii nu din Ierusalim, nefiind preluată şi de alte
răspund chemării Lui, chemare care are ca Biserici. Este evident faptul că şi celelalte
scop comuniunea cu El. Biserici au simţit această nevoie, aşa au
„Mântuiţi-vă de acest neam viclean!” apărut „agapele”. Creştinii au simţit nevoia
(vers. 40). Viclean este cel care vrea să-ţi de a avea o masă comună, legată de Sfânta
fure mântuirea. În rugăciunea Tatăl nostru Liturghie. Oamenii mâncau împreună, se
cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de cel împărtăşeau împreună din acelaşi potir, îşi
rău (viclean). vindeau averile iar banii îi aduceau la pi-
În versetul 41 se spune că în acea zi cioarele apostolilor. Sfântul Luca generali-
s-au adăugat Bisericii „ca la trei mii de su- zează aici deoarece oamenii nu rămâneau
flete”. chiar fără nimic. Să nu ne închipuim acest
În versetul 42 se prezintă un rezumat al lucru. Anania şi Safira de pildă şi-au vândut
vieţii Bisericii: „Şi stăruiau în împărtăşire”, „o ţarină” (Fapte 5, 1), nicidecum toată
adică o catehizare intensă, de care Biserica averea. Iosif Barnaba a vândut şi el „o ţari-
are întotdeauna nevoie. Subliniem stăruinţa nă” (Fapte 4, 36-37). Erau ajutaţi cei săraci
în învăţătura apostolilor, în frângerea pâinii, prin bunurile vândute de cei bogaţi, de cei
adică o catehizare intensă şi permanentă. care aveau surplus de bunuri. E adevărat că
Biserica atunci când săvârşea Euharistia numărul săracilor era mare şi cei care
mulţumea. „Cât despre Euharistie, aşa să cădeau în grija comunităţii erau mulţi, astfel
săvârşiţi Euharistia: Mai întâi cu privire la încât era nevoie de ajutor din afară. Aşadar,
potir: Îţi mulţumim, Ţie, Părintele nostru...” Sfinţii Apostoli simţeau nevoia să rezolve
(Didahia capitolul 9, 1-2) „După ce v-aţi atunci problema socială de aici rezultând
împărtăşit, mulţumiţi aşa: Îţi mulţumim Ţie, activismul Bisericii. Biserica n-ar trebui să
Părinte Sfinte, pentru sfânt numele Tău, pe suporte nedreptatea nici măcar o singură
care L-ai sălăşluit în inimile noastre...” zi.
(Didahia capitolul 10, 1). Sectelor li se pare În versetul 46 se spune că primii
că noi săvârşim prea des Euharistia. Pentru creştini stăruiau zi de zi într-un cuget „în
noi însă Liturghia este expresia cea mai templu”. Creştinii dintre iudei considerau că
înaltă a Ortodoxiei, textul Liturghiei fiind de aderarea lor la noua religie trebuie să-i facă
o genialitate fără pereche şi de o frumuseţe şi mai buni iudei. În Fapte 5, 12 se spune că
fără pereche. locul unde se adunau creştinii la templu era
În versetul 43 se spune că predica apos- „pridvorul (porticul) lui Solomon”. Acolo
tolilor era însoţită de „minuni şi semne”, iar se rugau, acolo propovăduiau. Aici, ascultaţi
în versetele 44-47 se prezintă un rezumat fiind de orice trecător, se înmulţea numărul
al vieţii Bisericii. Se practica atunci în celor care se converteau. De subliniat că nu
Biserică un comunitarism al bunurilor. săvârşeau în acest loc „frângerea pâinii”.
Faptele Apostolilor 17

Ei săvârşeau Euharastia „în casă”, exista Urmează o cuvântare a Sfântului Petru


deci în Biserica primară „disciplina arcana”, care explică minunea. E o cuvântare hristo-
conform căreia nu se săvârşea Liturghia în logică, cei doi Apostoli se prezintă ca „mar-
prezenţa unor necreştini. În Fapte 5, 42 se tori ai Învierii lui Iisus”. Credinţa în Hristos
menţionează că creştinii îl vesteau pe Iisus a mijlocit harul care l-a întregit pe acel om
Hristos „în templu şi prin case”, aşadar, (vers. 16). În versetele 17-19 urmează un
exista disciplina arcana. În Didahie se îndemn la pocăinţă, iar în versetul 22 Sfân-
spune: „Nimeni să nu mănânce, nici să bea tul Petru aminteşte de profeţia mesianică a
din Euharistia voastră, ci acei care au fost lui Moise (Deuteronom 18, 22), sunt amin-
botezaţi în numele Domnului. Căci cu pri- tiţi proorocii şi în special Samuel şi adre-
vire la aceasta a spus Domnul în Evan- sarea „voi sunteţi fiii proorocilor...” (vers.
ghelie: Nu daţi cele sfinte câinilor.” (Dida- 25). Iisus este Mesia vrea să spună Sfântul
hia 9, 5). În rugăciunea de dinainte de Apostol Petru.
Împărtăşanie spunem: “căci nu voi spune
vrăjmaşilor Tăi Taina Ta”. Biserica Capitolul 4
Romano-Catolică şi Protestantismul nu mai Biserica sporeşte cu încă două mii de
au „disciplina arcana”. Aşadar, frângerea bărbaţi. Petru şi Ioan în faţa
pâinii (Euharistia) se făcea „în casă” sau „în sinedriului. Rugăciunea Apostolilor în
case”, în case - biserici (domus ecclesia),
prigoană. Viaţa de obşte a primilor
case unde o încăpere (de obicei „camera de
sus”) devenea biserică. creştini.
În versetul 47 se spune că apostolii Pe când vorbea Sfântul Petru au venit
„aveau har la tot poporul”, nefiind priviţi cu preoţii, căpetenia templului şi saducheii.
ostilitate de oameni. Aceştia au venit agitaţi şi hotărâţi să facă
ordine în templu (exista o gardă specială
Capitolul 3 condusă de un hiliarh, gardă condusă de
Petru vindecă un olog la poarta sinedriu). Cei doi Apostoli sunt închişi până
templului şi propovăduieşte a doua zi, deoarece - menţionează Sfântul
Evenghelia în pridvorul lui Solomon. Luca – „era seară”.
În versetul 7 Apostolii sunt întrebaţi:
La începutul acestui capitol se relatează „Cu ce putere şi-n al cui nume aţi făcut voi
vindecarea unui olog din naştere de către aceasta?”; “Atunci Petru, plin de Duhul
Apostolii Petru şi Ioan, fapt care atrage Sfânt, le-a zis...în numele lui Iisus Hristos
mulţimea. Întâmplarea s-a petrecut la Poarta Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstâgnit,
Frumoasă a Templului. dar pe Care Dumnezeu L-a Înviat din morţi,
Versetul 6 „În numele lui Iisus Hristos întru El stă acesta sănătos înaintea voas-
Nazarineanul, ridică-te şi umblă!”. Toate tră!” (vers. 8-10). Sfântul Petru vorbeşte cu
minunile pe care le fac sfinţii, le fac în un curaj extraordinar şi asta datorită faptului
numele lui Iisus Hristos. Hristos operează că - ţine să menţioneze Sfântul Luca - era
aşadar prin oameni sfinţi, puterea duhovni- „plin de Duhul Sfânt” (vers. 8).
cească pe care o au nefiind de la ei, ci un dar Sinedriul recunoaşte minunea, dar porun-
primit de la Hristos. Ologul se vindecă. Este ceşte celor doi Apostoli să nu mai vorbească
clar că în urma unei intervenţii vădite a lui în numele lui Iisus Hristos (vers. 18). Răs-
Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu l-a re- punsul Apostolilor este din nou clar şi
creeat pe acest om. El nu umbla după vinde- răspicat: „Judecaţi voi dacă înaintea lui
care - ţine să menţioneze Sfântul Luca - ci Dumnezeu este drept să ascultăm de voi mai
„sărea” (vers. 8). De două ori în acelaşi mult decât decât de Dumnezeu; că noi nu
verset Sfântul Luca menţionează că ologul putem să nu vorbim despre cele ce-am văzut
după vindecare „sărea”. Şi prin acesta s-a şi-am auzit.” (vers. 19-20). Acest răspuns al
împinit o profeţie vechi-testamentară, apar- Apostolilor este reluat de Sfântul Luca în
ţinând profetului Isaia care zice: „Atunci (în Fapte 5, 29: „Iar Petru şi Apostolii, răspun-
zilele mesianice) va sări şchiopul ca cerbul zând, au zis: Noi trebuie să-L ascultăm pe
şi limpede va fi limba gângavilor.” (Isaia Dumnezeu mai mult decât pe oameni.”
35, 6).
Faptele Apostolilor 18

Sensul acestui răspuns este evident: “Noi exclude profetismul, nu exclude intervenţii
ştim că trebuie să ne supunem autorităţii directe şi vădite ale Sfântului Duh. Pericolul
lumeşti, dar aceasta are o limită, atunci este să pui pe una în opoziţie cu cealaltă. Ele
când intră în conflict cu ascultarea faţă de trebuie să existe împreună. În Biserica pri-
Dumnezeu”. Sfântul Apostol Petru reafirmă mară erau în mare cinste profeţii şi în mai
calitatea de „martori ai Învierii lui Iisus”. puţină preoţii. Astăzi este invers, existând în
Cei doi Apostoli se întorc la comunitate, Biserică ceea ce numim printr-un termen
mulţumind că aveau un semn de la Dumne- poate puţin exagerat (protestant) „episcopa-
zeu al divinităţii creştinismului. Iată, Sine- tul monarhic”. Profetismul n-a dispărut
driul însuşi este silit să dea înapoi în faţa niciodată din Biserică.
puterii lui Iisus. Avem apoi un nou sumar în versetele
Comunitatea de ataşaţi ai lui Iisus 32-37.
rosteşte o rugăciune (Fapte 4, 24-30). În
cuprinsul acestei rugăciuni sunt rememorate Capitolul 5
faptele strălucite din istoria mântuirii, fapte Anania şi Safira. Multe semne şi
în care Dumnezeu a intervenit în viaţa lumii minuni. Apostolii sunt închişi, dar un
sau a poporului Său. Această formă de înger îi eliberează, apoi sunt duşi în
rugăciune prin care se rememorează fapte faţa Sinedriului. Sfatul lui Gamaliel.
minunate ale istoriei mântuirii s-a păstrat
până astăzi în cultul divin public. Ne place Se continuă relatarea din finalul capito-
şi nouă să rememorăm fapte minunate în lului 4 în ce priveşte comunitarismul de
care Dumnezeu a intervenit în istorie. Se bunuri din Biserica de la Ierusalim. Anania
arată prin formularea rugăciunii cât de înaltă şi Safira „şi-au vândut ţarina” (vers.1). În ce
este autoritatea lui Dumnezeu faţă de autori- a constat păcatul lor? În faptul că au crezut
tatea Sinedriului iudaic: „s-au ridicat asupra că-L pot minţi pe Dumnezeu. Ei nu erau
Sfântului Tău Fiu Iisus”. Toate puterile s-au obligaţi să-şi vândă ţarina, deoarece comu-
reunit împotriva „Unsului” Său. nitarismul care se practica nu excludea pro-
Versetul 29: „Şi acum, Doamne... cum prietatea privată. Sfântul Apostol Petru a
în trecut de atâtea ori!” Rugăciunea aceasta sancţionat - prin Duhul Sfânt - o faptă care
este pre-lucanică. Ce cer ei? Cer ca Dumne- atenta la însăşi baza acestui comunitarism,
zeu să înmulţească minunile, ca să ruşineze acestei întrajutorări frăţeşti.
pe cei ce se împotrivesc Evangheliei: „Şi În versetele 12-16 avem un nou sumar
acum, Doamne, caută spre ameninţările lor care se referă la minunile săvârşite prin
şi dă-le robilor Tăi ca întru toată îndrăz- Apostoli (mai ales prin Sfântul Petru).
nirea cuvântul să Ţi-l grăiască; întinde-Ţi În versetul 13 se spune că „nimeni
mâna spre vindecare, şi semne şi minuni dintre ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture”.
săvârşeşte prin numele Sfântului Tău Fiu Probabil se referă la adversari (sinedrişti).
Iisus!” (Fapte 4, 29-30). Versetul 15 vine în continuarea versetului
„Şi pe când se rugau astfel, s-a cutre- 12a. De la versetul 12b până la versetul 14
murat locul în care erau adunaţi şi s-au avem un adaos.
umplut toţi de Duhul Sfânt şi cu îndrăznire Sinedriştii erau în derută, ei nu vor
grăiau cuvântul lui Dumnezeu.” (vers.31). pierde ocazia să lovească în tânăra Biserică
Aici este singurul loc în Noul Testament din Ierusalim, când se va ivi ocazia. Verse-
unde se menţionează aşa ceva. Dumnezeu tul 18 relatează arestarea tuturor apostolilor
coboară în „Noul Sinai” cu putere. Are loc o de către sinedrişti, însă noaptea îngerul
nouă umplere de Duhul Sfânt. E un continuu Domnului îi eliberează. Foarte repede se
progres în această umplere cu Duhul Sfânt. aude că sunt în templu. În versetul 27 se
În capitolul 10 se va spune din nou că în ca- spune că apostolii sunt chestionaţi din nou
sa lui Corneliu se pogoară Sfântul Duh. în faţa Sinedriului. Li se reproşează că au
Există în Biserică o permanentă tensiune umplut Ierusalimul cu noua învăţătură şi că
între instituţie şi eveniment, între preot şi vor să aducă asupra lor: „...sângele Acestui
profet. Întotdeauna a existat această ten- Om!” Se refereau la Sângele lui Iisus Hris-
siune care vine de la cel rău. Instituţia nu tos. În versetul 29 se repetă ideea din Fapte
Faptele Apostolilor 19

4, 19, urmată de o scurtă predică cu aluzie În versetul 2 este pusă în paralelă slu-
la Învierea lui Iisus Hristos. În acest jirea cuvântului lui Dumnezeu cu slujirea la
moment intervine un membru al Sinedriului, mese. Filologic, trebuie făcute câteva re-
un fariseu pe nume Gamaliel, învăţător de marci. Slujirea de fiecare zi se numea
Lege, cinstit de tot poporul. El spune cole- „slujire la mese”, și e pusă în opoziție cu
gilor săi că Sinedriul trebuie să se poarte cu expresia „slujirea Cuvântului”.
moderaţie faţă de apostoli. El citează alte Expresia: „slujirea cuvântului” înseamnă

două mişcări: cea a lui Teudas şi cea a lui slujirea lui Hristos prin cuvânt sau
Iuda Galileanul; (Publius Sulpicius Quiri- propovăduire. Aceasta este o denumire
nius porunceşte un recensământ în anul 6 d. liturgică latreutică. În manuscrisele vechi
Hr., astfel a rezultat mişcarea zeloţilor, o cei şapte sunt numiţi „diaconi”, dar în textul
răscoală politică amintită de istoricul Iosif nostru nu sunt numiţi direct diaconi. În
Flaviu. Iuda a fost omorât, dar simpatizanţi Filipeni 1, 1 sunt menţionaţi episcopii şi
săi i-au continuat ideile). Despre Teudas diaconii. În Prima Epistolă către Timotei
(anul 46 d.Hr.) vorbeşte acelaşi istoric Iosif sunt menţionaţi din nou episcopii şi
Flaviu. Ştim mult mai puţine lucruri despre diaconii (1 Timotei 3, 2; 1 Timotei 3, 8 şi
această mişcare. Sfântul Luca ne spune că 12). Diaconia era o treaptă în slujirea
lui Teudas i s-au alăturat 400 de bărbaţi. sacramentală. Şi în textul nostru este vorba
S-ar putea ca Sfântul Luca să pună aceste de diaconi în sensul de astăzi al cuvântului,
cuvinte în cuvântarea lui Gamaliel. De notat deşi nu apare cuvântul „diacon”.
concluzia trasă de Gamaliel din versetele Numărul 7 are o valoare simbolică. Cei
38-39: „Şi acum vă spun vouă: Feriţi-vă de şapte diaconi au fost: Ştefan, Filip, Prohor,
oamenii aceştia şi lăsaţi-i; că dacă planul Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. În
acesta sau acest lucru e de la oameni, de la Romani capitolul 16 este pomenit chiar şi
sine se va nimici; dar dacă-i de la Dumne- numele unei diaconiţe: „V-o încredinţez pe
zeu, nu veţi putea voi să-i nimiciţi; ba nu Febe, sora noastră, care este diaconiţă a
cumva să vă pomeniţi şi luptători împotriva Bisericii din Chenhreea”.
lui Dumnezeu!... Şi l-au ascultat.” Oarecum Numele celor şapte diaconi sunt toate
Gamaliel înclină să creadă că mişcarea greceşti. Sunt cei şapte toţi elenişti? S-ar
apostolilor este de la Dumnezeu. El nu e putea, numai că atunci înseamnă că au fost
sigur şi de aceea recomandă expectativa, nu aleşi pentru ramura elenistică a Bisericii. Nu
o face din oportunism, ci cu o oarecare con- e sigur că au fost toţi elenişti. Simon Petru
vingere că mişcarea lui Iisus poate fi adevă- sau Simon bar Iona, era Simon sau Simeon.
rată şi atunci în zadar ar fi împotrivirea El purta aşadar nume grecesc.
marelui Sanhedrin iudaic.
În Apocalipsă 2, 6 şi 15 este pomenită
În versetele 41-42 avem un nou sumar.
erezia nicolaiţilor, pe care îngerul Bisericii
Capitolul 6 din Efes o detestă. După Sfinţii Părinţi
Alegerea şi hirotonia celor şapte diaconul Nicolae ar fi întemeietorul acestei
diaconi. Comunitatea creştinilor erezii (el era prozelit din Antiohia).
sporeşte. Arestarea lui Ştefan. Aceştia „au fost puşi înaintea apostoli-
lor; şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste
Cine erau elenişti? Erau evrei din dias- ei”. Rugăciunea şi punerea mâinilor
pora, evrei de cultură şi limbă greacă; în alcătuiesc până astăzi actul sacramental al
Ierusalim îşi aveau sinagoga lor aparte în hirotoniei. Alegerea era făcută de
care, spre deosebire de acelea ale evreilor comunitate, dar hirotonia, numai de
propriu-zişi, cultul se oficia în greceşte. apostoli. Cei şapte sunt instituiţi printr-un
Această împărţire s-a păstrat şi în prima act sacramental, prin „punerea mâinilor”.
comunitate creştină. Existau deci în Biserica Acest gest era folosit în sensul unei
primară şi evrei din Ţara Sfântă şi din consacrări. Aşadar, hirotonia înseamnă
diaspora. „Slujirea la mese” nedreptăţea oare- alegerea cuiva prin ridicarea sau prin
cum pe elenişti, văduvele lor fiind trecute cu punerea mâinilor.
vederea. Din această pricină s-au iscat Versetul 5 „...au ales pe Ştefan, bărbat
neînţelegeri. plin de credinţă şi de Duh Sfânt...”. Alege-
Faptele Apostolilor 20

rea era urmată de o consacrare prin punerea fost dată prin îngeri, Moise având doar rol
mâinilor. În versetul 7 apare un nou sumar intermediar. Folosind această tradiţie, Sfân-
şi un element nou: „...şi multă mulţime de tul Apostol Pavel în Galateni 3, 19 şi
preoţi se supuneau credinţei”. Se conver- autorul Epistolei către Evrei (Evrei 2, 2) vor
teau la creştinism mulţi preoţi iudei. Se demonstra că tocmai de aceea Legea are un
presupune că ei au iniţiat mişcarea rol secundar în raport cu Evanghelia, care a
iudaizantă. Ei considerau Legea o condiţie venit direct de la Dumnezeu prin Iisus
sine-qua-non a mântuirii. Hristos - Dumnezeu.
Ştefan se distinge prin succesul predicii În versetul 56 se spune că în timpul
sale, ca atare, cei şapte nu erau simpli eco- cuvântării Sfântul Stefan trece printr-un
nomi sau administratori, slujirea lor era extaz. Acest episod al martiriului Sfântului
liturgică. Ştefan acţionează în rândul eleniş- Ştefan stă cumva în legătură (în paralelă) cu
tilor, el însuşi fiind elenist, iar predica lui Judecata lui Iisus în faţa Sinedriului. Uceni-
însoţită de minuni şi semne mari (vers. 8). cul retrăieşte ceea ce la vremea potrivită a
A fost pârât la Sinedriu şi au găsit martori trăit Învăţătorul său. Sfântul Ştefan este
mincinoşi care ziceau că: „Acest om nu prezentat vorbind cu Iisus (Fiul Omului) pe
încetează a grăi cuvinte de blasfemie împo- care-L vedea stând de-a dreapta lui Dumne-
triva acestui loc sfânt şi a Legii” (vers. 13). zeu. Ştefan a fost ucis nu de romani, ci de
Aceasta a fost acuzaţia adusă lui Ştefan în evrei în urma unei condamnări sinedriale,
faţa Sinedriului. Sinedriştii erau aşi în ma- prin lapidare.
nevrarea poporului. Ştefan este dus pe sus la Saul are un rol activ la uciderea Sfân-
Sinedriu. Li se părea lor că această mişcare tului Ştefan. În Fapte 26, 10 Sfântul Pavel
atentează la Legea lui Moise. În finalul spune că şi-a dat acordul (încuviinţarea), la
capitolului 6 este prezentat Ştefan care avea condamnarea la moarte a lui Ştefan. Nu ştim
faţa transfigurată. cât de tânăr era Saul atunci dacă i s-a cerut
şi lui acordul. La anul 63 d. Hr. când a scris
Capitolul 7 Epistola către Filimon, Sfântul Pavel se
Cuvântarea şi martiriul lui Ştefan. numea pe sine „bătrânul Pavel”. Sfântul Şte-
fan a fost omorât la anul 36 d. Hr.
Pe parcursul acestui capitol Sfântul
De ce e amintit Saul aici? Deoarece stă
Arhidiacon Ştefan se apără. El ţine o cuvân-
în obişnuinţa Sfântului Luca de a anunţa
tare în care rememorează istoria sfântă,
dinainte un subiect. Dacă Sfântul Ştefan ar
începând de la chemarea lui Avraam până la
fi trăit probabil că ar fi avut o activitate
prooroci. Toată această istorie are ca scop
extrem de bogată în Biserică, asemănătoare
dovedirea faptului că şi „Cortul” şi „Tem-
celei pe care a desfăşurat-o Sfântul Apostol
plul” au fost instituţii provizorii. Cel Prea-
Pavel.
înalt nu locuieşte în temple făcute de mâini
Capitolul 8
omeneşti. În versetul 49 este redat un text
Saul prigoneşte Biserica. Evanghelia
din Psalmi: „Cerul este tronul Meu, iar
pământul, aşternut al picioarelor Mele. Ce este propovăduită în Samaria.
casă îmi vei zidi tu Mie - zice Domnul- sau: Simon Magul. Filip şi famenul etiopian.
care este locul odihnei Mele?” Acesta este În primele trei versete ale acestui capitol
un text anti-templu. Însăşi revelaţia vechi- Sfântul Luca ne spune că prigoana se gene-
testamentară, vrea să spună Ştefan, pune sub ralizează. Datorită acestei prigoane apostolii
semnul întrebării veşnicia templului. se împrăştie în Iudeea şi Samaria. Această
În versetul 51 cei care-l ascultau pe împrăştiere are şi un rol benefic pentru
Ştefan sunt numiţi „tari în cerbice”, adică Biserică, prin ea rezultând noi locuri de
oameni care nu se pleacă, oameni care ţin cu propovăduire. Se relatează în continuare
îndărătnicie la rătăcirea lor. Ştefan îi acuză activitatea diaconului Filip în Samaria. Este
pe cei cae-l ascultau că „...stau pururea amintit Simon Magul (sau Vrăjitorul). Sin-
împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii cretismul samaritean permitea prezenţa
voştri, aşa şi voi!” acestui vrăjitor acolo. El „acţiona“ în nume-
În versetul 53 Ştefan invocă tradiţia le lui Dumnezeu (nimic mai diavolesc decât
rabinică potrivit căreia Legea de pe Sinai a
Faptele Apostolilor 21

caricaturizarea slujbelor lui Dumnezeu; dia- relatări paralele ale convertirii Sfântului
volul preferă întotdeauna superstiţia. Simon Pavel. Una în capitolul 9 la persoana a III-a,
nu era prost, a intrat şi el în creştinism şi s-a relatată de Sfântul Luca, iar celelalte două la
botezat, cerând să fie hirotonit: „Şi Simon, persoana I-a în capitolele 22 şi 26, în care
văzând că prin punerea mâinilor apostolilor Sfântul Apostol Pavel însuşi relatează che-
se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani zicând: marea sa la apostolat.
Daţi-mi şi mie această putere, ca acela pe Se spune despre Saul că prigonea Bise-
care eu voi pune mâinile să primească Duh rica. În versetul 2 creştinismul este numit
Sfânt” (vers. 18-19). Sfinţii Părinţi spun că „Cale”. În mai multe locuri din Fapte
Simon a rătăcit în continuare de aceea a fost creştinismul este numit „Cale” sau „Calea
socotit „părintele ereziilor”. Domnului” (cap. 18, 25), „Calea lui
În versetul 26 şi urm. se relatează con- Dumnezeu” (cap. 18, 26). Numai în Faptele
vertirea famenului etiopian datorată diaco- Apostolilor creştinismul este numit „Cale”.
nului Filip. Se spune despre el că era mare Grupările iudaice sunt numite „eresuri”,
dregător al Candachiei, regina Etiopienilor. „Cale” este numită şi gruparea esenienilor.
Din relatările ieroglifice deducem că „Can- Saul cere împuternicire de la Sinedriu ca
dachia” era un nume generic şi nu un nume să meargă să-i urmărească pe creştini şi în
propriu, aşa cum este de exemplu „Cezar” sinagogile din Damasc. Ne punem întreba-
pentru împăratul de la Roma sau „Faraon” rea: „Cum putea Saul să meargă într-o ţară
pentru regele Egiptului. Numele famenului străină să aresteze oameni?” În 2 Corinteni
se pare că era „Indiş” (era prozelit iudeu şi 11, 32 este pomenit etnarhul regelui Areta
ocupa funcţia de ministru de finanţe). din Damasc. E foarte probabil ca şi evreii să
Duhul la trimis pe Filip să-l interpeleze. fi avut în Damasc un etnarh. Probabil că şi
Acest famen citea din cartea proorocului aici Sinedreiul îşi exercita puterea, bine-
Isaia. Filip l-a întrebat: „Înţelegi tu oare ce înţeles cu acordul autorităţilor romane.
citeşti?”. El a răspuns: “Cum aş putea înţe- În apropiere de Damasc se întâmplă
lege dacă nu mă va călăuzii cineva” (vers. minunea: Saul Îl întâlneşte pe Iisus Hristos
31). Se spune chiar şi locul din Scriptură pe Cel Înviat, care îi spune: “Saule, Saule, de ce
care-l citea: Isaia 53,7. În versetul 35 se Mă prigoneşti?” înseamnă „a urmări cu
spune că diaconul Filip, pornind de la acel gândul de a face rău”. În versetul 5 Iisus se
text din Isaia, i L-a binevestit pe Iisus. prezintă şi repetă „pe Care tu Îl
Versetul 37 nu există în textul α, este progoneşti”. Apoi îi spune un proverb:
luat din textul β. Avem aici o mărturisire de „Greu îţi este să loveşti cu piciorul în ţe-
credinţă: „Cred că Iisus Hristos este Fiul lui puşă”, adică, eşti angajat într-o acţiune care
Dumnezeu” (vers. 37), aceasta se pare că nu va reuşi, care nu are nici o şansă. Cei
preceda primirea botezului. Are loc o minu- care-l însoţeau pe Pavel au văzut şi au auzit
ne: Duhul l-a răpit pe Filip aşa cum L-a pur- ceva dar nu şi-au dat seama ce, chiar dacă
tat pe Iisus în cazul ispitirii şi pe Avacum în au văzut ceva nu au văzut pe Hristos şi chiar
Vechiul Testament care a fost dus de Duhul dacă au auzit ceva nu au înţeles mesajul
în Babilon să-i ducă lui Daniel mâncare în transmis de Iisus.
groapa cu lei.
Gala Galaction a scris un articol inti-
Capitolul 9 tulat „De la Mormântul gol la Porţile Da-
Minunea de pe drumul Damascului. mascului” în care construieşte o ipoteză
Încreştinarea lui Saul. referitoare la misiunea lui Saul în Damasc.
Saul Îl propovăduieşte pe Iisus în El spune că Saul era obsedat de o idee, el
îmbrăţişase teoria mincinoasă a sinedriştilor
Damasc. Saul la Ierusalim, apoi în
conform căreia ucenicii au furat şi au ascuns
Tars. Petru îl vindecă pe Enea şi o învie trupul Domnului, el îşi zicea: „Dacă voi găsi
pe Tavita. trupul mort al lui Iisus, voi surpa creşti-
Chemarea lui Saul. nismul din însăşi temelia sa”. El a dat de un
fir în acest sens la Ierusalim, a cărui capăt
În Cartea Faptele Apostolilor există trei credea că e la Damasc.
Faptele Apostolilor 22

Saul Îl caută pe Iisus cu înverşunare, iar toţi se temeau de el, necrezând că este uce-
Iisus vine în întâmpinarea lui la porţile Da- nic (vers. 26). La Ierusalim Sfântul Pavel
mascului. S-a făcut o paralelă între situaţia l-a întâlnit doar pe Petru şi pe Iacov, fratele
petrecută cu primul rege al evreilor Saul şi Domnului (acesta din urmă nu era apostol),
cu situaţia prin care a trecut Saul din Tars, această informaţie o dă chiar Pavel în Gala-
viitorul Apostol al Neamurilor. Saul regele teni 1, 18-19. Barnaba îl prezintă pe Pavel
îşi căuta cămilele şi asinele pierdute ale cercului apostolilor.
tatălui său şi a găsit o coroană regală, iar *
Saul din Tars Îl căuta pe Iisus mort, iar Iisus
l-a întâmpinat viu la porţile Damascului. Călătoriile lui Pavel la Ierusalim
Saul a rămas orb timp de trei zile, zile în
care n-a mâncat şi n-a băut nimic (vers. 9). Fapte 9, 26-29 (39/40 d. Hr?)
Iisus se identifică cu creştinii pe care Saul îi Fapte 11, 27-30; 12,25 (44/45 d. Hr?)
prigonea, El nu zice: „De ce-Mi prigoneşti Fapte 15,3 ş.u. (48/49 d. Hr)
creştinii?”, ci zice: „de ce Mă prigoneşti?” Fapte 18, 22 (53 d. Hr.)
(vers. 4), iar în versetul 5 Iisus prezen- Fapte 21, 17 ş.u. (58 d. Hr.)
tându-se (la întrebarea lui Saul: Cine eşti, Galateni 1, 18-19
Doamne?), se repetă zicând: „Eu sunt Iisus Galateni 2, 1-10
pe Care tu îl prigoneşti”. Iisus este una cu
ucenicii Săi. În partea a II-a a capitolului 9 se
Saul a văzut în vedenie pe Anania (vers. vorbeşte despre Samaria, după ce în capi-
12). Chemarea lui Saul a fost aceea de a fi tolul opt se vorbise despre evanghelizarea
„Apostol al Neamurilor”. El nu mai avea Samariei. Se dau amănunte despre activi-
loc în rândul celor „Doisprezece” (cei tatea Sfântului Apostol Petru la Lida şi la
Doisprezece sunt în paralelă cu cele Iope (Lida se află astăzi pe şoseaua
doisprezece seminţii ale lui Israel), modernă care duce de la Ierusalim la Tell-
Apostolul Pavel intră în cercul apostolilor Aviv). Şaronul este şesul din jurul Lidiei,
cu un titlu aparte: „Apostolul Neamurilor”. (Lida aflându-se la aproximativ 15 km de
În Epistola către Galateni şi în 2 Iope). Sfântul Apostol Petru săvârşeşte o
Corinteni 11, 32-33 Sfântul Pavel spune că minune, înviind o uceniţă pe nume Tavita.
a fost coborât într-un coş printr-o fereastră, Petru a rămas la Iope mai multe zile, fiind
scăpând din mâinile dregătorului regelui găzduit de un oarecare Simon tăbăcarul
Areta. Regele Areta era nabateian (arab), sau curelarul.
având în Damasc un dregător (un etnarh).
Acesta făcea jocul iudeilor. Epistola către Capitolul 10
Galateni aduce un element nou, informân- Petru şi sutaşul Corneliu. Petru
du-ne că după convertire Sfântul Pavel a stat vorbeşte în casa lui Corneliu.
în Arabia trei ani, apoi s-a întors iarăşi la Păgânii îl primesc pe Sfântul Duh
Damasc. Ne întrebăm când au hotărât să-l
prindă pe Pavel: în prima sau în a doua În acest capitol se relatează primirea
şedere a sa la Damasc? Mai probabil după primilor păgâni în Biserică. Biserica face
ce a revenit din Arabia la Damasc. un pas important şi nou în împlinirea
În Galateni 4, 25 se spune că muntele misiunii ei, fiind botezat sutaşul Corneliu şi
Sinai este în Arabia şi este numit „Agar” casa sa. „Cine era Corneliu?” Era un sutaş
(slujnica lui Avraam). Pe seama aceasta s-a roman din cohorta Italica, probabil în timpul
făcut o speculaţie teologică, spunându-se că domniei lui Irod Agrippa (Istoria poporului
Pavel s-a dus pe Sinai (locul unde s-a dat evreu în epoca lui Iisus Hristos” - Schurer).
Legea în timpul lui Moise), ca să mediteze Corneliu era „cucernic şi temător de Dum-
acolo la sfârşitul Legii. Cei trei ani de şe- nezeu” (vers. 2). Era înclinat spre iudaism
dere în Arabia au fost ani de luptă duhovni- (era deci familiarizat cu religia iudaică) dar
cească, nicidecum timp pierdut. nu era circumscris. Când a venit Creştinis-
Când s-a întors la Ierusalim, Sfântul mul, această nouă religie a răspuns aspira-
Pavel încerca să se alipească de ucenici însă ţiilor acestor suflete de păgâni, care şi-au dat
seama că Creştinismul nu este o religie.
Faptele Apostolilor 23

Aceşti păgâni vor „navălii” în Biserică, fapt fraţii tăi care au mărturia lui Iisus” (Apo-
ce va stârni gelozia iudeilor, deoarece ei calipsă 19, 10).
(iudeii) i-au ţinut pe aceşti „temători de Sfântul Petru le vorbeşte celor din casa
Dumnezeu” la uşile sinagogilor, dar n-au lui Corneliu, explicându-le sensul prezenţei
reuşit să-i facă definitiv iudei (adică să-i taie sale. Iudaismul avea şi are o serie de pres-
împrejur). cripţii care stabilesc cât de mare poate fi
În versetul 3 se spune despre Corneliu apropierea unui iudeu de un păgân: „Voi
că are o vedenie pe la ceasul al IX-lea din zi. ştiţi că unui bărbat iudeu nu-i este îngăduit
Un înger al lui Dumnezeu a intrat la el şi i-a să se alipească ori să se apropie de cel de
zis pe nume, i-a zis că rugăciunile şi milos- alt neam” (vers. 28a), „Dar - aici intervine
teniile sale au ajuns la Dumnezeu, şi ca să noutatea - mie mi-a arătat Dumnezeu ca pe
trimită oameni la Iope să-l aducă de acolo nici un om să nu-l numesc spurcat sau
pe un anume Simon care se numeşte Petru necurat” (vers. 28b). Şi în Talmud găsim o
(vers. 3 şi 4). serie de prescripţii asemănătoare, iudeii ne-
Corneliu trimite o solie de la Cezareea la având voie să intre în casa unui păgân.
Iope (între aceste localităţi era o oarecare În versetele 30 ş.u., sutaşul Corneliu
distanţă, în linie dreaptă erau  60 km). Că- explică Sfântului Petru ceea ce s-a întâm-
lătoria acestei solii durează mai mult decât o plat, iar în versetul 34 avem relatată o
zi. În versetul 9 se spune că şi Petru are o afirmaţie a lui Petru, o înţelegere la care el
vedenie pe acoperişul casei lui Simon nu a ajuns uşor: „Cu adevărat cunosc că
tăbăcarul (pe la ceasul al VI-lea). Simon Domnul nu este părtinitor... Iisus Hristos
Petru se suie să se roage pe acoperiş „odaia este Domn al tuturor” (vers. 34 şi 36). În
de sus”, într-un loc mai ferit. Avem în versetele 37 ş.u., se relatează o predică
aceste texte întemeiată rânduiala ceasurilor scurtă rostită de Sfântul Petru despre Iisus
liturgice prelută din iudaism (ceasurile I, III, din Nazaret, despre cum L-a uns pe El
VI şi IX). Dumnezeu cu Duhul Sfânt, despre cum a
Simon Petru are o vedenie („cade în umblat El „făcând bine” şi vindecând pe
extaz” vers. 10), în care vede cerul deschis cei asupriţi de diavolul, pentru că
şi un lucru ca o faţă mare de masă coborân- Dumnezeu era cu El. Această expresie este
du-se legată de patru colţuri şi lăsându-se pe deosebită: Iisus a umblat făcând bine la
pământ. În ea erau toate dobitoacele cu toată lumea. În versetul 43 avem o
patru picioare şi târâtoarele pământului şi confirmare scripturistică: „Despre aceasta
păsările cerului (vers. 11 şi 12). Un glas îl mărturisesc toţi proorocii”, iar în versetul
îndeamnă pe Petru să junghie din acele ani- 44 se spune că pe când încă Petru vorbea,
male şi să mănânce. Petru refuză spunând că Duhul Sfânt S-a pogorât peste toţi cei ce
niciodată n-a mâncat ceva spurcat sau ne- ascultau cuvântul. Are loc deci o nouă
curat. Acel glas i-a zis: „Pe cele ce le-a „Cincizecime” (fără ca ei să fie botezaţi).
curăţit Dumnezeu, tu să nu le numeşti spur- Botezul urmează acestei revărsări a Duhului
cate!” (vers.15). În versetul 16 se spune că Sfânt (vers. 48). Avem deci o Cincizecime
acest lucru s-a repetat de trei ori, iar apoi a păgânilor.
s-a ridicat la cer.
În acest timp au ajuns la Iope trimişii Capitolul 11
sutaşului Corneliu (vers. 17). În versetul 19 Petru încunoştinţează Biserica din
Sfântul Luca menţionează din nou că Ierusalim despre primirea păgânilor.
„Duhul i-a zis: Iată, te caută trei bărbaţi”. Biserica din Antiohia, unde credincioşii
Sfântul Petru se duce la Cezareea. Ajun- s-au numit pentru întâia oară creştini.
gând acolo, sutaşul Corneliu l-a întâmpinat
şi i s-a închinat căzându-i la picioare (vers. Sfântul Apostol Petru trebuie să se justi-
25). Sfântul Petru îi spune: „Scoală-te! şi eu fice la Ierusalim de ce a intrat în casa unui
sunt om” (vers. 26). În Cartea Apocalipsei păgân. Sfântul Luca scrie dintr-o perspec-
vizionarul cade înaitea picioarelor unui tivă istorică. Noi ştim că predica la păgâni
înger, iar îngerul îi spune: „Vezi să nu faci s-a lovit de opoziţia unei părţi a iudeo-
aceasta! Sunt împreună slujitor cu tine şi cu creştinilor. Sfântul Luca este obligat să
Faptele Apostolilor 24

ofere aici o relatare cât mai pe scurt a aces- capitolul 4 versetul 16: “dar dacă suferă
tei probleme, având evident în vedere situa- pentru că e creştin, să nu se ruşineze, ci
ţia din vremea aceea. Aceşti iudeo-creştini întru numele acesta să-L preamărească pe
erau în continuare foarte buni şi foarte Dumnezeu”. De aici rezultă că foarte
scrupuloşi iudei, erau în continuare plini de devreme numele de „creştin” s-a generalizat
râvnă pentru Lege. Petru se justifică spu- în sânul Bisericii.
nând exact ceea ce s-a întâmplat, spunând că Urmează relatarea celei de a II-a călă-
Dumnezeu l-a obligat să intre în casa lui torii a Sfântului Pavel la Ierusalim, după
Corneliu. În versetul 15 Petru spune: „Şi convertirea sa pe drumului Damascului. În
când am început eu să grăiesc, Duhul Sfânt versetul 28 este pomenit proorocul Agav,
S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la care a arătat prin Duhul că în toată lumea va
început”, iar în versetul 17 Sfântul Petru fi foamete mare (foametea din timpul împă-
spune: „...cine eram eu (Petru) să mă pot ratului Claudiu, între anii 45-48). Acest
împotrivi lui Dumnezeu?” prooroc este pomenit şi în Fapte 21, 10.
În capitolul 15 vom vedea pe alţi Provincia Iudeea a fost crunt afectată de
„zeloţi” iudei care spuneau că fără tăiere foamete (lucrul acesta îl ştim de la Iosif
împrejur nu se poate obţine mântuirea. Se Flaviu). Ierusalimul a avut noroc cu un prinţ
vede că lucrurile nu au fost rezolvate, iar din ţinutul Nabateenilor (Adiabene) cu
vedenia lui Petru nu a rezolvat problema. mama sa Elena, care erau prozeliţi (deci
Iudaizanţii au iniţiat prima erezie cu care s-a trecuseră la iudaism). Ei au adus grâu din
confruntat Biserica în veacul apostolic. Cu Egipt cu banii lor şi astfel au salvat
această erezie se va confrunta şi Sfântul Ierusalimul.
Apostol Pavel în decursul misiunii sale. Barnaba şi Saul au adus o colectă de la
În partea a II-a a capitolului 11 relatarea Antiohia la Ierusalim pentru creştinii de
trece deja în altă parte, istorisind progresul aici, afectaţi crunt de foamete. Întorcerea
Evangheliei lui Iisus Hristos în Antiohia. din această călătorie este relatată în finalul
Se face aşadar trecerea de la misiunea capitolului 12: „Iar Barnaba şi Saul s-au
orientată spre iudei la misiunea îndreptată întors la Ierusalim îndeplinindu-şi slujba,
spre păgâni. Antiohia va fi prima Biserică luând cu ei şi pe Ioan, cel numit Marcu”
mixtă, cuprinzând şi iudeo-creştini şi (vers. 25). Acesta este textul din ediţia
păgâno-creştini. Sfântul Luca reia aici un românească a Sfintei Scripturi, însă în
text din Fapte 8, 4 şi Fapte 8, 1. Sfântul original nu apare „la Antiohia”.
Luca intercalează între episoade aşa O soluţie avizată la această problemă o
numitele „agrafe”. Avem aici o „widerauf dă Prof. Jacques Dupont într-un articol
name”, adică o reluare a ceea ce s-a relatat publicat în revista „Novum Testamentum”,
anterior. Evanghelia ajunge în Siria anul 1956, pag. 275-303, intitulat: „La mi-
(Antiohia), Duhul Sfânt descoperind faptul ssion de Paul à Jérusalem”. Profesorul
că Biserica este a tuturor oamenilor. Dupont crede că trebuie pusă o virgulă după
În versetul 25 se spune că Barnaba a „s-au întors”. În acest caz textul trebuie citit
plecat la Tars ca să-l caute pe Saul (care era aşa: „Iar Barnaba şi Saul s-au întors, la
„în rezervă”). Saul nu a stat degeaba la Tars, Ierusalim împlinindu-şi slujba, luând cu ei şi
el L-a propovăduit acolo pe Iisus Hristos. pe Ioan, cel numit Marcu”.
Barnaba l-a adus pe Saul la Antiohia şi au Din Fapte 11, 22 rezultă că Barnaba a
stat acolo un an întreg. În Antiohia ucenicii avut un mandat la Antiohia. Colecta au
s-au numit pentru întâia oară „creştini”. În predat-o la Ierusalim „preoţilor” sau „prez-
Septuaginta titlul de „Mesia” este redat cu biterilor” (versetul 30). Acest termen apare
„Hristos”. Creştin e cel care aparţine lui în Noul Testament pentru prima dată la
Hristos, ţine de Hristos, e ucenic al lui Ierusalim. Titlul nu se dă apostolilor. În
Hristos, cel care îşi trăieşte viaţa în Hristos, Cartea Faptele Apostolilor avem mai multe
împlinindu-I poruncile. Cuvântul „creştin” texte care desemnează membrii ierarhiei
este foarte rar întrebuinţat în Noul bisericeşti, oameni hirotoniţi, deci o ierarhie
Testament, mai apare o dată în Epistola I-a sacramentală: Fapte 14,23: „Şi hirotonindu-
Sobornicească a Sfântului Apostol Petru le preoţi în fiecare Biserică...”; Fapte 15, 2,
Faptele Apostolilor 25

4, 6, 23; Fapte 20, 17: „Şi trimiţând din supranumit Hristos (pe numele lui adevărat
Milet la Efes, i-a adunat la el pe preoţii Iacov), împreună cu alţi bărbaţi, pe care i-a
Bisericii”. învinuit că ar fi încălcat Legea şi i-a osândit
să fie ucişi cu pietre” (Eusebiu de Ceza-
Capitolul 12 reea, Istoria Bisericească, cartea a II-a, 23).
Uciderea lui Iacov cel Mare. Petru este Despre Irod Agripa ştim că a fost sin-
închis de Irod şi eliberat de un înger. gurul Irod care a reuşit să se facă plăcut iu-
Moartea lui Irod Agripa. deilor, singurul „Irod” după care a plâns
cineva. Se prezenta oamenilor ca un foarte
În acest capitol se relatează uciderea lui
pios iudeu. A reuşit să se pună bine pe lângă
Iacov cel Mare (Apostolul), fiul lui Zeve-
Caligula, apoi pe lângă împăratul Claudiu.
deu, fratele lui Ioan (Apostolul) în anul 44
Cartea Faptele Apostolilor ne spune că a
d. Hr. În Noul Testament sunt amintiţi cu
fost prins şi Simon Petru. S-a pus strajă
numele alţi doi „Iacov”: Iacov al lui Alfeu şi
puternică în temniţă „patru străji de câte
Iacov, ruda Domnului, ucis prin lapidare în
patru ostaşi ca să-l păzească” (vers. 4). În
anul 62 d. Hr., din porunca arhiereului Ana
acest timp - ne spune versetul 5 - se făceau
al II-lea.
rugăciuni pentru el. Urmează minunea elibe-
Despre Iacov, „fratele Domnului”, aflăm
rării lui Petru din închisoare săvârşită de un
informaţii de la Hegesip, evreu convertit la
înger al Domnului. Textul β ne spune că
creştinism, care a scris o lucrare în cinci
Petru şi îngerul au coborât un număr de
cărţi care nu ni s-au păstrat. Fragmente din
trepte. După ce îngerul s-a îndepărtat, Petru,
această lucrare avem păstrate în lucrarea
venindu-şi în sine, „a venit la casa Mariei,
„Istoria Bisericească” a lui Eusebiu de
mama lui Ioan, cel numit şi Marcu, unde
Cezareea, cartea a II-a, 23 „Mucenicia lui
mulţi erau adunaţi şi se rugau” (vers. 11-
Iacov, fratele Domnului”: „Iacov, fratele
12). Observăm din acest text rolul, puterea
Domnului, fusese aşezat la conducerea
şi efectul rugăciunilor făcute pentru alţii.
Bisericii de către apostolii înşişi”; “Şi iată
Ca la început, şi acum, Biserica se roagă
aşa au pus cărturarii şi fariseii amintiţi pe
pentru alţii.
Iacov pe acoperişul templului şi au strigat
Despre acest eveniment vorbeşte şi Eu-
către el...”; „Şi el a răspuns cu glas tare:
sebiu de Cezareea în cartea „Istoria Biseri-
De ce mă întrebaţi despre Fiul Omului? El
cească”, cartea a II-a, 9: „Şi apoi - după cum
şade în ceruri de-a dreapta puterii şi venind
zice Scriptura - văzând Irod că moartea lui
pe norii cerului”; „După care au adăugat:
Iacov e pe placul iudeilor, a luat şi pe Petru
Să ucidem cu pietre pe Iacov cel drept; şi au
şi l-a băgat în temniţă, unde puţin a lipsit să
început să arunce cu pietre în el căci deşi
nu moară, dacă un înger nu s-ar fi arătat
fusese aruncat jos el încă nu murise. Dar
acelui apostol noaptea şi dacă nu l-ar fi slo-
întorcându-se Iacov s-a aşezat în genunchi
bozit din lanţuri, fiind astfel liber mai depar-
spunând: Te rog, Doamne Dumnezeule şi
te pentru slujba propovăduirii. Şi iată aşa s-a
Părinte, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac!”
descoperit purtarea de grijă faţă de Petru”.
Iosif Flaviu în lucrarea sa „Antichităţile
Textul ne spune că foarte mulţi erau
iudaice” 20, relatează despre uciderea lui
adunaţi şi se rugau în casa Mariei, mama lui
Iacov: “Auzind de moartea lui Festus, împă-
Ioan, cel numit Marcu (vers. 12), iar în ver-
ratul a trimis ca guvernator în Iudeea pe
setul 4 se spune că Irod avea de gând să-l
Albin. În vremea aceea Ana cel tânăr,
scoată pe Petru în faţa poporului după ce vor
despre care ştim că a fost numit nu demult
trece Paştile. O scriere apocrifă intitulată:
arhiereu, era pornit peste măsură spre
„Epistola Apostolilor” vede în această întru-
tulburări şi răscoale, ca unul care ţinea de
nire a creştinilor o „priveghere pascală”:
eresul saducheilor, care în felul lor sunt cei
„Voi însă faceţi pomenirea morţii Mele
mai cruzi dintre toţi iudeii, după cum am
(Paşte), atunci unul dintre voi va fi aruncat
amintit şi mai înainte. Gândind să scoată
în temniţă pentru numele Meu, dar Eu îl voi
folos din faptul că guvernatorul Festus
scoate prin îngerul Meu şi el va veni la voi
murise, iar cel nou (Albin) se afla încă pe
să privegheze împreună cu voi”. Potrivit
drum, Ana a strâns la sfat pe judecători şi a
poruncit să-i fie aduşi fratele lui Iisus
Faptele Apostolilor 26

acestei scrieri apocrife, ucenicii săvârşeau o uimirea când l-ai fi văzut dis-de-dimineaţă
priveghere pascală. urcând pe scena teatrului: argintul luminat
Nu ştim dacă aşa s-au petrecut lucrurile, de primele raze ale soarelui lucea atât de
însă un lucru este cert că atunci când s-a uimitor, încât privirea lui parcă te îngrozea
scris „Epistola Apostolilor” creştinii săvâr- şi-ţi lua vederea. Îndată au început să plouă
şeau o priveghere pascală, exista deci o pri- laudele: fiecare în felul lui, cuvintele nu
veghere pascală, Paştile erau serbate printr-o erau spre binele său atunci când i-au dat
anumită rânduială cultică. (E. Hennecke, nume de zeu, zicându-i: „Stăpâne, să ai milă
Neutestamentliche Apokryphen, vol. I, pag. de noi! Dacă până acum te-am cinstit numai
134). ca om, de acum mărturisim totuşi că eşti
Spre sfârşitul capitolului 12 se relatează mai mult decât o fiinţă muritoare”. Pentru
moartea persecutorului Irod Agripa – Fapte astfel de vorbe regele nu i-a certat deloc, dar
12, 19-23. Irod a domnit între anii 37-44 d. nici n-a respins laudele lor nelegiuite. La
Hr. În anul 41 d.Hr. a murit Caligula. I-a scurtă vreme după aceea, ridicându-şi ochii
urmat la tron împăratul Claudiu. Irod a în sus, el a văzut un înger stând deasupra
reuşit să se pună bine cu amândoi. A reuşit capului său. Îndată a înţeles că acest înger
să refacă sub Claudiu regatul bunicului său era un sol rău, aşa cum fusese altădată un
Irod cel Mare. Am văzut că a fost singurul sol al fericirii, şi pe loc a simţit o grea
Irod care a reuşit să cucerească simpatia suferinţă. Dureri cumplite l-au apucat în
iudeilor. Sfântul Luca ne spune, ca şi Iosif abdomen şi ele se dovedeau a fi tot mai greu
Flaviu, că Irod era mânios pe locuitorii din de suferit... După cinci zile durerile de sto-
Tir şi Sidon. mac l-au copleşit atât de tare, încât a plecat
În anul 39 d. Hr. a fost scos din domnie din viaţă la vârsta de 54 ani, după şapte ani
Irod Antipa (din Galileea şi Pereea). În anul de domnie”. A murit asemenea bunicului
41 d. Hr. Claudiu a desfiinţat procuratura său (Eusebiu de Cezareea, Cartea a II-a, X).
din Iudeea, dăruind toate aceste teritorii lui Primii creştini au văzut în aceasta
Irod Agripa. Prieten cu Caligula, prieten şi pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Irod care
cu Claudiu, Irod Agripa avea acum putere a încercat să distrugă Biserica şi pe apostolii
foarte mare. A intervenit Vlastus (cămăraşul ei.
regelui), pentru locuitorii din Tir şi Sidon În versetul 24 se prezintă un nou sumar.
(vers. 20).
Textul ne spune că Irod a coborât din Capitolele 13 şi 14
Iudeea la Cezareea Palestinei. Exista aici un Prima călătorie misionară a Sfântului
hipodrom şi un amfiteatru. Faptele relatate Apostol Pavel.
în carte se petreceau în amfiteatru; Irod era
Capitolele 13 şi 14 prezintă Prima Călă-
îmbrăcat cu haină cusută cu fir de argint. În
torie Misionară a Sfântului Pavel. Barnaba
Cezareea erau foarte mulţi păgâni. Când l-au
deţinea locul principal, Pavel fiind socotit
văzut, ceata adulatorilor a strigat: „...glas de
încă ajutorul lui Barnaba. [Participanţi: Bar-
Dumnezeu nu de om!” Textul ne spune că
naba, Saul şi până la o vreme Ioan Marcu;
Irod a fost lovit pentru că s-a asociat la
Data: 45-48 d. Hr.; Itinerar: Antiohia Siriei
această blasfemie.
- Insula Cipru (Salamina - Pafos) - Perga
Iosif Flaviu în lucrarea „Antichităţi Pamfiliei - Antiohia Pisidiei - Iconiu - Listra
iudaice”, cartea a XIX-a, ne dă mai multe - Derbe (în Licaonia). Revin pe acelaşi
amănunte: „La trei ani de când stăpânea pes- drum, însă de la Perga Pamfiliei nu mai trec
te întreagă Iudeea, Irod Agripa a venit la prin Insula Cipru, ci vin direct la Antiohia
Cezareea, care mai înainte se numise Turnul Siriei].
lui Straton. El prăznuia aici jocurile în cin- În Fapte 13, 2 se spune că Duhul Sfânt a
stea lui Cezar, ştiind că această sărbătoare zis: „Osebiţi-Mi pe Barnaba şi pe Saul,
era închinată izbânzii lui, iar în mulţime se pentru lucrarea la care i-am chemat”, iar în
strânseseră mulţi slujbaşi şi dregători din cei versetul 3 se spune că „şi-au pus mâinile
mai vestiţi. În cea de a doua zi a serbării peste ei”. Aici nu este vorba de hirotonie, ci
Irod a îmbrăcat nişte haine lucrate numai despre o consacrare pentru misiune, e un
din argint, căci era o ţesătură ce-ţi trezea gest solemn prin care celor doi li se dă
Faptele Apostolilor 27

binecuvântarea de a pleca în misiune. Gestul Dumnezeu i-a hrănit. Dumnezeu le-a dat pă-
punerii mâinilor este până astăzi o consa- mântul Canaanului spre moştenire, moşte-
crare şi în alte misiuni, nu numai la hiroto- nire lui Israel robului Său... judecătorii,
nie. E vorba deci de o consacrare pentru mi- regii, continuând cu Ioan Botezătorul care
siunea pentru care sunt trimişi acum. propovăduise botezul pocăinţei, iar apoi cu
În versetul 4 se spune că cei doi sunt Iisus, cu predica Lui, arătările după Înviere,
„mânaţi de Duhul Sfânt” şi că ajung în Sala- iar în versetul 31 este subliniată din nou
mina (vers. 5). Salamina se sflă astăzi în calitatea de „martori” pe care o au ucenicii.
partea turcească a Ciprului. Pafos era atunci Sfântul Pavel spune ascultătorilor că acum
capitala insulei, aici avându-şi reşedinţa le binevesteşte făgăduinţa pe care Dumne-
proconsulul insulei: Sergius Paulus. zeu a făcut-o părinţilor lor. Urmează apoi un
În versetul 6 se spune că aici cei doi îndemn direct la convertire.
s-au întâlnit cu un oarecare bărbat iudeu, Dumnezeu L-a Înviat pe Iisus din morţi
vrăjitor, profet mincinos, al cărui nume era şi prin Acesta vi se vesteşte vouă iertarea
Bariisus (Bar Ieşua), un „bun de lapidare” păcatelor (vers. 30 şi 38). În versetul 39
ca iudeu, un mag sau un fals profet ataşat Sfântul Pavel spune clar că Iisus e mai
curţii proconsului. Sergius Paulus i-a che- presus decât Legea lui Moise.
mat la sine pe Barnaba şi pe Saul şi dorea să Pe când cei doi misionari ieşeau din
audă de la ei cuvântul lui Dumnezeu, însă le sinagogă, păgânii îi rugau ca aceste cuvinte
stătea împotrivă Elimas vrăjitorul, căutând să li se grăiască lor în sâmbăta viitoare
să-l întoarcă pe proconsul de la credinţă (vers. 42). Aşadar, cei doi misionari creştini
(vers. 7-8). Elimas este un titlu nu un nume. îşi încep predica în sinagogă apoi, respinşi
În versetul 12 se spune că proconsulul fiind de iudei se adresează păgânilor.
Paulus a crezut (deci s-a convertit). Sfântul Luca spune că în sâmbata următoare
În Fapte 13, 9 se spune: „Dar Saul - „aproape toată cetatea s-a adunat să audă
care se numeşte Pavel...”. Saul în cinstea cuvântul lui Dumnezeu” (vers. 44). Acest
convertirii lui Sergius Paulus şi-a schimbat lucru stârneşte invidia iudeilor. Pavel şi Bar-
numele în „Pavel”. Acest nume apare aici naba îşi argumentează scripturistic opţiunea
pentru prima dată în Noul Testament. Pavel de a predica la neamuri, cu două texte din
[= mic/micuţ]. Sergius Paulus a contribuit cartea profetului Isaia (Isaia 42, 6 şi 49, 6).
cu ajutoare pentru continuarea călătoriei Sfântul Luca spune că neamurile se bucurau
celor doi misionari. Elimas vrăjitorul a orbit şi slăveau cuvântul lui Dumnezeu (vers.
(orbirea lui a avut un rol pedagogic, el 48). În ver. 49 se spune că Evanghelia se
vindecându-se probabil de rătăcirea lui). răspândea prin tot ţinutul. Cei doi misionari
Sfântul Pavel şi-a schimbat definitiv nume- au întâmpinat împotrivire din partea iudei-
le. Evident că n-a făcut acest lucru de la lor, care i-au scos din hotarele lor (vers. 50).
sine, fără intervenţia Sfântului Duh. În versetul 51 avem o paralelă cu Evan-
Din Insula Cipru s-au dus cu corabia la ghelia după Matei 10, 14: „Dacă cineva nu
Perga Pamfiliei. Aici Ioan s-a despărţit de vă va primi, nici nu vă va asculta cuvintele,
grupul misionar şi s-a întors la Ierusalim. ieşind din casa sau din cetatea aceea
Pavel şi Barnaba au intrat în sinagogă într-o scuturaţi praful de pe picioarele voastre”.
zi de sâmbătă şi după citirea pericopelor din Pavel şi Barnaba „scuturându-şi asupra lor
Lege şi din Prooroci au fost invitaţi de mai- praful de pe picioare, au venit la Iconiu”
marii sinagogii să vorbească poporului. Cei (vers. 51).
care îl ascultau pe Pavel erau de două cate- În versetul 52 avem un scurt sumar.
gorii: iudeii prin naştere şi „temători de În capitolul 14 se relatează propovădu-
Dumnezeu” asemenea sutaşului Corneliu, irea celor doi misionari în Iconiu, Listra şi
oameni pe care iudeii i-au ţinut la uşile sina- Derbe. În Iconiu ei au intrat în sinagoga
gogilor, nereuşind să-i facă definitiv iudei iudeilor şi mulţi dintre iudei şi dintre elini
(să-i taie împrejur). Sfântul Pavel prezintă o au crezut în urma ascultării cuvântului lui
scurtă istorie a israeliţilor, începând cu robia Dumnezeu. Au fost însă şi iudei care nu au
egipteană, continuând cu rătăcirea prin pus- crezut, iar aceştia au răsculat sufletele
tiu după ieşirea din Egipt, timp în care păgânilor, reuşind să dezbine mulţimea din
Faptele Apostolilor 28

Iconiu. Deşi iudeii erau minoritari în aceste


cetăţi, totuşi aveau puterea să-i manvreze pe Capitolul 15
păgâni. În versetul 4 se spune că: „...unii Sinodul de la Ierusalim.
ţineau cu iudeii, iar alţii ţineau cu apostolii”. Scrisoarea apostolilor către Biserica
Aici cuvântul „apostol” trebuie înţeles în
din Antiohia. Despărţindu-se de
sensul de „bărbaţi apostolici” adică creştini
de frunte din epoca apostolică. Aici Barnaba, Pavel şi-l alătură pe Sila în
cuvântul „apostol” are un sens mai larg, mai cea de a II-a călătorie misionară.
extins. Meritau titlul de apostoli? Ei erau În versetele 1-35 avem relatarea
„trimişi” ai lui Dumnezeu, ai Bisericii. În 2 lucanică a Sinodului Apostolic. Este cea de-
Corinteni 8, 23 fraţii sunt numiţi „trimişi ai a treia manifestare sinodală despre care
Bisericilor”. vor-beşte Cartea Faptele Apostolilor. Se
În versetul 6 se spune că cei doi încearcă rezolvarea unor probleme de
misionari au venit la Listra şi Derbe doctrină de către un sinod. Această practică
(cetăţile Licaoniei). La Listra au vindecat un va rămâne definitorie pentru sistemul de
olog din naştere. Sfântul Pavel a văzut că conducere al Bisericii.
bolnavul avea credinţă şi l-a vindecat. După Versetul 1 „Şi unii...” este vorba de unii
vindecare - ţine să menţioneze Sfântul Luca iudeo-creştini, care afirmau că prescripţiile
- bolnavul „a sărit şi umbla” (vers. 10). Legii Mozaice constituie o condiţie sine-
Avem aici o paralelă cu evenimentul relatat qua-non a mântuirii.
în capitolul 3 în care Petru şi Ioan au Versetul 2 Biserica din Antiohia a
vindecat un olog la poarta Frumoasă a reacţionat la această situaţie şi i-a trimis pe
templului. Pavel şi Barnaba şi pe alţi câţiva la apostolii
Oamenii din cetate, văzând ceea ce şi la preoţii din Ierusalim pentru această
făcuse Pavel au exclamat: „Zei asemănători întrebare. În Epistola către Galateni între cei
oamenilor s-au coborât la noi” (vers. 11). „alţi câţiva” este menţionat Tit.
Pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Pavel În versetul 3 e menţionat faptul că Pavel
Hermes (Hermes era zeul elocinţei şi şi Barnaba au fost „trimişi” de Biserică,
purtătorul de cuvânt al zeilor). Sfântul Pavel trimitere făcută în urma unei descoperiri de
era cel cu predica. Preotul lui Zeus a pus la la Duhul Sfânt. Delegaţia a mers la Ierusa-
cale să le aducă jertfe, aducând la porţi lim pe uscat, nu pe mare, pentru a vizita
animale pentru jertfă (vers. 13). Cei doi celelalte Biserici şi a le spune problema care
misionari creştini şi-au rupt veşmintele, au s-a ridiacat.
sărit în mulţime şi le-au zis că „şi ei sunt Versetul 4 La Ierusalim delegaţii de la
oameni”. În versetul 19 se spune că au venit Antiohia au fost primiţi de Biserică şi de
iudeii din Antiohia Pisidiei şi din Iconiu apostoli şi de preoţi. Din acest text rezultă
care, au înduplecat mulţimile, să-l lovească că exista încă din acea vreme o conducere
pe Pavel cu pietre. Pavel a fost foarte tare sinodală a Bisericii, termenul „prezbiteri” -
bătut încât l-au târât afară din cetate, cre- cum am văzut - desemnează clerul hirotonit
zând că a murit. în general (episcopi, preoţi, diaconi). Aşa-
La întoarcere au făcut ceva foarte impor- dar, la sinod participă cei Doisprezece,
tant: „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare Bi- Sfântul Pavel, clericii hirotoniţi (între care
serică”. Iacob, fratele Domnului). Din acelaşi verset
Din text reiese că Pavel şi Barnaba au rezultă distincţia dintre cler şi credincioşi.
întemeiat Biserici locale. Plecând din zonă, În versetele 5-6 se prezintă pretenţia
ei nu lasă bisericile fără orânduială. Ei lasă fariseilor încreştinaţi de a impune creştinilor
clerici hirotoniţi, care nu înseamnă numai proveniţi dintre păgâni circumciziunea şi
slujitori din treapta a II-a bisericească păzirea Legii lui Moise. În versetul 6 se
„preoţi”, ci clerul hirotonit în general (vezi spune că s-au adunat la sinod doar apostolii
Prof. Iustin Moisescu “Ierarhia şi preoţii, nu toată Biserica. Abia la sfârşit,
Bisericească în epoca apostolică”, Cra- la cele hotărâte se va adăuga „Biserica”
iova, 1955). Din Listra era originar Timotei. (vers. 22).
Faptele Apostolilor 29

În versetele 7-11 se relatează cuvântarea lesc, care era socotită a fi desfrânare. Există
Sfântului Petru, el se referă la cazul sutaşu- în favoarea acestei afirmaţii o raţiune de
lui Corneliu şi dovedeşte că Legea Mozaică ordin teologic: în Vechiul Testament rapor-
n-a putut-o nimeni împlini integral. Mântu- tul (legătura) dintre Dumnezeu şi poporul
irea este prin har şi pentru iudeo-creştini şi ales este văzută asemenea unui mariaj, iar
pentru păgâno-creştini. Aici limbajul Sfân- închinarea la idoli (idolatria) este socotită
tului Petru este paulin. Aşadar, nu a existat adulter sau desfrâu.
discordie între Sfântul Petru şi Sfântul Cele patru prescripţii apar împreună în
Pavel, astfel se infirmă teoria teologilor de Cartea Leviticului (Levitic 3, 17-18) pentru
la Tübingen, care aplicând dialectica lui străinii care trăiau între iudei, care erau
Hegel îi prezenta pe cei ai lui Petru (petrinii) obligaţi să ţină un minim de reguli. În Levi-
în antiteză (opoziţie) cu cei ai lui Pavel. tic prin „desfrâu” se înţelegea legăturile
În versetul 12 Barnaba şi Pavel rela- conjugale între cei de acelaşi sânge (relaţiile
tează despre „semnele şi minunile” făcute incestuoase). Şi în textul nostru ar putea fi
de Dumnezeu prin ei între neamuri, dovada vorba despre interzicerea acestui tip de
clară că Dumnezeu lucra prin ei. relaţii. Aceste patru prescripţii (clauze) nu
Versetul 13. Iacov vorbeşte ultimul, el arată concis morala Vechiului Testament,
trage concluzia, fiind numit pe primul loc. ele constitue nişte prescripţii minime pentru
El este preşedintele sinodului ca reprezen- păstrarea unităţii rituale la agape.
tant al Bisericii din Ierusalim care găzduia Se hotărăşte trimiterea unor delegaţi la
lucrările sinodului. De aici rezultă că Antiohia alături de Pavel şi Barnaba (Iuda
primatul papal este o erezie. Se iau nişte Barsaba, bărbat apostolic de frunte, care
hotărâri care se pun pe hârtie, redactându-se apare şi în Fapte cap. 1 şi Sila sau Silvan
ceea ce numim astăzi un „tomos sinodal”. (nume semit, forma aramaică a numelui
Versetul 13 „Bărbaţi fraţi...” expunerea Saul), Sila va fi folosit de Pavel ca secretar
problemei începe cu această expresie, folo- al său).
sită des în Biserica primară. În versetele 16 În versetele 23-29 este redată
şi 17 sunt citate nişte texte din Vechiul Tes- scrisoarea Bisericii din Ierusalim către
tament care vorbesc despre chemarea nea- Biserica din Antiohia. Structura scrisorii
murilor la mântuire (citat combinat din respectă tipicul scrierii scrisorilor antice. În
Amos şi Isaia: Amos 9, 9, 11/Isaia 19, 23). antichitate scrisorile erau foarte scurte (ex.
Prescripţiile date de sinod privesc: scrisorile lui Cicero). Se începe cu o adresă
a) Puritatea alimentară a păgânilor: şi salutare (A către B „salutare”). În Cartea
- ferirea de sânge; Faptele Apostolilor se mai găseşte o astfel
- ferirea de idolotite (carnea jertfită de scrisoare redactată după acelaşi tipic în
idolilor); Fapte 23, 25 şi următoarele (Claudius
- ferirea de animale sugrumate. Lysias, comandantul garnizoanei romane
b) Prescripţie morală: din Ierusalim, îi scrie procuratorului roman
- ferirea de desfrâu. Felix din Cezareea). Această structură se
Scopul acestor prescripţii era unul prac- găseşte şi în Epistolele pauline, numai că
tic: salvarea unităţii creştinilor la agape. salutările de la început şi de la sfârşit sunt
Sfântul Apostol Pavel va da o soluţie care încreştinate (Pavel, Apostol al lui Iisus Hris-
nu va contraveni decretului. Evreii nu con- tos... Har vouă şi pace de la Dumnezeu,
sumau sânge în care - ziceau ei - era viaţa Tatăl nostru, şi de la Iisus Hristos! / Harul
animalului şi care trebuia să se verse pe Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea
pământ, nu consumau carnea jertfită idoli- lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântu-
lor. Sunt canoane ale Bisericii care opresc lui Duh să fie cu voi cu toţi!).
consumarea sângelui. Evreii nu consumă În versetul 28 avem formula (expresia):
nici animale sugrumate, vânatul şi animalele „...părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă”. Bise-
accidentate cărora nu li s-a scurs sângele. rica a hotărât ceva asistată fiind de Sfântul
Referitor la prescripţia morală de a se Duh. Sfântul Duh este acolo unde este che-
feri de desfrâu unii zic că aici, trebuie înţe- mat (invocat) cu adevărat întru curăţie, nu
les prin „desfrâu”, participarea la cultul ido- unde este invocat în mod blasfemiator.
Faptele Apostolilor 30

Acelaşi verset cuprinde principala hotărâre a Biserica din Ierusalim a dat mandat deplin
Sinodului: „Să nu se impună prescripţiile pentru Pavel şi Barnaba pentru misiunea la
Legii mozaice pentru păgâno-creştini”. Ex- neamuri, Sinodul confirmând aşadar „Evan-
presia „cele necesare” nu se referă la cele ghelia lui Pavel”.
necesare pentru mântuire, ci la cele necesare În versetul 10 sunt pomeniţi „săracii”
pentru a face posibilă convieţuirea celor din Ierusalim de care Pavel şi Barnaba
două ramuri din Biserică. trebuiau să-şi aducă aminte în misiunea lor.
Această colectă adunată de Pavel între nea-
muri a fost un semn al unităţii Bisericii pă-
Galateni 2,1-10
gâno-creştine cu Biserica mamă din Ierusa-
Relatarea paulină a Sinodului
lim.
Apostolic. Aşadar, apar multe puncte de contact
În versetul 1 este menţionat Tit, un între ceea ce spune Luca în Fapte şi ceea ce
păgâno-creştin necircumscris. Din versetul spune Sfântul Pavel în Epistola către
2 aflăm că Pavel s-a suit la Ierusalim în Galateni:
urma unei descoperiri. În acelaşi verset - data: anul 48-49 d.Hr.;
Sfântul Pavel menţionează motivul prezen- - participanţi de la Antiohia: Pavel,
ţei sale la Ierusalim: Înştiinţarea pe care o Barnaba, Tit şi „alţi câţiva”;
face „celor mai de seamă” adică Apostolilor - cine se opune? nişte „fraţi mincinoşi”;
Petru, Ioan şi Iacov, „stâlpii” Bisericii, - cine are întâietate la Sinod: Petru, Ioan
despre Evanghelia pe care o propovăduia la şi Iacov;
neamuri, pentru ca nu cumva să alerg sau să - ce se hotărăşte: Evanghelia lui Pavel
fi alergat în zadar. Era nevoie de o este confirmată.
concordanţă cu apostolii în privinţa propo- În Galateni 2, 1-10 nu este pomenit
văduirii Evangheliei. Sfântul Apostol Pavel „decretul apostolic”. Care este explicaţia?
cere apostolilor să judece activitatea sa. Tit a) Se spune că acest decret a fost desti-
nu a fost silit de apostoli să se taie împrejur nat unei arii restrânse (Bisericilor din Siria
(vers. 3). şi Cilicia), deci nu privea problemele din
„Fraţii mincinoşi” din vers. 4 „sunt Bisericile din Galatia.
oamenii care nu aveau Duhul lui Hristos”. b) O parte din specialişti afirmă că în
Acestor oameni Pavel nu s-a supus “nici relatarea lucanică a Sinodului Apostolic
măcar un ceas” (vers. 5). avem reunite două evenimente diferite care
În versetul 6b apare o afirmaţie nega- au avut loc într-o epocă apropiată, dar nu în
tivă şi una pozitivă: „Cei mai de seamă” [= acelaşi timp (Sinodul Apostolic şi o adunare
cei cu vază, cei mai de seamă]. Sfântul prezidată de Iacov, fratele Domnului, care a
Pavel îşi explică afirmaţia, spunând că discutat comuniunea dintre iudeo-creştini şi
Dumnezeu nu caută la faţa omului. păgâno-creştini, şi a dat decretul). Aşadar,
În versetul 7 apar specializări la lipsa decretului din Epistola către Galateni
apostoli: Sfântul Apostol Petru, reprezentant denotă faptul că acest decret a fost dat la o
al apostolatului în special pentru cei tăiaţi altă adunare decât Sinodul Apostolic. În
împrejur, iar Sfântul Apostol Pavel, repre- Fapte cap. 21, Iacov îl informează pe Pavel
zentant al apostolatului la neamuri. Cei doi despre decret ca şi cum acesta nu ar şti
apostoli au fost reprezentativi pentru două despre el nimic: „Cât despre păgânii care au
arii misionare: la iudeo-creştini şi la nea- crezut, noi le-am scris rostindu-ne ca ei să se
muri. Originea celor două tipuri de apostolat ferească de ceea ce este jertfit idolilor şi de
este aceeaşi: Iisus Hristos. sânge şi de animal sugrumat şi de desfrâu”
În versetul 9 corectă ar fi expresia (Fapte 21, 25).
„recunoscând” nu „cunoscând”. „Recunos- În versetul 34 se spune că Iuda a plecat
când harul ce mi-a fost dat mie...”. De ce singur la Ierusalim, iar Sila (Silvan) a rămas
„Chefa” şi nu „Petru”? Autorul foloseşte la Antiohia, iar în versetul 35 avem un scurt
terminologia aramaică pentru că aşa era sumar.
prezentat Petru de iudaizanţi. Ca atare, nu a Începând cu versetul 36 autorul istori-
existat conflict între cei doi apostoli. seşte a Doua Călătorie Misionară a
Faptele Apostolilor 31

Sfântului Pavel (cap. 15, 36-cap. 18, 22). de N/V a Asiei Mici) Această localitate nu
Intervine o discuţie între Pavel şi Barnaba. este identică cu vechea Troia. La Troia s-au
Acesta din urmă vroia să-l ia cu ei şi pe făcut săpături arheologice foarte atente şi s-a
Marcu, Pavel însă nu vroia acest lucru. Ca constat că între cele două localităţi exista o
atare, ei se despart, Pavel plecând cu Silvan, distanţă de aproximativ 15 km.
iar Barnaba a plecat cu Marcu spre insula În timpul nopţii Sfântul Apostol Pavel
Cipru. Sfântul Pavel a plecat împreună cu are o vedenie cu un macedonean care îl ruga
Sila, străbătând Siria şi Cilicia, întărind să treacă în Macedonia (vers. 9). Astfel, în
Bisericile întemeiate în prima călătorie. La anul 50/51 Sfântul Pavel trece în Europa.
Listra l-au luat şi pe Timotei, iar la Troa l- Merg la Samotracia, apoi la Neapole (portul
au luat pe Luca. oraşului Filipi, localitate care astăzi se nu-
Itinerar: Antiohia Siriei-Cilicia- meşte Kavalla). Oraşul Filipi a fost un
Licaonia (Derbe, Listra, Iconiu, Antiohia centru important al activităţii pauline. Este
Pisidiei)-Galatia-Bitinia-Misia-Troa (de aici vechiul oraş macedonean Krenides (Izvoa-
trec în Europa), debarcă la Neapole (portul re), care-şi primeşte noul nume de la regele
oraşului Filipi şi capitala Macedoniei)- Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare;
Amfipole-Tesalonic-Bereea-Atena-Corint acesta îl cucereşte în anul 358 î. Hr., schim-
(aici stau un an şi şase luni), se întorc pe bându-i numele. Filipi este primul oraş
mare la Efes şi de aici merg la Cezareea, european în care Pavel întemeiază o comu-
apoi la Ierusalim şi de aici la Antiohia nitate creştină. Aceasta se întâmplă în anul
Siriei. 50 sau 51, în timp ce Sfântul Pavel se afla în
Timpul călătoriei: anii 50-53 d. Hr. cea de-a doua călătorie misionară, însoţit de
Sila, Timotei şi Luca.
Capitolul 16 Comunitatea evreilor de aici nu era nici
Timotei împreună cu Pavel şi Sila. prea mare, nici prea puternică, nici foarte
Vedenia lui Pavel asupra unui om din influentă. Evreii nu aveau sinagogă şi se
Macedonia. Convertirea Lidiei. Pavel şi mulţumeau să-şi exercite cultul pe malul
unui râu din afara oraşului.
Sila întemniţaţi la Filipi.
*
Versetul 1. De la Listra l-au luat pe Subliniem faptul că în Fapte 16, 10
Timotei. El făcea parte dintr-o familie mixtă avem de-a face cu schimbarea persoanei.
mama evreică şi tatăl elin. Sfântul Pavel l-a Până aici s-a vorbit la persoana III-a,
tăiat-împrejur pe Timotei. Acest gest a fost deoarece Luca nu era de faţă. De aici încolo,
concesiv în cazul lui Timotei, pentru care se va vorbi la persoana I-a, deoarece Luca
iudeii l-ar fi putut învinui de apostazie dacă, era de faţă (germ. wir-Stücke).
născut din mamă evreică, ar fi rămas ne- În versetul 14 este pomenită Lidia,
circumscris. Actul acesta face parte din vânzătoare de porfiră din cetatea Tiatira. Ea
strategia misionară a Sfântului Pavel. Timo- se botează şi îi învită în casa ei, punându-şi
tei va deveni ucenicul apropiat al Sfântului casa la dispoziţia tinerei comunităţi creştine.
Pavel şi primul episcop al Efesului. Evanghelia are mare succes, până când se
În versetul 4 sunt amintite „învăţăturile iveşte un incident: în versetul 16 se spune
rânduite de apostolii şi preoţii din Ierusa- că i-a întâmpinat o femeie care avea duh
lim” [învăţăturile]. În versetul 5 avem din pitonicesc (de şarpele Python şi preoteasa-
nou un scurt sumar, iar în versetul 6 se prezicătoare Pythia din oracolul de Delfi).
spune că misionarii creştini „au fost opriţi Duhul care o poseda pe această femeie,
de Duhul Sfânt să grăiască în Asia mărturisea că cei doi sunt vestitori ai Dum-
cuvântul”. În versetul următor (versetul 7) nezeului Celui Preaînalt. Duhul cel rău e
se spune că misionarii au venit în Misia şi scos de către Pavel în numele lui Iisus
de aici şi-au propus să se întoarcă, dar Hristos. Stăpânii acelei femei, văzând că li
„Duhul lui Iisus nu i-a lăsat”. Peste tot în s-a dus nădejdea câştigului au făcut o plân-
Fapte autorul vede acţiunea Sfântului Duh. gere judiciară împotriva misionarilor creş-
În versetul 8 se spune că din Misia au tini. Au fost aduşi înaintea strategilor (în
coborât la Troa (o localitate-port pe coasta faţa dregătorilor cetăţii). Cei doi misionari
Faptele Apostolilor 32

sunt închişi, dar vor fi eliberaţi din închisoa- 8. Tot în acest verset avem o expresie
re printr-o minune. Temnicerul care-i păzea interesantă prin care e catalogată lucrarea
i-a întrebat: „Ce trebuie să fac eu ca să mă misionarilor creştini „...că aceeia care au
mântuiesc?” I se răspunde să creadă în Dom- întors toată lumea pe dos au venit şi aici”.
nul Iisus. Temnicerul s-a botezat împreună Dacă la Filipi a fost vorba de „strategi”,
cu toţi ai lui (vers. 33). Solidaritatea fa- aici la Tesalonic este vorba de „politarhi”.
miliei antice nu permitea excepţii în materie Luca este foarte exact în ceea ce afirmă.
de convertire religioasă. S-au botezat toţi William Ramsay, un vestit topograf paulin,
(soţul, soţia, copiii şi sclavii). care a călătorit pe urmele Sfântului Pavel,
Acest text poate fi folosit ca argument aflat în misiune la neamuri, în lucrarea:
biblic şi istoric în sprijinul „botezului copii- „Importanţa descopririlor recente în ceea ce
lor”. În catacombele din jurul Romei s-au priveşte veridicitatea Noului Testament”.
descoperit morminte de copii din veacurile Autorul vorbeşte despre „proconsuli” în
II, III şi IV, despre care se spune că erau Asia Mică, „asiarhi” în Efes, „strategi” la
botezaţi. În Evanghelia după Ioan (Ioan 3, Filipi şi „politarhi” la Tesalonic. S-au des-
3-5) avem un argument teologic în favoarea coperit douăsprezece înscripţii din secolele
botezului copiilor: Dacă păcatul strămoşesc II î. Hr. şi III d. Hr., care dovedesc exisenţa
s-a extins asupra tuturor oamenilor, atunci şi politarhilor în perioada lui Octavian Augus-
Botezul este o necesitate pentru toţi oame- tus, dar şi în perioada următoare.
nii, iar harul Botezului este gratuit, el nu Lui Iason care a fost târât în faţa mai
pretinde să faci ceva înainte ca să primeşti marilor cetăţii i se dă drumul pe cauţiune,
Botezul. iar Pavel şi Sila au plecat noaptea din
În versetul 35 se spune că judecătorii au Tesalonic la Bereea (vers. 10). Iudeii de aici
trimis pe “purtătorii de vergi” să spună să le erau mai buni la suflet şi au primit cuvântul
dea drumul celor doi. Din versetul 37 aflăm (vers. 11). De aici, Sfântul Pavel pleacă pe
că cei doi misionari creştini şi-au dezvăluit mare spre Atena, iar Sila şi Timotei au
„calitatea” de cetăţeni romani. rămas la Bereea (vers. 14).
*
Capitolul 17
Tulburarea din Tesalonic. Activitatea Sfântului Pavel la
Pavel în Bereea şi Atena. Atena. Fapte 17,15-34
Cuvântarea din Areopag. Există o carte scrisă de profesorul Iustin
Călătoria Sfântului Pavel continuă de la Moisescu intitulată: „Activitatea Sfântului
Filipi la Amfipole şi de acolo la Tesalonic. Apostol Pavel la Atena” (Iaşi 1946).
Se pare că (deşi nu ne spune Cartea Faptele În versetul 16 se spune că în timp ce
Apostolilor) Sfântul Pavel l-a lăsat pe Luca Pavel îi aştepta pe Sila şi pe Timotei, duhul i
la Filipi. În acest capitol (17) dispare s-a aprins de mânie văzând cetatea plină de
persoana I-a plural şi reapare la întoarcerea idoli, iar în versetul 17 se spune că discuta
Sfântului Pavel din a III-a călătorie misio- cu iudeii şi cu cei credincioşi în sinagogă.
nară. Într-adevăr, Sfântul Luca ne spune Unii dintre filosofii epicurei şi stoici s-au
puţine lucruri despre activitatea Sfântului luat la vorbă cu el (vers. 18). Sfântul Pavel e
Pavel la Corint. considerat vestitor de alţi zei [= zei străini].
La Tesalonic Sfântul Pavel predică în Sfântul Pavel le vorbea despre Hristos şi
sinagogă în trei sâmbete consecutive, tâlcu- despre Înviere. L-au dus pe Pavel în
indu-le că Iisus trebuia să pătimească şi să Areopag. Areopagul era o piaţă publică
învie din morţi, şi că Acesta, Iisus pe Care-l aflată în preajma Acropolei (în traducere
vi-L vestesc eu, El este Hristosul (vers. 3). „oraşul din culme”, „din vârf”). Aici era
Iudeii invidioşi au adunat gloată şi tulburau locul unde filosofii şi retorii îşi prezentau
cetatea. S-au dus la casa lui Iason (gazda discursurile. Nero a acordat multe privilegii
misionarilor creştini) (vers. 6). În acelaşi acestei cetăţi.
verset sunt pomeniţi „mai marii cetăţii” Sfântul Pavel îşi începe predica cu un
[politarhi]. Expresia va apare şi în versetul procedeu retoric binecunoscut „captatio
benevolentie”, „...văd că sunteţi foarte
Faptele Apostolilor 33

evlavioşi” (vers. 22). Străbătând cetatea lor, nu a fost un eşec, au fost convertiţi Dionisie
Pavel a descoperit un altar pe care era scris: Areopagitul (probabil un filosof) şi o
„Dumnezeului Necunoscut”, altar prin care femeie cu numele Damaris şi alţii împreună
atenienii sperau să nu-şi atragă mânia unui cu ei (vers. 34).
zeu pe care ei uitaseră să-l cinstească
nominal; altar la care puteau să apeleze cei Capitolul 18
ce nu ştiau sau nu se hotărau cărui zeu să i Pavel în Corint. Aquila şi Priscila.
se închine. Deoarece nu erau ei convinşi că Pavel se întoarce la Antiohia. A treia
îi cunosc pe toţi zeii, au zidit un altar călătorie misionară a lui Pavel. Apollo
Dumnezeului Necunscut.
predică în Efes.
Dumnezeu - spune Sfântul Pavel - este
unul singur, autorul întregii creaţii, El nu În versetul 1 se spune că Pavel a părăsit
poate fi circumscris într-un templu (vers. Atena şi a mers la Corint (centrul activităţi
24), El nu sălăşluieşte într-un idol (făcut şi Sfântului Pavel în Ahaia). Sfântul Pavel va
el de mână omenească) (vers. 25). El a făcut rămâne în Corint timp de un an şi
dintr-un sânge tot neamul omenesc (e jumătate, între anii 50-52 d. Hr. Aria
cuprinsă aici ideea monogenismului - toţi predicii sale are în faţă două lumi distincte:
oamenii provin dintr-un sânge, dintr-un comunitatea iudaică, numeroasă, prosperă şi
prim om creat de Dumnezeu) (vers. 26), ca conservatoare în jurul sinagogii, şi cea
ei să-L caute pe Dumnezeu, „doar L-or păgână, cosmopolită, stratificată şi coruptă
pipăi şi L-or găsi, deşi El nu e departe de în marasmul inechităţilor sociale şi al
fiecare din noi” (vers. 27). De-a lungul sincretismului religios. Ca de obicei, el
veacurilor de ignoranţă, lipsiţi de Revelaţie, începe de la nucleul iudaic (prin soţii Acvila
oamenii încercau să-L afle pe Dumnezeu pe şi Priscila, evrei încreştinaţi, la care
dibuite, aşa cum pipăi prin întuneric. Omul locuieşte şi împreună cu care îşi câştigă
este chemat să-L caute pe Dumnezeu, pâinea), apoi pătrunde în lumea păgână şi
această dorinţă după Dumnezeu a fost sădită intemeiază una dintre cele mai puternice
de El în inima omului la creaţie. Sfântul comunităţi creştine, în casele lui Iustus şi
Pavel vedea încercări ale omului de a-L găsi Gaius şi cu premisele unei protecţii morale
pe Dumnezeu. El poate fi găsit dar nu aşa şi juridice din partea proconsulului Galion,
cum îl caută păgânii, El trebuie venerat în fratele filosofului Seneca.
Duh şi Adevăr, în El ne mişcăm, vieţuim şi În versetul 2 se spune că Pavel a venit
suntem (vers. 28). Nimic pe lume nu poate la cei doi Acvila şi Priscila (sau Prisca)
spune „sunt”, fără ca acest „sunt” să însem- originari din Pont. Erau dintre iudeii expul-
ne „sunt în Dumnezeu”, care Singur există zaţi din Roma la anul 49 d.Hr. Istoricul
cu adevărat (Ieşire 3, 14). În versetul 28b Suetoniu consemnează edictul împăratului
este redat un citat din Aratus, vechi poet Claudiu şi spune că împăratul a recurs la
grec din secolul III î. Hr.: „Că neam al Lui acest gest din cauză că „erau unii care se
suntem şi noi”. Noi suntem neamul lui certau între ei din cauza unui oarecare Cres-
Dumnezeu. De la această convingere trebuie tus” - e vorba despre disputa dintre creştini
să pornim în căutarea lui Dumnezeu. şi iudei. Mai târziu - aflăm din Epistola
Pavel le vorbeşte despre un lucru nou: către Romani - Acvila era la Efes. Acest
„Învierea”. Grecii, deformaţi de filosofia evreu încreştinat era de meserie „făcător de
platonică credeau în nemurirea sufletului, corturi”. Sfântul Pavel a locuit la ei, în
dar nu credeau într-o existenţă personală fiecare sâmbătă vorbind în sinagogă (vers.
după moarte. Trupul pentru ei este o închi- 4). În versetul 5 se spune că au venit Sila şi
soare din care sufletul trebuie să se elibere- Timotei din Macedonia şi că în acest timp
ze. Filosofia antică nu găsea niciun loc Pavel „era întru totul robit cuvântului, măr-
pentru trup în viaţa de dincolo. Iisus Hristos turisindu-le iudeilor că Iisus este Hristosul”
S-a făcut începătură a învierii morţilor. (vezi Fapte 17, 3).
Pentru atenieni, ideea însăşi de înviere a Iudeii i-au stat împotrivă hulind. Sfântul
morţilor e o absurditate care nu merită nici Apostol Pavel le-a spus „sângele vostru asu-
măcar o discuţie. Predica lui Pavel la Atena pra capului vostru”. Viaţa lor pierdută pen-
Faptele Apostolilor 34

tru eternitate atârnă asupra capului lor (ges- A treia călătorie misionară
tul Sfântului Pavel nu este deloc teatral).
Pavel s-a mutat de acolo şi a venit în Începând cu versetul 23 se relatează a
casa unui oarecare Titus Iustus. Din Treia Călătorie Misionară a Sfântului Pavel.
Epistola către Romani (Romani 16, 3) Au străbătut Galatia şi Frigia (Derbe, Listra,
aflăm că Iustus era un păgân apropiate de Iconiu făceau parte din Galatia Sudică). Un
sinagogă. iudeu pe nume Apollo, alexandrin de neam,
O variantă textuală la Fapte 18, 7 un bun orator, „tare în Scripturi” (vers. 24),
adaugă faptul că Pavel s-a mutat din casa a venit la Efes. Acesta era învăţat în Calea
celor doi soţi după ruptura cu sinagoga din Domnului (din nou creştinismul este numit
Corint. În Romani 16, 4 se spune că Acvila „Cale”), era catehizat, dar nu era botezat cu
şi Priscila şi-au pus grumazul lor pentru botezul creştin, el primise doar botezul lui
Pavel. Crispus - mai marele sinagogii - a Ioan. În versetul 28 se spune că îi înfrunta
crezut în Hristos împreună cu familia sa. pe iudei, demonstrând din Scripturi că Iisus
Din 1 Corinteni 1, 14 aflăm că pe acest este Hristos. Se pare că Apollo a fost
Crispus l-a botezat Pavel însuşi. În versetul botezat de Acvila şi Priscila. El va deveni
11 se spune că Pavel a stat la Corint un an şi un personaj cu mare influenţă printre
şase luni, aici era reşedinţa proconsulului creştinii din Corint, apărând chiar o grupare
Ahaiei, Galion, fratele filosofului Seneca. numită „a lui Apollo”.
Galion era un om foarte cumpătat.
Capitolul 19
Sostene (noul şef al sinagogii) a fost
bătut fie de greci, fie de iudeii nemulţumiţi Pavel în Efes. Fiii lui Sceva.
de slaba pledoarie a lui. Sostene va deveni Răscola stârnită de argintarul Dimitrie.
creştin (ucenic al Sfântului Pavel). În adresa În versetul 1 se spune că Sfântul Pavel a
primei Epistole către Corinteni e numit venit la Efes, capitala provinciei proconsu-
„fratele Sostene”. Sostene era lângă Pavel în lare Asia. Efesul era unul dintre cele mai
Efes (locul de unde Pavel a scris Epistola populate şi mai înfloritoare oraşe ale anti-
către Corinteni). Sostene nu a fost apostol, chităţii. Prosperitatea economică se conjuga
ci bărbat apostolic. însă cu cea culturală, din Efes fiind filosofii
Sfântul Apostol Pavel a plecat în Siria Zenon, Heraclit, Democrit, Parmenide şi
pe la Efes pe mare (vers. 19) împreună cu Pitagora. Viaţa religioasă a Efesului se des-
Acvila şi Priscila care vor rămâne la Efes. făşura într-o mare varietate de forme, de la
Cei doi nu aveau copii. Acvila s-a făcut cultul vechilor zeităţi oficiale până la acela
nazireu, dar nu pentru toată viaţa ci pentru o al divinităţilor mai noi, ale misterelor
anumită perioadă de timp. La Efes iudeii orientale, dar şi printr-o intensă practică a
l-au rugat pe Pavel să rămână la ei, dar el a magiei, în jurul căreia se crease o întreagă
plecat cu corabia, dorind să ajungă la literatură iniţiatică. Centrul însă îl ocupa
sărbătoarea Paştilor la Ierusalim, promiţân- celebrul templu al zeiţei Artemis (Diana),
du-le însă că va revenii cu voia Domnului socotit drept una din cele şapte minuni ale
(vers. 21). lumi.
A debarcat la Cezareea, portul cel mai Aici Sfântul Pavel a găsit câţiva ucenici
apropiat de Ierusalim, apoi s-a suit şi a pe care i-a întrebat: „Aţi primit voi Duhul
salutat Biserica; şi s-a coborât la Antiohia Sfânt?”, iar ei i-au răspuns: „Noi nici măcar
(vers. 22). De subliniat că ori de câte ori nu am auzit că este Duh Sfânt...” (vers. 2).
Ierusalimul e menţionat în Noul Testament În continuare Pavel i-a întrebat: „Dar ce
din perspectiva unei călătorii, sfinţii autori botez aţi primit?”, iar ei i-au răspuns: „Bote-
folosesc verbele „a se sui la Ierusalim...” sau zul lui Ioan.” (vers. 3). Probabil că erau
„a se coborî de la Ierusalim”. Din punct de catehizaţi de Apollo sau de misionari ai uce-
vedere geografic Ierusalimul era aşezat mai nicilor lui Ioan, care afirmau că Iisus este
sus decât celelalte aşezări, dar el “era mai Mesia, dar vorbeau puţin despre Înviere şi
sus” şi din punct de vedere spiritual (şi puţin despre Duhul Sfânt. Sfântul Pavel i-a
pentru iudei şi pentru creştini). botezat apoi i-a miruit (vers. 5-6). În
versetul 6 se spune din nou că după ce au
Faptele Apostolilor 35

primit botezul, a venit peste ei Duhul Sfânt Demonul vrea să-i stăpânească pe oameni şi
şi vorbeau în limbi. de multe ori reuşeşte pentru că aceştia
La Efes Sfântul Pavel a stat doi ani şi apelează la el şi el le răspunde imediat.
trei luni. Din Fapte 20, 31 rezultă că a stat Marx spunea că cererea generează ofertă,
la Efes trei ani. Activitatea la Efes începe cu oamenii cer şi li se dă. Rezolvarea
botezarea celor doisprezece bărbaţi care nu problemelor duhovniceşti se face prin
cunoşteau decât numai botezul lui Ioan credinţă, smerenie şi pocăinţă, adică prin
(vers. 7). În versetul 9 creştinismul este mărturisirea păcatelor. În versetul 18 avem
numit din nou „Cale”, Este amintită şcoala un temei pentru Taina Spovedaniei: „Şi
lui Tiranus (profesor de retorică în Efes) mulţi dintre cei ce crezuseră veneau să se
unde Sfântul Pavel a desfăşurat o activitate mărturiseseacă şi să-şi spună faptele”.
sistematică de păstorire vreme de doi ani Vrăjitoria, aşadar, este un păcat de moarte
(vers. 10). Învăţătura sa era însoţită de deoarece este o parodie demonică a slujirii
minuni (vers. 11), iar în versetul 12 se lui Dumnezeu.
spune că aduceau ştergare sau şorţuri purtate În versetul 20 e cuprins un scurt sumar,
de el ca să fie atinse de cei bolnavi şi de cei iar din versetul 21 aflăm despre gândul lui
demonizaţi. Vedem că Sfântul Apostol Pa- Pavel de a vizita capitala imperiului. În
vel nu este cu nimic mai prejos decât Sfân- versetul 23 creştinismul este numit din nou
tul Apostol Petru în ce priveşte puterea „Cale”.
duhovnicească (aşadar, atingerea de veşmin- Urmează, începând cu v. 24, relatarea
tele sfinţilor şi de cele ale oamenilor sfinţiţi unei revolte (o mişcare) a argintarilor din
are o tradiţie foarte veche în Biserică). Efes, tocmai atunci când Pavel se pregătea
În versetul 13 sunt pomeniţi unii dintre să treacă în Macedonia. Şeful breslei argin-
iudeii care umblau din loc în loc scoţând tarilor Dimitrie, a întărâtat oamenii împotri-
demoni. Izvoarele iudaice şi păgâne atestă va Sfântului Pavel. În Efes se practica cultul
că o seamă de exorcişti necreştini invocau zeiţei Diana (Artemis), aici era un templu
numele Domnului Iisus Hristos asupra celor care adăpostea o statuie despre care păgânii
posedaţi de demoni; evident, nu în virtutea erau convinşi că a căzut din cer. Veneau
credinţei, ci ca pe o formulă magică. Adolf foarte mulţi oameni la Efes în pelerinaj. Se
von Deissman în lucrarea „Licht von vindeau aici miniaturi din argint ale
Osten” – „Lumină de la Răsărit”, vorbeşte templului şi ale zeiţei, confecţionate de
despre un papyrus pe care era înscrisă for- aceşti argintari. Sfântul Pavel le-a încurcat
mula: „Te jur pe Iisus Dumnezeul evreilor!” socotelile, demascând deşertăciunea
Iudaismul a fost singura credinţă monoteistă închinării la idoli, dumnezei făcuţi de mâini
revelată înainte de Hristos. Documentul omeneşti. Câştigul lor era în pericol, astfel
provine de la un păgân neîncreştinat care nu că Dimitrie le ţine o cuvântare argintarilor
ştia prea multe despre Iisus. El a constat că în urma căreia toţi au strigat: „Mare este
demonii ieşeau la auzul numelui lui Iisus. Artemis a Efesenilor!” (vers. 28), strigăt
În versetul 14 se spune că cei ce făceau repetat în versetul 34. Aceşti oameni i-au
aceste exorcisme era arhiereul Sceva răpit pe Gaius şi pe Aristarh, însoţitorii lui
împreună cu cei şapte fii ai săi. Invocarea Pavel. Sfântul Pavel vroia să meargă la
numelui lui Iisus nu are putere magică. teatru să vorbească celor adunaţi acolo, dar
Sfântul Luca observă şi subliniază asiarhii care-l cunoaşteau pe Pavel l-au
deosebirea dintre minunile pe care le făcea oprit, la fel şi ucenicii săi îl rugau să nu se
Pavel şi minunile săvârşite de aceşti iudei. ducă la teatru.
În versetul 15 se spune că duhul cel rău i-a Despre activitatea Sfântului Pavel la
întrebat pe aceşti iudei zicându-le: „Pe Iisus Efes avem puţine informaţii deoarece Sfân-
îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine tul Luca nu era de faţă.
sunteţi?”. În decursul timpului foarte mulţi
oameni şi-au dat seama de deşertăciunea Capitolul 20
magiei. Vrăjitoria înseamnă slujirea Pavel călătoreşte din nou prin
diavolului, unii oameni aşteaptă binele de la Macedonia şi Grecia; îl învie pe Eutihie
cel care nu poate da decât numai răul.
Faptele Apostolilor 36

la Troa; de la Troa merge la Milet, adevărată „cuvântare de despărţire”, întru-


luându-şi nire relatată în versetele 17-35 (38).
În versetul 22 Sfântul Pavel spune că
rămas-bun de la Biserica Efesului
se duce la Ierusalim „mânat de Duhul
Sfântul Pavel pleacă spre Macedonia şi Sfânt”, iar în versetul 24 Sfântul Pavel
de acolo în Grecia, la Corint. Aici a stat trei vorbeşte în termeni deosebiţi despre slujirea
luni şi dorea să se întoarcă în Siria. Iudeii au lui Hristos: „Dar nimic nu i-au în seamă şi
uneltit din nou împotriva lui şi el s-a hotărât preţ pe viaţa mea nu pun, fără numai să-mi
să se întoarcă prin Macedonia. A fost însoţit împlinesc călătoria şi slujba pe care am
până în Asia de Aristarh, ucenic al său (vezi primit-o de la Domnul Iisus, aceea de a
Fapte 27, 2 şi Coloseni 4, 10), de Secundus mărturisi Evanghelia harului lui Dumne-
din Tesalonic (probabil şi el delegat al tesa- zeu”. Sfântul Pavel are conştiinţa împăcată
lonicenilor pentru colectă), de Timotei (ori- că şi-a făcut datoria faţă de Hristos şi faţă de
ginar din Listra), de Gaius din Derbe, de cei care l-au ascultat vorbind despre Hristos:
Tihic şi de Trofim. “...sunt curat de sângele tuturor”. Slujitorul
În versetul 6 se reia relatarea la lui Hristos răspunde în faţa Lui de sângele
persoana I-a (wir Stücke): „Iar noi, după zile- creştinilor. Sfântul Pavel e conştient că
le Azimelor, am pornit cu corabia de la aceasta este ultima oară când îi vede: „ştiu
Filipi şi în cinci zile am sosit la ei în Troa, că voi toţi nu-mi veţi mai vedea faţa” (vers.
unde am rămas şapte zile”. Detaliile încep 25), lucru reluat în Fapte 21, 11 când
să abunde, Sfântul Luca fiind de faţă. În profetul Agav a arătat ucenicilor lui Pavel
ziua cea dintâi a săptămânii, s-au adunat la ce i se va întâmpla acestuia la Ierusalim.
„frângerea pâinii” (vers.7). Acest text conţi- În versetul 28 avem un text foarte
ne o dovadă clară a faptului că creştinii în important, un temei biblic referitor la ierar-
epoca apostolică serbau duminica. În hia bisericească: „Drept aceea, luaţi aminte
Cartea Faptele Apostolilor zilele sunt la voi înşivă şi la toată turma în care Duhul
numite cu denumirile lor curente (în forma Sfânt va pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi
ebraică). Colecta pentru săraci se organiza Biserica lui Dumnezeu, pe care El a
în ziua I-a a săptămânii, atunci când se se câştigat-o cu însuşi sângele Său”. Din acest
adunau creştinii împreună (vezi 1 Corinteni important verset desprindem trei idei:
16, 2). În versetul 8 avem un temei biblic în a) „luaţi aminte la voi înşivă şi la toată
favoarea folosirii lumânărilor în sens cultic. turma...” aşadar, există o distincţie clară în-
Urmează episodul în care Luca spune că tre turmă şi păstor. Biserica avea deci o
Sfântul Pavel a vorbit oamenilor îndelung, ierarhie constituită, fiind structurată
predica lui prelungindu-se până la miezul ierarhic imaginea de totdeauna a episcopului
nopţii. Un tânăr doborât de somn, a căzut a fost aceea a unui păstor care veghează
jos de la catul al treilea şi l-au ridicat mort asupra turmei sale.
(vers. 7-9). Sfântul Pavel l-a înviat pe acest b) „în care Duhul Sfânt va pus voi
tânăr prin rugăciune. episcopi”. Protestanţii şi neoprotestanţii
În versetul 13 se spune că misionarii spun că pastorii lor sunt simplii delegaţi ai
creştini au plutit cu corabia spre Asson credincioşilor. În textul nostru se spune că
(astăzi un golf pustiu), au venit apoi la episcopii sunt delegaţi ai Sfântului Duh. E
Mitilene (vers. 14), apoi - a doua zi - în faţa vorba aşadar, de o ierarhie sacramentală,
insulei Hios, apoi la Samos, iar apoi la Tro- instituită prin Taina Hirotoniei (a Preoţiei).
ghilion (textul ). Pavel nu vroia să trecă c) Dacă în versetul 17 sunt numiţi
prin Efes (vers. 16) deoarece se grăbea ca „presbiteri”, aici sunt numiţi „episcopi”.
de ziua Cincizecimii, de i-ar fi cu putinţă, să Aşadar, cei doi termeni se fololsesc unul
fie la Ierusalim, urmând să revină la Efes cu pentru celălalt. Episcopi sunt numiţi în
răgaz. Ele era însoţit de cei care duceau sensul de păstori, iar presbiteri în sensul de
colecta la Ierusalim. Sfântul Pavel convoacă conducători ai comunităţii. În Didahie şi
o întrunire cu conducătorii Bisericii din apoi în scrierile Sfântului Ignatie Teoforul
Efes, cu „Preoţii Bisericii” care va deveni o (110-117 d. Hr.), termenii aceştia sunt clar
delimitaţi, aşa cum îi cunoaştem astăzi:
Faptele Apostolilor 37

episcopi, preoţi, diaconi. Aceştia toţi aveau Sfântul Iacov îl sfătuieşte pe Sfântul
hirotonie, însă terminologia a evoluat pe Pavel să ia asupra lui votul naziriatului,
parcurs. Aşadar, în epoca apostolică spre a spulbera zvonurile că el ar fi un
termenul „presbiteri” desemna clerul înverşunat adversar al Legii lui Moise.
hirotonit în general. În versetul 29 Sfântul Sfântul Pavel va face acest compromis de
Pavel vorbeşte despre „lupi îngrozitori care, dragul păcii, nu de dragul său; al păcii dintre
după plecarea lui, nu vor cruţa turma, iar în Bisericile întemeiate de el şi Biserica Mamă
versetul 30 precizează că este vorba despre din Ierusalim.
eretici pseudo-didascali (învăţători În versetul 25 Sfântul Iacov îl infor-
mincinoşi), veniţi de aiurea sau chiar din mează pe Pavel despre decretul apostolic
mijlocul comunităţii. În versetul 31 Sfântul ca şi cum acesta n-ar şti nimic despre el.
Pavel spune că a stat la Efes trei ani (e, de Sfântul Pavel i-a asupra sa votul naziria-
fapt, o rotunjire), iar în versetul 34 avem o tului (vers. 26), iar după şapte zile iudeii din
confirmare a adevărului potrivit căruia Asia au incitat mulţimea din templu, prin-
Sfântul Pavel şi-a câştigat cu braţele sale zându-l pe Pavel, care a fost acuzat că a
pâinea cea de toate zilele. Acest adevăr este introdus în Locaşul Sfânt un netăiat împre-
subliniat din nou de Sfântul Pavel în jur. L-au scos din incinta sacră, voind să-l
Epistola a doua către Tesaloniceni (2 Tesa- ucidă fără judecată. Hiliarhul, comandantul
loniceni 3, 7-9): „Voi înşivă ştiţi cum tre- fortăreţei Antonia din Ierusalim, l-a smuls
buie să ne urmaţi; că noi nu am umblat fără pe Pavel din mulţimea care striga după el:
rânduială între voi, nici n-am mâncat de la „Omoară-l” (vers. 36). Se întâmplă cu
cineva pâine în dar, ci cu muncă şi cu Pavel (cu ucenicul), ceea ce s-a întâmplat, la
osteneală am lucrat ziua şi noaptea, ca pe vremea potrivită, cu Învăţătorul. Ofiţerul
nimeni dintre voi să nu-l împovărăm”. roman este interpelat de Pavel: „Îmi este
În versetul 35 este pomenit un cuvânt al îngăduit să-ţi spun ceva?” (vers. 37). Ofiţe-
lui Iisus care nu e prezent în Evanghelie: rul roman credea că Pavel este un sicar. Iosif
„Mai fericit este a da decât a lua”. Avem Flaviu ne informează că în anul 55 d. Hr.,
trei astfel de cuvinte în Noul Testament, iar un fals prooroc egiptean a strâns în jurul său
în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în apocrife mai mulţi aderenţi pe care i-a adus din
întâlnim mai multe. Ar putea fi un cuvânt pustie până lângă Muntele Măslinilor. De
atribuit Mântuitorului. aici, era gata să cuprindă Ierusalimul cu
asalt. Dar procuratorul Felix i-a presimţit
Capitolul 21 planurile ieşindu-i în întâmpinare cu armata
Călătoria lui Pavel da la Milet la romană şi cu întreaga mulţime a poporului
Ierusalim. Pavel îl vizitează care-l sprijinea, aşa încât în încleştarea care
pe Iacov; Iudeii îl arestează în templu a avut loc egipteanul a luat-o la fugă cu
câţiva din adepţii săi, pe când cei mai mulţi
Având la dispoziție un „jurnal de au fost ucişi ori luaţi prizonieri” (Războiul
călătorie”, Sfântul Luca abundă în datele pe iudaic, II, 261-263). [Eusebiu de Cezareea,
care le oferă: „am plecat pe apă...”; „am Istoria Bisericească, Cartea a II-a, XXII,
mers de-a dreptul”; „am venit la Cos şi a pag. 90].
doua zi la Rodos, iar de acolo la Patara”
(vers. 1). Fenicia şi Cipru sunt „lăsate în Capitolul 22
stânga” (vers. 3). Au coborât la Tir unde au Pavel se apără în faţa Iudeilor din
stat şapte zile. Aici Sfântul Pavel este sfătuit Ierusa-lim; Mărturiseşte cum s-a
de ucenici prin Duhul, să nu se ducă la
convertit
Ierusalim (vers. 4).
În versetul 11 este pomenit proorocul şi cum a fost trimis la neamuri.
Agav, cel care a proorocit foametea din Pavel şi tribunul roman
timpul împăratului Claudiu (Fapte 11, 27- Sfântul Apostol Pavel vorbeşte poporu-
28). Acest prooroc prevesteşte acum ceea ce lui în aramaică. În versetul 4 creştinismul
se va întâmpla cu Pavel la Ierusalim. este numit din nou „Cale”. Tora în limba
În versetul 18 este vorba din nou despre ebraică înseamnă „cale” sau „orientare - drum
„preoţi” (clerici hirotoniţi).
Faptele Apostolilor 38

pe care trebuie să mergi”. Septuaginta a tra- înger şi nici duh, iar fariseii le mărturisesc şi
dus „Tora” cu „Nomos” = Lege. În versetul pe una şi pe cealaltă (vers. 8).
17 Sfântul Pavel aminteşte de extazul care l- În versetul 9 este reamintit îndemnul: „să
a avut în templu, extaz în care Îl vede pe nu ne împotrivim noi lui Dumnezeu” (vezi
Iisus care-i zice să părăsească Ierusalimul poziţia şi argumentul lui Gamaliel din Fapte
deoarece iudeii nu vor primi mărturia despre 5, 38-39). Tribunul roman a dat ordin din
El. Sfântul Pavel îşi justifică propovăduirea nou ca Pavel să fie dus în tabără. În vers. 11
la neamuri, spunând că Iisus l-a trimis (vers. Sfântul Luca menţionează că Domnul i s-a
21). Iudeii l-au ascultat până la acest cuvânt arătat lui Pavel în timpul nopţii, îmbăr-
dar apoi şi-au ridicat glasul şi au cerut bătându-l şi spunându-i: „Îndrăzneşte, Pa-
moartea Sfântului Pavel. Tribunul Claudius vele! Că precum ai mărturisit despre Mine
Lysias a poruncit să-l ducă pe Pavel în la Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi
tabără şi să fie „cercetat cu biciul” ca să afle la Roma”.
de la el motivul pentru care strigau aşa Din versetul 12 aflăm că mai mulţi
împotriva lui (vers. 24). Înainte de biciuire iudei (aproximativ 40), au ţinut un sfat secret
Sfântul Pavel îşi dezvăluie statutul de împotriva lui Pavel, legându-se cu blestem
„cetăţean roman” [„civis romanum sum”]. să nu mănânce şi să nu bea nimic până când
Cetăţenii romani „beneficiau” de o „bona nu-l vor ucide pe Pavel. Un tânăr, „fiul
mors” (cum ar fi decapitarea). În versetul surorii lui Pavel” a descoperit această
28 Sfântul Pavel a spus că a dobândit prin uneltire a iudeilor şi s-a dus în tabără,
naştere cetăţenia romană. Totuşi, vrând să dându-i de veste lui Pavel. Această uneltire
afle de la el adevărul, pentru ce motiv era a ajuns şi la urechile tribunului roman, care
pârât de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit a rânduit (vers. 23) la ceasul al III-lea din
convocarea Sinedriului, ducându-l pe Pavel noapte (ora 9 seara) două sute de ostaşi,
în faţa acestuia (vers. 30). şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţaşi,
ca să meargă până la Cezareea, ca să-l pună
Capitolul 23
pe Pavel la mijloc şi să-l ducă întreg la
Pavel în faţa Sinedriului. Uneltirea procuratorul Felix. Odată cu aceasta a scris
iudeilor împotriva lui Pavel. o scrisoare prin care-l informa pe
Apostolul este dus la Cezareea procurator despre Sfântul Pavel. Şi această
Palestinei. scrisoare respectă tipicul scrisorilor antice,
fiind foarte scurtă, având la început
În versetul 2 este pomenit arhiereul Ana „salutarea”, iar la sfârşit expresia „Fii
al II-lea, cel care, peste patru ani (în anul sănătos!” (vers. 26-30). Antonius Felix a
62) îl va ucide pe Iacov, fratele Domnului, fost procurator al Iudeii între anii 52-60,
episcopul Ierusalimului. Acesta le-a porun- fratele libertului Palas (favorit al
cit soldaţilor să-l lovească pe Pavel, deşi împăratului Claudiu). Pe Felix îl
legea nu îngăduia aşa ceva. Nu aveai voie să caracterizau două lucruri: indiferenţa faţă de
baţi pe cineva fără să fie mai întâi condam- justiţie şi avariţia.
nat: „Te va bate Dumnezeu pe tine, perete
văruit! Tu şezi aici să mă judeci după lege, Capitolul 24
şi împotriva legii porunceşti să mă bată?” Pavel înaintea procuratorului Felix;
(vers. 3).
Apărarea sa faţă de învinuirile iudeilor.
Când a văzut cum „demarează” judecata
lui, Sfântul Pavel şi-a dat seama că va fi În finalul capitolului 23 procuratorul
găsit vinovat. Atunci recurge la o strategie, Felix i-a zis Sfântului Pavel că îl va asculta
ştiind că o parte dintre ei sunt saduchei, iar o când vor veni şi pârâşi săi. La scurtă vreme
altă parte farisei, a strigat în Sinedriu: „Băr- s-au coborât de la Ierusalim arhiereul Ana
baţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. cu câţiva bătrâni şi cu un oarecare retor
Pentru nădejdea în învierea morţilor sunt eu Tertul, înfăţişându-se înaintea procurato-
judecat!” (vers. 6). Cu această afirmaţie a rului împotriva lui Pavel.
reuşit să-i dezbine pe membrii Sinedriului, În toată expunerea din acest capitol se
căci saducheii spun că nu este înviere, nici observă sobrietatea stilului lui Pavel în
raport cu cel al lui Tertul. Sfântul Luca este
Faptele Apostolilor 39

aici foarte bine informat. Sfântul Pavel se Ierusalim, era dureros pentru el, dar nu se
referă la fapte. El a luat asupra sa votul mai putea face nimic. TP 2 – 7 dec. 2021
naziriatului (vers. 18), fapt care l-a izolat pe Regele Agripa şi Berinice, sora Drusilei,
Pavel, nefăcând tulburare în incinta templu- vin să-l felicite pe noul procurator şi îşi
lui. În versetul 14 creştinismul este numit dezvăluie intenţia de a-l vedea pe Pavel.
din nou „Cale”, iar iudeii îl numesc „eres”.
Niciodată creştinii nu au numit creştinismul Capitolul 26
„eres”. Tot ce spune Sfântul Pavel aici este Pavel se apără în faţa lui Festus şi a
foarte bine documentat, totul poate fi probat, regelui Agripa;
iar ce spuneau ei (iudeii) nu putea fi Amândoi îl găsesc nevinovat.
verificat. Pe soţia lui Felix o chema Drusila
sora regelui Irod Agripa al II-lea. Aceştia l- Pentru a treia oară în Cartea Faptele
au ascultat împreună pe Pavel care le-a Apostolilor, Sfântul Pavel aminteşte de con-
vorbit despre credinţa în Hristos Iisus (vers. vertirea lui (minunea petrecută la Porţile
24). Auzindu-l vorbind, Felix s-a înfricoşat, Damascului). În versetul 19 Sfântul Pavel
deoarece - prin vorbele sale - Pavel i-a se prezintă a fi „ascultător al arătării ce-
răscolit conştiinţa. Felix, cum am văzut, era reşti”. Ascultător fiind chemării sale, Sfân-
un om lacom, în versetul 26 se spune că tul Apostol Pavel L-a propovăduit pe
trimitea după Pavel mai des şi sta de vorbă Hristos cu toată îndrăzneala, mai întâi celor
cu el, nădăjduind totodată că Pavel îi va da din Damasc şi din Ierusalim şi din toată ţara
bani ca să-l elibereze. Iudeii şi apoi neamurilor (vers. 20). Acesta
Lui Felix îi era frică de iudei şi vrând să este motivul pentru care iudeii încercau să-l
le fie pe plac (vers. 27), l-a lăsat pe Pavel ucidă (vers. 21).
închis deşi, conform legii, după doi ani - Avem în acest capitol un rezumat al
termenul maxim pentru detenţia preventivă, predicii hristologice a Sfântului Pavel. El se
la expirarea căruia învinuitul nejudecat şi înflăcărase atât de mult în această prezentare
necondamnat - trebuia pus în libertate. a învăţăturii creştine încât procuratorul
Reţinându-l pe Pavel în continuare, Felix Festus a exclamat: „Pavele, eşti nebun!”
săvârşea un abuz. (vers. 24).
Regele Agripa care l-a ascultat pe Pavel
Capitolul 25 şi care ştia (auzise) despre „fenomenul
Pavel face apel la judecata cezarului. creştin” e întrebat: „Crezi tu, rege Agrippa,
Apostolul în faţa procuratorului Festus prooroci? Ştiu că crezi!” (vers. 27). Regele
şi a regelui Agrippa. i-a zis lui Pavel în glumă: „Cu puţin de nu
mă îndupleci să mă fac creştin...” (vers.
Între anii 60-62 d. Hr., procurator al 28). Regele i-a zis lui Festus: „Omul acesta
Iudeii a fost numit Porcius Festus, acesta a putea să fie eliberat, dacă n-ar fi cerut să fie
murit în funcţie. A fost un procurator înţe- judecat de Cezar” (vers. 32).
lept şi drept. Cu toate aceste calităţi şi Fes-
tus apare într-o lumină mai nefavorabilă Capitolele 27 şi 28
(este gata să-l sacrifice pe Pavel numai ca să „O mică odisee apostolică”
fie placul iudeilor, propunându-i apostolului
să meargă împreună la Ierusalim ca să fie Cele două capitole relatează călătoria
judecat acolo). Sfântului Apostol Pavel înlănţuit spre Ro-
Sfântul Apostol Pavel face apel la jude- ma. Ele constituie împreună ceea ce numim
cata Cezarului de la Roma (vers. 10-11). „O mică odisee apostolică”. Sfântul Pavel
Ştiindu-se nevinovat, Sfântul Pavel demască a fost însoţit la Roma de Sfântul Luca,
intenţia procuratorului de a-l duce la Ierusa- autorul cărţii. Sfântul Luca deţine foarte
lim la judecată, numai de dragul iudeilor. multe informaţii despre această călătorie şi
Acest moment este punctul culminant al dă foarte multe detalii, el inspirându-se
conflictului dintre Sfântul Pavel şi oficiali- probabil, pentru aceste două capitole dintr-
tăţile iudaice. Pavel face apel la tribunalul un „jurnal de călătorie”.
păgân. Nu ştim dacă a mai mers cândva la În Fapte 27, 1 exprimarea este la per-
soana I-a plural: „Iar după ce s-a hotărât să
Faptele Apostolilor 40

plecăm pe mare spre Italia...”. Sfântul friguri, având dizenterie. Sfântul Pavel l-a
Pavel a fost predat unui sutaş cu numele vindecat de boala sa şi mulţi alţi bolnavi.
Iuliu, din cohorta Augusta. Această cohortă După trei luni au pornit cu o corabie din
nu era una obişnuită, ci una de pretorieni Alexandria, care iernase în insulă şi care
(garda împăratului). Ce căuta acest sutaş avea pe ea semnul Dioscurilor (fraţii
Iuliu din cohorta pretoriană la Cezareea? Se gemeni Castor şi Pollux, din mitologia
pare că venise ca însoţitor al noului procura- greacă, patronii navigatorilor. Au trecut prin
tor Porcius Festus. Siracuza (unde au stat trei zile), apoi prin
În versetul 9 Sfântul Luca menţionează Regium, iar în ziua următoare au ajuns la
că „Postul trecuse...”, este vorba despre Puteoli. Aici au găsit fraţi creştini, rămâ-
„postul ispăşirii”, nume tradiţional al sărbă- nând la ei şapte zile. După aceea s-au dus la
torii iudaice Iom-Kipur (vezi Levitic 16, Roma. Peste tot - de aici încolo - Pavel a
29 ş.u. / Levitic 23, 27 ş.u.) „În luna a întâlnit fraţi creştini. Pentru acest lucru el a
şaptea în ziua a zecea a lunii”. Ea se mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj
celebra în jurul echinocţiului de toamnă cam (vers. 15). Când au intrat în Roma, sutaşul
pe la 24 septembrie, când navigaţia era de i-a predat pe cei legaţi comandantului
obicei întreruptă până primăvara. Sfântul taberei, iar lui Pavel i s-a îngăduit să
Apostol Pavel recomandă corăbierilor să locuiască aparte, cu ostaşul care-l păzea
renunţe la călătorie (vers. 10), însă sutaşul (vers. 16). Fiind cetăţean roman, Pavel s-a
s-a încrezut mai mult în cârmaci şi în bucurat de privilegiul regimului numit
căpitanul corăbiei decât în spusele lui Pavel „custodia militaris”, care îi acorda dreptul
(vers. 11). de a locui, sub pază, într-o casă particulară. I
În versetele 14-20 se relatează ce s-a se permitea să primească vizitatori, vor-
întâmplat cu corabia din cauza vremii ne- bindu-le de dimineaţa până seara, dând măr-
prielnice. Un înger al Domnului l-a încre- turie despre Împărăţia lui Dumnezeu, cău-
dinţat pe Pavel că toţi vor fi salvaţi (vers. tând ca şi din Legea lui Moise, şi din
22-23). Sfântul Pavel le-a recomandat coră- prooroci să-i încredinţeze despre Iisus (vers.
bierilor să ancoreze corabia la pupa. Acest 23). Ca de fiecare dată, unii credeau în cele
lucru l-a intrigat pe cunoscutul amiral spuse de Pavel, alţii însă nu. Aceasta nu era
Nelson, cel care l-a învins pe Napoleon pe o situaţie nouă pentru Sfântul Pavel. Înainte
mare, în bătălia navală de la Copenhaga. de a pleca de la el, le-a amintit ceea ce
Acest amiral s-a inspirat din această Duhul Sfânt a grăit prin Isaia proorocul
informaţie din Cartea Faptelor. Spre surprin- când a zis: „Mergi la poporul acesta şi zi:
derea căpitanilor de vas, Nelson a ordonat Cu auzul veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu
ca toate navele să fie ancorate la pupa. privirea veţi privi, dar nu veţi vedea, că
Valurile fiind mari, corabia, dacă era fixată inima acestui popor s-a împietrit şi urechile
bine în ancore, exista riscul să fie sfărâmată lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu
de valuri. Ancorată la pupa, corabia „juca”, cumva cu ochii să vadă şi cu urechile să
pur şi simplu, pe valuri. În versetul 37 se audă şi cu inima să înţeleagă şi să-şi revină
spune că în corabie erau de toţi două sute şi Eu să-i vindec” (Isaia 6, 9-10). Acest text
şaptezeci şi şase de suflete. Toţi aceştia au a fost folosit ca argument împotriva iudeilor
scăpat, naufragiind pe insula Malta. de Mântuitorul Însuşi şi de Sfântul Pavel şi
În capitolul 28 se relatează evenimente constituie raţiunea pentru care Evanghelia se
petrecute pe această insulă. Maltezii (bar- vesteşte neamurilor (păgânilor).
barii) erau de origine punică, neafectaţi de În versetele 30-31 avem un scurt sumar
moravurile greceşti sau romane. Aceşti oa- care rezumă activitatea Sfântului Apostol
meni au arătat omenie naufragiaţilor. În Pavel la Roma în cei doi ani ai primei
versetul 7 se spune că Publius era guverna- captivităţi (61-63 d.Hr.).
torul acelui loc (protos cu titlul de „legat” După ce şi-a susţinut cauza înaintea
aflat sub jurisdicţia pretorului roman al tribunalului, Sfântul Pavel a fost eliberat,
Sicilei. Tatăl acestuia era bolnav (Sfântul plecând din nou în călătorii misionare, reve-
Luca ne dă exact diagnosticul, fiind medic nind pentru a doua oară în acelaşi oraş,
de pro-fesie), zăcea în pat, cuprins de unde şi-a sfârşit viaţa ca mucenic. În acest
Faptele Apostolilor 41

din urmă răstimp va fi scris, pe când se afla imagine a Bisericii de atunci (e adevărat
încă în lanţuri, Epistola a doua către puţin nuanţată). Sfântul Luca a preferat să ia
Timotei, în care face de altfel amintire şi de partea bună a lucrurilor. Peste tot autorul
„prima lui apărare” şi de sfârşitul care-l vede acţiunea Sfântului Duh, în ciuda
aşteaptă: „La întâia mea apărare, nimeni nu împotrivirilor care vin, nu din partea
mi-a stat alături; dimpotrivă, toţi m-au autorităţilor romane păgâne, ci din partea
părăsit” (2 Tim 4, 16); „dar mi-a stat alături iudeo-creştinilor, care se simt încă legaţi de
Domnul şi m-a întărit, pentru ca prin mine Legea lui Moise şi de formalismul vechi-
propovăduirea să fie pe de-a întregul testamentar.
adeverită şi toate neamurile să o audă; şi eu Biserica a întâmpinat mereu opoziţie şi
am fost izbăvit din gura leului” (2 Tim 4, piedici, atât din interior, cât şi din exterior, a
17). De aceea, după cuvintele: „am fost avut atunci şi continuă să aibă şi astăzi
izbăvit din gura leului”, el adaugă: „Domnul foarte mulţi adversari. Prezenţa ei a
mă va izbăvi de toată lucrarea cea rea şi mă deranjat şi continuă să deranjeze şi astăzi,
va mântui spre Împărăţia Sa cea cerească”, deoarece ea nu încetează să strice socotelile
lăsându-ne să înţelegem mucenicia sa apro- şi câştigul multora în cele ale lumii, lume
piată, pe care de altfel o afirmă şi mai care - prin prezenţa ei (a Bisericii) – „a fost
deschis în aceaşi epistolă şi în acelaşi capitol întoarsă pe dos” și schimbată din temelii
atunci când spune: „Eu de acum mă jertfesc (Fapte 17, 6).
şi vremea plecării mele s-a apropiat”.
Aşadar, pe atunci, se pare că Luca (în
timpul primei captivităţi 61-63 d. Hr.) îşi
încheiase redactarea cărții „Faptele
Apostolilor”, în care a cuprins numai fapte Pr. Lect. Dr. Alexandru Moldovan
din timpul când Pavel încă era cu el.
Sfântul Clement Romanul spune că Sfân-
tul Pavel a ajuns cu propovăduirea „la por-
ţile Apusului” (planul acesta a fost trasat de
Iisus Însuşi Apostolilor Săi, înainte de Înăl-
ţarea Sa la cer (Fapte 1,8).
Ducându-l pe eroul său la Roma, Sfântul
Luca crede că opera este încheiată. Probabil
că Sfântul Luca avea de gând, într-o altă
lucrare, să prezinte ceea ce s-a întâmplat
mai departe. El a fost alături de dascălul său
până la capăt (anul 67 d. Hr.). Numai că
destinele operelor literare sunt nesigure. E o
mare pierdere că Sfântul Luca nu ne-a lăsat
o continuare a cărţii. Nu ne pomeneşte nimic
despre Sfântul Petru, astfel că episcopatul
roman al Sfântului Petru este o ficţiune, o
invenţie papală.

***

Cartea Faptele Apostolilor constituie


istoria aproape completă a răspândirii Creş-
tinismului pe parcursul primelor trei decenii,
din Ierusalim până la Roma. Chiar dacă
este incompletă, cartea ne oferă totuşi o

S-ar putea să vă placă și