Aratarile lui Hristos dupa Inviere

Aratarile lui Hristos dupa Inviere

Din Duminica Invierii si pana in ziua cand Se va inalta la cer" adica in rastimp de patruzeci de zile"
Domnul Se va mai arata in mai multe randuri ucenicilor Sai. Ramanand cu trupul Sau preamarit in
cuprinsul acestei lumi" El va inceta totusi sa Se supuna intru totul randuielilor proprii actualului eon.
Apare iarasi importanta quadragesimei" asupra careia s-a insistat si in legatura cu ispitirile" eveniment
inaintea caruia Iisus postise timp de patruzeci de zile. Se verifica astfel din nou caracterul sacru al
acestei durate" care" in repetate randuri in cursul istoriei" a constituit o etapa premergatoare intrarii
intr-o

noua

forma

de viata

spirituala.

Se pare ca" dupa moarte" pentru toti oamenii" sorocul de patruzeci de zile are o semnificatie
hotaratoare" credinta pe care o regasim de altfel nu numai la crestini" ci si la popoare pagane.
In iconomia mantuirii" perioada de la Inviere pana la Inaltare a constituit preludiul deplinei preamariri a
lui Hristos" care va avea loc numai atunci cand Se va inalta la cer cu trupul Sau indumnezeit" de unde
Il va trimite pe Stantul Duh peste ucenicii Sai. Acest rastimp" dominat de asteptarea Coborarii
Paracletului" se va afla deci sub semnul Duhului Sfant.
Chiar din prima seara de dupa Inviere" Iisus va impartasi apostolilor darul Sfantului Duh" arvuna a
coborarii ipostatice de la Cincizecime.

Este de presupus ca in toata aceasta perioada El Se ruga neincetat Tatalui pentru trimiterea Duhului"
asa cum le fagaduise la Cina ucenicilor: "Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa
fie cu voi in veac" (Ioan 14" 16). Pana astazi" etapa liturgica cuprinsa intre Pasti si Cincizecime are un
pronuntat caracter pnevmatic.

Ramanand inca patruzeci de zile pe pamant" impreuna cu ucenicii" Hristos le-a impartasit" fara
indoiala" o seama de invataturi pe care ei nu le-ar fi putut primi inainte de Patimi si totodata le-a intarit
credinta in Invierea Sa. Sfantul Ioan Gura de Aur crede ca nu ni s-a pastrat in Evanghelii tot ce a grait
Hristos ucenicilor Sai in aceste zile nimbate de lumina Invierii. Aratarile" care reprezinta darul facut de
Tatal celor ce au crezut in dumnezeirea lui Hristos" constituie mijlocul prin care Fiul cel preamarit a
stabilit o legatura nemijlocita cu cei ramasi sa vietuiasca in lume.
Sfantul Petru spune ca Dumnezeu L-a inviat pe Iisus si "I-a dat sa Se arate" nu la tot poporul" ci noua
martorilor" dinainte oranduiti de Dumnezeu" care am mancat si am baut cu El" dupa invierea Lui din
morti" (F.A. 10" 40-41) - afirmatie de o insemnatate covarsitoare" intrucat atesta atat realitatea
aratarilor" cat si faptul ca ele nu au avut loc decat fata de ucenici.

Numai cei ce au crezut in Hristos si L-au iubit s-au invrednicit sa priveasca chipul Sau cel inviat. Si
totusi" chiar si pentru ei va ramane permanent loc pentru credinta" caci Iisus nu va fi recunoscut
datorita trasaturilor chipului Sau - in acest caz nu ar mai fi fost posibile confuziile subliniate de
evanghelisti -" ci prin semne care tineau de esenta personalitatii si a misiunii Sale.

Cele mai vechi atestari neotestamentare ale aratarilor Domnului se afla in epistola intai catre corinteni
a Sfantului Pavel. Apostolul neamurilor pomeneste de unele aratari ce sunt relatate si de evanghelisti"
dar si de altele" despre care Evangheliile nu spun nimic. Astfel" indata ce afirma ca Iisus a inviat - cea
mai veche marturie neotestamentara despre Inviere -" Sfantul Pavel spune ca Domnul "S-a aratat lui
Chefa" apoi celor doisprezece" (I Cor. 15" 5) Despre aratarea catre Petru se gaseste o mentiune si la
Luca (24" 34)" din care rezulta ca in ziua de Pasti - desigur" dupa ce apostolul" venind la mormant
impreuna cu Ioan" il gasise gol si dupa ce Maria Magdalena Il vazuse pe Domnul in gradina - Acesta S-a
aratat lui Petru. Nu exista insa nici un amanunt asupra acestei aratari" atestate totusi atat de Luca cat
si de Pavel. Este de presupus ca Pavel a cules informatia chiar din gura lui Petru" atunci cand" dupa
convertirea sa" a venit la Ierusalim pentru a-l vedea pe apostol" asa cum chiar el aminteste (Gal. 1"
18).
Tot in ziua de Pasti" si anume dupa-amiaza" Iisus S-a aratat unor ucenici care mergeau la Emaus" fapt
povestit pe larg de catre Sfantul Luca. Poate surprinde faptul ca aratarea ce a avut loc fata de ucenici
prea putin cunoscuti este relatata in amanunte" pe cand cea de care s-a invrednicit Petru este
mentionata doar in treacat. Fara indoiala insa ca si aceasta trebuie sa aiba un sens ascuns. Este de
presupus ca pentru Petru acea aratare a constituit o experienta atat de coplesitoare" incat el nu a
putut impartasi nimanui ce a trait in acele clipe. Ceea ce s-a petrecut atunci intre Domnul si apostolul
Sau a ramas pe vecie o taina" de aceea asupra acestei aratari evanghelistii au pastrat tacere.
Sfantul Luca povesteste" confirmat partial si de Marcu (16" 12)" ca in aceeasi zi doi dintre ucenicii lui
Iisus au pornit catre un sat numit Emaus" asezat cam la saizeci de stadii departare de Ierusalim (Luca
24" 13). Unul dintre ucenici se numea Cleopa. Pe drum ei vorbeau despre cele intamplate cu Iisus"
deoarece aflasera ca mormantul Sau fusese gasit gol de catre sfintele femei. In timp ce mergeau"
Domnul li Se alatura" dar ei nu-L recunoscura" caci "ochii lor erau tinuti ca sa nu-L recunoasca" (24"
16). Din nou deci" ca si in cazul Sfintei Magdalena" ucenicii nu recunosc indata chipul lui Iisus. Este de
presupus ca ceva era schimbat in infatisarea Sa" de aceea recunoasterea va constitui de fiecare data o
adevarata experienta spirituala" care va cere o pregatire prealabila.
Pe cand mergea impreuna cu cei doi" care erau "cuprinsi de intristare"" Iisus ii intreba: "Ce sunt
cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru?" (24" 17). Atunci Cleopa"
surprins de aceasta intrebare" isi arata nedumerirea ca strainul nu cunostea cele ce se petrecusera in
acele zile in Ierusalim. Deoarece acesta parea sa nu inteleaga despre ce e vorba" Cleopa ii povesti pe
scurt cum fusese osandit si rastignit Iisus" din porunca arhiereilor" adaugand: "Iar noi nadajduiam ca El

este Cel ce avea sa izbaveasca pe Israel; si" cu toate acestea" astazi este a treia zi de cand s-au
petrecut acestea" (24" 21). Din cuvintele ucenicului razbate o usoara dezamagire: se temea ca
speranta le fusese inselata.

Totusi" mai departe" Cleopa pomeni de mironositele care au gasit mormantul gol si au primit solia
angelica. La auzul unei asemenea vesti" cativa ucenici "s-au dus la mormant - spune el - si au gasit asa
precum spusesera femeile" dar pe El nu L-au vazut" (24" 24). In ciuda acestor fapte" Cleopa" ca si
insotitorul sau de altfel" se arata neincrezator" fiind pe punctul de a-si pierde nadejdea ca Iisus l-ar mai
putea izbavi pe Israel.

Constatand cat de departe erau acesti ucenici de a putea intelege taina Crucii si a rascumpararii
omului" Iisus ii mustra: "O" nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus
prorocii! Nu trebuia" oare" ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa?" (24" 25-26).
Moartea pe cruce a lui Hristos" Mesia cel asteptat" constituia pentru cei doi ucenici" ca si pentru multi
dintre evrei" un fapt de neinteles" de natura sa le zdruncine credinta. De aceea Domnul staruia tocmai
asupra necesitatii Jertfei Sale" aratand cum toti profetii o prevestisera.

Ajungand la Emaus" ucenicii Il rugara staruitor pe Iisus sa ramana cu ei: ""Ramai cu noi ca este spre
seara si s-a plecat ziua" (24" 29). Pare ca" desi Il recunoscusera" presimteau ca acel calator nu era un
strain pentru ei. Hristos Se indupleca si primi sa cineze cu ei. Asezati la masa" El lua painea si o
binecuvanta" iar apoi" frangand-o" le-o imparti. In acea clipa li se deschisera ochii mintii si Il
recunoscura" dar El Se facu indata nevazut. Abia atunci intelesera ucenicii cine fusese strainul ce-i
insotise pe cale si" reamintindu-si ce simtisera in preajma Sa" marturisira: "Oare" nu ardea in noi inima
noastra" cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile?" (24" 32).

Inainte ca ei sa-L fi recunoscut prin mijlocirea simturilor si a judecatii si sa fi devenit constienti de

aceasta" Hristos a grait inimii lor" adica centrului spiritual din om. Ochii trupesti nu pot percepe - dupa
cum subliniaza Olivier Clement - umanitatea pnevmatica a Celui inviat decat atunci cand Sfantul Duh ii
invredniceste de o viziune la care participa inima. Este de asemenea semnificativ ca prezenta Sa
produce o senzatie de caldura. Duhul Sfant nu Se va descoperi oare sub forma de limbi de foc" iar Tatal
nu ii vorbise lui Moise din rugul aprins? Apropierea Divinitatii este perceputa adesea ca un foc mistuitor
- ceea ce" de altfel" a afirmat si Sfantul Pavel: "Caci Dumnezeul nostru este si foc mistuitor" (Evr. 12"
29).
Trebuie observat ca ucenicii L-au recunoscut treptat pe Iisus" pe masura ce Il ascultau cum le talmacea
Scripturile. Sfantul Chiril al Alexandriei subliniaza de aceea ca este necesar sa patrundem in tainele

Scripturii pentru a-L afla pe Hristos. Totusi" abia atunci cand a savarsit gestul consacrat al
binecuvantarii si frangerii painii au inteles ucenicii de la Emaus ca El era Domnul.
Acestia nu L-au recunoscut dupa trasaturile chipului Sau" ci dupa ceva mai profund" care tine de
personalitatea si de misiunea Fiului.

In tovarasul lor de drum ei L-au descoperit pe Hristos" care Si-a dat trupul pentru viata lumii. Cuvantul
lui Dumnezeu" aflat in Scriptura" va constitui pururea primul imbold pentru recunoasterea lui Iisus si
pentru unirea cu El in taina Sfintei Euharistii. Cleopa si celalalt ucenic intra in comuniune cu Hristos
intr-un mod pnevmatic" euharistic.
Prezenta lui Iisus la modesta cina pe care o iau ucenicii la Emaus" mai are" credem" si o alta
semnificatie. Nu poate fi intamplator faptul ca" dupa Invierea Sa" El Se va arata de patru ori in timp ce
ucenicii sau apostolii mancau" binecuvantand masa lor si chiar ospatandu-Se uneori impreuna cu ei. Sa
nu se uite fagaduiala pe care a facut-o apostolilor la Cina" cum ca le va randui sa manance si sa bea in
imparatia Sa (Luca 22" 30). S-a mai subliniat ca Imparatia este infatisata de Hristos in repetate randuri
sub chipul unui ospat la care comesenii se bucura laolalta de gustarea unor bunuri mai presus de fire"
de aceea El le mai spusese: ""Fericit este cel ce va pranzi in imparatia lui Dumnezeu" (Luca 14" 15).
Binecuvantand" in acea prima seara dupa Inviere" cina ucenicilor ajunsi la Emaus" Domnul anticipeaza
cina cereasca la care vor lua parte alesii atunci cand toate cele vazute vor fi sfintite si transfigurate.

Trebuie retinut ca" atunci cand ucenicii Il recunosc" Iisus Se face nevazut. Apar astfel din plin insusirile
trupului preamarit. De alttel" si atunci cand ucenicii mergeau pe cale" El S-a ivit dintr-o data" fara sa
stie cum si de unde a venit.
Asemenea aparitii si disparitii neasteptate pot fi constatate de cate ori Se va arata Iisus" si de cele mai
multe ori ucenicilor le va trebui un oarecare timp pentru a-L recunoaste" deoarece toate aratarile se
caracterizeaza printr-o infinita discretie. Iubirea" care a biruit prin cruce" se preda libertatii suverane a
iubirii omului" evitand orice element de natura sa atraga atentia sau sa uimeasca.

Indata ce Domnul disparu de langa ei" cei doi se grabira sa se intoarca la Ierusalim" manati probabil de
dorinta de a le impartasi si celorlalti ceea ce se petrecuse la Emaus.

Ajunsi in cetatea sfanta" ei ii gasira pe cei unsprezece adunati laolalta si "pe cei ce erau impreuna cu
ei" (Luca 24" 33).

Prin aceasta ultima precizare" Sfantul Luca ii are desigur in vedere pe ucenici" deosebiti de apostoli"
despre care afirmase ca ar fi fost in numar de saptezeci si doi. El este de altfel singurul evanghelist
care mentioneaza" asa cum s-a aratat" trimiterea in misiune a acestora. Cei doi reintorsi de la Emaus

aflara de la ceilalti ca Iisus inviase si Se aratase lui Simon (24" 34)" adica lui Petru" iar la randul lor ei
povestira intalnirea de la Emaus. Este vrednic de retinut faptul ca" pe cand aratarea catre mironosite
nu ii convinsese pe ucenici de Invierea lui Iisus" cea de care se bucurase Petru avusese darul sa le
spulbere indoielile caci" dupa cum marturiseste Luca" cei unsprezece "ziceau ca a inviat cu adevarat
Domnul si S-a aratat lui Simon" (24" 34). S-ar parea ca si in modul acesta s-au implinit cuvintele
Domnului rostite la Cina catre Petru: "Si tu" oarecand" intorcandu-te" intareste pe fratii tai" (Luca 22"
32).

Pe cand ucenicii se aflau toti impreuna" usile fiind incuiate - "de frica iudeilor"" dupa cum subliniaza
Ioan -" Domnul aparu in mijlocul lor" spunandu-Ie: "Pace voua!" (Ioan 20" 19).

Trupul preamarit al lui Hristos nu mai este supus nici unei ingradiri" de aceea el patrunde si prin usile
inchise.

Cuvintele "pace voua"" salutare uzuala in lumea semita" cu care ii intampina peapostoli dupa
marea incercare" capata acum o noua semnificatie. In lumea supusa mortii - si din aceasta cauza"
aflata permanent sub semnul fricii si al nelinistii -" Hristos aduce vestea cea buna a biruintei asupra
mortii. De acum" cei ce cred in El nu vor mai avea sa se teama de plecarea pe celalalt taram"
deoarece Mantuitorul a prefacut moartea intr-o trecere spre viata" adica intr-un adevarat mister
pascal. De aceea pacea va fi pururea cu cei care" aflandu-se in comuniune cu Dumnezeu" nu vor mai fi
niciodata singuri in fata mortii. Darul pacii va fi intotdeauna semnul prezentei lui Hristos printre
oameni.
Desi fusesera preveniti de mironosite si de Petru" in prima clipa ucenicii se inspaimanta si se
infricoseaza" deoarece cred ca vad un duh (Luca 24"37). Aceasta reactie a lor" fireasca intrucatva"
dovedeste o data mai mult cat de putin pregatiti erau apostolii pentru a primi minunea" in care nu vor
crede decat dupa o iluminare treptata. Pentru a le risipi tulburarea si indoielile si a-i face sa inteleaga
ca El nu este un spirit dematerializat" Hristos le spune: "Vedeti mainile Mele si picioarele Mele" ca Eu
Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti" ca duhul nu are carne si oase" precum Ma vedeti pe Mine ca am"
(Luca 24" 39)" iar in versiunea lui Ioan le arata nu numai mainile si picioarele" ci si coasta ce fusese
strapunsa de lance" insistand deci" in mod evident" asupra realitatii trupului Sau" spre a inlatura orice
banuiala ca ar putea fi o aparitie fantomatica. De asemnea" pentru a evita eventuala presupunere ca
ar putea fi altcineva decat Invatatorul lor" subliniaza: "Eu Insumi sunt".

La auzul acestor cuvinte apostolii se bucura" desi o umbra de indoiala mai staruie in mintea lor" dupa
cum aminteste Luca: "Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se" El le-a zis: Aveti aici ceva de
mancare?" (24" 41). Spre a-i face sa inteleaga ca nu este doar un duh si ca Se afla cu trupul Sau

preamarit printre ei" Iisus le cere deci mancare" iar apostolii Ii ofera o bucata de peste si un fagure de
miere. Petru" incuvantarea rostita cu prilejul botezului sutasului Corneliu" va confirma acest fapt
tulburator: "Am mancat si am baut cu El" dupa invierea Lui din morti" (FA. 10"41).
Hristos vrea sa-i convinga pe ucenici de realitatea mai presus de orice indoiala a trupului Sau" identic
celui cu care fusese rastignit si indurase chinuri" inzestrat cu aceleasi insusiri ca si trupurile muritoare"
dar liber de ingradirile la care acestea sunt supuse. Trupul lui Hristos cel inviat nu mai face parte din
lumea de dupa cadere" de aceea nu mai depinde de legile proprii acesteia. Este un trup indumnezeit
de energiile divine" strabatut de lumina si preamarit" infatisandu-l pe noul Adam.
De retinut ca ucenicii Ii dau Domnului sa manance miere. Despre Emanuel" chipul sub care profetul
Isaia L-a

intrezarit

cu

veacuri

inainte

pe Pruncul

Iisus"

cel

mai mare

vizionar

din etapa

veterotestamentara afirma ca "se va hrani cu lapte si cu tniere" (Isaia 7" 15). In Cantarea Cantarilor"
de asemenea" mirele spune: "Strans-am miruri aromate" miere am mancat din faguri" vin si lapte am
baut" (5" 1).
Prin gestul Sau de a gusta din mierea oferita de ucenici" simbol al hranei spiritualizate din Imparatia
cerurilor" Hristos Se identifica atat cu Mesia cel asteptat" cat si cu Mirele care" la sfarsitul veacurilor"
Se va insoti cu intreaga creatie transfigurata.
In semn de intarire a semnificatiei mesianice incluse in acest gest" Iisus arata ca toate cele scrise
despre El in Legea lui Moise" la prooroci si in psalmi trebuiau sa se implineasca intocmai. Potrivit
cuvantului evanghelistului" Domnul le deschide mintea "ca sa priceapa Scripturile" (Luca 24"45). El
doreste sa-i faca sa priceapa ceea ce le ramasese pana atunci de neinteles" si anume ca Hristos a
trebuit sa patimeasca si apoi sa invie din morti a treia zi (24" 46)" accentuand ca in centrul Scripturii
venerate de ei se afla cuprinsa taina Persoanei si a misiunii Sale. In numele Sau" adauga Iisus" se va
propovadui "pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile" incepand de la Ierusalim" (24" 47).
Prima grija a Lui a fost deci de a-i convinge pe ucenici de realitatea prezentei Sale.
Indata insa dupa ce le spulbera indoielile" El le reinnoieste darul de apostoli" care implica obligatia
propovaduirii: precum M-a trimis pe Mine Tatal" va trimit si Eu pe voi" (Ioan 20" 21). Aceia care cu putin
timp inainte erau sfiosi si infricosati vor trebui sa plece in lume spre a marturisi pretutindeni Invierea
lui Iisus. Atunci cand li se va arata in Galileea" Hristos ii va indemna si mai categoric: "Mergand"
invatati toate neamurile" (Matei 28" 19)" cuvinte confirmate de Petru in cursul activitatii sale: ""Ne-a
poruncit sa propovaduim poporului si sa marturisim ca El este Cel randuit de Dumnezeu sa fie
judecator al celor vii si al celor morti" (F.A. 10"42). Din marturia lui Petru mai reiese si faptul ca
Evangheliile nu pastreaza tot ceea ce le-a descoperit Iisus ucenicilor dupa Invierea Sa din morti.
Indata ce rosti cuvintele de trimitere" Iisus sufla asupra ucenicilor spunand: "Luati Duh Sfant; carora
veti ierta pacatele" le vor fi iertate si carora le veti tine" vor fi tinute" (Ioan 20"22-23). Domnul nu Se
foloseste numai de cuvant" ci si sufla" spre a impartasi apostolilor darul Sfantului Duh. La Cincizecime"
de asemenea" va fi ca o suflare de vant (EA. 2" 2). Trimiterea in vederea raspandirii Evangheliei nu se

poate face decat prin Duhul Sfint. Nu este totusi inca vorba de coborarea ipostatica a Sfantului Duh"
asa cum a subliniat Bulgakov" coborare care va avea loc abia la Cincizecime. Ceea ce confera Iisus
apostolilor in ziua de Pasti este" asa cum au aratat atat Sfantul Ioan Hrisostom cat si Sfantul Chiril al
Alexandriei" harul preotiei" care constituie un dar spiritual ce-si are originea in Duhul Sfant.
La Cina" apostolii au fost sfintiti si consacrati prin rugaciunea lui Hristos" dar harul preotesc nu I-au
putut primi decat dupa ce Mantuitorul Si-a indeplinit slujirea arhiereasca prin Jertfa Sa sangeroasa. In
seara de Pasti" Domnul instituie deci noua preotie si o investeste cu darul de a ierta pacatele"
intemeind astfel si taina pocaintei; totusi" acest har va deveni lucrator abia la Cincizecime. Apostolii
primesc deci darul Duhului Sf'ant direct de Ia Hristos" aflat in mijlocul lor. Astfel ei vor putea intelege
mai bine impreuna-lucrarea Fiului si a Duhului. Coborarea ipostatica a Sfantului Duh de la Cincizecime
va desavarsi ceea ce Domnul a infaptuit in ziua de Pasti. Biserica si sacerdotiul" chemat sa o
calauzeasca" isi afla originea in Hristos si in Sfantul Duh" dar fara Jertfa Fiului Duhul nu ar fi pogorat
peste oameni. Este mereu aceeasi relatie de tip dialectic intre lucrarea Fiului si cea a Sfantului Duh pe
care am surprins-o de-a lungul intregii existente pamantesti a Mantuitorului. Dupa Inviere insa" Hristos
Se afla in situatia de a-L putea El Insusi trimite pe Sfantul Duh" semnul cel mai evident al
preamaririi Sale" de care incep si apostolii sa-si dea seama.
Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca sufland Duh Sfant asupra ucenicilor Hristos reinnoieste firea
omeneasca" deoarece Duhul imprima chipul noului Adam in sufletele pescarilor galileeni.

In ziua de Pasti" cand Domnul S-a aratat prima data ucenicilor adunati laolalta" lipsea dintre ei doar
Toma" apostolul care daduse dovada in mai multe randuri de un spirit pozitiv" fiind strain de orice
avant mistic. Afland de la ceilalti ucenici cum ca ei L-au vazut pe Domnul" acesta" prea putin inclinat
sa creada in miracole - banuind poate ca ucenicii avusesera o vedenie -" le spune: "Daca nu voi vedea"
in mainile Lui" semnul cuielor" si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor" si daca nu voi pune
mana mea in coasta Lui" nu voi crede" (Ioan 20" 25). Toma este stramosul tuturor acelora care refuza
sa creada in Inviere" plecand de Ia considerente ce tin de lumea cu trei dimensiuni" dar ignora faptul
ca dincolo de universul accesibil noua mai exista si alte niveluri existentiale" ce ne raman
necunoscute"

cel

putin

in

actualul

eon.

Dupa opt zile de la Inviere" cand ucenicii se aflau din nou adunati in casa" impreuna si cu Toma de
data aceasta - ei erau deocamdata tot la Ierusalim -" Domnul intra" usile fiind incuiate" ca si cu opt zile
in urma" si" stand in mijlocul lor" le spuse: ""Pace voua". Apoi" apropiindu-Se de Toma" ii grai: "Adu
degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fii necredincios"
ci credincios" (24" 27).

Domnul ingaduie apostolului sa-L atinga. Este inca o treapta a chenozei" un pogoramant fata de
slabiciunea omeneasca" indeplinit de dragul ucenicului a carui credinta se clatina.

Totusi" evanghelistul nu afirma ca Toma ar fi cutezat sa pipaie coasta strapunsa a lui Hristos. Poetul
liturgic insa" autor al cantarilor din duminica Tomii" se intreaba: "Cine a pazit atuncea mana ucenicului
nearsa" cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc?. Indrazneala apostolului este aproape
infricosatoare: ea a dus insa la adevarata convertire a acestuia" care" intr-un avant strain de firea sa" a
exclamat indata: "Domnul meu si Dumnezeul meu!" (24" 28). Strigatul lui exprima cainta pentru vina
de a se fi indoit de Inviere" precum si totala sa predare in mainile Aceluia pe Care II recunoaste drept
Fiul lui Dumnezeu.

Convingandu-se prin mijlocirea simturilor sale ca Iisus Se afla in fata lui cu trupul cu care patimise pe
Golgota" Toma se inchina Domnului sau. In aceeasi clipa i S-a descoperit Omul durerilor si Dumnezeul
care invinsese moartea" avand deci revelatia simultana a personalitatii teandrice a lui Hristos. In
Penticostor" cartea liturgica ce cuprinde cantarile dintre Pasti si Cincizecime" se accentueaza indeosebi
faptul ca aratarea catre Toma a pus in lumina existenta celor doua firi in Hristos. "Neparasind sanurile
pamantesti" Te-ai aratat pre pamant purtator de trup" se canta in prima duminica dupa Pasti.
Indata dupa ce l-a invrednicit pe ucenicul cel iscoditor sa-L priveasca sub indoitul Sau chip de om si de
Dumnezeu" Iisus il mustra pentru necredinta sa" subliniind inca o data ca adevarata credinta nu se
intemeiaza pe probe si dovezi concrete: "Pentru ca M-ai vazut" ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au
crezut!" (24" 29).
Si totusi" indoiala lui Toma a fost mantuitoare pentru multi" caci din toate aratarile de dupa Inviere nici
una nu a atestat intr-un mod atat de evident faptul ca Hristos Se afla in prezent in mijlocul ucenicilor
nu ca o naluca dematerializata" ci cu trupul Sau care patimise pe cruce.
Profetia lui Hristos privitoare la cei ce vor crede fara a vedea se confirma de-a lungul veacurilor" caci
adevarata credinta nu se intemeiaza pe minuni si pe fapte tangibile" ci pe certitudini ce-si au originea
intr-o viata harica. In viata spirituala aproape totdeauna minunea sau senmul nu preceda credinta" ci ii
urmeaza.

Dupa aratarea catre Toma" apostolii au parasit Ierusalimul si s-au intors in Galileea" deoarece acolo le
vestise Domnul inainte de Patimi ca II vor regasi: "Dupa Invierea Mea voi merge mai inainte de voi in
Galileea" (Matei 26" 32). Mironositelor le poruncise de asemenea: "Vestiti fratilor Mei" ca sa mearga in
Galileea" si acolo Ma vor vedea" (Matei 28" 10).

Se pare ca aici a avut loc aratarea catre cei cinci sute de frati" despre care vorbeste Sfantul Pavel in
intaia epistola catre corinteni" dar despre care nu cunoastem nici un amanunt" afara doar de

precizarea facuta de apostolul neamurilor ca multi dintre martorii acesteia mai traiau inca pe cand el
scria.
Tot aici se poate sa fi avut loc si aratarea catre apostolul Iacov" mentionata tot numai de Sfantul Pavel.

In evangheliile canonice nu gasim nici o mentiune asupra acestei aratari" dar evanghelia apocrifa catre
evrei din care Ieronim ne-a pastrat cateva fragmente in lucrarea sa De viris illustribus o consemneaza.
Din acest fragment reiese ca Iisus" aratandu-Se lui Iacov" care fagaduise la Cina ca nu va mai manca
paine pana ce nu-L va revedea pe Domnul dupa ce va fi biruit moartea" ii imbie sa manance painea
binecuvantata de El.

Luca nu vorbeste nimic de revenirea lui Hristos dupa Inviere in Galileea" in timp ce Matei si Ioan
mentioneaza fiecare cate o aratare distincta" proprie numai evanghelistului respectiv" care a avut loc
pe meleagurile galileene. Aceasta reintoarcere a lui Iisus" cu trupul Sau preamarit" pe pamantul Galileii
ar putea surprinde. Poate ca El a voit sa mai priveasca cu ochii" care acum patrundeau dincolo de
invelisul material al lucrurilor" locurile ce Ii fusesera atat de dragi" de aceea a mai poposit un rastimp
in tinutul unde Isi alesese primii invatacei" unde firea sa omeneasca devenise pentru prima data
purtatoare de semnificatii duhovnicesti si unde" pe Muntele Taborului" apostolii intrezarisera mai
inainte de vreme chipul Sau transfigurat. Inainte de a parasi cu trupul lumea aceasta" Hristos revenise
in acea Galilee unde vestise pentru prima data intemeierea Imparatiei" spre a-i investi o ultima data pe
apostoli si spre a-i trimite sa predice Evanghelia pana la marginile pamantului. Poate insa ca prezenta
Dorrmului in Galileea cu trupul Sau indumnezeit a mai avut si alt talc: s-a mai subliniat ca" prin
Invierea Sa" Hristos incepe prefacerea tainica a lumii" ce se va desavarsi abia la transfigurarea finala.
La inceputul misiunii Sale" tot pe pamantul Galileii" la Cana" a schimbat El apa in vin" primul semn
menit sa arate ca chipul lumii acesteia se poate preface" sub actiunea sfintitoare a harului; iar acum"
dupa ce a biruit moartea" Se arata din nou in aceasta tara binecuvantata" incepand lucrarea de
reunificare a creatiei sfasiate prin pacat" prin stergerea hotarului dintre lumea de aici si cea de dincolo.
Reintorsi in Galileea" asa cum le poruncise Domnul" apostolii au revenit pe malul Marii Tiberiadei"
apucandu-se din nou de vechea lor indeletnicire" pescuitul. Aici va avea loc una din aratarile cele mai
bogate in semnificatii tainice" consemnata numai de Ioan. La ea nu vor asista decat sapte dintre
apostoli" si anume: Petru" fiii lui Zevedeu" Toma" Natanael" cel din Cana Galileii" si alti doi ucenici" al
caror nume Ioan nu il da. Este posibil sa fi fost Andrei si Filip.

De cu seara" Petru le spusese apostolilor ca se duce pe lac sa pescuiasca. Ceilalti i-au raspuns:
"Mergem si noi cu tine" (Ioan 21" 3) si" suindu-se cu totii in corabie" au ramas toata noaptea pe apa"
fara sa prinda nimic. In zori" Iisus Se iveste pe tarm" dar ucenicii nu Il recunosc. Este ciudat ca" dupa
Inviere" Hristos poate fi confundat cu alti oameni; iar" pe de alta parte" de atunci incoace orice chip ti-

L poate revela. De pe mal" unde Se afla" Iisus ii intreaba pe ucenicii care mai erau in corabie: "Fiilor"
nu cumva aveti ceva de mancare?" (21" 5)" la care ei raspund negativ. Atunci El ii indeamna:
""Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti afla" (21" 6). Si facand intocmai" navodul li s-a
umplut pana intr-atata ca nu mai puteau sa-l traga afara de multimea pestilor. Abia in acea clipa" Ioan
- care si de data aceasta se desemneaza drept ucenicul "pe care-l iubea Iisus" - intelege cine era acel
necunoscut si ii spune lui Petru:

"Domnul este!" (21" 7). Auzind aceasta" Petru se grabeste sa-si puna haina - "caci era dezbracat""
dupa cum precizeaza evanghelistul - si apoi se arunca de pe corabie in apa" spre a ajunge cat mai
repede la mal" aflat la departare de numai vreo doua sute de coti. Ceilalti apostoli venira cu barca la
tarm" tragand dupa ei mreaja incarcata cu pesti. Aici Il gasira pe Iisus; pe pamant ei vazura jar si peste
pus peste el" iar alaturi paine. Domnul le pregatise masa inainte chiar ca ei sa fi adus cele de
trebuinta" iar indata ce ajunsera la mal El le porunci: "Aduceti din pestii pe care i-ati prins acum"
(21"10). Atunci Petru se urca din nou in corabie si trase navodul la tarm" iar acesta nu se rupse" in
ciuda greutatii" caci prinsesera o suta cincizeci si trei de pesti mari. Iisus" vazandu-i pe apostoli" ii
pofti: "Veniti de pranziti. Si nici unul din ucenici - subliniaza in continuare evanghelistul-nu indraznea
sa-L intrebe: Cine esti Tu?" stiind ca este Dorrmul". Hristos lua painea si le-o imparti" de asemenea si
pestele. Era a treia oara dupa Invierea Sa" dupa cum observa Ioan" cand Iisus venea in mijlocul
ucenicilor" de fiecare data luand parte la masa lor si binecuvantand-o. Ca si la aratari le precedente"
ucenicii nu Il recunosc indata pe Domnul. Ceea ce contribuie la recunoastere este din nou un semn
care le reaminteste modul Sau de a Se purta. Ioan si apoi Petru stiu ca este Domnul atunci cand asista
la repetarea minunii ce precedase chemarea lor la apostolat. Ei recunosc nu pe omul Iisus" "ci misterul
de nepatruns al persoanei lui Hristos. Doua minuni similare insotesc atat chemarea ucenicilor" ce a
avut loc in primul an al propovaduirii Mantuitorului" cat si definitiva lor consacrare" indeplinita dupa
Invierea Sa din morti. Fericitul Augustin a incercat sa faca" asa cum s-a mai aratat" o paralela intre
aceste doua minuni-semne inrudite ca semnificatie.

Daca prima pescuire minunata sugera nasterea si dezvoltarea Bisericii" in conditiile existentei istorice"
a doua pare sa fi avut in vedere etapa finala" cand Biserica va fi integrata in Imparatie" menita sa
readune la sanul ei tot ce a fost zidit spre viata.

Faptul ca la prima pescuire mreaja se rupsese sub greutate iar la a doua nu" desi erau pesti mari"
intareste ipoteza emisa de Augustin. Biserica din perioada istorica va fi continuu amenintata de felurite
primejdii" pe cand in etapa eshatologica ea se va bucura de o pace vesnica. De remarcat de asemenea
ca in mreaja erau numai pesti mari" adica numai suflete mantuite" In timp ce in Biserica istorica se vor
afla" din pacate" si credinciosi care se vor pierde.

Este semniticativ ca Hristos ii asteapta pe apostoli cu pranzul pregatit chiar inainte ca ei sa fi ajuns cu
pestii la mal. El rasplateste osteneala ucenicilor mai inainte ca ei sa ceara ceva. Imparatia este
pregatita pentru alesi "de la intemeierea lumii" (Matei 25" 34). Aceasta ultima masa pe care cei sapte
o iau cu Domnul prefigureaza cina nuntii Mielului (Apoc. 19" 9)" de la sfarsitul istoriei" cand apostolii
vor manca si vor bea in Imparatia Fiului (Luca 22" 30).

Ultima lucrare indeplinita de Hristos inainte de Inaltare este deci pregatirea acestui pranz ce
anticipeaza fericirea vesnica" dar care" in ciuda caracterului sau simbolic" presupune cateva notiuni
extrem de concrete: Domnul asaza pestele pe jar" il frige" imparte painea. Poate nici o alta aratare nu
a evocat atat de limpede posibilitatea ca creatia sa fie transfigurata in cele mai neinsemnate si
aparent prozaice elemente ale ei. In ziua cea mare pare ca nimic nu va fi pierdut" ca totul va fi sfintit si
transfigurat.

Dupa ce mancara" Domnul i Se adresa lui Petru intrebandu-l: "Simone" fiul lui Iona" Ma iubesti tu mai
mult decat acestia?" (Ioan 21" 15). Este o clipa solemna" caciintrebarea lui Hristos il face sa se
cutremure pana in adancuri" reamintindu-i desigur trecatoarea sa cadere. Totusi" fara sovaiala" el
raspunse: "Da" Doamne" Tu stii ca Te iubesc" (21" 15). Petru are certitudinea ca Iisus stie totul in ceea
ce il priveste" ca nimic din fiinta sa nu Ii poate ramane ascuns. Pastorul cunoaste oile Sale. Primind
raspunsul apostolului" Iisus il indeamna: "Paste mieluseii Mei" (21" 15) si apoi revine cu intrebarea:
"Simone" fiul lui Iona" Ma iubesti?"" la care Petru repeta raspunsul de mai sus" primind de data
aceasta porunca: "Pastoreste oile Mele" (21" 16). Dar Iisus ii pune din nou intrebarea: "Simone" fiul lui
Iona" Ma iubesti?"" iar Petru" auzind-o" se intristeaza- dupa cum nu uita Ioan sa consemneze. Apostolul
este surprins si indurerat vazand ca Domnul nu Se increde in cuvintele sale si ii cere mereu o noua
confirmare" asa ca Ii raspunde: "Tu stii toate. Tu stii ca Te iubesc" (21" 17). Este un adevarat strigat
scos din inima" care il defineste perfect pe apostolul iute la manie" nerabdator" dar posedand o
credinta neclintita in Hristos si iubindu-L cu toate fibrele fiintei sale. Si de data aceasta Iisus repeta
indemnul: "Paste oile Mele" (21" 17). Intrebarea "Ma iubesti?" adresata lui Petru Hristos o pune de fapt
fiecarui crestin" caci prima conditie pentru a fi crestin este de a-L iubi pe Mantuitorul. Petru raspunde
in numele apostolilor" dar si in al tuturor crestinilor" ca si pe drumul Cezareii. Se profileaza mereu
ideea sacerdotiu]ui universal" realitate de care Petru a fost mai patruns decat toti ceilalti scriitori
neotestamentari: "Iar voi sunteti semintie aleasa" preotie imparateasca" neam sfant" (I Petru 2" 9)" va
afimla el in epistola sa. "Ma iubesti?" este ultima intrebare a lui Iisus consemnata de Evanghelii"
intrebare care rasuna peste veacuri si ne urmareste pe fiecare din noi pana la sfarsitul vietii. Pentru
viitorul pastor de suflete ea este si mai plina de semnificatie" caci nu poti fi mijlocitor intre Dumnezeusi
oameni daca nu ii iubesti cu adevarat pe cei ce ti-au fost incredintati. Numai cel ce se va darui cu totul
lui Hristos va purta cu dragoste grija de turma. Poate ca aici este cauza adanca a actualei crize a

sacerdotiului din Biserica romano-catolica: pastorii nu-L mai iubesc destul pe Hristos" de aceea isi
parasesc oile.
Intreita intrebare a lui Hristos nu l-a nedumerit numai pe Petru" ci si pe toti aceia care s-au straduit sa
talmaceasca Evanghelia. Majoritatea Sfintilor Parinti au socotit ca Iisus a rostit intrebarea de trei ori
pentru Petru fiindca de trei ori se lepadase acesta de Domnul sau" in modul acesta mustrandu-l
indirect si reconfirmandu-l in demnitatea de apostol. Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca Hristos ii da
lui Petru prilejul de a-si rascumpara prin aceasta marturisire pacatul savarsit si ii reinnoieste investirea
ca apostol. De aceeasi parere sunt si Sfantul Ambrozie si Fericitul Augustin.
Este neindoielnic faptul ca" cerandu-i o tripla marturisire a dragostei sale" Iisus a urmarit sa-i
reaminteasca intreita lui lepadare si sa-i dea totodata prilejul sa dobandeasca iertarea" fara totusi sa-I
fi mustrat nici o clipa pentm caderea sa. Inainte de Patimi El il prevenise pe Petru ca se va sminti"
dojenindu-l pentru prea marea incredere pe care o avea in slabele sale puteri" dar dupa Inviere nu l-a
mai pomenit nimic despre aceasta.

Hristos" Care - dupa cum afimla Petru - stie totul despre ucenicii Sai si despre fiecare dintre noi"
cunostea cat l-a durut pe apostol acea clipa de ratacire si cat de mult se caia acesta. De aceea nu l-a
mai certat si i-a cerut doar sa-si arate dragostea fata de El. Pentru ca Il iubeste pe Iisus" Petru este
iertat" inainte chiar de a o fi cerut. Poate ca apostolul" asemenea vamesului din parabola" nici nu
cuteza sa infrunte privirea Domnului Sau si sa-L roage de iertare. El se afla in situatia pacatoasei care a
uns picioarele Domnului si careia mult i s-a iertat" pentru ca mult a iubit. Sfantul Grigorie
Palama spune ca Petru este tipul omului nou" pentru ca pacatuind a dobandit iertarea" realizand astfel
adevarata convertire (metanaia)" care presupune o totala lepadare de omul cel vechi.
Totusi" repetatele intrebari puse de Iisus lui Petru par sa aiba si alt talc" dincolo de dorinta de
reconfirmare a apostolatului sau.

Pe drumul Cezareii" Hristos ii ceruse lui Petru un raspuns intemeiat pe o convingere de ordin
intelectual" zamislita sub adumbrirea harului" iar apostolul marturisise ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
De data aceasta" Domnul ii cere dragostea sa intreaga" care se va revarsa si peste oi.
Atunci" marturisind in numele tuturor apostolilor ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu" Petru facuse
posibila intemeierea Bisericii si a ierarhiei harismatice chemate sa propovaduiasca Evanghelia. Acum"
fiindca se apropie clipa cand Petru" impreuna cu ceilalti" va purcede la lucrarea de convertire a
neamurilor" Domnul staruie asupra iubirii" principala virtute necesara celui chemat sa pastoreasca
peste suflete. Apostolul trebuie sa-L" iubeasca pe Hristos" iar aceasta iubire nemarginita se va
rasfrange apoi asupra tuturor acelora pentru care El S-a jertfit. Domnul gaseste deci un mijloc ocolit de
a-i acorda iertare apostolului si de a-i reaminti ca apostolatul sau se intemeiaza in primul rand pe
dragoste" caci dragostea "toate le sufera" toate le crede" toate le nadajduieste" toate le rabda.

Dragostea nu cade niciodata" (I Cor. 13" 7-8). Aceeasi dragoste si ingaduinta pe care Iisus i-a aratat-o
apostolului" iertandu-l fara macar sa mai aminteasca de greseala sa" va trebui sa o aiba si el fata de
oile incredintate lui.
Dupa aceasta noua consacrare a lui Petru" Domnul ii profeti intr-un mod figurat in ce chip avea sa
moara: "Cand erai mai tanar - ii spuse El apostolului -" te incingeai singur si umblai unde voiai; dar
cand vei imbatrani" vei intinde mainile tale si altul te va incinge si te va duce unde nu voiesti" (Ioan
21" 18). Mantuitorul anticipeaza aici moartea muceniceasca a lui Petru" care va fi rastignit" ca si
Domnul sau. Sfantul Ioan confirma aceasta interpretare: "Iar aceasta a zis-o" insemnand cu ce fel de
moarte va preaslavi pe Dumnezeu" (21" 19). Spre a fi si mai limpede" Iisus adauga" graind catre Petru:
"Urmeaza Mie" (21" 19). Apostolul Il va urma intru totul pe Domnul sau - atat pe asprele carari ale
vietii" cat si in moartea sa pe cruce.

Asadar" in clipa reintegrarii sale in demnitatea de apostol" Domnul nu ii aminteste lui Petru decat de
moartea care il asteapta" fara a-i pomeni nimic de viitoarele biruinte. La temelia Bisericii" intemeiata
prin Jertfa lui Hristos" se va afla sangele tuturor mucenicilor morti pentru credinta lor in Evanghelie. De
aceea puterea acesteia nu este de ordin lumesc" ci isi afla originea in cruce. Biserica nu trebuie sa se
bizuie pe elemente straine de misiunea sa" ci numai pe capacitatea de jertfa a membrilor ei si
bineinteles pe ajutorul Sfantului Duh.

Orice incercare de a afla in aceasta pericopa argumente in favoarea primatului jurisdictional al lui Petru
si al urmasilor sai este straina de adevaratul duh al Evangheliei. De altfel" asa cum s-a mai subliniat"
atat fagaduiala facuta de Iisus lui Petru pe drumul Cezareii" cat si aceasta a doua consacrare a
apostolului au o adanca semnificatie de ordin religios" ce nu poate fi coborata la o interpretare de
natura juridica.

Indata ce auzi cuvintele lui Iisus: "Urmeaza Mie"" Petru se intoarse si il vazu venind dupa el pe Ioan" si
atunci nu se putu abtine sa puna intrebarea: "Doamne" dar cu acesta ce se va intampla?" (21" 21).

Razbate si din aceasta intrebare indrazneala apostolului" dornic sa afle ce destin ii era harazit
ucenicului iubit.

Iisus ii raspunde cu o mustrare indirecta: "Daca voiesc acesta sa ramana pana voi veni" ce ai tu? Tu
urmeaza Mie" (21" 22). In modul acesta ii reaminteste lui Petru ca nici unui muritor nu ii este ingaduit
sa cunoasca viitorul" El" Fiul lui Dumnezeu" fiind stapan absolut peste vietile si peste mortile noastre.

Inainte de Inaltare" Iisus va reveni asupra acestei interdictii: "Nu este al vostru a sti anii sau vremurile
pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa" (F.A. 1" 7). Ucenicul lui Hristos nu trebuie sa-si puna intrebari cu
privire la ce il asteapta in viitor si mai ales la modul in care va lua sfarsit viata sa pamanteasca.
Indemnul este valabil nu numai pentru ucenici" ci pentru toti crestinii. Grija permanenta a
oricarui crestin adevarat trebuie sa fie de a ramane mereu in comuniune cu Hristos" pentru ca moartea
sa nu-l surprinda departe de El" iar nu de a scruta tainele propriului viitor" care constituie oricum o
permanenta necunoscuta.
Raspunsul dat de Iisus lui Petru a facut sa se nasca printre frati" dupa cum observa chiar Ioan" credinta
gresita ca ucenicul iubit nu va mai muri. Dar tot el se grabeste sa sublinieze ca este vorba de o
interpretare gresita" caci Domnul nu a spus decat: "Daca voiesc ca acesta sa ramana pana voi veni" ce
ai tu?"" intrebare ramasa deschisa si care nu presupune nici o fagaduiala.

S-ar putea spune ca destinele celor doi apostoli evolueaza pe linii paralele" fiecare desfasurandu-se
sub zodii ce le sunt proprii" determinate de profilul lor spiritual" ce difera profund la ambii
ucenici. Viata si moartea lui Petru se inscriu pe o curba de maxima tensiune. El se situeaza mereu in
primul plan al episoadelor evanghelice si tot el va desfasura" alaturi de Sfantul Pavel" cea mai intensa
activitate in vederea raspandirii Evangheliei" dupa Inaltarea la cer a Domnului. Petru este omul actiunii
indraznete"

al

faptei"

prin

care

se

implineste

vocatia

sa

de

apostol"

de

aceea

nu

intamplator Evanghelia lui Marcu" scrisa sub directa sa inspiratie" cuprinde aproape exclusiv relatarea
de fapte si minuni din viata lui Iisus. Moartea sa muceniceasca" consecinta fireasca a misiunii sale" va
avea loc in vazul tuturor si va fi indata cunoscuta de toti fratii.
Viata ucenicului iubit va descrie insa o alta curba. El apare mereu in penumbra" episoadele la care
participa au un caracter mai tainic" pentru ca la Ioan important este nu ceea ce se intampla pe planul
realitatii imediate" ci pe acela al vietii launtrice. Ioan este fiul unui alt duh. La el toate faptele au
caracter de semne" deoarece semnificatia lor se afla dincolo de hotarele lumii sensibile" de aceea si
Evanghelia sa cuprinde numai minuni-semne. Destinul ucenicului iubit este axat pe iluminarea
interioara si pe primirea unor descoperiri suprafiresti. Viata lui Ioan isi va afla incununarea la Patmos"
unde va intrezari intr-o strafulgerare trecerea din istorie in vesnicie" iar sfarsitul sau se va petrece in
tacere si nestiut de nimeni" potrivit cu vocatia apostolului. Cel ce purta numele Inaintemergatorului va
fi si vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos" asa cum subliniaza Papini.

Iisus va veni pentru o ultima data la cei unsprezece in Galileea" iar aceasta aratare va avea un
caracter mai solemn decat cele anterioare. Ea a avut loc pe un munte" unde Iisus le poruncise mai
dinainte ucenicilor sa mearga pentru a-L intalni (Matei 28" 16). Numele acestui munte nu ni s-a
pastrat" insa unii cred ca ar putea fi Taborul sau muntele Fericirilor.

Pare ca Domnul ii astepta in acel loc" caci evanghelistul spune: "Si vazandu-L" I s-au inchinat" ei care
se indoisera" (28" 17). De data aceasta deci nu a mai existat nici o umbra de indoiala" apostolii
recunoscandu-L din prima clipa.

Apropiindu-Se de ei" Iisus le spuse: ""Datu-Mi-s-a toata puterea" in cer si pe pamant" (28" 18).
Nicicand nu a facut El o asemenea afirmatie" dar acum" inainte de a le da apostolilor ultima investitura
si de a-i trimite pana la marginile pamantului" le descopera ca" prin Jertfa Sa" a dobandit de la Tatal
puterea nelimitata peste intreaga zidire. Sfantul Pavel va spune ca" intrucat Hristos S-a smerit si S-a
facut ascultator pana la moartea pe cruce" "Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume" care este
mai presus de orice nume; ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece" al celor ceresti si al
celor pamantesti si al celor de dedesubt" (Filip. 2" 9-10). Unul din semnele prin care se va manifesta
puterea lui Hristos va fi trimiterea Sfantului Duh. Dumnezeul-Om" posedand acum Duhul in
plenitudinea Sa" Se va afla in situatia de a-L putea revarsa peste ucenici" care vor intemeia Biserica.
Acum" dupa ce a fost preaslavit" asa cum Se rugase Tatalui inainte de Patimi" Iisus le porunceste
ucenicilor sa porneasca in lume spre a converti toate neamurile la adevarata credinta: "Drept aceea"
mergand" invatati toate neamurile" botezand-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh"
invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua" si iata Eu cu voi sunt in toate zilele" pana la
sfarsitul veacului" (Matei 28. 19-20).

Asadar" in Galileea" "tara neamurilor"" unde fusesera chemati si randuiti apostoli" primesc ucenicii
ultima investire solemna din partea Domnului lor" o data cu indemnul de a propovadui Evanghelia la
toate popoarele. Acest indemn" adresat acelora care pana de curand se aratasera tematori si
neincrezatori in minunea Invierii" este uluitor. Hristos stie insa ca" intariti de prezenta Sa" menita sa le
confirme realitatea Invierii" si apoi de Sfantul Duh" Care va cobori peste capetele lor" ucenicii vor
putea indeplini ceea ce asteapta de la ei. Redusa la esential" misiunea lor va consta in a invata si a
boteza; trebuie observat insa ca propovaduirea preceda botezul. Convertitii vor trebui mai intai
sa primeasca cuvantul divin" transmis de apostoli" si abia dupa aceea vor fi incorporati" prin botez" in
Biserica. Activitatea pastorala o preceda pe cea sacramentala" dar pentru cei intrati in comunitatea
crestina aceste doua lucrari vor trebui sa se impleteasca continuu" deoarece intre participarea
la Sfintele Taine si neincetata adancire a invataturii crestine este o legatura indisolubila.
Poruncind apostolilor sa boteze in numele Tatalui" al Fiului si al Sfantului Duh" Iisus asociaza in mod
explicit" pentru prima si ultima data in predica Sa" cele trei Persoane ale Sfintei Treimi" incununand
astfel descoperirile Sale cu privire la taina Dumnezeirii. El vorbise continuu de Tatal" de relatiile de
negrait existente intre Fiul si Tatal" precum si de impreuna-lucrarea Fiului cu Duhul" dar nu cuprinsese
cele trei Persoane divine intr-o formula unica" menita atat sa releve ceva din misterul inefabil al
Divinitatii" cat si sa constituie temeiul oricarei invocari liturgice. Acum" in preajma Inaltarii Sale la cer

si a trimiterii Sfantului Duh" Domnul face apostolilor aceasta descoperire cruciala.Biserica ce va lua
nastere la Cincizecime va fi zidita pe temelia treimica. Sfanta Treimeeste izvorul din care isi trage fiinta
Biserica" fiind totodata si arhetipul ce-i slujeste drept model" unitatea Bisericii avandu-si originea in
unitatea treimica.
Fagaduiala ca Mantuitorul va fi pururea cu ucenicii Sai capata in aceasta perspectiva o semnificatie
sporita. Prezenta Domnului alaturi de ucenici se va manifesta sub doua forme: este vorba pe de-o
parte de o prezenta de ordin ontic" ce tine de insasi esenta Bisericii" intemeiata in pe Jertfa Fiului lui
Dumnezeu si constituind trupul Sau mistic" strabatut de energiile divine ce-si au originea in insasi viata
treimica. Hristos Se va afla deci permanent prezent in mijlocul Bisericii Sale" al carui cap este. Pe de
alta parte insa" intre fiecare credincios si Hristos se va stabili o relatie personala" cu un caracter
particular" datorita careia orice ucenic adevarat Il va simti continuu langa el.
La capatul celor patruzeci de zile" Domnul Se va mai arata o data ucenicilor" la Ierusalim" inainte de
Inaltarea la cer" si cu acest prilej le va da ultimele Sale sfaturi. Aceasta aratare va fi analizata in
paragraful consacrat Inaltarii.

Ramanerea lui Iisus pe pamant timp de patruzeci de zile" cu trupul Sau inviat" pare sa fi avut mai
multe finalitati. Dupa dezamagirea incercata de apostoli din pricina mortii Sale pe cruce" Hristos
trebuia sa le intareasca credinta zdnmcinata" convingandu-i de realitate a Invierii" si sa-i trimita in
lume spre a propovadui Evanghelia la toate neamurile.

Inainte insa de a pleca spre a converti neamurile" apostolii trebuiau sa capete o noua investire de la
Domnul" menita sa stearga alunecarile lor din timpul Patimilor si sa le impartaseasca harul preotiei.
Darul Sfantului Duh" pe care ei l-au primit chiar in prima seara dupa Inviere" a constituit" asa cum s-a
mai subliniat" temeiul vocatiei lor apostolice.

Urmarile ramanerii vremelnice a lui Iisus printre pamanteni" dupa Invierea Sa din morti" s-au
manifestat insa pe mai multe planuri. Astfel" prezenta Sa cu trupul preamarit - care apartinea de pe
acum noului eon - in cuprinsul lumii actuale a contribuit fara indoiala la inceputul transfigurarii tainice
a acesteia. Din analiza aratarilor s-a putut constata o permanenta intrepatrundere de planuri
existentiale.Hristos cel inviat cineaza alaturi de apostoli" gusta din fagurele de miere" pregateste
pranzul ucenicilor pe malul lacului Ghenizaret.
Ucenicii se apropie de El" Il ating" "cu ochii lor trupesti strabat pana la realitatea mai presus de fire".
Experienta lor se afla la hotarul dintre cele doua lumi care la sfarsitul veacurilor se vor reuni datorita
Jertfei lui Hristos.
Poate insa ca cele patruzeci de zile au constituit un soroc nu numai pentru lucrarea Sa
rascumparatoare" dar chiar pentru Fiul Tatalui" coborat printre oameni.

Dupa Inviere" Hristos Se afla mai presus de timp si de spatiu" dar accepta totusi anumite ingradiri"
proprii vietuirii in lumea cu trei dimensiuni: pranzirea cu lucenicii" umblarea cu ei pe drum etc.
Supunerea la aceste ingradiri marcheaza o nedesavarsire: nu este inca atinsa preamarirea deplina"
caci indumnezeirea firii umane din Hristos se continua si in perioada dintre Inviere si Inaltare. Bulgakov
spune ca in acest rastimp Domnul Se afla intr-o actiune de permanenta inaltare" dupa cum singur i-a
marturisit Sfintei Magdalena: "Ma sui la Tatal Meu" (Ioan 20" 17).
Inainte de a Se inalta cu trupul in sanul Sfintei Treimi" natura omeneasca din Hristos a trebuit sa fie
deplin pnevmatizata" adica sfintita de catre Sfantul Duh. Abia Inaltarea va aduce deci preaslavirea pe
care Iisus o ceruse de la Tatal inainte de Patimi. Perioada de la Inviere la Inaltare a avut asadar o
insemnatate capitala in iconomia mantuirii si in viata Dumnezeului intrupat.
Natalia Manoilescu Dinu

http://www.crestinortodox.ro/paste/sfintele-pasti/aratarile-hristos-dupa-inviere71154.html