Învierea lui Iisus Hristos 

(Învierea Domnului)

Este un fundament doctrinar și ritual pentru credința creștină - ortodoxă, catolică și protestantă.
Este practic temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile
vremii și de apostolii lui Hristos. La început, învierea ca doctrină nu a fost acceptată în Imperiul
Roman cu excepția primilor creștini.
„Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: Doamne,
ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula.
Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și
să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât
cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți. Iar ei, ducându-se, au întărit
mormântul cu strajă, pecetluind piatra.”
—Evanghelia după Matei 27:62-66[1]
Învierea lui Iisus Hristos (Paștele) este cea mai mare sărbătoare [2][3][4] a mai multor biserici
printre care și Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-
Catolică sau Biserica Reformată. Este sărbătorită în prima duminică de după prima Lună plină de
după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult la altul datorită calendarului adoptat de o
Biserică sau alta (calendarul gregorian sau calendarul iulian)[5]

Mărturii[modificare | modificare sursă]
Mărturii biblice[modificare | modificare sursă]
„Și plecand ele, iata unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate.
Și adunându-se ei împreuna cu bătrânii și ținând sfat au dat bani mulți ostașilor zicând : Spuneți
ca ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam”
—Evanghelia după Matei 28:11-13[1]
„Și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. Iar
ei luând arginții au făcut precum au fost invățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între iudei
până astăzi”
—Evanghelia după Matei 28:14-15[1]
Conform lui Juan Garcés, curator la British Library, care a studiat Codex Sinaiticus, anumite
paragrafe din învierea lui Iisus nu erau incluse în manuscrisele originale ale Bibliei.[6] Garcés se
referă la consensul științific în studiul Bibliei (textologia), afirmând că textele Bibliei s-au
modificat de multe ori de când au fost scrise.[7] Anume, în Codex Sinaiticus lipsesc
versetele Marcu 16:9-20,[8] prin urmare Evanghelia după Marcu nu conține decât relatarea unui
tânăr conform căruia Iisus ar fi înviat, dar nu-I descrie nici învierea, nici pe Hristos înviat. Numai
versiunea neconformă cu originalul (inautentică) a Evangheliei după Marcu Îl descrie
pe Hristos înviat, această descriere fiind rodul fanteziei copiștilor.[9] Prin urmare, versetele Marcu
16:9-20 sunt versete apocrife.[10]
Mărturii independente de Biblie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Testimonium Flavianum.
Flavius Josephus (cca. 37–cca. 100), un evreu și în același timp cetățean roman care a lucrat sub
dinastia Flavienilor a scris Antichitatea Evreilor, cca. 93, care conține un pasaj intitulat Isus și
Pilat, în care se descrie moartea și învierea lui Isus Hristos, fragment care conține pasajul
următor: „Când Pilat (...) L-a condamnat pe Isus la moarte prin crucificare, cei ce L-au iubit pe
El, nu au cedat [să Îl urmeze], căci El, li s-a arătat a treia zi după moarte, viu, exact cum au
proorocit prorocii Vechiului Testament.”[11] Fragmentul citat pare a fi însă un adaus (o
interpolare în textul original[12]), deoarece e puțin credibil că un evreu declarat fariseu și despre
care Origen scrie că "nu credea că Iisus este Mesia" (Hristos)[13][14], așa cum e cazul cu
istoricul Flavius Josephus, ar fi putut crede că pretinsa înviere a lui Iisus confirmă pasaje din
Vechiul Testament (pasaje care numai creștinii, nu și evreii, le interpretau a fi în legătură cu
Iisus); dealtminteri e recunoscut faptul că scrierile lui Flavius Josephus au fost subiectul și altor
intervenții creștine pe text.[15] Ca atare rămâne discutabil dacă un izvor istoric independent
de Biblie și a cărui autenticitate este azi admisă, chiar confirmă ideea că Isus ar fi înviat. Din
punct de vedere psihologic, unii argumentează că relatarea învierii se bazează pe halucinațiile
Apostolilor produse de intensa lor tristețe datorată pierderii lui Iisus.[16]
Istoricitate[modificare | modificare sursă]
Istoricii de după Epoca Luminilor lucrează cu naturalism metodologic,[17] de aceea ei nu pot
niciodată confirma miracolele drept evenimente istorice reale (Flew 1966: 146; cf. Bradley
1874/1935; Ehrman 2003: 229).[18][19]
Conform lui N.T. Wright, paradigma dominantă a istoricilor post-iluminiști este că învierea lui
Isus a fost doar o experiență subiectivă.[20]

Arătările lui Iisus după Înviere[modificare | modificare sursă]

 Arătarea către Maria Magdalena (Ioan 20:11-18; Marcu 16:12-13)

 Arătarea către femeile mironosițe (Matei 28:9-10; Luca 24:10-11)

„..Atunci Iisus le-a zis (minorosiţelor): Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei ca să
meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea!”
 Învierea Domnului (pictură pe sticlă, zugrav anonim, școala de la Nicula, icoană aflată în
colecția Arhiepiscopiei Clujului)
„Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă!
Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă
temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea.”
—Matei 28:9-10[1]
„Iar ele erau: Maria Magdalena, și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care
ziceau către apostoli acestea. Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au
crezut.”
—Luca 24:10-11[1]

 Către apostolul Său, Simon Petru (Luca 24:34; Cf. Corinteni 25:5)

 La doi ucenici in drum Său spre Emaus (Luca 24:13-35; Marcu 16:12-13)
 Apostolilor și unor ucenici la Ierusalim, în seara Învierii (Ioan 20:19-23; Luca 24:36-43)
 Apostolilor după opt zile, împreună cu Toma, la Ierusalim
„Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci
au zis lui ceilalți ucenici : Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis : Dacă nu voi vedea, în mainile
Lui, semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! (...) a răspuns
Toma și a zis: Domnul Meu și Dumnezeul meu. Iisus i-a zis : Pentru că M-ai vazut, ai crezut!
Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”
—Ioan 20:26-29[1]

 La șapte Apostoli, în Provincia Galileea, lângă Marea Tiberiadei

„Dupa acestea, Iisus s-a arătat iarași ucenicilor la marea Tiberiadei și s-a arătat așa : Erau
împreună Simon Petru și Toma, cel numit Geamănul și Natanael cel din Cana Galileii și fiii lui
Zevedeu, și alți doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: mă duc să pescuiesc. Și ei i-au zis:
Mergem și noi cu tine. Și au ieșit și s-au suit în corabie și în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar
făcîndu-se dimineață, Iisus a stat la țărm; dar ucenicii n-au știut că este Iisus. Deci a zis Iisus:
Fiilor, nu cumva aveți ceva de mâncare? Ei au răspuns: Nu. Iar El le-a zis : Aruncați mreaja în
partea dreaptă a corabiei și veți afla. Deci au aruncat-o și nu mai puteau s-o tragă de mulțimea
peștilor. Și au zis lui Petru ucenicul pe care-l iubea Iisus : Domnul este. Deci Simon Petru
auzind că este Domnul și-a luat haina, căci era dezbrăcat și s-a aruncat în apă. Și ceilalți
ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de țărm, ci ca la doua sute de cotii, trăgând
mreaja cu pești (...) Deci a venit Iisus și le-a luat pâinea și le-a dat-o lor și de asemenea și
peștele. Aceasta este acum a treia oară când Iisus S-a arătat ucenicilor, după ce S-a sculat din
morți”
—Ioan 21:1-14[1]

 Tuturor Apostolilor pe un munte din Galileea

„Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise Iisus. Și vazându-
L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Și apropiindu-Se Iisus le-a vorbit lor, zicând : Da-tu-Mi-
s-a toată puterea în Cer și pe Pământ. Drept aceea, mergând învătați toate neamurile,
botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!”
—Matei 28:16-20[1]

 Arătarea la mai mult de cincisute de ucenici (I Cor 15.6) și Arătarea către Apostolul Iacov (I
Cor 15.7)
 Apostolilor, în ziua înălțării Domnului în Ceruri (Luca 24:44-53; Marcu 16:15-20)
„Și i-a dus afară până spre Betania și ridicându-Și mâinile i-a binecuvantat. Și pe când îi
binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer.”
—Luca 24:44[1]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Paști

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ a b c d e f g h i Biblia Ortodoxă Online

2. ^ Învierea lui Iisus in texte stravechi Arhivat în 10 mai 2008, la Wayback Machine., 24
aprilie 2008, Revista Magazin, accesat la 3 septembrie 2013
3. ^ Învierea Domnului - escoala.ro
4. ^ Dovezi ale învierii lui Iisus
5. ^ Site-ul Creștin-Ortodox
6. ^ Oldest known Bible goes online, by Richard Allen Greene, CNN.
7. ^ Loc. cit., cf. Heyns Lecture Series: Misquoting Jesus: Scribes Who Altered Scripture
and Readers Who May Never Know, by Bart D. Ehrman, MDiv, PhD. Arhivat în 15
martie 2008, la Wayback Machine.
8. ^ Mark 16 (Codex Sinaiticus)
9. ^ Mark 16:8-20 (NIV) - citat: „[The earliest manuscripts and some other ancient
witnesses do not have verses 9–20.]” Cf. istoricul NIV pentru acest pasaj.
10.^ Apocrif Dexoline.ro
11.^ Iosif Antiquities 18.3.3
12.^ The student of Christian theology is interested in the significance of the famous
testimonium Flavianum, which was long accepted as evidence of the truth of Christian
doctrine, the more cogent since it was furnished by an unbeliever, but which is now
recognized by most scholars as a later interpolation in the Jewish Antiquities. -
Propaganda and Censorship in the Transmission of Josephus, Eva Matthews Sanford,
Transactions and Proceedings of the American Philological Association, Vol. 66 (1935),
pp. 127-145, The Johns Hopkins University Press.
13.^ The main reasons for the prevailing opinion are that whereas Josephus declares
himself a follower of the Pharisees (Life 12) and Origen says that Josephus did not
believe Jesus the Messiah (Contra Celsum I.47; Commentary on Mt. VIII.17), […] - An
Arabic Version of the Testimonium Flavianum and Its Implications by Shlomo Pines,
Review by: Morton Smith, Journal of Biblical Literature, Vol. 91, No. 3 (Sep., 1972), pp.
441-442, Published by: The Society of Biblical Literature.
14.^ OrigenCommentary on Matthew 10.17; Against Celsus 1.47.
15.^ And finally, another fragment from Josephus that is cited by Origen and
Eusebius, although missing from all known versions of this historian and seemingly
a Christian interpolation, contains identical details and thus presents a Jewish-Christian
parallel to the same views. - The Tomb of James, Brother of Jesus, as Locus Memoriae,
Author(s): Yaron Z. Eliav, Source: The Harvard Theological Review, Vol. 97, No. 1
(Jan., 2004), pp. 33-59, Published by: Cambridge University Presson behalf of the
Harvard Divinity School.
16.^ From a psychological viewpoint, some argue that the resurrection is grounded in grief-
induced hallucinations. Whatever the case, the death of Jesus has been the major focus
by which millions have reflected upon their own death and sought relief when bereaved
of those they love. - Jesus, Macmillan Encyclopedia of Death and Dying, Douglas J.
Davies, Ed. Robert Kastenbaum. Vol. 1. New York: Macmillan Reference USA, 2002.
p492-496.
17.^ Bart D. Ehrman (23 septembrie 1999). Jesus: Apocalyptic Prophet of the New
Millennium. Oxford University Press. p. 197. ISBN 978-0-19-983943-8. As I've pointed
out, the historian cannot say that demons—real live supernatural spirits that invade
human bodies—were actually cast out of people, because to do so would be to transcend
the boundaries imposed on the historian by the historical method, in that it would
require a religious belief system involving a supernatural realm outside of the historian's
province.
18.^ McGrew, Timothy, "Miracles", The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Winter
2015 Edition), Edward N. Zalta (ed.), http://plato.stanford.edu/entries/miracles/
Flew, Antony, 1966, God and Philosophy, London: Hutchinson.
Ehrman, Bart D., 2003, The New Testament: A Historical Introduction to the Early
Christian Writings, 3rd ed., New York: Oxford University Press.
Bradley, Francis Herbert, 1874, “The Presuppositions of Critical History,” in Collected
Essays, vol. 1, Oxford, Clarendon Press, 1935.
19.^ Ehrman, Bart (28 martie 2006). „William Lane Craig and Bart Ehrman "Is There
Historical Evidence for the Resurrection of Jesus?"”. College of the Holy Cross,
Worcester, Massachusetts: bringyou.to. Accesat în 11 august 2010. Historians can only
establish what probably happened in the past, and by definition a miracle is the least
 probable occurrence. And so, by the very nature of the canons of historical research, we
can't claim historically that a miracle probably happened. By definition, it probably
didn't. And history can only establish what probably did. Mai multe valori specificate
pentru |author= și |last= (ajutor)
20.^ Karkkainen, Veli-Matti (2017). Hope and Community: A Constructive Christian
Theology for the Pluralistic World, vol. 5. Wm. B. Eerdmans Publishing Company.
p. 84. ISBN 978-1-4674-4874-1. Accesat în 2 decembrie 2022.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Despre Învierea Domnului la enciclopedia OrthodoxWiki

 Motivul Invierii in afara crestinismului, 25 iunie 2010, Marc Ulieriu, Descoperă
 Învierea Domnului, 18 aprilie 2006, Revista Magazin
 Sarbatoarea Invierii cu familia regala, 9 aprilie 2004, Alexandru Nastase, Ana Maria
Luca, Jurnalul Național
 Martorii Învierii Domnului, în „cărțile ascunse“ Arhivat în 12 noiembrie 2013, la Wayback
Machine., 21 aprilie 2012, Dumitru Manolache, Ziarul Lumina
 Altare închinate Învierii Domnului Arhivat în 1 septembrie 2014, la Wayback Machine., 7
aprilie 2010, Alexandru Briciu, Ziarul Lumina
 Lumanarea de Inviere, 3 iulie 2012, Alina T., CrestinOrtodox.ro
Învierea Domnului în Artă

 Icoana Învierii. Istoria, sursele și tipologia reprezentării Arhivat în 3 septembrie 2013,

la Wayback Machine., 8 mai 2013, Monahia Atanasia Văetiși, Ziarul Lumina
 Penelul marilor pictori a zugrăvit Calvarul și Biruința Arhivat în 3 septembrie 2013,
la Wayback Machine., 4 mai 2013, Dan Cârlea, Ziarul Lumina