Predică la Duminica Mironosițelor

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Iubiți credincioși:

HRISTOS A ÎNVIAT!

In relatarea evenimentului Invierii Domnului, episodul femeile mironosite ocupa un loc

aparte in gandirea teologica pascala a evanghelistilor. Ele au fost cele dintai carora Domnul
Inviat li s-a aratat, cele dintai care L-au recunoscut Inviat si cele dintai care au dus Apostolilor
vestea Invierii. Prima marturisire rostita a Invierii – Hristos a inviat! – pastrata in salutul
pascal bimilenar crestin, apartine tot unei mironosite (In 20,18).
     In istoria crestinismului, ele au ramas sub acest nume – mironosite – pentru ca s-au dus a
treia zi dupa ingropare, la mormantul Domnului, ca sa unga cu miresme, potrivit obiceiului
iudaic, trupul lui Iisus. Erau, asadar, purtatoare de mir. Dar, oare, acesta este faptul cel mai
relevant, in virtutea caruia sa li se confere acest supranume, sau exista ceva mai important in
implicarea lor in istoria evenimentului Invierii si care ar putea sa le confere un titlu mult mai
justificat cu fapta lor? Ca sa raspundem la aceasta intrebare, este important sa analizam
atitudinea lor referitoare la Domnul rastignit si inviat, asa cum este ea prezentata, in special,
in relatarea evanghelistilor sinoptici. In acest sens Matei scrie: "Dupa ce a trecut sambata,
cand incepea sa se lumineze, in ziua intai a saptamanii, a venit Maria Magdalena si cealalta
Marie, ca sa vada mormantul" (28,1). "Cealalta Marie" nu putea fi decat "Maria, mama lui
Iacov si Iosie" (cf. Mt 27, 56; 61). Marcu o adauga si pe Salomea (16,1), iar Luca o
mentioneaza si pe Ioana, dand in acelasi timp, de inteles, ca erau si altele: "Iar ele erau: Maria
Magdalena si Ioana si Maria lui Iacov si celelalte impreuna cu ele..." (24,10).
     In drum spre mormant ele erau ingrijorate in legatura cu piatra de la usa mormantului.
Evanghelistul Marcu consemneaza: "Si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la
usa mormantului?" (16, 3). Dar, ajunse la mormant, un fior le strabate fiinta: piatra nu mai era
la usa mormantului. Un cutremur se produsese, iar un inger al Domnului, coborandu-se din
cer, "a pravalit piatra si sedea deasupra ei" (Mt 28, 2). Femeile n-au fost martore acestor
evenimente, iar strajerii, spune Sf. Matei, vazand pe inger, s-au cutremurat de frica si "s-au
facut ca morti" (28,4). Ceea ce retine insa atentia, in mod deosebit, e dialogul ingerului cu
femeile aflate la mormant. El se rezuma la cateva indemnuri si la o intrebare, care, de fapt, e o
constatare: "Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul cel rastignit? A inviat! Nu
este aici (Mc 16,6).
     Expresia "cel rastignit" – un participiu perfect pasiv cu articol hotarat - este un titlu dat de
evanghelist lui Iisus. Marcu consemneaza si titlul de "Nazarineanul"; Matei, in schimb, retine
pentru Iisus doar titlul "cel rastignit". Credem ca nu intamplator evanghelistii au adaugat acest
titlu, din urma, lui Iisus. Este foarte probabil ca ei sa fi vrut sa accentueze un zel si un
devotament al femeilor mironosite pentru Iisus, cu totul aparte. A-L cauta pe Iisus, Cel
biruitor si triumfator peste moarte, este un lucru obisnuit si simplu. Multi Il vor fi cautat dupa
ce vor fi auzit ca a inviat din morti. Dar, aceste ucenite Il cauta insa pe Iisus atunci cand nu-L
stiau decat pe Rastignitul parasit de ucenici, batjocorit si mort pe crucea infama a facatorilor
de rele. Asadar, n-au cautat un Iisus fara Cruce. Poate tocmai acesta este motivul pentru care,
atunci cand li s-a aratat dupa inviere, Mantuitorul Hristos le-a aratat apostolilor mainile,
picioarele si coasta Sa (Lc 24, 39-40; In 20,27). A vrut parca sa le arate ca, desi a inviat, El
ramane pentru ei un Iisus vesnic crucificat. Asadar, singurul drum pe care il poti urma pe
Iisus, ca ucenic al Lui, este cel al Crucii.
     Evanghelistul Matei, spre deosebire de Marcu, nu consemneaza in cuvintele ingerului
intrebarea pe care el a pus-o, ci numai o constatare: "Nu va temeti! Stiu ca pe Iisus cel
rastignit il cautati" (Mt 28,5). Asadar, ingerul cunostea preocuparea femeilor ajunse la
mormant. Accentul cade in aceasta relatare si pe verbul stiu. Ceea ce este insa foarte
important e faptul ca ambii evanghelisti consemneaza in cuvintele ingerului, inainte de
intrebarea-constatare, preocuparea solului ceresc pentru linistirea femeilor: "Nu va temeti"
(Mt 28,5); "Nu va inspaimantati!" (Mc 16,6). Erau primele cuvinte ale mangaierii pascale
aduse din cer pe pamant. Avand in vedere ca prezicerea lui Iisus, si anume, ca a treia zi va
invia, nu a fost luata in serios nici de femei, ne-am fi putut astepta la un mesaj al ingerului
marcat de o mustrare. Dar nu a fost asa. Totusi, un repros delicat poate fi sesizat in cuvintele
sale: "Nu este aici; a inviat precum a zis..." (Mt 28,6). Expresia "precum a zis" poate ascunde
in interiorul ei nuanta unei mustrari mai blande. Dar, pentru a le linisti, ingerul adauga:
"Veniti de vedeti locul unde a zacut" (Mt 28,6).
     Conform informatiei lui Marcu (16,5), femeile erau in acest moment deja in interiorul
mormantului. Ingerul le invita sa vina mai aproape pentru a vedea ceva mai mult: nu numai
mormantul gol, ci fasiile de panza in care fusese infasurat trupul lui Iisus, dar mai ales
mahrama care a fost pe capul Lui si care, acum, se gasea undeva, intr-un colt al mormantului,
impachetata, asezata cu grija, ceva mai departe de giulgiuri (cf. In 20,6-7). In mormant era,
asadar, ordine desavarsita. Femeile trebuiau sa se convinga, astfel, ca trupul Domnului nu
fusese furat, mormantul nu fusese profanat, altfel fasiile de panza ar fi lipsit, iar mahrama nu
ar fi fost pusa cu grija, impaturita, intr-un loc anume din mormant. In consecinta, spusele
ingerului, ca El a inviat, trebuiau crezute.
     Dialogul ingerului cu femeile de la mormant sfarseste cu mandatul pascal pe care acesta il
incredinteaza lor: "Si, degraba mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti si, iata,
va merge inaintea voastra in Galileea; acolo Il veti vedea" (Mt 28,7). Astfel, ingerul nu le
risipeste numai spaima, ci le aduce si bucuria. Aceasta mangaiere si bucurie va spori in
intensitate atunci cand Iisus, intampinandu-le pe femei, le va rosti aceleasi cuvinte: "Nu va
temeti! (Mt 28,10).
     Credinta pascala se nastea astfel din mormantul gol. Iisus si-a scos singur fasiile de panza
si mahrama, le-a asezat cu grija in mormant, si-apoi, glorios si triumfator asupra mortii, iese
din mormant. Buimacite, mai mult decat convinse, de cele vazute, femeile se intorc in graba
de la mormant si se grabesc sa duca apostolilor vestea Invierii adusa de inger si dovedita de
mormantul gol. Cuvintele lor insa n-au fost crezute de Ucenici. Evanghelistul Luca
consemneaza acest insucces: "Si cuvintele acestea au parut inaintea lor ca o aiureala si nu le-
au crezut" (24,11). Vestea invierii a inceput sa se raspandeasca, insa nu era acceptata ca fiind
adevarata (cf. Mc 16,13; Lc 24, 22-25). Se pare ca vestea era prea mare si prea neobisnuita.
     Dar, in drum spre apostoli, femeile sunt intampinate de insusi Iisus Biruitorul, care le
spune: "Bucurati-va!" (Mt 28,9). Ele L-au recunoscut imediat, au cazut cu fata la pamant, I-au
imbratisat picioarele si I s-au inchinat. Era Iisus real, Cel pe care L-au urmat si I-au slujit in
misiunea Lui. Acum era in fata lor ca Domnul inviat. Evanghelistul Matei descrie sugestiv
acest moment: "Si plecand ele in graba de la mormant, cu frica si cu bucurie mare au alergat
sa vesteasca Ucenicilor Lui. Dar, pe cand mergeau ele sa vesteasca ucenicilor, iata, Iisus le-a
intampinat, zicand: Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au
inchinat" (28,8-9). Iisus a avut chiar si un mesaj pentru ele: "Nu va temeti! Duceti-va si vestiti
fratilor Mei, ca sa mearga in Galileea, si acolo Ma vor vedea" (Mt 28, 10).
     Cuvintele lui Iisus erau mai mult decat un salut; ele contineau certitudinea Invierii, pentru
ca erau rostite tocmai de cel ce fusese mort, iar acum era viu. Aceasta certitudine s-a
transformat rapid in bucuria pascala, care va fi asociata, de atunci si pana astazi, cu inchinarea
oferita Celui Inviat. De fapt, aceste femei-ucenite sunt primele care-I ofera lui Iisus Cel Inviat
inchinarea post-pascala. Acolo, in praful de pe drumul dintre mormantul gol si apostolii
buimaciti, zavorati undeva de frica iudeilor, in expresia unor fete prosternate la picioarele lui
Iisus, se naste cultul pascal crestin si adorarea Domnului Inviat. Ba, mai mult, ucenitele femei
sunt primele dintre cei ce I-au slujit si L-au urmat pe Iisus, care primesc si mandatul post-
pascal de vestire a Invierii. Ele devin astfel primii apostoli propovaduitori ai Invierii.
     Important de remarcat in acest mandat kerigmatic-pascal, dat de Iisus, este expresia "vestiti
fratilor Mei" (Mt 28,10). In indemnul ingerului apare expresia "spuneti ucenicilor Lui" (Mt
28,7). Intrebarea care se pune, in acest context, este urmatoarea: Sa fi avut ingerul in vedere
doar pe Ucenici, adica pe Apostolii Domnului, iar Iisus pe cercul larg al Ucenicilor Lui, adica
nu numai pe Apostoli, ci si pe toti cei care L-au iubit si adorat pe pamant si carora femeile
puteau acum sa le vesteasca Invierea? E posibil. Daca e asa, atunci mandatul misionar pascal
incredintat femeilor ucenite, care se intorceau de la mormant, capata valente universale din
chiar ziua invierii. Din aceasta perspectiva, predica misionara pascala incepe cu femeile
ucenite ale zilei invierii si nu cu Apostolii directi ai Mantuitorului.
     Episodul "femeile mironosite" naste totusi cateva intrebari: De ce nu s-a aratat Iisus mai
intai celor Unsprezece? De ce femeilor? De ce nu s-a aratat ingerul si lui Petru si lui Ioan,
aflati la mormantul gol? Desigur, sunt intrebari la care, o parte dintre exegeti spun ca nu am
avea un raspuns. Totusi, unul poate fi gasit. Este, de fapt, un raspuns cuprins intr-o intrebare:
Oare nu cumva aratarea lui Iisus acestor Ucenite-femei va fi insemnat o rasplata pentru felul
in care ele s-au manifestat in a-L sluji in misiunea sa mesianica, iar, mai apoi, pentru
atitudinea pe care au avut-o fata de El in patimi, moarte si ingropare? Din cele ce urmeaza,
poate fi intrezarit un raspuns la aceasta intrebare.
     In ceea ce priveste modul in care s-au raportat la patima si moartea Mantuitorului si apoi la
invierea Sa, atitudinea femeilor-ucenite e mult superioara Apostolilor:
     a – la rastignirea lui Iisus, pe Golgota, Apostolii s-au imprastiat, iar ele sunt de fata, la
poalele Crucii (Mt 26,56; 27, 55). Se pare ca Patima Mantuitorului i-a deceptionat in asa
masura pe Apostoli, incat au inceput sa puna la indoiala tot ceea ce crezusera si marturisisera
pana in acel moment despre Iisus. Doi dintre ucenicii Sai, in drum spre un sat, in ziua Invierii,
au dat chiar glas acestei deceptii: "Iar noi nadajduiam ca El este Cel ce avea sa izbaveasca pe
Israel" (Lc 24,21). Exprimarea la trecut ar putea fi interpretata in sensul ca "am nadajduit, dar
acum nu mai nadajduim". Nu intalnim insa, in nici o imprejurare, vreo atitudine asemanatoare
in comportamentul Ucenitelor Domnului.
     b – la ingroparea lui Iisus nu este de fata nici un Apostol; femeile-ucenite se gasesc insa la
mormant, in gradina lui Iosif: "Si Iosif, luand trupul, L-a infasurat in giulgiu curat de in. Si L-
a pus in mormantul nou al sau, pe care-l sapase in stanca... Iar acolo era Maria Magdalena si
cealalta Marie, stand la mormant" (Mt 27,59-61).
     c – in dimineata Invierii Apostolii se gaseau undeva baricadati intr-o casa si inspaimantati
(In 20, 19); femeile ucenite se duc la mormant, fara sa ia in seama frica de intuneric,
intampinarea garzii de paza etc. (Mt 28,1-10; Mc 16,1-8; Lc 24, 1-12).
     d – Evanghelistul Marcu consemneaza si faptul ca dupa Inviere, cand Mantuitorul S-a
aratat celor "Unsprezece" (16,14) "i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor". O
astfel de mustrare nu primesc Ucenitele, ba, dimpotriva, Mantuitorul le permite chiar sa-i
imbratiseze picioarele. Se pare ca ele n-au uitat atat de repede toate faptele Mantuitorului in
manifestarea Sa ca Domn si Dumnezeu pe pamant, dar si interventia Sa in viata lor. Cel putin
una dintre ele, Maria Magdalena, este salvata de Iisus din moartea iminenta a pacatului, de
sub stapanirea diavolului. Numai asa se explica, de fapt, atasamentul ei deosebit fata de
Domnul, cautandu-L disperata in dimineata Invierii. Ea este pregatita sa-L pastreze chiar si
mort. Confundandu-L cu gradinarul, aceasta ii spune Domnului inviat: "Spune-mi unde l-ai
pus si eu il voi ridica!" (In 20,15).
     e – ucenitele Domnului L-au slujit pe Iisus nu numai pana la moarte, ci si dupa moarte.
Apostolii n-au dovedit o astfel de credinciosie, desi isi luasera cu totii un angajament solemn
in acest sens (Mt 26,35).
     Asadar, femeile de la mormantul Domnului, din dimineata zilei Invierii, nu sunt doar
purtatoare de miruri, ci mult mai mult: marturisitoare curajoase ale Invierii, adica primii
apostoli propovaduitori ai miraculosului eveniment. Asa stand lucrurile, duminica a treia dupa
Pasti nu cred ca ar trebui sa fie numita duminica mironositelor, ci Duminica adevaratelor si
curajoaselor Ucenite ale Domnului, sau Duminica primilor Apostoli ai Invierii.