Schimbarea la Faţă a Domnului este un praznic extrem de important al lunii

august, căci este un prilej de întărire în credinţă.

Minunea „Schimbării la faţă” a Mântuitorului este reprezentat ă iconografic în

mod obişnuit astfel: Iisus pe un munte înalt, îmbr ăcat în haine str ălucitoare, cu
Moise şi Ilie de o parte şi de alta, iar la baza imaginii cei trei ucenici, Petru,
Iacov şi Ioan, căzuţi la pământ şi „îngreuiaţi de somn”.

Căci dacă citim cu atenţie cele descrise de evangheliştii Matei şi Luca, înainte
de relatarea evenimentului propriu-zis, aflăm, între altele, c ă Mântuitorul „a
început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, s ă
pătimească multe şi să fie omorât...” (Matei 16, 21).

Această prevestire a morţii Sale nu numai că i-a întristat pe ucenici, dar le-a
produs şi îndoieli în suflet cu privire la autoritatea Înv ăţătorului lor: aşadar, era
posibil să moară aşa, ca un oarecare, chiar dacă le vorbea atât de frumos şi
convingător şi făcuse înaintea lor atâtde multe minuni... .

În plus, îndoielile şi temerile ucenicilor erau, de altfel, zilnic alimentate de

insinuările cărturarilor şi fariseilor, care-L numeau pe Iisus c ălc ător de lege,
blasfemiator etc. etc. Iar faptul că Iisus însuşi le-a spus c ă El trebuie s ă mearg ă
la Ierusalim, unde va pătimi multe şi va fi omorât, a umplut paharul acestor
temeri şi îndoieli.

De aceea, pentru a le risipi aceste temeri, pentru a-i înt ări în credin ţă şi a-i
pregăti întru înţelegerea mântuitoare a morţii pe Cruce, Iisus s ăvârşeşte „pe un
munte înalt” minunea cunoscută îndeobşte sub numele de „Schimbarea la
Faţă”, oferindu-le, totodată, o pregustare a slavei cereşti de care se vor putea
împărtăşi toţi cei ce-L vor urma.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie consacrat ă acestui eveniment, spune în
acest sens: „Vrând să-i încredinţeze pe ucenici şi cu văzul şi s ă le arate cum
este slava aceea cu care are să vină - atât cât erau ei în stare s-o cunoasc ă - le-
o arată şi le-o descoperă aici pe pământ, ca ucenicii să nu se întristeze nici de
moartea lor şi nici de moartea Stăpânului lor...” (Omilia LVI la Matei).

Încredinţarea se va face, într-adevăr, atât prin arătarea str ălucirii Sale

dumnezeieşti, cât şi prin mărturia Tatălui, Care a gr ăit din norul luminos:
„Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să
ascultaţi!” (Matei, 17, 5), îndemnându-i, astfel, să nu se mai îndoiasc ă, s ă-L
asculte şi să-L urmeze.

Pentru ca risipirea îndoielilor să fie totală, în ţelepciunea dumnezeiasc ă a

rânduit, în prezenţa celor trei ucenici, arătarea lui Moise şi Ilie.

Să observăm, iubiţii credionciosi, cum nimic nu este întâmpl ător în lucrarea de

mântuire! De ce trei ucenici? Pentru că era suficient ă m ărturia a doi-trei
înaintea celorlalţi, potrivit Legii dată de Dumnezeu prin Moise (Deuteronom 17,
6), prescripţie invocată şi de Mântuitorul: „Din gura a doi sau trei martori să se
statornicească tot adevărul” (Matei 18, 16). Că au fost luaţi ca martori (chiar
dacă Iisus, din raţiuni pedagogice, le cere să nu spun ă nim ănui cele v ăzute
decât după înviere), avem mărturisirea lui Petru, notat ă în a doua sa epistol ă:
„Noi suntem cei ce am auzit glasul acesta (al Tat ălui, n. n.) pogorându-se din
cer când eram cu El în muntele cel sfânt...” (1, 18).

Desigur, se pune acum întrebarea de ce aceşti trei ucenici şi nu al ţii? Credem

că pe fiecare dintre cei trei i-a „nominalizat” din motive pe care le desprindem
din ceea ce ştim că a fost reprezentativ pentru fiecare: Petru, pentru c ă L-a
mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, dar şi pentru c ă L-a sf ătuit s ă nu
se lase omorât în Ierusalim, neînţelegând pe moment sensul mântuitor al
Crucii; Ioan, pentru ataşamentul său deosebit fa ţă de Mântuitorul (s ă ne
amintim că va fi singurul dintre ucenici care a rămas lângă Cruce, în momentele
dramatice de pe Golgota); Iacov, pentru că va fi cel dintâi episcop m ărturisitor
al Ierusalimului, martirizat de Irod la anul 62.

Este firesc să ne întrebăm, de asemenea, de ce au ap ărut Moise şi Ilie pentru a

vorbi cu Mântuitorul? Răspunsul vine de la sine, dac ă ne gândim ce reprezint ă
aceşti doi sfinţi pentru iconomia mântuirii: prin Moise Dumnezeu a dat Legea,
iar Ilie este un reprezentant de seamă al proorocilor. Aşadar, Legea şi
Proorocii! Cărturarii şi fariseii Îl acuzau adesea pe Iisus c ă „încalc ă Legea şi
Proorocii”, strecurându-le şi ucenicilor bănuiala c ă aşa este. Ei bine, prin
arătarea lui Moise şi a lui Ilie, care au vorbit cu Iisus, ucenicii se vor încredin ţa
că acuzaţia este falsă şi că Iisus este Mesia, Cel prezis în Lege şi Prooroci.

Este revelator să reţinem şi despre ce au vorbit cei doi cu Mântuitorul. Acest

amănunt, deosebit de preţios, este notat de evanghelistul Luca: „Moise şi Ilie...
arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Său pe care avea s ă-l
plinească în Ierusalim...” (9, 31). „Despre sfârşitul Său...”, adic ă despre Cruce!

Iată, aşadar, cum apare din nou Crucea în centrul minunii! Apreciem, în
consecinţă, că reprezentarea sfântului eveniment prin Crucea aşezat ă între
Moise şi Ilie, chiar dacă nu este recunoscută ca icoan ă canonic ă, merit ă aten ţia
noastră, îndeosebi pentru faptul că atragă atenţia asupra motiva ţiei principale a
săvârşirii minunii pe muntele Taborului: a-i pregăti pe ucenici pentru actul
răstignirii. Căci Crucea nu înseamnă doar moarte, jertfă şi durere, ci scar ă
luminoasă către împărăţia cerească. De aceea darul Domnului nu s-a oprit doar
la convorbirea despre patimi. Li s-a oferit ucenicilor, totodat ă şi o vedere a
strălucirii învierii Mântuitorului, ca arvună a învierii şi vieţuirii lor în frumuse ţea
slavei veşnice.

Celor trei ucenici şi prin ei tuturor celorlalţi (şi nou ă tuturor), s-a revelat, astfel,
posibilitatea schimbării: după cum trupul lui Iisus, trup material ca al nostru, s-
a arătat schimbat, aşa materia întreagă (omul şi natura) va fi transfigurat ă, prin
lucrarea harului dumnezeiesc.
IPS Serafim spune că Această schimbare nu
trebuie înţeleasă doar pentru sfârşitul
veacurilor, ci pentru fiecare zi a vieţii
noastre. „Oamenii care se roagă ajung să se
lumineze, să se îndumnezeiască" –