In vremea Sfintilor Apostoli se punea uneori problema, ca Dumnezeu, in urma Pati milor Domnului, ar fi lepadat pe poporul Sau, si se considera

adesea, ca cea dea doua venire a Domnului ar fi iminenta, deoarece se ignora faptul ca in lucrare a Mantuitorului de zidire a Bisericii nu se implinea decat profetia dreptului Si meon, si anume ca mantuirea lui Dumnezeu in Hristos este "Lumina spre luminarea neamurilor", dar si "slava" poporului Sau credincios, adica a celor ce asteptau mantuirea lui Israil. Faptul ca mantuirea in Hristos nu era pentru poporul ales nici osandire, nici pr edestinatie este vadit in lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul. Tot ceea ce prin lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul, care a fost trimis cu "duhul si puterea lui Ilie", nu s-a putut intoarce, Mantuitorul avea doar sa explice de ce nu s-a put ut schimba, referindu-se indeosebi la cei din Ierusalim, care nu s-au botezat la chemarea lui Ioan: "Nimeni nu poate sluji la doi domni" (Matei 6,24); "Lumina a venit in lume, dar oamenii au iubit mai mult intunericul, pentru ca faptele lor erau rele. Caci oricine face rele, uraste Lumina" (Ioan 3, 19-20); "Duhul (cand va veni) va vadi lumea de pacat, ca oamenii nu cred in Mine" (Ioan 16, 9). Din cuvintele Domnului de mai sus, se poate usor intelege cat de strans este leg ata lucrarea Mantuitorului Hristos de cea a lui Ioan Botezatorul. In lucrarea de fata care poarta titlul: "Sfantul Ioan Botezatorul Inaintemergatorul Domnului. Botezul cu Duh Sfant in Iisus Hristos. Consideratii biblice si patristice" este scos in evidenta rolul deosebit al Sfantului Ioan Botezatorul in lucrarea mantui rii pomenit chiar de catre Mantuitorul Hristos. Autorul studiului de fata arata ca toate tratatele patristice despre Botez si cateheza baptismala, vorbesc si de spre botezul Sfantului Ioan si despre rolul sau in lucrarea Mantuitorului. Aspec tele esentiale legate de acest rol al Sfantului Ioan in legatura cu lucrarea Man tuitorului, care sunt scoase in evidenta in lucrarea de fata, sunt cele referito are la: insemnatatea persoanei Sfantului Ioan Botezatorul in raport cu persoana proorocului Ilie; legatura dintre Legea Veche, de care tineau cei doi prooroci, si dintre Evanghelia lui Hristos ca har si desavarsire; cunoasterea lui Dumnezeu prin botezul cu Duh Sfant ca "Lumina spre luminarea neamurilor" si scoaterea lo r de sub puterea credintelor in soarta si destin ca fatalism si predestinatie, a sa cum arata indeosebi Sfantul Grigorie de Nyssa; apoi la raportul dintre preoti a Legii Vechi si dintre slujirea preotiei in Hristos prin darurile Duhului Sfant ca talanti, in sensul de daruri, iar nu de drepturi personale, asa cum le prefa cusera pe acestea lucratorii rai in via Domnului, indeosebi la plinirea vremii. Dar, insemnatatea slujirii preotesti in Hristos reiese, nu din abuzul comis de c atre lucratorii rai fata de darurile lui Dumnezeu, ci de acolo, ca preotia in Hr istos este ca tulpina copacului din Noul Testament care sta pe radacina lui din Vechiul Testament, asa cum arata Sfantul Apostol Pavel. In stransa legatura cu slujirea preotiei in Hristos este subliniata apoi in lucr area de fata, valoarea botezului cu Duhul Sfant pe temeiul Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii, de asemenea, in raport cu lucrarea Sfantului Ioan Botezator ul. Importanta tainei Sfantului Botez ca sacrament marturisit in dogma primului Sinod ecumenic: "Marturisesc un Botez spre iertarea pacatelor", marturisire care a fost incadrata in cult ca "Simbolul credintei", vine si din nevoia de a indru ma astazi in credinta si de a catehiza, dupa o indelungata vreme de interzicere cu forta a propovaduirii Evangheliei. Din acest punct de vedere, lucrarea de fat a reprezinta un aport important in lucrarea Bisericii de propovaduire a adevarul ui mantuirii, pornind chiar de la temeiurile sale. Ca sa stii unde te afli si sa ai folos, trebuie sa cunosti pe unde ai intrat. Acelasi Hristos este " Usa" ca intrare si iesire pascala catre "pasunea duhovnic easca". Botezul este "haina cea dintai" pentru "ospatul cu vitelul cel ingrasat" . "Cel ce asculta cuvintele Mele si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica ... " (Ioan 5, 24); "Cel ce crede in Mine are viata vesnica " (Ioan 6, 47); " Ce l ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16,16). Botezul este deci intrarea in casa Tatalui, unde "se aud cantece

si jocuri" ca la un ospat, dar pe care evlavia ortodoxa le intelege ca o raspun dere morala fata de darul primit, atunci cand dupa Duminica intoarcerii fiului r isipitor inainte de Postul Mare, face pomenire de Judecata din urma, la care se vor pune pe cantar faptele cele bune, roadele duhului, in care Dumnezeu ne ajuta in Hristos sa umblam in ele pentru ca le pregatise pentru noi mai inainte de fa cerea lumii ca pe o taina a imparatiei Sale (Efeseni 2,10). Roadele duhului in H ristos sunt mai mult decat indemnul Sfantului Ioan Botezatorul: "Faceti asadar r oade vrednice de pocainta" (Luca 3, 8), caci in Lumina lui Hristos aceste roade sunt "comori in cer", care au fagaduinta transfigurarii taborice. Ele sunt de fa pt " ajutor si acoperire de la Dumnezeu" in Hristos, in care Dumnezeu este cu ad evarat Emmanuil, "Dumnezeu cu noi". In aceasta consta insemnatatea Botezului pus a in lucrarea de fata atat de intuitiv in lumina, prin comparatia dintre botezul lui Ioan si botezul cu Duhul Sfant in Hristos. In aceasta lucrare este vorba de o tratare interdisciplinara a subiectului din punct de vedere biblic, patristic si dogmatic. Desi este o abordare riguros stiintifica, aceasta lucrare este acc esibila, nu numai teologilor, ci si credinciosilor. Pentru aceea, o recomandam c u caldura, intrucat oricine va putea avea folos prin citirea ei.

CONCLUZII Inapoi Determinarea raportului dintre Hristos si Ioan Botezatorul, a fost o problema in delung dezbatuta in cercurile iudeo-crestine din Palestina. Mesia cel botezat de Ioan, era mai mare decat Ioan, in sensul ca cel mai mic pe pamant, este cel mai mare in imparatia lui Dumnezeu. in Hristos s-a aratat aceasta dreptate a lui Du mnezeu ca adancire baptismala. Numai cei ce se intorc si devin "prunci" intra in imparatia lui Dumnezeu, acolo unde cel mai mic este mai mare decat Ioan Botezat orul. Chiar daca nu avea nevoie sa se intoarca, intrucat era om drept si sfant, Ioan Botezatorul inca nu era "prunc" pentru imparatia lui Dumnezeu. intreg Vechiul Testament si-a primit prin Sfantul Ioan Botezatorul o pedagogie d umnezeiasca in Hristos de indreptare a atentiei dinspre judecata, inspre harul l ui Dumnezeu: astfel, aratandu-se cu Hristos pe Tabor, Moise nu mai avea tablele de piatra, iar Ilie nu mai cerea foc din cer, ci vorbeau cu Hristos despre patim irile Sale de la Ierusalim ca pe singura cale a slavei Sale. Toata lucrarea Sfan tului Ioan, isi avea drept temei chipul lui Mesia, asa cum si-l imagina el. Fiin d insa nedumerit in cele din urma de lucrarea Acestuia, Mantuitorul l-a ajutat s a inteleaga taina Luminii care nu osandeste, ci lumineaza intunericul, insa, pri n marturia sa, si anume: "Este in mijlocul vostru Cel pe Care voi nu il stiti", Sfantul Ioan Botezatorul a contribuit in mod hotarator la inlaturarea prejudecat ilor din cadrul poporului ales in legatura cu Mesia, care nu mai era socotit ca cel care va suferi, ci mai curand ca o capetenie militara. Proorocii Vechiului Testament, intocmai ca si Sfantul Ioan Botezatorul, il cunos teau pe Dumnezeu ca mai inainte decat ei, dar nu ca mai adanc (Ioan 1, 15), ci c u mult mai presus decat ei, pe cand in Hristos, Dumnezeu se arata ca Cel ce tine toate, tocmai prin adancul Sau baptismal si cale de intoarcere a oamenilor. De aceea, nimeni din Vechiul Testament nu mai poate fi inaintemergator al lui Hrist os a doua oara. Nu cineva din Vechiul Testament, ci Hristos insusi prin Botezul Sau poate feri de calea acelor lucratori care nu doreau imparatia lui Dumnezeu, intrucat ei se socoteau a fi totul, devenind tocmai prin aceasta varsatori de sa nge, atat al lui Ioan Botezatorul, cat si al lui Hristos. Prin Taina Botezului, pedagogia dumnezeiasca indreapta pe toata lumea catre pest era prunciei dumnezeiesti de la Betleem, asa cum i-a calauzit pe cei trei magi. Botezul si urmarea lui Hristos inseamna ascunderea cu Hristos in lume, intoarcer ea pe alta cale decat cea a Ierusalimului irodian, unde steaua se ascunsese, cat

re sederea de-a dreapta lui Dumnezeu in ascultare, prin care se ajunge la cunoas terea lui Dumnezeu prin indreptare. inspre aceste aspecte ale Tainei Botezului, Ioan Botezatorul a fost usa cea mica deschisa inspre usa cea m are care duce la pasunea duhovniceasca, la darurile Duhului Sfant in Hristos. Da ca botezul lui Ioan era o chemare doar pentru a scapa de pedeapsa, astfel, in Hr istos, botezul avea sa fie usa de intrare catre pasunea duhovniceasca. Mantuitor ul nu mai infiereaza pacatul ca proorocii Legii, ci El aduce dezlegarea celor le gati cu legaturile patimilor prin harul Sau care este bucuria ce duce irezistibi l la slava. Harul este puterea lui Hristos prin care lumina nu se pune sub obroc , ci in sfesnic spre a lumina tuturor celor din casa; talantul nu se ascunde in pamant, ci se impartaseste cu bucuria aflarii drahmei celei pierdute. in aceasta lucrare se poate vedea atat de bine deosebirea dintre cantarea de jale a lui Io an si cantecul din fluier al harului in Hristos. Odata cu indreptarea, Botezul aduce asemanarea cu Hristos, in care s-a vadit ada ncul dumnezeiesc al Tatalui, ca si cum insusi Dumnezeu, prin intruparea lui Hris tos, s-ar fi indreptat in Duhul. Dumnezeu se arata ca un "Parinte" care in Hrist os nu se bucura de dreptatea Sa, ci de intoarcerea fiului risipitor. Daca Hristo s a marturisit: "Eu sunt invierea", astfel prin invierea Sa, El i-a dus pe toti cei ce urmau Lui la bucuria invierii lor, ca o impartasire a invierii Sale si ca desavarsire. Cei de sub Lege, ca si Ilie, aveau puterea lor in minuni, dar cei ce au urmat lui Hristos, aveau bucuria invierii care nu mai are nevoie de minuni . Desavarsirea acestora in Hristos, ii facea mai mari decat Ilie. Astfel, Sf. Pa vel care a fost rapit pana la al treilea cer, isi gasea bucuria in asemanarea cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte pe cruce. Pedagogia lui Dumnezeu in Hristos s-a facut simtita si in viata si lucrarea Sfan tului Ioan Botezatorul, chemat de la ravna judecatii si a osandirii celor rai, l a bucuria Luminii, facandu-se chiar inaintemergator, prin jertfa sa de taiere a capului, in vestirea Luminii lui Hristos si la ingeri, la care taina cea din vea c ascunsa era nestiuta (I Petru 3,22). Daca "intelepciunea lui Dumnezeu cea tain ica si ascunsa" (I Corinteni 2, 7-8) a ramas necunoscuta stapaniilor din lume, c are tocmai de aceea "L-au omorat pe Domnul slavei", astfel Dumnezeu, "prin icono mia tainei celei din veci ascunsa in El, face cunoscuta intelepciunea Sa cea de multe feluri incepatoriilor si stapaniilor in ceruri" (Efeseni 3, 9-19). in aces t fel, cuvintele Sfantului Ioan: "Aceluia I se cade sa creasca, iar mie sa ma mi csorez", puteau insemna practic micsorarea lui Ioan pana la asemanarea cu Hristo s, al Carui adanc urma sa creasca in lume, odata cu epifania acestui adanc la Bo tezul Domnului. Viata in Hristos incepe cu Taina Botezului ca afundare prin lepadare de sine, pa na la aflarea lui Hristos in "adancul uscat al marii" si asemanarea cu El. Este o indreptare a chipului pana acolo, incat sa ajunga la dimensiunile primordiale ale iubirii de Dumnezeu din toata inima si de aproapele ca de sine insusi. Semni ficand invierea cu duhul, Botezul inseamna si infiere, descoperind pe Dumnezeu c a Tata in iubirea Sa vesnica fata de fii. Asa cum dupa nasterea de fii, parintii nu-si pot lua concediu de la dragostea lor fata de ei, la fel de vesnica este s i iubirea lui Dumnezeu care cheama la aceasta asemanare cu El. Starea de pruncie prin Botez se pastreaza numai prin Hristos care spune: "Fara Mine nu puteti fac e nimic!". intr-adevar fara Hristos, adancul dumnezeiesc la care se ajunge prin Botez, se poate pierde si se poate ajunge din nou la suprafata apei, la superfic ialitate si desertaciune a vietii din care Dumnezeu il izbaveste pe om prin Bote z: "Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul, Cel ce izbaveste din stricaciune vi ata Ta, Cel ce te incununeaza cu mila si cu indurari" (Ps. 102,4). Daca prin Botez se exprima relatia direct proportionala dintre indreptare si cun oasterea lui Dumnezeu, astfel, nebotezarea inseamna necunoasterea lui Dumnezeu, tot astfel cum neactualizarea harului Botezului duce la pierderea lui Dumnezeu. Caci prin pacatul stramosesc al umplerii de sine si pierderea adancului dumnezei

esc, omul nu a pierdut practic doar paradisul, ci in primul rand pe Dumnezeu din paradis. Aratand pe copii asemenea chipului lui Dumnezeu, Mantuitorul a venit s a calauzeasca la nasterea din nou prin Botez si sa invete cum sa se pastreze pru ncia, ca Cel ce a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut de la mana Sa ( Matei 18, 11). Numai in Hristos, omul isi poate pastra pruncia si toate darurile Duhului Sfant, fiind chemat de Dumnezeu sa se roage pentru ocrotirea copiilor. Botezul invedereaza deosebirea dintre Hristos si lume ca lucrare a Duhului Sfant care vadeste lumea de pacat, intrucat oamenii nu cred in Hristos. Caci a ramane in afara Botezului, inseamna a ramane in intunericul necunoasterii lui Dumnezeu , acolo unde sunt dimensiunile de suprafata ale lumii, in care sistemul antiteti c de bine-rau, dreapta-stanga, vanturi-valuri, ofera doua posibilitati dintre ca re nici una nu este buna, pentru ca izbavirea este numai prin lucrarea Botezului in Hristos ca adancire. De aceea, cei mai aproape de Botez si feriti de deserta ciunea lumii, sunt cei aflati in necazuri si suferinte, mentionati in "Fericiril e" Evangheliei, si simbolizati prin "vaile" deznadejdii fata de "dealurile" stap anirilor lumesti, pe care le vindeca Hristos, prin ridicarea lor la "calea Domnu lui". Deosebirea dintre Hristos si lume vadita prin Botez ca lucrare a Duhului S fant a fost intuita de Fericitul Augustin ca deosebire intre cetatea cereasca si cea pamanteasca. Caci Botezul arata cat este de aproape cerul de pamant pe de o parte, dar cat este de netrecut prapastia dintre Hristos si lume, ca dintre Lum ina si intuneric, viata si moarte, teme actuale in vremea Parintilor Apostolici, insa si astazi, pe de alta parte. Ca Lumina spre luminare a neamurilor, adica tocmai a acelora care nu stiu nici d reapta nici stanga lor (Iona 4, 11), fiind stapaniti de credinta in destin si fa talitate, fiind deci in lume fara Hristos si fara Dumnezeu, (Efeseni 2, 12), Bot ezul, prin cunoasterea lui Dumnezeu si prin indreptare, este izbavirea neamurilo r de ratacire: "Cati argati ai Tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu mor aici de foame!", era exclamarea fiului risipitor in tara departata a lumii aces teia si exprimarea dorului sau dupa Dumnezeu Care l-a ajutat sa-si vina in sine, sadind pe pamant via Sa, pe care a desavarsit-o in Hristos. intoarcerea fiului risipitor, care isi luase partea sa de fiinta in seama proprie, inseamna adancir ea prin Taina Botezului pentru asemanarea cu Hristos, la care el primeste "haina cea dintai" a trupului devenit azima a invierii si chemarea la ospatul cu vitel ul cel ingrasat, ca ospat al vietii vesnice. Botezul se aseamana, astfel, cu cor abia lui Noe in care intra cei ce se mantuiesc, inainte de a se inchide usile. A ceasta este si chemarea Mantuitorului la Botez. La intrebarea: "Putini sunt oare cei ce se mantuiesc?" El a raspuns: "Siliti-va sa intrati prin poarta cea stram ta, ca multi, zic voua, vor cauta sa intre si nu vor putea. Dupa ce se va scula Stapanul casei si va incuia usa si veti incepe sa stati afara si sa bateti la us a zicand: Doamne, deschide-ne! Si El raspunzand va va zice: Nu va stiu de unde s unteti!" (Luca 13, 24-25). Prin Botez, lumea poate afla in Hristos "sanurile Tat alui", ca limanul cel lin al celor inviforati, caci in El, Dumnezeu si-a deschis mana Sa: "Toate asteapta de la Tine sa le dai lor hrana la buna vreme. Dandu-le Tu lor vor aduna, deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatate... Trim ite-vei duhul Tau si se vor zidi si innoiesti fata pamantului" (Ps. 103, 28-29, 31). Sfintii Apostoli spun lamurit ca: "Dumnezeu insusi era in Hristos, impacand lume a cu sine si netinand seama de pacatele lor" (II Corinteni 5,19). in Hristos, ma ntuirea este atat de aproape prin aratarea in El a adancului cel dumnezeiesc al Botezului, incat tot ei spun: "Daca Evanghelia noastra mai este acoperita, ea es te astfel doar pentru cei carora idolii veacului acestuia le-au orbit ochii" (II Corinteni 4, 3-4). intr-adevar, mai usor s-au ridicat la calea Domnului "vaile" deznadejdii, decat au coborat "dealurile" stapanirilor lumesti, asa cum s-a int amplat cu stapanitorii din Israel la plinirea vremii, care au fost surzi, atat l a chemarea lui Ioan, cat si orbi la Lumina lui Hristos si care in loc de "cobora re" au ajuns la prabusire ca si capul de aur al statuii cu picioarele de lut.

Ungerea mesianica a lui Hristos la Botez ajuta la o intelegere mai profunda a vi etii lui Hristos si a Bisericii Sale ca hristocentrica. Prin aceasta intelegere, sinoadele ecumenice au depasit separarea dintre Hristos istoric si Hristos al c redintei. Nu trebuie uitata insa deosebirea dintre Hristos si lume, cand prin Bo tez se arata adancul lui Dumnezeu ca desavarsire a Sa. in acest adanc al Sau, El a zidit Biserica Sa, care calatoreste in lume calauzita de steaua marturisirii credintei, ramanand nebiruita de portile iadului. Steaua marturisirii credintei se ascunde acolo unde lumea este vrajmasa cu Dumnezeu. Acolo unde nu este Botezu l, Dumnezeu ramane necunoscut si acolo unde El este necunoscut, El este prigonit . Adancul pesterii de la Betleem este echivalent cu adancul uscat al marii prin care a iesit poporul la pustie si in care se ramane prin sederea de-a dreapta, s imbolizata prin aruncarea mrejei in partea dreapta a corabiei. Botezul este taina aratarii adancului ca deschidere a izvoarelor adancului celui mare si desfacerea jgheaburilor cerului (Geneza 7, 11), asa cum S-a pogorat Duh ul Sfant la Buna Vestire si la Botezul Domnului. Forma acestui adanc este rugaci unea inimii, dupa ce in Hristos, Dumnezeu a scos din piept inimile de piatra si a dat duh de rugaciune. Duhul Sfant ca adanc al Botezului, se poate pierde prin controverse patimase. in istoria Bisericii, numai cei desavarsiti au putut duce lupte doctrinale ca cele din perioada a doua patristica. in ultima perioada patr istica, teologia mistica a insemnat un liman al trairii Tainei Botezului cu bine facerile sale de indreptare dupa masura adancului lui Dumnezeu, de redescoperire a lui Dumnezeu ca Tata si de mangaiere a Duhului Sfant in Hristos. inca din per ioada a doua, Sfintii Parinti au aratat ca pentru venirea si lucrarea Duhului Sf ant, este necesara credinta adevarata de care se face amintire in Duminica a sap tea dupa Sf. Pasti, inaintea Cincizecimii, pentru ca prin venirea Duhului Sfant, darul lui Dumnezeu sa fie deplin: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duh ul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, de inchinare Sfintei Treimi cele i nedespartite". Caci fara bucuria Duhului Sfant, darul lui Dumnezeu nu ramane d ecat ca un foc pictat care nu poate incalzi: "Va veni o vreme cand Mirele se va lua de la ei si atunci ei vor posti" (Matei 9, 15). Daca la Turnul Babei, Dumnezeu "a asezat pe fiecare popor la locul sau ca sa-L c aute pe Dumnezeu", Care prin aceasta coborare si smerenie "nu este departe de ni ci unul din noi" (F. Ap. 17, 34), astfel darul Botezului este calea aflarii lui Dumnezeu, Care vine in intampinarea celor care il cauta. Asa cum arata Sf. Simeo n Noul Teolog, nimeni dintre cei botezati nu trebuie sa mai spuna ca Dumnezeu es te necunoscut, pentru ca ar spune astfel, numai intrucat nu ar vrea sa se intoar ca, si nu-L cauta, intrucat slujind idolilor, nimeni nu poate sluji la doi domni . Sfintii Parinti Capadocieni au aratat impotriva eunomienilor, care socoteau ca Dumnezeu poate fi cunoscut in afara descoperirii Sale, ca Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat prin Sfintele Taine. Ei spun ca prin Botez, oamenii se fac partas i firii dumnezeiesti, intra pe calea indumnezeirii, intrucat Dumnezeu S-a facut Om, tocmai pentru ca omul sa se indumnezeiasca in Hristos, cum spune Sfantul Ata nasie cel Mare. De aceea, indemnul Sfintilor Apostoli: "Rogu-va impacati-va cu Dumnezeu!" (II Co rinteni 5, 20), este o chemare la botez ca o izbavire de mania lui Dumnezeu pent ru varsarea sangelui lui Hristos, care striga din pamant, asa cum striga Dumneze u pe Adam dupa pacatul stramosesc. De aceea, lipsa Botezului nu este doar o lips a pentru cei ce nu-l au, ci este chiar o situare de partea vrajmasilor lui Dumne zeu: " Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi" (Marcu 16, 16). Ca urmare, Sfantul Apostol Pavel indeamna sa ne aducem mereu aminte de Evangheli a in care stam (I Corinteni 15, 1), subliniind ca: "Hristos a murit din cauza pa catelor noastre, si a inviat pentru indreptarea noastra" (Romani 4, 25) prin Bot ez, ca o adancire cu magii in pestera Betleemului, pentru a vedea acolo stalacti tele harului dumnezeiesc de sus si stalagmitele imparatiei lui Dumnezeu de pe pa mant, in pruncia lui Dumnezeu intrupat in Hristos si aratat noua ca pret mare de

rascumparare, intrucat fara Jertfa Lui, nu am fi stiut calea mantuirii din viat a Lui, n-am fi stiut ca este aur, daca aurul n-ar fi fost lamurit in foc. De la scara lui Iacob intuita mistic de catre Sfantul Ioan Scararul si pana la deschid erea cerului prin adancul smereniei lui Hristos, in care voia lui Dumnezeu se im plineste "precum in cer asa si pe pamant", este vorba de o unitate organica intr e cer si pamant descoperita prin Hristos in Biserica Sa, in sensul ei cosmic ara tat de catre Sfintii Parinti, mai ales de catre Sfantul Maxim Marturisitorul.

INTRODUCERE Inapoi Inainte Dupa o perioada indelungata de inabusire a Evangheliei, datorita ideologiei mate rialiste, cand Biserica a avut de suferit si cand raportul dintre Hristos si lum e a fost inclinat in favoarea lumii, astazi, in vreme de libertate, este necesar a aducerea aminte de darul mantuirii in Hristos. Dupa incetarea persecutiilor si dupa o perioada de libertate a Bisericii in secolul al IV-lea, a mai avut loc o incercare de restaurare a paganismului sub imparatul Iulian Apostatul (360-362) , eveniment care s-a resimtit traumatic in viata Bisericii si in constiinta Sfin tilor Parinti. La acest eveniment s-au referit in mod special Sfantul Grigorie d e Nazianz si Sfantul Ioan Hrisostom. De asemenea, cu ecouri tarzii, avea sa scri e in sens apologetic si Sfantul Chiril al Alexandriei, iar in Apus, aveau sa ia atitudine impotriva lui Symachus, acel senator roman care voia sa introduca din nou in Senat statuia zeitei Victoria, Sfantul Ambrozie al Milanului si poetul cr estin Prudentiu. Nevoia calauzirii pe calea mantuirii vine de acolo, ca astazi, pentru credinta, libertatea este uneori o incercare mai mare decat cea a prigoanelor, asa cum pen tru eroul antic Ulise mai grea a fost proba ademenirii sirenelor, decat primejdi ile trecerii printre Scilla si Caribda. Probele de cald si de rece la care este supus omul in viata sunt simbolizate in Evanghelie prin "greul zilei si arsita", semnificand prigoane sau ademeniri prin care avea sa treaca Biserica lui Hristo s. El Insusi S-a rugat pentru Biserica inainte de Jertfa Sa, ca Tatal sa nu-i ia din lume pe ucenicii Sai, ci sa-i pazeasca de cel viclean, adica de puterea ace luia de a amagi prin ademeniri. Cat priveste prigoanele, Mantuitorul spusese ca ii trimite pe ucenici ca pe niste miei in mijlocul lupilor, de care ei insa nu a u a se teme ca de viclenia sarpelui. Oricum, atat prin lucrarea Mantuitorului, cat si prin cea a Bisericii, avea sa s e implineasca profetia ca lupul va paste impreuna cu mielul. Deosebirea dintre g rau si neghina, dintre cei buni si cei rai, este realitatea lumii de dupa pacatu l stramosesc, dar pericolul ca "graul" sa fie golit pe dinauntru este un fenomen care are loc frecvent tocmai in vremuri de libertate. Astfel, separarea Bisericii crestine de Legea veche la plinirea vremii, sustinut a cu atata ardoare de catre Sfantul Apostol Pavel, i-a facut pe multi sa intelea ga gresit aceasta libertate, in sensul de a face orice, in loc de a fi robi ai l ui Hristos. Asupra acestei intelegeri gresite a libertatii, inclusiv a teologiei profunde a Sfantului Apostol Pavel, a atras atentia si Sfantul Apostol Petru (I I Petru 3, 16). Ori, tocmai robia fata de Hristos o intelegea Sfantul Apostol Pa vel ca libertate fata de lume, ca o eliberare (Romani 6, 19). Iar, Sfantul Apost ol Petru adauga in acelasi sens: "Traiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu" (I Pe tru 2, 16). Parintii Apostolici ca ucenici ai Apostolilor, aduc aminte ca Sfinti i Apostoli cunosteau si tineau deosebirea dintre Hristos si lume ca dintre calea vietii si calea mortii (Didahia) si dintre calea luminii si calea intunericului (Epistola lui Pseudo-Barnaba).

Tot astfel in epoca de libertate a Bisericii crestine de dupa anul 313, in care a si aparut dezbinarea ca "arsita" de dupa "gruel zilei", Sfintii Parinti ai Bis ericii aduc aminte de aceleasi sanse si pericole pentru credinta in vreme de lib ertate, cand, pe langa crucea dintre Hristos si lume, a aparut si crucea dintre Biserici in urma dezbinarii. Este epoca in care Sfintii imparati Constantin si E lena au adus aminte de crucea lui Hristos, spunand ca raul dezbinarii este mai g reu de dus decat cea mai grea lupta, iar Sfintii Trei Ierarhi au adancit teologi a jertfei Mantuitorului, lasandu-ne Sfanta Liturghie ca pe o trasatura esentiala a Sfintei Traditii rasaritene. Astfel, Sfantul Grigorie de Nyssa, in opera sa " Despre randuiala cea dupa Dumnezeu (a vietii) si despre nevointa cea adevarata", ne aduce aminte de temeiurile vietii in Hristos. In vreme de libertate era nevoie de o calauzire pe calea dreapta a vietii, avand in vedere scopul ei in Hristos prin duhul care spala in izvorul Tainei Botezulu i. Sfantul Grigorie spunea apoi ca "acolo unde este puterea lui Hristos, de acol o fuge si orice patima si moartea care ne fura viata. Caci nu au cele rele in el e insele puterea de a se impotrivi puterii Domnului, ci ele se pot ivi numai pri n calcarea poruncilor". De aceea, "Mare este fratilor, mare este sfantul Botez s pre dobandirea bunurilor duhovnicesti de catre cei ce-l primesc cu frica. Pentru ca din Duhul cel bogat si imbelsugat, curge pururea harul in cei ce-L primesc c u frica; nimicind boala intrata prin neascultare, impartasirea duhului reinnoies te vechea frumusete a firii". Pe scurt, Sfantul Grigorie de Nyssa descrie in felul urmator randuiala cea adeva rata a vietii si nevointa cea adevarata: "Cunoscand deci roadele smereniei si pa guba trufiei, urmati Stapanului iubindu-va unii pe altii si nu va temeti nici de moarte, nici de pedeapsa in a face bine unii altora. Ci, pe drumul pe care a um blat intre noi Dumnezeu, pe acesta umblati si voi spre El intr-un trup si un suf let, inaintand spre chemarea de sus, iubind pe Dumnezeu si unii pe altii. Caci d ragostea si frica de Dumnezeu este intaia implinire a legii. Se cuvine, deci, ca fiecare dintre voi sa aseze ca pe o temelie tare si statornica frica si dragost ea in sufletul sau si sa o hraneasca cu fapte bune si cu rugaciune neincetata. C aci nu se sadeste in noi in chip simplu si de la sine dragostea de Dumnezeu, ci prin multe si mari griji si prin impreuna-lucrarea lui Hristos precum a spus int elepciunea (Prov. 2, 4-5): " Ca de o vei cauta pe ea ca pe argint si de o vei ce rceta ca pe o comoara, vei intelege frica Domnului si cunostinta de Dumnezeu o v ei afla ". Iar afland frica de Domnul si cunostinta de Dumnezeu si intelegandu-l e pe acestea, vei dobandi usor si ceea ce urmeaza, adica iubirea aproapelui. Cac i odata dobandit cu osteneala primul lucru, si cel mai mare, cel de al doilea, m ai mic si mai fara osteneala, va urma celui dintai. Dar nefiind de fata acela, n ici cel de al doilea nu va urma in chip curat. Pentru ca cel ce nu iubeste pe Du mnezeu din toata inima si din tot cugetul, cum se va ingriji in chip sanatos si fara viclenie de iubirea de frati, neimplinind prin aceasta iubirea fata de Cel ce Se ingrijeste de ea? Caci pe cel ce se afla astfel si nu cu sufletul intreg p redat lui Dumnezeu, nici inarmat cu iubirea fata de toti, usor il supune mestesu garul rautatii, rasturnandu-l prin ganduri viclene, cand facandu-l sa i se para grele poruncile Scripturii si urata slujirea fratilor, cand ridicandu-l la trufi e si la infumurare prin insasi slujirea celor impreuna-robi, si convingandu-l ca a implinit poruncile Domnului si ca va fi mare in ceruri... Cat de mare trebuie sa fie deci castigul marilor osteneli care nu se fac pentru a se arata oamenilo r, ci pentru a placea Domnului Care cunoaste cele ascunse! Spre aceasta trebuie sa privim pururea si sa cercetam launtrul sufletului si sa-l ingradim cu ganduri le vietuirii binecredincioase, ca sa nu gaseasca vrajmasul vreo intrare, nici lo c de uneltire; sa deprindem madularele sufletului cele slabite si sa le facem in stare sa cunoasca binele si raul. Dar stie sa si le deprinda mintea care urmeaz a lui Dumnezeu, si-si face sufletul partas la aceasta, vindecand slabiciunea lui cu dragostea lui Dumnezeu, cu gandurile ascunse ale virtutii si cu faptele poru ncilor si unindu-l cu cel puternic. Caci una este straja si tamaduirea sufletulu i: a-si aminti cu dor de Dumnezeu si a se pastra in ganduri bune. De aceea sa nu

ne oprim de la o astfel de sarguinta, nici cand mancam, nici cand bem, nici can d ne odihnim, nici cand facem sau spunem ceva, pentru ca toate cele ale noastre sa se savarseasca spre slava lui Dumnezeu si nu a noastra... De altfel, celor ce iubesc pe Dumnezeu, osteneala implinirii poruncilor le este usoara si dulce, dr agostea fata de El facandu-le nevointa usoara si placuta". Dupa zbuciumul dezbin arilor care au facut necesare dogmele Sinoadelor ecumenice si aflandu-se inainte a unei alte mari dezbinari, cea dintre Apus si Rasarit in secolul XI, ca oarecan d Sfantul Simeon Stalpnicul inaintea primei mari dezbinari in Biserica din anul 451, Sfantul Simeon, Noul Teolog (949-1022), aducea aminte ca si Sfantul Grigori e de Nyssa de temeiurile vietii in Hristos: "De ce nu alergam, fratilor, la Dumn ezeul Cel milostiv Care ne-a iubit astfel? De ce nu ne dam mortii sufletele noas tre pentru Hristos Dumnezeu Care a murit pentru noi? De ce suntem fricosi si ne temem de iesirea din trup? Oare moartea va primi si va tine sufletele celor ce a u nadajduit in Hristos? Oare moartea va stapani peste sufletele pecetluite de ha rul Preasfantului Duh si de sangele lui Hristos? Oare va indrazni lupul cel inte legator sa priveasca cu dusmanie la pecetea lui Hristos, Mai-marele pastorilor ( I Petru 5,4), cu care a pecetluit oile Sale (Ioan 10, 3)? Nicidecum, frati credi nciosi si cugetatori de Dumnezeu! Prin urmare, cati sunteti nepecetluiti, alerga ti; cati sunteti neinsemnati, grabiti-va sa fiti insemnati cu semnul Duhului. Da r cine este cel nepecetluit? Cel ce se teme de moarte. Cine este cel neinsemnat? Cel ce nu cunoaste intocmai chipul pecetii; fiindca cel ce a invatat intiparire a dumnezeiasca, indraznind prin credinta, dobandeste nadejde care nu rusineaza. Sa cautam, prin urmare, pe Hristos, in care, imbracati fiind prin dumnezeiescul Botez (Galateni 3, 27), ne-am dezbracat prin faptele rele, caci fiind noi sfinti ti fara a simti, pe cand eram inca prunci si la cuget si la varsta, ne-am intina t pe noi insine in tinerete, ca sa nu spun ca in fiecare zi ne intinam prin calc area poruncilor, sufletele si trupurile noastre. De aceea, suntem chemati din no u noi insine prin mantuitoarea pocainta, facand si faptuind toate cate sunt bine placute lui Hristos, ca, fiind pecetluiti de El, sa traim restul vietii noastre fara teama; si nu numai aceasta, dar, sa si dobandim din mana Lui mila (Evrei 4 ,16) si sa ne invrednicim de cunoasterea tainelor lui Hristos (Matei 13, 11; Fil ipeni 3, 8), adica nu numai de cunostinta ce se transmite prin cuvant si auzire, ci si de cea vazuta cu lucrul si cu fapta. Deci, cum se vede in noi insine cu l ucrul si cu fapta."Dupa dobandirea libertatii in urma caderii dictatorilor lumes ti, multi socoteau ca toata lumea va cauta calea mantuirii in Hristos. Dar acest lucru nu putea fi altfel decat in vremea libertatii din perioadele amintite din istoria Bisericii. De aceea, este actuala chemarea Sfantului Apostol Pavel de o dinioara catre corinteni, care nu luasera aminte la urmarea lui Hristos asa cum urma el insusi, si deci nu cunosteau indeajuns pe Hristos din luminile tainei Sf antului Botez: " Va aduc aminte fratilor Evanghelia pe care v-am binevestit-o, p e care ati primit-o, intru care si stati, prin care si sunteti mantuiti; cu ce c uvant v-am binevestit-o - daca o tineti cu tarie, afara numai daca nu ati crezut in zadar" (I Corinteni 15,1-2). In acest sens lucrarea de fata cauta sa actualizeze sensurile Botezului cu Duhul Sfant in Hristos in comparatie cu lucrarea preliminara a lui Dumnezeu, prin Sfa ntul Ioan Botezatorul. LUMINA SFINTEI EVANGHELII SI FACLIA LEGII VECHI Inapoi Inainte Daca Sfanta Evanghelie de la Ioan incepe cu marturisirea: "Si Cuvantul trup S-a facut" (Ioan 1, 14), Cuvantul, care la inceput era la Dumnezeu si "Dumnezeu era Cuvantul" (Ioan 1, 1), astfel indata ni se arata scopul intruparii Fiului lui Du mnezeu, impartasirea in oameni a chipului lui Dumnezeu: "Si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar... si din plinatatea Lui noi toti am luat har peste har... Caci Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul prin Iisus Hristos s-au dat" (Ioan 1, 14, 16-17). Prin chipul lui Du

mnezeu ca dar dumnezeiesc in Hristos "apele amare ale Legii" se prefac in ape du lci, in izvor de har: " Cuvantul S-a facut trup... " (Ioan 1, 14); "Si se va ara ta slava Domnului si tot trupul o va vedea, caci gura Domnului a grait" (Isaia 4 0, 5); "Dreptul va inflori ca finicul si se va intari ca cedrii Libanului" (Ps. 91,12); "El umple de bunatati dorirea ta, incat se vor innoi tineretile tale ca ale vulturului" (Ps. 102, 5). Se arata apoi ca Sfanta Evanghelie a Fiului lui Dumnezeu cuprinde toata Scriptur a: "Iconomul pentru imparatia lui Dumnezeu este ca negutatorul care scoate din c amara sa noi si vechi" (Matei 13, 52), deci mai intai cele noi, apoi prin ele, p e cele vechi. Dar acel "negutator" este mai intai el insusi restaurat in Hristos dupa chipul lui Dumnezeu ca "templu" al voii Sale, al Duhului Sfant care este p ace si bucurie, "stalpi ai Imparatiei lui Dumnezeu" ca stapanire binecuvantata, in sensul aratarii lui Dumnezeu ca Tata, intrucat: "Pentru ca suntem fii, a trim is Dumnezeu pe duhul Fiului Sau in inimile noastre, prin care strigam: Tatal nos tru" (Galateni 4, 6). Este ca un strigat de bucurie, de recunostinta pentru daru ri atat de mari, de la o atat de darnica inima ca cea a lui Dumnezeu, care spune a prin profeti: "Ma voi bucura sa le fac bine si-i voi sadi tare in pamantul ace sta din toata inima Mea si din tot sufletul Meu " (Ieremia 32, 41). Astfel, El i mbraca chipul Sau din om in "haine de nunta", aratand implinirea fagaduintei fac uta lui Avraam: "Se vor binecuvanta intru tine toate neamurile pamantului" (Gene za 12, 3). Inceputul acestei binecuvantari este persoana si lucrarea Sfantului I oan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului, al Cuvantului care "trup S-a facut" (Ioan 1, 14). Domnul nostru Iisus Hristos a rostit cuvinte de lauda cu privire la persoana si lucrarea Sfantului Ioan botezatorul, cand spunea printre altele: "Acela era facl ia care arde si lumineaza si voi ati voit sa va veseliti o clipa in lumina lui" (Ioan 5, 35). Aceste cuvinte insemnau, pe de alta parte, si o mustrare la adresa carturarilor si a fariseilor, care doar scormonisera identitatea Sfantului Ioan , dar nu au dat ascultare chemarii sale la pocainta. "Veselirea" lor in lumina S fantului Ioan a fost, deci, doar "de o clipa" (Ioan 5, 36) Cuvintele "acela era. .." inseamna ca Ioan fusese omorat de curand. Inspirandu-se din cuvintele Mantuitorului, cantarile de la slujba Botezului Domn ului numesc pe Sfantul Ioan: "Glasul Cuvantului, sfesnic al Luminii, luceafar me rgator inaintea Soarelui in pustie". Iar la slujba sfintirii celei mari a apei s e spune: "Ai venit, Doamne, luand chip de rob si ai cerut Botez, Cela ce nu stii de pacat. Apele Te-au vazut si s-au temut, Mergatorul-Inainte s-a cutremurat si a strigat: Cum va lumina sfesnicul pe Lumina?" Toti cei ce cred in Mantuitorul nostru Iisus Hristos, doresc sa vada Lumina Sa, veselindu-se de stralucirea "facliei" Sfantului Ioan mereu si nu doar "o clipa". Caci ea este o adevarata calauza catre "Lumina" mantuitoare a Domnului, care in intunericul din lume nu poate fi vazuta cu usurinta. De aceea, in una din parab olele Sale, Domnul aseamana imparatia lui Dumnezeu cu o "comoara ascunsa in tari na, pe care (numai) cand cineva o afla, o ascunde, si de bucuria ei se duce si v inde tot ce are si cumpara tarina aceea" (Matei 13,44). In aceasta parabola "tar ina" semnifica viata de pe pamant a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in care este ascunsa comoara Invierii din morti, asa cum o intelegea si Sfantul Pavel cand s punea: "Alerg ca sa-L cunosc pe El si puterea Invierii Lui" (Filipeni 3, 10). Ia r faptul ca ea este intr-adevar o "comoara" reiese din sublinierea Mantuitorului Insusi, care spune in parabola ca cel ce o afla, "de bucuria ei se duce si vind e tot ce are", ca sa o cumpere: "Vindeti-va averile" (Luca 12, 33), caci "Impara tia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru" (Luca 17, 21), va spune Mantuitorul cu alt prilej. Astfel, in Legea Noua, Dumnezeu trebuie cautat in Mantuitorul Hristos pentru ase manarea cu El, nu ca amagirea din paradis, aceea de a fi ca Dumnezeu, (si de fap t pentru a pierde asemanarea), ci ca pe singura cale a mantuirii. De aceea, para

bola "comorii ascunse in tarina", ne invata si un alt mare adevar, si anume ca a cea " comoara " a imparatiei lui Dumnezeu se afla la indemana tuturor celor care il cauta pe Dumnezeu: ea nu este in cer, sau peste mare (Romani 10, 6-8). Ea es te aproape de toti oamenii: "nu e departe de nici unul din noi" (F. Ap. 17, 27), si anume, este "ascunsa intr-o tarina", in tarina vietii Mantuitorului Iisus Hr istos, prin care "adevarul a rasarit din pamant" (Ps. 84, 12), astfel ca cei car e se ostenesc o pot afla prin asemanarea cu smerenia ascultarii lui Hristos, cac i, dupa cuvintele Mantuitorului: "Fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5). In legatura cu "Lumina" Mantuitorului Hristos, Sfantul Apostol Petru ne spune ca la Schimbarea la Fata a Domnului, cei ce erau cu El au spus: "Am auzit glasul c are s-a pogorat din cer, din inaltimea slavei, cand eram cu Domnul in muntele ce l sfant" (II Petru 1,17-18). Sfantul Apostol Petru spune mai departe: "Si avem c uvantul cel proorocesc mai intarit, la care bine faceti ca luati aminte, ca la o faclie ce straluceste in loc intunecos, pana ce va straluci ziua si luceafarul va rasari in inimile voastre" (II Petru 1, 18-19). Deci, Apostolul socoteste pe prooroci: "faclii" care lumineaza, ajutand la aflarea "Luminii" lui Dumnezeu in Iisus Hristos. Mantuitorul Insusi a talcuit pe "Moise, pe Prooroci si Psalmii" p entru ucenicii Sai, Luca si Cleopa, cu care calatorea dupa Invierea Sa, in drum spre Emaus (Luca 24, 13-35). Desigur, "cuvantul cel proorocesc mai intarit" il vom gasi in primul rand la Sfa ntul Ioan Botezatorul care "a fost trimis inaintea Soarelui in pustie", pentru a -I gati "calea", adica sa pregateasca poporul pentru primirea Lui, intrucat Dumn ezeu avea sa faca sa rasara indata acest Soare: "Si va veni indata in templul Sa u Domnul pe care il cautati si ingerul legamantului pe care il doriti" (Maleahi 3, 1). Si cu toate ca Ioan spunea despre sine ca la ivirea Soarelui, el, ca "fac lie", trebuie sa se micsoreze, Mantuitorul Insusi avea sa spuna despre Ioan ca e ste "mai mult decat prooroc" (Matei 11,9-11), socotindu-l pe Sfantul Ioan o piat ra de hotar dintre Vechiul si Noul Testament: "Toti proorocii si Legea au prooro cit pana la Ioan" (Matei 11,13). Prin aceste cuvinte se spune ca: Legea era scrisa pe table de piatra si intrucat era implinita de frica, "ea nu a desavarsit nimic" (Evrei 7, 19), neajungand la inima omului. "Scrierea in inimi" a voii lui Dumnezeu (Ieremia 31, 33; II Corin teni 3,3), si "desavarsirea in Dumnezeu" (Efeseni 4, 12), urmau sa aiba loc prin Hristos, "botezatorul cu Duh Sfant" (Ioan I, 33). "Imparatia lui Dumnezeu este dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant" (Romani 14, 17) ca puteri ale Impara tiei lui Dumnezeu pe pamant, a carei apropiere o propovaduia Sfantul Ioan Boteza torul. Sfantul Pavel spune ca "Dumnezeu care a zis sa straluceasca Lumina in int uneric, El a stralucit in inimile noastre" (II Corinteni 4, 6), lucrare fundamen tala de "Scriere a voii lui Dumnezeu in inimi", care este Hristos Insusi, in car e "toate fagaduintele lui Dumnezeu sunt in El da, si, prin El, amin" (II Corinte ni 1, 20) pentru ca "El nu a fost si da si nu " (II Corinteni 5 19) Dar pentru "cercetarea inimilor" era necesara o pregatire, o "intoarcere" a lor, fapt pentru care Dumnezeu a vorbit prin prooroci: "Iata Eu trimit pe Ingerul Me u inaintea Fetei Mele" (Maleahi 3, 1), inaintea Mantuitorului, care sa pregateas ca poporul prin botezul pocaintei: pe Sfantul Ioan Botezatorul. * In ziua a douazeci si patra a lunii iunie, zi cu lumina plina de vara dupa solst itiu, sarbatorim nasterea Sfantului Ioan Botezatorul ca simbol al Luminii pline a lui Hristos, inaintea caruia a fost trimis, asa dupa cum Nasterea Domnului o s arbatorim la cateva zile dupa solstitiul de iarna, ca simbol al venirii Sale la "plinirea vremii", pentru a scoate lumea din intuneric: " Cei ce locuiti in latu ra si in umbra mortii Lumina va straluci peste voi... " (Isaia 9, 1). In acea "l atura si umbra a mortii" locuiau indeosebi neamurile pagane, pentru care dreptul Simeon avea sa spuna la Intampinarea Domnului, ca Hristos va fi: "Lumina spre l

uminarea neamurilor", ca iesire din " latura si umbra mortii". Toti sfintii mucenici, marturisitori si cuviosi, sunt sarbatoriti de-a lungul an ului in calendarul crestin de ziua sfarsitului lor, dupa cum indeamna Sfanta Scr iptura: "Priviti cu luare aminte la sfarsitul lor si urmati-le credinta" (Evrei 13, 7). Numai de trei ori intalnim in calendar sarbatoriri de sfinti la ziua lor de nastere: Nasterea Domnului, Nasterea Maicii Domnului si nasterea Sfantului I oan Botezatorul. Aceste zile de nastere au fost trecute in calendar, pentru ca e le sunt legate de momente hotaratoare din istoria mantuirii si de semne minunate ale lucrarii lui Dumnezeu pe pamant. Astfel, nasterea Sfantului Ioan Botezatorul a fost vestita de catre ingerul Gavr iil intocmai ca si Nasterea Mantuitorului (Luca 1,11; 26). Daca spunem ca aceste nasteri sunt semne ale lucrarii lui Dumnezeu pe pamant, tot astfel trebuie sa s punem ca lucrarea lui Dumnezeu a putut avea loc prin credinta, rugaciunea si via ta curata, dupa voia Sa, a celor ce au cerut ajutor de la El. Parintii Sfantului Ioan Botezatorul, Zaharia si Elisabeta, erau, ca si parintii Sfintei Fecioare M aria, Ioachim si Ana, oameni drepti inaintea lui Dumnezeu. Prin rugaciunea si ce rerea lor, insusi Dumnezeu a savarsit pe pamant lucrarea Sa de mantuire a oameni lor, dupa cum s-a scris: "Prin Sfintii care sunt in pamantul Lui minunata a facu t Domnul toata voia Sa intru ei" (Ps. 15, 3). Arhanghelul Gavriil care a vestit parintilor Sfantului Ioan nasterea pruncului, a spus despre el lucruri profetice: "Acesta va fi mare inaintea Domnului; nu va bea vin, nici alta bautura ametitoare si inca din pantecele maicii sale se va um ple de Duh Sfant, si pe multi din fiii lui Israel ii va intoarce la Domnul Dumne zeul lor. Si va merge inaintea Lui cu duhul si cu puterea lui Ilie, ca sa intoar ca inimile parintilor spre fii si pe cei neascultatori la intelepciunea dreptilo r, ca sa gateasca Domnului un popor pregatit" (Luca 1, 15-17). "Duhul si puterea lui Ilie", se spune apoi, sunt si la Sfantul Ioan semnele pute rii lui Dumnezeu pentru "intoarcerea inimilor la Dumnezeu". Cu aceasta putere, I lie a intors inima poporului la Dumnezeu, asa cum reiese din episodul aducerii j ertfei pe muntele Carmei ("via Domnului"), cand Ilie spunea: "Auzi-ma Doamne, au zi-ma, ca sa cunoasca poporul acesta ca Tu Doamne, esti Dumnezeu si le intorci i nima la Tine" (III Regi 18, 37). Scopul trimiterii Sfantului Ioan de catre Dumnezeu a fost pregatirea poporului p entru primirea lui Mesia, pentru intoarcerea inimilor la Legea lui Dumnezeu, Leg ea lui Iahve, Celui fara de moarte ("Eu sunt Cel ce sunt"), si care este o Lege a vietii de veci. Asa facuse si Ilie, caci intoarcerea la dreptatea Legii insemn a si posibilitatea primirii lui Mesia si a mantuirii: "A fost un om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre marturie, ca sa marturiseasc a despre Lumina, ca toti sa creada prin El" (Ioan 1, 6-7). Iar aceasta lucrare a lui Ioan era dupa voia lui Dumnezeu Insusi, lucru confirmat de catre Mantuitoru l, atat pentru Sine, cat si pentru Ioan: "Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca sa credeti in Acela pe Care El L-a trimis" (Ioan 6, 29). Pregatirea poporului cu inima era echivalenta cu "lepadarea de sine" pentru a pr imi pe Mesia care urma sa vina, si care venea, nu pentru a-si apartine Siesi, ci pentru a Se darui pe Sine in intregime, ca intr-o jertfa a arderii de tot, in c omuniune desavarsita, celor ce cred in El si urmeaza Lui. Inimile care nu se vor intoarce la Dumnezeu prin Sfantul Ioan, nu-L vor putea primi pe Mesia si, de ac eea, Il vor prigoni si osandi la moarte. Si astfel, mai mult decat credea Sfantu l Ioan ca el ii fereste pe oameni de " osanda ce va sa vina " (Matei 3, 7), el i i ferea de fapt "sa nu-si loveasca de piatra piciorul lor" (Ps. 90, 12), intruca t Mesia venind in ascultare de Dumnezeu, avea sa se arate ca piatra cea mica de la picioarele "statuii cu capul de aur", ca simbol al lumii cu structura ei stra ina de Dumnezeu, dar acolo avea sa-si arate taria de "piatra" asupra mortii si a supra faradelegii. Sfantul Ioan ii ajuta pe oameni sa cunoasca pe Dumnezeu, pent

ru a nu ramane in acea "necunoastere" care-L prigoneste (I Corinteni 2, 8), dar de care ei s-ar lovi ca de o piatra. Daruirea totala de Sine a lui Dumnezeu celo r care Il cauta a fost profetita cu mult inainte: "Ca prunc S-a nascut noua Fiul si S-a dat noua " (Isaia 9, 5); pentru noi "Dumnezeu n-a crutat nici pe Fiul Sa u..." (Romani 8, 32); "Cum se insoteste flacaul cu fecioara, Cel ce te-a zidit s e va insoti cu tine" (Isaia 62, 5); " Te voi logodi cu Mine pe vecie si te voi l ogodi Mie dupa dreptate si bunacuviinta intru bunatate si dragoste."(Osea 2, 21) . Pentru aceasta "logodna" era necesara coborarea la "calea" lui Hristos a celor c e sunt "dealuri" ale inaltarii de sine, intrucat "calea Domnului" este posibila, nu in reliefurile structurale ale lumii, ci "in pustie", in "netezirea" acestor reliefuri. Chiar daca este pe pamant doar "grauntele cel de mustar", Mesia este grauntele imparatiei lui Dumnezeu pentru toti cei ce nu se mai pogoara sub pama nt, in mormant, pentru ca nu raman "dealuri" ale lumii, ci se coboara la Hristos prin "lepadarea de sine", o coborare ca intr-un "mormant" al vietii vesnice. Se mnele acestei coborari sunt "faptele cele vrednice de pocainta " (Matei 3, 8) ca temelie a Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Ca si Sfantul Ioan Botezatorul, profetii ramaneau la simtamantul de dreptate al lui Dumnezeu, dupa masura Legii lui Moise, care insa nu depasea starea de rob a lui Dumnezeu. Mantuitorul avea sa ceara daruirea totala de sine ca pe o jertfa a arderii de tot, ca pe o a doua nastere si trecere din starea de "rob" in aceea de "fiu" al lui Dumnezeu, dupa expresia des folosita: " Ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui ceresc..." (Matei 5, 45). Acest lucru este posibil numai in urmarea lui Hristos, Care se daruieste pe Sine total sufletului credincios, la dimensiu nile acelui duh eclezial, de comuniune, care in desavarsirea sa este descris mai ales prin poruncile: "De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine , sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie." (Marcu 8, 34); "Iubiti pe vrajmasii v ostri, faceti bine celor ce va urasc si va rugati pentru cei ce va prigonesc" (M atei 5, 44). Vorbind despre puterea ce se va da Sfantului Ioan, ingerul Gavriil spunea ca "el va intoarce pe multi dintre fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor" (Luca 1,16 ), ceea ce nu inseamna ca pe "toti", deci nu si pe cei ce aveau sa nu se pocaias ca, spre a fi botezati de Ioan, al carui botez avea sa fie aratat de catre Mantu itorul ca fiind "de la Dumnezeu" (Matei 21, 25). * Ceea ce ingerul Gavriil spusese Elisabetei, mama Sfantului Ioan; cum ca va naste prunc la batranete, la varsta inaintata, a insemnat pentru Sfanta Fecioara Mari a, din partea aceluiasi inger, un argument hotarator, ca si ea sa accepte sa nas ca pe Fiul lui Dumnezeu ca Maica-Fecioara, fiind foarte tanara si fara barbat, " caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta" (Luca 1, 38). Vizita in mare graba, de bucurie, facuta de catre Sfanta Fecioara Maria Elisabetei, ruda ei, pentru c are si Sfanta Fecioara Maria suferea ca nu are copii, a avut loc in urma convorb irii cu ingerul. Caci numai in a sasea luna de la vestirea nasterii Sfantului Io an catre Elisabeta, ingerul s-a dus la Sfanta Fecioara Maria, stiind ca numai at unci ea o va putea vedea pe Elisabeta insarcinata, intrucat ea nu a spus nimanui acest lucru: "Iar dupa aceste zile, Elisabeta... a zamislit si timp de cinci lu ni s-a tainuit pe sine zicand: asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a soc otit sa ridice dintre oameni ocara mea " (Luca 1, 25). Vazand lucrarea minunata a lui Dumnezeu in casa rudeniei sale si auzind cuvintele Elisabetei: "De unde mi e aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu? Caci, iata, cum a ajuns la ure chile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu, si fericita este aceea care a crezut ca se vor implini cele spuse ei de la Domnu l" (Luca 1, 43-45). Indata, in urma acestor cuvinte, Sfanta Fecioara Maria a pre amarit pe Dumnezeu cu cantarea: "Mareste sufletul meu pe Domnul si s-a bucurat d uhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu " (Luca 1,46-47), o cantare de lauda, izvo

rata din bucuria izbavirii de necaz prin mana lui Dumnezeu, asa cum a cantat si Mariam, sora lui Moise, la izbavirea lui Israel din robia egipteana. Sfanta Fecioara Maria a ramas la Elisabeta "ca la trei luni" (Luca 1, 56), pana aproape de nasterea Sfantului Ioan. Astfel, cantarea Sfintei Fecioare Maria de p reamarire a lui Dumnezeu pentru "Buna Vestire" a fost rostita, nu la Nazaret, ci in casa Elisabetei unde ea a vazut minunea implinirii fagaduintelor lui Dumneze u. Inspirata de Duhul Sfant, Sfanta Elisabeta este cea dintai care a numit-o pe Sfanta Fecioara Maria: "Maica Domnului". Si astfel, taina mantuirii oamenilor sa impartasit in casa lui Zaharia (care era mut din cauza putinei sale credinte), doar intre sfintele femei Elisabeta si Maria, ca dreptate a lui Dumnezeu fata d e Eva care a fost amagita de sarpe. Tot astfel femeile au fost acelea care au ra mas partase la punerea Domnului in mormant si au fost cele dintai martore ale In vierii ca mironosite. La nasterea pruncului, Zaharia, tatal sau, a profetit despre el: "Iar tu, pruncu le, prooroc al Celui Prea Inalt te vei chema, ca vei merge inaintea fetei Domnul ui ca sa gatesti caile Lui, sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii intru iert area pacatelor prin milostivirea Dumnezeului nostru cu care ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de sus, ca sa lumineze pe cei ce sedeau intru intuneric si in umb ra mortii si sa indrepte picioarele noastre pe calea pacii" (Luca 1, 76-79). "Iertarea pacatelor prin milostivirea lui Dumnezeu" este subliniata aici ca o co nditie a dobandirii "cunostintei mantuirii" pe care avea s-o propovaduiasca Sfan tul Ioan Botezatorul. Tot in legatura cu aceasta "cunostinta a mantuirii prin ie rtarea pacatelor" se vorbeste de lucrarea lui Dumnezeu in Hristos care "va indre pta picioarele noastre pe calea pacii", ne va aseza pe "calea" Lui, intrucat noi , ca oameni pacatosi, suntem "vrajmasi cu Dumnezeu" (Romani 5, 10). Intalnirea omului pacatos cu Mesia urma sa fie mijlocita de Sfantul Ioan Botezat orul. Misiunea lui a fost o "preotie" ca si cea a lui Ilie, si una si alta chema te la lucrare atunci cand preotia jertfelor nu mai avea putere de a intoarce suf letele la Dumnezeu, dupa cum marturiseau proorocii: "Arderile de tot nu le vei b inevoi; jertfa placuta lui Dumnezeu este duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 17-18); "Poporul acesta Ma cinsteste cu buzel e, dar cu inima este departe de Mine " (Isaia 29, 13); "Inima curata zideste int ru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele" (Ps. 50, 11). Aceasta misiune constituia numai o pregatire a acelei preotii de "sluj ire a Cuvantului" in Hristos. Fiind o intoarcere din moarte sufleteasca si din c alea pierzarii, pocainta era o "minune" mai mare decat invierile din morti. Minu nea pocaintei este redobandirea puterii "de a vedea cu ochii" si de a "auzi cu u rechile", dupa cuvantul Domnului: "Cine are urechi de auzit sa auda!" (Matei 11, 15). Intoarcerea inimii prin pocainta este ca o "taiere imprejur". De aceea, viata Ma ntuitorului, ca Cel nascut din duh, care este de aceea mereu viu dupa numele Sau de (Iahve), este "calea" care este mai mare decat orice minune; iar Invierea Sa este "adevarul" acestei cai. Preotia lui Mesia urma sa desavarseasca inima, inc at sa nu se mai impietreasca niciodata, implinind profetia: "El va izbavi pe Isr ael de toate faradelegile lui" (Ps. 129, 8): " Va voi da inimi de carne in locul celor de piatra" (Iezechiel 36, 26). Insusi Mantuitorul vorbeste despre necesitatea lepadarii de sine, drept conditie fundamentala a urmarii Sale: in parabolele despre "turnul neterminat" si despre "cele doua ostiri inegale". Ele se incheie cu indemnul: "Asadar, oricine dintre voi care nu se leapada de tot ce are, nu poate sa-Mi fie ucenic" (Luca 14, 28-3 3). Intr-adevar, Mantuitorul, caruia oamenii ii sunt "vrajmasi" din cauza pacate lor, avea sa fie prin Inviere "puterea lui Dumnezeu cu care El isi supune Lui-si toate" (Filipeni 3, 21). Insa, ca si "Imparatia lui Dumnezeu", El nu este o put ere ca cea a lumii, a "fiilor veacului acestuia", care, paradoxal, prin umplere

de sine se afunda din cauza rautatii tot mai mult in moarte, din care nu mai pot iesi. El este puterea lui Dumnezeu pe care cei desavarsiti aveau s-o numeasca: "stapanirea binecuvantata a lui Dumnezeu pe pamant". Evenimentul nasterii Sfantului Ioan Botezatorul constituie implinirea unei profe tii a proorocului Maleahi facuta cu patru sute de ani inainte de venirea Mantuit orului, in care Dumnezeu il numeste pe Sfantul Ioan "Ingerul Meu". Mantuitorul c iteaza aceasta profetie cand il caracterizeaza pe Sfantul Ioan ca pe cel mai mar e dintre prooroci, chiar "mai mult decat prooroc" (Matei 11, 9). Profetul Maleah i spunea despre Inaintemergator: "Iata Eu trimit pe Ingerul Meu si va gati calea inaintea fetei Mele si va veni indata in templul Sau Domnul pe care il cautati si Ingerul Legamantului pe care il doriti. Iata vine, zice Domnul Savaot". (Male ahi 3, 1); "Iata, Eu va trimit pe Ilie proorocul, inainte de a veni ziua Domnulu i cea mare si infricosatoare; El va intoarce inima parintilor catre fii si inima fiilor catre parintii lor, ca sa nu vin si sa lovesc tara cu blestem" (Maleahi 3, 23-24). Chiar daca Mantuitorul avea sa spuna despre Ioan ca: "cel mai mic din Imparatia cerurilor este mai mare decat Ioan " (Matei 11, 11), totusi Ioan era mai mare decat Moise si decat Ilie, care s-au aratat cu Mantuitorul pe Tabor, da r care se inscriu si ei in afirmatia Sfantului Pavel: "Marturisiti fiind prin cr edinta, n-au primit fagaduintele, deoarece Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei sa nu ia desavarsirea fara noi" (Evrei 11, 39-40). Daca la proorocul Isaia, Inaintemergatorul este numit doar "glasul celui ce stri ga", pentru ca proorocul Ilie nu era cunoscut inca, astfel, proorocul Maleahi ultimul dintre profeti - il numeste pe Ioan, "Ilie". Dar cel care ne arata ca pr in acest nume trebuie sa intelegem, nu persoana lui Ilie, ci "duhul si puterea s a", a fost ingerul Gavriil: " Va merge inaintea Lui cu duhul si cu puterea lui I lie " (Luca 1,17). Dupa cum orice pacat nu este pacat decat pentru ca omul inabuse mai intai harul lui Dumnezeu in suflet, tot astfel Dumnezeu nu pronunta blestem, decat daca se c alca in picioare harul Sau care se face simtit in suflet la tot pasul. Prin chem area la pocainta, Sfantul Ioan ferea tara de "blestem" la venirea apropiata a Do mnului. Domnul urma sa vina si venind, El avea sa cerceteze inimile ca sa le ump le si sa le desavarseasca. El avea sa le astepte cu indelunga rabdare, dar nu se duce in calea celor rai, nici "in tara departata" a fiului risipitor. Insa, in afara de acea "tara departata" din care fiul risipitor se poate intoarc e, exista si acei "vrajmasi ai lui Dumnezeu" care vor cauta sa ia viata Unsului Domnului, asa cum intunericul cauta sa cuprinda lumina pe care o uraste (Ioan 3, 20). "Lumina" dumnezeiasca nu a osandit intunericul, ci numai l-a luminat. Dar intunericul insusi a cautat sa "cuprinda" Lumina si s-a osandit ca non-existenta , si ca vrajmas al fiintei. Dumnezeu a aratat in Hristos voia Sa ca izvor al fii ntei, dar mai ales ca "paine a fiintei" pentru oameni, ca "har si adevar". Mesia venea sa "scrie in inimi voia lui Dumnezeu", sa "cerceteze" inimile. Cei ce vor fi ramas in impietrire la chemarea Inaintemergatorului, vor fi cercet ati si isi vor da pe fata vrajmasia, cum au si facut acei "boieri ai popoarelor" , "stapanitori", "munti", "dealuri", toate mai presus decat "calea Domnului" in lume: "Muntii vor salta ca berbecii si dealurile ca mieii oilor" (Ps. 113, 4). C hiar si moartea, simbolizata prin nesfarsita intindere a marii, va fugi: "Marea a vazut si a fugit, iar Iordanul (apa vietii) s-a intors inapoi" (Ps. 113, 9) la Dumnezeu. "Dealurile" si "muntii" erau simboluri ale carturarilor si fariseilor si ale lui Irod. Ei se nelinistisera si "saltasera" inca de la nasterea pruncul ui Iisus, pentru ca nu s-au pocait. Venirea personala a lui Dumnezeu pe pamant "la plinirea vremii" a avut loc in lu mina cercetarii directe a Sodomei si Gomorei de catre Dumnezeu, Care fagaduise l ui Noe ca nu va mai pierde pe om in totalitate, ca prin potop: "Ma voi pogori sa vad daca faptele lor sunt cu adevarat asa cum s-a suit strigarea impotriva lor

pana la Mine, iar de nu, sa stiu" (Geneza 18, 21). Deci El a venit nu cu minuni, ci numai cu taina prezentei: "Daca s-ar fi facut in Sodoma minunile ce s-au fac ut aici, de mult s-ar fi pocait" (Matei 11, 23). Intruparea Fiului lui Dumnezeu avea sa fie acea prezenta personala de cercetare a inimilor din partea lui Dumne zeu: "I-a dat Lui putere sa faca si judecata, intrucat este Fiul Omului" (Ioan 5 , 27), de "scriere a voii lui Dumnezeu in inimi", "scriere" inteleasa ca "judeca ta scrisa", sau ca "osebire", "separare", iar pe de alta parte, ca "dezvaluire a cugetelor multor inimi", care nu au ascultat nici de prooroci, nici de Sfantul Ioan Botezatorul, nici de Mantuitorul Iisus Hristos Insusi: " V-am cantat de jal e si nu ati plans, v-am cantat din fluier si n-ati jucat" (Matei 11, 17). Cadrul lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul era Legea Vechiului Testament, spre d eosebire de lucrarea Mantuitorului subliniata de catre Sfantul Ioan Evanghelistu l: "Caci Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul prin Iisus Hristos s-au dat" (Ioan 1, 17). Este vorba de o deosebire si nu de o contradictie, in esenta ei, lucrarea Mantuitorului avea sa fie: "scrierea in inimi a voii lui Dumnezeu" , (Ieremia 31, 33) care in Vechiul Testament era scrisa pe table de piatra, era exterioara inimii. De aceea, atunci cand i-a invatat pe ucenici sa se roage, Man tuitorul nu a mai pomenit "Sinaiul", locul unde s-a dat Legea lui Moise, ci a sp us: "Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant" (Matei 6, 10), si acest lu cru tocmai ca urmare a faptului ca, prin Iisus Hristos, Dumnezeu Se arata ca "Ta ta" si pentru ca cei care se roaga in numele Lui, sunt "fii", mai mult decat "ro bii" de sub Lege, fii ai Celui fara de moarte, care prin intrupare isi descopera doua nume noi si anume cel de "Emanuil", la Nasterea in Betleem, ca Dumnezeu ar atat in trup si de aceea indreptat in Duhul (I Timotei 3, 16), si cel de "Athana tos" la Inviere, ca adevar al caii Sale, ca existenta fara sfarsit ("Iahve", "Eu sunt Cel ce sunt", simbolizat prin "Rugul aprins"). Cele doua nume noi ale lui Dumnezeu in Hristos sunt rezumate in cantarea intreit sfanta: "Sfinte Dumnezeule , Sfinte tare (ca tarie neclatinata, nu ca violenta), Sfinte fara de moarte, mil uieste-ne pe noi", imn liturgic care ne arata cum trebuie sa intelegem citirile din Sfanta Scriptura (Apostolul si Evanghelia) ce urmeaza dupa el. Astfel, Sfantul Ioan adresa chemarea la pocainta, doar pentru ca cei care vin "s a scape de mania ce va sa fie", iar nu pentru calea desavarsirii in Hristos. Dar aratarea lui Dumnezeu ca "Tata" a insemnat aratarea in Hristos a adancului dumn ezeirii, a faptului ca Dumnezeu nu mai copleseste cu atotputernicia ca in Lege, care a fost doar "pedagog" catre Hristos, pentru ca nu fusese nimicit pacatul in trup prin adancul harului puterii si slavei in Hristos. Dimpotriva, in Hristos "mana lui Dumnezeu" se arata prin alte semne: "susurul cel lin" (III Regi 19, 12 ) simtit de Ilie proorocul pe acelasi Sinai al Legii lui Moise, doar prin "auzi re", "Lumina cea lina" vazuta de ucenici pe Tabor, care "patrunde" la inima, "sc rie" in inimi, "sfinteste Numele lui Dumnezeu". De aceea, pe Iisus Hristos nu-L puteau cunoaste, in El nu puteau crede cei ce nu au dat ascultare chemarii Sfant ului Ioan de indreptare prin pocainta spre botezare cu apa. Ei ramaneau in impie trirea inimii, pe calea impotrivirii fata de Duhul Sfant, fata de mila, si nu se puteau manifesta decat prin cruzime. Mantuitorul avea sa spuna despre ei, ca at unci cand, la judecata din urma, li se va spune: " Flamand am fost si nu mi-ati dat sa mananc", ei vor raspunde doar: "Cand Te-am vazut flamand si nu ti-am dat sa mananci?" (Matei 25, 44). Ei nu L-au cunoscut pe pamant, n-au cunoscut Duhul Sfant si mila dumnezeiasca in adancul ei in Hristos, dispretuiau pe cele adanci, de jos, si cautau numai la cele de sus ca paganii. Ei nu puteau sa auda de Sfan ta Fecioara Maria, pe care ar fi acuzat-o ca L-a adus pe Dumnezeu din cer in "ce le de jos". Iar despre prigoana lor impotriva lui Dumnezeu, Mantuitorul avea sa avertizeze pe ucenici: " Toate acestea vi le vor face, pentru ca nu cunosc pe Ce l care M-a trimis " (Ioan 16, 3); "Va veni vremea cand, ucigandu-va, li se va pa rea ca aduc slava lui Dumnezeu " (Ioan 16, 2). Numai prigonitorul Saul, care, in ciuda persecutiilor impotriva Bisericii sfinti lor Apostoli, avea "inima curata si buna", iar nu "aluatul" vicleniei carturaril or si fariseilor, a putut recunoaste prin descoperire dumnezeiasca, adancul Duhu

lui Sfant in Hristos, cand i s-a spus despre cei pe care el ii prigonea: "Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti? " (F. Ap. 9, 4). Pe Dumnezeu avea sa-L cunoasca si talharul de pe cruce, care, vazand nevinovatia Mantuitorului rastignit intre doi talhari, ca si cum ar fi fost cel mai mare talhar, si-a recunoscut faptele sale rele si s-a pocait, rugandu-se: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in Imp aratia Ta!" (Luca 23, 40-42). "Cunoasterea lui Dumnezeu" din aratarea Sa in Hristos, va fi nesocotita, nu numa i de catre cei necredinciosi din Israel, ci si de catre alte religii, care pana astazi refuza sa auda de Mantuitorul Hristos ca Fiul lui Dumnezeu Intrupat si, p rin El, de "Epifania" adancului Duhului Sfant, prin care Dumnezeu tine toate si le desavarseste; de asemenea, si de catre toti cei "tari" din lumea aceasta, num iti in cantarea de lauda adusa lui Dumnezeu de catre Sfanta Fecioara Maria: "Cei puternici de pe scaune", care cauta sa ia locul lui Dumnezeu pe pamant, pe cand Dumnezeu a cautat spre "smerenia roabei Sale" si cauta in tot pamantul numai ca tre cei smeriti, cei cu inima zdrobita, in care este chipul Sau, chipul Unsului Domnului, al Mantuitorului Iisus Hristos. Dar Mantuitorul a mustrat in mod deosebit pe mai marii poporului iudeu pentru ne credinta lor, caci dintre toate neamurile pamantului, ei au fost cei dintai chem ati sa cunoasca pe Dumnezeul Cel adevarat spre mantuirea lor. Astfel, la plinire a vremii, numai prin Mantuitorul Hristos, Fiul Fecioarei si urmasul lui Avraam, a binecuvantat Dumnezeu toate neamurile pamantului, cum a fagaduit lui Avraam si cum a preamarit pe Sfanta Fecioara Maria. In Hristos a binecuvantat Dumnezeu toate neamurile pamantului, caci toate sunt i nteresate de biruinta lui Hristos asupra mortii si de ridicarea pacatului stramo sesc prin Lumina Sa, propovaduita de catre dreptul Simeon ca "Lumina spre lumina rea neamurilor" (Luca 2, 32). Sfanta Fecioara Maria este numita "Maica Luminii", a acestei minunate Lumini (I Petru 2, 9), care dezleaga din legaturile pacatelo r si alunga moartea de la fiii lui Dumnezeu, care se nasc de la Dumnezeu in Hris tos, Cel ce lumineaza in "latura si in umbra mortii" (Matei 4, 16). Acolo unde H ristos nu era primit, insemna o alegere a mortii in locul Luminii, vietii si Inv ierii lui Hristos; insemna un "contract cu moartea" (Isaia 28, 15). Ca si Sfantu l Ioan Botezatorul (Ioan 10, 41), Maica Domnului nu a savarsit nici o minune, da r indreptarea prin chemarea Sfantului Ioan, si viata Maicii Domnului ca "roaba a Domnului", sunt minunile cele mai mari pentru adevarul vietii in voia lui Dumne zeu prin Hristos. De aceea, cei necredinciosi dintre iudei s-au impotrivit si Ma icii Domnului, asa cum ne arata episodul despre iudeul care voia sa rastoarne ra cla in care se afla adormita in Hristos Maica Domnului, socotita de catre cei ne credinciosi ca fiind vinovata ca prin ea si-a aratat Dumnezeu smerenia chipului Sau, al carui adanc mare (Ps. 35, 6) avea sa-l cunoasca prin descoperire asuprit orul Saul din Tars in drum spre Damasc, si care, la randul sau avea sa vada cum rad de Invierea lui Hristos inteleptii lumii din Areopagul Atenei. Ca intelepti ai lumii pagane, ei erau straini de adevarul omului in Dumnezeu aratat in Hristo s ca Lumina in viata, inviere in moarte si nevoie de intoarcere a tuturor oameni lor prin pocainta la asemanarea cu Hristos (F. Ap. 17,30-31). Fiind Ziditorul a toata faptura, Dumnezeu Se arata in Mantuitorul Hristos ca Cel ce tine toate, fapt pentru care si tamaduieste ranile lor aducatoare de moarte prin untdelemnul harului si prin adevarul Sau (Ioan 1, 17). Astfel, in Mantuitor ul Hristos, Dumnezeu a intarit pe pamant "tronul lui David", iar nu pe cel al lu i Moise, sau al lui Ilie, sau al lui Ioan Botezatorul. Caci, prin adancul smeren iei sale si prin pocainta sa, numai David a fost cel mai apropiat de harul Duhul ui Sfant, ca milostivire, de preotia mesianica a Mantuitorului, ca smerenie, mil a, umplere de Dumnezeu. Sfantul Pavel spune ca roadele vietii smerite a lui Davi d, au fost fagaduite de catre Dumnezeu in Hristos, ca o cale a invierii: "Cum ca L-a inviat din morti, ca sa nu se mai intoarca la stricaciune a spus-o astfel: Va voi da voua cele sfinte si vrednice de crezare ale lui David" (F. Ap. 13, 34) .

LUMINA LUI HRISTOS SI MARTURIA ARZATOARE A SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL Inapoi Inainte Sfantul Ioan marturisea bucuria sa in Hristos, ca a unuia care "a fost trimis sa marturiseasca despre Lumina" (Ioan 1; 7). "Nu era el Lumina", nu era nici cel c are urma sa fie ucenicul Mantuitorului si sa-i urmeze Lui. El marturisea "Lumina " fara sa o cunoasca si fara sa vada biruinta ei in Hristos. El era "faclia" car e arata venirea "Luminii" pe pamant. Iar "faclia" insemna viata de sfintenie a S fantului Ioan, ravna lui arzatoare pentru Dumnezeu ca cea a lui Ilie. Despre el avea sa marturiseasca insusi Mantuitorul ca el a venit in "calea dreptatii" (Mat ei 21, 32), iar Sfintele Evanghelii il declara "om trimis de la Dumnezeu" (Ioan 1, 6), care in lucrarea sa ii "invata si pe ucenicii sai sa posteasca, mult" (Ma tei 9, 14) si "sa se roage" (Luca 11,1). Dar "calea dreptatii" era numai inceput ul "desavarsirii". Sfantul Ioan nu a vorbit despre Mesia ca "Lumina", ci doar despre osandirea prin El a celor ce nu se intorceau prin pocainta, fata de care el simtea nevoia sa-i mustre, asa cum a facut si cu Irod. Desigur, Sfantul Ioan nu stia ca judecata l ui Dumnezeu este altfel decat cea a oamenilor, pentru ca desavarsirea lui Dumnez eu intrupat, viata Lui "mai mult decat viata" (Ioan 10, 10), viata Sa ca o perma nenta inviere si ca adevar al invierii, nu se descoperise nimanui de pe pamant. Judecata lui Dumnezeu era altfel, pentru ca el urma sa sadeasca pe pamant lucrul Sau cel bun, pentru a demasca pe cel rau. El a trimis pe pamant Lumina care "lu mineaza in intuneric" (Ioan 1, 5). De aceea, lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu pe pamant avea sa inceapa, nu la Ierusalim, unde domnea "uraciunea pustiirii la locul cel prea inalt" (Matei 24, 15; cf. Daniel 9, 27) si acel fel de oameni, n umit de catre Mantuitorul "neamul acesta" care "ucide pe prooroci", ci ea a ince put la Iordan, in pustie. Glasul lui Ioan striga de acolo, nu de la Ierusalim. S fantul Ioan nu a propovaduit niciodata la Ierusalim. Dupa pacatul stramosesc prin care s-a pierdut Duhul Sfant, Acesta S-a pogorat in firea omeneasca pentru prima data pe pamant la apa Iordanului, in Iisus Hristos , prin mana Sfantului Ioan Botezatorul. Aceasta pogorare nu putea avea loc la Ie rusalim, unde era atata "inaltare de sine" si unde erau acele "fantani care nu t in apa", deoarece erau sapate de catre oameni prin parasirea lui Dumnezeu, "fant ana cea cu apa vie" (Ieremia 2, 13), si luarea in stapanire a viei sale, ca lucr atori rai. "Pogorarea" putea avea loc numai acolo unde era "lepadare de sine", " afundare" prin smerenie in lumea lui Dumnezeu, dupa sensul termenului "Iordan", ca apa a afundarii, a botezului. Mantuitorul insusi arata ca la predica rascolitoare a Sfantului Ioan: "Tot popor ul si vamesii auzind, s-au incredintat de dreptatea lui Dumnezeu, botezandu-se c u botezul lui Ioan, iar fariseii si invatatorii de Lege au calcat voia lui Dumne zeu in ei insisi nebotezandu-se de el" (Luca 7, 29-30). Auzind de predica Sfantu lui Ioan, carturarii si fariseii s-au simtit mai degraba "concurati" in goana du pa stapanirea asupra "viei Domnului". Ierusalimul se mai "cutremurase" si la Nas terea Domnului in urma predicii magilor si aveau sa se "cutremure" si la Intrare a lui Iisus in Ierusalim. invierea Domnului avea sa "cutremure" Ierusalimul din temelii. Dar pocainta a ramas departe de inimile carturarilor si ale fariseilor. Ei si-au inabusit acest imbold al inimii, "luandu-si sufletul in desert" (Ps. 2 3, 4). Vointa lor miscata de Dumnezeu prin Sfantul Ioan era paralizata din cauza impietririi inimilor. Lumina era pusa sub obrocul mintii. Calea necredintei era urmarea cunostintei binelui si raului si ea se impotrivea tainei vietii din ini ma omului: "imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru" (Luca, 17, 21). impietrirea facea sa se implineasca cuvintele Domnului puse in gura lui Avraam:

"Au pe Moise si pe profeti; de nu vor crede lor, nici de ar invia cineva din mor ti nu vor crede!" (Luca 15, 21). Despre aceeasi "impietrire a inimii" vorbeste s i Apocalipsa, cand spune ca in ciuda "cupelor maniei" varsate de Dumnezeu peste oameni, "ei nu s-au pocait de rautatile lor" (Apocalipsa 16, 9, 11). insusi Mantuitorul arata cauza "Patimilor" si a suferintelor Sale, in rautatea c elor de la Ierusalim. Nici unul dintre prooroci nu a gustat moartea din aceeasi cauza ca si Fiul lui Dumnezeu intrupat, deoarece niciodata raul de la Ierusalim nu fusese mai rau, incat sa fie declarat "uraciunea pustiirii la locul cel prea inalt". De aceea, la Schimbarea la Fata a Domnului, Moise si Ilie, aratandu-se i n slava, vorbeau, nu ca in vremea lor despre sfarsitul celor rai, cum ar fi vorb it si Sfantul Ioan Botezatorul, ci "vorbeau despre sfarsitul Lui (Hristos)pe car e avea sa-l implineasca la Ierusalim" (Luca 9, 31), cale a suferintelor lui Dumn ezeu, pe care Sfantul Ioan a fost, de asemenea, inaintemergator. Spunand despre Sfantul Ioan: "Eu va spun, insa, ca Ilie a si venit, dar ei nu lau cunoscut, ci au facut cu el cate au voit" (Matei 17, 12), Mantuitorul se refe rea, nu numai la Irod, ci si la carturari si farisei si la mai marii poporului. La aceste cuvinte El a adaugat apoi: "Asa si Fiul Omului va patimi de la ei!" (M atei 17, 12), confirmand faptul ca "sluga" si "stapanul" au acelasi sfarsit din mana aceluiasi "neam" de oameni care nu s-a intors dupa cum nadajduia Dumnezeu, Stapanul lui Hristos, care, la trimiterea propriului Sau Fiu in lume, la lucrato rii viei care omorasera pe prooroci, isi zicea in desavarsirea Sa, care nu osand este: "Se vor rusina de Fiul Meu!" (Matei 21, 37), cu gandul la Lumina lui Hrist os. Fiul lui Dumnezeu nu a venit in lume ca vrajmas al celor rai. Dar El nu a venit nici ca sa-i confirme asa cum sunt, deoarece El a marturisit nedreptatea, si de aici si rautatea lor. Pe cei care nu se pocaiau, Mantuitorul nu-i socotea "fara de pacat". Cand facea referinta la "cei rai", El nu folosea niciodata singularul , dupa cum nici in Psalmi, "raul", in "purtatorii" sai, nu este mentionat la sin gular. Referintele Mantuitorului la cei rai sunt intotdeauna la plural, intelega ndu-se prin acest lucru puterea raului ca magnetism al asocierii la rau, care fa ce pe oameni doar "partizani" ai unei stari a faradelegii, dupa cum ii descrie M antuitorul: "Neam desfranat si pacatos" (Marcu 8, 38); "Neam viclean si adulter" (Matei 16, 4) pe care Dumnezeu nu-i numeste cu nume propriu, pe fiecare in part e, dar despre care spune ca ei nu se pot opri de la "varsare de sange", de la ca re insa "se va cere tot sangele varsat pe pamant" (Luca 11, 50), deoarece patima desfraului este strans legata de cea a uciderii. Prin Mantuitorul Hristos, "Lumina" isi arata puterea de a "lumina", nu de a osan di. Ea isi arata taria de piatra pentru raul care se ridica asupra ei, sau pentr u moartea care vrea sa o "cuprinda", sa o "inghita", asa cum "chitul", ca o moar te vie, a inghitit pe proorocul Iona. Osandirea lumii a ramas in seama "Stapanul ui lui Hristos" care L-a trimis sa stea de-a dreapta Sa in lume, (Ps. 109, 1) sa stea in "Lumina". Asa era viata oamenilor la inceput, cand prin Cuvant oamenii erau duhovnicesti; dar sminteala i-a adus la starea de "pamant": "Ca pamant esti (roditor de spinii si palamida patimilor) si in pamant te vei intoarce" (Geneza 3, 18-19) - pe cand Dumnezeu luase pamantul cu mana Lui, cu puterea Duhului Sfa nt, ca sa se intoarca la El in cer prin transfigurare pe calea voii Sale. Mantui torul a venit in lume sa impartaseasca "Lumina" Tatalui Sau. A venit, de asemene a, sa arate unde raman cei care nu primesc "Lumina": "Veniti, dispretuitorilor, mirati-va si pieriti, caci voi face in zilele voastre un lucru pe care nu-l veti crede, daca vi l-ar povesti cineva " (Avacum 1, 5); "Daca nu credeti ca Eu sunt , veti pieri intru pacatele voastre!" (Ioan 8, 24). Necrezand in El, ei nu putea u sa-L cunoasca, decat dupa ce aveau sa-L omoare: "Cand veti inalta pe Fiul Omul ui, veti vedea ca Eu sunt!" (Ioan 8,28). El era "Mielul lui Dumnezeu", cel ce ri dica pacatul lumii, intrucat acesta "cade" asupra Lui: " Ocarile celor ce Te oca rau pe Tine au cazut asupra Mea" (Ps. 68, 11); "intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui"

(Isaia 53,8). Pedepsirea celor rai ramanea in seama Stapanului viei, care "pe cei rai cu rau i i va pierde, iar via o va da altor lucratori..." (Matei 21, 41). Lucratorii rai sunt acel rasad despre care Mantuitorul spune ca nu a fost rasadit de catre Tata l Sau: "Pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii nu sunt de la Tatal, ci d e la lume", (I Ioan 2, 16), si care, de aceea: "se va smulge din radacini" (Mate i 15,13), tocmai prin faptul ca se ridica impotriva lui Dumnezeu si rastignesc p e Hristos; deci nu prin violenta lumeasca, ci pe calea lui Dumnezeu care cercete aza inimile: "ca focul topitorului si ca lesia nalbitorului, curatind pe fiii lu i Levi ca pe aur si pe argint", incat sa poata aduce Domnului jertfe intru drept ate (Maleahi 3, 3). Cei ce nu s-au botezat de catre Ioan, calcand voia lui Dumne zeu in ei insisi, si-au inchis inimile in fata lui Hristos, "scriitorul in inimi a voii lui Dumnezeu" si "Botezatorul cu Duh Sfant". Cugetele inimii lor au fost date pe fata (Luca 2, 34-35) si pentru ca ei sunt cei despre care s-a spus ca " li se va lua si ceea ce li separe ca au" (Matei 25, 29) si care "au fost scosi a fara deserti" (Luca 1, 53), ca sa se vadeasca ce inseamna umplerea de sine cu lu crurile lui Dumnezeu, pe calea neascultarii asa cum facuse si regele Saul (I Reg i 15, 22-23). De aceea, Sfantul Pavel avea sa spuna ca "faptele Legii nu pot duc e la mantuire fara ascultare " (Efeseni 2, 9); "N-au dat ascultare cuvantului sp re care au si fost pusi" (I Petru 2, 8) - va spune si Sfantul Apostol Petru, ci ca asa cum le intelegeau "lucratorii viei", au dus la omorarea lui Hristos. Pedeapsa celor rai nu a mai fost ca cea a egiptenilor, la iesirea lui Israil din Egipt, inecarea in mare, ci ramanerea in afara slavei lui Dumnezeu. Rautatea lo r a fost data pe fata ca "intuneric", iar "lumina" lui Hristos si-a aratat "tari a" si adevarul prin inviere. Vadirea vicleniei "sarpelui celui vechi de zile" la ispitirea Domnului a fost ca o "zdrobire a capului" acestuia. De la Hristos, is pititorul nu-si mai arata numai "viclenia" ca odinioara in paradis, cat mai ales "rautatea": "Stati tari, caci potrivnicul vostru, diavolul, umbla ca un leu rac nind, cautand pe cine sa inghita" (I Petru 5, 8); "Acela iti va zdrobi capul (vi clenia), iar tu ii vei intepa calcand" (Geneza 3, 15), adica il vei omori; " Si nu ne duce in ispita (ademenire), ci ne izbaveste de cel rau", intrucat fiind sc os afara din inima prin botez, adancire, asemanare cu Hristos, se intoarce impot riva ei cu prigoana si varsare de sange. Marturisirea voii lui Dumnezeu a adus i n Hristos biruinta asupra amagirii diavolului ca "zdrobire a capului sarpelui". "Va scriu voua tinerilor, ca ati biruit pe cel viclean" (I Ioan 2,13), spunea Sf antul Ioan Evanghelistul, in sensul de biruinta asupra amagirii din partea celui viclean, chiar daca el vine asupra lor cu prigoana. Deci, cel viclean isi arata in continuare coltii, rautatea, in fata careia Mantuitorul cheama la luarea cru cii ca sedere cu tarie si neclatinare in Hristos, prin care va birui Dumnezeu Ta tal: "Stati tari si Dumnezeu va zdrobi curand pe satana sub picioarele voastre" (Efeseni 6, 14; Romani 16, 20). Cunoscand numai "dreptatea" lui Dumnezeu, Sfantul Ioan Botezatorul nu stia ca os andirea lumii de catre Mesia nu ar fi ajutat la nimic. insa pentru "calea drepta tii" in care a venit Sfantul Ioan si pentru marturisirea ei fara nici o ezitare in fata lumii, Mantuitorul a spus despre Ioan ca acesta nu era "trestie batuta d e vant", in ceea ce priveste taria credintei, nici "om imbracat in haine moi ca cei din casele imparatilor" (Matei 11, 8), care iubesc traiul bun si vorba lingu sitoare, iar nu voia lui Dumnezeu. Propovaduind si botezand, nu la Ierusalim, ci la Iordan, Sfantul Ioan a fost cau tat de catre unii trimisi ai carturarilor si fariseilor de la Ierusalim veniti s a-i ispiteasca identitatea. Discutia a avut loc dupa un intreg chestionar care a culminat cu intrebarea: "De ce botezi, daca nu esti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?" (Ioan 1, 25). Smerenia dumnezeiasca a Sfantului Ioan reiese cu priso sinta din comportamentul sau, ca semn al trimiterii sale de la Dumnezeu, Care ca uta ca prin el sa faca loc Luminii, acolo unde era intuneric. De aici reiese si importanta mergerii-inainte a Sfantului Ioan pe calea Legii si a profetilor, a c

redintei si a pocaintei, pentru ca Lumina sa poata fi astfel vazuta, iar nu trec uta cu vederea, sau infruntata. Marturia Sfantului Ioan, mai mica decat cea a Ma ntuitorului, era: "Iata Mielul lui Dumnezeu cel ce ridica pacatul lumii! Acesta este cel despre care eu am zis: Dupa mine vine un barbat care a fost mai inainte de mine, pentru ca mai inainte de mine era si eu nu-L stiam; dar ca sa fie arat at lui Israil, de aceea am venit eu botezand cu apa... Am vazut Duhul pogoranduse din cer ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, dar C el ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul cob orandu-se si ramanand peste El, Acela este "Cel ce boteaza cu Duh Sfant". Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1,29-33). Sfantul Ioan, despre care se spune ca, dupa nasterea sa, "pruncul crestea si se intarea cu duhul si a fost in pustie pana in ziua aratarii lui catre Israil" (Lu ca 1, 80), nu-L vazuse pe Mantuitorul inainte de Botez, iar dupa Botez, L-a mai vazut o singura data, cand doi din ucenicii sai i-au urmat Mantuitorului (Ioan 1 , 37). Dupa aceea fiecare a mers pe drumul sau: Sfantul Ioan pe cel al "scaderii ", iar Mantuitorul pe cel al "cresterii". Semnele drumului Sfantului Ioan s-au p utut vedea din raspunsurile sale catre cei care venisera de la Ierusalim, pentru ca se simteau concurati prin botezul sau si care nu venisera nicidecum pentru a fi botezati de Ioan. Cat de mare era deosebirea dintre atitudinea Sfantului Ioan si cea a celor ce se dadeau drept Mesia! Sfantul Ioan avea convingerea profunda ca pe care Mantuitor ul avea sa-i numeasca, nu doar "cei alesi" ca privilegiati, sau predestinati, ci "fericiti" pentru vederea darului "Luminii" (Matei 13,16) si partasia la desava rsirea lui Dumnezeu. Sfantul Ioan a fost inaintemergator si in marturisirea Sfintei Treimi. Prilejul acestei marturisiri i-a fost dat de cearta provocata de un iudeu in legatura cu curatirea. Era evident ca toti se duc la Iisus, cum reclamase acel iudeu, dar de parte de a vedea in acest lucru o concurenta, Sfantul Ioan marturiseste in plus semnele dumnezeiesti ale recunoasterii lui Iisus ca "venind de sus" (Ioan 3, 27) . El se declara doar prietenul Mirelui care are Mireasa, iar "micsorarea" in luc rarea botezului este recompensata de bucuria pentru tot ceea ce face Mirele. Sfa ntul Ioan avea bucuria lucrarii preotiei care propovaduieste cu putere si dezlea ga pe toti cei ce vin la Dumnezeu. Era deci o bucurie care nu-i putea scadea, nu se putea "micsora" odata cu micsorarea activitatii sale, ci crestea vazand ince putul manifestarii puterii lui Dumnezeu pe pamant in Hristos. Deosebit de import anta este marturia sa, ca lucrarea Mirelui Hristos este "de sus", prin Duhul Sfa nt, pe care "Dumnezeu nu-l da cu masura" (Ioan 3, 34), ca la scaldatoarea Betesd a. Dumnezeu este "Tata" si El "iubeste pe Fiul si toate le-a dat pe mana Lui" (I oan 3, 35; cf. Matei 11, 27). Credinta in marturia Fiului inseamna viata vesnica (Ioan 3,36), pentru ca Tatal L-a dat pe Fiul Sau celor ce cred. Este mai presus de orice indoiala faptul ca Sfantul Ioan traia din inima Legea l ui Moise, ca era "omul lui Dumnezeu" mergand inaintea lui Mesia cu "duhul si put erea lui Ilie" si ca putea fi si pentru cei din Ierusalim "faclia care este apri nsa si lumineaza ". Dar este o profunda deosebire intre anumite nedumeriri fata de Mantuitorul ale celor care traiau Legea lui Moise, asa cum era Sfantul Ioan B otezatorul, si dintre incordarea permanenta provocata de cei ce doar pretindeau ca traiesc Legea, asa cum erau carturarii si fariseii, si care spre deosebire de Sfantul Ioan, nu credeau in Mantuitorul care, la randul Sau le reprosa: "De ati fi crezut in Moise, ati fi crezut si in Mine, caci despre Mine a scris acela " (Ioan 5, 46); "Cel credincios in putin si in mult este credincios" (Luca 16, 10) . A fi diferit, nu inseamna a fi contrar: "Cine nu este impotriva voastra este pen tru voi" (Luca 9, 50), spunea ucenicilor Sai Mantuitorul, care a aratat o mare p retuire fata de cei ce credeau cu adevarat in Legea lui Moise. Acestora Dumnezeu urma sa le descopere in Hristos adevarul ca le-a dat "ceva mai bun " (Evrei 11,

40) si anume "desavarsirea". Dimpotriva, celor ce nu credeau in Moise si tineau Legea numai formal, Mantuitorul le arata faptul ca numai fidelitatea este calea lui Dumnezeu si a inimii "curate si bune": "Daca in cele straine nu ati fost fi deli, cine va va da pe ale voastre?" (Luca 16, 12). Iar in El insusi, in firea umana a Mantuitorului, erau "cele ale noastre" de la inceputul zidirii, darurile Duhului Sfant cu care era imbracat Ad am cel dintai. Daca anumite nedumeriri la care s-a ajuns intre cei credinciosi in Legea lui Moi se si intre faptele si invatatura, sau lucrarea Mantuitorului, au scos la iveala desavarsirea Legii celei Noi fata de Legea lui Moise, intre "faclia" Sfantului Ioan Botezatorul si "Lumina" lui Hristos, astfel tensiunile provocate de cartura ri si farisei in legatura cu lucrarea Mantuitorului au aratat deosebirea dintre cei ce sunt in "afara" lui Dumnezeu si cei ce sunt in "sanul" Lui. in convingerea Sfantului Ioan si a ucenicilor acestuia, venirea lui Mesia trebui a sa insemne "judecarea" celor ce nu sunt drepti dupa Legea lui Moise, iar nu in staurarea unei Legi noi. Ca unul care fusese crescut in Legea Veche, Sfantul Ioa n nu se putea gandi ca "botezarea cu Duh Sfant", ca misiune principala a lui Mes ia, putea sa insemne desavarsirea intr-o alta Lege, in Legea cea Noua ca plinire a celei Vechi. De aceea, ucenicii Sfantului Ioan L-au intrebat deschis pe Mantuitorul: "Pentru ce noi si fariseii postim mult, iar ucenicii Tai nu postesc? " (Matei 9, 14). Fi ind numai "prietenul Mirelui", nu si "Mireasa" chemata sa-I urmeze acelui Mire, care nu se duce El dupa Mireasa, ca Adam cel dintai, ci isi aduce Mireasa acolo unde se afla El, in viata vesnica, dupa cuvantul Mantuitorului: " Voiesc ca acol o unde sunt Eu, sa fie si cei pe care Mi i-ai dat" (Ioan 17, 24), Sfantul Ioan n u a fost chemat sa-I urmeze Mantuitorului, asa cum reiese si din cuvintele Tatal ui spuse la Botez: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care este bunavointa Me a" (Matei 3, 17), fara sa mai adauge ca la Schimbarea la Fata, cand erau ucenici i de fata: "pe Acesta sa-L ascultati!" (Matei 17, 5). Astfel, la intrebarea ucenicilor Sfantului Ioan in legatura cu postul, (Matei 9, 15), Mantuitorul are prilejul sa vorbeasca pentru prima data despre deosebirea dintre "lumina" Legii celei Noi si "faclia" Legii Vechi aflate in scadere din ca uza "cresterii" celei dintai. Deosebirea dintre Legea lui Dumnezeu scrisa pe tab lele de piatra in Legea Veche si dintre "scrierea in inimi" a acesteia in Legea Noua, reclama si deosebirea dintre cei ce erau "robi" sub Lege: "Sluga nu stie c e face Stapanul" (Ioan 15, 15), si dintre cei ce aveau sa devina in Hristos "fii ", pentru care voia lui Dumnezeu avea sa fie o nevoie a inimii de a cauta pe Dum nezeu ca Tata prin bucuria invierii si partasie la nemurirea Tatalui. De aceea, Mantuitorul raspunde, atat ucenicilor Sfantului Ioan, cat si celor ai carturaril or si fariseilor, care si unii si altii "posteau mult si faceau rugaciuni" (Luca 5, 33): "Puteti oare sa faceti pe fiii nuntii sa posteasca, atata vreme cat Mir ele este cu ei? Dar vor veni zile cand Mirele se va lua de la ei si atunci vor p osti in acele zile" (Luca 5, 34-35). Aceste cuvinte scot in evidenta lucrarea mi nunata de scriere in inimi a voii lui Dumnezeu prin Hristos ca "har si adevar", fata de care Biserica este ca o Mireasa cu inima plina de bucuria Mirelui si pen tru care postul devine o nevoie numai atunci cand Mirele este "luat", postul fii nd deci o cale de regasire a Mirelui, a "harului si adevarului" Sau, de care Ace sta era intotdeauna "plin" (Ioan 1, 14, 17). Pentru elucidarea acestor lucruri, Mantuitorul adauga si exemplul de profunda in tuitie a unei parabole, din care reiese cu prisosinta deosebirea dintre Legea lu i Moise si dintre "harul si adevarul" date prin El: "Nimeni nu rupe un petic de la haina noua, ca sa-l puna la cea veche, astfel rupe haina cea noua, iar peticu l luat din ea nu se potriveste la cea veche. Tot astfel, nimeni nu pune vin nou in burdufuri vechi, astfel vinul nou va sparge burdufurile si se varsa si vinul

si se strica si burdufurile. Ci vinul nou trebuie pus in burdufuri noi si impreu na se vor pastra. Nimeni band vin vechi nu voieste de cel nou, caci zice: E mai bun cel vechi" (Luca 5, 36-39). Aceste cuvinte ale harului dumnezeiesc arata, nu numai lipsa oricarei tensiuni intre Legea veche si cea noua, ci si desavarsirea celei dintai prin cea din urma. Mantuitorul vorbeste aici despre cei cu adevarat credinciosi in Legea Veche, sim bolizati prin cei ce "beau vin vechi" si care "nu beau din cel nou", nu pentru c a il resping, ci pentru ca isi zic ca este mai bun cel vechi. Despre acestia Man tuitorul putea spune mai curand decat despre cei bogati: " Cele ce sunt cu neput inta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu " (Luca 18, 27). Cei ce beau "vinul cel vechi", sunt asadar cei credinciosi din Legea Veche, cei "fideli in cele str aine", caci Legea a fost un "jug" si ei erau doar "robi". Dar acestia nu erau ca cei ce nu beau "vinul Legii". Acestia din cauza necredintei isi facusera o alta bautura: "Pe Mine fantana cu apa vie, M-au parasit si si-au sapat lor fantani c are nu tin apa" (Ieremia 2, 13). Acestia nu erau "fideli" si de aceea n-au venit la Hristos sa-i "vindece". Ca unii care "inabuseau dreptatea prin nedreptate" ( Romani 2, 8), Mantuitorul avea sa spuna despre ei ca au devenit "fii ai unei int elepciuni proprii", pe care ei o socot dreapta, dar care nu este decat un "aluat " al lor: "Cu cine voi asemana neamul acesta? El este asemenea copiilor care sed in piete si striga catre alti copii: V-am cantat din fluier si n-ati jucat; v-a m cantat de jale si nu v-ati tanguit! Caci a venit Ioan, nici mancand, nici band , si spun: are demon! A venit Fiul Omului mancand si band, si spun: Iata om manc acios si bautor de vin, prieten al vamesilor si al pacatosilor! Dar intelepciune a a fost gasita dreapta de catre toti fiii ei", (Matei 11,19; Luca 7, 31-35) din faptele ei. O replica nimerita la adresa acestor "pastratori" ai Legii, dar necredinciosi, p e care nici chemarea la pocainta (cantecul de jale) a Sfantului Ioan, nici bucur ia harului Mantuitorului (cantecul din fluier), nu i-a interesat, este si cea a Sfantului Pavel care spune despre ei: "Au ravna pentru Dumnezeu, dar sunt fara " cunostinta" (Romani 10, 2). Aceasta atitudine fata de Dumnezeu invedereaza de fa pt imposibilitatea de a deveni "fii" pentru cei ce doar au pretentii fata de "ca sa" parinteasca a Tatalui lor, ca si fiul cel mare din parabola, ca cei care, di n lucratori tocmiti in vie, cauta sa puna stapanire peste "via Stapanului". Ei e rau stapaniti de patima posesiunii si dispretuiau fidelitatea fata de cele "stra ine", singura cale de primire a celor "proprii", bucuria din casa parinteasca la ospatul cu vitelul ingrasat, dispretuiau haina cea dintai a Luminii, si de acee a a nemuririi. Neputand "vedea si auzi" din cauza faptelor rele (Ioan 3, 19) car e le-a afundat inima in intuneric, ei s-au caracterizat si prin refuzul pocainte i, singura cale de tamaduire: "Ca nu cumva sa vina la Mine si sa-i vindec!" (Mat ei 13, 15). Ei au devenit o "tepusa" a Legii impotriva lui Dumnezeu, boala de ca re a putut fi tamaduit doar unul ca Saul din Tars, care, in ciuda "orbirii" avea inima dreapta, fara viclenie, era "vas ales" si caruia fiind luminat de Dumneze u, i s-a spus: "Greu iti este sa dai cu piciorul in tepusa!" (F. Ap. 9, 5).

INSEMNATATEA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL IN TRADITIA PATRISTICA Inapoi Inainte Traditia patristica a acordat o importanta cu totul deosebita rolului Sfantului Ioan Botezatorul in iconomia mantuirii conform cu cele relatate despre el in Nou l Testament. Ioan Botezatorul si Mantuitorul ca Mesia apar in Evanghelii ca cei care depasesc asteptarea obisnuita a evreilor. Noul Testament arata ca Ioan Botezatorul si-a implinit rolul sau in istoria mant

uirii intr-un mod, in care negarea rolului sau ar insemna negarea rolului lui Hr istos in lucrarea lui Dumnezeu. Daca "Lumina" lui Hristos este mai mare decat "f aclia" lui Ioan Botezatorul, astfel fara botezul lui Ioan prin pocainta, cei pac atosi nu puteau vedea Lumina lui Hristos. in prezentarea Mantuitorului si a Sfan tului Ioan, Evangheliile subordoneaza distinctia dintre ei, unitatii dintre lucr area unuia si a celuilalt. Importanta este intelegerea lucrarii Sfantului Ioan i n sens duhovnicesc (Matei 11, 14-15), asa cum sublinia Mantuitorul. Spre deosebi re de Sfantul Evanghelist Matei, Sfintii Evanghelisti Luca si Ioan, nu-l identif ica pe Ioan Botezatorul cu Proorocul Ilie. Botezul Sfantului Ioan avea sensul na dejdii de a primi Lumina lui Hristos si nu constituia doar o purificare exterioa ra, asa cum gresit considera Iosif Flaviu. Sfintii Parinti scot in evidenta rolul exceptional al Sfantului Ioan Botezatorul , subliniat de catre Mantuitorul. Toate tratatele patristice despre Botez si cat eheza baptismala, vorbesc si despre botezul Sfantului Ioan si rolul sau in lucra rea Mantuitorului. Fericitul Augustin spune ca Sfantul Ioan Botezatorul este sin gurul Sfant pe care Biserica il cinsteste si la nasterea sa dupa trup. Tot el sp une ca daca cel mai mare dintre cei nascuti din femei anunta venirea unuia si ma i mare decat el, acela nu poate fi altul decat Dumnezeu si Omul Iisus Hristos. B otezul Sfantului Ioan, spune Tertulian, este dumnezeiesc prin instituirea sa, da r nu prin efectele sale. Acest botez pune un capat Legii vechi dar nu o inaugure aza pe cea noua, caci el nu aduce nasterea din nou. Valoarea acestui botez provi ne numai din relatia sa cu botezul crestin. Prin botezul lui Ioan era reflectat doar izvorul, care era lumina lui Hristos. Sfintii Parinti scot in evidenta retragerea in pustie a Sfantului Ioan Botezator ul, in sensul separarii de lume pentru aflarea lui Hristos, asa cum scoate in ev identa in mod deosebit un autor patristic din secolul al IV-lea care a fugit de logomahiile scolii din Alexandria, Sfantul Isidor Pelusiotul. Sfantul Chiril al Ierusalimului afirma ca Ioan Botezatorul a fost inainte-mergator al Domnului si in iad. in iconografie, Sfantul Ioan era reprezentat cu un miel la picioarele sale, simb olizand pe Mantuitorul aratat ucenicilor acestuia. Dar, Sinodul cvinisext Trulan (690) a interzis reprezentarea Mantuitorului ca Miel, dupa care Sfantul Ioan a fost redat cu o cruce in mana, ca semn al martiriului sau. Uneori, prin secolul al XIII-lea, el a fost redat purtand aripi, dupa simbolul profetiei lui Maleahi. Reprezentarea Sfantului Ioan in icoana "Deisis", pe de o parte, si a Maicii Dom nului, pe de alta parte a Mantuitorului, arata practic cinstea pe care le-a preg atit-o lor Dumnezeu prin jertfa Mantuitorului. O tema importanta pe care o trateaza literatura patristica este asemanarea, iar nu identificarea dintre Sfantul Ioan Botezatorul si proorocul Ilie. Ultimul proo roc, Maleahi (3, 20), prezisese trimiterea lui Ilie ca inaintemergator al lui Me sia. Dar inaintea lui, proorocul Isaia (40, 3), asemanase pe inaintemergatorul l ui Mesia cu "Glasul celui ce striga: in pustie gatiti calea Domnului". Isaia nu l-a comparat pe inaintemergator cu Ilie, poate si intrucat Ilie care activase in aintea lui Isaia in Samaria, nu era atat de popular si la Ierusalim. Exegeza nu a clarificat insa deosebirea dintre textul masoretic, care spune: "in pustie gat iti calea Domnului", fata de textul Septuagintei, care spune: "Glasul celui ce s triga in pustie". Pentru lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul, sensul textului ma soretic este mai potrivit, deoarece era vorba de pregatirea caii Domnului in pus tie, si nu la Ierusalim. Acesta este si sensul retinut de Midrasul Zuta la Canta rea Cantarilor din secolul X, in care indirect prin Ilie poate fi inteles cat se poate de aproape chipul inaintemergatorului lui Mesia, al Sfantului Ioan Boteza torul. Din punct de vedere exegetic, este necesara precizarea, ca atunci cand Mantuitor ul a trimis pe ucenicii Sai la propovaduire, incat prin ei a auzit si Irod de Hr istos si socotea ca s-a intors Ioan Botezatorul din morti (Matei 14, 1-2), Sfant

ul Ioan fusese deja decapitat in inchisoare. Dar acest eveniment este istorisit in continuare in Evanghelii, iar la sfarsitul episodului relatat la Sfantul Evan ghelist Matei (14, 11) nu se mai intelege clar, daca ucenicii lui Ioan erau acei a care au luat trupul acestuia si l-au inmormantat, ducandu-se apoi sa dea de st ire lui Iisus (Matei 14, 12), sau ucenicii Mantuitorului ar fi facut acest lucru , deoarece versetul urmator lasa sa se inteleaga, ca Mantuitorul ar fi reactiona t in mod direct la acest episod ("Iar Iisus auzind, S-a dus de acolo"), iar nu l a episodul intoarcerii ucenicilor Sai de la propovaduire, la care fusesera trimi si dupa taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, asa cum reiese mai clar din aceleasi episoade relatate de Sf. Evanghelist Marcu (6, 30). La plinirea vremii, Ierusalimul implinea profetia lui Daniel, aceea de a deveni cetatea "uraciunii pustiirii la locul cel preainalt" (9, 27). Acest fenomen ince puse cu mult inainte de venirea lui Mesia si avusese deja un punct culminant in vremea lui Ilie. Acesta va fi fenomenul care va determina interpretarea lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul cu cea a Proorocului Ilie, in asemanare prin lucrare , iar nu prin persoana lor. Exegeza gaseste o asemanare intre "descurajarea" lui Ilie cand a fugit din fata Isabelei (III Regi 19, 4), si "nedumerirea" lui Ioan Botezatorul in legatura cu Iisus ca Mesia, cand se afla in inchisoare (Matei 11 , 2-3)22. Aceasta "nedumerire" a Sfantului Ioan Botezatorul este prezentata nuan tat in teologia patristica, mergand de la sustinerea lui Tertulian ca Ioan Botez atorul s-ar fi indoit de Mantuitorul ca Mesia, intocmai cum se indoise si Ilie i n legatura cu lucrarea lui Dumnezeu in Israel, pana la afirmatia, ca nu Ioan s-a indoit, ci ucenicii acestuia, pe care el doar i-a trimis la Iisus spre a se lam uri, asa cum sustin: Origen, Sfantul Ioan Hrisostom, Fericitul Ieronim, Teofilac t al Ohridei, sau Eutimie Zigabenul. impotriva celor ce denigrau pe Sfantul Ioan Botezatorul, Sfantul Ioan Hrisostom, (Omilia 36 la Matei), scoate in evidenta importanta nemasurata a acestuia in lu crarea Mantuitorului, presupunand ca nu Ioan Botezatorul ar fi fost nedumerit in legatura cu Mantuitorul ca Mesia, ci ucenicii acestuia. Fata de aceasta ipoteza , nu trebuie sa se uite insa si limitele acestei lucrari a Sfantului Ioan Boteza torul, aratate de Mantuitorul insusi, care face o deosebire intre ucenicii Sai s i Ioan Botezatorul, ca dintre "vinul nou" si "burduful vechi" (Matei 9, 14-17). Din cuvintele Mantuitorului: "Nimeni nu cunoaste pe Fiul decat numai Tatal" (Mat ei 11, 27), se poate afirma ca Sfantul Ioan Botezatorul nu-L cunostea pe Mantuit orul ca Emmanuil, "Dumnezeu cu noi", ci ca Dumnezeu care judeca si pedepseste. E ste posibil, deci, ca Sfantul Ioan nu la cunoscut complet pe Mantuitorul. Dar nu se poate trece cu vederea faptul, ca si Sfantul Ioan Botezatorul a avut d escoperiri mari de la Dumnezeu ca nimeni altul pana la el, asa cum reiese din cu vantarea sa doctrinara in legatura cu Mesia care vine din cer si care este deasu pra tuturor, dar a carui marturie nimeni nu o primeste (Ioan 3, 27-36). Este foa rte probabil ca Ioan Botezatorul cunostea toate aceste lucruri si dintr-o posibi la convorbire a Mantuitorului cu el, indata dupa Botez. In legatura cu nedumerirea, nelamurirea Sfantului Ioan Botezatorul ce reiese din intrebarea pusa Mantuitorului prin doi din ucenicii Sai (Matei 11,3) trebuie su bliniat, ca nu poate fi vorba nici de o "indoiala", cum sustine Tertulian, dar n ici de o "cunoastere deplina" a lui Hristos, asa cum sustin alti autori, ci doar de trebuinta unei clarificari de care insusi Sfantul Ioan avea nevoie, iar nu u cenicii sai. Daca Sfantul Ioan ar fi fost convins de lucrarea lui Hristos, i-ar fi lamurit el insusi pe ucenicii sai cu "marturia" sa, asa cum ii lamurise si pe cei care se scandalizasera mai inainte ca Iisus boteaza mai mult decat el. Sfan tul Ioan nu mai trimisese pe nimeni la Hristos pana atunci, si daca nu se afla i n inchisoare, nu i-ar fi trimis nici pe cei doi, ci s-ar fi dus personal la Hris tos sa-I ceara lamuriri. El nu a cerut Mantuitorului eliberarea sa din inchisoar e, ci doar lamurirea sa, pentru ca la randul sau sa lamureasca si el pe altii, f ara a mai fi nevoie sa-i trimita la Hristos.

Geneza intrebarii lui Ioan era "auzirea despre faptele lui Hristos" (Matei 11,2) , din care reiesea ca: "Puterea Domnului se arata in tamaduiri" (Luca 5, 17), pr in minuni, chiar daca erau invieri din morti. Nedumerirea lui Ioan nu era o "ind oiala", ci o posibila "sminteala", si anume, nu pentru ca Hristos ca Mesia nu fa cea nimic, ci pentru ca ceea ce facea, oricat de bun ar fi fost, nu corespundea asteptarilor lui. El vedea ca Hristos castiga inimile prin faptele Sale, dar nu intoarce Ierusalimul la credinta. Castigarea inimilor era un adevarat pericol pe ntru cei din Ierusalim, care se temeau ca vor veni romanii sa cucereasca tara. P entru Ioan Botezatorul, intoarcerea unui suflet din pamant la viata asa cum a fo st invierea fiului vaduvei din Nain, nu insemna o putere de a converti Ierusalim ul. Minunea invierii din Nain insemna intoarcerea unei vieti din pamant, dar ace st lucru a avut loc prin Cel care avea si arata "viata" pe care moartea nu o poa te tine, si a carui inviere insemna doar adevarul vietii Sale, ca adevarul care invedera viata Sa ca pe o minune, ca pe cea mai mare minune, ca pe o comoara a i mparatiei lui Dumnezeu. Ierusalimul urma sa insemne pentru Hristos-Mesia, locul Jertfei Sale si al biruintei Sale prin Jertfa Sa: "Toiagul puterii Tale ti-l va trimite Domnul din Sion, zicand: Stapaneste in mijlocul vrajmasilor Tai" (Psalm 109, 2). imparatia Sa nu era din "lumea aceasta", adica din lumea rautatii de la Ierusalim, ci din lumea pe care Dumnezeu o semana prin El pe pamant, o realitat e pe care proorocii nu ar fi putut-o intelege. Mantuitorul i-a primit pe cei doi ucenici ai lui Ioan, nu ca sa se lamureasca ei , ci ca sa-l lamureasca pe Ioan in legatura cu Mesia, intrucat nu acestia, ci Io an era cel care avea credinta profunda in Hristos ca Mesia si tocmai de aceea in pericolul de a suferi o sminteala, vazandu-si asteptarile neimplinite. Ca este vorba de Ioan si nu de ucenicii Sai, reiese si din adresarea Mantuitorului catre Ioan, formulata la singular: "Fericit cel ce nu se va sminti intru Mine!". Pent ru Ioan Botezatorul, ca si pentru toti proorocii din Vechiul Testament, Legea er a mai presus decat orice, chiar si decat invieri din morti. in Mantuitorul era i nsa "Duhul cel ceresc", "Dumnezeu aratat in trup", si intors de dincolo de moart e ca "aur lamurit in foc". Pentru Sfantul Ioan ar fi fost necesare explicatii ca acelea: "Nu stiti fii ai carui duh sunteti? Caci Fiul Omului a venit, nu sa pia rda sufletele oamenilor (ca Ilie), ci ca sa le mantuiasca" (Luca 9, 55), un adev ar aratat de catre Sfantul Pavel in expresia: "Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul" (I Timotei 3, 16). Greutatea intelegerii lucrarii lui Dumnez eu o simtise si proorocul David: "Ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios l ucru este inaintea mea" (Ps. 72, 16); "Acum am inceput sa inteleg: aceasta este schimbarea dreptei Celui Preainalt" (Ps. 76, 10). Dumnezeu nu a dat lui Ioan puterea facerii de minuni (Ioan 10,41) ca sa nu se st rice lucrarea harului ca "lumina,, si "scriere in inimi a voii lui Dumnezeu", ca ci Ioan, ca si Ilie, ar fi facut si minuni pentru pedepsire. Candva si Ilie se d escurajase ca nu are spor prin minunile sale, dar Dumnezeu i-a aratat acestuia d ulceata numelui Sau la Horeb ca "susur lin", mai de seama decat minunile. Sfantu l Ioan nu avea puterea de a face minuni, dar dorea tot ce se aratase lui Ilie la Horeb ca nu este Dumnezeu: in uragan, in foc, in cutremur, asa cum doreau si uc enicii Mantuitorului sa fie pedepsiti cei din Samaria cu foc din cer ca si in vr emea lui Ilie. De aceea, Mantuitorul a aratat lui Ioan roadele duhului ca tamadu iri si dulceata numelui lui Dumnezeu ca "susur lin", "Lumina lina" taborica, dre pt roade pe care nu le vazuse nici Ilie, si pe care Mantuitorul refuzase sa le a rate carturarilor si fariseilor, care cereau semne de la El pentru rasfatarea ne credintei lor. Geneza intrebarii lui Ioan provenea din faptul ca el vedea numai "Lumina" care t amaduieste si ridica din morti, dar nu judeca si nu osandeste, iar el nu vazuse inca, si n-a mai apucat sa vada aceasta "Lumina" si sub Cruce si pana la jertfa, asa cum au marturisit-o ucenicii Mantuitorului: ,,Ocarat fiind, nu raspundea cu ocara; suferind nu ameninta, ci se lasa in stirea Celui ce judeca cu dreptate" (I Petru 2, 23). Pana atunci Ioan avusese dovada doar a luminii ca scriere in in imi, ca o "cantare din fluier", si impartasire de har peste har. La nedumerirea

Sfantului Ioan, Mantuitorul nu avea de dat decat o explicatie pe viu a ceea ce f ace El, si anume, pentru ca nimeni sa nu se sminteasca de Lumina Lui. Cu slava b unatatii Sale, ca "Duhul cel bun care calauzeste la pamantul cel drept" (Ps. 142 . 10), calauzeste la "cetatea cu ziduri tari a carei mester si ziditor este Dumn ezeu" (Evrei 11,10), Mantuitorul a primit intrebarea lui Ioan Botezatorul, stiin d ca misiunea acestuia era chemarea la pocainta ca si "cantec de jale", pe cand lucrarea Sa, era "scrierea in inimi" ca si "cantec din fluier", prin Lumina, Cru cea, Jertfa si desavarsirea Sa. Mantuitorul spunea: "Pentru aceea Ma iubeste Tat al, ca imi pun sufletul pentru oi (Ioan 10, 17, 15), ceea ce inseamna ca nu pent ru cei ce sunt "capre". in chemarea sa la pocainta, Ioan "striga", dar nu scria in inimi, pe cand, despre Mantuitorul s-a spus: "Nu se va certa, nici nu va stri ga, nu va auzi nimeni in piete glasul Lui. Trestie strivita nu va frange si fest ila fumeganda nu va stinge, pana nu va scoate spre biruinta judecata si in numel e Lui vor nadajdui neamurile" (Isaia 42,1-4; cf. Matei 12, 18-21). Deci lucrarea Mantuitorului era scriere tainica in inimi: "Din plinatatea Lui noi toti am lua t har peste har" (Ioan 1, 16); "El era lumina cea adevarata care lumineaza pe to t omul ce vine in lume" (Ioan 1, 9). In desavarsirea Sa, Dumnezeu nu a ingaduit lui David sa ridice Templul, zicand c a David a fost om de razboi, chiar daca razboaiele sale au fost drepte, si aceas ta intrucat locasul lui Dumnezeu este simbol al "scrierii in inimi" cu darurile Duhului Sfant de pace, bucurie, lumina, caldura, departe de orice violenta. Lucr ul lui Dumnezeu are loc prin Duhul Sau, iar nu prin ostiri sau prin forta (Zahar ia 4, 6). Legea veche ca dreptate nu a desavarsit nimic (Evrei 7, 19). Nici Mois e, nici Ilie, mei Ioan Botezatorul nu au cunoscut desavarsirea lui Dumnezeu, car e fusese fagaduita pentru "plinirea vremii" in Hristos. La intrebarea lui Ioan Botezatorul Mantuitorul stia ca nu putea fi vorba de o in doiala, ci de o nedumerire care putea duce la sminteala, deoarece Ioan vedea fap tele Sale, rod al Luminii Sale, dar nu cunostea taria puterii acestora ca "seder e de-a dreapta lui Dumnezeu" (Ps. 109, 1), sedere in "Lumina care lumineaza in i ntuneric" (Ioan 1, 5). in Hristos era o "crestere" in plinatate, in aratarea ada ncului, de care ar fi avut nevoie si Ioan Botezatorul ca o "micsorare" a sa. ins a insusi Mantuitorul il arata pe Ioan ca om "marturisit prin credinta" (Evrei 11 , 39), si anume mai mult decat toti dreptii cei mari ai Vechiului Testament. Pri n credinta sa, Sfantul Ioan mergea pana la jertfa si nu ar fi dat inapoi pe acea sta cale, nici daca Hristos n-ar fi fost Mesia. Prevenind parerea posibila a mul timilor care erau de fata la evenimentul care a avut loc, printre care multi il cunoscusera pe Ioan care i-a botezat, Mantuitorul a aratat ca intrebarea lui Ioa n nu era decat o nedumerire, iar nu o indoiala: "Ce ati iesit sa vedeti in pusti e? Oare trestie batuta de vant?" (Matei 11, 7-8). Numindu-l "mai mult decat proo roc" si "inger" al lui Dumnezeu, Mantuitorul arata ca in credinta si in misiunea sa, Sfantul Ioan era cel putin la fel cu dreptii cei mari din Legea Veche, Mois e sau Ilie. Astfel, despre Moise s-a spus ca el a fost credincios in toata casa lui Dumnezeu (Evrei 3,5), iar cand poporul era nemultumit, s-a scris despre ravna lui jertfe lnica astfel: "Moise insa auzea cum plangea fiecare prin familiile sale si la us a cortului sau si s-a aprins tare mania Domnului si s-a mahnit Moise. Atunci a z is Moise catre Domnul: de ce intristezi pe robul Tau si de ce n-am aflat mila in aintea ochilor Tai, caci ai pus asupra mea sarcina a tot poporul acesta? Oare eu am zamislit tot poporul acesta si oare eu l-am nascut, de-mi zici: Ia-l in sanu l tau, cum ia doica pe copil si-l du in pamantul pe care cu juramant l-am fagadu it parintilor lui? De unde sa iau si sa dau eu carne la tot poporul acesta? Caci plang inaintea mea si zic: Da-ne carne sa mancam! Eu singur nu voi putea sa duc tot poporul acesta, ca acest lucru este greu pentru mine. Daca faci asa cu mine , atunci omoara-ma, de am aflat mila inaintea ochilor tai, ca sa nu mai vad neca zul acesta." (Numeri 11, 10-15). Tot astfel, proorocul Ilie, despre care s-a spu s ca a fost "om cu slabiciuni asemenea noua" (Iacob 5, 17), a marturisit la Hore b: "Cu ravna am ravnit pentru Domnul Savaot" (III Regi 18, 10). Caci el fugise d

escurajat din fata Isabelei si isi ruga moartea in pustie zicand: "imi este de a juns Doamne! Ia-mi sufletul ca nu sunt eu mai bun decat parintii mei!" (III Regi 19, 4-5). Aratand ca Ioan Botezatorul nu este o "trestie batuta de vant" in ceea ce prives te taria credintei sale, Mantuitorul respingea orice suspiciune in legatura cu e l si prevenea si o posibila "sminteala" din partea lui Ioan in ceea ce priveste lucrarea Sa in lume. Putem spune ca prin raspunsul lui Hristos la nedumerirea sa , Ioan Botezatorul a devenit si martorul luminii lui Mesia ca lumina si ca tarie , dar si ca judecata din cauza violentei raului care nu daduse ascultare chemari i sale la pocainta. Astfel Sfantul Ioan s-a facut inaintemergator prin vestirea luminii lui Hristos si la ingeri pentru care intruparea lui Dumnezeu era "taina cea din veac ascunsa si nestiuta de ingeri". Si astfel ingerii vor fi aceia care la inaltarea Domnului, isi vor pleca genunchii inaintea Sa, preamarindu-L ca Do mn (Filipeni 2, 7). Sfintii Evanghelisti nu au identificat niciodata pe Sfantul Ioan Botezatorul, cu persoana Sfantului Ilie, cu toate ca exista locuri mai greu de interpretat in a ceasta privinta. Mantuitorul insusi subliniaza caracterul mistic al acestei inte rpretari, folosind ca si in alte cazuri, in special in parabole, expresia: "Cine are urechi de auzit, sa auda" (Matei 11, 15; 13, 9; 13, 43; Marcu 4, 23; Luca 1 4, 35; Apocalipsa 2, 7, 11, 17, 29; 3, 6, 13, 22; 13, 9). in intelegerea acestor lucruri, nu este vorba de o inteligenta deosebita, ci de inima curata si buna, ele ramanand ascunse celor impietriti la inima, chiar daca ar fi "intelepti si p riceputi cu mintea" (Matei 11, 25). A auzi, inseamna in limbajul Mantuitorului, a se tamadui de impietrire. Mantuitorul nu voia sa contrazica in mod direct traditia iudaica a revenirii lui Ilie in persoana, dar stia ca apocaliptica iudaica va continua si dupa Cincizec irne. Un exemplu in acest sens este si medicul iudeu Nostradamus. Se stie, de as emenea, ca unii dintre ucenicii lui Ioan Botezatorul n-au primit botezul in Hris tos. Ucenicii Mantuitorului stiau de la carturari si farisei ca trebuie sa vina mai intai Ilie. Era acea traditie ca urmare a ridicarii lui Ilie la cer, acel ac t prin care Dumnezeu voia sa intimideze raul din Israel care nu se tamaduise pri n toate celelalte lucrari ale lui Ilie. insa, Mantuitorul arata ucenicilor Sai c a "Ilie", in speta Ioan Botezatorul, avea sa sufere ca si El insusi, asa cum s-a scris despre Fiul Omului. Afirmatia ca suferintele lui Ioan Botezatorul au fost mentionate in Sfanta Scriptura, este mai generala, fiind vorba de suferintele t uturor proorocilor (Matei 21, 34-36), fara exceptie, din partea unui "soi rau de oameni", varsatori de sange, "neam" al carui inceput este asezat de Mantuitorul odata cu moartea lui Abel, si care si-a aratat radacinile si in Israel. Unii exegeti considera ca ar fi vorba de inlaturarea unor citate din Scriptura, ca cel mentionat mai sus (Marcu 9, 11-13), de catre iudei, pentru a inlatura pre tentiile mesianice ale crestinilor. intr-adevar, Iustin Martirul, Origen si Euse biu de Cezareea, acuza pe iudei ca au inlaturat pasaje din Scriptura. Robert Mac ina sustine ca Evanghelistii sinoptici n-au inteles limbajul lui Iisus, dar l-au redat intocmai; de unde locuri uneori contradictorii. Este vorba, practic, de t ransformarea de catre unii exegeti a unor deosebiri de sens in contradictii, pe cand locurile respective, se inteleg doar duhovniceste. De aceea, R. Macina pres upune ca exista doua curente in traditia patristica in ceea ce priveste rolul Sf antului Ioan Botezatorul in lucrarea Mantuitorului, si anume: cei care interpret eaza locul din Maleahi (3, 23) la Evanghelistii sinoptici, pe de o parte; si cei care interpreteaza Evanghelia de la Ioan, in care este vorba de profetia lui Is aia (40, 3), pe de alta parte. Desi socoteste ca intre cele doua traditii patris tice, nu este o contradictie insurmontabila, el considera ca venirea eshatologic a a lui Ilie este inca in desfasurare pana la implinirea ei istorica. In orice c az, R. Macina considera ca misterioasa tipologie Ioan-Ilie nu a fost elucidata p e cat merita, nici in traditia patristica si nici in exegeza moderna.

Dupa R. Macina, Parintii Bisericii au luat doua pozitii diferite in aceasta inte rpretare, unii socotind ca Ilie a venit in persoana lui Ioan Botezatorul (Matei 17, 10-13), altii insa ca Ioan insusi a negat aceasta identificare (Ioan 1,21). Astfel, dupa Sfantul Ilarie de Pictavium, Sfantul Ioan a venit cu "Duhul si pute rea lui Ilie", iar nu in persoana acestuia, ceea ce inseamna ca dupa Sfantul Ioa n Botezatorul nu se mai poate vorbi de o lucrare a lui Ilie, sau de o venire a s a in persoana. Deci, se poate spune ca acei Parinti si Scriitori bisericesti car e cred ca Ioan Botezatorul este identificat cu Ilie, asa cum arata Evangheliile, nu se mai ocupa de proorocul Ilie si nu au in vedere revenirea sa eshatologica3 5. insa acei autori care vorbesc despre venirea eshatologica a lui Ilie, au fost , fie influentati de traditia iudaica din vremea Mantuitorului fara a tine seama de interpretarea Domnului, fie atribuie lui Ilie, la presupusa venire eshatolog ica a acestuia, caracteristicile lui Ioan Botezatorul de la venirea lui Hristos in trup. R. Macina afirma ca fara ajutorul traditiei iudaice, scriitorii crestin i n-ar fi ajuns niciodata sa confere un rol eshatologic lui Ilie si ca, la randu l lor, rabinii facusera din Ilie personajul cheie a eshatologiei lor, nu pentru sfarsitul lumii, ci pentru timpurile mesianice. In orice caz, traditia patristica a pastrat sensul lucrarii Sfantului Ioan Botez atorul in lumina lucrarii Mantuitorului. Astfel Sfintii Parinti, chiar daca nu a u asezat nici un simbol legat de lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul la inceputu l Sfintei Liturghii, ei au presupus mereu aceasta lucrare a sa in pregatirea Sfi ntelor Daruri (Proscomidie) pentru Liturghie, in care Sfantul Ioan este pomenit alaturi de Sfanta Fecioara Maria. De aceea, interpretarea cea mai profunda si ma i statornica a lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul nu poate fi alta, decat lumin a Mantuitorului Hristos ca nastere din nou prin botez, intrucat Mantuitorul este izvorul, iar Ioan apa botezului, Mantuitorul este "Lumina", iar Ioan Botezatoru l este "faclia" aprinsa de la acea Lumina (Ioan 1,9).