Examen Patrologie

Stanchi Marian Laurențiu

Grupa 8, Anul 2, Teologie Pastorala

Taina Botezului la Sfântul Nicolae Cabasila

 1

Sfântul Nicolae Cabasila, nepotul episcopului Nil Cabasila şi cunoscut teolog bizantin al
secolului al XIV-lea, se remarcă prin viaţa sa curată, rămânând cunoscut mai ales prin două
lucrări: „Erminia sau tâlcuirea Sfintei Liturghii" şi „Viaţa în Hristos".
În cea din urmă lucrare, accentul cade pe două mari Taine ale Bisericii, şi anume pe Botez
şi Euharistie, fără să se facă însă vreo ierarhizare a lor: „Nu se cade să dispreţuim nici pe una
din Sfintele Taine, ori dacă nu, atunci le dispreţuim pe toate, pentru că una şi aceeaşi putere
lucrează în toate Tainele şi pentru că puterea lor izvorăşte din aceeaşi jertfire a Mielului, din
aceeaşi moarte şi din acelaşi sânge al Lui." Cugetul sfântului însă a insistat asupra Tainei de
inițiere a omului în viaţa creştină şi pe Taina Euharistiei, ca Taină ultimă, în sensul că o mai
mare fericire decât o primim de la ea nu mai poate fi aici pe pământ.
În Tâlcuirea Sfintei Liturghii, sfântul Nicolae Cabasila insistă asupra rolului Sfintelor
Taine în viața duhovnicească și pentru a ne uni cu Hristos, trebuie să trecem prin toate stările
prin care a trecut şi El: „Căci, într-adevăr, noi de aceea ne şi botezăm, ca să ne îngropăm şi să
înviem împreună cu El, de aceea ne ungem cu Sfântul Mir, ca să ajungem părtaşi cu El prin
ungerea cea împărătească a dumnezeirii şi, în sfârşit, de aceea mâncăm hrana cea preasfântă a
Împărtăşaniei şi ne adăpăm din dumnezeiescul potir, ca să ne cuminecăm cu însuşi trupul şi
sângele pe care Hristos le-a luat asupră-Şi. Aşa că, la drept vorbind, noi ne facem una cu Cel
ce S-a întrupat şi S-a îndumnezeit, cu Cel ce a murit şi a înviat pentru noi."
Este de menționat faptul că Botezul, Mirungerea şi Împărtăşania se prezintă într-o triadă
nelipsită la sfântul Nicolae Cabasila, deoarece ele ne curățesc de stricăciune, ne întăresc în
viața duhovnicească. Şi toate aceste Taine se oglindesc în viaţa Mântuitorului, conform
sfântului Nicolae Cabasila. Astfel, „pentru aceea Domnul a binevoit să primească botezul de
la Ioan, vrând prin aceasta să arate ca într-o oglindă măreţia Botezului pe care El îl va
întemeia." Deschidereа cerurilor la Botezul Domnului arată că „taina Botezului este aceea
prin care ne învrednicim să vedem desfătările cereşti."
Analizând amănunțit Taina Botezului, autorul delimitează trei coordonate de expunere:
prima - întâietatea de primire a Tainei şi semnificaţia acestei întâietăţi; - a doua: prezentarea
şi analiza numirilor date Tainei; - a treia: fragmente din slujbele şi cântările ce se săvârşesc
odată cu Botezul şi însemnătatea acestora.
În primul rând, faptul că Mântuitorul mai întâi s-a botezat indică faptul că baia Botezului
e începutul şi temelia vieţii în Hristos. În al doilea rând, numirile Tainei arată faptul că
primirea Botezului e începătura vieţii în Hristos: „naştere", „renaştere", „creare din nou",
„pecete", „baie", „ungere", „luminare", „dar al lui Dumnezeu". Iar numirea „naştere" tocmai
aceasta arată, pe când numirea „naştere din nou", „creare din nou" indică faptul că noua viaţă
 2

fusese accesibilă cândva omului, numai că a pierdut-o, şi că o poate regăsi prin această Taină.
„Pecete" se numeşte Botezul pentru că însemnează cu chipul împărătesc , Sfântul Nicolae
Cabasila citând pe Sfântul Apostol Pavel spune: „Iisus Hristos s-a înscris înlăuntrul sufletelor
noastre, şi încă sub formă de om răstignit." . De altfel, pe lângă urmarea vieţii Mântuitorului,
Sfântul Nicolae e interesat şi de adevărul scripturistic, pe care îl citează în chip firesc,
nepedant şi brusc, ca şi de adevărul patristic şi chiar filosofic, în unele cazuri.
Autorul nu se fereşte nici de comparaţiile plastice atât de folosite de Sfinţii Părinţi. De
exemplu, în cazul numirii de „pecete" dată Botezului, sfântul Cabasila compară
reimprimarea chipului lui Hristos în om cu argintul şi arama muiate de foc şi bătute de
ciocan, dobândind prin prelucrare şi o numire nouă: statuie sau inel. La fel şi creştinul la
Botez e şi numit, ca şi cum abia atunci a fost cunoscut: „Nici un om nu poate spune că a fost
cunoscut de Dumnezeu până nu s-a învrednicit să primească raza Botezului."De aceea e citat
Psalmistul David în legătură cu cei ce nu au o viaţă duhovnicească: „nu voi pomeni numele
lor pe buzele mele."
Dar Botezul mai e numit şi „luminare", căci ne dă puterea să gustăm lumina, alungând de
la noi întunecimea păcatului. Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul generalizase această
numire a Tainei. Ca „dar al lui Dumnezeu", Botezul arată marea dragoste a lui Dumnezeu,
fiindcă noi, nenăscuţi fiind, nu ştiam ce să dorim, şi iată, Dumnezeu ne-a dat Taina pentru a
ne face fericiţi. Cât despre celelalte numiri, toate arată începutul vieţuirii noastre cu Hristos.
Slujbele ce însoţesc săvârşirea Sfântului Botez „ne spun acelaşi lucru". Autorul aminteşte
rugăciunile preotului de slobozire de satana şi de exorcisme, ceea ce arată că omul nu era
desfăcut de vechea ruşine a păcatului; apoi aminteşte de suflarea preotului peste faţa celui ce
se botează, ca şi cum acesta înainte n-a avut viaţă; apoi vorbeşte de faptul că omul care vrea
să fie botezat e gol de haine şi încălţăminte, semn al pregătirii pentru o viaţă cu totul nouă;
cel ce se botează scuipă şi suflă din rărunchi spre Apus, ca şi cum ar scuipa pe necuratul -
practică amintită şi de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în „Cateheza I mistagogică" apoi cel ce
se botează e uns, potrivit numelui de „creştin" : „unge-se robul lui Dumnezeu cu undelemn al
bucuriei"; apoi întreita afundare în apă - când catehumenul dobândeşte întreaga fericire
dorită, fiind făcut fiu al lui Dumnezeu în numele Sfintei Treimi.
E interesantă iarăşi comparaţia pe care o face autorul în cazul întreitei cufundări, drept
pentru care o redăm: „Căci scufundându-te în apă, îţi pierzi urma şi laşi să se înţeleagă că ai
ajuns să te lipseşti de viaţa din aer. Iar a te lipsi de viaţă e totuna cu a muri. Când, peste
câteva clipe, te-ai ridicat iarăşi la suprafaţa apei, ajungând din nou la lumină, înseamnă că te
doreşti fierbinte după altă viaţă, iar după ce ai dobândit-o trăieşti numai pentru ea. Din
 3

această pricină şi cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, fiindcă acum
dobândim din nou viaţa, iar o creare din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi."
Întreita cufundare e legată şi de revelarea explicită a Treimii, şi de „moartea cea de trei
zile şi scularea din morţi a Mântuitorului - tocmai împlinirea iconomiei divine". Astfel patima
şi moartea Mântuitorului sunt împlinite prin apa Botezului asupra trupului nostru.
După explicarea Sfintei Taine a Botezului potrivit celor trei coordonate amintite, Sfântul
Cabasila nu se opreşte, ci tratează alte subiecte referitoare la Botez, în subcapitolele „Omul
vechi şi biruirea lui" şi „Puterea pe care ne-o dă Botezul. Pilda mucenicilor". În primul
subcapitol amintit, autorul ne dă o frumoasă explicaţie a transmiterii păcatului originar:
Adam, de când s-a încrezut în duhul cel rău şi şi-a întors faţa de la Stăpân, şi-a pierdut
sănătatea trupului şi a sufletului. Căci nu numai sufletul şi-a pierdut tihna, ci şi trupul, „ca o
unealtă în mâinile lucrătorului" , după cum lui Adam, când s-a ruşinat, i-a roşit şi obrazul.
Astfel că, alături de celelalte daruri fireşti, s-a trecut asupra urmaşilor primului om şi răutatea
lui, prin trup. Căci din trupul lui Adam răutăţile au trecut asupra sufletelor ce s-au născut
trupeşte din el. Ori nu este om care să nu fie urmaşul lui Adam, încât toţi poartă răutatea din
naştere. Ba mai mult, spune autorul, noi, urmaşii, am întrecut cu mult răutăţile dintâi. Iar
rostul Botezului e tocmai de a ne îndepărta de acestea şi de a ne sădi în loc dorinţa de bine.
Botezul înseamnă moarte - împărtăşirea de moartea lui Hristos, ceea ce presupune că
ajungem prin Botez să avem parte şi de Înviere. Autorul e mişcat de marele dar al Botezului,
care ni se dă fără strădanii; într-o clipă ni se şterge tot răul - „şi lucrurile merg până acolo că
dacă s-ar întâmpla să murim îndată ce am primit Botezul, neducând cu noi decât pecetea
darului primit prin el, chiar şi atunci ne-ar încununa Mântuitorul cu laurii biruinţei, întocmai
ca şi când noi înşine ne-am fi oştit pentru împărăţia cerească."
Dar ce este cu această viaţă nouă întru care ne naştem? - se întreabă autorul. Şi tot el ne
răspunde: „este începutul vieţii ce va să fie". „După cum nici viaţa de aici n-am putea-o duce
dacă n-am avea simţirea lui Adam şi puterile cerute oricărui om ca să trăiască, tot aşişderea
nici în lumea fericirii n-am putea ajunge fără a ne fi pregătit printr-o nouă viaţă dusă în
Hristos şi fără să fi vieţuit după chipul şi asemănarea Lui."
În al doilea rând, viaţa cea nouă presupune împărtăşirea vieţii lui Hristos, adică devenim
mădulare ale lui Hristos - „or, cât timp trăim aici pe pământ, capul acestor mădulare stă
undeva ascuns şi se va arăta abia în viaţa ce va veni. Atunci însă şi mădularele vor străluci
împreună cu capul şi vor împrăştia şi ele aceeaşi lumină, arătându-se lămurit fiecare în parte."
De mirare lucru socoteşte Sfântul Cabasila faptul că şi cei ce nu s-au botezat vor învia, deşi
„nu toţi vor trăi în fericire". El arată că învierea întru nestricăciune se dă în dar tuturor, nu
 4

numai celor înviaţi prin Botez, dar bucuria de a sta faţă către faţă cu Dumnezeu se dă numai
celor ce au dorit-o fierbinte.
Se ia în discuţie şi repetarea sau nu a Tainei Botezului. Autorul dovedeşte de ce nu se
repetă Botezul: apostaţii, prin căderea din credinţă, îşi închid ochiul sufletesc câştigat, dar nu
şi-l pierd - „căci darurile şi chemarea pe care ni le-a făcut Domnul nu ni le ia înapoi." Se vede
de aici că Botezul nu împiedică libertatea omului, el poate să se depărteze după Botez de
Dumnezeu, dacă aşa doreşte.
În al doilea subcapitol enunțat, Nicolae Cabasila vorbeşte mai pe larg de roadele
Botezului: „sufletul celor botezaţi ajunge să înfrunte răutăţi atât de mari, încât oamenii cu
greu şi le pot închipui, ba nici trupul nu se mai sperie de un asemenea curaj, ci suferă atâtea
chinuri câte a vrut sufletul." Asta nu înseamnă că Botezul înlătură moartea trupului, ci e
vorba de curajul mucenicilor. În cazul martirilor, unii dintre ei nu fuseseră încă botezaţi, dar
„neputându-i boteza Biserica în apele sale, i-a botezat Însuşi Mirele Bisericii." fie văzut,
trimiţând nori asupra lor să îi picure, fie nevăzut. Dar numai cine a fost fermecat în inima sa
de dragostea lui Hristos poate să sufere pentru El chinuri şi moarte. Botezul sădeşte în
sufletul omului o anumită cunoaştere şi presimţire a lui Dumnezeu, iar cunoaşterea naşte
dragostea. Aici autorul face distincţie între cunoaşterea din predică şi cunoaşterea din trăire,
care e posibilă în om ca rod al Botezului. Astfel că nici chiar Apostolii - martorii lui Hristos -
nu şi-au dat seama cu adevărat de El şi de minunile Lui până nu au primit Botezul.
Iar în ceea ce priveşte mucenicii - ei au ridicat trofee mai strălucitoare dumnezeirii decât
însăşi vestirea cuvântului, prin urmarea lui Hristos până la moarte. Sfântul dă exemplu câţiva
mucenici, printre care fericitul Porfirie şi Ghelasie, care au ajuns martiri din cauză că au jucat
pe scenă ca mimi Botezul.
Lăsând la o parte cazul mucenicilor, roada Botezului este o bucurie negrăită şi o dragoste
nesfârşită, în lumina Sfântului Duh: "toată slujba Botezului e o sărbătoare a luminilor: făclii,
cântări, închinăciuni pe la icoane, arătări pline de biruinţă, nimic ce n-ar fi bucurie"."Iată, pe
scurt, care sunt roadele Botezului: ştergerea păcatelor, împăcarea omului cu Dumnezeu,
sălăşluirea lui Dumnezeu în om, deschiderea ochilor sufletului în faţa razei celei
dumnezeieşti, cu un cuvânt, orânduirea vieţii în aşa fel încât să privească numai spre viaţa
viitoare." Dacă această Taină nu lucrează în toţi aceleaşi roade, nu înseamnă că e
neputincioasă, ci ea e "aceeaşi în toţi şi pentru toţi", dar fie unii au risipit comoara, fie nu s-au
pregătit pentru ea. Căci am greşi dacă am zice "că luminarea dă alte roade decât o arată însuşi
numele ei."
 5

Fireşte că omul poate greşi inclusiv după Botez, care îl spală de orice rău şi-l sădeşte în
Hristos. Dar Spovedania şi Împărtăşania sunt cele care îl vor întrema iarăşi, fără să-l scoale
pe credincios aşa ca Botezul, fără strădanie, ci lăsându-l să şi lupte, ca unul ce nu mai e
nou-născut, ci crescut şi puternic. De aceea s-ar părea că într-o anumită privinţă, aceea a
iertării păcatelor, Botezul e mai mare decât Împărtăşania. Sfântul Nicolae dovedeşte că e o
diferenţă între "spălare" şi "mâncare" ce nu înseamnă inferiorităţi sau superiorităţi. Însă
fericirea cea mai mare pe care o poate avea un creştin este Împărtăşania, ca o hrană cu Trupul
şi Sângele Domnului Celui viu.
În partea a doua a cărţii, Sfântul Cabasila arată mijloacele de păstrare a harului Tainelor,
calea supremă fiind dragostea, arătată în urmarea poruncilor, urmare ajutată şi de cugetarea
neostoită la Legea Domnului, la viaţa Mântuitorului, la Sfintele Taine. Observăm, aşadar,
originalitatea sfântului arătată în calea de mijloc: el nu urmează nici pe departe prezentarea
scolastică, dar nici pe cea isihastă, curentele timpului său, ci calea Tainelor şi a dragostei, a
Evangheliei şi a Părinţilor.
În încheiere, las ceea ce mi s-a părut a fi cel mai frumos pasaj despre Sfânta Taină a
Botezului: "Când ieşim din apa Botezului, noi avem în suflete pe Însuşi Mântuitorul nostru, şi
încă nu numai în suflet, ci şi pe frunte, în ochi, ba şi în mădulare şi în cel mai ascuns ungher
al fiinţei noastre, şi anume Îl avem plin de mărire, curat de orice păcat, lipsit de orice
stricăciune, aşa precum a înviat, aşa cum S-a arătat apostolilor, precum era când S-a înălţat la
cer şi, în sfârşit, cum va fi când Se va întoarce iarăşi să ne ceară comoara ce ne-a
încredinţat-o."
 6

Bibliografie
1. Sfântul Nicolae Cabasila, "Explicări la dumnezeiasca
Liturghie", Ed. Deisis, 2014
2. Bogdan Daniel Buda, "Teologie mistica și sacramentală
în opera Viata în Hristos de Nicolae Cabasila", Ed.
Rattio et revelatio, 2017
3. Sfântul Nicolae Cabasila, "Texte alese", Ed. Cuvântul
Vieții, 2021
4. Sfântul Nicolae Cabasila, " Explicarea Sfintei
Liturghii", Ed. Egumenita, 2016