RECENZIE CARTE

Nicoale CABASILA, Despre viața în Hristos, București, Editura Institutului

Biblic și De Misiune Ortodoxă București, 2014, 261p.

Cartea intitulată „Despre viața în Hristos”, după cum sugerează însuși titlul este o
expunere etapizată a unirii omului cu Dumnezeu; poate fi socotită ca o operă filocalică, întrucât
sunt expuse îndemnuri practice despre trăirea unei vieți autentice în Hristos. Autorul acestei cărți
este Sfântul Nicolae Cabasila, care, contemporan fiind cu Sfântul Grigorie Palama oferă laicului
sau mireanului (el însuși nefăcând parte din cler) o modalitate accesibilă, practică, dar și în
conformitate cu necesitățile vieții sociale, în vederea prefacerii omului după chipul și asemănarea
Celui după care am fost creați.

Cartea are șapte mari capitole în care sunt abordate subiecte importante; este, mai precis,
o interpretare a Sfintelor Taine, o tâlcuire a lor evidențiind efectul transfigurator pe care îl au.
Traducerea în limba română e făcută de preotul profesor Teodor Bodogae, iar publicarea s-a
realizat la Editura Institutului Biblic și de misiune ortodoxă din București, în anul 2014. Cuvântul
înainte a fost scris de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar studiul
introductiv îi aparține părintelui profesor Teodor Bodogae, care a reușit să pătrundă adâncul
teologiei Sfântului Nicolae Cabasila.

Cartea de față oferă o expunere etapizată, începând de la interpretări cu un grad mai redus
de dificultate și continuând cu interpretări mai profunde, care descoperă sensuri noi, cu atât mai
clare cu cât cititorul are o curățenie lăuntrică mai mare.

În prima parte a cărții, Sfântul Nicolae Cabasila scoate în evidență necesitatea însușirii
lăuntrice a omului și realizarea ei prin Sfintele Taine. De aceea, putem socoti că această primă
parte are rolul de a-l aduce pe cititor la cunoștința cea adevărată, care poate fi percepută ca un
stimul al facultății raționale a sufletului, având drept finalitate întoarcerea ei de la întunericul
irațional (ca rezultat al păcatului), la cunoștința suprarațională (ca progres în procesul de lepăare a
patimilor). În acest sens, Sfântul Nicolae Cabasila spune că: „viața cea adevărată se câștigă prin
dar de Sus și prin strădania noastră”. Astfel, lucrarea de prefacere lăuntrică de la omul cel vechi la
cel nou pornește de la Dumnezeu, iar a noastră este doar bunăvoința.
 Autorul pune accent pe lucrarea teandrică, aceea de împreună lucrare a omului cu
Dumnezeu, care poate fi socotită ca și cheia vieții duhovnicești, fără de care inițiativa lui
Dumnezeu de a ne dărui viața cea adevărată, prin restaurarea firii noastre căzute rămâne fără
răspuns și deci, fără actualizarea ei în persoana noastră. Sfântul Nicolae Cabasila consideră că
înaintarea omului în procesul de unire cu Creatorul se realizează pe măsura supunerii lui la harul
lui Dumnezeu care lucrează asupra firii umane. Aici, am putea fi tentați să spunem că este de
ajuns din partea noastră doar îngăduința ca Dumnezeu să înnoiască prin harul Său umanitatea
noastră. Dacă înțelegem lucrurile în felul acesta, atunci harul ar lucra în ultimă instanță fără noi,
omul blocându-se într-o stare de pasivitate față de darul care-l sfințește doar printr-o supunere a
voinței lui acestei lucrări.

Supunerea nu trebuie înțeleasă în modul literal al cuvântului, în acest context supunerea

presupunând mișcarea voinței noastre până la materializarea ei în acte săvârșite din propria
inițiativă. Intensitatea harului în lucrarea asupra firii umane de-a o ridica din opacitatea în care se
află crește pe măsura efortului ascetic al fiecărui om. Pentru ca omul să se poată angaja în
lucrarea harului trebuie să primească Sfântul Botez.

Sfântul Nicolae Cabasila spune ca fără Taina Sfântului Botez ”oamenii sunt morți și plini
de stricăciune și abia prin ea pășesc la viață”. De altfel, autorul consideră că până la primirea
botezului omul se află sub stăpânirea celui rău iar prin această Taina omul reintră în comuniune
cu Dumnezeu și pășește la viață iertat de păcatul strămoșesc. Nicoale Cabasila numește Botezul și
”lumină” deoarece prin apropierea de Dumnezeu omul primește luminarea minții ca început de
conștientizarea a realităților lumii spirituale și părăsire a întunericului în care se afla până atunci;
prin această ieșire din întuneric la lumină ne renaștem spre o viață nouă, cea a comuniunii
iubitoare cu întreaga Sfânta Treime. Autorul mai numește botezul și ”ungere”, întrucât întipărește
în noi pecetea lui Hristos. De aceea se cântă la slujba Sfântului Botez ”Câți în Hristos v-ați
boteza, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. El prin iertarea tuturor păcatelor ”își zugrăvește chipul Său”
în sufletul nou botezaților.

Roadele Botezului în sufletele celor botezați sunt în primul rând deschiderea firii
omenești spre energiile necreate ale lui Dumnezeu care este totuna cu împlinirea asiprației
naturale a sufletului spre Cel care l-a creat. De aceea, ca rod al Boteztului mai putem aminti și
ștergerea tuturor păcatelor atât transmise sau moștenite cât și făcute în mod personal. Cu alte
cuvinte prin Botez ”răsare în sufletul credinciosului adevarata cunoaștere a lui Dumnezeu, prin
care îi sunt sădite puteri și lucrări care ar putea fi actualizate.

Actualizarea puterilor și lucrărilor sădite în sufletele celor botezați se face prin ungerea cu
Sfântul si Marele Mir. Cu alte cuvinte, prin această taină omul îl primește pe Duhul Sfânt și
darurile Lui, iar aici, Sfântul Nicolae Cabasila amintește o parte dintre ele: darul evlaviei și al
rugăciunii, al dragostei, al ințelepciunii, al credinței și multe altele. Sfântul Nicoale menționează
că darurile primite prin ungerea cu Sfântul Mir nu se arată roditoare decât în timp. Pentru ca
darurile Duhului Sfânt să treacă de la starea de virtualitate la cea de actualitate este necesară în
lucrarea acestor puteri aflate potențial în noi, prin întărirea voinței de a rămâne aconorată în
lucrarea de săvârșirea a binelui și de consolidare a ei în urma rezistenței la tentațiile pasionale.
Deci, însăși putere prin care ne opunem tentațiilor păcătoase se datorează împărtășirii Duhului
Sfânt prin ungerea cu Sfântul Mir, lucrare prin care ni se împărtășesc și celelate daruri.

O deosebită importanță îi acorda Sfântul Nicoale Cabasila Tainei Sfintei Euharistii pe care
o numește ”piscul cel mai înalt al vietii duhovnicesti” Acesta spune că Domnul Hristos este
prezent în toate tainele Bisericii, dar prezența se face în fiecare taină în chip felurit. De aceea în
cei botezați Hristos își face simțită prezența prin curățirea lor de întinăciunea păcatului, dar și
prin întărirea chipului Său în ființialitatea umanității slăbite de păcat. În Taina Mirunegerii face
mai lucrătoare prezența Duhului Sfânt asupra lor, iar prin Taina Sfintei Împărtășanii Hristos
Însusi se oferă credincioșilor ca hrană dătătoare de viață înțeleasă ca prefacere ființiala a omului,
întrucat Sfântul Nicolae Cabasila mărturișeste că Domnul Hristos ne împrumută însăși
personalitatea Sa. Cu alte cuvinte este o imprimare a simțirilor Mântuitorului în ființa noastră.
Dar simțirile lui Hristos erau unele de supunere, de ascultare față de Tatăl, de o nemărginită
smerenie pe care vrea să ne-o comunice și nouă prin uninrea cu El în Taina Sfintei Euharistii.
Astfel că, realizarea noastră ființială după chipul lui Hristos își găsește maxima eficiența în
această taina. Calitatea eficienței lui Hrisots în noi este condiționată de răspunsul nostru la
interpelarea iubitoare a lui Dumnezeu. Aici apare din nou importanța lucrării teandrice care este
nedespărțită de creștin ca ființă rațională și liberă în toată viața sa spirituală. Cu alte cuvinte,
eficiența lui Hristos în noi, ca imprimare a Lui în persoana noastră, se realizează în funcție de
măsura renunțării la egoismul propriu; dar și în această renunțare este prezent harul divin care
face posibil acest act. Altfel spus, hotărârea voinței este cea care întrebuințează un lucru, iar harul
are funcția de a susține lucrarea. Putem vorbi aici de o ambivalență în care hotărârea voinței spre
săvârișirea binelui este întâmpinată și susținută de har care o dată experimentat stimulează
hotărârea voinței spre o și mai mare întăririre în bine care aduce la rândul ei mai mult har. În
această împreună lucrare omul se statorinicește în bine.

În concluzie, această operă este de o importanță fundamentală pentru orice creștin,

întrucat ea are și un rol catehetic în care sunt expuse și explicate cele trei taine de inițiere ale
Bisericii, dar și un stimul în vederea angajării asumate într-o lucrare duhovnicească treimică.
Sfântul Nicoale Cabasila apare în acest sens ca un răspuns la întrebarea firească a laicului: “Cum
mă pot uni cu Dumnezeu între zidurile cetății?”. Sfintele Taine ale Bisericii prin care omul crește
duhovnicește și pășește tot mai mult spre înnoirea vieții lui lăuntrice sunt cele prin care autorul
oferă un răspuns temeinic, argumentat dar și înglobat în persoana lui, întrucât Sfântul Nicolae
Cabasila scrie ca unul prin care aceste învaățături au fost trecute prin experiența trăirii personale.
Așadar, această operă poate fi socotită ca un mesaj adresat tuturor creștinilor indiferent de vârsta
lor duhovnicească spre progresul împlinirii ființiale a omului: restaurarea firii omenești realizată
în unirea cu Iisus Hristos.