Sunteți pe pagina 1din 32

UNIVERSITATEA BABES-BOLIAY CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE CLUJ NAPOCA

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ


-lucrare de seminar-

Coordonator, Student,
Pr.Prof.Lect.Dr.Mircea Oros Murgoi Vlad Rares

ANUL III
2011

CUPRINS
Introducere..............................................................................................................................................4

CAP. I : DESPRE BOTEZ.....................................................................................................................6

1. Taina Sfântului Botez.........................................................................................................................6

1.1. Definiţia Botezului...........................................................................................................................5

1.2. Alte denumiri ale Tainei..................................................................................................................5

1.3. Instituirea Tainei.............................................................................................................................6

1.4. Materia Tainei.................................................................................................................................7

1.5. Săvârşitorul Tainei Botezului.........................................................................................................8

1.6. Primitorul Tainei Botezului............................................................................................................8

1.7. Locul săvârşirii Sfintei Taine..........................................................................................................9

2. Necesitatea Botezului........................................................................................................................10

3. Efectele Botezului..............................................................................................................................10

4. Fiinţa Botezului.................................................................................................................................11

CAP. al II-lea: BOTEZUL ADULŢILOR ŞI COPIILOR ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI LA


SFINŢII PĂRINŢI...............................................................................................................................13

1. Prefigurarea Botezului în păgânism...............................................................................................13

2. Botezul in Vechiul Testament..........................................................................................................14

3. Botezul în Noul Testament...............................................................................................................15

3.1. Botezul lui Ioan Botezătorul.........................................................................................................15

2
3.2. Botezul Mântuitorului Iisus Hristos.............................................................................................16

4. Botezul din punct de vedere patristic..............................................................................................18

5. Canoane baptismale..........................................................................................................................19

6. Pedobaptismul...................................................................................................................................21

CAP. al III-lea: DIFERENŢE INTERCONFESIONALE................................................................23

1. Diferenţe interconfesionale..............................................................................................................23

2. Dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică Germană ..............................24

Concluzii................................................................................................................................................27

Bibliografie............................................................................................................................................28
Cuprins..................................................................................................................................................29

3
INTRODUCERE

Lucrarea de faţă îşi propune să expună tema anunţată în titlu încercând să ofere lămuriri asupra
Tainei Sfântului Botez, prima Taină din Biserica Ortodoxă administrată catehumenului, păgânului
nebotezat sau noului născut. Această Taină este de o importanţă capitală, fapt recunoscut atât de
Biserica Ortodoxă cât şi de cea Catolică întrucât reprezintă intrarea omului în Biserica lui Hristos, în
Împărăţia lui Hristos pe pământ, Botezul fiind uşa prin care omul începe să facă parte din Biserica
luptătoare în sânul careia trebuie sa îşi câştige mântuirea.

Gândindu-ne la noţiunea de „Taină” putem sa-i aflăm ca sinonim „mister”, cuvânt ce pune în
evidenţă mai mult partea interioară şi ascunsă a Tainei, cea a harului divin, în timp ce termenul
„Sacrament” are în vedere mai mult partea văzută sau forma prin care se împărtăşeşte graţia nevăzută.
Acest mod de a prezenta Tainele rămâne tributar dualismului dintre sensibil şi inteligibil, care nu are
nimic comun cu Revelaţia divină.Din punct de vedere biblic şi patristic, omul are nevoie de harul divin
pentru a ajunge la desăvârşire, la măsura bărbatului desăvârşit, iar harul se împărtăşeşte prin materia
Tainei, fiindcă materia nu are caracter amorf sau omogen, ca în gândirea filosofiei antice, ci are
caracter raţional, izvorât din Raţiunea supremă, ca Logos dumnezeiesc.

Numărul Tainelor nu este amintit în Sfânta Scriptură, dar este pus în legătură cu cele şapte
daruri ale Duhului Sfânt (Isaia 11,2-3). Doctrina despre cele şapte Taine apare în mărturisirea de
credinţă a împăratului bizantin Mihail Paleologul, pregătită la cererea papei Clement al VI-lea, în
vederea sinodului unionist de la Lyon (1267). Cu toate ca unirea nu s-a realizat, numărul de şapte
Taine a rămas neschimbat în cele două Biserici. Biserica recunoaşte şapte Taine care sunt mijloacele
prin care Hristos sporeşte comuniunea noastră cu Dumnezeu prin preoţia slujitoare.

Tainele îşi au temeiul fundamental în unirea lui Dumnezeu cu creaţia prin intermediul omului,
care are misiunea, prin constituţia lui psiho-fizică, să înainteze cu creaţia spre eternizarea ei în
Dumnezeu. Baza hristologică a Tainelor constă în faptul că Hristos este Săvârşitorul nevăzut al
Sfintelor Taine, Care coboară în fiinţa credincioşilor o dată cu harul Duhului Sfânt ca să lumineze
omul şi creaţia.

4
Rolul Sfintelor Taine este de a susţine dialogul dintre Hristos şi credincioşi. Harul Tainelor
este energia necreată a lui Hristos, sau lucrarea Lui. Prin fiecare Taină El retrăieşte şi iradiază în
credincios trăirea şi puterea altei stări prin care a ridicat umanitatea Sa până la înălţimea şi
îndumnezeirea ei deplină. Harul nu se dă integral printr-o singură Taină, ci se dă gradat, prin fiecare
Taină. Nicolae Cabasila spune: „ Să vorbim despre chipul în care fiecare Taină lucrează unirea
credincioşilor cu Hristos. Întâi de toate, pentru a ne uni cu Hristos va trebui să trecem prin toate cele
prin care a trecut şi El, să răbdăm, să suferim şi noi cate a răbdat şi a suferit şi El”1.Noi creştem în
natura omenească din punct de vedere duhovnicesc, prin Sfintele Taine, cum a binevoit să crească şi
El cu natura Sa omenească. Nu putem sări peste etapele creşterii. Trebuie precizat că această creştere
duhovnicească a credincioşilor prin Sfintele Taine nu se realizează numai prin lucrarea harului, ci şi
prin strădania personală a credincioşilor.

Pentru ca Tainele să rodească în fiinţa credincioşilor trebuie primite cu pregătirea şi vrednicia


cuvenite, prin păstrarea adevăratei credinţe, prin viaţă de rugăciune, prin post şi asceză, prin iubire faţă
de aproapele şi săvârşirea binelui.Progresul duhovnicesc al credincioşilor se realizează în Biserică prin
împletirea dintre energia divină cu cea umană.

În concluzie, Taina este un tot care uneşte pe primitor cu Hristos şi cu Biserica prin mâna
preotului şi materia folosită de el, după mărturisirea de credinţă a credinciosului şi rugăciunea
preotului2.

Cele şapte Taine ale Bisericii Ortodoxe sunt: Botezul, Mirungerea,Împărtăşania, Spovedania,
Nunta, Maslul şi Hirotonia. Din acestea, Botezul şi Hirotonia sunt Tainele care nu se pot repeta, fiind
ireversibile, însă unii dogmatişti greci precum Andrutsos sau Diovuniotis consideră şi Mirungerea,
susţinând că ungerea cu Sfântul Mir a doua oară e doar o ierurgie. Botezul este unul, doarece şi Hristos
o dată a murit.

Am ales pentru expunerea acestei lucrări Taina Sfântului Botez întrucât prin aceasta omul se
uneşte deplin cu Hristos, e Taina dumnezeiească ce oferă posibilitatea urcării pe treptele necesare
ajungerii la plinătatea harului divin, aceasta oferă coroanei creaţiei lui Dumnezeu drum liber pentru
împărtăşirea cu celelalte Sfinte Taine, Taine care sunt daruri ale lui Dumnezeu oferite omului pentru
a-l ajuta în drumul său spre asemănarea cu Creatorul.

1
Sf. Nicolae Cabasila, Viaţa în Hristos, Sibiu, p.36.
2
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. IBMBOR, vol. III, Bucureşti, 1978, p.33

5
CAP. I: DESPRE BOTEZ

1.TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

Cel mai mare dar pe care-l are omul de la Dumnezeu este viaţa. Scopul vieţii omului este
preamărirea lui Dumnezeu şi fericirea întru Domnul, vremelnică pe pământ dar eternă în ceruri. Omul,
prin neascultare, a căzut în păcat, iar plata păcatului este moartea. Dumnezeu, din iubirea neasemănată
pentru făpturile Sale, L-a trimis pe Fiul Său să-l mântuiască pe om din robia păcatului şi să-l împace
cu Dumnezeu.

Scopul vieţii este deci mântuirea, aceasta dobândindu-se în împărăţia cerurilor. Împărăţia lui
Dumnezeu, în Evanghelie, e Biserica: luptătoare şi triumfătoare, iar Botezul este uşa prin care se intră
în Biserică. Fără el nu există mântuire. Prin el se intră nu numai în societatea creştinilor de pe pământ,
ci şi în comunitatea cerească a celor aleşi.

Preotul Ioan Bria spune: „Botezul este o taină de o mare bogăţie, aşa cum arată numele
multiple date în Noul Testament. El se dă nu numai pentru iertarea păcatului strămoşesc şi numai
copiilor. Botezul este şi experienţa personală a Cincizecimii, deoarece cel nou botezat intră acum în
adunarea văzută a Bisericii, alăturându-se celor ce s-au sfinţit în Ierusalim. De aceea, condiţia
esenţială a Botezului este mărturisirea păcatelor şi afirmarea personală a Simbolului de credinţă :<<Eu
cred...>>. <<Eu cred...>> trebuie repetat şi la primirea Tainei Împărtăşaniei, care e nedespărţită de
botez.”3

Prezenţa Duhului Sfânt în creştinul botezat este de o valoare incomparabilă. Aceasta este
asigurarea fermă că cel botezat va fi cu Hristos în veci: „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi
îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Îmbrăcarea în Hristos este însă o experienţă conştientă, activă. „Numai morţii
nu simt când sunt îmbrăcaţi”4. Creştinul botezat nu este un corp inert, un cadavru. De aceea simţirea
harului este un semn autentic al naşterii din nou începută la Botez. Creştinul este uns, consacrat, ca
ostaş al lui Hristos, al cărui nume este înscris în Cartea vieţii.
3
Pr. Prof. Ion Bria, art. Despre Sfintele Taine, rev. Studii Teologice, seria a II-a, anul XLIX, nr.3-4, iulie-decembrie,
Bucureşti, 1997, p.22
4
Simeon Noul Teolog, Cuvântare morală, IV

6
În practica Bisericii apostolice, păstrată în tradiţia ortodoxă, Botezul, Mirungerea şi
Împărtăşania formează un singur şi inseparabil ritual de iniţiere. După botez şi mirungere, copilul este
adus în faţa altarului unde primeşte Sfânta Euharistie, cu aceasta intrarea sa în Biserica văzută fiind
completă.

1.1. Definiţie

Botezul este Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei
Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curăţindu-se de
păcatul strămoşesc şi de păcatele personale făcaute până atunci, fiind renăscut spre o viaţă nouă şi
părtaş roadelor răscumpărării prin jertfa crucii, devenind membru al Bisericii5.

După Mărturisirea Ortodoxă Botezul este o spălare şi curăţire de păcatul strămoşesc, prin
cufundarea de trei ori în apă, când preotul zice aceste cuvinte: „În numele Tatălui. Amin. Si al Fiului.
Amin. Şi al Sfântului Duh. Amin”.

La romano-catolici s-a compus o definiţie a Botezului la Conciliul tridentin conform căreia


este sacramentul regenerării din apă şi din cuvânt. După luterani, Botezul nu este numai apă, ci apă
absorbită în cuvântul lui Dumnezeu şi unită cu acesta6. Un alt reformator, Jean Calvin defineşte
Botezul ca semnul de iniţiere prin care noi suntem încorporaţi în societatea numită Biserică, pentru ca,
îmbrăcaţi în Hristos, să devenim fiii lui Dumnezeu.

1.2. Alte denumiri ale Tainei Botezului

Această mare şi dumnezeiască Taină a primit, pentru importanţa sa, o sumedenie de numiri din
partea Sfinţilor Părinţi, mulţi dintre ei privind Botezul diferit, însă nu din punct de vedere dogmatic, ci
ca binecuvântare şi ajutor de la Dumnezeu.

Semnificaţia cuvântului „Botez” vine de la grecescul βαπτίσμα şi înseamnă „cufundare,


scăldare, tainică spălare cu apă”. În Biserică este Sfânta Taină prin care omul capătă iertare de păcate
şi se face membru al societăţii creştine, prin întreită scufundare în apă, după ritualul stabilit.

Iată şi diversele denumiri ce i s-au dat Botezului:

• Baie, scăldătoare (λουτρόν, lavracum aquae) – Clement Alexandrinul, Iustin Martirul şi


Filosoful, Sf. Ioan Gură de Aur şi Tertulian;

5
Pr. Isidor Todoran şi Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, pag. 301
6
Cf. Micul Catehism al lui Luther

7
• Izvor sfânt (fons sacer) – Fer. Augustin în De civitate Dei ;

• Apa vieţii (ύδορ της ζοής) – Barnaba şi Iustin Martirul;

• Taina apei (sacramentum aquae) – Tertulian;

• Sigiliu (σφραγίς, signum sigillium) – referindu-se la puterea pe care o imprimă în suflet, ca în


Constituţiile Apostolice şi la Tertulian;

• Renaştere (αναμέννησις) – Iustin Martirul;

• Lumină, luminare (φώσ, φώτισμα) – Iustin Martirul, Clement Alexandrinul ş.a.;

• Sfinţire (αμασμός – sanctificatio) – Sf. Grigorie de Nazianz;

• Iertarea păcatelor (remissio peccatorum) – Fer. Augustin;

• Apă mântuitoare (aqua salutaris) – Sf. Ciprian.

Există şi alte denumiri care s-au concentrat în rugăciunile de la rânduiala Sfântului Botez,
reprezentând o fidelă mărturisire a tradiţiei Bisericii primare. Iată astfel de denumiri ale Botezului
întâlnite în ritualul său: „Sfântă luminare”, „Baia naşterii celei de a doua”, „Apa binecuvântării
Iordanului”, „Izvor de nestricăciune”, „Darul izbăvirii”, „Dezlegare de păcate”, „vindecare de boli”,
„dracilor pieire”, „Apă de puterile potrivnice neatinsă”, „Apă plină de putere îngerească”, „Apă de
sfinţire”, „Innoirea duhului”, „Imbrăcămintea nestricăciunii”, „Izvorul vieţii” ş.a.

1.3. Instituirea Tainei Botezului

Taina Botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos înainte de Înălţarea Sa la cer, prin
cuvintele adresate Apostolilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh...”(Mt. 28,19).

Părerile unor teologi apuseni că această Taină a fost instituită la botezul Domnului sau la
convorbirea Mântuitorului cu Nicodim, ca şi afirmaţia că Botezul creştin nu se deosebeşte de botezul
lui Ioan, sunt cu totul greşite. Cea dintâi cade, fiind contrară referatelor evanghelice, din care rezultă
că Domnul a venit la Iordan să primească botezul lui Ioan, numai spre a împlini „toată dreptatea”7,
acest botez fiind doar o preînchipuire a Botezului creştin, pe care însuşi Ioan Botezătorul îl aştepta să
7
Cf. Matei 3,15

8
vină în viitor. A doua părere iarăşi e greşită, deoarece în convorbirea cu Nicodim, Mântuitorul îl
lămureşte pe acesta asupra semnificaţiei şi importanţei Botezului creştin care avea să vină în viitor,
fără însă să fie vorba de vreo instituire a lui.

Mântuitorul Hristos a instituit Taina Sfântului Botez după învierea Sa din morţi, înainte de
înălţare, după cum am precizat mai sus, in acel moment fiindu-le dat îndemnul să boteze Apostolilor,
până atunci totul fiind la stadiul de lămuriri, explicaţii şi plinire a legii vechi.

1.4. Materia Tainei Botezului

Cu toţii ştim că materia folosită la botez este apa, apa curată care a primit din Sfânta Tradiţie
obiceiul a fi sfinţită. Apa a avut un rol important pentru lume încă de la facerea ei şi are un rol vital
pentru oameni şi în ziua de azi.

„Şi Duhul Domnului se purta pe deasupra apelor” (Fa 1,2). Din lucrarea Duhului Sfânt asupra
apelor au luat fiinţă întru Fiul8 toate formele de existenţă creată, care au culminat cu crearea
particulară a omului, după vrerea Tatălui şi chipul Fiului, prin suflarea Sfântului Duh. Dar apa din
Biblie nu este identică cu apa pe care o cunoaştem după aceea. Apa originară era o energie indefinită,
aflată în mişcare universală, prin lucrarea Duhului Sfânt, fluidă şi nesolidificatp, având în ea raţiunile
tuturor lucrurilor create şi susţinute după chipul raţiunilor Logosului creator şi proniator. O parte din
energia apei originare de la început a luat forma sensibilă a apei pe care o cunoaştem azi, aceasta fiind
înrudită doar cu apa originară.

Toate organismele care nu pot folosi apa devin rigide şi se sfărâmă, ca şi cum ar fi moarte. 9
Nimic nu se naşte şi nimic nu rămâne în viaţă, într-o mobilitate spre desăvârşire, fără apa mişscată de
Duhul Sfânt.10

După căderea omului în păcat, legătura dintre om şi Dumnezeu nu a mai fost deplină, Duhul
Sfânt nemaisuflând liber în el, căci omul s-a înlănţuit pe sine însuşi prin pasiunile inferioare ale
repetiţiei naturale, într-o viaţă prea materială, devenind mai mult trup decât viaţă. Datorită păcatului,
apa a devenit ambivalentă, simbol al unei vieţi amestecate cu moartea11. În Iisus Hristos apa şi Duhul
se unesc din nou. El se afundă în Iordan, iar Porumbelul se pogoară peste ape. Învierea Lui va
8
Cf. Coloseni 1,16
9
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 35.
10
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, p. 310.
11
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p.36.

9
transforma în apă vie apa morţii. Apa Botezului este în chip tainic materia veacului viitor, fiind
pnevmatizată acum pentru renaşterea omului şi pentru restabilirea relaţiei lui cu Dumnezeu.

Întruparea a fost „Botezul” lui Dumnezeu în firea omenească şi tot ea constituie, în creaţie şi
istorie, premisa Tainei Botezului omului în viaţa lui Dumnezeu. De aceea, Sfinţii Părinţi văd
întemeierea Botezului atât în Naşterea, cât şi în Botezul Domnului12.

Cristelniţa în care este afundat şi botezat omul în vederea renaşterii lui spirituale, în numele
Sfintei Treimi, simbolizează atât chipul sânului Maicii Domnului, cât şi cel al Iordanului, în care S-a
botezat Mântuitorul.

1.5. Săvârşitorul Tainei Botezului

Din moment ce Botezul este o Taină dumnezeiască, se cuvine ca săvârşitorul ei să fie


încredinţat tot de către Dumnezeu, sacramental. Astfel, săvârşitorul Botezului este preotul sau
episcopul hirotonit canonic. Doar în caz de urgenţă, din temerea de moarte apropiată a celui ce are să
primească Botezul, această Taină poate fi săvârşită şi de diacom sau chiar un creştin ortodox care n-a
decăzut de la dreapta credinţă. Dar, în aceste din urmă cazuri, Botezul, dacă cel botezat trăieşte,
trebuie completat de preot, conform rânduielii din Molitfelnic.

În secolele IV-V Taina Botezului era mult mai complexă şi mai solemnă întrucât erau mulţi
catehumeni ce doreau botezul care nu se săvârşea decât după o perioadă de pregătire.Catehumenii se
pregăteau mai multe luni, pentru ca în Săptămâna Patimilor să participe la rugăciunile de exorcizare
care se făceau timp de 7 zile, după care urma lepădarea de satana, unirea cu Hristos şi ungerea
prebaptismală, mărturisiri de credinţă existând chiar şi înainte să se afunde în apă, Botezul având loc
de Învierea Domnului, serbându-se biruinţa stăpânului Hristos asupra diavolului şi a morţii.

Din cauză că majoritatea catehumenilor erau adulţi, era nevoie de mai mulţi săvârşitori (mai
mulţi preoţi sau, în unele cazuri, episcop asistat de preoţi). În cazul femeilor, preotul era ajutat de
diaconiţe, săvârşitorul fiind după o perdea şi botezând cu ajutorul mâinilor fără să vadă pe ceea ce
primea Botezul.

12
Ibidem, p.37.

10
Este de remarcat formula completă de lepădare de satana din acele timpuri pe care Hrisostom
ne-o relatează: „Mă lepăd de tine, satana, şi de toată pompa(strălucirea) ta, şi de slujirea ta, şi de
lucrurile (faptele) tale”13, observând dialogul direct dintre viitorul creştin şi diavol.

În Biserica Ortodoxă se foloseşte de către săvârşitor formula „se botează robul lui
Dumnezeu...” tocmai pentru a accentua faptul că preotul sau episcopul este un slujitor mijlocitor între
cel ce se botează şi Hristos, preotul fiind săvârşitorul vizibil încredinţat cu înfăptuirea Tainei, însă
Hristos este cel deplin, cel Care revarsă puterea peste noul botezat.

1.6. Primitorul Tainei Botezului

Primitorii Botezului sunt toţi cei nebotezaţi – indiferent de vârstă sau de sex – care voiesc să se
curăţească de păcatul strămoşesc, să renască la o viaţă nouă şi să devină membri ai Bisericii lui
Hristos.

Hristos a spus: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia lui
Dumnezeu” (In.3,5), însă Biserica, alături de Botezul „din apă şi din Duh”, recunoaşte şi echivalează
cu aceasta aşa numitul Botez al sângelui, precum şi Botezul dorinţei.

Prin Botezul sângelui se înţelege moartea martirică pentru credinţa în Hristos, suferită de o
persoană nebotezată, ca urmare a prigoanelor, suferinţelor şi chinurilor la care aceasta a fost supusă.
Puterea sfinţitoare a unui asemenea sfârşit ne-o arată Mântuitorul prin cuvintele: „Oricine îşi va pierde
viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui”(Mc. 8,35). Numeroşi Sfinţi Părinţi ne
vorbesc despre acest Botez; de asemenea, practica Bisericii de a-i venera pe aceşti martiri ca sfinţi,
confirmă această credinţă.

Prin Botezul dorinţei se înţelege dorinţa arzătoare a unui om nebotezat de a deveni membru al
Bisericii lui Hristos, împreună cu pocăinţă, evlavie şi viaţă virtuoasă. Dacă un astfel de om nu poate
primi Botezul dintr-o cauză pe care nu o poate înlătura (de exemplu, nu există nimeni în acel loc care
să-l poată boteza), acesta se socoteşte a fi botezat cu Botezul dorinţei, după cuvintele Mântuitorului:
„Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este cel ce Mă iubeşte” (In. 14,21).

13
Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea botezului în „Catehezele batismale” ale Sf. Ioan Gură de Aur, rev. Studii Teologice,
seria a II-a, anul XXII, nr.7-8, iulie-august, Bucureşti 1970

11
1.7. Locul săvârşirii Botezului

Botezul este taina prin care se intră în Biserica lui Hristos, fapt pentru care este evident că şi
Taina trebuie săvârşită şi desăvârşită în sânul Bisericii. Ridicarea din moarte a omului vechi, a celui ce
se botează, la starea de viaţă adevărată a omului nou nu înseamnă că este chemat la o existenţă
individualistă, ci să facă parte din comunitatea celor ce constituie Biserica, trupul comunitar al
Domnului.

Actul sacral al Botezului înseamnă alipirea de Hristos, zidirea ca o piatră vie în locaşul
Domnului, pe temelia Apostolilor, având aceeaşi credinţă, aceeaşi vieţuire, străbătută de acelaşi
Hristos.

Referindu-ne la clădirea bisericii, Taina Botezului se săvârşeşte în naos, deasupra noastră


avându-L pe Iisus Hristos Pantocrator, pentru a aduce aminte tuturor creştinilor că Hristos este cu noi
până la sfârşitul veacului şi în orice Taină El este prezent. De aceea, după Botez, cel nou botezat este
dus în Sfântul Altar, în faţa uşilor împărăteşti şi este împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului ca
semn al încorporării lui depline în Biserică.

Ritualul Botezului se încheie cu îmbisericirea, când preotul, săvârşitorul duce noul botezat (de
obicei copii) din pronaos până la uşile împărăteşti unde îl închină Domnului, Cel Care a binevoit a
primi pe noul încreştinat în Biserica Sa cea sfântă.

2. Necesitatea Botezului

„Fără botez nu există mântuire” – această formulă rezidă în cuvintele Mântuitorului: „De nu se
va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (In.3,5). Şi tot aşa
de clar: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Mc.16,16).
Rezultă limpede de aici necesitatea botezului pentru toate neamurile.

La predica Sf. Apostol Petru s-au botezat ca la trei mii; iar Sf. Apostol Pavel spune că „ne-a
mântuit după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3,5).

12
„Baia renaşterii este atât de necesară pentru starea vieţii spirituale, după cum roua este
necesară pentru fructul care se produce din pământul uscat” şi „Din cauza stricăciunii naturii omeneşti
prin păcat, întru Adam, botezul este necesar pentru toţi deopotrivă”14

„Nimeni nu intră în împărăţia cerurilor altfel decât prin botez” zice Sf. Ambrozie. Deci Taina
Botezului e necesară şi pentru iertarea păcatelor (pentru că păcatul originar se transmite de la Adam),
dar mai e necesară şi pentru primirea celorlalte Taine, deoarece fără botez nu poţi primi nici
Mirungere, nici Împărtăşanie, nici Pocăinţă, nici orice altă Taină. Numai ereticii şi raţionaliştii
tăgăduiesc necesitatea Sfântului Botez.

3. Efectele Botezului

Necesitatea Botezului decurge şi din efectele acestuia, efecte ce sunt formulate în Mărturisirea
Ortodoxă astfel: „Iar rodul şi folosul acestei taine uşor îl poate înţelege fiecine. Căci întâi, taina
aceasta şterge toate păcatele, la prunci pe cel strămoşesc, iar la cei mari atât pe cel strămoşesc, cât şi
pe cele de voie. Al doilea, omul se înnoieşte şi se aşează în dreptatea aceea pe care o avea când era
nevinovat şi fără de păcat, după cum mărturiseşte şi Apostolul, zicând <<Dar v-aţi spălat, dar v-aţi
sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru>> (I Cor.
6,11) Apoi cei botezaţi se fac membre ale trupului lui Hristos şi se îmbracă cu Domnul nostru, precum
zice Apostolul: <<Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat>>”

Sf. Ioan Gură de Aur zice: „ Botezul harului îi curăţeşte pe toţi, fie închinător la idoli, fie
desfrânat sau adulter sau vinovat de orice alt păcat. De ar avea în sine tot răul din lume, dacă se
cufundă în apele botezului, iese din aceste dumnezeieşti ape mai curat ca razele soarelui. Cel ce iese
din baia aceasta nu numai că e curat, ci şi sfânt şi drept, căci Apostolul n-a zis numai <<v-aţi spălat>>,
ci şi <<v-aţi sfinţit>>, <<v-aţi îndreptat>>. Botezul nu numai că ne iartă păcatele, ci ne curăţeşte şi
fărădelegile. După botez suntem oarecum născuţi din nou, căci el ne creează şi ne formează din nou”15,
iar Fericitul Augustin, în cuvântarea asupra Simbolului apostolic, zice: „Dacă cineva trece din această
viaţă îndată după primirea botezului, nu-i rămâne nimic de ispăşit, căci i s-a iertat tot”.

14
Irineu, Adversus baeresis, citat după I.C. Popescu, Botezul ca sacrament, Buc., 1894, p.41
15
Sf. Ioan Gură de Aur, Pentru luminarea catehumenilor, 3.

13
După Taina Sfântului Botez aşadar mai rămân doar urmările păcatului originar: moartea,
bolile, suferinţele, foamea, înclinarea către păcat. Dar acestea ca un simbol spre virtute, pentru că aici
se vede voinţa celui care prin luptă vrea să se încununeze.

Un alt efect al Botezului, care-i atrage şi necesitatea este efectul social. Prin Botez intrăm în
societatea lui Hristos, căpătăm demnitatea de fii ai lui Dumnezeu şi astfel suntem uniţi printr-o
legătură de frăţietate, aceasta implicând la rândul ei egalitate şi iubire. Dacă în vechime bărbatul era cu
mult deasupra femeii, copiii puteau fi aruncaţi, abandonaţi sau folosiţi ca sclavi, în Biserica lui Hristos
toţi creştinii sunt egali, între ei iubirea fiind prioritară.

În slujba Botezului se face sfinţirea prealabilă a apei în care se va afunda viitorul creştin. În
rugăciunea de sfinţire a apei se cere venirea Duhului pentru curăţirea apei de lucrarea puterilor
demonice, pentru ca ea să devină, prin pogorârea deplină a Duhului, sân al naşterii omului nou în
Hristos.Dar Taina ca un tot, în care intră şi lucrarea deplină a Duhului, se săvârşeşte prin întreita
afundare a celui ce se botează în numele Sfinei Treimi., afundare prin care cel botezat se pune în
relaţie intimă nu numai cu Hristos, ci cu Sfânta Treime, astfel devenind fiu al lui Dumnezeu.

4. Fiinţa Botezului

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Hristos şi încredinţate Sfintei Sale
Biserici, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind
mântuirea şi sfinţirea acestora prin harul pe care îl conferă..

Din punct de vedere ecleziologic, ele sunt mijloace prin care Hristos îi uneşte cu Sine şi cu
Biserica pe toţi cei ce cred în El; aşadar, ele au o funcţie unificatoare a credincioşilor în Hristos şi în
Biserică16. Tocmai în această constă fiinţa Tainelor, în legătura divină supranaturală prin care
Dumnezeu transmite creştinilor harul sfinţitor şi mântuitor.

Reformatorii vedeau în Taine doar o acţiune simbolică, o acţiune de aducere aminte a unui
eveniment din viaţa Mântuitorului, nerecunoscând esenţialul, scopul Tainelor, adică transmiterea
harului. Însă negarea supranaturalului din Taine este în contradicţie cu Sfânta Scriptură, din care
rezultă că ele se dau „spre iertarea păcatelor”, „spre înnoirea vieţii”, sau că „Duhul Sfânt a venit
asupra lor” (FA2,38; 8,17; In. 3, 5-7) ceea ce dovedeşte că lucrarea Tainelor, o lucrare văzută, este

16
Cf. 1Cor. 10, 17

14
împreunată cu o lucrare sfinţitoare a Duhului Sfânt, de unde rezultă că Tainele sunt cu adevărat
mijloace de împărtăşire reală a harului divin, deci de sfinţire a credincioşilor.

Toate Tainele au câteva trăsături comune, anume:

• Tainele au fost instituite de Mântuitorul Hristos

• Tainele au o parte văzută, externă

• Tainele au o parte nevăzută, internă

• Orice Taină are un săvârşitor şi un primitor (problemă deja lămurită în cazul Tainei Botezului)

Referindu-ne la Taina Sfântului Botez, am lămurit faptul că a fost instituită de Hristos17.

În ceea ce priveşte partea văzută a Tainei, aceasta este partea sensibilă sau externă, slujba
(ritualul) rânduită de Biserică pentru săvârşire, cuprinzând materia, actele făcute, cuvintele rostite de
săvârşitor

Partea nevăzută, internă este constituită în Taina Sfântului Botez prin pogorârea Sfântului
Duh peste apă la îndemnul preotului „Însuţi,dar, Iubitorule de oameni, trimite şi acum harul Tău prin
pogorârea Prea Sfântului Tău Duh şi sfinţeşte şi apa aceasta” 18. De asemenea la dezlegările ce se fac
pruncului cand preotul zice „Izgoneşte de la el toate puterile cele potrivnice” Dumnezeu prin Sfântul
Duh este alături de preot şi slujeşte împreună cu el, sacralizând slujba.

E necesar de subliniat pentru a nu se crea confuzii faptul că partea văzută din rânduiala Tainei,
deşi e esenţială acesteia, nu trebuie considerată un instrument magic care lucrează de la sine,
transmiţând harul în chip mecanic. Căci ea, deşi e rânduită de Biserică, este expresia voinţei
Întemeietorului Tainelor, Iisus Hristos, Care lucrează nemijlocit în Biserica Sa prin Duhul Sfânt. Deci
partea văzută lucrează în Taină nu de la sine şi prin sine, ci prin prezenţa Duhului Sfânt, în
conformitate cu voinţa Celui ce a instituit-o.

Botezul este uşa spre împărăţia lui Dumnezeu, spre Biserică, şi tocmai de aceea în vechime
toate popoarele căutau mântuirea. Până să se ajungă la Botezul creştin, au existat preînchipuiri a
acestei dumnezeieşti Taine atât la alte popoare păgâne, cât şi la poporul ales, poporul evreu din
Vechiul Testament pentru ca în Noul Testament să se desăvârşească Botezul creştin prin Iisus Hristos,
Mântuitorul lumii.

17
Cf. Matei 28, 19
18
Molitfelnic, slujba Botezului

15
CAP. al II-lea: BOTEZUL ADULŢILOR ŞI COPIILOR ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI LA
SFINŢII PĂRINŢI

1. Prefigurarea Botezului în păgânism

Dorul de mântuire a frământat inimile tuturor popoarelor. „După mântuire suspină lumea din
toate vremile. Aspiraţia către mântuire subliniază toate frământările istoriei universale. Iar de la
Mântuitorul încoace problema mântuirii şi dezlegarea ei evanghelică interesează viaţa întregii
omeniri”19

Nici o religie nu a izbutit să aducă mulţumire în acest zbucium al omenirii după mântuire în
măsura în care a făcut-o religia creştină. „Pentru noi, creştinismul singur îl pune pe om în situaţia de a-
şi normaliza şi superioriza viaţa, adica de a se mântui. E singura religie a mântuirii reale şi veşnic
valabile. El valorează ca ideal al vieţii omeneşti, idealul prin excelenţă spiritual şi creator: mântuirea,
oferind – prin Evanghelie, prin Mântuitorul şi prin Biserică – şi învăţătură, şi pildă, şi aşezământul
pentru realizarea sa”20

Pentru dobândirea acestei mântuiri, era sădită în concepţia vechilor religii ideea de curăţire.
Spălările celor vechi erau pentru curăţirea corpului şi învierea spiritului, dar în acelaşi timp
reprezentau şi un simbol al celor viitoare.

Câteva ritualuri care prefigurează Botezul în lumea păgână sunt:

• La indieni erau anumite ceremonii în legătură cu spălările. Se punea nume pruncului, era
uns cu ulei şi stropit cu apă.

• La greci era ideea că spălările curăţă deopotrivă corpul şi spiritul.

• La romani erau spălări orânduite pentru nou-născuţi, în sensul de curăţire rituală

• La perşi, nou-născutul era spălat de trei ori cu urină de bou şi cu apă.

• La musulmani se practica stropirea unor părţi ale corpului sau a corpului întreg, spălările
fiind însoţite de rugăciuni.

19
Icon. Dr. Gr. Cristescu, Predica şi cateheza, Sibiu, 1929, p.12, citat de Pr. Dumitru Georgescu în Studiu introductiv la
cartea Sfântului Vasile cel Mare, Despre botez, col. Comorile pustiei, ed. Anastasia, Bucureşti, 1999
20
Ibidem, p.12.

16
• La egipteni, preoţii se îmbăiau cu apă rece de mai multe ori.

• La mexicani, scufundarea în apă era însoţită şi de stranii blesteme rituale.

Deci existenţa riturilor purificatoare o întâlnim la toate popoarele, aceasta dovedind că


popoarele recunosc starea lor păcătoasă şi dorinţa de a se împăca cu Dumnezeu printr-un semn văzut:
apa – simbol al curăţirii şi al reînnoirii. Tot acest simbol îl vor folosi şi poporul ales, profeţii folosind
deseori apa pentru a arăta curăţirea în faţa lui Dumnezeu.

2. Botezul in Vechiul Testament

În Vechiul Testament găsim foarte multe interpretări care fac referire la botez, la curăţirea de
păcate şi ieşirea din robia păcatului. Unele situaţii vechitestamentare sunt urmatoarele:

• apele creaţiunii sunt interpretate ca principiu al vieţii;

• circumcizia – ca semn al legământului sacru;

• trecerea peste Marea Roşie – ca o spălare şi scăpare de robie;

• apa ţâşnită din stânca lovită de Moise – ca apă regeneratoare, asemenea botezului;

• spălările iudaice – ca semne ale curăţirii prin botez;

• vindecarea lui Neemia în fluviul Iordan – ca semn al curăţirii ce avea să vină prin Mântuitorul.

Deci acestea, şi altele asemenea, pot fi socotite ca preînchipuiri ale Sfântului Botez.

Înafară de aceste preînchipuiri, tot în Vechiul Testament găsim profeţii privitoare la botez:

• „izvorul apelor drese cu sare de Elisei” cf. IV Regi 2, 21;

• „la apa odihnei m-a hrănit, sufletul meu l-a întors” Psalmul 22, 2-3;

• „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi”
Ps.50, 8;

• „Spălaţi-vă, curăţiţi-vă” Isaia 1, 15;

• „Si vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi” Iezechiel 36, 25;

17
• „În vremea aceea va fi un izvor cu apă curgătoare pentru casa lui David şi pentru locuitorii
Ierusalimului” Zaharia 13, 1.

Pe această cale profetică, ajungem la botezul Sfântului Ioan. „Precum soarele înainte de a
răsări , îşi trimite razele sale, care vin ca să lumineze lumea, şi precum puternicii zilelor de atunci
obişnuiau a-şi anunţa sosirea prin soli trimişi mai înainte, tot aşa şi venirea Domnului Iisus Hristos îşi
face apariţia mai întâi Ioan Botezătorul, fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei”21.

3. Botezul în Noul Testament

În Noul Testament problema botezului era una foarte delicată deoarece fariseii şi cărturarii
aveau vechiul obicei de spălare a trupului prin care îl înţelegeau ca ritual de curăţire, însă a apărut Ioan
Botezătorul, premergătorul Domnului care a început să-L propovăduiască pe Mesia, Cel Ce va boteza
cu Duh Sfânt. Ioan boteza în Iordan mulţi iudei, fapt pentru care a fost urât de farisei şi cărturari
pentru practica sa, iar unele denominaţiuni din ziua de azi consideră că botezul lui Ioan este identic cu
Botezul creştin deoarece Ioan a fost înaintemergătorul Domnului.

De fapt, forma botezului creştin se concretizează în Noul Testament pentru că Însuşi


Mântuitorul pecetluieşte Taina şi desăvârşeşte săvârşitori cu putere deplină pentru Taina Sfântului
Botez, fapt înţeles prin dialogul său cu Apostolii, înainte de înălţarea la cer.22

În cele ce urmează voi lămuri deosebirea dintre cele două botezuri:

• Botezul lui Ioan Botezătorul;

• Botezul creştin instituit de Iisus Hristos.

3.1. Botezul lui Ioan Botezătorul

Confuzia între Botezul creştin şi botezul lui Ioan s-a putut crea şi din cauza personalităţii lui
Ioan. Acesta era cunoscut în popor ca profet mare, profet ce a îndrăznit să critice pe Irod, stăpânul
acelui ţinut, fapt pentru care fariseii şi cărturarii l-au urât.

21
Dr. V. Gheorghiu, Sf. Evanghelie după Matei cu comentariu, Cernăuţi, 1925, p.139-140.
22
Cf. Matei 28, 19-20

18
Încă din Vechiul Testament au existat profeţii despre el, Ioan identificându-se cu „Glasul celui
ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru!”23, chiar şi din
această profeţie reieşind statutul său de înaintemergător, de pregătitor al venirii Mântuitorului. Mulţi
iudei îl considerau Mesia pentru că era om puternic în cuvânt, dar Ioan însuşi le spune: „Eu vă botez
cu apă, spre pocăinţă, iar Cel ce va veni după mine...vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Mt. 3,11).

Sfântul Ioan Botezătorul boteza în Iordan pe cei ce-şi mărturiseau păcatele. Botezul său era
botez de pocăinţă. „A se pocăi cineva înseamnă a înţelege toată greutatea păcatelor comise şi a resimţi
în sufletul său regrete atât de adânci, din cauza acestora, încât respectivul se hotărăşte a se lepăda de
toate păcatele sale şi a începe o viaţă cu totul nouă, plăcută lui Dumnezeu.”24

Ioan afirmă clar despre Iisus că „Cel Ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu
sunt vrednic să-I duc încălţămintea”25, iar în primul dialog dintre cei doi Ioan zice: „ Eu am trebuinţă
să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”(Mt.3,14). Din aceste versete se înţelege statutul de pregătitor
al lui Ioan şi puterea inferioară a botezului său faţă de Botezul creştin cu Duh Sfânt al lui Iisus Hristos.
Cum ar putea să fie identice cele două botezuri din moment ce Ioan însuşi zice că are nevoie de
Botezul lui Iisus şi că nu este vrednic să-i ducă încălţămintea?

Botezul lui Ioan, practicat de acesta, apoi de ucenicii lui şi chiar de ucenicii Domnului înainte
de a ieşi la propovăduire era destinat iudeilor, fiind doar o preînchipuire a Botezului creştin, un simbol
al pocăinţei, fără însă a împărtăşi harul iertării păcatelor.

Totuşi Mântuitorul Hristos a primit botezul lui Ioan, în apa Iordanului, ca să împlinească toată
dreptatea26. Cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, iar Tatăl a glăsuit
„Acesta este Fiul Meu cel iubit”. Astfel ni s-a arătat dogma Sfintei Treimi, pentru care şi Biserica
astăzi cântă „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat...” 27; iar înainte de
botez: „Văzutu-Te-au apele şi s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi”.

3.2. Botezul Mântuitorului Iisus Hristos

23
Isaia 40, 3
24
Dr. V. Gheorghiu, op. cit., p.141
25
Cf. Matei 3, 11
26
Cf. Matei 3, 15
27
Troparul Botezului Domnului

19
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, prin botezul primit de la Ioan a fost recunoscut în
mijlocul iudeilor de către Dumnezeu ca Fiu al Său. Acest eveniment poartă numele de Epifanie, adică
arătarea Sfintei Treimi: Fiul în apa Iordanului, Tatăl în glasul din cer şi Duhul Sfânt în porumbelul ce
S-a pogorât peste ape. Iisus Hristos nu a botezat cât a fost pe pământ (după cum reiese din versetul
„Iisus însuşi nu boteza, ci ucenicii Lui”28) tocmai pentru a accentua puterea învierii Sale prin care El a
biruit moartea, păcatul şi întreaga lume29, iar abia în momentul acela era potrivită trimiterea
Apostolilor la propovăduire şi botez, la învăţarea dreptei credinţe, la învăţarea Adevărului30.

Învierea Mântuitorului semnifică Botezul creştin, căci precum Hristos S-a afundat în moarte,
coborând la iad, El, Care era fără de moarte, S-a înălţat apoi la ceruri întru viaţa cea nestricăcioasă.
Sfântul Apostol Pavel le scrie Romanilor în epistola trimisă acestora „Fraţilor, câţi în Hristos Iisus ne-
am botezat, întru moartea lui ne-am botezat. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte prin botez, ca
precum Hristos S-a sculat din morţi, aşa şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii. Că de suntem împreună
sădiţi după asemănarea morţii Lui, credem că vom fi părtaşi şi învierii Lui” (Rm. 6, 3-5).

Aşadar Botezul înseamnă moarte şi înviere în Hristos. Precum Hristos a murit şi a înviat, prin
Botez ne afundăm în apă (în moarte) şi ieşim de acolo înnoiţi (înviaţi în Hristos).

Există în Faptele Sfinţilor Apostoli episodul întâlnirii Sfântului Apostol Pavel cu ucenicii lui
Ioan botezătorul, episod din care rezultă neîndoielnic superioritatea Botezului mântuitor al lui Hristos:
„Şi găsind Pavel pe unii ucenici, i-a întrebat: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut?Iar ei au zis
către el: Dar nici n-am auzit că este Duhul Sfânt. Şi el a zis: Dar în ce v-aţi botezat? Ei au răspuns :
În botezul lui Ioan. Atunci Pavel a spus: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să
creadă în Cel ce va veni după el, adică în Iisus Hristos. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului
Iisus. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor” (FA 19, 2-6)

Din acest ultim text rezultă că botezul lui Ioan a fost anterior Botezului creştin şi a durat numai
până în ziua Cincizecimii, când Apostolii au fost botezaţi „cu Duh Sfânt şi cu foc” (Mt. 3, 11), ca
formă Botezul lor fiind excepţional, dar ca fond fiind identic cu cel „din apă şi din Duh”31 . Dar de la
Botezul Apostolilor şi până astăzi, toţi creştinii au primit Botezul cu apă şi Duh, şi aşa îl vor primi toţi
cei ce se vor boteza, până la sfârşitul veacului.

28
Ioan 4, 2
29
Cf. Ioan 16, 33.
30
Cf. Ioan 14, 6.
31
Cf. Ioan 3, 5.

20
Deosebirea dintre botezul lui Ioan şi cel al Mântuitorului este arătată şi în scrierea lui Tertulian
De baptismo (X,11) unde zice: „Ucenicii lui Iisus Hristos botezară ca slugi, asemenea lui Ioan
Botezătorul şi cu acelaşi botez ca el, iar nu cu altul, ca altul nu mai era decât cel care fusese instituit
mai târziu de Iisus Hristos Însuşi şi care nu putea fi administrat atunci de ucenici, pentru că slava
Domnului nu se arătase încă deplin, iar eficacitatea botezului nu era încă aşezată prin patimă şi
înviere”32

4. Botezul din punct de vedere patristic

Examinând primele scrieri, începem cu cea mai veche scriere creştinească de după cărţile
Noului Testament – Învăţătura celor 12 Apostoli. În cap. VII al acestei scrieri se poate citi:

„În ceea ce priveşte botezul, să botezaţi astfel: după ce aţi rânduit toate aceste lucruri, botezaţi
cu cu apă vie în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Dacă n-ai apă vie, botează cu caldă.
Dacă n-ai nici una, nici alta, toarnă apă pe cap de trei ori în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh.

Mai înainte de botez, însă, să postească cel ce botează şi alţii care pot. Înştiinţează-l, de
asemenea, pe cel care trebuie să se boteze, ca să postească o zi sau două înainte de a se boteza”33

Sfântul Ignatie Teoforul afirmă în epistolele sale că a boteza, precum şi a servi agapele, nu
este permis fără episcop. Aceasta evidenţiază rolul însemnat al Tainei.

Barnaba zice: „Ne pogorâm în apă plini de păcate şi necuraţi, dar ieşim purtând în sufletul
nostru fructul temerii şi al speranţei în Iisus”. „Primim iertarea păcatelor şi, nădăjduind întru numele
Lui, ne facem iarăşi noi, creându-ne din nou”.

Herma a pus în lumină necesitatea şi eficacitatea penitenţei înainte de botez. El zice: „Pietrele,
prin care sunt închipuiţi oamenii care intră în Biserică, trebuie să treacă prin apa botezului ca să se
umple de viaţă, deoarece dânşii nu pot să intre în împărăţia lui Dumnezeu decât părăsind viaţa lor
trecută, care conţine germenul morţii; căci omul până la a-şi apropria numele de fiu al lui Dumnezeu, a

32
Citat după Pr. I. Mihălcescu, „Dogma despre sfinţirea omului”, în Biserica Ortodoxă Română, nr.3/1927, p.157.
33
Arhim. Iuliu Scriban, Curs de Teologie Morală, ed. a II-a, Buc., 1921, p.620.

21
fost mort; dar îndată ce primeşte acest sigiliu, se leapădă de moarte şi intră în viaţă. Sigiliul acesta este
apa botezului: în ea oamenii intră morţi şi ies vii”.

Iustin Martirul şi Filosoful, primul apologet, spune: „Dacă cineva crede cu tărie şi este
convins că învăţăturile şi cuvintele noastre sunt însişi adevărul, şi se obligă să-şi conformeze viaţa cu
el, îl învăţăm să ceară de la Dumnezeu, prin rugăciune şi ajunare, iertarea păcatelor sale de mai
înainte, şi ajunăm şi ne rugăm şi noi împreună cu el. După aceea îl ducem într-un loc unde e apă şi
acolo se naşte din nou ca şi noi, adică se cufundă în apă şi se spală în numele Părintelui tuturor,
Domnul Dumnezeu, şi al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Duhului Sfânt, căci Hristos a zis că
de nu se va naşte omul din nou, nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu.” 34 De aici se vede că botezul
este luminare pentru cei ce primesc învăţătura creştină, iar el se produce în baia în care omul s-a spălat
în numele celor trei Persoane şi al cărei efect este renaşterea.

Iar în Apologia I, cap. LXV, 1, zice: „După ce am spălat pe cel care s-a convertit, îl conducem
la locul în care sunt adunaţi acei pe care noi îi vom numi fraţi, făcând apoi rugăciuni fierbinţi, pentru
noi, pentru cel luminat şi pentru toti ceilalţi de pretutindeni, pentru ca ajunşi la cunoştinţa adevărului,
să ne arătăm şi prin fapte virtuoşi şi împlinitori ai celor poruncite, spre a ne învrednici de mântuirea
veşnică”.

Clement Alexandrinul numeşte botezul baie, pentru că prin el ne spălăm păcatele; graţie,
pentru că prin el ni se iartă pedepsele meritate pentru păcat; luminare, pentru că prin botez primim
darul contemplării celor divine.

Origen proclamă: „Botezul izbăvitor nu se poate face decât în numele Prea Sfintei Treimi,
adică prin chemarea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”35, iar „Biserica a primit de la Apostoli
tradiţia de a-i boteza şi pe prunci”36.

Tertulian, vorbind despre apa botezului, zice: „Dacă apa prin firea sa, ca materie întrebuinţată
la spălat, ne aduce cu gândul la presupunerea unei curăţiri ispăşitoare, cu atât mai vârtos va avea
această însuşire prin autoritatea dumnezeiască, de la care a primit toată puterea ei” 37; şi încă „Nu o
dată, ci de trei ori ne cufundăm: câte o dată în numele fiecărei dintre Persoanele Sfintei Treimi”38.

Ne mai spune că, pe baza tradiţiei bisericeşti, se cerea de la cel ce se pregătea pentru botez,
înainte de cufundarea de trei ori, să se lepede de Satana şi de slujitorii acestuia şi să dea răspunsuri la
34
Apologia I,V,9, citat după Pr. Dumitru Georgescu, op. cit., pag. 19
35
Origen, De principiis, I, 3,2., citat de pr. Dumitru Georgescu, op. cit., pag. 19
36
Origen, Comentariu la Epistola către Romani., citat de pr. Dumitru Georgescu, op. cit., pag. 19
37
Tertulian, De baptismo, p.5, citat de pr. Dumitru Georgescu, op. cit., pag. 20
38
Tertulian, Adversus Praxeam, p.26, citat de pr. Dumitru Georgescu, op. cit., pag.20

22
întrebările despre credinţa propovăduită de Hristos, căci „sufletul fiecărui om este posedat de un
demon şi numai prin exorcisme poate scăpa de el”39.

5. Canoane baptismale

De-a lungul timpului au existat interpretări sau practici greşite ale Botezului, fapt pentru care
Biserica a trebuit să formeze canoane de lămurire şi îndreptare a practicii Botezului, precum şi
pedepse pentru cei care nu cinstesc cum se cuvine Taina instituită de Mântuitorul Hristos.

Astfel, în Canoanele Sfinţilor Apostoli – scrise pe la finele secolului al III-lea – este scris:

• „Episcopul sau presbiterul, de va admite botezul sau jertfa ereticilor, dispunem să se


caterisească” – Canonul 46 apostolic.

• „Episcopul sau presbiterul, dacă va boteza din nou pe cel botezat după adevăr sau dacă nu va
boteza pe cel spurcat de către necinstitorii de Dumnezeu, să se caterisească, ca unul care ăşi
bate joc de Crucea şi de moartea Domnului şi nu deosebeşte pe preoţi de preoţii mincinoşi. –
Canonul 47 apostolic.

• „Dacă un episcop sau un presbiter nu ar boteza după porunca Domnului în Tatăl, şi în Fiul, şi
în Duhul Sfânt, ci în trei fără de început, sau în trei fii, sau în trei mângâietori, să se
caterisească.” – Canonul 49 apostolic.

• „Dacă un apiescop sau presbiter nu va săvârşi trei afundări ale unei Taine, ci o singură
afundare, care se face întru moartea Domnului, să se caterisească,. Fiindcă nu a zis Domnul:
Botezaţi întru moartea Mea, ci: Mergând, învăţaţi toate popoarele, botezându-le în numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.” – Canonul 50 apostolic.

• „...pe toţi, care dintre aceştia vor să vină la Ortodoxie, îi primim ca pe păgâni: adică, în ziua
primă îi facem creştini, în a doua catehumeni, apoi în a treia îi supunem exorcismului, suflând
de trei ori în faţă şi în urechi, şi aşa îi catehizăm şi îi punem să petreacă timp îndelungat în
biserică, şi să asculte Scripturile, şi apoi îi botezăm” – Canonul 7, Sinodul II Ecumenic.

• „Botezul, cu nici un chip să nu se săvârşească în paraclisul care se găseşte în casă; ci cei care
voiesc a se învrednici de preacurata luminare, să meargă la bisericile soborniceşti şi acolo să

39
Tertulian, De anima, citat de pr. Dumitru Georgescu, op. cit., pag. 20.

23
primească darul acesta. Iar dacă se va găsi cineva, care nu va ţine cele hotărâte de noi, dacă va
fi cleric, să se caterisească; iar dacă va fi laic, să se afurisească”. – Canonul 59, Sinodul II
Trulan.

• „Se cuvine celor care se luminează să înveţe credinţa, şi în a cincea zi din săptămână să
raporteze episcopului sau presbiterului” – Canonul 78, Sinodul II Trulan.

• „Urmând legiuirilor canonice ale Părinţilor, hotărâm şi în privinţa pruncilor: de câte ori nu se
află martori de încredere, care să spună fără îndoială că sunt botezaţi, şi nici ei, din cauza
vârstei, nu vor putea răspunde suficient dacă au primit Sfânta Taină, aceştia, fără de nicio
piedică, trebuie botezaţi; ca nu cumva acest fel de îndoială să-i lipsească de curăţirea atât de
minunată a sfinţeniei” – Canonul 84, Sinodul II Trulan.

• „Nu se cuvine ca cei ce nu sunt înaintaţi de către episcop să catehizeze, nici în biserici, nici în
case” – Canonul 26, Sinodul local de la Laodiceea.

• „Asemenea, s-a hotărât ca oricine ar zice că harul lui Dumnezeu, prin care cineva se
îndreptează prin Iisus Hristos, Domnul nostru, are putere numai pentru lăsarea păcatelor celor
săvârşite deja, şi că nu dă încă şi ajutor spre a nu mai săvârşi altele, să fie anatema.” – Canonul
111, Sinodul local de la Cartagina.

6. Pedobaptismul

Pedobaptismul sau botezul copiilor (παις, παιδος= copil) a fost o problemă permanentă între
creştini şi păgâni, iar mai târziu chiar şi între creştini, unele denominaţiuni neconcepând botezul
copiilor din cauză că ei sunt prea mici pentru a mărturisi credinţa în Hristos. Susţinerea cu atâta
ardoare a interzicerii botezului la copii este şi din cauză că în Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri botezul
clar al unui copil, însă în cele ce urmează vom clarifica acestă incertitudine.

Botezul copiilor este o practică pe care o găsim şi în Vechiul Testament. Tăierea împrejur, care
preînchipui Botezul, se făcea la 8 zile pentru pruncii aflaţi sub Lege, pe baza revelaţiei Aceluiaşi
Dumnezeu care vorbeşte şi în Noul Testament. Însuşi Domnul a fost tăiat împrejur la 8 zile, iar la 40

24
de zile a fost adus la templu şi „pus înaintea Domnului”40 ca model pentru toţi pruncii, fiind botezat de
Dreptul Simeon, care „avea pe Duhul Sfânt asupra lui” (Lc.2, 25). Despre Ioan Botezătorul se spune:
„Iar copilul creştea şi se întărea cu Duhul”, iar despre pruncul Iisus că „sporea în înţelepciune, creştea
cu trupul şi avea har la Dumnezeu şi la oameni”(Lc.2, 52).

Din momentul în care Evanghelia a pătruns în lume pentru prima dată, ea a trebuit să câştige
adulţi şi să-i îndemne să se boteze. De aceea, în Noul Testament se vorbeşte direct de botezul adulţilor,
dar o dată cu ei se botezau şi copiii lor. Expresia cuprizătoare: „Şi s-a botezat el (temnicerul din Filipi)
şi toţi ai lui” (FA 16, 36) include cu siguranţă şi copiii. La fel : „Am botezat casa lui Ştefanas” (I Cor.
1, 16). Sfântul Irineu declară, pe baza tradiţiei apostolice apropiate lui, ca unul ce era nepot spiritual al
Apostolului Ioan, că şi pruncii erau botezaţi41.

Botezul desfiinţează păcatul originar al despărţirii de Dumnezeu, imprimat în firea noastră, iar
prin unirea cu Hristos el (Botezul) constituie poarta intrării noastre în împărăţia lui Dumnezeu. El este
absolul necesar şi pentru copii, întrucât şi ei au această stare de despărţire de Dumnezeu prin naşterea
lor după trup. Sfântul Apostol Pavel socoteşte pe toţi oamenii, fără excepţie, supuşi păcatului din
pricina lui Adam, iar pentru aceasta toţi trebuie să îngroape în Botez pe omul cel vechi al păcatului,
pentru a se naşte ca oameni noi în Hristos. Căci „dacă ne-am făcut cu Hristos o singură tulpină întru
asemănarea morţii Lui, vom fi părtaşi şi învierii Lui” (Rm.6, 5).

Viaţa nouă şi veşnică nu o poate primi nimeni fără Botez, fiindcă numai prin Botez ne unim cu
Hristos. Copiii, este drept, nu pot oferi lui Hristos mărturisirea credinţei lor în mod propriu şi
responsabil, pentru sălăşluirea lui Hristos în ei, dar ei fac parte dintr-o familie creştină trăitoare în
Biserică. Între viaţa lor sufletească şi cea a familiei sau a Bisericii nu s-a ridicat încă bariera unei
conştiinţe individualiste. Copiii se deschid mai uşor credinţei mărturisite de cei din familia lor decât
adulţii, sau chiar decât tinerii, atât pentru că în ei nu s-a dezvoltat orgoliul individualist, cât şi pentru
că ei nu se simt împiedicaţi de pornirile inferioare ale naturii. Ei cred că totul este posibil şi au o
bucurie pentru ceea ce e frumos şi bun. Mântuitorul a ţinut seama de această pornire a copiilor despre
domeniul credinţei şi al binelui atunci când cere adulţilor să lase copiii să vină la El 42 sau să fie ca
pruncii43.

40
Cf. Luca 2, 21-22.
41
Sf. Irineu de Lyon, Adversus haereses, Cartea a II-a, PG 7, col. 784 A., citat de Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu în Iisus
Hristos Pantocrator, pag. 318.
42
Cf. Matei 18, 14
43
Cf. Matei 18, 3

25
Sfântul Grigorie de Nazianz spune despre Botezul copiilor: „Ai copil? Să nu-şi ia timp
răutatea. Să fie sfinţit din pruncie, să fie consacrat Duhului de la început”. Dar arată şi importanţa
educaţiei familiale, spunând că „Ana a făgăduit pe Samuel încă înainte de a se naşte, iar după ce s-a
născut, l-a închinat şi l-a crescut în haina preoţească” (I Regi 1, 11;2, 19)44.

Copiii pot iubi şi cunoaşte pe Hristos prin puritatea inimii, dar educaţia lor se face în ambianţa
bisericii mici, care este familia. În ceea ce priveşte mărturisirea credinţei, părinţii sau naşii sunt
martori, datori ca să-i înveţe mai târziu predania Bisericii. Apostolii au botezat case întregi. Aşa au
învăţat şi Părinţii şi Scriitorii bisericeşti.

Fericitul Augustin zicea: „ Botezul pruncilor l-a avut totdeauna Biserica şi l-a menţinut. Ea l-a
primit din credinţa strămoşilor, ţine statornic în el, şi va ţine până la sfârşit”45.

Sfântul Ciprian spune: „De aceea, iubitul meu frate, sinodul nostru a hotărât următoarele: Nu
trebuie să îndepărtăm pe nimeni de la botez şi de la harul lui Dumnezeu, Care este bun şi îndurător cu
toţi. Ceea ce trebuie să se păzească de către toţi este, după mine, mai ales grija faţă de cei de curând
născuţi, care merită deosebita noastră atenţie şi bunăvoinţa Dumnezeului nostru”46

Practica botezului numai la adulţi a apărut în secolul al XVI-lea, odată cu apariţia


anabaptiştilor. Vrând ca adepţii lor să demonstreze public renunţarea la orice moştenire catolică,
anabaptiştii vroiau ca aceşti adepţi să-şi demonstreze supunerea la voinţa Domnului printr-un botez
public. Iniţial, ei nu admiteau pe nimeni sub 20 de ani. Această vârstă a fost coborâtă mai apoi la 16
ani, iar mai târziu a scăzut şi mai mult, ajungându-seca astăzi să nu fie o regulă strictă pentru toate
bisericile descendente ale doctrinei anabaptiste. Astfel, se pot întâlni copii de cinci, şase ani al căror
botez să fie permis în unele biserici, iar în altele nu.

CAP. al III-lea: DIFERENŢE INTERCONFESIONALE

1. Diferenţe interconfesionale

44
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p.63
45
Fer. Augustin, Cuvântarea 176
46
Epistola 59 ad Fidum, citat de Dumitru Georgescu, op. cit., pag. 20.

26
După toate confesiunile creştine, mijloacele de împărtăşire a harului divin sunt cuvântul lui
Dumnezeu şi Tainele. Raportul dintre aceste două mijloace este însă conceput diferit de principalele
trei confesiuni creştine: ortodoxă, catolică şi protestantă.

Toate Tainele în sens strâns îşi au baza în taina Fiului lui Dumnezeu, Care a luat trup omenesc,
asemenea nouă, pentru ca trupul nostru să se îndumnezeiască.

Dacă pentru ortodocşi şi catolici tainele sunt de o importanţă inestimabilă pentru mântuirea
credincioşilor, prin ele revărsându-se harul Duhului Sfânt absolut necesar pentru mântuire, protestanţii
dimpotrivă, pun pe primul plan cuvântul (învăţătura), considerat ca fiind singurul purtător al harului.

În ceea ce priveşte Botezul, în principiu toate confesiunile creştine sunt de acord că botezul
trebuie făcut în numele Sfintei Treimi. Diferenţele încep când e vorba de practica ritualului care
constituie esenţialul în modul de săvârşire a acestei Sfinte Taine.

Astfel la ortodocşi şi eterodocşii de răsărit, botezul se face prin afundare de trei ori în apa
sfinţită. Tot prin afundare îl fac şi baptiştii şi nazarinenii, cu deosebirea că afundarea se face o singură
dată, iar nu de trei ori ca la noi. Catolicii şi protestanţii oficiază botezul prin turnare, sau stropire, o
dată sau de trei ori, pentru că numărul e indiferent în opinia lor.

Practica botezului prin stropire sau turnare este total greşită întrucât originea grecească a
botezului înseamnă „afundare”, iar în ceea ce priveşte persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
botezul semnifică moartea şi învierea Acestuia, adică moartea este afundarea în apă, iar învierea este
revenirea la suprafaţa acesteia. Aşadar este necesară afundarea pentru a învia în şi cu Hristos.

O altă diferenţă este prezenţa naşilor. În Biserica Ortodoxă, naşii sunt garanţi care trebuie să fie
buni creştini şi care-şi iau obligaţia de a călăuzi pe fini în credinţa creştină. La catolici, în schimb,
după forma noului botez, prezenţa părinţilor este mai importantă decâ a naşilor, aceştia din urmă
trebuind doar să fie prezenţi. Astfel rezultă că părinţii trupeşti îi sunt şi părinţi spirituali, lucru interzis
de canoanele Bisericii.

În cadrul slujbei Botezului se administrează şi „pecetea darului Duhului Sfânt” prin care, în
Biserica Ortodoxă, copilul se unge la toate părţile importante ale corpului, iar la catolici doar la frunte,
după care preotul îşi pune mâinile asupra celui botezat.

În ceea ce priveşte formula de săvârşire, la ortodocşi preotul sau episcopul spune „se
botează ....”, astfel punându-se accent pe faptul ca preotul este doar un mijlocitor şi Hristos este

27
săvârşitorul Care e în mod nevăzut în Biserică, iar la catolici se foloseşte formula „Eu te botez ....”, aşa
accentuându-se săvârşitorul pământesc, vizibil.

Prin Botez creştinul renaşte o viaţă în şi cu Hristos, astfel primind harul divin. Problema
harului este de asemenea foarte importantă în ceea ce priveşte diferenţa dintre catolici, ortodocşi şi
protestanţi. Ortodocşii văd harul ca putere interioară care străbate tot trupul, toată fiinţa omenească,
catolicii privesc însă harul ca un dar supraadăugat, precum un înveliş protector, iar protestanţii văd
harul ca putere divină dată doar celor predestinaţi la mântuire. Protestanţii văd botezul ca un simbol,
un semn exterior al celui ce crede, ei având ideea de credinţă mântuitoare (sola fide).

Afundarea întreită în apă este combătută de unele denominaţiuni din cauză că nu are temei
biblic, însă ea se bazează pe Sfânta Tradiţie şi că botezul se face în pomenirea şi autoriteatea fiecărei
Persoane a Sfintei Treimi şi în amintirea îngropării de trei zile a Domnului Iisus. Fiind o practica
foarte veche a Bisericii, ea poate fi considerată de origine apostolică.

2. Dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică Germană

De la dezbinarea Bisericii creştine au avut loc mai multe încercări de unire, însă fără niciun
rezultat. Numărul Bisericilor a crescut încontinuu, diferenţele de asemenea, fapt care nu a mai adus în
discuţie încercarea unirilor tuturor într-o singură Biserică, ci s-au realizat dialoguri interconfesionale
pentru cercetarea dispersării credinţei creştine.

În anul 1991 au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi
Bisericii Evanghelice din Germania care au avut ca subiect de discuţie Taina Sfântului Botez.

În şedinţe s-a discutat atât partea dogmatică, cât şi cea liturgică de unde au tras concluziile că
Botezul este un eveniment pascal şi al Rusaliilor, un act eclesial, pe care ortodocşii ştiu să-l exprime
mai bine din punct de vedere liturgic.

O deosebire majoră care a condus în cele din urmă la dezbateri şi dispute atât în discuţiile
ortodoxo-evanghelice, cât şi în cele ortodoxo-catolice este reprezentată de faptul că în cultul apusean
mirungerea (confirmarea) este separată de botez şi se oficiază abia mai târziu. Cultul ortodox a păstrat
vechea tradiţie a Bisericii primare şi săvârşeşte Taina Botezului, inclusiv în cazul copiilor, odată cu
Mirungerea şi Euharistia. Ortodocşii subliniază prin acest lucru unitatea dintre Botez, Mirungere şi

28
Împărtăşanie, care îi conferă omului statutul de membru al Bisericii şi care reprezintă îndeplinirea
lucrării mântuitoare a lui Hristos asupra omului.

Atât este de dureroasă această divergenţă în practica botezului, încât este foarte greu pentru
Biserica Ortodoxă să recunoască bogăţia propriei practici baptismale în săvârşirea liturgică mult mai
simple a acestei Sinte Taine în Biserica Evanghelică, care se limitează la elementele de bază. Totuşi,
în Biserica Evanghelică, imediat după botez preotul zice o rugăciune la care îşi pune mâinile peste cel
botezat, acest act fiind o rămăşiţă din Taina Mirungerii care se săvârşea de demult o dată cu Botezul.
Pentru acest fapt V. Ioniţă a concluzionat: „Comparând săvârşirea botezului în bisericile noastre, adică
în Biserica Ortodoxă Română şi în Biserica Evanghelică din Germania, constatăm o schemă comună a
botezului, respectiv a elementelor principale ale acestei taine, ceea ce implică nu numai o recunoaştere
reciprocă a botezului, ci poate duce, în vremea noastră, prin adâncirea acestor părţi comune, şi la o
apropiere între noi, pe drumul refacerii unităţii creştine, ca împreună-slujitori ai Evangheliei Domnului
nostru Iisus Hristos”47

De asemenea au mai existat concluzii care vor fi expuse în cele ce urmează:

• Învăţăm împreună în Bisericile noastre că Sf. Botez este o taină, marele dar al lui Dumnezeu
către Biserica Sa. Eş este izvorul din care ţâşneşte „viaţa în Hristos” pentru fiecare creştin în
parte şi pentru întreaga viaţă sacramentală a Bisericii care îşi are centrul său în Euharistie.

• Domnul Iisus Hristos a venit „pentru noi şi pentru a noastră mântuire din cer...şi s-a făcut om”.
Prin moartea şi învierea Sa a întemeiat Biserica, comunitatea celor mântuiţi. În această
comunitate ne introduce Sf. Botez prin împărtăşirea de Hristos şi prin darul Duhului Sfânt.

• În Sfântul Botez ni se oferă mântuirea prin credinţă. Totodată, Botezul este începutul unei căi,
a cărui scop este comuniunea cu Dumnezeu, care la început este totuşi dar şi totodată rămâne
misiune pentru întreaga viaţă.

• Sfântul Botez nu trebuie izolat, nici teologic şi nici pastoral. El încorporează în Biserică. Calea
din Botez este viaţa în comuniunea Bisericii. Darul Botezului se confirmă şi se reînnoieşte în
împărtăşirea de viaţa ei sacramentală. Dumnezeu ne dăruieşte în pocăinţă şi spovedanie, iertare
nouă, datorită slujirii Tainelor care i-au fost încredinţate Bisericii.

47
V. Ioniţă, Studienheft 23/1995, p.290, citat de Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu în art. Botezul ca primire în noua
alianţă, rev. Almanah 2003, Ep. Sloboziei şi Călăraşilor

29
Aceasta a fost prima întâlnire interconfesională de după căderea regimului comunist, întâlnire
iniţiată de patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române şi la care au participat reprezentanţi ai
Bisericii Evanghelice din ambele Germanii, semn că ţara s-a unit.

Membrii au dat expresie convingerii lor că această întâlnire contribuie esenţial la înţelegerea
reciprocă mai profundă a învăţăturii de credinţă şi spre apropierea pe calea spre unitatea Bisericilor
noastre în Hristos.

CONCLUZII

Botezul este Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei
Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curăţindu-se de

30
păcatul strămoşesc şi de păcatele personale făcaute până atunci, fiind renăscut spre o viaţă nouă şi
părtaş roadelor răscumpărării prin jertfa crucii, devenind membru al Bisericii.

Săvârşitorul Botezului este preotul sau episcopul hirotonit canonic. Doar în caz de urgenţă, din
temerea de moarte apropiată a celui ce are să primească Botezul, această Taină poate fi săvârşită şi de
diacom sau chiar un creştin ortodox care n-a decăzut de la dreapta credinţă.

„Fără botez nu există mântuire” – această formulă rezidă în cuvintele Mântuitorului: „De nu se
va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (In.3,5). Şi tot aşa
de clar: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Mc.16,16).

Partea nevăzută, internă este constituită în Taina Sfântului Botez prin pogorârea Sfântului Duh
peste apă la îndemnul preotului „Însuţi,dar, Iubitorule de oameni, trimite şi acum harul Tău prin
pogorârea Prea Sfântului Tău Duh şi sfinţeşte şi apa aceasta”. De asemenea la dezlegările ce se fac
pruncului cand preotul zice „Izgoneşte de la el toate puterile cele potrivnice” Dumnezeu prin Sfântul
Duh este alături de preot şi slujeşte împreună cu el, sacralizând slujba.

Învierea Mântuitorului semnifică Botezul creştin, căci precum Hristos S-a afundat în moarte,
coborând la iad, El, Care era fără de moarte, S-a înălţat apoi la ceruri întru viaţa cea nestricăcioasă.
Sfântul Apostol Pavel le scrie Romanilor în epistola trimisă acestora „Fraţilor, câţi în Hristos Iisus ne-
am botezat, întru moartea lui ne-am botezat. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte prin botez, ca
precum Hristos S-a sculat din morţi, aşa şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii. Că de suntem împreună
sădiţi după asemănarea morţii Lui, credem că vom fi părtaşi şi învierii Lui” (Rm. 6, 3-5).

Botezul se administrează şi copiilor deoarece Tradiţia a învăţat astfel dintotdeauna, iar Sfinţii
Părinţi îndeamnă acest lucru. Sfântul Grigorie de Nazianz spune despre Botezul copiilor: „Ai copil? Să
nu-şi ia timp răutatea. Să fie sfinţit din pruncie, să fie consacrat Duhului de la început”.

Ca ultimă concluzie, să reţinem că mântuirea veşnică are ca uşă de intrare BOTEZUL.

10. BIBLIOGRAFIE

IZVOARE:

31
1. BIBLIA sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită de Îps. Mitr. Bartolomeu Valeriu
Anania cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001;
2. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Ed. Anastasia, col. Comorile Pustiei,
1999;
3. Sf. Ioan Gură de Aur, Cateheze baptismale, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003.

CĂRŢI ŞI REVISTE:

1. Boroianu, Prof. Dr. Dimitrie, Dreptul bisericesc, vol. I, Ed. Fundaţia Anastasia,
Bucureşti, 2007;
2. Boroianu, Prof. Dr. Dimitrie, Istoria dogmelor, vol. II, Ed. Fundaţia Anastasia,
Bucureşti, 2007;
3. Cios, Pr. Teodor, Biblia în contextul vieţii, Ed. Emia, Beiuş, 2001;
4. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2005;
5. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 1997;
6. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor şi Arhid. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed.
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005;
7. Studii teologice, seria a II-a, anul XXII, nr.7-8, septembrie-octombrie,
Bucureşti, 1970;
8. Studii teologice, seria a II-a, anul XLIX, nr. 3-4, iulie- decembrie, Bucureşti,
1997;
9. Almanah Bisericesc, Ed. Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, 2002;
10. Almanah Bisericesc, Ed. Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, 2003.

PAGINI WEB:
1. http://www.ortho-logia.com/Romanian/Botez.htm .

32