Sunteți pe pagina 1din 5

I.

Sfânta Cruce – semn creștin, distinct și distinctiv

Toate religiile lumii, din trecut și de azi, au avut și au semne și simboluri


specifice: unele corpuri cerești (soarele, luna, stelele), altele corpuri și figuri de
animale, iar altele obiecte de tot felul. În același timp, suverani și popoare, armate,
instituții, asociații, familii nobile etc. au adoptat diferite simboluri, socotite
reprezentative.
Sfânta Cruce nu este un simbol mitologic, o idee, un obiect magic ori artistic, ci
Altar, pe care Iisus Hristos S-a jertfit, ca să ne mântuiască. Părinții Bisericii ne
învață că Sfânta Cruce are trei semnificații: obiect sfânt, semn de închinare și cale
de urmat, misiune.
Ierarhia în cult?
Trebuie să reținem, de asemenea, că în ierarhia liturgică Sfânta Cruce se situează
imediat după Maica Domnului și înaintea sfinților. Să ne amintim că la încheierea
unor slujbe (otpust) se rostește: ‘Hristos – Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru
rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu pu-terea cinstitei și de viață făcătoarei
Cruci și cu ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască…’. Înțelegem,
astfel, că Hristos ne mântuiește și cu puterea Crucii.

1.Crucea ca obiect
Toate locurile și obiectele care au intrat în legătură cu viața pământească a
Mântuitorului au fost consacrate prin harul izvorât asupra lor din Ființa Lui
Dumnezeiască.
Grija împărătesei Elena (c. 248-329) pentru descoperirea Crucii de pe Golgota,
aprox. în anul 327. Fericită că a găsit Sfânta Cruce, s-a îngrijit de zidirea unei
biserici pe acel loc (odată cu alte 17 în Țara Sfântă!). La sfințirea bisericii (335),
episcopul Macarie a înălțat Crucea Domnului pe Amvon, marcând, astfel,
sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 sept.).
( În anumite țări (Egipt, de ex.), crucea este tatuată pe mâna pruncilor, la Botez,
pentru a-i apăra de trecerea forțată la islam.)
2. Crucea ca semn de închinare

1
Însemnarea cu Sfânta Cruce este un gest liturgic cunoscut chiar din vremea
Sfinților Apostoli, la început într-o formă mai simplă. Iudeii și păgânii care intrau
în creștinism prin Taina Botezului și a Mirungerii erau însemnați/pecetluiți cruciș
pe frunte, cu degetul arătător.
Cu timpul, semnul a primit forma de astăzi, folosind toate degetele mâinii drepte:
inelarul și cel mic, lipite de podul palmei (simbolizând faptul că Hristos este
Dumnezeu și Om), iar primele trei degete împreunate (închipuind Sfânta Treime).
Rostim ‘În numele Tatălui’ și ne însemnăm la frunte; ‘și al Fiului’ și ne însemnăm
la piept; ‘și al Sfântului Duh’, însemnând, de la dreapta la stânga, cei doi umeri;
‘Amin’ – lăsând mâna jos. Semnul Crucii trebuie făcut corect, fără grabă, cu
evlavia cuvenită.
Părţile trupului însemnate au şi ale un simbolism dogmatic: fruntea reprezintă
cerul, pântecele simbolizează pământul, iar umerii închipuie locul şi semnul
puterii.
Când ne închinăm?
În toate împrejurările potrivite: la sfintele slujbe, la rostirea rugăciunilor, la
culcare și când ne sculăm, înainte și după masă, când trecem pe lângă o biserică
sau o troiță, când suntem ispitiți sau speriați de un duh rău etc. Pe scurt, ‘la fiecare
pas și la fiecare faptă’ – cum spune Tertulian, un scriitor creștin din secolul al III-
lea. Este semnul prin care ne despărțim cei credincioși de necredincioși și ne
recunoaștem.
3. Crucea – cale/misiune.
Acest aspect se leagă de cunoscuta chemare a Mântuitorului: ‘Oricine voiește să
vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie’ (Mc 8,
34). La modul general, știm că fiecare om este chemat de Dumnezeu pe calea
creștină a desăvârșirii. La modul concret, fiecare trebuie să răspundă acestei
chemări. ‘Crucea vieții’ nu înseamnă doar necaz și suferință, ci și ‘misiunea vieții
personale’, împlinită în familie, la locul de muncă, în lume etc., cu bună credință,
hărnicie și conștiinciozitate. Cu sacrificii de tot felul, inclusiv cel suprem, la
nevoie, după exemplul desăvârșit al Mântuitorului

Locul Crucii în cultul ortodox

2
Marcat de sărbătorile închinate ei (două ‘cu ținere’ – cruce roșie: Înălțarea – 14
sept. și Duminica a III-a din Postul Mare; una cu cruce neagră: Scoaterea Sfintei
Cruci – 1 aug.). Marcat, de asemenea, prin faptul că nici o slujbă nu se face fără
prezența Crucii, ca obiect și ca semn de închinare, mai ales atunci când se invocă
Sfânta Treime, Maica Domnului, sfinții. Vorbind de ‘cult’, trebuie să-l avem în
vedere și pe cel particular: închinarea și însemnarea cu Sfânta Cruce, însoțește
toate rugăciunile creștinului, din pruncie până la mormânt.
Ce simbolizează?
Braţele crucii au o semnificaţie aparte. Cel orizontal arată că jertfa lui Iisus se
răsfrânge asupra întregii lumi, iar braţul vertical arată actul de refacere dintre
ceresc şi pământesc. În sens duhovnicesc, crucea reprezintă dragostea lui
Dumnezeu faţă de noi. Însăşi jertfa Mântuitorului este o mărturie în acest sens şi
arată esenţa iubirii creştine, pentru că „nimeni nu are mai mare dragoste decât
aceasta ca viaţa să şi-o pună pentru prietenii săi“, spune Iisus (Ioan 15, 13).
Asociem cinstirea Sfintei Cruci cu cinstirea Sfintelor Moaște și Sfintelor
Icoane
Sinodul al VII-lea, 787: ‘Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostolești și
proorocești, prin care am învățat să cinstim și să preamărim, mai întâi pe cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe sfintele puteri îngerești, pe apostoli, pe
prooroci, pe martirii cei măriți, pe sfinții părinți purtători de Dumnezeu și pe toți
bărbații cei sfinți și să cerem mijlocirea lor… Cine nu mărturisește că toți sfinții cei
care au plăcut lui Dumnezeu, atât cei dinainte de lege, cât și cei de sub har, sunt
vrednici de cinste după trup și după suflet, ori nu fac rugăciuni către sfinți, să fie
anatema!’. Iar când spunem ‘sfinți’, cinstim și ceea ce este legat de ei: icoane,
moaște etc.
Sf. Ioan Damaschin: Crucea este pavăza, arma și trofeul împotriva diavolului.
Este scularea celor căzuți, sprijinul celor statornici, reazemul celor slabi, toiagul
celor păstoriți, călăuza celor convertiți, desăvârșirea celor înaintați, mântuirea
trupului și a sufletului, izgonitorul răutăților, pricinuitorul bunătăților, distrugerea
păcatului, răsadul învierii, pomul vieții veșnice (Dogmatica, IV, 11).

Temeiuri scripturistice

3
Semnul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi cei ce ne mântuim
este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18).
Reținem, așadar, din textul paulin pentru cei ce pier, Sf. Cruce este nebunie,
adică condamnare la Infern, capăt de acuzare, iar pentru noi cei ce ne mântuim este
puterea lui Dumnezeu, adică harul care ne duce spre Rai, spre comuniunea cu
Dumnezeu.
Temeiuri patristice
,,Crucea este Fiica lui Dumnezeu şi biruirea patimilor.” ( Sf. Maxim Mărturisitorul
)
„Datorită Crucii lui Hristos de pe Golgota nu ne mai temem de lupul-satan, căci Îl
avem cu noi pe Păstorul cel Bun, Mântuitorul sufletelor noastre.” ( Sf. Ioan Gură
de Aur )
„Nici un duh necurat nu va îndrăzni să se apropie de voi, văzând pe faţa voastră
armele care l-au doborât, această sabie sclipitoare a cărei lovitură de moarte a
primit-o.” ( Sf. Ioan Gură de Aur )
O, creştine, nici un lucru să nu faci, până nu faci semnul Sfintei Cruci, când pleci
în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveţi carte, când eşti singur şi când
eşti cu mai mulţi; pecetluieşte-ţi cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău,
inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale şi toate ale tale să fie pecetluite cu
semnul biruinţei lui Hristos asupra iadului. Şi nu te vei mai teme atunci de farmece
sau descântece sau de vrăji. Că acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la
faţa focului şi ca praful în faţa vântului“. (Sfântul Chiril al Ierusalimului)
Iubiți credincioși, foarte pe scurt am văzut că motivele cinstirii Sfintei Cruci sunt
numeroase. Reținem trei dintre acestea:
- Mântuitorul a fost răstignit pe ea și a sfințit-o;
- Crucea este izvor de har și călăuzitoare pentru cei ce cred în ea (1Cor. 1, 18);
- Crucea este apărătoare a comunității, potolește patimile, alină bolile și mântuiește
pe cei neputincioși.(Minei August, Vecernie, stihirile Sfintei Cruci)

Din punct de vedere istoric Sărbătoarea din Duminica a III-a din Postul
Mare este amintită într-un vechi manuscris descoperit la Ierusalim în
secolul XIII, ce se intitula: ,,Praznicul celei de a treia închin ări a Crucii”.

4
De ce este amintită aşa. Fiindcă completa, sărbătoarea Înălţării Cruci din
14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, şi
cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea de victoria împăratului
Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul
630. După unii, această a treia venerare ar avea drept origine transferul
de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al crucii de c ătre
Arhiepiscopul Ierusalimului confratelui său Alpheios, de Apameia, pentru
construcţia unei biserici. După alţii, Sfânta Elena i-ar fi dat un fragment al
Sfintei Cruci episcopului Apameiei. Este sigur că în secolul al VIII-lea era
sărbătorită la Constantinopol. În practica religioasă, semnul Sfintei Cruci
este amintit în textul Sinodului VI Ecumenic de la 692, unde se aminte ște:
”credincioşii ţin mâinile în semnul Sfintei Cruci pentru a primi Taina
Sfintei Împărtăşanii”. Ea se mai observă la ortodocşii ruşi, când se
împărtăşesc, însă nu se mai vede la alţi creştini. De asemenea, aceast ă
practică a fost preluată în secolul al XVIII de lumea protestant ă, îns ă a
fost abandonată.