Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ÎNŢELESURILE ŞI
ETAPELE MÂNTUIRII OMULUI ÎN BISERICĂ
1.Sensul iconomiei
• Sensul iconomiei dumnezeiești este potrivit Sf. Maxim Mărturisitorul:
”împărtășindu-Se de ale noastre, să ne facă pe noi părtași de ale Sale; căci Fiul lui
Dumnezeu S-a făcut Fiu al omului, ca să ne aducă pe noi oamenii fii ai lui Dumnezeu,
ridicând după har neamul nostru la ceea ce este El după fire…introducându-ne în
Împărăția cerurilor; mai bine zis, dăruindu-Se să o avem pe aceasta înlăuntrul nostru (Lc.
17, 21)…”
• Dumnezeu privind spre țina finală a lucrurilor a adus la existență ființele create și
le-a providențiat și iconomisit, până când prin Fiul vor fi readunate toate în
Dumnezeu Tatăl: ”Aceasta este taina care circumscrie toate veacurile și descoperă sfatul
suprainfinit al lui Dumnezeu, care există de infinite ori infinit înainte de veacuri, iar
Înger al ei S-a făcut Însuși Cuvântul ființial al lui Dumnezeu, devenit om” Sf. Maxim
Mărturisitorul
• Creația-Întruparea-Mântuirea/Răscumpărarea-Îndumnezeirea țin de planul și
iconomia cea din veac cu privire la om; acesta este motivul pentru care
Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său spre moarte, ca să ne apropie de Sine și aducă tot
neamul omenesc în Sine: Viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Col. 3,
3).
• Iconomia mântuirii a presupus dragostea cea mare a Tatălui și libertatea noastră
prin care a dorit să ne apropie de dragostea Lui. Model ontologic al acestei iubirii
dumnezeiești S-a făcut Fiul lui Dumnezeu care a ascultat de Tatăl Său pentru
dragostea Sa față de noi, primind patimi, cruce și moarte.
• Iconomia dumnezeiască s-a descoperit parțial și prin Legea VT și prin profeți,
însă Hristos: ”Este Cele Ce a plinit cu prisosință toată rânduiala-iconomia cea pentru
mântuirea oamenilor” (Vecernia Rusaliilor)
• Iconomia este un sfat trinitar cu Tatăl având inițiativa, Fiul făptuitorul și Duhul
Sfânt desăvârșitorul=cu toate acestea toate actele iconomice de mântuire au
caracter trinitar.
• Mântuirea/Îndumnezeirea ar putea fi surprinsă în două momente și acte mai
însemnate: unirea ipostatică și întruparea Fiului și sfințirea omenirii prin vărsare
sângelui lui Iisus.
• Cu privire la întreaga operă iconomică Sfânta Scriptură păstrează următoarele
numiri: viața cea ascunsă în Hristos (Col. 3, 3), sămânța cea bună (Mt.13, 24),
aluatul sfințit (Mt. 13, 33) , mărgăritarul prețios (Mt. 13, 46), comoara ascunsă în
câmp (Mt. 13, 44), harul sau puterea de sus (Lc. 24, 29), apa cea vie (In. 4, 14,
arvuna Duhului (II Cor. 1, 22), visteria (I Tim. 6, 20), focul dumnezeiesc (Lc. 9, 54),
viața și lumina lumii (In. 1, 4;), pecetea (II Cor 1, 22) etc.
1. Înţelesurile mântuirii
• Întreaga iconomie divină este exprimată cuprinzător prin ”mântuire” în care sunt
cuprinse diferitele aspecte și faze ale mântuirii culminând cu învierea și viața cea
de veci: ”făptura nouă” (II Cor. 13, 13), ”umblarea întru înnoirea vieții” (Rom. 4,
4), ”umblarea în Duhul” (Gal. 5, 24), ”viețuirea întru dreptate” (II Cor. 6, 14),
comuniunea cu Tatăl și cu Fiul ( I In. 1, 2), ”participarea la firea dumnezeiască” (I
Pt. 1, 4), ”casnici lui Dumnezeu” (Ef. 2, 19), ”pietre în locașul lui Hristos” (Ef. 2,
21-22), născuți a doua oară din Dumnezeu” (I In. 3, 9) etc.
• Accentul reductiv pus în Apus pe mântuire ca satisfacție, și pe dreptate înțeleasă
în sens juridic, vine după cum remarcă V. Lossky din aceea că în epoca
teoretizării aceste teze de către Anselm tocmai ce fusese scos din planul iconomiei
mântuirii Sfântul Duh fiind socotit un fel de auxiliar și vicar al lui Hristos.
• Iconomia mântuirii înțeleasă în toate aspectele ei ce pot fi însușite de fiecare om în
chip integral numai în Hristos și în Biserică: ” Căci Hristos, fiind prin fire Dumnezeu
și om, ca Dumnezeu îl moștenim noi după har într-un chip mai presus de fire, prin
împărtășirea cea negrăită. Iar ca om, care ne-a asumat pe noi, făcându-Se pentru noi în
chipul nostru, se moștenește și El Însuși (ca om), pe Sine (ca Dumnezeu), împreună cu
noi, datorită coborârii sale neînțelese. Sf. Maxim Mărturisitorul
• Harul primit la Botez nu este o energie impersonală, ci este Persoana lui Hristos
însăși care a sălășluit intim în noi cu toată iubirea Sa.
• Viața cea nouă în Hristos se descoperă numai atunci când începem să o trăim pe
aceasta urmând poruncile, și când ne jertfim gândurile noastre cele firești pe
altarul inimii pentru a fi sfințite de Hristos.
• Aceasta nu se face de om singur, ci Însuși Hristos sălășluind intim în inima
noastră, Se aduce Jertfă Tatălui, și astfel suntem chemați să alăturăm jertfă noastră
jertfei lui Hristos pentru a intra în comuniune cu Tatăl: ” Hristos a făcut totul ca să
intre în dialogul iubirii cu noi. El sălășluiește în altarul ființei noastre, aducându-se jertfă
ca Arhiereu Tatălui ceresc pentru noi, ca să ne întărească în chip neștiut și pe noi înșine
pentru a intra în dialog cu Tatăl prin El…” D. Stăniloae
• În Hristos sălășluit în noi la Botez ne împărtășim de viața cea nouă de chip
teandric, în urma jertfei pe care Același Arhiereu Hristos o aduce lui Dumnezeu în
adâncul inimii noastre.
• În acest proces firea umană primește de la Hristos puterea de a se mișca voii sale
raționale în conformitate cu voia lui Dumnezeu=astfel Hristos se face transparent
în noi în lucrarea Sa iconomică mântuitoare și sfințitoare.
• Iconomia asumată personal este trăirea noastră tainică a lui Hristos a morții și
învierii Lui pentru a ajunge la taina dragostei lui celei dumnezeiești: ”Cei ce mor
în fiecare zi pentru dragostea lui Hristos, adică se ridică mai presus de toată preocuparea a
vieții de aici și nu mai cugetă la nimic decât la un singur lucru: să ajungă la dragostea lui
Hristos, care este deschizătura cea mai dinăuntru a inimii, unde a intrat ca înainte-
mergător Iisus” Sf. Marcu Ascetul
• Astfel omul se încadrează ca persoană în comuniunea cu Hristos ca Persoană
divino-umană, fiind actul de maximă intimitate și deschidere față de Dumnezeu
și de viața cea nesfârșită=Hristos de face nu dor Izvorul actelor și tainelor noi pe
care le trăiește omul, dar chiar Subiectul simțirilor, rugăciunilor, cuvintelor și
faptelor lui, omul fiind pe de altă parte subiectul simțirilor trupului lui Iisus=este
o unire reală în Hristos fără confuzie.