CANONUL CEL MARE

al Sfântului Andrei Criteanul

- Valoarea duhovnicească si teologică a Canonului Mare -

Autor: Cătălin Florin Drugău

 Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în Damasc, prin anii 660, într-o familie creştină, și a
beneficiat de o educaţie aleasă. Se spune că, până pe la vârsta de 10 ani, ar fi fost mut. Dar, la
Sfânta Liturghie din Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim, unde a fost dus de către părinții
săi, a căpătat darul vorbirii. După moartea părinților, s-a călugărit și mai târziu, a ajuns arhiepiscop
al Cretei. Pentru că a încălcat hotărârile sinodului, s-a retras în căință la o mânăstire și astfel a luat
naștere marea lui capodoperă, păstrată în tezaurul bisericesc sub numele de „Canonul cel Mare al
Sfântului Andrei Criteanul”. A trecut la veşnicele şi cereştile lăcaşuri în anul 740, în oraşul Ieriso
din insula Mitilina (Lesbos), pe când se întorcea dintr-o călătorie făcută la Constantinopol, fiind
înmormântat în cea mai veche biserică din oraș.

Sfântul Andrei Criteanul a alcătuit acest Canon în timpul în care Sofronie, Patriarhul
Ierusalimului, a scris viaţa Mariei Egipteanca, viaţă care ne pune descoperă o mare pildă de
smerenie, dând mângâiere celor care au păcătuit şi doresc să se reîntoarcă la Dumnezeu prin
pocăință. Maria Egipteanca a parcurs drumul de la păcat la sfinţenie, de la viaţa petrecută în desfrâu
la asceza pustiului, dobândind cununa sfinţeniei, ca urmare a pocăinţei săvârşite, acum mijlocind
pentru noi înaintea tronului Preasfintei Treimi: “Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu
pentru noi, păcătoşii!”1 Maria Egipteanca ne demonstrează cât sunt de mari iubirea şi iertarea lui
Dumnezeu, Care “voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”2.

Necesitatea Canonului cel Mare vine tocmai din trebuinţa firească a omului păcătos de a se
îndrepta, de a se mărturisi înaintea lui Dumnezeu. Apoi, mântuirea nu e doar rezultat al efortului
propriu, ci şi dar al lui Dumnezeu, iar darul se obţine şi prin milostivirea Ziditorului. Rugăciunea,
însoţită de metanie, de abţinerea voită şi voluntară de la ceea ce, de altfel, ne este permis şi plăcut,
duhul şi mintea ţinute strâns în frâu, iertarea şi permanenta dorinţă sinceră de îndreptare sunt tot
atâtea trepte pe care urcăm încet spre cer.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă forma absolută a acestui gen de creaţie
imnografică. El se impune nu numai prin mărimea sa (peste 250 de tropare), ci mai ales prin
adâncimea şi frumuseţea modului de a exprima pocăinţa. Sfântul Andrei Criteanul a reuşit să adune
la un loc nenumărate imagini ale pocăinţei din Sfânta Scriptură, de la căderea lui Adam din rai şi
până la Învierea Mântuitorului, identificându-se cu ele şi îndemnându-ne şi pe noi să facem acelaşi
lucru. Fiecare eveniment evocat este prezentat şi ca realitate a vieţii noastre, oferindu-ne ocazia să
conştientizăm păcatul, să ne pocăim şi să ne încredem în mila lui Dumnezeu.

1
Epistola I către Timotei
2
Epistola a II a către Timotei
 Canonul cel Mare ne oferă nouă, credincioșilor "cheia" înțelegerii asprei călătorii pe care o
avem de parcurs până la Învierea Domnului: pocăintă, înnoirea vieții, întoarcerea la Dumnezeu.
Creație a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, Canonul depășește prin mărime orice alt canon
imnografic. În același timp, prin adâncimea ideilor pe care le cuprinde, îl cheama pe credincios să-și
îmbogățească viața spirituală pe drumul lui Hristos, spre Golgota și spre Înviere, drum pe care se
rezumă destinul umanității.

Sfântul și Marele Post, reprezintă pentru toți drept măritorii Creștini, inceperea unui război
sufletesc, război dus in chip nevăzut între noi și păcatele noastre de tot felul, tentațiile sau chiar
egoismul. Acest război în chip nevăzut se poarta pe ”frontul” Postului cel Mare, ”front” de pe care,
fiecare dintre noi, ne dorim sa cunoastem învierea duhovnicească, odata cu Învierea lui Hristos.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul reprezintă, în opinia personală, prima etapă
de pregătire, a luptei celei nevăzute, acesta fiind rostit în primele patru zile ale Sfântului și Marelui
Post, în timpul Pavecerniței Mari, dar și în cea de-a cincea saptamână integral, astfel încât drept
măritorii Creștini să primească și în acelasi timp să cunoască un exemplu de urmat în această luptă.

Acest imn liturgic, prezintă în chip deosebit, întoarcerea feței celor păcătoși către Dumnezeu
Tatăl, dorind învierea duhovnicească, dupa cum se spune: ”Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu,
că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă,
întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?”3

Canonul cel Mare pătrunde în adâncul patimilor omului, autorul realizând o deosebită
tranziție, de la păcatele proprii, la păcatul in general, acesta nefiind unul singur, al unei singure
persoane, ci păcatul ființei căzute, precum Adam și Eva.

Prin acest imn liturgic, autorul evidențiază căile de vindecare a rănilor pricinuite de păcat,
acestea putând fi vindecate numai prin post, rugăciune și întoarcerea feței noastre către Dumnezeu.

Unul dintre cele mai importante aspecte pe care le putem observa la Canonul cel Mare al
Sfântului Andrei Criteanul, este acela că abordează imagini și subiecte cuprinse atât în Vechiul cât
și Noul Testament, de a portretiza într-o nota foarte personală fiecare personaj biblic, astfel încât
fiecare creștin să poată a se identifica singur, cu personajele și evenimentele biblice. În stările
sufletești ale personajelor biblice amintite în canon, cred ca se regăsește fiecare suflet. Sfăntul
Andrei Criteanul ne îndeamnă să ne asemănăm celor drepți și să urmam celor care căzuți în robia
patimilor s-au ridicat în Hristos. O trăsătură distinctivă de bază a Canonului cel Mare este utilizarea
deosebit de frecventă a imaginilor şi subiectelor din Vechiul şi Noul Testament. Pe măsură ce
Canonul merge înainte, comunitatea întâlneşte multe exemple de păcate şi pocăinţă. Sfânta
3
Ezechiel Capitolul 33, Versetul 11
Scriptură (şi astfel Canonul) vorbeşte despre unele persoane pozitiv şi despre altele negativ
așteptându-se aşteaptă ca cei ce se pocăiesc să își însușească exemplele pozitive de sfinţenie şi
pocăinţă şi să evite exemplele negative de păcat şi mândrie.

În altă ordine de idei, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, are ca scop
readucerea aminte de necesitatea chemării în inimile noastre, a numelui lui Iisus Hristos, dar și de
importanța pocăinței din viața credincioșilor.

Prin opera sa, Sfântul Andrei Criteanul, ne arată tuturor faptul că Vechiul Testament se
împlinește in Noul Testament la fel cum omul se întregeste in noul Adam, Mântuitorul Iisus
Hristos.

În acest imn liturgic, observăm așadar că nu poate fi vorba de doua Testamente, ci de unul
singur compus din doua părți, pentru că ele, profețite fiind în Vechiul Testament, se desăvârșesc în
Noul Testament, creând în acest fel unitatea cea nedespărțită.

Teologul grec Ioannis Fountoulis, spunea despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei
Criteanul: „Nu este nimic mai mult decât un cântec de lebădă, un plânset înainte de moarte, un
monolog de jale. Poetul se găseşte la sfârşitul vieţii sale. Simte că zilele lui sunt puţine, viaţa lui a
trecut. Meditează la moarte şi la judecata dreptului Judecător, care-l aşteaptă. Vine să facă o
retrospecţie, o trecere în revistă a duhului lumii. Se aşează ca să discute cu sufletul său. Însă darea
de seamă nu este încurajatoare. Lanţul cel greu al păcatului îl strânge. Conştiinţa îl verifică. Şi
poetul plânge mereu pentru prăpastia faptelor sale rele. În plânsul acesta se ia la ceartă cu
retrospecţia din Sfânta Scriptură. Însă legătura plânsetului cu Scriptura este foarte naturală. Ca om
al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca să îşi evalueze destinul său.”

Rugăciunile din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, arată strânsa legătură între
pocăință și înviere, asemanate fiind perioadei Postului celui Mare si Învierii lui Hristos. “Apostoli,
cei doisprezece de Dumnezeu aleși, aduceți acum rugăciunea lui Hristos, că să trecem toti
curgerea postului, săvârșind rugăciuni de umilință și săvârșind virtuți cu osârdie; ca în acest chip
să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă și laudă aducând.”4

Mărturisirea dreptei credințe este strâns legată de descoperirea trăirii prin pocăință ”întru
slava Sfintei și Celei de o ființă și de viată făcătoarei și nedespărțitei Treimi”5 transformând ”ușile
pocăinței” în ”porțile împărăției cerurilor”.

4
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul - Rugăciune
5
Formulă liturgică prin care slujitorii altarului împreună cu credincioșii preaslăvesc nu numai pe Dumnezeu în unitate
ci pe Dumnezeu în Treime lăudat
 Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, poate fi considerată o spovedanie personală,
o altfel de spovedanie față de cea cu care suntem obisnuiți, una mai aprofundată și mai
pătrunzătoare, incepând de la Adam, prin căderea lui și până la ceilalți oameni aleși de Dumnezeu,
fiecare din noi identificându-ne cu unul din ei, pentru că, la momentul întoarcerii către Dumnezeu,
eu păcătosul sunt cel chemat, la fel ca tâlharul, ca David etc., am săvârșit păcatul si eu sunt cel ce
are nevoie de pocăință.

Acest impresionant imn, ne învață că, nu este cazul și nu este nevoie să căutăm vinovați în
altă parte, pentru păcatele noastre și ne îndeamnă să ne mărturisim Domnului, așa cum regăsim
îndemnul în cântările Sfintelor Slujbe: ”Mărturisiți-vă Domnului că este bun, că în veac este mila
Lui”6, chemarea pe care ne-o face Mântuitorul Hristos fiind aceea de nu mai căuta, ci de a mărturisii
păcatul în fața lui, pentru că cine va face asta, va merge alături de El.

Acest imn, de o frumusețe fără margini, este în aceași timp și o meditație biblică sau
rugăciune de pocăință, pentru că reprezintă un dialog tainic între omul cel păcătos și propria sa
conștiință, afectată fiind de refuzul de a urma calea pocăinței.

Rugăciunea ”Dumnezeule, miluiește-mă pe mine păcătosul!” devine în cadrul Canonului cel

Mare, îndrumar de îndreptare pentru credinciosul întors către Dumnezeu, prin faptul că, omul
păcătos își recunoaște și înțelege păcatul și are curajul și în același timp, încrederea că, Dumnezeu îi
va ridica păcatele, întru Slava fiului Său care s-a jertfit pentru ridicarea păcatelor lumii.

Rugăciunile cuprinse în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, adresate Sfinților
Apostoli și Maicii Domnului, ne evidențiază strânsa legătura dintre pocăință și înviere, practic între
vremea Postului și Sărbătoarea Paștilor: ” Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi
acum rugăciunea lui Hristos, ca să trecem toţi curgerea postului, săvârşind rugăciuni de umilinţă
şi săvârşind virtuţi cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem învierea cea slăvită a lui
Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducând”.7

Prin alcătuirea ”Fie mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa
iertării ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă ungându-mă şi bând şi ca o ungere şi o
băutură, cuvintele tale cele de viaţă”, întelegem momentul împungerii cu sulița a Mântuitorului
Iisus Hristos, curgând sânge și apă, dupe ce s-a jertfit pe cruce, sângele semnificănd modalitatea de
iertare a păcatelor iar apa modalitate de îmbunătățire pentru a ne curăți de orice întinăciune.8

Zidul dintre om și Dumnezeu, este numai păcatul, dar acesta primește putere prin harul lui
Dumnezeu și prin Sfintele Taine de a depăși acest zid si de a se apropia de Dumnezeu. Calea prin
6
Psalmul 135 – versetul 1
7
Sedealna a 2-a de după Cântarea a III-a, Triod
8
Interviu cu Parintele Teofil Părăian – Mănăstirea Brâncoveanu – martie 1998
care omul, ajutat de harul lui Dumnezeu, poate dărâma acest zid, este aceea a pocăinței, cale ce nu
ar fi necesară dacă nu ar exista păcatul, însă toți suntem oameni plini de slăbiciuni și păcate, iar
aceasta este unica șansă de a ne reuni, cei de pe pământ si cer.

Profesorul Olivier Clement de la Institutul ”Sfântul Serghie” din Paris, spunea despre
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul că ”descrie nestatornicia și fragilitatea vieții
noastre, în timpul căreia nu reușim să facem nimic, dar și lipsa de consistență a timpului, pentru că
timpul trece ca un vis, iar viața se scurtează, omul este cuprins de repulsie și disperare față de
faptele săvârșite, al tulburărilor și grijilor care-l cuprind atunci când vrea să evite meditația asupra
propriei efemerități. Canonul este o convorbire a celui care se pocăiește cu propriul lui suflet și
aceasta încă de la primele cuvinte, apogeul atingându-se la Condacul cântat după cântarea a șasea:
”Suflete al meu”.

Concluzionând, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, ne ajută în pregatirea

noastră spirituală, trecându-ne prin multiple stări sufletești, de la ura față de păcat, până la iubirea
față de Dumnezeu. Nici o altă religie, nici o altă confesiune creştină nu are o capodoperă de cult ca
acest Sfânt şi Mare Canon de pocăinţă şi umilinţă, o mai mare comoară de simţire şi trăire
duhovnicească, un mai efi cace mijloc de ridicare din umbra păcatului şi a morţii 9 .Acesta trebuie
interpretat nu numai ca o piesă imnografică ci și ca o incursiune în conștiința omului contemporan
dominat de nevoia plăcerii. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este in același timp un
avertisment și o soluție din moștenirea Părinților Bisericii pentru recuperarea spirituală si biruirea
păcatului.

9
Pr. Conf. Al. I. Ciurea
Referințe biografice:

 Cuvânt înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe

Române, Canonul cel Mare– Sfântul Andrei Criteanul, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019
 Ceaslov - Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2014
 Interviu cu Părintele Teofil Părăian – Mănăstirea Brâncoveanu – martie 1998
 Epistola I si Epistola a II a catre Timotei
 Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul - Editura Institutului Biblic şi de
Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019
 O teologie vie a pocăinței – Preot Dragos Bahrim – Doxologia 2021