UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

“JUSTINIAN PATRIARHUL”
MASTERAT: EXEGEZĂ ȘI ERMINEUTICĂ BIBLICĂ

TEME DE TEOLOGIE BIBLICĂ IN APOCRIFELE VECHIULUI TESTAMENT

TELOGIA CĂRȚII „RUGĂCIUNEA LUI IACOV"

Masterand:

Cătălin Florin Drugău

Anul I – Semestrul I

București 2023
 Intervalul dintre capitolul al doisprezecelea și capitolul cincizeci al cărții Facerea,
este dedicat vieții și activității celor trei patriarhi ai poporului evreu, Avraam, Isaac si Iacov.
Pe parcursul a 147 de ani, cel de-al treilea dintre ei, patriarhul Iacov, a avut o viață plină de
conflicte şi necazuri, față de viața liniștită a predecesorului său, patriarhul Isaac. Sf Simion
Metafrastul are însă o înțelegere duhovnicească a acestei vieți pline de încercări atunci când
scrie : „Aşa s-a arătat Dumnezeu, zice, şi fiecăruia dintre cei sfinţiţi şi sfinţi, precum I-a
fost voia şi precum a fost de folos celui ce-L vedea. De pildă altfel lui Avraam, altfel lui
Isaac, altfel lui Iacov, ....., arătîndu-se celor ce-L iubesc pe El, nu precum este, căci e
neîncăput, ci după putinţa lor de a-L încăpea, pentru multa şi neînţeleasa dragoste pe care o
avea faţă de ei. " 1

Istoria părintelui poporului evreu, o istorie a căderii şi a ridicării, o istorie a

păcătuirii şi a pocainței, ni se prezintă așezată între două fapte: înşelarea tatălui său aproape
orb prin care Iacob îl lipsește pe Esau de binecuvântarea părintească, agonisind-o pentru sine (
Fac. 27, 1-29) și binecuvântarile date fiilor săi înainte de a muri (Fac. 49).
Înainte de abordarea frontală a temei acestui referat, nu lipsită de importanță mi se
pare o mențiune referitoare la rugăciunea-jurământ a patriarhului Iacov de la Betel (Fac.28,
20-22). Faptul că jurământul constituie o rugăciune reiese în mod evident din versetul 22,
unde pronumele „Tu" se adresează divinității.
Când a rostit această rugăciune, Iacov își începea perioada de exil , toate bunurile sale
materiale constând doar în toiagul său și cîteva provizii limitate de ulei . Nu avea soție, nu
avea mijloace de a întreține o soție și copii pentru a îndeplini promisiunile divine și urma să
fie un călător într-o altă țară; dar viitorul său precar era unul pe care îl putea înfrunta cu o
oarecare încredere datorită visului revelator de la Betel.
În acest loc înfricoșător (Fac. 29,17), în umbra scării lui Iacob , simbolul prezenței
proniatoare a lui Dumnezeu în lume, dar în acelasi timp, și al transcendenței Sale, față în față
cu mărețele făgăduințe divine tocmai rostite, nu putem să nu observăm că aceasta rugaciune
are o tenta comercială, o tentă de afacere.
În același timp, rugăciunea-jurământ a lui Iacov nu este o îmbrățișare sinceră a
promisiunii. Și nu sunt greu de descoperit valențele sale condiționale presărate la tot pasul în
conținutul său. Aruncat parcă într-o amnezie totală, Iacov omite orice referire la pământul
făgăduit, la urmași și la expansiunea urmașilor lui , elemente definitorii ale făgăduințelor
divine (Fac 28, 13-15).
Vedem aici un patriarh preocupat în mod grosier de bunăstarea personală, de pâinea pe
care o va mânca și de hainele pe care le va îmbrăca. Mai mult, condiționaliatea merge atât de

1
Simeon Metafrastul, Parafrază la Macarie Egipteanul , Filocalia vol V, Editura și Tipografia Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1976, p. 334.
departe, încât modifică jurământul lui Yahve până la pervertire .Oglindind parcă schimbarea
orientării rațiunii umane , după cădere, dinspre bine spre rău, înțelesul promisiunii divine
enunțată în versetul 15 este răsucit în mod viclean . De exemplu „ .... te voi întoarce în țara
aceasta și nu te voi părăsi până nu voi plini toate câte ti-am spus ” devine " „De va fi
Domnul Dumnezeu cu mine și mă va păzi în calea aceasta pe care merg, de-mi va da pâine să
mănânc și haine să mă îmbrac și de mă voi întoarce sănătos la casa tatălui meu, atunci El,
Domnul, va fi Dumnezeul meu ..... ” (Fac 28, 20-21)
Toate acestea demonstrează că cel de-al treilea patriarh dorește să păstreze inițiativa
în relația cu Dumnezeu și este mai mult interesat de averea familiei decât de pământul
făgăduinței.2 Deci, putem conchide că deși evenimentul de la Betel marchează trezirea
conștiinței lui Iacov față de Dumnezeu și față de promisiune, el nu poate vedea în
promisiunile divine cu claritate un angajament total al ființei sale.3
Totuși, rugăciunea-jurământul de la Betel este și rămâne un răspuns la promisiunea
pe care Iahve tocmai i-o făcuse cu privire la pământul și neamul menționate în legământul
avraamic. Articulat acestui aspect stă un îndemn puternic pentru noi: rugăciunile noastre ar
trebui să reflecte recunoștința noastră foarte mare de a nu mai fi „străini de așezămintele
făgăduinței" (Ef. 2,12). Iahve a apreciat jurământul lui Iacov (Fac. 31,13) și va aprecia în mod
similar răspunsul plin de recunoștință din partea noastră.
Capitolul 32 este inaugurat de menționarea pregătirilor pe care Iacov le face în
vederea întâlnirii cu fratele său Esau. Manahaim a fost locul unde Iacov și familia sa au
întâlnit un grup de îngeri4, dar și locul unde Iacov și-a împărțit familia și turmele în două
tabere pentru a evita anihilarea totală în cazul în care Esau l-ar fi atacat.
Ciclul narativ revine la Esau, care nu a mai apărut din cap 27 când Iacob îl lipseste pe
Esau de binecuvântarea părintească, agonisind-o pentru sine. Așteptându-se ca Esau să-l
atace, Iacov și-a împărțit oamenii care erau cu el împreună cu boii, oile si cămilele sale în
două tabere, astfel încât cel puțin jumătate din familia și averea sa să poată scăpa.
Cea de-a doua rugăciune a lui Iacov este rostită în contextul în care acesta se afla sub
o presiune extremă în ceea ce-l privește pericolul pe care îl reprezenta fratele său Esau (Fac.
32,7).Nu putem să nu empatizăm cu tensiunea dintre credința ferventă a lui Iacov în
promisiunile divine, pe de o parte și slăbiciunea și frica sa, pe de altă parte. În ciuda acesteia
din urmă, el nu s-a retras, ci s-a apropiat de Dumnezeul său în ascultarea credinței, așa cum

2
John H.Walton, Comentariul cultural-istoric al Vechiului Testament, Casa Cărții, Oradea, 2016, p. 63.
3
David Noel Freedman , Anchor Yale Bible Dictionary, vol 3, Doubleday , New York, p. 557.
4
Deoarece îngerii erau mereu cu el , fapt care indică cu claritate asigurarea că legământul avraamic va fi
îndeplinit.
arată această rugăciune.5 Primele sale cuvinte amintesc modul în care Iahve se arătase și
lucrase în viețile bunicului său Avraam și ale lui Isaac, primii patriarhi cărora le fuseseră
făcute promisiunile- aceleași promisiuni cu care acum era investit Iacov. În vremuri de necaz
și de restriște ne poate fi de mare ajutor să nădăjduim cu putere în credincioșia și prezența lui
Dumnezeu.
Același Dumnezeu îi dăduse lui Iacov o poruncă și o promisiune, iar el este în curs de
a se supune acestei porunci: "....Tu, Cel ce mi-ai zis: Întoarce-te în țara ta , în seminția ta și
Eu îti voi face bine!".(Fac.32,9) Încă o dată,apare binomul pământ, seminție, care se află în
prim-planul rugăciunii. Rezonând parcă cu psalmistul care a spus: " Cuvintele Tale mi le-am
ascuns în inimă, ca nu cumva să păcătuiesc față de Tine." (Ps. 118,11), la fel și pentru Iacov
și pentru noi înșine, devine evident clară următoarea învățătură : rezistența răbdătoare în
încercări se obține doar păstrând Cuvântul în prim-planul minții noastre.
Apoi Iacov s-a rugat pentru ajutor, fapt care constituie o altă premieră (v. 9-12). În
primul rând, adresarea sa către Dumnezeu se întinde înapoi în timp prin mențiunea
„Doamne, Dumnezeul părintelui meu Avraam si Dumnezeul tatălui meu Isaac..... "(Fac. 32,9)
dar și înainte, folosind numele „Iahve",care este numele distinctiv al lui divinității lui Israel.
De altfel, miezul religiei patriarhale îl constituiau acest sentiment de relație personala,
cunoașterea promisiunilor lui Dumnezeu și conștiința că ascultarea de
voia lui Dumnezeu este esența adevarătei credințe. 6
Dacă la Betel , Domnul s-a identificat în fața lui Iacov ca fiind " Domnul, Dumnezeul
lui Avraam, părintele tău, și Dumnezeul lui Isaac" și îl asigură pe patriarh că va fi cu El și că
Îl va păzi (Fac.28,13-15), aici la Mahanaim , înfricoșat de mânia fratelui său, Iacov
urmărește să-L facă pe Domnul să respecte promisiunea Sa de protecție adresându-se astfel
lui Dumnezeu: "Dumnezeul tatălui meu Avraam și Dumnezeul tatălui meu Isaac".
Mai mult, numindu-L pe Dumnezeu în acest mod, Iacov recunoaște și are încredere în
credincioșia Domnului , așa cum Dumnezeu S-a comportat și cu bunicul său, Avraam, și cu
tatăl său, Isaac.
O altă mențiune interesantă este aducerea aminte de îndemnul divin primit atunci
când s-a hotărăt să plece de la socrul său Laban și când Domnul îi spune „Întoarce-te în țara
părinților tăi, la neamurile tale, și Eu voi fi cu tine!” (Fac. 31,3) . Însă, parcă pentru a
accentua starea de pericol și derută în care se află acum Iacov, intervine și o schimbare de

5
John H.Walton, op. cit, p .68.
6
J.D. Douglas, Dictionar Biblic, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 1995, p .413.
accent în promisiunea divină , în sensul că acel „ Eu voi fi cu tine ”se transformă în
rugăciunea lui Iacov în „Eu îti voi face bine! ”
Mai mult, în revenirea la promisiunea divină de la sfârșitul rugăciunii , metafora
succesiunii apărută în versetul 28,14 „ Urmașii tăi vor fi ca pulberea pământului” se
plasticizează parcă în rugăciunea patriarhului , această realitatea numind-o astfel ,, iar
neamul ți-l voi face ca nisipul mării, că nu va putea fi numărat din pricina mulțimii” (Fac.
32,12)
Practic rugăciunea lui Iacov concentrează promisiunile divine făcute către Avraam ,
când Domnul Îi spune ,, cu binecuvântare te voi binecuvânta,iar pe urmașii tăi îi voi face
numeroși ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării, și urmașii tăi vor stăpâni cetățile
dușmanilor lor... ” . Astfel patriarhul Iacov este făcut beneficiar al promisiunii avraamice, în
profunzimea ei istorică.7
În al treilea rând, nu lipsită de importanța este smerenia lui Iacov aflat în rugăciune,
căzut înaintea îndurării și credincioșiei Domnului Dumnezeu, pentru că el recunoaște darurile
lui Dumnezeu. Pe de altă parte, umilința lui Iacov este un îndemn în sine, deoarece observăm
sentimentul său de nevrednicie împletit cu smerirea sa astfel încât Dumnezeu să Își
împlinească voia prin el. Să nu uităm că Iacov părăsise Canaanul în fugă, deposedat de orice
bunuri, iar acum are boi si asini, oi, slugi si slujnice, încât poate să le împartă în două tabere .
Iar cuvintele sale: ,,nu sunt vrednic ” (v 10) se traduc literal ,, sunt prea mic” .
Unii exegeți cred că aceste cuvinte exprimă mult mai mult decât nevrednicia. Ele fac
aluzie și la faptul că Iacov este cel mai tânăr, dar și la inversarea primogeniturii. 8
Se mai poate observa în acest punct o înțelegere profundă a caracterului Tatălui,
dezvăluită prin folosirea cuvintelor ,,îndurări" sau ,,bunăvoință" și ,,credincioșie".
,,Bunăvoință" este substantivul chesedh, care înseamnă ,dragoste loială sau
credincioasă". Iacov a recunoscut dragostea loială și credincioasă pe care Dumnezeu i-a
arătat-o, rămânând credincios promisiunilor legământului Său față de Iacov și protejându-l și
dăruindu-i prosperitate în timp ce se afla în exil cu Laban.9
Iar ,,fidelitate" este substantivul emeth, care este folosit de Iacov pentru a lăuda
credincioșia și încrederea Domnului în respectarea promisiunilor Sale de a-l proteja în timp
ce se afla cu Laban. Luate împreună, cele două substantive exprimă stabilitatea continuă a
iubirii necondiționate a lui Dumnezeu față de Iacov.

7
E. A. Speiser , The Anchor Bible , Doubleday & Company Inc., Garden City, New York, 1964, p .257.
8
Walter Brueggemann, Theology of the Old Testament , Fortress Press Minneapolis1982, p.160.
9
Henry Matthew, Commentary on the Hole Bible, Zondervan / Harper San Francisco, 1964. P.179..
 În Fac. 32, 10 Iacov se numește pe sine însuși ,,robul Tău", traducerea substantivului
ebedh, substantiv care se referă la cineva care se află sub autoritatea altuia pentru
protecție .Prin folosirea lui, Iacov îi amintește lui Dumnezeu că, din moment ce el se afla sub
autoritatea Sa, se afla și sub protecția Sa. 10
În al patrulea rând,rugăciunea imploră salvarea de mânia lui Esau, menționând în mod
specific mamele și copiii. De fapt , Iacov nu face altceva decât cere protecția divină pentr u el
și familia sa.
Teama lui Iacov este că nu va mai putea moșteni țara făgăduită și că urmașii lui vor fi
stârpiți, pentru că, el știe foarte bine că Esau este foarte capabil de o astfel de acțiune
nemiloasă pentru a-și proteja propria moștenire.
Afirmația lui Iacov, ,,căci numai cu toiagul meu am trecut Iordanul acesta, și acum
am devenit două tabere" (Fac.32, 10), este o recunoaștere a faptului că Dumnezeu și-a
îndeplinit promisiunile de a-l acoperi cu darurile și îndurările Sale în timpul exilului. Și
afirmând acxeasta, Iacov a lăsat să se înțeleagă că, din moment ce Dumnezeu îi dăduse lui
atâta prosperitate materială în viață, acest belșug de bunuri nu trebuie să fie distrus prin
pierderea vieții sale și a familiei sale.11
Mai mult decât atât, expunându-și temerile cele mai intime în fața lui Iahve,
deschiderea lui Iacov față de Dumnezeul său este notabilă. Apostolul Ioan consemnează:
,,Întru aceasta este desăvârșită iubirea Lui pentru noi: ca noi să avem îndrăznire în Ziua
Judecății, pentru că așa cum este Acela, așa suntem și noi în lumea aceasta." (1 Ioan 4, 17).
Aici, cuvântul ,,îndrăzneală" este traducerea grecescului παρρησίαν , care înseamnă
,,deschidere a vorbirii, vorbire sinceră cu cineva".
Lecția care se degajă de aici este că, dacă suntem ca Iacov complet deschiși și sinceri
în veacul de acum cu Dumnezeul nostru, atunci și în Ziua Judecății ne putem apropia cu
îndrăzneala sincerității de tronul Nemitarnicului Judecător, știind că nu am căutat în mod
deliberat să ascundem ceva de El.
Spre deosebire de rugăciunea-făgăduință de la Betel, această rugăciune nu cuprinde nici o
negociere. Este rugăciunea unui om care se consideră robul lui Dumnezeu și nu face altceva
decât să revendice , în mod smerit, promisiunile lui Dumnezeu. Iacov cel înșelător nu mai
încearcă să facă o înțelegere cu Creatorul său. El doar revendică o promisiune pe care știe că
nu o merită , deși trebuie remarcată absența oricărei recunoașteri a greșelii.
10
Ibidem
11
Benson Commentary, https://biblehub.com/commentaries/genesis/32-10.htm
 Cazul lui Iacov este poate unul dintre cele mai izbitoare din întreaga istorie a
Scripturii, în ceea ce privește combinația dintre frica umană și îndurarea divină. Există multe
cazuri în care Dumnezeu pedepsește și apoi se milostivește și eliberează, dar numai în alte
câteva cazuri - în special Iov, David și Ieremia - avem o expunere atât de completă a
suferințelor psihice ale celor încercați și a detaliilor umane ale procesului prin care s-a
realizat eliberarea. Din această pespectivă, experiența patriarhului Iacov este descrisă destul
de amănunțit.
Rezultatul este că privindu-l îndeaproape , ne putem da seama cât de uman este el,
dar în același timp atât de devotat și atât de fidel în recunoașterea atotputerniciei mâini divine
în toate căile sale. În acest sens, cazul său este cu atât mai util pentru noi, care, în aceste
vremuri secularizate , suntem atât de departe de acele intervenții ale puterii divine care au
caracterizat în mod necesar inițierea planului divin și care au permis celor de atunci să
realizeze mult mai ușor călăuzirea lui Dumnezeu și să se teamă de El în toată ziua.
Concluzionând, putem identifica opt elemente esențiale cuprinse în rugăciunea lui
Iacov, care ne vor ghida și ajuta în viața noastră de rugăciune atunci când ne aflăm în mijlocul
adversității și ale încercărilor.
Primul element este faptul că Iacov a recunoscut și a revendicat relația sa de legământ
cu Dumnezeu, așa cum este indicat în Fac.32, 9 implorând divinitatea cu sintagma care
inaugurează rugăciunea sa ,, Doamne Dumnezeul tatălui meu Avraam și Dumnezeul tatălui
meu Isaac ". Căci, spune Sf Dorotei al Gazei în ale sale Învățături : ,,nicăieri nu se mai afla
cinstirea lui Dumnezeu, nicăieri cunoaşterea Lui, ci pretutindeni necunoştinţă de Dumnezeu.
Numai puţini oarecare, cum au zis părinţii, mişcaţi de legea naturală, au cunoscut pe
Dumnezeu, cum a fost Avraam şi ceilalţi patriarhi, Noe şi Iacov .... "12
Al doilea element al rugăciunii lui Iacov este ascultarea față de Cuvântul lui
Dumnezeu, căci patriarhul, cu îndrăznire, Îi amintește lui Dumnezeu că a fost ascultător față
de porunca Sa de a pleca în Canaan, așa cum dealtfel arată cuvintele sale : ,,Tu Cel care mi-ai
zis: "Întoarce-te în țara ta de naștere și Eu îți voi face bine".
Cel de-al treilea element al rugăciunii lui Iacov este faptul că el și-a recunoscut
nevrednicia, în sensul că a recunoscut că nu se putea apropia de Dumnezeu pe baza propriilor
merite, fapt indicat prin cuvintele ,,, nu sunt vrednic de toate îndurările și de toată
credincioșia pe care Tu le-ai săvârșit față de robul Tău".(Fac. 32,10).
Cel de-al patrulea element al rugăciunii lui Iacov este că el a recunoscut caracterul și
natura lui Dumnezeu, în special dragostea, bunăvoința și credincioșia Sa necondiționată și
12
Avva Dorotei , Învățăturile lui Ava Dorotei, în Filocalia vol IX ,E.I.B.M.O.R, B ucurești, 1980, p.478.
loială.Atunci când ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune, trebuie să fim conștienți și să
recunoaștem caracterul și natura Lui, în sensul că El este un Dumnezeu al iubirii și
credincioșiei necondiționate și loiale.
Al cincilea element, exprimat prin sintagma ,,robul Tău", este că Iacov a recunoscut
că se afla sub autoritatea lui Dumnezeu și implicit sub protecția Sa.
Al șaselea element al rugăciunii lui Iacov implică recunoașterea de către Iacov a noii
sale prosperități materiale care nu este decât simbolul văzut al darurilor spirituale. Cu toții
trebuie să recunoaștem faptul că, înainte de a fi credincioși eram morți prin greșalele și
păcatele noastre și săraci din punct de vedere spiritual, dar acum , după ce am crezut,
Dumnezeu ne binecuvântează , întru Hristos, cu cele ceresti și cu toata binecuvântarea
duhovnicească. (Ef. 1,3).
Cel de-al șaptelea element al rugăciunii lui Iacov este articulat faptului că el nu s-a
lăsat copleșit de frica față de Esau,ci mai întâi , și-a recunoscut neputința și teama în fața lui
Dumnezeu și apoi cerând lui Dumnezeu să îl elibereze de Esau.
Iar , în final, versetul 32,12: ,,Că Tu ești Cel ce ai zis: Mult bine îți voi face, iar
neamul ți-l voi face ca nisipul mării, că nu va putea fi numărat din pricina mulțimii”, conține
al optulea și ultimul element al rugăciunii sale, și anume invocarea promisiunii că Dumnezeu
îl va proteja și îl va acoperi cu daruri pentru a face față fricii de Esau. Cu toții trebuie să
revendicăm cu credință făgăduințele pe care Dumnezeu ni le-a dat în Cuvântul Său, care
vorbesc atât despre darurile duhovnicești și cele materiale, cât și despre izbăvirea de
vrăjmași.
Cu toții putem pretinde astfel de promisiuni pe care nu le merităm, și la fel ca Iacov,
putem crește în înțelegerea noastră despre cine este Dumnezeu. El va rămâne cu noi în ciuda
rugăciunile noastre ezitante,slabe și neputincioase și ne va conduce până la o relație matură cu
El.