MELHISEDEC - CINE A FOST EL?

Întrucât subiectul privind existenţa Fiului născut al lui Dumnezeu înainte de a

se întrupa continuă să fie dezbătut în cadrul adventismului de ziua a șaptea, unii au
încercat să demonstreze că acest lucru este imposibil, făcând referire la un verset din
Evrei despre un rege/preot din vechime pe nume Melhisedec. Haideţi să îl cităm acum.

Evrei 7:3 „fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici
sfârşit al vieţii, dar care, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne un preot în
veci.”
Un argument este că acest verset dovedește că Fiul lui Dumnezeu înainte de a
se întrupa era fără început, astfel încât El nu putea fi născut. Este oare aceasta o
interpretare corectă a Scripturii? Haideţi să examinăm împreună acest subiect acum.
Înainte de a merge mai departe, v-aș invita să vă rugaţi pentru a cere călăuzirea
Duhului lui Dumnezeu și vă rog să citiţi întregul capitol. Cu adevărat, ar trebui să citiţi
toată cartea Evrei, totuși, ar fi suficient doar capitolul 7 pentru a putea înţelege corect
subiectul. Acum, Melhisedec era regele Salemului și preot al lui Dumnezeu în timpul
părintelui Avraam (cunoscut și ca: Avram). El i-a oferit pâine și vin după ce Avraam
luptase cu succes împotriva regilor care l-au luat în captivitate pe Lot, ruda sa.
Melhisedec l-a binecuvântat pe patriarh, iar Avraam i-a dat zeciuială din toate. Puteţi
citi relatarea istorică în Geneza 14. Acum, autorul cărţii Evrei îl folosește pe Melhisedec
ca simbol al Domnului Isus Hristos. El afirmă că Domnul Isus fusese numit preot după
rânduiala lui Melhisedec (de exemplu, Evrei 5:6, 10; 6:20). Acest fapt este în armonie
cu o proorocie mesianică consemnată în Psalmul 110. În capitolul 7, autorul ne ajută
să înţelegem felul în care Isus îndeplinește această proorocie. Haideţi să revenim la
text.

Evrei 7:1-3 „Căci acest Melhisedec, rege al Salemului, preot al Dumnezeului

Preaînalt – care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul
regilor şi l-a binecuvântat, căruia Avraam i-a dat zeciuială din toate, era mai întâi,
după semnificaţia numelui său, Rege al dreptăţii, şi apoi Rege al Salemului, adică
Rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor,
nici sfârşit al vieţii, dar care, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne un preot
în veci.”

Acum, Melhisedec era un personaj istoric adevărat. Conform tradiţiei evreiești,

acesta ar fi fost Sem. Deși Biblia nu-l identifică pe Melhisedec pentru noi cu niciun alt
nume, nu există niciun motiv întemeiat pentru a considera că el ar fi altceva decât un
om muritor. El a avut un tată și o mamă și a trăit și a murit în acele vremuri timpurii.
Și atunci ce facem cu descrierea conform căreia el era „fără tată, fără mamă, fără
genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii”?
Unii susţin că Melhisedec trebuie să fi fost o întruchipare a Duhului Sfânt,
deoarece ei interpretează acest limbaj în mod literal. Deși există un zvon conform
căruia Ellen White ar fi susţinut acest punct de vedere, acesta este doar un zvon. O
interpretare mai bună în acest caz este să examinăm ce ne învaţă Biblia cu privire la
cerinţele legate de slujba preoţească și o înţelegere tipic ebraică. Când vom înţelege
aceste două puncte, atunci vom putea înţelege corect acest verset. Așadar, să cercetăm
Scripturile. Versetul acesta se referă în mod special în perioada când evreii s-au întors
din robia babiloniană. Se referă la un anumit grup de leviţi:

Igor Sârbu 1
Ezra 2:62; Neemia 7:62 „Aceștia și-au căutat înscrierea lor în cărțile lor genealogice,
dar n-au găsit-o. De aceea au fost îndepărtați de la preoție.”

Aţi înţeles? Acest grup și-au căutat înscrierea lor în cărţile lor genealogice, dar
nu a putut-o găsi. Astfel, ei erau fără genealogie, ceea ce nu înseamnă că erau fără
descendenţă, ci că nu puteau sluji ca preoţi. Un preot levitic, pentru a putea sluji,
trebuia să aibă o evidenţă a genealogiei lor. Este ceea ce îi permitea unei persoane să
beneficieze de slujba și de drepturile ce ţin de preoţie.

„Evidența genealogică a evreilor era foarte precisă. Mai ales în ceea ce privește
preoții lor; căci dacă preotul nu-și putea trasa descendența genealogică până la
Aaron, nu era autorizat să slujească în preoție. Despre cei care nu-și puteau arăta
genealogia în astfel de registre se spunea că erau fără tată și mamă și fără
genealogie. Acest lucru nu însemna că nu aveau strămoși, ci că nu se păstrau
înregistrări despre ei. Este exact cazul lui Melhisedec. El este prezentat în Geneza
fără nici o înregistrare a neamului său, Duhul Sfânt omițând în mod intenționat
acest aspect. Pavel spune despre el că nu are nici început al zilelor, nici sfârşit al
vieţii. Ceea ce nu înseamnă în mod cert că nu a existat un început al existenței lui,
întrucât acest lucru este valabil doar pentru o singură ființă din univers, și anume,
Dumnezeu Tatăl. Dar înțelesul evident al apostolului este următorul: că nu apare
nicio mențiune despre nașterea sau moartea sa în istoria care ne este dată despre el.
El apare fără să ni se dea nici un indiciu despre originea sa; iar istoria acestui preot
al Celui Preaînalt se încheie fără să se amintească de moartea sa”. (Review and
Herald, 7 septembrie 1869, p.84)

Melhisedec, pe de altă parte, n-a avut o astfel de cerinţă. Astfel, ceea ce se spune
nu se referă la Persoana sa, ci mai degrabă la preoţia sa. Această preoţie era de o altă
rânduială. Astfel, atunci când cuvântul lui Dumnezeu spune că Melhisedec era fără
tată, fără mamă, fără genealogie, evreii puteau înţelege cu ușurinţă această afirmaţie
ca fiind vorba de faptul că el n-avea nicio legătură privind linia sau succesiunea
preoţească, așa cum avea preoţia levitică. Această idee este mai mult dezvoltată de-a
lungul capitolului, așa cum sper că aţi observat din lectura dumneavoastră.
Un alt punct foarte important de înţeles aici este felul ebraic de a gândi. În
lucrarea sa „Despre beție”, comentatorul evreu Filon se referă la Sara ca fiind
„αµήτορα” (fără mamă). Acest lucru nu înseamnă că era într-adevăr fără mamă, dar
potrivit gândirii ebraice, lipsa oricărei menţiuni era echivalentă cu inexistenţa. Puteţi
apoi să folosiţi această afirmaţie pentru a argumenta, așa cum continuă Filon să facă.
Din nou Filon, de data aceasta în lucrarea sa „Cel rău nu vrea să atace pe cel mai bun”,
justifică faptul că, deoarece Scripturile „nu au menționat nici măcar o dată moartea
sa [a lui Cain] în toată legea (n.tr vechiul testament)”, acest lucru arată „în mod
misterios că... nebunia este un rău nemuritor, care nu piere niciodată în întregime,
dar care, în ceea ce privește capacitatea sa de a muri, primește tot timpul și nu este
niciodată cu totul liber de moarte”. Din nou, el se folosește de absenţa oricărei referiri
la moartea lui Cain pentru a dovedi că răul trăiește în continuare. De asemenea, în
unele comentarii se relatează că rabinii evrei susţineau că un prozelit la credinţa
evreiască se poate căsători cu propria soră, dacă aceasta are un alt tată. Motivul pentru
care au permis acest lucru era că „un neam nu are tată”. Adică tatăl nu este luat în
calcul în genealogiile evreiești (vezi Bereishit Rabbath 18:1). Acest lucru nu înseamnă
că nu există un tată real.

Igor Sârbu 2
 Astfel, potrivit gândirii evreiești, inexistenţa constituia un temei întemeiat
pentru a face o afirmaţie, iar neglijarea binelui era un temei întemeiat pentru a acuza
de comiterea unui rău. De exemplu, ei credeau că dacă puteai salva o viaţă, dar nu o
făceai, atunci era la fel ca și cum ai fi ucis. Lipsa unui efort de a salva o viaţă echivala
cu efortul de a lua o viaţă.

„Printre iudei, circula maxima că, dacă un om n-a făcut bine atunci când a
avut prilejul, înseamnă că a făcut rău ...” Dorinţa veacurilor 286.2

Așadar, faptul că nu există nici o înregistrare a rudeniei sale ar putea fi folosit

pentru a demonstra ceva, iar autorul cărţii Evrei face acest lucru aici. Faptul că nu
există nicio înregistrare despre data nașterii lui Melhisedec și nici despre cea a morţii
sale este folosit de autor pentru a reprezenta preoţia veșnică a Fiului lui Dumnezeu.
Acum, din nou, nu este vorba de o învăţătură literală despre Melhisedec, ci de o
expresie ebraică. Astfel, el este prezentat, cu ajutorul acestui limbaj ca și cum „că este
viu” -Evrei 7:8
Autorul cărţii Evrei continuă să prezinte „cât de mare a fost acest om”,
remarcând faptul că Avraam i-a dat a zecea parte din pradă. El explică felul în care fiii
lui Levi, care sunt preoţi, iau zeciuiala de la fraţii lor, conform legii. Acest lucru este
pus în contrast cu Melhisedec „cu toate că nu aparține genealogiei lor [leviții]” a
primit zeciuiala de la Avraam și l-a binecuvântat. Iar binecuvântările vin de la un
superior. Evrei 7:4-7
Vă rog să reţineţi faptul că aici se înţelege că Melhisedec are de fapt o
genealogie, care nu provine dintre Leviţi. Și apoi avem referinţa menţionată mai sus
în care Melhisedec este prezentat ca fiind încă în viaţă. Din nou, acest lucru se
datorează faptului că nu există nicio menţiune a morţii sale. Autorul continuă să
dezvolte acest subiect al superiorităţii lui Melhisedec prin faptul că, într-un fel, se
poate spune că Levi a plătit zeciuiala în Avraam, deoarece el era încă în pântecele
tatălui său când a avut loc această interacţiune -Evrei 7:9, 10
Apoi se trage concluzia că desăvârșirea nu putea fi realizată prin preoţia levitică
(sub care poporul a primit legea), deoarece dacă ar fi fost așa, atunci nu ar fi existat
nicio profeţie despre un preot care să apară după rânduiala lui Melhisedec și nu după
rânduiala lui Aaron. Și din moment ce preoţia este schimbată, este nevoie și de o
schimbare a legii. Evrei 7:11, 12

Așadar, care este scopul tuturor acestor lucruri? Urmează să vedem.

Evrei 7:13-17 „Căci Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă
seminţie din care nimeni n-a slujit la altar. Căci este adeverit că Domnul nostru S-a
ridicat din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie. Şi
lucrul acesta este şi mai adeverit când, în asemănare cu Melhisedec, Se ridică un alt
Preot, care n-a fost pus după legea unei porunci trupeşti, ci după puterea unei vieţi
nepieritoare. Căci El mărturiseşte: Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui
Melhisedec.”

Aici vedem aplicarea corectă. Cei care iau versetul 3 și caută să-l aplice la Fiul
lui Dumnezeu înainte de a se întrupa, ca o dovadă că El nu a fost născut, săvârșesc

Igor Sârbu 3
eisgesis 1în loc de exegeza2. Aplicarea autorului este la Omul Isus Hristos.Dacă citiţi
cartea Evrei, veţi vedea că este vorba de o aplicaţie la Omul Isus Hristos. Ne referim la
El ca la Unul care „face parte dintr-o altă seminție”, mai exact atunci când „S-a ridicat
din Iuda”. Vorbim despre El ca despre preotul care „ Se ridică” care „n-a fost pus după
legea unei porunci trupești” - adică legea care cere genealogia Leviţilor - ci „după
puterea unei vieți nepieritoare” - adică învierea Sa din mormânt pentru a nu mai muri.

Evrei 7:24-28 „Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoţie care nu poate fi
trecută de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în mod desăvârşit pe cei
care se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească
pentru ei. Căci un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată,
despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, precum
ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale şi apoi
pentru păcatele poporului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când
S-a adus jertfă pe Sine Însuşi. Căci Legea pune ca mari preoţi pe nişte oameni supuşi
slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul,
care a fost desăvârşit pentru veşnicie.”

În mod clar este vorba aici despre Isus cel înviat. Și vă rog să observaţi că
jurământul despre care avem de-a face aici „după ce a fost dată Legea”. Din nou, acest
lucru dovedește că aplicaţia din versetul 3 nu se referă la Fiul lui Dumnezeu înainte de
întrupare, ci mai degrabă la Fiul lui Dumnezeu întrupat, în special după ce a înviat.
Când Scripturile ne spun că Melhisedec era „fără tată, fără mamă, fără
genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care, fiind
asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne un preot în veci.” această afirmaţie se referă
de fapt la Isus din seminţia lui Iuda, care nu are o linie genealogică preoţească din Levi
și care s-a ridicat la viaţa veșnică și a devenit preot după rânduiala lui Melhisedec.
Lipsa genealogiei cu privire la Melhisedec l-a făcut să fie un simbol corespunzător sau
o asemănare a ceea ce va fi Omul Isus Hristos în preoţia Sa împărătească ca Rege și
Mare Preot.
Deși ar putea fi tentant pentru unii să folosească acest verset într-o teologie
reacţionară împotriva teologiei nașterii, trebuie să observăm că Fiul lui Dumnezeu nu
a fost niciodată „fără tată”. Cu toate că nu putem data nașterea Sa înainte de întrupare,
este totuși un adevăr care ne este descoperit de Sfânta Scriptură. El este născut din
veșnicie. Vorbind despre El Însuși ca fiind Înţelepciunea lui Iehova, Fiul lui Dumnezeu
ne spune:
Proverbe 8:22-25 „DOMNUL mă avea la începutul căii Lui, înaintea celor mai
vechi lucrări ale Lui. Am fost aşezată din veşnicie, de la început, înainte de a fi
pământul. Eu eram născută când încă nu erau adâncuri, când nu erau izvoare
încărcate cu ape; eu eram născută înainte de aşezarea munţilor, înainte de a fi
dealurile.”

Serva Domnului ne spune:

„Hristos este recunoscut în Scripturi ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Din toată
veșnicia, El a menținut această relație cu Iehova. Înainte ca temeliile lumii să fie

1
este procesul de interpretare a textului în așa fel încât să introducă propriile presupoziţii,
agende sau părtiniri.
2
Interpretare critică a cărţilor Bibliei.
Igor Sârbu 4
puse, El, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, S-a angajat să devină
Răscumpărătorul neamului omenesc dacă oamenii ar fi păcătuit...” -Ms22-1905.4

„Hristos ar trebui să fie înălțat ca primul Mare Învățător, singurul Fiu născut
al lui Dumnezeu, care era împreună cu Tatăl din veacurile veșnice. Fiul lui Dumnezeu
este Marele Învățător care a fost trimis în lume ca Lumina lumii. «Și Cuvântul S-a
făcut trup și a locuit printre noi» ....” - SpTEd 230.1

Și cu adevărat nu putem spune că Fiul lui Dumnezeu n-a avut niciodată nici
„sfârșit al vieții”, pentru că El a murit într-adevăr în primăvara anului 31 d.Hr. și a
murit cu adevărat pentru o perioadă scurtă de timp. După propria Sa afirmaţie, El „a
fost mort”.

Apocalipsa 1:18 „Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Și Eu
țin cheile morții și ale Locuinței Morților.”

Ceea ce putem spune, însă, fără nici cea mai mică teamă de a fi respinși, este că
El nu va mai muri niciodată. Așadar, înţelegerea corectă a Evrei 7:3 este aceea că
vorbește despre Omul înviat, Isus Hristos, și nu dovedește că El a fost nenăscut în
existenţa Sa înainte de întrupare.

Igor Sârbu 5