Orice război este crunt, dar mai cu seamă cel lăuntric, când frate se ridică asupra

fratelui şi se urăşte unul pe altul. (SFANTUL IOV DE LA POCEAEV)

După cădere, raiul a încetat să mai existe pentru om. El se simte, deopotrivă, izgonit,
dar şi atras către redobândirea stării primordiale. Ca o mângâiere, Dumnezeu rânduieşte acum
primilor oameni să aibă copii.
Fratricidul originar a constituit peste secole un subiect de reflexie provocator, care a
incitat la formularea multor întrebări privind raportul reciproc dintre Creator și creația Sa și a
inspirat constant drame artistice și interpretări tragice ale unei presupuse vocații organice a
furiei umane destructive.Prin tema aceasta s-a născut poemul epic nordic al luptei lui Boewulf
cu monstrul Grendel, sau impecabila piesa ,,Hamlet” de Shakespeare. O abordare nouă, cel
puțin inedită a fratricidului originar intervine în 19041, când la Berlin, Rudolf ține o serie de
conferințe care au suscitat un mare inters datorită eidențierii în mod public a unor fundamente
ale apariției și dezvoltării francomasoneriei, ca disciplină spirituală și de ordin instituțional
inițiatic.
,,Dintre copiii născuţi lui Adam şi Eva, numai  trei sunt trecuţi pe nume. Experienţele lui
Cain şi Abel relevă condiţia omului în noua lui stare. Ambii îl venerau pe Dumnezeu, aducîndu-I
jertfe. În timp ce sacrificiul animal a lui Abel a fost acceptat, sacrificiul vegetal al lui Cain a fost
respins. Mâniat de lucrul acesta.Cain şi-a ucis fratele. Întrucât fusese prevenit de Dumnezeu,
Cain a manifestat o atitudine de neascultare deliberată şi a devenit primul ucigaş. Este rezonabil
să concluzionăm că aceeaşi atitudine a predominat şi atunci cînd el şi-a adus jertfa, pe care
Dumnezeu a respins-o. Civilizaţia lui Cain şi a descendenţilor săi se reflectă într-o genealogie ce
reprezintă neîndoielnic o foarte lungă perioadă de timp (4:17-24). Cain însuşi a întemeiat un
oraş. Societatea urbană a antichităţii a mers mână-n mână cu creşterea de cirezi şi turme. ”2

După păcatul lui Adam și a Evei păcatul nu s-a oprit la cei dintîi făptuitori ci, lucru și
mai anevoios, și-a aflat un urmaș și mai rău.3 Astfel după prima cădere acest nou timp al
omenirii debuteză cu o a doua cădere (4,1-15). Cain, primul născut al protopărinților îl ucide pe
fratele său Abel după ce în prealabil amândoi au adus jertfă de mulțumire lui Dumnezeu.
1
Rudolf Steiner, Legenda Templului, Editura Astrolog 2000, Legenda Templului și Legenda de Aur, Editura Univers
Enciclopedic 2018 (sub tipar), GA 93
2
Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Ed. Cartea creștină, Oradea, 2008, pagina 27
3
Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, Volumul II, traducere din limba latină de Andreea Stănciulescu,
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, pagina 91
Motivul fratricidului a fost jertfa. Pentru că Dumnezeu a privit cu drag la jerfta fratelui său, iar
spre a lui nu a căutat, Cain s-a supărat, iar chipul i s-a posomorât. Dumnezeu observă că este un
moment de cumpănă în viața acestuia și, voalat, îl avertizează pe Cain că păcatul bate la ușa
sufletului său și îl îndeamnă să lupte împotriva lui. Cain nu ascultă cuvântul lui Dumnezeu, îl
cheamă pe fratele său în câmp și-l ucide. Când Dumnezeu îl întreabă unde este Abel, Cain
încearcă să se disculpe și să nu-și asume responsabilitatea pentru ceea ce făcuse. La fel ca în
cazul lui Adam, Dumnezeu oferă lui Cain posibilitatea de a recunoaște greșeala. Văzând că nu-
și asumă fapta, Domnul îi aduce la cunoștință ucigașului care sunt consecințele păcatului său și
îl asigură că nimeni nu-l va ucide. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a oferit timp lui Cain pentru a
conștientiza fapta săvârșită și pentru a se căi în urma mustrărilor de cuget și mediului ostil în
care avea să trăiască. Între cele două căderi idendificăm următoarele similitudini: avertizarea
Domnului, neascultarea, căderea în păcat, tăinuirea, neasumarea responsabilității,
conștientizarea greșelii, pedeapsa și pronia dumnezeiască.4
1: Iar Adam a cunoscut-o pe Eva, femeia sa; şi ea, zămislind, l-a născut pe Cain şi a zis:
„Am dobândit om de la Dumnezeu”.
,,Adam a cunoscut-o pe Eva, soția lui, în sensul că a avut relații sexuale cu ea.” 5 ,,Aici
vedem prima deosebire din viața lui Adam și a Evei între starea din Rai și starea din afara Raiului:
unirea trupească și nașterea de copii a început doar după izgonire. Părinții sunt categorici când
susțin că înainte de cădere Eva a fost feciară. ” 6 Totodată ,, Părinții nu pun întrebarea: cum s-ar fi
născut copii dacă Adam nu ar fi căzut? Ei spun că copii s-ar fi născut într-un chip pe care îl știa
Dumnezeu, dar nu în felul nostru de acum care, cum zice Sfântul Grigorie al Nyssei, e legat de firea
noastră dobitocească . Acest mod de reproducere, nu va exista în Raiul viitor, și nu exista nici în
Raiul dintru început. ”7
„Jubilaţia femeii care, din serva bărbatului, se descoperă născătoare de om”8
4
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă coordonator. Pr, Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan, Petre Semen, Constantin Oancea,
Remus Onișor, Mircea Basarab, Introducere în Vechiul Testament, Volum publicat cu binecuvântarea Preafericitului
Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, București, 2018, pagina 139-140
5
William MacDonald, Comentariu biblic al credinciosului, Vechiul Testament, traducerea din engleză,
tehnoredactarea compiuterizată și grafica de Doru Motz,Christliche Literatur-Verbreitung e. V. Postfach, Bielefeld,
2002, pagina 36
6
Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, Crearea omului și omul începuturilor, în românește de Constantin
Făgățean, tipărita cu binecuv. P.S. Galaction ep. Alexandriei și Teleormanului, Editura Sophia, București, 2001,
pagina 144
7
Ibidem
8
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi
adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare, abreviat: BBVA), Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
 Conform Sfântului Ioan Gură de Aur (în Omilii la Facere, XVIII, 4) descoperă aici două
înţelesuri: un început de înţelepciune la femeie, care cunoaşte acum că tot ce avem vine de la
Dumnezeu, şi începutul relaţiei trupeşti ca urmare a căderii, în rai stăpânind fecioria. Sfântul
Ambrozie cel Mare spune ,,Când dobâmdim ceva, obișnuim a lua seama din ce și de la cine și
prin ce dobândim acel lucru. ,,Din ce”, adică din ce alcătuire, ,,de la cine”, adică cine e cel ce l-
a făcut și ,,prin ce”, adică prin ce mijlocire. „Am dobândit om de la Dumnezeu”, ca să gândești la
Dumnezeu ca la un mijlocitor? De bună-seamă că nu, ci ca să înțelegi că Dumnezeu este și
Începătorul și Ziditorul. Pentru aceasta a adus și mai multă închinăciune lui Dumnezeu, pentru că a
zis „Am dobândit om de la Dumnezeu”. Și aceasta pentru că și noi, dobândind ceva, să-i aducem
lui Dumnezeu toate roadele, fie și cele de mai târziu, și să nu le ținem pentru noi.”9

„După ce prin neascultare a intrat păcatul şi după ce sentinţa lui Dumnezeu ne-a făcut
muritori, înţeleptul Dumnezeu, deci, rânduind, potrivit înţelepciunii Lui, dăinuirea neamului
omenesc, a îngăduit ca neamul omenesc să se înmulţească prin unire trupească” 10 . Nu putem
spune cum s-ar fi înmulţit oamenii păzind fecioria, ci doar să presupunem că relaţia lor ar fi fost
una predominant spirituală.

,,CAIN. (Ehr. qoyh) Fiul cel mare a lui Adam și Eva (Gen.4:1), la a cărui naștere Eva a
spus: ,,Am căpătat (qanîti) un om”. Întru cât este improbabil că aceste cuvinte au fost rostite
inițial în limba ebraică, nu putem spune cu ceritudine care este punctuația corectă și nu putem
trage nici o concluzie cu privire la etimologiile aparente ale numelui. ”11 Numele primului
născut, Cain, se traduce prin dobândit, primit (de la verbul ebr. Qanah= a dobândi); după o altă
etimologie, Cain ar putea însemna fierar, metalurg.
Prin prima naștere Eva trece printr-un cadru pe care nu îl cunoaște, ceva nou și anume
actul purtării în pântece a pruncului și nașterea lui în dureri. Totodată după bucuria aducerii pe
lume a unei noi ființe sufletul Evei se împlinește cu ardoare, lucru care se face cunoscut prin
numirea acestei noi ființe. În același timp ea își aduce aminte de făgăduința pe care o primise de

Bisericii Ortodoxe Române (în continuare: EIB), Bucureşti, 2001, pagina 26

9
Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, Volumul II, traducere din limba latină de Andreea Stănciulescu,
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, pagina 91-92
10
Sf. Ioan Gură de Aur Omilii la Facere, XVIII, 4, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Teoctist
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, PSB 21, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, vol. I- 1987,pagina 214
11
Dicționar biblic, Redactor principal J.D. Douglas, M.A, B. D., S.T.M., Ph. D., redactor general, Christianity Today,
Societatea Misionară Română, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 1995, Pagina 170
la Yahweh arătând raportul apropiat cu numele primului om născut. ,,Dar Eva se înșală amar,
socotind că primul său fiu este începutul izbăvirii de pedeapsa ce o ajunsese: cu el se ivise pentru
ea abia începutul unor noi suferințe și amărăciuni, necunoscute încă ei. Dealtimntelea înseși Eva
înțelese, că ea prea degrabă începuse a se mângâia cu nădejdea la împlinirea izbăvirii, și de aceea
când i se născu al doilea fiu, ea îl numi Abel, ce înseamnă iluzie, abur. ”12

2: Şi l-a mai născut pe fratele său, Abel. Abel era păstor de oi, iar Cain, lucrător de pământ.

Abel (ebr. hebel) înseamnă trecere, abur, suflare, nimicnicie, traduceri care ar indica
scurtimea vieţii sale; sau râu, luncă, păstor, fiu. „Cei doi fraţi sunt reprezentanţii, conform
concepţiei vechi orientale, ai celor mai vechi îndeletniciri umane – păstoritul şi agricultura. Dar
această opoziţie cultural-istorică este marginală şi umbrită de opoziţia etico-religioasă a celor doi
fraţi. Povestitorul vrea să sublinieze aici efectul Răului, care prin păcatul părinţilor şi-a pus
pecetea pe întreaga umanitate.”13 Numele lui Abel este ,,legat uneori de termenul akadian aplu, de
termenul sumerian ibila ,,fiu”, sau de termenul akadian ibilu, ,,cămilă”, dar aceste asocieri sunt
circumstanțiale. Abel a fost un om neprihănit (dikaios, Matei 23,35). ”14
„Philon şi Didim (In Genesim 119) îl opun și când el pe Abel, ciobanul, lui Cain lucrătorul
de pământ (în sens peiorativ, deosebit de ţăran, γεωργός, al cărui sens este pozitiv). Noe va fi
numit γεωργός (Facerea 9, 20)”15
Sunt arătate cele mai vechi îndeletniciri umane şi, totodată, observăm prioritatea pe care
Scriptura o acordă lui Abel, deşi el era cel de-al doilea născut. Din chiar îndeletnicirile celor doi
putem vedea în Abel un tip al lui Hristos, Păstorul cel bun, iar în Cain pe cel ce se îngrijeşte de
trup (lucrător de pământ) şi culege roadele fireşti ale preocupării sale (plăcerea, durerea, grija şi
patimile).

12
A. P. Lopuhin, Istoria Biblică, Vechiul Testament, Ogorul Domnului, Volumul XXX, traducere de Patriarhul
Nicodim, Tipografia cărților bisericești, București, 1944, pagina 153
13
Monumenta linguae dacoromanorum, Biblia 1688, Pars I, Genesis, (în continuare, abreviat: GEN), pagina 333
14
Dicționar biblic, Redactor principal J.D. Douglas, M.A, B. D., S.T.M., Ph. D., redactor general, Christianity Today,
Societatea Misionară Română, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 1995, Pagina 2
15
Septuaginta 1, Geneza. Exodul. Leviticul. Numerii. Deuteronomul, (în continuare, abreviat: SEP 1), Colegiul Noua
Europă/Polirom, Bucureşti/Iaşi, 2004, pagina 62
 Sfântul Ambrozie cel Mare: ,,Și sub numele celor doi frați aflăm două cinuri învrăjbindu-
se și potrivnice unul altuia. Unul socotește că mintea e căpetenia a toate și izvoditoare oricărui
gînd și simțire și mișcare-adică pune toate născocirile pe seama minții omenești. Celălalt
socotește că Dumnezeu este Făptuitoarul și Ziditorul a toate și pe toate le supune cîrmuirii Sale,
Socotindu-l Părnte și Povățuitor….Pe cele două cinuri un singur sufelet le-a zămislit și sunt
socotite pereche, căci au stat laolaltă într-un singur pîntece, măcar că își sunt potrivnice. Și drept
era ca cele zămislite de același suflet să se împartă și despartă mai apoi”16

3: Şi a fost că, după un timp, Cain a adus din roadele pământului jertfă lui Dumnezeu.
După un timp sau după câteva zile (SEP 1) „este interpretat de către Philon ca semn al
întârzierii sacrificiului din partea lui Cain. Dumnezeu pedepseşte lipsa lui de zel şi de
promptitudine. Textul Masoretic are la sfârşitul zilelor”.17 „Tot după Philon, Cain n-ar fi adus
primele roade, ci roade la întâmplare (părere la care se raliază şi Ioan Gură de Aur, Hom. Gen.
XVIII)”18. Sau ,,după un timp” ,, presupun o creștere substanțială a populației lumii.”19
Sfîntul Ambrozie cel Mare ne spune aici ,,Îndoită greșeală cea dintâi,că a dăruit după o zi, a
doua că a dăruit din roade și nu cele dinîi rode. Iar jertfa e prețuită după repejunea și felul darului.
De unde primim învățătura <<Dacă ai făcut o făgăduință lui Dumneeu, nu zăbovi a o da pe ea, că
mai bine este a făgădui, decât făgăduindu-te, să nu dai.>> pentru că zăbovind, nu împlinești. Iar
făgăduința este a cere bunătățile de la Dumnezeu, dimpreună cu făgăduința de a-ți plăti datoria”20
Cain i-a oferit lui Iehova fructul unui pământ blestemat, și pe deasupra, fără niciun sânge
pentru a putea revoca blestemul. A pus înainte o jertfă nesângeroasă pur si simplu pentru că nu avea
credință. Dacă și-ar fi însușit acest principiu divin, ar fi cunoscut, chiar și in acest moment timpuriu,
că “fără vărsare de sânge nu exista iertare” (Evrei 9). Acesta este un adevăr esențial. Pedeapsa
păcatului este moartea. Cain era un păcatos, iar prin urmare, moartea stătea între el si Iehova; însă,
în ofranda lui, nu era nicio evidențiere a acestui fapt – nu era sacrificată nicio viață pentru a satisface
cererile sfințeniei divine sau pentru a da răspuns pentru propria condiție de păcătos. Îl tratează pe
16
Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, Volumul II, traducere din limba latină de Andreea Stănciulescu,
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, pagina 92-93
17
SEP 1, p. 62
18
Idem
19
William MacDonald, Comentariu biblic al credinciosului, Vechiul Testament, traducerea din engleză,
tehnoredactarea compiuterizată și grafica de Doru Motz,Christliche Literatur-Verbreitung e. V. Postfach, Bielefeld,
2002, pagina 36
20
Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, Volumul II, traducere din limba latină de Andreea Stănciulescu,
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, pagina 120
Iehova de parcă Acesta ar fi fost întru totul asemenea lui, ca să poată accepta fructul Mânjit de păcat
al unui pământ blestemat. ,,Trebuie să fi existat un moment în care Cain și Abel să fi fost învățați că
omul păcătos nu se poate apropia de Dumnezeu decât prin sângele unei jertfe înlocuitoare. Cain a
respins această revelație și a adus o jertfă fără sânge, alcătuită din legume și fructe. ”21

Toate acestea și încă mai mult decât atât se află implicate în jertfa nesângeroasă a lui
Cain. Acesta a afișat ignoranța totală cu privire la cererile divine, cu privire la propriul caracter și
condiție de păcătos pierdut și vinovat, și cu privire la adevărata stare a acelui pământ, al cărui fruct
s-a gândit să îl ofere. ,,Fără dubiu, rațiunea ar putea întreba “Ce ofrandă mai acceptabilă ar putea
un om să ofere decât pe aceea pe care a produs-o prin munca mâinilor sale și sudoarea frunții
sale?” Rațiunea și chiar și mintea religioasă a omului ar putea gândi astfel, însă Dumnezeu are un
mod diferit de a gândi; și credința are mereu grija să fie în accord cu gândurile lui Dumnezeu.
Dumnezeu învată, iar credința crede, că trebuie să existe o viață sacrificată, altfel nu poate exista
apropiere de Dumnezeu. ”22

4: Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi Domnul a căutat
spre Abel şi spre darurile lui,
„Abel este simbolul Dreptcredinciosului, ale cărui jertfe Dumnezeu le primeşte cu
[bucurie]”23
„Şi a adus şi Abel din cele întâi născute ale oilor sale şi din grăsimea lor”, posibil la un
timp de dorinţă şi voinţă, nu neapărat la unul de putinţă. „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem
de toate şi pentru toate”24, pare să fi gândit Abel.
Sfântul Ambrozie cel Mare ,, ...să vorbim acum despre grăsimi, despre care bine învață
David, zicând <<Ca de seu și de grăsime să se sature sufletul meu>>. Și înainte zicea: <<Și
arderea ta cea de tot grasă să fie>>, învățând că aceasta este jertfa bine-plăcută, jertfa cea grasă și
slăvită, care s-a îngrășat în pășunea credinței și evlaviei cu hrana cea îmbelșugată a cuvântului
dumnezeiesc. Adesea numim gras un lucru ce-l voim a se înțelege vîrtuos și puternic și e

21
William MacDonald, idem
22
C. H. Mackintosh, Notes on the book of genesis, New York, 1880, pagina 62-63
23
GEN, p. 333
24
Liturghierul pastoral, tipărit cu binecuvantarea I.P.S. Daniel, mitrop. Moldovei și Bucovinei, Editura Mitropoliei
Moldovei și Bucovinei, Iași, 2004, pagina 192
socotită jertfă bogată aceea care nu e mică și slabă. Deci după dreptate numim jertfă grasă, aceea
pe care voim să o arătăm afi imbelșugată. Dar și aceasta o aflăm din Sfânta Scriptură, pntru că
vacile cele grase s-au asemănat cu ani cei roditori, după tîlcuirea proorocului.”25
Acceptarea ofrandei depinde de acceptarea ofertantului. Dumnezeu a avut respect față de
Abel și ofranda lui - omul mai întâi și apoi ofranda. ,,Dumnezeu privește ofranda prin prisma
sufletul celui care o ofera sau chiar, așa cum ar indica cuvintele, vede mai întâi sufletul și judeca
și tratează oferta în conformitate cu dispoziția lăuntrică. Dumnezeu nu judecă ceea ce ești prin
ceea ce îi spui sau nu faci pentru El, ci El judecă ceea ce îi spui Lui și faci pentru El prin ceea ce
ești.”26

5: dar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a umplut Cain de mânie şi faţa- i era
posomorâtă.
„Prima apariţie a temei mezinului preferat fratelui mai mare, preferinţă prin care se
manifestă libera alegere a lui Dumnezeu, dispreţul Său faţă de mărimile lumii şi predilecţia
pentru cei umili. Această temă revine frecvent atât în Facerea (Isaac este preferat lui Ismael – 21;
Iacov lui Esau – 25, 23; Rahila, Liei – 29, 15-30), fiii primei celor acesteia din urmă), cât şi în
întreaga Biblie (cf. I Regi 16, 12; III Regi 2, 15 etc.)(BJ)”27
Chiar în stare de cădere şi fără a-L fi cunoscut pe Creator în chip nemijlocit, asemeni
protopărinţilor, oamenii ştiau că se cuvine să-I închine o parte din roadele munciilor, ca Aceluia
de la care vine tot binele. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune „Vezi cum Creatorul firii a pus în
conştiinţa omului cunoştinţa de Dumnezeu! Spune-mi, cine l-a adus pe Cain la această idee?
Nimeni altul decât cunoştinţa de Dumnezeu din conştiinţa lui”28
Există tendinţa de a socoti părtinitoare atitudinea lui Dumnezeu faţă de jertfele aduse. Dar
vedem că Abel alege cu grijă jertfa sa (cele întâi-născute ale oilor lui), în vreme ce Cain jert-
feşte la întâmplare (din roadele pământului). „Aduce deci sfinţitul şi preaînţeleptul Abel pe cele
socotite mai alese şi mai bune din turma sa. [...] Şi neignorând modul sfintei slujiri, a alăturat
grăsimea. Iar Cain nu face aşa, fiind foarte nepăsător. Cele mai alese dintre rodurile pământului şi
25
Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, Volumul II, traducere din limba latină de Andreea Stănciulescu,
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, pagina 162
26
The Expositor s Bible, Edited by the Rev. W. Robertson Nicoll, M. A., LL. D., New York, 1903, pagina 35
27
Sfantul Ambrozie, Idem
28
Sf. Ioan Gură de Aur Omilii la Facere, XVIII, 4, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Teoctist
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, PSB 21, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, vol. I- 1987,pagina 215
le-a dăruit plăcerilor sale, şi a ospătat pe Dumnezeul tuturor cu cele de calitatea a doua”29
Sfântul Maxim Mărturisitorul explică jertfa lui Abel, comparându-l pe acesta cu Sfântul
Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul: „Glas al lui Dumnezeu care strigă de la început în pustie,
adică în firea oamenilor, sau în lumea aceasta, este desigur orice sfânt, [...] (când) închină lui
Dumnezeu cu sinceritate, ca Abel, cele dintâi mişcări ale contemplaţiei sufletului, îngrăşate prin
virtuţi”30
Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune despre versetele 3-5 (în Filocalia 6, pag. 129-130)
următoarele: ,,După ce Dumnezeu a rânduit acestea intr-un chip înțelept, Adam alungat din rai a
avut copii, și-a isprăvit viața și a murit. La fel și cei născuți din el. Oamenii de atunci având
proaspătă amintirea căderii, deoarece aflaseră de ea de la Adam și Eva, cinsteau pe Dumnezeu ca
pe un Stăpân și se închinau Lui. De aceea Abel și Cain îi aduceau jertfe din avuțiile lor. Și
Dumnezeu a luat aminte la aducerea și jertfa lui Abel, dar nu și a lui Cain. Cain cunoscând
aceasta, s-a supărat până la moarte și acesta l-a dus până la pizmuirea și ucierea fratelui său. Dar
după aceea Enoh a plăcut lui Dumnezeu și a fost mutat de aici la El, iar Ilie a fost înălțat în car de
foc. Astfel după hotărârea dată contra lui Adam și a seminției lui și după alungarea lui, pe fiii lui
Adam care au plăcut Lui i-a cinstit cu mutarea și cu prelingirea vieții și i-a eliberat de
sărăcăciune; adică de întoarcerea în pământ și de coborârea la iad. Prin aceasta a arătat că dacă a
facut așa cu cei ce trebuiau să moară, sau, mai drept vorbind, să se preschimbe, de câtă slavă și
cinste și milă nu l-ar fi invrednicit pe Adam, lăsându-l să petreacă în rai, dacă n-ar fi călcat
porunca, sau, dacă după ce a călcat-o s-ar fi pocăit.”31
Nu ştim în ce fel a făcut vădită Dumnezeu alegerea Sa. O tradiţie explică alegerea prin
căderea unui foc din cer, care a mistuit jertfa lui Abel şi nu pe a lui Cain; după o altă tradiţie, fu-
mul jertfei lui Abel a suit către cer, iar al celei a lui Cain s-a risipit. Oricum, din textul biblic
reiese cu claritate că respingerea jertfei sale i-a fost bine cunoscută lui Cain.
Inima lui Cain se vădeşte încă de pe acum. Dumnezeu, însă, i-a cunoscut gândurile înaintea
oricărei manifestări văzute: „La Cain, răutatea n-a început să se manifeste când şi-a ucis fratele,

29
Sfântul Chiril, Scrieri, Partea a II-a, Glafire,traducere din grecește, introducere și note de subsol de Pr. Prof. Dr.
Dumitru Staniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, pagina 22
30
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia sau Culegere din scrierile sfinților părinți, care arată cum se poate omul
curăți, lumina și desăvîrși, III, traducere din grecește, introducere și note de subsol de pr. Prof. dr. Dumitru
Stăniloae, Membru al Academiei Române, Editura Humanitas, București, pagina 143
31
Episcop Calinic Botoșăneanul, Biblia în Filocalie, Antologie de texte biblice tâlcuite în Filocalia românească,
Volumul I, Editura Mitropoliei și Bucovinei, Trinitas, Iași, 1995, pag. 19-20
căci încă înainte Dumnezeu cel cunoscător al inimilor nu privise spre Cain şi spre jertfa lui, ci
răutatea lui a ieşit [doar] la iveală când l-a ucis pe Abel”. 32 „Supărarea lui Cain a fost îndoită; s-a
supărat nu numai că a fost respins, ci şi pentru că a fost primit darul fratelui său” 33. Invidia e un
păcat capital. Dar aici se manifestă chiar un păcat mai grav, împotriva Du- hului Sfânt, Cain
pizmuind harul decare s-a împărtăşit fratele său şi sporul acestuia în virtuţi.
,,Cain urmăreşte cu atenţia jucătorului la bursă reacţia lui Dumnezeu la primirea darurilor
de la Abel. Apare, astfel, prima formă de manifestare a concurenţei imperfecte. Cain acţionează
în planul gândurilor, înaintea acţiunii fizice. El se îngrădeşte singur în relaţia: concurenţa faţă
de Abel – contraprestaţia faptei bune. Cain îşi creează în minte scenarii, planuri şi reglementări
fără rost, într-un timp al umanităţii, când Dumnezeu stătea de vorbă cu ei faţă către faţă.”34

6: Şi Domnul Dumnezeu i-a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat şi de ce-ţi este faţa
posomorâtă?

,,Tristeţea lui Cain: Septuaginta nu aminteşte decât despre tristeţe, amărăciune, dar unii
comentatori creştini, plecând probabil şi de la Textul Masoretic (Cain s-a încins – mâniat la
Anania), vorbesc despre invidia şi mânia celui refuzat de divinitate (I Clement 4, 7)”35
Când privim la slujirea Domnului Hristos, vedem îndată că dacă nu ar fi murit pe cruce,
toate faptele Sale ar fi fost zadarnice în ce priveste întemeierea relatiei noastre cu Dumnezeu. Într-
adevăr, “a umblat făcând bine” întreaga Sa viață; însă prin moartea Sa a fost rupt voalul (Matei,
27,51). Nimic în afară de moartea Lui nu putea să facă aceasta. Dacă ar fi continuat până astăzi “să
umble făcând bine”, voalul ar fi rămas întreg și ar fi oprit apropierea slujitorului de “Cel mai sfant”.
„De ce te-ai mâniat şi de ce-ţi este faţa posomorâtă? ”- Cain se mânie și se supără pentru
diferența pe care Iehova o face între el si Abel. Putem vedea cum el pleacă pe falsa premisă pe
care o susținea în calitate de jertfitor si slujitor. Un păcatos făra scuză venind în prezența lui Iehova
32
Origen, PSB 7, Scrieri alese, Partea a II-a, Exegeze la Noul Testament. Despre rugăciune. Filocalia, Carte tipărită
cu binecuvîntarea Prea Fericitului părinte Iustin Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere de pr. Prof. T.
Bodogae, pr.prof. Nicolae Neaga și Zorica Lațcu, studio introductiv și note de subsol de pr. Prof. Teodor Bodogae,
Editura Institutului Biblic Și De Misune Al Bisericii Ortodoxe Române, București 1982, XXIX, 18, pagina 281
33
Sf. Ioan Gură de Aur Omilii la Facere, XVIII, V, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Teoctist
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, PSB 21, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, vol. I- 1987,pagina 217
34
https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/ratacitoarea-fugara-neiertare
35
SEP 1, p. 63
pentru a oferi o jertfă nesângeroasă nu putea fi văzut decât ca ca un păcătos de cel mai înalt grad.
,,Într-adevăr, a munict pentru a-și produce ofranda; dar ce-I cu asta? Poate munca unui păcătos să
revoce blestemul si pata păcatului? Ar putea satisface cerințele unui Dumnezeu infinit-sfânt? Ar
putea produce terenul necesar de acceptare pentru un păcatos? Ar putea da la o parte pedeapsa care
urmează păcatului? Ar putea deposeda moartea de boldul său, sau mormântul de biruința sa? Ar
putea face oricare dintre aceste lucruri? Imposibil. “Fără vărsare de sânge, nu exista iertare.” Jertfa
nesângeroasa a lui Cain, ca orice altă jertfă nesângeroasă, era nu doar inutilă, ci chiar abominabilă,
dupa estimarea divina. A demonstrat nu doar întreaga ignoranță a condiției sale, dar și ignoranța în
ceea ce privește caracterul divin. “Dumnezeu nu este slujit de mâini omenești, de parcă ar avea
trebuință de ceva”; și totuși Cain a crezut că El poate fi abordat astfel, - și aproape orice om religios
crede la fel. Cain a avut milioane de urmăritori, din epoca in epoca. Venerarea lui Cain a inundat
lumea. Este venerarea oricărui suflet neconvertit și este menținut de orice sistem religios de sub
soare. ”36

7: Dacă tu faci bine, nu vei fi oare bine primit? Dar de nu faci bine, păcatul stă pitit la uşă: pe
tine te pofteşte, dar tu cată să-i fii stăpân!”

Dacă tu faci bine, nu vei fi oare bine primit?: „text dificil, cu variante de traducere. Idee
posibilă: Chiar dacă jertfa sa n-a fost primită, Cain ar putea fi acceptat de Dumnezeu în virtutea
unor raţiuni care transcend jertfa în sine”37
Textul ebraic fiind corupt, versetul 7 ridică dificultăţi în traducere. S-ar putea înţelege că
Dumnezeu îi cere în mod imperativ lui Cain să biruie păcatul. Sfinţii Părinţi au arătat, însă, că
voia liberă a omului nu e niciodată îngrădită de către Creator. Acesta doar îl îndeamnă pe Cain să
lupte împotriva păcatului.
Liniştea este începutul curăţirii sufletului. „Căci n-ar putea împăca pe Dumnezeu cel ce nu
e în pace cu fratele său, ci în dezbinare şi ură”38. Dar Dumnezeu nu-şi uită făptura, nici chiar
căzută în mulţime de păcate. „Uită-te la iubirea de oameni a Stăpânului! Cum vrea să-i potolească
mânia şi furia şi să-i oprească furia prin cuvintele acestea! Văzându-i mişcările sufletului şi
cunoscându-i neomenosul gând de ucidere, vrea să-i potolească mai dinainte gândul, să facă
36
C. H. Mackintosh, Notes on the book of genesis, New York, 1880, pagina 63-64
37
BBVA, p. 26
38
Sf. Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XIII
linişte în mintea sa”39
,,Cain şi Abel au adus jertfe împreună, însă Dumnezeu a căutat spre Abel şi spre darurile
lui, iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat (Fac. 4, 4-5). Vameşul şi fariseul se rugau
împreună în biserică, însă vameşul a fost primit iar fariseul a fost dat la o parte. De unde aceste
diferenţieri? Din starea inimii.”40
„Prin credință” spune un scriitor al Noului Testament, „Abel a oferit un acrificiu mai
acceptabil decât Cain”. El a avut credința care a permis ca el să creadă că Dumnezeu este și că El
este un răsplătitor al celor care Îl caută cu sârguință. Atitudinea lui față de Dumnezeu era
sănătoasă; viața lui a fost o sârguință care căuta să-i facă plăcere lui Dumnezeu; și de la toate
aceste persoane, Dumnezeu primește cu bucurie recunoașterea. Când ofranda este adevărata
expresie a recunoștinței, iubirii, devotamentului sufletului, atunci este acceptabilă. Atunci când
este o simplă ofertă externă, aceasta înseamnă mai degrabă voaluri decât exprimă sentimentul
real; atunci când nu este înnobilat și redat semnificativ de către vreun act spiritual din partea
închinătorului, acesta este în mod clar fără niciun efect.

8: Şi Cain a zis către Abel, fratele său: „Să ieşim la câmp!” Şi a fost că-n timp ce erau ei pe
câmp, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.
„Abel, invidiat pe nedrept de fratele său, datorită binecuvântării lui Dumnezeu, este ucis
violent. Prin crima lui Cain se inaugurează o relaţie ostilă, care se va transmite apoi întregii
umanităţi. Dreptcredinciosul este victima pe nedrept duşmănită şi urmărită de cel nedrept, care-l
consideră un veşnic reproş adus sie însuşi (cf. Pilde 2, 12-20; I Ioan 3, 12; Matei 23, 35; Luca 11,
51). Ca arhetip al celui drept, pe nedrept urât şi ucis, Abel devine în literatura şi arta creştină
timpurie simbol al lui Iisus şi al Bisericii Sale, persecutat de fraţii Săi, iudeii necredincioşi”41
„Cain pune la cale crima împotriva fratelui său, îl atrage într-un deşert şi înfăptuieşte
crima încrezându-se în singurătatea locului, fapt nelegiuit şi nebunesc totodată, fiindcă a socotit
că este destul, pentru a-şi ucide fratele, să se ferească de văzul oamenilor, fără să-şi dea seama
că la omorul săvârşit de el Dumnezeu este martor. Socotesc că s-a gândit atunci, cum se gândesc

39
Sf. Ioan Gură de Aur Omilii la Facere, XVIII, 6, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Teoctist
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, PSB 21, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, vol. I- 1987,pagina 219
40
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, pp. 161-162
41
GEN, p. 333
şi acum mulţi, că Dumnezeu nu se îngrijeşte de cele pământeşti şi nu vede faptele oamenilor
sceleraţi. Fără îndoială că aşa s-a gândit, de vreme ce după săvârşirea crimei, chemat şi întrebat
de Dumnezeu, a răspuns că nu ştie nimic despre uciderea fratelui. Îl socotea pe Dumnezeu atât
de străin de faptele oamenilor, încât credea că poate acoperi cu minciuni o nelegiuire atât de
bestială. Dar socoteala lui a ieşit altfel. Căci pe Dumnezeu, despre Care-şi închipuia că nu i-a
văzut crima pe când o înfăptuia, L-a simţit că-L vede pe când era condamnat”42
Nil Ascetul (conform ,,Cuvânt ascetic) actualizează: „Iar dacă e careva din cei ce nu ştiu
încă să se lupte, să rămână nesupărat acasă, asigurându-şi neprimejduirea prin liniştea sa. Aşa
era Iisus al lui Navi, despre care s-a scris: Iar slujitorul Iisus, fiind încă tânăr, nu ieşea afară din
cort (Ieşirea 13, 11). Căci ştia din istoria lui Abel că cei ce pleacă la câmp sunt ucişi de fraţii şi
de prietenii după trup, pentru că ies la luptă înainte de vreme”
,,Să ieșim în câmp”- ,,a ales un loc pustiit de ierburi spre a săvârși uciderea fratelui?
Căci unde avea să-și omoare fratele, deât intr-un loc lipsit de roade? Firea, cunoscând de mai-
nainte aceasta, a îndepărtat semințele din locul unei astfel de nelegiuiri, căci nu se cuvenea ca
același pământ să primească și întinăciunea adusă de sângele fratelui omorât, lucru potrivnic
firii, și să zămislească și roade, ceea ce este potrivit firii. După dreptate zice, dar:,, Să ieșim în
câmp” și ni ,,Să mergem în grădină, unde pomii înfloresc, intr-un loc îngrijit și plin de roade.
Ucigașii de frate arată singuri că nu pot avea câștig de pe urma ticăloșiei lor și nici nu pot avea
roadă în mâinile lor, ca unii ce au slijit unei astfel de nelegiuiri și înșiși fug de bunătatea firii.
Asemenea Cain, părea a se teme ca nu cumva pământul darnic în roada cea bună să nu
stingherească săvârșirea tristei nelegiuiri și, prin obiceiul rodniciei bunătății prin care face să-i
odrălească felurite vlăstare și roade, să reînvie în chip tăcut iubirea frățească și înlăuntrul său,
cel ce se făcuse unealtă a ticăloșiei. ”43
Una dintre caracteristicile izbitoare ale acestui incident este rapiditatea cu care păcatele
mici generează păcate mari. Când Cain a mers în bucuria recoltării și a oferit primele sale
fructe, niciun gând nu poate fi mai depărtat de mintea lui decât omorul. Ar fi putut fi la fel de

42
Boethius și Salvianus, Scrieri, Articole teologice și mîngîierile filozofiei despre guvernarea lui Dumnezeu, carte
timpărită ci binecuvîntarea prea fericitului părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cuvînt înainte de
I.P.S. Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, traducere, note și comentarii de prof. David Popescu Editura
Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 1992, Despre guvernarea lui Dumnezeu, I, 6, pagina 196
43
Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, Volumul II, traducere din limba latină de Andreea Stănciulescu,
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, pagina 171
brusc pntru el cât și pentru Abel cel nesuspicios, însă germenul era în el. Păcatele mari nu sunt
atât de bruște pe cât par. Familiarizarea cu gândul rău ne alimentează sufletul pentru acțiuni
rele; iar un moment de pasiune, o pierdere de o oră de stăpânire de sine, o ocazie ispititoare, ne
poate grăbi în rău iremediabil. Și chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, gândurile invidioase și
răuvoitoare fac ca ofrandele noastre să fie la fel de dezastruoase ca cele ale lui Cain. Cel ce nu
iubește pe fratele său nu-L cunoaște pe Dumnezeu. Mai întâi să vă împăcați cu fratele vostru,
spune Domnul nostru, apoi veniți și oferiți-vă darul.
Cain nu a dorit să fie preventiv și s-a supus păcatului, și-a deschis sufeltul păcatului.
Luându-l cu sine la câmp pe Abel, l-a ucis, astfel înfăptuindu-se o crimă ne mai văzută până
atunci pe pământ. Prin aceasta unii cercetători văd acest pasaj ca o predominanță a agriculturii
contra păstoriei, ca început al gradului superior de cultură. Însă acest pasaj are o însemnătate
mai mare decât un simplu simbol istorico-cultural. Cain este primul om care a dat libertate
păcatului.Odată cu cu această primă crimă, a început ,,pârâul de sânge” ce se întinde pe
parcursul întregii istorii a omenirii, Cainii necontenit ucigând Abelii (Matei 23,35).
Tertulian socoteşte că, asemenea Evei, Cain a nesocotit virtutea răbdării: „De-a surda aş
scrie despre nerăbdare, dacă acel prim ucigaş şi prim fratricid, Cain, ar fi aşteptat cu suflet liniştit
şi răbdător faptul că jertfa sa n-a fost bineprimită de Dumnezeu, dacă nu s-ar fi mâniat pe fratele
său, dacă în sfârşit n-ar fi ucis pe nimeni”44
,,Odată scos afară din Rai, din comuniunea cu Dumnezeu,conflictul dintre cei doi [dintre om
și Dumnezeu]se acutizează, iar prin urmașii aestora se realizează cunoașterea răului prin dispariția
tragică a lui Abel, ucis de fratele său. Moartea spirituală sau despărțirea de Dumnezeu este cauza
morții fizice, concretizată prin dispariția prematură a celui de-al doilea fiu. Este primul semn că
avertismentul divin a început să se concretizeze.”45

9: Şi a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” Iar el a zis: „Nu ştiu; nu
cumva sunt eu paznicul fratelui meu?...”
Sfântul Ambrozie cel Mare ne spune ,,...răspunsul ucigașului <<Nu știu, au doară paznic
44
Tertulian în Apologeți de limba latină, carte timpărită ci binecuvîntarea prea fericitului părinte Iustin Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, traducere de prof. Nicolae Chițesc, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol și prof.
David Popescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 1981, Despre răbdare, V,pagina 187
45
Pr. Prof. Petre Semen, Introducere în teologia biblică a Vechiului Tetament, tipărită cu binecuv. Preafericitului Pr.
Daniel patriarhul Bor, Ed. Trinitas, Iași, 2008, pagina 104
fratelui meu sunt eu?>> . Acest cuvînt îi vădește și îndărătnicia, dar și mărturisește că de s-ar fi
socotit un frate bun, ar trebui să păzească iubirea. Căci pe cine altul ar trebui să păzească mai mai
vârtuos decît pe fratele său și în ce chip împlinea slujireade frate acela ce nu a cunoscut iubirea
frățească? Sau cine putea fi îndulpecat să dea ascultare firii, dacă nu arăta cinstire nici lui
Dumnezeu?...De aceea te învață Scripturile că rădăcina tuturor bunătăților este credința.”46
Atitudinea de răutate, de mânie invidioasă de care a dat dovadă Cain, a fost pusă în
practică soldându-se cu uciderea lui Abel. ,,Deși Abel este mort, el continuă să ne dea o mărturie
despre faptul că viața de credință este cea care contează (Evrei 11,4) ” 47 El se dezminte de datoria
de a avea grijă de fratele său nesocotindu-l pe judecător, considerându-se slobod de judecata Lui.
Cain necunoscând iubirea nu a cunoscut nici pe Ziditor, Ziditorul fiind cum ne spune
Apostolul ,,temelia noastră” (I Cor.3,11), iar orice am zidi pe această temelie, ea singură face să
rodească fapta noastră și aduce răsplata bunătății.
,,Cain, mai înainte de a ucide pe fratele său, ştia că uciderea de frate este păcat. Iar despre
faptul că el ştia că este păcat, ascultă ce se spune (Facere 4, 8): Pentru ce — deci — tragi pe
fratele tău din pământul părintesc şi-l duci pe el în câmp? Pentru ce îl duci în loc pustiu? Pentru
ce îl laşi fără de apărare? Pentru ce îl îndepărtezi de privirea părintească? Pentru ce ascunzi fapta
ta cea urâtă, dacă nu te temi de păcat? Pentru ce şi după săvârşirea uciderii, când te întreabă pe
tine Dumnezeu, te mânii şi dai mărturie mincinoasă? Căci atunci când Dumnezeu a
întrebat: Unde este Abel, fratele tău?, tu spui: Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?  (Facere
4, 9) De aici se vede că a săvârşit Cain uciderea cu conştiinţa limpede că aceasta este păcat. ”48

10: Şi a zis Domnul: „Ce-ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă spre Mine din pământ.
„Abel este prototipul omului drept ucis fără vină/fără motiv, al cărui sânge va fi răzbunat
(Matei 23, 35); el îl prefigurează pe Iisus, al cărui sânge îi a răscumpăra pe păcătoşi (Evrei 12,
24). Versetul a fost folosit pentru a susţine credinţa în supravieţuirea celui drept după moarte
(Philon, Deter. 69-95)”49 În majoritatea religiilor şi culturilor, sângele (ebr. dam) era considerat

46
Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, Volumul II, traducere din limba latină de Andreea Stănciulescu,
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, pagina 173-174
47
William MacDonald, Comentariu biblic al credinciosului, Vechiul Testament, traducerea din engleză,
tehnoredactarea compiuterizată și grafica de Doru Motz,Christliche Literatur-Verbreitung e. V. Postfach, Bielefeld,
2002, pagina 36
48
Sfântul Iov de la Poceaev, Viața, Cuvinte de învățătură, Acatistul, traducere de Gheorghiță Ciocoi, Editura Sophia,
Cartea Ortodoxă, București, 2008, pp. 66
49
SEP 1, p. 63
sediul vieţii şi al forţei vitale; în această calitate aparţinea lui Dumnezeu şi, ca atare, orice
vărsare de sânge nevinovat reprezenta o nelegiuire împotriva divinităţii (Facerea 9, 5 ss.; Ieşirea
20, 13; Deuteronom 5, 17). Sângele nevinovat cere răzbunare (Facerea 4, 10; II Macabei 8, 3;
Iov 16, 18) şi apasă ca un Blutschuld asupra celui vinovat (Ieşirea 22, 1; Deuteronom 10,
10; I Regi 25, 26-33)”50
Cain și Abel au fost nevoiți să trăiască într-o lume neîncăpătoare, unde cel puțin unul
dintre ei a crezut că nu e loc și pentru celălalt. Răul făcut de primii oameni se înmulțește prin răul
făcut mai departe de urmașii lor, ca o dureroasă lipsă a binefacerii cuprinsă în binele care părea
pierdut, diluat, dizolvat de atracția negativă a unui „rău” ales fără vreo urmă de chibzuială. Și
totuși, chiar în această cea mai nenorocită clipă a umanității, Dumnezeu nu-i uită pe cei în
greșeală, nu-i părăsește.51
Ca şi atunci când l-a întrebat pe Adam, Dumnezeu nu caută nici acum să afle ci,
dimpotrivă, să-i arate lui Cain că fapta lui e cunoscută şi, astfel, să-l aducă la pocăinţă. Dar, tot
ca şi Adam odinioară, Cain nu-şi recunoaşte păcatul.
După prima crimă a omenirii, uciderea a devenit unul dintre păcatele strigătoare la cer;
„Abel se ruga nu numai prin tăcere, ci şi prin moartea lui; că sângele lui dădea drumul la o voce
mai puternică decât trâmbiţa”52 Sângele lui Abel a strigat către Dumnezeu pentru răzbunare, dar
cel al lui Hristos strigă lui Dumnezeu pentru milă; prin urmare, acesta din urmă strigă la sângele
care vorbește lucruri mai bune decât cel al lui Abel. Pământul a ascuns sângele lui Abel, dar nu
și-a putut înăbuși vocea pentru ca Dumnezeu să nu îl poată auzi.
11-12: ,,Şi acum, blestemat să fii de pământul ce şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta
sângele fratelui tău. Când vei munci pământul, el nu-ţi va mai da puterea lui; rătăcitor vei fi şi
fugar pe pământ!”
Prin bunătatea lui, Dumnezeu nici nu l-a pedepsit pe Cain, ci doar i-a declarat consecințele
firești ale acțiunilor sale. „Că trupul, dacă nu are sprijinul său firesc, trebuie neapărat să se
vânzolească şi să tremure”53
50
GEN, p. 333
51
https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/un-pas-catre-eternitate
52
Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, Partea a III-a, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Teoctist Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, PSB 23, Editura Institutului Biblic
si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, Omilii la Matei, XIX, 3, pagina 248
53
Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea I, PSB 17, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Iustin Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, Omilii şi cuvântări, XIV, 5, pagina 504
 Pe măsură ce păcatul crește, consecințele vor crește și ele negreșit . „Neamul lui Adam,
căzând din poruncă şi făcându-se vinovat de păcate, e zbuciumat de gânduri nestatornice şi e plin
de frică şi de tulburare, însuşi vrăjmaşul învăluind tot sufletul care nu s-a născut din Dumnezeu,
în pofte şi plăceri felurite,învârtindu-l ca pe grâu cu o lopăţică”54
Puterea judecății a făcut ca pământul pătat de sânge să își piardă roadele de dinainte. Așa
că vinovatul de crimă, Cain nu mai putea să rămână în acel loc. Blestemul care a fost atras de
primii oameni [Adam și Eva] căzuse doar asupra pământului și indirect asupra omului; totuși,
de această data prin ducerea păcatului la alt nivel până la omucidere, blestemul lui Dumnezeu
îl vizează direct pe om, el cade deja asupra ucigașului de frate. Dar din iubirea lui Dumnezeu
pentru om el nu dă un bluestem absolut, ci folosește blestemul izgonirii, în puterea căruia
pământul în calitate de îndeplinitor a voiei lui Dumnezeu , nu maid ă roadele sale lui Cain, el
fiind costrâns să rătăcească.
Sfântul Simeon Metafrastul ne spne ca: ,,..Domnul înuși îi arată pe cei ce ascultă de vocile
celui rău, ca păstrând chipul lui Cain. Căci mustrându-i pe aceia zice <<Voi vreți să faceți poftele
tatălui vostru, omorâtotul de oameni. Căci acela de la început a fost omorâtor de oameni și întru
adevăr n-a stătut>> (Ioan VIII, 44).”55

13-14: Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: „Pedeapsa mea e mai mare decât aş putea eu să
duc. Dacă Tu mă izgoneşti astăzi de la faţa pământului, şi de la faţa Ta voi fi ascund; rătăcitor
voi fi eu şi fugar pe pământ, şi va fi că oricine mă va întâlni, mă va ucide
SEP 1 traduce aici: Mi-e prea mare vina, ca să fiu iertat. Anania se apropie de textul
ebraic, în cazul de faţă. „Philon interpretează diferit: Prea mare este pedeapsa mea, de a fi lăsat
liber (Deter. 141-150; Confus. 165); o temă specific philoniană: nu este bine pentru păcătos să
rămână nepedepsit. După Didim, Cain îl roagă pe Dumnezeu să nu-l părăsească (ad locum)”56
Şi l-a pedepsit imediat, nu atât pentru crimă, cât pentru necuviinţa lui; căci Dumnezeu nu-l
scârbeşte atât de mult pe cel care păcătuieşte cât pe cel care este necuviincios.
54
Sf. Simeon Metafrastul, Filocalia sau Culegere din scrierile sfinților părinți, care arată cum se poate omul curăți,
lumina și desăvîrși, volumul VI, traducere, introducere și note de pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Membru al
Academiei Române, Editura și tipografia Institutului biblic și de misiune ortodoxă, București, 1976
Parafrază la Macarie egipteanul, 52, pagina 324
55
Episcop Calinic Botoșăneanul, Biblia în Filocalie, Antologie de texte biblice tâlcuite în Filocalia românească,
Volumul I, Editura Mitropoliei și Bucovinei, Trinitas, Iași, 1995, pag. 20
56
SEP 1, pp. 63-64
 Ucigândul pe Abel, Cain rămâne singur, nemaiavând alți adversari închipuiți continuând
să își arate răutatea prin plângerile sale(Pedeapsa mea e mai mare decât aș putea eu să duc) 57. În
plus, el a creat , de asemenea, drame și tragedii pe care Dumnezeu nu și le-a imaginat. El credea
că Dumnezeu îl va pedepsi la fel cum ar tinde el să pedepsească.
Având în vedere pedeapsa grea, încăpățânarea lui Cain a încetinit și a căzut în rău și în
disperare. Din cauza deznădejdii, dorința lui Cain[şi va fi că oricine mă va întâlni, mă va ucide]
era criminală, de aceea ea nu a putu fi îndeplinită. Fiind un criminal pedepsit, el trebuia să fie o
pildă ce avea rolul să îi prevină pe urmașii săi. În același timp plângerea lui Cain ne arată faptul că
el are părere de rău pentru consecințele păcatului pe care l-a săvârșit ci nu pentru vinovăția lui.
Ucigașul lui Abel consideră că pedeapsa primită este prea grea. S-ar putea înţelege că el
spune: Vina mea este prea mare ca să mi se poată ierta, ceea ce ar fi un păcat mai greu,
deznădejdea de a mai primi iertarea divină, păcat împotriva Duhului Sfânt. „Mai există încă şi o
altfel de tristeţe, mai blestemată, care împinge sufletul păcătos nu la îndreptarea vieţii şi la
alungarea patimilor, ci la cea mai pierzătoare disperare; aceasta l-a împiedicat pe Cain de la
căinţă”58
Cain se temea ca gândurile lui vor veni asupra lui ca un bumerang. A simțit consecințele
acțiunilor sale care nu vor fi iertate. Deoarece sufletul său nu conține nici o esență a iertării, se
avântă singur în mirajul răzbunării propriilor acțiuni. El crede că se va pierde, acesta fiind
rezultatul gândurilor(consecințelor) sale care nu reușesc să îi liniștească sufletul. Va fi un fugar,
doar dacă nu se zărește nici un dușman în spațiul și timpul scriptural.
Sfântul Ambrozie spune „nimic nu aruncă sufletul în robie (mai mult) decât frica de
moarte. Cum să se ridice deasupra urâciunilor simţirea de rând şi josnică, înecată în băltoaca
slăbiciunii şi în poftele acestei vieţi?”fiind arătat faptul că ucigașului îi este teamă de moarte, nu de
căință59

15: Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci oricine-l va ucide pe Cain, înşeptită răzbunare va

57
Vedem aici faptul că de la prima pedeapsa care se răsfrânge asupra omului, Dumnezeu nu împovărează omul cu
mai mult decât poate el duce.
58
Sf. Ioan Casian, Scrieri alese, PSB 57, carte tipărită cu aprobarea Sfîntului Sinod al BOR, traducere de prof. Vasile
Cojocaru și prof. David Popescu, prefață , studiu introductiv și note de profesor Nicolae chițescu, Editura
Institutului Biblic și de misiune al BOR, București, 1990 Aşezămintele mânăstireşti, IX, 9, pagina 224
59
Sf. Ambrozie,Scrieri, Partea a II-a, PSB 53, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Teoctist Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, Scrisori, traducere și note de prof. David Popescu, Editura și tipografia Institutului biblic
și de misiune ortodoxă, București, 1994 XXXVII, 31,pagina 178
cădea asupră-i. Şi Domnul Dumnezeu i-a pus lui Cain un semn, ca tot cel care-l va întâlni să nu-l
omoare. ”
Răzbunarea va veni asupra lui înșeptit(adică în mod complet, total). Prin amenințarea cu o
pedeapsă dură (nu în sensul răzbunării), Iehova ar fi controlat duhul răzbunării personale și ar fi
prevenit răzbunarea sângeroasă. Iar ,,Și Domnul a pus un semn asupra lui Cain”, mai bine, Și
Domnul a desemnat un semn pentru Cain. Aici nu se referă la un semn pe el, care prin
identificare ar fi constituit mai degrabă un pericol decât un beneficiu, ci un oarecare /oth (Ieșirea
39,7-8), care servea rolul de făgăduință către el că va beneficia de protecția Domnului.
Dumnezeu facuse din mila un scop pentru familia umană, și astfel chiar și ucigașul de frate ar
avea loc de pocăință și ar putea obține iertarea lui Dumnezu dacă ar vrea.

După Ieronim sensul ar fi următorul: Cine te va ucide îţi va face un bine, pentru că te va
elibera de nenumăratele mustrări. Unii comentatori presupun un punct după va ucide. Atunci
sensul se schimbă: Cain va plăti şapte răzbunări. Plecând de aici: Cain va fi pedepsit la a şaptea
generaţie, prin Lameh; Cain va fi pedepsit de şapte ori pentru şapte greşeli (invidie, necinste,
crimă, fratricid, crimă primordială, întristarea părinţilor, minciună). Cele şapte pedepse: munca
pământului, nerodnicie, geamăt, tremur, exil pe pământ, exil de la faţa lui Dumnezeu, semnul
infamant (cf. Vasile, Ep. 260). Textul Masoretic spune:Cine-l va ucide pe Cain, acesta va fi
răzbunat de şapte ori”60

După văicăreala fugarului, că își va pierde viața, Domnul a liniștit teama care pusese
stăpânire în sufletul lui; El a pus semn protector asupra lui Cain, dar și un blestem asupra oricui
l-ar fi omorât; odată plecat de la fața Domnului cu fața desfigurată de crimă, Cain, trebuia să se
folosească de semn, ca nimeni dintre care se va întâlni cu el , să nu-l ucidă , chiar de ar fi vreo
fiară sălbatică sau vreun frate de al său. După aceasta Cain a plecat din prezența lui Dumnezeu,
această plecare constituind cea mai ristă plecare din istoria omenirii.

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte pe larg acest loc în Omiliile sale la Facere; tâlcuire pe
care vom încerca s-o rezumăm aici. Numărul şapte este întrebuinţat spre a indica un număr mare.
Se arată astfel cât de gravă e fapta lui Cain şi cât de înfricoşătoare urmarea. Văzând zbuciumul
lui Cain, oricine îi va cunoaşte fapta şi se va îngrozi de urmări. De aceea, de l-ar ucide, pe el sau
pe oricare altul, pedeapsa ar fi amplificată, căci era avertizat asupra consecinţelor.

60
SEP 1, p. 64
 „Semnul” lui Cain este simbolul cel mai aparent al caracterului său ambivalent și marginal.
Deși îl denumește pe Cain ca pe un „criminal”, Dumnezeu îl desemnează în acest fel tocmai
pentru ca nimeni să nu-l omoare (Gen 4:15). ,,Conform lui D. Alan Aycock, această „stigmă” îl
identifică pe Cain ca fiind o persoană nu tocmai umană (una care nu trebuie să fie ucisă, deși el
este un criminal), un mediator antisocial care nu este nici uman, nici divin. ”61

În plus, acel ce ucide ia asupra sa şi păcatele pentru care victima n-a mai putut să se
căiască. Iar Cain a săvârşit şapte păcate, nu unul. După Sfântul Chiril al Alexandriei, acestea au
fost: 1) nu a deosebit în chip drept; 2) nu şi-a îndreptat greşeala; 3) a pizmuit; 4) a fost viclean; 5)
a ucis; 6) L-a minţit pe Dumnezeu; 7) a socotit că va scăpa fără voia lui Dumnezeu de pedeapsă.
Sunt posibile şi alte clasificări ale păcatelor săvârşite de Cain.
Nu ştim ce semn i-a fost pus fratricidului, locul biblic fiind obscur. Credem, totuşi, că e
vorba de tremurul şi zbuciumul de care s-a amintit, semn vizibil oricui.
Sfântul Ambrozie ,,Și punând semn asupra lui Cain, spre a nu-l omorî cineva, a voit să-l
întoarcă pe cel greșit și pentru binele său să-l cheme la îndreptare, căci și noi mai lesne ne lipim de
aceia de la care luăm iertare”62

16: Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de
Eden.

Ținutul Nod sau Pământul Nod  (în ebraică ’eretz-Nod) este un loc evocat

în Geneza / Facerea, situat „la răsărit de Eden”, care este situat în Afganistanul de astăzi. Cain s-
a dus acolo, după ce l-a ucis pe fratele său Abel, apoi a construit acolo cetatea Enoh, denumită
așa după fiul său, Enoh.63

În timpul acela răspândirea geografică a omului era foarte mica. După plecarea lui Cain din
locul unde a ucis pe fratele său și după căsătoria lui cu sora sa, copii lor nu s-au mai căsătorit cu
cei ai celorlalți copii ai lui Adam și a Evei (Sfântul Efrem în Tâlcuiri la Facere). Astfel se
formează cele două linii paralele de genealogie: Abelii, adică cei ce au în ei chipul oamenilor ce

61
Ronald A. Simkins and Stephen L. Cook, The social world of the hebrew bible: Twenty-five yars of the social
sciences in the academy, Semeia 87, published bu The society of biblical literature, Atlanta, 1999, pagina 55
62
Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuiri la Facere, Volumul II, traducere din limba latină de Andreea Stănciulescu,
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, pagina 179-180

63
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Ainutul_Nod#cite_note-2
au urmat lui Dumnezeu și Cainii, adică cei ce s-au înstrăinat de El sau, cum îi numește Fericitul
Augustin, Cetatea lui Dumnezeu și Cetatea Oamenilor.

E o sporire a răului: „Dacă Adam s-a ascuns de la faţa lui Dumnezeu, Cain, mai păcătos şi
mai nelegiuit decât Adam, a plecat de la faţa lui Dumnezeu”64

17: Şi Cain a cunoscut-o pe femeia sa; şi ea, zămislind, l-a născut pe Enoh; şi a zidit o cetate şi a
numit cetatea după numele fiului său, Enoh.
Oricât de mare era crima lui și jignirea, pricinuită curățeniei și sfințeniei iubirii frățești, dintre
frații și surorile, dar și generațiile următoare, ce se înmulțise până la vremea acea, s-au găsit oameni
care s-au hotărât să urmeze pe Cain în țara izgonirii. Aici i se născu un fiu pe care l-a numitt Enoh.
Depărtat de cealaltă obște omenească, lasat în voia propriei sale soarte, Cain, trebuia să se lupte cu
natura și cu condițiile extreme de trai. Prin muncă grea pentru asigurarea existenței a fost primul om
care a zidit un oraș ca început al vieții stabile și culturale.
Enoh este un prin semn al unei posibile împăcării, al unei restaurări abia întrezărite, o
primă rază de soare într-un răsărit care abia se luminează atunci când norii apăsători și
întunerecul nopții par a mai fi prea puternici pentru raza suavă a soarelui. „Și a plăcut Enoh lui
Dumnezeu și apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu” (Facerea 5,24). Indiferent de
ceea ce teologia înțelege prin „mutarea” lui Enoh, acțiunea în sine este unilaterală. Enoh Îi este
plăcut lui  Dumnezeu și, din acest motiv, soarta acestuia e deosebită de cea a altora, fără însă ca
Enoh, omul, să fie în mod vădit parte activă a unui dialog, să se manifeste într-un fel oarecare.
Enoh este un simbol implicit al speranței, o dovadă că oamenii pot să placă Domnului, că nu este
totul pierdut. Însăși acest fapt al „mutării” hotărâte de Dumnezeu constituie semnul unei posibile
restaurări definitive, în care cerul și pământul se unesc iarăși în infinitul fără orizonturi al raiului
desăvârșit. 
Enoh înseamnă îndemânatic, începător, alte traduceri posibile părându-ni-se nepotrivite
pentru el. Interesant că primul erou civilizator amintit de Biblie este Cain, primul care zideşte o

64
Origen, Scrieri alese, Partea I, PSB 6, Din lucrările exegetica la Vechiul Testament, Carte tipărită cu binecuvântarea
Prea Sfințitului Părinte Iustin Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere de pr. Prof. Teodor Bodogae, pr. Prof
Nicolae Neaga și Zorica Lațcu, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981,
Omilii la Cartea Ieremia, XVI, 4, pagina 424
cetate. Depărtat de Dumnezeu, el simte nevoia de protecţie prin ziduri, ca şi dorinţa de a dobândi
o anume nemurire prin lucrarea sa. Ridicarea unei cetăţi mai sugerează vremuri în care numărul
oamenilor ajunsese destul de mare. „Atribuirea rolului de civilizator, fondator al primului oraş,
are pentru autor […] valoare simbolică, aceeaşi pe care o vom regăsi şi în relatarea […] turnului
lui Babel (11, 1-9) – condamnarea vieţii urbane şi un argument pentru degenerarea umanităţii
primitive prin extinderea caracterului violent”65
,, 66După trecerea a numeroase generații și secole, preocuparea față de lucrările
dumnezeiești s-a manifestat prin omul Enoh. Acest om remarcabil nu a trecut prin experiența
morții; viața lui de părtășie cu Dumnezeu s-a încheiat prin înălțarea sa la cer.”

Concluzie

Cain a ucis pe fratele său, Abel, din pizmă, căci uciderea a fost urmarea pizmei; şi l-a ucis
pe el luându-l cu sine în câmp. Însă ce a grăit lui Dumnezeu, Care pe toate le vede în
ascuns? Unde este Abel, fratele tău? Acela Care pe toate le cunoaşte l-a întrebat nu după cele
nevăzute, ci ca să aducă pe ucigaş la pocăinţă, spunînd: Unde este Abel, fratele tău? Însă el a
răspuns: Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu? Lasă asta, tu nu eşti păzitor; atunci de
ce l-ai ucis? Însă recunoşti acum şi că nu ai fost păzitorul fratelui. Tu ai fi fost dator să-l şi
păzeşti pe el. Dar ce i-a mai spus Dumnezeu lui? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine
din pământ. În acel ceas l-a vădit pe el şi i-a rânduit lui pedeapsă nu numai pentru ucidere, cât şi

65
GEN, p. 334
66
Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Ed. Cartea creștină, Oradea, 2008, pagina 27-28
pentru nepocăinţă; pentru că Dumnezeu urăşte nu doar păcatul, ci şi lipsa de ruşine. Deci Cain,
căindu-se mai pe urmă, nu a fost primit de către El. Căci ce grăieşte (Cain)? Pedeapsa mea este
mai mare decât aş putea-o purta. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de
la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ. Când Dumnezeu i-a spus: zbuciumat şi fugar
vei fi tu pe pământ (Facere 4, 12), în acel chip i-a hotărât lui straşnică şi grea pedeapsă. Nu te voi
lipsi - spune - pe tine de viață, dar ca adevărul să nu fie dat uitării, îţi voi face ţie lege în care toţi
să poată citi, pentru ca nenorocirea ta să se facă învăţătură iubitorilor de înţelepciune. Şi Cain
mergea pretutindeni ca o lege vie, ca un stâlp mişcător, lipsit de pace şi doar dându-i-se lui glas
să sune precum o trâmbiţă. Nimic să nu faci, părea a spune el, din ceea ce am făcut eu! El este
supus pedepsei pentru nepocăinţă; osândit pentru păcat, pentru că nu l-a mărturisit el însuşi, ci a
fost vădit întru el. Dar dacă el şi-ar fi mărturisit păcatul, acesta ar fi fost şters de către Dumnezeu.
Şi cunoaşte deci: Cain printr-un cuvânt ar fi călcat păcatul său.