Capitolul II Minunile și Teologia Sfântului Ilie

2.1 Minunile Sfântului Ilie

2.2.1 Învierea copilului femei din Sidon

Și când a ajuns la porțile cetății, iată o femeie văduvă aduna vreascuri și a chemat-o Ilie și
i-a zis: „ Adu-mi puțină apă ca să beau!” Și s-a dus ca să-i aducă, dar Ilie a strigat-o și i-a zis:
„Adu-mi și o bucată de pâine să mânânc!”(III Regi 17, 10-11). Dar mijloacele ei erau cele mai
sărăcăcioase, și ea luptându-se între dorința de a da ospitalitate călătorului istovit și conștiința
propriei sale sărăcii, i-a zis: „Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici-o fărâmitură de pâine,
ci numai o mână de făină într-un vas și puțin untdelemn într-un ulcior. Și iată, am adunat câteva
vreascuri și mă duc să o gătesc pentru mine și pentru fiul meu, să mâncăm și să murim!”Atunci i-
a zis Ilie: „Nu te teme, ci du-te și fă cum ai zis; dar fă mai întâi de acolo o turtă pentru mine și
adu-mi-o, iar pentru tine și fiul tău vei face mai pe urmă. Că așa zice Domnul Dumnezeul lui
Israel: Făina din vas nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina până în ziua în
care va da Domnul ploaie pe pământ!”(III Regi 17, 12-14). Sfântul Ilie nu vrea să moară copilul ,
cere prima dată ca el să manânce , acesta cunoscând bogăția Stăpânului Său . 1
Auzind această veste îmbucurătoare, femeia s-a grăbit să împlinescă rugămintea
călătorului, iar pe Ilie l-a poftit în casa sa. „Și s-a hrănit ea și el și casa ei o bucată de vreme. Căci
făina din vas n-a scăzut și untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul Domnului,
grăit prin Ilie” (III Regi 17, 15-16). Văduva aceasta sărmană , lipsită de toate a ajuns să aibă
necontenit de toate pentru că a primit pe profet . De aceea și Hristos spunea : ,, Cel ce primește
profet în nume de profet , acela plată de profet va primi ’’ ( Matei 10 , 41 ) . 2
Femeia aceasta, aparținuse cândva categoriei de oameni înstăriți, deoarece casa ei avea o
încăpere amenajată pentru oaspeți, mai aranjată și care era osebită pentru cugetare și rugăciune.
În această adăpostire săracă acum, dar ospitalieră, marele prooroc și-a găsit odihnă și întărire, și
ospitalitatea văduvei a fost într-adevăr răsplătită printr-o minunată sporire a făinei și a
1
Sf. Ioan Gură de Aur , PSB 14 , Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți ed.Basilica ,
București 2015 , p.582
2
Sf . Ioan Gură de Aur , Omilii la Facere , XLII , 6 Apud . Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților
Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 , p.161
undelemnului al ei, și chiar prin readucerea la viață a fiului ei, care era așa de tare bolnav, că „n-a
mai rămas suflare într-însul” (III Regi 17, 17).
După aceasta s-a îmbolnăvit copilul femeii, stăpâna casei, și boala lui a fost atât de grea,
că n-a mai rămas suflare într-însul. Și a zis ea către Ilie: „Ce ai avut cu mine, omule al lui
Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomenești păcatele mele și să-mi omori fiul?” .Femeia
interpretează nenorocirea ca o pedeaspă pentru păcatele ei, pe care prezența omului sfânt pare a i
le aminti lui Dumnezeu. Iar Ilie i-a zis: „Dă-mi pe fiul tău!” Și l-a luat din brațele ei și l-a suit în
foișorul unde ședea el și l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul și a zis: „Doamne
Dumnezeul meu, oare și văduvei, la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?”
La vederea minunii, femeia s-a aruncat la picioarele lui și a strigat :,, cu adevărat u ești
om a lui Dumnezeu ,, și a slăvit până la moarte pe Dumnezeu și pe profet. Și suflând de trei ori
peste copil, a strigat către Domnul și a zis: „Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul
acestui copil în el!” Și a ascultat Domnul glasul lui Ilie; și s-a întors sufletul copilului acestuia în
el și a înviat. Și a luat Ilie copilul și s-a pogorât cu el din foișor în casă și l-a dat mamei sale și a
zis Ilie: „Iată, copilul tău e viu!” Atunci a zis femeia către Ilie:” Această minune este o prefiurare
a botezului creștin, prin care neamurile, odinioară moarte revin la viață.,,Pe fiul văduvei, adică
neamurile păgâne, l-a înviat nu Tatăl singur fără Fiul , nici Tatăl și Fiul fără Duhul , ci întreaga
Treime’’3.
Acum cunosc și eu că tu ești omul lui Dumnezeu și cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu
este în gura ta!” (III Regi 17, 17-24). ,, Văduva a fost interpretată alegoric în tradiția creștină ca
reprezentând Biserica , ivită dintre neamurile văduvite , până la Hristos , de Legea și Cuvântul
lui Dumnezeu . ’’ 4 Sfântul Ioan Gură de Aur observă că apa , undelemnul făina și cele două
lemne din casa văduvei sunt tocmai adevărata comoară a Bisericii noastre . Apa deoarece ea este
Botezul , undelemnul pentru că este mirungerea iar făina pentru că ea prefigurează Euharistia ,
pe când cele două vreascuri de lemne din casa văduvei este o prefigurare a Cruci Mântuitorului .
5

Evenimentele acestea prezintă unul din minunatele exemple, cum bunătatea inimii își
găsește neașteptată răsplătire. Poate că această întâmplare și servește de temelie a marii
3
Pr. Ioan ..
4
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.165
5
Sf. Ioan Gură de Aur , PSB 14 , Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți ed.Basilica ,
București 2015 , p.585
binecuvântări exprimată de Proorocul proorocilor, că: „Cel ce va da de băut unuia din aceștia
mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata
sa” (Matei 10, 41-42).
Dar Mântuitorul a făcut o tălmăcire și mai directă a acestei istorisiri, care ne și arată
particularitatea ei cea mai înaltă și mai uimitoare. 6 „Multe văduve erau,”a zis Mântuitorul, „în
Israel în zilele lui Ilie, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât s-a făcut foamete mare
peste tot pământul, și către nici una din ele n-a fost trimis Ilie, ci numai către o văduvă din
Sarepta Sidonului”(Luca 4, 25-26).

2.2.2 Jertfa primită a lui Ilie

În istoria poporului Israelit a apărut o mare criză și trebuia să se folosească de această

criză în interesul religiei celei adevărate. Proorocul, folosindu-se de nenorocirea pe care a
produs-o asupra întregului popor impresia zguduitoare și fără să vrea a făcut pe oamenii cei mai
evlavioși să-și simtă apostazia lor față de Iehova. Ilie a propus să se facă o probă obștească prin
aducerea de jertfe, cu condiția ca: Dumnezeul care va auzi mai degrabă rugăciunea și va pogrî
foc din cer pentru arderea jertfei, Acela să fie socotit Cel adevărat.
Ahab izbit de neașteptata apariție a lui Ilie și dorind, se pare, să șteargă puterea acestei
impresi, a primit propunerea și a chemat pe toți sacrificatorii lui Baal, în număr de 450 și pe cei
400 de la templul Astartei, pe muntele Carmel.7
Israel oscila între slujirea adevăratului Dumnezeu și slujirea lui Baal, dar nu căzuse încă
cu totul în mrejele acelei idolatrii, ce voia să o introducă în mijlocul lui Ahab și mai ales Izabela.
Și, iată, acum trebuia să aibă loc proba, pentru că adevărata religie întrece idolatria.
Ahab a dat poruncă, ca la locul probei să vină toți sacrificatorii lui Baal și să se adune tot
poporul. Ilie avea să se prezinte singur contra a sute de sacrificatori și a mii de închinători la
idoli. Împrejur domnea liniște deplină, când s-a ivit marele prooroc Ilie și, tot poporul îl aștepta
în tăcere. „Atunci s-a apropiat Ilie de popor și a zis: Până când veți șchiopăta de amândouă
picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați Lui! Și dacă este Baal, urmați aceluia.

6
Istoria Biblică, Vechiul Testament, A. P. Lopuhin, tomul al treilea, ed. Intitutului biblic, Buc, 1945, p. 508
7
Istoria Biblică, Vechiul Testament, A. P. Lopuhin, tomul al treilea, ed. Intitutului biblic, Buc, 1945p. 510.
 Poporul însă n-a răspuns nimic. Și a zis Ilie către popor: „Prooroc al Domnului am rămas
numai eu singur, iar prooroci ai lui Baal sunt patru sute cinci zeci de oameni și prooroci ai
dumbrăvilor Astartei patru sute. Dați-ne doi junci; ei să-și aleagă unul, să-l taie bucăți și să-l
pună pe lemne, dar foc să nu ațâțe; iar eu voi găti pe celălalt vițel și-l voi pune pe lemne și foc nu
voi ațâța. Apoi voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului
Dumnezeului meu. Și Dumnezeul care va răspunde cu foc, acela este Dumnezeu. Și a zis Ilie
proorocilor lui Baal: Să vă alegeți un junc și să-l gătiți voi înainte, căci sunteți mai mulți, și să
chemați numele dumnezeului vostru, dar foc să nu ațâțați (III Regi 18, 21-25).
Dumnezeu nu vrea , să fie cinstiți dumnezei falși , iar ei nu voiau să se închine în fața
adevăratului Dumnezeu . Dar ei însă făcând și una și alta , nu și-au păstrat duhul statornic nici
pentru unul dar nici pentru celălalt .8 ,, În viața duhovnicească schiopătatul pe două picioare este
simbol al unei inimi împărțite , din care doar o parte îi este data Domnului . Dar o inimă
împărțită nu poate fi ( partea Domnului ) ’’ 9
Sacrificatorii lui Baal au zidit jertfelnicul și au pus lemne, peste ele juncul și au chemat
numele lui Baal. Era dis-de-dimineață. Când a început să se ivească soarele, divinizat nebunește
de păgâni, atunci sacrificatorii idolatri începuseră să salute apariția acestei personificări a zeului
lor cu jocuri sălbatice, cu descântece și strigăte: „Baale, auzi-ne pe noi!” Dar, negreșit, n-a fost
nici glas, nici răspuns. Și săreau împrejulul jertfelnicului pe care-l făcuseră. Iar pe la amiază, Ilie
a început să râdă de ei și să zicea: Strigați mai tare, că doară-i dumnezeu! Poate stă de vorbă cu
cineva, sau poate se îndeletnicește cu ceva, sau este în călătorie, sau poate doarme; strigați tare să
se trezească! (III Regi 18, 26-27).
,, Ilie ironizează modul antropomorf în care era imaginat Baal ; de altfel , mitul îl prezintă
având perioade în care e absent , adormit sau mort . Cultul lui Baal , tindea să pervetească
credința în Dumnezeu ’’10.
Sacrificatorii se îndrăciseră și mai tare, strigând până la sufocare, și făcându-și tăieturi cu
cuțitele și cu lăncile, încât curgea sânge. „Trecuse acum de amiază și ei tot s-au zbuciumat mereu
până la timpul jertfei. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire! Atunci a zis Ilie

8
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.170
9
Pr. Constantin Oancea , Profetul Ilie și narațiunea despre secetă , ed . Andreiana , Sibiu 2014 p. 243
10
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.173
Tesviteanul către proorocii lui Baal: „Dați-vă acum la o parte, ca să-mi săvârșesc și eu jertfa
mea!” Și s-au dat la o parte.
Atunci a zis Ilie către popor: „Apropiați-vă de mine!” Și s-a apropiat tot poporul de el. Și
a făcut jertfelnicul Domnului ce fusese dărâmat; A luat Ilie douăsprezece pietre, după numărul
semințiilor fiilor lui Iacov, către care zisese Domnul: Israel va fi numele tău. 11 Și a zidit din
pietrele acelea jertfelnic în numele Domnului, făcând împrejurul jertfelnicului șanț încăpător ca
de două măsuri de sămânță.
A așezat lemnele pe jertfelnic, a tăiat juncul bucăți și le-a pus pe el. Apoi a zis: Umpleți
patru cofe cu apă și le turnați peste jertfa arderii de tot și peste lemne!” Și au făcut așa de trei ori,
după cum le-a zis Ilie. Și umbla apa în jurul jertfelnicului și șanțul se umpluse de apă. ,, Părinții
capadocieni interpretează jertfa lui Ilie ca fiind prefigurarea botezului , care curățind omul de
idoli , se săvârșește prin întreita cufundare în apă și prin pogorârea Duhului Sfânt ’’ 12.Iar la
vremea jertfei de seară, s-a apropiat Ilie proorocul și a strigat la cer și a zis: „Doamne,
Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov! Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca
să cunoască astăzi poporul acesta că Tu, singur ești Dumnezeu în Israel și că eu sunt slujitorul
Tău. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne ești Dumnezeu și
că Tu le întorci inima la tine!” Și s-a pogorât foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot, și
lemnele și pietrele, și țărâna, și a mistuit și toată apa care era în șanț. ,, Ilie a arătat că harul
Duhului este unit cu apa , căci cu apă a ars jetfa ’’ . 13
Și tot poporul când a văzut aceasta, a căzut cu fața la pământ și a zis: „Domnul este
Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!” Iar Ilie le-a zis: „Prindeți pe proorocii lui Baal, ca să nu
scape nici unul din ei!” Și i-au prins, și i-a dus Ilie la pârâul Chișonului și i-a junghiat acolo (III
Regi 18, 29-40). ,, Gesturile rituale ale lui Ilie au fost asemănate cu cele ale preoției lui Hristos ’’
14
. De aceea până astăzi se numește acesta „râul măcelăriei,” probabil denumirea vine de la acest
eveniment tragic. „Apoi a zis Ilie către Ahab: „Du-te de mănâncă și bea, căci se aude vuiet de
ploaie!” Și a plecat Ahab să mănânce și să bea; iar Ilie s-a suit în vârful Carmelului și s-a aplecat
la pământ până a atins genunchii cu fața sa. Și a zis ucenicului său: „Du-te și te uită spre mare!”

11
Istoria Biblică, Vechiul Testament, A. P. Lopuhin, tomul al treilea, ed. Intitutului biblic, Buc, 1945, p.512.
12
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.174
13
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.175
14
Pr. Constantin Oancea , Profetul Ilie și narațiunea despre secetă , ed . Andreiana , Sibiu 2014 p. 251
Și s-a dus și nu a văzut nimic. Și Ilie l-a trimis să facă aceasta de șapte ori și de fiecare dată
tânărul slujitor s-a întors cu răspunsul că „nu vede nimic.” Iar a șaptea oară a zis: „Iată, se ridică
din mare un nor mic cât o palmă.” Și Ilie a zis: „Du-te și spune lui Ahab: înhamă și fugi, ca să nu
te apuce ploaia!” ,,Norul pe care l-a văzut Ilie s-a întins , făcându-se preînchipuire a Evangheliei
ce s-a întins și răspândit la toate neamurile’’ 15.Și pe când grăbea el, cerul s-a întunecat de nori și
s-a pornit vijelie și ploaie mare. Iar Ahab suindu-se în căruță s-a dus, la Izreel. Iar Ilie
încingându-și mijlocul său, a fugit înaintea lui Ahab, până la Izreel (III Regi 18, 41-46), distanță
de 25 de kilometri.16
Era obiceiul în Orient, ca atunci când venea cârmuitorul poporului, înaintea lui alergau
doi curieri, care să-i deschidă drumul. În această calitate alergă acum și Ilie. El a fost, așa zicând,
curierul regelui.
Disputa dintre ei s-a terminat. Ahab, înaintea poporului său, în această zi s-a plecat
înaintea atotputerniciei lui Iehova, și proorocul putea nutri nădejdea, că supunerea era sinceră.

1.3 Ilie coboară foc din cer

Când a aflat regele vestea spusă de proorocul Ilie, 17 a luat măsuri decisive pentru
pedepsirea lui. El a trimis o căpetenie cu cincizeci de supuși, ca să prindă pe prooroc, unde-l va
întâlni. Căpetenia, împărtășind întocmai gândirea regelui său necredincios, a arătat tot
devotamentul pentru împlinirea poruncii date și, aflând pe prooroc în vârful muntelui, i-a zis:
„Omul lui Dumnezeu, regele îți zice: „Pogoară-te!”(IV Regi 1, 9).
Acest comandant a vrut să-l batjocorească pe prooroc și să-l umilească în fața
detașamentului prin cuvintele adresate. A vrut să-i spună: „Te consideri tu omul lui Dumnezeu,
dar este un om, de care trebuie să te temi mai mult decât de acel Dumnezeu, pe care tu îl
cinstești. Tu poți să trăiești cât vrei în vârful acestui munte și acolo să fii în comuniune cu
puterea nevăzută, dar eu, cu detașamentul meu, îți voi arăta, că puterea materială e mai presus de
cea duhovnicească, lumea văzută e mai temeinică decât cea nevăzută.” Proorocul, apărând nu
atât cinstea sa, pe cât cinstea lui Dumnezeu, Căruia-I slujea, a priceput îndrăzneala cu care-i lua

15
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.181
16
Ibidem, pg. 513.
17
Ibidem, pg. 545.
în râs misiunea sa și i-a zis: „De sunt omul lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer și să te ardă
pe tine și pe cei cincizeci ai tăi!” Și s-a pogorât foc din cer și l-a mistuit pe el și pe cei cincizeci
ai lui”(IV Regi 1, 10).
Acest eveniment neobișnuit totuși nu l-a smerit pe necredinciosul rege. El s-a înfuriat
încă și mai tare asupra proorocului și a trimis alt comandant cu alt detașament și a dat porunci și
mai aspre, ca imediat să aducă la sine pe nesupus. Acest comandant, 18 ajungând la locul șederii
proorocului, deasemenea a strigat: „Omul lui Dumnezeu, așa a zis regele: Pogoară-te
degrabă!”(IV Regi 1, 11). Această adresare arată îndrăzneală mai mare și mai insistentă, pentru
că voia să vină imediat, fără să mai stea pe gânduri. Dar proorocul i s-a adresat cu aceleași
cuvinte, ca și mai-nainte: „De sunt omul lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer și să te ardă pe
tine și pe cei cincizeci ai tăi!” Și s-a pogorât focul lui Dumnezeu din cer și l-a ars pe el și pe cei
cincizeci ai lui” (IV Regi 1, 12).
Cu tot sfârșitul trist și al acestei solii, regele, tot nu s-a înțelepțit și nu a dovedit nici cea
mai mică schimbare a dispoziției sale înrăite. El a trimis la prooroc al treilea detașament. Dar
dacă toate evenimentele acestea nu au avut nici-o influiență asupra sufletului înrăit al regelui,
apoi trista soartă a celor doi comnadanți precedenți negreșit a produs o puternică impresie asupra
comandantului celui de-al treilea detașament, căruia i s-a încredințat un lucru așa de primejdios.
Poate și el însuși era om mai puțin necredincios decât ceilalți anteriori. În sufletului lui
nu s-a observat acea dârzenie și disprețuire ca la ceilați, ci smerenie și supunere. Sosind în
munte, unde s-a aflat proorocul Ilie, a căzut în ghenunchi înaintea lui și l-a rugat, zicând: „Omul
lui Dumnezeu, să nu fie trecut cu vederea de ochii tăi sufletul meu și sufletul acestor cincizeci de
robi ai tăi! Iată s-a pogorât foc din cer și a mistuit pe cele două căpetenii peste cincizeci ți pe cei
câte cincizeci de oameni ai lor; acum însă să nu fie sufletul meu trecut cu vederea de ochii
tăi!”(IV Regi 1, 13-14). ,,Acest comandant, negreșit, recunoștea mâna divină care a pedepsit pe
ceilalți confrați ai săi, și acum se silea prin rugăminte să obțină ceea ce el nu putea să obțină cu
puterea’’19. Și smerenia lui n-a fost zadarnică. „Atunci îngerul Domnului a zis către Ilie: Du-
te cu el și nu te teme de el! Și s-a sculat Ilie și s-a dus cu el la rege” (IV Regi 1, 15), care doborât
și de boală și de toate cele întâmplate, zăcea în patul său. Aceasta a fost o priveliște uimitoare,
când proorocul pustiului s-a apropiat de patul regelui bolnav fără nici-o ezitare în pașii săi, fără
frică în ochii și fără tremur în glas, a spus prezicerea încredințată lui: „Așa zice Domnul: De
18
Ibidem, pg. 546.
19
Ibidem, pg. 547.
vreme ce tu ai trimis soli să să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca și cum în Israel
n-ar fi Dumnezeu, ca să-i ceri cuvântul, de aceea din patul în care te-ai suit, nu te vei mai pogorî,
ci vei muri. Și a murit regele Ohozia, după cuvântul Domnului, pe care l-a rostit Ilie ... (IV Regi
1, 16-17).
Și astfel s-a împlinit partea întâia a proorociei despre acea pedeapsă, căreia trebuia să se
supună nefericita casă a lui Ahab.

2.2 Teologia Sfântului Ilie

2.2.1 Înțelesul duhovnicesc al vederii lui Ilie în peștera din Horeb

Cuvântul peșteră este articulat (to speleon ) , ceea ce înseamnă că este o grotă cunoscută .
Tradiția creștină va vedea în Ilie prototipul monahului , de aici , preferința călugărilor dar mai cu
precădere a celor răsăriteni de a locui în peșteri . Termenul Horeb se tălmăcește noutate și indică
deprinderea virtuților în duhul cel nou , pe când peștera este ascunzișul înțelepciunii în minte , în
care ajungând cineva va simți tainic cunoștința cea mai presus de simțire , în care se spune că se
află Dumnezeu .
Ilie, după focul acela, după cutremur, după vântul cel mare și puternic ce despica munții,
care sunt râvna, discernământul și credința hotărâtă și plină de certitudine. ,,Căci discernământul
scuturând prin virtute ca printr-un cutremur deprinderea învârtoșată prin patimile ce se țin lanț,
scoate din păcătoșenie; râvna, aprinzând ca un foc pe cei ce o au, îi convinge să miște cu
ardoarea duhului pe cei fără dreaptă credință; în sfârșit, credința, ca un vânt puternic, împingând,
pentru slava lui Dumnezeu, pe cei nepătimitori la dărâmarea întăriturilor, prin puterea
doveditoare a minunilor, face pe om cu adevărat credincios mijlocitor al apei cunoscătoare și al
focului îndumnezeitor și, potolind prin cea dintâi setea cunoștinței, iar pe cel de al doilea
făcându-l pe Dumnezeu îndurat și apropiat celor ce aduc jertfă și omorând gândurile și dracii,
învățători ai răutății și ai mincinoasei înțelepciuniîi eliberează de robia patimilor pe cei ținuți de
ele’’20.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
20

Buc, 1983, P. 120

 Pe același munte , unde prezența lui Dumnezeu în fața lui Moise se manifestase prin nor ,
fulgere , tunete , negură , foc și trâmbițe , în prezența lui Ilie se manifestă prin avra ( adiere
ușoară de vânt ) prefigurându-l astefel pe Dumnezeu care li se arată oamenilor prin Iisus Hristos ,
Cel blând și smerit cu inima ( Matei 11 ,29 ) . ,, Cele două moduri de manifestare ale lui
Dumnezeu ( în funcție de vârstele și de percepția omenirii ) vor fi evidente , simbolic pe un alt
munte , al Taborului , când Iisus se va schimba la față avându-i alături pe Moise și Ilie’’21 .
Liniștea care înconjoară venirea Domnului are și o nuanță de opoziție cu zeul Baal , care
era un zeul al furtunii . ,,Ilie s-a învrednicit de vederea lui Dumnezeu când și el exercitase în
măsură egală cu Moise înfrânarea ’’22. Doar cu post de patruzeci de zile Ilie , căutând pe Domnul
a reușit sa-L vadă . Pe vremea lui Ilie la arătarea care i s-a făcul lui , înainte de aceasta au
premers semne puternice și minuni ale Domnului , dar odată cu prezența Domnului totul s-a
schimbat în liniște . Începutul harului vine din rugăciune , de la cei ce se îndeletnicesc cu ea .
După toate acestea, simțind murmurul adierii line în care era Dumnezeu, a cunoscut
tainic, atât în cuvântul rostit cât și în modurile moravurile vieții, starea dumnezeiască,
netulburată, pașnică și cu totul nematerială, simplă și liberă de orice formă și chip, care nu poate
fi numită sau arătată. Și izbit de măreția și rănit de frumusețea acesteia, și întrucât dorește mai
degrabă să fie cu ea decât să o râvnească numai, adică să fie pe de-a-ntregul cu adevărul decât să
se lupte pentru adevăr, și judecă lucrul cu mult mai de preț să nu vadă și să nu cunoască nimic ce
împiedică pe om să cunoască pe Dumnezeu, Care e în întregime totul în toate, încă fiind în trup,
e ajutat să fie în unire cu El.
,,Străbate în carul dumnezeiesc al virtuților materia, ca pe un acoperământ, pe calea
trecerii curate a minții spre cele inteligibile, și norul trupului care întunecă prin patimile lui
partea conducătoare a sufletului, pentru ca să se facă și ea părtașă bunătăților negrăite pe care le-
a dorit, pe cât e cu putință celui ce e încă în trupul cel supus stricăciunii, și să ne fie și nouă
adeverire sigură despre cele făgăduite’’23. Căci aceasta i-a dat-o și Dumnezeu: a înțelege strigând
fără grai, prin cele întâmplate tainic cu el, că mai folositor decât oricare alt bun este a fi numai cu
Dumnezeu prin pace.

21
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.189
22
Ibidem p.190
23
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Buc, 1983, P. 121
 Simțind murmurul adierii line în care era Dumnezeu, a cunoscut tainic, atât în cuvântul
rostit cât și în modurile și moravurile vieții, starea dumnezeiască, netulburată, pașnică și cu totul
nematerială, simplă și liberă de orice formă și chip, care nu poate fi numită sau arătată, dorește să
lupte pentru adevăr .

2.2.2 Înțelesul duhovnicesc al sfântului Ilie și al văduvei din Sarepta (3 Regi

17, 8 urm.).

După o perioadă de timp, când a secat râul, Dumnezeu l-a ridicat pe prooroc din locul
acela și l-a trimis în Sarepta Sidonului după hrană. Acest lucru nu este întâmplător ci el este cu o
anumită rânduială, pentru că Ilie nu știa ce se întâmplase, fiindcă el a stat doar într-un singur loc
și nu văzuse nenorocirea ce cuprinsese lumea, că se uscase totul, lacurile, râurile, nu văzuse
moartea copiilor, plânsetul mamelor , pentru toate acestea Dumnezeu hotărăște ca Ilie să meagă
cale îndelungată până la Sidon, pentru că așa văzând el cele întâmplate se roage pe Stăpânul sa
dea din nou ploaie.
Dumnezeu ar fi putut să-l plece spre rugăciune pe Ilie și fără asta, dar nu voia să aducă
ocara slujitorului său, lăsându-l pe Ilie pricinuitorul relelor, iar El al bunătăților. ,,Nici așa marele
prooroc nu s-a lăsat îndulecat, pe cât de mare era înverșunarea izraeliților’’ 24. Întoarcerea lor la
Dumnezeu echivala cu încetarea secetei.
Marele prooroc nu a cârtit deloc când a văzut că Dumnezeu l-a trimis la o văduvă care ea însăși
murea de foame, cum să-l hrănească și pe el după ce a parcurs o distanță așa de mare.El nu s-a
gândit deloc la aspectele sociale pe care le reprezenta această văduvă ci a avut doar încredere în
cuvinetele celui care l-a trimis la ea. Văduva aceasta nu avea nimic mai mult decât o mână de
făină.
Tot sufletul văduvit de bunătăți și pustiit de vitrute și de cunoștința lui Dumnezeu, când
primește rațiunea (cuvântul) dumnezeiască și cunoscătoare, aducându-și aminte de păcatele lui
învață cum să hrănească cu pâinile virtuților rațiunea hrănitoare, să adape cu dogmele adevărului
izvorul vieții și să pună mai presus chiar decât firea sau decât instinctele vieții, slujirea rațiunii
care îi deschide calea spre viața eternă. Sfântul Maxim compară rațiunea cu bărbatul și sufletul,

24
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.159
cu femeia. ,,Sufletul lipsit de fapte bune, de virtuți și de cunoștința de Dumnezeu e ca o femeie
văduvă, care le rodește pe acelea când primește în ea rațiunea dumnezeiască’’25.
,,Nu bogățiile fac cinstea și vaza omului , dacă ar fi fost așa , atunci dreptul Ilie , Elisei și
Ioan Botezătorul ar fi fost cu totul lipsiți de cinste , deoarece Ilie nu avea nimic mai mult decât
un cojoc și cerea cele pentru hrană de la o văduvă , săracă și ea’’ 26. Văduva aceasta făcând
ascultare de cuvântul profetului din puținul ei undelemn a dobândit o arie plină veșnic de snopi.
Lucrul minunat și nemaîntâlnit este acela că nici nu mai avea nevoie să muncească , avea de-a
gata necontenit făina și uleiul , n-avea nevoie să plugărească .
,,Dacă vei da din puținul tău , vei avea și tu , prin harul lui Dumnezeu , izvor în urciorul
cu undelemn . Harul lui Dumnezeu se întoarce îndoit celor credincioși care se aseamănă cu
fântânile care nu seacă niciodată , cu toate că se scoate mereu apă din ele . Dumnezeu este un
girant vrednic de crezare , El are bogățiile Sale întinse pretutindeni’’27.
Dacă văduva aceasta nu avea nici cele necesare pentru pregătinrea unei pâini și primea pe
prooroc cu bunăvoiță și cu un cuvânt bun la fel primea plata iubirii sale. Cuvântul este mai
presus de dar, proorocul a îndemnat această văduvă când foametea bântuia peste tot pământul să
pună mai presus de trebuința sa slujirea proorocului lui Dumnezeu. Cu siguranță că dacă ea nu ar
fi fost uimită de modul de viață pe care î-l avea proorocul ea nu ar fi scos puțina ei mâncare .
Văduva a fost interpretată alegoric în tradiția creștină ca reprezentând Biserica, ivită
dintre neamurile văduvite, până la Hristos, de Legea și Cuvântul lui Dumnezeu. În această
lumină Sfântul Ioan Gură de Aur spune că apa, undelemnul, făina și cele două lemne din casa
văduvei sunt tocmai adevărata comoară din casa noastră.,,Apa aceasta prefigurează botezul,
undelemnul este mirungerea, iar făina este lucrarea crucii. Precum văduva împreună cu copii
eisuferă, la fel și Biserica suferea de foame înainte de venirea lui Iisus, Pâinea vieții’’28.Făina și
undelemnul în cantități foarte mici simbolizează Legea și Profeții. Legea și Profeții nu satură
sufletul fără patimile lui Hristos care este Pâinea. Odată cu venirea lui Hristos făina și
undelemnul care la început erau puține au început să sporească.

25
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Buc, 1983, P. 124
26
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.161
27
Ibidem p.165
28
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.165
 Acel undelemn pe care l-a înmulțit Ilie era menit să fie hrană pentru gură , căci cornul
( ulciorul ) văduvei n-a fost corn al ungerii . Undelemnul Domnului nostru în corn nu este hrană
pentru gură , din păcătos , din lupul din afară , el face un miel în turmă29 .
3.2.1 Înțelesul duhovnicesc al sfântului Ilie și al văduvei din Sarepta: „Omule al lui Dumnezeu,
ai intrat la mine să-mi aduci aminte de păcatele mele?” (3 Regi 17, 1).
Sfântul Maxim socotește rațiunea (cuvântul) – preot care intră ca o lumină preacurată în suflet și
dezvăluie voile și gândurile necurate împreună cu faptele vinovate și arată cu înțelepciune
modurile convertirii și ale curățirii.
,,Modul judecății arată prin Ilie, căci acesta pedepsește cu cuvântul și cu lucrul pe unii și
călăuzește pe alții, după vrednicie, acomodându-se fiecăruia în chip potrivit, după conținutul și
calitatea virtuții sau a răutății lui’’30.
,,Ilie reprezintă creațiunea inteligibilă, întrucât istoria referitoare la Ilie nu povestește nașterea
lui, chiar dacă s-a născut, și nu face să se aștepte descompunerea lui prin moarte, chiar dacă va
sfârși să existe în forma pământească’’31.
Sfântul prooroc Ilie a fost profet pentru vremea lui și va fi din nou în vremurile de pe urmă, ca
înaintemergător al celei de a Doua Veniri a lui Hristos. Arhanghelul de la Prislop, PS Daniil
Stoenescu, Vârșeț, 2010, pg 36.

3.6 Pentru ce corbii îl hrănesc pe Ilie dimineața cu pâine și seara cu carne (III Regi 17, 6).

Faptul că Ilie a mâncat carne adusă de corbi este folosit de Clement Alexandrinul ca
argument împotriva encratiților32, care refuzau să mânânce carne, care era considerată hrană
moartă. Sfântul Ilie acceptă să mănânce carne, orice lucru care este creat de Dumnezeu, deoarece
orice abstinență care vine din ură față de creație nu este o dovadă de superioritate, ci păcat contra
Creatorului . Fericitul Augustin îl pune pe Ilie alături de Sfântul Ioan Botezătorul care s-a hrănit

29
Sf Iga cuvantari
30
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Buc, 1983, P. 165
31
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Buc, 1983, P. 162
32
Termenul de encratiți desemnează adepti ai unor invataturi şi practici ascetice extremiste; invataturile lor aveau la
baza credinta ca viata şi lucrurile pămantesti sunt in esenta rele. Renuntau la carne, vin si adeseori la legătura
conjugala.
cu lăcuste, și de Noe căruia i-a fost îngăduit să mănânce orice fel de carne , ca dovadă că nu
mâncarea este spurcată ci pofta .
,,De la corbi necurați a primit el mâncarea , așa era hrănit în fuga și singurătatea sa ,
slujindu-l corbii și aducându-i păsările zburătoare hrană pe când era prigonit . Corbul era socotită
de către iudei ca fiind o pasăre necurată dar totuși acceptă șă fie hrănit de către el’’33.
Corbii se consideră firea omenească înnegrită prin neascultare. Iar Ilie care ședea la pârâu se
consideră pentru mintea cunoascătoare care stă la pârâul ispitelor și e udată de ostenelile
ascetice. Acesta este hrănit de firea cea înnegrită, dimineața cu pâine, culegând cunoștința din
contemplația naturală a ființelor, iar seara cu carne. Căci era inițiat în taina Întrupării Domnului
care avea să fie în vremurile din urmă, fiindcă Domnul din veac a întemeiat firea din cele ce nu
sunt și, stricându-se, iarăși o va fi îndreptat.
Sfântul Maxim vede în foame profetului foamea spirituală după mântuirea lumii a
Mântuitorului care a venit la pârâu , adică în această viață, și a primit să fie hrănit de corbi, de
neamurile întunecate prin idolatrie, prin cunoaștere și practică, pâinea care semnifică cunoașterea
iar carnea practicarea virtuților. ,,Lui Ilie i s-a dat să bea apă din pârâu probabil numai întrucât
ate izvoare erau secate și el n-avea unde să-și stâmpere în alt loc setea și, fiindu-i oprit să bea din
alt loc, s-a poruncit ploii să cadă într-una numai asupra pârâului, ca nu cumva să lipsească apa
din locul acela’’34. De aceea profetul a fost hrănit de către corbi cu cele necesare traiului, spre a
se arăta prin aceasta proorocului că mulți sunt cei ce au rămas să se închine adevăratului
Dumnezeu, urmând ca și ei să fie hrăniți asemenea proorocului.
,,Ilie se consideră un chip al Domnului, căci El, când foamea cea înțelegătoare stăpânea
toate inimile, a venit la pârâu, adică în viața aceasta, răbdând de voie ispitele și pătimirile, iar cei
din neamul său la care a venit nu l-au primit întru cele ale Sale (In. 1, 11), nici nu l-au hrănit (Mt.
25, 42). Ci neamurile cele înnegrite din pricina idolatriei l-au primit și l-au hrănit prin cunoștință
și lucrare practică, arătând prin pâine cunoștința și prin carne, lucrarea practică’’35.

33
Pr. Ioan Sorin Usca , Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți 3-4 Regi , ed. Christiana , București ,2006 ,
p.156
34
Ibidem p.157
35
SF Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Colecția, Viața în Hristos. Ed. Doxologia, Iași, 2012, p. 220