Proprietate Literară, 1944

de V.T. Houteff
Toate drepturile rezervate

Pentru ca oricine care are sete pentru adevăr să-l poată

obține, această broșură de întrebări și răspunsuri este
trimisă fără plată, ca un serviciu creștin. Cereți-o. Ea cere
doar un singur lucru, obligația sufletului de a cerceta
toate lucrurile și de a păstra ce este bun. Singurele corzi
care vin cu această ofertă gratis sunt firele de aur ale
Edenului și corzile roșii ale Calvarului - legăturile care
unesc.

Nume și adrese ale adventiștilor de ziua a șaptea vor fi

apreciate.

Asociația de Editură Universală

2500 Mt. Carmel Dr.
Waco Tx, 76710
1800-7297494
254-7517495
www.davidiantoday.org

2
 RĂSPUNZĂTORUL
Carte Nr. 4

Întrebări și răspunsuri cu privire la subiecte ale

Adevărului prezent, în interesul fraților adventiști de
ziua a șaptea și al cititorilor

Toiagul Păstorului
De V.T. Houteff

Acest „scriitor”, însărcinat cu împărăția cerurilor,

„scoate… lucruri noi și lucruri vechi”.
Mat. 13:52.

Acum să-L „sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca

Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere
socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și
teamă”. 1 Pet. 03:15.

3
 CUPRINS

Care profeție s-a împlinit, a lui Josiah sau a lui Ioan ………………………...5
Este Necazul cel Mare și Timpul de strâmtorare același lucru?......................6
Când au chemat oamenii numele Domnului?..................................................7
Nu este reforma perfecțiunea?.......................................................................10
Sfințiți într-o clipă sau zi de zi?......................................................................12
Vărsată sau scoasă afară?...............................................................................18
Ce este „Toiagul Fiului Meu?”……………………………………………..19
Ce este Sabia Domnului?...............................................................................19
Este „Sion” și ”Ierusalim” același lucru?......................................................20
I-a călcat El sau îi va călca în picioare?.........................................................22
Botezat pentru iertarea păcatelor sau pentru progresul în adevăr?.................23
Cine este Împăratul Centrului Mt. Carmel?...................................................24
Este prea târziu să intri în rețea?....................................................................28
Ce să faci când ești excomunicat?..................................................................30
Care este diferența dintre „Venit” și „Venind”?.............................................33
Dacă atunci fiecare parte era o jumătate, cum va fi acum?.............................34
Înlocuiește apartenența la organizație cunoașterea adevărului?.....................35
Eu acum cred dar, am dreptul la calitatea de membru?..................................36
Ce se întâmplă cu Petru și cu ,,Cheile............................................................37
La cine ar trebui să meargă zecimea mea?.....................................................41
Nu poate Casa Mea să fie „Vistieria”?...........................................................44
Este de datoria mea să așez repar Trezoreria Domnului?...............................46
Ce este supus zeciuielii?................................................................................47
Ce este cu privire la zeciuiala cadourilor?......................................................48
Ce „asigurări” trebuie să aibă creștinii?.........................................................49
Cine sunt vrednici de caritate?.......................................................................58
Pentru ce se folosește a doua zecime?............................................................59
Ce face unitatea?...........................................................................................66
Ce ar trebui să fie căminul?...........................................................................69
Dacă doi nu sunt de acord Cum pot merge împreună?...................................78
Cum să evităm a crește copii mofturoși?........................................................81
Care este pasul următor?................................................................................94

4
 ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
CARE PROFEȚIE S-A ÎMPLINIT, A LUI
JOSIAH SAU A LUI IOAN?
Întrebarea nr. 77:
Deoarece prezicerea sa despre căderea Imperiului
Otoman, pe 11 august 1840, a fost îndeplinită in mod
uimitor, a fost Josiah Litch drept in a pretinde că
profeția din Apocalipsa 9: 5, 15-20 a fost astfel
perfectă?
Răspuns:
Deși în realizarea prezicerii lui Litch a existat un
element de coincidență aparent neobișnuit, evenimentul
în cauză nu a putut fi cel descris în profeția lui Ioan,
deoarece acesta din urmă arată că cei patru îngeri legați
la Eufrat trebuiau să ucidă a treia parte din oameni. Și
unde în Scripturi există o națiune dintre neamuri
simbolizată de îngeri? Ba mai mult, Imperiul Otoman
nu a căzut de tot; în schimb, s-a așezat „sub controlul
națiunilor creștine”.- Tragedia Veacurilor, pag. 335. În
plus, îngerii aveau o armată de 200.000.000 călăreți, în
timp ce Turcia nu a avut niciodată atât de mulți oameni
în armata ei de când a existat! Și încă, profeția din
Apocalipsa cheamă să ucidă „a treia parte din oameni”
(Apocalipsa 9:15), în timp ce în îndeplinirea prezicerii
lui Litch nu a avut loc nici o ucidere. Având în vedere
toate aceste fapte, este evident că, deși prezicerea lui
5
Litch ar putea să fi fost împlinită, în niciun caz nu a avut
de a face cu cea a Revelatorului.
Tragedia Veacurilor înregistrează pur și simplu
prezicerea lui Litch, nu a lui Ioan. Așadar, prezicerea lui
Litch, bazată în mod eronat pe Apocalipsa, a fost o
coincidență neobișnuită, nu o împlinire a profeției
Revelatorului.
Este Necazul Cel Mare Și Timpul De
Strâmtorare Același Lucru?
Întrebarea nr. 78:
Cum se poate dovedi că „necazul așa de mare, cum
n-a mai fost niciodată de la începutul lumii... și nici
nu va mai fi” (Matei 24:21), nu este „vremea de
strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt
neamurile”? Daniel 12: 1.
Răspuns:
Profetizând „necazul cel mare”, Hristos a avertizat
că va fi un timp de persecuție, privare și moarte pentru
sfinți și că, prin urmare, ei ar trebui să fugă „la munți”
pentru a-și salva viața, dacă nu „nimeni n-ar scăpa”.
Matei 24:16, 22.
Dar Daniel prezice că în „vremea de strâmtorare,
cum n-a mai fost de când sunt neamurile”, Mihail se va
ridica și va elibera pe fiecare dintre sfinți, astfel încât ei
să nu moară.

6
 Evident, aceste două evenimente apar în timpuri
diferite, fiecare fiind special și unic, cel mai mare de
acest gen. Într-adevăr, profeția declară că nu va mai fi
niciodată o astfel de „strâmtorare”, și că nu va mai fi
niciodată un astfel de „necaz”.
(Vezi Răspunzătorul, nr. 2, Întrebarea nr. 47, pentru o
descriere mai detaliată a acestor două evenimente.)
Când Au Chemat Oamenii Numele
Domnului?
Întrebarea nr. 79:
Nu a chemat Abel numele Domnului când a oferit
jertfa (Geneza 4: 4)? Dacă este așa, atunci de ce în
Geneza 4:26 spune că, după ce s-a născut Set,
„atunci au început oamenii să cheme numele
Domnului”?
Răspuns:
Deși de la moartea lui Abel până la nașterea lui Set
(Geneza 4:25), Cain era singurul fiu viu al lui Adam,
totuși, nici el, nici descendenții lui nu erau urmași ai lui
Dumnezeu; așa că erau „fiii oamenilor”. Dar Set și
urmașii lui, cei care aveau duhul lui Abel, au chemat
Numele Domnului și ei erau „fiii lui Dumnezeu”.
Geneza 6: 2.
De aceea, deoarece au existat două clase diferite de
închinători (adevărați și falși) în strânsă legătură între
ei, a devenit necesar să li se dea titluri pentru a face o
7
distincție între urmașii oamenilor și urmașii lui
Dumnezeu. Descendenții lui Set au fost primii care „au
chemat numele Domnului", la fel cum iudeii care după
mult timp l-au acceptat pe Hristos au fost primii care s-
au numit creștini. Și așa cum iudeii care au respins pe
Hristos au continuat să se numească iudei, tot așa
descendenții lui Cain au continuat să se numească pe ei
înșiși „fiii oamenilor”.
Din această Scriptură vine dovada că practicile
religioase neglijente și ignorante pe care le vedem
astăzi, cu spiritul lor persecutant împotriva celor care se
închină lui Dumnezeu exact așa cum El a poruncit, au
avut începutul lor cu Cain; de asemenea, de la Abel vine
influența ascultării, ajungând până în ziua de azi. În
consecință, în lume încă există „fiii oamenilor”, precum
și „fiii lui Dumnezeu”, urmașii oamenilor și urmașii lui
Dumnezeu. Și așa cum religia „fiilor oamenilor” în
zilele acelea a fost așa cum a practicat-o tatăl lor Cain -
nu conform poruncii lui Dumnezeu, ci după alegerea lor
proprie - așa este și religia fiilor oamenilor astăzi. Mulți
încă se închină în același fel în care părinții lor au făcut-
o, fără nici cel mai mic deranj pentru a ști să facă
diferență dintre fals și adevărat, ci în mod natural și
ireflexibili se aruncă în fața destinului lor, precum
porcii din Gadara s-au aruncat de pe stânci în mare
(Matei 8:32, Marcu 5:13).

8
 Dar, în ciuda numelui sfânt pe care fiii lui Set l-au
luat în acele zile, mulți dintre ei s-au amestecat cu fiii
oamenilor; adică „fiii lui Dumnezeu au văzut fetele
oamenilor erau frumoase și din toate și-au luat de
neveste pe acelea pe care și le-au ales”. Gen. 6: 2.
Această practică rea a dus rapid stricăciunea fiilor
oamenilor în casele fiilor lui Dumnezeu. „Domnul a
văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate
întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în
fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a
făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui. Și
Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe
omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la
târâtoare și până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că
i-am făcut.” Și iată că Eu am să fac să vină un potop de
ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub
cer, care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va
pieri.” Geneza 6: 5-7, 17.
Privind spre zilele noastre, Isus a declarat: „În
adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când
mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua
când a intrat Noe în corabie, și n-au știut nimic, până
când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la
venirea Fiului omului.” Matei 24:38, 39. Nu ar trebui,
prin urmare, ca „fiii lui Dumnezeu” în aceste zile să țină
mai mult seama de aceste exemple și să se păstreze
separați de „fetele oamenilor”?
9
 Aceste lecții învață că fiecare individ, fără influența
celuilalt, ar trebui să se decidă să cunoască și să practice
Adevărul dacă dorește să scape de capcanele invizibile
ale Inamicului întinse pe cărarea picioarelor sale. Ar
trebui să cunoască acum ce este cel mai rău în cazul său,
dacă vrea să își păstreze cununa vieții veșnice, comoara
cea mai prețioasă. Dacă nu, o va pierde.

Nu Este Reforma Perfecțiune?

Întrebarea nr. 80:
Declarația din „Codul Simbolic”, iulie 1935, vol. 1,
No. 13, pag. 9, că „dacă individul nu se reformează
în momentul în care este convins de Adevăr, nu o va
face mai târziu”, mă face să mă tem. Căci dacă este
așa, atunci eu am făcut lucruri care mă fac să fiu
pierdut. Ce speranță există pentru mine?
Răspuns:
Codul nu vrea să zică prin cuvântul „reformă”, că
cineva trebuie să devină perfect dintr-odată.
Perfecțiunea este atinsă prin continuarea în Adevăr și
prin urcarea scării perfecțiunii pas cu pas. (Mărturii,
Vol. 1, pag. 187). Un creștin adevărat nu se află
niciodată în urmă, ci ca porumbul perfect în câmp, se
dezvoltă constant în spic, astfel el se dezvoltă în sfera
creștină atât cât Lumina îl conduce. Prin urmare, dacă
ai realizat un început și încă alergi în cursă, nu există
10
nici un motiv pentru care să fii pierdut, „căci cel
neprihănit de șapte ori cade și se ridică”. Prov. 24:16.
„Și dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un mijlocitor,
pe Isus Hristos, cel neprihănit”. 1 Ioan 2: 1.
Clasa care nu se reformează, conform Codului, sunt
aceia care nu încep cursa atunci când sunt convinși de
Adevărul progresiv, dar care, asemenea iudeilor din
zilele lui Hristos sau ai Laodiceenilor de astăzi, spun:
„Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”
(Apoc. 3:17); sau care, ca și Felix, se scuză, spunând:
„De astă dată du-te; când voi mai avea prilej, te voi
chema.” Fapte 24: 25.
Faptul că te străduiești să învingi păcatul umblând
în Lumină, este o dovadă suficientă că nu ești pierdut.
Și dacă vei continua astfel, vei fi mântuit, altfel toți
suntem pierduți.
Inamicul ar vrea să ne înșele într-un fel sau altul, nu-
i pasă cum și nu ar trebui să-i dăm nici o ocazie. Sfatul
lui Pavel este: „Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați
cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice
piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să
alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.”
Evr. 12: 1.

11
 Sfințit Într-un Moment Sau Zi De Zi?
Întrebarea nr. 81:
Ce rol jucăm în procesul de sfințire și când este o
persoană sfințită?
Răspuns:
„Ar trebui să acordăm atenție cuvintelor apostolului
Pavel, prin care face apel la frații săi, ca, prin îndurarea
lui Dumnezeu, să-și prezinte trupurile ca „o jertfă vie,
sfântă, plăcută lui Dumnezeu”... Sfințirea nu este doar o
teorie, un sentiment sau niște cuvinte formale, ci un
principiu viu, activ, care acționează în viața de zi cu zi.
Aceasta înseamnă că obiceiurile noastre în ceea ce
privește mâncarea, băutura și îmbrăcămintea ar trebui să
fie astfel, încât să asigure păstrarea sănătății fizice,
mintale și morale, ca să putem prezenta Domnului
trupurile noastre nu ca o jertfa schilodită prin obiceiuri
greșite de viețuire, ci ca pe „o jertfa vie, sfântă, plăcută
lui Dumnezeu.” (Romani 12: 1) – Sfaturi Pentru Sănătate,
pag. 67.
„Adevărata sfințire vine prin punerea în practică a
principiului iubirii. „Dumnezeu este iubire; și cine
rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu
rămâne în el”. (1 Ioan 4: 16). Viața aceluia în a cărui
inimă dăinuiește Hristos va da pe față o evlavie practică.
Caracterul va fi curățit, înălțat, înnobilat și glorificat.
Învățătura curată se va contopi împreună cu lucrările

12
neprihănirii, preceptele cerești se vor întrețese cu
practicile sfinte.”
„Sfințirea… nu este dobândită printr-o fericită
străfulgerare a sentimentelor, ci este rezultatul unei
continue morți față de păcat și al unei neîntrerupte trăiri
pentru Hristos. Relele nu pot fi îndreptate și nici
schimbări nu pot fi săvârșite în caracter prin sforțări
slabe, făcute din când în când. Noi vom birui numai
printr-un efort îndelung și stăruitor, cum și printr-o
disciplină aspră și o luptă dârză. În nici o zi nu știm cât
de crâncenă va fi lupta a doua zi. Atâta timp cât domnește
Satana, avem de supus eul și de învins păcate obișnuite;
atâta timp cât va dăinui viața, nu va fi loc de oprire și nici
punct pe care, atingându-l, să spunem: Am atins
desăvârșirea. Sfințirea este rezultatul ascultării unei vieți
întregi.” – Faptele Apostolilor, pag. 560.
„Zi de zi, oră de oră, o hotărâtă lucrare de renunțare
la sine și de sfințire trebuie să aibă loc și atunci faptele
vor da mărturie că Isus locuiește, prin credință, în inimă.
Sfințirea nu închide sufletului căile spre cunoaștere, ci
mărește capacitatea minții și o îndeamnă să caute după
adevăr, ca după o comoară ascunsă.” – Sfaturi Pentru
Învățători, pag. 449.
„Nu există sfințire biblică pentru aceia care aruncă la
o parte o parte a adevărului.” (Mărturii, vol. 1, p. 338),
deoarece „această lucrare nu poate progresa în inimă în
timp ce lumina asupra oricărei părți a adevărului este
respinsă sau neglijată. Sufletul sfințit nu se va mulțumi să
13
rămână în ignoranță, ci va dori să umble în lumină și să
caute o lumină mai mare.
După cum un miner sapă aurul și argintul, astfel
urmașul lui Hristos va căuta adevărul, ca o comoară
ascunsă, și va avansa din lumină spre o lumină mai mare,
mereu crescând în cunoștință. El va crește mereu în har
și în cunoașterea adevărului.” – The Review and Herald,
17 iunie, 1890.
„Mulți… nu trăiesc adevărul în viața lor. Au anumite
manifestări ale sfințeniei și, cu toate acestea, aruncă la o
parte Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se roagă pentru sfințire,
cântă sfințirea și strigă sfințirea… Adevărul prezent, care
constituie canalul, nu este avut în vedere, ci este călcat în
picioare. Mulți strigă: sfințenie, sfințenie, consacrare,
consacrare, și cu toate acestea nu cunosc din proprie
experiență mai mult despre ceea ce vorbesc decât își
cunoaște păcătosul propriile înclinații corupte.
Dumnezeu va smulge în curând acest veșmânt de pretinsă
sfințenie pe care unii, care au o minte firească, l-au
aruncat împrejurul lor pentru a-și ascunde diformitatea
sufletului.” – Mărturii, vol. 1, pag. 338, 336.
„Profetul Daniel era un exemplu de sfințire
adevărată. Lunga lui viață a fost plină de o slujire nobilă
pentru Domnul Său. El a fost un om „preaiubit” (Daniel
10: 11) de Cer. Și totuși, în loc să pretindă că este curat
și sfânt, acest profet onorat s-a identificat cu păcătoșenia
lui Israel, când a mijlocit înaintea lui Dumnezeu în
favoarea poporului Său.”
14
 „Nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi
cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Noi
am păcătuit, am săvârșit nelegiuire”. El declară:
„Vorbeam, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și
păcatul poporului meu”. Și când, mai târziu, Fiul lui
Dumnezeu i S-a arătat să-l îndrume, Daniel a zis:
„Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-
a sluțit, și am pierdut orice vlagă” (Daniel 9: 18, 15, 20;
10: 8.).
„Când Iov a auzit glasul Domnului din furtună, a
exclamat: „Mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână
și cenușă” (Iov 42: 6). Același lucru s-a întâmplat atunci
când Isaia a văzut slava Domnului și i-a auzit pe heruvimi
strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor!
Atunci am zis: «Vai de mine! Sunt pierdut»” (Isaia 6: 3,
5). Pavel, după ce a fost răpit în al treilea cer și a auzit
lucruri pe care un om nu le putea rosti, vorbește despre
sine ca fiind „cel mai de pe urmă dintre sfinți.” – Tragedia
Veacurilor, pag. 470, 471 .
„Sfințirea lui Pavel era rezultatul unei continue lupte
cu sine. El spunea: „În fiecare zi mor”. Voința și dorințele
lui veneau zilnic în conflict cu datoria și cu voința lui
Dumnezeu. În loc să-și urmeze înclinația, el împlinea
voia lui Dumnezeu, răstignindu-și firea în fiecare clipă.”
„Dumnezeu îl conduce pe poporul Său pas cu pas. Viața
creștină este o bătălie și un marș. În această luptă, nu
există răgaz; efortul trebuie să fie continuu și stăruitor.
15
Prin neîncetată strădanie, menținem biruința asupra
ispitelor lui Satana. Integritatea creștină trebuie căutată
cu o forță neabătută și păstrată cu o neclintită rămânere
la hotărâre.”
„Nimeni nu va ajunge sus fără strădanie dârză și
neșovăielnică în interesul său. Toți trebuie să se prindă în
această luptă pentru ei înșiși… Lupta pentru dobândirea
biruinței față de eu, pentru sfințenie și cer, este o luptă cât
viața. Fără un efort continuu și o activitate constantă, nu
poate exista înaintare în viața divină, nici dobândirea
cununii biruinței.” – Mărturii, vol. 8, p. 313.
„Aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la ființele
omenești, și anume sfințirea lor. Zorindu-ne pe calea
noastră în sus, spre cer, fiecare însușire trebuie să fie
păstrată în cea mai deplină sănătate, pregătită pentru a
face un serviciu credincios. Puterile cu care Dumnezeu l-
a înzestrat pe om trebuie să fie folosite la maximum…
Nu este posibil ca omul să facă lucrul acesta de la sine; el
trebuie să aibă ajutor divin. Ce parte are de făcut ființa
omenească? „Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu
frică și cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care
lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și
înfăptuirea.” (Filipeni 2: 12, 13) – Idem, Pag. 64.
În cele din urmă, lucrarea principiului adevăratei
sfințiri în inima creștină este ilustrată în mod inimitabil
în parabola lui Hristos despre sămânța care crește:
„Întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin
în spic.” Marcu 4:28.
16
 Astfel, din har în har, urcă scara adevăratei sfințiri,
care este procesul dinamic al regenerării progresive prin
împărțirea continuă a neprihănirii lui Hristos, „prin
puterea lăuntrică a Duhului lui Dumnezeu.” (Tragedia
Veacurilor, pag. 469) , căci „a primi Duhul înseamnă a
primi viața lui Hristos.” (Slujitorii Evangheliei, pag. 285)
- sfințirea completă.
Comparând: „Neprihănirea prin care suntem
îndreptățiți [prima fază a sfințirii] este atribuită.
Neprihănirea prin care suntem sfințiți [a doua fază] este
împărtășită, prima este titlul nostru către cer, a doua este
conformarea noastră pentru cer.” - The Review and
Herald, 4 iunie 1895 (În Hristos Neprihănirea Noastră,
pag. 98).
„Încolțirea seminței reprezintă începutul vieții
spirituale, iar dezvoltarea, creșterea plantei, este o
frumoasă ilustrare a creșterii creștine. Ca și în natură, tot
la fel se prezintă lucrurile și în viața spirituală; nu poate
fi viață fără creștere. Planta trebuie sau să crească, sau să
moară. După cum creșterea ei se face în tăcere și în mod
imperceptibil, dar continuu, tot așa și cu dezvoltarea
vieții creștinului. În fiecare etapă a dezvoltării noastre,
viața noastră spirituală poate fi desăvârșită și totuși, dacă
trebuie împlinit planul pe care Dumnezeu îl are cu noi,
atunci trebuie să aibă loc o continuă creștere. Sfințirea
este lucrarea unei vieți întregi. Pe măsură ce ocaziile
oferite nouă se înmulțesc, se va dezvolta și experiența
noastră, iar cunoștința noastră va crește. Noi vom ajunge
17
atunci destoinici pentru a purta răspunderi, iar
maturitatea noastră va fi în proporție cu privilegiile pe
care le avem.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 65,
66.
„Aceasta este sfințirea Bibliei. Nu este doar ceva ce
se vede pe dinafară, o lucrare exterioară. Este sfințirea
care se primește prin canalul adevărului. Este adevărul
primit în inimă și pus în practică în viață.” – Mărturii, vol.
1, pag. 339.
„Hristos Se ruga pentru ucenicii Săi cu aceste cuvinte:
„Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este
adevărul”. Nu există nici o sfințire adevărată decât numai
prin ascultarea de adevăr.” – Sfințirea Vieții, pag. 67.
Vărsată Sau Aruncată Afară?
Întrebarea nr. 82:
Vă rugăm să explicați următoarea declarație din
„Toiagul Păstorului, vol. 1, pag. 153: „Acum, la
poporul Său, El îi dă un an pentru a face binele”.
Răspuns:
Declarația de mai sus înseamnă pur și simplu că
Dumnezeu a limitat liderii din Laodicea la un an în care
să accepte solia sigilării și să o ducă la bisericile lor
respective. După ce au eșuat în a face aceasta, la sfârșitul
acestei perioade limitate de har, El i-a respins ca slujitori
ai Săi. Iar acum, dacă oricare dintre ei acceptă mesajul
adițional (Mărturii Pentru Predicatori, pag. 106, Slujitorii
18
Evangheliei, pag. 304) și dorește să-l ducă la laici, ei pot
face acest lucru numai sub îndrumarea mesajului prezent
– „Reorganizarea” menționată în Hristos Neprihănirea
Noastră, ediția 1941, pag. 121.
Ce Este „Toiagul Fiului Meu”?
Întrebarea nr. 83:
Vă rog să explicați înțelesul „toiagului” așa cum este
folosit în Ezechiel 21: 8-15?
Răspuns:
Numind Israelul „toiagul” fiului său (Psalmi 74: 2,
110: 2), Dumnezeu arată că ei erau toiagul Său pentru
pedepsirea păgânilor, așa cum Asiria a fost toiagul pentru
pedepsirea lui Israel (Isaia 10: 5). Astfel, toiagul este un
simbol al puterii sau al guvernării, de asemenea un
instrument de pedeapsă.
Ce Este Sabia Domnului?
Întrebarea nr. 84:
Biblia vrea să spună: cuțite, arme de foc sau baionete
atunci când vorbește despre „sabia Domnului” în
ultimele zile?
Răspuns:
Termenul „sabie”, așa cum este folosit în Scripturi,
înseamnă război, vărsare de sânge și răzbunare. Sabia lui
Dumnezeu este orice instrument pe care El îl folosește

19
pentru a executa judecată; nu este neapărat o lamă de oțel.
Adesea a fost ciumă, foc, foamete, cutremur, război și o
serie de alte forțe de elemente, chiar și cei răi după cum
strigătul lui David arată: „Izbăvește-mă de cel rău, care
este sabia ta.” Ps. 17:13 (KJV).

Este „Sion” Și „Ierusalim” Același?

Întrebarea nr. 85:

Vă rog să explicați diferența dintre termenii „Sion” și
„Ierusalim” din Isaia 52: 1 și din Apocalipsa 14: 1.
Răspuns:
„Sionul” și „Ierusalimul” din Isaia 52: 1 trebuie să
reprezinte oameni, căci ar fi ridicol să spui unui munte și
unui oraș: „Trezește-te, trezește-te, îmbracă-te cu puterea
ta,… pune-ți hainele frumoase” (KJV).
Pe dealul înălțat al vechiului Sion era palatul
împăratului și „căpeteniile poporului s-au așezat la
Ierusalim. Cealaltă parte a poporului a tras la sorți, pentru
ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalim în
cetatea sfântă, iar ceilalți să locuiască în cetăți.” Neemia
11: 1. Astfel, familia regală a locuit pe muntele Sion, iar
conducătorii mai mici și alți reprezentanți ai guvernului
au locuit în Ierusalim.
Chemarea, „Trezește-te, trezește-te, îmbracă-te în
puterea ta Sioane, pune-ți hainele frumoase, Ierusalime”
(KJV), se aplică bisericii Laodicea, Ultima din cele șapte
20
biserici, cea care termină perioada cu „grâul” și
„neghina” amestecate, pentru că după ce ea își pune
hainele frumoase, „nu va mai intra în ea nici un om
necurat”. Cei care se vor trezi la chemarea încurajatoare,
se vor îmbrăca în putere, despărțindu-se de cei răi și își
vor pune hainele frumoase, întorcându-se spre
neprihănire, sunt aceia care în „zilele din urmă” vor
forma Sionul și Ierusalimul – prinții și conducătorii
poporului în Împărăția – biserică restaurată.
Atunci, „Îmbrăcată în armura neprihănirii lui Hristos,
biserica va intra în lupta ei finală. „Frumoasă ca luna,
curată ca soarele, și cumplită ca o oștire sub steagurile
ei”, ea trebuie să meargă în toată lumea, biruitoare și ca
să biruiască.” – Profeți și Regi, pag. 725.
Prin urmare, „numai acelora care au rezistat ispitei în
puterea Celui Atotputernic le va fi permis să participe la
proclamarea ei [soliei celui de-al Treilea Înger] când va
crește până va ajunge marea strigare.” – The Review and
Herald, 19 Noiembrie, 1908.
Acum, în ceea ce privește semnificația celor doi
termeni, Sion și Ierusalim, așa cum au fost folosiți în
Apocalipsa 14: 1, cea de-a doua referință în cauză,
Revelatorul explică faptul că cei 144.000 din cele
douăsprezece seminții ale lui Israel sunt cei care
alcătuiesc Sionul. Cuvintele lui sunt: „Apoi m-am uitat și
iată ca Mielul stătea pe muntele Sionului, și împreună cu
El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris

21
pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său.” (Apoc. 14:
1).
Aceștia fiind cel dintâi rod (Apoc. 14: 4), arată
deasemenea că aceștia sunt prima recoltă la „sfârșitul
veacului”. Mat. 13:39. Evident, atunci cei care au fost
văzuți după ei, „marea gloată… din orice neam” (Apoc.
7: 9), nu sunt alții decât al doilea rod al secerișului, dintre
care unii vor locui în Ierusalim.
Astfel dar, în acest timp de seceriș, „se va întâmpla ...
că muntele casei Domnului (Mt. Sion) va fi întemeiat ca
cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și
toate neamurile se vor îngrămădi spre el.” Isaia 2: 2.

I-a Călcat El Sau Îi Va Călca În Picioare?

Întrebarea nr. 86:
Prin Isaia (capitolul 63, versetul 3), KJV Hristos a
declarat despre El însuși: „Eu singur am călcat în
teasc, și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; îi
voi călca astfel în mânia Mea și îi voi zdrobi în urgia
Mea; așa că sângele lor va fi stropit pe veșmintele
Mele, și Îmi voi păta toate hainele Mele cu el.” Această
Scriptură se aplică lucrării lui Hristos în timpul
primei sau celei de-a doua veniri ale Sale?
Răspuns:
Prima parte a versetului se aplică la prima venire a lui
Hristos, iar ultima parte la timpul curățirii bisericii.
Astfel, prin folosirea limbajului profetic, Hristos pare să
22
se uite înapoi la timpul suferințelor Sale în timp ce era pe
cruce, subliniind faptul că nu era nimeni cu El și că, prin
urmare, în concluzie, cei care nu au avut parte la agonia
Sa nu au dreptul să domnească asupra acelora pe care El
i-a eliberat; și că oricine va continua să păstreze poporul
Său în robie și în ignorarea Adevărului Său, El va călca
în mânia Lui și îi va zdrobi în urgia Lui și va stropi cu
sângele lor pe hainele Lui, murdărindu-și astfel toate
hainele Lui și astfel eliberând pe poporul Său.

Botezat Pentru Iertarea Păcatelor, Sau

Pentru a Progresa În Adevăr?

Întrebarea nr. 87:

Fiindcă am fost admiși ca membrii ai bisericii
adventiste de ziua a șaptea, pe baza vechiului nostru
botez în Biserica Baptistă, este acum necesar pentru
noi să fim botezați din nou?
Răspuns:
Sfânta Scriptură învață nevoia unui singur botez
(Efeseni 4: 5), iar cum ați fost botezați prin scufundare în
Biserica Baptistă și mai târziu v-ați unit cu Biserica
Adventistă de Ziua a Șaptea, pentru nici un alt motiv
decât să umblați în lumina mai strălucitoare a Cuvântului,
nu aveți nevoie de rebotezare. Și dacă ați fost fideli
jurământului vostru creștin de asemenea în biserica

23
adventistă de ziua a șaptea, atunci nu mai aveți nevoie de
un alt botez acum.
Să presupunem că ați fost botezați de apostolul Pavel
și ați fost primit ca membru al bisericii, trăind până în
timpul actual și ați merge tot timpul în lumina progresivă
a Domnului, l-ați fi urmat prin toate cele șapte mișcări
succesive ale Reformei – cele șapte perioade ale bisericii.
În perioada protestantă, ați fi fost mai întâi Luteran iar in
cele din urmă Davidian. În felul în care ai fi urmat cu
credincioșie lumina Adevărului, nu este nici scriptural,
nici logic că Dumnezeu ți-ar fi cerut ca să fii botezat de
fiecare dată când ai făcut un pas înainte.

Cine Este Împăratul Centrului Muntele

Carmel – Dumnezeu Sau Omul?
Întrebarea nr. 88:
Cei mai mulți dintre noi am avut o luptă pentru a
desface legăturile puse asupra noastră de către
conducerea actuală a bisericii și ni se pare mai mult
decât corect că avem asigurarea că Domnul conduce
toate mișcările de la Muntele Carmel. Putem să știm
cu exactitate care parte a lucrării centrului Muntele
Carmel este sub conducerea Domnului?
Răspuns:
O gândire atentă a acestei chestiuni se poate conclude
numai în realizarea faptului că, așa cum Dumnezeu a

24
promis că va lua frâiele în mâinile Sale, atunci acesta este
exact ceea ce El din necesitate trebuie să facă. Prin
urmare, toată confuzia și perplexitatea însoțite de
asemenea întrebări, critica și îndoiala cu privire la lucrare
sunt iraționale, de neiertat și dăunătoare.
„Satana”, spune Spiritul Profetic, „are capacitatea de
a sugera îndoieli și de a inventa obiecțiuni la adresa
mărturiei critice pe care o trimite Dumnezeu, iar mulți
cred că este o calitate, un semn al inteligenței faptul că
sunt necredincioși, combat și despică firul în patru. Cei
ce doresc să se îndoiască vor avea din plin posibilitatea
s-o facă. Dumnezeu nu Se oferă să îndepărteze toate
ocaziile care ar putea aduce necredința. El aduce dovezi,
care trebuie cercetate cu grijă, cu o minte smerită și cu
dispoziția de a ne lăsa învățați și toți ar trebui să hotărască
conform greutății acestor dovezi.” – Mărturii, vol. 3 pag.
255.
Ba mai mult, nici un om nu poate judeca lucrarea prin
propria sa înțelepciune sau prin înțelepciunea altor ființe
umane, deoarece, spune Duhul Adevărului: „Lucrătorii
vor fi surprinși de mijloacele simple pe care le va folosi
El pentru a aduce la îndeplinire lucrarea neprihănirii
Sale… Îngăduiți-mi să vă spun că, în această lucrare
finală, Domnul va lucra într-o modalitate foarte diferită
de cursul firesc al lucrurilor și pe o cale întru totul
contrară vreunui plan omenesc.” – Mărturii Pentru
Predicatori, pag. 300.

25
 „Nu se cade să fiți intimidați de aparențele exterioare,
oricât de pline de piedici ar fi ele. Vouă vă revine sarcina
de a săvârși lucrarea așa cum a spus Domnul că ar trebui
săvârșită.” – Mărturii, Vol. 9, pag. 141.
Dacă fiecare își face bine partea sa în lucrarea care îi
este dată să o facă, va vedea curând că nu are nici nevoie,
nici capacitatea de a se ocupa de îndatoririle Domnului
sau de lucrările care sunt atribuite altora. El va ști că cel
mai mare și singurul lucru corect pe care îl poate face este
să accepte cu curaj provocarea înaltă pe care "îngerul
Domnului" i-a adresat-o lui Iosua: „Dacă vei umbla în
căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca și
casa Mea, și vei priveghea asupra curților Mele, și te voi
lăsa să intri împreună cu cei ce se sunt aici.” Zah. 3: 7.
Pentru credincioșii Adevărului Prezent, una dintre cele
mai sigure dovezi, a faptului că Domnul conduce în
lucrarea de la Muntele Carmel, este faptul că, indiferent
de opoziția neîncetată, a numărului mic de lucrători și a
multor alte dificultăți, lucrarea înaintează în mod
continuu cu o putere irezistibilă. Este într-adevăr ca o
sămânță de muștar.
În ciuda începutului său umil și nesemnificativ, a
criticii și a opoziției împotriva acesteia, precum și a
obstacolelor și impedimentelor multiforme pe care a
trebuit să le depășească, trezește mulțimi în toată
Laodicea. Ea a lansat corabia reformei, iar în timp ce
mulți au intrat deja în ea, alții se apropie rapid de decizia
de a căuta siguranța pe care o oferă. Ei studiază din nou
26
Biblia în Lumina Divină a Toiagului Păstorului. Solia
celor Trei Îngeri au devenit pentru ei atât de clară și dulce
ca un izvor de munte. Iar cei care nu au avut niciodată, și
chiar cei care nu au crezut niciodată, scrierile Spiritului
Profetic, cumpără acum toate volumele.
Fără îndoială, nimeni cu gândire nu poate spune că
aceasta este lucrarea vrăjmașului, nu fără atribuirea
autorității Bibliei lui Satana. Dacă Biblia este a
Domnului, solia Toiagului nu poate fi de la diavolul,
pentru că este Biblia desfășurată. Niciodată, fără puterea
lui Dumnezeu, nu ar fi putut să ude întreaga
Denominațiune, pentru că Cel Atotputernic declară: „Eu,
Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o
păzesc zi și noapte ca să n-o vatăme nimeni. N-am nici o
mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini și spini, voi merge la
luptă împotriva lor, și-i voi arde pe toți.” Isaia 27: 3, 4.
Cei care mărturisesc numai că cred, sunt avertizați aici că
Domnul cunoaște lucrarea lor și că El nu și-a lăsat
lucrătorii în întuneric cu privire la ei. Expunând secretele
lor, El spune: „ Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc
de tine pe lângă ziduri și pe la ușile caselor și zic unul
altuia, fiecare fratelui său:
„Veniți, dar, și ascultați care este cuvântul ieșit de la
Domnul!” Și vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca
popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc,
căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot
după poftele lor. Iată că tu ești pentru ei ca un cântăreț
plăcut cu un glas frumos și iscusit la cântare pe corzi. Ei
27
îți ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc. Când se
vor întâmpla însă aceste lucruri – și iată că se întâmplă!
– vor ști că era un proroc în mijlocul lor.” Ezechiel 33:
30-33.
Este Prea Târziu Pentru a Intra În Năvod?
Întrebarea nr. 89:
Există printre noi persoane care învață că în cazul în
care năvodul a fost scos la țărm (Matei 13:47, 48) în
1930, atunci cei care nu erau în el în acel moment
(adică cei care nu erau membri ai bisericii adventiste
la vremea aceea) nu pot spera să facă parte din cel
dintâi rod. Dacă este adevărat acest lucru, atunci de
ce ar trebui să încercați să veniți acum, decât să
așteptați timpul celor de-al doilea roade? Sau, dacă
cineva este deja în solie, de ce ar trebui să continue să
se străduiască să trăiască în conformitate cu ea dacă
eforturile sale sunt destinate eșecului, pentru că a
ratat termenul limită?
Răspuns:
Actul parabolic de a trage năvodul pe țărm (Domnul
temporar întrerupe lucrarea Sa), în sens literal nu
împiedică pe nimeni să intre în el dacă depune efortul
necesar. Căci, deși ca pește, în realitate nu poate înota
într-un năvod după ce este tras pe țărm, totuși, ca oameni,
aceștia pot de fapt intra în biserică până la încheierea
harului.
28
Desigur, dacă peștii buni reușesc să intre în năvod în timp
ce sunt trași pe țărm, pescarii nu îi vor arunca cu cei răi
pur și simplu pentru că năvodul nu i-a prins. Mai degrabă
vor fi considerați și mai prețioși din cauza efortului lor
suplimentar de a intra, fără ca nimeni să meargă după ei
cu plasa. Dacă nu se vede careva in posibilitatea ca pește
să intre în plasă, el se poate vedea cu ușurință ca o oaie
care intră în staul.
În mod evident, ideea unei date limită este o
concepție falsă, care poate doar să descurajeze progresul
creștinului, determinând pe unii care deja sunt în solie să
raționeze in așa fel încât să iasă din cauza inutilității de a
rămâne în solie și să-i justifice pe alții să nu facă efortul
necesar pentru a intra în plasa mântuirii atunci când se
prezintă ocazia. Într-adevăr, chiar îi forțează să renunțe
la ocazia prezentă și să aștepte una care nu va veni
niciodată!
„Astăzi”, spune Duhul lui Dumnezeu, „dacă auziți
glasul Lui, nu vă împietriți inimile.” (Evrei 4: 7).

29
 Ce Trebuie Să Facă Cineva Dacă Este
Exclus?
Întrebarea nr. 90:
Ar trebui ca aceia dintre noi care au fost excluși să
continue să participe la serviciile bisericii? Dacă da, și
dacă se prezintă ocazia pentru noi să vorbim un
cuvânt referitor la Adevărul prezent, ar trebui să o
facem? Dar dacă suntem rugați să nu spunem nimic
sugestiv despre Adevărul prezent - ar trebui să
acceptăm și să rămânem tăcuți pentru totdeauna? Și
ce să facem dacă nu ne lasă să participăm la serviciul
sfintei cine?
Răspuns:
Relația noastră cu biserica este aceeași pe care a avut-
o Isus Hristos, Ioan Botezătorul și apostolii: Avem o solie
pentru a proclama bisericii și deși oficialii bisericii ne
spun să ieșim, așa cum a poruncit Sinedriul apostolilor să
iasă din „templu”, într-un mod corect, putem refuza să
plecăm și trebuie să continuăm să ne întoarcem la
biserică. Căci dacă ieșim, ne îndepărtăm și devenim
străini, cum, vom proclama atunci solia poporului
nostru?
Cu toții trebuie să înțeleagă, totuși, că unui creștin nu
i se potrivește deloc să provoace tulburări în orice
moment, mai ales în timpul serviciilor bisericii. Nici nu
este posibil ca oricare dintre noi prin astfel de metode să
le prezentăm solia sau să-i convingem că vorbim
30
„cuvintele vieții”. Mărturisind în tăcere, cu respect și cu
atenție în biserică și în afara bisericii, nu dăm provocare
pentru nimic, ci doar acuzații false.
La Școala de Sabat, este perfect potrivit și permis să
răspundem la întrebările care apar în legătură cu lecția.
Pentru aceasta, ei nu pot acuza pe nimeni că ar provoca
perturbări, deoarece nu este în nici un caz o infracțiune a
scopului constituit în regulile Școlii de Sabat. Dar dacă
careva dintre ei ne-ar cere în mod expres să nu răspundem
la întrebări, atunci trebuie să ne abținem a face acest
lucru, mai degrabă decât să provocăm controverse și
nemulțumiri.
Este greșit să creați controverse sau dispute asupra
oricăror puncte care ar putea apărea. Nimic altceva decât
rău pentru cauza Adevărului prezent poate rezulta din
această procedură. Comportamentul vostru să câștige
încrederea oamenilor.
Două dintre principalele motive pentru care nu
trebuie să rămânem departe de Școala de Sabat și
serviciile bisericii sunt: (1) ne vom lipsi de privilegiul
închinării publice în biserica pe care am ajutat să se
construiască, și (2) lipsind de la servicii, devenim străini
pentru frații noștri și va trebui să ne familiarizăm din nou
cu ei, dacă dorim să le prezentăm vreodată solia. Totuși,
continuând să mergem la biserică, după ce programul se
încheie, vom avea ocazia de a vorbi cu frații în interesul
soliei, îndemnându-i să cerceteze pentru ei înșiși fie
participând la studiile noastre, fie citind publicațiile
31
Adevărului Prezent. De asemenea, există întotdeauna o
oportunitate de a obține unul sau mai multe nume și
adrese noi pentru a trimite listei noastre de
corespondență.
Deci, dacă în mod voluntar rămânem departe de
serviciile bisericii, ne punem în poziția de a fi acuzați ca
fiind separatiști fizic și în același timp, pierdem ocazia de
a intra în contact cu congregația.
Mai mult decât atât, dacă în acest mod ne separăm,
atunci la împlinirea lui Ezechiel 9, când cei care nu au
„semnul” vor fi luați, nu vom avea același drept să
reclamăm o moștenire în Denominațiune.
În ceea ce privește participarea noastră la serviciul
Sfintei Cine al Denominațiunii, credem că, de vreme ce
biserica practică în mod regulat acest ritual, ar trebui să
participăm pe cât posibil. Pentru că, dacă în mod
voluntar absentăm de la ea, atunci am da o impresie
greșită. Dacă biserica refuză să ne servească sau să ne
lase să slujim altora în actul umilinței, nu putem face
nimic decât să așteptăm până când serviciul se încheie. Și
dacă ne ignoră atunci când trec cu pâinea și vinul, nu
trebuie să murmurăm sau să spunem ceva, ci să suportăm
cu răbdare disprețul. Prin comportamentul nostru umil,
cei cinstiți din congregație vor vedea atitudinea
necreștină și nebunia slujbașilor bisericii, și vor începe să
se trezească și să înțeleagă situația.
Deși, împotriva voinței noastre, putem fi excluși de
la participarea la ritualuri, totuși, vom avea numele
32
noastre în Cartea Vieții și, ca și tâlharul nebotezat de pe
cruce, vom intra în Paradis pentru că am făcut tot ce este
mai bine. Așa dar, fraților, să fim credincioși în a asista
la serviciile de slujire bisericești și în comportamentul
nostru „atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința
intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se
pomenească venit prea târziu.” Evr. 4: 1.

Ce Este Diferența Dintre „Venit” Și

„Venind”?
Întrebarea nr. 91:
În „Toiagul Păstorului”, vol. 1, pag. 20, punctul este
că Ioan a văzut îngerul din Apocalipsa 18, nu venind,
nu coborând în zbor, ci „venit” jos, adică deja sosit.
Dar în limba engleză simplu „venit”, în acest context
înseamnă coborând. Și sora White spune:
„coborând”. Cum poate, prin urmare, „Toiagul” să
pună accent pe ideea că Ioan la văzut deja „venit” –
sosit deja?
Răspuns:
Atunci când se apropie ceva de mare viteză, cum ar fi
un glonț sau un fulger, viteza ridicată a mișcării nu oferă
un timp de observare pentru a vedea continuitatea
progresului său – „venirea” lui; aceasta se poate vedea
numai atunci când, în cele din urmă a sosit – „venit”.
Astfel, faptul că îngerul din Apocalipsa 18: 1 este văzut,
nu „venind” (așa cum este îngerul din Apocalipsa 7: 2),
33
ci „venit” înseamnă că el vine brusc - ca și îngerul din
Daniel 9:21.
În contrast, privind apropierea unui obiect cum ar fi
soarele, un observator poate să țină în mod constant în
vedere continuitatea înaintării sale. Prin urmare, Toiagul
observă că îngerul din Apocalipsa 7: 2, a fost văzut în
timp ce se afla încă departe, „se suia dinspre răsăritul
soarelui”, pentru că el venea încet ca soarele; în timp ce
îngerul din Apocalipsa 18: 1 a fost văzut „venit” brusc,
deoarece momentul extraordinar al zborului său
descendent nu a permis suficient timp pentru ca ochiul
uman să-l vadă „venind”.
Această distincție între viteza celor doi îngeri,
datorită semnificației diferite a fiecăruia, este punctul
accentuat.

Dacă Atunci Fiecare Parte A Fost

Jumătate, Cum Va Fi Acum ?

Întrebarea nr. 92:

„Toiagul Păstorului”, vol. 1, pag. 30, face afirmația că
denominațiunea adventistă de ziua a șaptea a fost de
300.000 la momentul scrierii cărții, ceea ce sugerează
că aproximativ jumătate, 144.000, sunt cele cinci
fecioare înțelepte, iar cealaltă jumătate sunt cele cinci
fecioare neînțelepte. Dar cum poate fi așa acum când
denominațiunea are 500.000 de membrii?

34
Răspuns:
Scriind în 1930, Toiagul vorbea neapărat în termeni,
nu de calitatea de membru necunoscută la acea dată, ci
din calitatea de membru stabilită la vremea respectivă. Și
chiar dacă numărul din timpul acela (300.000), a sugerat
în mod firesc o diviziune uniformă a membrilor (două
clase, buni și răi – „fecioare înțelepte” și „fecioare
neînțelepte”), totuși, deoarece există doar 144.000 de
izraeliți care vor fi sigilați, încă de atunci numărul celor
nesigilați ar fi depășit chiar și atunci numărul celor
sigilați.
Totuși, în final, nu este scopul Toiagului, nici
intenția lui, de a spune câți înțelepți și câți neînțelepți vor
fi în acest seceriș al celui dintâi rod, căci atunci când se
ajunge la cunoașterea întregului adevăr, simbolul celor
„cinci fecioare înțelepte”, în afară de a cuprinde pe cei
144.000 din semințiile lui Israel, poate include și un
număr considerabil din națiunile păgâne.
Înlocuiește Apartenența La Organizație
Cunoașterea Adevărului?
Întrebarea nr. 93:
Deși eu nu sunt membru al Bisericii Adventiste de
Ziua a Șaptea, și fiindcă am lumina asupra lui
Ezechiel 9 și a adevărului celor 144000, voi cădea în
măcelul celor răi dacă nu accept și nu trăiesc pe deplin
lumina? Și, pe de altă parte, voi putea eu să mă bucur

35
de privilegiul de a fi printre cei 144.000 și voi fi unul
dintre ei dacă ascult toată lumina acestui mesaj?
Răspuns:
Chiar dacă nu ești membru al bisericii, totuși vei fi tras
la răspundere pentru lumina pe care o ai despre acest
subiect, pentru că nimeni nu găsește adevărul în mod
accidental sau să îl înțeleagă fără ajutorul Duhului Sfânt.
Prin aceeași lege a răspunderii sau a responsabilității
sacre, chiar dacă s-ar putea să fi venit în solie doar de
curând, poți fi eligibil pentru alegerea celor 144.000,
dacă trăiești în pas cu solia care vă va curăți și sigila. Dar,
totuși, nu putem ști cu certitudine dacă vei fi unul din ei,
dar dacă ești credincios față de solie, vei fi cel puțin unul
cu ei.

Acum Cred, Dar Am Dreptul La Calitatea

De Membru?
Întrebarea nr. 94:
Dacă cineva a citit seria „Toiagul Păstorului” și a
învățat și crede ceea ce învață solia, îl sfătuiți să se
alăture, în primul rând, denominațiunii adventiste de
ziua a șaptea?
Răspuns:
Dacă cineva a acceptat fără rezerve întregul Adevăr,
privilegiul și datoria lui este să fie botezat în biserică. Dar
după ce a studiat Solia celui de-al Treilea Înger prin
intermediul Toiagului, căruia biserica adventistă de ziua
36
a șaptea i se opune, în consecință, lui i se poate refuza
botezul și calitatea de membru de către ei. Totuși, dacă a
făcut tot ce poate pentru a primi botezul și a se uni cu
biserica și ei refuză să-l primească, atunci datoria lui este
să aranjeze cu Centrul Muntele Carmel pentru a primi
botezul și a deveni membru.
A avea numele în cărțile, nu doar a bisericii, ci a
cerului, este ceea ce dă siguranța de aur a mântuirii. Iar
acceptarea soliei ceasului și un efort proporțional de a
asculta cu credincioșie toate învățăturile sale, este ceea ce
câștigă părtășia sfinților și certificatul de fiu al cerului.
Pe măsură ce cineva depune mărturie pentru Adevărul
Prezent, dușmanii săi din Denominațiune se vor opune și
îl vor exclude dacă are deja statutul de membru acolo, dar
această privare nu trebuie să-l descurajeze. „Ferice de
voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă
vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din
pricina Fiului omului!” Luca 6:22. „Ascultați Cuvântul
Domnului, voi, cari vă temeți de Cuvântul Lui. Iată ce zic
frații voștri, cari vă urăsc și vă izgonesc din pricina
Numelui Meu: „să-Și arate Domnul slava, ca să vă vedem
bucuria!” - Dar ei vor rămânea de rușine!” Isaia. 66: 5.

Ce Se Întâmplă Cu Petru Și Cu „Cheile”?

Întrebarea nr. 95:
Vă rog să explicați Matei 16: 15-19. De ce i-a dat
Hristos cheile lui Petru? De ce nu altuia sau la toți?
37
Răspuns:
Petru a fost singurul care a răspuns corect la
întrebarea: „Dar voi, cine ziceți că sunt?” Prin urmare,
doar lui Petru și la nimeni altul, Isus i-a spus: „Îți voi da
cheile Împărăției cerului”, asigurându-l mai întâi că „nu
carnea și sângele ți-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl
Meu care este în ceruri.”
Când Dumnezeu face omul să înțeleagă ceva care este
dincolo de cunoașterea finită, Biblia numește acest act,
Inspirație. Astfel dar, Isus l-a declarat pe Petru inspirat.
Prin urmare, această Inspirație și mărturia lui Isus, au fost
cheile temei centrale a mântuirii omului - cunoașterea
Fiului lui Dumnezeu. Acesta este adevărul, Evanghelia,
care trebuia proclamată. A fost Adevărul prezent - un
mesaj inspirat direct de Dumnezeu. Astfel, posedând o
revelație prin care fiecare om urma să fie judecat, fie
pentru mântuire, fie pentru condamnare, Petru și asociații
săi au devenit responsabili, fie să închidă, fie să deschidă
mântuirea pentru fiecare suflet viu de sub ceruri.
În consecință, când Hristos i-a dat cheile lui Petru, El
i-a dat Evanghelia și o însărcinare divină pentru a
predica. Și atâta timp cât Petru și colaboratorii săi au fost
fideli acestei însărcinări, tot atât timp au deținut Cheile
pentru a încuia sau pentru a descuia pentru oameni
Împărăția lui Dumnezeu și pentru a avea autorizat în
ceruri tot ceea ce au legat sau dezlegat pe pământ. Prin
urmare, cheile merg cu Inspirația și revelația progresivă
– Adevărul Prezent.
38
 Evident, prin urmare, un mesaj din cer, proclamat de
slujitorii aleși ai lui Dumnezeu, este atotputernic și, prin
el, destinul etern al omului este decis.
Prin urmare, cheile nu sunt biserica însăși, ci sunt în
mesajul pe care ea îl proclamă. Așadar nici un om sau un
grup de oameni nu are puterea de a dezlega sau de a lega
cu aprobarea Cerului, decât de un mesaj trimis direct de
Cer pentru ca aceștia să ducă pentru acel timp: „Fiecare,
din diferitele perioade ale istoriei bisericii, s-a
caracterizat prin evidențierea unui adevăr deosebit,
adaptat la nevoile poporului lui Dumnezeu din vremea
aceea.” – Tragedia Veacurilor, pag. 609. Aceasta a fost
așa din timpuri imemorabile.
Noe, deasemenea a avut cheile, și astfel a putut fi in
stare să dezlege sau să lege atât în cer cât și pe pământ.
Faptul că nici măcar "porțile iadului" nu au putut să
prevaleze împotriva corăbiei, dă mărturie despre aceasta.
Și făgăduința lui Dumnezeu către Avraam: „Voi
binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și voi blestema
pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor
fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12: 3), arată că și el
avea Cheile cerului.
De asemenea, în mâna lui Moise controlată
Providențial, cheile au deschis porțile împărăției libertății
și salvării celor drepți.
Și le-a închis cu distrugerea asupra celor răi. Astfel,
„Moise a zis: „Iată cum veți cunoaște că Domnul m-a
trimis să fac toate aceste lucruri și că nu lucrez din capul
39
meu. Dacă oamenii aceștia vor muri cum mor toți
oamenii și dacă vor avea aceeași soartă ca toți oamenii,
nu m-a trimis Domnul; dar dacă Domnul va face un lucru
nemaiauzit, dacă pământul își va deschide gura ca să-i
înghită cu tot ce au, așa încât se vor coborî de vii în
Locuința morților – atunci veți ști că oamenii aceștia au
hulit pe Domnul.” Pe când isprăvea el de spus toate
aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în
două. Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit, pe ei și
casele lor, împreună cu toți oamenii lui Core și toate
averile lor.” Num. 16: 28-32.
Prin Moise, Dumnezeu a încredințat cheile oștirii
evreiești și i le-a retras în zilele lui Hristos, când iudeii l-
au respins. Atunci El a transferat cheile către fondatorii
bisericii creștine.
Dar, în ciuda exemplului din trecut, urmașii
apostolilor cu timpul au repetat erorile urmașilor lui
Moise. Cu toate acestea, în timpul Evului Mediu și mai
ales în perioada Reformei, Dumnezeu a continuat să
încredințeze la mesageri după mesageri și la Mișcare
după Mișcare, moștenirea divină. Dar din nou și din nou
din timpul Reformei până la chemarea lui William
Miller, fiecare grup succesiv a repetat nebunia de a
deveni mulțumit de un mesaj static, până când toate
bisericile protestante din zilele lui Miller au respins
mesajul pentru acea vreme și ele de asemenea, fără să știe
au refuzat să mai fie paznici ai cheilor sacre.

40
 Astfel, Miller și asociații săi au fost posesorii până în
momentul următorului mesaj al lui Dumnezeu, judecata
celor morți, când cheile sacre au trecut de la mișcarea
Milerită la Denominațiunea Adventistă de Ziua a Șaptea.
Dar dacă acum respinge rugămințile lui Dumnezeu de a-
și unge ochii cu alifia pe care El I-o oferă, ea de
asemenea, va permite ca să-i fie luate cheile și să treacă
în mâinile celor care vor proclama mesajul suplimentar,
judecata celor vii, Solia Marii Strigări. (Vezi Scrieri
Timpurii, pag. 277-279). Și, tragedia tragediilor! chiar
acest lucru fac laodiceenii în orbirea lor, repetând astfel
istoria poporului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor.

La Cine Ar Trebui Să Meargă Zecimea

Mea?
Întrebarea nr. 96:
În timp ce încă mai deține calitatea de membru al
denominațiunii Adventiste de Ziua a Șaptea, ar
trebui să plătească cineva zecimea către Davidieni?
Răspuns:
Cineva poate răspunde cel mai bine la această
întrebare punându-și următoarele întrebări:
Credem că Toiagul Păstorului conține mesajul
ceasului, mesajul de sigilare al celor 144.000? Am
primit vreun ajutor spiritual din partea lui? M-a făcut să
mă pocăiesc de păcatele făcute anterior? Sunt acum un
adventist de ziua a șaptea mai bun decât înainte de a
41
accepta solia? M-a făcut să iubesc Biblia, Spiritul
Profetic și frații mai mult ca oricând?
Dacă răspunsul cuiva la fiecare dintre aceste
întrebări este "Nu", atunci el ar trebui să plătească
zecimea bisericii din care este încă membru. Dacă
răspunsul lui la ele este "Da", și dacă încă mai are
îndoieli cu privire la locul unde ar trebui să-și plătească
zecimea, atunci ar trebui să se întrebe în continuare:
Dacă aș fi continuat cursul laodicean în care Toiagul
m-a găsit, aș putea fi mântuit și pregătit să-l întâlnesc
pe Domnul la venirea Lui? Pot fi mântuiți frații mei
Adventiști de Ziua a Șaptea rămânând în starea lor
actuală?
Dacă la aceste întrebări răspunsul unuia este „nu”,
atunci răspunsurile sale la următoarele întrebări îl vor
instrui unde să plătească zecimea sa.
De vreme ce eu sunt responsabil pentru lumina care
strălucește acum pe calea mea și din moment ce trebuie
să ajut la răspândirea ei pentru frații mei, ar trebui să-
mi plătesc zecimea la Denominațiune pentru ca liderii
să aibă mai mulți bani pentru ca să lupte atât împotriva
soliei, cât și împotriva eforturilor mele personale de a
ajunge la popor cu ea, și astfel, de a lucra împotrivă,
ajutând doar la păstrarea poporului în întuneric? Sau ar
trebui să o plătesc Davidienilor, „vistieriei” Adevărului
Prezent, unde ar trebui să meargă în mod natural pentru
a promova avansarea reformei complete a inimii și
42
astfel a-i salva pe frații mei Adventiști de Ziua a Șaptea
de ruina veșnică? Și din moment ce ei înșiși nu sunt
pregătiți să se întâlnească cu Domnul (Mărturii, vol.6,
pag. 371), atunci cum pot ei să pregătească în mod
adecvat păgânii? Având în vedere toate aceste fapte,
zecimea mea ar trebui să meargă la denominațiunea
Adventistă de Ziua a Șaptea în favoarea păgânilor sau
trebuie să meargă pentru solia de sigilare în favoarea
fraților mei? Iar dacă nu îndrăznesc să plasez zecimea
mea în susținerea a ceea ce cred că este Adevăr Prezent,
atunci cum va fi susținută și unde altundeva aș putea
plasa în mod conștiincios zecimea mea?
Ba mai mult, dacă aș pune-o la Denominațiune pentru
a fi folosită în mare măsură la evanghelizarea oamenilor
din lume, în loc să o pun în vistieria Adevărului
Prezent, care va fi folosită în beneficiul fraților mei,
atunci aș face asta în neglijarea propriilor mei frați , și
astfel, nu aș nega că sunt păzitorul fraților mei?
De asemenea, ar trebui să ascultăm de ordinul
slujbașilor de a merge în căutarea oilor din casa lui Baal,
în loc să ascultăm porunca expresă a Domnului de a
duce remediul trimis de cer pentru oile bolnave de păcat
din casa lui Israel (Matei 10: 6)? Care dintre aceste două
eforturi ar fi mai sigur pentru a câștiga aprobarea:
„Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține
lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria
stăpânului tău”? Matei 25:21.
43
 „Care este deci robul credincios și înțelept pe care
l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea
hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care
stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa!” Matei
24: 45, 46.
Acum, dacă după ce ați răspuns la aceste întrebări
în mod satisfăcător, sunteți încă nedeciși cu privire la
ceea ce trebuie să faceți cu zecimea voastră, atunci citiți
Tratatul nr. 4, Ultimele Știri Pentru Mama, Ediția 1943,
pag. 63-70. Apoi, „amintiți-vă de soția lui Lot”, și faceți
ceea ce Domnul vă spune.

Nu Este Casa Mea „Vistieria”?

Întrebarea nr. 97:
Este biblic să se păstreze și să se folosească personal
zeciuiala și darurile pentru a continua lucrarea
Evangheliei în propria sa comunitate, conform
propriilor sale planuri?
Răspuns:
Nicăieri în Scripturi nu găsim permisiunea de a
folosi banii Domnului după propria noastră judecată.
Singura justificare pentru a face acest lucru ar fi o
pură incapacitate, din anumite motive, de a o trimite la
„vistieria” Domnului. Cu toate acestea, dacă cineva
practică aceasta în mod voluntar, atunci ar fi un
exemplu greșit în fața altora. Și dacă următorul, urmând
44
exemplul lui face același lucru, cursul lor va avea ca
rezultat inevitabil împiedicarea lucrării Domnului în
mod serios, sângerarea și subminarea trezoreriei Sale și,
astfel, dezorganizează lucrarea Sa și reduce biserica la
o simplă coajă, în timp ce membrii ei se angajează ei
înșiși ca lucrători în via Domnului, se servesc din banii
Domnului și aleargă fără să fie trimiși! Ce Babilon ar fi
acesta!
Deși Domnul poruncește: „Aduceți însă la casa
vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3:10), El nu spune
să aduceți toate darurile. Astfel, El arată că, dacă ne-am
angaja într-o lucrare personală de caritate sau într-o
activitate misionară, ar trebui să o susținem din darurile
noastre, nu din zecimile noastre.
„Îngerii țin un raport exact al fiecărei fapte a
omului și, o dată ce judecata trece de la casa lui
Dumnezeu, sentința pentru fiecare este trecută în
dreptul numelui său, iar îngerii au misiunea de a nu-i
cruța pe ispravnicii necredincioși, ci de a-i nimici atunci
când va fi masacrul… Iar coroanele pe care le-ar fi
putut câștiga, dacă ar fi fost credincioși, sunt puse pe
capetele celor mântuiți prin eforturile ispravnicilor
credincioși...” – Mărturii, vol. 1, pag. 198.

45
 Este Datoria Mea Să Corectez Vistieria
Domnului?
Întrebarea nr. 98:
Ar trebui să plătim zecimea la „vistierie” dacă știm că
nu este folosită corect?

Răspuns:
Știind că zeciuiala noastră aparține vistieriei lui
Dumnezeu, sarcina noastră cea mai mare ar trebui să fie
aceea de a vedea că este plătită cu credincioșie acolo.
Nicăieri în Biblie nu găsim că Domnul a pus pe vreunul
care plătește zeciuială să fie poliția canalelor prin care
trec aceste fonduri.
Trezoreria Domnului este sub controlul Lui, iar dacă
El însuși nu consideră că este potrivit să corecteze un
abuz în manipularea banilor Săi, cu siguranță nu am putea
să-l corectăm oricât am încerca. Dacă păzim cu grijă acea
parte a lucrării pe care El ne-o încredințează, singura
noastră preocupare va fi să aflăm unde este „vistieria”
Lui, iar apoi cu credincioșie să depozităm banii Lui
acolo. El nu ne-a făcut responsabili pentru folosirea lor;
El se va ocupa personal – așa cum El acum „ia frâiele în
mâinile Lui”.
Când Țara Făgăduinței a fost împărțită între cele
douăsprezece seminții ale lui Israel, seminția lui Levi nu
a primit nici o parte de moștenire, ca cele unsprezece
seminții. În schimb, Domnul a poruncit ca zeciuielile
46
celorlalte seminții să fie date leviților. Aceasta a fost
moștenirea lor. De fapt, au fost ale lor. Și la fel cum Cei
care primeau zecimile, nu aveau dreptul să dicteze
plătitorilor de zecimi, ce să facă cu restul venitului lor
după ce au dat zecimile, la fel cei care plăteau zecimile
lor nu aveau dreptul să dicteze primitorilor de zecimi ce
să facă cu zecimile. Fiecare seminție era răspunzătoare
față de Domnul pentru ceea ce El îi încredințase. Așa
trebuie să fie și azi.
Ce Este Supus A Fi Zeciuit?
Întrebarea nr. 99:
Deuteronomul 14:22 spune: „Să iei zeciuiala din tot
ce-ți va aduce sămânța, din ce-ți va aduce ogorul în
fiecare an.” Cum ar trebui să dau zeciuială din venit?

Răspuns:
Pentru a facilita răspunsul la această întrebare, să luăm
în considerare, de exemplu, cazul unui cultivator de
cartofi. Să zicem că el nu are cheltuieli pentru munca
făcută, irigații, chirie etc. Dacă el nu are astfel de
cheltuieli și dacă veniturile sale brute sunt de 50 de dolari
pe arie, atunci întreaga sumă va fi supusă la zeciuială,
ceea ce, bineînțeles, ar fi de 5 dolari pe arie. Totuși, dacă
el trebuie să opereze cu o cheltuială adițională pentru a-
și produce recolta, atunci această cheltuială ar trebui să
fie dedusă din valoarea brută a produsului, iar numai
restul se va zeciui. De exemplu, dacă valoarea brută a
47
culturii este de 50 de dolari pe arie, iar cheltuielile sunt
de 10 dolari pe arie, atunci venitul net, suma din care se
calculează zecimea, ar fi de 40 de dolari pe arie, iar
zecimea ar fi doar 4 dolari în loc de 5 dolari pe arie.
Pe de altă parte, dacă cineva este salariat, susținând
cheltuielile de angajare, transportul la și de la locul de
muncă etc., atunci se scade suma acestor cheltuieli din
salariul său înainte de a le da zeciui. De exemplu, dacă
primește 100 dolari pe zi și dacă trebuie să cheltuiască 10
cenți pe zi, sau aproximativ 2,60 dolari pe lună, pentru
transport, atunci el scade 2,60 $ de la 100 $, și dă zecime
din ce rămâne (97,40 $).
Dacă venitul cuiva provine din închirieri, atunci se
scade suma cheltuită pentru întreținerea proprietății din
venitul brut neimpozitat. Calculându-și veniturile astfel,
persoana își oferă toată zeciuiala.
Ce Este Cu Privire La Zeciuiala
Cadourilor?
Întrebarea nr. 100:
Fiindcă Biblia ne învață că trebuie să dăm zeciuială
din tot venitul nostru, nu ar trebui să plătim zeciuială
din toate cadourile?
Răspuns:
Folosit ca substantiv, cuvântul „venit” înseamnă
„ceea ce este adăugat la stocul original, câștigul” – intrări
din muncă sau moștenire. Deoarece nu știm dacă poate fi
48
interpretat în Scriptură faptul de a da zecime din mici
daruri de dragoste, decizia trebuie să aparțină în
întregime individului.
Ce „Asigurări” Ar Trebui Să Aibă
Creștinii?
Întrebarea nr. 101:
„Asigurări de înmormântare” se încadrează în
categoria „asigurări de viață”?
Răspuns:
Din însăși natura ei, asigurarea de înmormântare este
în mod necesar numită un fel „asigurare de viață”. Cu
toate acestea, clasificând-o astfel nu este de condamnat.
Spiritul Profetic dă mărturie împotriva asigurării de
viață, nu atât pentru că este o asigurare de viață, ci
pentru că lumea o practică în loc de biserică.
Dacă înșelăciunea și rușinea din această practică nu
sunt imediat evidente, devin dureros de evidente atunci
când cineva își pune întrebările: Ar trebui un cetățean
loial și adevărat al Împărăției lui Hristos să caute ajutor
sau protecție la un cetățean al altei împărății? Domnul a
desemnat lumea sau biserica să aibă grijă de poporul
Său? Le cere Domnul copiilor Săi să rupă orice legătură
cu lumea atunci când sunt bine, doar să se întoarcă la ea
atunci când sunt în primejdie, în boală sau moarte, ca
lumea să aibă grijă de ei? Creștinii trebuie să aibă
încredere în Hristos numai în timp ce sunt bine și în
49
Diavol când sunt bolnavi sau mor? Nu a privilegiat
Domnul biserica să primească o binecuvântare chiar
atunci când dă un pahar de apă unuia din micuții Săi
(Matei 10:42)?
Sunt evidente de la sine răspunsurile la aceste
întrebări și la alte întrebări la fel de pertinente.
Însumate, ele dau răspunsul corect în ansamblu:
membrii bisericii nu trebuie niciodată să depindă de
lume, ar trebui să depindă numai de biserică. Jumulind
membrii bisericii ca un păstor care își tunde oile la
maxim, atâta timp cât sunt bine și au „lână” de dat,
biserica este obligată moral să aibă grijă de fiecare când
este bolnav sau șchiop și nu mai are nimic să dea iar
apoi oferindu-i fiecăruia o înmormântare sfântă. Prin
urmare, o biserică care permite membrilor săi să aibă
orice tip de poliță de asigurare personală, cu excepția
bisericii în sine, aduce rușine creștinătății și astfel îl
dezonorează pe Domnul. Iar un creștin care neglijează
să se facă demn de o poliță de asigurare bisericească,
este ca un om nebun care își construiește casa pe nisip.
Nevoile laicilor au fost aproape neglijate. Toiagul ne
avertizează de urgență, că noi ca credincioși și
reformatori ai Adevărului Prezent, să apelăm la ajutorul
Domnului și să corectăm imediat aceste rele.
Slujitorii lui Dumnezeu nu sunt chemați să fie
vânzători, promotori sau acționari pentru a procura
mijloacele prin care să-și poată duce lucrarea. Mai
50
degrabă sunt chemați să fie predicatori ai Adevărului și
sub-păstori ai poporului Său, îngrijind cu blândețe
fiecare oaie, pentru că acestea sunt vrednice de a fi bine
îngrijite și protejate nu numai în sănătate, ci și în boală,
nu numai în viață, ci și în moarte . Este un reproș pentru
Hristos când poporul său este lăsat în grija companiilor
de asigurări din lume sau la mila societăților caritabile
ale lumii. Biserica este obligată atât din punct de vedere
moral, cât și din punct de vedere legal, să-și întindă
brațele materne la copiii săi și să le acorde îngrijire
delicată.
Astfel, ca păzitori ai bisericii, suntem provocați la
această datorie deasemenea și să nu îndrăznim să dăm
greș. Această mare responsabilitate, alături de cea de a
duce la bun sfârșit programul de întreținere la Sediul
General al „lucrării finale care se face in favoarea
bisericii”, necesită, bineînțeles, o cantitate mai mare de
mijloace, decât doar prima zecime, venitul ministerial.
Atunci ce să facem?
Nu putem recurge la practica denominațiunii de a
ridica obiective în timpul serviciilor bisericești, pentru
că o astfel de practică deviază obiectul întâlnirilor și
profanează atât casa lui Dumnezeu cât și ziua Lui
sfântă. O astfel de lucrare profanatoare pe pământul
sfânt trebuie să înceteze! Nu așteptați până când
Domnul își va manifesta puterea Sa mare și va scoate

51
afară oile și boii împreună cu schimbătorii de bani, va
răsturna mesele și va împrăștia veniturile lor ilegale!
Prin urmare, solia anunță fără greș că Davidienii care
vor fi plăcuți Domnului, vor contribui cu credincioșie și
în mod sistematic cu a doua zecime a veniturilor lor la
acest fond necesar și, prin urmare, vor ajuta la
construirea unui zid de apărare împotriva posibilității ca
Inamicul să aducă neînțelegeri, trafic profan care
omoară timpul și spiritul adunărilor noastre sacre și
educaționale. Făcând astfel, fiecare credincios fidel, va
investi în mod automat în această poliță sacră de
asigurare, care le va asigura nevoile proprii și ale
familiei lor, nu numai în această viață, ci și în viața
viitoare.
Dacă venitul unei persoane este de 15 $ pe
săptămână, atunci prima sa zeciuială va fi 1,50 $; iar a
doua zecime din restul de 13,50 $ va fi 1,35 $. Astfel,
prima și a doua sa zecime din venitul lui de 15 dolari va
fi de 2,85 dolari. Este prea mult, frate, soră, pentru o
lucrare atât de mare și sublimă, ca cea prezentată în
solia davidiană, atât de vitală pentru mântuirea și
bunăstarea ta? Fie ca toți credincioșii Adevărului
Prezent să plătească cu credincioșie prima și a doua
zecime pe cât este posibil, atunci Asociația poate să își
păstreze școala ministerială, în plus față de școala de
internat a tuturor copiilor nevoiași și demni în Adevărul
Prezent, care sunt de vârstă școlară și o casă pentru cei
52
în vârstă, o îngrijire medicală pentru bolnavii în nevoie,
hrană pentru cei flămânzi și înmormântare pentru cei
care cad la posturile de datorie.
Acest apel urgent, precum și de încercare, frate și
soră, vă provoacă credincioșia, loialitatea, cooperarea,
viziunea în înțelegerea soliei în întregime, și dragostea
voastră pentru moștenirea Domnului. Prin urmare,
ridică-te deci și luminează!
„Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății,
deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și
rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând
și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi
pe un om gol, acoperă-l, și nu întoarce spatele
semenului tău.”
„Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta
va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și
slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema, și
Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: „Iată-
Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău,
amenințările cu degetul și vorbele de ocară, dacă vei da
mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul
lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și
întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te
va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri
fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi
ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu
seacă. Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai
53
înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi
numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile
și face țara cu putință de locuit.” Isaia 58: 6-12.
„Contribuțiile cerute de la evrei pentru scopuri
religioase și de binefacere se ridicau aproape la un sfert
din veniturile lor. S-ar fi putut aștepta ca o așa grea
impunere să aducă poporul la sărăcie, dar sincera
ascultare de aceste rânduieli era, din contră, o condiție
a bunăstării lor. „Voi mustra pentru voi pe cel ce
mănâncă și nu vă va nimici roadele pământului și vița
nu va fi neroditoare în câmpiile voastre.... Toate
neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută,
zice Domnul oștirilor.” – Patriarhi și Profeți, pag. 527.
„Când Pavel l-a trimis pe Tit la Corint, pentru a-i
întări pe credincioșii de acolo, el l-a îndrumat… în
frumusețea dăruirii… Dărnicia neegoistă a umplut
prima biserică de o entuziastă bucurie; căci credincioșii
știau că strădaniile lor ajutau la aducerea soliei
Evangheliei la cei în întuneric. Bunăvoința lor
mărturisea că ei nu primiseră în zadar harul lui
Dumnezeu (solia). Ce altceva putea da naștere la o
asemenea dărnicie decât sfințirea lucrată de Spiritul
Sfânt?...”
„Creșterea spirituală este strâns legată de dărnicia
creștină. Urmașii lui Hristos trebuie să se bucure de
privilegiul de a da pe față în viața lor spiritul de
binefacere al Răscumpărătorului lor. Dând Domnului,
54
ei au asigurarea că această comoară a lor merge înaintea
lor în curțile cerești… Semănătorul își înmulțește
sămânța aruncând-o în ogor… Împărțind altora își
sporesc binecuvântările lor.” – Faptele Apostolilor, pag.
344, 345.
Prin urmare, biserica se află sub o grea obligație
morală, cât și legală, nu numai de a purta asigurarea
pentru toți adepții săi adevărați și credincioși, ci și de a
se îngriji de toate nevoile lor dacă ei, în vre-un moment,
ajung să fie neajutorați. Deasemenea și membrii ei vor
susține lucrarea și vor asculta solia ei divină.
Manifestând această îndatorire divină impusă
poporului în mod divin, și neglijarea totală a păstorului
lor laodicean, precum și rezultatul final al abaterii lui de
la datorie, Ezechiel avertizează:
„Fiul omului, proorocește împotriva păstorilor
sufletești ai lui Israel!... ascultați Cuvântul
Domnului! „Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu,
pentru că oile Mele au ajuns de jaf și sunt pradă tuturor
fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii
Mei n-au nici o grijă de oile Mele, ci se pășteau numai
pe ei înșiși, și nu pășteau oile Mele”, - de aceea,
păstorilor, ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește
Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi
lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi
pască oile, și nu se vor mai paște nici pe ei înșiși; căci

55
Îmi voi izbăvi oile din gura lor, și nu le vor mai sluji ca
hrană!”
„Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, mă
voi îngriji Eu însumi de oile Mele, și le voi
cerceta! Cum își cercetează un păstor turma când este
în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa Îmi voi cerceta Eu
oile, și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost
risipite în ziua plină de nori și negură. Le voi scoate
dintre popoare, le voi strânge din felurite țări, și le voi
aduce înapoi în țara lor; le voi paște pe munții lui Israel,
de-a lungul râurilor, și în toate locurile locuite ale
țării. Le voi paște pe o pășune bună, și stâna lor va fi pe
munții cei înalți ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un
staul plăcut, și vor avea pășuni grase pe munții lui
Israel.”
„Eu însumi Îmi voi paște oile, Eu le voi duce la
odihnă, zice Domnul Dumnezeu. Voi căuta pe cea
pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe
cea rănită, și voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele
grase și pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.”
„Și voi, oile Mele, așa vorbește Domnul
Dumnezeu: ,Iată, voi judeca între oaie și oaie, între
berbeci și țapi. Este prea puțin pentru voi că pașteți în
pășunea cea bună, de mai călcați în picioare și cealaltă
parte a pășunii voastre? Că beți o apă limpede, de mai
turburați și pe cealaltă cu picioarele? Și oile Mele
trebuie apoi să pască ce ați călcat voi cu picioarele
56
voastre, și să bea ce ați turburat voi cu picioarele
voastre!”
„De aceea, așa le vorbește Domnul, Dumnezeu:
„Iată că voi judeca între oaia grasă și oaia slabă. Pentru
că ați izbit cu coasta și cu umărul, și ați împuns cu
coarnele voastre toate oile slabe, până le-ați izgonit, voi
veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie jaf, și voi
judeca între oaie și oaie.”
„Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște,
și anume pe Robul Meu David; El le va paște, El va fi
păstorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, și
Robul Meu David va fi voivod în mijlocul lor. Eu,
Domnul, am vorbit!”
„Voi încheia cu ele un legământ de pace, și voi
îndepărta din țară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în
liniște în pustie, și vor putea dormi în mijlocul
pădurilor. Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului
Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimete ploaie
la vreme, și aceasta va fi o ploaie binecuvântată! Pomul
de pe câmp își va da rodul, și pământul își va da roadele.
Ele vor fi liniștite în țara lor și vor ști că Eu sunt
Domnul, când voi rupe legăturile jugului lor, și când le
voi izbăvi din mâna celor ce le asupresc. Nu vor mai fi
de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din țară, ci
vor locui în liniște, și nu le va mai turbura nimeni.
„ Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu
vor mai fi mistuite de foame în țară, și nu vor mai purta
57
ocara neamurilor. Și vor ști astfel că Eu, Domnul,
Dumnezeul lor, sunt cu ele, și că ele sunt poporul Meu,
ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Voi sunteți
oile Mele, oile pășunii Mele, și Eu sunt Dumnezeul
vostru, zice Domnul Dumnezeu.” Ezechiel 34: 2, 7-31.

Cine Sunt Demni De Ajutat?

Întrebarea nr. 102:
Cine sunt „săracii demni”?
Răspuns:
„Săracii demni” sunt cei care, din cauza calamităților,
nu din cauza administrării greșite sau lenevie, le lipsesc
cele necesare vieții și care se străduiesc sincer să umble
în toată lumina care le este dată.
„Scopul cuvintelor Mântuitorului nostru [din Luca 12:
33] nu a fost prezentat cu claritate”. Am văzut că
„obiectivul urmărit prin faptul de a vinde nu este acela de
a da celor ce sunt în stare să lucreze și să se întrețină
singuri, ci de a răspândi adevărul. Este un păcat să întreții
și să hrănești lenevia în cei care sunt capabili să
muncească. Unii au fost perseverenți în participarea la
toate întâlnirile nu pentru a-I da slavă lui Dumnezeu, ci
pentru «pâine și pește». Ar fi fost mult mai bine pentru
unii ca aceștia să stea acasă și să lucreze cu mâinile lor,
«orice lucru bun», pentru a acoperi nevoile familiilor lor
și pentru a avea ceva de dat pentru sprijinirea cauzei

58
prețioase a adevărului prezent.” – Scrieri Timpurii, pag.
95.
Învățătura inspirată pentru biserică (1 Timotei 5: 9),
sfătuiește că nici o văduvă sub vârsta de șaizeci de ani să
nu se sprijine pe biserică pentru subzistență.
Prin urmare, în totalitate vedem că cei săraci vrednici
sunt acei membri credincioși cărora adversitatea le-a
distrus lucrurile materiale ale vieții. Și trebuie să ne
amintim bine că această nenorocire se poate întâmpla la
oricare dintre noi în orice moment, deoarece, așa cum
este scris, „toate atârnă de vreme și împrejurări.” Ecl.
9:11.
„Așadar, cât avem prilej”, spune Pavel, „să facem
bine la toți, și mai ales fraților în credință.” (Gal. 6:10),
celor care dețin un certificat de membru.

Pentru Ce Se Folosește A Doua Zecime?

Întrebarea nr. 103:
În ce scop este a doua zecime?
Răspuns:
,,Pentru a încuraja adunarea poporului în vederea
serviciului divin și, de asemenea, pentru a se purta de
grijă de cei sărmani, se cerea o a doua zecime din toate
veniturile. Cu privire la zecimea dintâi, Domnul
spusese: „Fiilor lui Levi le dau ca moștenire orice
zeciuială în Israel”. (Numeri 18: 21.) Cu privire la a

59
doua, El poruncise așa: „Să mănânci înaintea
Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege
ca să-și așeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din
mustul tău și din untdelemnul tău și întâii născuți din
cireada și turma ta, ca să te înveți să te temi întotdeauna
de Domnul, Dumnezeul tău”. (Deut. 14: 23, 29; 16: 11-
14.) Zecimea aceasta, sau echivalentul ei în bani,
trebuia să fie adusă timp de doi ani la locul unde se afla
sanctuarul. După ce Îi aduceau lui Dumnezeu un dar de
mulțumire și o anumită parte o dădeau preotului,
închinătorii trebuia să folosească restul pentru o
sărbătoare sfântă la care trebuia să ia parte leviții,
străinii, orfanii și văduvele. În felul acesta erau luate
măsuri pentru jertfa de mulțumire și mesele de
sărbătoare anuale, iar poporul era adus în societatea
preoților și leviților, pentru ca să fie învățat de aceștia
cele cu privire la serviciul divin și încurajat să ia parte
la el.”
„Totuși, la fiecare al treilea an, această a doua zecime
trebuia să fie folosită acasă, pentru întreținerea leviților
și a săracilor, așa cum a spus Moise: „Ei să mănânce și
să se sature în cetățile tale”. (Deut. 26: 12.) Această
zecime forma un fond cu scopuri de binefacere și
ospitalitate.”
„Se mai luaseră și alte măsuri pentru săraci. În afară
de recunoașterea cerințelor lui Dumnezeu, nimic nu
caracteriza mai bine legile date de Moise, decât spiritul
60
plin de dărnicie, duioșie și ospitalitate ce se dovedea
față de săraci. Deși Dumnezeu făgăduise să-l
binecuvânteze foarte mult pe poporul Său, nu era totuși
în planul Lui ca sărăcia să fie ceva cu totul necunoscut
între ei. El le-a arătat că nu vor înceta să fie săraci în
țară. Totdeauna vor fi în poporul Său persoane care vor
avea nevoie de compătimirea, bunătatea și bunăvoința
lui. Ca și în zilele noastre, și atunci au fost oameni loviți
de nenorociri, de boală și de pierderea agoniselii lor;
totuși, atâta vreme cât au ascultat de îndrumările date de
Dumnezeu, între ei nu au fost cerșetori și nici oameni
care să sufere din lipsă de hrană.”
„Legea lui Dumnezeu le dădea săracilor dreptul la o
parte a produselor pământului. Dacă cineva era
flămând, avea dreptul să intre în ogorul, livada sau via
aproapelui său și să ia din cereale sau din fructe pentru
a-și potoli foamea. Pe temeiul acestor rânduieli, ucenicii
Domnului, când au trecut în Sabat printre lanurile de
grâu, au smuls spice și au mâncat.”
„Tot ce se putea aduna în urma recoltării holdelor,
livezilor și viilor era al săracilor. „Când îți vei secera
ogorul și vei uita un snop pe câmp”, spunea Moise, „să
nu te întorci să-l iei.... Când îți vei scutura măslinii, să
nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri.... Când
îți vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinele
care rămân în urma ta; ele să fie ale străinului, ale

61
orfanului și ale văduvei. Adu-ți aminte că ai fost rob în
țara Egiptului”. (Deut. 24: 19-22; Lev. 19: 9, 10.)”
„În fiecare al șaptelea an se luau măsuri deosebite
pentru îngrijirea celor săraci. Anul sabatic, așa cum era
numit, începea după terminarea strângerii recoltei. În
timpul semănatului care urma îndată după aceea,
poporul nu trebuia să semene; primăvara nu trebuia să
aștepte vreo recoltă. Din ceea ce producea pământul de
la sine puteau să mănânce cât timp produsele erau
proaspete, dar nu trebuia să strângă nimic în hambare.
Recolta anului acestuia trebuia să rămână pentru
îndestularea străinilor, orfanilor și văduvelor și chiar a
păsărilor și animalelor câmpului. (Exod 23: 10, 11; Lev.
25: 5.)”
„Dar, dacă de obicei pământul producea numai atât
cât să acopere nevoile poporului, din ce aveau să
trăiască în cursul anului când nu adunau recolta? În
privința aceasta se luau măsuri îndestulătoare prin
făgăduința Domnului: „Eu vă voi da binecuvântarea
Mea în anul al șaselea și pământul va da roadă pentru
trei ani. Când veți semăna în anul a optulea, veți mânca
tot din vechile roade, până în al nouălea, până la noile
roade, veți mânca tot din cele vechi”. (Lev. 25: 21, 22.)”
– Patriarhi și Profeți, pag. 530, 531.
Așadar, a doua zeciuială, deși este mai voluntară
decât prima, este la fel de importantă și este, de fapt, o

62
contribuție pe termen lung la propria bunăstare,
ordonată de Dumnezeu.
În prezent constituie darurile noastre generale.
Anterior a fost folosită pentru a ajuta să crească lucrarea
Academiei noastre și pentru a plăti o parte din datoriile
din trecut. Dar acum, pe măsură ce Asociația crește și
se extinde, utilizarea celei de a doua zecimi se extinde
deasemenea.
În primul rând, acum se ocupă de acea parte a
lucrării educaționale pentru care prima zecime nu poate
fi folosită în mod legal. Și în al doilea rând, se ocupă de
nevoile celor săraci demni. Pe scurt, este de fapt polița
originală și unică de asigurare reciprocă și ar trebui să o
aibă toți davidienii care dețin în mod eligibil
Certificatul de Membru.
Așadar, deși este imperativ necesar ca toți
credincioșii Adevărului Prezent să se folosească de
acest Certificat de Membru, este chiar mai urgent ca toți
aceștia să returneze prima și a doua zecime, deoarece
dacă un Certificat de Membru este extins la cei care ar
putea, dar nu sunt plătitori de zecimi, ei ar deveni nu
numai o influență demoralizantă în rândul
credincioșilor, ci și paraziți mortali în mijlocul lor. Din
acest motiv clar, Asociația este, prin urmare, obligată să
acorde Certificatul de Membru doar membrilor
compleți și maturi și care sunt împlinitori bucuroși ai
Cuvântului. (În cazurile în care este imposibil să plătiți
63
o a doua zecime completă, atunci, desigur, o parte este
acceptabilă.)
Neglijența denominațiunii de a avea grijă de
membrii săi, o abandonare pentru care este sub grea
condamnare, ar trebui să fie o lecție severă pentru
fiecare dintre noi, care, ca și reformatori și purtători ai
soliei, să nu îndrăznim să dăm greș. Suntem privilegiați
pentru a fi ziditori ai vechilor dărâmături, pentru a ridica
iarăși năruirile din vechime și pentru a înnoi cetăți
rămase pustii din neam în neam (Isaia 61: 4), trebuie,
dacă este nevoie să exercităm fiecare nerv și să întindem
fiecare mușchi pentru a îndeplini dorințele Domnului.
Și cu atât mai mult în această privință, cu cât este vorba
de beneficiul material și spiritual al fiecăruia dintre noi.
Este un plan foarte simplu, ușor și economic - parte a
programului echilibrat dat de Dumnezeu lui Moise pe
Muntele Sinai și mult timp neglijat și ascuns, și ca atare,
este una dintre „instituțiile divine” (Profeții și Regi,
pag. 678), care trebuie așezată „înainte de a veni ziua
Domnului, cea mare și înfricoșată.”
Prin urmare, să ne întrebăm cu sinceritate și
inteligență: Dacă intrăm în organizațiile de caritate ale
lumii sau în companiile de asigurări ale lumii, atunci
cum putem ca Davidieni să fim stâlpi ai bisericii și ai
lumii? Și Domnul a numit biserica sau lumea ca să aibă
grijă de poporul Său special? Iar dacă noi, ca salvatori,
nu putem să ne ocupăm de nevoile celor care sunt în
64
lume, atunci cel puțin ce putem face este să avem grijă
de propriul nostru popor.
„Unul, care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; și
altul, care economisește prea mult, nu face decât să
sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce
udă pe alții va fi udat și el.” Prov. 11:24, 25.
„Toamna, leneșul nu ară; la secerat, ar vrea să
strângă roade, dar nu este nimic.” Prov. 20: 4.
„Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului
tău, păzind și împlinind toate poruncile Lui pe cari ți le
dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți va da întâietate
asupra tuturor neamurilor de pe pământ. Iată toate
binecuvântările cari vor veni peste tine și de cari vei
avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului,
Dumnezeului tău: Vei fi binecuvântat în cetate, și vei fi
binecuvântat la câmp. Rodul pântecelui tău, rodul
pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor și oilor
tale, toate acestea vor fi binecuvântate. Coșnița și
postava ta vor fi binecuvântate. Vei fi binecuvântat la
venirea ta, și vei fi binecuvântat la plecarea ta.”
28:7„Domnul îți va da biruință asupra vrăjmașilor tăi
cari se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieși
împotriva ta, dar pe șapte drumuri vor fugi dinaintea
ta. Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în
grânarele tale și în toate lucrurile pe cari vei pune mâna.
Te va binecuvânta în țara pe care ți-o dă Domnul,
Dumnezeul tău. Vei fi pentru Domnul un popor sfânt,
65
cum ți-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului,
Dumnezeului tău, și vei umbla pe căile Lui.”
„Toate popoarele vor vedea că tu porți Numele
Domnului, și se vor teme de tine. Domnul te va copleși
cu bunătăți, înmulțind rodul trupului tău, rodul turmelor
tale și rodul pământului tău, în țara pe care Domnul a
jurat părinților tăi că ți-o va da.”
„Domnul îți va deschide comoara Lui cea bună, cerul,
ca să trimită țării tale ploaie la vreme și ca să
binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu
împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu
împrumut. Domnul te va face să fii cap, nu coadă;
totdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei
asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe
cari ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini.”
Deut. 28: 1-13.
Ce Este Unitatea?
Întrebarea nr. 104:
Cum pot credincioșii obține și să mențină unitatea
între ei?
Răspuns:
Pentru a învinge vrăjmașul și pentru a menține unitate
și armonie, fiecare credincios să înceteze să critice pe
frații săi; să-și urmărească proprii pași și nu ai altora; și
să-și dea seama că au aceleași șanse ca el să știe să facă
diferența între ce este drept și ce este rău, să-și poarte
66
propria responsabilitate și nu a lor; să-i considere pe ei
mai buni decât el însăși; și să nu facă sau spună nimic ce
nu i-ar plăcea să i se facă sau să se spună despre el.
Fie ca fiecare să-și dea seama, ca și Pavel, că
îndurarea - toleranța prin dragoste - este cea mai
indispensabilă, urgentă și mai înaltă decât toate
realizările.
„Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și
n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un
chimval zăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei
și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș
avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea
dragoste, nu sunt nimic.”
„Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana
săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea
dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este
îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu
pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de
mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său,
nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de
nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede
totul, nădăjduiește totul, suferă totul.”
„Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor
sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit. Căci
cunoaștem în parte și prorocim în parte; dar, când va veni
ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși. Când eram
copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil,
gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am
67
lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă,
în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față.
Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin,
așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. Acum, dar,
rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; dar
cea mai mare dintre ele este dragostea.” 1 Cor. 13.
Faceți acest lucru fraților și diavolul va fugi și
necazurile voastre după el.
Amintiți-vă că „Satana trăiește și este activ și în
fiecare zi noi trebuie să strigăm cu stăruință după ajutor
la Dumnezeu și după tărie pentru a putea să ne
împotrivim lui. Atâta timp cât stăpânește Satana, trebuie
să ne supunem eul. Avem de întâmpinat obstacole și nu
există loc pentru zăbavă și punct în care să putem veni și
să spunem că am ajuns la țintă.”
„Viața creștinului este un continuu marș înainte.
Domnul Isus Își curățește și rafinează poporul; iar atunci
când chipul Său este pe deplin reflectat în copiii Săi,
aceștia sunt desăvârșiți și sfinți, pregătiți pentru mutarea
de pe acest pământ.” – Mărturii, vol. 1, pag. 340.
Dacă creștinii nu se vor acuza niciodată unul pe altul,
nu vor comunica niciodată unii altora greșelile,
slăbiciunile, eșecurile și necazurile lor, se vor uni atât de
mult încât nimic nu le poate rupe legătura creștină
comună. Dar un astfel de spirit de unitate poate fi
menținut numai de un popor care păstrează o vigilență
neobosită asupra lui însăși, întotdeauna să vadă ochi în

68
ochi și să vorbească aceleași lucruri prin părăsirea
propriilor căi și gânduri în schimbul celor ale Domnului.
Prin urmare, este imperativ ca fiecare credincios al
Adevărului Prezent să învețe și să practice numai
Adevărul Prezent - să nu predea nici mai puțin, nici mai
mult decât ceea ce este publicat, să nu împletească în el
interpretări sau construcții particulare, teorii și idei, și să
nu facă nimic mai puțin sau nimic mai mult decât ceea ce
cere mesajul.
Lăsând astfel la o parte toate gândurile și căile voastre
proprii și folosindu-vă de a Domnului (Isaia 55: 8, 9), în
devotament exclusiv față de Duhul Adevărului, în
realitate veți vedea ochi în ochi și veți vorbi aceleași
lucruri. Atunci doar veți putea respinge spiritul confuziei
și păstra spiritul iubirii și al unității.
Iar din moment ce există putere și spiritualitate numai
acolo unde există unitate, niciun membru al unui grup de
oameni nu își poate permite să neglijeze datoria sa în
menținerea unei asemenea unități creștine.
Ce Ar Trebui Să Fie Căminul?
Întrebarea nr. 105:
Doriți să explicați Efeseni 5: 22-24?
Răspuns:
„Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca
Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum
și Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul
69
trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Hristos,
tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate
lucrurile.” Efeseni 5: 22-24.
În mod evident, această poruncă divină obligă pe soție
să-și respecte soțul așa cum ar respecta pe Domnul,
soțul fiind salvatorul temporal al familiei, așa cum
Domnul este Mântuitorul etern al bisericii. „…a iubit…
Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o
sfințească, după ce a curățat-o prin botezul cu apă prin
Cuvânt.” Efes. 5:25, 26. Când ea ignoră această poruncă
divină, ea insultă pe Dumnezeu.
„Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos
Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.” Efes. 5:25.
Astfel dar, la fel de obligatoriu și sacru este
responsabilitatea soțului față de soția sa. El trebuie să o
privească așa cum Hristos privește biserica Sa. Ori de
câte ori face mai puțin decât aceasta, el încalcă legea
Domnului.
Astfel, în timp ce biserica este obligată moral să
respecte și să se supună Domnului ei, soția trebuie să
respecte și să asculte de soțul ei; iar soțul are obligația
morală de a iubi și de a îngriji de soția sa, așa cum
Domnul o iubește și se îngrijește de biserica Lui. Din
aceasta se vede că, casa Domnului este comparată cu
casa soțului. Prin urmare, în același fel în care Domnul
controlează lucrurile din casa Lui, biserica, la fel soțul
trebuie să-și controleze treburile casei sale, familia.
70
 Și fiindcă bunăstarea bisericii depinde de
cooperarea ei cu voia Domnului, bunăstarea familiei
depinde de cooperarea ei cu voința tatălui. Prin urmare,
dublu clar este faptul că, așa cum Hristos deține
conducerea asupra bisericii, așa tatăl deține conducerea
asupra casei. Și așa cum biserica convertită se bucură în
a fi pe placul Capului ei, Hristos, tot așa și soția
convertită se bucură în a fi pe placul capului ei, soțul ei.
În această stare fericită, atât bărbatul, cât și femeia își
dau seama că sunt, în fond, al doilea eu al celuilalt.
„Dar vreau să știți”, declară Pavel, „că Hristos este
Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, și
că Dumnezeu este capul lui Hristos. Orice bărbat, care
se roagă sau proorocește cu capul acoperit, își
necinstește Capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se
roagă sau proorocește cu capul dezvelit, își necinstește
capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.” „Totuși,
în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără
femeie. Căci dacă femeia este din bărbat, tot așa și
bărbatul prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu.” 1
Cor. 11: 3-5, 11, 12.
Această frumoasă relație a căminului, este deseori
subminată și distrusă de o gestionare defectuoasă
financiară sau de educație eronată sau de ambele,
deoarece nu este urmat modelul divin. Domnul sprijină
pe soția Lui, biserica, dar ea însăși se ocupă de mediul
de schimb, banii, ca să plătească lucrurile pe care le
71
cumpără; prin urmare, deși soțul susține casa, soția
trebuie să administreze banii pentru lucrurile necesare
pentru a administra casa. Și dacă soțul primește doar un
venit de subzistență, atunci chiar mai special ar trebui
să-i acorde salariul soției, astfel încât ea să-i poată aloca
bugetul pentru a acoperi necesitățile casei până la
următoarea zi de plată. Cu soția care administrează
banii astfel vor rezulta mari avantaje, căci ea este
singura care îi folosește și, prin urmare, știe lucrurile
care sunt necesare în casă. Astfel, cunoscând limitele
financiare zilnice, ea va ști exact ce poate și ce nu poate
cumpăra pentru a administra casa.
Atunci, în mod firesc, ea va vedea cu sârguință că
numai nevoile cele mai necesare ale casei sunt îngrijite
mai întâi, împiedicând astfel orice cumpărare excesivă
a unui lucru din partea ei, sau orice lucru insuficient de
către soțul ei, sau invers - această ultimă stare rezultând
în mod inevitabil, dacă el controlează banii și îi dă doar
puțin câte puțin pentru a face cumpărăturile.
Administrată așa cum ar trebui să fie, punga nu se va
goli, iar casa nu va suferi nici o lipsă, nici dispute și nici
despărțiri. Desigur, soțul și soția ar trebui să se consulte
întotdeauna împreună pentru a asigura o aprobare
reciprocă deplină pentru orice lucru pe care îl fac.
Totuși, dacă câștigurile familiei sunt mai mari decât
doar de a întreține viața, atunci el și soția pot împreună
să-și calculeze în mod mai larg veniturile, în primul
72
rând îngrijind de cheltuielile curente necesare, apoi
depozite bancare sau investind ce rămâne.
Astfel, pentru a înțelege că soțul nu este doar punga
de bani, ci este regele casei, „legătura căminului”, și că
soția nu este doar o servitoare pentru a găti, spăla vasele
și hainele, a curăța casa și a îngriji și crește copiii, ci
este regina casei, ajutorul potrivit pentru el - înțelegând
toate acestea înseamnă a avea o apreciere adevărată a
naturii căsătoriei inspirată în mod divin.
„Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de
preț decât mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în
ea, și nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, și nu rău,
în toate zilele vieții sale. Ea face rost de lână și de in, și
lucrează cu mâni harnice. Ea este ca o corabie de negoț;
de departe își aduce pâinea. Ea se scoală când este încă
noapte, și dă hrană casei sale, și împarte lucrul de peste
zi slujnicelor sale. Se gândește la un ogor, și-l cumpără;
din rodul muncii ei sădește o vie. - Ea își încinge
mijlocul cu putere, și își oțelește brațele. Vede că munca
îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea. Ea pune
mâna pe furcă, și degetele ei țin fusul. Ea își întinde
mâna către cel nenorocit, își întinde brațul către cel
lipsit. Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată
casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu. Ea își face
învelitori, are haine de in subțire și purpură. Bărbatul ei
este bine văzut la porți, când șede cu bătrânii țării. Ea
face cămăși, și le vinde, și dă cingători negustorului. Ea
73
este îmbrăcată cu tărie și slavă, și râde de ziua de
mâine. Ea deschide gura cu înțelepciune, și învățături
plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se
petrec în casa ei, și nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei
se scoală, și o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, și-
i aduce laude zicând: „Multe fete au o purtare cinstită,
dar tu le întreci pe toate.” Dezmierdările sunt
înșelătoare, și frumusețea este deșartă, dar femeia care
se teme de Domnul va fi lăudată.” Prov. 31: 10-30.
Deci, în timp ce soția regină se ocupă de afacerile
interne ale familiei, soțul rege se ocupă de afacerile
externe ale familiei.
Ba mai mult, după cum Domnul însuși este
Directorul bisericii Sale ca o școală și „soția” (biserica,
dar mai ales slujbașii - aceia care aduc convertiții, copii
în credință), învățătorul copiilor săi (membrii), astfel
soțul este directorul casei sale ca o școală, iar soția sa,
profesoara copiilor lor.
„Pentru a câștiga o cunoaștere corespunzătoare a
vieții de căsătorie”, spune Spiritul Profetic, „este
nevoie de lucrarea unei vieți întregi. Aceia care se
căsătoresc intră într-o școală pe care nu o absolvă în
viața aceasta.”
„…În unirea voastră pe viață, afecțiunea voastră
trebuie să lucreze fericirea voastră reciprocă. Fiecare
trebuie să lucreze la fericirea celuilalt… Dar deși voi
trebuie să vă contopiți într-unul, nici unul dintre voi nu
74
trebuie să-și piardă individualitatea în a celuilalt.
Dumnezeu e proprietarul individualității voastre. Pe El
trebuie să-L întrebați:… Cum pot împlini mai bine
scopul pentru care am fost creat?... Iubirea voastră
pentru ceea ce este omenesc trebuie să fie pe locul doi
după iubirea de Dumnezeu… Este oare revărsarea cea
mai mare a iubirii voastre îndreptată către Acela care a
murit pentru noi? Dacă lucrurile stau astfel, iubirea
noastră, a unuia față de celălalt, va fi după planul
ceresc.”
„Nici soțul, nici soția nu trebuie să pretindă să
stăpânească… Amândoi trebuie să cultive spiritul de
bunătate, fiind hotărâți ca niciodată să nu se întristeze și
să nu se jignească unul pe altul. Nu puteți face lucrul
acesta și totuși să vă mai iubiți unul pe altul.
Manifestările de încăpățânare distrug pacea și fericirea
căminului. Nu lăsați ca viața voastră de căsătorie să fie
o viață de ceartă. Dacă îngăduiți lucrul acesta, amândoi
veți fi nefericiți. Fiți amabili în vorbire, delicați în
purtare, renunțând la dorințele voastre personale.
Vegheați cu grijă la cuvintele voastre, deoarece au o
puternică influență spre bine sau spre rău. Nu îngăduiți
ca vreun strigăt să stăpânească glasul vostru. Aduceți în
viața voastră unită parfumul asemănării cu Hristos.”
„Înainte ca un bărbat să intre într-o unire atât de
strânsă cum este aceea a legăturii de căsătorie, el ar

75
trebui să învețe să se stăpânească și să știe cum să se
poarte cu alții…”
„Iubite frate, fii blând, răbdător și îngăduitor. Adu-ți
aminte că soția ta te-a acceptat ca soț al ei nu pentru ca
tu să stăpânești peste ea, ci pentru ca să fii sprijinul ei.”
„Este esențial ca fiecare din voi să câștige o biruință —
biruința asupra unei voințe încăpățânate. În lupta
aceasta puteți birui numai cu ajutorul Domnului
Hristos. Puteți să luptați mult și greu pentru a înfrânge
eul, dar veți da greș dacă nu primiți putere de sus. Prin
harul lui Hristos puteți obține biruință asupra eului și a
egoismului. Trăind viața Lui, dovedind jertfire de sine
la fiecare pas, dând pe față fără încetare o simpatie tot
mai puternică pentru cei care au nevoie de ajutor, veți
câștiga biruință după biruință. Zi după zi, veți învăța tot
mai bine cum să înfrângeți eul și cum să consolidați
părțile slabe ale caracterului vostru. Domnul Isus va fi
lumina, puterea și coroana bucuriei voastre deoarece
supuneți voința voastră voinței Lui. Domnul Hristos vă
poate da puterea de a birui. Cu ajutorul Lui puteți
distruge cu desăvârșire rădăcina egoismului.”
„Bunăvoința și lipsa de egoism să caracterizeze
cuvintele și faptele celor născuți din nou, pentru a trăi o
viață nouă în Hristos.” - Mărturii, vol. 7, pag. 45-50.
„Marea mișcare de reformă trebuie să înceapă
prezentând taților, mamelor și copiilor principiile Legii
lui Dumnezeu… Arătați-le că ascultarea de Cuvântul lui
76
Dumnezeu este singurul nostru scut împotriva relelor
care duc lumea la pierzare. Părinții dau copiilor lor fie
un exemplu de ascultare, fie unul de neascultare. Prin
exemplul și învățătura lor, se va hotărî, în cele mai
multe cazuri, destinul veșnic al familiei lor.”
„Dacă părinții ar putea fi făcuți să vadă rezultatele
lucrării lor,… Mulți ar sfărâma vraja tradiției și a
obiceiurilor. Înscrieți adânc în conștiința părinților
convingerea cu privire la solemnele lor datorii, neglijate
atâta vreme. Aceasta va zdrobi spiritul fariseismului și
al împotrivirii față de adevăr ca nimic altceva. Religia
din sânul familiei este marea noastră nădejde, și face să
se lumineze perspectiva pentru convertirea întregii
familii la adevărul lui Dumnezeu.” - Mărturii, vol. 6,
pag. 119.
Doar într-un astfel de cămin creștin, este
exemplificată Împărăția lui Hristos. Iar prin reflectarea
acestei împărății aici, toate aceste case reunite în mod
colectiv, vor alcătui Împărăția mai târziu. Cât de
important este atunci ca mama și tata să colaboreze la
maxim în conducerea casei în totalitate pe calea lui
Hristos, pentru a-și asigura existența acum și pentru
totdeauna!
Eșecul din partea unuia dintre cei doi în
respectarea acestor principii, va distruge căminul și va
împrăștia familia nu numai pentru prezent, ci și pentru
veșnicie; în timp ce o practică atentă a acestora, va
77
proteja prosperitatea și fericirea familiei în această lume
și va asigura continuitatea ei veșnică în lumea viitoare.
Vor Merge Doi Împreună, Dacă Nu Vor Fi
De Acord?
Întrebarea nr. 106:
De ce Davidienii Adventiști de Ziua a Șaptea și
Mișcarea _______ nu se unesc?
Răspuns:
Davidienii Adventiști de Ziua a Șaptea și Mișcarea
________ nu se unesc deoarece, din păcate, nu sunt de
acord. Fiind în mare opoziție în privința unor teme
doctrinare, face imposibilă unirea în asemenea
circumstanțe.
De exemplu, o astfel de diferență doctrinară, este
aceea că Mișcarea ________ învață că păcatele bisericii
Adventiste de Ziua a Șaptea o fac o parte din Babilon, în
timp ce davidienii învață că, deși este într-o stare tristă,
ea nu este; într-adevăr nu poate fi niciodată, Babilon,
pentru că păcatele nu fac numele, la fel cum numele nu
face păcatul. Babilonul nu este numit așa din pricina
păcatelor sale, nici nu este condamnat din cauza faptului
că a fost numit Babilon, ci din cauza faptului că a căzut
și „a ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui
duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și
urâte.” Apoc. 18: 2.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea poate fi într-o
situație încă și mai rea – de fapt, atât de rea, că nici măcar
78
nu știe că este „ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă și
goală” (Apoc. 3 : 17), dar, în ciuda a toate acestea, ea este
numită „Laodicea”, nu Babilon. Iar membrii ei sunt, nu
pentru a fi scoși ca cei din Babilon, ci mai degrabă să
rămână înăuntru și „îngerul” ei (conducerea) este pe
punctul de a fi vărsată. Davidienii se străduiesc să-i
salveze pe ambii din această tragedie, să se reînnoiască
în favoarea lui Dumnezeu și astfel să-i țină în biserica
mamă, în timp ce Mișcarea ______, nu are nici un
remediu pentru boala laodiceană, lucrează să-i scoată
afară.
Crezând ei astfel și, prin urmare, respingând mesajul
davidian, remediul, face imposibilă unirea noastră cu ei
și unirea lor cu noi.
În plus, cum Domnul, a revelat adevărul avansat prin
intermediul davidienilor, dar nici un adevăr prin grupul
_______, evident atunci, dacă ar exista o astfel de unire,
ei trebuie să-și corecteze în mod necesar punctele de
vedere, ideile lor și apoi să se alăture cu noi, acceptând
solia de la ceasul al unsprezecelea, în loc ca noi să
aruncăm comoara de adevăr și să păstrăm doar unul sau
două puncte speciale pe care ei le înalță.
În plus, prin ceea ce fac acum, ei nici măcar nu
pretind că au autoritatea Inspirației. Astfel, fără a avea
darul profetic printre ei, grupul ________ merge fără să
fie trimis.
„Dacă unitatea”, spune Duhul profeției, în exprimarea
atitudinii bisericii primare a lui Hristos, „se putea
79
asigura numai prin compromiterea adevărului și a
neprihănirii, atunci preferau să rămână despărțiți chiar și
în război.” – Tragedia Veacurilor, pag. 45.
„Trebuie să ne unim, dar nu pe o platformă de eroare". –
E. G. White, Seria B: 2, pag. 47.
Așadar, se poate vedea cu ușurință că, deși dorința
noastră hotărâtă este să împlinim rugăciunea lui Hristos
pentru unitate, nu îndrăznim să facem acest lucru
sacrificând Adevărul, pentru că atunci nu vom fi una cu
Hristos, chiar dacă am fi una cu toți ceilalți.
"Există pericolul ca noi să fim atât de zeloși în a ne ține
departe de Babilon", spune fondatorul bisericii adventiste
de ziua a șaptea, "încât vom comite cea mai notabilă
greșeală a sa - aceea de a înfige un țăruș și de a refuza să-
l ridicăm și să avansăm. Atunci când vom înceta să
deslușim erorile, vom cădea ca și cei care au fost înaintea
noastră. Am învățat multe și, fără îndoială, mai avem încă
multe de învățat....este spiritul de "a merge mai departe"
și de "a trece prin" care, în cele din urmă, va ateriza
rămășița "fără greșeală" pe Muntele Sion ceresc.
Concluzia mea este că nu ar trebui să renunțăm la niciun
adevăr din Scriptură, ci că aplicațiile și interpretările
noastre false ale Scripturii și ideile false de ordine și
corectitudine care rezultă din acestea ar trebui să fie
abandonate cât mai repede posibil." - The Review and
Herald, 29 mai 1860.

80
 Cum Să Evităm Să Creștem Copii
Necorespunzători?
Întrebarea nr. 107:
Cum putem ajuta cel mai bine copiii cu vârsta
cuprinsă între doi și doisprezece ani să își petreacă
timpul?
Răspuns:
Deoarece la majoritatea copiilor din această epocă
laodiceană, în anumite privințe le este îngăduit să crească
ca și neghină, în loc de a fi instruiți ca ființe umane,
întrebarea de cum să folosească timpul în mod
corespunzător, este într-adevăr foarte pertinentă.
În primul rând, toți părinții ar trebui să înțeleagă
valoarea pregătirii copiilor lor astfel încât să fie pregătiți
cu credință, inteligență și curaj pentru a-și asuma
îndatoririle vieții și pentru a face față problemelor
acesteia, dacă nu vor deveni paraziți sau inadaptați
sociali, doar niște piese pătrate în găuri rotunde. Cu toate
acestea, mulți părinți își lasă copiii să plutească în derivă,
fără a fi echipați pentru a se îngriji de ei înșiși și
indiferenți la multiplele provocări ale vieții. Apoi, când
ajung la maturitate, aceste suflete diforme găsesc viața o
corvoadă plictisitoare în loc de o bucurie excelentă; la tot
ceea ce încearcă, la fiecare cotitură a drumului, se
confruntă cu o înfrângere amară. Casele lor devin
neîngrijite și insalubre, nepotrivite pentru a trăi; iar

81
familiile lor, la rândul lor, devin deprimate, inutile, o
companie nepotrivită pentru societate.
Copiii crescuți astfel, lăsați să se descurce singuri, să-
și irosească și să-și piardă timpul cum vor, sunt ca
lăcustele. Jucându-se, cântând și bronzându-se toată vara,
fără să se gândească la faptul că se apropie suflarea rece
a iernii, înainte de care iarba verde dispare de pe câmpuri,
lăcusta și-a irosit timpul, iar acum trebuie să moară de
foame din lipsă de hrană și să înghețe în câmp deschis.
Dar furnica, care a muncit cu sârg toată vara, are ce
mânca din belșug și o casă bună și caldă pentru iarnă.
Numai o judecată proastă și o dragoste oarbă îi lasă pe
copii să crească singuri în obiceiul lăcustelor, neinstruiți
în înțelepciunea de a face toată munca în cele șase zile
stabilite, astfel încât să merite o odihnă în cea de-a șaptea.
Părinții care le permit copiilor lor să își irosească timpul,
punându-le astfel în față capcane mortale; ei îi lipsesc de
pregătirea atât pentru această viață, cât și pentru cea
viitoare.
În a le da o educație corectă acasă, una dintre primele
lecții cele mai importante pe care trebuie să le învețe este
să aibă întotdeauna un loc regulat în care să se îmbrace și
să se dezbrace, și în orice moment să își atârne hainele în
locul potrivit, niciodată să nu le așeze oriunde. Astfel,
având un loc pentru fiecare lucru și punând totul la locul
lui, încă de la începutul familiei, nu numai că va ușura
munca de casă și va menține casa lor curată, îngrijită și
ordonată atât în timpul nopții, cât și în timpul zilei, și,
82
întâmplător, va spori viața atât a hainelor, cât și a
mobilierului, dar va contribui în mare măsură la
cultivarea curățeniei și a ordinii persoanei și a unei vieți
bine ordonate și organizate.
Printre numeroasele activități utile, dar și edificatoare
pentru copii, se numără diversele îndatoriri casnice, cum
ar fi spălatul vaselor, făcutul paturilor, măturatul
prafului, spălatul geamurilor, frecatul podelelor și al
tâmplăriei, coptul, gătitul și chiar confecționarea unor
articole simple de îmbrăcăminte și mobilier.
Apoi, mai sunt ocupațiile în aer liber, cum ar fi
păstrarea spațiilor îngrijite și curate, grădinăritul,
creșterea păsărilor de curte etc., pe lângă alte ocupații
practice, inclusiv efectuarea de cumpărături în mod
economic și într-o manieră de afaceri.
Și, mai presus de toate, citirea și memorarea pasajelor
din Biblie și din Spiritul Profeției ar trebui cultivate cu
atenție, ca o încununare a recreației.
Pentru a avea o personalitate și un caracter complet
rotunjit și integrat, un copil trebuie să-și dezvolte în mod
corespunzător atât facultățile fizice și mentale, cât și cele
spirituale. În acest scop, pregătirea lui trebuie să înceapă
foarte devreme în viață - imediat ce este capabil să
meargă și să vorbească - pentru că, dacă este lăsat să-și
irosească timpul până la maturitate, va dobândi o fire de
zebră - una imposibil de schimbat de la a nu face nimic
la a face ceva.

83
 Pentru a evita această deformare a caracterului, cu
daunele practic ireparabile pe viață care rezultă, atribuiți-
i de timpuriu anumite îndatoriri casnice, iar când învață
să stăpânească un lucru promovați-l la altul. Casa ar
trebui să fie o școală, nu o casă de joacă. Nici nu ar trebui
lăsat să se joace atât de mult timp în afara casei încât să
se obișnuiască doar cu o viață de joacă și de năzbâtii.
Și, prin toate mijloacele, nu le permiteți niciodată
copiilor voștri să cadă în obiceiul leneș de a lăsa
îndatoririle de dimineață pentru după-amiază, sau munca
de o zi pentru cea de a doua. Vasele trebuie spălate
imediat după fiecare masă; niciodată nu trebuie lăsată
mâncarea să se usuce și să se întărească pe ele. "Șase
zile", spune Domnul, "să muncești și să faci toată munca
ta". Ex. 20:9.
Acolo unde sunt mai mulți copii în casă, îndatoririle
casnice zilnice ar trebui să fie împărțite între ei, iar
părinții să-și asume îndatoririle de învățător. În acest fel,
fiecare micuț nu numai că se va ține departe de răutăți și
de companii rele, dar va deveni util și harnic,
construindu-și în același timp un fizic puternic, un
caracter nobil și o personalitate fericită. Asigurat de acest
tip de creștere în copilărie, se va aluneca rar sau chiar
niciodată în vagabondajul necredinței.
Dar, dacă îi permiteți copilului dumneavoastră să
cadă în obiceiul nefericit de a face ceva numai după ce l-
ați convins sau l-ați certat, îl veți învăța cu siguranță să
vă urască atât pe voi, cât și munca. Și, prin urmare, în
84
loc să-l învățați să iubească o viață de muncă care îl va
face fericit și independent, îl veți împinge spre lenevire,
chiar lucrul de care încercați să-l feriți, și chiar îl veți
predispune la certuri. Dar lasă-l să știe că ceea ce spui,
vorbești serios, și atunci va fi mult mai puțin probabil să
creadă că greșești și, la rândul său, și mai puțin probabil
să îți conteste cuvântul și să creadă că orice nesupunere
față de el nu numai că este justificată, ci chiar lăudabilă.
Apoi, de asemenea, să depuneți eforturi pentru a-i
conduce pe copiii voștri să-și iubească munca, punând
interes în ea. Fiți ca Dumnezeu. Învățați-i în același fel în
care El vă învață. Este scris că „Domnul pedepsește pe
cine-l iubește”. Evr. 12: 6. El arată obiceiurile corecte și
greșite ale vieții și avertizează clar despre rezultatele care
vor urma, indiferent de cursul pe care îl alege cineva - o
binecuvântare pentru unul și un blestem pentru altul.
Faceți același lucru și cu copiii voștri. Dar aveți grijă să
nu îi întoarceți împotriva lui Dumnezeu, amenințându-i
că, dacă nu sunt buni, El îi va pedepsi în felul acesta sau
în felul acela. Mai degrabă învățați-i că El le cere să evite
cursul răului, deoarece, aceasta, îi va conduce la
blesteme, nu la binecuvântări.
Pentru a imprima în mintea tânără aceste două
consecințe, folosiți ilustrații simple. Arătați, ca exemplu,
că dacă cineva nu își îndepărtează bacteriile alimentare
dintre dinți, periindu-le după mâncare, bacteriile vor
mânca dinții, ca și cum un fruct este mâncat de viermi
atunci când copacii nu sunt stropiți și îngrijiți, iar
85
rezultatul final va fi dureros, pierderea dinților, lipsa de
aspect și cheltuieli. Din acest punct specific de cauză și
efect, duceți-i mintea copilului să vadă aplicația
universală - că încălcarea legilor lui Dumnezeu în orice
privință va duce în mod natural la durere, întristare,
caracter rău, o viață nefericită și o moarte prematură.
În această preocupare vitală și urgentă, trebuie luat în
considerare și faptul ironic că copiii înclină în mod
natural spre obiceiuri greșite în locul celor corecte, așa
cum animalele carnivore caută în mod natural carnea în
locul ierburilor. "Nebunia", ni se amintește, "este legată
în inima copilului; dar toiagul de îndreptare o va alunga
departe de el". Prov. 22:15. KJV El trebuie să fie instruit
cu răbdare și înțelepciune, disciplinat, pedepsit. "Învață
un copil pe calea pe care trebuie să meargă; și când va fi
bătrân, nu se va abate de la ea." Prov. 22:6. Dar dacă el
devine cazon și intratabil, refuzând să fie dresat, atunci:
"Mustră-ți fiul cât mai este nădejde, și nu cruța sufletul
tău pentru plânsul lui". "Cine își cruță toiagul își urăște
fiul, dar cine îl iubește îl pedepsește din timp." Prov.
19:18; 13:24. KJV Într-adevăr, "nu refuzați corecția
copilului, căci dacă îl veți bate cu toiagul, nu va muri.
Dacă îl vei bate cu toiagul, îi vei izbăvi sufletul din iad".
Prov. 23:13, 14. KJV
Până la cinci sau șase ani, în funcție de
temperamentul individual, copiii pot fi supuși pedepsei
corporale, atunci când alte măsuri de disciplină și
corecție au fost epuizate fără succes. Dacă în astfel de
86
ocazii, toiagul este folosit corect, copilul poate răspunde
astfel încât nu va mai avea nevoie de el niciodată. Dacă,
totuși, apare din nou nevoia, atunci fiți foarte atenți la
ceea ce faceți. Pentru acei copii care necesită o pedeapsă
mai drastică decât copilul obișnuit, pot deveni de
necorectat și pot dezvolta un complex de frică și o ură
corespunzătoare față de cei care îl pedepsesc. Astfel, în
timp ce o astfel de pedeapsă este calculată pentru a
preveni reapariția unui rău major în el, este posibil să
aducă un rău chiar și mai mare, dacă nu se iau măsuri
atente bine studiate pentru a se asigura împotriva
efectului ei inuman. Trebuie să fie administrată cu o
demonstrație comensurabilă și convingătoare a unei
iubiri atât de profunde și emoționante față de cel greșit,
ca să nu piardă afecțiunea filială și respectul pentru
pedepsitorii săi, iar viața din cămin să nu devină astfel un
coșmar pentru el încât să-l conducă să fugă de acasă la
momentul oportun.
Părinții „trebuie să judece mai întâi lucrurile împreună
cu copiii lor, să le arate în mod clar greșelile, să le arate
când au păcătuit și să-i facă să înțeleagă că nu au păcătuit
numai împotriva părinților lor, ci și împotriva lui
Dumnezeu. Având înainte de toate voi înșivă o inimă
supusă, plină de milă și întristată datorită greșelilor
copiilor voștri, rugați-vă împreună cu ei înainte de a-i
pedepsi. Atunci, atitudinea voastră nu-i va face să vă
urască. Ei vă vor iubi. Vor vedea că nu îi pedepsiți pentru
că v-au produs necazuri sau pentru că vreți să vă
87
descărcați nervii pe ei; ci faceți acest lucru dintr-un simț
al datoriei, spre binele lor, ca să nu fie lăsați să crească în
păcat.” – Mărturii, vol. 1, pag. 398.
Cu orice preț, ei trebuie să fie întotdeauna influențați
să simtă că pedepsitorii lor sunt cei mai buni prieteni ai
lor, nu adversari și dușmani.
„Este posibil ca mama să întrebe: „Să nu-mi
pedepsesc deci niciodată copilul?” Bătaia poate fi
necesară atunci când celelalte metode eșuează. Totuși,
mama să nu folosească nuiaua, dacă este posibilă evitarea
ei. Chiar când măsurile mai blânde se dovedesc
ineficiente, pedeapsa care să-l aducă în fire pe copil
trebuie să fie aplicată cu dragoste. În multe cazuri, o
astfel de corecție va fi suficientă, pentru viața întreagă,
să-i arate copilului că nu face bine.” – Sfaturi Pentru
Profesori, pag. 116.
Dar, în mod obișnuit, să-i îmbrâncească pe copii
pentru orice provocare, să-i scuture nervoși, să le dea
peste față, să-i tragă de mână, să-i bată sau să-i biciuiască
și să-i lovească sau amenințându-i cu acestea, este
nebunia cea mai dăunătoare și scârboasă pentru orice
inteligență, decență și umanitate. Continuând astfel, va
înăspri, va brutaliza și va ruina în loc să salveze. Va face
din victimele mici animale vicioase, în loc de copii nobili
ai lui Dumnezeu.
„Unii părinți își corectează copiii foarte sever, într-un
spirit de nerăbdare și adesea cu patimă. Asemenea
îndreptări nu aduc rezultate bune. Căutând să îndrepte un
88
rău, ei creează alte două rele. Critica continuă și biciuirea
îi împietrește pe copii și îi îndepărtează de părinții lor.” –
Mărturii, vol. 1, pag. 398.
Totuși, când trebuie să disciplinați, să fiți serioși,
fermi și să faceți din aceasta o sarcină sensibilă. Vedeți
să o faceți așa de bine ca să nu fie nevoie să o faceți din
nou.
Astăzi, ca niciodată mai înainte, tinerii demonstrează
o încredere în sine prematură, într-o asemenea măsură
încât chiar amenință să plece de acasă dacă dorințele nu
le sunt îndeplinite. Dar dacă nu consimțiți cu ei în această
perioadă critică, vor forța în cele din urmă lucrurile până
intr-un punct, astfel încât în final vor trebui să fugă pentru
a-și împlini cacealmaua. Nu cedați. Asigurați-i că dacă ei
vor să plece, îi veți ajuta să înceapă în mod deschis și
onorabil, și că nu trebuie să fugă cu fața rușinată, în
secret.
În cele din urmă, nu-i face să-și piardă respectul față
de tine sau față de religia ta. Ei nu au nevoie de atâtea
doctrine la început, ca de lecțiile simple ale vieții
religioase imprimate zilnic în mintea lor. Faceți-i să-și
iubească religia, ajutându-i să înțeleagă pentru a vedea
adevărul și frumusețea ei. Nu încercați niciodată să îi
obligați să o ia cu forța, pentru că doar o vor urî. Și nu
uitați niciodată că, dacă cursul vostru îi conduce să
domnească asupra voastră în locul vostru asupra lor sau
să-i stăpâniți cu forța în loc de iubire, îi veți distruge
veșnic pe ei și pe voi deasemenea. Și atunci când
89
Dumnezeu va întreba: „Unde îți este turma care-ți fusese
dată, turma de care erai așa de mândru?” vei rămâne fără
cuvinte.
Fie ca fiecare părinte sau tutore, prin cuvânt și prin
exemplu, să insufle în mintea tinerilor faptul că
Timpul Este Prețios
„Viața Domnului Hristos, din cei mai fragezi ani ai
Săi, a fost o viață de intensă activitate.” – Parabolele
Domnului Hristos, pag. 345.
„Timpul nostru aparține lui Dumnezeu. Fiecare clipă
este a Sa și suntem sub solemna obligație de a o folosi
spre slava Sa. Despre nici un talent pe care El ni l-a dat
nu ne va cere o mai strictă socoteală ca despre timpul
nostru.”
„Valoarea timpului este mai presus de orice evaluare.
Domnul Hristos a considerat orice moment foarte prețios
și așa ar trebui să-l socotim și noi. Viața este prea scurtă
spre a fi risipită fără rost. Nu avem decât câteva zile de
har în care să ne pregătim pentru veșnicie. Nu avem nici
un timp pe care să-l folosim în plăceri egoiste, nici un
timp pentru a ne lăsa târâți în păcat. Acum noi trebuie să
ne formăm caractere pentru viața viitoare, pentru viața
veșnică. Acum noi trebuie să ne pregătim în vederea
judecății de cercetare.”
„De abia a început să trăiască familia omenească,
când... ea a început să moară, iar munca neîncetată a
lumii se sfârșește în neființă, dacă nu se dobândește
90
adevărata cunoaștere cu privire la viața veșnică. Omul
care prețuiește timpul ca fiind ziua sa de lucru, se va
pregăti pentru un locaș și pentru o viață care este veșnică.
Pentru el, este bine că s-a născut.”
„Suntem sfătuiți să răscumpărăm vremea. Dar
timpul, care a fost risipit, nu mai poate fi răscumpărat
niciodată. Nu putem chema înapoi nici chiar un singur
moment. Singura cale prin care putem să răscumpărăm
timpul nostru, este aceea de a folosi cât mai bine timpul
ce ne-a rămas, fiind conlucrători împreună cu Dumnezeu,
în marele Său Plan de Mântuire.”
„În cel care face astfel, are loc o transformare a
caracterului său. El devine un fiu al lui Dumnezeu, un
membru al familiei regale, un copil al Împăratului
cerului. El este pregătit spre a fi în tovărășia îngerilor.”
„Acum este timpul nostru de a lucra pentru salvarea
semenilor noștri. Sunt unii care gândesc că dacă dau bani
pentru cauza Domnului Hristos, aceasta este tot ceea ce
se cere de la ei să facă; timpul prețios în care ei ar putea
face o lucrare personală pentru El, trece nefolosit. Dar
este privilegiul și datoria tuturor acelora, care au sănătate
și putere, de a împlini, pentru Dumnezeu, un serviciu
activ. Toți trebuie să lucreze pentru câștigarea sufletelor
la Hristos. Dăruirea de bani nu poate lua locul lucrării
personale.”
„Fiecare clipă este plină de consecințe veșnice. Noi
trebuie să stăm ca un ostaș gata la momentul potrivit
pentru slujire.
91
 Ocazia pe care o avem de a vorbi acum unor suflete
în nevoie, din Cuvântul vieții, poate nu ni se va mai oferi
vreodată. Dumnezeu poate spune acelui singur suflet:
„Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul”, și
prin neglijenta noastră, el nu va fi gata. În ziua cea mare
a judecății, cum vom da noi socoteală lui Dumnezeu, în
acest caz?”
„Viața este prea solemnă ca să fie cu totul absorbită
în lucrurile vremelnice și pământești, prinsă într-o
morișcă de griji și temeri pentru lucruri ce nu sunt decât
asemenea unui atom, în comparație cu lucrurile de interes
veșnic. Și totuși, Dumnezeu ne-a chemat să-I slujim,
chiar și în problemele vremelnice ale vieții. Sârguința în
această lucrare este tot așa de mult o parte a adevăratei
religii, așa cum este și închinarea. Sfânta Scriptură nu
încurajează nicidecum lenevia, aceasta fiind cel mai mare
blestem care afectează lumea noastră. Fiecare bărbat și
femeie care este pe deplin convertit, va fi un lucrător
sârguincios.”
„De folosirea dreaptă a timpului nostru, depinde
succesul în dobândirea cunoștinței și de cultivare a
minții. Cultivarea intelectului nu trebuie să fie
împiedicată de sărăcie, de originea umilă a cuiva, sau din
cauza împrejurărilor nefavorabile. Trebuie să folosim
flecare clipă a vieții. Câteva clipe aici, câteva clipe acolo,
care pot fi risipite în vorbiri nefolositoare; orele de
dimineață pierdute adesea prin șederea în pat; timpul
petrecut în călătorii cu tramvaiul, sau cu trenul, sau
92
așteptând în stații, sau clipe de așteptare până ni se
servește masa, sau timpul petrecut în așteptarea acelora
care întârzie la întâlnirile date — dacă o carte ar fi
păstrată la îndemână și aceste fragmente de timp ar fi
folosite pentru studiu, pentru lectură sau pentru o
profundă meditație, câte nu s-ar putea realiza. Un scop
hotărât, o silință stăruitoare și o economisire foarte
grijulie a timpului, vor face în starea pe oameni să
dobândească cunoștințe și o cultură intelectuală, care îi
va califica spre a ocupa orice poziție influentă și
folositoare.”
„Este datoria fiecărui creștin de a se deprinde cu
ordinea, conștiinciozitatea și promptitudinea. Nu există
nici o scuză pentru munca înceată și de cârpaci a cuiva.
Când cineva este totdeauna la lucru, dar lucrarea
respectivă nu este niciodată terminată, aceasta se
datorează faptului că mintea și inima nu sunt puse în
lucrarea aceea. Cel care este încet la lucru și care lucrează
fără spor, ar trebui să-și dea seama că acestea sunt defecte
ce trebuie să fie îndreptate. Unul ca acesta are nevoie să-
și pună mintea la contribuție, plănuind cum să folosească
timpul în așa fel, încât să poată obține cele mai bune
rezultate. Cu tact și cu metodă, unii vor realiza tot atât de
mult în cinci ore, cât fac alții în zece ore. Unii care sunt
angajați în lucrări gospodărești, sunt totdeauna la lucru și
nu pentru că au atât de mult de făcut, ci pentru că ei nu
fac planuri pentru ca să câștige foarte mult la ceea ce ar
fi trebuit să lucreze foarte puțin. Dar toți aceia care vor,
93
pot birui aceste deprinderi lipsite de simplitate și
zădărnicie. În activitatea lor, unii ca aceștia trebuie să
aibă o țintă anumită. Să se stabilească cât timp este
necesar pentru o anumită lucrare și apoi, orice efort
trebuie îndepărtat spre a termina lucrarea în timpul
hotărât. Exercitarea puterii voinței, va face ca și mâinile
să se miște mai cu îndemânare.”
„Prin lipsa de hotărâre de a lua în mâinile sale această
problemă și a se schimba, face ca oamenii să devină
stereotipi în căile și acțiunile lor rele sau, cultivând
puterile lor, ei pot dobândi iscusința de a face cele mai
bune lucrări. Astfel, ei se vor găsi căutați, chemați la
lucru întotdeauna și pretutindeni. Ei vor fi apreciați după
deplina lor valoare.”
„Mulți tineri și copii pierd timpul, pe care l-ar fi putut
folosi în a purta unele din poverile căminului, dovedind
în acest fel o iubire plină de interes pentru tatăl și mama
lor. Tinerii ar putea lua asupra umerilor lor puternici
multe din răspunderile pe care altcineva trebuie să le
poarte.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 342-345.
„Însăși esența oricărei drepte credințe este aceea de a
face lucrul potrivit la timpul potrivit.” – Mărturii, vol. 6,
pag. 24.

(Toate cursivele sunt ale noastre)

_____________

94
 CARE VA FI PASUL URMĂTOR?

Acum, dacă v-ați bucurat, ați apreciat și ați profitat de

această excursie de întrebări și răspunsuri prin
Răspunzătorul nr. 4 și dacă doriți să continuați, atunci
solicitați Răspunzătorul nr. 5. Va fi trimis prin poștă ca
un serviciu creștin fără taxă sau obligaţie.

95
 INDEX BIBLIC
GENEZA: 4:25………………………………….……………… 7
6:2…………………………………………………………… 7, 9
6:5-7,17…………………………………………………………. 9
12:3 ……………………………………………………………39
EXOD: 20:9……………………………………………….. 84
NUMERI: 16:28-32……………………………………….. 40
DEUTERONOM: 28:1-13………………………………. 66
NEEMIA: 11:1………………………………………………. 20
PSALMI: 17:13……………………………………………… 20
74:2…………………………………………………………… 19
110:2 …………………………………………………………19
PROVERBE: 11:24,25……………………………….......... 64,65
13:24………………………………………………………… 86
19:18 …………………………………………………………86
20:4…………………………………………………………… 65
22:6…………………………………………………………… 86
22:15 …………………………………………………………86
23:13,14………………………………………………………. 86
24:16………………………………………………………… 11
31:10-30 ………………………………………………….73,74
ECLESIASTRU: 9:11………………………………………. 59
ISAÍAS: 2:2…………………………………………………… 22
10:5 ……………………………………………………………19
27:3,4 …………………………………………………………..27
52:1…………………………………………………………… 20
55:8,9………………………………………………………….. 69
58:6-12………………………………………………………… 53
61:4…………………………………………………………… 64
66:5 ……………………………………………………………37
EZECHIEL: 9…………………………………………………. 32
33:30-33…………………………………………………. 27,28
24:2, 7-31 ………………………………………………..55-58
DANIEL: 9:21……………………………………………….. 34
ZAHARIA: 3:7……………………………………………….. 26
MALEAHI: 3:10…………………………………………….. 45
MATEI: 8:32…………………………………………………. 8
10:6…………………………………………………………… 44
10:42 …………………………………………………………49
13:39 …………………………………………………………22
24:16,22 …………………………………………………………6
24:38,39 …………………………………………………………9
24:45,46 ……………………………………………………….44
25:21 …………………………………………………………44
MARCU: 4:23………………………………………….. 16,17
5:13 ……………………………………………………………..8
LUCA: 6:22 ……………………………………………………37
12:33 …………………………………………………………58
FAPTE: 24:25 ………………………………………………11 1
CORINTENI: 13 …………………………………….67,68
GALATENI 6:10…………………………………………… 59
EFESENI: 4:5………………………………………………… 23
5:22-24…………………………………………………… 69,70
5:22-26 …………………………………………………………70
1 TIMOTEI: 5:9……………………………………………. 59
EVREI: 4:1………….………………………………………. 33
4:7…………………………………………………………….. 29
12:1…………………………………………………………… 11
12:6 …………………………………………………………..85
1 IOAN: 2:1………………………………………………….. 11
APOCALIPSA: 3:17…………………………………… 11,79
7:2…………………………………………………………........34
7:9 …………………………………………………....……..22
9:15………………………………………………………….... ...5
14:1………………………………………………………… 21,22
14:4 ……………………………………………………………22
18:1 ….……………………………………………………….34
18:2 ………………….......………….............................……78,79
 Eu nu sunt o operă impunătoare și voluminoasă –
Cuvintele mele sunt condensate,
Totuși strălucesc luminând orice casă si biserică
(În aceasta dispensațiune a sigilării)
În care sunt binevenit si apreciat, Citit si re-citit si bine
prețuit.
Nu disprețuit, respins, disprețuit și urât, blestemat, rupt
și ars în spirit decăzut.

Deci, dacă tu, dragă gazdă, nu ești nici un dușman, ci

prieten, atunci vei culege de pe paginile mele...
Lăsa-ți să vă lumineze întrebările, să răspundă pentru ca
temerile voastre să se termine.
Și să recompenseze prin veacurile infinite,
Cu glorie de mântuire veșnică,
Decizia voastră de a-mi auzi vocea
Și de a salva din fiecare națiune,
Toți sfinții să se bucure cu voi împreună.