Proprietate Literară 1944,

de V.T. Houteff
Toate drepturile rezervate

Pentru ca oricine care are sete pentru adevăr să-l poată

obține, această broșură de întrebări și răspunsuri este
trimisă fără plată, ca un serviciu creștin. Cereți-o. Ea cere
doar un singur lucru, obligația sufletului de a cerceta
toate lucrurile și de a păstra ce este bun. Singurele corzi
care vin cu această ofertă gratis sunt firele de aur ale
Edenului și corzile roșii ale Calvarului - legăturile care
unesc.

Nume și adrese ale adventiștilor de ziua a șaptea vor fi

apreciate.

2
 RĂSPUNZĂTORUL
Carte Nr. 3

Întrebări și răspunsuri cu privire la subiecte ale

Adevărului prezent, în interesul fraților adventiști de
ziua a șaptea și al cititorilor

Toiagul Păstorului
De V.T. Houteff

Acest „scriitor”, însărcinat cu împărăția cerurilor,

„scoate… lucruri noi și lucruri vechi”. Mat. 13:52.

Acum să-L „sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca

Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere
socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și
teamă”.
1 Pet. 03:15.

Asociația de Editură Universală

2500 Md. Carmel Dr.
Waco Tx, 76710
1800-72977494
254-7517495
www.davidiantoday.org

3
 CUPRINS
Care sanctuar este curățat și ce l-a spurcat?..................................... 5
Când începe Ziua? …………………………………………....…...7
Când începe Anul Evreiesc …………………………………....….9
Au fost Paștele și înmormântarea în aceeași zi? …………….........14
Are lucrarea Toiagul Păstorului un tip?..........................................19
Cele patru vânturi - ce sunt acestea?.............................................. 24
144.000 sau o gloată mare? …………………………………........26
Credem sau ne îndoim?................................................................. 28
Vor veni toți în timpul plăgilor? ………………………….....…...41
Vor cădea plăgile peste Laodicea sau peste Babilon? ……......…..43
Fiara este o putere seculară și ecleziastică în același timp? …........44
De ce nu sunt ambele viziuni asemănătoare? ……………….........45
Lacul de foc va arde sau a va dispare în timpul mileniului?.......... 46
Doar o porțiune nu este călcată în picioare? ………………......….47
Cine a dat al treilea decret? ………………………………........…47
546 sau 547 Î. C. ………………………………………….....….. 49
Toți sau o rămășiță - Care? ……………………………….....…...51
Puțini sau mulți salvați?................................................................. 51
De care parte veți fi dumneavoastră?............................................. 54
Salvați Biserica sau lumea? ……………………………….....…..65
Curățită de Dumnezeu sau de Satana? …………………….....…..69
Copii și păgânii salvați sau pierduți? ……………………….....…71
Va include adunarea tuturor popoarelor orice rasă de culoare? ......74
Neamurile vor moșteni Împărăția?................................................ 76
Cine este cea care șchiopătează? …………………………....…...76
Căsătoria sau celibatul? ……………………………………....….79
Legea a fost anulată? ………………………………………....….86
Nu suntem eliberați de păzirea legii? ……………………….....…90
Pentru ce scop nu trebuie făcută o asemănare?.............................. 92
Care va fi pasul următorul pas? ……………………………......…94

4
 INTREBĂRI SI RĂSPUNSURI
CARE SANCTUAR ESTE CURĂȚIT ȘI CE L-A
SPURCAT?
Întrebarea nr. 48:
Cuvântul „curățire” despre care se vorbește Daniel
8:14 se referă la curățirea sanctuarului ceresc? Dacă
da, ce l-a spurcat?
Răspuns:
Deși sanctuarul din ceruri și cel de pe pământ se află
în două locuri diferite, totuși, unul implică în mod
necesar pe celălalt, deoarece ambele au de a face cu
aceleași păcate și păcătoși. Prin urmare, dacă un sanctuar
este spurcat, în consecință, va afecta pe celălalt. De
exemplu, dacă unii dintre membrii bisericii de pe pământ
apostaziază după ce au fost convertiți (așa cum au făcut-
o Acan, Regele Saul, Iuda, Anania și Safira și mulți alții
ale căror nume au fost scrise odată în Cartea Vieții, dar
care, au eșuat în a continua în credință au devenit
nedemni de viața veșnică), ei, desigur, în același timp ar
spurca ambele sanctuare. Contaminează sanctuarul
pământesc prin faptele și influența lor actuală; și cel
ceresc, prin faptul că au numele lor nevrednice în cărți;
căci în timp ce sanctuarul pământesc găzduiește poporul,
cel ceresc are registrele lui.
Deci, în timp ce este nevoie de curățirea sanctuarului
pământesc de cei apostaziați și fățarnici, este nevoie de
curățirea sanctuarului ceresc de numele păcătoșilor din
5
cărțile sale. Iar termenul potrivit pentru o asemenea
lucrare este Judecata de Cercetare - lucrarea prezentată în
profeția lui Daniel (Dan. 7: 9,10) și în pildele lui Hristos
despre seceriș, năvod, talanți, haina de nuntă, capre și oi.
Totuși, fiindcă Biblia învață în mod clar că această
lucrare specială are loc doar o singură dată pe durata
timpului de har (Evrei 9:26), rezultă că registrele celor
care au murit de-a lungul secolelor vor fi primele care
trec pe listă înaintea lui Dumnezeu, Marele judecător
(Dan 7: 9, 10). După ce acestea au fost examinate, atunci
va începe examinarea registrelor celor vii. Și așa cum ni
se spune că există două clase de oameni în biserică
(„grâu” și „neghină” - Mat. 13:30), este evident că
judecata de cercetare („secerișul”) a celor morți
afectează doar sanctuarul ceresc. Acest lucru este evident
de două ori atunci când se amintește că „cei morți nu știu
nimic” (Ecles. 9: 5), ci se odihnesc inconștienți în timp
ce așteaptă în mormintele lor ziua învierii, dar când va
începe judecata („secerișul”) celor vii, atunci sanctuarul
de pe pământ va fi curățat de fățarnici și sanctuarul din
ceruri de numele lor din registrele sale. Ambele sanctuare
sunt, prin urmare, afectate. Curățirea sanctuarului
pământesc este de asemenea susținută de profeția lui
Maleahi:
„Iată, voi trimete pe solul Meu; el va pregăti calea
înaintea Mea. Și deodată va intra în Templul Său Domnul
pe care -L căutați:

6
 Solul legământului, pe care -L doriți; iată că vine, -
zice Domnul oștirilor. Cine va putea să sufere însă ziua
venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când Se va arăta
El? Căci El va fi ca focul topitorului, și ca leșia
nălbitorului. El va ședea, va topi și va curăți argintul; va
curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul
și argintul, și vor aduce Domnului daruri neprihănite.”
Mal. 3: 1-3.
Ba mai mult, trebuie să fie luate în considerare de
asemenea și călcarea în picioare a sanctuarului și a oștirii
și „aruncarea adevărului la pământ” arătate în Daniel
8:12. Înlocuind o preoție păgână pentru preoția lui
Hristos și păgâni neconvertiți pentru oștirea lui
Dumnezeu, prin introducerea unei zile de sărbătoare
păgână în locul Sabatului lui Dumnezeu, nu doar
sanctuarul ceresc și cel pământesc, ci de asemenea și
doctrinele au fost contaminate. Așa dar, în timp ce cele
două sanctuare sunt curățate de păcătoși, Adevărul Biblic
este eliberat de teoriile și ideile omenești.
Când Începe Ziua?
Întrebarea nr. 49:
Când începe ziua de douăzeci și patru de ore - la
apus, la răsărit sau la miezul nopții?
Răspuns:
Ciclul de douăzeci și patru de ore începe la apus, pentru
că în momentul în care pământul a venit la existență și a

7
început să se rotească pe axa lui, nu era lumină „pe fața
adâncului”, așa dar, „Dumnezeu a zis: Să fie lumină și a
fost lumină ... Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o
dimineață: aceasta a fost ziua întâi.” Gen. 1: 2, 3, 5.
„Lumina” care a strălucit în prima zi și prin care
Dumnezeu a despărțit ziua de noapte (a pus pământul în
rotație pe axa sa), totuși, nu era soarele, căci soarele și
luna nu au fost create decât în ziua a patra, când El le-a
vorbit „să stăpânească ziua și noaptea” (Geneza 1:18), pe
care El le-a stabilit anterior.
Astfel, în timp ce pământul a început să marcheze
timpul veșnic cu prima noapte a săptămânii creațiunii,
după care se măsoară Sabatul zilei a șaptea în fiecare
săptămână; luna a început să măsoare timpul la sfârșitul
zilei a treia și la începutul celei de a patra nopți după care
se măsoară luna; iar soarele a început să măsoare timpul
la sfârșitul celei de a patra nopți și la începutul zilei a
patra, după care se măsoară anul. Prin urmare, intervalul
de timp care măsoară și segmentează săptămâna, este cu
trei zile înaintea perioadelor de timp care măsoară și
segmentează anul solar și luna lunară. De aceea, pentru
ca poporul Său să poată comemora săptămâna creațiunii,
din momentul în care a început perioada de timp
pământească, Dumnezeu a poruncit: „Din seara… până
seara următoare, să prăznuiți Sabatul vostru”. Lev. 23:
32.

8
 Așa dar, ziua de douăzeci și patru de ore începe cu
noaptea, la apusul soarelui; iar timpul zilei în sine,
separat de noapte, începe la răsărit.
Când Începe Anul Evreiesc?
Întrebarea nr. 50:
Puteți să ne spuneți ziua de Anul Nou evreiesc și
zilele sărbătorilor lor sfinte, în termenii calendarului
nostru roman?
Răspuns:
În timp ce conducea oștirea evreiască de la robie la
libertate, Domnul i-a stabilit cu fermitate în adevărul
tuturor lucrurilor, inclusiv în adevărul zilei în care începe
anul, în ziua în care începe luna și în ziua în care începe
săptămâna. Evident, religia ebraică avea în mare parte de
a face cu zilele săptămânii, a lunii și a anului.
Evreii trebuiau sa sfințească pentru totdeauna, (1) nu
un sabat, ci a șaptea zi a fiecărei săptămâni - Sabatul; (2)
zilele de la cincisprezece la douăzeci și unu a primei luni
- săptămâna Paștelui; (3) ziua a cincizecea de la snopul
primelor roade - Cincizecime; (4) ziua a zecea a celei
de-a șaptea luni - ziua ispășirii; (5) zilele de la
cincisprezece la douăzeci și una din aceeași lună -
sărbătoarea Corturilor; și (6) sărbătorile lunilor noi.
Astfel Cel Atotștiutor, El care a creat toate corpurile
cerești și cunoaște chiar momentul în care El le-a pus în
mișcare pentru a stăpâni ziua, luna și anul, a poruncit ca

9
sărbătorile sfinte să fie celebrate exact în luna și exact în
ziua în care au fost coordonate pentru prima oară.
Și El a stabilit „luminători în întinderea cerului... ca
niște semne care să arate vremurile, zilele și anii” Gen.
1:14, prin mișcările cărora El a fixat fiecare dată solară și
fiecare dată lunară, astfel încât să nu poată fi niciodată
pierdut din vedere. Apoi, pentru a se asigura de două ori
împotriva unei astfel de pierderi, „Domnul a zis lui Moise
și lui Aron în țara Egiptului: Luna aceasta va fi pentru voi
cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a
anului.” Ex. 12: 1, 2.
Astfel vedem că ceasul Lui mare pentru pământ care
niciodată nu greșește - mișcările invariabile ale
pământului, fixează ziua și anul; în timp ce luna care se
rotește în jurul pământului determină lunile.
Dar Anul Nou Roman, 1 ianuarie, își găsește
apartenența, nu în mișcările sistemului solar, ci în
noțiunile de mitologie. În consecință, fiindcă data nu
coincide nici cu echinocțiul de primăvară sau toamnă,
nici cu solstițiul de vară sau de iarnă, atunci dacă
locuitorii pământului ar pierde vreodată din vedere o zi și
ar trebui să o recupereze, ar fi neputincioși să o facă.
Pentru a preveni să vină peste poporul Său o astfel de
catastrofă și pentru a avea inteligență cu privire la timpul
în care începe anul, Domnul i-a dat lui Moise calendarul
sacru anual, care nu poate fi pierdut sau calculat greșit
atâta timp cât pământul rămâne. El i-a spus lui Moise că
ziua care a precedat exodului era cea de-a paisprezecea zi
10
a lunii întâi; și pentru totdeauna după aceea, ei urmau să
comemoreze Paștele chiar în noaptea aceea în fiecare an,
în noaptea care urma zilei a paisprezecea. Astfel, Domnul
a restabilit calendarul creațiunii, reafirmând că anul
începe în ziua echinocțiului de primăvară, în care începe
primăvara - cel dintâi anotimp al anului, și în care soarele
și luna au fost create (a patra zi de la începutul creațiunii)
și - singurul punct în timp în care, potrivit cu însăși natura
lucrurilor, ar putea începe anul. Și astfel Paștele, Ziua
Ispășirii și Sărbătoarea Corturilor (cele trei sărbători mai
importante și sacre ale anului), pe lângă alte sărbători,
sunt controlate de anul solar și de luna lunară; Sabatul
săptămânal este controlat de ziua în care a început
creațiunea, în timp ce anul însuși este determinat de
echinocțiul de primăvară, imutabilul post semnalator.
Începând prima lună a anului cu prima lună nouă, timpul
la, sau după echinocțiul de primăvară, 20-21 martie, se
pune ziua a paisprezecea, ziua în care mielul de paște
trebuia să fie sacrificat, 3 aprilie. Odată pentru totdeauna,
se vede imposibilitatea totală a lunii romane de a avea cea
mai mică legătură cu stabilirea timpului Paștelui sau a
snopului de legănat, și de aceea, nu are nici cea mai mică
legătură cu calcularea timpului crucificării sau învierii lui
Hristos.
Aceasta se vede mai clar din grafica corectitudinii
evenimentelor sacre care au apărut în primăvara anului
31 D. C., anul în care Hristos a fost răstignit, cu
evenimentele sacre care au venit în toamna anului 27 D.
11
C., anul în care El a fost botezat, după cum se vede în
imagine:

12
 Această grafică ne permite să vedem că, la fel cum un
anotimp solar corespunde cu altul (de exemplu
echinocțiul de primăvară se potrivește cu echinocțiul de
toamnă și solstițiul de vară cu solstițiul de iarnă), în
același fel, sărbătorile sacre ale unui anotimp se potrivesc
cu sărbătorile sacre ale celuilalt anotimp, de exemplu: în
ziua a zecea a lunii întâi, ziua separării mielului fără
cusur de turmă (Exod 12: 3), corespunde zilei a zecea a
lunii a șaptea, lucrarea ispășirii, separarea celor
neprihăniți de cei nelegiuiți, semnificând în ambele
evenimente o zi de judecată, o zi de separare a celui sfânt
de cel ne sfânt; ziua a șaisprezecea din luna întâi, ziua în
care Hristos a fost răstignit, corespunde zilei a
șaisprezecea a lunii a șaptea, ziua în care El a fost
botezat, arătând că mormântul Lui de apă prefigura
mormântul Lui în groapă; ziua a optsprezecea a lunii
întâi, învierea, corespunde cu ziua a optsprezecea a lunii
a șaptea, prima zi a ispitirii în pustie. Cele patruzeci de
zile de slujire victorioasă pentru ucenicii Săi, corespund
celor patruzeci de zile de conflict victorios împotriva lui
Satana; și ucenicii Săi predicând Evanghelia după
Cincizecime, corespunde predicării Evangheliei lui Isus
după ispitirea în pustie.
Pentru a stabili data botezului Său în a șaisprezecea
zi a lunii a șaptea, trebuie doar să luăm în considerare, pe
lângă coincidențe, faptul că „cuvântul proorociei făcut și
mai tare” afirmă faptul că El urma să predice trei ani și
jumătate și apoi să fie „stârpit”. Dan. 9:26. Și după ce a
13
fost răstignit în ziua a șaisprezecea a lunii, El trebuia să
fi fost botezat pentru slujirea Sa exact cu trei ani și
jumătate înainte, în ziua a șaisprezecea a lunii a șaptea.
Au Fost Paștele Și Înmormântarea În
Aceeași Zi?
Întrebarea nr. 51:
În ultimul timp, s-au făcut numeroase eforturi pentru
a stabili anumite zile ale săptămânii în care au avut
loc judecata și răstignirea, înmormântarea și învierea
lui Isus; de asemenea, timpul în care El a fost judecat,
atârnat pe cruce și în mormânt. Punctele aduse ca
dovadă pe această temă sunt confuze pentru mine.
Puteți să le clarificați? Și dacă Isus a mâncat Paștele
în aceeași zi cu iudeii sau mai înainte?
Răspuns:
Indiferent cât de înfășurat în mister par să fi lăsat acest
subiect scriitorii Evangheliei, o serie de fapte este dată în
mod clar și se evidențiază în mod distinct; în mod special,
orele la care au avut loc evenimentele principale.
Toate Evangheliile mărturisesc că Isus a fost prins în
aceeași noapte în care a mâncat Paștele cu ucenicii Săi
(Mat. 26,34; Marc. 14:30; Luca 22:34). Ioan afirmă că
imediat după aceea El a fost „dus... la Ana” (Ioan 18:13),
iar Marcu dezvăluie mai târziu ca în noaptea aceea El a
fost adus înaintea „preoților cei mai de seamă și a
întregului sobor”. Marcu 14:54, 55. „Și dis de
dimineață”, după cum toate relatările sunt de acord, El a
14
fost judecat în cele din urmă înaintea Sinedriului. Pentru
a face procesul legal, instanța nu a putut (după legea
evreiască) să fie convocată înainte de a se face ziuă,
ceasul doisprezece, după timpul antic. Pentru a fi precis,
timpul procesului nu a putut fi mai devreme de 11:50 a.m.
(5:50 a.m. ora modernă). Deoarece săptămâna Paștelui a
fost celebrată din ziua a paisprezecea până în ziua
douăzeci și unu a lunii întâi a anului evreiesc, începând
cu echinocțiul de primăvară (20-21 martie), timpul anului
în care ziua și noaptea sunt egale.
Ulterior, după cum arată toți scriitorii Evangheliei, El
a fost dus la sala de judecată romană, unde, conform
mărturiei lui Ioan, El a fost judecat înaintea lui Pilat „cam
pe la ceasul al șaselea” Ioan 19:14. Și Marcu
înregistrează faptul că El a fost răstignit la „ceasul al
treilea” (Marcu 15:25), în timp ce Matei și Luca,
împreună cu Marcu, mărturisesc că în timp ce El atârna
pe cruce, întunericul a acoperit pământul de la ceasul al
șasea la ceasul al nouălea (Mat. 27:45, Marcu 15:33;
Luca 23:44). În cele din urmă, toți se unesc în mărturia
că, El a fost îngropat chiar înainte de ceasul al
doisprezecelea, apus de soare – înainte de începerea
Sabatului (Matei 27: 57-62, Marcu 15: 42-46, Luca 23:
54-56).
Grafica de mai jos reprezintă o perioadă de patruzeci
și opt de ore. Pe ea este identificată fiecare oră și este dată
referința fiecărui eveniment opus ceasului în care a avut
loc evenimentul. Figurile exterioare ale graficii
15
reprezintă ceasul antic; figurile interioare reprezintă
ceasul modern. Partea întunecată arată ceasurile din
noapte implicate, precum și întunericul care a avut loc în
timp ce Hristos era atârnat pe cruce.

16
 Dacă s-ar putea concluziona că evenimentele legate
de patimile lui Hristos - prinderea, judecățile,
răstignirea și înmormântarea - au avut loc într-o zi,
atunci, cum se poate vedea clar din grafic, nu ar fi
existat ceasul al șaselea pentru a fi judecat în sala de
judecată a lui Pilat; cu adevărat, nu ar mai fi fost nici un
timp pentru judecățile în fața Tribunalului Roman -
Pilat și Irod!
Și să presupunem că Luca 22: 7-14 înregistrează doar
un înlocuitor al Paștelui - că Isus și ucenicii Săi au
sărbătorit un Paște înainte de vreme – împotriva legii,
ei ar fi făcut un mare scandal și prin urmare apostolii ar
fi scris despre aceasta. (Isaia 8:20). Astfel iudeii care
căutau cu disperare să-l prindă pe Hristos într-un act de
nelegiuire, nu ar fi trecut cu vederea astfel de lucru și,
prin urmare, apostolii ar fi scris despre asta.
Pentru a satisface cererea imutabilă a „legii”, mielul
a trebuit să fie ucis în după-amiaza zilei a paisprezecea
a lunii întâi (Numeri 28:16), iar sărbătoarea trebuia să
fie celebrată în ziua a cincisprezecea (Num 28: 17), în
noaptea care urma după ziua a paisprezecea (Ex 12: 8).
În confirmarea concludentă a acestui fapt, Spiritul
Profetic declară în mod explicit:
că: „În ziua a patrusprezecea a lunii întâia iudaice,
chiar în ziua și în luna în care timp de cincisprezece
lungi veacuri fusese înjunghiat mielul pascal, Hristos a
mâncat paștele cu ucenicii Săi, instituind sărbătoarea
17
care urma să comemoreze moartea Sa ca „Miel al lui
Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. – Tragedia
Veacurilor, pag. 399.
În timp ce săptămâna Paștelui a fost reglementată
de o lună, ziua în care snopul de legănat era oferit (tipul
învierii - 1 Corinteni 15:20; Tragedia veacurilor, p. 786)
era reglementată de săptămână. Și potrivit cu Lev. 23:
3, 11, snopul trebuia să fie oferit în ziua care urma după
Sabatul zilei a șaptea, deci Sabatul din versetul 11, este
Sabatul din versetul 3 - cel pe care Moise îl folosește
pentru a introduce subiectul sărbătorilor .
Ba mai mult, Scripturile, niciodată nu numesc o zi de
sărbătoare „Sabatul”, ci întotdeauna „un sabat” sau
„sabate”. (Vezi Leviticul 23:24, versiunea KJV).
(Pentru a trata mai extins subiectul zilelor din
săptămâna Paștelui și al perioadei celor „trei zile și trei
nopți” - Mat. 12:39, 40 - vezi Tratatul nr. 10, „Semnul
lui Iona”).

18
Are Lucrarea Toiagul Păstorului Un Tip?
Întrebarea nr. 52:
Dacă „Toiagul Păstorului” este corect că „unde
nu există tip, nu există adevăr”, atunci, cineva poate
întreba, unde este tipul lucrării „Toiagului” însuși?
Răspuns:
În Vechiul Testament este prezentată o mișcare
religioasă, care este un exemplu sau tip echivalent în
Noul Testament. Și așa cum Dumnezeu a organizat ieri
și a condus o mișcare care a eliberat pe poporul Său
dintr-o robie crudă din partea stăpânilor lor păgâni, tot
astfel va El va organiza o mișcare azi. De asemenea, așa
cum a instruit-o pe una, așa va instrui pe cealaltă cu
privire la cum să se aștepte să fie eliberată și stabilită în
țara moștenirii lor, împărăția libertății, a păcii și a
belșugului. În asigurarea acestui lucru, El declară:
„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept
pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste
care au venit sfârșiturile veacurilor”. 1 Cor. 10:11. Și
„va fi un drum mare (highway KJV) pentru rămășița
poporului Său, care va mai rămâne în Asiria, cum a fost
pentru Israel în ziua în care a ieșit din țara Egiptului”.
Is. 11:16.
Aceste scripturi arată clar că Mișcarea Exodului din
vechime condusă de Moise cu toiagul său de păstor, din
Egipt în Canaan, arată în tip eliberarea finală a
19
poporului lui Dumnezeu din lunga lor robie față de
împărățiile acestei lumi, la libertate în Împărăția lui
Dumnezeu. Prin urmare, această mișcare finală a
exodului din ultimele zile va fi condusă de Toiagul
Păstorului antitipic și eliberat de toate legăturile
pământești - de păcat și de păcătoși.
Dar să ne amintim că Mișcarea Exodului, tipul, a
fost în două secțiuni, prima secțiune fiind condusă de
Moise, iar cea de-a doua de către Iosua, și că ultima,
secțiunea purificată (cea care a crescut după patruzeci
de ani de pribegie în pustie, și după ce toți cu excepția
a doi, care au fost peste douăzeci de ani când au ieșit
din Egipt, au murit), a fost cea care a moștenit țara.
Mișcarea condusă de Toiag astăzi este singura
mișcare în creștinătate care se potrivește tipului -
Israelul din zilele lui Iosua: care de asemenea, își adună
urmașii săi numai din mișcarea mamă, și având ca
obiectiv triplu eliberarea poporului lui Dumnezeu din
robie, moștenirea țării și stabilirea Împărăției. Și așa
cum Israelul purificat din zilele lui Iosua, generația care
a supraviețuit cei patruzeci de ani de pribegie în pustie,
au moștenit primii conducerea finală a mișcării
exodului tipic și apoi țara făgăduinței, astfel Israelul
purificat de astăzi (cei 144 000), cei care supraviețuiesc
perioadei de patruzeci de ani de pribegie din 1890 până
în 1930 și care scapă de masacrul din Ezechiel 9
urmează să fie ridicați la conducerea finală a mișcării
20
Exodului antitipic, și atunci vor moșteni „țara
făgăduită” și vor fi cetățeni în Împărăția veșnică.
Așadar, vedem că abia după ce murmurătorii au
fost eliminați, în tip, Iosua a preluat și a condus
mișcarea Exodului în țara Canaan. Prin urmare, în
antitip perioada de dinaintea Toiagului (perioada
laodiceană), este cea în care trebuie să se găsească
rătăcirile, îndoielile și murmurările tipice împotriva
fondatoarei principiilor dietetice („reforma sănătății”) a
mișcării, a blestemelor rezultate și masacrul.
Rezultatul imediat al acestor plângeri și murmurări
astăzi a fost acela de a orbi ochii multora în Mișcarea
Adventă, influențându-i să se întoarcă de la a urma pe
Hristos, conducătorul lor, și să se retragă în mod sigur
„spre Egipt” - Mărturii, vol. 5, pag. 217. Prin urmare,
într-o altă paralelă tragică, cum a scris Moise despre
experiența tristă a tipului, așa fondatoarea
denominațiunii adventiste de ziua a șaptea a scris
experiența chiar mai tristă a antitipului, declarând încă
din 1888: „Mulți au pierdut din vedere pe Hristos”,
„Îndoiala și chiar necredința în Mărturiile Duhului lui
Dumnezeu se ridică în comunitățile noastre de
pretutindeni.” - Mărturii, vol. 5, pag. 217.
Cu alte cuvinte, la fel cum necredința din partea
Israelului din vechime, l-a trimis înapoi să rătăcească în
pustie până când toți cei vinovați au pierit, la fel
necredința în solia neprihănirii prin credință proclamată
21
la Conferința din Minneapolis a trimis denominațiunea
Adventistă de Ziua a Șaptea să rătăcească în pustie
patruzeci de ani, până în 1930, odată cu sosirea soliei,
la glasul căreia fiecare trebuie fie să facă voia
Dumnezeu, fie să moară ca și Acan și casa lui. Facă
Dumnezeu ca Israelul de azi, copiii celor care au repetat
istoria Israelului din vechime, (Mărturii, vol. 5, pag.
160), să fie avertizați prin greșelile părinților lor și să ia
aminte la chemarea din Ceasul al Unsprezecelea.
Această tipologie solemnă dezvăluie încă alte
paralele semnificative: la fel cum Mișcarea Exodul a
fost lipsită de liderul lor vizibil o perioadă scurtă de
timp înainte de a fi intrat în țara Canaanului, de
asemenea, mișcarea Adventă a fost lipsită de liderul său
vizibil, când se apropia de granițele Împărăției ; și la fel
cum Iosua a fost chemat atunci să îndrume picioarele
obosite ale pelerinilor lui Dumnezeu spre patria lor, tot
așa trebuie să apară altul în acest timp, pentru a conduce
acasă picioarele sfinților lui Dumnezeu de astăzi, în
împlinirea tipului.
„Dar printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din
Egipt și printr-un proroc a fost păzit Israel.” Osea:
12:13.
„Va fi cineva care va veni în spiritul și puterea lui
Ilie, dar când va apărea, este posibil ca oamenii să-i
spună:… nu interpretezi corect Scripturile.” - Mărturii
Pentru Predicatori, pag. 475, 476.
22
 În toate analele istoriei bisericii de la mișcarea
Exodului, solia Toiagului este singura care necesită o
astfel de mișcare și care se potrivește exact cu tipul.
(Vezi Tratatul nr. 8, Muntele Sion la Ceasul al
Unsprezecelea și Tratatul nr. 9, Iată Eu Fac Toate
Lucrurile Noi).
Prin urmare, negreșit, lumina clară arătată de tip,
din mărturiile profeților și din istorie, identifică solia
Toiagului ca unica rânduită să conducă biserica din
ultimele zile, eliberată de păcat și păcătoși, în țara
făgăduită, când „se vor împlini vremurile Neamurilor”.
Luca 21:24. „În vremea acestor împărați, Dumnezeul
cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi niciodată
nimicită”. Dan. 2:44. Această zi a venit și Toiagul lui
Dumnezeu este aici pentru a face „o mare mișcare de
reformă în mijlocul poporului lui Dumnezeu” -
(Mărturii, Vol. 9, pag. 126), pentru a da „putere și tărie
soliei îngerului al treilea.” - (Scrieri Timpurii, pag.
277), astfel încât, „îmbrăcat în armura neprihănirii lui
Hristos, biserica…frumoasă ca luna, curată ca soarele și
cumplită ca niște oști sub steagurile lor, să poată ieși în
toată lumea, biruitoare și pentru a birui.” - Profeți și
Regi, pag. 725.
„Ascultați Toiagul, și pe Cel ce îl trimite.” Mica. 6: 9.
KJV.

23
 Cele Patru Vânturi – Ce Sunt?
Întrebarea nr. 53:
„Mărturii Pentru Predicatori”, pag. 444, afirmă:
„Ioan a văzut o scenă în care patru îngeri țineau în
frâu elementele naturii — cutremurele, uraganele —
și lupta politică.” Dar Tratatul nr. 8, „Muntele Sion
la Ceasul al Unsprezecea”, pag. 22, spune: „Întrucât
națiunile au fost totdeauna în război, această dublă
lucrare de vătămare nu putea reprezenta o luptă
politică.” Cum se pot armoniza aceste afirmații
contradictorii?
Răspuns:
Suntem încrezători că, dacă persoana care pune
întrebarea va studia din nou cu atenție Mărturii Pentru
Predicatori pag. 444, el va vedea că se străduiește să
demonstreze că obiectul divin de a împiedica vânturile
este, după cum pasajul spune clar, „siguranța bisericii lui
Dumnezeu”. În acest caz, atunci vânturile, ele însele fiind
figurative de luptă, strâmtorare și război, când vor fi
lăsate vor sufla împotriva bisericii. Acest lucru este foarte
evident pentru că fiind ținute din zilele lui Ioan până la
această oră, nu a împiedicat niciodată și nu împiedică
acum războiul dintre națiuni. Întotdeauna au fost în
război unele cu altele și astăzi sunt angajate într-un
conflict global mortal fără precedent în istorie, deși
îngerii încă țin vânturile. De aceea, în mod necesar,
conflictul reprezentat de suflarea vânturilor, trebuie să
24
fie în esență religios în scop, și politic doar în procedură,
astfel este politico-religios, după cum este arătat în
Tratatul nr. 12, Lumea Ieri, Azi și Mâine, pag. 38, 65 și
în Toiagul Păstorului, Voi. 2, pag. 114. Această concluzie
este susținută în următorul pasaj:
„Vine timpul când nu vom mai putea vinde
nicidecum. În curând se va da decretul, care le va
interzice oamenilor să cumpere sau să vândă, în afara
acelora care au semnul fiarei. Nu de mult, cu noi era gata
să se împlinească acest lucru în California; dar aceasta n-
a fost decât amenințarea cu cele patru vânturi care vor
sufla. Până în prezent, ele sunt ținute de cei patru îngeri.
Noi nu suntem încă gata. Este o lucrare ce trebuie să fie
încă făcută și apoi îngerilor li se va porunci să le dea
drumul, să lase ca cele patru vânturi să sufle pe pământ.
Acesta va fi un timp hotărâtor pentru copiii lui
Dumnezeu, un timp de necaz cum n-a fost niciodată de
când sunt națiunile.” – Mărturii, vol. 5, pag. 152.
Tratatul, în afirmația sa specifică, subliniază doar
aspectul religios al necazului, în încercarea de a arăta că
necazul nu este politic în scop, - nu de a cuceri teritoriu,
ci să construiască o religie internațională, pentru a obliga
lumea să se închine icoanei fiarei.
În această lumină clară, vedem că ambele: Mărturii
Pentru Predicatori și seria Toiagul Păstorului se
străduiesc să demonstreze că lupta nu este pur politică
sau pur religioasă, ci politico-religioasă. Biserica și statul
sunt unite în acțiuni comune.
25
 144.000 Sau O Mare Gloată?
Întrebarea nr. 54:
Cum poate marea gloată (Apocalipsa 7: 9) să fie,
posibil, completarea celor 144.000 pentru a
compune sfinții în viață?
Răspuns:
În ciuda faptului că „în lucrarea de închidere” pentru
denominațiunea adventistă de ziua a șaptea, doar
144.000 vor fi sigilați, conform cu Mărturii, vol. 3, pag.
266, totuși, la începutul anului 1944, denominațiunea
avea deja mai mulți membrii, cu mult peste jumătate de
milion de persoane, în timp ce bucățile teritoriilor pe
care le avea în cultivarea evangheliei, în comparație cu
vastul câmp al omenirii, care nici măcar nu a fost atins,
reprezenta doar un colț foarte mic. Așa dar, relativ
vorbind, există milioane și milioane care nici măcar nu
au auzit de numele de „adventiști”.
Dacă ritmul actual de creștere al denominațiunii va
continua până când Solia Adventă va fi predicată în
toată lumea, numărul de membrii va avea proporții
înmulțite când va veni Hristos. Într-adevăr, deoarece nu
există nici cea mai mică probabilitate de
Scădere a ritmului actual de creștere, ci mai degrabă
toate probabilitățile de creștere (așa cum li se spune
laicilor de la amvon, Sabat după Sabat), este adevărat
că dacă denominațiunea, la viteza actuală de creștere,
26
va continua până la a doua venire a lui Cristos , numărul
ar fi de milioane și vor fi doar 144.000 pentru a fi
strămutați, atunci milioanele de adventiști de ziua a
șaptea care sunt in viață la încheierea timpului de har,
în mod tragic ar trebui să piară fie în „cele șapte plăgi
de pe urmă”, fie în „strălucirea venirii Lui”! Și dacă
„lucrarea de închidere a bisericii” constă din aceste
milioane de membri, în realitate doar 144.000 de sfinți
vor fi strămutați, atunci ce șanse slabe ar avea orice
membru particular de a fi salvat vreodată! Mai mult
decât atât, în acest caz, cu asemenea posibilități atât de
copleșitoare împotriva salvării lor, ce justificare ar
putea exista în continuarea aducerii a tot mai mulți
convertiți pentru a crește numărul de membri ai
bisericii? Acestea nu ar fi altceva decât o mare trădare
– înfășurându-ne pentru pierzare într-o speranță falsă de
mântuire!
Așa cum este contrar dorinței și efortului lui
Dumnezeu (Mărturii, vol.6, pag.371) de a aduce în
biserică pe cei care nu sunt mântuiți (neghină), atunci
învățătura predominantă că doar 144.000 de sfinți vor fi
în viață când Hristos vine să-și adune pe ai Săi, nu este
altceva decât o recunoaștere a faptului că, creșterea
rapida a numărului de membri ai denominațiunii este
lucrarea vrăjmașului!
În Semnele Timpului, 3 mai 1927, a apărut un
articol intitulat „Cei 144000, triumful și răsplata lor”. În
27
acest articol, care a fost scris cu trei ani înainte ca
Toiagul Păstorului, Vol. 1, să fie publicată,
denominațiunea învăța că cei 144,000, cel dintâi rod al
sfinților în viață, vor fi sigilați mai întâi și vor aduce la
rândul lor cel de-al doilea rod, „marea gloată” (Apoc. 7:
9) de sfinți în viață.
Schimbând această poziție, într-o încercare de a
respinge solia ceasului (Toiagul Păstorului),
denominațiunea automat s-a băgat într-o mare dilemă:
pe de o parte dând pe față minciuna învățăturii lor din
1927 și, pe de altă parte, dând o speranță falsă de salvare
membrilor bisericii!
Prin urmare, întrebarea nu ar trebui să fie despre
felul în care marea gloată poate fi, eventual,
completarea celor 144000, ci mai degrabă cum ar putea
să nu fie.

Vom Crede Sau Ne Vom Îndoi?

Întrebarea nr. 55:

Este dificil pentru mine să accept orice interpretare
biblică, care se zice că este inspirată. Cel care face o
asemenea afirmație, nu pune în pericol întreaga
structură a soliei, deschizând calea pentru ca aceasta
să fie înlăturată în cele din urmă dacă o singură
eroare s-ar găsi în ea?

28
Răspuns:
Dificultatea acestuia provine din faptul contrar
rațiunii, că lumea protestantă a susținut mult timp
concepția că Dumnezeu nu folosește în această epocă
un purtător de cuvânt inspirat pentru a interpreta
Scripturile și pentru a declara voința Sa, ci folosește și
conduce fiecare creștin în mod individual. Această
teorie este totuși respinsă în mod universal când este
considerată în lumina faptului că acei indivizi care
pretind a fi conduși personal de Dumnezeu, nu sunt de
acord între ei, la fel cum diferitele secte nu sunt de acord
între ele.
Înainte de a pleca, Mântuitorul a declarat: „Când va
veni... Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot
adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce
va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.” Ioan
16:13. Prin urmare, fără controversă, voința divină este
să avem tot Adevărul și numai Adevărul și trebuie să ne
amintim că „nici o prorocie din Scriptură nu se
tâlcuiește singură. Căci nici o prorocie n-a fost adusă
prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu,
mânați de Duhul Sfânt.” 2 Pet. 1:20, 21.
În adevăr, însăși cuvântul: Inspirația, în
semnificația lui teologică, înseamnă a comunica
instrucțiuni divine fără falsificarea oamenilor. Prin
urmare, orice obiecție față de Inspirație poate fi, în
analiză finală, o încercare de a-l scoate pe Dumnezeu
29
din vedere și de a-i aduce pe oameni în față și de a tăia
singurul canal prin care Dumnezeu poate interpreta
Scripturile și comunica cu poporul Său – „va descoperi
adevărul și va arăta greșeala.” – Mărturii Pentru
Predicatori, pag. 107. „Adesea, în providența Sa,”
spune Spiritul Profetic, „Domnul a exprimat cu claritate
că nimic nu-l poate elibera pe om din păcat și nimic nu-
l poate păzi de nelegiuire, în afară de adevărul
descoperit, Cuvântul lui Dumnezeu. Acel Cuvânt care
arată vinovăția păcatului are putere asupra inimii
omenești pentru a-l face pe om să fie drept și pentru a-l
păstra așa.” – Mărturii Pentru Predicatori, pag. 80.
Deci, foarte clar, Cuvântul lui Dumnezeu nu poate
fi interpretat în mod privat - fără ajutorul Inspirației (2
Petru 1:20, 21). Orice persoană care încearcă astfel să
interpreteze soliile pe care le trimite Domnul, se va trezi
că îl slujește pe Satana în loc să-I slujească lui Hristos
și cu siguranță, va purta asupra lui îi va face atât pe ei
înșiși cât și pe urmașii lor să naufragieze în credință.
Pentru a păstra credința celui cinstit, Domnul
demonstrează figurativ în capitolul patru din Zaharia,
metoda prin care El comunică adevărul poporului Său.
Tabloul însoțitor este o ilustrație exactă a ceea ce i-a
fost arătat profetului.

30
31
 Aici se vede că sfeșnicul, așa cum este interpretat de
Apocalipsa 1:20, este simbol al membrilor bisericii;
țevile care se extind de la vasul de aur la sfeșnic sunt
simbolice ale slujbașilor (Mărturii Pentru Predicatori,
pag. 188); cei doi măslini sunt simbolici ai Scripturilor,
Vechiul și Noul Testament (Tragedia Veacurilor, pag.
267); și cele două țevi de aur, care transportă uleiul
auriu de la copaci în vas, sunt simbolice ale interpreților
Bibliei, mesagerii inspirați de Dumnezeu, pentru că
simbolismul arată în mod inevitabil că ei sunt singurii
cărora Inspirația le permite să extragă uleiul din măslini
- pentru a interpreta Scripturile. Și vasul, recipientul în
care țevile (interpreții) depozitează uleiul, pot fi doar
scrierile Spiritului Profetic.
Ca o secvență necesară și naturală, Dumnezeu va
avea doar un singur purtător de cuvânt, pentru a învăța
pe poporul Său cu privire la stabilirea Împărăției Sale,
așa cum El ne spune profetic, într-un limbaj
inconfundabil: „Voi pune peste ele un singur păstor care
le va paște, și anume pe Robul Meu David; El le va
paște, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, voi fi
Dumnezeul lor, și robul Meu David, va fi voievod în
mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit! Voi încheia cu ei
un legământ de pace, și voi îndepărta din țară toate
fiarele sălbatice; ele vor locui în liniște în pustiu și vor
putea dormi în mijlocul pădurilor.

32
 Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o
pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme,
și aceasta va fi o ploaie binecuvântată!” (Ezechiel 34,
23-26). „Glasul Domnului strigă cetății, și omul înțelept
se teme de Numele Tău: „Ascultați Toiagul și pe cine îl
trimite.” Mica 6: 9. (KJV) „Paște-ți poporul cu toiagul
Tău, paște turma moștenirii Tale care locuiește singură
în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe
Basan și în Galaad, ca în zilele de altădată. Îți voi arăta
lucruri minunate, zice Domnul, ca în ziua când ai ieșit
din țara Egiptului.” (Mica 7:14, 15).
Cu privire la solia Toiagul Păstorului, pur și simplu
dăm creditul cui îi aparține. Și dacă există cineva care
dorește să ne dăm crezare nouă înșine, ei o fac, nu
pentru că ne iubesc sau doresc să ne înalțe mai presus
de ei înșiși, ci, evident, pentru că ei repetă în mod
inconștient vocea de jos, care îl urăște pe Dumnezeu și
revelația Cuvântului Său și care vorbește numai pentru
a-i ispiti pe oameni să se înalțe în locul lui Dumnezeu,
înșelându-se orbește pe ei înșiși și îndepărtându-i pe
alții de adevăr, doar pentru că nu le convine să se supună
pe ei înșiși sub conducerea lui Hristos acum când El „ia
frâiele în mâinile Sale” - Mărturii Pentru Predicatori,
pag. 300.
Cei care se împotrivesc să se supună în totalitate
Inspirației; să se întrebe: Ce ar fi făcut dacă ar fi trăit
sub Moise și sub toiagul lui? El s-a declarat ca fiind
33
purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu așa cum face
Toiagul de astăzi. Prin urmare, acești rebeli nu s-ar fi
ridicat cu Core împotriva lui Moise și Aaron, așa cum
fac acum împotriva Toiagului, spunând: „Destul! Căci
toată adunarea, toți sunt sfinți, și Domnul este în
mijlocul lor. Pentru ce vă ridicați voi mai presus de
adunarea Domnului?” Num. 16: 3.
Dacă aceștia nu sunt dispuși să accepte cu toată
inima un mesaj inspirat astăzi, ar fi acceptat solia lui Ian
Botezătorul?, a lui Hristos sau a apostolilor Săi? Nu,
într-adevăr nu, indiferent de profesia lor. Și dacă nu vor
să se supună Inspirației, cum vor cunoaște vreodată
adevărul? Și cum vor intra vreodată în Împărăție?
Pentru că Biblie spune:
„Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic, fără să-Și
descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” „Dar printr-
un profet, a scos Domnul pe Israel din Egipt, și printr-
un proroc a fost păzit Israel.” „Încredeți-vă în Domnul
Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți, încredeți-vă în
prorocii Lui, și veți izbuti.” Amos 3: 7; Osea 12: 13; 2
Cronici 20: 20.
„Îți voi lipi limba de cerul gurii, ca să rămâi mut și
să nu-i poți mustra; căci sunt o casă de îndărătnici.
Dar când îți voi vorbi, îți voi deschide gura ca să le
spui: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Cine vrea să
asculte să asculte; cine nu vrea să n-asculte!” Căci sunt
o casă de îndărătnici.” (Ezechiel 3: 26, 27).
34
 Ideile oamenilor neinspirați au tăiat biserica creștină
în bucăți de toate felurile și dimensiunile și au
transformat-o într- „un locaș al dracilor, o închisoare a
oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări
necurate și urâte” (Apoc. 18: 2), în loc să o facă un loc
al adevărului și al mântuirii și o locuință a sfinților.
Fie ca toți cei care împărtășesc sentimentele celui care
întreabă, să se oprească și să ia în considerare
întrebarea: Cum poate un mesaj neinspirat de
Dumnezeu - să fie adevărul - să fie vrednic de
acceptare? Evident, a cenzura pe cineva care susține că
solia sa este inspirată și a suspecta că are în ea o pată de
eroare, nu este indicat de Cel care spune: „Nu stingeți
Duhul, nu disprețuiți prorociile, ci cercetați toate
lucrurile și păstrați ce este bun.” 1 Tes. 5: 19-21.
„Ca niciodată mai înainte, noi ar trebui să ne rugăm
nu numai ca să fie trimiși lucrători în marele câmp al
secerișului, ci și pentru ca să avem o concepție clară a
adevărului, pentru ca atunci când vor veni solii
adevărului, noi să putem accepta solia și respecta solul.”
- Mărturii, vol.6, pag. 420.
În zilele lui Hristos, cei care se îndoiau de Inspirație
atacau atât solii cât și soliile lor pentru acel timp. Pe de
o parte, ei criticau pe Ioan Botezătorul, deoarece dieta
sa consta din miere sălbatică și lăcuste, (Mat. 3: 4).
„Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și ei zic, are
drac!” Mat. 11:18. Pe de altă parte, „a venit Fiul omului
35
mâncând și bând”, și ei l-au acuzat că este „un om
mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al
păcătoșilor”, Matt. 11:19. Negând că El a fost trimis de
Dumnezeu, ei L-au întrebat în batjocură: „cu ce putere
faci Tu aceste lucruri sau cine Ți-a dat puterea aceasta?”
Luca 20: 2.
Și acum, bisericii Lui, în aceste ultime zile, Duhul
Său îi spune: „Profeția trebuie să se împlinească.
Domnul spune: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie,
înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și
înfricoșată”. Va fi cineva care va veni în spiritul și
puterea lui Ilie, dar când („El” versiunea engleză) va
apărea, este posibil ca oamenii să-i spună: „Tu ești prea
insistent, nu interpretezi corect Scripturile. Dă-mi voie
să-ți spun eu cum să-ți prezinți solia.” – Mărturii Pentru
Predicatori, pag. 475.
Pentru cei care se îndoiesc de posibilitatea unei solii
care nu conține altceva decât adevărul, vine avertizarea:
„Dumnezeu și Satana nu lucrează niciodată
împreună. Mărturiile poartă fie amprenta lui
Dumnezeu, fie pe aceea a lui Satana. Un pom bun nu
poate face fructe rele și nici un pom rău, stricat, nu poate
aduce roade bune.” – Mărturii, vol. 5, pag. 98. „Noi
credem în viziuni,” spun cei care se îndoiesc de
Inspirație, „însă sora White, când le scrie, le pune în
propriile sale cuvinte, iar noi vom crede acea parte din

36
ele pe care o considerăm ca fiind de la Dumnezeu și nu
dăm atenție celeilalte părți.” – Mărturii , vol.1, pag. 234.
„Atunci Isus le-a zis: O, nepricepuților și zăbavnici
cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus
prorocii.” Luca 24:25. „Și dacă scoate cineva ceva din
cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu
partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise
în cartea aceasta.” Apoc. 22:19.
Adresându-se în mod simbolic poporului Său ca oi
și păstori, în capitolul 34 din Ezechiel, Domnul
întreabă: „Era prea puțin pentru voi că pașteți în
pășunea cea bună, de mai călcați în picioare și cealaltă
parte a pășunii voastre? Că beți o apă limpede, de mai
tulburați și pe cealaltă cu picioarele?” Ezechiel 34: 18.
Ei se gândesc că, într-adevăr, se poate tolera faptul că
acceptă doar o parte a adevărului pe care El îl trimite și
să calce în picioare restul? Apoi El adaugă: „Și oile
Mele trebuie apoi să pască ce ați călcat voi cu picioarele
voastre și să bea ce ați tulburat voi cu picioarele
voastre!” Ezechiel 34: 19
Iar din cauza acelora care acceptă doar acea parte a
mesajului care se potrivește cu gusturile lor nereînnoite,
care nu se opun dorințelor lor perverse, Domnul
avertizează: „voi judeca între oaie și oaie.” Ezechiel 34:
22.
Printre poporul lui Dumnezeu a existat întotdeauna
o clasă dispusă să pună sub semnul întrebării și să
37
critice totul în „desfășurarea adevărului”. - Mărturii,
vol. 5, pag. 690. „Noi acceptăm acest lucru sau acela”,
spun ei, „dar nu vom accepta pe celălalt”. Mulți dintre
ei consideră că este o dovadă de inteligență a pune
întrebări și de a critica, și de a judeca mesajul pe care
Dumnezeu la trimis. Aceste suflete egoiste sunt atât de
neînțelepte și atât de oarbe față de nebunia lor încât, deși
mai mult de cincizeci de secole de tragedie umană
reproșează și avertizează teribil împotriva cursului lor
rău care distruge suflete, totuși ei rămân surzi la strigăt
și orbi la calea lor. Și ceea ce este și mai rău, îndoielile
și criticile lor au îndepărtat sufletele slabe de la Hristos,
cu consecința că Dumnezeu a pronunțat judecata:
„Pentru că ați izbit cu coasta și cu umărul și ați împuns
cu coarnele voastre toate oile slabe până le-ați izgonit,
voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf,
și voi judeca între oaie și oaie. Ezechiel 34: 21, 22.
De aceea, fiți avertizați, că „ după cum ucenicii au
declarat că nu există sub cer nici un alt nume dat
oamenilor în care trebuie să fim mântuiți, tot așa trebuie
să-i avertizeze și slujitorii lui Dumnezeu — cu
credincioșie și fără teamă — pe cei care nu îmbrățișează
decât o parte din adevărurile legate de cea de-a treia
solie, spunându-le că trebuie să primească
bucuroși toate mesajele pe care li le-a dat Dumnezeu,
altfel nu vor avea nimic de-a face cu nici unul din ele.”
– Scrieri Timpurii, pag. 188 , 189.
38
 „Satana are capacitatea de a inspira îndoială și de a
născoci obiecțiuni cu privire la mărturiile pe care
Dumnezeu le trimite și mulți gândesc că este o virtute,
un semn de inteligență să fie necredincioși și să ridice
semne de întrebare și ambiguități. Aceia care doresc să
se îndoiască vor avea destule motive de îndoială.
Dumnezeu nu-și propune să îndepărteze toate ocaziile
de necredință. El dă dovada care ar trebui cercetată cu
multă grijă și cu un spirit plin de umilință și un spirit
gata de a fi învățat și toți trebuie să hotărască după
greutatea dovezii.” „Dumnezeu dă suficiente dovezi
sufletului sincer pentru a crede; dar cel care întoarce
spatele greutății dovezii, pentru că sunt câteva lucruri
pe care el nu le poate clarifica cu înțelegerea lui
mărginită, va fi lăsat în atmosfera rece, înghețată, a
necredinței și îndoielilor ce ridică întrebări și va ajunge
la naufragiul credinței.” – Mărturii, vol. 5, pag. 675,
676.
Nimeni să nu îndrăznească să-și compare
prerogativele cu ale lui Isus, totuși, El a crezut toate
scrierile profeților și pe aceia care se consideră prea
înțelepți și cred că este prea umilitor să creadă totul, El
îi numește „nepricepuți”. Luca 24:25. Ei s-au făcut
incapabili să înțeleagă aceste fapte acum, la fel cum
iudeii au devenit incapabili să înțeleagă învățăturile lui
Isus referitoare la „Împărăție” atunci.

39
 Fiecare epocă a avut mulțime de oameni care, în loc
să fie botezați ca să-L urmeze pe Hristos și Adevărul
Său, au fost botezați să urmeze pe oameni. Ei s-au
alăturat mulțimii din biserică în loc de a se uni mulțimii
din ceruri. În consecință, Hristos este un străin pentru
ei, iar când adevărul se desfășoară, ei îl numesc eroare,
apoi urmează oamenii și resping adevărul. Această
nebunie a fost repetată din nou și din nou, astfel încât
puținii credincioși care au urmat pe Hristos și adevărul
Său au fost dați afară din biserici și obligați să înceapă
din nou. Așa este astăzi, dar, la acești proscriși din Sion,
vine vocea consolatoare: „Ascultați cuvântul
Domnului, voi care vă temeți de cuvântul Lui: Iată ce
zic frații voștri, care vă urăsc și vă izgonesc din pricina
Numelui Meu: să-și arate Domnul slava, ca să vă vedem
bucuria! – Dar ei vor rămâne de rușine!” Isaia 66: 5. „Ce
frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești
bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești
bune, care vestește mântuirea, picioarele celui ce zice
Sionului: Dumnezeul tău împărățește!” Isaia 52: 7.
„Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, și veți
fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui și veți izbuti.” 2
Cron. 20:20.

40
 Vor Veni Toți În Timpul Plăgilor?
Întrebarea nr. 56:
Dacă biserica urmează să fie purificată înainte de
încheierea harului pentru lume și să rămână curată
după aceea fără nici un păcătos în ea, așa cum învață
„Toiagul Păstorului”, atunci, cum armonizați acest
lucru cu „Scrieri Timpurii”, pag. 71, care spune:
Unii „vor ajunge în timpul căderii plăgilor și vor
vedea atunci că au nevoie să fie ciopliți și finisați
pentru zidire.”
Răspuns:
Există alte afirmații ale autoarei Scrieri
Timpurii, care dau și mai multe dovezi pozitive că
Dumnezeu va avea, înainte de acel timp, o biserică pură
și adevărată. (Vezi Tragedia Veacurilor, pag. 425,
Profeți și Regi, pag. 725, Mărturii, Vol.5, pag. 80, Isaia
52: 1, 2)
Deoarece aceste mai multe declarații cu referire la
o purificare preliminară sunt la fel de adevărate ca și cea
din Scrieri Timpurii, care pare să nege o purificare, nu
le putem în mod onest ignora și să acordăm atenție
numai uneia. Să ne amintim întotdeauna respectarea
regulii inviolabile conform căreia o interpretare a unei
declarații inspirate trebuie să se armonizeze cu toate
celelalte afirmații relaționate.

41
 Unii care sunt nerăbdători să riște Adevărul prezent
cu privire la greutatea a ceea ce o declarație inspirată
pare să spună sau să implice, sunt, prin urmare, în mod
sincer foarte ignoranți față de „greutatea dovezilor”.
Alții fac acest lucru având o vedere scurtă, în timp ce
alții o fac pentru a susține anumite idei îmbrățișate de ei
înșiși.
Fundamentul de bază a doctrinei că nu va fi o
purificare preliminară nu este construită pe stânca
solidă, ci pe același nisip mișcător, ca și cel care stă la
baza ideilor eronate a stării de conștiență a morților,
chinul veșnic al celor răi, botezul prin stropire, sfințenia
duminicii și mileniul de pace pe pământ.
Deoarece Adevărul este progresiv și pentru că
purificarea bisericii nu a fost încă revelată, atunci când
a fost scrisă declarația din Scrieri Timpurii, pericolul
prezis și sfatul dat în ea nu ar fi putut fi declarate în alți
termeni decât cei înțeleși atunci la mod general. Toți au
fost astfel avertizați în mod clar că, dacă vor continua
să păcătuiască după încheierea harului pentru lume,
plăgile, despre care aveau deja o înțelegere, ar fi fost
răsplata lor. Așa dar, dacă Domnul ar fi explicat această
problemă în Scrieri Timpurii, așa cum o face astăzi prin
Toiag, ar fi trebuit să reveleze, la timp nepotrivit, când
au fost scrise Scrieri Timpurii, solia care este aplicabilă
numai bisericii astăzi , și care, prin urmare, o primim
acum.
42
 În ultimă analiză, păcătoșii din biserică, care nu sunt
pocăiți, nu vor vedea niciodată cele șapte șapte plăgi de
pe urmă, în timp ce alții, care sunt acum în lume, în
timpul marii strigări, vor avea încă ocazia de a fi
„pregătiți” pentru clădire, și să fie prețuiți cu „pietrele
vii” sau altfel să sufere consecințele plăgilor.
Nimeni nu ar trebui să aibă dificultăți în a vedea
acest lucru acum, căci toți aceia cărora le-au fost
adresate Scrieri Timpurii în principal, sunt deja morți,
deși plăgile sunt încă în viitor. Mai mult decât atât, este
mult mai multă lumină care va veni în legătură cu
adevărul celor șapte plăgi de pe urmă, și când va veni,
vom vedea din nou că avem „multe lucruri de învățat și
multe, foarte multe de dezvățat.” – Mărturii Pentru
Predicatori, pag. 30.
Vor Cădea Plăgile Peste Laodicea Sau
Peste Babilon?
Întrebarea nr. 57:
Nu este măcelul lui Ezechiel 9 împlinirea celor șapte
plăgi de pe urmă?
Răspuns:
Măcelul descris în profeția lui Ezechiel ia viața
numai celor răi care sunt în „casa lui Israel Iuda”
(Ezechiel 9: 9) - biserica; în timp ce distrugerea plăgilor
cade asupra tuturor celor care se găsesc în „Babilon”
(Apocalipsa 18: 4) după ce Domnul a proclamat „Ieșiți
43
din mijlocul ei, poporul Meu”, și după ce ei au răspuns
și astfel au fost separați de cei din Babilon. Distrugerea
din Ezechiel 9, prin urmare, poate fi aplicată doar ca un
exemplu sau precursor al celor șapte plăgi de pe urmă.
Ba mai mult, poporul Său, cei care sunt însemnați de
înger conform profeției lui Ezechiel, nu sunt chemați să
iasă, ci mai degrabă sunt lăsați înăuntru.
Este Fiara O Putere Seculară Și
Eclesiastică În Același Timp?
Întrebarea nr. 58:
„Capul” care a fost „rănit de moarte” (Apoc. 13: 3)
nu reprezintă puterea seculară și eclesiastică
combinată a Evului Mediu?
Răspuns:
Cei care înțeleg că capul rănit al fiarei asemănătoare
ca un leopard (Apoc. 13: 1-3) simbolizează Roma în
perioada ei eclesiastică, fără îndoială, înțeleg de
asemenea că „cornul cel mic”, care avea „ochi ca ochii
de om și o gură care vorbea cu trufie” (Dan 7: 8),
simbolizează de asemenea Roma, înainte ca să fie capul
rănit. Pentru a înțelege în mod corect acest subiect, este
bine să examinăm acest simbol în două faze, de la
început și până sus, începând cu punctul de vedere al lui
Daniel.
Având „ochi ca de om” și „o gură”, „cornul cel mic”
este de fapt un cap corn, un lucru unic între guverne, o
44
ierarhie compusă din puteri civile și religioase,
fuzionată într-un cap suveran în timpul evului mediu
întunecat, „slava Romei”.
În consecință, unirea medievală a puterilor seculare
și eclesiastice în biserica romană, dă cheia interpretării
atât a cornului cât și a capului, dovedind că capul care a
fost rănit de moarte este doar figurativ al părții
eclesiastice. Pentru că la fiara ca un leopard, Roma nu
este reprezentată nici de un corn rănit, nici de un corn
cap, ci doar de un cap rănit, ceea ce arată că lovitura nu
a afectat partea seculară, statul (cornul), ci doar partea
eclesiastică, biserica (capul).
De Ce Nu Sunt Ambele Viziuni
Asemănătoare?
Întrebarea nr. 59:
Dacă Daniel 7: 8, 25 și Apocalipsa 13: 3 prefigurează
aceeași putere, și dacă biserica romană din evul
mediu este cea prezisă aici, atunci de ce ea, în
viziunea lui Daniel, este o putere seculară și
eclesiastică combinată (corn-cap), în timp ce în
Apocalipsa ea este doar o putere eclesiastică (cap)?
Răspuns:
Faptul că aceeași putere este într-adevăr simbolizată
de ambele fiare, se vede fără îndoială în faptul că
ambele au „hulit” aceeași durată de timp: prima „o
vreme, două vremi și o jumătate de vreme” (Daniel 7:
45
25), și ultima „patruzeci și două de luni” (Apoc. 13: 5),
exact aceeași perioadă este identic exprimată în Apoc.
11: 3 și este reprezentată la fel în Apoc. 12:14 ca „o
vreme, vremi și jumătatea unei vremi”, care conform
regulii de interpretare a Ezech. 4: 6, este echivalent cu:
„o vreme” – un an; „două vremi” – doi ani; și „o
jumătate de vreme” – o jumătate de an; în total fiind trei
ani și jumătate, 42 luni sau 1260 de zile (12 luni într-un
an, 30 de zile într-o lună, forma biblică de a calcula).
Viziunea lui Daniel prezice doar formarea acelei
uniuni de biserică și stat, și din acest motiv, viziunea lui
Ioan i-a fost dată ca să arate etapa ei finală, doar
dizolvarea ei. Astfel dar, cele două viziuni completează
întregul tablou – formarea și dizolvarea ei.
Iazul De Foc Va Arde Sau Va Fi Stins În
Timpul Mileniului?
Întrebarea nr. 60:
Dacă fiara și prorocul mincinos sunt aruncați în
iazul de foc înainte de mileniu (Apoc. 19:20) și
Diavolul după mileniu (Apocalipsa 20:10), va
continua acest foc să ardă între cele două
evenimente?
Răspuns:
Focul poate fi simbolic, așa cum este marea parte din
Apocalipsa. Dar dacă este foc literal sau altceva, nu

46
trebuie neapărat să ardă pe tot parcursul mileniului, doar
poate fi reaprins ulterior.
Va Fi Călcată Doar O Porțiune?
Întrebarea nr. 61:
În Tratatul nr. 9, „Iată eu fac toate lucrurile noi”,
ediția 1942, p. 38 este declarația: „Acea parte din
noul pământ pe care picioarele celor răi au călcat...
va fi purificată prin focul care coboară de la
Dumnezeu din cer”. Am fost învățați că la cea de-a
doua înviere, cei răi vor se vor ridica din mormintele
lor din toate părțile pământului. Dacă da, atunci
cum este posibil ca să ardă doar o parte din el?
Răspuns:
Partea noului pământ, pe care picioarele celor răi nu
calcă și nu contaminează, este partea în care se
odihnește Cetatea Sfântă.
Cine A Dat Al Treilea Decret?
Întrebarea nr. 62:
Am studiat cu atenție tipul templului descris în
„Toiagul Păstorului, vol. 2, dar nu pot să văd cum
poate Darius să fie considerat autorul celui de-al
treilea decret, decât dacă ați lua poziția că el dat
două decrete. Cum clarificați această dificultate?

47
Răspuns:
Biblia declară că templul a fost terminat la porunca
lui Cir, Darius și Artaxerxe, „în al șaselea an al domniei
împăratului Darius.” Ezra 6: 14,15.
Fiind că decretul lui Artaxerxe din Ezra 7, pentru a
înfrumuseța templul, nu pentru a-l construi (versetul
27), a fost făcut după cele anterioare, deci nu poate fi
decretul lui Artaxerxe din Ezra 6:14. Deci, au existat
trei decrete pentru a-l construi și unul pentru a-l
înfrumuseța: (1) unul de către Cir (Ezra 1: 2-4); (2) unul
de către Darius (Ezra 6:11, 12); (3) unul de către
Artaxerxe, neînregistrat; (4) unul de către Artaxerxe,
înregistrat (Ezra 7: 21-26).
Astfel, decretul lui Artaxerxe din capitolul 7, care
este al treilea înregistrat, a primit clasificarea ca atare,
chiar dacă ar putea părea de fapt al patrulea. În
consecință, trebuie să fi existat două decrete ale lui
Artaxerxe.
Cum clădirea templului a fost terminată „în al
șaselea an al domniei împăratului Darius” (Ezra 6:15),
nu în domnia lui Artaxerxe, atunci dacă decretul lui
Darius nu este al treilea și ultimul, trebuie să
concluzionăm că Darius care a domnit când templul a
fost terminat, nu a dat nici un decret.
Dacă deducerea noastră ar fi incorectă și dacă va fi
necesară mai multă lumina asupra acestui subiect, cert
este că Domnul nu ne va ține în ignoranță față de el.
48
Totuși, fiindcă în timpul de față, punctul de interes nu
are nici o preocupare practică, este suficient răspunsul
dat.
456 SAU 457 Î.Hr.
Întrebarea nr. 63:
În Tratatul nr. 3 „Judecata și secerișul”, ediția 1942,
pag. 37, calculul, conform graficiI, pune ca dată de
început al celor 2300 de zile din Daniel 8:14 din 456
î.Hr., în timp ce „Tragedia Veacurilor”, pag. 328,
pune data de 457 d.Hr. Cum armonizați cele două?
Răspuns:
În tratarea lungii perioade profetice doar în numere
rotunde, Tratatul calculează 2300 de ani înapoi din
1844, localizând astfel punctul de început al perioadei
ca 456 î.Hr. Tragedia Veacurilor se ocupă de faptul că
perioada a început nu în prima lună a anului, conform
calendarului actual, ci mai degrabă în a șaptea lună
(luna octombrie) a anului, conform calendarului mozaic
(Ex 12: 2).
Diferența se vede în grafica următoare. Partea
superioară explică în termenii tratatului; iar partea
inferioară, în termenii Tragediei Veacurilor.

49
50
 Toți Sau O Rămășiță - Care?
Întrebarea 64:
Romani 9:27 spune că o „rămășiță” a lui Israel va fi
mântuită, însă Romani 11:26 spune că „tot” Israelul
va fi mântuit. Nu înțeleg asta. Mă puteți ajuta?
Răspuns:
Romani 9:27 vorbește despre Israel ca națiune, din
care doar o rămășiță va fi mântuită; în timp ce Romani
11:26 se referă la cei aleși ai lui Israel ca indivizi, toți cei
care vor fi mântuiți.
Mulți Sau Puțini Salvați?
Întrebarea nr. 65:
„Planul de mântuire a fost îndeplinit”, spune „Scrieri
Timpurii”, pag. 281, „dar puțini au ales să îl accepte”.
Această afirmație este folosită foarte mult împotriva
doctrinei „marii gloate” așa cum este învață de
davidieni. Vreți să clarificați?
Răspuns:
Deși în timpul lucrării Sale pe pământ Isus a plâns că
„mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși” (Matei 20:16),
totuși cu mult înainte, prin Isaia, El a declarat în
făgăduință profetică bisericii: „Porțile Tale vor sta veșnic
deschise, nu vor fi închise nici zi, nici noapte, ca să lase
să intre la tine bogăția neamurilor și împărații lor cu alaiul
lor... Cel mai mic se va face o mie și Cel mai neînsemnat,
51
un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri la
vremea lor.” Isaia 60:11, 22.
„Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele
Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se
va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor
îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la
el și vor zice: „Veniți să ne suim la muntele Domnului, la
Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și
să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieși Legea,
și din Ierusalim, cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul
neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare;
așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din
sulițele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia
împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul. – Veniți,
casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului! –” Isaia
2: 2-5.
Și prin prorocul Zaharia, El a reamintit din nou
făgăduința: „multe neamuri se vor alipi de Domnul în
ziua aceea”. Zah. 2:11.
„În toată țara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite,
vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne. Dar treimea
aceasta din urmă o voi pune în foc și o voi curăța cum se
curăță argintul, o voi lămuri cum se lămurește aurul. Ei
vor chema Numele Meu, și îi voi asculta; Eu voi zice:
„Acesta este poporul Meu!” Și ei vor zice: „Domnul este
Dumnezeul meu!” Zaharia 13: 8, 9.
Mai mult, în timp ce în Scrieri Timpurii, pag. 281,
autorul spune: „dar puțini au dorit să-L accepte”, în
52
„Tragedia Veacurilor, pag. 665, ea clasifică marea gloată
din Apocalipsa 7: 9, ca o companie separată de martiri și
de toți ceilalți care vor fi înviați, arătând astfel în mod
clar că „marea gloată” nu vor fi înviați, ci vor fi în viață
și vor fi strămutați. Acest lucru este susținut, de
asemenea, de Sfaturi Pentru Educatori, pag. 532.
Acum, dacă trebuie să ajungem la adevăr, trebuie să
interpretăm declarația din Scrieri Timpurii și cea din
Matei 20:16, într-un mod care armonizează cu Isaia
60:11, 22; Zaharia 2:11; 13: 8, 9; Tragedia Veacurilor,
pag. 665, și alte pasaje, toate arătând că trebuie să existe
o mare gloată.
Nici un student sincer al Bibliei nu ar putea construi o
teorie asupra unei interpretări care să-l ducă să lase
deoparte toate celelalte scrieri cu privire la acea temă. El
va căuta să facă analiza finală astfel încât să fie în
perfectă armonie cu toate acele scrieri, sau să
mărturisească că nu are lumina asupra subiectului.
În lumina clară a Bibliei și a pasajelor Spiritului
Profetic citate aici, greutatea dovezilor ne conduce fără
îndoială la concluzia că o mare gloată trebuie să fie
salvată. Adevărul devine evident că „puțini” cuprind pe
cei salvați la chemarea fiecărui mesaj pe parcursul
veacurilor, înainte de „seceriș”. Dar, la încheierea istoriei
lumii, în timpul secerișului Evangheliei, va exista o mare
adunare a sufletelor răscumpărate, „o mare gloată, pe
care nu putea s-o numere nimeni.” Termenul „seceriș”
implică exact o astfel de recoltă.
53
 Astfel, în comparație cu numărul adunat al celor
pierduți de-a lungul veacurilor, numărul total al celor
salvați sunt puțini; dar necomparativ, numărul celor
salvați din toate timpurile este, în realitate, mare.
Cuvintele lui Ezechiel susțin acest fapt: „Am prorocit
cum mi se poruncise. Și a intrat Duhul în ei, și au înviat
și au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la
număr.” Ezechiel 37:10.
Întrucât mântuirea unei mari mulțimi este contrară
numai planului diavolului, să nu lucrăm pentru interesul
lui.
De Care Parte Veți Fi?
Întrebarea nr. 66:

Cum consideră Davidienii denominațiunea

Adventistă de Ziua a Șaptea? Ce poziție iau ei în
legătură cu scrierile doamnei E.G. White și ce
reprezintă Muntele Carmel?
Răspuns:
Davidienii Adventiști de Ziua a Șaptea cred că
biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost hirotonită de
ceruri și însărcinată cu o solie specială pentru lume, dar
că, în decursul timpului, biserica a ajuns să fie auto-
mulțumită de sine, căldicică și fără grijă în a-și îndeplini
responsabilitățile sacre; și că astfel, odată ce „și-a întors
spatele și n-a mai urmat pe Domnul Hristos
54
conducătorul ei”, ea din acel timp se „retrage în mod
sigur spre Egipt”, cu consecința tristă și tragică că „viața
noastră de continuă apostazie ne-a despărțit” de
Dumnezeu. - Mărturii, vol. 5, pag. 217.
Davidienii cred de asemenea că această despărțire
tragică de Domnul este foarte evidentă în stadiul divizat
descoperit în denominațiunea Adventistă de Ziua a
Șaptea prin certurile din mijlocul ei „între poruncile lui
Dumnezeu și poruncile oamenilor” - Idem. pag. 81.
Pentru a termina cu această stare distructivă de divizare
și slăbiciune și să fie rezolvate în unitate și putere, o
poruncă absolut pentru biserică, care dacă își
îndeplinește vreodată destinul nobil, davidienii încă mai
cred că, așa cum este scris, „aurul va fi separat de zgura
din biserică”. Cu alte cuvinte, ei cred că moderniștii, cei
care au adus un omagiu suprem la „știința falsă... cei
care s-au încrezut în intelect, geniu sau talent” (Idem.
Pag. 81) vor fi separați de fundamentaliști - de aceia
care „umblă în lumină... suspinând și strigând pentru
urâciunile care se fac în țară” - Idem. pag. 209.
Cu toate acestea, trebuie să se înțeleagă imediat că,
spre deosebire de cei care își afirmă în mod deschis
părerile lor moderniste, adventiștii moderniști de ziua a
șaptea disprețuiesc toate aceste tendințe și se declară
insistent că stau solid în doctrinele fundamentele ale
Adventiștilor de Ziua a Șaptea, chiar dacă în mod
inconștient ei se depărtează treptat din ce în ce mai
55
departe de ele (Hristos Neprihănirea Noastră, Ediția
1941, pag. 36).
Faptul că această deviere este recunoscută ca un
pericol real de către unii chiar în cadrul bisericii, este
văzut dintr-un articol publicat în The Review and
Herald, 2 iulie, 1936, intitulat „Modernismul - O
Aplicație Personală”.
„Pe măsură ce privim cu alarmă răspândirea rapidă
a modernismului în rândul diferitelor biserici
protestante, este bine să ne gândim la propria noastră
viață, să vedem dacă aceleași principii și tendințe nu au
început să funcționeze acolo. În timp ce doctrinele și
principiile adventiștilor de ziua a șaptea sunt
fundamentaliste, există un pericol grav ca noi ca
indivizi să devenim moderniști.”
„Pentru a putea aprecia mai bine acest pericol, este
bine să ne gândim la diferența esențială dintre
fundamentalism și modernism. Fundamentalismul
crede în Cuvântul lui Dumnezeu ca o autoritate finală,
în timp ce modernistul crede în interpretarea Cuvântului
lui Dumnezeu în conformitate cu raționamentul său
uman, punând astfel raționamentul mai presus de
Dumnezeul revelației.
„În aceste zile din urmă, Dumnezeu nu a limitat
revelația Sa față de noi ca popor al Scripturilor numai,
ci ne-a oferit și o instruire specială prin manifestarea
Spiritului Profetic...”
56
 „Așa dar, în timp ce bisericile populare își arată
atitudinea lor modernistă doar față de Biblie, este
posibil ca noi să arătăm aceeași atitudine față de soliile
speciale ale lui Dumnezeu pentru noi. De fapt, relația
noastră cu mărturiile este chiar locul unde această
atitudine va fi manifestată mai întâi.”
Această varietate insidioasă a modernismului,
slăbind „credința poporului lui Dumnezeu în Mărturii”
(Mărturii, vol.4, pag. 211) și treptat „schimbând din
nou” principiile fundamentale ale denominațiunii
(Mărturii Pentru Predicatori, pag. 48, 69, 70, 360, 372,
373, 409), demonstrează că cei aflați la conducerea sa
sunt moderniști. Dar aparenta lor nevinovăție față de
negarea lor, fac foarte dificil să facem ceva pentru a-i
ajuta, fără ca eforturile noastre să fie înțelese greșit. Iar
a stabili vinovații pentru începerea îndepărtării de la
fundamentele credinței stabilite de Ceruri astăzi, este la
fel de imposibil ca și a da de urma primului învățător
evreu care a pus în locul unui "așa zice Domnul", un
"așa zice el însuși sau altcineva". Într-adevăr, pe cine să
acuzăm de această dezertare este la fel de imposibil de
stabilit ca și data la care a început lucrarea rea. Inspirația
spune:
"Există astăzi unii care vor prezenta minciuni drept
adevăruri de încercare, așa cum evreii prezentau
maximele oamenilor drept pâinea cerului. Ziceri fără
valoare sunt date poporului lui Dumnezeu ca porție de
57
hrană, în timp ce sufletele sunt flămânde după pâinea
vieții. Au fost născocite fabule și oamenii încearcă să
țeasă aceste fabule în pânză. Cei care fac acest lucru vor
vedea într-o zi munca lor așa cum este privită de
inteligențele cerești. Ei aleg să aducă la temelie lemne,
fân și paie, când au la îndemână Cuvântul lui
Dumnezeu, cu toată bogăția și puterea lui, din care pot
aduna comori prețioase de adevăr. Mâncarea care se
pregătește pentru turmă va provoca tuberculoză
spirituală, declin și moarte. Când cei care pretind că
cred în adevărul prezent își vor veni în fire, când vor
accepta Cuvântul lui Dumnezeu așa cum se citește, când
nu vor încerca să denatureze Scripturile, ei vor aduce
din comoara inimii lucruri noi și vechi, pentru a se întări
pe ei înșiși și pe cei pentru care lucrează." - The Review
and Herald, 18 iunie 1901. -
Apoi, davidienii susțin credința că Spiritul Profetic
trebuie să locuiască în biserică până la sfârșitul
timpului, este una dintre pietrele de temelie ale
adventismului de ziua a șaptea. „Acest dar profetic
acordat”, admite bătrânul A.G. Daniels, „trebuia să
rămână cu biserica de la Adam până la a doua venire a
Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, când
vine să-i ia pe cei răscumpărați în Paradis. Nu a încetat
cu apostolii, ci poate fi urmărit de-a lungul secolelor
până în ultimele zile ale istoriei omenirii, chiar înainte
de întoarcerea Domnului nostru. Când va avea loc acest
58
eveniment suprem al veacurilor, atunci - și nu mai
înainte - se va întâmpla ceea ce menționează apostolul
Pavel:
„…Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se
vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit.
Căci cunoaștem în parte, și proorocim în parte; dar când
va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși.”
(1 Corinteni 13: 8-10) – Darul Profeției, pag. 6.
Din moment ce acest dar profetic s-a manifestat prin
sora White, așa cum a fost stabilit în mod evident, ea a
scris în mod necesar sub inspirație divină, la fel ca și
scriitorii Bibliei. Și, prin urmare, adventismul ortodox
de ziua a șaptea se învârte în jurul adevărului esențial
că "nicio profeție din Scripturi nu este de interpretare
privată" și nu poate fi înțeleasă acum fără o iluminare
divină specială, așa cum nu ar fi putut fi înțeleasă
profeția în timpul lui Daniel fără iluminarea îngerului,
care a explicat: "Îți voi arăta ceea ce este notat în
Scriptura adevărului; și nu este nimeni care să țină cu
mine în aceste lucruri, decât Mihail, prințul tău". Dan.
10:21. Tot așa, același Mihail trebuie să ne comande un
"învățător" pentru noi astăzi; altfel, acele lucruri care
aparțin păcii noastre vor fi "ascunse de ochii [noștri]".
Luca 19:42.
Această stâncă solidă a doctrinei trebuia să fie
întotdeauna temelia sigură a denominațiunii și doar în

59
măsura în care principiile ei au fost respectate cu
credincioșie, a existat putere în biserică.
Cu moartea sorei White, în 1915, darul Inspirației,
spiritul activ al profeției, s-a liniștit, fără a se mai
manifesta pentru un timp. Cu biserica astfel despărțită
de izvorul vieții ei, cum a fost și biserica iudaică după
moartea profetului Maleahi până la venirea lui Ioan
Botezătorul, cum ar putea să își mențină vitalitatea și
creșterea? De aceea, acum, ca și atunci, a urmat aceiași
subnutriție și deformare spirituală inevitabilă, însoțită
de un mare alai de nebuni.
Pe acest fundal întunecat al declinului și
îmbolnăvirii spirituale (de a fi ticălos, nenorocit, sărac,
orb și gol), și sfârșitul iminent (de a fi vărsat), iese în
relief cu îndrăzneală lucrarea strict pregătită a Centrului
Muntele Carmel, la fel ca și vârful în flăcări al vechiului
Carmel, în mijlocul idolatriei și decadenței Israelului
apostaziat. Din nou tipul se întâlnește cu antitipul. Dar
pentru Israelul lui Dumnezeu astăzi, îngerul spune:
„Voi ați făcut mai rău decât ei.” - Mărturii, vol. 1, pag.
129.
„Asemenea unui ciocan care sfărâmă inima de
cremene, asemenea unui foc care consumă orice
impuritate.”
(Mărturii, vol. 5, pag. 254), vocea Carmelului strigă
către Laodicea avertismentul neascultat: „Sunt plină de
tristețe când mă gândesc la starea noastră, ca popor.
60
Domnul n-a închis cerul pentru noi, dar viața noastră de
continuă apostazie ne-a despărțit de El. Mândria,
lăcomia și iubirea de lume au fost vii în inimă, fără
teama de a fi lepădați sau condamnați. Păcate grele și
îndrăznețe s-au cuibărit printre noi. Și cu toate acestea,
părerea generală este aceea că biserica înflorește și că
pacea și prosperitatea spirituală se află în mijlocul ei.”
„Biserica și-a întors spatele și n-a mai urmat pe
Domnul Hristos, conducătorul ei, și se retrage în mod
sigur spre Egipt. Și cu toate acestea, puțini sunt alarmați
sau surprinși de lipsa lor de putere spirituală. Îndoiala și
chiar necredința în Mărturiile Duhului lui Dumnezeu se
ridică în comunitățile noastre de pretutindeni. Satana
dorește ca lucrurile să fie astfel. Pastorii care predică eul
în loc să-L predice pe Hristos au făcut ca lucrurile să fie
astfel. Mărturiile nu sunt citite și nici apreciate.
Dumnezeu v-a vorbit. Lumina a strălucit din Cuvântul
Său și din Mărturii și ambele au fost disprețuite și
desconsiderate. Rezultatul este vădit acela al lipsei de
curăție și consacrare; al lipsei unei credințe adevărate în
mijlocul vostru.” – Mărturii, vol. 5 pag. 217.
„Acum este timpul când ar trebui să fim strâns
legați de Dumnezeu, în care putem fi ascunși atunci
când furia mâniei Sale este revărsată asupra fiilor
oamenilor. Noi am rătăcit departe de vechile semne de
hotar. Să ne reîntoarcem. Dacă Domnul este Dumnezeu,

61
atunci să-I slujim; dacă este Baal, să-i slujim lui. De
partea cui vei fi?” – Mărturii, vol. 5, pag. 137.
Și acum, și mai tare răsună vocea Carmelului, prin
seria publicațiilor „Toiagul Păstorului”, „glasul
Domnului strigă cetății”, spune autorul divin, „și omul
înțelept se teme de numele Tău: Ascultați toiagul și pe
Cel ce îl trimite! (KJV) Mica 6: 9.
„Paște-ți poporul”, poruncește El, „cu toiagul Tău,
paște turma moștenirii Tale, care locuiește singură în
pădurea din mijlocul Carmelului.” Mica 7:14.
Astfel, pentru a-i salva pe cei cinstiți din Laodicea
de foamete și moarte spirituală, pentru a-i revitaliza,
restaura și reînvia pentru ultimul conflict, Domnul a
trimis Toiagul.
Când această lucrare de restituire va fi finalizată în
conformitate cu Matei 17:11, și elementul modernist va
fi „tăiat” așa cum este decretat în Ezechiel 9 și în
Mărturii, vol. 5, pag. 80, atunci se va vedea în biserică
o împlinire rapidă a cuvintelor lui Hristos: „A dat ploaia
au venit șivoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa
aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia
zidită pe stâncă.” Matei 7:25.
Ca și primii pionieri ai bisericii adventiste, cei care
ascultă Toiagul sunt restauratori ai „căilor vechi”; ei își
dau seama de consecințele grave implicate în a merge
contrar oricărei lumini pe care Domnul alege să o
trimită poporului Său. Și din moment ce solia Toiagului
62
a stârnit un interes în nevoia de „reformă în rândul
poporului lui Dumnezeu”, noi, ca davidieni, nu doar am
fi necredincioși față de ceea ce ni s-a încredințat, ci de
asemenea am trece „de cealaltă parte”, permițând ca
iubita noastră Biserică Adventistă de Ziua a Șaptea să
se târască în țărână, frații noștri să se piardă și lumea din
jurul nostru să piară din „lipsă de cunoștință”, dacă nu
ne ridicăm să avertizăm biserica asupra pericolului
iminent.
Zelul și efortul nostru neegoist, de a ajuta pe toți
frații noștri moderniști adventiști de ziua a șaptea,
indiferent de rasă, naționalitatea sau poziție socială, este
o dovadă suficientă a iubirii noastre față de ei și a
devotamentului pentru de ei. Noi credem cu apostolul
Pavel că toți suntem fii ai lui Adam, fii de adopție în
familia lui Dumnezeu prin Domnul și Mântuitorul
nostru Isus Hristos.
Deși ne dăm seama de măreția scopului nostru,
totuși, cu încredere implicită în Conducătorul nostru,
care nu a dat greș niciodată în realizarea vreunei faze a
lucrării divine, ne înfruntăm sarcina noastră cu curaj și
încredere, crezând că „suntem în stare să mergem și să
luăm țara” moștenirii noastre și în sfârșit, să trecem în
Canaanul ceresc, unde „laptele și mierea” vor curge
pentru totdeauna.
În mod necesar, atunci, Centrul Mt. Carmel este
construit ca o bază de operațiuni pentru instruirea și
63
pregătirea lucrătorilor pentru a duce această solie
specială bisericii; pentru educarea tinerilor demni;
pentru îngrijirea celor săraci, bătrâni, văduve și orfani
demni; și pentru slujirea bolnavilor și celor slabi
conform planului lui Dumnezeu. Ascultă dubla
însărcinare a lui Dumnezeu pentru ea: „Strigă în gura
mare, nu te opri, înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește
poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele
ei!” Isaia 58: 1.
„Sunați cu trâmbița în Sion! Vestiți un post, chemați
o adunare de sărbătoare! Strângeți poporul, țineți o
adunare sfântă! Aduceți pe bătrâni, strângeți copiii și
chiar pruncii de la țâță! Să iasă mirele din cămara lui și
mireasa din odaia ei!” Ioel 2:15, 16.
Când se va împlini această „lucrare de închidere
pentru biserică” (Mărturii, vol.3, pag. 266), atunci „cei
care au învins fiecare ispită în puterea Celui
Atotputernic”, cei care au suspinat și au plâns și au
scăpat de distrugere vor „fi în ziua aceea ca David, și
casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului
înaintea lor”. Zah. 12: 8. Davidieni cu adevărat! – „un
popor mare și puternic” (Ioel 2: 2), „Îmbrăcată în
armura neprihănirii lui Hristos… „Frumoasă ca luna,
curată ca soarele, și cumplită ca o oștire sub steagurile
ei”, ea trebuie să meargă în toată lumea, biruitoare și ca
să biruiască.” - Profeți și Regi, pag. 725.

64
 În felul acesta, Adventiștii de Ziua a Șaptea
Davidieni vor aduna pe toți sfinții în casa Domnului.
Marea sarcină a Mt. Carmel este aceea de a realiza
aceasta lucrare variata cât mai repede posibil, astfel sa
ne putem întoarce acasă, la odihna noastră veșnică, sa
nu mai fim niciodată încătușați de legăturile păcatului.

A Salva Biserica Sau Lumea?

Întrebarea nr. 67:
Dacă, la această oră târzie, vom pune tot efortul
nostru pentru salvarea bisericii, cum vom ajunge
vreodată la restul lumii?

Răspuns:
Misiunea de a salva lumea nu poate fi mai
importantă decât misiunea de a salva biserica. Mărind
numărul de membri ai bisericii în starea de laodiceeni
căldicei, predominantă acum, nu poate să avanseze
Împărăția lui Hristos mai mult decât ar fi putut avansa
în condițiile din biserica iudaică în zilele primei sale
veniri. Înțelegând adevărata situație din acea biserică,
Ioan Botezătorul și Însuși Hristos și chiar apostolii la
început, s-au angajat să lucreze, nu pentru lume în
general, ci doar în interesul fraților lor în biserică.
Deoarece aceeași îndepărtare de Hristos există
acum în biserică, așa cum exista atunci (Mărturii, vol.5,

65
pag. 217), va fi nevoie de multe eforturi pentru a salva
poporul de „trista înșelăciune” laodiceană (Mărturii,
vol.3, pag. 253), decât dacă ei ar fi fost în păgânism,
pentru că în Laodicea ei sunt învățați să creadă că au tot
adevărul de care au nevoie, că sunt bogați, s-au
îmbogățit și nu au nevoie de nimic – că mântuirea lor
este garantată pentru totdeauna, atâta timp cât ei sunt
membri ai bisericii! Prin urmare, există un risc mai
mare de a-și pierde sufletele în biserică, în timp ce ea
este „călduță” și pe punctul de a fi vărsată, decât dacă
rămâne în lume până când biserica se trezește din
somnul ei își unge ochii cu alifie, (Adevărul) – când ea
vede bine, face ce este bine, conduce și hrănește turma
așa cum trebuie.
Fie ca fiecare membru cinstit să se întrebe: dacă
biserica însăși nu este mântuită (Mărturii, vol.3, pag.
253), nu urmează pe Hristos conducătorul ei (Mărturii,
vol.5, pag. 217) și a devenit o curvă (Mărturii, vol. 8,
pag. 250), cum poate ea să salveze pe alții? Prin urmare,
cea mai mare nevoie, este să salvăm mai întâi pe cei
din biserică, apoi pe cei din lume. „În mijlocul
poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare
deosebită de curățire, de îndepărtare a
păcatelor.” (Tragedia Veacurilor, pag. 425),
„închiderea lucrării pentru biserică, în timpul de sigilare
a celor o sută patruzeci și patru de mii” (Mărturii, vol.

66
3, pag. 266), trebuie să vină mai întâi, apoi va urma
sigilarea celor din lume.
Bărbații și mijloacele deja consacrate lucrării
misionare pentru lume sunt atât de abundenți încât să
umbrească în totalitate facilitățile slabe disponibile
pentru transmiterea mesajului către laodiceeni, deși
biserica are mai mare nevoie decât lumea.
Totuși, transmiterea mesajului către biserică nu
afectează lucrarea misionară pentru lume, pentru că în
timp ce davidienii lucrează în interesul bisericii,
Denominațiunea duce vechea solie către lume. Dar,
dacă davidienii de asemenea își vor dedica timpul și
banii pentru a se ocupa de interesele păgânilor, atunci
atât biserica, cât și lumea vor fi aruncați în iad. Prin
urmare, pentru a salva lumea, trebuie mai întâi să
căutăm să salvăm biserica de ruina iminentă, așa cum a
făcut Ioan Botezătorul, Hristos și apostolii în zilele lor.
După ce biserica se trezește și încetează să viseze că
este „bogată și că s-a îmbogățit”, și constată că ea are
nevoie de totul, în loc de „nimic”, se îmbracă în putere
întorcându-se la Hristos conducătorul ei, se îmbracă cu
haina neprihănirii Lui și nu va mai permite ca cei răi să
intre în ea (Isaia 52: 1), atunci neprihănirea ei va ieși ca
o lumină a soarelui și izbăvirea ei ca o făclie care se
aprinde. Neamurile vor vedea mântuirea ei și toți
împărații slava ei (Isaia 62: 1, 2). Atunci va fi într-
adevăr capabilă să salveze. Atunci „porțile ei vor sta
67
veșnic deschise, nu vor fi închise nici zi, nici noapte,
ca să lase să intre la tine bogăția neamurilor și împărații
lor cu alaiul lor. Căci neamul și împărăția care nu-ți vor
sluji vor pieri, și neamurile acelea vor fi în totul
nimicite.” Isaia 60: 11, 12.
Fie ca toți credincioșii Adevărului Prezent să
urmeze acest curs până la punctul lui culminant: „Strigă
de veselie și bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin,
și voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.” „Multe
neamuri se vor alipi de Domnul, în ziua aceea, și vor fi
poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, și vei ști că
Domnul oștirilor m-a trimes la tine.” Zaharia 2:10, 11.
Ba mai mult, fiindcă nu suntem noi, ci Hristos cel care
„ia frâiele în mâinile Sale” (Mărturii Pentru Predicatori,
pag. 300), nu este datoria noastră să-I spunem ce lucrare
trebuie să fie făcută și ce lucrare nu trebuie să fie făcută,
ci fiecare urmaș al Său să-și dea seama că „în această
lucrare finală, Domnul va lucra într-o modalitate foarte
diferită de cursul firesc al lucrurilor și pe o cale întru
totul contrară vreunui plan omenesc.” – Mărturii Pentru
Predicatori, pag. 300.
Nu fiți ca și persoanele care „Ei vor pune sub
semnul întrebării și vor critica lucrarea și poziția altora,
criticând fiecare ramură a lucrării în care nu sunt
implicați.” (Mărturii, vol. 5, pag. 690), ci fiți ca cei care
permit ca „cerul să conducă”. – Mărturii Pentru
Predicatori, pag. 475.
68
 Porunca pentru noi este: „Strigă în gura mare, nu te
opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului
Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” Isaia
58: 1.
„Treceți, treceți pe porți! Pregătiți o cale poporului!
Croiți, croiți drum, dați pietrele la o parte! Ridicați un
steag pentru popoare! Iată ce vestește Domnul până la
marginile pământului: Spuneți fiicei Sionului: Iată
Mântuitorul Tău vine; iată, plata este cu El, și
răsplătirile merg înaintea Lui.” Isaia 62:10, 11.

Purificați De Dumnezeu Sau De Satana?

Întrebarea nr. 68:

Va fi biserica curățită înainte de impunerea
semnului fiarei așa cum este prezis în Apocalipsa 13:
15-17? Sau va fi acest decret drastic mijlocul de a
purifica biserica, prin cernerea dintre ei a celor care
sunt necredincioși față de Adevăr?
Răspuns:
Dacă este adevărat că decretul semnului fiarei este
ceea ce va cerne pe cei neconvertiți (neghina) din
biserică, atunci trebuie să se concluzioneze că fiara nu
este un simbol al unei puteri asemănătoare cu un balaur,
ci o agenție trimisă de cer, trimisă să scoată neghina pe
care balaurul a adus-o!

69
Din Ezechiel 9 vedem că nu „fiara”, ci îngerii trebuie să
facă acest lucru. După ce îngerul cu călimara la brâu
care este cu ei marchează pe cei care suspină și strigă
pentru urâciunile care se fac în mijlocul lor, urmează cei
cinci cu arme de nimicire și ucid pe toți cei rămași fără
semn. Iar această mare purificare, așa cum menționează
în mod specific atât profeția, cât și Mărturiile, are loc în
biserică. (Vezi Mărturii Pentru Predicatori, pag. 445;
Mărturii, vol.3, pag. 266, 267; Mărturii, vol.5, pag. 210,
211, de asemenea tratatul nr.1, Dardanelele Bibliei).
Este scopul predeterminat al lui Satana de a
contamina biserica înmulțind în loc să reducă membrii
neloiali. Și dacă cel mai drastic decret al său este de a
purifica biserica, atunci cu ce scop Domnul „deodată va
intra în templul Său... și... va ședea, va topi și va curăța
argintul”? (Matei 3: 1-3); De ce o solie va provoca
cernerea? (Scrieri Timpurii, pag. 270); De ce este
nevoie de îngerii din Ezechiel 9, cei care „vor ieși”,
pentru a „despărți pe cei răi din mijlocul celor buni”?
Mat. 13:49.
Este această lucrare purificatoare povara lui Satan sau a
Domnului? Satan nu face nimic pentru a purifica
biserica, ci face totul pentru a o contamina.
Prin urmare, decretul semnului fiarei și aplicarea rigidă
a acestuia nu are scopul purificării bisericii, ci
încercarea de a bloca ieșirea din Babilon, ținând astfel
lumea captivă. El face acest lucru în mod special pentru
70
a opri fluxul constant al mulțimilor de convertiți în
biserica deja purificată. Totuși, în ciuda eforturilor cele
mai grele ale Inamicului de a-i păstra în Babilon,
credincioșii vor ieși. Ei vor lua în seamă sfatul
Domnului: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei
și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și
el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în
paharul mâniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă,
înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.” Apoc. 14:
9, 10.
Copii Și Păgâni Salvați Sau Pierduți?

Întrebarea nr. 69:

Copiii și păgânii care mor fără să aibă ocazia de a
auzi Evanghelia lui Hristos și de a-L accepta ca
Mântuitorul lor, vor fi salvați? Și dacă pot fi salvați
în ignoranța lor, atunci de ce nu pot fi toți mântuiți?
Răspuns:
Dacă persoanele ignorante față de Evanghelie ar
putea fi salvate în ignoranța lor, atunci ar fi mult mai
bine ca biserica să lase întreaga lume în ignoranță față
de Evanghelie, astfel încât toți să poată fi mântuiți. Dar
nu! nimeni nu poate fi salvat fără Evanghelie.
În ceea ce privește mântuirea copiilor și bebelușilor
ai căror părinți sunt mântuiți, Spiritul profetic spune:

71
„Copilașii sunt purtați de îngerii sfinți și dați în brațele
mamelor lor. Prieteni multă vreme despărțiți prin
moarte sunt uniți pentru a nu se mai despărți niciodată
și, cu cântări de bucurie, se înalță împreună spre cetatea
lui Dumnezeu.” – Tragedia Veacurilor, pag. 645.
„În felul acesta a fost răsplătită credința acestei
femei. Domnul Hristos, marele Dătător al vieții, i-a
redat fiul. În același fel vor fi răsplătiți toți credincioșii
când, la venirea Sa, moartea își va pierde boldul, iar
mormântul va fi lipsit de biruința pe care o pretinsese.
Atunci, El le va reda slujitorilor Săi copiii care le-au fost
luați prin moarte. „Așa vorbește Domnul: Un țipăt se
aude la Rama, plângeri și lacrimi amare; Rahela își
plânge copiii; și nu vrea să se mângâie, pentru copiii ei,
căci nu mai sunt! Așa vorbește Domnul: Oprește-ți
plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi; căci truda îți va fi
răsplătită... ei se vor întoarce iarăși din țara vrăjmașului.
Este nădejde pentru urmașii tăi, zice Domnul; copiii tăi
se vor întoarce în ținuturile lor”. (Ieremia 31: 15-17) –
Profeți și Regi, pag. 239.
Și în ceea ce privește mântuirea copiilor ai căror părinți
sunt pierduți, Domnul poruncește:
„Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare,
pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de niciunul
din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul
Meu cel Sfânt!” Ei au început cu bătrânii care erau
înaintea Templului.” Ezechiel 9: 6.
72
 „ Iosua și tot Israelul împreună cu el au luat pe
Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe
fiii și fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui
și tot ce era al lui; și i-au suit în valea Acor. Iosua a zis:
„Pentru ce ne-ai nenorocit? Și pe tine te va nenoroci
Domnul azi.” Și tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars
în foc, i-au ucis cu pietre.” Iosua 7:24, 25.
Din aceste pasaje inspirate, vedem că bebelușii și
copiii sunt mântuiți numai datorită credincioșiei
părinților lor. Ce responsabilitate solemnă, minunată și
teribilă!
În ceea ce privește sclavul păgân, citim: „Am văzut
că stăpânul de sclavi va fi nevoit să dea socoteală pentru
sufletul sclavului său, pe care l-a ținut în ignoranță; iar
păcatele sclavului vor cădea asupra stăpânul lui.
Dumnezeu nu-l poate lua la cer pe robul care a fost ținut
în ignoranță și degradare, neștiind nimic de Dumnezeu
sau de Biblie, netemându-se de nimic în afară de biciul
stăpânului său și ocupând o poziție inferioară
animalelor.
Domnul face însă pentru el cel mai bun lucru pe care-
l poate înfăptui un Dumnezeu plin de compasiune. El
îngăduie ca acesta să nu mai existe, ca și cum n-ar fi fost
vreodată.” – Scrieri Timpurii, pag. 276.
În mod clar, prin urmare, cei care nu au avut ocazia să
învețe adevărul mântuirii, nu vor suferi niciodată

73
pedeapsa pe care o vor suferi cei răi informați, deși nu
li se poate da viață veșnică.

Va Include Strîngerea Din Toate

Neamurile, Orice Rasă De Culoare?
Întrebarea nr. 70:
Scriptura spune că, „Etiopia aleargă cu mâinile
întinse spre Dumnezeu” (Psalmi 68:31), înseamnă că
rasa de culoare se va întoarce la Dumnezeu?
Răspuns:
Deși nici un popor nu este salvat ca națiune, scriptura
în cauză, luată cu pasaje asemănătoare, arată cu
siguranță că va exista o mare adunare în Etiopia. Este
vorba doar de o astfel de adunare din orice neam, din
orice seminție, din orice norod și de orice limbă care vor
compune „marea gloată” din Apocalipsa 7: 9. „Cei mari
vin din Egipt” (Psalmul 68:31) spune Scriptura.
„Neamurile se vor duce cu grămada” în timpul acela „și
vor zice: Veniți, haidem să ne suim la muntele
Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne
învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui!
Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim.
Cuvântul Domnului.” Mica 4: 2.
„Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, și toți
împărații slava ta, și-ți vor pune un nume nou pe care-l
va hotărî gura Domnului,” Isaia 62: 2.
74
 Privind înainte spre această mare adunare, profetul
pune întrebarea: „Cine sunt aceia care zboară ca niște
nori, ca niște porumbei spre porumbarul lor?” Atunci,
Domnul răspunde: „Căci, pe Mine Mă așteaptă
ostroavele, și corăbiile din Tarsis sunt în frunte ca să
aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul și aurul
lor, pentru Numele Domnului Dumnezeului tău, pentru
Numele Sfântului lui Israel, care te proslăvește. Străinii
îți vor zidi zidurile, și împărații lor îți vor sluji; căci te-
am lovit în mânia Mea, dar în îndurarea Mea am milă
de tine.”
„ Porțile tale vor sta veșnic deschise, nu vor fi
închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine
bogăția neamurilor și împărații lor cu alaiul lor. Căci
neamul și împărăția care nu-ți vor sluji vor pieri, și
neamurile acelea vor fi în totul nimicite. Slava
Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul și merișorul
(cimișirul), cu toții laolaltă, ca să împodobească locul
Sfântului Meu Locaș, căci Eu voi proslăvi locul unde se
odihnesc picioarele Mele. Fiii asupritorilor tăi vor veni
plecați înaintea ta, și toți cei ce te disprețuiau se vor
închina la picioarele tale și te vor numi „Cetatea
Domnului”, „Sionul Sfântului lui Israel”. Isaia 60:8-14.
„Căci mare va fi ziua lui Izreel!” Osea 1:11.

75
 Vor Moșteni Neamurile Împărăția?

Întrebarea nr. 71:

Este Israelul spiritual format din neamuri? Am

dreptate în a spune că relația dintre Neamuri și
Israel este cea a adoptării?

Răspuns:
Va fi doar un arbore genealogic în Împărăție,
arborele lui Iacov, în care neamurile sunt altoite, după
cum se vede în Romani 11. Acest lucru este arătat de
asemenea în cetatea sfântă în care nu există nici o poartă
a neamurilor, dar fiecare dintre cele douăsprezece porți
poartă unul din numele celor doisprezece seminții ale
lui Israel. Prin urmare, neamurile sunt salvate prin
adopție - altoite în măslinul original, și astfel, ca
cetățeni naturalizați ai lui Israel moștenesc Împărăția.

Cine Șchiopătează?

Întrebarea nr. 72:

Puteți să explicați vă rog Mica 4: 6, 7?
Răspuns:
„În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei șchiopi,
voi strânge grămadă pe cei izgoniți și pe aceia pe care-i
76
chinuisem. Din cei șchiopi voi face o rămășiță, din cei
ce erau risipiți, un neam puternic; și Domnul va
împărăți peste ei, pe muntele Sionului, de acum și până-
n veac!” Mica 4: 6, 7.
Aceste versete prezintă trei națiuni: „cei șchiopi”,
„cei ce erau risipiți” și cei „chinuiți”.
În parabola semănătorului ni se spune că: „Sămânța
căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul și-
l primește îndată (nu șchiopătând), cu bucurie; dar n-are
rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, cum vine un
necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă
îndată de el… Iar sămânța căzută în pământ bun este cel
ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce rod: un grăunte
dă o sută, altul șaizeci, altul treizeci.” Matei 13:20, 21,
23.
Diferența dintre cele două soluri este, că sămânța
căzută în locuri stâncoase, pământ fără profunzime,
răsare repede, în timp ce sămânța din pământ bun și
adânc răsare încet.
Din această lecție analogică vedem că „cea care
șchiopătează” este cea care a primit sămânța în pământ
bun, biserica creștină. Și ea este cea care trebuie să fie
adunată, pentru că este împrăștiată și împărțită în secte.
Atunci, când va fi adunată, ea va constitui „rămășița”
femeii. Apoc. 12:17.
Cea „risipită” nu poate fi alta decât împărăția celor
zece seminții, iar cei „chinuiți” este împărăția celor
77
două seminții, (Iuda), așa cum se vede din citirea
capitolului trei din Mica.
Din „cea care șchiopătează”, biserica creștină,
Domnul va face o rămășiță: El va scoate din ea pe copiii
nelegiuiți, neghina. Și din cea care a fost „risipită”,
împărăția celor zece seminții, El va face „un neam
puternic; și Domnul va împărăți peste ei, pe muntele
Sionului, de acum și până-n veac.” Mica 4: 7. Și din
Iuda „de El vor asculta popoarele”. Geneza 49:10.
Descendenții acestor trei – „cea care șchiopătează
(biserica creștină timpurie și neamurile convertite); a
„celei risipite” (cei împrăștiați din Israel - împărăția
celor zece seminții); și cea care este „chinuită”
(împărăția celor două seminții, Iuda) – compun biserica
Împărăției.
Astfel, supușii care sunt rădăcina Împărăției trebuie
să fie convertiți și adunați din biserica creștină și din
descendenții celor două împărății ale vechiului Israel și
Iuda, și apoi aduse la Muntele Sion, pentru că „Domnul
iubește porțile Sionului mai mult decât toate locașurile
lui Iacov. Lucruri pline de slavă au fost spuse despre
tine, cetate a lui Dumnezeu! Eu pomenesc Egiptul și
Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, țara
filistenilor, Tirul cu Etiopia: „În Sion s-au născut.” Iar
despre Sion este zis: „Toți s-au născut în el”, și Cel
Preaînalt îl întărește. Domnul numără popoarele,
scriindu-le: „Acolo s-au născut.” Psalmi 87: 2-6.
78
 Căsătorie Sau Celibat?

Întrebarea nr. 73:

Pavel spune: „Iată ce vreau să spun, fraților: de
acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru
ca cei ce au neveste să fie ca și cum n-ar avea.” „ Eu
aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine.” 1 Cor. 7: 29,
7. Ce vrea să spună el?
Răspuns:
Pentru a înțelege în mod corespunzător doctrina
apostolului despre căsătorie și celibat, așa cum este
prezentată în versetele în cauză, și pentru a obține o
perspectivă corectă asupra scopului său și asupra
punctelor pe care el le discută, este necesar să
examinăm mai întâi capitolul în contextul lui complet.
1 Corinteni 7: 1 descoperă că el a primit o scrisoare, iar
răspunsul său la acesta (în același capitol) arată că
printre credincioșii din biserica din Corint a existat
nemulțumire și lipsă de înțelegere cu privire la relația
de căsătorie. Unii erau nemulțumiți de viața lor
celibatară; alții erau obosiți de viața lor căsătorie; în
timp ce alții se întrebau dacă ar trebui să-și lase soții sau
soțiile necredincioși și să se recăsătorească.
Încercând ca întotdeauna să facă toate lucrurile
pentru toți oamenii și pentru a evita, dacă era posibil,
orice divizare în biserica tânără, Pavel prezintă cu mult
79
tact și claritate avantajele atât a căsătoriei, cât și a
celibatului.
Despre cei necăsătoriți și văduve, el spune: „Celor
neînsurați și văduvelor le spun că este bine pentru ei să
rămână ca mine. Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se
căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească
decât să ardă.”1 Cor. 7: 8, 9.
„Celor căsătoriți" - atât pentru cuplurile care cred în
Hristos, cât și pentru acelea care nu cred – el scrie: „le
poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se
despartă de bărbat… Și nici bărbatul să nu-și lase
nevasta. Celorlalți le zic eu, nu Domnul: dacă un frate
are o nevastă necredincioasă, și ea voiește să trăiască
înainte cu el, să nu se despartă de ea. Și dacă o femeie
are un bărbat necredincios, și el voiește să trăiască
înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei.” 1 Cor.
7: 10-13.
În acest scurt discurs, putem vedea că apostolul, nu
susține celibatul, dar în mod clar îndeamnă ca, „din
pricina curviei, fiecare bărbat să-și aibă nevasta lui și
fiecare femeie să-și aibă bărbatul ei.” 1 Cor. 7: 2.
El face apel la soți și soții, cei care sunt credincioși,
dar care nu se înțeleg bine, să încerce, dacă este posibil,
să trăiască în pace unul cu celălalt. Și unde, doar unul
este credincios, trebuie să încercați să convertiți
partenerul necredincios (1 Corinteni 7:14). El adaugă
totuși că, „dacă cel necredincios vrea să se despartă, în
80
împrejurarea aceasta nu sunt legați: Dumnezeu ne-a
chemat să trăim în pace.” 1 Cor. 7:15.
Cu aceeași fermitate, el învață că, dacă doi de
aceeași credință decid să se despartă, nu trebuie să se
căsătorească cu alții, ci să se împace (1 Corinteni 7:11).
Mai ferice, totuși: „Nu ești legat de o nevastă? Nu căuta
nevastă.” 1 Cor. 7:27. „Fiecare om să rămână în
chemarea pe care o avea când a fost chemat” (1
Corinteni 7:20), și să învețe să fie mulțumiți ca și mine,
„căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă
găsesc.” Filipeni 4:11.
Starea actuală a vieții fiind de scurtă durată, el ne
îndeamnă ca, pentru moment, să ne punem afecțiunile,
nu pe lucrurile din această lume, ci pe slava lumii
viitoare, pe care „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut,
urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit,
așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru
cei ce-L iubesc.” 1 Cor. 2: 9.
Când această stare fericită și sfântă va fi atinsă,
atunci se va vedea că „cei ce au neveste să fie ca și cum
n-ar avea; cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; cei ce se
bucură, ca și cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca și
cum n-ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta,
ca și cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia
trece.” 1 Corinteni 7: 29-31.
Adică cei care acum au soții nu vor avea mai multe
privilegii decât ele în viața viitoare, decât dacă nu le-ar
81
avea; nici cei ce vor cumpăra acum nu vor avea mai
mult decât cei care nu cumpără nimic acum; dar toți -
căsătoriți și singuri, cei care plâng și cei care se bucură,
cei care cumpără și cei care nu cumpără - vor fi
deopotrivă, pentru ca toți să se bucure împreună pentru
că „lumea și pofta ei trec”. (1Ioan 2: 17.) „Astfel, cine
își mărită fata, bine face, și cine n-o mărită, mai bine
face.”
„O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi
trăiește bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este
slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în
Domnul. Dar, după părerea mea, va fi mai fericită dacă
rămâne așa cum este. Și cred că și eu am Duhul lui
Dumnezeu.” 1 Cor. 7: 38-40.
Nicăieri în acest sfat matrimonial, Pavel nu forțează
preceptul și exemplul său la preferința absolută a unei
stări a vieții deasupra celeilalte și nici la abolirea
privilegiilor maritale sfințite care sunt garantate de
legământul căsătoriei.
Cei care concluzionează ei înșiși că sunt conduși la
alegerea căsătoriei și care sunt hotărâți să înainteze în
frică pentru slava lui Dumnezeu, se vor căsători
neapărat „numai în Domnul”: nu vor lua pentru ei pe
necredincioși sau neconvertiți, nici lumești, nici
neglijenți și nici pretinși creștini neconsacrați. Înțelepții
vor avea în vedere în mod constant convingerea că
îmbrăcămintea și comportamentul lumesc nu pot atrage
82
pe un adevărat creștin și, prin urmare, nu poate aduce o
uniune creștină fericită, adevărată și permanentă. Ei își
vor stabili afecțiunile doar asupra celui care este un
adept serios, zelos, harnic și cu o minte foarte spirituală,
aderent la Adevărul Prezent.
Și o cerință la fel de importantă pentru reușita
acestei întreprinderi de viață, cea mai excelentă, dar și
cea mai dificilă, este ca nimeni să nu intre în ea
prematur, fără să fi făcut toate pregătirile necesare. În
consecință, nici un tânăr davidian cu frică de Dumnezeu
nu-și poate permite din punct de vedere moral să se
gândească la căsătorie decât dacă este unul care, după
ce a stabilit de timpuriu în viață pentru ce meserie sau
profesie este cel mai potrivit, și-a stabilit țelul și fie că
l-a atins, fie că este pe cale să-l atingă, a construit și a
amenajat o casă sau are mijloacele necesare pentru a
face acest lucru sau cel puțin a prevăzut sau are resurse
să facă aceasta.
Încercarea de a-și asuma responsabilitățile
complexe, grele și dificile ale conducerii unui cămin în
ordinea lui Dumnezeu, fără a fi făcut pe deplin
pregătirile necesare menționate aici, se poate aștepta
puțin să se dezvolte puterile fizice, mintale și spirituale
pe care un creștin să le atingă în mod divin. Neglijând
acest lucru, el va face din viață o corvoadă și un
blestem, va ajunge să devină un mizerabil și un obstacol
în loc să devină o binecuvântare pentru pământ. În loc
83
să fie absolut independent de ceilalți, el va fi în mod
rușinos dependent de ei; în loc să fie o influență
înălțătoare pentru societate, va fi o influență
degradantă; în loc să le ofere copiilor o siguranță
rezonabilă de oportunitate, oferindu-le îngrijirea și
pregătirea pe care fiecare om o merită, va fi tatăl unui
grup de copii nefericiți, condamnați cu toată
probabilitatea la destinul decăzut al neajunsurilor.
Fiecare tânăr davidian va evita o astfel de tragedie,
pregătindu-se pe deplin pentru această experiență, cea
mai mare din viață, înainte de a îndrăzni să intre în ea.
Își va aminti că, înainte ca Domnul să aducă omul la
existență, a făcut mai întâi pământul, căminul omului,
apoi l-a dotat cu lumină, mâncare, aer, apă, pomi,
copaci, iarbă, păsări, fiare și vite. Și știind asta, el va
urma exemplul Său.
Pe lângă îndeplinirea tuturor acestor cerințe
indispensabile, viitorul soț care apreciază succesul
matrimonial, nu va face pasul căsătoriei înainte de a fi
în stare el însăși să îndeplinească îndatoririle soției în
caz că ea se îmbolnăvește, sau devine în vreun fel
incapabilă, moare sau aceste îndatoriri vor cădea asupra
lui pentru vreun alt motiv neașteptat.
Pe de altă parte, nici o tânără davidiană temătoare
de Dumnezeu nu poate contempla moral căsătoria dacă
nu a dobândit abilitățile casnice și poate să-și asume
fiecare datorie din casă. Dacă ea poate păstra casa
84
curată și ordonată; dacă poate găti cu ușurință, spăla
bine hainele și coase; dacă se poate îngriji de bolnavi și
poate acorda primul ajutor; dacă poate îngriji inteligent
de copii; dacă poate ridica o grădină înfloritoare pentru
a furniza masa cu o mulțime de legume proaspete
(pentru că atunci când sunt tăiate cu zile înainte de
utilizare, ele își pierd majoritatea vitaminelor prin
oxidare) - dacă ea poate face toate aceste lucruri, atunci
este demnă de respect ca o soție bună; ea a dobândit
fundamentul unei uniri puternice și durabile. Totuși,
chiar dacă respectă și este respectată așa cum merită, ea
trebuie să aibă și o meserie sau o profesie în caz că soțul
se îmbolnăvește, devine invalid sau moare, ea să poată
conduce căminul, să se îngrijească de nevoile sale și să
facă față problemelor.
În cele din urmă, ambii vor ține cont de faptul că,
rareori, echipamentul mental, moral și profesional al
unui tânăr este adecvat responsabilităților căsătoriei
înainte de a ajunge la vârsta de douăzeci și patru de ani
- ziua maturității și dezvoltării totale a bărbatului și că
o tânără este rar pregătită înainte de a ajunge la vârsta
de douăzeci de ani - ziua maturității și dezvoltării
complete a femeii.

85
 Se Anulează Legea?

Întrebarea nr. 74:

Pavel scrie: „Unul socotește o zi mai pe sus decât
alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să
fie deplin încredințat în mintea lui. Cine face
deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu
face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.
Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că
aduce mulțămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă,
pentru Domnul nu mănâncă; și aduce și el mulțămiri
lui Dumnezeu.” Rom. 14: 5, 6.
În lumina acestei scripturi, nu este adevărat că
cineva este salvat prin credință, indiferent de
credința sa doctrinară în ce privește Sabatul și
dieta?
Răspuns:
Având anticipat în vedere această întrebare,
Inspirația prin Pavel și colaboratorii săi au răspuns în
mod direct:
„Deci prin credință desființăm noi Legea?
Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” Rom.
3:31. „Căci, cine păzește toată Legea, și greșește într-o
singură poruncă, se face vinovat de toate.” Iacov 2:10.
„Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor
Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele.” 1 Ioan 5:3. „Ferice
86
de cei ce păzesc poruncile, ca să aibă drept la pomul
vieții și să intre pe porți în cetate!” (Apoc. 22:14, KJV).
„Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are
credință,dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta
să-l mântuiască?... Tot așa și credința: dacă n-are fapte,
este moartă în ea însăși... Tu crezi că Dumnezeu este
unul, și bine faci; dar și dracii cred… și se înfioară!...
După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința
fără fapte este moartă. Iacov 2:14, 17, 19, 20, 26.
Din nou, scriind: „Dar dacă noi înșine sau un înger
din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie
deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o, să fie
anatema” (Gala. 1: 8 ), Pavel nu a putut să se schimbe
și să susțină că un om poate fi salvat printr-o evanghelie
proprie, prin ceea ce gândește sau face el însuși.
Nici o persoană rațională care crede în scrierile lui
Pavel, ca parte a Sfintei Scripturi, nu poate să se
convingă sincer că Pavel într-un moment să ridice legea
și, în clipa următoare, să o calce în picioare. În
consecință, în mod decisiv, interpretarea unor scrieri ale
apostolului trebuie să fie de așa natură încât să le facă
coerente.
În Romani 14: 5, 6 el se străduiește să corecteze
critica nedreaptă, sfătuindu-i pe credincioși ca fiecare
să fie convins în conștiința sa și că datoria unui creștin
este să păstreze, să vorbească și să învețe Adevărul, nu
să ceară ascultare față de el; să nu disprețuiască pe cei
87
ce mănâncă sau pe cei care nu fac, sau pe cei care se
gândesc că o zi este mai presus decât alta, ci să lase pe
toți să fie pe deplin convinși în mintea lor. Pe scurt,
datoria unui creștin este să fie caritabil, să fie cu totul
creștin, să aibă o minte proprie, dar întotdeauna să fie
gata să renunțe la opiniile lui pentru un „așa zice
Domnul”.
Sabatul și, prin urmare, toate celelalte porunci sunt
perpetue, care trebuie păstrate încă după această viață,
oricine poate vedea cu ușurință din următoarele scrieri:
„În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice
făptură să se închine înaintea Mea – zice Domnul.” Isaia
66:23. Și privind înainte spre „ziua cea mare și
înfricoșată” „a Domnului”, - timpul chiar din fața
noastră, Domnul avertizează pe poporul Său care va trăi
atunci: „Aduceți-vă aminte de Legea lui Moise, robul
Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli și porunci
pentru tot Israelul!” Maleahi 4: 4.
„Așa vorbește Domnul: ,Păziți ce este drept, și
faceți ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să
vină, și neprihănirea Mea este aproape să se
arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, și de fiul
omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca
să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna, ca să nu facă
nici un rău! Străinul care se alipește de Domnul, să nu
zică: ,Domnul mă va despărți de poporul Său!` Și
famenul să nu zică: ,Iată, eu sunt un copac uscat!` Căci
88
așa vorbește Domnul: ,Famenilor, cari vor păzi Sabatele
Mele, cari vor alege ce-Mi este plăcut, și vor stărui în
legământul Meu, le voi da în Casa Mea și înlăuntrul
zidurilor Mele un loc și un nume mai bune de cât fii și
fiice; le voi da un nume vecinic, care nu se va stinge. Și
pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să -I slujească,
și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie
slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-
l pângărească, și vor stărui în legământul Meu, îi voi
aduce la muntele Meu cel sfânt, și-i voi umplea de
veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și
jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea
se va numi o casă de rugăciune pentru toate
popoarele.” Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care
strânge pe cei risipiți ai lui Israel: „Voi mai strânge și
alte popoare la cei strânși acum din el.” Isaia 56: 1-8.
Deoarece nu numai Sabatul, ci și întreaga lege
trebuie păstrată acum și pentru totdeauna, atât de către
iudei cât și de către neamuri, credința nu anulează legea
lui Dumnezeu, ci dimpotrivă o stabilește pentru
totdeauna și ne înzestrează pentru a o păzi.
Cei care sunt cu adevărat convertiți la Dumnezeu prin
neprihănirea lui Hristos, nu găsesc o greutate în
ascultarea de lege. Ei se bucură să facă voia lui
Dumnezeu.
Și în cele din urmă, când se intră în țara făgăduită și
Dumnezeu ne dă inimi noi și scrie poruncile Lui în
89
inimile noastre (Ezechiel 36: 23-29), atunci pentru cei
curățiți să se aventureze la păcat, va fi un proces de mii
de ori mai dificil decât a fost pentru Iosif în Egipt, când
el a strigat împotriva ispitei: „Cum aș putea să fac eu un
rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui
Dumnezeu?” (Geneza 39: 9), și nu va fi mai mult posibil
decât a fost pentru Hristos. În adevăr, păcatul va fi în
timpul acela la fel de dezgustător pentru noi, așa cum
este acum moartea. Hristos face posibil acest lucru prin
spălarea păcatelor noastre cu sângele Său prețios,
recreând în noi o natură fără păcat, o „inimă nouă”, în
timp ce El ne scoate din mijlocul păgânilor și ne aduce
în „țara noastră”. (Ezechiel 36:24).

Nu Suntem Eliberați De Păzirea Legii?

Întrebarea nr. 75:
La ce lege se referă Galateni 3:13? Eliberarea de sub
blestemul legii păcatului înseamnă eliberarea de a
păzi cele zece porunci?
Răspuns:
Legea despre care se vorbește în Galateni 3:13 este
Legea celor Zece Porunci (Ex.20). Învăță pe cineva că
ascultarea sa față de ea îi aduce o mulțime de
binecuvântări: păstrându-și fidelitatea față de
Dumnezeu și față de om; protejează religia sa (Ex. 20:
3-7) dacă este construită pe Adevăr; amintindu-i
90
întotdeauna că Dumnezeu a creat cerul și pământul în
șase zile lucrătoare, asigurându-i privilegiul de a fi cu
Dumnezeu în timp ce se odihnește în Sfânta Sa Zi - a
șaptea (Ex. 20: 8-11); învățând pe copii să-și cinstească
părinții (Ex. 20:12), împiedicând ca cineva să ucidă (Ex.
20:13); păstrând castitatea în toate, dar în special
protejând femeile (Ex 20.14); încurajând onestitatea
(Ex. 20:15) și dezvoltând cea mai înaltă integritate;
protejând de minciună (Ex. 20:16); și păzindu-l din
lăcomie (Ex. 20:17). Este oglinda creștinului și apărarea
lui.
De aceea, o doctrină care anulează supunerea
strictă față de legea lui Dumnezeu, care sunt singurele
cuvinte pe care El ni le-a oferit scrise cu propriile Sale
degete și care au fost rostite în mod public de vocea Lui
(Ex. 31:18, Deut. 4:13, 14 ), în consecință, permite
închinarea altor dumnezei și, prin urmare, nu numai că
îi învață pe creștini să dezonoreze pe Tatăl întregii
creațiuni, ci încurajează pe alții să dezonoreze pe toți
părinții, pe lângă aceasta, trece cu vederea uciderea,
imoralitatea, necinstea, minciuna și lăcomia.
Prin urmare, dacă este încălcată legea aduce
blesteme; și dacă este păzită aduce binecuvântări. (Vezi
Ex. 20: 5, 6; Apoc. 22: 14.) Cu toate acestea, nimeni nu
poate avea, fără o convertire totală, fie povara, fie
puterea de a o păstra inviolabilă.

91
 În Ce Scop Nu Poate Fi Făcută O
Asemănare?
Întrebarea nr. 76:
Nu interzice cea de-a doua poruncă a Decalogului
sculptarea, topirea, pictura sau desenarea unei
imagini asemănătoare oricărui lucru care este în cer
sau pe pământ?
Răspuns:
Desigur, a doua poruncă interzice să facem o
asemănare a oricărui lucru, fie în cer, fie în pământ, cu
scopul de a se închina lui Dumnezeu. Unii, totuși, iau
poziția extremă care interzice orice fel de asemănare
pentru orice motiv, chiar și în scopul de a ilustra un
gând. Pentru ca astfel să condamne orice fel de desen,
pictură, fie scenică, murală, portrativă, fotografică,
arhitecturală sau orice altceva, ar însemna să interzică
întregul corp de artă picturală și știință – principalele
implementări a sistemului educațional al civilizației.
Totuși, dacă aceasta este intenția voinței divine a
poruncii, atunci trebuie să o ascultăm fără să ne
întrebăm și vom fi mai buni, indiferent de consecință.
Însă, însăși Biblia arată că porunca nu interzice să facă
asemănări pentru orice lucru decât în scopul închinării.
Și chiar dă motivul interdicției. În scrierile lui Moise
citim:

92
 „Și Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi ați
auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-ați văzut nici un chip,
ci ați auzit doar un glas. Fiindcă n-ați văzut nici un chip
în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la
Horeb, vegheați cu luare aminte asupra sufletelor
voastre, ca nu cumva să vă stricați, și să vă faceți un
chip cioplit, sau o înfățișare a vreunui idol, sau chipul
vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul
vreunui dobitoc de pe pământ, sau chipul vreunei păsări
care zboară în ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se
târăște pe pământ, sau chipul vreunui pește care trăiește
în apele dedesubtul pământului. Veghează asupra
sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ți ochii spre cer,
și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor,
să fii târât să te închini înaintea lor și să le slujești: căci
acestea sunt lucruri pe cari Domnul, Dumnezeul tău, le-
a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor
popoarelor, subt cerul întreg.” Deut. 4:12, 15-19.
Ba mai mult, în templul lui Solomon, au fost folosite
asemănări ale creației lui Dumnezeu. De exemplu,
„Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeș și
l-a acoperit cu aur curat. Scaunul acesta de domnie avea
șase trepte și un așternut pentru picioare de aur, care se
ținea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului
erau rezemători, lângă rezemători erau doi lei, și pe cele
șase trepte, de o parte și de alta, erau doisprezece lei.

93
Așa ceva nu s-a făcut pentru nici o împărăție.” 2 Cronici
9: 17-19.
Din nou, a făcut o mare turnată, și „sub marginea
ei, de jur împrejur, erau niște chipuri de boi, câte zece
de fiecare cot, de jur împrejurul mării.” 2 Cronici 4: 3.
Apoi și „heruvimii aveau aripile întinse peste locul
chivotului și acopereau chivotul și drugii lui pe
deasupra”. 2 Cronici 5: 8.
Nu au fost aceste asemănări ale creaturilor pe care
Dumnezeu le-a creat? Nu Domnul a condus în
construirea clădirii? Prin urmare, porunca interzice să
faci o imagine a lui Dumnezeu sau a oricărui lucru în
scopul închinării.

(Toate cursivele sunt ale noastre)

________________

CARE VA FI PASUL URMĂTOR?

Acum, dacă v-ați bucurat, ați apreciat și ați profitat de

această excursie de întrebări și răspunsuri prin
Răspunzătorul nr. 3 și dacă doriți să continuați, atunci
solicitați Răspunzătorul nr. 4. Va fi trimis prin poștă ca
un serviciu creștin fără taxă sau obligaţie.

94
 INDEX BIBLIC
GENEZA:
1:2, 3, 5 ………………………………………..8
1:14………………………………………….. 10
1:18…………………………………………… 8
39:9………………………………………….. 90
49:10………………………………………… 78
EXOD:
12:1, 2……………………………………….. 10
12:2 …………………………………………..49
12:3………………………………………….. 13
12:8………………………………………….. 17
20:3– 17 …………………………………..90,91
31:18 ………………………….........................91
LEVITICUL:
23:3 ………………………………………….18
23:11………………………………………… 18
23:24………………………………………… 18
23:32 ………………………………………….8
NUMERI:
16:3………………………………………….. 34
28:16 …………………………………………17
28:17 …………………………………………17
DEUTERONOM:
4:12…………………………………………. 93
4:13, 14……………………………………… 91
4:15-19………………………………………. 93
IOSUA
7:24, 25 ………………………………………73
2 CRONICI:
4:3 ……………………………………………94
5:8…………………………………………… 94
9:17-19 ……………………………………….93
20:20 ……………………………………..34, 40
EZRA:
1:2-4 …………………………………………48
6:11, 12 ………………………………………48
6:14 ………………………………………….48
6:14, 15 …………………………………...47,48
6:15 …………………………………………..48
6:27 …………………………………………..48
7:21-26 ……………………………………….48
PSALMI:
68:31 …………………………………………74
87:2-6 ……………………………………..78,79
ECLESIASTUL:
9:5 …………………………………………….6
ISAIA:
2:2– 5 ………………………………………...52
8:20………………………………………….. 17
11:16 …………………………………………19
52:1, 2 ………………………………………..41
52:7 …………………………………………..40
95
56:1-8……………………………………. 88,89
58:1……………………………………… 64, 69
60:8-14 ……………………………………75,76
60:11, 12…………………………………….. 68
60:11, 22 …………………………………52, 53
62:1, 2 ………………………………………..67
62:2 …………………………………………..75
62:10, 11 ……………………………………..69
66:5………………………………………….. 40
66:23 …………………………………………88
EZECHIEL:
3:26, 27 …………………………………...34,35
4:6…………………………………………… 46
9 …………………………………20, 44, 62, 70
9:6…………………………………………… 73
9:9 ……………………………………………43
34:18,19…………………………………….. 37
34:21, 22…………………………………….. 38
34:23-26 ………………………………….32,33
36:24 …………………………………………90
36:23-29 ……………………………………..90
37:10 …………………………………………54
DANIEL:
2:44 ………………………………………….23
7:8…………………………………………… 44
7:9, 10 …………………………………………6
7:25………………………………………….. 46
8:12…………………………………………… 7
9:26 ………………………………………….14
10:21 …………………………………………59
OSEAS:
1:11 …………………………………………..76
12:13 ……………………………………22,34
IOEL: 2:2 …………………………………64
2:15, 16 ………………………………………64
AMOS: 3:7 …………………………………34
MICA: 4:2 ………………………………..74,75
4:6, 7 …………………………………………77
4:7 ……………………………………………78
6:9…………………………………… 23, 33, 62
7:14………………………………………….. 62
7:14, 15 ………………………………………33
ZACARÍAS: 2:10, 11…………………….… 68
2:11……………………………………… 52, 53
12:8 ………………………………………….64
13:8, 9 ………………………………………..53
MALEAHI: 3:1-3………………………… 7, 70
4:4 ……………………………………………88
MATEO: 3:4……………………………… 36
7:25………………………………………….. 62
11:18 …………………………………………36
11:19 …………………………………………36
12:39, 40…………………………………….. 18
13:20, 21, 23 ………………………………77
13:30 …………………………………………..6 11:3 …………………………………………..46
13:49 …………………………………………70 12:14 …………………………………………46
17:11 …………………………………………62 12:17 …………………………………………78
20:16……………………………………. 51, 53 13:1-3 ………………………………………..44
26:34………………………………………… 14 13:5 ………………………………………….46
27:45 …………………………………………15 14:9, 10……………………………………… 71
27:57-62 ……………………………………..15 18:2………………………………………….. 35
MARCU: 14:30 ……………………………14 18:4 ………………………………………….43
14:54, 55…………………………………….. 14 22:14…………………………………….. 87, 91
15:25 …………………………………………15 22:19 …………………………………………37
15:33 …………………………………………15
15:42-46 ……………………………………..15
LUCA: 19:42 ………………………………60
20:2 …………………………………………36
21:24………………………………………... 23
22:7-14………………………………………. 17
22:34 …………………………………………14
23:44 …………………………………………15
23:54-56 ……………………………………..15
24:25 …………………………………….37, 39
IOAN: 16:13……………………………… 29
18:13………………………………………… 14
19:14 …………………………………………15
ROMANI: 3:31 ……………………………..86
9:27 ………………………………………….51
11 ……………………………………………76
11:26………………………………………… 51
14:5, 6 ………………………………………..87
1 CORINTENI: 2:9 …………………………81
7:1 ……………………………………………79
7:2 ………………………………………..80,81
7:8, 9………………………………………… 80
7:11…………………………………………. 81
7:10-13 ……………………………………….80
7:14………………………………………….. 81
7:15 ………………………………………….81
7:20 ………………………………………….81
7:27 …………………………………………..81
7:29-31 ………………………………………82
7:38-40………………………………………. 82
10:11 …………………………………………19
15:20 …………………………………………18
GALATENI: 1:8………………………… 87
3:13 …………………………………………..90
FILIPENI: 4:11 …………….……………….81 1
TESALONICENI: 5:19-21 ……………….35
EVREI: 9:26 …………………………………6
IACOV: 2:10 …………….…………….86 2:14,
17, 19, 20, 26 ………………………….87 2
PETRU: 1:20……………………………….30
1:20, 21………………………………… 29, 30
1 IOAN: 5:3 …………………………………86
APOCALIPSA: 1:20……..……………….32
7:9 ……………………………………28, 53, 74

96