APOCALIPSA - COMENTARIU SISTEMATIC - CAP.

1 Descoperirea lui Iisus Christos, pe care

l-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate
robilor Sai lucrurile cari au sa se
ntmple n curnd. Si le-a facut-o
cunoscut, trimetnd prin ngerul
Sau la robul Sau Ioan, 2 care a marturisit despre Cuvntul lui
Dumnezeu si despre marturia lui Iisus Christos,
si a spus tot ce a vazut.
3 Ferice de cine citeste, si de cei ce asculta
cuvintele acestei proorocii, si pazesc lucrurile
scrise n ea! Caci vremea este aproape!
4 Ioan, catre cele sapte Biserici, cari snt n
Asia: Har si pace voua din partea Celui ce este,
Celui ce era si Celui ce vine, si din partea celor
sapte duhuri, cari stau naintea scaunului Sau
de domnie,
5 si din partea lui Iisus Christos, martorul
credincios, cel nti nascut din morti, Domnul
mparatilor pamntului! A Lui, care ne iubeste,
care ne-a spalat de pacatele noastre cu sngele
Sau,
6 si a facut din noi o mparatie si preoti pentru
Dumnezeu, Tatal Sau: a Lui sa fie slava si
puterea n vecii vecilor! Amin.
7 Iata ca El vine pe nori. si orice ochi l va
vedea; si cei ce L-au strapuns. si toate
semintiile pamntului se vor boci din pricina Lui!
Da, Amin.
8 ,,Eu snt Alfa si Omega, Inceputul si
Sfrsitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce
este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic.
9 Eu, Ioan, fratele vostru, care snt partas cu
voi la necaz, la Imparatie si la rabdarea n Iisus
Christos, ma aflam n ostrovul care se cheama
Patmos, din pricina Cuvntului lui Dumnezeu si
din pricina marturiei lui Iisus Christos.

10 In ziua Domnului eram n Duhul. si am auzit napoia

mea un glas puternic, ca sunetul unei trmbite.
11 care zicea: ,,Eu snt Alfa si Omega, Cel dinti
si Cel de pe urma. Ce vezi, scrie ntr-o carte, si
trimete-o celor sapte Biserici: la Efes, Smirna,
Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodicea.``
12 M'am ntors sa vad glasul care-mi vorbea. si
cnd m'am ntors, am vazut sapte sfesnice de
aur.
13 si n mijlocul celor sapte sfesnice pe cineva,
care semana cu Fiul omului, mbracat cu o haina
lunga pna la picioare, si ncins la piept cu un
bru de aur.
14 Capul si parul Lui erau albe ca lna alba, ca
zapada; ochii Lui erau ca para focului;
15 picioarele Lui erau ca arama aprinsa, si arsa
ntr-un cuptor; si glasul Lui era ca vuietul unor
ape mari.
16 In mna dreapta tinea sapte stele. Din gura
Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, si fata
Lui era ca soarele, cnd straluceste n toata
puterea lui.
17 Cnd L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca
mort. El si-a pus mna dreapta peste mine, si a
zis: ,,Nu te teme! Eu snt Cel dinti si Cel de pe
urma,
18 Cel viu. Am fost mort, si iata ca snt viu n
vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei
mortilor.
19 Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai vazut,
lucrurile cari snt si cele cari au sa fie dupa ele.
20 Taina celor sapte stele, pe cari le-ai vazut n
mna dreapta a Mea si a celor sapte sfesnice de
aur: cele sapte stele snt ngerii celor sapte
Biserici; si cele sapte sfesnice, snt sapte Biserici.

1. Descoperirea. Gr. apocalupsis, o descoperire. (vezi sectiunea Titlul din Introducere).

Descoperirea lui Iisus Hristos poate fi vazuta ca titlul dat de Ioan cartii. Acest titlu contrazice
categoric pretentia ca Apocalipsa este o carte pecetluita si nu poate fi nteleasa. Ea contine o
solie pe care Dumnezeu a dorit ca robii Sai de pe pamnt sa o asculte si sa o pastreze (v.
3). Ei nu pot face acest lucru nainte de a o ntelege.
Lui Iisus Hristos. n greaca, ca si n romna, aceasta fraza poate fi nteleasa ca
spunnd fie ca Apocalipsa este de la Iisus, fie ca este una care l descopera pe El. Contextul
pare sa sugereze ca prima interpretare este de baza aici, caci este Apocalipsa pe care I-a dat-o
Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai. n acelasi timp adevarul celei de-a doua interpretari nu
trebuie trecut cu vederea, caci aceasta carte este n primul rnd una care l descopera pe Iisus
n lucrarea Sa din ceruri de dupa naltare. n acest sens Apocalipsa este de fapt o completare a
Evangheliilor. Ele nregistreaza lucrarea lui Iisus pe pamnt; Apocalipsa descopera lucrarea Sa
n planul de mntuire de atunci ncoace. Compara cu cap. 19:10. Privitor la numele de Iisus si
Hristos vezi Mat. 1:1.

Pe care I-a dat-o. De la patrunderea pacatului, toata comunicarea ntre cer si pamnt a
fost facuta prin Hristos .
Robilor. Gr. douloi, sclavi (vezi Rom. 1:1). Primii crestini se refereau astfel adesea cu
privire la ei nsisi.
Au sa se ntmple n curnd. ntr-un fel sau altul gndul ca diferitele evenimente
prezise n cartea Apocalipsa aveau sa se ntmple nu departe n viitor este afirmat raspicat de
sapte ori lucrurile care au sa se ntmple n curnd [sau sa se mplineasca] (cap. 1:1; 22:6),
vremea este aproape (cap. 1:3), si Iata [sau cu siguranta], Eu vin curnd (cap. 3:11;
22:7,12,20). Referinte indirecte la aceeasi idee apar si n cap. 6:11; 12:12; 17:10. Raspunsul
personal al lui Ioan la aceste declaratii ale rapidei mpliniri a planului divin a fost Vino, Doamne
Iisuse (cap. 22:20). Conceptul iminentei ntoarceri a lui Iisus este astfel explicit si implicit n
tot cuprinsul cartii.
A doua venire a lui Hristos este marele eveniment final al vechiului conflict ntre bine si
rau, nceput atunci cnd Lucifer a pus la ndoiala caracterul si guvernarea lui Dumnezeu.
Afirmatii n Apocalipsa si oriunde cu privire la iminenta rentoarcerii lui Hristos trebuie ntelese
n lumina cadrului acestui mare conflict. Dumnezeu ar fi putut pe drept sa l anihileze pe
Lucifer cnd, n mpietrita nepocainta, el a staruit n rebeliunea sa. Dar ntelepciunea divina a
amnat exterminarea raului pna cnd natura si rezultatele pacatului au devenit evidente
locuitorilor universului . n oricare moment critic din istoria acestei lumi justitia divina ar fi
putut anunta S-a mplinit, iar Hristos ar fi putut veni sa-Si inaugureze mparatia dreptatii.
Demult El ar fi putut sa aduca la mplinire roadele planurilor Sale pentru mntuirea lumii. Asa
cum Dumnezeu i-a oferit lui Israel ocazia de a pregati calea pentru mparatia Sa vesnica pe
acest pamnt, cnd ei s-au stabilit n Tara Promisa, sau cnd s-au ntors din robia babiloniana,
tot la fel El a dat Bisericii din vremurile apostolice privilegiul de a mplini trimiterea
evangheliei. O alta astfel de ocazie a venit o data cu marea trezire a celei de-a doua veniri din
secolul al XIX-lea. Dar n fiecare caz poporul ales al lui Dumnezeu a esuat n fructificarea
avantajelor si oportunitatilor att de ndurator acordate lor.
ncurajati de sfatul inspirat, cei din Miscarea Adventa, dupa 1844, l asteptau pe Hristos
sa vina foarte curnd. Cnd, spre sfrsitul secolului, Iisus nca nu revenise, credinciosilor
adventisti li se amintea repetat ca Domnul ar fi putut veni pna acum . Cnd a fost
chestionata cu ntrebari de genul, de ce timpul a trecut dincolo de ceea ce marturiile ei
timpurii parusera a indica, Ellen G. White a replicat : Ce se poate spune de marturia lui Hristos si a
ucenicilor Sai? Au fost ei nselati? ngerii lui Dumnezeu, n soliile lor catre oameni prezinta timpul ca
fiind foarte scurt Ar trebui reamintit ca fagaduintele si amenintarile lui Dumnezeu sunt deopotriva
conditionale (Selected Messages, book 1, p. 67).

Astfel pare clar ca, desi a doua venire a lui Hristos nu este bazata pe nici o conditie,
afirmatiile repetate ale Scripturii ca venirea era iminenta erau conditionate de raspunsul
bisericii la nsarcinarea de a duce la bun sfrsit lucrarea evangheliei n generatia lor. Cuvntul
lui Dumnezeu, care declara de secole ca ziua lui Hristos se apropie (Rom. 13:12), nu a dat
gres. Iisus ar fi venit foarte curnd daca biserica si-ar fi dus la ndeplinire lucrarea nsarcinata
ei. Biserica nu are nici un drept sa-Si astepte Domnul atta timp ct nu si-a ndeplinit
conditiile.
Astfel, afirmatiile ngerului din Apocalipsa lui Ioan cu privire la iminenta revenire a lui
Hristos pentru a pune capat stapnirii pacatului, trebuie ntelese ca o expresie a vointei si
scopului divin. Dumnezeu nu Si-a propus niciodata sa ntrzie mplinirea planului de mntuire,
ci Si-a exprimat dorinta ca revenirea Domnului nostru sa nu fie amnata ndelung.
Aceste afirmatii nu trebuie ntelese n termenii prestiintei lui Dumnezeu n sensul ca
oricum va fi o ntrziere, si nici n lumina perspectivei istorice despre ceea ce deja a avut loc n
istoria lumii de atunci ncoace. Fara doar si poate Dumnezeu a stiut dinainte ca venirea lui
Hristos va fi ntrziata undeva la doua mii de ani, dar, cnd Si-a trimis soliile catre biserici prin
apostoli, El a nvesmntat aceste solii n termenii vointei si planului Sau cu privire la acest
eveniment, pentru a-Si constientiza poporul ca n providenta divina nu era necesara nici o
ntrziere. De aceea cele sapte afirmatii din Apocalipsa cu privire la apropierea revenirii lui
Hristos trebuie ntelese n termenii vointei si planului lui Dumnezeu, ca fagaduinte date
conditionat, si nu ca exprimari bazate pe prestiinta divina. De fapt, si fara ndoiala, este de
remarcat armonia ntre acele pasaje care avertizeaza asupra pregatirii pentru iminenta
revenire a lui Hristos si profetiile desfasurate n timp care dezvaluie ct de departe este
aceasta zi a Domnului.

A facut-o cunoscut. Gr. semaino, a indica [sau a dovedi] printr-un semn, a anunta,
a descoperi, a face cunoscut, a explica.
nger. Gr. aggelos, trimis. ngerii activeaza frecvent ca purtatori ai descoperirilor divine
(vezi Dan. 8:16; 9:21; Luca 1:19,26; etc.). Acest nger a fost identificat ca Gabriel (vezi Luca
1:19).
Ioan. Adica Ioan apostolul (cf. Marcu 3:17). Apocalipsa este singura carte n care Ioan se
identifica pe sine pe nume ( 2 Ioan 1; 3 Ioan 1).
2. A marturisit. Gr. martureo, a depune marturie, a dovedi. Timpul trecut arata ca
autorul se refera aici la ceea ce urma sa scrie din punctul de vedere al cititorilor sai, fata de
care actul sau de scriere va fi n trecut. Epistolele lui Pavel (vezi Gal. 6:11; Fil. 2:25) ofera
numeroase exemple ale unor astfel de folosiri a timpului trecut, de asemeni si lucrarile
anticilor greci si romani. Folosirea unei astfel de forme era considerata un gest de politete
facut cititorului. Ioan se declara pe sine drept martor, purtnd marturia pe care Dumnezeu i-o
descoperise.
Cuvntul. Gr. logos, cuvnt, exprimare, solie, oracol (vezi Ioan 1:1).
Lui Dumnezeu. Adica de la Dumnezeu, spus de catre Dumnezeu. Ioan se refera aici din
nou la Apocalipsa lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu (v. 1). Cuvntul lui Dumnezeu,
marturia lui Iisus si tot ce a vazut se refera toate la unul si acelasi lucru descoperirea din
v. 1.

Marturia lui Iisus. Aceasta se poate referi la cartea Apocalipsa ca fiind o solie fie de la Iisus
fie despre Iisus (vezi v. 1). Contextul favorizeaza prima propunere. Cartea este desigur si una
si alta.
Versetele 1 si 2 ilustreaza un paralelism biblic tipic, n care primul si al patrulea vers, iar
al doilea mpreuna cu al treilea sunt paralele:
Descoperirea lui Iisus Hristos
pe care I-a dat-o Dumnezeu
Cuvntul lui Dumnezeu
Marturia lui Iisus Hristos

A vazut. Cuvinte care sa exprime comunicarea si perceptia vizuala apar de 73 de ori n

Apocalipsa, iar cuvinte exprimnd comunicarea si perceptia auditiva apar de 38 de ori.
Apocalipsa este efectiv un raport al martorului ocular si auditiv descriind ceea ce a Ioan a
vazut si a auzit n viziune.
3. Ferice. Gr. makarios, fericiti (vezi Mat. 5:3). Exista sugestii ca aici ar putea fi o
aluzie la Luca 11:28.
Cine citeste. Fara ndoiala este o referinta primara la citirea de catre biserica primara a
sulurilor sfinte n public. Apostolul Ioan anticipeaza o citire publica cu privire la epistola pe care
le-o adreseaza acum celor sapte Biserici care sunt n Asia (v. 4), n prezenta ntregii adunari a
fiecarei comunitati (cf. Col. 4:16; 1 Tes. 5:27). Practica crestina reflecta obiceiul antic ebraic
de a citi legea si profetii n sinagoga n fiecare Sabat (Faptele Ap. 13:15,27; 15:21; etc.; vezi
Vol. V, pp. 57, 58). Porunca implicita ca Apocalipsa sa fie citita n Bisericile din Asia sugereaza
faptul ca solia ei ncepuse sa fie aplicabila n biserica chiar din zilele lui Ioan (vezi Apoc. 1:11).
Cei ce asculta. Adica membri ai fiecarei Biserici. De remarcat ca aici este un singur

cititor n fiecare biserica n timp ce sunt multi care asculta ceea ce se citeste.
Binecuvntarea ce a nsotit citirea Apocalipsei n cele sapte Biserici ale provinciei romane
Asia apartine tuturor crestinilor care citesc Apocalipsa dorind sa aiba o mai clara ntelegere a
adevarurilor nregistrate n ea.
Cuvintele. O indicatie textuala poate fi citata (vezi finalul capitolului) pentru a se reda
simplu: cuvntul. Aceasta s-ar referi la solia cartii ca ntreg mai degraba dect ca la
cuvinte individuale n care solia si-ar gasi exprimarea.
Acestei proorocii. Indicatia textuala (vezi Critica textuala a Noului Testament
n acest comentariu Importanta indicatiei textuale pentru o corecta ntelegere a multor
pasaje din Noul Tetament face sa fie de dorit a lua nota, pe tot parcursul acestui comentariu,
de unele diferente ale textului care au legatura semnificativa cu sensul acestor pasaje. n orice
caz nu este scopul acestui comentariu acela de a aborda exegeza Sfintelor Scripturi n
termenii unei dezbateri asupra textului de o nalta tehnicitate, care s-ar dovedi de mica
valoare pentru cititorul obisnuit. De aceea referintele la diferite versiuni nu sunt, ca regula
generala, acompaniate de indicatii pentru sau mpotriva unei anumite redari date; astfel de
indicatii pot fi gasite n ansamblul critic de lucrari tehnice cum este cel al lui Nestle Novum
Testamentum Graece. Oricum, o evaluare generala a indicatiei textuale este data, bazata pe
citirea a mai multor manuscrise importante, versiuni antice, si citari patristice din Scripturi
referindu-se colectiv la toate acestea ca indicatie textuala n conformitate cu principiile
general recunoscute de studiere a unui text.
Indicatia pentru sau mpotriva unei anumite redari este n general mentionate de una din
urmatoarele afirmatii:
1. Indicatia textuala ntareste redarea (Acolo unde, cu posibile exceptii de importanta
minora, indicatia textuala apare convingatoare).
2. Indicatia textuala favorizeaza redarea (Acolo unde indicatia textuala este mai putin
dect convingatoare).
3. Indicatia textuala este mpartita ntre redarile (Acolo unde indicatia textuala pentru sau
mpotriva unei redari este neconvingatoare).
4. O minima indicatie textuala este pentru redarea
5. O [importanta] indicatie textuala poate fi [de asemenea] citata pentru [sau mpotriva]
redarii (Acolo unde o varianta de redare este mentionata doar ca o problema de interes
si/sau fara o ncercare de evaluare) ) favorizeaza redarea: proorociei. Exista sugestii ca
Ioan scoate n evidenta aici pretentia de egalitate ntre Apocalipsa si cartile Vechiului
Testament care erau citite n sinagoga n fiecare Sabat. Desi cuvntul proorocie, asa cum
este folosit n Biblie se refera la o solie de la Dumnezeu, indiferent de natura sa (vezi Rom.
12:6), cartea Apocalipsei poate fi numita pe drept o proorocie, cu att mai mult n sensul
strict al prezicerii evenimentelor viitoare.
Pastreaza. Forma verbului n greaca sugereaza pastrarea obisnuita, sau ngrijirea,
avertizarilor acestei carti ca norma a vietii. Vezi Mat. 7:2124.
Scrise. Literal, au fost scrise, n sensul de sta scris.
Vremea. Gr. kairos, timp, n sensul unui anumit moment din timp, o vreme favorabila,
un timp desemnat dinainte pentru un anumit eveniment (vezi Mar. 1:15). Vremea la care se
face aici referire ca fiind aproape este timpul mplinirii lucrurilor scrise n ea, lucrurile care
au sa se ntmple n curnd (Apoc. 1:1 ; vezi comentariul). Iminenta acestor evenimente
este ceea ce da motivatie pentru atentia acordata cuvintelor acestei proorocii. De aceea
Apocalipsa se refera la un anumit moment din timp pentru cei ce cred ca vremea venirii lui
Hristos este aproape. Compara cu Note aditionale la Rom. 13.
Aproape. Din moment ce noi traim n ultimele momente ale timpului, profetiile din
Apocalipsa au o importanta deosebita pentru noi. Daniel si Apocalipsa ar trebui sa capete
atentia noastra asa cum nu au avut-o niciodata n istoria lucrarii noastre (TM 112). Soliile
importante care au fost date n ordinea lor n Apocalipsa ar trebui sa ocupe primul loc n
mintea poporului lui Dumnezeu .
Cartea lui Daniel este descoperita n Apocalipsa lui Ioan (TM 115). n timp ce cartea lui
Daniel vorbeste n linii mari despre evenimentele zilelor din urma, cartea Apocalipsei da detalii
vii cu privire la aceste evenimente, despre care se spune acum ca sunt aproape.
4. Ioan. Vezi v. 1. Faptul ca autorul nu simte o nevoie n plus de a se identifica pe sine
este dovada ca el era bine cunoscut Bisericii din Asia. Certifica dealtfel si autenticitatea acestei

epistole, caci oricare alt scriitor dect cel pe care credinciosii din Asia l-ar fi recunoscut ca
Ioan, ar fi putut sa pretinda autoritate si pozitie. Simplitatea cu care autorul se refera la sine
se armonizeaza cu practica folosita de autorul Evangheliei lui Ioan de asezare a persoanei sale
n plan inferior (vezi Vol. V, p. 891 - Comentariul AZS).
Catre cele sapte Biserici. De aici si pna la sfrsitul capitolului al 3-lea Apocalipsa
este structurata n forma unei epistole antice, sau mai bine zis a unei serii de epistole. Aceasta
sectiune epistolara este introductiva pentru restul cartii, ce va fi caracterizata de succesiunea
unor dramatice viziuni. Pentru comentariu asupra folosirii numarului sapte n Apocalipsa, si
asupra celor sapte Biserici vezi cap. 1:11.
Asia. Adica provincia romana Asia, o regiune de aproape 420 km de la est la vest si 364
km de la nord la sud, n partea vestica a ceea ce cunoastem acum ca Asia Mica, pe teritoriul
actualei Turcia (vezi Calatoriile lui Pavel). n timpurile elenistice aceasta zona se dezvoltase n
puternicul imperiu al Pergamului, un centru de prima pozitie n cultura elenistica. Cu privire la
circumstantele n care Pergamul a devenit provincia romana Asia vezi Vol. V, p. 35. n
timpurile Noului Testament Asia a ramas un important centru al culturii greco-romane. Pavel a
petrecut multe luni aici (vezi Faptele Ap. 18:1921; 19:1,10), iar succesul lucrarii sale n
aceasta parte este dovedit de trei din epistolele sale adresate crestinilor ce locuiau aici
(Efeseni, Coloseni, Filimon). Prima sa epistola catre Timotei, care raspundea atunci de biserica
din Efes, si probabil de bisericile din ntreaga provincie, dovedeste existenta aici a unei
comunitati crestine bine nchegate. Pavel a fost apostolul neamurilor si este probabil ca
membrii acestor Biserici din provincia romana Asia sa fi fost n majoritate dintre neamuri.
Dupa ndepartarea din Ierusalim a comunitatii crestine mama, putin nainte de anul 70
d.Hr., Asia pare sa fi primit o deosebita importanta ca centru crestin. Si aceasta s-a datorat
fara ndoiala prezentei si conducerii lui Ioan. Conform traditiei el a locuit n Efes si a calatorit n
mprejurimi aici sa numeasca episcopi, dincolo sa puna n ordine Biserici ntregi, n alta parte
sa porunceasca asa cum fusese aratat de Duhul (Clement of Alexandria Who Is the Rich
Man That Shall Be Saved? xlii; ANF, vol. 2, p. 603). O astfel de relatie intima ntre apostol si
Bisericile din Asia pare sa fie reflectata aici.
Har pace. Vezi Rom. 1:7; 2 Cor. 1:2. S-a sugerat ca acest salut provenea dintr-o
combinatie a salutului grecesc obisnuit chairein, sanatate! (ca n Iacov 1:1), cu urarea ebraica
shalom, n echivalentul ei grecesc eirene, pace. Chairein este probabil nrudit cu termenul
mult mai religios folosit aici charis, har. Cele doua cuvinte har si pace apar frecvent n
saluturile epistolelor crestine timpurii, si au constituit n mod vadit o forma caracteristica de
salut n biserica apostolica (vezi Rom. 1:7; 1 Cor. 1:3; 2 Cor. 1:2; Gal. 1:3; Efes. 1:2; Fil. 1:2;
Col. 1:2; 1 Tes. 1:1; 2 Tes. 1:2; 1 Tim. 1:2; 2 Tim. 1:2; Tit 1:4; Filim. 3; 1 Petru 1:2; 2 Petru
1:2; 2 Ioan 3).
Celui ce este. Gr. ho on, [Celui] care este, o expresie luata evident din textul
Septuagintei la Exod. 3:14, unde este folosit pentru traducerea numelui divin EU SUNT. Ca si
n ebraica, aceasta expresie implica existenta de Sine a lui Dumnezeu, vesnica si dincolo de
timp. n greaca este redat literal din partea Lui care este, o fraza nu mai putin gramaticala n
greaca dect n romna. Aici, n orice caz, nu avem o dovada a ignorantei gramaticale a lui
Ioan; refuzul lui de a supune flexiunii cuvintele reprezentnd Fiinta Divina a fost probabil un
mod subtil de a accentua exprimarea imuabilitatii lui Dumnezeu. Din contextul versetelor 4,5
este clar ca aceasta fraza se refera la Tatal.
Celui ce era. Dumnezeu a existat din toata vesnicia (Ps. 90:2).
Celui ce vine. Seria ce este, ce era, ce vine arata ca ultima propozitie este un
nlocuitor pentru timpul viitor al verbului, si ar fi echivalent cu a spune ce va fi. S-a propus
ideea ca ultima propozitie se refera de asemenea si la a doua venire a lui Hristos. Aceasta
interpretare, desi posibila din punct de vedere verbal, nu concorda cu contextul, care ne arata
clar ca nu la asa ceva se gndea autorul.
Aceasta referinta la Tatal ne pune n fata vesnicia Sa si afirma ca Acelasi care exista acum
continuu, a existat dintotdeauna si va exista ntotdeauna. Existenta personala a lui Dumnezeu
transcende timpul, nsa o eternitate dincolo de timp poate fi exprimata n limbajul omenesc
doar prin elemente temporale, finite, asa cum face Ioan aici.
Sapte duhuri. Cu privire la semnificatia numarului sapte n Apocalipsa vezi v. 11. n
alte parti ale cartii aceste sapte duhuri sunt descrise ca sapte lampi de foc (cap. 4:5) si sapte
ochi ai Mielului (cap. 5:6). Aceasta asociere a celor sapte duhuri cu Tatal si cu Hristos, ca

fiind deopotriva izvor al harului si pacii crestine, implica faptul ca ele reprezinta pe Duhul
Sfnt. Numirea de sapte este probabil o exprimare simbolica a desavrsirii Sale, si poate
implica de asemenea si varietatea darurilor prin care lucreaza prin oameni (vezi 1 Cor. 12:4
11; cf. Apoc. 3:1).
naintea scaunului de domnie. Adica naintea scaunului de domnie a Celui ce este,
Celui ce era si Celui ce vine. Asezarea implica probabil promptitudinea n lucrarea imediata.
Vezi cap. 4:25.
5. Iisus Hristos. Vezi v. 1. Ceilalti membri ai Dumnezeirii au fost deja mentionati n v.
4.
Martorul credincios. n greaca acest titlu sta n apozitie cu Iisus Hristos fiind cazul
ablativ (dupa unii un genitiv al sursei), iar fraza martorul credincios ar fi n mod normal la
acelasi caz (martorului credincios). Fara ndoiala, asemeni titlului pentru Tatal (vezi v. 4), el
ramne aici neschimbat n cazul nominativ. Exista sugestii ca n felul acesta Ioan implica aici
Dumnezeirea lui Hristos si egalitatea Sa cu Tatal. (vezi Note aditionale la Ioan 1). Hristos este
martorul credincios prin faptul ca este reprezentarea desavrsita a caracterului, mintii si
vointei lui Dumnezeu cu privire la omenire (vezi Ioan 1:1,14). Viata Sa ntre oameni lipsita
de pacat si moartea Sa ca jertfa marturisesc despre sfintenia si dragostea Tatalui
(vezi Ioan 14:10; vezi cap. 3:16).
Cel nti nascut. Gr. prototokos, primul nascut (vezi Mat. 1:25; Rom. 8:29; cf. Ioan
1:14). Desi Iisus nu a fost primul care sa fi nviat din morti, din punctul de vedere al timpului,
El poate fi privit ca primul n sensul ca toti ceilalti nviati nainte sau dupa El si-au primit
libertatea din strnsorile mortii numai prin puterea victoriei Sale asupra mormntului.
Puterea Sa de a a-Si da viata si de a o lua napoi (Ioan 10:18) l aseaza pe o cu totul alta
pozitie fata de toti oamenii care au iesit vreodata din morminte, si l caracterizeaza drept
izvorul ntregii vieti (vezi Rom. 14:9; 1 Cor. 15:1223; vezi Ioan 1:4,79). Acest titlu,
mpreuna cu cel ce l urmeaza reflecta gndul din Ps. 89:27.
Domnul. Sau conducatorul. Aceasta lume este teritoriul legitim al lui Hristos. Hristos a
iesit nvingator asupra pacatului si a recstigat mostenirea pierduta a lui Adam; El este deci
conducatorul de drept al omenirii (Col. 2:15; cf. Col. 1:20; vezi Apoc. 11:15). La sfrsitul
timpului toti oamenii l vor recunoaste astfel (vezi Apoc. 5:13).
Dar, recunoscut sau nu, Hristos a exercitat controlul asupra lucrarilor de pe pamnt n
mplinirea planului Sau vesnic (vezi Dan. 4:17). Planul de mntuire, adus la ndeplinire prin
viata, moartea si nvierea Sa, a fost descoperit pas cu pas pna n ziua marii victorii. Vezi
Apoc. 19:15,16.
Ne iubeste. ntr-adevar, iubirea lui Dumnezeu descoperita n Iisus Hristos este acum o
realitate istorica, nsa el ne iubeste acum tot att de mult ca si atunci cnd L-a adus pe Fiul
Sau drept jertfa suprema.
Ne-a spalat. Indicatia textuala (vezi cap. 1:3) favorizeaza redarea ne-a slobozit.
Diferenta apare fara ndoiala din asemanarea ntre cuvintele grecesti louo, a spala si luo, a
slobozi A fi slobozit de pacate nseamna a fi eliberat de pedeapsa si puterea pacatului (vezi
Ioan 3:16; Rom. 6:1618,21,22).
Cu sngele Sau. Sau prin sngele Sau, adica prin moartea lui Hristos pe cruce. A fost
o jertfa nlocuitoare. (vezi Isa. 53:46; cf. DA 25).
6. O mparatie si preoti. Aici este probabil o aluzie la Exod. 19:6 (cf. Apoc. 5:10).
Hristos a facut din biserica Sa o mparatie, iar din membrii ei individuali preoti. A fi un
mebru al mparatiei nseamna a fi un preot. Compara cu preotia mparateasca din 1 Petru
2:9. Cei care au primit mntuirea n Hristos formeaza o mparatie al carei mparat este Hristos.
Referinta de aici este facuta cu privire la mparatia harului divin din inima oamenilor (vezi Mat.
4:17). Un preot poate fi vazut ca cel ce aduce jertfe lui Dumnezeu (cf. Evr. 5:1; 8:3), iar n
acest sens fiecare crestin are privilegiul de a aduce jertfe duhovnicesti rugaciune,
mijlocire, multumire, slava lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 2:5,9). Pentru ca fiecare crestin
este un preot, poate veni pentru sine naintea lui Dumnezeu, fara mijlocirea unei alte
fiinte umane, dar si pentru altii. Hristos este mijlocitorul nostru (1 Tim. 2:5), marele nostru
Mare Preot, si prin El avem privilegiul de a ne apropia cu deplina ncredere de scaunul
harului, ca sa capatam ndurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie
(Evr. 4:15,16).
Dumnezeu, Tatal Sau. Adica Dumnezeu ca fiind Tatal Sau.

A Lui sa fie slava. Literal, a Lui slava adica a lui Hristos (vezi v. 5). Articulat cu
articol hotart slava implica toata slava.
Pentru comentarii asupra cuvntului doxa, cuvntul tradus slava, vezi Rom. 3:23.
Puterea. A-I atribui puterea lui Hristos nseamna a-L recunoaste ca conducator de drept
al universului. Dupa nviere El a primit toata puterea n cer si pe pamnt (vezi Mat.
28:18). Hristos merita lauda fara sfrsit a omenirii ca raspuns la victoria Sa asupra pacatului si
a mortii (vezi Col. 2:15). Satana a pus la ndoiala dreptul lui Hristos la slava si putere, dar
acestea sunt pe deplin ale lui Hristos. Cu aceasta doxologie, sau aducere de lauda, Ioan
concluzioneaza salutul epistolei sale (Apoc. 1:46).
n vecii vecilor. Gr. eis aionas ton aianon, literal, n vecii de vecii si astfel pentru
totdeauna. Pentru o discutie asupra cuvntului aion vezi Mat. 13:39. Ioan nu prevede nici o
limita pentru dreptul lui Hristos la slava si putere.
Amin. Vezi Mat. 5:18.
7. Iata ca El vine. Salutul fiind terminat la v. 6, Ioan anunta tema Apocalipsei. A doua
venire a lui Hristos este tinta spre care se ndreapta toate celelalte teme. Semnificativ, el
foloseste aici timpul prezent vine, accentund certitudinea acestui eveniment, probabil si cu
sensul iminentei sale. (vezi v. 1).
Pe nori. Vezi Faptele Ap. 1:911.
Strapuns. Gr. ekkenteo, acelasi cuvnt este folosit de Ioan n Evanghelia sa (cap. 19:37)
cnd citeaza din Zaharia 12:10. Traducatorii Septuagintei au citit evident eronat cuvntul
ebraic daqaru, au strapuns, din Zah. 12:10, ca
, au sarit de bucurie si astfel au redat
si n greaca. Numai cea de-a patra Evanghelie reda evenimentul strapungerii coastei lui Iisus
(Ioan 19:3137). Acest punct de similaritate ntre cele doua carti este o dovada indirecta ca
Apocalipsa a venit din aceeasi pana ca si Evanghelia lui Ioan. Desi scria n greaca, n mod vadit
el ignora versiunea Septuagintei n ambele cazuri si da o corecta traducere a textului ebraic.
Afirmatia din Apoc. 1:7 implica n mod clar ca cei responsabili de moartea lui Hristos vor fi
martori ai venirii Sale (vezi Dan. 12:2). n timpul judecatii Sale Iisus a avertizat pe liderii evrei
despre acest nfricosator eveniment (Mat. 26:64).
Boci. Literal, se vor taia cu referire la obiceiul antic prin care o persoana se autoflagela
ca semn al durerii. ntr-un sens figurat, ca aici, cuvntul vine ca o concentrare asupra durerii
mai degraba dect asupra actului de violenta fata de trup. Aici reflecta remuscarea celor
necredinciosi. (vezi Ier. 8:20).
Eu sunt. Gr. ego eimi (vezi Ioan 6:20).
8. Alfa si Omega. Prima si ultima litera a alfabetului grecesc, usor de comparat cu
expresia de la A la Z. Fraza exprima totalitatea, atotcuprinderea, cu acelasi nteles ca si n
Cel dinti si Cel de pe urma, nceputul si Sfrsitul (cap. 22:13). n acest caz vorbitorul este
Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, identificat n cap. 1:4 ca fiind
Dumnezeu Tatal (vezi comentariile respective).
n orice caz, n versetele 1118 expresia Alfa si Omega este n mod clar identificata
cu Hristos, Cel care se declara pe Sine ca fiind Cel dinti si Cel de pe urma. n cap. 22:13
expresia Alfa si Omega se refera la Hristos, acest fapt fiind evident din v. 16. Tatal si Fiul
mpartasesc aceste atribute atemporale. (vezi Note aditionale la Ioan 1).
nceputul si Sfrsitul. Indicatia textuala (vezi cap. 1:3) favorizeaza omiterea acestor
cuvinte aici si n v. 11, dar ramn pe deplin ntarite n cap. 22:13.
Cel ce este. Vezi v. 4.
Cel Atotputernic. Gr. pantokrator, conducator peste toate. Titlul revine des n
Apocalipsa (cap. 4:8; 11:17; 15:3; 16:7,14; 19:6,15; 21:22). n textul traducerii Septuaginta
pentru Osea 12:5 termenul pantokrator traduce ebraicul seba'oth , osti folosit n general cu
Yahveh ca o descriere a Vechiului Testament pentru Dumnezeu (vezi Vol. I, p. 173). Acest titlu
accentueaza omnipotenta lui Dumnezeu. Compara 1 Sam. 1:11; Isa. 1:9; Ier. 2:19; Amos
9:5).
9. Eu Ioan. Vezi sectiunea Autorul din Introducere.
Partas cu voi la necaz. n mod cert Ioan nu era singurul care suferea persecutia acelui
timp.

mparatie. Adica mparatia harului divin (vezi Mat. 4:17. n mparatia lui Dumnezeu
trebuie sa intram prin multe necazuri Faptele Ap. 14:22).
Rabdarea. Literal, a ramne sub. Aici cuvntul implica exercitiul de auto-control pentru
a ndura situatiile dificile cnd, prin abandonarea credintei, ar putea fi obtinuta eliberarea de
sub presiunea persecutiei. n Hristos, crestinii au puterea de a ramne sub Iisus. Vezi Rom.
2:7; Apoc. 14:12.
n Iisus. Rabdarea este un rezultat al relatiei vitale cu El.
Ma aflam. Sau am ajuns sa fiu, implicnd astfel faptul ca Patmosul nu era casa lui
permanenta, ci doar una de circumstanta, circumstanta prin care l gasim pe Ioan aici.
Patmos. O mica insula n Marea Egee, undeva la circa 90 km sud-vest de Efes. Are
dimensiunile de mai putin de 16 km pe directia nord-sud si aproape 10 km pe directia est-vest
n zona cea mai deschisa. Insula Patmos este stncoasa si stearpa. Linia de coasta neobisnuit
de fragmentata contine numeroase golfulete. Scriind la anul 70 d.Hr., Pliniu (Natural History iv.
12. 23) mentioneaza ca insula era folosita drept colonie de detentie, fapt ce explica afirmatia
lui Ioan ca era el partas la necaz. Apostolul a fost pe Patmos ca prizonier roman.
Undeva la doua secole mai trziu, Victorinus din Petau (mort 303 d.Hr.) declara despre
Apocalipsa: Cnd Ioan a spus aceste lucruri era n insula Patmos, condamnat la munca n
mine [latineste metallum] de catre cezarul Domitian (Commentary on the Apocalypse, on ch.
10:11; ANF, vol. 7, p. 353). Cuvntul latinesc metallum se poate referi si la cariera de piatra.
ntruct Patmosul putea avea cariere de piatra, si nu da nici o dovada ca ar fi avut mine,
prima varianta este probabil intentionata. Afirmatia lui Pliniu despre Patmos ca fiind o colonie
de detentie este cea a unui om informat contemporan cu Ioan, n timp ce cea a lui Victorinus,
desi plauzibila, trebuie vazuta ca o traditie.
Din pricina Cuvntului. Adica din cauza Cuvntului. Expresia greaca se opune ideii ca
Ioan se afla pe Patmos pentru a primi si a nregistra viziunile acordate lui (vezi v. 2). n
pasajul acesta expresia Cuvntul lui Dumnezeu si marturia lui [cu privire la] Iisus se refera
la marturia sa inspirata cu privire la Evanghelie timp de mai bine de o jumatate de secol.
Aceasta a fost unica hotarre motivanta din viata lui Ioan. n amarele zile ale persecutiei sub
Domitian marturia sa netematoare a devenit ocazia pentru condamnarea sa pe Patmos.
10. n Duhul. Literal, n duh, aici nsemnnd ntr-o stare de extaz. A pierdut din
vedere lucrurile de pe pamnt si atentia i-a fost atrasa doar de impresiile transmise lui de
Duhul Sfnt. Perceptia naturala, prin simturi, a facut loc pe deplin perceptiei spirituale.
Ziua Domnului. Gr. kuriake hemera. Diferite ncercari s-au facut pentru a explica aceasta
expresie, care apare doar aici n Scriptura. Unii interpreti au echivalat aceasta expresie cu
ziua Domnului folosita de profetii Vechiului Testament (vezi Ioel 2:11,31; Tef. 1:14; Mal.
4:5; cf. Faptele Ap. 2:20). Se poate considera ca, daca luam cuvintele n sinea lor,
interpretarea ar putea fi acesta. Cei care explica astfel scot n evidenta faptul ca Apocalipsa si
concentreaza atentia asupra marii zile finale a Domnului si a evenimentelor care duc la ea
(vezi Apoc. 1:1). n ziua Domnului eram n Duhul ar putea fi interpretata ca nsemnnd a fi
luat n viziune pna la capatul timpului pentru a fi martor al evenimentelor relationate cu ziua
Domnului.
Exista totusi motive pentru a respinge aceasta interpretare. n primul rnd, cnd expresia
ziua Domnului desemneaza clar marea zi a lui Dumnezeu, textul grecesc este ntotdeauna
hemera tou kuriou sau hemera kuriou (1 Cor. 5:5; 2 Cor. 1:14; 1 Tes. 5:2; 2 Petru 3:10). n al
doilea rnd, contextul (Apoc. 1:9,10) implica faptul ca expresia ziua Domnului se refera la
timpul cnd Ioan a vazut viziunea, mai degraba dect la subiectul viziunii. Astfel Ioan da
locatia, n ostrovul care se cheama Patmos (v. 9); motivul pentru care se afla acolo, din
pricina Cuvntului lui Dumnezeu (v. 9); si starea n care i-a fost data viziunea, n Duhul.
Toate aceste expresii au de-a face cu circumstantele sub care a fost data viziunea, si este logic
sa concluzionam ca si a patra face parte din aceeasi categorie, dndu-ne locatia temporala
specifica a Apocalipsei. Astfel concluzioneaza cei mai multi comentatori.
Desi unica n Scriptura, expresia kuriake hemera are o lunga istorie n greaca post-biblica.
Asemeni formei abreviate kuriake , ea este o expresie familiara parintilor bisericesti pentru
prima zi a saptamnii, n timp ce n greaca moderna kuriake este termenul uzual pentru
duminica. Echivalentul latin dominica dies, este o denumire comuna pentru aceeasi zi, si a
trecut n cteva limbi moderne ca spaniola, domingo, franceza, dimanche, ambii termeni
desemnnd duminica. Din acest motiv multi teologi au sustinut opinia ca n acest pasaj kuriake

hemera se refera la duminica, si ca Ioan nu doar a primit viziunea n acea zi, ci mai mult, a si

recunoscut-o ca fiind ziua Domnului, dupa ct se pare, motivul fiind acela ca n acea zi
Hristos a nviat din morti.
Exista deopotriva ratiuni negative si pozitive pentru a respinge aceasta interpretare. n
primul rnd este principiul recunoscut al metodei istorice, si anume ca o referire trebuie
interpretata numai n termenii unei dovezi care i este anterioara n timp sau contemporana si nu
prin date istorice provenind dintr-o perioada ulterioara. Acest principiu are o semnificatie
deosebita n problema studierii expresiei ziua Domnului asa cum apare n pasajul curent.
Desi aceasta expresie apare frecvent n scrierile parintilor bisericesti cu sensul de duminica,
prima marturie concludenta a unei astfel de folosiri nu apare pna n a doua parte a secolului
al II-lea n Evanghelia dupa Petru, apocrifa (9,12; ANF, vol. 9, p. 8), acolo unde ziua nvierii
lui Hristos este denumita ziua Domnului. Din moment ce acest document a fost scris
cu cel putin trei sferturi de veac dupa ce Ioan a scris Apocalipsa, nu poate fi prezentat
ca dovada ca expresia ziua Domnului n timpul lui Ioan se refera la duminica. Numeroase
exemple pot fi prezentate pentru a arata rapiditatea cu care cuvintele si schimba ntelesul. De
aceea sensul expresiei ziua Domnului din acest pasaj este mai corect determinat din referiri ale
Scripturii mai degraba dect din literatura ulterioara.
De partea pozitiva a problemei este faptul ca, desi Scriptura nu identifica nicaieri
duminica ca avnd vreo legatura religioasa cu Domnul, ea recunoaste repetat ca ziua a saptea,
Sabatul, este ziua speciala a Domnului. Dumnezeu a binecuvntat si a sfintit ziua a
saptea (vezi Gen. 2:3); El a declarat-o ca fiind un memorial al actului Sau de creatie (vezi
Exod. 20:11); El a numit-o cu deosebire ziua Mea sfnta (vezi Isa. 58:13); iar Iisus S-a
declarat pe Sine ca fiind Domn chiar si al Sabatului (vezi Marcu 2:28) n sensul ca, Domn
peste oameni, El era de asemenea Domn peste ceea ce fusese facut pentru om, Sabatul.
Astfel, cnd expresia ziua Domnului este interpretata n concordanta cu dovezile anterioare
sau contemporane timpului lui Ioan, se distinge clar ca nu poate fi dect o singura zi la care
poate face referire, iar aceasta este Sabatul zilei a saptea. Vezi 6T 128; AA 581.
Descoperirile arheologice au adus o lumina suplimentara asupra expresiei kuriake hemera.
Papirusuri si inscriptii din perioada imperiala a istoriei romane gasite n Egipt si Asia Mica
folosesc cuvntul kuriakos (forma masculina pentru kuriake) pentru trezoreria imperiala si
serviciul imperial. Este de nteles ntruct mparatul roman era adesea numit n greaca kurios,
domn, si prin urmare trezoreria si serviciul sau erau trezoreria domnului si serviciul
domnului. Astfel cuvntul kuriakos era familiar n limba oficialitatii romane pentru lucrurile ce
aveau legatura cu mparatul. O astfel de inscriptie vine tot att de timpuriu ca si anul 68 d.Hr.,
deci este clar faptul ca folosirea cuvntului kuriakos era curenta n timpul lui Ioan (vezi Adolf
Deissmann, Light From the Ancient East, p. 357361).
Pe aceeasi inscriptie apare o referinta la o zi numita n cinstea mparatesei Iulia, sau Livia
cum este mai cunoscuta.
Pe alte inscriptii, att din Egipt ct si din Asia Mica, termenul grecesc echivalent pentru
Augustus apare frecvent ca nume de zi. Evident acestea sunt referinte la zile speciale n
onoarea mparatului (vezi Deissmann, loc. cit.). Exista sugestii ca kuriake hemera, asa cum este
folosit de Ioan, se refera la o zi imperiala. Acest lucru pare ndoielnic oricum din doua motive.
n primul rnd, desi erau zile imperiale si cu toate ca expresia keriakos era folosita pentru alte
lucruri ce aveau legatura cu mparatul, nu fost gasita pna acum nici o situatie n care
cuvntul kuriake sa fie aplicat la o zi imperiala. Aceasta nu este o dovada finala, binenteles,
caci este un argument al tacerii. n orice caz, o a doua obiectie ce se poate ridica mpotriva
identificarii expresiei lui Ioan kuriake hemera ca o zi imperiala este practic hotartoare. Si
anume faptul ca deopotriva evreii, n primul secol (vezi Iosif Flavius War vii. 10. 1 [418, 419])
si crestinii, cel putin n secolul al II-lea (vezi Martyrdom of Polycarp 8), sunt cunoscuti cu
privire la faptul ca au refuzat sa l numeasca pe cezar kurios, domn. Devine dificil de crezut
deci ca Ioan s-ar fi referit la o zi imperiala ca fiind ziua Domnului, cu deosebire ntr-un timp
cnd fratietatea sa crestina era teribil persecutata pentru refuzul de a se nchina mparatului.
Pare mult mai plauzibil ca Ioan a ales expresia kuriake hemera pentru Sabat, ca un mijloc subtil
de a proclama faptul ca, asa cum mparatul avea zile speciale nchinate n onoarea sa, si
Domnul lui Ioan, pentru care el suferea acum, avea ziua Sa. Pentru o discutie asupra originii
pazirii duminicii si numirea ei ca ziua Domnului vezi Dan. 7:25. Vezi AA 581,582.

Ca sunetul unei trmbite. Comparatia cu trmbita indica intensitatea vocii.

11. Eu sunt Alfa. Vezi v. 8. n lumina versetelor 17 si 18 este clar ca n cazul de fata
aceste titluri se aplica n mod deosebit la Hristos. Oricum, indicatia textuala (vezi cap. 1:3)
ntareste omiterea cuvintelor Eu sunt Alfa si Omega, nceputul si Sfrsitul.
n versetele 410 Ioan adreseaza celor sapte Biserici propria sa afirmatie introductiva cu
privire la circumstantele n care a primit Apocalipsa. ncepnd cu v. 11, el prezinta autoritatea
lui Hristos asupra Apocalipsei. Este numai normal sa fie asa, caci aceasta este Descoperirea
lui Iisus Hristos (v. 1). Apocalipsa n sine ncepe cu v. 11.
Ce vezi. Comunicarea si perceptia vizuala domina Apocalipsa (vezi v. 2). Ioan a vazut
viziuni, scene panoramice n simbol, pe care le portretizeaza att de mult si cu o acuratete
att de mare pe ct i permite limbajul omenesc finit. Multe din aceste simboluri reprezinta
adevaruri care transcend cuvintele si experienta omului. n anumite momente apostolul se
regaseste pe sine ducnd lipsa de cuvinte care sa descrie pe deplin ceea ce vede, spre
exemplu cnd contempla tronul lui Dumnezeu (vezi cap. 4:3,6). Cu toate acestea, pe tot
parcursul Apocalipsei grandoarea modului lui Dumnezeu de raportare fata de universul Sau,
intensitatea marii lupte dintre Hristos si Satana si slava victoriei finale sunt descrise aici mult
mai n detaliu si mai maret dect oriunde altundeva n Scriptura.
Carte. Gr. biblion, un sul, cea mai comuna forma de carte n timpul lui Ioan. Vezi Vol. V,
p. 113.
Celor sapte Biserici. Ordinea n care aceste biserici sunt aranjate att aici ct si n
cap. 2 si 3 reprezinta o succesiune de locuri geografice pe care un sol, purtnd o epistola
plecata din Patmos, ar fi trebuit sa o strabata pentru a ajunge n aceste sapte cetati ale
provinciei Asia. Pentru o discutie suplimentara asupra pozitionarii geografice a celor sapte
biserici vezi Calatoriile lui Pavel. Pentru o discutie suplimentara cu privire la numele fiecarei
biserici vezi solia individuala adresata fiecareia dintre ele n cap. 2 si 3.
Cele sapte biserici sunt primele ntr-o serie de prezente ale numarului sapte n
Apocalipsa. Astfel sunt sapte duhuri (v. 4), sapte sfesnice (v. 12), sapte stele (v. 16),
sapte lampi de foc (cap. 4:5), o carte cu sapte peceti (cap. 5:1), cele sapte coarne si
cei sapte ochi ai Mielului (cap. 5:6), sapte ngeri cu sapte trmbite (cap. 8:2), sapte
tunete (cap. 10:4), un balaur cu sapte capete si sapte coroane (cap. 12:3), o fiara cu
sapte capete (cap. 13:1), sapte ngeri avnd sapte potire ce contin ultimele sapte
plagi (cap. 15:1,7), si fiara cu cele sapte capete, despre care se spune si ca sunt
sapte munti si sapte mparati (cap. 17:3,9,10). Aceasta folosire repetata a numarului
sapte cu referire la att de multe simboluri diferite implica faptul ca si acesta, de asemenea,
trebuie nteles ntr-un sens simbolic. Pe tot parcursul Scripturii numarul sapte, atunci cnd
este folosit simbolic, este n general nteles ca indicnd totalitatea, desavrsirea.
Aplicat deci la cele sapte Biserici acest numar poate fi vazut ca avnd un scop specific. Ca
n Asia erau mai mult dect sapte biserici este clar din faptul ca doua alte biserici din acea
regiune, cele din Colose si Hierapolis (Ierapole), sunt mentionate n Noul Testament. (vezi Col.
1:2; 4:13). De aceea este rezonabil sa concluzionam ca Domnul a ales cele sapte Biserici
numite aici pentru ca erau tipice conditiei bisericii ca ntreg att n vremurile apostolice dar si
de-a lungul erei crestine (cf. AA 583,585).
Soliile catre cele sapte Biserici s-au aplicat conditiilor bisericii din zilele lui Ioan. Daca nu
ar fi fost asa, aceste solii ar fi nvaluit n mister si descurajat pe crestinii bisericilor din Asia ce
ar fi trebuit sa le citeasca (vezi Apoc. 1:3). Ioan s-ar fi dovedit a fi un profet mincinos daca
soliile adresate de el catre bisericile sale nu ar fi descoperit adevarata situatie a acelor
comunitati si nu ar fi fost potrivite nevoilor lor spirituale. Aceste solii au fost trimise ntr-o
vreme cnd crestinii din Asia sufereau un mare necaz, iar ferma mustrare, mngierea
reasiguratoare si glorioasa fagaduinta trebuie sa fi fost destinate mplinirii acelor nevoi (vezi
AA 578588). Acceptnd si lund aminte la aceste solii, bisericile crestine din Asia urmau sa
fie pregatite spiritual pentru a ntelege drama marii lupte descrise n cealalta parte a
Apocalipsei, si pentru a mentine o nepieritoare speranta n triumful final al lui Hristos si al
bisericii Sale.
Desi diferitele solii catre cele sapte Biserici trebuie sa se fi aplicat n primul rnd bisericilor
din Asia din chiar vremea lui Ioan, ele erau relevante si pentru istoria viitoare a bisericii. Un
studiu al istoriei descopera ca aceste solii sunt ntr-adevar aplicabile ntr-un mod deosebit
pentru sapte perioade de timp ce acopera ntreaga istorie a bisericii.
ntruct numarul sapte implica totalitatea, asa cum s-a spus mai sus, apare rezonabil de

asemenea sa ntelegem aceste solii, ntr-un anumit sens, ca descriind starea ntregii biserici n
orice timp al istoriei, caci fara ndoiala fiecare comunitate individuala de-a lungul istoriei
crestine si poate gasi caracteristicile si nevoile descrise ntr-una sau mai multe dintre aceste
solii. Ca atare se poate spune despre ele ca au o aplicatie universala, adaugata aplicatiei din
timpul lui Ioan, si o aplicatie istorica n perioade succesive. Un autor crestin scria undeva n jurul
anului 200 d.Hr. ca Ioan scrie celor sapte biserici, totusi el vorbeste tuturor (textul latinesc n
S. P. Tregelles, ed., Canon Muratorianus, p. 19). Desi, spre exemplu, solia catre biserica
Laodicea este cu cu particularitate potrivita bisericii de astazi, soliile catre celelalte biserici
contin de asemenea cuvinte pe care aceasta le poate gasi drept folositoare (vezi 5T
368,481,538,612; 8T 98,99).
12. Sa vad glasul. Adica sa vada cine vorbeste.
Sfesnice. Gr. luchnia, sfesnice. Lumnarea, n forma ei familiara moderna nu era
folosita n vremurile antice. Lampile aveau de obicei forma unui vas nu foarte adncit, n care
se punea ulei si se introducea un fitil. Ca atare sfesnicele pe care le-a vazut Ioan erau
evident niste suporti ce sustineau aceste lampi.
n v. 20 aceste sfesnice sunt declarate ca reprezentnd sapte Biserici, si astfel ntreaga
biserica (vezi v. 11). Faptul ca sunt din aur ar putea implica pretuirea bisericii n ochii lui
Dumnezeu. Ioan l vede pe Hristos mergnd n mijlocul acestora (v. 1318), indicnd astfel
prezenta Sa permanenta alaturi de biserica Sa (vezi Mat. 28:20; cf. Col. 1:18).
Referinta aceasta la cele sapte sfesnice de aur aduce aminte de cele sapte brate ale
sfesnicului din Sfnta sanctuarului de pe pamnt (vezi Exod. 25:3137). n orice caz este
evident ca difera fizic de sfesnicul cu sapte brate din vremurile Vechiului Testament, caci Ioan
L-a vazut pe Hristos mergnd printre ele (vezi Apoc. 1:13; 2:1). Despre aceste sapte
sfesnice se specifica ca reprezinta bisericile de pe pamnt, si de aceea nu trebuie privite ca
modelul ceresc al candelabrului cu sapte brate din sanctuarul pamntesc din vechime.
13. Fiul omului. Gr. huios anthropou. Termenul grecesc este prezent aici fara articol
hotart. Este o traducere corecta a aramaicului kebar 'enash (vezi Dan. 7:13) si pare a avea aici
un sens foarte apropiat de cel al aceleiasi expresii kebar 'enash din Daniel. Ceea ce s-a spus n
comentariul la kebar 'enash (Dan. 7:13) s-ar aplica deci si pentru acest huios anthropou. Este un
lucru cert din Apoc. 1:11,18 ca Cel la care se face astfel referire ca si n Dan. 7:13 este
Hristos. n timp ce titlul Fiul omului, cu articolul hotart, este folosit pentru Hristos de mai
bine de 80 de ori n Noul Testament, expresia Fiu al omului, fara articol hotart, este folosit
pentru El n greaca Noului Testament n doar alte doua ocazii (Apoc. 14:14, n care este o clara
aluzie la Dan. 7:13; si Ioan 5:27, unde natura umana a lui Iisus este accentuata).
Aplicnd acelasi principiu ca si cu kebar 'enash (vezi Dan. 7:13), gasim ca aici Ioan l
contempla pe Hristos n viziune pentru prima data. Cine este aceasta fiinta ncntatoare? Are o
forma, nu de nger sau de alta fiinta celesta, ci de om. Este n forma umana, totusi de o
stralucire orbitoare.
Desi Ioan a scris Apocalipsa n greaca, modul sau de exprimare este adesea cel nativ,
aramaic (limba evreilor n vremurile Noului Testament), mai degraba dect grec. Acest lucru
este adevarat n cazul unora dintre expresiile sale idiomatice, si este posibil ca huios anthropou,
literal, [un] fiu de om sa fie unul dintre acestea.
Daca este asa, un fiu de om ar nsemna simplu o fiinta umana, un om (vezi Dan
7:13). n acelasi fel, fiii nvierii (Luca 20:36) sunt simple persoane nviate, iar fiii mparatiei
(Mat. 8:12) sunt oameni demni de mparatie. n acelasi fel fiii veacului acestuia (Luca 16:8)
sunt cei ce traiesc pentru aceasta lume, iar copii ai mniei (Efes. 2:3) sunt cei ce merita
pedeapsa pentru faptele lor rele.
Cnd Hristosul slavit S-a descoperit lui Ioan n splendoarea Sa celesta, i-a aparut totusi n
forma unei fiinte umane. Desi Hristos a fost pre-existent din vesnicie ca a doua persoana a
Dumnezeirii, si ramne asa ntotdeauna, asumarea omenescului este facuta pentru toata
vesnicia ce va veni (vezi Vol. V, p. 917919). Ce mngiere sa stim ca Domnul nostru naltat,
slavit, este nca fratele nostru n vietuirea omeneasca, si n acelasi timp, Dumnezeu! Pentru o
discutie suplimentara asupra acestui pasaj vezi tratarea n Problems in Bible Translation, p.
241243.
Pna la picioare. O haina lunga este simbol al demnitatii.
14. Albe ca lna alba. Ioan si gaseste cu greu cuvinte care sa dea o descriere ct mai
apropiata a celor vazute n viziune. La prima vizualizare a parului Celui ce i-a aparut n viziune,
albul lnii i vine n minte. Dar imediat ce scrie aceasta se gndeste la ceva si mai alb, zapada,

si o adauga pentru o descriere ct mai exacta. Probabil ca si descrierea din Dan. 7:9 i vine n
minte.
Para focului. Adica un foc arzator, accentund stralucirea nfatisarii Sale si
patrunderea privirii Sale.

15. Arama aprinsa. Gr. chalkolibanos, o substanta a carei identitate este nesigura. Era
probabil un metal asemeni aurului, arznd si radiant. Arama din Biblie era de fapt bronz (vezi
Exod. 25:3).
Arsa. Adica arama parea ca arsa ntr-un cuptor. Picioarele aratau asemeni unei arame
supuse unei intense calduri.
Ape mari. n zilele lui Ioan zbuciumul marii si urletul tunetului erau printre cele mai
puternice si mai patrunzatoare sunete cunoscute de om. n esenta si maiestatea lor acestea
sunt nca nentrecute ca simboluri pentru vocea Creatorului.
16. Mna dreapta. Aici mna lui Dumnezeu reprezinta puterea Sa de sustinere.
Sapte stele. Acest simbol reprezinta ngerii, sau solii trimisi celor sapte Biserici (vezi v.
20).
Iesea. Forma verbului n greaca implica actiune continua puterea lui Hristos este
continuu la lucru.
Sabie ascutita cu doua taisuri. Gr.romphaia distomos, literal sabie cu doua guri
ascutisuri. Romphaia era o sabie mare, grea, de folosit cu doua mini. Este acelasi cuvnt
folosit n Septuaginta pentru sabia pe care Dumnezeu a pus-o la intrarea n Eden (vezi Gen.
3:24) si pentru sabia lui Goliat (1 Sam. 17:51).
Expresia literal sabie cu doua guri ascutisuri este evident derivata din folosirea ei n
limbajul semit, desi apare si n greaca foarte timpuriu, undeva n secolul al V-lea .Hr. n
piesele lui Euripide. Este gasita chiar mai timpuriu n Vechiul Testament, acolo unde
echivalentul ei n ebraica este pi chereb , ascutisul gura sabiei (vezi Gen. 34:26; 2 Sam.
15:14). Astfel, n descrierea ntmplarii lui Ehud, autorul cartii Judecatorii scrie literal Ehud sia facut o sabie cu doua taisuri guri (vezi Jud. 3:16). Similar, n Prov. 5:4 se spune chereb
pioth, o sabie cu doua taisuri guri. Aceasta interesanta figura de stil poate fi derivata fie din
gndul ca sabia unui om nimiceste, devoreaza dusmanii (vezi 2 Sam. 11:25; Isa. 1:20; Ier.
2:30) taisul fiind gura ei fie din forma anumitor sabii antice ale caror mnere aveau forma
unui cap de animal, cu lama iesind din gura acestuia.
Ioan repeta simbolul n cap. 2:12,16; 19:15,21, unde, n sensul iesirii sabiei din gura lui
Hristos, aceasta este vazuta ca un instrument al pedepsei divine. Pare cel mai probabil si aici
sa fie nteles ca avnd acelasi sens, ca un simbol al autoritatii lui Hristos de a judeca si n mod
special al puterii Sale de a executa judecata. Faptul ca sabia are doua taisuri, alaturi de
mentiunea ca este ascutita, ar putea implica patrunderea deciziilor Sale si eficacitatea actelor
Sale de judecata.
Ca soarele. Soarele este cea mai stralucitoare lumina cunoscuta n mod curent de catre
om.
17. Ca mort. Primul efect asupra celor carora li se acordau astfel de viziuni, n care o
fiinta divina este nfatisata n slava cerurilor, era acela de a-i lipsi de puterile fizice obisnuite
(vezi Ezec. 1:28; Ezec. 3:23; Dan. 8:17; Dan. 10:710; Faptele Ap. 9:4; cf. Isa. 1:5).
Compara cu experienta lui Daniel (vezi cap. 10:710). O persoana astfel onorata era pe deplin
cucerita de un simtamnt al propriei sale slabiciuni si nimicniciei. Pentru o discutie asupra
starii fizice a profetului aflat n viziune vezi F. D. Nichol, Ellen G. White and Her Critics, p. 51
61. Pentru ocazii ale reactiilor emotionale ale lui Ioan fata de cele vazute n viziune vezi Apoc.
5:4; Apoc. 17:6. Pentru doua ocazii cnd Ioan cade la picioarele ngerului n nchinare vezi
cap. 19:10; 22:8.
Nu te teme. Dupa pierderea puterii naturale, un profet era ntarit supranatural, n
general prin atingerea minii (vezi Ezec. 2:1,2; 3:24; Dan. 8:18; 10:812,19; cf. Isa. 6:6,7).
Adesea un vizitator ceresc exprima porunca Nu te teme! pentru a nlatura temerile ce apar
natural n inima omeneasca atunci cnd are loc o confruntare cu o astfel de fiinta (vezi Jud.
6:22,23; Jud. 13:2022; Mat. 28:5; Luca 1:13,30; 2:10).
Cel dinti si cel de pe urma. Vezi v. 8. Expresia folosita aici este n mod evident
citata din Isa. 44:6, si este o directa traducere a textului ebraic, nu o citare din Septuaginta ca

n v. 8.

18. Cel viu. Gr. ho zon, viul provenind evident din termenul familiar al Vechiului
Testament 'El chai, Dumnezeul cel viu (Ios. 3:10; etc.). Forma verbului folosita aici implica
o viata continua si constanta. Aceasta declaratie apare n mod deosebit plina de sens n lumina
faptului ca El spune mai departe am fost mort. n Hristos este viata, autentica, nemprumutata,
nederivata (DA 530). n El era viata; si viata era lumina oamenilor (vezi Ioan 1:4).
Am fost mort. Literal, am devenit mort, o referinta la rastignire. Aici este o clara
indicatie ca Cel ce i-a aparut lui Ioan n viziune a fost Hristos.
Sunt viu. Gr. zon eimi, traiesc, adica am o continua viata, o viata care nu are sfrsit, o
viata care se perpetueaza pe sine (vezi Vol. V, p. 917919; vezi Ioan 5:26). n ciuda mortii
suferite pentru neamul omenesc, Hristos continua sa fie Cel viu, caci El este Dumnezeu.
Divinitatea lui Hristos este asigurarea credinciosului cu privire la viata vesnica (DA 530). Vezi
Apoc. 1:5. Cuvntul eimi, Eu sunt implica o continua existenta si sta ntr-un contrast izbitor
cu egenomen, am fost [literal, am devenit] mort.
n vecii vecilor. Vezi v. 6.
Cheile. Cheile sunt un simbol al puterii si autoritatii. Compara cu Mat. 16:19; cf. Luca
11:52.
Mortii. Gr. hades, locuinta mortilor, mormntul (vezi Mat. 11:23). nvierea lui Hristos
este asigurarea ca cel neprihanit se va ridica la nviere, n ziua de apoi (Ioan 11:24) pentru o
viata vesnica (vezi Ioan 11:25; Apoc. 1:5).
19. Scrie. O repetare a poruncii din v. 11.
Le-ai vazut. Adica tot ceea ce s-a vazut n viziune pna acum (vs. 1018).
Lucrurile care sunt. Sunt pareri care sustin ca aceasta expresie descrie situatia
istorica prezenta, cu deosebire asupra lucrurilor privitoare la biserica. Sustinatorii acestei opinii
considera, n contrast cu lucrurile pe care le-ai vazut viziunea lui Hristos (vs. 1018)
lucrurile care sunt si cele care au sa fie dupa ele, ca referindu-se la actualele evenimente
istorice, prezentate simbolic.
Altii sustin ca aceste propozitii lucrurile pe care le-ai vazut lucrurile care sunt si cele care au
sa fie dupa ele, se refera simplu la lucrurile vazute de Ioan n viziune, ce vedea si ceea ce era
nca n viitor (cf. v. 11).
20. Taina. Gr. musterion, un secret, un mister dintr-un cuvnt nsemnnd unul care a
fost initiat (vezi Rom. 11:25). n folosinta crestinilor timpurii termenul taina nu nsemna
ceva ce nu putea fi nteles, asa cum este azi, ci ceva ce putea fi nteles numai de catre cei
initiati, adica de catre cei care au dreptul de a cunoaste. Astfel Hristos le-a spus ucenicilor Sai
ca lor li s-a dat sa cunoasca tainele mparatiei cerurilor, si nu multimilor (vezi Mat. 13:11).
Pavel vorbeste despre nviere ca despre o taina (1 Cor. 15:51), si adesea se refera astfel
chiar la Planul de mntuire n sine (vezi Rom. 16:25,26).
Temelia ebraica a acestei expresii apare ntr-un pasaj din Manualul de Disciplina provenit
din manuscrisele de la Marea Moarta (vezi Vol. V, p. 91, 92) care vorbeste despre mntuire:
Lumina din inima mea patrunde taina ce va sa fie (1QS xi. 3; in Millar Burrows, The Dead
Sea Scrolls, p. 387). Termenul taina apare repetat n acelasi document. Expresia era de
asemenea comuna n religiile pagne ale misterelor.
Aici termenul taina este folosit cu privire la cele sapte stele, un simbol neexplicat pna
acum. Dar acum acest simbol este etichetat ca fiind o taina n lumina faptului ca
interpretarea sa este aproape de a fi facuta cunoscuta. Astfel n cartea Apocalipsa o taina
este un simbol criptic aproape de a fi explicat celor ce pazesc (vezi v. 3) lucrurile descoperite
n aceasta carte (cf. cap. 17:7,9), sau o taina pe care Dumnezeu doreste sa le-o faca
cunoscuta. Simbolurile din Apocalipsa mai sunt descrise si ca minuni (vezi cap. 12:1) si semne
(cap. 15:1).
Sapte stele. Vezi vs. 11,16. Versetul acesta este o punte ntre versetele 1219 si soliile
din capitolele 2 si 3. El explica simbolurile versetelor 12,16 si pregateste calea pentru soliile
Bisericilor individuale.
ngeri. Gr.aggeloi, literal, trimisi, indiferent daca sunt ceresti sau umani. Aggeloi se
aplica fiintelor umane n Mat. 11:10; Marcu 1:2; Luca 7:24,27; 9:52; cf. 2 Cor. 12:7. S-a
sugerat ca ngerii celor sapte Biserici sunt respectiv prezbiterii lor, supraveghetorii lor n
timpul lui Ioan, iar Domnul adresa soliile catre ei pentru a le transmite comunitatilor

respective. n orice caz, cu exceptia ngerilor celor sapte Biserici, cuvntul aggeloi nu se
refera niciodata la fiinte umane n cele 75 de ocazii cnd Ioan l foloseste n Apocalipsa. Nu
este sigur din context daca acest lucru se ntmpla si aici. Oricum ar parea improbabil ca
Dumnezeu sa trimita soliile unor ngeri literali prin Ioan, de aceea identificarea acestor ngeri
cu liderii Bisericilor este de preferat (cf. GW 13,14; AA 586).
Sapte sfesnice. Vezi v. 12.
Sapte Biserici. Vezi vs. 4,11.