Ministerul Educației Naționale

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Centrul Universitar Nord Baia Mare
Facultatea de Litere
Domeniul Teologie Ortodoxă Pastorală

Decalogul: Poruncile 4-6

Ieșire XX, 8-13

-Lucrare de Seminar-

Coordonator: Student:
Lect. Univ. Dr. Eusebiu Borca Lucaciu Aurel

Baia Mare
2019
 Cuprins

I. Introducere ............................................................................................ 2
II. Poruncile 4-6 ......................................................................................... 3
III. Concluzii ............................................................................................... 6
Bibliografie ................................................................................................. 7

1
 I. Introducere

Decalogul sau Cele 10 Porunci, pentru creștini, semnifică o veche și pretențioasă

comoară de învățături morale. Termenul decalog s-a format prin compunere, de la termenii
grecești¸ deka, care înseamnă zece, respectiv, logos, care înseamnă cuvânt. Acestea sunt un
grup de 10 norme etice adresate individului, cu scop de a fi respectate/ ținute prin prevederile
din Alianța dintre Dumnezeu și om. Decalogul se referă în relația omului cu Dumnezeu
(primele 3 porunci), respectiv, relația omului, cu aproapele său (celelalte 7 porunci)1.
Aceste porunci au fost trimise poporului evreu prin Moise, de către Dumnezeu, pe
Muntele Sinai, în timpul călătoriei lor prin pustie, după ieșirea de sub robia egipetană 2. Prin
cele zece porunci, Dumnezeu, dă o lege ce reprezintă o cale de rezolvare a problemelor
principale ale omului 3.
Prin respectarea celor 10 porunci, putem să spunem că o să fim creștini adevărați,
creștini legalizați. Sinonimul pentru poruncă, este legea. Aceste legi au fost date spre
îndreptare, dar și pentru cinstire. Chiar și în zilele noastre, aceste legi, mai ales în creștinism,
își au un loc însemnat.
S-a spus că Decalogul, pe de altă parte, oglindeşte legea firească de care omul ia
cunoştinţă pe calea raţiunii, date lui de Dumnezeu. În acest înţeles scrie Sfântul Apostol Pavel
în epistola sa către Romani: „Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii,
aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin
mărturia cunoştinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi apără” (Romani II,
14-15).
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel arată că legile Decalogului după cuprins sunt mai
vechi decât epoca lui Moise, întrucât ele sunt întemeiate pe firea omenească şi pe aspiraţiile
ei cele mai înalte şi nu pe relaţiile variabile, pe împrejurări trecătoare sau pe felurite trepte de
cultură şi civilizaţie, la care omul poate ajunge. Poruncile Decalogului pot fi definite pe scurt
drept „prima et comunia praecepta legis naturae”.4

1
Alin Tat și Sorin Marțian – Dicționar teologic creștin, pentru liceu – Editura Dacia, 2008, Cluj-Napoca, p.
46;
2
Pr. Cristian Boloș și Diac. Gabriel Gorgan – Dicționar teologic-ortodox – Editura Dacia, 2006, Cluj-
Napoca, p. 50;
3
Ioan Stancu - Mic dicționar explicativ al Vechiului Testament - Editura Cartea Românească, București,
2018, p. 79;
4
Origen – Omilii, comentarii şi adnotări la Exod - Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 239;

2
 II. Poruncile 4-6

În acest capitol, urmează să facem o descriere a poruncilor 4, 5 și 6.

Porunca a IV-a: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile
şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului
tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici
slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne
la tine, că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-
însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a
sfinţit-o” (Ieşire. 20, 8-11).
Obiectul principal al poruncii a 4-a este munca, pentru că aceasta este foarte
importantă în viața omului. Această reprezintă o datorie unul față de celălalt. Până în zilele
noastre nu a fost o asemenea legiferație, care să justifice așa de bine, atât de umanitar, dreptul
la odihnă, asemeni Decalogului 5.
Prin această poruncă, trebuie să înțelegem că ziua de odihnă săptămânală trebuie
dedicată lui Dumnezeu. Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în zi de duminică,
această zi, a devenit pentru creștini ziua de cinstire a lui Dumnezeu. Această poruncă este
încadrată în primele patru porunci, pentru că ne arată cum să-L cinstim pe Dumnezeu. La
poporul evreu, această zi era sâmbăta, în amintirea eliberării sale din robia Egiptului. Această
zi era una a bucuriei, fericirii totale, depline, definitive, pe care Dumnezeu a promis-o pentru
timpurile mesianice.
Thomas Romer spune că Decalogul figurează în două locuri în cadrul Pentateuhului,
respectiv a Torei. Așadar, În Vechiul Testament, atât la Ieșire 20, cât și la Deuteronom 5, se
prezintă în două versiuni: pentru textul de la Ieșire, versiune sacerdotală, respectiv pentru cel
din Deuteronom, versiunea laică. Diferența principală dintre aceste două versiuni, este chiar
textul care face referire la ziua odihnei. Conform preoților, ziua de sabat, aduce aminte de
ritmul creației, pentru că Dumnezeu, în cea de-a 7-a zi, s-a odihnit. Pentru scriitorii laici,
sabatul este socotit cu poporul evreu când se afla sub robia egipteană, timp în care, israeliții
nu aveau voie la odihnă 6.

5
Ibidem.;
6
Thomas Romer – Moise, omul care l-a întâlnit pe Dumnezeu – traducere de Vasile Savin, Editura Univers,
București, 2007, p. 46;

3
 Porunca a V-a este: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să
trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” (leșire 20, 12).
Porunca a V-a, acordă o atenție deosebită, față de părinți 7. Suntem datori să ne
cistim părinții, care prin darul lui Dumnezeu, ne-au adus pe lume și ne poartă de grijă.
Dumnezeu îi binecuvintează pe cei care-și cinstesc părinții.
Dintre oameni, mai întâi trebuie iubiți părinții, care ne-au născut și ne-au crescut și, ca
atare, după Dumnezeu, sunt binefăcătorii noștri cei mai mari, în viața pământească. Din
această pricina, cele șase porunci dumnezeiești, care vorbesc despre datoriile sau dragostea
față de oameni, încep cu porunca de a cinsti părinții. A-i iubi, adică a le dori și face tot binele
cu putință. Iubirea față de părinți este și o poruncă a firii; de aceea o și găsim la toate
popoarele, chiar și la toate viețuitoarele, oricât de sălbatice ar fi ele.
A asculta de ei: „Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu
dreptate” (Efeseni 6, 1). Sau în alt loc: „Fiule, păzește povața tatălui tău și nu lepăda
îndemnul maicii tale” (Pilde 6, 20).
Părintele Usca spune că „suntem datori să aducem cinstire părinţilor noştri trupeşti şi
sufleteşti. Încalcă porunca mai ales cei ce se împotrivesc învăţătorilor rânduiţi de Hristos în
Biserica Sa” 8. Cu privire la această poruncă, el folosește un advertisment de la Clement
Alexandrinul, care spune: „Nu te lăsa condus de porniri lipsite de judecată şi nici nu te lua după
deprinderile cele din lume” 9.
Pilda în privința aceasta este însuși Mântuitorul Hristos, când, răstignit pe Cruce, a
încredințat pe sfânta Sa Maică ucenicului Său prea iubit, Ioan, ca să aiba grijă de ea (Ioan 19,
26-27). A ne ruga lui Dumnezeu pentru ajutorarea lor, când sunt în viață, iar după moarte,
pentru odihna sufletelor lor, împlinindu-le voința cea din urmă și păstrându-le frumoasa
amintire.

Porunca a VI-aeste: „Să nu ucizi” (Ieșire 20, 13).

Porunca a 6-a ne prezintă datoria noastră, care este iubirea și ocrotirea vieții, acesta
fiind darul cel mai de preț pe care ni L-a dat Dumnezeu. Nu avem dreptul să luăm viața
nimănui, indiferent ce rău ne-a făcut. Doar Dumnezeu poate hotărî când va sosi ceasul morții
fiecăruia.

7
Ioan Stancu, cf. op. cit., p. 79;
8
Preot Ioan Sorin Uscă - Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți, II Ieșire - Editura Christiana,
București, 2002, p. 100;
9
Clement Alexandrinul, Stromate, III, 97, 3; apud. Preot Ioan Sorin Usca, cf. op. cit., p. 100;

4
 Sunt două feluri de ucidere: trupească și sufletească. Uciderea trupească înseamnă
ridicarea vieții aproapelui cu orice fel de armă, sau lovirea și rănirea lui, care-i aduc mai
târziu moartea.
Tot ucidere a aproapelui înseamnă: istovirea lui printr-o muncă ce-i întrece puterile
trupești și astfel îi grabește sfârșitul; purtarea cu asprime față de el, ceea ce-l amărăște și, de
asemenea, îi poate scurta viața; lăsarea lui să moară de foame, fie că nu i se dau cele
trebuincioase traiului, fie că nu i se dă putință să și le castige singur; orice faptă care-i
primejduiește și nimicește viața; ucidere înseamnă și avortul, cu buna știinta și voie.
Viața am primit-o de la Dumnezeu, El este Singurul în drept să o ia. De aici rezultă
faptul că, o astfel de încetare a vieții este oprită, de aceea nu avem voie să luăm viața
aproapelui nostru, precum și propria noastră viață 10. Conform Sfântul Evanghelist Matei, cea
mai grea, este uciderea sufletească: „ Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-
l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena”
(Matei 10, 28).
Clement Alexandrinul spunea despre uciderea Bisericii, de către eretici, zicând astfel:
„Cel ce vrea să nimicească învăţătura cea adevărată despre Dumnezeu şi despre veşnicia Lui, ca
să pună în locul ei minciuna, spunând fie că universul este fără pronie, fie că lumea este necreată,
fie că sunt minciuni temeiurile adevăratei învăţături, acela este cel mai mare criminal” 11. Ucigașii
despre care vorbește Clement Alexandrinul sunt ereticii, aceștia căutând să distrugă și despartă pe
credincioși de Biserică, asemenea sinucigașilor, aceștia alegându-și osândă veșnică, precum spune
Părintele Usca 12.

10
Ioan Sorin Usca, cf. op. cit., p. 100;
11
Clement Alexandrinul, Stromate, VI, 147, 2; apud. Preot Ioan Sorin Usca, cf. op. cit., p. 100;
12
Preot Ioan Sorin Usca, cf. op. cit., p. 100;

5
 III. Concluzii

În cuprinsul lucrării, după cum am menționat mai sus, am vorbit despre Decalog. În
partea introductivă am încercat să expun câteva cuvinte despre ce este acest Decalog.
Cuvântul decalog, precum am menționat mai sus, este format din două cuvinte de origine
grecească, deka, care înseamnă zece, și logos, care înseamnă cuvânt. Normal, fără a compune
acești doi termeni, s-ar traduce prin sintagma zece cuvinte. În aceste 10 porunci, Dumnezeu,
trimite prin slujitorul său Moise, poporului israelit, o metodă spre a rezolva probelmele cu
care se confruntau cei din poporul ales.
În următorul capitol, am prezentat pe scurt, însemnătatea poruncilor 4, 5 și 6. Porunca
a 4-a este vorba despre ziua odihnei, ziua în care îl cinstim pe Dumnezeu. Porunca a 5-a ne
vorbește despre cinstirea părinților, care sunt cei mai apropiați semeni ai noștri. Porunca a 6-a
ne transmite și ne învață să nu ne atingem de viața noastră, dar nici de viața unui seamăn.
Concluzia generală a acestei lucrări este faptul că noi trebuie să împlinim aceste
porunci pentru a putea ajunge pe calea cea dreaptă, care duce spre mântuire.

6
 Bibliografie

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea și

cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, București, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2014.
2. BOLOȘ, Cristian, Pr. și GORGAN Gabriel, Diac. – Dicționar
teologic-ortodox – Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006.
3. ORIGEN - Omilii, comentarii și adnotări la Exod - Editura
Polirom, Iași, 2006.
4. ROMER Thomas– Moise, omul care l-a întâlnit pe Dumnezeu –
traducere de Vasile Savin, Editura Univers, București, 2007.
5. STANCU Ioan, Pr. - Mic dicționar explicativ al Vechiului
Testament - Editura Cartea Românească, București, 2018.
6. TAT Alin și MARȚIAN Sorin – Dicționar teologic creștin,
pentru liceu – Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008.
7. USCA Ioan Sorin, Pr. - Vechiul Testament în tâlcuire Sfinților
Părinți. Ieșirea, II - Editura Christiana, București, 2002.