Universitatea Craiova

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie Pastorală

Lucrare de seminar

Pr.prof.dr Picu Ocoleanu Student: Ceaușescu Marius Adelin

Decembrie 2022
 Universitatea Craiova
Facultatea de Teologie Ortodoxă

Poruncile divine și semnificația lor

soteriologică la Tertulian

Decalogul sau Legea lui Moise

Pr.prof.dr Picu Ocoleanu Student: Ceaușescu Marius Adelin

Decembrie 2022
 Cuprins

1.Poruncile divine. Un îndemn spre îndreptare...............................3

2.Tertulian, marele apologet..............................................................5
3.Semnificația soteriologică a poruncilor divine în viziunea lui
Tertulian..............................................................................................6
4.Concluzii...........................................................................................6
1. Poruncile divine. Un îndemn spre mântuire

„Protecția și încrederea pe care omul le trăiește pe calea împărtășirii din poruncile

lui Dumnezeu și a împlinirii lor au aceeași sursă ca și bucuria participării la marea
liturghie divină: experiența adevărului dumnezeiesc.”¹
Încă din primele cărți ale Vechiului Testament, observăm existența poruncilor
divine, atât ca îndemn spre conlucrarea cu Dumnezeu(Facere 1, 28), cât și ca îndemn
spre siguranța noastră(Facere 2, 16-17- porunca față de fructul interzis). Însă întreaga
Scriptură cuprinde porunci dumnezeiești cu scopul primordial de îndreptare a omului,
cu atât mai mult cu cât după căderea acestuia din starea sa paradisiacă, prezența lui
Dumnezeu în rândurile oamenilor, cu atât mai mult în poporul sfânt, s-a manifestat prin
porunci divine transmise prin mediatorii sfinți ai vremurilor precedente(profeți). Fiecare
poruncă transmisă în decursul Vechiului Testament a avut un caracter diferit, atât
personal(Facere 19, 12-13- Scăparea lui Lot din Sodoma), individual, însă cu scop
general(Facere 12, 1-2- Chemarea lui Avraam ca tată al națiunilor), umanitar(Facere 6,
13-22- arca lui Noe și curățarea pământului prin apă), precum și caracter mesianic
pentru pregătirea poporului ales pentru venirea Mântuitorului(Ieșire 3, 7-18-Chemarea
lui Moise pentru dezrobirea poporului evreu de sub puterea egipteană; Ieșire 20, 1-20-
Primirea Decalogului pe Muntele Sinai și fondarea cultului mozaic în cinstirea lui
Dumnezeu și pregătirea venirii lui Mesia). De menționat faptul că și profețiile mesianice
au reprezentat porunci divine de pregătire a întregului popor pentru venirea
Mântuitorului, cât și pentru salvarea propriului suflet prin respectarea virtuților.1
Poruncile divine au culminant în Vechiul Testament cu apariția Decalogului(Cele 10
porunci), care a fost oferit poporului evreu în mod direct de Dumnezeu prin Moise în
Muntele Sinai. Cele zece porunci pe care Moise le-a primit în Muntele Sinai sunt:
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; sa nu ai alți dumnezei afara de Mine.
2. Să nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemănare, nici sa te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinstește.
5. Cinstește pa tatăl tău si pe mama ta, ca bine să-ți fie si mulți ani să trăiești pe
pământ.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu ridici mărturie mincinoasa împotriva aproapelui tău.
10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.

Decalogul este parte din Legea lui Moise și respectat ca o premisă de bază în
lucrarea mântuirii pentru creștini, dar și în multe alte culturi și civilizații².

1. 1Picu Ocoleanu, „Liturghia poruncilor divine, Prolegomene teologice la o nouă cultură a legii”,
Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2004, p.26
2. https://ro.orthodoxwiki.org/Decalog (accesat azi 27.12.2022)
 În Vechiul Testament, putem observa că „tradiția deuteronomică Dt și dezvoltarea ei
deuteronomistă ulterioară au sintetizat unitatea organică a poruncilor și a făgăduințelor
divine în teologia legământului încheiat de către Dumnezeu cu poporul ales după
eliberarea lui Israel din robia egipteană”³. Se poate observa că Decalogul reprezintă
legea de frunte pe care oamenii au primit-o într-un context istoric nefavorabil pentru a
le testa atât credința, cât a le și oferi un drum concis spre mântuire: „La Muntele Sinai,
israeliții îi aduc jertfă lui Ihwh și primesc de la El porunci și făgăduința moștenirii
țării(...) Canaan.”⁴
Dacă până acum am prezentat și analizat pe scurt poruncile divine din Vechiul
Testament, începând cu prima poruncă dată după creație și încheind cu Decalogul, actul
de credință până la Mântuitorul, de acum vom prezenta pe scurt și poruncile divine
oferite de Mântuitorul după Nașterea Acestuia, precum și după Moartea, Învierea și
Înălțarea Sa la cer. Trebuie reamintit că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Om și Dumnezeu Adevărat, a reprezentat împlinirea profețiilor vetero-testamentare și a
îmbunătățit Decalogul mozaic.
Cele patru Evanghelii sunt un izvor de porunci dumnezeiești care au ca scop unirea
omului cu Dumnezeu prin Iisus Hristos, Fiul Său și prin prezența Sfântului Duh în
sufletul acestuia. Așa cum aminteam anterior, vom pune accentul pe cele mai importante
porunci existente în Noul Testament. Astfel, atunci când un învățător de lege l-a întrebat
pe Mântuitorul Iisus Hristos care este cea mai mare poruncă din ele, Acesta i-a răspuns:
"să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toata inima ta, cu tot sufletul tău si cu tot
cugetul tău. Aceasta este marea și întâia porunca. Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubești
pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprinde toată legea si
proorocii" (Matei 22,37-40). Același mesaj îl găsim și în Evanghelia după Luca unde
Mântuitorul afirmă: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toata inima ta și din tot
sufletul tău si din toata puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine
însuți" (Luca 10,27). Despre răbdare, o mare virtute creștină „Prin răbdarea voastră veți
dobândi sufletele voastre”(Luca 21, 19) și multe altele.
Se observă că dacă în Vechiul Testament, poruncile divine se rezumau la o sumă de
legi care să mențină moralitatea și stabilitatea atât spirituală, cât și civilă în rândurile
poporului ales, în Noul Testament, porunca divină desăvârșită de care are omul nevoie
este iubirea către Dumnezeu și aproapele, iar această iubire existentă în noi prin sine, ne
dovedește faptul că moralitatea și dorința de cunoaștere a lui Dumnezeu și apropierea
de Acesta, este ceva primordial, firesc din naștere. 2 De asemenea, „creștinismul este
supranumit religia iubirii”⁵, deoarece creștinul trebuie să ajungă să-L iubească pe
Dumnezeu cu profunzime, iar pe aproapele ca pe sine însuși chiar dacă îi este și dușman.
În final, putem realiza că poruncile divine, atât cele personale oferite sfinților, cât și
cele generale cu caracter mântuitor(Decalogul, Legea Iubirii) s-au dezvoltat în condiții
diferite și sub diferite influențe. Majoritatea lor au fost analizate și explicate exegetic de
către Biserică în decursul istoriei sale. Totodată ne propunem să analizăm, în rândurile

3. 2
Picu Ocoleanu, „Liturghia....”, op.cit, p.28
4. Ibidem
5. https://m.crestinortodox.ro/morala/porunca-mare-iubirii-70914.html (accesat azi 27.12.2022)
 următoare, importanța și semnificația soteriologică(de mântuire) a poruncilor divine în
viziunea unuia dintre cei mai mari și scriitori apologeți ai Bisericii, ci anume Tertulian.

2. Tertulian, marele apologet

Quintus Septimius Florens Tertullianus, mai cunoscut sub numele de Tertulian din
Cartagina, a fost un scriitor creștin prolific, apologet activ al creștinismului din a doua jumătate
a secolului al II-lea. A luat parte la dezbaterile doctrinare din vremea Bisericii primare. Socotit
între cei mai de seamă apologeți ai Bisericii din primele veacuri, Tertulian (c. 160 - c. 225) a
oferit numeroase lămuriri spre înțelegerea Revelației naturale⁶. Între numeroasele sale
argumente apologetice, marele mărturisitor creștin de limbă latină a arătat o preocupare aparte
pentru prezența, lucrarea şi grija Creatorului față de creația Sa. Astfel, deși a contribuit mult la
definirea Ortodoxiei creștine, şi-a sfârșit viața în calitate de conducător al propriei sale secte,
după ce se alăturase mișcării montaniste.
Nu vom pune accent pe viața acestui mare apologet, ci pe lucrările sale, în special morale
în care Tertulian accentua necontenit respectarea și practicarea cu asprime a moralității,
moralitate existentă fără vreo obiectivitate în poruncile divine. Astfel, pentru a observa
semnificația soteriologică a poruncilor divine în viziunea lui Tertulian, vom analiza textele sale
morale, cât și apologetice pentru a pune în evidență importanța poruncilor divine în cadrul vieții
duhovnicești. 3 Așa cum menționam anterior, viziunea lui Tertulian despre semnificația
soteriologică a poruncilor divine se regăsește în conținutul operelor sale pe care le vom
menționa: opera apologetică „Apologeticum”, operele morale: „De orarione”(„Despre
rugăciune”), „De patientia”(„Despre răbdare”), „De paenitentia”(„Despre pocăință”)⁷ și multe
alte opere prin care acest mare apologet prezintă comunităților creștine, importanța și
respectarea necondiționată a calităților creștine regăsite în cadrul poruncilor, fie în faptele
Mântuitorului, fie în faptele sfinților. Totodată este de menționat faptul că acest comportament
al lui Tertulian, de luptător înfocat al moralității absolute, la condus pe acesta la aderarea sectei
montaniste și ulterior la stabilirea propriei secte care avea ca punct central moralitatea aspră.

3. Semnificația soteriologică a poruncilor divine în viziunea lui Tertulian

Un prim aspect ce se reflectă în scrierile lui Tertulian, îl regăsim în opera „Apologeticum”

unde, descriind și explicând una dintre cele trei mari crime de care era acuzată comunitatea
creștină, Tertulian evidențiază în mod clar și indirect(poate chiar și indirect) respectarea
primelor două din Decalog. Pentru a înțelege asta, vom explica crima de care erau acuzați
creștinii, ci anume sacrilegiul. Acest sacrilegiu consta în neînchinarea creștinilor la idoli și

6. 3https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/tertullian-flacara-vie-157842.html (accesat
azi 27.12.2022)
7. Constantin VOICU, „Patrologie”, Volumul I, Editura Basilica, București, 2009, p.196
8. „Apologeți de limbă latină”, în Colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, Volumul III, traducere de
Nicolae CHIȚESC, Eliodor CONSTANINESCU, Paul PAPADOPOL și David POPESCU, tipărită cu
binecuvântarea Preafericitului Părinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p.33
neonorarea zeilor „ca atare și creștinii adoră adevărul și resping minciunile. Ei nu se închină la
un cap de măgar, la un lemn, la soare, ci lui Dumnezeu Cel Unul, făcătorul lumii”⁸. Se poate
observa că respectarea primelor porunci din Decalog era bine întipărită în mentalitatea
creștinilor, fapt transmis și susținut în primul rând de Mântuitorul Iisus. Această porunci,
precum și respectarea lor cu strictețe, a reprezentat și reprezintă pentru creștini, dovada
fidelității lor față de Creator, chiar și cu prețul vieții. Curajul creștinilor de a mărturisi credința
în Hristos, chiar și sub amenințarea morții, a reprezentat motivația comunităților creștine de a
continua misiunea și sub cele mai grele condiții. 4
Pe lângă poruncile divine de interzicere a apostaziei, tot în Apologeticum, regăsim o altă
poruncă divină a Decalogului, ci anume porunca a șasea, de interzicere a crimei. Asemănătoare
primei porunci, și aceasta este prezentă în timpul explicațiilor pe care Tertulian le oferă pentru
ultima crimă de care era acuzată comunitatea creștină, ci anume „crima împotriva împăratului”.
În aceste rânduri de explicații, Tertulian menționează că deși comunitatea creștină este supusă
celor mai groaznice tratamente, nu răspunde acestor acțiuni cu violență cu toate ca numărul
membrilor este foarte mare „dar departe de noi gândul ca o religie divină să se răzbune prin
focul omenesc(...)5. Am putea să numărăm pe degete armatele voastre: creștinii unei singure
provincii și ar fi mai numeroși.”⁹ Așa cum este relatat și rândurile anterioare, respectarea
poruncii devine un principiu normal și de urmat și este prezent în mentalitatea comunității ca
un criteriu vital spre mântuire.
De remarcat faptul că în același timp, pe lângă respectarea poruncilor divine de interzicere
a apostaziei și de comportament moral, în rândurile comunităților creștine, se păstra cu sfințenie
precum și respectarea numelui lui Dumnezeu. Acest lucru se remarcă tot în opera
„Apologeticum”, când Tertulian apără și explică cea de a doua mare crimă de care sunt acuzații
creștinii, ci anume „crima împotriva împăratului”. În timpul Imperiului Roman se practica
cultul împăratului, un cult prin care împăratul era divinizat și i se jertfea cât încă era în viață,
practici realizate de cetățeni romani. Această practică religioasă era, fără doar și poate, interzisă
în comunitatea creștină, iar Tertulian explică acest fapt menționând „(creștinii) Nu se jură pe
geniul împăratului(XXXII) și nu-i dau numele de zeu(XXXIII) ori „Dominus”(XXXIV),
fiindcă este om și numai lui Dumnezeu Cel Unul I se cuvin niște nume”¹⁰; „August,
întemeietorul imperiului, nu voia să fie numit nici măcar stăpân. Căci aceasta este o denumire
a lui Dumnezeu”¹¹. Fără a mai aduce un comentariu, se poate observa clar că pentru creștini,
respectarea numelui lui Dumnezeu și orice referință față de Acesta, era ceva prioritar și de
cinste. Astfel, respectarea poruncii a treia nu era ceva scos din context, ci chiar mandatoric și
de respectat, atât în primele veacuri creștine, cât și în prezent.
Întreg cuprinsul operei „Apologeticum” este plin de exemple duhovnicești de respectare a
Legii lui Moise, cu atât mai mult al Legii Iubirii dată de Mântuitorul, astfel opera aceasta nu
este doar o lucrare apologetică recunoscută în istoria Bisericii, ci poate fi considerată și o operă
morală de actualizare a valorilor creștine.
Despre una dintre valorile creștine care au stat ca poruncă spre sfințire, Tertulian a scris o
întreagă operă. Răbdarea, stă ca poruncă a Mântuitorului în fața greutăților pe care fiecare

9. 4 Ibidem, p.90
10. Ibidem, p.35
11. Ibidem, p.87
creștin le înfruntă și totodată reprezintă încercarea acestuia de păstrare a fidelității față de Tatăl
Ceresc sub cele mai grele condiții. Această virtute a apărut încă din Vechiul Testament și s-a
remarcat prin Dreptul Iov și a culminat cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care a răbdat cele mai
umilitoare torturi și a fost batjocorit pentru ca noi să fim mântuiți. Pentru a aduce mulțumire
Celui Ce ne-a scos de sub moarte și pentru a evidenția importanța acestei calități/porunci divine
în viața duhovnicească a fiecărei creștin, Tertulian a compus lucrarea „De patientia”(„Despre
răbdare”). În această operă, Tertulian își prezintă incapacitatea de avea această virtute, precum
și regretul nespus și totodată importanța ei maximă, mai ales pentru comunitatea creștină aflată
sub atacurile statului roman, cât și în viața de zi cu zi a Bisericii „Răbdarea este necesară în
toate cele ce se săvârșesc pentru Dumnezeu, încât nici un precept și nimic plăcut Domnului nu
se poate realiza fără ea”¹². 5 Conceperea operei oferă explicația că răbdarea credinței în Hristos
reprezintă un criteriu foarte strict de urmat de către creștini, iar abaterea de la aceasta, reprezintă
apostazie „Nerăbdarea, izvorul a tot răul, se naște și se află în diavolul însuși”¹³.

„Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4. 12-17). Urmând porunca
pe care Mântuitorul Iisus a transmis-o în timpul misiunii Sale, Tertulian dedică o întreagă operă
despre „pocăință”, numită „De paenitentia”(„Despre pocăință”). Marele apologet decide să
realizeze această lucrare, totodată pentru a atinge anumite puncte din cadrul comunităților
creștine din perioada respectivă, ci totodată pentru a sublinia importanța pocăinței în viața de zi
cu zi a creștinului care își dorește schimbarea și mântuirea. Opera este alcătuită din două părți
în care se centralizează importanța pocăinței, atât înainte de Botez și cu atât mai mult după
botez „Pocăința este prima, iar iertarea o urmează” (De Baptismo, 10, 6)¹⁴. Se cunoaște faptul
că temperamentul lui Tertulian era unul vulcanic, activ, iar prin conceperea acestei lucrări,
apologetul susținea necondiționat, chiar într-un mod strict, îndreptarea vieții prin pocăință și
fapte. Acest comportament de moralist extrem, i-a provocat apologetului un conflict cu
Biserica, conflict ce l-a convins pe acesta să adere la mișcarea montanistă, și ulterior să pună
bazele propriei secte, sub principiile unei moralității extrem de aspre.
Alte opere de mare referință în care se pune accentul în mod indirect sau direct, pe
respectarea poruncilor dumnezeiești, atât vetero-testamentare, cât și nou-testamentare. Astfel
trebuie menționate „Ad uxorem”(„Către Soție”) și „De pudicitia”(„Despre castitate”). În prima
lucrare, Tertulian atinge subiectul căsătoriei, conținutul fiind adresat soției sale. În cadrul
operei, apologetul susține importanța primei căsătorii, cu mici rezervări și, inițial, căsătoria a
doua menționând de asemenea cât de sfântă este căsătoria și faptul că se sfințește prin Botez¹⁵.
În cea de a doua operă, Tertulian condamnă fără vreo reținere, atât prima căsătorie, a doua
căsătorie și cu atât mai mult păcatul adulterului și al desfrânării¹⁶. Cu alte cuvinte, în gândirea
tertuliană, respectarea poruncilor a șaptea și a zecea din Decalog, a reprezentat un pilon de bază
în planul mântuirii, devenind principii de bază în cadrul mișcării tertulianiste.
Analizând conținutul operelor mai sus menționate, și nu numai, se poate observa că în
viziunea lui Tertulian respectarea și urmarea poruncilor divine reprezentau criterii de bază în
planul mântuirii individuale ale fiecărui creștin. De asemenea, cu ajutorul operelor sale, putem

12. 5 „Apologeți de limbă latină...”, op.cit, pp.177-178

13. Ibidem, p.178
14. Tertulian, „Despre botez”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2012, p.30
15. Constantin Arhd. Prof.Dr Voicu, „Patrologie”..., p.196
16. Ioan Preot Prof.Dr. G. COMA, „Patrologie”, Editura Sfânta Mănăstire Dervent, Constanța, 200, p.52
observa că în interiorul comunităților creștine, respectarea poruncilor era ceva normal și de
urmat, nefiind nevoie de o reactualizare sau discuții despre importanța și rolul acestora. De
asemenea, operele ne stau drept dovadă a vieții duhovnicești întreprinse de creștini, lupta
acestora față de statul roman persecutor și problemele pe care le întâmpinau.
Așa cum menționam și anterior, Tertulian era un adept convins al moralității aspre, iar în
concepția sa, semnificația soteriologică a poruncilor divine era una vitală, de neînlocuit pentru
mântuirea creștinului. Acesta a prezentat prin operele sale o corelație între poruncile
dumnezeiești din Vechiul și Noul Testament, implementând un cod moral de legi duhovnicești
pe care fiecare creștin trebuie să îl respecte pentru a putea obține mântuirea. În susținerea
acestor idei, apologetul aducea de fiecare dată citate din Vechiul și Noul Testament oferind
comunităților creștine o adevărată operă morală de bază.

4. Concluzii

În concluzie putem observa, că semnificația soteriologică a poruncilor divine în

concepția lui Tertulian are un caracter aparte, fiecare parte a operelor sale bazându-se pe întregi
paragrafe biblice ce stau ca bază teologică. Deși de multe ori nu menționează în mod direct,
importanța acestor porunci se subînțelege clar din mesajele pe care acesta le transmite. Fiind de
asemenea un reprezentant de seamă al creștinismului(până la aderarea sa la montanism) prin
scrierile sale putem observa activitatea comunităților creștine, atât din punct de vedere istoric
cât și spiritual. Cu toate că mentalitatea sa împletită cu voința sa de foc, l-au condus pe acesta
să se îndepărteze de Biserică, dragostea sa față de Dumnezeu și dorința de îndreptare, nu s-au
schimbat. Importanța și respectarea poruncilor divine, indiferent de felul acestora sau
localizarea lor în Sfânta Scriptură, au rămas permanent în mintea și voința sa drept valori sau
criterii strict de urmat în călătoria creștinului spre mântuire. Astfel, deși Tertulian a avut un
comportament temperamental, așa cum el însuși mărturisește, operele sale au reprezentat și vor
reprezenta adevărate lucrări teologice de bază în cadrul Bisericii, iar sfaturile transmise de el
vor rămâne etern, sfaturi morale pentru o viață cât mai dreaptă și bine plăcută în fața lui
Dumnezeu încununată cu obținerea mântuirii.
Bibliografie:
1. Lucrări de specialitate:
• Voicu, Arhd. Prof. Dr. Constantin, „Patrologie”, Volumul 1, Editura
Basilica, București, 2009
• „Apologeți de limbă latină”, în Colecția „Părinți și Scriitori
Bisericești”, Volumul III, traducere de prof. Nicolae CHIȚESC,
Eliodor CONSTANINESCU, Paul PAPADOPOL și David
POPESCU, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Iustin,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981
• Tertulian, „Despre Botez”, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012
• Preot Prof. Dr. Ioan G. COMAN, „Patrologie”, Editura Sfânta
Mănăstire Dervent, Constanța, 2002
• Picu OCOLEANU, „Liturghia Poruncilor Divine Prolegomene
teologice la o nouă cultură a legii”, Editura Mitropolia Olteniei,
Craiova, 2004

2. Webgrafie:
• https://m.crestinortodox.ro/morala/porunca-mare-iubirii-70914.html
• https://ro.orthodoxwiki.org/Decalog
• https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/tertullian-
flacara-vie-157842.html

3. Izvoare Scripturistic:
• https://www.bibliaortodoxa.ro/