Întruparea Fiului lui Dumnezeu

Lucrare de seminar

Coordonator: Pr. Lec.Dr. Mihai Burlacu

Student:Suflea Marius Cătălin

București

2019

1
 ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU

În viziunea părintelui Stăniloae pe bază biblică, patristică şi liturgică, Hristos este mai
întâi Dumnezeu şi Om nedespărţit. În al doilea rând, Hristos este centrul istoriei, în care se
întâlnesc veacurile prin care Dumnezeu coboară la om şi al veacurilor prin care omul se înalţă la
Dumnezeu. În al treilea rând, Hristos este ―începutul, mijlocul şi sfârşitul veacurilor. Ca început
al veacurilor, Hristos este Logosul Creator prin care s-a zidit lumea şi omul. Ca mijloc al
veacurilor, El este Logosul Mântuitor, care a restaurat în El Însuşi omul şi creaţia. Ca sfârşit al
veacurilor, El este Logosul Creator şi Mântuitor în care omul şi creaţia îşi află glorificarea ei
plenară, la Parusia Sa, după Învierea celor adormiţi şi după judecata universală. Ca Unul din
Treime care s-a întrupat pentru mântuirea noastră, Hristos constituie inelul de legătură dintre
cosmos, Biserică şi Treime1. Hristologia Ortodoxă pe baza Sinodului Ecumenic de la Calcedon
din 451 este una a comuniunii2.În acest sens, sfinţia sa arătând că pentru noi creştini, Hristos nu
este numai întemeietor de religie, ci este Mântuitor, fiindcă opera Sa de răscumpărare se
identifică cu Persoana Sa, ca Dumnezeu şi Om adevărat.
Omul participă prin chipul său în gradul cel mai înalt la Dumnezeu, iar prin Hristos ,
Dumnezeu-Omul prin care a venit mântuirea, el are posibilitatea desăvârşirii nesfârşite, a
îndumnezeirii, prin coborârea lui Hristos Domnul la făptura Sa, prin împlinirea poruncilor divine
şi lucrarea virtuţilor care înnoiesc şi înalţă viaţa sa.
Părintele Stăniloae evidenţiază rolul Fiului în opera de mântuire, care începe cu Întruparea,
continuă cu moartea şi Învierea Sa din morţi şi se încununează cu Înălţarea la cer şi şederea Sa la
dreapta Tatălui pe tronul slavei cereşti, prin care Hristos nu lucrează numai asupra oamenilor, ci
asupra Lui Însuşi, fiindcă prin opera de răscumpărare a îndumnezeit firea Sa omenească.
Omul are lipsă pentru mântuirea sa ca Dumnezeu să vie cât mai aproape de el, să nu-i mai trimită
numai porunci pe care să nu le poată împlini, ci să intre în comuniune cu el, iar Sfânta Treime
vrea să restabilească comuniunea cu oamenii şi între oameni, misiune care revine în chip
deosebit Fiului prin locul ce-L are în Sfânta Treime ca intenţionalitate ipostatică după
comuniune, purtată de bucuria obligativităţii, a servirii, faţă de Tatăl întâi şi, de aceea, spre a
mulţumi pe Tatăl şi faţă de oameni, pentru a-i aduce iar în starea de fii ai Lui3.

1
Pr. Prof. Dumitru Popescu, Centralitatea lui Hristos în ,,Glasul Bisericii”, Bucureşti, 2002, p. 75
2
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Vol I, editura Cristal, București, 1995, p. 91.
3
Pr.Prof. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, ediția a II-a, Editura Omniscop,Craiova, 1993,
p.101.

2
 Întruparea reprezintă momentul când Dumnezeu se face vizibil oamenilor. Nimeni nu
poate crede cu adevărat în Dumnezeu Tatăl, dacă nu crede în Mântuitorul Hristos, credinţa în
Hristos devenind astfel temeiul credinţei noastre în Dumnezeu Întreit în Persoane.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu coincide cu momentul când viaţa noastră capătă sens.
Înainte de Întrupare viaţa de pe pământ era o moarte continuu amânată, era o viaţă fără sens şi
fără semnificaţie. Prin naşterea Sa ca om, Hristos Domnul arată preţuirea şi cinstea nemărginită,
valoarea nemăsurată a omului. Roadele Întrupării şi ale Jertfei pentru păcatele noastre a Mielului
celui fără de păcat sunt nepreţuite. Hristos Domnul ne-a adus nouă, celor robiţi sub puterea
păcatului şi a morţii, mântuirea. Mântuirea nu este altceva decât viaţa în Hristos şi prin Hristos.
Făcându-se om din iubire, Iisus Hristos l-a sfinţit pe om, l-a hristificat, l-a îndumnezeit. Mediul
în care creştinii se îndumnezeiesc este Biserica, Trupul lui Hristos, care Îl are ca şi Cap pe Însuşi
Mântuitorul. Duhul Sfânt, prin puterea sa dumnezeiască uneşte pe toţi credincioşii într-un trup,
Biserica. Prin Duhul Sfânt omul devine om al lui Hristos, devine creştin, membru al Bisericii. În
Biserică Hristos este contemporan cu fiecare om. Biserica este Dumnezeu-Omul Hristos,
prelungit în toate veacurile, în toată veşnicia.
Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu „dă omului o importanţă egală cu a Sa, fără ca aceasta
să-i fie impusă de fiinţa omului, sau de vreo substanţă din care ar fi trebuit să-l producă”.
Posibilitatea creaturii de a se ridica la îndumnezeire se datorează atât darurilor naturale cu care a
fost înzestrată, dar şi faptului că firea omenească a fost „creată capabilă ca Persoana lui Hristos
să se poată manifesta prin ea iubirea Lui faţă de Tatăl şi faţă de oameni” 4. A făcut omenescul cu
capacitatea de a simţi iubirea Fiului lui Dumnezeu faţă de Dumnezeu -Tatăl şi faţă de oameni în
forma omenească. „Omenescul, afirmă Părintele Stăniloae, este făcut de Dumnezeu cu
capacitatea de a fi îndumnezeit spre comuniune cu Sfânta Treime, într-o vieţuire intimă cu Ea”5.
Hristologia are ca punct de plecare întruparea Fiului lui Dumnezeu, act pe care părintele
Stăniloae îl vede determinat de căderea omului în păcat, dar care are ca fundament iubirea
nesfârşită a lui Dumnezeu pentru creaţia Sa. Dumnezeu vede în Întrupare cea mai potrivită cale
pentru restabilirea omului, ca astfel acesta să poată înainta spre împlinirea vocaţiei la care a fost
creat.
Asumând firea umană Hristos o poartă pe aceasta spre îndumnezeire, iar după Învierea şi
Înălţarea Sa la cer umanitatea Domnului devine mediul din care oamenii se împărtăşesc de
puterea îndumnezeitoare. Cele trei demnităţi pe care le întruneşte în Sine Hristos şi prin care

4
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos, Lumina lumii, Dumnezeu şi îndumnezeitorul omului, Editura
Anastasia, Bucureşti, 1993, p.55.
5
Ibidem

3
lucrează mântuirea omului care sunt totodată trei slujiri sau lucrări nu încetează după Înălţarea la
cer, ci prin ele Mântuitorul călăuzeşte neîncetat pe oameni pe calea desăvârșirii.
Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a devenit unul din agenţii interni ai acestui fond
comun de eficacitate umană. El a devenit chiar agentul central de activare a fondului comun
uman, prin faptul că în El subiectul, fiind dumnezeiesc, nu e purtat de nici o tendinţă egoistă
centrifugală. El a dirijat pe drumul cel drept vastul tezaur de energie al naturii omeneşti şi i-a
dat, şi-i dă impulsul cel mai considerabil.
În concluzie, Întrupare Fiului lui Dumnezeu a adus lumii întregi ,,harul îndumnezeirii”,
care ne ridică la Dumnezeu, căci Hristos ,, S-a împreunat fără schimbare, cu firea oamenilor, prin
unirea adevărată într-un ipostas și să unească cu Sine, în chip neschimbat, firea omenească.
Aceasta pentru ca El să devină om, precum numai El a știut, iar pe om să-l facă Dumnezeu prin
unire cu Sine. De asemenea prin Întrupare a avut loc o reînnoire ontologică, precum și una
morală, datorită, în primul rând, a restabilirii și aprofundării cunoașterii lui Dumnezeu, prin
redescoperirea rațiunilor divine așezate în lucruri,în făpturi, de către Logos,încă de la început și
prin subțierea opacității înseși a lumii, săvârșită prin înnoirea și îndumnezeirea firii umane din
Ipostasul Logosului întrupat.

4
 Bibliografie

Cărți

 Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Vol I, editura
Cristal, București, 1995.
 Idem, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura Omniscop, Craiova, 1993.
 Idem, Iisus Hristos, Lumina lumii Dumnezeu şi îndumnezeitorul omului, Editura
Anastasia, Bucureşti, 1993.

Articole
 Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Centralitatea lui Hristos în ,,Glasul Bisericii”,
Bucureşti, 2002.