Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova

Facultatea”Teologie Pastorală”

Lectie de Seminar la disciplina

Vechiului Testament
Tema:Sarbatoarea Corturilor si
Inplimentarea ei in Crestinism

Elaborat:
Solcan Petru(Mon.Andrei)
Verificat:
Lec.Alexandru Vacula

Chisinau 2019
 “ Sa tii sarbatoarea secerisului , a celor dintai roade din
munca ta , din ceea ce vei semana pe camp; si sa tii
sarbatoarea strangerii roadelor , la sfarsitul anului, cand vei
strange de pe camp rodul muncii tale.”(Ies.. 23,16) [1]

Sarbatorile sunt in general zilele festive inchinate lui Dumnezeu sau cinstirii momentelor
inportante din viata omului,manifestarile de ordin extern si intern ale credintei omului prin care isi
exprima sentimentele sale de adorare si supunere fata de Dumnezeu acestea alcatuind <<Cultul
Divin>>.Din punct de vedre religios,ele sunt tinpuri sfinte le care izraelitii erau obligati sa participle.La
inceput adorarea finite supreme s-a facut pe cale interne si consta din supunerea voii omului vointei
divine.Dupa caderea in pacat omul stapinit de pofta trupeasca mai mult decit ratiune a inceputsa-si
exteriorizeze sentimentele sale de adorare a lui Dumnezeu pentru a-L lauda pentru binefacerile
primate si pentru a-I cere ajutorul in nevoi si ai inplora ertarea faradelegilor comise fata de El in
vedere a restabilirii comuniunii fericite eistente intre el si divinitatea in paradis.
Incepupul praznuirii sarbatorilor o gasim in cartea Facerii unde se vorbeste despre cel ce pune
inceput praznuirii zilelor consecrate sarbatorilor citez:”Si a sfirsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea
Sa,pe care a facut-o:iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale,pe care le-a facut.Si a
binecuvintat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o,pentru ca in intru-insa S-a odihnit...”(Fac.2.2-3)[1]
Primii care si-au exprimat sentimental de adorare si multumire fata de Dumnezeu prin jertfe au fost
Cain si Abel (Fac.4.3-4) [1],iar Enos,fiul lui Set a invocate cel dintii prin rugaciune numele divin
(Fac.4.26).[1]
Fiecare sarbatoare are un cult special constind din marimea numarului jertfelor singeroase,cu
adaosurile nesingeroase.Cele mai multe jertfe se aduceau la Sarbatoarea Corturilor(15-22 Tisri),in
semn de recunostinta si de multumire pentru binefacerile primate de izraeliti in cei 40 de ani
petrecuti prin pustie.Scopul principal al jartfelor raminind acelasi-pastrarea legaturii cu Dumnezeu si
supunerea libera si constienta in actul de adorare a lui.Sporirea jertfelor marcheaza atmosfera de
sarbatoare a zilei consecrate divinitatii si nunarul lor este indicat la fiecare sarbatoare din calendarul
mosaic.
Numele de Sarbatoarea Corturilor vine de la porunca lui Dumnezeu ca vechiul Israel sa
construeasca <<tabernacole>> temporare,care care uneori se cheama si <<chioscuri>> ca sa
traeasca in tinpul Festivalului.Israelitii paraseau casele lor si construiau locuinte temporare (Ebraicul
succah,inseamnind<<bordei din crengi inpletite>>)in care sa traiasca in tinp ce se veseleau in fata lui
Dumnezeu.Aceasta le aminteau lor din sclavie si locuitul lor in chioscuri (corturi) cind Dumnezeu ia
adus afara din Egipt.In absolutcontrast cu greutatile sclaviei aceasta Sarbatoae accentueaza
odihna,pacea si prosperitatea si satisfactia nevoile tuturor oamenilor,incusiv pe straini,vaduve si
saraci.Biblia actentueaza ca la fel cu corturile sau locuintele tenporare,viata noastra fizica este
2
tranzitorie.Sintul Apostol Pavel reflecta aceasta tema citez:”Stim in adevar,ca daca se desface casa
paminteasca a cortului nostrum trupesc,avem o cladire in cer de la Dumneze,o casa care nu este
facuta de mina ci este vesnica.Si gemem in cortul acesta,plini de dorinta sa ne inbracam peste el cu
locasul nostrum ceresc.(Corinteni 5.1-2) [1].
Sarbatorile In Vechiul Testament erau praznuite de catre fiecare cu o deosebita rivna,aceste zile
la evrei constituiau din fregventarea templului unde aveau loc actul de praznuire. Să trecem în revistă
câteva sărbători care s-au dovedit a fi evenimente memorabile în istoria poporului din antichitate al lui
Dumnezeu. Lucrul acesta trebuie să constituie o încurajare pentru noi astăzi, deoarece şi noi suntem
invitaţi să ne strângem cu regularitate în fiecare săptămână, precum şi de trei ori pe an cu ocazia
adunărilor şi a congreselor mari.(Evrei 10:24, 25) [1]. Fiind o societate agrară, israeliţii depindeau de
binecuvântarea sub formă de ploaie primită de la Dumnezeu. Cele trei mari sărbători din Legea
mozaică coincideau cu recoltatul orzului, care avea loc la începutul primăverii, cu recoltatul grâului, la
sfârşitul primăverii, şi cu strângerea restului recoltei, la sfârşitul verii. Acestea erau ocazii de mare
bucurie şi recunoştinţă faţă de Susţinătorul ciclului ploii şi Făuritorul solului productiv.Denumirea celor
trei sarbatorile ai poporului eveu fiind urmatoarele:”Pastele,Sarbatoarea Azimilor,Rusaliile
Sarbatoarea Trimbitelor,Ziua Ispasirii,Sarbatoarea Corturilor si Ultima Zi Mare. Ultima dintre cele trei
mari sărbători anuale era numită Sărbătoarea Strângerii Roadelor, sau Sărbătoarea Corturilor.
Aceasta avea loc în luna a şaptea, tişri, sau etanim, din ziua a 15-a până în ziua a 21-a, perioadă
care corespunde în calendarul nostru cu începutul lui octombrie (Leviticul 23:34) [1]. Pe parcursul
acestei sărbători, poporul lui Dumnezeu locuia afară din case sau pe acoperişuri, în adăposturi
provizorii (corturi), făcute din ramuri şi frunze de copaci. Această sărbătoare le amintea de călătoria
lor de 40 de ani din Egipt spre Ţara Promisă, când naţiunea a trebuit să înveţe să se bizuie pe
Dumnezeu pentru necesităţile ei zilnice.(Leviticul 23:42, 43; Deuteronomul 8:15, 16) [1].
Sarbatorile la evrei sunt clasificate in:”Sarbatori sabatice si Sarbatori anuale”,in cee ace priveste
viata religioasa a poporului evreu,vom intilni in Cartea Levetic norme despre jertfe si sarbatori,prin
cae acest popor isi exprima sentimental sau de adorare,ascultare si supunere fata de
Domnul.Aceasta sarbatoare nu era numai pentru oameni dar era si pentru odihna pamintului.[3]
(pag.78-83). Sukkot era o sărbătoare a bucuriei, a exaltării în fața binecuvântărilor lui Dumnezeu față
de poporul Său. „Sărbătoarea corturilor s-o săvârșești în șapte zile, după ce vei aduna din aria ta și
din teascul tău. Și să te veselești în sărbătoarea ta: tu, fiul tău și fiica ta, robul tău și roaba ta, levitul
și străinul, orfanul și văduva, care sunt în cetățile tale. Șapte zile să sărbătorești înaintea Domnului
Dumnezeului tău, la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să fie numele Lui acolo; că
te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate roadele și în tot lucrul mâinilor tale, și tu de aceea
să fii vesel”(Deut. 16, 13-15) [1]. Prin urmare, toți cei de parte bărbătească, inclusiv sclavii, trebuiau
să participe la sărbătoare. Bucuria era generală, toți, fără excepție, indiferent de clasa socială,
putând gusta din savoarea celei mai joviale sărbători evreiești. O referire specială cu privire la
Sărbătoarea Corturilor se face în (Deut. 31, 10-13)[1], unde se specifică faptul că odată la șapte ani,
cu prilejul celebrării sărbătorii, trebuie citită Legea în auzul a tot poporul,aceasa lege era citita mai
mult pentru invatatura considera Parintele Adrian Medan in lucrarea sa:”Ritual si legislatie in
celebrarea Sarbatorii Corturilor”(Pag.49-50) [5] .

In continuare as dori sa expun o lucrare referitor la sarbatorile Vechiului Testament cu o referire

mai amanuntita la ”Sarbatoarea Corturilor”.Cortul era o locuinta realizata din pereti de pinza
3
 groasa,acelasi termen era folosit si pentru corturile in care au locuit Avraam,Isac si Iacov si apoi
evreii in pustiu dupa esirea lor din Egipt (Evr.11,9) [1],in Vechiul Testament intilnim astfel de corturi
ca:”Cortul Adunarii,Cortul Marturiei etc.”.In aminitrea vietuirii lor in corturi au si statornicit
Sarbatoarea Corturulor,care se praznueste dupa stringerea recoltelor de toamna (Ioan 7.2-37) [1]
si tine sapte zile.(Pag.106) [4].

 
Şaizeci de ani mai târziu, în 455 î.e.n., a avut loc un alt eveniment memorabil. Sărbătoarea
Corturilor din acel an a marcat terminarea lucrărilor de reconstruire a zidurilor Ierusalimului. Biblia
relatează: „Toată adunarea celor care se întorseseră din captivitate a făcut corturi şi au locuit în
aceste corturi. Din zilele lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră fiii lui Israel
aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie“.(Neemia 8:17) [1]. Printre cele mai remarcabile sărbători
menţionate în Biblie au fost, fără îndoială, cele la care a participat Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos.
Să luăm ca exemplu Sărbătoarea Corturilor (sau a Colibelor) din anul 32 e.n. Isus s-a folosit de
acea ocazie pentru a preda adevăruri importante şi şi-a susţinut învăţătura cu citate din Scripturile
ebraice (Ioan 7:2,14, 37–39) [1]. La această sărbătoare se obişnuia să se aprindă patru candelabre
mari într-o curte interioară a templului. Acest lucru sporea bucuria prilejuită de activităţile festive
care durau până noaptea. Probabil că Isus a făcut aluzie la lumina acestor candelabre mari când a
spus: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina
vieţii“.(Ioan 8:12).[10].
.
Calendarul religios vechitestamentar pune în lumină trei sărbători speciale din spiritualitatea
poporului evreu:Paștile, Cincizecimea și Sărbătoarea Corturilor. Spre deosebire de celelalte celebrări
evreiești, acestea trei aveau un statut special, fiind sărbători de pelerinaj, astfel că toți bărbății evrei
maturi aveau obligativitatea de a se prezenta la templul din Ierusalim pentru celebrarea lor. Ultima
dintre cele trei, Sărbătoarea Corturilor, era celebrată la sfârșitul anului civil, începând din 15 Tishri, iar
celebrarea ei se întindea pe parcursul a șapte zile, fiind cea mai jovială dintre toate manifestările
religioase ale poporului evreu. Numele de Sărbătoarea Corturilor, cel mai frecvent întâlnit în Sfânta
Scriptură, și cel mai uzual al celebrării, are la bază mai multe elemente; în primul rând sărbătoarea a
fost numită astfel „în amintirea șederii evreilor în corturi pe timpul peregrinării celor 40 de ani prin
pustie, când Dumnezeu, în urma legământului sinaitic, le-a purtat de grijă și, în pofida condițiilor
naturale aspre, le-a asigurat existența” .În timpul celebrării ei, timp de șapte zile evreii trebuiau să
locuiască în corturi, respectând porunca divină: „Să locuiți șapte zile în corturi; tot israelitul băștinaș
să locuiască în corturi, ca să știe urmașii voștri că în corturi am așezat Eu pe fiii lui Israel, când i-am
scos din pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Lev. 23, 42-4) [1]. Astfel, de la
corturile în care ar fi locuit evreii în pustiu și de la cele în care au locuit și după aceea în timpul
sărbătorii, a derivat numele de Sărbătoarea Corturilor.
Totuși, există anumite inadvertențe în ceea ce privește numirea de Sărbătoarea Corturilor și
raportarea ei la locuințele evreilor din perioada peregrinării prin pustie. Aria semantică a cuvântului
<<sukkah>> este foarte largă, el având și alte sensuri în afară de cort sau colibă; <<sukkah>> este o
4
construcție provizorie și, în ciuda accepțiunii generale, ea reprezintă mai degrabă un acoperiș făcut
din crengi înfrunzite, al cărei scop era acela de a proteja de soarele puternic al zilei și de roua nopții.
De asemenea, un astfel de adăpost avea și rol de camuflaj, ascunzând pe om de dușmani sau
animale sălbatice . În limba română a fost tradus prin cort, însă sensul său de bază, cum putem
deduce din cele enunțate anterior, este cel de colibă, de adăpost provizoriu făcut din crengi. În
drumul prin pustiu evreii nu au locuit în colibe, ci în corturi . Prin urmare, relaționarea dintre locuințele
evreilor din perioada rătăcirii prin pustie și Sărbătoarea Corturilor devine problematică.
Această neconcordanță poate fi totuși depășită dacă se ia în considerare un alt aspect; tradiția
numirii Sărbătorii Corturilor ar fi putut avea la bază faptul că imediat după eliberarea din robia
egipteană evreii au făcut cel dintâi mare popas la Sucot  (Ieș. 12, 37; Num. 33, 5) [1]. Ori din ce punct
de vedere am privi numele sărbătorii, etimologia acestuia rămâne parțial enigmatică; în fața
neconcordanței reiterate anterior dintre cort și colibă, avem doar porunca din (Lev. 23, 42) [1], care
stipulează utilizarea colibelor ca locuințe provizorii în timpul celor șapte zile (Lev. 23, 34) [1] de
sărbătoare. Numirea de Sărbătoarea Corturilor, așa cum a fost statornicită în limba română, este deci
inadecvată în raport cu modul de celebrare, corect fiind a utiliza numele de Sărbătoarea Colibelor.
Totuși, cunoscând sensul corect al expresiei, se poate păstra numirea deja consacrată, aceea de
Sărbătoarea Corturilor.Sukkot era sărbătoarea cu cea mai amplă desfășurare, iar numărul de jertfe
aduse nu avea egal în arealul religios evreiesc. Tot ansamblul de acte rituale specifice celor 8 zile în
care se serba Sărbătoarea Corturilor este foarte amplu descris în (Num. 29, 12-39) [1], fiecare zi fiind
analizată în amănunt. În timpul celor 8 zile erau jertfiți nu mai puțin de 71 de viței, 13 în prima zi, 12
în a doua, 11 în a treia etc., în ordine descrescătoare 21 (Num. 29, 12-38). (Pag.48-49) [5]
Sărbătoarea Corturilor de şapte zile, reprezintă pasul următor în Planul lui Dumnezeu. Acest
festival descrie domnia de 1000 de ani a lui Isus Hristos [Apocalipsa 20:4-6] cunoscută şi ca Mileniul.
Isaia descrie această perioadă ca un timp de pace când legea lui Dumnezeu se va răspândi dela
Ierusalem la toate naţiunile (Isaia 2.2-4) [1].Natura feroce a animalelor se va schimba [Isaia 11:6;
65:25], pământul va deveni foarte productiv (Isaia 35.1) [1], şi, cel mai important, „pământul va fi plin
de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11.9) [1].Cu influenţa
diabolică a Satanei eliminată, toată omenirea va învăţa în sfârşit căile lui Dumnezeu. Această
ambianţă perfectă va fi menită să ofere tuturor oamenilor ocazia de a se pocăi de păcatele lor şi de a
veni la Dumnezeu Tatăl, prin Isus Hristos. Biblia ne arată că Isus a participat la acest festival
important (Ioan 7:2, 10. 14) [1],(Pag.27) [10].
In fiecare zi se celebra  in afara Templului o cu totul alta ceremonie . Preotii se impart in trei mari
grupe in timpul celebrarii Corturilor . Prima grupa sunt cei care oficiaza sacrificiile,  asa cum sunt ele
prezentate in Numeri capitolui 29 [1].In tot acest timp , pe masura  ce prima grupa executa sacrificiile
in  Templu, a doua grupa de preoti iese afara si se indrepta spre poarta dinspre rasarit , catre Valea
Motzah , unde se strange de obicei cenusa la fiecare inceput de Shabat. Aici ei vor incepe sa taie
trestia , care nu are voie sa fie mai mica de 25 de picioare lungime. Dupa aceea se formeaza o linie
cu toti preotii care tin in maini crengile de trestie.  In spatele acestei linii , la o oarecare distanta
(aprox 25-30 picioare, cat este de fapt lungimea standard a trestiei ) se formeaza un alt rand de
preoti cu trestii in mana. Se formeaza in acest fel rand dupa rand de trestii. Inapoi,  drumul spre
Templu este intesat de pelerinii care au venit sa sarbatoreasca Corturile la Ierusalim , conform
5
 poruncii lui Adonai. La un semnal preotii vor face un pas cu piciorul stang , apoi cu cel drept,
laganand trestiile inainte si inapoi. Intre timp , cel de-al treilea grup de preoti , sub directa
conducere a marelui preot, vor iesi din Templu indreptandu-se spre Poarta Apei. Ei de fapt se vor
indrepta spre Bazinul  Siloamului , care se mai numeste si “ apele linistit –curgatoare.” Aici marele
preot,  care tine in mana un vas de aur curat , il introduce in apa datatoare de viata, umpland bolul cu
aceast lichid binecuvantat. Preotul care il asista tine in mana un vas plin cu vin. Chiar in clipa in care
preotii din Valea Motzah incep sa marsaluiasca inapoi spre Ierusalim,  atunci incep si cei din Siloam
sa se intoarca intr-acolo. In timpul mersului trestiile produc un fosnet in aer,care se amplifica in
momentele apropierii de Ierusalim. 
La căderea serii, ceata preoților suna din trâmbițe, anunțând praznicul de a doua zi, iar imediat
după miezul nopții porțile templului erau larg deschise, fapt confirmat de istoricul Iosif Flavius . În
prima zi a sărbătorii, 15 Tishri, în timp ce se pregăteau jertfele de dimineață, câțiva preoți și o
mulțime de pelerini, pe fondul făcut de o muzică jovială și într-o atmosferă de mare bucurie, plecau în
procesiune la izvorul Siloamului ,de unde preotul lua apă într-un recipient de aur . Dacă se întâmpla
ca prima zi a sărbătorii, 15 Tishri, să fie sâmbăta, apa se aducea cu o zi înainte și era păstrată în
temple. Celebră în timpul procesiunilor era exclamația: Osana!, care semnifică: „O, Doamne,
mântuiește!” (Ps. 117, 25) [1], amintită anterior. Aceasta este cunoscută și datorită faptului că a fost
folosită în momentul intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, cu o săptămână înainte de patimile și
răstignirea Sa.(Mt. 21, 9; Mc. 11, 9-10; Ioan. 12, 13) [1].
Tradiția rabinică numește Sukkot drept sărbătoarea bucuriei noastre . Deși toate sărbătorile
evreiești erau momente de veselie, Sukkot se detașa din acest punct de vedere de toate celelalte;
colibele și lulab-urile creau o atmosferă specială, pitorească și veselă în tot orașul în timpul zilei, iar
noaptea era animată de torțe, lămpi, făclii, muzică, sindrofii pline de veselie  și cântarea leviților de pe
treptele templului . Ceremoniile erau foarte fastuoase; pe fondul muzical creat de cântatul fluierelor și
la lumina bogată dată de nenumăratele torțe și lămpi, poporul dansa și se veselea toată noaptea,
totul culminând cu procesiunea de dimineață la fântâna Siloamului, pentru a aduce apa pentru
libație . Atât de mare era bucuria legată de aducerea apei de la Siloam încât au rămas cuvinte
celebre în tradiția iudaică: „Acela care n-a văzut bucuria scoaterii apei, n-a văzut bucurie în viața
lui” .În noaptea primei zile, din cele șapte ale sărbătorii, în curtea femeilor ardea un sfeșnic de aur,
acesta simbolizând, cel mai probabil, stâlpul de foc care i-a condus pe evrei în timpul celor 40 de ani
de peregrinare prin pustie, imediat după ieșirea din robia egipteana.(Pag.55) [5]
În cea de-a cincisprezecea zi a lunii (mai exact la şapte luni de la Paşte) israeliţii trebuiau să
locuiască în corturi în toată ţara. Faptul acesta era o comemorare a trăirii lor în corturi în timp ce se
aflau în pustiu. Acum, se aflau în Canaan potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu. Israeliţii se bucurau de
roadele ţării, iar cea de-a şaptea lună era vremea secerişului, vremea strângerii recoltei. Lucrul
acesta le reamintea de chinurile pe care le-au îndurat în pustiu, pentru că să poată să vină la
Dumnezeu cu mulţumiri pentru că i-a eliberat. Această sărbătoare era un timp al mulţumirii şi al
bucuriei, asemănător cu Ziua Recunoştinţei de la noi (referirea este la poporul American – nota
trad.). Această sărbătoare încă nu s-a împlinit din punct de vedere istoric. În (Zaharia 14:16) [1],citim
despre împlinirea ei în vremea Împărăţiei de o mie de ani. „Toţi cei ce vor mai rămâne din toate
neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului,
Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea Corturilor.“ În acest capitol, profetul vorbeşte despre
6
perioada Împărăţiei de o mie de ani. În cartea (Apocalipsa 14:14,15) [1], citim următoarele: „Şi un alt
înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: "Pune secerea Ta şi seceră,
pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.",”Şi El şi-a aruncat secerea Lui
şi a secerat. Acesta este secerişul recoltei exact înainte de cules. Ioel ne vorbeşte despre căderea
Ploii Târzii. Noi trăim în vremea Ploii Târzii. Ploaia târzie era pentru coacerea roadei, exact înaintea
marelui cules, cu alte cuvinte a marii strângeri a roadelor. Noi suntem chiar pe ogorul „marii strângeri
a roadelor“ când vom împlini ultima sărbătoare şi anume: Sărbătoarea Corturilor din Împărăţia de o
mie de ani. Scopul nostru este acesta şi merită toată strădania.
Aici as dori sa expun si viziunea lui Samuel J.Schultz cu referire la tema Sarbatoarea Corturilor
pe care o abordeaza si dumnealui in lucrarea sa ”Calatorii prin Vechiul Testament”citez:”Prin
intermediul sarbatorilor,izraelitilor li se amintea permanent ca erau poporul sfint a lui
Dumnezeu,conform legamintului incheiat de Israel la Muntele Sinai,respectarea sarbatorilor era o
parte a indatoriilor lor(Ies..20.24) [1].Festivalul acestei saptamini isi gasea expresia in cele mai ample
arderi de tot aduse vreodata,sacrifinduse in total saptezeci de vitei.Dupa ce se jertfeau treisprezece
in prima zi,cind aveau loc o adunare sfinta,numarul scadea zilnic cu cite un vitel.In fiecare zi se
adauga o ardere de tot ce consta din paisprezece miei si doi berbeci,cu jertfele de mincare si bautura
corespunzatoare.In a opta zi,o adunare sfinta incheia activitatile anului religios.Fiecare al saptelea an
avea o semnificatie deosebita in celebrarea Sarbatorii Corturilor.Acesta era anul citirii publice a
legii.Desi pelerinilor li se cerea sa participle la Pasti ori la Sarbatoarea Saptaminilor o singura zi,ei
petreceau de obicei intreaga saptamina la Sarbatoarea Corturilor.Aceasta oferea o buna ocazie
pentru citirea legii conform poruncii lui Moise.(Deut.31.9-13)”[1],(Pag.92-97) [ 9].
Referitor la Sarbatoarea Corturilor spune si Pr.Ioan Sorin Usca citez:” Domnul a vorbit lui Moise,
şi i-a zis să vorbească copiilor lui Israel şi să le spună ca în ziua a 15-a a celei de-a şaptea luni
trebuia ţinută Sărbătoarea Corturilor, in cinstea Domnului, timp de şapte zile. În prima şi a a opta zi
trebuia să fie o adunare sfântă, o zi de odihnă, în care oamenii nu aveau voie să facă nicio lucrare
de slugă. În prima zi se luau poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi
şi de sălcii de râu, şi urmau se bucure înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile. Timp de
7 zile să aduceau Domnului jertfe mistuite de foc iar băştinaşii din Israel urmau să locuiască în
corturi pentru ca urmaşii lor să ştie că Dumnezeu a făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi,
după ce i-a scos din ţara Egiptului.
  Pr. prof. Mircea Basarab observă o aparentă inadvertență între bucuria sărbătorii și greutățile
perioadei istorice pe care o celebra Sukkot: rătăcirea prin pustiu. Însă sfinția sa conchide că
durerile, lipsurile și greutățile viețuirii în deșert au fost copleșite de „comemorarea eliberării din
robia egipteană. Gândul eliberării și cuvântul libertate făceau ca să se uite toate dificultățile
întâmpinate de poporul ales până la intrarea în pământul mult așteptat, căci într-adevăr ce bucurie
mai mare poate fi pentru un popor decât scuturarea jugului robiei și constituirea unui stat național.
Libertatea însemna că sufletele părinților erau descătușate de durerea morții premature a fiilor,
căci „Faraon a poruncit la tot poporul său și a zis: Tot copilul de parte bărbătească, ce se va naște
Evreilor, să-l aruncați în Nil” (Ies.1, 22) [1]. Iudeii erau fericiți, căci sângele lor n-o să mai ude glia
pământului străin. Șederea în deșert simboliza și pronia divină care s-a manifestat din belșug și în
momentele oportune în timpul celor patruzeci de ani, astfel încât Sărbătoarea Corturilor, departe
de a fi simbolul unei dureri sau triste amintiri, era o manifestare a veseliei și a bucuriei, o
manifestare
 7
a mulțumirii”(Pag.433) [7].
Sfântul Chiril al Alexandriei, analizând porunca odihnei din prima și a opta zi a sărbătorii
Sukkot, deosebește esențial cele două zile din punct de vedere al mesajului tipologic. În gândirea
marelui exeget, odihna zilei întâi reiterează momentele paradisiace din viața protopărinților noștri
Adam și Eva, care, înainte de căderea în păcat, trăiau o stare de perpetuă odihnă și liniște
ontologică, iar ziua a opta are relevanțe eshatologice, desemnând odihna netulburată din Împărăția
lui Dumnezeu a omului mântuit în urma jertfei Mântuitorului .Iata cum trateaza el citez:”Iar prima zi
și a opta este odihnă. Căci înainte de neascultarea de la început, când nu pătrunsese în noi
păcatul atotobositor, care ne-a pus jugul cu adevărat împovărător și anevoie de purtat, aveam o
viețuire liberă și ușoară și fără nici o osteneală în începutul și rădăcina neamului, în Adam. Iar
venind Hristos, am revenit din starea intervenită a ostenelilor la starea de la început în ziua a opta.
Aceasta după odihnirea (sabatismul) Legii, sau după plinirea vremii legii. Deci lepădând jugul
împovărător și spurcat al păcatului de pe sufletul nostru, ne-am odihnit de toată osteneala,
chemându-ne la aceasta Hristos, prin credință ... Deci e ziua întâi a săptămânii, înfățișând timpul
de la începutul omului. Și e de asemenea odihnă ziua a opta, în care a înviat Hristos, pironind pe
cruce zapisul cel împotriva noastră (Col. 2, 11) [1]. Căci Unul a murit pentru toți, ca izbăvindu-ne de
moarte și de păcate, să ne elibereze de pedeapsă și de osteneli, și să dobândim prin El odihna cea
de la început (Evr. 4, 11) [1] (Pag. 601) [6]
Tot ansamblul de acte rituale specifice celor 8 zile în care se serba Sărbătoarea Corturilor este
foarte amplu descris în (Num. 29, 12-39) [1], fiecare zi fiind analizată în amănunt. Acest mod de a
aduce jertfe este unul pe cât de original, pe atât de greu de înțeles. Sfântul Chiril al Alexandriei
spune că „e greu de văzut înțelesul celor poruncite și obscur este lucrul în firea lui”spune Sfântul
Chiril al Alexandriei, Despre închinarea și slujirea în duh și adevăr,(Pag. 609) [6], sugerând tocmai
dificultatea de a ghici raționamentul acestui tip de jertfire. Totuși, Sfântul Chiril încearcă o
interpretare a acestor jertfe: „Așadar, înfățișând chemarea lui Israil în gradele cele înalte, de mijloc
și mai de jos, se jertfesc lui Dumnezeu viței, berbeci și miei; dar numărul vițeilor era mereu mai
mic, deoarece cei aleși se împuținau mereu și timpul suferea tot mai mult de raritatea celor înalți și
preaîncercați, până la ziua a șaptea, adică până la venirea Mântuitorului nostru, când s-a ivit
odihna (sabatismul) în duh și sfârșitul păcatului. Căci am fost îndreptați în Hristos, când veacul de
față a coborât spre păcat. Iar semn al acestui fapt este sâmbăta așezată la sfârșitul întregii
săptămâni. De aceea înțelept rânduiește Legea până sâmbăta aducerea jertfelor, adică chemarea
Legii, și slujba de sfințire prin jertfe cerută de ea” (Pag.. 610) [6]

Georges Andres un alt scitor ce trateaza tema Sarbatorilor spune in lucrarea sa urmatoarele:”
La câteva zile după smerirea sufletelor la sărbătoarea Ispășirii, venea bucuria sărbătorii
Corturilor: bucuria si partasirea credinciosului care rămâne în Hristos; bucuria și binecuvântarea
lui Israel sub sceptrul lui Mesia. Dar tot în a opta zi a sărbătorii avem ceva din fericirea cerului și a
bucuriei veșnice a tuturor celor răscumpărați. Toate sărbătorile erau în legătură cu jertfele, în
special cu arderile-de-tot, cum găsim în Numeri 28 și 29, pentru majoritatea zilelor solemne.În
cursul istoriei lui Israel, sărbătorile au fost adesea uitate, neglijate, ținute rău; dar Duhul lui
Dumnezeu găsește plăcere în sublinierea ocaziilor în care Paștele sau sărbătoarea Corturilor au
fost ținute după poruncă, în bucuria unei părtașii regăsită cu Domnul. Nu se întâmplă tot așa în
viața noastră? Iar când ne găsim clipe deosebite în care Dumnezeu vrea să ne vorbească, să ne
restaureze sufletele, să ne facă să înaintăm duhovnicește, să luăm seama la ascultare, să ne
străduim să intrăm în odihna care ne-a fost dobândită cu un preț atât de mare.
 8
A șaptea și ultima sărbătoare a anului, ea începe în a cincisprezecea zi a luni a șaptea, la scurt
timp după cea a trâmbițelor și a marii zi a Ispășirii. Secerișul și culesul viilor s-au terminat: era
vremea odihnei. Odihna finală, reprezentată în special prin ziua a opta cu adunarea ei solemnă, o
vom avea în casa Tatălui. Dar, în așteptare, noi avem prin Duhul Sfânt, oaspete divin și arvună a
moștenirii, o bucurie anticipată a acestui moment frumos; așezați în Hristos în locurile cerești,
anticipăm înălțarea și slava. La sărbătoarea Corturilor, israelitul evlavios îmbină amintirea
poporului în marș cu cea a unui Dumnezeu credincios, care prin har avea și El cortul Lui în timpul
călătoriei israeliților, adevăratul cort, până la sosirea în țara făgăduinței.

Dar la sărbătoarea Corturilor e bucuria pură, bucuria fără amestecătură, în timpul unui ciclu
complet de șapte zile. Există chiar porunca de a te bucura: „Să te bucuri la sărbătoarea aceasta,
tu, fiul tău și fiica ta, robul tău și roaba ta și levitul, străinul, orfanul și văduva care vor fi în cetățile
tale“ (Deuteronom 16.14) [1]. Nimeni nu-i uitat; aspectele diferite ale vieții de zi cu zi sunt lăsate în
urmă: nu se lucrează, nu se stă singur, nu sunt lacrimi. Totul, în orice participant, trebuie să
exprime bucuria. Ea singură își are loc în sărbătoare. Sărbătoare a amintirii și sărbătoare a
bucuriei, sărbătoarea Corturilor era și a odihnei, prin împlinirea făgăduințelor: „Căci Domnul
Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate roadele tale și în tot lucrul mâinilor tale“ (Deuteronom
16.15) [1]. Iată de ce ea nu putea fi sărbătorită decât după sosirea în Canaan. Muncile anului erau
terminate: „După ce îți vei strânge roadele din arie și din teasc“ (Deuteronom 16.13) [1], și nu
numai din câmpul tău și din via ta. În arie, produsul secerișului fusese bătut, în teasc fusese adunat
vinul bucuriei; se putea atunci gusta din plin roada muncii terminate.
Înseamnă oare că doar în ocaziile însemnate ale vieții trebuie să ne gândim la Domnul Isus? Ca
concluzie autorul spune urmatoarele:”Fiecare sărbătoare era însoțită de jertfe, cum vedem între
altele și în aceste două capitole. Altfel zis, fiecare etapă importantă a vieții duhovnicești este legată
de jertfa Domnului Isus: la Paște, la Azimi, la snopul din cele dintâi roade, la Cincizecime, la
Trâmbițe, la Ispășire și la Corturi...Începutul Cartii Neemia capitolul 28 ne dă răspunsul: „Să aveți
grijă să-Mi aduceți la timpul stabilit darul Meu, pâinea Mea pentru jertfele Mele mistuite de foc, care
Îmi sunt de un miros plăcut... Iată jertfa mistuită de foc pe care o veți aduce Domnului: în fiecare zi,
câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere-de-tot necurmată. Să aduci un miel dimineața și
celălalt miel seara“(Neemia.28,29) [1]. E vorba aici de arderea-de-tot necurmată însoțită de darul
de mâncare și de jertfa sa de băutură. Astfel „timpul stabilit“ pentru jertfa Domnului nu
corespundea doar marilor ocazii, ci în fiecare zi mirosul plăcut al arderi-de-tot urca înaintea Lui”.[2]

Israelul antic, evreii sărbătoreau faptul că Domnul a dat poporului mai mult decât suficientă
hrană pentru a supraviețui. Astăzi, mulți evrei sărbătoresc acest eveniment construindu-și corturi
sau adăposturi temporare (pentru că în limba ebraică cuvântul pentru cort este ”mișkan”, pe când
”sukkot” înseamnă un cort sau adăpost temporar) urmând intrucțiunile din Levetic capitolul
23.Dupa exil,solemnitatea sarbatorii a crescut cu felurite obiceiuri.Astfel,in prima seara se aprindea
cadelarul din curtea femeilor de la temple si barbatii cu faclii in mina cintau si jucau.De
asemenea,in fiecare zi,izraelitii purtind in mina ramuri din patru feluri de pomi(etrog,palmier,mirt si
salcie),le scuturau deasupra altarului pe care il inconjuru o data strigind ”Milueste-ne” (Hosiana).In
ziua a saptea inconjorul se facea de sapte ori in amintirea ocuparii Ierihonului,de aceea sa si
numea ”ziua cea mare a sarbatorii”(Ioan 7.37) [1].Rabinii ii ziceau ”Jon Hosiana Rabba”.Ceremonia
sarbatorii includea si mergerea preotului in fiecare dimineata,cind se aducea holocaustul zilnic,la
lacul Siloam,ca sa ia apa intr-un vas de aur.Apa amestecata cu vin o varsa la poalele autarului
jertfelor in sunetul muzicii instrumentale si al cintecelor,amintind de momentul cind Moise a scos in
mod minunat apa din stinca.Aceasta apa vie simbolizeaza apa cea vie a mintuirii pe care o aduce
Mesia(Isaia 12.3) [1].
 9
[1]Despre aceasta apa vie vorbeste si Mintuitorul Hristos in convorbirea Sa cu femeia
samarineanca,careia ii spune ca cel ce va bea din ea se va face izvor de apa curgatoare spre viata
vesnica (Ioan 4.14) [1].
In sinagogi se respecta caracterul festiv al sarbatorii corturilor dominate de spiritul de veselie.In
cort se invita oaspeti ca sinbol pentru <<Uspizin>>,cind distinsul musafir rosteste anumite
rugaciuni si,potrivit traditiei iudaice,sufletele patriarhilor evrei,precum si al lui Iosif,Moise,Aron si
David vin in fiecare zi dedicate lor sa viziteze aceasta locuinta provizorie ridicata in tinpul sarbatorii
Corturilor.Zilele dintre prima si ultima din cele sapte poarta numele de<<hol hammoed>>,findca
sunt socotite ca semisarbatori religioase si in ele numai ritualul jertfelor fara repaus sabatic si
adunare sfinta.Ultima zi poarta numele de <<Bucuria Legii>>(Simchath Tora),si in Eret Israel este
contopita cu ziua a opta de incheiere (Semini Atereth).Este o zi de sarbatoare si multi izraeliti vin in
sinagogi unde fiecare evreu e onorat cu <<alia lattorah>>,adica este chemat sa sarute sulurile
sfinte,sa binecuvinteze si sa citeasca un capitol din textul sfint,precum si cu <<Hakafoth>> un vechi
obicei de a inconjura estrada din centru sinagogii cu sulurile sfinte cel putin de sapte ori in dans si
cintece.Copiilor li se da un steag de carton in virful caruia este infipt un mar si in el este fixate o
luminare aprinsa ca sinbol al invataturii.(Pag.295-29) [8].

Concluzii.
Sărbătoarea Corturilor, ultima din grupul celor trei sărbători anuale evreiești de pelerinaj,
constituie momentul de încununare a unui întreg an,celebrând, într-un spirit de amplă și unică
jovialitate, încheierea muncilor agricole. Totodată, ea avea și un caracter euharistic , amintind de
marile binefaceri pe care Dumnezeu le-a făcut poporului în una dintre cele mai grele perioade ale
existenței sale: rătăcirea prin pustie. Astfel, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu, până azi evreii fac
în timpul sărbătorii acte de caritate, exprimând astfel gratitudinea față de providența divină, care le-
a călăuzit pașii în momentele dificile ale istoriei, ajutându-i și protejându-i .Celelalte două sărbători
anuale evreiești de pelerinaj, Paștile și Cincizecimea, au dobândit sensuri noi în cadrul noului
Legământ, ajungând să desemneze Învierea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt. Sărbătoarea
Corturilor nu are un corespondent în arealul de praznice creștine, iar aceasta se datorează faptului
că ea prefigurează sărbătoarea veșnică din Împărăția Cerurilor, iar cortul, element exponențial al
sărbătorii, a devenit, în conformitate cu gândirea Sfinților Apostoli Pavel și Petru (II Cor. 5, 1, 4; II
Pet. 1, 13-14) [1], tip al trupului omenesc, în dublă perspectivă: stricăcioasă și anastasică. Astfel
trupul, acest cort trecător, va primi valențele nestricăciunii atunci când cortul lui Dumnezeu va fi cu
oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei [Apoc. 21, 3],
adică în timpurile eshatologice, când întreaga creație va fi restaurată, iar umanitatea răscumpărată
va prăznui veșnica sărbătoare a comuniunii perpetue cu Dumnezeu. (Pag.58) [5]

Aceste scurte relatari cu referire la tema ”Sarbatoarea Corturilor si inplimentarea in

Crestinism”,am incercat sa le expun de la scrierile atit a Sfintilor Parinti cit si a autorilor de teologie
Ortodoxa.In final consider ca aceasta sarbatoare merita de asemenea o tratare mai aparte
deoarece ea tine de multumirea pe care suntem datori sa o aducem lui Dumnezeu pentru multimea
binefacerilor sale pentru omenire.Biserica Ortodoxa Crestina aduce si pina in ziua de astazi
rindueli de multumire si de cerere de binecuvintare a tuturor binefacerilor date pentru intretinerea
noastra trupeasca.Nu s-a pastrat o rinduiala tot atit de fastuoasa de praznuire insa Biserica
Crestina Ortodoxa isi manifesta si astazi multumire pentru toate,in una din rugaciunile de multumire
pentru darurile lui Dumnezeu si pentru schinbarea vremii in timp de neploare si altele de acest
fel,insa din rugaciuni suna astfel: “Rugaciune la aducereadarurilor de pirga” citez:”Stăpâne
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit fiecăruia dintre noi să-Ţi aducem Ţie, după putinţă,
ale Tale
 10
dintru ale Tale; Care dăruieşti ca răsplătire pentru aceasta bunătăţile Tale cele veşnice; Cel ce cu
bună plăcere ai primit darul cel după putere al văduvei, primeşte şi cele aduse acum de robul Tău
(N) şi-l învredniceşte ca acestea să fie socotite în vistieriile Tale cele veşnice, iar lui dăruindu-i
îmbelşugată desfătare a bunătăţilor Tale celor din această lume, împreună cu toate cele ce-i sunt
de folos. Că s-a binecuvântat numele Tău şi s-a preaslăvit împărăţia Ta, a Tatălui şi a Fiului şi a
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.O astfel de rinduiala are loc la sarbatoarea
inchinata ”Schinbarii la Fata”a Mintuitorului si la praznuirea Sfintului Ilie,unde de asemenea sunt
rostite rugacuni de multumire Lui Dumnezeu pentru grija ce o poarta pentru noi fii sai.

Forma alcatuirii unui< <cort>>in perioada Sarbatori Corturilor

Dupa presupusele unor scriitori teologi posibil ca la un astfel de cort S-a suit Mintuitorul Hristos cu
ucenicii sai la sarbatorirea „Sarbatorii Corturilor” (Ioan 7:2, 14, 37–39) [1].

11
 Bibliografie

1) Biblia sau Sfinta Scriptura,Ed.IBMBR,Bucuresti;1991

2) Georges Andre, Categorii Cele șapte sărbători ale Domnului-Etape ale Vetii
Crestine / Sărbătoarea Corturilor, Categorii / Vechiul Testament / Levitic,Copyright © 2011-2018
Comori.Org;
3) Preot Prof.Dr.Cudin Nicolae,Studiul Vechiului Testament,Editura IBMBR,Bucuresti,2002;
4) Preot Dr,Ioan Mircea,Dictionar al Noului Testament,Editura IBMBR,Bucuresti,1995;
5) Preot Dr.Adrian Medan,Ritual si Legislatie in Celebrarea Sarbatorii Corturilor,Revista Altarul
Banatului,Nr.7-9,Timisoara,Timis,2015;
6) Pr.Prof.Dr.Dumitru Staniloaie,Sfântul Chiril al Alexandriei,scrieri partea intii,Inchinarea și Slujirea
în Duh și Adevăr,Editura IBMBR,Bucuresti 1996;
7) Pr. Prof. Mircea Basarab, Sarbatoarea corturilor si interpretarea ei in crestinism, in ST, an.XIl,
1960, nr. 5 - 6, pag. 420-435;
8) Pr.Prof.Dr.Dumitru Staniloae,Pr.Prof.Dr.Emilian Cornitescu,Arhiologia Biblica,Editura
IBMBR,Bucuresti 2002;
9) Samuel J.Schultz,Calatorii prin Vechiul Testament,Editura Cartea Cresina,Oradea,2008;
10) Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc,Insight on the Scriptures (Perspicacitate
pentru înţelegerea Scripturilor),Editată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.,
volumul 1, pagina 820, coloana 1, paragrafele 1 şi 3, de la cuvântul „“ (Sărbătoare).

12