Crăciunul şi păgânismul (1)
căror amintire rămâne), aniversarea zilei lor de naştere este un
Sumar:
1. Introducere
2. Originea sărbătorii
3. Data
1. Introducere
Nu ştiu dacă în lumea animalelor sau a plantelor există aşa ceva -
dacă există, eu încă nu am aflat - dar oamenii ţin minte data
naşterii lor (e drept, unii doar până la o vârstă…). Este specific
oamenilor să se felicite cu ocazia zilei de naştere, unii dau mese,
alţii fac petreceri - dar oare de ce? Opriţi-vă o clipă şi gândiţi: De
ce vă place să fiţi sărbătoriţi cu ocazia onomasticii? Dacă nu vă
plac "serbările", de ce vă place să nu uite cei apropiaţi să vă
ureze "La mulţi ani!" sau să vă dea un cadou sau să se poarte
mai bine cu voi în ziua dvs. de naştere? De ce nu uitaţi pur şi
simplu câţi ani aveţi şi când veţi împlini un nou an? De ce nu vi se
întâmplă să vă treziţi deodată spunând: "Vai, am uitat câţi ani am!
Oare la ce dată m-am născut? Oare în ce lună este ziua mea?
Dacă starea de spirit (care la cei mai mulţi oameni este
determinată de împrejurări) nu împiedică acest lucru, onomastica
este o zi de veselie. Este o zi când tu şi cei care te iubesc vă
bucuraţi că a mai trecut un an în care aţi fost împreună şi priviţi în
viitor cu speranţa multor ani fericiţi. Ne bucurăm astfel de
bebeluşii noştri, de copii, de soţ sau de soţie, de mamă sau tată,
dar şi de prieteni.
Dacă însă moartea ia de lângă noi pe cel drag, ziua lui de naştere
nu mai este un prilej de bucurie pentru noi - vom evita să ne-o
mai amintim; nu serbăm (ba de cele mai multe ori nici nu mai
reţinem zilele de naştere ale bunicilor şi străbunicilor noştri).
Este diferit însă cu eroii neamului, cu marii oameni ai poporului:
poeţi, medici, luptători, domnitori, oameni de ştiinţă. Amintirea lor
rămâne într-un fel, nu însă aşa de intim cum a fost în cadrul
familiei lor ci într-un spirit oficial, mai rece, mai puţin afectiv. Când
este vorba de astfel de oameni (care au trăit mai de mult dar a
prilej al comemorării faptelor, ideilor, realizărilor lor. Sunt amintite
beneficiile aduse omenirii sau comunităţii de către personalităţile
respective, sunt pomenite faptele de curaj, inovaţiile, dedicarea,
priceperea, tot ce poate fi lăudat. Eroul "umple" ziua aceea.
Rostul mesajului meu este să arate într-o mică măsură cum a fost
schimbat acest lucru în cazul celui mai mare erou al omenirii,
Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Într-un restaurant, două doamne "se cinsteau" cu o masă bogată.
Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au răspuns:
"Aniversăm ziua de naştere a bebeluşului!" Pentru că nu era nici
un bebeluş în preajmă, curiosul a întrebat: "Dar unde este
bebeluşul?" Mama a răspuns: "O, l-am lăsat la o mătuşă…"
Exact aşa sărbătoresc cei mai mulţi oameni de pe pământ
"Crăciunul", ceea ce ei numesc "Naşterea Mântuitorului":
mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu
ei… (7-2731)
Foarte multe popoare sărbătoresc astăzi acest eveniment
aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la
început. Unele dintre ele s-au generalizat, cum ar fi Moş Crăciun
(tradiţie olandeză); bradul de Crăciun (tradiţie germană);
aranjamentele statuare cu scena din iesle (tradiţie italiană). Iar
altele au rămas specifice anumitor zone: ciorapii atârnaţi în faţa
şemineului (tradiţie americană); tăierea porcului, capra, turca
(tradiţii româneşti).
Aceste adăugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care
sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru
oameni. Cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a
fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi
orice fel de manifestare care să amintească despre acest
eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă
perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de
imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor.
Situaţia de azi nu este mult diferită…
Vom privi la unele din aspectele acestei sărbători pentru a
înţelege mai bine originea lor, semnificaţia şi folosul lor (cele care
au). Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduiesc ca, văzând mai exact
cum stau aceste lucruri, să căpătăm mai multă înţelepciune şi să
nu cădem în extrema celor mai mulţi de a sărbători naşterea
Mântuitorului fără a avea chiar pe Cel sărbătorit alături de noi, în
centrul atenţiei şi bucuriei noastre.
2. Originea sărbătorii
Cuvântul Crăciun nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se
spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, cu alte cuvinte,
Dumnezeu nu porunceşte o astfel de sărbătoare. În N.T. nu
există nici o lege care să oblige la ţinerea unor sărbători
religioase cu date sau anotimpuri fixe.
Crăciunul este celebrarea zilei de naştere a Domnului Isus
Hristos. Dar nici ziua de naştere a Mântuitorului nu a fost poruncit
să fie păzită. Cărţile de istorie şi chiar Enciclopedia Bisericii
Catolice susţin că această sărbătoare nu a existat de la începutul
creştinismului: Crăciunul nu s-a numărat printre cele mai timpurii
sărbători ale Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de
sărbători.(4)
După ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima
jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai
vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului. (7-2715)
3. Data
Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să
sărbătorească naşterea lui Hristos, au fost mari diferenţe de opinii
în ce priveşte data corectă. Biserica Romano-catolică n-a început
să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a
secolului patru…(4) Până atunci, creştinii ţinuseră această
sărbătoare în diferite perioade ale anului: în decembrie, în mai, în
aprilie şi, cel mai frecvent, în ianuarie. (7-2714)
Cum s-a ajuns totuşi la această dată de 25 decembrie?
Sărbătorile Saturnalia erau, la un moment dat, cele mai de seamă
sărbători la Romani…(1) Sărbătorile de iarnă erau foarte populare
în antichitate. "În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor
teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în
stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din
nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o
perioadă de bucurie şi sărbătoare." (5) Pentru că acest anotimp
era atât de iubit, biserica oficială (de stat) (Catolică sau Ortodoxă
- depinde de zonă) l-a adoptat ca timp al naşterii lui Hristos. (2)
Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea
zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi
greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui, mitraismul.
Această sărbătoare de iarnă a fost numită "Naşterea" - "Naşterea
Soarelui". (6) (În această perioadă a iernii, soarele atinge punctul
său cel mai de jos în emisfera sudică (australă) şi apoi începe
mişcarea sa treptată către nord - asemenea unei ridicări. Acest
fenomen a fost numit naşterea soarelui şi era sărbătorit în
această perioadă.(7-2715))
Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă
soarelui erau "creştinizate", este de înţeles că urma să rezulte
confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! Tertulian
trebuia să declare că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin
a denunţat identificarea eretică a lui Isus cu Sol. Papa Leo I a
mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte
creştini, stând chiar în pragul "bazilicii apostolilor", i-au întors
acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea. (2) Nu
au reuşit însă să abolească această închinare păgână şi au venit
cu soluţia închinării cu faţa spre răsărit. Ba chiar au început să
construiască clădirile de cult (spre deosebire de cea de mai sus)
în aşa fel încât oamenii să se închine cu faţa spre răsărit.
Închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi
închinarea cu faţa spre răsărit sunt neplăcute lui Dumnezeu -
De.4:19; 2Împ.23:5,11; Ez.8:13-16.
Preotul Dumitru Bălaşa scrie: Precizăm că aşa numitul cult al
Soarelui nu a fost adus în Dacia de coloniştii romani, ci el este
autohton. Era cea dintâi credinţă a strămoşilor Geto-dacilor, aşa
cum am arătat. S-a afirmat că între ciclul sărbătorilor de iarnă
romane, mai cu seamă Saturnalele, Calendele şi Dies natalis
Solis Invinct, cercetătorii cred a stabili legături indiscutabile. În
realitate, lucrurile stau invers. Mai întâi este vorba de o oarecare
coincidenţă a zilei de naştere a lui Isus Hristos (FALS: nu se
cunoaşte o dată a naşterii lui Hristos - apoi să nu uităm că în
decembrie, nici în Israel nu mai stau păstorii noaptea cu oile pe
câmp (Lu.2:8), cât despre a naşte în grajd iarna… este frig! n.m.),
cu perioada sărbătorilor de iarnă ale lumii vechi. Prima dată ziua
lui Saturn a fost stabilită ca o zi de sărbătoare la 17 decembrie în
anul 217 î.Hr. După aceea, pe parcurs, s-a mărit treptat numărul
zilelor, până ce s-a ajuns la 7 zile, între 17 şi 23 decembrie.
Împăratul Aurelian (270-275), adept al cultului Soarelui - Mithra,
în anul 274, a declarat oficial ca zi de sărbătoare ziua de 25
decembrie, pentru a contracara avântul şi sărbătoarea creştină.
Cu toate acestea, cultul lui Mithra, în anul 391, prin decret
imperial, era declarat ilicit.(1)
În Enciclopedia Catolică scrie: Binecunoscuta sărbătoare în
cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare)
serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea
pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie.(4) Acest lucru,
catolicii l-au făcut şi pentru alte sărbători ale lor. De exemplu: 24
iunie, era o sărbătoare în cinstea lui Baal la druizi (preoţii celţilor
în antichitate - mil.1 î.Hr.); ea a devenit sărbătoarea naşterii lui
Ioan Botezătorul; 15 august, care era consacrată lui Isis (la
egipteni) sau Dianei (la romani), a devenit "adormirea Maicii
Domnului" (Sf. Marie Mare); 02 februarie, care era la romani o zi
sărbătorită cu torţe şi lumânări în cinstea zeiţei Februa (la greci,
în această dată se sărbătorea zeiţa Demetra) a devenit "Intrarea
Maicii Domnului în Biserică").
Tehnica suprapunerii sărbătorilor păgâne cu cele închinate
adevăratului Dumnezeu nu a fost inventată de Biserica ortodoxă
sau Romano-catolică. Biblia o arată în 1Împ.12:25-33 (Gal.4:8-
11).
Este posibil ca datele să aibă vreo importanţă în "dimensiunea
spirituală" a îngerilor şi a lui Dumnezeu? Nu am studiat încă acest
lucru. Ştiu însă că Domnul a cerut în V.T. sărbătorirea anumitor
evenimente în anumite zile (fixe) sau anotimpuri (perioade)… Nu
se ţineau la întâmplare. Oare duhurile rele, împotrivitoare lui
Dumnezeu doresc să imite pe Dumnezeu, pentru a fi cinstite ca
Dumnezeu? Cu siguranţă! Oare dracii se bucură să poată
batjocori pe Dumnezeu prin intermediul creaţiei Sale (omul) sau a
celor răscumpăraţi făcându-i să ţină zile care nu sunt poruncite de
El, ba chiar zile care la origine au fost dedicate unor "dumnezei
străini"? Cu siguranţă!
Decembrie …are ca simbol Ţapul sau Cornul Caprei şi
Capricornul (Viaţa sau Oglinda vieţii la greci). În plastică este
reprezentat ca un ţap cu coarnele pe spate. În această lună, la
25, se sărbătoreşte Naşterea Domnului, popular Crăciunul… (1)
Adesea, în simbolistică, creştină, păgână sau chiar satanistă,
ţapul (capra) reprezintă pe… cel rău! Căruia dintre noi i-ar fi bine
să serbeze ziua celui iubit prin simboluri ale duşmanului celui
iubit?
Ce să facem atunci? Să nu serbăm Crăciunul? Să-i declarăm
război? Cred că mult mai bine este ca în fiecare zi a anului să fim
mulţumitori lui Dumnezeu pentru naşterea lui Isus Hristos. Să nu
aşteptăm luna decembrie ca să ne aducem aminte că prin harul
lui Dumnezeu, în Betleem ni s-a născut un Mântuitor care este
Hristos Domnul! Dacă alţii o fac, în primul rând o fac din
neştiinţă… Dacă se vor pocăi, vor cunoaşte adevărul şi acesta îi
va face slobozi. Să păstrăm întotdeauna o inimă bună şi curată
înaintea lui Dumnezeu şi atunci vom face ce este plăcut înaintea
Lui… E bine să ne amintim despre naşterea Domnului Isus
Hristos, chiar s-o sărbătorim dacă dorim. Putem folosi perioada
Crăciunului ca un timp de ajutorare sau de evanghelizare a
oamenilor, dar să nu socotim aceasta o lege, o poruncă a Bibliei
şi să nu osândim pe cei care nu cred în Sărbătorirea Crăciunului.
Crăciunul şi păgânismul (2)
4. Numele "Crăciun"
De unde vine acest nume? Ce înseamnă el?
Iată cum relatează "Povestea Crăciunului" revista Timiş-Online
(http://www.tion.ro/Pagini/sarbatori/sarbatori-64515.shtm):
Din vremuri străvechi ne-a rămas o istorisire care explică de ce
sărbătoarea naşterii Domnului poartă numele de "Crăciun".
Se spune că Fecioara Maria, de mică, intrase la mănăstire. Aici a
fost anunţată de arhanghelul Gavril că-L va naşte pe pruncul
sfânt. Când sarcina începea să fie vizibilă, nevinovata fecioară i-a
spus stareţii întreaga poveste, dar aceasta n-a crezut-o şi a
alungat-o de la mănăstire.
Ruşinată, Fecioara s-a ascuns într-o pădure, dar aici o urmărea
tartorul iadului, chinuind-o cu vedenii şi coşmaruri. În ajunul
naşterii el a aruncat o piatră în sânii fecioarei. Din ei a ţâşnit pe
cer laptele sfânt, astfel luând naştere Calea Laptelui (Calea
Lactee).
Nemaiputând îndura acest chin, Maria a plecat din pădure şi a
ajuns la casa lui Crăciun, un boier nemilos care-şi tortura soţia şi
fetele. Acesta era plecat şi soţia lui, o femeie miloasă, a găzduit-o
pe Fecioară in staul, unde a născut. În acel moment s-a arătat
pentru prima dată pe cer Luceafărul, pentru a vesti sosirea lui
Iisus. Văzând steaua, Crăciun crezu că femeile au dat foc la casă
şi se grăbi să vadă ce s-a întâmplat.
Între timp Crăciuneasa avusese grijă să facă totul după datini, si
drept răsplată Maica Domnului le vindecă pe cele trei fiice ale lui
Crăciun care fiecare avea câte ceva: una era şchioapă, alta
oloagă şi ultima oarbă.
Când ajunse acasă, fiindcă soţia nu i-a ieşit în întâmpinare, i-a
tăiat mâinile. Văzând aceasta, Fecioara i le puse la loc şi, prin
această minune îl făcu şi pe bărbat să-şi dezgheţe inima şi să
creadă în Dumnezeu. Din acest motiv, ziua în care s-a născut
Mântuitorul, s-a numit Crăciun.
Numai o fărâmă de bun-simţ dacă ai, vei fi neplăcut surprins de
penibilul acestei explicaţii. Nu-i de mirare că mulţi oameni nici nu
mai vor să audă de religie, de Dumnezeu când sunt întâmpinaţi
cu astfel de poveşti. Nu îţi trebuie nici multă minte şi nici multe
cunoştinţe ca să-ţi dai seama că ea nu este adevărată:
· ce fel de mănăstire era aceea la care a intrat Fecioara?
Mănăstirile "creştine" au început să apară în sec.IV (cam la 300
de ani după moartea Mariei); evreii nu aveau mănăstiri iar dacă ar
fi fost o altfel de religie, Maria nu ar mai fi fost socotită neprihănită
de către Dumnezeu!
· în afară de faptul că îngerul Gavril a vestit Mariei naşterea
pruncului, toate celelalte amănunte (atât personaje, locuri cât şi
întâmplări) nu sunt decât invenţii puerile, unele dintre ele chiar
mai rău, stupide (cum ar fi originea Căii Lactee şi a Luceafărului).
· Biblia nu susţine nicăieri ideea că Maica Domnului ar fi făcut
minuni…
Crăciun - (din lat. creatio-, onis) una dintre cele mai mari sărbători
creştine, care celebrează, la 25 decembrie al fiecărui an,
naşterea lui Isus Hristos. (dicţionar V. Breban)
Iată explicaţia dată de preotul Dumitru Bălaşa:
Domnul Iisus Hristos fusese socotit de gnostici o creatură -
Creaciun. După anul 325 a fost recunoscut ca Fiu al lui
Dumnezeu, una din persoanele Sf. Treimi: "născut, iar nu făcut
(creat)". Totuşi, în popor, Iisus Hristos este identic cu Crăciun.
(Gnosticismul traco-dacic, după forme şi locuri, durează până în a
doua jumătate a mileniului întâi d. H. După ce Sinoadele dau o
formă precisă Creştinismului, acesta se integrează doctrinei
precizate şi din el rămân numai anumite elemente.) În cărţile de
cult ortodox, cuvântul Crăciun nu există, ci Născutul. Poporul
Daco-Român, care nu a făcut doctrină, a păstrat primul termen
până astăzi. Un colind spune:
Că-i născut un domn prea bun
Cu numele lui, Crăciun,
Că-i născut un om frumos,
Cu numele lui, Hristos. (1)
Totuşi, în finalul aceleiaşi cărţi, autorul se exprimă confuz şi chiar
el însuşi cade în ceea ce critică poporul neştiutor: Timp de
aproape o jumătate de secol, Crăciunul, frumoasa sărbătoare a
Naşterii Domnului, cu colindele ei, a fost strânsă în sârmă
ghimpată: Moş Crăciun, îngropat şi înlocuit cu prozaicul Moş
Gerilă. Dar s-a produs o minune. Odată cu revoluţia…,
Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost descătuşată. Moş Crăciun a
înviat…
Crăciun este creatul lui Dumnezeu (de la creatio), este un cuvânt
daco-român, un fir de borangic în pânza multimilenară a
neamului. În cărţile de slujbă ortodoxă îi zice Iisus Hristos "născut
, iar nu făcut"…(1) Cu alte cuvinte, "creatul" şi Iisus sunt una…
Este greşit să numim pe Hristos cu numele Crăciun. El nu este o
"creatură" a lui Dumnezeu, ci Fiul veşnic al lui Dumnezeu -
Mi.5:2; Io.1:1; 8:58; Col.1:17.
5. Bradul
Un obicei specific "sărbătorilor de iarnă" este aducerea în casă şi
împodobirea unui brad. Oare ce legătură are bradul cu sărbătorile
de iarnă? Ce este specific bradului? Ce îl face să fie diferit de alţi
copaci? Un cântec "de sezon" (german, din câte ştiu) spune:
O brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde…
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde…
Dacă este să simbolizeze ceva, atunci ce ar arăta bradul "cel
veşnic verde"? Viaţa fără sfârşit, nu-i aşa? Toţi ceilalţi copaci
"mor" toamna, dar el, este "tot verde", aşa cum toţi oamenii mor,
dar Dumnezeu rămâne în veac… Poţi să numeşti (din acest
p.d.v.) bradul drept dumnezeul copaci-lor! (Deci când aduci în
casă bradul… aduci un "dumnezeu străin"???)
Nu este de mirare că la Lunca Ilvei (şi în multe alte părţi) oamenii
împodobesc căruţa care duce mortul la groapă cu brazi - vor să
spună ceva despre nemurire; la fel când construiesc o casă şi
pun în vârful acoperişului un brad; la fel când împodobesc sala
nunţii cu crengi de brad - vor să spună ceva despre trăinicia casei
sau a căsniciei.
Încă din antichitate oamenii s-au închinat la pomi numiţi de ei
"sacri" (şi astăzi sunt religii de acest gen atât în lumea primitivă
(aşa numită "necivilizată") cât şi în cea modernă).
Druizii socoteau stejarul drept copac sfânt. Egiptenii aveau
palmierul, iar scandinavii şi romanii… ghici ce? - BRADUL!
Există o legendă antică babiloniană care spune că a fost un ciot
de copac uscat din care a ieşit un copac care nu s-a mai uscat
niciodată; a rămas "veşnic verde"… "ce frunza nu şi-o pierde…"
Ciotul uscat reprezenta pe Nimrod (Gen.10:8-12) care murise iar
copacul "veşnic verde" arăta că Nimrod s-a reîncarnat în
persoana lui Tamuz (care în religia acadienilor (locuitorii uneia din
cetăţile stăpânite de Nimrod - Gen.10:10) era zeul-soare, soţul
zeiţei Iştar (numiţi de sidonieni (fenicieni) Baal şi Astarteea).(3)
Un comentariu foarte bogat şi interesant despre Tamuz se
găseşte în Smith's Revised Bible Dictionary.)
Biblia vorbeşte în multe locuri despre închinarea greşită asociată
cu "pomul verde":
De.12:2 Să nimiciţi toate locurile în cari slujesc dumnezeilor lor
neamurile pe cari le veţi izgoni, fie pe munţi înalţi, fie pe dealuri, şi
sub orice copac verde.
1Împ.14:23 Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stâlpi închinaţi idolilor şi
Astartee pe orice deal înalt şi sub orice copac verde.
2Împ.17:10 Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astartee pe orice deal şi
sub orice copac verde.
2Cr.28:4 Aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub
orice copac verde.
Is.57:5 care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care
junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor…
Ier.2:20 De mult ţi-ai sfărâmat jugul, ţi-ai rupt legăturile, şi ai zis:
"Nu mai vreau să slujesc ca un rob!" Căci pe orice deal înalt şi
sub orice copac verde, te-ai întins ca o curvă.
Ier.3:6 ,,Domnul mi-a zis…: ,Ai văzut ce a făcut necredincioasa
Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde, şi a
curvit acolo.
Ier.3:13 Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost
necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău, că ai alergat încoace
şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai
ascultat glasul Meu, zice Domnul.``
Ez.6:13 Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când morţii lor vor fi în
mijlocul idolilor lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe
toate vârfurile munţilor, sub orice copac verde, sub orice stejar
stufos, acolo unde aduceau tămâie cu miros plăcut tuturor idolilor
lor.
Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe
roşii… Astăzi, boabele s-au transformat în globuri iar între altele,
se foloseşte beteala (argintie sau aurie). Iată un pasaj interesant
din Biblie: Ier.10:3,4!!! Alt ornament care aduce cu strălucirea
soarelui, aurului şi argintului sunt artificiile şi luminiţele - ca nişte
steluţe (sau "pui de soare"… "sorişori de curând născuţi")…
Ce legătură are bradul împodobit cu naşterea lui Hristos? "Păi…
steaua din vârf arată steaua care i-a călăuzit pe magi…" Ha! Ha!
Şi dacă nu-i pui stea în vârf…? E drept că a fost o astfel de stea,
dar Biblia nu spune că trebuie să împodobim un brad în amintirea
acelui eveniment.
De ce trebuie creştinii să cumpere şi să pună în casă un brad pe
care să-l împodobească? Nu scrie nicăieri că aşa ceva este
obligatoriu. Atunci de ce o fac?
· Probabil că unora le place - aduce ceva nou, o schimbare, un
aer de sărbătoare, veselie pentru copii…
· Alţii, doar vor să fie şi ei… "în rândul lumii".
Atunci să nu mai fac pom de Crăciun? Întreabă pe Dumnezeu şi
fă ce crezi că vrea El. Dacă tu crezi că Dumnezeu nu are nimic
împotrivă, fă-l, altfel, nu-l face. Un lucru poţi să-l ştii şi să-l crezi:
Nu este o poruncă a Bibliei, nu este o lege a lui Dumnezeu aşa
că cei care nu ţin acest obicei nu trebuie osândiţi… Apoi este clar
că nu trebuie să te închini acestui brad (şi cred că în mod
conştient nu este nimeni între noi care s-o facă - dar dacă se va
întâmpla că nu vei avea bani sau pur şi simplu vei ajunge în
situaţia că nu vei reuşi să-ţi procuri un brad într-un an vei socoti
că "acela nu este Crăciun" dacă nu ai brad în casă??? Este
nevoie neapărat de "cetina tot verde" ca să-ţi aminteşti că "ţi s-a
născut un Mântuitor"? Ce este important pentru tine? Bradul sau
Mântuitorul? Vei fi la fel de afectat(ă) în inima ta dacă nu vei avea
pe Domnul cu tine în săptămâna Crăciunului cât de afectat eşti că
nu ai brad? Atunci cui te închini???
6. Darurile
În folclorul românesc se face o distincţie clară între Moş Nicolae
şi Moş Crăciun, cele două personaje având chipuri şi rosturi
diferite. Abia în acest ultim secol aceste personaje vor fi
deopotrivă înzestrate cu o trăsătură nouă: obiceiul de a face
daruri copiilor. În tradiţia populară ziua de 6 decembrie este zi de
cinstire a Sfântului Nicolae încă din vremea de demult. Închipuit
ca un moş cu barba albă Sân-Nicoară (cum i se mai spune
Sfântului Nicolae) poate aduce ninsoarea doar scuturându-şi
bărbia de omăt. Sfântul Nicolae a fost treptat desacralizat. Nu
numai Moş Crăciun este numit cu duioşie "moş"; Sfântul Nicolae,
episcopul de Cezareea, martirul lui Iisus şi săvârşitorul de minuni,
devine în ochii românilor Moş Nicolae. Sub influenţa tradiţiilor
europene a fost adoptată imaginea unui Moş Nicolae care pune
cadouri în cizmuliţele copiilor.
(http://www.lego.rdsor.ro/christmas/ralaiul.html)
Scandinavii (vikingii) credeau că zeul lor numit Odin, dă daruri
speciale celor care se apropiau de bradul lui în timpul sărbătorilor
de iarnă. Şi romanii, după cum spune Tertulian aveau practica
schimbului de cadouri în timpul Saturnaliei. (2)
Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri altora în vremuri de
sărbătoare. În Biblie este întâlnit acest lucru în două prilejuri în
care Dumnezeu a lucrat în chip minunat pentru restaurarea
poporului Israel - Ne.8:10,12; Es.9:19,22 (Domnul încurajează pe
credincioşi să dea daruri pentru slujbele şi lucrările religioase -
1Cr.16:29; Ne.7:70; daruri pentru robii eliberaţi - De.15:13,14;
daruri pentru copii - Mat.7:11; daruri din partea fraţilor pentru fraţi
nevoiaşi - Rom.15:28). Dărnicia ca trăsătură, ca mod de viaţă
este recomandată şi apreciată de Dumnezeu. Nu se găseşte însă
în Biblie obligativitatea împărţirii de daruri cu ocazia sărbătorilor în
afară de Purim şi aceasta a fost în V.T., pentru evrei. (Între Purim
şi Crăciun nu pot fi făcute legături aşa încât să se deducă faptul
că trebuie să dăm cadouri de Crăciun. Faptul că sărbătoarea
evreiască Purim se ţinea în luna a 12 nu este deloc relevant,
deoarece luna a 12-a evreiască nu corespunde cu decembrie ci
cu februarie-martie.)
Găsim în Biblie un pasaj unde acest schimb de cadouri este făcut
într-un cadru festiv negativ, anti-Dumnezeu - Ap.11:10; aici
oamenii sărbătoresc uciderea a doi prooroci care vesteau
cuvântul lui Dumnezeu.
A face o legătură între cadourile care "le aduce Moş Crăciun" şi
darurile care au fost date pruncului Isus de către magi în Biblie nu
este corect. Magii nu L-au găsit pe Isus în ziua naşterii Sale, aşa
cum L-au găsit păstorii în iesle (Lu.2:16) ci ei au găsit "pe
Împăratul de curând născut al iudeilor" într-o casă (Mat.2:2,11) -
este probabil că pruncul avea cel puţin câteva zile sau săptămâni.
În plus, darurile nu şi le-au dat unul altuia, ci le-au lui Isus, lucru
care corespunde mai degrabă cu cerinţele biblice de a aduce
daruri lui Dumnezeu.
Atunci să nu mai dau daruri copiilor de Crăciun? Situaţia este
delicată, nu-i aşa? Cu câtă viclenie a întortocheat cel rău lucrurile
aşa încât să-şi atragă slavă şi să hulească pe Dumnezeu…
Totuşi, oare nu este mai mare cel ce este în noi decât cel ce este
în lume? Cu siguranţă! Oare nu vom fi în stare să ne arătăm
dragostea (prin cadouri şi nu numai prin ele) şi să vorbim copiilor
noştri încât să înţeleagă că nu este nici un Moş Crăciun, dar că
există un Dumnezeu viu şi adevărat care a dat ce a avut mai
scump, un dar nespus de mare: pe Fiul Său pentru mântuirea lor?
Ba da, cu siguranţă! Atunci să facem lucrul acesta aşa încât copiii
noştri să nu se simtă loviţi de o soartă crudă (şi anume că s-au
născut într-o casă cu părinţi ce au o credinţă aspră care nu îi lasă
să le dea cadouri atunci când toţi ceilalţi copii primesc). Ci să fie
convinşi şi fericiţi de dragostea noastră (pe care vom şti să le-o
arătăm pentru că Dumnezeu ne învaţă), nu numai de Crăciun ci
în tot timpul anului. Şi prin noi să-L afle pe cel născut în Betleem,
Mântuitorul.
În cele de mai sus am folosit citate din următoarele cărţi:
(1) - preot Dumitru Bălaşa - De la Zamolxe la Iisus
(2) - R.E.Woodrow - Religia tainică a Babilonului
(3) - Easton's Bible Dictionary
(4) - The Catholic Encyclopedia
(5) - Ealsh - Curiosities of Popular Customs
(6) - Frazer - The Golden Bough
(7) - P.L.Tan - Encyclopedia of 7700 Illustrations
Crăciunul şi păgânismul (3)
Sumar:
7. Colindatul
8. Porcul (mâncarea)
7. Colindatul
Preotul Dumitru Bălaşa scrie: E vremea colindelor care datează
din vremea lui Ler Împăratul (Leru-i ler şi iarăşi ler!) (Galerius cel
Bătrân şi Galerius cel Tânăr - 293-311 - împăraţii Daciei). (1) Nu
este nici măcar insinuată provenienţa biblică. Sunt unii care fac
legătură între colindele de azi şi corul îngeresc care a "cântat"
când a fost vestită păstorilor naşterea lui Hristos. De fapt
relatarea biblică nu spune că îngerii au cântat ci că "împreună cu
îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe
Dumnezeu şi zicând…" - Lu.2:13. Apoi îngerii nu au mers din
casă în casă…
De pe Internet, de la Forumul "Taclale. Punct Net - Discuţii pe
teme religioase şi filozofice -
(http://www.taclale.net/pseudocafenea/viewtopic.php?t=2733),
citim următoarele extrase. Am colorat în roşu pasajele care nu
trebuie trecute cu vederea.
Colindele de ieri şi de astăzi
Tradiţia colindatului este specific românească. În Europa, cu
excepţia zonei sud-estice, acest obicei nu există. (Nu ştiu dacă
acest lucru este adevărat. Conform unei alte informaţii, în Anglia
au fost introduse colindele după anii 1800 - nu ştiu dacă încă se
mai practică…) Deşi profund păgâne, tradiţiile româneşti au fost
readaptate, o dată cu încreştinarea populaţiei daco-romane. La
est de Europa puţini ştiu că tradiţia colindatului se mai păstrează
doar in spaţiul carpato-pontic, cu preponderenţă pe teritoriul
României.
Obişnuiţi deja cu colindele vechi, românii nu au ştiut să-şi
păstreze şi să exploateze trăsătura aceasta de originalitate. Ba
mai mult, au importat ritmuri şi cântece de sărbători, ce nu au de
a face cu specificul poporului român. Dacă celelalte popoare
europene au timide încercări în domeniul cântecelor religioase de
Crăciun, românii se pot mândri cu un adevărat tezaur de colinde
şi tradiţii ale Naşterii Domnului. Tradiţia colindatului se mai
păstrează în Bulgaria şi Ucraina. Ungurii au preluat-o din
Transilvania şi şi-au adaptat-o. Cu toate acestea, numai românii
au reuşit să păstreze fondul originar, latin al vechilor "calende".
Fondul comun al tuturor colindelor este unul păgân, pe care s-au
adaptat textele cu conţinut evanghelic. Tradiţii păgâne
încreştinate, Calendele erau sărbători romane închinate soarelui.
Calende desemnează un obiect rotund, o trimitere directă la
discul solar. De aceea colinda se cânta în cerc închis
(colindătorii), se făcea în ocol, se împărţeau colaci şi nuci, toate
simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii. Principala motivaţie a
obiceiului era acela de protecţie, mai apoi s-a impus sensul
binecuvântării şi cel evanghelic, al Naşterii Domnului. Cel mai
surprinzător este faptul că melodiile s-au păstrat nealterate, cu
preponderenţă în zonele izolate (Maramureş). Colindatul era un
obicei exclusiv masculin, ceata de feciori având misiunea de a
trece pe la fiecare casă şi a aduce vestea cea bună. Timp de
şase zile, colindătorii realizau un cerc invizibil în jurul comunităţii,
pentru a o proteja mai apoi de venirea Anului Nou, când
demonilor li se dădea drumul pe pământ. Pe lângă colindele
consacrate ce vorbesc despre Naşterea Mântuitorului în ieslea
din Betleem sau despre magii de la Răsărit purtaţi de stea, se
remarcă colindele intermediare. Acestea mai păstrează
reminiscenţe păgâne: colinda corbului, colinda junilor, colinda
gospodarului. Aceste colinde îmbină tradiţiile păgâne ale Anului
Nou cu semnificaţia creştină a Naşterii lui Iisus Hristos. Sunt
colinde de fertilitate, colinde de binecuvântare a pământului sau
colinde provenite din cultul strămoşilor. Este clară deci originea
religioasă păgână a obiceiului de a colinda în timpul sărbătorilor
de iarnă.
Colindatul, un obicei demult apus
Sărbătorile de iarnă deschid sezonul colindelor. Obiceiul a
devenit un bun prilej de distracţie, mai ales în rândul tinerilor. De
Crăciun se încropeşte la repezeală un pseudo-cor şi se porneşte
"la colindat". Băutura, mâncarea şi distracţia sunt pe primul plan.
Găştile de petrecăreţi chefuiesc până in zori, fără să cunoască cu
adevărat semnificaţia păgână a tradiţiei. Repertoriul nu depăşeşte
de obicei două, trei strofe arhicunoscute, melodia fiind ignorată
din principiu. Puţini ştiu că obiceiul este unul de binecuvântare, de
protecţie şi bună-vestire. Adevărata tradiţie a colindatului devine
pe zi ce trece un capitol de folclor, păstrat in fonotecile
cercetătorilor. Tragedia cea mai mare este că nici măcar
interpreţii de muzică populară nu mai sunt interesaţi în a promova
colinde autentice, lăsându-se purtaţi de interese financiare. Iată
cum, pe lângă aspectul păgân venit din antichitate, se adaugă un
aspect păgân "modern", mă refer la practicile păcătoase descrise
mai sus, care nu au nimic din Duhul Mântuitorului. Acelaşi lucru
este evidenţiat şi în următorul pasaj:
Manelele de iarnă
Tradiţia colindatului se luptă din greu cu interesele unei afaceri de
sezon. Tarabele şi magazinele de specialitate abundă în producţii
kitch. "Oamenii nu au practic nici un criteriu de selecţie calitativă,
între un colind tradiţional şi unul "coafat", de tranziţie",
mărturiseşte un interpret de muzică populară din Cluj. Aceasta se
datorează în primul rând ruperii legăturilor cu lumea de la sat, a
urbanizării forţate din timpul regimului comunist. Transformarea
este şocantă, de la sonorităţile simple, vechi, s-a trecut în unele
cazuri la acompaniament electronic de ultima oră. Ritmurile şi
melodiile vechi au fost înlocuite cu tangouri, valsuri si marşuri
consacrate, care oripilează de-a dreptul urechea. Tendinţa
comercială este evidentă, colindele tind să devină adevărate
"manele de iarnă", textele sunt modificate, mesajele evanghelice,
legate de Naşterea lui Iisus Hristos, au fost înlocuite cu texte
lacrimogene, despre părinţi abandonaţi şi frustraţi în preajma
sărbătorilor. De obicei, pseudo-interpreţii de muzică folclorică
sunt tot aceia care-şi încearcă norocul şi la o colindă de sezon.
(Silviu MÂNĂSTIRE)
Ignatul bate la uşa Crăciunului
De Ignat şi până la Crăciun se porneşte alaiul obiceiurilor de
purificare, tradiţii vechi şi precreştine. De Ignat, sărbătoarea
Sfântului Ignat Teoforul, oamenii nu lucrează, singura activitate
fiind sacrificarea şi pregătirea porcului. Preparatele vor îmbogăţi
masa de Crăciun, semn al abundenţei şi al belşugului. Adunaţi in
grupuri, tinerii merg cu turca, capra sau brezaia. Turca este un
bot de oaie cu piele de iepure pe la barbă, cu urechi de iepure şi
coarne de lemn, împodobite cu diferite ornamente. Capra este un
bot de capra cu coarne de berbec. Ambele sunt fixate pe un băţ şi
jucate, într-un ritual bine stabilit. La sfârşit turca şi capra mor; ele
sunt simboluri ale anului care moare. Capra şi turca sunt
simboluri demonice, ele sunt purtate în comunitate şi arătate
tuturor pentru a înlătura astfel frica şi blestemul. Folcloriştii
identifică aceste imagini cu reminiscenţele mitologiilor populare în
care zeii demonici aveau reprezentări de acest gen (Bachus -
ţap). Alt obicei, tot mai rar întâlnit, este ursul. Doi tineri sunt
îmbrăcaţi într-o blană de urs. Ei sunt însoţiţi de doi "moşi" care au
grijă ca ursul să joace aşa cum i se cântă. Jocul agonic al ursului
simbolizează, la fel, moartea anului vechi şi naşterea aceluia nou.
Tradiţia populară păstrează pe un fond precreştin şi sceneta
Irozilor. Aceştia îi întruchipează pe cei trei crai de la Răsărit, veniţi
să aducă daruri de vin, tămâie şi smirnă pruncului Iisus Hristos.
Doar Irozii reprezintă un obicei specific Crăciunului, celelalte
făcând parte din ritualurile de pregătire în vederea venirii Anului
Nou.
Crăciun românesc
Orice sărbătoare are menirea de a aduna oamenii într-o
comunitate, care îşi validează astfel sistemul de valori. Crăciunul
la români este o poveste despre recunoştinţă, comuniune şi
Lumina Naşterii lui Iisus Hristos; este o poveste colorată cu
glasuri din alte timpuri, cu gesturi profunde venite din negura
începuturilor. Amestec de sacru si profan, amestec de sacru
creştin si tradiţie păgână, expresie a bucuriei, a bucuriei de a trăi
viaţa; Viaţa care biruie întotdeauna moartea. În ieslea Betleemului
acum 2000 de ani se năştea speranţa lumii. De atunci, cerul se
deschide în fiecare an pentru ca îngerii să psalmodieze Naşterea
celui fără de început. "Pace pe pământ... între oameni bună voie",
omul-dumnezeu, pruncul din Betleemul Iudeei ridica umanitatea
în îmbrăţişarea lui Dumnezeu.- Vi s-a născut Mântuitorul!
glăsuiau triadele îngereşti, s-a născut cel ce va călca Moartea şi
va birui porţile iadului. Crăciun românesc, în inima Balcanilor,
amintirea libertăţii udate cu sânge. Autorul vorbeşte frumos în
ultimele propoziţii, dar câţi sunt cei care gândesc în timp ce
sărbătoresc acest "Crăciun românesc în inima Balcanilor" la
Mântuitorul care prin jertfa Sa a dat lumii libertatea şi a biruit
porţile iadului?
Citez din "Informaţia zilei de Duminică - Online" Nr. 61, duminica,
14 decembrie 2003 (http://www.informatia-zilei.ro/duminica/1.htm)
Obiceiuri de Crăciun
Sărbătoarea Naşterii Domnului este marcată de numeroase
tradiţii. Începând din ajunul Crăciunului, uliţele satelor răsună de
glasurile colindătorilor. Purtând costume tradiţionale şi traiste cât
mai încăpătoare, aceştia merg din casă în casă, pentru a le ura
oamenilor fericire şi prosperitate. Colindele sunt de două feluri:
religioase şi laice. Subiectele celor religioase se referă de cele
mai multe ori la Iisus Hristos. Pe de altă parte, colindele lumeşti
au un caracter liric şi deseori sunt improvizate de colindători, în
funcţie de gazda pentru care cânta.
Copiii de până la 7-8 ani - spun etnografii - umblă cu colindeţul în
ajunul Crăciunului: "Colinde, colinde, daţi bomboane în coşuleţ".
Când se înserează încep să umble pe la case şi cetele de
colindători adulţi. Cei maturi umblă cu colinde foarte vechi. În
partea de sud a Basarabiei se umblă chiar cu colindul precreştin
laic, de gospodar, de casa, de prunc, de fată, de flăcău, de
logodiţi.
De la Crăciun şi până la Bobotează colindătorii umblă cu
"Steaua" care vesteşte Naşterea lui Iisus. În unele locuri se
întâlneşte cântarea numită "Vecleem", sau "Irozii", o dramă
religioasă care înfăţişează misterul Naşterii Domnului în toate
fazele sale. Pe lângă aspectul religios al colindelor, în timp a
evoluat şi partea laică a acestei tradiţii. În unele locuri este
obiceiul ca flăcăii să umble cu "Capra", "Ursul" sau "Cocostârcul".
În aceste jocuri sunt purtate măştile confecţionate din piei sau
blană şi sunt ironizate personajele rele (ba, dacă duhurile rele
sunt în controlul acestor activităţi, cred că alţii sunt cei ironizaţi:
colindătorii - n.m.). Cu această ocazie, gazda împarte
colindătorilor covrigi, nuci, mere şi colăcei pe care gospodinele le
frământă din timp cu prilejul Crăciunului. - Ier.7:18; 44:19
A merge cu colindul, din nou spun, ca şi despre cele ce am vorbit
până acum, nu este o poruncă a Bibliei. Nu este scris nicăieri în
N.T. că Dumnezeu vrea ca într-o anumită perioadă a anului să
mergem pe timp de seară de la uşă la uşă ca să cântăm cântece
care au sau nu legătură cu naşterea Mântuitorului. Este chiar
foarte clar pentru orice creştin că a vesti prin incantaţii sau simple
urări credinţele unor religii păgâne (moare anul, se naşte soarele,
etc.) sau a binecuvânta în numele unor dumnezei falşi este greşit.
A colinda cu cântece păgâne este păcat. Şi tot păcat este a
participa la desfrâul care îl săvârşesc grupurile de colindători.
Suntem însă trimişi de Domnul Isus Hristos să vestim Evanghelia
la orice făptură şi să facem ucenici din toate neamurile, iar Pavel
ne învaţă să predicăm Cuvântul la timp şi nelatimp. Domnul Isus
ne învaţă să fim înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii iar
Pavel ne spune să răscumpărăm vremea pentru că zilele sunt
rele. Oare nu am putea folosi această ocazie a colindelor pentru a
spune altora vestea naşterii Mântuitorului? Dacă Domnul nu vă
permite acest lucru, să n-o faceţi! Dar dacă El vă trimite, veţi greşi
dacă nu veţi asculta! Iar în ce-i priveşte pe alţii, şi ce fac ei…
Dumnezeu este stăpânul lor… - Rom.14:4,5.
8. Porcul (mâncarea)
Am auzit un om spunând: Pentru mine Crăciunul nu-i Crăciun fără
porc şi Paştele nu-i Paşti fără carne de miel. O asemenea
afirmaţie este greşită. Normal este ca pe primul plan să fie Cel
sărbătorit în aceste zile nu mâncarea! Cum ţi-ar fi să ştii că pentru
cel care l-ai invitat la serbarea zilei tale de naştere este mai
importantă sarmaua care-i lasă urme de untură la gură decât
persoana ta! Ce l-ai chemat să sărbătorească? Sarmaua? Dar
dacă inversăm acum rolurile şi tu eşti cel invitat… Cum te
comporţi tu la serbarea zilei de naştere a Mântuitorului?
Pregătirile culinare de Paşti şi de Crăciun sunt cele mai
laborioase din tot anul. Femeile muncesc din greu zile la rând de
dimineaţa devreme până noaptea târziu. Sunt chiar unele
preparate (care au probabil o însemnătate religioasă) pe care unii
ţin cu orice preţ să le aibă! Câte case sunt lipsite de sarmale şi
cozonaci de Paşti, de Crăciun, cu ocazia nunţilor, înmormântărilor
şi a pomenilor??? Dar din câte lipseşte rugăciunea, mulţumirea
faţă de Dumnezeu pentru acel belşug, şi toate celelalte lucruri
care Domnul ar vrea să nu lipsească dintr-o casă. N.T. nu cere
aşa ceva, iar în V.T. astfel de practici au fost osândite -
Ier.7:18,19,22,23. Oamenii însă ţin cu toată râvna acestea şi
neglijează cu totul ascultarea de Dumnezeu.
Acesta este un aspect: să uiţi de Mântuitorul când Îi serbezi
naşterea, şi să preţuieşti mai mult ca mântuirea, mâncarea
tradiţională…Însă este ceva mai mult decât atât: Nu-i vorba de
orice mâncare (cei mai mulţi s-ar socoti jigniţi dacă la o astfel de
ocazie le-ai servi peşte sau pui, etc.) ci este un anumit animal
care "trebuie" jertfit cu această ocazie…
Ziua de Ignat, numită şi Ignatul porcilor, este o sărbătoare care
cade în 20 decembrie: este ziua în care a fost rânduită datina
tăierii porcului de Crăciun. Ţăranii cred chiar că un porc
neînjunghiat în ziua Ignatului nu se va mai îngrăşa, pentru că
atunci el îşi visează cuţitul. Să-l mai ţii în ogradă după această
dată nu e de nici un folos de vreme ce porcul nu mai pune carne
pe el, ba chiar poate dăuna, căci înjunghierea lui cu întârziere
poate provoca evenimente neplăcute.
Obârşia păgână a sacrificării porcului este evidentă. În Egiptul
antic, porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, iar in Grecia antică
un ritual similar se săvârşea în cinstea zeiţei Demeter.
Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau
întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic.
Prinderea şi înjunghierea porcului în ziua de Ignat, pârlirea
părului, jupuirea şi tăierea cărnii păstrează până azi urme ale
unor elemente de ritual păgân, a căror semnificaţie însă s-a
pierdut. (http://www.lego.rdsor.ro/christmas/ralaiul.html)
Monitorul de Cluj din 20.XII.2002
(http://arhiva.monitorulcluj.ro/2002/2002.12.20/prima2.html), scrie:
Ziua cuţitelor lungi
Ziua Sfântului Ignatie Teoforul - Ignat cum îl ştie orice român dus
la biserica - înseamnă sacrificarea porcului care grohăie prin
ogradă...
Ignatu' - un obicei tradiţional românesc
Porcul era considerat în vechile culturi animal sacru. În tradiţia
populară românească, Ignatu' este o divinitate solară care a
preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul
din calendarul ortodox. Există un timp ritual al sacrificiului porcului
- ziua de Ignat (20 decembrie) sau după Sfântul Vasile
(aproximativ aceeaşi zi pe stil vechi), dimineaţa în zori - moment
al zilei propice multor practici rituale.
"Dacă nu tai porcul de Ignat, nu-i mai merge bine... După Ignat,
porcul slăbeşte" spun bătrânii.
"Victima" este pregătită cu gesturi şi formule rituale: animalul este
stropit cu apă sfinţită, este aşezat cu capul spre răsărit, pe frunte
sau pe ceafa este trasată cu cuţitul o cruce pe care se presară
sare, iar în casă sunt rostite formule rituale: "Doamne ajută!", "Să-
l mâncăm cu sănătate!".
Alte obiceiuri scot în evidenţă valoarea animalului ca simbol al
vieţii: părul porcului trebuie înmuiat în sânge "pentru ca să nu se
stingă neamul porcilor", iar sângele care curge în timpul
sacrificiului trebuie strâns într-un vas cu mei.
Ansamblul ritual al "tăierii" porcului este încheiat prin masa
comună (numită "pomana porcului") ce se desfăşoară într-o
atmosferă solemnă, în linişte, realizându-se, în primul rând,
comuniunea spirituală a participanţilor la actul sacrificial înfăptuit.
Ce să facem atunci? Să nu mai mâncăm porc de Crăciun? Întâi
de toate, să ne asigurăm că avem o inimă curată înaintea
Domnului, că El este Cel mai de preţ pentru noi. Să nu socotim că
se va prăbuşi lumea dacă nu avem porc de Crăciun! Nu porcul
este important în aniversarea naşterii Mântuitorului. Important
este că Dumnezeu a privit din sfinţenia Sa la starea noastră
căzută şi fără speranţă şi ne-a trimis pe Fiul Său ca să ne salveze
din ea. Apoi, dacă descoperim vreo practică păgână (tradiţie,
superstiţie) în tăierea porcului şi pregătirea preparatelor din carne
de porc pentru Crăciun, să renunţăm la ele. Putem tăia porcul şi
nestropit cu aghiasmă, şi dacă nu-l punem cu botul spre răsărit. Îl
putem mânca şi dacă nu îi facem cruce pe cap - "Păi trebuie să-i
pun sare în cap ca să nu se strice!" Dar sarea se poate pune
numai într-o cruce? Fă-i un Z, un Y, fă-i un nas şi două încreţituri
pe frunte, mai pune-i o linie drept gură şi două mai mici drept
ochi, dar nu mai ţine datina aceea păgână! Nu-l mai tăia de 20
decembrie! Taie-l pe 19 sau pe 21! Apoi, dacă dai de mâncare
celor ce te-au ajutat, n-o face ca şi cum dai o masă în urma unei
jertfe, ca în V.T.; dacă îl tai cu familia, aşezaţi-vă la masă ca în
orice altă zi: nu faceţi "pomana porcului"… Etc.
Crăciunul şi păgânismul (4)
9. Alte sărbători, tradiţii, şi superstiţii legate de Crăciun
a. Sursa: (http://www.lego.rdsor.ro/christmas/ralaiul.html)
Sfântul Vasile
Întâi ianuarie, ziua Anului Nou, este închinată de biserică
Sfântului Vasile. Umbrită de petrecerea de Revelion, sărbătoarea
Sfântului Vasile se mai ţine încă la sate, dar şi acolo predomină
cu această ocazie practicile magice de ghicire a viitorului, practici
cu un vădit caracter păgân. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea
Capadociei. Arhiepiscop de Cezareea în timpul împăratului
Constantin cel Mare, el a încetat din viaţă la vârsta de cincizeci
de ani, chiar în ziua de 1 ianuarie. Ritualul creştin de pomenire a
Sfântului Vasile în prima zi a anului nu a reuşit să înăbuşe
obiceiurile păgâne legate de descifrarea viitorului. În nici o altă zi
a calendarului actele divinatorii, vrăjile şi descântecele nu sunt
mai numeroase ca în ziua ce marchează trecerea de la un an la
altul.
Obiceiuri din prima zi a anului
Cel mai răspândit ritual de "citire" a viitorului este, probabil,
obiceiul punţilor. Puntea se alcătuieşte din două crăci în formă de
furcă, între ramurile cărora se pune, de-a curmezişul, un băţ. Ea
simbolizează un pod aruncat între malul anului ce se încheie şi
cel al anului care stă să vină. Fiecare fată trebuie să aibă puntea
ei, ca să poată visa noaptea ce i-a fost hărăzit să i se întâmple în
noul an.
Un alt obicei, practicat încă, este masa de Sfântul Vasile. În jurul
mesei se aduna un grup de flăcăi şi fete. Sub pânza feţei de
masă se aşează, în fiecare colţ, un obiect a cărui semnificaţie e
cunoscută de toţi participanţii. De pildă, într-un colţ se aşează un
ban, în altul o bucată de mămăligă, în al treilea o oglindă, iar în
ultimul colţ o bucată de cărbune. Aşezarea obiectelor se face fără
ştiinţa băiatului sau a fetei ce urmează să aleagă unul dintre
colţuri. Obiectul aflat sub faţa de masă în locul ales va indica
lucrul de care tânărul va avea parte în cursul anului viitor: cel care
a nimerit banul va fi bogat, cel care a aflat mămăliga va avea
parte de bucate din belşug, cel care a găsit oglinda va avea chip
frumos, iar cel care a dat peste cărbune va fi rău şi cu inima
neagră.
Obiceiul perilor de porc încearcă să anticipeze căsătoria. Pe vatra
încinsă din casă, un băiat şi o fată aşează, fiecare, câte un fir din
părul porcului. Încălzindu-se, firele se vor răsuci şi vor sfârâi.
Dacă în acest moment ele se apropie, cei doi se vor lua, iar dacă
firele se îndepărtează, tinerii nu se vor căsători.
Boboteaza
Ziua de 6 ianuarie este rânduită în tradiţia bisericii ca dată de
cinstire a Botezului lui Iisus. În ajunul Bobotezei, preotul umblă
din casă în casă sfinţind fiecare încăpere cu aghiasmă si
împărţind fire de busuioc.
Străvechea practică de purificare a apelor de forţele răului ar
corespunde zilei a şasea a Facerii lumii şi a fost asimilată de
biserică unei naşteri spirituale (Botezul Domnului). Altfel spus, se
consideră că până la 6 ianuarie - ziua în care, potrivit Părinţilor
bisericii, Iisus s-a arătat lumii (Arătarea Domnului sau Epifania ),
lăsându-se botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul - apele
înseşi sunt încă impure. De aceea, în această zi reprezentanţii
bisericii sfinţesc - sau "botează"- apa.
Bunicii noştri îşi mai amintesc cum înainte de regimul comunist, la
Bucureşti, de pildă, pe malul Dâmboviţei, se desfăşura o
ceremonie religioasă fastuoasă, oficiată de Patriarh în prezenţa
Regelui, căruia îi revenea sarcina să arunce în râu crucea, semn
al botezului creştin. Ritualul creştin de sfinţire a apei e însoţit de
obiceiuri populare, precum scufundarea în râuri şi lacuri, udarea
la fântână sau stropirea oamenilor cu un mănunchi de busuioc de
către "iordanitori", flăcăi organizaţi în cete şi răsplătiţi de
gospodari ca şi colindătorii.
Tot de Bobotează sau în ajunul ei, în satele din Moldova şi
Bucovina se auzeau altădată strigătele Chiraleisei (de la
grecescul Kyrie Eleison, "Fie-ţi milă, Doamne"), un fel de colind al
copiilor acompaniat de clinchete de clopoţei, menit să aducă
gazdelor holde bogate în noul an şi să alunge din văzduh spiritele
rele. În Bucovina şi Munţii Apuseni se practică, în aceeaşi zi,
Ardeasca, un alt ritual de purificare a sufletului - de astă dată cu
ajutorul focului - îndeplinit de fete şi flăcăi.
b. Sursa: revista Timiş-Online
(http://www.tion.ro/Pagini/sarbatori/sarbatori-65666.shtm)
Tradiţia vâscului în lume
Vâscul este o plantă parazită, care creşte pe ramurile sau pe
trunchiul unui copac şi penetrează scoarţa acestuia pentru a-şi
procura substanţele nutritive.
Această plantă era considerată sacră de oamenii din antichitate.
Norvegienii, druizii celţi şi indienii nord-americani tăiau vâscul din
stejar cu o seceră de aur. Ramurile trebuiau prinse înainte de a
atinge pământul. Ei rupeau apoi ramurile în mai multe rămurele şi
le împărţeau oamenilor, care le atârnau deasupra uşilor pentru a-i
proteja împotriva trăsnetelor, fulgerelor şi al altor rele. În cele din
urmă, vâscul a devenit o tradiţie de Crăciun. În limba celtica
"vâsc" avea înţelesul de "atoatevindecător". Apicultorii britanici
obişnuiau să pună rămurele de vâsc pe stupii lor, deoarece
credeau că albinele bâzâie în onoarea copilului Isus. În Franţa,
obiceiul legat de vâsc era rezervat pentru Ziua de Anul Nou.
Astăzi, săruturile sub vâsc pot fi schimbate oricând în perioada
Sărbătorilor de iarnă. Tradiţia vâscului a dăinuit de-a lungul
secolelor. O legendă spune că o rămurica de vâsc pusă în
leagănul unui copil îl fereşte pe micuţ de toate relele. De
asemenea, primului viţel născut după Anul Nou i se leagă o
rămurică de vâsc la gât, pentru a proteja întreaga cireadă."
c. Sursa: revista Timiş-Online
(http://www.tion.ro/Pagini/sarbatori/sarbatori-64880.shtm):
Crăciunul, bucuria copiilor
Venirea Crăciunului reprezintă unul din cele mai aşteptate
momente ale anului. El reprezintă motiv de bucurie pentru
întreaga familie, prilej prin care toţi cei dragi se adună în jurul
bradului de Crăciun, ciocnesc un pahar de vin în cinstea Naşterii
Domnului şi ascultă urările colindătorilor.
Ciclul sărbătorilor cuprins între 6 decembrie şi 7 ianuarie este
legat de cel mai bogat repertoriu de obiceiuri care se focusează
în jurul celor doi moşi: Ajun şi Crăciun. Pe meleagurile româneşti
acestea sunt foarte bine conservate mai ales în lumea satului
unde nelipsit la acest ceas de sărbătoare este colindul, umblatul
cu capra, Steaua sau Pluguşorul.
În mitologia românească legenda pastorului Crăciun a fuzionat cu
mitul Naşterii Domnului. Se povesteşte ca fără acordul soţului
Crăciuneasa primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i
adăpost un grajd.
Despre acest lucru află în curând soţul acesteia Crăciun, un om
vestit în ţinut pentru răutatea sa. Drept răsplată acesta taie
mâinile soţiei sale dar ele sunt lipite la loc de Sfânta Fecioară.
Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism.
De bucurie că nevasta sa a scăpat de pedeapsa lui necugetată,
Crăciun aprinde un rug din cioate de brad în curtea lui şi joaca
hora cu toate slugile lui. După joc împarte sfintei familii daruri
păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui
Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua naşterii lui Isus
daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe
care, după legenda evanghelică, le aduceau regii-magi în staul
noului Mesia.
Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au
transformat în colinde.
Transpus peste doua mii de ani moş Crăciun ademenit de mirosul
de brad şi de cozonac, proaspăt scos din cuptor vine încărcat de
daruri pentru micuţii cuminţi. Sosit de la Polul Nord împreună cu
spiriduşii si renii, conform ultimelor standarde el aşează cadouri
sub brazii de Crăciun frumos împodobiţi.
d. Sursa: revista Timiş-Online
(http://www.tion.ro/Pagini/sarbatori/sarbatori-64514.shtm):
Superstiţii despre Crăciun
Aduce ghinion să porţi pantofi noi de Crăciun.
Un cer senin de Crăciun anunţă un an roditor.
Dacă bate vântul de Crăciun, anunţă ghinion.
Nu e bine ca între Crăciun şi Anul Nou să se tricoteze, să se
coase, să se spele rufele.
Se spune că acel obiect pe care îl ţii în mână de Anul Nou, la 12
noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel
mai important plan al vieţii tale în anul care vine. Dacă ţii bani in
mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă iţi ţii iubita de mână,
iţi va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ţii paharul în mână,
va fi un an vesel.
O dorinţă pusă la miezul nopţii de Revelion are toate şansele să
se împlinească.
E bine să ai pe masa de Crăciun şi de Anul Nou crenguţe de
vâsc. Aduce noroc.
Aduce ghinion dacă agăţi calendarul înainte ca noul an să
înceapă.
Aduce ghinion sa întorci fila de calendar înainte ca ziua sau luna
să se încheie.
Aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar, e
bine să aveţi bani (mai ales noi) în fiecare portofel.
E bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veţi avea
datorii tot anul.
Primul om care va trece pragul în prima zi din noul an va influenţa
tot anul.
Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, persoanele brunete
aduc noroc.
Prima persoană care va suna sau va bate la uşă în prima zi din
noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în
casă e femeie - va fi un an prost, daca e bărbat - va fi un an
norocos.
Nu trebuie să aruncaţi nimic din casă în prima zi de an nou, nici
măcar gunoiul! E bine ca ceva sau cineva să vă intre în casă în
prima zi din anul nou, nu să iasă!
Faceţi ceva - cât de mic - care are legătură directă cu munca dv.
în prima zi a noului an pentru a vă merge bine la serviciu tot anul.
Nu spălaţi nimic în prima zi a noului an.
Prima zi din noul an trebuie să vă găsească în curăţenie deplină,
deci e bine ca înaintea anului nou să faceţi curăţenie şi în cele
mai ascunse unghere.
Îmbrăcaţi ceva nou pe 1 Ianuarie.
Nu spargeţi nimic în prima zi a noului an.
Nu plângeţi în prima zi a noului an.
Faceţi mult zgomot la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele
(clopoţei, petarde, etc.).
Nu împrumutaţi bani şi nu faceţi datorii pe 1 ianuarie.
E semn rău să spargi ceva în noaptea de Anul Nou.
E semn rău dacă strănuţi în noaptea de Anul Nou.
Aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte de Anul Nou.
Anul Nou va fi luminos şi bun dacă se lasă o lampă sau o
lumânare aprinsă până la ziuă.
În dimineaţa de 1 ianuarie se pun bani de argint în apa cu care se
spală membrii familiei.
E bine să vă îmbrăcaţi în roşu în noaptea de Revelion.
Nu înjuraţi şi nu folosiţi cuvinte urâte în ajun de An Nou.
Lăsaţi uşa, geamul, dulapurile deschise în noaptea de Anul Nou.
Se zice că ceea ce faci în ajun de An Nou vei face tot anul
următor.
Dacă faci baie în ziua de Crăciun, vei rămâne curat tot anul.
Dacă mănânci mere în ajun de Crăciun, vei fi sănătos tot anul.
Copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi.
No comments… No comments… No comments… No
comments…
Superstiţii despre Paşti (din aceeaşi sursă)
(Vinerea Mare este ziua în care a fost crucificat Iisus şi multe
superstiţii sunt legate de această zi, majoritatea referindu-se la
pâinişoarele cu cruce. În Vinerea Mare, oamenii din Devon sparg
bucăţi de ceramică cu credinţa că cioburile ascuţite pot tăia,
simbolic, trupul lui Iuda, trădătorul.
În această zi nu se spăla rufe, deoarece se crede că viaţa celui
care spală aceste haine poate fi spălată odată cu rufele. Nici
fierarii nu bat cuie în această zi, provenind tot de la simbolul
crucificării.
Lumânarea cu care s-a mers la biserică de Înviere trebuie
păstrată peste an. Se aprinde în timpul furtunilor, pentru a proteja
casa de pagube.
Cel care moare în vinerea Paştelui, va ajunge direct în rai.
Dacă te tunzi în vinerea Paştelui, nu vei avea dureri de cap tot
anul.)
PERSPECTIVĂ PROFETICĂ – 2005
De câteva ore, anul 2004 a intrat în istorie. Şi ce an! Toate
s-au schimbat între oameni. Predicţiile politice, economice şi
sociale au urmat alt curs decât cel prevăzut de experţii în
domeniile amintite. Singurul lucru care a stat şi de data aceasta
neclintit, neschimbător, a fost Cuvântul Domnului Dumnezeului
Trinitar al Scripturilor (cf. 1Pet. 1:23f; Ps. 119:160; Matei 24:35 ).
Aşa va fi pentru totdeauna. Lucrarea celui rău şi a oamenilor
dedaţi slujirii lui va fi întotdeauna tulburare, teroare şi
traumatizare. Lucrarea lui Dumnezeu, în schimb, va fi
întotdeauna vindecare, viziune şi viitor binecuvântat.
Problema fundamentală a omenirii de azi şi din ultimii două
mii de ani este păcatul de a nu fi crezut în Isus Christos, Singurul
Fiu născut a lui Dumenzeu, în stare s-ă mântuie ( cf. Ioan 3:16-21
). Din aceasta problemă distrugătoare condiţiei omului, societatea
contemporană se confruntă profetic cu 5 ( cinci ) probleme
majore:
- apostazie crescândă
- problema Irakului
- problema Orientului Mijlociu
- problema terorismului Islamic
- creşterea influenţei Uniunii Europene
Amintind aceşti factori vizibili ai zilelor din urmă care pregătesc cu
repeziciune a doua venire a Domnului, voi afirma pentru toţi să
cunoască principiul după care se interpretează Sfântele Scripturi.
Nu evenimentele mondiale şi nici volumul ştirilor prin mass-media
nu vor constitui niciodată baza după care vom interpreta Cuvântul
Domnului, ci dimpotrivă, aceasta interpretându-se prin sine însuşi
( cf. 2 Petru 1:20-21 ) ne va interpreta evenimentele care se
desfăşoară sub ochii noştri. Să ascultăm dar un Cuvânt Sfânt,
despre care Duhul Domnului a vorbit Sfinţilor Săi profeţii şi
apostolii (cf. Efes. 2:20); şi care Cuvânt ne oferă o viziune clară a
evenimentelor mondiale care au să se desfăşoare şi să se
împlinească în curând.
Apocalipsa 19:1-6, Duhul Sfânt ne revelează zicând: ( v.1. ) După
aceea, am auzit în cer, ca un glas puternic de gloată multă, care
zicea
“ Aleluia !” “ a Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea,
gloria, cinstea şi puterea !” ( v.2. ) “ Pentru că judecăţile Lui sunt
adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica
pământul cu adulterul ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din
mâna ei”. (v.3. ) “ Şi au zis a doua oară : Aleluia ! … Fumul ei se
ridică în sus în vecii vecilor! “ (v.4. ) “ Şi cei douăzeci şi patru de
bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au
închinat lui Dumnezeu, care şade pe scaunul de domnie. Şi au
zis: “ Amin! Aleluia! “ ( v.5. ) “ Şi din scaunul de domnie a ieşit un
glas care zicea: “ Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi,
care vă temeţi de El, mici şi mari !” ( v.6. ) “ Şi am auzit ca un glas
de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor
tunete puternice, care zicea: “ Aleluia ! Domnul, Dumnezeul
nostrum, Cel Atotputernic, a început sa împărăţească. … “
De 4( patru) ori în Noul Testament se cânta cântarea “ALELUIA”,
şi toate aceste apariţii nou testamentale sunt în aceste prime
şase versete din capitolul al 19-lea al Cărţii Apocalipsa . De
fiecare dată, cântarea ALELUIA este generată de actul Divin al
judecării şi pedepsirii Babilonului şi evident al începerii împărăţiei
milenare a Mântuitorului Isus Christos pe Pământ. Două raţiuni
motivează acest cor divin :
Primul, este unul de ordine al naturii divine, adică, sfinţenia
Domnului Dumnezeu. El a promis prin Duhul Sfânt în profetul
Ieremia 51:48 zicând “ Cerurile şi pământul cu tot ce cuprind ele,
vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci pustiitorii se vor
arunca de la mează-noapte asupra lui, zice Domnul “ Ceea ce
spune pasajul din Apoc. 19:1-6 este tocmai împlinirea acestui
verset. Şi fiindcă niciodată nu s-a întâmplat acest eveniment
asupra Babilonului în istoria omenirii şi a cerului, aceasta vrea sa
ne spună profetic că zidirea vechiului Oraş Babilon trebuie să
aibe loc cât de curând. Pe parcursul acestui mesaj profetic vom
vedea argumentul Biblic de ce o astfel de profeţie şi realitate.
Capitolele 17 şi 18 din Apocalipsa ne oferă detaliile prăbuşirii
finale a Babilonului, precum şi motivele acestei mânii divine
asupra acestei cetăţi / oraş din antichitate. Dacă Domnul
Dumnezeu nu-l va distruge după cum a promis, ar însemna că
neprihanirea Lui să fie pusă sub semnul întrebării.
Al doilea motiv pentru distrugerea Babilonului, care este în Irakul
de azi, focarul politic, energetic/economic şi teroristic/religios al
lumii, este acela pentru a îndepărta de pe pământ orice obstacol
în calea aşezării împărăţiei milenare a lui Christos. Iată un motiv
pentru a cânta de 4 ( patru) ori corul ALELUIA scris de Domnul
nostru Isus Chirstos. Această cântare de biruinţă se va auzi în
cele 4 (patru ) colţuri ale Cerului, ale Pământului şi ale
Universului.
După aceste cuvinte introductive, haidem să ne uităm
împreună la câteva aspecte profetice cu împlinire actuală şi de
durată de timp foarte scurtă, în câţiva ani, sau după voia şi planul
etern al lui Dumnezeu, când nici nu ne aşteptăm.
ISLAMISM, CREDINŢĂ ŞI TERORISM GLOBAL
După evenimentul ostil din Sept. 11, 2001, si care a fost
atacul asupra Americii de către teroriştii islamici, preşedintele
American George W. Bush, caută pe cale diplomatică să
liniştească populaţia Statelor Unite, afirmând că “ islamul este o
religie a păcii”. Efortul diplomatic al preşedintelui Bush este
lăudabil dar adevărul este cu totul altul. Fără nici cea mai mică
prejudecare faţă de Islamism, fără nici cel mai mic gând de a
ofensa pe credincioşii islamici voi prezenta pe scurt faţa
adevarată a acestei religii, a fondatorul ei şi a practicanţilor
fundamentalişti mahomedani, aşa cum rezultă din propriile lor
documente şi cărţi de cult considerate sfinte, şi venerate ca fiind
profeţiile lui Allah, Mahomed şi îngerul Gabriel.
Fără a produce panică în cineva dintre cei ce mă ascultă,
lumea civilizată încă nu a văzut terorismul Islamic în adevarata lui
faţa. Ultimul atac demonic asupra Bisericii lui Christos va fi prin
acest ultim gigant religios. În timpul Necazului Celui Mare, de
după Răpirea Bisericii lui Christos, Antichrist va avea un asociat
de bază în islamism pentru a măcelări pe cei ce nu vor jura
credinţă falsului Mesia, iar metoda preferată de ucidere va fi
decapitarea (cf. Apoc. 20:4), care este adorată de islamici potrivit
unei credinţe, idioate, inspirate de Allah şi Mahomed, şi potrivit
căreia un om care va muri tăindu-i-se capul nu poate intra în
Paradis, căci cei fără de cap nu pot să învieze. Să citez câteva
paragrafe din cărţile considerate “sfinte” în religia musulmană:
“ A ucide pe necredincioşi este un lucru mărunt pentru noi “
( Tabari IX:69 ) … Atunci Mas’ud s-a repezit la Sunayna, unul din
comercianţii evrei cu care familia sa păstra relaţii sociale şi
comerciale, şi l-a ucis. Fratele său întru islamism ( care era
prezent ), a început să-l întrebe ( pe Mas’ud ): “ De ce l-ai
omorât? Ai mâncat atât de mult de la masa lui..”. Mas’ud i-a
răspuns: “ Jur pe Allah, că dacă Muhammad îmi poruncea să te
omor pe ine, frate dragă, ţi-as fi tăiat (ţie ) capul”. Atunci fratele lui
întru Islamism i-a răspuns: “Orice religie care te poate aduce în
starea aceasta este minunată!” (Ishaq : 369 )… “ Pedeapsa
pentru cei ce se războiesc cu Allah şi Profetul Său, sau înşeală în
ţară, este să-i ucideţi, să-i răstigniţi, sau să le tăiaţi o mână şi
piciorul opus mâinii tăiate… pedeapsa lor să fie teroare… “
( Qur’an 5:33 )… “ Evreii au fost strânşi iar Mesagerul lui Allah
( adică Muhammad ) i-a pus în închisoare. Apoi Profetul s-a dus
în Piaţa Medinei unde a pus să se sape şanţuri şi gropi ( comune
). A trimis după evreii ( prizonieri ) şi i-a decapitat acolo în
acele şanţuri. Erau aduşi grămezi-grămezi. Erau în total 800 până
la 900 de copii şi bărbati… “ (Tabari VIII:40 )… “ Mesagerul a
poruncit ca brazde adânci să fie săpate în (oraşul ) Qurayza.
Apoi a stătut jos. Ali şi Zubayr au început să taie capetele (
prizonierilor ) în prezenţa lui…”
Alături de musulmani care vor constitui populaţia majoritară a
Necazului cel Mare, Antichristul se va ajuta şi de Biserica
Apostată, rămasă nerăpită, şi care va fi condusă de Profetul
Mincinos, pentru care, Biserica Romano-Catolică şi un Papă
apostat din acea vreme sunt candidaţi serioşi, mai ales că sunt
imediat în interiorul Uniunii Europene sau a Imperiului Roman
Reânviat ( cf. Daniel 9:26-27; 8:9-12, 23-25; Apoc. 17 ).
Religia islamica se bazează în principiu pe învaţăturile a 5
( cinci ) surse principale, din care voi cita în această parte a
adresei mele profetice de An Nou:
1. Qur’an sau Biblia islamică despre care se afirmă că
reprezintă
direct Cuvintele lui Allah, revelate Profetului sau Mesagerului
său, Apostolului său, Muhammad. În realitate, Qur’an-ul este o
plagiere mediocră a Bibliei ( Vechiului şi Noului Testament ),
precum şi compilaţii din scrierile apocrife iudaice şi tradiţiile
păgâne arabe, în special cele legate de închinarea la Lună, de
unde şi semnul principal al Islamismului- Semiluna.
2. Şira - sau Şirat Rasul Allah , şi tradusă Viaţa lui
Muhammad. A fost scrisă la două sute de ani după Muhammad,
de Ibn Ishaq în 750 şi reeditată şi adaugită în anul 830 de Ibn
Hisham, un discipol al primului autor. Şira, continuă istoria
cronologică a lui Muhammad şi începutului islamismului. Cartea
este considerată sfântă şi dogmatică.
3. Istoria lui al-Tabari, este o colecţie vastă în 38 de
volume despre mărturii ale persoanelor care l-au cunoscut
personal pe Muhammad. Conţinutul acestei istorii islamice este
considerat doctrinar, teologic şi legal. Împreună cu colecţia
renumită Hadit, Istoria lui al-Tabari formează o colecţie mai mare
sub denumirea de Sunnah, şi constituie sursa de bază a
învăţăturii islamice despre ritualismul mahomedan,
comportamentul adepţilor islamici, legea islamică şi cuceririle
islamismului.
4. Al-Bukhari’s Hadith , este a doua carte de cult ca
importanţă în Islamism, după Qur’an. Cartea este considerată
inspirată, şi conţine învăţăturile lui Muhammed, organizate pe
teme precum: Cartea Taxelor, Cartea Raidurilor – Invaziilor- şi
Cartea Jihadurilor.
5. Colectia Muslim, este a cincea sursă dogmatică în
Islamism. Este scrisă de un discipol al lui Sahih Bukhari, cel
care a scris Hadith. Din aceste 5 (cinci) surse majore, se poate
descifra baza credinţei islamice, construită pe 5 ( cinci ) stâlpi:
a. marturisirea credincioşilor islamici că singurul la care
trebuie să se
închine oamenii este Allah şi Profetului Sau, Muhammed
b. rugăciune obligatorie de cinci ori pe zi, proşternut la
pământ cu
faţa spre Mecca
c. să se plătească Zakat pentru Profet, sau a 5-a parte din venit
sau
din lucrurile luate abuziv, şi chiar din cele furate, dacă se
justifică
provenienţa lor altfel decât furatul.
d. fiecare credincios Islamic să călătorească odată în
viaţă la Mecca,
pelerinaj considerat Sfânt şi cunoscut sub numele de Hajj.
e. să se respecte anual Postul Ramadan, timp de o lună.
Nu se va
mânca în timpul zilei, dar se poate mânca noaptea.
Pe lângă sursele “sfinte”, în numar de 5 ( cinci ) si amintite deja,
islamismul dispune de asemenea de câteva colecţii Timpurii ale
sale, din perioada de formare a islamismului la Mecca, numite
Colecţia sau Capitolele Meccane, şi care se caută să fie ţinute
ascunse de restul lumii. Acestea sunt : Legămîntul Quraysh,
Versetele Satanice, Călătoriile (Asasinatele Nopţii), şi
Promisiunea de la Aqaba. Conţinutul acestor scrieri este într-un
cuvânt-criminal sau altfel spus- demonic. Este o declaraţie de
război, ură, violenţă, şi suprimare a întregii lumi şi a oricărei
naţiuni care nu va îmbrăţişa islamismul.
Cercetarea mea amănunţită asupra islamismului nu este
de natură să vă obosească pe d-voastră ascultătorii sau cititorii.
Ce vreau să spun după cum voi cita din aceste surse în câteva
topice teologice, este că islamismul este o religie criminală, Allah
este un dumnezeu idiot, sadic şi urâtor pentru rasa umană-
cuvântul lui preferat pentru oameni fiind pedeapsă- distrugere, şi
mântuirea numai a unui om dintr-o mie, pe 999 sortindu-i cu
satisfacţie demonică – căci el este un demon în realitate – deci
sortindu-i în iad. Muhammad Profetul, sau Mesagerul, sau
Apostolul lui Allah este un lunatic, terorist, pedofil, pervers sexual
şi criminal manipulant, fără nici cea mai mică sclipire de
conştiinţă. Preocuparea lui este pofta firii pământeşti, banii şi
bogăţiile, manipularea adepţilor Săi să creadă nu o minciună ci un
pachet întreg de minciuni. El nu ştie dacă este divin sau demonic,
este contradictoriu în tot ce spune, ca şi Allah – dumnezeul său,
şi pe deasupra, deşi are o minte diabolică, se prezintă drept un
analfabet şi un ignorant total în oricare domeniu se aventurează
să vorbeacă. Vă surprinde să mă auziţi vorbind în acest fel ?
Vă mărturisesc din nou, cu frică de Domnul şi cu durere în suflet
pentru un milliard de musulmani orbiţi de sistemul lor religios.
Ceea ce vă spun este scris în cărţile lor sfinte, şi sunt – după
afirmaţiile acestor cărţi autoritare- Cuvintele lui Allah şi ale lui
Muhammed.
De aceia, când se cunoaşte adevarata lor faţă, lumea încă nu a
vazut ce înseamnă adevaratul terrorism.
O surtă incursiune în învăţătura islamică
Moralitatea lui Muhammad şi femeia în islam
Qur’an 66: 1 “O Profetule ! De ce să-ţi interzici ceea ce Allah a
permis pentru tine. Caută să faci plăcerea consoartelor tale. Allah
este iertător şi Prea Bun. Allah ţi-a permis deja să calci peste
jurămintele tale de mai nainte…”
Ishaq: 288 “ ( Oamenii) lui Quraysh zic: “ Muhammad şi tovarăşii
lui au spurcat luna cea mai sfântă, vărsând sânge, luând
proprietăţile oamenilor şi ducându-i în robie. Muhammad spune
că el ascultă porunca lui Allah, deşi el este primul care calcă
legea lunii sfinte comiţând crime…
Tabari IX:113” Allah vă permite să închideţi femeile în camere
separate, să le bateţi, dar nu prea tare. Dacă se supun, au dreptul
la mâncare şi haine…ele sunt ca şi animalele domestice, nu
diferă de ele. Allah a făcut ca voi să vă bucuraţi de trupul lor,
după cum zice Quar’an-ul”.
Muslim : C14339N6757 “ Mesagerul lui Allah a zis : “ Nici unul
dintre voi nu este lipsit de un demon ( Jinn – în Arabică ) care
este ataşat de fiecare (om). “ Insoţitorii lui Muhammad au zis
atunci “ Mesagerule a lui Allah, şi tu ai demon ataşat de tine ? “El
a răspuns: “ Da, dar Allah mă ajuta împotriva lui, aşa că eu sunt
în siguranţă, iar demonul nu-mi poate da de cât porunci bune,
pentru binele meu.“
Tabari I:280 “ … Cred că am facut-o pe Eva o proastă, deşi am
creat-o inteligentă. Fiindcă Allah a pedepşit-o pe Eva, toate
femeile din lume… sunt pedepsite.”
Tabaro IX : 126 “ Mesajul lui Allah s-a căsătorit cu 15 femei. Se
culca cu câte 11 o dată şi păstra altele să fie pregatite pentru
el…”
Deşi un ipocrit, Muhammad este un pervers, căruia îi scapără
ochii, inima şi mintea după femei, fetiţe şi băieţi tineri. Când avea
53 de ani s-a căsătorit cu Aisha care avea doar 9 ani, şi pe care
propria-i mamă a dus-o la Profet pentru a fi intim cu ea. Limbajul
din scrierile cărţilor sfinte islamice este prea vulgar şi senzual, ca
să-l citez în acest studiu profetic. Muhammad nu s-a dat înapoi
nici de a lua soţia fiului său Zayd ( cf. Tabari VIII: 3-4 ; iar
căsătoria sa cu minora Aysha – cf. Tabari IX : 131 ), este pilda lui,
sau o invitatie pentru toţi musulmanii zeloşi la pedofilie, dezmăţ,
divorţuri forţate şi subjugarea femeii. Acolo unde mâna lor
teroristă reuşeşte, femeile sunt folosite ca o răsplată pentru zelul
lor religios.
Evreii, chrestinii şi toate neamurile
Ura islamică, inspirată demonic de Allah şi de Muhammad
împotriva evreilor, chreştinilor şi a oricărei naţiuni neislamice este
parte din sfinţenia acestei religii anti-Dumnezeu şi anti–om.
Qur’an 2:61 “ Umilirea şi nenorocirea au fost scrise în
dreptul Evreilor din pricina mâniei lui Allah.”
Ishaq : 240 “ Evreii sunt o naţiune de mincinoşi… Ei sunt
înşelători, mincinoşi şi oameni posedaţi “
Qur’an 59:16 “ Evreii sunt ca şi Satana… ( 59:17 )
amândoi vor merge în Focul Iadului pentru totdeauna…”
Ishaq : 461 “ Chiar înainte de rugăciunea de amiază,
( îngerul ) Gabriel a venit la Apostolul ( Muhammad ) … Calare pe
un catâr. El i-a zis:
“ Ai pus armele jos şi te-ai oprit să nu mai lupţi Muhammad ? …
îngerii n-au încetat lupta. Eu personal ( Gabriel ) voi ataca pe
Evrei şi-i voi izgoni din casele lor.”
Bukhari : V5B59N727 “ când Apostolul lui Allah a devenit
foarte bolnav, şi-a acoperit faţa cu o tesătură din lână. Cînd a
avut probleme cu respiraţia, şi-a dat-o la o parte, şi a zis: “ Acuma
ştiu de ce ! Fie dar blestemul lui Allah peste Evrei şi peste
Chreştini “
Tabari IX : 69 “ Arabii sunt cei mai nobili oameni ( din rasa
umană ), cei mai proeminenţi şi cei mai buni în fapte. Noi am fost
primii care am răspuns chemarii Profetului. Noi suntem ajutoarele
lui Allah şi inainte-mergătorii Mesagerului Său. Noi luptăm
împotriva oamenilor până vor crede în Allah. Cel care va crede în
Allah şi Mesagerul Său are din partea noastră garnaţia vieţii şi a
bunurilor lui. Cât pentru cel ce nu crede vom lupta continuu
împotriva lui în cauza lui Allah. A omorâ pe cineva este un lucru
mic pentru noi.”
Acestea sunt propriile cuvinte ale lui Muhammad despre
spiritul lui de pace.
Terorism, tortură, crime, martiri şi jihad
Bukhari : VIB2N25 “ Apostolul lui Allah a fost întrebat: “
Care este cea mai bună faptă ? “ El a răspuns: “ Să crezi în Allah
şi în Apostolul Său Mohammad ”. Cel care a întrebat, a continuat:
“ Care este urmatoarea faptă cea mai bună ?” El a răspuns: “ Să
participi în Jihad … “
Bukhari: V4B52N46 “ L-am auzit pe Apostolul lui Allah
zicând: “ Exemplul unui Mujahid ( războinic musulman) în Cauza
lui Allah … este ca a unei personae care posteşte şi se roagă
neâncetat. Allah îi garantează că El va primi pe Mujahidul care
luptă pentru Cauza Lui în Paradis, dacă acesta a ucis … “
În convingerea islamică, cei ce comit crime împotriva
umanităţii- Evrei, Chreştini, şi împotriva altor naţiuni, şi mor în
actele lor teroriste, sunt primii care vor intra în Paradis. Dar
Paradisul lui Allah şi Muhammad, deşi foarte senzual şi plin de
fecioare, băieţi tineri, pomi fructiferi şi râuri cu vinuri spumoase,
este foarte limitat – are numai 70,000 de locuitori. Cărţile sfinte
spun:
Bukhari: V8B76N550 “ L-am auzit pe Apostolul lui Allah
zicând: “ dintre urmaşii mei va fi o mulţime de 70,000 care vor
intra în Paradis toţi odată “.
Nepriceperea lumii islamice este crasă. Dacă intră toţi
odată, nu li se pare că numarul lor s-a depăşit deja, şi aceştia
trebuie să fie deja în Paradis ? Dar, ca un măgar sălbatic (cf.
Gen.16:12) ei nu vor să gândească, omorând încoace şi-n colo
fară consideraţie pentru viaţa omului, a bătrânului şi a copilului,
inclusiv a celor care cred ca ei, din dorinţa de a apuca un loc în
Paradis. Prostia islamistă a atins cotele paroxismului şi a
imbecilităţii. Cum vor sta în faţa Marelui Judecator şi Domn Isus
Christos, liderii religioşi şi politici islamici care au pe mâini şi pe
conştiinţă sângele a milioane de dişcipoli pe care i-au manipulat
demonic să ajungă în Paradis prin crimă, şi şângele nevinovaţilor
care au pierit în aceste atacuri teroriste jihadice ?
Qur’an 9: 5 “ Când Muhammad l-a văzut pe Hamzah a zis:
“ Dacă Allah îmi dă biruinţă peste ( tribul ) Quraysh, voi mutila 30
de oameni dintre ei !”Când musulmanii au văzut turbarea
Profetului, au zis: “ Jurăm pe Allah că dacă îi vom birui, îi vom
mutila ( pe toţi ), în aşa fel încât nici un Arab nu a mai mutilat pe
cineva ( atât de îngrozitor ).”
Crima, tortura, terrorismul şi minciuna sunt declaraţiile de
credinţă în islam. Guvernele Arabe din Orientul Mijlociu şi din
Nordul Africii nu sunt altceva de cât unelte ale decepţiei în mâna
liderilor religioşi musulmani. Ele sunt conduse în întregime de
catre ayatolahi, imami, seici, si califi, căpetenii religioase,
întocmai cum în antichitate, Pharaonii Egiptului erau conduşi de
preoţi pagâni, vrăjitori şi astrologi. Nimic nou sub soare! Tot aşa
erau conduşi şi împăraţii care conduceau imperiile ce cuprindeau
odinioara Orientul Mijlociu ( cf. Daniel 2: 1-10; 4:4-9; 5:5-12 ).
Qur’an 5:41 “ Pe oricine vrea Allah să-l înşele, acela nu
mai poate fi ajutat. Allah este Acela care nu vrea ca el ( cel
înşelat ) să cunoască adevarul, pentru că El a intenţionat să-l
umilească şi să-l tortureze.”
Ishaq: 365/ Tabari VIII: 94 “ Muhammad fiul lui Maslamah
a zis: “ O, Mesagere ( sfânt ), uite că trebuie să spunem
miniciuni ( aici ).” Iar Profetul i-a răspuns: “ Fă tot ce-ţi place. Tu
eşti absolvit de minciună, poţi să spui orice oricând, dacă trebuie.”
Qur’an 8:58 “ Necredincioşii să nu creadă că pot scapa de
noi. Pregătiţi împotriva lor orice fel de armă şi unealtă ucigătoare
pe care o puteţi născoci, aşa încât să-i terorizaţi ( întruna ).”
Judecaţi d-voastră singuri, dacă afirmaţiile mele despre
islam, Muhammad, Allah şi slujitorii lor sunt exagerate. Nu am
citat de cât câteva pasaje din carţile lor sfinte. Şi nu uitaţi că sunt
zeci de volume nu numai texte selective, iar unele din afirmaţiile
lui Allah şi ale Profetului Său sunt prea vulgare, prea violente şi
prea vitriolice să poată fi citate în public.
Personal, Muhammad a mărturisit că în prima parte a revelaţiilor
sale Qur’anice, ( el admite că ) a fost posedat demonic. Atunci, în
câteva rânduri a încercat să se sinucidă- poate era mai bine
pentru el, decât să omoare sufleteşte pe milioane de oameni ( cf.
Matei 18: 6-7- “… piatra de moară atârnată de gâtul celui prin
care vine prilejul de păcătuire, n.a. ). Rudele lui Muhammad şi
prietenii apropiaţi din acea vreme mărturisesc că el se purta ca un
om nebun: “ care este un vrăjitor posedat de mânie … şi care nu
umblă decât după putere, megalomanie, sex şi bani.”
Cuvintele lui Muhammad din această vreme sunt cunoscute sub
denumirea de Versurile Satanice, pe care liderii religiosi
musulmani încearcă din răsputeri să le ţină ascunse de masa de
adepţi islamici şi de lumea civilizată. Aduceţi-vă aminte, că in anii
’90 când autorul Islamic Salman Rushdie a publicat carea sa The
Satanic Verses, lumea arabă din care el face parte i-a declarat
război, iar Ayatholahul iranian Khomeinni, a pus un premiu pe
capul său. De atunci trăieşte în ascuns, ca să nu fie asasinat de
fraţii musulmani, pentru că a avut curajul să spună adevărul
despre Profetul Muhammad.
Prin urmare, în lumina celor spuse până în acest punct al
mesajului meu, lumea civilizată va trăi cu groază, ororile teroriste
ale unor oamneni demenţi, care se tem că dacă nu omoară pe
cineva şi nu vor muri şi ei în acele crime săvârşite împotriva celor
nevinovaţi, nu se vor număra printre cei 70,000 de locuitori
islamici ai Paradisului . aici se potrivesc cuvintele lui Jan Hus,
care atunci cand era ars pe rug pentru convingerile lui
evanghelice(in sec. al 15-lea), a strigat: “Sancta Simplicitas,” ori
in romaneste “ Sfîntă prostie”.
Un argument Islamic pentru terorism
În relaţiile internaţionale dintre lumea islamică şi civilizaţia
chreştină vestică ( Europeană şi Americană ), se aude mereu
expresia cruciada chreştină. Experienţa lumii islamice din sec. al
XI-lea, când cruciaţii europeni s-au dus să eliberze Ţara Sfântă
de ocupaţia musulmană, nu poate fi uitată de lumea arabă. Orice
dialog şi orice expresie politică, în special venită din partea
Administraţiei Bush a Statelor Unite, este speculată de Osama
Bin Laden şi de banda de ipocriţi ai casei regale Saud, a Arabiei
Saudite. Astfel, cruciadele Evului Mediu sunt folosite ca un prim
argument de către fundamentaliştii islamici pentru a se răzbuna
azi pe civilizaţia chreştină, Vestul European şi American. Al doilea
argument arab pentru terrorism anti-chreştin este luat tot din
vremea cruciaţilor, mai precis folosind persoana Papei Benedict
al IX-lea ( Papă între 1035-1044, apoi în Aprilie – Mai 1045 şi în
1047-1048). Eroarea istorică a specialiştilor musulmani este
inexcuzabilă. Primul Papă care a convocat şi a poruncit
cruciadele a fost Urban al II-lea ( n. 1035 in Lagny, Champagne –
Franţa – mort în 1099 ) şi Papă între anii 1088- 1099. Papa Urban
al II-lea a convocat Prima Cruciadă în anul 1095 la Conciliul de la
Clermont ( în Franţa, n.a. )
Al treilea argument arab pentru lumea arabă în justificarea
terorismului anti-chreştin, are rădăcini în acelaşi eveniment al
cruciadelor, când Papa Urban al II-lea s-a folosit de Ps. 149 în
vederea justificării masacrului “ Chreştin “ asupra islamismului.
Analizând pe rând cele 3 (trei) argumente anti-chreştine
din parte fundamentaliştilor musulmani, se poate deduce cu
uşurinţă, cu acurateţe istorică şi cu argumente biblico-teoligice, că
nici unul din aceste presupoziţii nu stau în picioare. În primul rând
cruciaţii Evului Mediu ( se admit official 8 (opt) cruciade anti-
musulmane sau de eliberare a Ţării Sfinte, şi au avut loc între
1095-1270 ), chiar dacă au fost europeni, şi chiar dacă au fost
convocaţi de Papii Bisericii Romano-Catholice, nu au fost
chreştini.
Se poate o astfel de afirmaţie? Da, căci teologic şi din punct de
vedere a Sfintelor Scripturi, care ne învaţă să iubim pe vrăjmaşii
noştri ( Mat. 5:44a), şi să facem bine celor ce ne urăsc şi ne
prigonesc ( Mat. 5:44 ), un chreştin născut din nou, unul
authentic, nu invadează pe nimeni şi nu măcelăreşte pe nimeni.
Apoi, trebuieşte ştiut că Biblia ne învaţă că adevărata credinţă
vine numai în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu ( cf.Rom.
10:17 ). În Europa de Vest a Evului Mediu, de unde au pornit
cruciaţii, trecuse 4 (patru) secole de când s-a auzit ultima predică
pe limba nativă a locuitorilor ei – afară de limba latină, iar Biblia
se găsea numai în Biserici şi în mâinile preoţilor.
Cruciaţii, deşi locuitori a aşa ziselor “ ţări chreştine “, erau în cea
mai mare parte hoţi, puşcăriaşi eliberaţi din închisori cu condiţia
să se înscrie în cruciadă, vagabonzi, mercenari de toate culorile
ideologice, săraci în căutare de o pâine care să-i sature şi să le
ţină în viţă familia. Domnii mei, aceştia nu erau chreştini în sensul
Biblic al Cuvântului. Ei nu au auzit Cuvântul Domnului în realitate.
De aceia, comportamentul lor, pe oriunde au trecut, a fost
necreştin, comportându-se ca atare, furând pe cel neajutorat,
violând femei şi fete, nimicind pentru sex, bani şi bogăţie tot ce
întâlneau în cale.
Se pare că posedau mai degrabă religia lui Muhhamad de cât
Cuvântul lui Christos.
În al doilea rând, este drept că dinastia de Papi
Benedictină ( de la Benedict al IV-lea in 900 şi până la Benedict al
IX-lea în 1056 ) a fost printre cele mai corupte dinastii papale.
Aceşti Papi, nu s-au deosebit cu nimic de Muhammad, deşi
stăteau în fruntea unei denominaţii chreştine. Nu este nici o
exagerare, dacă ne uităm în documentele istorice, să vedeau că
erau oameni decăziţi moral, stăpâniţi de diavolul, desfrânaţi,
perverşi, criminali, puşi pe căpătuire de bani, daruri în aur şi
pietre scumpe, vânzând cu neruşinare şi darul mântuirii aduse de
Domnul Isus pe indulgenţe sau “bilete de intrat în Rai.“ Aceşti
Papi nu sunt reprezentantivi pentru Biserică, nici pentru Biserica
Romano-Catholică. Dar Muhammad este Apostolul islamismului.
În al treilea rând, exegeza sau interpretarea făcută de Papii
Romani pentru motivarea cruciaţilor din Ps. 149 este nebiblică. În
discuţie teologică sunt versetele 4-9 ale acestui Psalm messianic
unde Duhul Sfânt zice : “ Căci Domnul are plăcere de poporul
Său şi slăveşte pe cei nenorociţi,
mântuindu-i. (v.5) Să salte de bucurie credincipşii Lui îmbrăcaţi
în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor ! (v.6)
Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor, şi sabia cu două tăişuri
în mâna lor, (v.7) ca să facă răzbunare asupra neamurilor, şi să
pedepsească popoarele (v.8) să lege pe împăraţii lor cu lanţuri, şi
pe mai marii lor cu obezi de fier, (v.9) ca să aducă la îndeplinire
împotriva lor Judecata scrisă! Aceasta este o cinste pentru toi
credincioşii Lui. Laudaţi pe Domnul!”
Clericii musulmani care predică terorismul afirmă ca Biblia nu se
deosebeşte de loc de Qur’an. Punctul lor de argumentare îl
formează în acest Psalm următoarele 3 (trei) elemente:
- sabia cu două tăişuri (v.6)
- nimicirea neamurilor (v.7-8)
- cinstea pentru toţi credincioşii să
împlinească aceste cerinţe împotriva nechreştinilor (v.9f)
Din moment ce este o onoare martirică pentru un bun musulman
ca să ucidă pe cineva necredincios ( cf. Ishaq: 406; Tabari
VII:120 ), “ se vede –spun musulmanii despre chreştini, căci şi
voi, ca şi noi, staţi cu sabia cu două tăişuri în mână, ca să ne
ucideţi!” Interpretarea biblică nu-i pentru musulmani şi nici pentru
chreştinii nominali, sau fireşti, sau credincioşi ( cf. 2 Cor. 10:3-5; 1
Cor. 2:14-15,10 ) ci pentru cei chemaţi şi daţi de Domnul Isus
Bisericii Sale ( cf. Efes. 4:11 ), şi umpluţi de Duhul Sfânt ( 1 Cor.
2:10 )
Sabia cu două tăişuri stă în Biblie, mai ales în textele profetice,
pentru Cuvântul lui Dumnezeu ( cf. Evrei 4:12; Apoc. 1:16;
19:15 ), şi acest Cuvânt puternic va fi folosit de Domnul Isus,
Împăratul Sionului ( Ps. 149:2 ), şi de slujitorii Săi ca să aducă
toate neamurile pământului şi toţi împăraţii acestuia la ascultare
de Domnul. Cei ce nu se vor supune în acea vreme, când
Domnul Isus va fi Împăratul întregului Pământ vor fi nimiciţi, căci
sabia stă în Scriptură şi pentru Judecata pe care o execută cei în
stăpânire sau în autoritate ( cf. Rom. 13:1-7 ).
BABILONUL SAU ÎNTOARCEREA ÎN VIITOR
Am dat atenţie detaliată islamismului şi terorismului, pentru că
acest fenomen este prophetic, afectează pacea lumii, economia
lumii, şi înclinarea balanţei de putere a lumii dinspre America spre
Uniunea Europeană, spre Rusia şi spre lumea Arabă. Duhul
Domnului, prin gura Îngerului Domnului ( sau Isus ), a spus
despre urmaşii lui Ismael / Arabii că: “ el / ei va fi ca un măgar
sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor,
şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui …” ( Gen. 16:12 ).
Fenomenul acesta se vede azi mai bine ca oricând. Ochii lumii
vor fi de la începutul acestui an asupra Irakului. Alegerile din luna
aceasta pentru un Guvern Nou, vor vorbi despre democraţie
irakiană sau despre implementarea fundamentalismului Islamic.
O democraţie in Irak, va fi un câştig politic imens pentru
Administraţia Bush a Statelor Unite. Acum că Preşedintele
American George W. Bush a câştigat alegerile prezidenţiale,
după cum vă spuneam exact cu un an în urmă, el aşteaptă un
succes şi în Irak. Cei mai mulţi specialişti şi strateggi politici spun
că Irakul nu va fi o democraţie la alegerile de la sfârşitul acestei
luni ( 30 Ian. 2005 ).
Perspectiva profetică aşa cum o înţelege acest păstor este aceia
că Irakul va fi o democraţie, or cel mai sigur o federaţie semi-
democratică în care kurzii din nord, şiiţii şi sunii, vor găsi o cale
de compromis pentru a crea o societate civilă deschisă spre
civilizaţia chreştină vestică. Şi aceasta pentru că Babilonul – oraş
prophetic, se găseşte situat în Irak. Momentul politic pe care-l
trăim este acela al globalizării lumii . Acesta este unul din marile
semne ale sfârşitului, la care trebuie să privim, în vederea
aşteptării Răpirii Bisericii şi a celei de a 2-a venire a Domnului şi
Mântuitorului nostru Isus Christos ( Apoc.13 ) Globalizarea lumii a
început în Irak – Babilon ( cf. Gen. 11: 1-9 ). Globalizarea
absolută a lumii se va coordona tot din Babilon, de aceia acest
oraş profetic trebuie reconstruit. Ca să se poată reconstrui în
contextual globalizării din vremea sfârşitului, Irakul trebuie să
formeze o societate civilă care să favorizeze prezenţa masivă a
businessului mondial în această zonă a lumii.
Ştim bine că Grădina Edenului a fost localizată undeva în
Mesopotamia, iar Tigrul şi Eufratul, aceste două râuri puternice,
curgeau prin ea ( cf. Gen. 2:10-14 ). Când părintele nostru Adam
a căzut în păcat, el şi mama noastră a tuturor – Eva, au fost
izgoniţi din Eden (cf. Gen.3:22-24 ). Un înger al Domnului, adică
un Heruvim a fost pus ca să păzească grădina pentru ca omul să
nu mai intre în ea şi astfel, să aibe acces la pomul vieţii ( cf.
Ge. 3:24 ). De atunci şi până azi, o atracţie irezistibilă a omenirii
este spre locul acela. Atracţia de azi, este prin petrol. Rezervele
mondiale de petrol se estimează la 1,000 miliarde de barili ( un
baril = 160 de litrii ), iar Irakul deţine aproximativ 115 miliarde de
barili, adică 11/100 din petrolul mondial. Arabia Saudită ( 260
miliarde de barili ), Iranul ( 100 miliarde de barili ), Kuwaitul ( 97
miliarde de barili ). Puse alături de Irak, aceste 4 (patru) ţări
plutesc pe 56/100 din rezervele mondiale de petrol sau energie.
Irakul însă, nu a fost exploatat atât de mult ca ţările amintite, din
pricina regimului totalitar de sub Saddam Hussein. Aşa că
rezervele lui de petrol/energie sunt o atracţie profitabilă pentru
lumea întreagă. Dar Babilonul/ Irakul, nu este numai o atracţie
economică ci şi una religioasă.
Cum afirmam deja, prima încercare de globalizare a lumii,
s-a făcut în Babilon, sub Nimrod şi soţia acestuia, Semiramis
( Gen.:8-12; 11:1-9; Mica 5:6 ). A doua încercare de globalizare a
lumii, s-a făcut sub Nebucadneţar
( Dan.2:37-38; 4:1-37 -- vezi v.10-12 -- ). Va fi o a treia – şi
ultima- globalizare a lumii, sub Antichrist ( Isaia 13-14 ;
Ieremia46-52; Zaharia 5:5-11; Apoc. 17-28 ). Datorită acestui
adevăr prophetic, Babilonul trebuie să se rezidească, şi deci,
Irakul, trebuie să fie o societate civilă cu un guvern care să
faciliteze acest adevăr prophetic. Babilonul reprezintă deopotrivă
un sistem religios şi un sistem economic. Ieremia 50-51 şi
Apocalipsa 17-18 sunt profeţii complementare în ceia ce am
afirmat:
- Amândouă profeţiile compară Babilonul cu un potir de aur
( Ier. 51:7; Apoc.17:3-4; 18:6 )
- Babilonul stă pe ape multe ( adică popoare, n.a., cf.
Apoc17:15 )
( cf. Ier.51:13; Apoc.17:1 )
- Amândouă profeţiile prezintă Babilonul legat de naţiunile
pământului ( Ier. 51:7; Apoc. 17:2 )
- În amândouă profeţiile căderea Babilonului este dintr-o
dată
( 51:8; 18:8; - cădere prin foc, Ier. 51:30; Apoc:17:16 )
- Amândoi profeţii ( Ieremia şi Ioan ) spun că Babilonul nu
va mai fi
locuit ( Ier.50:39; Apoc. 18:21 )
- Amândouă profeţiile spun ( de la Duhul Sfânt n.a. ) că
Babilonul
va fi pedepsit după faptele lui ( cf. Ier. 50:29; Apoc. 18:6 )
- Amândouă profeţiile ilustrează căderea dintr-o dată a
Babilonului
( Ier. 51:63-64; Apoc. 18:21 )
- Amândouă profeţiile spun că oamenii lui Dumnezeu să
fugă din el
( Ier. 51:6,54; Apoc. 18:4 )
 - În amândouă profeţiile se afirmă de la Duhul Sfânt că
cerul se
bucură de căderea Babilonului ( Ier. 51:48; Apoc.
18:20 )
Documentele istorice atestă adevărul că în Babilon s-a născut
mitul, nu adevărul, fecioarei şi pruncului. Pentrucă Diavolul a auzit
promisiunea Domnului Dumnezeu în Eden că “sămânţa femeii “
(cf. Gen. 3:15 ) va zdrobi capul şarpelui / Diavolului, de la
începutul istoriei omenirii, Diavolul a contracarat acest adevăr ,
creând un mit sau o legendă în Babilon, prin Nimrod şi Semiramis
care au sfârşit prin a fi zeificaţi. Astfel, legenda lui Semiramis şi a
fiului ei Tamuz ( care se zice că a înviat din morţi ), a circulat în
toată lume: In Asiria, mama a fost Ishtar, iar fiul, Tamuz; în
Fernicia / Canaan, mama a fost Astarte, iar fiul, Baal, în Egipt,
mama a fost Isis, iar fiul, Osiris sau Horus; în Grecia, mama a fost
Aphrodita, iar fiul ei a fost Eros; în Roma, mama a fost Venus, iar
fiul ei a fost Cupidon. Diavolul a vrut să perverteasca adevărul
naşterii lui Isus din Fecioara Maria, de aceia, a oferit lumii o
poveste, pe nedrept, numită ştinţifică ( 1 Tim 6:20; 4:7 ), numai
pentru că au găsit-o scrisă în mitologia popoarelor.
Atracţia lumii spre Irak / Babilon este dublă: una
economică, şi una religioasă. Antichrist, va alege pentru o vreme,
Babilonul drept capitala lui globală. Urând Poporul Domnului,
adică Poporul Evreu prin care a venit Mântuitorul Isus, el îşi va
aşeza capitala spre Eden, de acolo de unde a originat omenirea.
Deşi învins, prin naşterea, moartea, şi învierea divină a lui Isus
( Apoc. 12:11 ), el - ca fiu sau sămânţă a Diavolului – cf. Gen
3:15, din încrucişarea lui Satan cu o fecioară din fostul Imperiu
Roman (cf.Gen 6:1-7; Numeri 13; Dan. 9:26-27 ), Diavolul şi
Antichrist, şi Profetul Mincinos – această nesfântă treime – vor
căuta, sau vor continua să se mintă că, în final, ei vor fi domnii
întregului Pământ şi al Universului. Imitând naşterea din fecioară,
după mitul vechi Semiramis – Tamuz, va eşua să se impună ca
Mesia. Apoi va fi asasinat ( Antichrist ), şi Diavolul, v-a încerca,
prin învierea lui Antichrist, să demonstreze mesianitatea sa ( cf.
Apoc. 13:3 ).
Dar va eşua, căci este chiar azi un înfrînt. De aceia se va folosi
de puterea mare a patru (4) duhuri demonice ( cf. Apoc. 9:14 ),
care sunt legate la Râul Eufrat ( adică în Babilon n.a. ) să
terorizeze lumea, ca să i se închine lui, după ce va distruge ( prin
puterea acestor, patru (4) duhuri demonice n.a. ) o treime din
populaţia pământului ( Apoc. 9:14-19 ). Şi cu această crimă şi
încercare murdară extremă, va eşua.
Diavolul ştie puterea Domnului Dumnezeu. El ştie şi
singurul loc pe care Domnul Dumnezeu şi l-a ales pe Pământ, ca
să locuiască în el – Muntele Moria în Israel, sau locul Templului
lui Solomon ( cf. Deut.12:11-12; 14:24; 14:20; 1 Regi 18:29; Ps.
78:68-69 ). De aceia îi instigă pe arabi sau pe musulmani să
pretindă Ierusalimul drept capitală a unui stat fantomă, numit
Palestina. De aceia şi violenţa islamică asupra lui Israel. În
Scriptură, Ierusalimul şi Babilonul sunt cele mai des numite oraşe
de Dumnezeu prin sfinţii Săi profeţii şi apostolii, adică, prin Duhul
Sfânt. Pentru prima dată, cele două oraşe sunt numite împreună
în Apoc. 17-18. Comparând profetic cele două centre –
Ierusalimul, drept locul lui Dumnezeu pe Pământ iar Babilonul,
locul Diavolului pe Planeta noastră, putem observa după
Scriptură următoarele aspecte profetice în opoziţie.
- Ierusalimul – cel mai menţionat oraş în Biblie.
- Babilonul – al doilea cel mai menţionat oraş.
- Ierusalimul este “ Cetatea Păcii “
- Babilonul este “ Cetatea războiului şi a confuziei”
- Templul lui Dumnezeu a fost în Ierusalim ( şi va fi )
- Turnul / Templul omului / diavolului a fost în Babilon
- Râul Domnului Dumnezeu curge prin Ierusalim
- Râul Eufrat curge prin Babilon
- Ierusalimul este “ca o Mireasă pură“ (cf. Apoc.21:9-10 )
- Babilonul este ca o “ Curvă “ ( Apoc. 17:1-3 )
- Ierusalimul va fie etern ( cf. Apoc. 21:2)
- Babilonul va fi distrus de Dumnezeu ( Apoc. 18:8 )
- Ierusalimul este “ Cetatea lui Dumnezeu “ (cf. Apoc. 21:2 )
- Babilonul este cetatea Diavolului ( Apoc. 18:2 )
UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI NOUA MORALITATE
Dumenzeu a trimis în lumea noastră pe Singurul Lui Fiu Isus
Christos în timpul puterii Romane pe Pământ. Acest eveniment
este posibil să se repete aidoma şi la a doua Sa venire, Aceasta
va însemna că Imperiul Roman Reânviat va avea un rol crucial în
evenimentele din zilele din urmă – care pot să fie zilele vieţii
noastre. Pe de altă parte, sistemul civil şi legal Roman a dominat
lumea civilizată de la Christos încoace şi până azi. Apoi, cine se
uită la istoria Imperiului Roman, acesta a imitat istoria lui Israel-
Poporul Domnului Isus, in cel mai mic amănunt. Istoria lumii, a
cunoscut 4 (patru) mari civilizaţii: 1- Imperiul Babilonian; 2-
Imperiul Medo-Persan;
3-Imperiul Grecesc; 4- Imperiul Roman. Acest din urmă imperiu a
dominat lumea, la prima venire a Domnului nostru Isus Christos
în ieslea Bethleemului. Imperiul Roman, sau Europa va avea
acelaşi rol la a doua Sa venire. Din 5 (cinci) continente
recunoscute geografic – Asia, Africa, America, Australia şi
Europa, 3 (trei) dintre ele sunt zidite exclusiv pe principiul filozofiei
Europene: Europa-America-Australia ( şi Noua Zeelandă )
Un fenomen profetic interesant este acela, că singură
Europa ( Roma )
imită istoria lui Israel, intenţia de a înlocui pe Israel. Dacă Iafet,
fiul lui Noe, a intrat în corturile lui Sem (cf. Gen. 9:27 ), adică a
preluat influenţa puterii credinţei, scriind Noul Testament şi
răspândind prin Biserică, noţiunile biblice şi cunoştinţa despre
Dumnezeul lui Sem ( Israel ) până la marginile Pământului ( cortul
lui Sem fiind asociat în Biblie cu închinarea la Dumnezeul
Scripturilor ), aceasta nu înseamnă că Iafet / Europenii vor înlocui
pe Israel în planul lui Dumnezeu despre mântuirea omenirii.
1. Nu Europa, ci Israel a rămas înaintea Domnului centrul
întregului
pământ. Profetul Ezechiel a afirmat acest adevăr de la Duhul
Sfânt:
“ Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu ! “ Acesta este Ierusalimul !
Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor, şi de jur împrejurul lui sunt
ţări. “
2. Deşi Europa ( Iafet, pretinde că este centrul filozofiei
mondiale,) aceasta este numai o extindere a filozofiei originate în
Israel :
“ Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă
înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui .” ( cf. 1
Imp. 10:24 )
3. Deşi Europa a devenit centrul comerţului mondial
( America incluzându-se aici, ca descendentă europeană ),
această promisiune a fost făcută lui Israel: “ Domnul Dumnezeul
tău, te va binecuvânta,cum ţi-a spus, aşa încât vei da cu
împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele;
tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste
tine.” ( cf. Deut. 15:6 ). Şi cine deţine finanţele lumii chiar azi ?
4. Influenţa religioasă nu a fost dată Europei ( citiţi Bisericii
Romano-Catholice şi Reformei, n.a. ), ci lui Israel. “ I S-a dat
stăpânire, glorie şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească
toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile.
Stăpânirea Lui este o stăpânire eternă, şi nu va trece nicidecum,
şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”( cf. Daniel 7:14).
Aceste zile din urmă demonstrează tot mai pregnant acest
adevăr. Anul 2004 a cunoscut evenimentul prophetic al aprobării
Constituţiei Europei, de către Preşedinţii de stat a 25 de state.
Până la 1 Ianuarie 2007, două noi state vor fi incluse în Uniunea
Europeană: România şi Bulgaria. Unul din viitorii Preşedinţi ai
Uniunii Europene va fi în poziţia blestemată a lui Antichrist ( cf.
Dan. 9:26-27 ). Vremea sfârşitului este mai aproape decât se
crede. Biblia ne spune că în vremurile din urmă, Antichrist va
avea lumea împărţită in 10 (zece) regate sau regiuni, sub
comanda Imperiului Roman reânviat. Astăzi lumea este
împrăştiată în exact 10 (zece) centre economice/ politice:
1. Europa
2. Extremul Orient
3. Orientul Mijlociu
4. America de Nord
5. America de Sud
6. Asia de Sud
7. Asia Centrală
8. Australia ( cu Noua Zeelandă )
9. Africa de Sud
10. Africa Centrală
Să fie acesta aliniamentul care să grăbească sfârşitul lumii
actuale ? Cred că nu se poate răspunde încă la această
întrebare. Dar desigur, vremea este aproape.
Noua moralitate
Paralel cu creşterea influenţei islamice şi a Europei
apostate, o nouă moralitate este tot mai frecvent propagată de o
mass-media liberală, şi dispreţuitoare de Dumnezeu. Recentele
alegeri prezidenţiale şi congresionale în Statele Unite au trezit
America din adormirea Bisericii Evanghelice şi au provocat un
şoc aproape paralizant în lumea politică, liberală şi cea patronată
de Hollywood în singura Super-putere Mondială. Starea Americii
este sumbră. Dacă Biserica Evanghelică nu se foloseşte de
avantajul pe care îl are azi, prin realegerea Preşedintelui George
W. Bush, ca şef al Statului, un om născut din Dumnezeu şi
temător de Dumnezeu, câştigul ei este de scurtă durată.
- 4000 de avorturi se produc zilnic in U.S.A.
- 10,000 de astrologi lucrează cu febră demonică full-time în
America,
iar alţii 175,000, part time. Cochetarea cu ocultismul este o
invitaţie
la blestemul divin ( cf. Deut. 18:9-14 )
- show-uri cu cei ce cheamă duhurile morţilor în programele de
televiziune au audienţă tot mai mare ( Deut. 18: 10-12 )
- Duhurile călăuzitoare ( spirit guides ) este practica
starurilor de la
Hollywood şi din lumea divertismentului musical şi cea a
politicienilor
- Homosexualismul devine legea de Stat în tot mai multe
ţări, cel mai
recent Canada, în Nov. 2004. Zilele lui Lot sunt peste
omenire. Ceia
ce urmează în curând, este Judecata şi mânia Domnului.
Vestea bună este că în mijlocul acestei apostazii care invită
sfârşitul sau Judecata lui Dumnezeu asupra unei omeniri înclinate
spre păcat şi ocultism, Biserica Domnului continuă să crească.
Dacă în 1430 exista un chreştin la 99 de necredincoşi; în 1790 un
chreştin la 49 de necredincioşi; în 1980, un chreştin la 19
necredincioşi; în 1994 se estima un chreştin la 10 necredincioşi în
lume. Deci cine vrea să se sfinţească o poate face cu certitudine,
prin harul inegalabil al Domnului nostru Isus Christos
( cf. Apoc. 22: 11 ).
Lumea modernă urăşte America pentru succesul ei economic şi
pentru cuvântul final pe care îl are în afacerile lumii. În special,
Europa de Vest, Orientul Mijlociu şi Rusia au sperat în alegerea
Senatorului John Kerry în funcţia supremă din Statele Unite.
Lipsa de bun simţ a liberalilor din cele mai bune prietene şi aliate
ale Americii s-a văzut în chemarea electoratului American prin
ziarul Englez The Economist, să-l voteze pe Kerry. Apoi
impertinenţa liberală, s-a văzut a doua zi de după alegerile din 2
Nov. 2004, când în ediţia de Miercuri 3 Nov. 2004, ziarul
londonez The Daily Mirror, a publicat pe prima pagină, poza
Preşedintelui ales George W. Bush, cu aceste cuvinte
insultătoare la adresa americanilor: “cum au putut 59,054,087 de
oamneni ( Americani, n.a. ) să fie atât de tâmpiţi ?” De ce aceste
cuvinte la adresa celor mai buni aliaţi ai englezilor ? Pentru că
Biserica Evanghelică s-a trezit din somn, şi-a exercitat cu frică
de Domnul autoritatea şi datoria civică, şi a răsturnat planurile şi
socotelile celui rău prin elita ultraliberală politică, mass-media,
industria divertismentului, academiei sau intelctualităţii şi a tuturor
acelora ca ei.
Dar moralitatea lumii este în cădere liberă, fără semne de
oprire sau redresare. Nu voi exagera când voi afirma că
moralitatea celor mulţi dintre bogaţi şi afluenţi, nu este mai bună
cu nimic de cât a teroriştilor islamici. Comparaţia poate să fie un
şoc pentru mulţi. Din datele furnizate de Amnesty International in
Nov. 2004, 5,300 de oameni au fost executaţi în lume în acest an.
Dintre aceştia 5000 au fost executaţi numai în China. Agenţia de
ştiri chineze Xinhua, a raportat că într-un singur an, în China s-au
efectuat 11,000 de transplanturi de rinichi, pe lângă zeci de mii de
alte transplante de organe. Presa din Hong Kong, prin ziarul
Open Magazine, confirmă cu date medicale, legale şi financiare,
că cele mai multe execuţii care se fac în China, sunt pentru
comerţul neruşinos şi dispreţuitor pentru viaţa oamenilor, al
vinderii de organe pentru transplant. Oamenii bogaţi din Japonia,
Statele Unite, Europa de Vest, Rusia şi magnaţii petrolului din
lumea arabă, călătoresc în China, cu aranjamente exprese cu
liderii chinezi şi cu clinici specializate pentru a li-se administra
diferite transplante de organe. Tacit, guvernul Chinez, aprobă
aceste tranzacţii neruşinoase şi criminale, apoi tineri între 18-35
de ani dintre cei închişi sunt aleşi funcţie de sănătatea şi vigoare
lor, sunt împuşcaţi în cap pentru a muri rapid, după care o echipă
medicală specializată care a cumpărat drepturile asupra corpului
executat recoltează organele de care are nevoie, şi în mai puţin
de două ore de la execuţie, se şi procedează la operaţiile de
transplant pentru Clica de Partid Comunist Chinez – evident
pentru cei suferinzi, şi pentru cei care au plătit cel mai gras. Un
rinichi, portivit revistei amintite se vinde cu S 9,500. Ziarul The
Independent din Anglia – Iunie 1995, confirmă cu date din Centrul
Medical pentru Transplant de Organe al Universităţii Medicale din
Wuhan City, că unul dintre reporterii lor, de origine chineză, şi
deci necunoscut că este străin, de către autorităţile medicale ale
acestui centru, au intervievat 5 (cinci) pacienţi care au avut
transplant de rinichi. Aceştia şi-au dat numele, numele doctorilor
care i-au operat, şi au declarat ( crezând că vorbesc cu
autorităţile chineze – ei însăşi fiind membri de Partid Comunist:
“ Toţi 5 (cinci) am fost operaţi azi cu transplant de rinichi. La ora
11 am, patru tineri închişi au fost executaţi, iar la ora 2:00 pm toţi
patru am primit rinichii şi am fost puşi pe masa de operaţie”.
Omul a ajuns un obiect dispozibil, ca scutecul murdar al unui nou
născut. Cred că numai venirea a doua a Domnului mai poate
îndrepta societatea omenească.
CONCLUZIE
Posibil că cinva ascultând acest mesaj prophetic, va zice ca soţia
lui Fineas, fiul preotului – Judecător, Eli, cel ce l-a crescut pe
ultimul Judecător al lui Israel: “ Icabod “, adică “ Nu mai este
glorie pentru noi !” Dar nu este drept să vorbim aşa, din cel puţin
4 (patru) motive, când cunoaştem biblic viitorul nostru:
1. Ştiind ce este înainte ne determină la curăţie spirituală. Când
vedem ce se întâmplă cu noi şi după noi, ştim că venirea
Domnului este aproape. Apostolul Ioan ne spune de la Duhul
Sfânt că cine are în el speranţa aceasta, se curăţă în aşteptarea
venirii Domnului, după cum şi Domnul este curat.( cf. 1 Ioan 3:2-
3). Apostolul Petru ne aminteşte ce fel de oameni şi de curăţenie
trebuie să fie în Poporul Domnului, în vederea aşteptării venirii Lui
( cf. 1 Petru 3:10-14 ).
2. Ştiind ce este îainte ne detrmină la evanghelism. Noi suntem
ambasadorii lui Christos printre cei ce nu-L cunosc pe Domnul
( cf. 2Cor 5:20 ), de aceia siguranţa venirii immediate a Domnului,
ne obligă să ne doară pentru sufletele pierdute în păcat şi să ne
grăbim să le aducem cuvântul credinţei până se poate. La fel ne
învaţă sfântul Ap. Pavel în Tit 2:12-13.
3. Ştiind ce este înainte , câştigăm speranţă într-o lume
întunecată.
Aceasta este învăţătura de la Duhul Sfânt a sfinţilor apostoli
Pavel ( 1 Tes. 1:1-10 ) şi Ioan ( Ioan 14:1-4 ). Şi cine ne poate
îmbărbăta mai bine decât Duhul Sfânt, Mângâietorul, şi de cât
Isus Christos, Mântuitorul ?
4. Ştiind ce este înainte determină slujire cu lepădare de
sine.
În 1 Cor. 15:58 marele apostol Pavel spune: “De aceia prea iubiţii
mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului,
căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică “
Despre marele reformator Martin Luther se spune:
- în 1528 i-a murit una din ficele lui. Atunci a ţinut 190 de predici şi
studii, a scris 150 de scrisori, 20 de broşuri şi a lucrat la un
comentariu în V.T
- în 1530, a fost bolnav timp de 10 luni. Cu toate aceste, ştiind că
timpul lui să meargă la Domnul ar putea fi foarte scurt, a rostit 60
de predici şi studii biblice, a răspuns la 170 de scrisori; a scris 30
de tractate biblice şi a continuat comentariu în V.T.