Cand Dumnezeu a creat fiintele materia nu exista.

O lume a duhurilor a fost asezata in Imparatia

Cereasca a lui Dumnezeu intr-o armonie desavarsita
in care toate creaturile se bucurau din plin de
libertatea, puterea si intelepciunea cu care au fost
inzestrate sa traiasca si unde Dragostea domnea intr-
o viata in care toate erau desavarsit structurate in
ordinea lor.Dumnezeu a creat toate sa existe ca un
“Trup” a carui menire era sa creasca si sa traiasca in
invataturile divine ce asigurau prin Dragoste si
Dreptate puterea si bucuria de a-l recunoaste si slavi
ca Tata pe Cel ce le daduse viata vesnica,intr-o
Imparatie in care raul nu exista.
Din acest “Trup” facea parte si “omul” care
fusese la randul lui creat dupa Chipul si Asemanarea
lui Dumnzeu si care nu era o fiinta pe doua picioare cu
niste calitati dupa cum isi imagineaza unii, ci avea
aceeasi natura valorica, de duh si insusiri
asemanatoare precum era si Tatal, caci Divinitatea nu
putea creea ceva nedrept, ori slab, pacatos sau
muritor. Cum am mai fi putut vorbi despre un
Dumnezeu al Dragostei daca am fi asistat la o
“creatie” diferita sau opusa Divinitatii ca natura si
valoare in care suferinta si moartea ar fi pandit fiinta
de la prima ei miscare intr-o viata in care existenta in
materie este doar o zbatere agonizanta,amagitoare cu
un final muritor ?! Un astfel de dumnezeu nu poate fi
cu adevarat Dumnezeu si mai ales Tata, caci un tata
nu isi trateaza copilul ca pe o piesa de sah si nici nu-l
pune in pericol de orice fel, ci se ingrijeste sa-I dea tot
ce e mai bun.
 Intelegem deci ca adevarata creatie facuta de
Dumnezeu este una a duhurilor intr-o dimensiune
divina in care desavarsirea era absoluta in toate
manifestarile unei vieti in care atat Tatal, cat si Fiul si
Duhul Sfant erau prezenti, iar interactiunea intre
diversele creaturi se desfasura in armonia
interdependentei acestora prin Dragostea lui
Dumnezeu ce fusese pusa in ele, toate avand in sine
ascultarea de cele care le conduceau si care la randul
lor le slujeau. Astfel, vorbim de preexistenta, viata
dinainte de aparitia materiei in care toti oamenii au
beneficiat de toate cele desavarsite facute de Cel ce
ne-a creat, oameni ale caror duhuri sunt cuprinse intr-
un singur cuvant “OM” iar asta datorita valorii in care
toti traiam in desavarsire inainte de aparitia pacatului,
alaturi de ingeri si alte creaturi ceresti. De fapt,
cuvantul Adam din ebraica se traduce “oameni”, ceea
ce ne spune despre unitatea si valoarea de inceput a
unui “Trup” in care duhurile existau si se identificau
prin invatatura Cuvantului pe care si-o insusisera mai
inainte, in starea desavarsita. Nu intamplator gasim in
Noul Testament invatatura ideii de “trup” duhovnicesc
exprimata prin cuvinte precum Templu, Mireasa sau
Femeie in dreptul celor crestini, ele fiind reprezentarea
viziunii absolute a lui Dumnezeu in diferite contexte,
raportata la unitatea celor care formeaza Adunarea
crestina, iar cu aceasta “masura” duhovniceasca
Dumnezeu ne da reperul prin care sa intelegem ca in
limbajul Lui prin singular trebuie sa intelegem pluralul
atunci cand ni se relateaza aspecte ale lucrarilor Lui
cu umanitatea, precum in Gen privind crearea Omului
sau evenimente desfasurate in Cer cum intalnim in
Apoc.
Aparitia pacatului in Cer prin Lucifer a dus la
razvratirea acestuia impotriva Creatorului sau,
schimband invataturile desavarsite si inlocuindu-le cu
unele prin care sa convinga, mai intai pe ingeri iar mai
apoi pe celelalte creaturi, ca prin ele fiecare poate fi
un dumnezeu intr-o lume separata de Divinitatea
creatoare. Astfel, in Cer s-a pornit un “razboi” la nivel
de cuvant pe care Apocalipsa il aminteste si in care
invataturile false nascocite de satan au inceput sa ia
locul adevarurilor desavarsite cunoscute pana atunci,
a treia parte din ingeri lasandu-se inselati si convinsi
sa le urmeze. Mai apoi, dupa cum citim in Geneza este
randul Omului (adica totalitatea duhurilor de “om”), sa
fie incercat in “Gradina” sadita in Eden de Dumnezeu
si unde fiecare dintre noi am fost mai mult sau mai
putin inselati sa luam din invatatura falsa creata de
satan prin intermediul “Pomului Binelui si Raului”.
Caderea in pacat a creaturilor a dus la dezvoltarea
invataturilor false dand nastere unor noi concepte prin
care satan avea sa-si puna planul in aplicare, acela de
a convinge fiecare creatura ca poate fi propriul sau
dumnezeu si astfel sa reformuleze viziunea despre
viata in constiinta tuturor creaturilor pentru a se
creea o noua lume intr-o alta dimensiune a carui
stapan el sa fie “recunoscut” indirect ca fiind
dumnezeu. Prin urmare, odata cu alungarea Omului
din Gradina Edenului, accesul la intelepciunea
desavarsita a fost diminuata atat datorita alegerii voite
a duhurilor de om de a urma noile invataturi create de
satan, cat si din cauza pierderii intelepciunii originale
ce le-a adus neputinta de a-si mai aminti adevarurile
lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Divinitatea creatoare
a continuat si in Eden sa ajute duhurile de om sa se
intoarca la invataturile in care traisera pana la aparitia
pacatului, dupa cum o facuse si in Gradina prin
prezenta “Pomului Vietii”, insa acestea in marea lor
majoritate, n-au mai vrut sau n-au mai putut sa se
dezica de invataturile false primite de la satan si au
continuat sa traiasca prin ele, fiecare cautandu-si
invatatura care sa-l faca sa se simta dumnezeu. Noul
“trup” pe care satan a reusit sa-l formeze, ca o replica
opusa “Trupului” din starea desavarsita in care Fiul
era socotit Cap, avea sa duca la reformularea tuturor
conceptelor pe care creaturile le stiau din starea
desavarsita, o noua intelegere despre viata, si implicit
crearea unor noi “valori” care sa dea nastere unei noi
lumi in care fiecare duh sa se regaseasca si sa se
bucure de provocarile acesteia. In consecinta fiecare
duh de om si-a construit propria existenta pe noile
invataturi formate alegandu-si dupa buna placere ceea
ce a considerat ca I se potriveste mai bine si sa-l
identifice ca fiind unic, un mic sau mai mare
dumnezeu intr-o lume in care totul sa fie posibil.
Data fiind natura de duh in care toate existau,
satan nu putea sa se simta si nici sa fie recunoscut ca
un dumnezeu in conditiile in care natura divina era
rodul creatiei lui Dumnezeu Tatal, iar asta obliga ca pe
langa toate conceptele inventate de el sa existe si
locul care sa permita exprimarea totala si vie a celor
“create” de el (si mai apoi de duhurile de om), adica o
alta natura opusa celei de duh si anume MATERIA.
Doar asa “creatia” lui putea fi completa pentru ca tot
acel “trup” cazut in pacat sa poata transpune si in
fapt, intr-o dimensiune care sa permita aceasta, toate
cate au fost construite la nivel ideatic in viata de duh.
Libertatea, vointa si puterea de alegere cu care toate
creaturile au fost inzestrate sa traiasca in starea de
duh a fost temelia pe care fiecare duh si-a structurat
propria identitate folosindu-se de noile invataturi
aparute prin satan, impreuna contribuind la planul ce
avea sa duca la “nasterea” noii lumi si implicit la
dimensiunea materiala. In toata aceasta ecuatie,
Divinitatea nu putea interveni prin a forta creaturile sa
se intoarca la invataturile desavarsite in care
crescusera si nici sa “blocheze” in vreun fel dreptul
creaturilor de a-si hotari singure viitorul existentei lor
sau deciziilor de a-si duce la implinire planul prin care
fiecare sa se simta un mic dumnezeu in noua
dimensiune materiala ce avea sa apara si unde fiecare
sa traiasca conform cu invataturile alese la bunul plac
din “Pomul Cunostintei Binelui si Raului” ! In schimb,
Divinitatea a respectat propriile Legi ale Cerului
lasand ca cele dupa care functionau creaturile sa se
exprime la maxima lor intensitate, astfel dovedind
intregii Creatii ceresti Dragostea infinita ce o
caracteriza. Mai mult, ca nista Parinti desavarsiti
Divinitatea a avertizat privind pericolele si raul ce
urma sa fie, dar a dat si ajutor pe intregul parcurs al
evenimentelor petrecute tuturor creaturilor cazute in
pacat, prin a le reaminti invataturile curate de inceput.
Cu toate acestea, creaturile n-au putut evita judecata
prin care au trecut, de fapt o “auto-judecata” a
convingerilor formate in raport cu invataturile
originale in care crescusera in starea desavarsita si
prin care fiecare si-a hotarat drumul ce avea sa-l
parcurga in viata ce urma sa o traiasca in materie.
Astfel se creeaza destinul, unic in felul sau pentru
fiecare creatura in parte ce avea sa decurga automat
in dimensiunea materiala din tot bagajul informational
cumulat in preexistenta si prin care oamenii aveau sa
isi exprime dorintele si placerile traite la nivel ideatic
in starea de duh, insa toate sub jurisdictia directa a
Dreptatii divine in urma judecatii, de a primi fiecare
numai ceea ce merita.
Vorbind de universul material si implicit de
planeta Terra acestea nu sunt rodul creatiei lui
Dumnezeu, ci al puterii lui satan si ingerilor sai la al
caror plan au contribuit si celelalte creaturi ce si-au
dorit o noua viata unde sa-si poata exprima in fapt
toate cunostintele si placerile create dupa caderea in
pacat. Comparativ cu lumea nevazuta (cea a
duhurilor), care nu suporta modificari de structura la
nivelul naturii sale de duh, cea materiala este supusa
continuu procesului de transformare si degradare
fiind infinit inferioara fata de prima avand in sine si
procesul mortii, aspect ce nu-l intalnim in inteles
adliteram la dimensiunea naturii divine unde am fost
creati. Totusi, daca dimensiunea divina are in ea o
structura de existenta neschimbatoare, putem vedea
si in dimensiunea materiala o oarecare manifestare
neschimbatoare inteleasa la nivelul exprimarii acestei
naturi prin legi naturale care functioneaza intr-un
ecosistem armonios in felul sau, cum ar fi legile fizicii,
termodinamicii, cu alte cuvinte un firesc material. Prin
urmare Dumnezeu nu putea creea pacatul sau ceva
stricacios si muritor si nici sa participe in fapt la o
asa-zis “creatie” materiala, El neputand fi partas la
raul, slabiciunea sau suferinta create de satan. Este
evident pentru oricine care are putina logica, ca Omul
creat de Dumnezeu trebuia sa fie de aceeasi natura,
cu insusiri asemanatoare ca si Divinitatea creatoare
tinand cont de “dupa Chipul si Asemanarea Noatra”,
adica o natura de duh cu “calitati” desavarsite dupa
Chipul Dumnezeirii. Numai asa putem intelege sensul
corect al cuvantului Dumnezeu, atunci cand vorbim de
o creatie valorica, desavarsita pe nivelul Celui ce
creeaza si doar in aceasta ipostaza putem accepta
atotputerea si atotmaretia unui Creator definit prin a fi
Dragoste si Dreptate.
In aceste conditii, dimensiunea materiala aparuta
din “nimic”, avea sa functioneze dezvoltandu-se prin
legile unui sistem evolutiv, conforme cu slabiciunea
naturii sale, aceasta dand nastere unei diversitati
existentiale in continua transformare. Biblia vorbeste
despre evolutie in Geneza unde de la ziua a patra pana
la a sasea avem tabloul evolutiei pornind de la aparitia
planetelor pana la nasterea omului in desfasurarea
logica a firescului natural regasit si in explicatiile
stiintifice. Aceeasi idee a evolutiei o intalnim si in
Cartea intelepciunii lui Solomon cap 19;19 unde ni se
confirma aparitia unor vietati ce au parasit mediul lor
natural de viata adaptandu-se altui mediu si dand
astfel nastere unei noi specii.
 Duhul si materia sunt doua naturi total opuse. In
acest sens ap. Pavel arata la 1 Corint.15:50 dar si la
Galateni 5:17 contrastul valoric dintre cele doua
dimensiuni si pucteaza clar la Evrei 11:13
neapartenenta omului fata de pamantul material, de
aici facand legatura si cu Galateni 4:26 care confirma
originea noastra cereasca unde am fost creati. Deci
putem concluziona ca creatia lui Dumnezeu a avut loc
in starea de duh in Cer, aici pe pamantul material
vorbind de evolutie, in ciuda tuturor cultelor religioase
care se amagesc crezand ca Dumnezeu a creat pe om
din materie si sustinand o teorie care nu se poate
dovedi nici logic, dar nici biblic ! O dovada importanta
a preexistentei omului in starea de duh, o avem in
Geneza 3:21 de unde putem intelege ca scoaterea
Omului din “gradina” dupa pacat a impus o alta
“imbracaminte” pentru trupul ce urma sa se nasca in
dimensinea umana pe pamantul material cand trebuia
sa apara materia, ceea ce demonstreaza ca in
realitatea din preexistenta era un trup eminamente de
duh comparativ cu cel de carne si sange de pe
pamantul material care a fost acoperit cu pielea
exterioara acestora care ne-a fost socotita ca fiind
“haina” din cauza slabiciunii si a pacatului ce a dat
nastere vietii pe pamant. Expresia “D-zeu le-a facut..”
nu indica actiunea directa, literala in fapt a
Creatorului, ci precum si in alte texte biblice, se arata
pe de o parte precunoasterea Tatalui ca si accept al
desfasurarii faptelor “scrise” si stiute de El inca
inainte de a face Creatia, iar pe de alta parte,
raportarea la dimensiunea umana a perceptiei
pamantesti pentru ca oamenii sa constientizeze
autoritatea Acestuia bazata pe sistemul dreptatii unor
legi desavarsite prin care toate cele desfasurate
urmau sa fie suportate conform raportului cauza-efect,
fapte provenite din vointa libera de alegere ale
creaturilor.
Toate cele afirmate pana acum ar fi fost doar
simple speculatii daca n-am gasi scris in Noul
Testament in sase versete cuvantul “proo-rizo”, adica
predestinat. Oricat s-ar impotrivi, teologii nu pot anula
acest cuvant din scrierile grecesti ale Noul Testament
chiar daca l-au inlocuit in traduceri prin cuvantul
“randuit” pentru a atenua importanta lui si a-I da un alt
sens decat cel ce-l exprima acesta. Ca si in cazul
expresiei “Dumneazeu le-a facut”, cuvantul
“predestinat” are aceeasi conotatie in exprimare, in
realitate fiind vorba de o auto-predestinare a fiecarei
creaturi, nefiind vorba de o predestinare autoritara
facuta de Dumnezeu dupa cum vrea El, caci ar fi o
nedreptate din partea Lui cu privire la suferintele dar
si viata in general pe care fiecare individ o traieste pe
pamantul material. Astfel, destinul omului pe acest
pamant este de fapt o desfasurare a “bagajului”
informational acumulat in preexistenta de fiecare
individ in parte, atat in starea desavarsita dar mai ales
dupa caderea in pacat, care a functionat si in starea
de duh, urmand ca informatiile ce nu puteau fi aplicate
decat intr-o natura materiala sa se desfasoare in noua
viata ce avea sa o traiasca in carne.