Cum afectează păcatul trupul omenesc !

Doamne ajută și bine ați revenit pe acest canal ! Am pregătit pentru dumneavoastră un material
foarte interesant, în urma căruia vom afla cum lucrează păcatul asupra firii omenești, în special a
trupului ! Vom vedea și cum este corect să ne raportăm la trup, pentru că și el, asemenea sufletului, a fost
creat dupa chipul lui Dumnezeu, deci are o valoare uriasă. Iar noi trebuie să ne raportăm la el în mod
responsabil.

Păcatul strămosesc al primilor oameni, al lui Adam și Eva, a produs schimbări și abateri de
dimensiuni catastrofale în ființa omului și a adus boala, nu numai la nivelul sufletului ci și la nivelul
trupului ! Toate funcțiile trupești și simțurile, modul în care omul se foloseste de ele, toate au fost
pervertite de păcat, iar prin aceasta, îmbolnavite.

Atunci când a fost creat de Dumnezeu, omul a fost creat în intregime după chipul lui Dumnezeu,
adică și trupul, dar și sufletul, având menirea sau vocația de a continua acest drum al înaintării lui spre
Dumnezeu, pentru ca, în final, să fie în întregime îndumnezeit, sau unit cu Dumnezeu.

Sfinții Părinții ne învață că atunci când săvârșim o faptă bună, la săvârșirea ei ia parte si trupul. Ei
atrag atenția nu numai ca exista chiar "virtuti trupesti", dar prin trup chiar se împlinesc multe dintre
virtuțile sufletului. Spune Sfantul Grigorie Palama,că anumite daruri ale Duhului "se lucreaza si prin
trup". Iar trupul, în general, prin insusirile și puterile sale, "ia și el parte la sfintenie".

Deoarece, atunci când săvârșim o faptă, trupul ia parte sau lucrează împreună cu sufletul,
lăsandu-se condus de el, acesta, trupul primeste de la suflet, darul Sfantului Duh- asta în cazul în care
lucrează cele plăcute lui Dumnezeu. Așa ne învață sfinții părinți, purtători de harul Duhului Sfânt ! Că
trupul este și el făcut după chipul lui Dumnezeu si este chemat la îndumnezeire, la umplerea de harul
Duhului Sfânt, alaturi de suflet.

Sfantul Macarie Egipteanul, scrie, că după cum Dumnezeu a creat cerul si pamantul pentru ca
omul sa-l locuiasca, tot asa El a creat trupul si sufletul omului ca sa fie locuinta Sa, ca sa locuiască și să se
odihneasca in trup, ca in propria-I casa, avand sufletul drept mireasa frumoasa si preaiubita".

Iar Sfântul Grigorie Palama spune și vă rog să fiți foarte atenți, ca să înțelegeți: "Care durere, care
placere, care miscare în trup, nu-i o lucrare atât a sufletului, cât și a trupului ? Caci sunt si pătimiri fericite
si lucrari comune ale sufletului si trupului care nu îndepărtează duhul de trup, ci ridica trupul aproape de
vrednicia duhului si-l indupleca si pe trup sa tinda in sus. Care sunt acestea ? Cele duhovnicesti, care nu
merg de la trup la duh ..., ci trec de la minte la trup si prin cele ce le lucreaza si le patimesc, ele prefac si
trupul spre mai bine si-l indumnezeiesc (...) La barbatii duhovnicesti, harul Duhului, trecand prin
mijlocirea sufletului la trup, ii da si acestuia sa pătimească cele dumnezeiesti si sa patimeasca in chip
fericit impreuna cu sufletul, care patimeste cele dumnezeiesti si care, o data ce patimeste cele
dumnezeiesti, are si ceva păti-mitor, laudabil si dumnezeiesc. Înaintand la împlinirea acestui rost fericit al
ei, latura patimitoare indumnezeieste si trupul, nefiind miscata de patimile trupesti si materiale, ci mai
degraba ea insasi intorcand spre sine trupul si atragându-l de la placerea pentru cele rele si insuflandu-i
prin sine o sfintenie si o indumnezeire de care nu mai poate fi jefuit".

Deci, obsevăm din cele spuse până aici, că există aceste două posibilități și această luptă în ființa
omului: ori trupul domină sufletul, pe care îl întunecă și îl atrage spre cele materiale, trupești, adică spre
moarte, ori sufletul atrage trupul către Dumnezeu și în sfințește.

Omul, în întregimea sa, este alcătuit din trup și suflet ! După trup, el se înrudește cu lumea
materială, iar după suflet, el se înrudește cu lumea nevăzută. Iar în relația cu lumea aceasta văzută, noi
trebuie să înțelegem trupul ca fiind un instrument al sufletului sau un mijloc de manifestare al lui.

Sfinții părinți, ne învață că prin mijlocirea simțurilor trupului, adică auz, văz, miros, gust și tactic,
care este și cel mai puternic, sufletul cunoaște lumea materială și intră în mod concret în legatură cu ea.
Simțurile, sunt așadar, pentru suflet, ușă a cunoasterii lumii materiale. Iar atunci când eu de exemplu ating
un obiect, acesta este în acelați timp și un proces somatic, care ține de trup, dar și psihic, care ține de
suflet. Pentru că la baza acestei experiențe stă în primul rând senzația, adica reactia fizica, care transmite
mai departe, sau comunică sufletului informația. Iar în continuare, informația primită de suflet prin
intermediul trupului, este interpretată de toate facultatile sufletului, adică de inteligență, de memorie, de
imaginație, de dorință etc și astfel are loc procesul de cunoaștere.

Mai departe, foarte interesant este ce zice Sfantul loan Gura de Aur, că judecățile noastre nu se
formeaza dupa natura lucrurilor cu care venim in contact, ci după simtamantul sunetului cu care le
privim". Adică perceptia lucrurilor este legata de starea duhovnicească a celui care percepe, depinzând de
starea tuturor facultatilor sale sufletești, care intervin in procesul de interpretare de care am vorbit mai
sus, adică memorie, imaginație, dorință, etc.

Iar acum vom încerca să vedem cum era percepția omului înainte de cădere și ce s-a întâmplat
după cădere.

Noi știm, că în starea primordiala a omului, toate facultatile sale erau îndreptate spre Dumnezeu.
Asta înseamnă că prin intermediul lor, Adam percepea în Dumnezeu toate fapturile create. Și reținem
această expresie : în Dumnezeu, nu separat de Dumnezeu. Adică el vedea sau cunoștea lucrurile așa cum
sunt ele, vedea exact ratiunile lor duhovnicești, cum și de ce au fost create de Dumnezeu.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune în acest sens că aceasta este și datoria omului reînnoit în
Hristos prin botez: să își păzească sufletul fara pata pentru Dumnezeu,și să-și deprindă simțurile sa
privească curat și să-și imagineze în chip evlavios lumea vazuta si cele din ea. De ex, atunci când te uiți la
o față, să o vezi ca pe o floare, gingașă, frumoasă, nu ca pe un obiect al plăcerii. Atunci când vezi o
mașină, să nu o vezi ca pe un obiect cu care să te dai mare, să ieși în evidentă, ci ca pe un mijloc de a te
deplasa și care îți face călătoria mai ușoară. Sau când te uiti la soare, să nu zici că este Dumnezeu și că el
a creat lumea, ci să-l vezi ca pe un luminător al lumii care ne și încălzește în același timp. Și așa mai
departe, că exemplele pot continua.

Deci în starea inițială, omul pe toate le vedea curat, fără păcat, pentru că avea sufletul curat și plin
de harul lui Dumnezeu. Acesta este firescul omul. De aceea, Sfinții Părinți ne readuc aminte, cum trebuie
folosite, potrivit firii, simturile noastre. De ex, Sfantul Atanasie spune: "trupul are ochi pentru a vedea
zidirea si, prin prea armonioasa alcatuire a ei, a cunoaste pe Făcator. Deci nu pentru a te uita la filme
porno și să te umpli de patimi. Ochii ne-au fost dati, pentru ca, văzând cele create, sa dăm slavă lui
Dumnezeu".

Tot astfel, urechile au fost facute pentru ca omul sa asculte "cuvintele dumnezeiesti și legile lui
Dumnezeu" și pentru ca pe Dumnezeu sa-L auda in orice sunet din lumea aceasta. Nu i-au fost date
omului să asculte muzică rock și astfel să-și tulbure toată pacea sufletească și să îndepărteze harul lui
Dumnezeu.

La fel si mirosul, i-a fost dat omului pentru ca el sa simta in toate creaturile "buna mireasma a lui
Hristos" (2 Cor. 2, 15). Gustul,la fel, pentru ca, gustand din hrană, sa vadă "ca bun este Domnul" (Ps. 33,
8), nu să mănânce până nu mai poate și să i se facă rău. La fel și pipăitul, pentru ca sa pipaie pe
Dumnezeu in toate lucrurile, cum au fost cei din vremea lui Hristos, care au putut să-L pipăie.

Vedem cum rostul simturilor noastre este acela de a contribui la unirea creatiei vazute cu
Dumnezeu, caci aceasta este sarcina pe care Dumnezeu i-a dat-o omului atunci cand l-a creat. Sfinții
părinți spun că lumea văzută este cartea de vizită a lui Dumnezeu, iar noi, prin ea, trebuie sa vedem pe
Dumnezeu, Cel care a creat-o.

Având această vedere curată, spunem că Adam avea o perceptie obiectiva a acestora,
cunoscandu-le așa cum erau ele gândite de Dumnezeu, adevarata lor natura, cunoscand fara greseala
lucrările și însușirile lor. Adam si Eva, deci vorbim aici de două persoane distincte, dar fiind în starea de
har, înainte de a păcătui, percepeau realitatea în mod identic, deoarece, având toate facultățile și toate
simțurile lor orientate spre Dumnezeu, pe toate le vedeau în Dumnezeu asa cum le vede Dumnezeu. Nu le
vedeau separat de el.

Și așa cum în starea din rai, toate simțurile trupului lucrau potrivit adevaratei lor naturi si meniri,
adica potrivit lui Dumnezeu si in vederea indumnezeirii omului, deci nu spre căderea lui în păcat și
moarte, tot așa trebuie sa lucreze ele si in omul reinnoit in Hristos prin apa botezului, bine știind că la
botez noi primim harul Duhului Sfânt care ne ajută să ne vindecăm sufletește și trupește.

În acest sens, Apostolul Pavel învață: "Vă îndemn, fratilor, pentru indurarile lui Dumnezeu, să
înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu" (Rom. 12, 1).

Mai departe, mainile au rostul de a lucra in Domnul binele, de a sluji voii dumnezeiesti, de a se
pune in slujba dreptatii, si de a fi ridicate in rugaciune catre El. Tot astfel, picioarele au rostul firesc de a-i
da omului putinta sa mearga spre Dumnezeu si sa savarseasca binele. Despre limba, ea i-a fost data pentru
a rosti cuvintele adevarului si ca sa aduca neincetat lauda lui Dumnezeu. Deci nu ca să înjure sau să țină
țigara. Și cel mai important organ al trupului, inima, la fel, să se facă sălaș al rugaciunii si să bată numai
pentru Dumnezeu intr-o rugaciune ritmata de suflul plamanilor... intr-un cuvant, trupul omului este
sanatos din punct de vedere duhovnicesc doar atunci când tinde spre Dumnezeu si devine astfel templu al
Duhului Sfant.

Din păcate, prin pacat, aceasta randuiala a fost tulburata și este tulburată în continuare, omul
putând merge din rău în mai rău. El, departandu-se de Dumnezeu, atunci când își abate simțurile și toate
organele trupului de la scopul lor firesc si normal, pentru a le indrepta, contrar firii, spre lumea materială,
nu face decât să strice ceea ce a lăsat Dumnezeu, toată armonia. El ajunge să-și îmbolnăvească și sufletul
și trupul.

Și uite așa, în loc de a sluji lui Dumnezeu, implinindu-I voia, simturile noastre si organele trupesti
se pot pune în slujba dorintelor trupesti si să slujescă păcatului. Vedem în special astăzi, cum omul se
folosește de ele în primul rand pentru a dobandi placerea. Se foloseste de ochi "asa cum nu se
cuvine",pentru a-si împlini dupa pofta. Urechile la fel, urechile,ca să asculte muzică și ultimele știri și
bărfe. Și așa mai departe. Ați înțeles ideea. Gustul ajunge rob lăcomiei. Mirosul este spre parfumuri ce
trezesc poftele trupesti". Despre pipaitul, ce să mai zicem, nu mai zicem nimic, că se știe că societatea de
astăzi este supusă desfrânării, avorturilor, crimelor etc.
 Cred ca este de ajuns, nu vreau să mă lungesc prea mult. Sper că s-a înteles ce am vrut să zic. Mai
departe, nu ne rămâne decât să medităm și să încercăm să nu abandonăm lupta duhovnicească de ridicare
din amorțeala păcatului care ne-a cuprins ! Vă doresc toate cele bune și Doamne ajuta !