Sunteți pe pagina 1din 11

Misiunile Forțelor Aeriene Române în cadrul

Sistemului Național de Apărare

Vrînceanu Andrei

Sistemul naţional de apărare al României reprezintă ansamblul de măsuri, dispoziţii şi


activităţi adoptate şi desfăşurate de către stat cu scopul de a asigura starea de normalitate a
naţiunii, prin protejarea şi promovarea principiilor constituţionale, a stabilităţii sociale,
economice şi politice, menţinerea ordinii de drept, precum şi prin exercitarea drepturilor,
libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor. Scopul este acela de a garanta
suveranitatea naţională, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi
democraţia constituţională împotriva oricărei forme de agresiune.

Conducerea sistemului naţional de apărare este un atribut exclusiv şi inalienabil al


autorităţilor constituţionale ale statului şi se realizează de către: Parlament, Preşedintele
României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Guvernul României, Ministerul Apărării
Naţionale şi autorităţile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul apărării naţionale.

Pentru România, statutul de membru cu drepturi depline al NATO reprezintă: garanţia


apărării colective, securităţii şi stabilităţii; asigurarea accesului la procesul de luare a deciziilor
majore în planul securităţii euroatlantice; reconfirmarea apartenenţei statului român la familia
statelor democratice; un fundament solid pentru relansarea şi dezvoltarea politicilor proprii faţă
de terţe state.

Sistemul naţional de apărare cuprinde: conducerea, forţele, resursele şi infrastructura


teritorială. Forţele destinate apărării se compun din forţele armate şi forţele de protecţie. Forţele
armate cuprind armata, mari unităţi şi unităţi din subordinea Ministerului de Interne, cele ale
serviciilor de informaţii ale statului şi alte formaţiuni de apărare armată organizate potrivit legii.
Forţele de protecţie cuprind: unităţile şi formaţiunile de protecţie civilă, formaţiunile sanitar-
voluntare ale Crucii Roşii şi alte formaţiuni ce se vor stabili prin lege.
Forțele aeriene Române reprezintă o categorie importantă de forţe ale Armatei României
care acționează în și din spaţiul aerian, având ca obiectiv general consolidarea capacităţii de
apărare la nivel naţional, în context aliat şi internaţional și desfășoară alături de celelalte forțe
militare, misiuni specifice. Apără spațiul aerian naţional şi spaţiul aerian comun al Alianţei Nato.
Pe timp de pace se urmărește garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a
integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale, precum și contribuția la apărarea
colectivă în sistemele de alianță militară. Pe timp de pace se urmărește participarea la acțiuni
privind menținerea securității sau restabilirea păcii precum și sprijinirea autorităților civile în
situații de urgență.

Rolul Forțele aeriene Române este de a obţine și de a menţine controlul asupra spaţiului
aerian de interes strategic în situaţii de criză și conflict armat, de a reduce potenţialul militar al
agresorului și de a spori eficacitatea celorlalte forţe, pe parcursul acţiunilor militare. Acestea
desfășoară misiuni de cercetare aeriană, de căutare-salvare, de transport aerian pentru ajutor
umanitar şi evacuare, de participare la combaterea acţiunilor ilegale de amploare şi a crimei
organizate și de participare la combaterea traficului ilegal de armament, muniţii, explozivi,
materiale radioactive, narcotice.
STUDIU DE CAZ
IMPLICAREA FORȚELOR AERIENE ÎN CADRUL
CRIZELOR UMANITARE

1. Forțele Aeriene Române în contextul conflictului din Ucraina.

La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, marcând o escaladare abruptă a războiului


ruso-ucrainean, care începuse în 2014. Invazia a provocat criza de refugiați cu cea mai rapidă
creștere din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Forțele aeriene reprezintă un punct de interes major în cadrul acestor conflicte, fiind o
modalitate rapidă și eficientă de răspuns. În Romania, ca reacție la acest război de la granită,
există diverse strategii în încercarea de a descuraja un eventual conflict mai amplu și de a
îmbunătăți comunicarea între aliați.

În ceea ce privește situația de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele
militare de comandă cu atribuții în monitorizarea situației și coordonarea forțelor și mijloacelor
destinate situațiilor concrete care pot apărea.

Conducerea Ministerului apărării naționale „a luat toate măsurile necesare de reacție, atât
cele care revin în mod direct instituției, precum și cele de sprijin pentru celelalte componente ale
sistemului național de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituțională, elaborate
din timp”.

Starea conflictuală a generat creșterea misiunilor de antrenament în țara noastră, acestea


fiind de o importantă deosebită în dezvoltarea tehnicilor de acțiune.
Un detașament al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE),
compus din aproximativ 150 de militari și opt aeronave F-16 Fighting Falcon, a executat, timp de
aproximativ două săptămâni, misiuni de antrenament în comun cu militarii și aeronavele F-16
Fighting Falcon din cadrul Forțelor Aeriene Române. Totodată, încă 50 de militari și patru
aeronave F/A-18 Super Hornet, din cadrul Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii
dislocate în Europa (United States Naval Forces Europe) au executat, în același timp și misiuni
de Poliție Aeriană Întărită, împreună cu aeronave românești și cu cele ale detașamentului
Forțelor Aeriene Italiene.

Misiunile de instruire în comun au ca


principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între
aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție
aeriană desfășurate în comun contribuie la
dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

Aceste misiuni reprezintă o dovadă concretă


a nivelului ridicat de cooperare în domeniul
securității și apărării în cadrul Parteneriatului
Strategic dintre România și Statele Unite ale
Americii și transmite un mesaj puternic de
solidaritate între aliați.

De asemenea, trei aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene au aterizat în Baza
57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, detașamentul german executând, alături de militari ai
Forțelor Aeriene Române şi ai Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliție Aeriană Întărită
(enhanced Air Policing) sub comandă NATO. Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun
contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, alături de Forţele Aeriene
Regale ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor
Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.
Aeronavele ce apartin Forțelor Aeriene Române contribuie la apărarea spațiului aerian
reacționând promt la posibile amenințări.

În data de 1 martie 2022, Avionul Suhoi 27, fără a avea muniţie la bord, a fost escortat de
două aeronave de luptă tip Mig-21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române până la limita spaţiului
aerian naţional, de unde a fost preluat de către aeronave ale Forţelor Aeriene Ucrainene.
Aeronava, un Suhoi 27, aparținând Forțelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare
imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău.

Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au
executat, de asemenea, o misiune de poliție aeriană în spațiul aerian național pentru a intercepta
și escorta o aeronavă civilă care opera zborul WizzAir pe ruta Kutaisi (Georgia) – Varșovia
(Polonia), urmare la informarea organelor de trafic aerian civile despre o alertă cu bombă la
bordul aeronavei. Aeronavele românești au decolat la ora locală 22:44 și, după interceptare, au
escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislația și procedurile în vigoare, până la ora 23:33,
când aceasta a părăsit spațiul aerian național. Misiunea, ordonată de Centrul NATO de Operații
Aeriene (CAOC) Torrejon și coordonată la nivel național de Centrul de Raportare și Control din
Comandamentul Componentei Aeriene, în coordonare cu organele de trafic aerian civile, s-a
executat în condiții de maximă siguranță.

Militarii din structurile de artilerie antiaeriană ale Forțelor Aeriene Române au participat
la exercițiu tactic cu trageri de luptă AZUR, în Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare
Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” (CNIApAA) din Capu Midia, judeţul Constanţa.
Exerciţiul parte din Planul de Instruire a militarilor din Forţele Aeriene Române. În cadrul
AZUR 22.11 au fost executate antrenamente şi trageri împotriva unor ţinte aeriene, în baza unui
scenariu fictiv, destinat evaluării comandamentelor şi structurilor de artilerie antiaeriană.
2. Intervenții în situații de urgență

Un rol foarte important al Forțelor Aeriene Române este reprezentat de participarea la


multiple cazuri de situații de urgență, atât pe plan intern, cât și extern.

Forțele Aeriene Române, prin aeronavele C-27 J Spartan, au sprijinit acțiunile de stingere
a incendiilor de pădure. Din 2017 și până în prezent, au acționat pentru stingerea a trei incendii
de pădure din țara noastră – unul în zona localității Șvinița, din județul Mehedinți, cel de-al
doilea în zona Buceș, munții Vulcan, la limita dintre județele Alba și Hunedoara și cel de-al
treilea în zona comunei Oituz, județul Bacău.

Militarii români au executat misiuni internaționale de intervenție. O aeronavă C-27J


Spartan a Forțelor Aeriene Române alături de două aeronave C-17 Globemaster III, din cadrul
Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează din Baza Aeriană Papa din Ungaria,
au executat, misiuni aeriene de urgență de pe
aeroporturile Otopeni și Timișoara către o bază
aeriană din zona Bordeaux, pentru transportul
unor echipe de pompieri salvatori români,
împreună cu echipamentul aferent – 77 de
pompieri salvatori și 17 mijloace de intervenție,
care au acționat în sprijinul forțelor de intervenție
din Franța, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure.

De asemenea, aeronave ale Forțelor Aeriene Române au intervenit pentru stingerea


incendiilor de pădure din Republica Slovenia, Grecia și Macedonia de Nord.

O altă situație extremă ce a necesitat intervenția Forțelor Aeriene Romane a fost


reprezentată de inundațiile ce au afectat în fiecare an teritorii vaste din țara noastră.

Elicoptere IAR 330 Puma aparţinând Forţelor Aeriene Române au realizat misiuni de
survol, căutare - salvare şi transport alimente pentru populaţia sinistrată. În conformitate cu
dispoziţiile conducerii Ministerului Apărării, militarii au intervenit cu tehnica aferentă, la
solicitarea autorităţilor centrale şi locale pentru limitarea efectelor inundaţiilor.
3. Misiuni umanitare

Misiunile umanitare reprezintă un alt punct de interes cu rezultate deosebite pentru


Forțele Aeriene Române. În cadrul conflinctului din Ucraina, Fortele Aeriene Romane au fost
implicate inclusiv din punct de vedere al misiunilor umanitare. O aeronavă C-27 J Spartan
aparținând Forţelor Aeriene Române a participat la preluarea și transportul unor pacienți
ucrainieni care au fost tratați în străinătate.

Aeronavele românești au fost implicate în transportul pacientilor peste hotare, asigurând


condiițile necesare menținerii stării stabile a acestora pe parcursul zborului. Două aeronave de tip
C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de evacuare medicală, au
efectuat două misiuni umanitare de urgenţă către Rotterdam, Olanda pentru transferul unor
pacienți răniți în incendiul din clubul Colectiv.

Pacienţii au fost asistaţi


pe timpul zborurilor de echipe
medicale coordonate de SMURD
şi sprijinite de medici şi personal
de specialitate din M.Ap.N,
misiunile fiind executate la
solicitarea Departamentului
pentru Situaţii de Urgenţă al
Ministerului Afacerilor Interne.

Totodata, aeronavele au fost implicate și în cadrul pandemiei Covid- 19. Pacienții ce


sufereau de o formă gravă a bolii, au beneficiat de transport rapid între unitățile spitalicești,
având șansa la o îngrijire mai bună în raport cu starea lor de sănătate. Aceste deplasări s-au
realizat atât pe teritoriul tării noastre între diferite orașe cât și peste hotare, pacienții cu o formă
severă de boală fiind transportați în condiții de maximă siguranță către state din vestul Europei.
Aeronavele Forțelor Aeriene Române au fost implicate în situațiile de maximă
urgență medicală și au venit în ajutorul paciențiilor ce au suferit arsuri pe o suprafață corporală
semnificativă, ce le punea viața în pericol. Fiind puține centrele din tara care pot oferi îngrijire la
cele mai înalte standarde acestor pacienți, transportul rapid asigurat prin intermediul aeronavelor
le-a oferit o sansa la viață, având acces la un tratament cât mai apropiat de nevoile lor.

Forțele Aeriene Române sprijină programul național de transplant. Timpul fiind critic
în astfel de situații, fiecare organ având un timp de “supraviețuire” extrem de limitat în afara
circulației sangvine, transportul prin intermediul aeronavelor este unul vital. Numerosi pacienți
au beneficiat de o sansă la viață, secundar unei operatii de transplant.

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni


medicale, a efectuat o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Rzeszów–Jasionka
(Polonia) – Otopeni. Doi pacienți ucraineni, în vârstă de 29 și, respectiv, 41 de ani, au fost
preluați de pe Aeroportul Internațional Rzeszów-Jasionka și aduși la București unde au fost
internați, pentru tratamente de recuperare medicală, în două unități spitalicești din Capitală –
Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-
Arseni” și Spitalul Universitar de
Urgență Militar Central „Dr. Carol
Davila”. Echipa medicală care a
monitorizat pacienții pe timpul zborului
a fost formată din specialiști ai
Spitalului Clinic de Urgență București și
ai Bazei 90 Transport Aerian, iar
transportul pacienților către unităţile
spitaliceşti s-a realizat cu ambulanţe
SMURD.

Solicitarea de transport aerian a


fost făcută de Departamentul pentru Situații de Urgență, în urma cererii formulate de ambasada
Ucrainei în România, în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, prin
intermediul platformei Early Warning and Response System (EWRS) – mecanism creat de
Comisia Europeană pentru facilitarea transferului de pacienți din Ucraina către țările membre.

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni


medicale, a efectuat o misiune de transport umanitar a unui pacient aflat în stare gravă pe ruta
Otopeni – Lubeck (Germania) – Otopeni, precum şi pentru repatrierea unei paciente din
Germania.

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni


medicale, a decolat din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de
transport umanitar pe ruta Otopeni – Iaşi – Pisa (Italia), a doi pacienți nou-născuţi aflaţi în stare
gravă.

Concluzii

Sistemul naţional de apărare al României reprezintă ansamblul de măsuri, dispoziţii şi


activităţi adoptate şi desfăşurate de către stat cu scopul de a asigura starea de normalitate a
naţiunii. Scopul este acela de a garanta suveranitatea naţională, independenţa şi unitatea statului,
integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională împotriva oricărei forme de agresiune.

Conducerea sistemului naţional de apărare este un atribut exclusiv şi inalienabil al


autorităţilor constituţionale ale statului.

Forțele aeriene Române reprezintă o categorie importantă de forţe ale Armatei României
care acționează în și din spaţiul aerian, având ca obiectiv general consolidarea capacităţii de
apărare la nivel naţional, în context aliat şi internaţional și desfășoară alături de celelalte forțe
militare, misiuni specifice.
Rolul Forțele aeriene Române este de a obţine și de a menţine controlul asupra spaţiului
aerian de interes strategic în situaţii de criză și conflict armat, de a reduce potenţialul militar al
agresorului și de a spori eficacitatea celorlalte forţe, pe parcursul acţiunilor militare.

În paralel cu menținerea securității, Forțele Aeriene Române desfășoară și misiuni de


cercetare aeriană, de căutare-salvare, de transport aerian pentru ajutor umanitar, atât pe plan
intern, cât și extern.
Bibliografie :

1. Carta albă a apărării 2021


2. Constituția României, 2003
3. Ghidul Strategiei Naționale de apărare a tării pentru perioada 2015-2019
4. LEGE nr.257 din 22 mai 2001 privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care
utilizează neautorizat spaţiul aerian al României
5. http://revistapolis.ro/contributia-aeronauticii-militare-romane-la-realizarea-si-apararea-
romaniei-mari/
6. http://www.roaf.ro/
7. https://www.facebook.com/ForteleAerieneRomane

S-ar putea să vă placă și