IMPORTANŢA PUTERII MILITARE

ÎN ASIGURAREA SECURITĂŢII ROMÂNIEI

IMPORTANCE OF MILITARY POWER IN SECURING ROMANIA
DORIN – MARINEL EPARU
Departamentul operaţii întrunite, studii strategice şi de securitate
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”
Bucureşti, şoseaua Panduri nr. 68-72, sector 5, România
eparu.dorin@myunap.net

Rezumat: Extinderea NATO şi lărgirea UE au influenţat în sens pozitiv şi în mod semnificativ

stabilitatea şi securitatea europeană. Mediul de securitate european s-a consolidat ca urmare
a multiplicării eforturilor ţărilor democratice pentru edificarea unei noi arhitecturi de
securitate europene.
Evoluţia mediului de securitate fiind dinamică şi complexă se caracterizează prin eforturile
pentru integrare europeană şi euroatlantică a statelor din sud-estul şi centrul Europei, dar şi
prin preocupările Rusiei de a recâştiga un rol de decizie în problemele internaţionale şi
creşterea rolului ţărilor asiatice în viaţa politică mondială. La toate acestea se adaugă
crizele din Ucraina, din zona Golfului şi din Asia Centrală, efectele crimei organizate şi a
sărăciei. Sunt create condiţiile ca stabilitatea şi securitatea mondială să fie influenţate din ce
în ce mai mult de aceşti factori.
Securitatea naţională a României se proiectează şi este transpusă în practică de către statul
român prin politica sa de securitate – parte a politicii generale – pe care acesta o desfăşoară
pe plan intern şi extern. Puterea militară a ţării noastre se compune din puterea de luptă a
forţelor terestre, puterea aeriană şi puterea navală. Practic, starea de securitate a României
dobândeşte concreteţe prin punerea în practică a măsurilor şi acţiunilor politice,
diplomatice, economice, culturale, ecologice, umanitare şi – nu în ultimul rând – militare,
întreprinse de către instituţiile abilitate, pe timp de pace şi continuate în eventualitatea unui
conflict armat.
Cuvinte cheie: mediul internaţional de securitate, putere militară, securitate naţională
Abstract: NATO and EU expansion has positively and significantly influenced European
stability and security. European security environment has been strengthened by the
increasing democratic countries' efforts to build a new European security architecture. The
evolution of the security environment is dynamic and complex and it is characterized by
efforts for European and Euro-Atlantic integration of states in Southeastern and Central
Europe, but also by Russia’s attempts to regain a decision position in international matters
and by the increased role played by Asian countries in world politics. In addition to all these,
the crises in Ukraine, the Gulf area and Central Asia, the effects organized crime and of
poverty are added. Under these circumstances, global security and stability are more and
more influenced by these factors.
Romania's national security is designed and put into practice by the Romanian state through
its security policy part of its general policy - which is conducted internationally and
domestically. The military power of our country consists of the combat strength of the land
forces, air force and naval force. Basically, Romania’s security status is guaranteed by the
implementation of political, diplomatic, economic, cultural, environmental, humanitarian and
- not least of all - military measures and actions undertaken by the authorities, in peacetime
and in a potential armed conflict.
Keywords: international security environment, military power, national security.

75

Electronic copy
Electronic copy available
available at:
at:https://ssrn.com/abstract=2661331
http://ssrn.com/abstract=2661331
1. Opţiunea de securitate şi condiţii ale asigurării securităţii naţionale
Fenomenul globalizării, manifestat prin sporirea gradului de integrare şi
interdependenţă la nivel regional şi global, dar şi prin multiplicarea riscurilor şi ameninţărilor
asimetrice, determină redefinirea strategiilor de apărare a statelor în sensul valorificării
conceptului de securitate colectivă şi, în consecinţă, o reconsiderare a sistemelor de alianţe. În
acest context, majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv România, au
ales, pentru garantarea securităţii naţionale, integrarea în structurile europene şi euroatlantice:
NATO şi Uniunea Europeană. În esenţă, aceasta presupune participarea solidară la eforturile
de creare şi dezvoltare a unui mediu regional şi internaţional favorabil garantării securităţii
regionale şi globale, în principal prin participarea la operaţiuni comune, prin crearea unui
sistem general de securitate europeană şi prin dezvoltarea cooperării regionale.
Concepţia şi conţinutul securităţii naţionale a României se regăsesc în Strategia de
securitate naţională61 care: defineşte interesele naţionale de securitate; precizează obiectivele
ce conduc la protejarea şi afirmarea acestor interese; evaluează mediul internaţional de
securitate; identifică factorii de risc din mediul intern şi internaţional; trasează direcţiile de
acţiune şi principalele mijloace pentru asigurarea securităţii naţionale a României. Securitatea
naţională are ca obiective primordiale: promovarea şi apărarea intereselor fundamentale ale
României; protejarea cetăţenilor români şi garantarea drepturilor fundamentale şi a libertăţilor
individuale ale acestora; asigurarea libertăţii de acţiune a statului român în relaţiile
internaţionale, în condiţiile dinamicii care caracterizează actualul climat mondial.
Securitatea naţională a României se află într-o strânsă interdependenţă cu securitatea
regională, europeană şi globală şi, în aceste circumstanţe, orice abordare a acestei
problematici nu poate fi făcută decât în contextul în care aceasta este privită ca parte a
sistemului de securitate european şi euroatlantic.
Astăzi, mai mult ca oricând, securitatea naţională este percepută ca un proces dinamic,
care necesită o raportare permanentă la diferitele tipuri de ameninţări din mediul extern:
terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată, migraţia ilegală,
insecuritatea frontierelor, entităţile statale sau substatale neconsolidate sau cu deficit
democratic, conflictele etnice şi religioase, şi nu numai. Strategia de securitate naţională
răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun
în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi bazele existenţei statului
roman, şi vizează, cu prioritate, domeniile şi activităţile consacrate stării de legalitate,
siguranţei cetăţeanului, securităţii publice şi apărării naţionale.
Argumentele integrării României în NATO, au fost, pe de o parte, atuurile
geostrategice generate de poziţionarea geografică şi, pe de altă parte, prestaţia ţării noastre
atât în procesul de pregătire a candidaturii la NATO, cât mai ales în plan regional şi
internaţional. Construcţia şi dezvoltarea adecvată a capacităţilor naţionale de răspuns la
provocările contemporane, în cadrul sistemului de apărare comună şi al politicii externe şi de
securitate comună, al garanţiilor de securitate oferite de instituţiile europene şi euro-atlantice
şi de relaţiile de parteneriat strategic, precum şi transformarea, modernizarea sau adaptarea

61
Adoptată de Parlamentul României la 18 decembrie 2001, documentul stă la baza elaborării Strategiilor
specifice fiecărei structuri din sistemul securităţii naţionale
76

Electronic copy
Electronic copy available
available at:
at:https://ssrn.com/abstract=2661331
http://ssrn.com/abstract=2661331
oportună a acestor capacităţi în funcţie de cerinţele noului mediu de securitate, constituie
pilonii de bază ai securităţii naţionale.
Proliferarea noilor riscuri şi ameninţări - de natură asimetrică – amplifică aspectele de
insecuritate ale mediului global, fapt ce conduce la destructurarea vechii ordini internaţionale
astfel că, în perspectiva următorilor 10-15 ani, ordinea globală va arăta sensibil diferit, în
condiţiile în care dinamica relaţiilor internaţionale favorizează eforturile vizând construcţia
unui nou echilibru internaţional - capabil să asigure expansiunea libertăţii şi democraţiei.
În această lume complexă, dinamică şi turbulentă, confruntarea principală se poartă
între valori fundamental diferite: democraţie şi totalitarism, şi este determinată de agresiunea
majoră a terorismului internaţional de sorginte extremist-religioasă, structurat în reţele
transfrontaliere, împotriva statelor democratice şi a forţelor politice raţionale din statele
angajate în procesul democratizării.
În contextul acestei configuraţii complexe a scenei globale, regiuni întregi sunt
afectate de stări de instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau
favorizează amplificarea noilor riscuri şi ameninţări. Dintre acestea, unele pot avea un impact
major asupra securităţii României. La nivel regional, atât în sud-estul Europei - îndeosebi în
Balcanii de Vest şi în regiunea Mării Negre - persistă sau sporesc în intensitate stări de
tensiune determinate de vechi dispute de natură etnica sau religioasă, separatiste ori de
contestare a frontierelor existente, precum şi de criminalitatea transfrontalieră în creştere;
multe dintre aceste tensiuni au potenţial exploziv, iar situaţia din Ucraina confirmă acest
lucru.
În contextul acestei analize, riscurile si ameninţările la adresa securităţii naţionale a
României sunt percepute, în principal, din perspectiva posturii de ţară membră a Alianţei
Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. În aceste condiţii, deşi pericolul unui război clasic, al
unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil, neglijarea unor astfel de
riscuri ar putea genera vulnerabilităţi majore din perspectiva securităţii proprii şi a capacităţii
de acţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate la intrarea în NATO şi în Uniunea
Europeană. Se înscriu în această categorie şi riscurile ce privesc securitatea şi apărarea
frontierelor, în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor Românei reprezintă şi
frontiera estică a celor două organizaţii.
În acelaşi timp însă, o serie de ameninţări noi, asimetrice, de natură militară sau non-
militară, inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor informatice sau informaţionale,
generate preponderent din mediul internaţional, dar şi - într-o anumită măsură - de cel intern,
tind să crească sub raportul gradului de pericol şi al probabilităţii de producere, şi pot afecta
grav starea de securitate a cetăţenilor români, a statului român sau a instituţiilor de securitate
din care România face parte.

2. Promovarea intereselor fundamentale ale României

La nivel global, lumea continuă să rămână puternic conflictuală. Motoarele
conflictelor operează atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distribuţie a
acestora şi la pieţe, cât şi în cel al diferenţelor identitare de natură etnică, religioasă, culturală
sau ideologică. Probabilitatea unui conflict militar de mare amploare este redusă, în timp ce

77

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2661331

conflictele regionale şi cele interne pot fi mai frecvente, iar efectul lor - direct sau cumulat -
tot mai greu de controlat.
România promovează, protejează şi apără democraţia, respectă drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului şi acţionează, în înfăptuirea intereselor sale legitime, în conformitate
cu prevederile dreptului internaţional, pentru accelerarea modernizării şi dezvoltării sale
economice şi sociale, asigurarea unui standard de viaţă european şi afirmarea identităţii
naţionale.
În cadrul eforturilor vizând protejarea, apărarea şi promovarea intereselor sale
legitime, România respectă principiile şi normele dreptului internaţional şi dezvoltă dialogul
şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale şi cu statele interesate în realizarea securităţii
internaţionale. România este direct interesată să joace un rol activ şi constructiv în plan
regional, să fie o punte de legătură între civilizaţii, interese economice şi culturale diferite, în
beneficiul stabilităţii şi prosperităţii întregii Europe.
În condiţiile în care, în relaţiile internaţionale, tendinţele majore sunt extinderea
democraţiei şi cooperarea instituţionalizată, pentru România esenţială este promovarea
intereselor naţionale prin mijloace paşnice - politice, diplomatice, economice şi culturale. În
acelaşi timp însă, pentru protejarea şi apărarea intereselor sale legitime, România trebuie să
fie pregătită ca, împreună cu aliaţii şi partenerii, să folosească toate mijloacele legale -
inclusiv cele ce privesc întrebuinţarea elementelor de forţă ale capacităţii naţionale - ca soluţie
de ultimă instanţă.
Promovarea acestor valori şi interese are în vedere: transformarea şi creşterea
capacităţii de acţiune a instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
consolidarea rolului României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene,
concomitent cu întărirea capacităţii ţării noastre de a acţiona ca vector dinamic al politicilor
vizând securitatea euroatlantică; dezvoltarea economică susţinută şi garantarea accesului la
resurse vitale; prevenirea şi contracararea eficientă a terorismului internaţional, proliferării
armelor de distrugere în masă şi a criminalităţii transfrontaliere; participarea activă, în spiritul
legalităţii internaţionale şi al multilateralismului efectiv, la operaţiuni de pace şi la alte acţiuni
vizând soluţionarea crizelor internaţionale; reconfigurarea strategiei de securitate energetică a
României în acord cu politica în domeniu a Uniunii Europene; măsuri efective pentru stoparea
declinului demografic al României.

3. Locul şi rolul României în sistemul securităţii internaţionale

La începutul secolului al XXI-lea, „ecuaţia transatlantică se bazează pe doi parteneri
fundamental diferiţi”. SUA care reprezintă cel mai vechi, cel mai trainic model de democraţie
continentală şi care, în prezent, sunt la nivel global prezente şi dominante în toate sferele
„soft” şi „hard power”. Practic, ele sunt o putere mondială. Pe de altă parte, UE este „o putere
în devenire”, care are deja o piaţă unică de 450 de milioane de cetăţeni şi o monedă unică şi
care se confruntă cu provocări majore în propriul proces de transformare –perspectivele
procesului de extindere, reforma radicală a propriului sistem de funcţionare odată cu

78

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2661331

adoptarea Constituţiei Europene. Spre deosebire de SUA, UE trebuie să facă dovada unei
puteri în adevărata sa accepţiune62.
Statutul de membru NATO şi membru UE motivează România şi în direcţia realizării
altor obiective de politică externă, cum ar fi proiectarea unui spaţiu de stabilitate şi democraţie
pe dimensiunea Europei de Sud-Est şi pe vectorul Marea Neagră. Finalizarea integrării în UE,
valorificarea poziţiei geostrategice prin dezvoltarea cooperării regionale în centrul şi sud-estul
Europei, promovarea relaţiilor de bună vecinătate prin forme de cooperare transfrontalieră,
sprijinirea dimensiunii pan europene a OSCE şi consolidarea parteneriatului strategic cu SUA
(lansat în 1997) reprezintă oportunităţi pe care România îşi propune să le exploateze eficient
pentru aplicarea politicii de securitate şi apărare.
Importanţa strategică este dată de plasarea pe locul doi în rândul ţărilor situate în
spaţiul dintre Marea Baltică şi Marea Neagră, din punct de vedere al dimensiunii,
potenţialului demografic şi economic; vecinătatea cu Marea Neagră; poziţionarea într-un
spaţiu care permite întărirea flancului sudic al NATO; faptul că România reprezintă un factor
de stabilitate într-o zonă cu potenţial conflictual ridicat, pe termen mediu. Despre rolul şi
locul României în această parte a continentului, directorul pentru Europa de Est al Centrului
de Strategie şi Studii Internaţionale, Janusz Bugojski, a spus: „ România este importantă
pentru patru regiuni: centrul Europei, sud-estul ei, regiunea Mării Negre şi coridorul energetic
Caspico-Atlantic. Românii joacă un rol deosebit şi din punctul de vedere al menţinerii păcii şi
stabilităţii regionale, a securităţii resurselor, întărind flancul de sud-est al Europei”63.
Aderarea la NATO a confirmat, practic, participarea de facto la lupta împotriva terorismului
alături da Alianţă, consolidând şi mai mult sistemul de cooperare regională şi de bună
vecinătate, eforturile comune împotriva criminalităţii transfrontaliere, colaborarea politică,
pacea şi stabilitatea în regiune. România a făcut şi face dovada că poate să pună la dispoziţia
Alianţei toate categoriile de forţe armate, participând activ la toate misiunile şi operaţiunile
NATO din Balcani, Afganistan sau Irak. Promovarea unei politici externe şi de securitate
axată pe identificarea elementelor de convergenţă la nivelul comunităţii euroatlantice şi
avansarea unor proiecte concrete în această direcţie va permite ţării noastre să se impună ca
un furnizor real de securitate şi nu generator de probleme pentru aliaţi.
Conflictele îngheţate din această zonă, care se pot reinflama în orice moment, precum
şi conexiunile teroriste ale acestora impun un permanent proces de reflecţie asupra
modalităţilor optime de reacţie la eventuale evoluţii negative, îndeosebi pe dimensiunea
preventivă. Din această perspectivă, în această regiune este nevoie de o implicare întărită a
SUA, UE, NATO şi a OSCE, România pledând pentru un rol mai activ, mai articulat al
Alianţei Nord-Atlantice în Marea Neagră.
Raţiunea fundamentală a demersurilor României în zona Mării Negre este
consolidarea „vectorului de securitate” la frontiera răsăriteană a comunităţii europene şi
euroatlantice. Din această perspectivă, ţara noastră susţine eforturile de consolidare a unor

62
Joschka Fischer, Europa şi viitorul Relaţiei Transatlantice, discurs la Universitatea Princeton, 19 noiembrie
2003
63
Stan Petrescu, Informaţiile, a patra armă, Editura Militară, Bucureşti 1999, p.131
79

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2661331

state capabile să-şi gestioneze corect, în spirit european şi democratic, politicile interne şi
externe, în consens cu propriile interese.
Dincolo de proiectarea propriului rol şi profil politic în cadrul NATO şi al UE,
promovarea securităţii în vecinătate şi consolidarea progreselor democratice reprezintă
priorităţi strategice ale politicii externe şi de securitate a României. În esenţă, România
doreşte să confere o nouă identitate pentru Marea Neagră. În acest demers, ţara noastră este
interesată să identifice şi oportunităţi de cooperare cu statele de la Marea Neagră în vederea
dezvoltării unor proiecte economice care să asigure o dezvoltare durabilă a regiunii. Astfel,
revitalizarea cooperării în cadrul Organizaţiei Cooperării Economice de la Marea Neagră
(OCEMN) va permite impulsionarea schimburilor comerciale şi facilitarea transporturilor în
regiune. Utilizarea la cote maxime a potenţialului de tranzit al regiunii Mării Negre este
esenţială atât pentru dezvoltarea economică şi democratică, cât şi pentru furnizarea resurselor
energetice către Europa.

4. Importanţa puterii militare în societate

Puterea militară a României, în condiţiile noului mediu de securitate zonal, regional şi
global, diversificării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi internaţionale, trebuie să
fie axată în principal pe îndeplinirea misiunii sale fundamentale de apărare a intereselor
naţionale ale României, potrivit democraţiei constituţionale şi ale controlului democratic civil
asupra forţelor armate. Totodată, ea trebuie adaptată doctrinar, structural, operaţional şi din
punct de vedere al instrumentelor de luptă la noile cerinţe specifice armatelor moderne, pentru
a putea face faţă obligaţiilor asumate de ţara noastră prin tratate şi alianţe.
Imediat după sfârşitul perioadei bipolare, a fost declanşată reforma sistemului militar,
reformă corelată principiilor complexe ale luptei moderne şi resurselor avute la dispoziţie.
Armata, ca subsistem al societăţii româneşti, a evoluat odată cu aceasta, menţinându-şi scopul
primordial de a garanta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, integritatea
teritorială a ţării şi democraţia constituţională64.
Procesul de transformare militară înseamnă modificări atât din punct de vedere al
doctrinelor, organizării şi structurii forţelor, capabilităţilor, cât şi la nivelul informaţiilor
militare, instruirii şi educaţiei, managementului resurselor umane, achiziţiilor şi programării
bugetare65.
Cadrul legislativ de organizare şi funcţionare a sistemului militar, care reglementează
rolul acestuia în societate, a fost în mare parte revizuit şi adaptat la noile condiţii ale mediului
zonal, regional şi global de securitate.
Puterea militară a ţării noastre se compune din puterea de luptă a forţelor terestre,
puterea aeriană şi puterea navală, ce trebuie să răspundă următoarelor cerinţe majore:
securitatea/apărarea naţională a României; securitatea/apărarea colectivă; contribuţia la
securitatea regională şi subregională; participarea la acţiuni de tip non-Art. 5; participarea la
acţiuni împotriva terorismului etc.
64
Guvernul României, Constituţia României, articolul 118, aliniatul 1, Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2003.
65
Eugen Bădălan, De la reforma Armatei României la transformarea acesteia prin implementarea cerinţelor
obiectivelor forţei, la Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională „Provocări la adresa
securităţii şi strategiei la începutul secolului XXI”, Editura U.N.Ap., 14-15 aprilie 2005, p. 16.
80

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2661331

 Eliminarea tehnicii şi echipamentelor militare considerate excedentare sau atipice şi
achiziţionarea de sisteme şi echipamente necesare susţinerii trupelor participante la operaţii în
afara teritoriului naţional constituie, probabil, unul din obiectivele prioritare ale Directivei de
Planificare a Apărării, document important pentru modernizarea înzestrării armatei şi
realizarea capabilităţilor necesare. Un rol important revine Departamentului pentru
Armamente, mai ales achiziţionarea şi modernizarea unor sisteme de armament pentru a
asigura interoperabilitatea cu sistemele NATO.
O altă direcţie importantă a fost realizarea Forţei Obiectiv 2007, instituţia militară
totalizând 90.000 de oameni (75.000 de militari şi 15.000 de civili), rezultând o structură
echilibrată, ce răspunde nevoilor de securitate ale României în anii viitori. După momentul
2007, a urmat Forţa Obiectiv 2012, reforma neîncheindu-se odată cu îndeplinirea scopurilor
propuse, ci va merge înainte, în acest sens fiind pe masa de lucru a specialiştilor Strategia de
Transformare a Armatei României până în 2015. Corelat cu acest obiectiv, de la 1 ianuarie
2007, s-a renunţa la conscripţie, trecându-se la sistemul voluntariatului, în care militarii
profesionişti, angajaţi pe bază de contract în urma unei selecţii riguroase, constituie elementul
de bază al armatei.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că trebuie să le arătăm militarilor români că îi
respectăm şi că dorim să le îmbunătăţim condiţiile de muncă prin asigurarea finanţării
necesare pentru pregătire şi pentru înzestrarea cu echipament modern de luptă. Lucruri grave
se întâmplă lângă frontiera noastră şi nu pot fi ignorate. Nu trebuie să stăm să aşteptăm ca alţii
să ne asigure securitatea. Scopul înţelegerii a fost asigurarea unui suport financiar
corespunzător domeniului apărării, ca o condiţie esenţială pentru buna funcţionare a Armatei
României, prin susţinerea şi dezvoltarea de programe de înzestrare şi pregătire. Totodată, se
doreşte susţinerea planificării bugetare multianuale a cheltuielilor militare, pentru asigurarea
predictibilităţii politicii de înzestrare a Armatei României cu tehnică modernă de luptă,
precum şi dezvoltarea unor proiecte de cooperare între industria naţională de apărare şi
companii de profil din alte state.

5. Modalităţi de realizare şi manifestare

Raportul între puterea militară şi modalităţile de realizare (resursele) şi de manifestare
(misiunile) ale acesteia trebuie să fie cât mai realist, în concordanţă cu interesele naţionale, cu
legislaţia în vigoare şi obligaţiile asumate de România prin tratate, acorduri şi alte înţelegeri
internaţionale la care este parte.
Resursele care susţin puterea militară a României sunt cele de natură financiară,
umană, materială, informaţională etc. Este clar faptul că toate aceste resurse depind în mare
măsură de fondurile alocate de la buget. Mai mult, depind de starea economiei statului, de
potenţa acesteia de a produce avuţie. Bugetul militar constituie o parte a Bugetului de Stat
aprobat de Parlament, iar dimensiunea sa se stabileşte în raport cu nevoile financiare
autoevaluate de Armată şi cerinţele NATO, cu capacitatea Guvernului de a răspunde nevoilor
generale ale societăţii, în particular celor de apărare, şi cu voinţa politică a Parlamentului. De
altfel, una din principalele direcţii de acţiune pentru modernizarea Armatei României se referă
la asigurarea susţinerii financiare prin bugetul de stat şi venituri extrabugetare, dimensionate

81

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2661331

şi fundamentate prin intermediul Sistemului de Planificare, Programare, Bugetare şi Evaluare.
Pentru anul in curs liderii politici au ajuns la un consens în ceea ce priveşte creşterea
bugetului destinat apărării şi atingerea pragului de 2% din produsul intern brut (PIB), până în
anul 2017. În plus, actul prevede menţinerea acestui procent, ca un minim, pentru cel puţin
zece ani si obliga Ministerul Apărării Naţionale să întocmească un program multianual de
înzestrare a armatei bazat pe nevoile reale ale armatei, care să ţină cont de obligaţiile ţării
noastre ca stat membru al NATO.
Referitor la resursa umană, ea depinde în principal de componenta demografică, de
calitatea acesteia. Astfel, în noile condiţii de renunţare graduală la conscripţie şi trecerea la o
armată profesionistă, accentul va fi pus pe o selecţie riguroasă, rămânând doar cei care vor şi
pot, într-adevăr, să devină militari profesionişti.
Conform Obiectivelor Forţei NATO, România trebuie să dezvolte forţe luptătoare cu
un înalt grad de interoperabilitate, astfel încât va creşte rolul instrucţiei specializate în funcţie
de cerinţele esenţiale ale misiunilor ce vor trebui îndeplinite, iar educaţia va avea un loc
aparte în fundamentarea teoretică şi practică a noilor concepte şi tehnologii. De asemenea,
pregătirea acestor forţe trebuie să aibă în vedere principiul complementarităţii dintre NATO şi
UE. Procesul de modernizare tehnologică şi de generare a forţelor va trebui corelat cu sporirea
eficacităţii utilizării resurselor alocate pentru apărare.
O caracteristică a puterii militare, inclusiv cea a României, este că această putere se
modelează în funcţie de misiunile pe care le îndeplineşte/la care participă Armata, de
obiectivele acestora etc. Misiunile armatei reprezintă un complex de activităţi şi acţiuni legale
încredinţate acesteia de către societate, prin instituţiile abilitate ale statului, cu scopul de a
apăra şi promova, consecvent şi sistematic, oriunde în lume, interesele naţionale66 şi colective.
Alături de misiunile sale tradiţionale de apărare a ţării, Armata trebuie să îndeplinească o serie
de noi misiuni, care presupun menţinerea şi perfecţionarea caracteristicilor specifice instituţiei
militare – decizie şi reacţie rapidă, disciplină, mobilitate, putere de luptă, eficienţă,
credibilitate etc. Accentul va fi pus pe combinarea instrumentelor militare cu cele non-militare
pentru îndeplinirea întregii game de misiuni.

6. Puterea militară a României în contextul integrării euroatlantice

România a devenit nu numai un consumator, ci şi un furnizor de securitate, de aici
decurgând o serie de obligaţii şi responsabilităţi pe care ţara noastră trebuie să şi le asume şi
îndeplinească. Este evident că, pentru a putea face faţă cu succes acestor noi responsabilităţi,
Armata României se va ralia cerinţelor militare formulate de Alianţă, procesul de
reconfigurare a sa fiind indisolubil legat de cel de transformare a NATO.
Una dintre aceste cerinţe se referă la participarea la cheltuielile convenite pentru
finanţarea comună a Alianţei. România, prin bugetul Ministerul Apărării Naţionale, contribuie
financiar la Bugetul Militar şi Programul NATO de Investiţii în Securitate (NSIP) 67. De
asemenea,ţara noastră alocă fonduri pentru o serie de alte programe în cadrul NATO, precum

66
Petre Duţu, Dinamica misiunilor Armatei României, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2004, p. 8.
67
Hotărârea nr. 113 din 24 februarie 2005 privind aprobarea plăţii contribuţiilor financiare ale României la
resursele comune ale NATO, http://dlaj.mapn.ro.
82

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2661331

Programul NATO de realizare a Sistemului de Supraveghere Terestră a Alianţei 68, şi al
participării la activităţile prevăzute de Programul Individual de Parteneriat. Celelalte cheltuieli
legate de participarea la activităţi şi misiuni conduse de Alianţă reprezintă exclusiv o
responsabilitate naţională. România, atât prin fondurile alocate modernizării forţelor armate şi
capabilităţilor proprii, cât şi prin cele alocate bugetelor NATO, îşi aduce contribuţia la
realizarea procesului de reformă al Alianţei. O altă cerinţă se referă la participarea ţării
noastre cu forţe şi tehnică la misiunile angajate de Alianţă. NATO solicită forţe expediţionare,
interoperabile şi rapid dislocabile, capabile să execute întreg spectrul de misiuni şi să se
remodeleze la noile condiţii de luptă, într-un mediu de securitate complex. Conform Legii nr.
121 din 17 iunie 201169 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului
statului român, misiunile la care poate participa Armata României sunt: 1 - de apărare
colectivă, 2 - în sprijinul păcii, 3 – de asistenţă umanitară, 4 - tip coaliţie, 5 - exerciţii comune,
6 - individuale, 7 - ceremoniale.
Capacitatea Armatei României de a opera împreună cu forţele multinaţionale a fost
dovedită încă din anul 1994, prin participarea la KFOR şi SFOR, în Afganistan, Golf şi alte
operaţiuni în sprijinul păcii. În prezent, Structura de forţe trebuie să aibă caracter
expediţionar, să poată executa simultan mai multe operaţii la scară diferită, cu sprijin şi
susţinere logistică adecvată, precum: mijloace de transport strategic, sisteme de armamente de
înaltă precizie, mijloace informaţionale, electronice, psihologice etc.
Extinderea NATO şi a Uniunii Europene până la Marea Neagră impune noi abordări,
în care Alianţa gestionează problemele de securitate. NATO a dezvoltat noi instrumente,
precum Planul de Acţiune pentru Parteneriatul Individual, ce are rolul de a stabili priorităţile,
de a armoniza şi organiza toate aspectele relaţiei dintre Alianţă şi partenerii săi, şi Planul de
Acţiune pentru Parteneriat, ce abordează problemele specifice fiecărei regiuni. De asemenea,
UE, prin Politica de vecinătate, oferă ţărilor de la noua frontieră lărgită a UE statutul de
membre ale „Europei Extinse”. Astfel, României, în calitate de membru NATO, îi revin
responsabilităţi în ceea ce priveşte securizarea acestei regiuni şi ancorarea la idealurile şi
valorile democratice, concomitent cu promovarea intereselor ţării noastre la Marea Neagră, în
cadrul Alianţei.
De o importanţă deosebită este formarea unei armate de profesionişti eficiente,
capabile să facă faţă noilor provocări şi să contribuie la edificarea unui spaţiu comun de
securitate. România trebuie să îşi dezvolte propriul său profil strategic, în condiţiile unei
dezvoltări economice reale, să participe la efortul de apărare colectivă în cadrul NATO şi la
construcţia dimensiunii militare a UE, precum şi la întreaga gamă de misiuni pentru
îndeplinirea angajamentelor de cooperare şi parteneriat asumate pe plan internaţional.

68
Hotărârea nr. 422 din 12 mai 2005 pentru aprobarea plăţii contribuţiilor financiare anuale ale României
determinate de participarea la faza de proiectare şi dezvoltare a Programului NATO de realizare a Sistemului de
Supraveghere Terestră a Alianţei, http://dlaj.mapn.ro.
69 Legea 121/2011 privind participarea fortelor armate la misiuni si operatii in afara teritoriului statului roman.
Lege nr. 121/2011, art. 7-8, http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_121_2011_participarea_fortelor_armate_
misiuni_ operatii_afara_teritoriului_statului_roman.php, accesat în 13.01.2015

83

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2661331

Bibliografie selectivă:

* * * Constituţia României, Bucureşti, 2003.

* * * Strategia de securitate naţionale a României, Bucureşti, 2007.
* * * Strategia naţională de apărare, Bucureşti, 2010.
* * * Cartea Albă a Apărării, Bucureşti, 2011
* * * Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, 2010.
Bădălan, Eugen, Arsenie Valentin, Văduva Gheorghe - Strategia militară contemporană, Editura
C.T.E.A., Bucureşti, 2006,
Eparu, Dorin – Fundamente ale ştiinţei militare. Studii strategice, curs, Editura U.N.Ap. ,,Carol I’’,
Bucureşti, 2013,
Frunzeti, Teodor, Zodian Vladimir, coordonatori, Lumea 2011, 2013, Editura CTEA, Bucureşti,
2011,2013.
Mureşan Mircea, Ţenu Costică, Stăncilă Lucian - Corelaţia artei militare cu fenomenul militar
contemporan, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2005,
Popescu, Constantin – Concepte strategice specifice mediului de securitate contemporan, Editura
U.N.Ap. ,,Carol I’’, Bucureşti, 2014
Colectiv - Tratat de ştiinţă militară, vol. 1 şi 2, Editura Militară, Bucureşti, 2001

Acknowledgements
Această lucrare a fost realizată cu sprijinul finanţării obţinute în cadrul proiectului de
studii doctorale şi postdoctorale: ,,Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020:
promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în
cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească” Contract
POSDRU/159/1.5/S/140106.

84

Electronic copy available at: https://ssrn.com/abstract=2661331