GLOBALIZAREA ȘI ROLUL SERVICIILOR DE INFORMAȚII

ÎN ASIGURAREA INTERESELOR NAȚIONALE

THE IMPACT OF GLOBALIZATION AND INTELLIGENCE

SERVICES ON NATIONAL INTERESTS

Adriana ȘTEFĂNESCU (BOANGIU)

masterand, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”
bngcory@yahoo.com

Abstract (RO): Începutul erei noi a adus cu sine o perioadă politică nouă la nivel internațional, având în centrul
atenției securitatea unei lumi viitoare. Astăzi, dezvoltarea tehnologică, noile concepte privind operațiunile militare,
armele nucleare și geo-spațiale, interesele sociale și economice, convingerile politice sau religioase compun o
scenă nouă a confruntărilor umane, denumită globalizare. În acest sens, comunitatea de informații necesită o nouă
abordare și noi fundamente care să implice un scop nou al securității naționale.
Cuvinte cheie (RO): globalizare, apărare, servicii de informații, interese naționale.
Abstract (EN): The beginning of the new millennia has brought a new international political era having like a
central spot the security of a future world. Today, the technological development, the new concepts regarding the
military operations, the geo-spatial and nuclear weapons, the socio-economic interests, the religious or political
convictions, all of these compose a new scene of the human confrontations known as globalization. On the context,
the intelligence community needs a new approach and new foundations that implies a new role of the national
security.
Keywords (EN): globalization, defense, intelligence services, national interests.

Introducere

Consider apărarea teritoriului propriu ca pe o obligație profesională a tuturor structurilor

cu responsabilități în domeniu, cu scopul de a arăta cum vom aplica la nevoie principiile și legile
luptei armate la specificul național, bazându-ne atât pe acțiunile forțelor armate, cât și pe
acțiunile societății civile.
Guvernele iau măsuri de protejare față de noile amenințări, prin alinierea la coaliția
antiteroristă internațională, colaborarea cu alte părți pentru dezamorsarea conflictelor
internaționale, împiedicarea proliferării armelor de distrugere în masă, sporirea creșterii
economice în condițiile dezvoltării piețelor libere și a liberului schimb, elaborarea de programe
de acțiune comună cu centre de putere mondiale, transformarea și adaptarea instituțiilor de
securitate națională1.
Scopul este de a asigura independența oricărui stat și a integrității teritoriale precum
protecția populației și a elementelor de infrastructură critică și prezervarea patrimoniului
național.
Secolul XXI evoluează către multipolaritate, ca etapă a fenomenului globalizării, în care
afirmarea şi consacrarea noilor lideri regionali şi planetari se constituie într-o adevărată

1
Buletinul neproliferării, Ministerul Afacerilor Externe, Agenția Națională de control al Exporturilor, București
2009, p. 7.

1
competiţie, iar creşterea gradului de interdependenţă şi interacţiune dintre statele lumii,
accentuează dialogul între civilizaţii.
Globalizarea lumii contemporane înseamnă, în acelaşi timp, şi posibilitatea de risc. În
ultimii ani, mediul internaţional ne-a arătat o instabilitate în creştere, iar în viaţa de zi tot mai
multe pericole şi ameninţări. Toţi actorii naţionali şi internaţionali trebuie să îşi adapteze
strategiile la acest nou climat, pentru a putea fi pregătiţi să concureze cu succes cu acesta.
Definirea actualelor priorităţi naţionale, consolidarea sistemului naţional de securitate,
identificarea şi înţelegerea ameninţărilor reprezintă principalul motiv pentru documentele
strategice naţionale elaborate2.

1. Actualități privind asigurarea apărării și securității naționale

1.1. Globalizarea și asigurarea apărării naționale

Perioada de pace și stabilitate, fără precedent, pe care o traversează Europa la sfârșitul

secolului XX și începutul secolului XXI se datorează, în particular, existenței Uniunii Europene.
Ea este cea care a generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economică pe continent, ci și o
nouă abordare a securității, întemeiată pe soluționarea pașnică a disputelor și pe cooperarea
internațională multilaterală, prin intermediul unor instituții comune 3. Prin contrast cu aceste
evoluții pozitive din vestul continentului, în alte părți ale Europei, și mai ales în Balcani, s-au
înregistrat după anul 1990 o serie de crize, care s-au derulat în contextul reașezărilor geopolitice
ce au urmat sfârșitului războiului rece4.
Atacurile teroriste din septembrie 2001 care au distrus cele mai importante obiective
simbolice într-o lume democratică, au marcat debutul secolului XXI. Aceste evenimente au fost
urmate de alte acțiuni criminale asemănătoare, în mai multe părți ale lumii, declanșând un proces
de transformare profundă a mediului de securitate și generând consecințe ce afectează, pe termen
lung și în profunzime, comunitatea internațională5.
Pe lângă aceste caracteristici, trebuie luate în considerare procesele de globalizare și
integrare regională care sunt interdependente, fiind caracterizate prin complexitate,
pluridimensionalitate și dinamism.
Ideea unanim acceptată în analiza securității internaționale se bazează pe faptul că
anarhia este specifică sistemului internațional, deoarece nu există un guvern central, mondial
care să organizeze și să conducă activitatea statelor.
Se cunoaște faptul că tendința mediului actual internațional este aceea de a se orienta
către interpolaritate, acolo unde marile puteri globale și cele regionale cooperează pentru a
gestiona interdependențele din ce în ce mai profunde și pentru a construi o ordine internațională
multilaterală viabilă.
În viziunea sa, interpolaritatea este definită ca fiind bazată pe interese și influențată de
problemele pe care statele le au de rezolvat, precum și pe procedurile ce trebuie aplicate pentru a
elabora soluții pentru provocările comune, în cadrul unor instituții. În acest fel, s-ar asigura
2
Tiberiu Tănase, Anca Savu, Importanța și rolul Intelligence-ului în Strategiile de Securitate, Buletinul
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, septembrie 2014, p. 66.
3
Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Mediul Internațional de Securitate și Uniunea Europeană,
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006, p. 1.
4
Politica Europeană de Securitate și Apărare, Micromonografii - Politici Europene, Institutul European din
Romania, 2005, p. 6.
5
Strategia de Securitate Națională a României, București 2007, p. 3.

2
bazele unei anarhii stabile, în care forța n-ar mai prevala în rezolvarea diferendelor, iar
naționalismul exacerbat, xenofob și expansionist ar fi eliminat din realitatea internațională.
În analiza asigurării apărării și securității naționale trebuie însă plecat de la faptul că
aceasta este legată indisolubil de stat și depinde de legăturile care există între dinamica internă și
cea internațională a statului.
În concordanță cu poziția geostrategică a României în spațiul sud-est european - țară de
frontieră a NATO și a Uniunii Europene – politica de apărare națională are ca obiectiv apărarea
și promovarea intereselor vitale ale României, precum și participarea activă la asigurarea
securității zonelor de interes ale NATO și UE.
Globalizarea, integrarea regională, separatismul politic și actorii nestatali ai scenei
mondiale au un impact semnificativ, sistematic și continuu asupra intereselor naționale, care sunt
influențate de următorii factori:
 Caracteristicile generale ale mediului internațional de securitate;
 Nivelul de putere al statului în cauză (sursele de putere ce pot fi identificate în
cazul respectivului stat);
 Poziționarea statului pe harta geopolitică a lumii;
 Instrumentele de putere de care statul beneficiază pentru a-și putea promova
interesele în plan internațional6.
Interesele naționale ale României sunt legate de rolul țării noastre pe plan regional, dar și
de o serie de interese naționale legate de asumarea de responsabilități în plan global, prin
participrea sa, în calitate de stat membru al ONU, NATO, UE, OSCE, la diferite inițiative sau
operațiuni în alte regiuni ale globului.
Domeniul apărării și securității naționale ale României este reglementat în cadrul unor
documente oficiale precum Carta Albă a Securității și Apărării Naționale, Strategia Națională de
Securitate a României, Strategia Națională de Apărare. Documentele enumerate anterior
analizează apărarea și securitatea națională într-o abordare sistemică și cuprinzătoare în context
internațional, adaptându-le la schimbările care au intervenit în ce privește statutul României pe
plan regional sau global.
Participarea țării noastre la NATO și UE comportă o importanță deosebită deoarece,
fiind o putere medie, România își poate promova mai bine interesele naționale ca parte a
acestora7. NATO și UE pot constitui cadre înăuntrul cărora un stat mediu își poate valorifica mai
bine instrumentele de putere națională, deoarece, în baza unor „valori comune”, care unesc
membrii unor astfel de organizații, statele pot acționa, în cel mai bun caz, împreună, ca un
organism unic, având, în acest fel, instrumente de putere mult mai bine dezvoltate pentru a
promova și apăra acele valori comune8. În acest caz, poate fi menționată NATO (criza din Libya)
și în principal UE, care, cel puțin în ce privește domeniul securității și apărării, este încă o sumă
de voci ale națiunilor și nu un organism în sine. Mai mult, actuala criză economică și financiară
mondială pare a accentua existența unor diferențe de dezvoltare dintre statele membre ale UE.
Având în vedere caracterul de putere medie, apartenența României la organizații
internaționale echivalează cu dobândirea unor instrumente suplimentare de promovare și apărare
a intereselor naționale, de afirmare pe scena internațională, ca parte a unui pol de putere global,
dar și cu un plus de responsabilități și obligații față de organizații în ansamblu și față de ceilalți
membri ai lor.

6
https://www.academia.edu/36560730/Eseu_PE, accesat la 17.04.2021.
7
http://europa2020.spiruharet.ro/wp-content/uploads/2015/04/Curs-SIDP.pdf, accesat la 17.04.2021.
8
https://www.academia.edu/27956531/Curs-SIDP, accesat la 17.04.2021.

3
 Spre exemplu, Conceptul Strategic al NATO, prevede ca prim scop al Alianței apărarea
libertății și securității tuturor statelor membre prin mijloace politice și militare. Instrumentele de
putere națională sunt utilizate, în consecință, nu doar pentru promovarea propriilor interese
naționale, ci și pentru apărarea intereselor naționale ale celorlalte state membre. În acest sens,
interesele vitale ale statelor nu mai sunt doar o problemă a statului în discuție, ci una a întregii
Alianțe9. Prin urmare, în apărarea propriilor interese vitale, România nu beneficiază doar de
aportul propriilor instrumente de putere, ci și de cel al instrumentelor celorlalți aliați 10. Consider
că interesele naționale sunt în strânsă corelare nu doar cu propriul stat, ci și cu întreaga
organizație din care face parte, dacă actorii nestatali își intensifică rolul pe scena internațională.
Armata este considerată unul dintre cele mai costisitoare instrumente de putere
națională, fiind utilizată în cadrul Alianței Nord-Atlantice sau al UE într-un mod foarte eficient,
ținând totodată cont și de beneficiile în raport cu costurile. Astfel, în funcție de nivelul economic
al fiecărui stat membru din cadrul NATO, acestuia îi va fi stabilită o contribuție proprie la
bugetul Alianței, beneficiind, în schimb, de apărarea colectivă, afirmându-se în plan internațional
atât prin participarea la procesul decizional cât și prin îndeplinirea misiunilor încredințate de
către Alianță. Amplasarea vectorilor sistemului de apărare antirachetă pe teritoriul României
este considerată o contribuție consistentă nu doar la sporirea gradului de securitate națională, ci
și la necesitatea asumării unui rol responsabil în cadrul NATO.
Progresele în evoluția Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC), implicarea și
soluțiile alese de organizațiile internaționale și europene în rezolvarea situațiilor dificile de pe
continent demonstrează că Europa se pregătește să își asume un rol substanțial în arhitectura
propriei securități, inclusiv în cea de apărare11.
Pe de o parte, există un grup al optimiștilor care văd în UE o putere semnificativă pe
arena internațională, dată fiind dezvoltarea sa economică și implicarea în diverse probleme și în
alte regiuni ale globului, în misiuni conduse sub PSAC sau prin ajutorul umanitar furnizat. Pe de
altă parte, există și un grup al pesimiștilor care susțin că UE nu este decât o sumă de voci ale
statelor europene, care, pe arena internațională continuă să acționeze individual. De asemenea,
un alt argument adus de aceștia este legat de domeniul securității și apărării, care este inclus în al
doilea pilon al construcției europene, un pilon interguvernamental, ceea ce înseamnă că deciziile
sunt luate la nivel de șefi de stat și de guvern; acest lucru echivalează cu faptul că definiția
securității și apărării la nivelul UE se face în continuare în termenii suveranității, ai respectării,
promovării și apărării intereselor naționale ale fiecărui stat membru la nivelul UE.
Prin strategia sa de securitate, România arată că este capabilă să preîntâmpine și să
contracareze amenințările la adresa cetățenilor, comunităților, națiunii și statului român, să
gestioneze operativ și eficient situațiile de criză, plecând de la recuperarea fenomenului în sine,
până la măsuri în consecință. Dezvoltarea mecanismelor, normelor, structurilor și mijloacelor
destinate pentru managementul crizelor va viza obiective de la soluționarea crizelor și gestiunea
consecințelor în caz de criză (provocate de acțiuni teroriste) la prevenirea și înlăturarea efectelor
inundațiilor și a altor consecințe provocate de schimbările climatice majore 12.
În acest sens, sunt avute în vedere, în principal, următoarele tipuri de crize: crizele
internaționale, potențiale sau latente care privesc nemijlocit interesele de securitate națională ale
9
Petre Duțu, Cristina Bogzeanu, Interesele Naționale și folosirea instrumentelor de putere națională pentru
promovarea și apărarea acestora. Cazul României, Editura Universității Naționale de Apărare „CAROL I,
București, 2010, p. 48.
10
Ibidem.
11
Strategia de Securitate Naţională a României, București, 2001.
12
Ibidem.

4
României (în special cele din aria geografică de proximitate); situațiile critice create în relațiile
dintre două sau mai multe țări, care, fără a atinge direct interesele României, reclamă o luare de
poziție, în virtutea unor angajamente internaționale exprese sau a solidarității firești cu statele de
aceeași orientare; evoluțiile economice, financiar-monetare sau comerciale pe plan regional sau
global, cu posibile efecte negative asupra intereselor României; dezastrele ecologice
transfrontaliere, cu posibile implicații asupra teritoriului și spațiului aerian sau maritim al
României; situațiile interne tensionate din alte țări, care au sau ar putea avea repercusiuni pe plan
internațional, inclusiv prin dislocarea unor mase considerabile de persoane; dezastre sau
calamități naturale de amploare, produse în unele țări, care necesită decizii operative și acordarea
de sprijin umanitar benevol sau la solicitarea organizațiilor internaționale 13.
Apărarea și securitatea nu se pot realiza fără o programare judicioasă a resurselor
necesare, fără o analiză detaliată a raportului dintre resurse, misiuni și rezultate. Ideal ar fi ca
formarea și menținerea unei armate profesioniste, bine înzestrate și capabile să facă față gamei
din ce în ce mai extinse de riscuri și amenințări, să se obțină cu cât mai puține resurse. Însă, este
tot mai evident faptul că, pe termen scurt și mediu, se va ajunge la o anumită insuficiență a
resurselor financiare, umane și materiale avute la dispoziție, ceea ce poate genera
disfuncționalități majore în ceea ce privește îndeplinirea misiunilor specifice unei armate
moderne și profesioniste.

1.2. Globalizarea și asigurarea securității naționale

Globalizarea influențează mediul de securitate contemporan, creând atât oportunități, cât

și noi riscuri și amenințări. În acest mediu, nici un stat nu este la adăpost și nici unul nu trebuie
să rămână în afara proceselor globale. Securitatea internațională tinde tot mai mult să-și
manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internațională este tot mai conștientă de
răspunderea ce îi revine. Globalizarea are, printre altele, efecte asupra mediului de securitate, în
sensul că securitatea și, implicit, ordinea și siguranța publică nu mai pot fi asigurate pe deplin
decât prin norme și acțiuni la nivel mondial, continental, zonal și local 14.
Globalizarea duce la preluarea de către unele state a unor responsabilități globale, în
timp ce altele sunt lipsite de procesele suveranității. Ea induce structurilor internaționale
existente preluarea de sarcini suplimentare, accelerând cooperarea dintre societăți sau regiuni ale
lumii.
Organizațiile internaționale și statele sunt direct răspunzătoare pentru administrarea
securității, într-o structură a unui sistem internațional. Cu alte cuvinte, statele și organizațiile
internaționale sunt chemate să se implice mai mult în stabilitatea internațională, pentru a obține,
pe această cale, o stabilitate internă mai bună. Instabilitatea unei părți (stat, regiune) a sistemului
se transmite ăn interiorul sistemului de state și devine instabilitatea celorlalți 15.
Interdependența dintre țări și apariția problemelor globale duce la înțelegerea faptului că
acestea nu pot fi soluționate independent, decât prin modele regionale și globale de securitate. Iar
în condițiile globalizării, stabilitatea și securitatea națională cu toate dimensiunile sale nu pot fi
asigurate în mod independent una de cealaltă. De aceea, securitatea statelor cu un potențial intern

13
Colonel dr. Costică Țenu, Curs de artă operativă, Academia de Înalte studii Militare, București, 2003, p. 12.
14
https://www.slideshare.net/influentaglobalizariiasuprasecuritatiinationale, accesat la 29.04.2021.
15
Barry Buzan, Popoarele, statele și teama, Editura Cartier, Chișinău, 1999, p. 157.

5
limitat din punct de vedere economic și politic poate fi realizată mai sigur în contextul cooperării
regionale și internaționale16.
În mediul global, lumea rămâne într-un conflict continuu, ca urmare atât a diferențelor
religioase, etnice, ideologice și culturale cât și a accesului la piețele de desfacere, la resurse, la
mecanismele de distribuție a acestora, ducând la apariția acestor conflicte.
Cercetătorii români din domeniu consideră că globalizarea este un factor major al
realizării securității naționale și regionale și că aceasta din urmă nu poate fi asigurată pe deplin
fără a asigura mai întâi securitatea globală.
Sistemul de asigurare a securității naționale are ca scop crearea mecanismului de
elaborare a politicii și strategiei statului și societății în domeniul asigurării securității naționale și
realizarea acestora prin intermediul funcțiilor concrete ale unor anumite structuri și persoane. La
scară globală, implicațiile procesului de globalizare asupra securității statului se manifestă în
contextul economiei mondiale.
Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare politico-
economică și culturală a omenirii. Pentru moment este dificil să vorbim cu oarecare certitudine
despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra comunității internaționale
dar, chiar și acum, este clar că procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât și unul
negativ.
Partea pozitivă a acestui proces este că va spori interacțiunea dintre țări, care la rândul ei
deschide noi posibilități pentru dezvoltarea civilizației umane, în deosebi în sfera economică.
Odată cu aceasta, globalizarea comportă și noi provocări. Multe pericole au un caracter regional
sau chiar planetar: catastrofele ecologice și tehnologice, criminalitatea transnațională, terorismul
internațional, etc.
Apariţia de noi tehnologii performante de comunicare a permis o schimbare a modului
de acţiune a grupărilor teroriste în ceea ce priveşte modalităţile de popularizare a atacurilor sau
audienţa vizată. Un alt efect al fenomenului globalizării îl reprezintă erodarea identităţii
naţionale. Sentimentul de alienare a fost deseori evidenţiat ca sursă a unei atitudini ostile a
generaţiilor a doua şi a treia de imigranţi faţă de societăţile în care trăiesc. Ideologiile
terorismului global exploatează acest aspect apelând printre alte mijloace la internet pentru a
recruta noi adepţi, propunând o identitate celor care resimt lipsa sentimentului de apartenenţă
socială şi culturală.
Globalizarea este un fenomen care continuă să influenţeze mediul de securitate actual.
Unul din principalele sale efecte asupra activităţilor teroriste a fost posibilitatea oferită acestora
de a căpăta un caracter transnaţional, printr-o mobilitate crescută a informaţiilor şi a persoanelor.
Terorismul a evoluat odată cu fenomenul globalizării, de la o mişcare care acţiona între graniţele
unui stat, având la bază revendicări politice şi etnice în special, la un terorism internaţional,
motivat religios, în care revendicările de natură teritorială s-au diminuat considerabil.
Posibilitatea obţinerii şi utilizării unor mijloace de distrugere în masă de către organizaţiile
teroriste schimbă dramatic paradigma securităţii, prin dificultatea extremă de a preveni şi
contracara o astfel de ameninţare în condiţiile globalizării. Tocmai de aceea, tot mai multe state
şi organisme internaţionale consideră necesară plasarea terorismului pe primul loc în lista
ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii.
Viteza de evoluţie a societăţii noastre, a relaţiilor internaţionale şi securităţii, a introdus
noi categorii de ameninţări, pe care le voi numi neconvenţionale. De această dată, este vorba

16
Natalia Albu, Problema asigurării securității naționale în condițiile procesului de globalizare, Chișinău, 2007, p.
29.

6
despre ameninţările externe care dublează vulnerabilităţi interne. Ele aparţin tipologiei de
ameninţări hibride17, care au surse externe. Dar particularitatea rezidă în faptul că aceste
vulnerabilităţi nu sunt unele clasice, ci ele provin din două surse distincte: caracteristici, principii
şi valori ale societăţii democratice – privite de unii drept vulnerabilităţi, respectiv elemente de
vulnerabilizare şi efecte secundare ce provin din evoluţia tehnologică a societăţii şi impactul
acesteia asupra democraţiei şi societăţilor democratice18.
Este cazul tuturor caracteristicilor democraţiei liberale, valorilor şi principiilor pe care le
respectăm pentru că reprezintă şi ne definesc modul nostru de viaţă, dar care sunt considerate
vulnerabilităţi de către anumiţi actori (în mod special de către F.Rusă), care au construit
instrumente pentru a profita de aceste caracteristici ale societăţii liberal-democratice, privite ca
vulnerabilităţi. În acest fel, putem foarte lesne să le privim ca ameninţări cu sursă externă
împotriva societăţilor noastre19.
Aceste ameninţări sunt, de fapt, o speculare a valorilor şi principiilor sistemului nostru
democratic, dar şi a vulnerabilităţilor societăţii noastre liberal-democratice, care provin de la
evoluţia tehnologiei şi din impactul ei asupra societăţii 20. În acest sens, social media şi războiul
informaţional, dronele şi armele hipersonice redesenează mediul de securitate al viitorului, cu un
impact asupra abordărilor modului în care gândim elementele legate de securitate. În mod
specific, cele mai profunde schimbări vin de la impactul tehnologiei asupra democraţiei însăşi.
Prin urmare, transformarea implică schimbări la nivelul doctrinelor, activităţii de
intelligence şi adaptarea serviciilor de intelligence la provocările de moment şi la cele viitoare,
fixând şi contextul şi coordonatele cadrului de analiză: mediul de securitate fluid şi tot mai
schimbător în faţa noilor provocări, mai ales al celor generatoare de riscuri, vulnerabilităţi
generate de fenomenul rapidei globalizări, şi, nu în ultimul rând, necesitatea protejării interesului
naţional şi funcţionarea flexibilă şi eficientă a serviciilor de intelligence în contextul unor noi
provocări de securitate - criza economică şi financiară, pandemiile sau schimbările climatice,
precum şi consecinţele acestora21.

2. Rolul serviciilor de informații în asigurarea apărării

2.1.Atribuțiile serviciilor de informații
Amplul proces de reformă a societății românești declanșat în decembrie 1989 a inclus ca
o componentă importantă reorganizarea serviciilor de informații și a misiunilor acestora,
activitățile specifice fiind puse în concordanță cu normele și principiile statului de drept.
Atribuțiile funcționale ale acestora au la bază prevederile Constituției și sunt stipulate în actele
normative din domeniul siguranței naționale – definită în primul rând ca stare de legalitate.
Schimbările dramatice ale climatului internațional după atentatele teroriste din 11 septembrie
2001, de asemenea, au impus reevaluarea conceptelor în domeniul securității naționale.

17
Iulian Chifu, Războiul hibrid şi rezilienţa societală. Planificarea apărării hibride, INFOSFERA, București 2018,
p. 23-30.
18
Iulian Chifu, Ameninţări neconvenţionale şi noile tipuri de conflicte de natură hibridă în Secolul 21, Gândirea
Militară, Nr. 3-4/2019.
19
Iulian Chifu, Gândire Strategică, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, București, 2013,
p. 46.
20
Jan-Werner Muller, Ce este populismul, Editura Polirom, Iaşi, 2017, p. 179.
21
Tiberiu Tănase, Relația dintre dezvoltarea tehnologiilor și transformarea serviciilor de intelligence, INFOSFERA
nr. 4, 2018, p. 21.

7
 Caracterul difuz, multidirecțional și imprevizibil al riscurilor și amenințărilor interne și
externe la adresa obiectivelor generale de securitate ale României, precum și dinamica
fenomenelor destabilizatoare la nivel global impun măsuri de adaptare a misiunilor serviciilor
românești de informații, în vederea gestionării lor eficiente.
Se cunoaște faptul că politicile Uniunii Europene și ale NATO privind apărarea și
securitatea sunt complementare, fiind subsumate strategic aceluiași scop.
Scopul politicii de securitate de a garanta stabilitatea și securitatea națională, precum și
responsabilitățile din domeniul securității regionale și euro-atlantice impun situația în care
terorismul și criminalitatea organizată să tindă spre globalizare și internaționalizare.
În vederea materializării cu succes a acestui demers, sunt necesare conștientizarea și
informarea populației asupra importanței privind sprijinul pe care îl poate aduce la întărirea
securității naționale.
Garanțiile juridice referitoare la protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățenilor sunt puse în practică de mecanismele interne instituite de către serviciile de
informații, prin misiunile îndeplinite.
Serviciile de informații execută activități de culegere de informații cu relevanță în
domeniul siguranței naționale, fără a putea efectua acte de cercetare penală și a lua măsura
reținerii sau arestării preventive. În toate situațiile în care se constată existența unei amenințări la
adresa siguranței naționale a României, serviciile de informații solicită procurorului, cu
respectarea Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor acțiuni de supraveghere, în
scopul culegerii de informații relevante.
Printre atribuțiile conferite și modalitățile de exercitare a acestora, serviciile de
informații sunt instituții ale statului de drept. În acest sens, și-au definit orientările strategice și
obiectivele prioritare, care sunt pe deplin concordante cu obiectivele primordiale ale politicii
interne și externe ale statului român: o societate democratică, o economie de piață performantă,
integrarea în structurile euroatlantice.
În exercitarea atribuțiilor legale, serviciile de informații reușesc să fie în același timp un
senzor al stării de legalitate în domeniul siguranței naționale, informând permanent și sistematic
factorii competenți în luarea măsurilor de restabilire a legalității. Pentru aceasta, serviciile de
informații își adaptează continuu demersurile în plan conceptual, structural-organizatoric,
funcțional și rațional.
Integrarea României în structurile euroatlantice aduc o serie de probleme - ținând seama
și de modul în care acestea sunt percepute de către factorii cu pondere în luarea deciziilor la
nivelul NATO și UE – care sunt rezolvate doar cu implicarea serviciilor de informații ale țării
noastre.
Serviciile de informații ajută constant la informarea operativă a autorităților române, prin
colectarea datelor, întocmirea analizelor și adoptarea de strategii potrivite pentru îndeplinirea
obiectivelor de integrare.
Implementarea unei concepții unitare privitoare la rolul pe care îl joacă structurile de
intelligence în orice tip de operații militare, inclusiv în operațiile de sprijin, poate asigura
capabilități informative și operaționale puternice și flexibile care să permită indeplinirea
misiunilor și obiectivelor stabilite. Proiecția forței este condiționată de calitatea și suficiența
informațiilor din zona de interes pentru asigurarea cărora se desfășoară următoarele procese:
 amplasarea și activarea senzorilor de culegere a informațiilor;
 asigurarea în timp real a informațiilor necesare pentru structurile de planificare
implicate în proiectarea forței;

8
  asigurarea unui flux continuu informațional cu caracter de previziune pentru
structurile care asigură proiectarea în detaliu a forței militare și reglarea
permanentă a acesteia funcție de elementele noi care apar în evoluția situației. 22

2.2. Adaptarea la mutațiile din contextul operațional

Accentuarea amenințărilor asimetrice, războiul împotriva terorismului și revoluția în
domeniul militar au schimbat radical modul de planificare, organizare și ducere a acțiunilor de
luptă.
Apariția unor noi concepte sau actualizarea altora mai vechi obligă la schimburi și în
domeniul informațiilor, atât la nivel organizatoric cât și la nivel de proces.
În acest context, se poate aprecia că este necesară o permanentă adaptare la noile cerințe
de performanță în condițiile creșterii volumului de date și informații, a sporirii gradului de
dezinformare din canalele de informare publică și nu în ultimul rând, a sarcinilor nou apărute
care ies din spectrul clasic al informațiilor militare, cum ar fi terorismul internațional sau
securitatea energetică.
Una dintre caracteristicile lumii moderne o reprezintă vehicularea, la nivelul tuturor
structurilor organizaționale, a unui volum imens de informații extrem de variate. Realizarea unei
informări complete și de calitate, precum și valorificarea integrală a informației poate fi posibilă
numai în cadrul unui sistem conceput ca un ansamblu integrat care cuprinde proceduri, metode și
mijloace folosite atât pentru generarea și păstrarea datelor, cât și pentru transformarea lor în
informații, inclusiv echipamente, asigurarea cu programe, operațiile executate de personalul
implicat, datele structurate pe criterii de eficiență, ca și metodele de utilizare.
Activitatea de procurare (cu scopul final al diseminării) a informațiilor trebuie înțeleasă
ca un ansamblu de măsuri și acțiuni desfășurate pentru asigurarea continuității, veridicității și
oportunității informării factorilor de decizie cu date, informații și cunoștințe care să ofere o
cunoaștere și înțelegere deplină a tuturor faptelor și implicațiilor ce derivă din acestea pentru
prevenirea surprinderii și obținerea succesului activității serviciului de informații.
Fluxul informațional reprezintă „sistemul nervos” al ansamblului activităților cu caracter
informativ desfășurate în cadrul organizațiilor și reprezintă cadrul cel mai adecvat și mai eficient
pentru identificarea nevoilor de informații, culegerea, evaluarea, colaționarea, interpretarea,
prelucrarea informațiilor și distribuirea produselor informative. În același timp, fluxul
informațional joacă rolul hotărâtor în asistarea procesului deciziei, până la nivel strategic.
Rezultatele obținute de serviciile de informații atestă că direcțiile de acțiune și
obiectivele asumate exprimă o concepție modernă asupra menirii acestora, o bună conectare la
realități și o adaptare dinamică și eficientă la contextul operativ. Optimizarea capacităților de
răspuns la noile riscuri și amenințări la adresa siguranței naționale este permanent urmărită
printr-un efort de reformare, care vizează simultan asigurarea unor structuri echilibrate și
flexibile, precum și managementul optim al resurselor umane.

2.3. Cooperarea cu alte instituții din sistemul de securitate

Serviciile de informații își desfășoară activitatea, integrându-se cu totalitate în acest
sistem în care funcționează statul de drept. Consiliul Suprem de Apărare a Țării este informat

22
Dr. Nicolae Dolghin, Drd. Alexandra Sarcinschi, Dr. Gheorghe Văduva, Proiecția forței. Determinări, Editura
Universității Naționale de Apărare, București, 2004, p. 4.

9
permanent în legătură cu modul în care serviciile de informații își îndeplinesc misiunile. De
asemenea, există o strânsă legătură de cooperare cu celelalte instituții care compun sistemul
național de apărare, ordine publică și siguranță națională. În vederea exploatării și valorificării
informațiilor de interes în domeniul de activitate al instituțiilor, acestea sunt transmise cu
celeritate, în raport cu atribuțiile specifice în asigurarea siguranței naționale și în baza
protocoalelor de cooperare.
Integrarea euroatlantică ca obiectiv al demersului național și informarea continuă a
factorilor de decizie, au avut un rol deosebit în relaționarea funcțională dintre serviciile de
informații și celelalte instituții din cadrul sistemului de securitate națională.
În consecință, s-au întreprins demersurile necesare în vederea implementării prevederilor
Legii privind protecția informațiilor clasificate, la nivelul tuturor acestor instituții, aflându-se în
deplină concordanță cu atribuțiile Autorității Naționale de Securitate, structură care desfășoară
activități specifice de protecție a informațiilor clasificate NATO. Măsurile au în vedere alinierea
pe plan național a metodologiilor și procedurilor din domeniul informațiilor clasificate la
standardele NATO. S-au luat măsuri de securitate protectivă, prin corelarea cu cele de prevenire
și combatere a acțiunilor teroriste, în cooperare cu structurile specializate ale NATO și cele ale
țărilor membre și partenere.
NATO a elaborat și adoptat un nou concept strategic care viza, între altele,
reconfigurarea filosofiei Alianței Nord-Atlantice, astfel încât să fie în măsură să facă față unor
noi provocări ce țin de gestionarea crizelor, asistența umanitară, asigurarea și menținerea păcii,
etc.23
De asemenea, au fost dezvoltate relații de cooperare, pe domenii de interes reciproc, cu
structuri similare din străinătate. Obiectivele urmărite prin această interrelaționare sunt
subordonate, în primul rând, intereselor fundamentale de securitate națională și susținerii
implicării active a României în crearea unui climat adecvat de securitate la scară regională și
euroatlantică.
Cooperarea internațională în domeniul intelligence dintre organizațiile diferite și
competitive întâmpină, în egală măsură, avantaje și dezvantaje, ambele conduse de percepția
amenințărilor, intereselor naționale, obiectivelor politice străine, resurselor economice și nevoilor
de informații. Legătura internațională de informații depășește frontierele naționale și, de obicei,
depinde atât de lideri cât și de politicieni pentru a fi facilitată.
În sens tradițional, legătura se realizează cu ajutorul schimbului de informații brute sau
procesate, sub formă de rapoarte, evaluări informative, acces operațional, influență sau a altor
beneficii pe termen lung.
O interpretare mai complexă, evidențiază avantajele cooperării sub forma asistenței în
formare, consiliere, sprijin logistic, cu sau fără o participare la supravegheri comune, manipulări
de surse, activități sub acoperire sau operațiuni speciale.
Oricum, cu toate aceste beneficii ale cooperării internaționale, trebuie evidențiată esența
serviciilor de informații prin sublinierea agendelor lor orientate la nivel național. Această relație
este necesară mai ales în fața unei amenințări comune.
În majoritatea cazurilor, amenințarea nu poate fi abordată unilateral de o singură națiune
din cauza avansării tehnologice și a resurselor militare ale adversarului sau a caracterului

23
Dr. Gheorghe Văduva, Rolul științei militare în managementul mediului de securitate și apărare în procesul de
modernizare a societății, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” Institutul de Studii de Securitate, București,
2011, p. 9.

10
informal, mobil, organizat în mod variabil și imprevizibil al unei amenințări cu care se confruntă
actorul nestatal.
Consider că folosirea în mod singular a propriilor resurse de culegere de informații, în
scopul furnizării de cunoștințe privind amenințările la nivel global, nu poate fi aplicată.
De aceea, s-a trecut la realizarea unei cooperări fructuoase cu structurile de informaţii
străine, care a început prin vizite de reprezentare, la reciprocitate, fiind apoi succedată de
schimburile de informaţii.

11
 Pentru ca potențialul oferit de către statele implicate să fie valorificat la maxim,
serviciile de specialitate trebuie să conlucreze pentru a direcționa schimbul de informații de la un
caracter generalizat, la unul punctual, determinând astfel, o nouă etapă privind cooperarea în
domeniul intelligence.
Dezvoltarea schimbului de informaţii (intelligence sharing) în timp real, la nivel aliat şi
naţional, la nivelurile strategic, operativ şi tactic, are la bază:
 un sistem sigur, flexibil şi prompt de furnizare de informaţii credibile, oportune
şi relevante;
 dezvoltarea structurilor de sprijin cu informaţii;
 extinderea capacităţilor de culegere de informaţii prin dezvoltarea capabilităţilor
HUMINT, a imageriei prin satelit şi interceptării comunicaţiilor satelitare clasice
şi a altor emisii electromagnetice;
 de asemenea, este necesară integrarea unor elemente cu specific nemilitar în
structurile de analiză sau accesul la expertiza acestora în domenii precum
sociologie, ordine publică, economie, psihologie socială sau teologie, şi
abordarea standardizării ca mijloc de integrare rapidă a sistemelor şi de asigurare
a interoperabilităţii tehnice cu structuri similare aliate;
 onestitatea în procesul de schimb de informaţii pentru evitarea circulaţiei în cerc
a informaţiei;
 asigurarea permanentă a protecţiei surselor;
 evitarea tendinţelor de secretomanie excesivă24.

Concluzii
Politicile Uniunii europene și ale NATO privind apărarea și securitatea nu sunt
incompatibile, ci, dimpotrivă, sunt complementare, fiind subsumate strategic aceluiași scop. În
situația actuală, în care terorismul și criminalitatea organizată tind spre globalizare și
internaționalizare, se impune ca politica de securitate să aibă drept scop atât garantarea stabilității
și securității naționale, cât și responsabilități în domeniul generării de stabilitate/securitate
regională și euro-atlantică.
Hyperterorismul, acțiunea de care ne-am lovit prima dată după 11 septembrie 2001, a
devenit o problemă europeană, suprimând pacea care exista de șapte decenii.
Războiul nu mai este de mult o metaforă, ci o actuală realitate care s-a răspândit printre
europeni. Consider că va mai trece mult timp până când ne vom recâștiga, în Europa, liniștea
ieșirii la un concert sau siguranța unui meci pe stadion. Toate aceste locuri ale necesității de a trăi
au fost ocupate de teroriști.
Primii la apel în aceste stări de fapt sunt chiar profesioniștii în informații, cei care
reușesc să realizeze o supraveghere antiteroristă printr-o expertiză intensă necesară și un schimb
de informații eficient.
De asemenea, procesul de intelligence se cere a fi cât mai performant, în scopul
formulării celor mai adecvate răspunsuri la aceste amenințări. Cooperarea sporită va fi decisivă,
în condițiile permeabilității unora din frontierele externe ale UE, pentru demantelarea rețelelor de
tranzit de combatanți și armament.

24
Sergiu Medar, Cooperarea dintre Structurile de informații ale Armatei Române și Serviciile străine de informații,
INFOSFERA nr. 3, București 2009, p. 24.

12
 Cred că a devenit totuși o necesitate construirea unui parteneriat între stat și cetățean. În
condițiile în care cetățeanul este tot mai mult ținta directă a atacurilor, menite să lovească
implicit și statele, cetățeanului îi va reveni, în viitorul apropiat, un tot mai mare rol de contributor
la asigurarea securității, în completarea celui clasic, de beneficiar 25.
Serviciile de informații au un rol semnificativ în asigurarea securității cetățenilor,
amenințată tot timpul de incompetență, indiferență și corupție. De altfel, întregul context regional
ne obligă la un efort major în vederea asigurării consolidării instituțiilor statului, pentru că
provocările asimetrice vizează îndeosebi fisuri în arhitectura statală.
Implicaţiile schimbărilor la nivel global sunt mai puţin perceptibile în ritmul alert al
cotidianului, însă impactul celor regionale este, de regulă, mai puternic şi mai pregnant. O
caracteristică generală a acestor fenomene o reprezintă persistenţa unor stări de tensiune şi de
situaţii conflictuale generate de vechi dispute etnice, religioase, teritoriale, separatiste sau de
contestare a frontierelor existente.
Poziţia geografică şi evoluţiile ultimilor ani au condus la perceperea României de către
marii actori statali drept o zonă-cheie în actualul context geostrategic internaţional, asupra căreia
încearcă atât să-şi extindă influenţa, dar şi să obţină control politic, economic, militar şi cultural.
De asemenea, poziţiile de politică externă adoptate de România în raport cu polii
internaţionali de putere au plasat ţara noastră în prima linie a preocupărilor şi activităţii de
intelligence desfăşurate de mai multe entităţi statale.
Totodată, prin calitatea de membru al NATO şi UE, România şi-a asumat conceptul de
securitate comună, preluând ca responsabilitate şi unele ameninţări la adresa securităţii altor
state. După cum au arătat evoluţiile recente, în spionaj şi contraspionaj nu există prieteni, mai
ales atunci când este vorba de interesele de stat.
Relaţiile de parteneriat sunt foarte importante în prevenirea şi gestionarea unor
ameninţări la adresa securităţii comune, însă între serviciile de informaţii există inclusiv relaţii de
adversitate şi de concurenţă. Rolul acestor servicii în asigurarea stării de securitate naţională a
României este dat de obiectivul principal de avertizare a factorilor de decizie ai statului cu
privire la riscurile şi ameninţările care creează sau pot genera pericole la adresa valorilor şi
intereselor fundamentale ale României ori a alianţelor din care România face parte.
Prezentând într-o manieră exhaustivă evoluţia riscurilor şi ameninţărilor, activitatea de
culegere de informaţii clarifică procesul decizional, în măsura în care precede, sprijină şi
urmăreşte acţiunea. Astfel, scopul activităţii de intelligence este de a permite autorităţilor
statului, diplomaţiei, precum şi armatei şi dispozitivului de securitate internă şi civilă, să
anticipeze şi să dispună de autonomie în apreciere, decizie şi acţiune26.
Accesul la informaţie reprezintă un principiu fundamental al funcţionării oricărui stat
democratic. Fiecare cetăţean este îndreptăţit să se implice în procesele de decizie ale societăţii,
dar, în acelaşi timp, trebuie să fie conştient că promovarea intereselor legitime ale statului
presupune şi protecţia acelor date a căror diseminare îi poate aduce prejudicii. Informaţia în sine
a fost, este şi va rămâne o „armă imaterială” foarte valoroasă, iar preocuparea pentru protejarea
unor informaţii esenţiale pentru realizarea nevoilor şi intereselor sociale nu reprezintă un element
de noutate în contemporaneitate.

25
Revista SRI, Intelligence în serviciul tău, nr. 30, octombrie-decembrie 2015, p. 3.
26
Tiberiu Tănase, Anca Savu, Importanța și rolul Intelligence-ului în Strategiile de Securitate, Buletinul
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, septembrie 2014, p. 67.

13
 Istoria umanităţii cuprinde multiple situaţii în care comunităţile au resimţit nevoia de a
restricţiona accesul la informaţii tocmai pentru a realiza un obiectiv de interes general 27.
Globalizarea lumii contemporane înseamnă, în acelaşi timp, şi posibilitatea de risc. În
ultimii ani, mediul internaţional ne-a arătat o instabilitate în creştere, iar în viaţa de zi tot mai
multe pericole şi ameninţări. Toţi actorii naţionali şi internaţionali trebuie să îşi adapteze
strategiile la acest nou climat, pentru a putea fi pregătiţi să concureze cu succes cu acesta.
În vederea materializării acestui demers, sunt necesare conştientizarea şi informarea
populaţiei asupra importanţei privind sprijinul pe care îl poate aduce serviciile de informații la
întărirea securităţii naţionale.
În acest context, serviciile de informații pentru apărare au cu precădere un rol proactiv și
preventiv, contribuind major la evaluările mediului de securitate din perspectiva amenințărilor
militare și non-militare, dar și a evoluțiilor sociale, economice și politice care potențează aceste
amenințări. O să prezint serviciile de informații pentru apărare din perspectiva poziției pe care o
au în cadrul sistemului de securitate la nivel statal, pentru o mai bună înțelegere a modului în
care acestea interacționează cu mediul de securitate, sub toate aspectele sale.
În general, securitatea unui stat de drept are ca deziderat prezervarea suveranității,
integrității teritoriale și a ordinii legale. Securitatea națională se materializează multidimensional,
pe baza unei strategii care prezintă linii de acțiune puse în practică de instrumentele de putere din
portofoliul statului. Liniile de acțiune care stau la baza strategiei de securitate variază în funcție
de particularitățile fiecărei entități statale, aici putând fi menționate interesele naționale vitale,
spațiul geopolitic de incidență, sistemul de alianțe, etc.
Pe scurt, liniile de acțiune reprezintă căi de operaționalizare a obiectivelor urmărite în
cadrul strategiilor de securitate.

BIBLIOGRAFIE
1. Barry Buzan, Popoarele, statele și teama, Editura Cartier, Chișinău, 1999;
2. Buletinul neproliferării, Ministerul Afacerilor Externe, Agenția Națională de control al
Exporturilor, București 2009;
3. Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Mediul Internațional de
Securitate și Uniunea Europeană, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
București, 2006;
4. Colonel dr. Costică Țenu, Curs de artă operativă, Academia de Înalte studii Militare,
București, 2003;
5. Dr. Gheorghe Văduva, Rolul științei militare în managementul mediului de securitate și
apărare în procesul de modernizare a societății, Universitatea Creștină „Dimitrie
Cantemir” Institutul de Studii de Securitate, București, 2011;
6. Dr. Nicolae Dolghin, Drd. Alexandra Sarcinschi, Dr. Gheorghe Văduva, Proiecția forței.
Determinări, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004;
7. Iulian Chifu, Războiul hibrid şi rezilienţa societală. Planificarea apărării hibride,
INFOSFERA, București 2018;
8. Iulian Chifu, Ameninţări neconvenţionale şi noile tipuri de conflicte de natură hibridă în
Secolul 21, Gândirea Militară, Nr. 3-4/2019;
9. Iulian Chifu, Gândire Strategică, Editura Institutului de Științe Politice și Relații
Internaționale, București, 2013;
27
Revista SRI, Intelligence în serviciul tău, nr. 30, octombrie-decembrie 2015, p. 22.

14
10. Jan-Werner Muller, Ce este populismul, Editura Polirom, Iaşi, 2017;
11. Natalia Albu, Problema asigurării securității naționale în condițiile procesului de
globalizare, Chișinău, 2007;
12. Petre Duțu, Cristina Bogzeanu, Interesele Naționale și folosirea instrumentelor de putere
națională pentru promovarea și apărarea acestora. Cazul României, Editura
Universității Naționale de Apărare „CAROL I, București, 2010;
13. Politica Europeană de Securitate și Apărare, Micromonografii - Politici Europene,
Institutul European din Romania, 2005;
14. Revista SRI, Intelligence în serviciul tău, nr. 30, octombrie-decembrie 2015;
15. Sergiu Medar, Cooperarea dintre Structurile de informații ale Armatei Române și
Serviciile străine de informații, INFOSFERA nr. 3, București 2009;
16. Strategia de Securitate Națională a României, București 2007;
17. Tiberiu Tănase, Anca Savu, Importanța și rolul Intelligence-ului în Strategiile de
Securitate, Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, septembrie 2014;
18. Tiberiu Tănase, Relația dintre dezvoltarea tehnologiilor și transformarea serviciilor de
intelligence, INFOSFERA nr. 4, 2018;
19. Tiberiu Tănase, Anca Savu, Importanța și rolul Intelligence-ului în Strategiile de
Securitate, Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, septembrie 2014;
20. https://www.academia.edu;
21. http://europa2020.spiruharet.ro;
22. https://www.slideshare.net.

15