REFERAT

CULTURĂ, COMUNICARE ȘI SECURITATE ÎN

POLITICA INTERNAȚIONALĂ

Tema: Strategia națională de apărare – 2015

Masterand
Petrică (Anghelache) Alexandru-Adrian

București
2018
 CUPRINS

1. Introducere 3
2. Conceptul de securitate 4
3. Conceptul de securitate națională 5
4. Conceptul de interes național 9
5. Valori și principii 11
6. Interese naționale de securitate 12
7. Obiective naționale de securitate 12
8. Amenințări, riscuri și vulnerabilități 14
9. Considerații finale 17
10. Bibliografie 18

2
 1. Introducere
Strategia națională de apărare a României ține de atribuțiile Președintelui României.
Acest document nu este și nu trebuie să fie un act de voință al unei persoane, fie ea învestită
cu funcția cea mai înaltă în stat, nici al câtorva instituții. Strategia națională de apărare a țării
este mai mult decât atât, ea își propune să răspundă unor nevoi și așteptări ale societății și
privește fiecare cetățean, societatea în ansamblu, precum și instituțiile statului. Elaborarea ei
implică un proces de consultare cu specialiști, cu factori politici, cu reprezentanți ai
instituțiilor cu atribuții în domeniu, ai mediului academic și ai societății civile.
În conformitate cu prevederile din Constituţia României şi Legea 473/2004 privind
planificarea apărării, “Strategia naţională de apărare a României, este principalul instrument
care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional și asigură cadrul strategic pentru
organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea
naţională, prin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).”1
Prin obiectivele și conținutul său, Strategia se referă la apărarea țării și securitatea
națională în ansamblu. Schimbările de paradigmă privind conceptul de apărare a țării şi
securitate naţională, legate de dinamica din ce în ce mai imprevizibilă a mediului de
securitate, impun necesitatea reanalizării acestuia şi, în perspectivă imediată, actualizarea
cadrului juridic naţional.Conceptul de securitate şi elementele sale componente au suferit de-a
lungul timpului modificări esenţiale, ca şi atitudinea statelor faţă de modalităţile de
transpunere a acestuia în viaţă, în raport cu schimbările care au loc pe plan international.
Strategia reflectă și necesitatea promovării unui concept de securitate naţională extinsă
fundamentat pe democraţia constituţională şi respectul mutual dintre cetăţeni şi stat, care
vizează interesele care converg spre asigurarea securităţii naţionale, manifestate în
următoarele domenii: apărare (înţeleasă în dubla calitate normativă, de apărare naţională şi
apărare colectivă), ordine publică, activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate,
educaţie, sănătate, economic, energetic, financiar, mediu, infrastructuri critice. Ea are o
abordare integratoare și multidimensională, în care dimensiunea de apărare se îmbină și
echilibrează reciproc cu o serie de alte dimensiuni și ordine publică; activitatea de informații,
contrainformații și de securitate; diplomația; managementul situațiilor de criză; educația,
sănătatea și demografia. Strategia definește interesele şi obiectivele naţionale de securitate,
prezintă o evaluare a mediului de securitate, identifică principalele ameninţări, riscuri şi
vulnerabilităţi la adresa intereselor fundamentale ale României şi formulează principalele
direcţii de acţiune pentru asigurarea securităţii naţionale.
1
http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf

3
 Termenul de securitate provine din latinescul securitas-securitatis si reprezintă faptul
de a fi la adăpost de orice pericol; sentimentul de siguranţă pe carel îl dă cuiva absenţa
oricărui pericol. Securitatea mai înseamnă şi protecţie, apărare. Securitatea reprezintă, în
principiu,’’acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern şi intern o
colectivitate sau un stat oarecare, în urma unor măsuri specifice, ce sunt adoptate şi care
asigură existenţa, independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială a statului şi
respectarea intereselor fundamentale’’2.
Termenul de securitate este de uz general în relaţiile internaţionale şi în alte discipline
şi pare să fie acceptat ca un concept central organizator. Politica externă, militară şi
economică a statelor, intersectarea acestora în zone de schimb şi dispuntă,cât şi structura
generală a relaţiilor pe care le creează, toate sunt analizate ca aspiraţii în vederea asigurării
securităţii naţionale şi/sau internaţionale. Înainte de apariţia preocupărilor economice şi
ambientale, din timpul anilor 70, conceptul de securitate era rareori tratat în alţi termeni decât
cei ai intereselor politice particulare ale participanţilor şi chiar până la sfârşitul anilor 80
discuţia încă mai avea un puternic accent militar. La inceputul anilor 50, „dilema de
securitate” este definită ca „o noţiune de structura în care încercările de auto-ajutorare ale
statelor de a-şi asigura nevoile de securitate tind, indiferent de intenţie, să ducă la o creştere a
insecurităţii celorlalţi, întrucât fiecare interpretează propriile-i măsuri ca fiind defensive,iar pe
ale celorlalţi ca fiind potenţial ameninţătoare”3
2. Conceptul de securitate
Conceptul de securitate şi elementele sale componente au suferit de-a lungul timpului
modificări esenţiale, ca şi atitudinea statelor faţă de modalităţile de transpunere a acestuia în
viaţă, în raport cu schimbările care au loc pe plan international. Termenul de securitate intră în
vocabularul curent al comunităţii internaţionale dupa anul 1945 şi se impune la mijlocul anilor
1970. Etimologia noţiunii îşi are rădăcinile în Imperiul Roman, în perioada domniei
împăratului Hostilian – 250 d. Hr. Zeiţa care asigura protecţia şi bunăstarea imperiului se
numea Securitas ca libertate în faţa ameninţării. În perioada modernă a istorie, sensul noţiunii
de securiate este derivate din conceptual medieval de raţiune de stat înţeles ca stare de
necesiate, prin care guvernanţii unui stat îşi rezervă o situaţie juridical ce le permite să invoce
măsuri excepţionale pentru asigurarea funcţionării şi integrităţii statului.
Securitatea, în sensul traditional, a fost asociată cu puterea militară. După 1990 şi mai
ales dupa 11 septembrie 2001, securitatea este extinsă către domeniile politic, economic şi

2
Mica enciclopedie de politologie, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag 402
3
Buzan, Barry, popoarele, statele şi teama, Ed. Cartier, Chişinău, 2000, pag.16

4
societal. Securitatea este un tip special de problemă. Ea include toate acele schimburi dintre
oameni şi agenţii lor – state, organizaţii international, corporaţii, asociaţii, etc. – în cadrul
cărora 4 actorii nu numai că urmăresc anumite rezultate, ci sunt chiar dispuşi să se folosească
de violenţă şi de intimidare coercitivă pentru a obţine ceea ce doresc4.

Din această perspectivă, obiectivele şi direcţiile de acţiune care privesc securitatea

naţională urmăresc consolidarea capacităţilor militare şi civile naţionale la standarde care să
permită prevenirea, descurajarea şi apărarea împotriva oricăror acţiuni agresive la adresa ţării
noastre. Participarea activă a României la apărarea colectivă în cadrul NATO, la
implementarea clauzei de solidaritate şi asistenţă reciprocă în conformitate cu prevederile
Tratatului de la Lisabona al Uniunii Europene şi la dezvoltarea Politicii europene de
Securitate şi Apărare Comună şi a operaţiunilor asociate asigurării spaţiului european de
libertate, securitatate şi justiţie sunt de importanţă egală.
Una dintre cele mai cunoscute şi vechi definiţii ale securităţii îi aparţine lui Arnold
Wolfers: „securitatea, în sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa valorilor
dobândite, iar într-un sens subiectiv, absenţa temerii că asemenea valori vor fi atacate ”5
O altă definţie se regăseşte în lucrarea Religie şi securitate în Europa secolului XXI –
Glosar de termeni, unde se consideră că securitatea „ semnifică situaţia în care o persoană, un
grup de persoane, stat, alianţe, în urma unor măsuri specifice adoptate individual sau în
înţelegere cu alţi actori, capătă certitudinea că existenţa, integritatea şi interesele lor
fundamentale nu sunt primejduite”6
3. Conceptul de securitate naţională
Epoca pe care o trăim este una a frământărilor, a provocărilor cauzate de limitări şi
crize în aproape toate domeniile de activitate ale societăţii umane; politic, economic,
diplomatic, ori militar. Din acestă perspectivă, observăm o tensionare a relaţiilor între state, o
căutare a soluţiilor, dar şi a soluţiilor de echilibru, iar problemele legate de diverse aspecte ale
securităţii internaţionale sunt intens dezbătute, atât în întâlniri şi conferinţe oficiale, în
dezbateri publice, cât şi în mass-media.
În general, conceptul de securitate este legat de entităţile de tip stat, regiune, zonă. O
definiţie primară a securităţii afirmă că aceasta reprezintă „Faptul de a fi la adăpost de orice

4
Edward A. Kolodziej, Securitatea şi relaţiile internaţionale, Editura Polirom, 2007, p.25
5
Arnold Wolfers, „ National Security” as an Ambiguous Symbol in Political Science Quarterly, vol.67, Nr. 4, 1952.
6
Viorel Buţa; Emil Ion; Mihai Ştefan Dinu (coord.), Religie şi securitate în Europa secolului XXI – Glosar de termeni, Editura
Universităţii de Apărare „Carol I ”, Bucureşti, 2007, p. 217

5
pericol, sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.
Protecţie, apărare.”7
Studiul securităţii, a securităţii statelor, în special, a constituit subiectul preocupărilor
unor importanţi gânditori în istoria umanităţii, în special a celor politici, fiind profund
interconectată cu atitudinile de politică internaţională şi studiul relaţiilor internaţionale.
Rădăcinele sunt adânci, pornind din antichitate. Dacă Platon şi Aristotel se apleacă asupra
guvernării şi relaţiilor între cetăţi, ansamblu de securitate şi „foloseşte în analiză raţionamente
care aveau să fie sintetizate mai târziu în teoria relaţiilor internaţionale şi sistematizate mai ale
de curentul realist de gândire a strategiilor de securitate. În analiza pe care o face războiul
peloponezian, Tucidide dezvoltă concepte precum relaţiile de putere dintre state şi modul în
care dinamica acumulării de putere influenţează configuraţia relaţiilor internaţionale”8
Exponent al curentului realist în abordarea politicii, Machiavelli afirmă că siguranţa
reprezintă condiţia necesară, înainte de toate, în realizarea căreia se pot întreprinde acţiuni,
care nu sunt necesar morale, conform concepţiilor tradiţionale.9
Conform Strategiei de Securitate Naţională, interesele naţionale” ...reflectă percepţia
dominantă, relativ constantă şi instituţionalizată cu privire la valorile naţionale” 10. În cazul
ţării noastre, interesele şi valorile naţionale se concentrează în: progresul, prosperitatea şi
securitatea naţională a României.11
În concepţia naţională „...securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a
existenţei naţiunii şi a statului român şi un obiectiv fundamental al guvernării, ea are ca
domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale”. 12 Încercând să sintetizăm
cele prezentate mai sus, securitatea naţională reprezintă starea care asigură păstrarea valorilor
naţionale fundamentale, a integrităţii, independenţei şi bunei funcţionări a statului. Pe de altă
parte, dorim să subliniem că Max Weber definea statul ca „o comunitate umană care îşi arogă
monopolul folosirii legitime a forţei într-un teritoriu dat”.13 Enunţul prezentat configurează,
destul de precis, statul ca obiect central şi subiect, în acelaşi timp, al securităţii naţionale, ca
formă specifică de manifestare a securităţii în conexiune cu exercitarea forţei. O definiţie, care
subliniază acelaşi aspect, afirmă că securitatea naţională reprezintă ” cerinţa de a semenţine

7
www.dexonline.ro
8
Ozunu, M.V., Ghid de studiu al disciplinei securitate și apărare națională
9
Boucher, D., Kelly,P., Mari gânditori politici de la Socrate până astăzi, Ed. ALL, București, 2008, p.141
10
Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007, p.9
11
Ibidem
12
Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.7
13
Weber, M., The Protestant Ethic and The Spirit of Capitalism; sursa: www.ne.jp.asahi

6
supravieţuirea statului prin folosirea puterii politice, economice, diplomatice şi de proiectare a
forţei”.
O viziune mai modernă asupra fenomenului, ne indică naţiunea şi nu statul ca obiect
al securităţii naţionale. Naţiunea poate fi definită ca reprezentând o comunitate de oameni
având identitate, cultură, civilizaţie şi limba comune. Inclusiv în abordările politice ale
prezentului, dezbaterea se poartă în ceea ce priveşte includerea statului în ansamblul noţiunii
de naţiune. Din perspectiva noastră, în definirea naţiunii trebuie inclus şi statul în care
populaţia îşi desfăşoară viaţa, ca şi centru teritorial şi ansamblu administrativ al activităţii
sale. În cazul lipsei acestuia, nu am putea vorbi decât despre popoarele fără de ţară, identităţi
în căutarea statului ca formă de împlinire naţională.
Asigurarea securităţii statelor înglobează un amplu ansamblu de domenii,
complementarea şi într-o strânsă corelaţie, care contribuie la garantarea existenţei,
funcţionalităţii şi exprimarea liberă, în contextul de vecinătate, regional şi global al statului,
care garantează libertatea individului şi comunităţii, precum şi exprimarea aspiraţiilor
fiecăruia şi a naţiunii, în totalitatea sa. Altfel spus, securitatea naţională include atât domeniul
apărării naţionale, ca apanaj exclusiv alforţelor armate, cât şi elemente subsumate securităţii,
incluse în alte domenii: politic, economic, diplomatic, răspunsul la urgenţele civile,bunul trai
al cetăţeanului, etc.
Apărarea naţională reprezintă, în opinia noastră, una dintre dimensiunile esenţiale ale
securităţii, constituindu-se în obiectivul fundamental al existenţei şi activităţii forţelor armate.
Ea cuprinde „ansamblul de măsuri şi activităţi adoptate şi desfăşurate de către un stat în
scopul de a garanta independenţa şi suveranitatea naţională,integritatea teritorială, de a proteja
viaţa şi bunurile populaţiei, precum şi susţinerea intereselor fundamentale ale ţării.”14
Din punctul nostru de vedere, prima manifestare a preocupărilor în domeniul
securităţii statului se realizează prin formularea politicii de securitate, care constă în totalitatea
măsurilor luate de un stat, într-o multitudine de medii acţionale, naţional sau în cooperare cu
alte ţări, pentru realizarea securităţii sale în scopul asigurării păcii şi prosperităţii cetăţenilor
săi şi generaţiilor ce le vor urma. Pentru gestionarea securităţii lor, statele construiesc o serie
de strategii, de regulă, grupate pe următoarele paliere: strategia de securitate naţională,
strategia de apărare naţionalăşi strategia militară. Trebuie să subliniem că acestea sunt cele
mai frecvente şi sunt destinate să răspundă riscurilor şi ameninţărilor la adresa bunului mers al
activităţii statului, siguranţei sale şi cetăţenilor săi.

14
Moştoflei, C.,Duţu,P. Apărarea colectivă şi apărarea naţională în contextul integrării României în NATO şi aderării la
Uniunea Europeană, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2005,p.26

7
 Strategia de securitate nu constituie un concept nou, acesta apărând odată cu fiinţarea
statelor. Philip Bobbit15 face legătura între securitate, dezvoltarea strategiilor de securitate,
schimbarea ordinii constituţionale şi revoluţia militară care începe în secolul al XVI- lea. El
afirmă că statul se schimbă şi că strategia pe care o abordează evoluează. Statul modern „este
rezultatul istoriei moderne, aşa cum armatele de mercenari s-au transformat în armatele
moderne, stabile, profesionalizate ale prezentului”.16
Strategia de securitate naţională vizează „următoarele domenii: starea de legalitate;
siguranţa cetăţeanului; securitatea publică; prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor
ameniţări asimetrice; capacitatea de apărare; protecţia împotriva dezastrelor
naturale;degradării condiţiilor de viaţă şi accidentelor industraile”.17
Securitatea naţională suscită a fi analizată în contextul evoluţiei fenomenului numit
război.Ian Bellany afirmă ca „securitatea, în sine, este o relativă absenţă a războiului”, precum
şi „o relativ solidă convingere că nici un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o
înfrângere”.18 Ca parte a evoluţiei societăţii, observăm că fenomenul război în ansamblul său,
aşa cum au demonstrat-o ultimele conflicte armate ale sfârşitului secolului al XX lea şi
începutului noului mileniu a suferit o serie de mutaţii şi adaptări la schimbările ce au afectat
societatea umană.
Conceptul românesc de securitate naţională a început să se cristalizeze mai bine
începând din anul 1990 în procesul elaborării unui proiect de document oficial de sine
stătător, propus iniţial de unii specialişti în domeniul teoriei şi doctrinei militare. La acestă
idee au subscris şi alţi teoreticieni, civili şi militari, iar în anul 1991 a apărut un prim
document intitulat „Concepţia integrată privind securitatea naţională a României”, elaborat
sub egida Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Afacerilor Externe şi îmbunătăţit
ulterior în cadrul unui colectiv mai larg. La începutul anului 1993 s-a creat o comisie
interdepartamentală, cuprinzând reprezentanţi ai Preşidenţiei României, ai unor ministere
importante, ai serviciilor de informaţii şi ai altor organisme, care a fost însărcinată să
elaboreze proiectul documentului „Concepţia integrată privind securitatea naţională a
României”. Documentul respectiv a fost discutat şi adoptat în aprilie 1994 de către Consiliul
Suprem de Apărare Ţării, care a hotărât sa-l înainteze Parlamentului pentru dezbatere şi
adoptare. Astăzi securitatea naţională poate fi afirmată în plan internaţional, intr-una din
formele fundamentale:
15
Bobbit, Ph., The shild of Achilles, War peace and the course of history, Penguin Books, London, 2002,pp.69-74
16
Ibidem, p.73
17
Strategia de securitate naţională a României, 2007,p.7
18
Bellany, I., Către o teorie a securităţii naţionale, 1981, apud Sarcinschi, A.,op.cit.,p.9

8
  „securitatea prin cooperare”, definită prin existenţa unor condiţii acceptate de două
sau mai multe state care elimină soluţia recurgerii la folosirea forţei în soluţionarea
diferendelor;
 Participarea la alianţe şi coaliţii de genul NATO, care promovează formula securităţii
prin cooperare, aspectul militar al securităţii fiind asigurat de organe de conducere militară
comună;
 Participarea la alianţe şi coaliţii bilaterale şi multilaterale, incluzând în tratatele
respective capitole referitoare la asistenţă, apărare, etc.
 Recursul la reglementările dreptului internaţional,în faţa unor organisme abilitate. În
condiţiile creşterii semnificative a interdependenţelor, se produce o mutaţie de valoare
strategică profundă,în sensul deplasării sistemului securităţii naţionale în spectrul
internaţional, prin internaţionalizarea securităţii.
4. Conceptul de interes naţional
Securitatea naţională trebuie privită prin prisma elementelor sale fundamentale:
interesele naţionale pe de o parte, riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile pe de altă parte.
Gândirea politicii de securitate naţională trebuie să plece de la interesul naţional, care
întruchipează nevoile şi dezideratele unui stat suveran percepute în relaţiile cu celelalte state,
ce constituie mediul extern. Interesul naţional exprimă posibilităţi de alegere a politicii
externe, orientate spre garantarea prosperităţii şi securităţii cetăţenilor, menţinerea valorilor şi
concepţiei despre lume, conform cărora un stat doreşte să se afirme în cooperare sau în
competiţie cu alte state.
Interesele naţionale cuprind direcţii de dezvoltare perenă şi sunt acelea de conjunctură
istorică, dar interesele naţionale sunt realizate, daca există puterea necesară. Pentru definirea
intereselor naţionale, ştiinţele normative utilizează un concept definit ca atare încă de la
formarea sistemului modern de state, respectiv a sistemului internaţional, la mijlocul secolului
al XVII-lea, şi anume conceptul de raţiune de stat (raison d’Etat). Raţiunea de stat s-a impus
ca principiu normativ superior, deasupra oricăror alte interese individuale sau de grup în
societate, şi a devenit principiu regulator al comportamentului internaţional al oricărui stat.
Henry Kissinger, arată că, apariţia idei de raţiune de stat a pus în dificultate orice altă cale de
legitimare a interesului, în special cea religioasă.
„Raţiunea de stat susţinea că binele statului scuză mijloacele folosite pentru a-l
menţine; interesul naţional a luat locul noţiunii medievale de moralitate universală. Echilibrul
puterii a înlocuit nostalgia pentru monarhia universală cu consolarea că fiecare stat, în

9
urmărirea intereselor sale egoiste, va contribui cumva la securitatea şi progresul tuturor
celorlalte”.19
În Strategia de securitate naţională a României se urmăreşte promovarea, protecţia şi
apărarea valorilor şi intereselor naţionale. Ea se asigură prin efort naţional conjugat –
respectiv prin forţe şi mijloace proprii- precum şi prin cooperarea cu aliaţii şi partenerii, în
consonanţă cu prevederile strategiei de securitate a Uniunii Europene şi ale conceptelor
strategice ale Alianţei Nord Atlantice. Această strategie oferă bazele operaţionale ale
colaborării sistematice cu organizaţiile de securitate şi apărare din care România face parte, cu
statele aliate, partenere şi prietene.
Interesele naţionale de bază sunt clasificate astfel:
 apărarea patriei. Aspectul se referă la protecţia fizică a cetăţenilor unui stat
naţional şi la păstrarea integrităţii teritoriale a acestuia.
 libertatea – se referă la păstrarea sistemului politic al statului şi, ceea ce este
mai important, la libertatea de a alege propria formă de guvernare şi propriile
instituţii politice.
 bunăstarea economică – este vorba de capacitatea unui popor, unei naţiuni de
a-şi asigura hrana, habitatul, cele necesare unei vieţi prospere.
 ordinea mondială- se referă la interesul unei naţiuni de a stabili şi de a păstra
un mediu internaţional politic şi economic în care să se poată simţi în
siguranţă.
În literatura de specialitate americană se disting următoarele categorii de interese:
 Interese vitale
 Interese majore
 Interese periferice
Interesele naţionale nu derivă din factori externi, ci din opţiunile politice şi, de aceea
voluntare, ale elitei la putere.

5. Valori și principii
Ca ţară europeană, membră a Uniunii Europene și a NATO, România este un stat de
drept, democratic și social, împărtășind aceleași valori ca și celelalte state membre:

19
Kissinger, Henry, Diplomaţia, Editura All, Bucureşti, 1998, p.51

10
demnitatea umană, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane,
dreptatea și pluralismul, egalitatea în fața legii.
În definirea intereselor şi a obiectivelor naţionale de securitate, Strategia este
fundamentată pe următoarele valori:
 demnitatea, înţeleasă ca atribut esenţial al persoanei umane;
 coeziunea civică și afirmarea identității naționale, ca aspiraţii comune ale
comunităţii de cetăţeni reuniţi în stat;
 democraţia constituțională şi statul de drept, respectiv cultura politică
participativă, pluralismul politic, separaţia şi echilibrul puterilor în stat, garantarea drepturilor
şi libertăţiIor fundamentale ale cetățenilor şi respectul faţă de prevederile constituţionale şi
legale;
 integritatea statală şi teritorială a României, bazată pe loialitatea cetăţenilor şi
instituţiilor publice faţă de suveranitatea naţională.
În scopul promovării acestor valori, Strategia se bazează pe respectarea următoarelor
principii:
 continuitatea, principiu ce derivă din necesitatea coerenţei politicilor în baza cărora
România îşi construieşte viitorul şi se integrează în comunitatea europeană şi euroatlanticã.
Astfel, menţinerea viziunii şi a direcţiilor de cooperare în cadrul NATO, Uniunii Europene şi
al parteneriatelor strategice, îndeosebi al celui cu SUA, este în măsură să asigure României
condiţiile necesare sporirii capacităţii de prevenire a conflictelor, de gestionare a crizelor şi de
creştere a capacităţii operaţionale de reacţie Ia ameninţări;
 predictibilitatea, principiu ce priveşte elaborarea şi implementarea politicilor de
securitate naţională la nivel intern, cât şi în planul politicii externe, cu respectarea
imperativului conectării ferme şi ireversibile la principiile, mecanismele şi procedurile de
consultare, de decizie şi de planificare aliate în scopul sporirii contribuţiei României Ia
apărarea colectivă;
 legalitatea, principiu care implică îndeplinirea cu bună‐credinţă a obligaţiilor
asumate de România în plan naţional, european şi internaţional atunci când acţionează pentru
asigurarea şi garantarea apărării ţării, a cetăţenilor săi, a drepturilor fundamentale ale acestora,
precum şi în direcţia prevenirii riscurilor, combaterii ameninţărilor şi limitării
vulnerabilităților care le-ar putea periclita;
 proporționalitatea, principiu care vizează adecvarea mijloacelor de acțiune
necesare asigurării securității naționale la obiectivele stabilite și resursele alocate.

11
 6. Interese naționale de securitate

În definirea intereselor naţionale de securitate, Strategia se raportează prioritar la

prevederile Constituţiei potrivit cărora România este stat naţional, suveran, independent şi
indivizibil. De aici decurg firesc interesele naţionale, inclusiv cele de securitate, care vizează
promovarea şi apărarea, prin mijloace legitime, a valorilor prin care statul român îşi
garantează existenţa, identitatea, dezvoltarea şi stabilitatea, în baza cărora îşi construieşte
viitorul şi în temeiul cărora participă la realizarea securităţii internaţionale.
Interesele naţionale de securitate sunt:
 garantarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii şi
indivizibilităţii statului;
 apărarea integrităţii și inalienabilității teritoriale a țării;
 apărarea şi consolidarea democraţiei constituţionale şi a statului de drept;
 protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea
siguranţei lor;
 garantarea dreptului la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identităţii etnice,
culturale lingvistice și religioase persoanelor aparținând minorităților naționale;
 valorificarea resurselor şi a poziţionării geo-strategice ale ţării noastre în vederea
atingerii nivelului de bunăstare la care cetăţenii sunt îndreptăţiţi;
 reducerea decalajelor de dezvoltare şi reconstrucţia marilor sisteme publice;
 asigurarea ireversibiIităţii apartenenţei Ia sistemul de apărare colectivă transatlantic;
 consolidarea Uniunii Europene şi participarea activă la procesele de integrare în
interiorul acesteia.
7. Obiective naționale de securitate
Promovarea intereselor naţionale de securitate se realizează prin stabilirea unor repere
ale efortului statal, concretizate în obiective naţionale de securitate.
Din perspectivă internă, obiectivele naţionale de securitate vizează:
 consolidarea capacităţii naţionale de apărare menită să asigure integritatea
teritorială, suveranitatea şi independenţa României, precum şi securitatea poporului român;
 promovarea şi asigurarea exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale;
 buna funcţionare a justiţiei şi asigurarea ordinii de drept;

12
  înlăturarea deficienţelor care afectează buna guvernanță, întărirea capacităţii
administrative, protejarea procesului decizional faţă de influenţe şi/sau acţiuni nelegitime sau
netransparente;
 asigurarea eficienţei sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de
criză, interne şi externe, militare sau de natură civilă;
 consolidarea securităţii şi protecţiei infrastructurilor critice - energetice, de transport
şi cibernetice, precum şi a securităţii alimentare şi a mediului;
 dezvoltarea capabilităţilor de combatere a ameninţărilor asimetrice;
 asigurarea unui mediu economic performant, dinamic şi competitiv, în plan
investiţional şi antreprenorial, precum şi a stabilităţii financiar-bugetare a statului;
 dezvoltarea consolidată, durabilă şi adaptată schimbărilor sociale a marilor siste n
me publice (să ătate, educaţie, protecţie socială);
 prevenirea reacţiilor şi tendinţelor radicale sau extremiste, prin respectarea
pluralismului în societate și cultivarea toleranţei la nivelul societăţii civile;
 promovarea identităţii naționale, inclusiv prin prezervarea şi valorificarea
patrimoniului cultural şi natural, precum şi prin încurajarea responsabilă a domeniilor de
excelenţă.
Din perspectiva politicii externe, România trebuie să urmărească conturarea unui profil
de ţară care să corespundă nivelului de ambiţie asumat la nivel politic, ponderii demografice
şi capacităţii de dezvoltare economică. În acest sens, obiectivele naţionale de securitate
urmăresc:
 consolidarea profilului României în NATO şi Uniunea Europeană, prin contribuţii
atât conceptuale, cât şi operaţionale;
 respectarea principiilor şi valorilor fundamentale ale Uniunii Europene;
 consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv în domeniul economic şi
comercial;
 asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre;
 aprofundarea cooperării cu statele vecine şi cu cele din flancul estic al NATO;
 intensificarea cooperării regionale, inclusiv în domeniul apărării;
 susţinerea parcursului european al Republicii Moldova;
 promovarea intereselor politice, economice şi de securitate în regiuni de relevanta
strategica pentru ţara noastră. Obiectivele interne şi externe nu vor putea fi atinse la

13
amplitudinea dorită în absenţa unui proiect de ţară pe termen lung, asumat de întreaga clasă
politică, proiect apt să atragă consensul naţional, în acord cu interesele naţionale de securitate.
8. Amenințări, riscuri și vulnerabilități

În mod tradiţional, ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile la adresa apărării şi

securităţii sunt evaluate prin prisma unor concepte militare, însă mediul actual de securitate
necesită o abordare extinsă, în care să se regăsească, pe lângă elementele de natură securitară,
şi cele de natură economica, socială, politică, tehnologică şi de mediu.
Amenințările reprezintă capacități, strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile,
interesele și obiectivele naționale de securitate.
Riscurile reprezintă probabilitatea de manifestare a unui eveniment incert, cu impact
direct sau indirect asupra securităţii naţionale.
Vulnerabilităţile sunt consecinţe ale unor disfuncţii ori deficienţe sistemice, care pot
fi exploatate sau pot contribui la materializarea unei ameninţări sau a unui risc. Deteriorarea
situaţiei de securitate la nivel internaţional, dar mai ales regional impune cunoaşterea
principalelor ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi cu care se confruntă ţara noastră, în
contextul apariţiei şi, posibil, al dezvoltării unor noi forme de influenţare şi constrângere, ca
rezultat al unui mix de componente neconvenţionale şi convenţionale.
Acţiunile destabilizatoare din vecinătatea estică generează provocări majore pentru
securitatea spaţiului euro-atlantic, creând instabilitate regională şi posibile fenomene negative,
printre care migraţie, criminalitate organizată, însă și afectarea potențialului de dezvoltare
economică.
Perpetuarea conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre şi instabilitatea din
Balcanii de Vest creează presiuni suplimentare asupra României. Tensiunile inter‐etnice şi
dezechilibrele regionale în statele din proximitate pot conduce la declanşarea unor conflicte
regionale.
Distorsiunile de pe pieţele energetice şi proiectele concurente ale unor actori statali sau
non‐statali afectează eforturile României de asigurare a unui nivel suficient al securității
energetice.
Ameninţările cibernetice lansate de entităţi ostile, statale sau non-statale, asupra
infrastructurilor informaţionale de interes strategic ale instituţiilor publice şi companiilor,
atacurile cibernetice desfăşurate de grupări de criminalitate cibernetică sau extremiste lansate
de grupuri de hackeri afectează direct securitatea naţională.
De interes pentru securitatea naţională rămân riscurile cu probabilitate redusă, dar cu
impact major: confruntări militare de joasă intensitate, dar persistente în timp, fluxuri
14
migratorii generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice. atacurile cibernetice
desfăşurate de grupări de criminalitate cibernetică sau atacurile cibernetice extremiste lansate
de grupuri de hackeri afectează direct securitatea naţională.
Terorismul este o ameninţare persistentă, cu forme de manifestare dificil de anticipat şi
contracarat, inclusiv din perspectiva identificării şi destructurării fluxurilor de recrutare şi
finanţare a acestor activităţi. Contingentele naţionale care participă la misiuni externe sunt
expuse riscurilor şi ameninţărilor generate de acţiunile forţelor, organizaţiilor şi grupărilor
teroriste. Propaganda fundamentalistă în creştere, în special în mediul virtual, favorizează
apariţia de noi cazuri de radicalizare ori de implicare în acţiuni extremist‐teroriste.
Proliferarea armelor de distrugere în masă şi a vectorilor purtători, precum și traficul
de produse cu dublă utilizare, pot afecta securitatea naţională, în condiţiile unei destabilizări la
nivel regional.
Acţiunile informative ostile, care au în vedere dezvoltarea unor puncte de sprijin pe
teritoriul naţional, în special în scop de influenţă, pot obstrucţiona proiectele strategice ale
României şi deciziile în stat.
Instabilitatea regională limitează capacitatea României de promovare a intereselor
strategice, cu precădere a celor privind susţinerea parcursului european al Republicii
Moldova, soluţionarea conflictelor îngheţate, asigurarea securităţii energetice, protejarea
drepturilor comunităţilor româneşti şi a activităţilor economice derulate în Zona Economică
Exclusivă a României la Marea Neagră.
Nerealizarea obiectivelor de dezvoltare ale României poate fi generată de persistenţa
dificultăţilor economice, proliferarea economiei subterane şi a corupţiei, evaziunea fiscală,
precaritatea infrastructurii, dar şi de factori externi precum perpetuarea decalajelor de
dezvoltare la nivelul Uniunii Europene şi gradul scăzut de rezistență faţă de turbulenţele
majore de pe pieţele externe, mai ales pe zona financiar-bancară. Riscuri de natură socială
persistă pe fondul unor tendinţe cum ar fi declinul demografic, emigraţia populaţiei active,
degradarea factorilor de mediu, al deficienţelor din sistemele naţionale de sănătate, educaţie şi
asistenţă socială, dar şi al distorsiunilor pe piaţa muncii.
Radicalizarea entităţilor extremiste prezente pe teritoriul României se poate produce
pe fondul accentuării curentelor extremiste de sorginte etnică, religioasă sau de altă natură.
Criminalitatea transfrontalieră, de la trafic de droguri, persoane, arme şi bunuri,
migraţie ilegală până la criminalitate economico‐financiară, este un alt fenomen cu posibil
impact asupra securităţii naționale.

15
 Traficarea ilegală de armament convenţional poate deriva din interesul unor actori
statali şi non-statali de a derula astfel de operaţiuni, având ca destinaţie zone de conflict sau
cu potenţial de conflict armat.
De interes pentru securitatea naţională rămân riscurile cu probabilitate redusă, dar cu
impact major: confruntări militare de joasă intensitate, dar persistente în timp, fluxuri
migratorii generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice.
Capacitatea instituţiilor statului de a evalua şi diminua impactul riscurilor şi
ameninţărilor este limitată de persistenţa unor vulnerabilităţi în: absorbţia fondurilor
europene, utilizarea banului public, energie, infrastructură critică, agricultură, protecţia
mediului, justiţie, sănătate, educaţie şi cercetare ştiinţifică. Absenţa unei planificări bugetare
multianuale reale, care să determine asumarea şi respectarea unor programe de investiţii, are
efecte negative, inclusiv în ceea ce priveşte creşterea capabilităţilor forţelor armate şi
respectarea angajamentelor privind cheltuielile militare.
Capabilitatea administraţiei centrale şi locale de a implementa politicile publice
naţionale şi europene constituie o altă vulnerabilitate.
Reacţia inter‐instituţională în situaţii de criză este afectată de precaritatea resurselor și
incoerența în gestionarea diverselor tipuri de riscuri. Această vulnerabilitate devine şi mai
importantă dacă ne referim la capacitatea de interoperabilitate a diverselor instituţii ale
statului care trebuie să acţioneze în cazul unor ameninţări asimetrice şi de tip hibrid.
Corupţia vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei şi afectează
potenţialul de dezvoltare a țării, buna guvernanță, decizia în folosul cetăţenilor şi
comunităţilor, precum şi încrederea în actul de justiţie şi în instituţiile statului. În plan extern,
persistenţa corupţiei are impact negativ asupra credibilităţii şi imaginii ţării noastre.
Alte vulnerabilităţi derivă din excluziunea şi polarizarea socială, gradul de sărăcie,
declinul demografic, migraţia forţei de muncă specializate, disparităţile socio-economice între
regiuni si județe, fragilitatea spiritului şi solidarităţii civice.
9. Considerații finale

În spiritul valorilor şi principiilor în baza cărora a fost elaborată Strategia, realizarea

obiectivelor acesteia implică un efort conjugat la nivelul clasei politice şi societăţi civile şi
utilizarea eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare de care dispune ţara noastră.
Sunt de dorit atât asumarea de către clasa politică a intereselor şi obiectivelor
formulate prin asigurarea transparenţei deciziilor şi a utilizării judicioase a fondurilor publice,
cât şi implicarea societăţii civile în dezvoltarea culturii de securitate şi în dezbaterea deschisă
a problemelor de securitate.
16
 Consecvenţa şi coerenţa strategică se bazează pe convergenţa obiectivelor şi
direcţiilor de acţiune, stabilite de către Strategia naţională de apărare, Programul de guvernare
şi documentele de planificare la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene.
Prioritizarea, operaţionalizarea obiectivelor, programarea bugetară şi alocarea adecvată a
resurselor trebuie să urmărească această convergenţă.
O condiţie necesară pentru operaţionalizarea Strategiei o reprezintă revizuirea cadrului
legislativ în domeniul securităţii naţionale, care să ţină cont, pe langă deficienţele relevate în
timp, de noile ameninţări şi de nevoia de respectare a drepturilor şi libertăţilor civile.
În vederea atingerii obiectivelor şi realizării direcţiilor de acţiune asumate prin
prezenta Strategie, instituţiile cu responsabilităţi în domeniile respective vor elabora
strategiile, programele şi planurile sectoriale de activitate subsecvente.20

Bibliografie
1. Mica enciclopedie de politologie, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag 402
2. Buzan, Barry, popoarele, statele şi teama, Ed. Cartier, Chişinău, 2000, pag.16
20
http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf

17
3. Edward A. Kolodziej, Securitatea şi relaţiile internaţionale, Editura Polirom, 2007, p.25
4. Arnold Wolfers, „ National Security” as an Ambiguous Symbol in Political Science Quarterly,
vol.67, Nr. 4, 1952.
5. Viorel Buţa; Emil Ion; Mihai Ştefan Dinu (coord.), Religie şi securitate în Europa secolului XXI –
Glosar de termeni, Editura Universităţii de Apărare „Carol I ”, Bucureşti, 2007, p. 217
6. www.dexonline.ro
7. Ozunu, M.V., Ghid de studiu al disciplinei securitate și apărare națională
8. Boucher, D., Kelly,P., Mari gânditori politici de la Socrate până astăzi, Ed. ALL, București, 2008,
p.141
9. Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007, p.9
10. Weber, M., The Protestant Ethic and The Spirit of Capitalism; sursa: www.ne.jp.asahi
11. Bobbit, Ph., The shild of Achilles, War peace and the course of history, Penguin Books, London,
2002,pp.69-74
12. Bellany, I., Către o teorie a securităţii naţionale, 1981, apud Sarcinschi, A.,op.cit.,p.9
13. Kissinger, Henry, Diplomaţia, Editura All, Bucureşti, 1998, p.51

18