1.

INTRODUCERE

Serviciul Român de Informații a luat ființă pe 26 martie 1990 și este unul dintre serviciile
secrete române, alături de Serviciul de Informații Externe. Este o autoritate care se ocupă cu
culegerea și valorificarea informațiilor exclusiv pe teritoriul României. Directorul actual al
serviciului este Eduard Hellvig, membru al partidului PNL, numit la conducerea instituției la
data de 2 martie 2015, la propunerea președintelui Klaus Iohannis. Unitatea de învățământ a SRI
este Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul".
În anul 1865, Marele Stat Major a creat, după modelul francez, „Secția a II-a”, unitate care se
ocupa cu culegerea și analizarea informațiilor cu caracter militar. La data de 19 aprilie 1892 s-a
înființat „Biroul Siguranței Generale”, o unitate în cadrul Ministerului de Interne. În martie 1908,
aceasta a devenit „Direcția Poliției și Siguranței Generale”, însă nu era singura instituție a
statului care se ocupa cu culegerea informațiilor, activități asemănătoare având și Prefectura
Poliției Capitalei și Inspectoratul General al Jandarmeriei.
În martie 1917, Mihail Moruzov a creat „Biroul de Siguranță al Deltei Dunării”, prima
structură informativă civilă dar care avea personal provenit din „Siguranța Generală” și care
lucra exclusiv pentru Marele Cartier General. Această structură a fost desființată în vara
anului 1920.
La data de 1 mai 1925, Mihail Moruzov a fost angajat în cadrul Secției a II-a a Marelui Stat
Major, la Biroul de căutare a informațiilor. Acesta a reușit, după eforturi intense, să convingă
conducerea Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret, care să lucreze numai
cu cetățeni civili, „pentru culegerea verificarea și completarea informațiilor care interesează
armata”].
Prima schemă de organizare a Serviciului Secret (care cuprindea o „Secție de Informații
Externe”, o „Secție de Contrainformații”, un „Birou Juridic” și un „Birou Tehnic”) a fost
realizată în anul 1934. Moruzov a continuat încercările de a scoate Serviciul Secret din structura
armatei și să-l plaseze sub autoritatea Palatului Regal. Această acțiune s-a concretizat de facto în
anul 1938.
 La data de 1 ianuarie 1937 a intrat în vigoare „Codul de Justiție Militară” prin care se
majorau pedepsele pentru spionaj, ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru
crimele de înaltă trădare iar la 12 noiembrie 1940 a fost emis decretul nr. 3818, cu privire la
organizarea Serviciului Special de Informații, instituție care funcționa pe lângă „Președinția
Consiliului de Miniștri”.
La 15 septembrie 1944, prin decretul nr. 1695, Serviciul Special de Informații și-a schimbat
numele în Serviciul de Informații și a fost trecut în subordinea Ministerului de Război. Prin
decizia ministerială nr. 79 din 27 aprilie 1945, Serviciul de Informații a fost trecut în subordinea
Președinției Consiliului de Miniștri și a fost redenumit Serviciul Special de Informații.

2. ATRIBUȚIILE SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAȚII

La data de 30 august 1948, prin decretul nr. 221, a fost înființată „Direcția Generală a
Securității Poporului” (D.G.S.P.), direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta era
formată din 10 direcții centrale și 12 direcții regionale iar până în anul 1958, organizarea noii
instituții a fost realizată cu ajutorul unor consilieri sovietici. LA 30 martie 1951, D.G.S.P. a
devenit „Direcția Generală a Securității Statului” (D.G.S.S.) care cuprindea și o „Direcție de
Informații Externe” iar la 20 septembrie 1952 D.G.S.S. se desprinde din Ministerul de Interne și
se transformă în „Ministerul Securității Statului”. Acesta acțiune a fost anulată
în septembrie 1953 când, noul minister revine în cadrul Ministerului de Interne. În
perioada 1960 - 1965, personalul Securității este epurat, fiind îndepărtați mulți din ofițerii impuși
de administrația din Moscova iar la 22 iulie 1967 a fost înființat „Departamentul Securității
Statului” (D.S.S.), condus de un „Consiliu al Securității Statului” (C.S.S.). C.S.S. avea la
conducere un președinte cu rang de ministru. La 4 aprilie 1968, „Consiliul Securității Statului” s-
a desprins din Ministerul de Interne, funcționând ca un organ central. Prin Decretul nr. 130 din
data de 9 aprilie 1972, „Consiliul Securității Statului” a reintrat în cadrul ministerului și a fost
reorganizat în șase direcții principale: informații interne, contrainformații economice,
contraspionaj, contrainformații militare, securitate și gardă și cercetări penale.
După Revoluția română din 1989, la data de 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a Frontului
Salvării Naționale, organele de securitate au fost dizolvate.
 La data de 26 martie 1990, prin decretul nr. 181, a fost înființată instituția de stat Serviciul Român de
Informații, specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională iar la 29
iulie 1991 a fost emisă Legea nr. 51 care stabilea noile amenințări la adresa siguranței naționale
a României
 și sunt stabilite organele de stat care au atribuții în acest domeniu: Serviciul Român de
Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, precum și structuri din cadrul
Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției. Activitatea acestora este
coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
La 7 februarie 2001, Radu Timofte a devenit directorul instituției iar în noiembrie 2001,
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un nou Regulament de funcționare a Serviciului
Român de Informații. Directorul actual al serviciului este Eduard Hellvig.
Serviciul Român de Informații este condus de către un Consiliu Director. Consiliul este
un organ deliberativ, compus din directorul SRI, prim-adjunctul directorului, adjuncții
directorului și șefii unor unități centrale și teritoriale. Directorul are rang de ministru și este
numit de Parlament, la propunerea președintelui României. Acesta conduce întreaga activitate a
serviciului și îl reprezintă în relațiile cu celelalte instituții importante ale statului (Parlament,
Președinție și Guvern). De asemenea, acesta organizează și asigură aplicarea legilor și a
hotărârilor Consiliului superior de apărare a țării în cadrul serviciului și emite, potrivit legilor în
vigoare, ordine și instrucțiuni.
Directorul are un prim-adjunct și 3 adjuncți care au rang de secretari de stat și care sunt
numiți de Președintele României, la propunerea directorului.
Serviciul Român de Informații culege, verifică și valorifică informațiile necesare
cunoașterii, prevenirii și contracarării acțiunilor care sunt de natură să lezeze siguranța națională
a României, și desfășoară activități vizând apărarea secretului de stat și prevenirea scurgerii de
informații care nu pot fi făcute publice din punct de vedere legal. De asemenea, la cererea
Consiliul suprem de apărare a țării, serviciul asigură protecția antiteroristă a demnitarilor români
și străini, sau altor persoane, atunci când acestea sunt vizate de amenințări cu acte de terorism și
desfășoară activități pentru descoperirea și contracararea acțiunilor de confecționare, deținere sau
folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicațiilor.
Serviciul Român de Informații este o instituție fără competențe în desfășurarea
activităților de urmărire penală, acesta neavând posibilitatea reținerii sau arestării preventive,
unitățile sale nedispunând de spații proprii de arest.
Informațiile din domeniul siguranței naționale pot fi comunicate, potrivit legii nr.
51/1991, următoarelor instituții: Președintelui României, Președintelui Senatului, Președintelui
Camerei Deputaților și Comisiilor permanente pentru apărare, ordine publică și siguranță
națională ale celor două camere ale Parlamentului României; Primului Ministru, miniștrilor și
șefilor de departamente din ministere (când informațiile au legătură cu domeniile de activitate pe
care aceștia le coordonează); Prefecților, primarului general al capitalei, precum și
conducătorilor consiliilor județene, respectiv al municipiului București (pentru probleme care
sunt de competența acestora); Organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea
unei infracțiuni.

3. CONCLUZII

În concluzii, colectarea informațiilor din surse umane ascunse este cel mai complex efort al
oricărui serviciu de informații. Dincolo de evoluțiile tehnologice și de surse deschise (OSINT),
sursele umane sunt esențiale în colectarea și validarea informațiilor de securitate națională.
Selecția și instruirea ofițerilor care lucrează cu surse umane este foarte strictă. Profitând de
abilitățile lor sociale și de comunicare superioare, ofițerii fac posibilă implicarea persoanelor
care pot accesa informații relevante pentru păstrarea securității naționale.
Recrutarea surselor umane ascunse este un proces complex format din diferite etape:
Evaluarea și evaluarea atât a potențialului țintei de a furniza informații relevante pentru
securitatea națională, cât și a dorinței sale de a coopera; Stabilirea comunicării; Dezvoltarea și
menținerea unei relații bazate pe încredere.
Prin urmare, agentul este persoana care oferă informații în mod voluntar. Aceste informații
împreună cu date din alte surse (tehnice, deschise) oferă o imagine de ansamblu completă a
riscurilor și amenințărilor.
Lucrul cu surse umane ascunse are o abordare calmă și echilibrată. Trebuie să fim capabili să
ne împărțim atenția, să găsim semnificații ascunse în detalii aparent minore, să avem o bună
cunoaștere a limbajului non-verbal și o înțelegere profundă a psihologiei umane.

4. BIBLIOGRAFIE
1. https://www.sri.ro/covert-human-sources accesat la data de 17.01.2021.
2. https://www.sri.ro/mission-vision-values accesat la data de 17.01.2021.
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_Intelligence_Service accesat la data de
17.01.2021.