Facultatea de Istorie, Universitate din București

Curs: Teorii și mecanisme ale relațiilor internaționale

Relația dintre conceptul de securitate

și respectarea drepturilor omului

I.Conceptul de securitatea națională

Securitatea şi apărarea naţională reprezintă elementele fundamentale pe care se întemeiază

starea de normalitate în funcţionarea unei societăţi. Astfel, cetăţenii unei ţări dispun de condiţiile
necesare şi, pe cât posibil, suficiente pentru a-şi desfăşura viaţa şi activitatea fără teama unor
pericole, riscuri, şi mai ales ameninţări de securitate iminente. Într-un fel şi într-o bună măsură,
securitatea şi apărarea naţională se pot aprecia ca fiind bunuri publice, de care trebuie să beneficieze
nestingherit toţi cetăţenii unui stat. De aceea, fiecare stat trebuie să se preocupe constant ca acestea
să fie capabile să asigure condiţiile normale desfăşurării vieţii şi activităţii cetăţenilor săi.
Definirea termenului de securitate este o acţiune ce comportă numeroase riscuri. Dificultatea
se explică mai întâi prin faptul că acest concept dispune de o foarte mare plasticitate semantică şi
poate să se aplice tuturor domeniilor vieţii sociale. Apoi, ea este legată de constatarea că noţiunea
este întotdeauna susceptibilă de a avea conotaţii ideologice.
Demersul definirii conceptului de „securitate” este unul cu atât mai dificil în zilele noastre,
având în vedere numeroasele dimensiuni ale securităţii şi diversificatele pericole şi ameninţări la
adresa securităţii din lumea contemporană. În sens pragmatic, conceptul de securitate poate fi
echivalat cu sintagma „absenţa pericolului”, iar cel de insecuritate cu sintagma „prezenţa
pericolului”, şi se poate aprecia că întotdeauna securitatea unuia înseamnă insecuritate pentru un
altul. Una dintre cele mai cunoscute şi vechi definiţii a securităţii îi aparţine lui Arnold Wolfers:
„Securitatea, în sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa valorilor dobândite, iar într-
un sens subiectiv, absenţa temerii că asemenea valori vor fi atacate.” 1
Securitatea poate să se definească pe o bază obiectivă sau subiectivă. Dintr-un punct de
vedere subiectiv, securitatea traduce o redusă probabilitate de daune asupra valorilor proprii, în timp
ce într-un sens obiectiv, termenul desemnează absenţa fricii ca aceste valori să fie atacate. Pentru a
înţelege mai bine această definiţie, este important de ştiut că „valorile proprii sunt valori

1
Wolfers, Arnold, „National Security” as an Ambiguous Symbol in Political Science Quarterly, Vol. 67, Nr. 4, 1952, p.
485
1
socialmente construite şi pot fi, de exemplu, viaţa, proprietatea, identitatea naţională, suveranitatea
naţională, echilibrul de mediu.” 2
Dacă iniţial securitatea naţională avea o singură componentă, şi anume cea militară, astăzi,
acest concept presupune o structură pluridimensională. Printre acestea, cele mai frecvent enumerate
de către diferiţi autori, se află şi următoarele: economică, politică, socială, energetică, umană,
militară, diplomatică, culturală, de mediu. Astăzi, în centrul securităţii naţionale stă cetăţeanul
căruia statul, prin instituţiile abilitate trebuie să-i asigure şi să-i garanteze siguranţa vieţii şi a
activităţii.
În Art. 2, alineatul 7, al Cartei ONU întâlnim următoarea afirmație: Nici o dispozitie din
prezenta Carta nu va autoriza Națiunile Unite să intervină în chestiuni care aparțin esențial
competenței interne a unui Stat și nici nu va obliga pe Membrii săi să supună asemenea chestiuni
spre rezolvare pe baza prevederilor prezentei Carte; acest principiu nu va aduce însă întru nimic
atingere aplicării măsurilor de constrângere prevăzute în Capitolul VII.3
Capitolul VII al Cartei ONU vorbește despre acțiuniile în cazul unei amenințări împotriva
păcii, a unei încălcări a păcii și a unor acte de agresiune. Consiliul de Securitate joacă un rol
important întrucât acesta, dacă va constata existența unei amenințări împotriva păcii, va face
recomandări și va hotărî ce măsuri trebuiesc luate pentru restabilirea securității internaționale.
Aceste măsuri, care nu implică forța armată, pot fi aplicate de Membrii Națiunilor Unite la cererea
Consiliului de Securitatea. Ele pot sa cuprinda intreruperea totală sau parțială a relațiilor economice
și a comunicațiilor feroviare, maritime, aeriene, poștale, telegrafice, prin radio și a altor mijloace de
comunicație, precum și ruperea relațiilor diplomatice. În cazul în care aceste măsuri sunt socotite ca
fiind insuficient, Consiliul de Securitatea poate poate intreprinde, cu forte aeriene, navale sau
terestre, orice acțiune pe care o consideră necesară pentru menținerea sau restabilirea păcii și
securității internaționale.
În contextul globalizării şi al integrării regionale, securitatea naţională nu poate să existe şi
să se afirme independent de ceea ce se întâmplă în afara frontierelor unui stat. De aceea, securitatea
naţională, într-o bună măsură, poate fi reprezentată ca o componentă a securităţii regionale, şi prin
intermediul acesteia ca element al securităţii internaţionale. Tradiţional, în relaţiile internaţionale,
conceptul de securitate semnifică protecţia unui stat, şi deci a populaţiei sale, împotriva unei
ameninţări, în mod normal militare.4
În mod tradiţional conceptul de securitatea a fost asociat cu securitatea militară, apărare, şi
raportul de forţe de pe plan internaţional în ceea ce priveşte puterea militară. În acest sens, se poate

2
Duţu, Petre, Ameninţări asimetrice sau ameninţări hibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea securităţii şi
apărării naţionale, Ed. Univ. Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2013, p. 9
3
Carta Organizațiilor Unite, ONU
4
Duţu, Petre, op.cit, p.10
2
afima chiar că „asumpţia de bază a viziunii tradiţionale este că securitatea este corelată fundamental
de dimensiunile militare ale interacţiunilor dintre statele naţiune”. 5 În această accepţiune, statul este
cel mai important, uneori chair singurul actor al relaţiilor internaţionale, singurul care putea asigura
securitatea cetăţenilor atât pe plan intern cât şi internaţional, iar preocuparea sa primordială este
asigurarea securităţii.
În sens larg, securitatea naţională desemnează ansamblul coerent format din concepţia,
organizarea şi desfăşurarea acţiunilor şi activităţilor destinate să asigure şi să garanteze siguranţa
cetăţenilor unui stat, a întregii societăţi prin răspunsuri adecvate la provocările interne şi externe de
securitate. Statul fiind o structură organizaţională complexă, o colectivitate şi un instrument politic,
el este mai întâi un instrument de promovare a securităţii înainte de a fi un subiect şi este, de
asemenea entitatea care asigură medierea între interesul naţional, definit de o manieră unitară, şi
interesele comunităţii în cadrul său. Prin urmare, interesul naţional poate să se regăsească în
competiţie cu nevoile membrilor unei entităţi statale.6
În sens restrâns, securitatea naţională constituie starea de normalitate în care cetăţenii îşi
trăiesc viaţa şi îşi desfăşoară activitatea fără teama zilei de mâine şi în siguranţă. Aici, este vorba nu
atât de absenţa riscurilor, pericolelor sau ameninţărilor de securitate, cât de prevenirea lor, iar în
cazul manifestării lor active de limitarea, atât cât este posibil, a efectelor lor negative. 7

II.Conceptul de securtiate internațională

În forma generală a înţelegerii moderne, conceptul de securitate internaţională a fost

formulat odată cu crearea ONU. În primul articol al Cartei ONU se defineşte obiectivul său
principal şi anume: „pentru a menţine pacea şi securitatea internaţională şi, în acest scop să ia
măsuri colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor împotriva păcii şi pentru
reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii şi să înfăptuiască, prin mijloace
paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional, aplanarea ori rezolvarea
diferendelor sau situaţiilor cu caracter internaţional care ar putea duce la o încălcare a păcii”.8

Principalele elemente ale securităţii colective sunt constituite de prezenţa unui grup de state,
unite printr-un scop comun (protecţie şi securitate) şi de sistemul de măsuri politico-militare luate
împotriva unui potenţial inamic sau agresor. Avem aici în vedere modelul de securitate prin

5
Smith, Steve, The Concept of Security in a Globalized World, paper presented at the Otago University Conference,
june 2002, Otago, p.3
6
Duţu, Petre, Ameninţări asimetrice sau ameninţări hibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea securităţii şi
apărării naţionale, Ed. Univ. Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2013, p. 11
7
Ibid.
8
Stan, Flavia-Emilia, Securitatea internațională: aspecte globale și regionale, p. 242
3
cooperarea dintre state. Acest model preferă mijloacele paşnice de soluţionare a litigiilor, dar, în
acelaşi timp, nu exclude folosirea forţei militare (nu doar în ultimă instanţă, ci ca un instrument.
Cooperarea dintre state depinde de succesul lor în competiţia pentru putere. Toate alianţele sunt
condiţionate de circumstanţele schimbătoare şi de raportul de forţe dintre state. Conflictul şi
defectarea sunt moduri de comportament preconizate atât de rivalii din acel moment,cât şi de aliaţii
temporari.
Europa evoluează spre un mediu de securitate prin cooperare. Elementele definitorii sunt
atât integrarea politică şi economică, cât și extinderea comunităţii statelor care promovează valorile
democratice. Putem spune că riscurile apariţiei unei confruntări militare majore pe continent s-au
diminuat semnificativ. Cu toate acestea, fenomene de instabilitate şi criză la nivel subregional
continuă să existe, la fel cum încâ întâlnim și tendinţe de marginalizare sau izolare a unor state.

III. Relația dintre respectarea drepturilor omului și conceptul de securitate

În ceea ce priveşte consacrarea juridică a noţiunii de securitate umană, aceasta se

referă stricto sensu, până la acest moment, la afirmarea, promovarea, consolidarea, precum şi la
protecţia drepturilor omului. În fapt există însă, mai multe încercări de a defini conceptul de
securitate umană, nefiind agreată o definiţie strictă a acestuia, considerându-se că o definiţie
incompletă sau neeficace ar putea îngrădi aria de acţiune a statelor în acest domeniu.9
Conceptul de human security s-a dezvoltat pe baza reglementărilor internaţionale existente
atât în materia drepturilor omului, cât şi în materia dreptului internaţional umanitar, care au în
centrul lor – individul. Securitatea umană se identifică cu principiile şi izvoarele dreptului
internaţional umanitar. Principiul inviolabilităţii şi securităţii persoanei, principiul proporţionalităţii,
principiul discriminării sau principiul limitării mijloacelor şi metodelor de luptă, sunt doar câteva
dintre normele incidente în domeniu. În materia securităţii umane se înregistrează acum o tendinţă
de a dezvolta, de a moderniza şi de a extinde aceste norme. Cu alte cuvinte, conceptul de securitate
umană nu poate fi privit separat de aceste reglementări.10
În prezent, există codificat la nivelul dreptului internaţional public, dreptul internaţional al
drepturilor omului. În acest sens, doctrina s-a unificat, în mod unanim, în jurul codificării
drepturilor omului pe mai multe continente: european, american şi african. Avem, pe de o parte,
instrumente juridice de protecţie a drepturilor omului cu un caracter universal, adoptate în sistemul
Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar pe de altă parte, instrumente juridice regionale de protecţie a
drepturilor omului, în sistem european, sistemul OSCE, sistemul inter-american şi sistemul african.

9
Drepturile omului și perspectiva securității individuale, www.arduph.ro
10
Ibid.
4
 În Carta ONU găsim următoarea afirmație cu privire la consacrarea protecţiei drepturilor
omului ca simbol al societăţii internaţionale moderne: ”reafirmă credinţa în drepturile fundamentale
ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane(…), precum şi a naţiunilor”.
Ca tratat internaţional multilateral, şi prin urmare, obigatoriu, Carta ONU conferă caracter
universal protecţiei drepturilor omului. În acest sens, securitatea individului s-a aflat întotdeauna în
atenţia opiniei publice internaţionale, fiind o prioritate, începând cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, în anul 1948. Aceasta prevedea:
“Orice om are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitate personală.”
“Orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitatea
socială; ea este îndreptăţită, ca prin efortul naţional şi colaborare internaţională, ţinându-
se seama de organizarea şi resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea drepturilor
economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a
personalităţii sale. ”11
Totuși, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu avea forţa juridică obligatorie necesară, ca
aceea a unui tratat, chiar dacă includea o listă a drepturilor omului, confirmate ulterior, pe cale
convenţională. De reținut este faptul că acest document se adresa individului, comparativ cu alte
acte care se adresau statului,
Aceasta a rămas însă o declaraţie politică, totuși una care a avut un impact extraordinar,
fiind iniţial importată în cutuma internatională. Apoi Constituţiile mai multor state au adoptat-o şi i-
au conferit forţă juridică obligatorie necesară şi chiar mai mult decât atât, o poziţie superioară, de
drept fundamental în faţa legislaţiei naţionale şi faţă de alte documente internaţionale.12
Consacrarea juridică, având în centru securitatea umană, a fost completată prin adoptarea a
numeroase convenţii internaţionale, atât în cadrul ONU, cât şi în cadrul altor organizaţii
internaţionale, după cum urmează: Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială, Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de
apartheid, Convenţia internaţională privind lupta împotriva discriminării în
domeniul învăţământului, Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, Convenţia
asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii, Convenţia
împotriva torturii şi altor tratamente inumane sau degradante ş.a. .
Organizaţia Naţiunilor Unite foloseşte ca mecanisme internaţionale pentru asigurarea
protecţiei drepturilor omului organe subsidiare ale Adunării Generale. Astfel, pe langă Adunarea
Generală, mai au competenţă în domeniu Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social,
Comitetul pentru eliminarea discriminărilor, Comitetul pentru drepturile omului, Comitetul

11
Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pdf
12
Drepturile omului și perspectiva securității individuale, www.arduph.ro
5
drepturilor economice, sociale şi culturale, Comitetul împotriva torturii, Centrul pentru drepturile
omului, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi ş.a. .13
Comunitatea internaţională, prin actorii săi (state şi organizaţii internaţionale) a încercat,
prin reglementările impuse, să protejeze individul atât cât a putut, în diferite domenii. Dinamica şi
complexitatea valorilor garantate în materia drepturilor omului, implicit şi a securităţii umane fac
necesară modernizarea şi recorelarea teoriilor existente la nivel internaţional în doctrină, a
legislaţiei internaţionale şi a legislaţiei interne cu ultimele tendinţe în materie, în scopul
îmbunătăţirii mijloacelor şi instrumentelor de promovare şi protecţie existente.

Bibliografie:

13
Drepturile omului și perspectiva securității individuale, www.arduph.ro
6
 Carta Organizațiilor Unite, Pdf.
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_
ONU_.pdf
 Drepturile omului și perspectiva securității individuale, www.arduph.ro
http://www.arduph.ro/domenii/protectie-persoane-si-bunuri/drepturile-omului-la-
pace/drepturile-omului-si-perspectiva-securitatii-individuale/
 Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pdf.
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_
Omului.pdf
 Duţu, Petre, Ameninţări asimetrice sau ameninţări hibride: delimitări conceptuale pentru
fundamentarea securităţii şi apărării naţionale, Ed. Univ. Naţionale de Apărare Carol I,
Bucureşti, 2013
 Smith, Steve, The Concept of Security in a Globalized World, paper presented at the Otago
University Conference, june 2002, Otago. Pdf
 Stan, Flavia-Emilia, Securitatea internațională: aspecte globale și regionale, Pdf.
http://www.spodas.ro/revista/index.php/revista/article/viewFile/110/110
 Wolfers, Arnold, „National Security” as an Ambiguous Symbol in Political Science
Quarterly, Vol. 67, Nr. 4, 1952. Pdf