AMFA DSN Tema 1

Tema 1.
Dreptul Securității naționale – noțiuni introductive Sistemul normativ și

instituțional național de asigurare a securității Republicii Moldova
1.1. Noțiunea, obiectul și esența Dreptului securității naționale
1.2. Evoluția istorică a noțiunii de securitate
1.3. Esența conceptului de securitate
1.4. Securitatea persoanei, societății și statului
1.5. Necesitatea și importanța studierii Dreptului Securității Naționale
1.6. Sistemul normativ național în domeniul asigurării securității Republicii Moldova
1.6.1. Constituţia Republicii Moldova
1.6.2. Concepţia Securităţii Naţionale
1.6.3. Doctrina militară a Republicii Moldova
1.6.4. Legea securităţii statului (adoptată la 31 octombrie 1995)
1.6.5. Legea privind organele securităţii statului (adoptată împreună cu Legea securităţii
statului la 31 octombrie 1995)
1.6.6. Legea cu privire la apărarea naţională (adoptată la 25 iulie 2003)
1.7. Sistemul instituțional național de asigurare a securității Republicii Moldova
1.1. Noțiunea, obiectul și esența Dreptului securității naționale

În Republica Moldova se constată percepția persuasivă în mentalul colectiv și chiar la
nivel de politică de stat precum că Republica Moldova ar fi incapabilă să-și asigure de sine
stătător securitatea militară. Cu siguranță acest aspect este un element sensibil și vulnerabil al
securității naționale. Dar, în opinia mea, mult mai periculoasă este existența și perpetuarea
acestei abordări naive, înguste și preconcepute la nivel de politică de stat. Nimeni astăzi în
societatea modernă nu mai pune semnul egalității între securitatea națională și securitatea
militară. Securitatea națională este un fenomen omniprezent, iar negarea sau neînțelegerea
acestui fenomen poate afecta inclusiv existența statului. Lipsa unor documente clare în acest
domeniu lipsește organele statului nu doar de posibilitatea de a reacționa prompt ca și reacție de
răspuns la diverse vulnerabilități și amenințări care se pot și se transformă foarte repede în
pericole asupra diferitor segmente ale securității naționale.
Astfel, securitatea națională nu poate și nu mai trebuie analizată doar prin prisma
securității militare, sau doar prin prisma unor pericole și vulnerabilități vădite. Este absolut
necesar de creat un sistem de elaborare a mecanismelor și instrumentelor științifice și de
cercetare asupra acestui domeniu specific și de incontestabilă importanță pentru existența și
perpetuarea statalității Republicii Moldova. În baza aparatului normativ-științific existent
urmează să se dezvolte un set de cercetări, lucrări și planificări fundamentate științific care pot și
trebuie să fie puse la dispoziția organelor de stat responsabile de asigurarea securității naționale.
Fundamentarea teoretică a unei noi ramuri a dreptului național, Dreptul Securității
Naționale, ar fi un instrument teoretic și științific care ar fi capabil să genereze nu doar analiza
situației de moment și să ofere explicații post-factum asupra fenomenelor care se întîmplă în
societatea noastră, dar ar putea și ar trebui să genereze prospecții asupra unor eventuale acțiuni
ce urmează a fi întreprinse pe diverse sectoare ale sistemului de asigurare a securității naționale
cum ar fi cel economic, informațional, educativ, moral-psihologic, ecologic etc.
Dreptul Securității Naționale – este totalitatea normelor juridice naționale care
reglementează relațiile sociale din domeniul asigurării securității la nivel național prin definirea
1
riscurilor, amenințărilor și pericolelor la adresa securității naționale, a mecanismelor și
instrumentelor de prevenire și combatere a efectelor negative ale acestora asupra valorilor
fundamentale și interesului național al Republicii Moldova.
1.2. Evoluția istorică a noțiunii de securitate

Tentative de a oferi o definiție general acceptabilă pentru toate aspectele fenomenului de
securitate au existat în toate perioadele de dezvoltare ale istoriei umanității. Analizînd o parte
dintre acestea putem constata doar unele elemente comune, dar nu și existența unei formulări
unanim acceptabile, fapt generat de un șir de circumstanțe de natură extrem de diversă începînd
de la opinia subiectivă a autorului și finalizînd cu pretenția naivă de a reflecta întro singură
definițe amploarea și diversitatea elementelor constitutive ale securității ca stare de fapt și a
asigurării securității ca proces complex și continuu.
O definire a termenului de securitate ar putea face referire la ansamblul proceselor,
acţiunilor şi măsurilor de natură politică, economică, socială, diplomatică, militară,
administrativă, legislativă şi altele, prin care se garantează existenţa naţional-statală, precum şi
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
În scopul argumentării necesității de studiere și reflectare continuă asupra procesului de
asigurare a securității Republicii Moldova ca stat suveran și independent, unitar și indivizibil, 1
consider necesar de a prezenta unele dintre cele mai relevante opinii asupra definiției securității
întro ordine cronologică convențională.
De interes ar fi referirea la evoluţia istorică a termenului de securitate. Aşa de pildă, în
Imperiul Roman, Securitas era zeiţa ce asigura liniştea imperiului. Aşa cum atestă reversul unei
medalii emise în 250 d.Hr, în timpul împăratului Hostilian, sensul expresiei era cel de „libertate
în faţa ameninţării”. În perioada modernă termenul de securitate a derivat din conceptul medieval
raison d’Etat (raţiune de stat), înţeles ca „stare de necesitate”, prin care guvernul unui stat îşi
rezervă o situaţie juridică ce îi permite să invoce măsuri excepţionale pentru asigurarea
securităţii statului.2
Literalmente Securitate înseamnă lipsa de pericol. Conceptul de ”securitate națională” a
apărut în lexiconul politic relativ recent. Pentru prima dată termenul de ”securitate națională” a
fost folosit la nivel oficial de către presedintele SUA, Theodore Roosevelt, în mesajul său în fața
Congresului din anul 1904. Astfel, Președintele SUA a încercat să justifice alipirea și controlul
asupra zonei Canalului Panama prin intermediul ”securității naționale” a Statelor Unite ale
Americii.
În anul 1947, Congresul SUA a adoptat o lege cu privire la ”securitatea națională”, în
conformitate cu care a fost instituit Consiliul Național de Securitate, entitate care există și
activează și astăzi. În URSS, securitatea națională nu a fost legiferată prin intermediul unui
document oficial. Acest segment de intervenței a statului era parte componentă inerentă a
domeniului prioritar la acel moment care se numea capacitatea de apărare. 3
1
Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994, în vigoare de la 27.08.1994. In: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr.1, 1994, art. 1 (1) http://lex.justice.md/ index.php?
action=view&view=doc&lang=1&id=311496
2
https://studiidesecuritate.wordpress.com/2011/08/11/evolutia-conceptelor-de-securitate/
3
Warusfel B. La sécurité nationale, nouveau concept du droit français. In: Les différentes facettes du concept
juridique de sécurité – Mélanges en l'honneur de Pierre-André Lecocq Université Lille 2, 2011, p. 461.
2
Din punct de vedere al analizei teoretice a evoluției conceptului de securitate națională
putem constata impactul crucial al lucrărilor autorilor Walter Lippmann 4 și Edward Pendleton
Herring5 editate în timpul celui de al II-lea Război Mondial asupra edificării acestuia.
În opinia lui Stuart D.T. declanșarea procesului de instituționalizare a conceptului de
securitate națională a fost generată de atacul asupra bazei din Pearl Harbour. 6
Deşi utilizat frecvent în domeniul relaţiilor internaţionale, conceptul de securitate nu are o
definiţie unanim acceptată, evidenţiindu-se o ambiguitate rezultată din caracterul complex al
domeniului, exacerbată de faptul că în viaţa politică internă a statelor sub acoperirea securităţii
naţionale sunt invocate – în funcţie de împrejurări – o serie largă de acţiuni şi activităţi publice. 7
Securitatea este un concept tot mai puţin legat de cel de stat, astfel încât nici un stat nu îşi
permite să se retragă în spatele graniţelor şi să încerce să îşi asigure singur securitatea şi să facă
diferenţa între probleme interne şi externe. De asemenea, statele şi-au pierdut capacitatea de a
acţiona datorită globalizării, dar în acelaşi timp nu este foarte sigur în competenţa cui vor ajunge
problemele care nu pot fi rezolvate de către state în condiţiile în care nu putem considera că s-a
ajuns la apariţia unei societăţi globale pe mâna căruia statele să îşi încredinţeze funcţiile. 8
În esenţă, statele sunt responsabile doar pentru securitatea juridică a persoanelor care se
află pe teritoriul lor și sub autoritatea suverană a lor. 9 Hotărârea Parlamentului Republicii
Moldova nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997 confirmă garantarea drepturilor cetăţenilor acolo unde
statul exercită jurisdicţia sa și indică faptul că statul nu poate asigura respectarea Convenţiei pe
teritoriul controlat efectiv de organele autoproclamatei republici nistrene. 10
Opinia lui Steve Smith privind lărgirea conceptului de securitate în perioada post-
Război Rece este una foarte interesantă, autorul analizând patru grupuri de scrieri prin care s-a
realizat această modificare. Primul grup a încercat să redefinească securitatea, dezvoltând o
definiţie care să fie îndepărtată de aspectele militare. Cu alte cuvinte, s-a încercat adăugarea unor
noi dimensiuni securităţii şi ignorarea dimensiunii tradiţionale. Al doilea grup a încercat să
redefinească termenul astfel încât acesta să se refere şi la alte părţi ale lumii, nu doar la marile
puteri. Metodologia şi influenţa alegerii raţionale asupra conceptului de securitate au reprezentat
preocuparea celui de la treilea grup, în timp ce al patrulea grup a dezvoltat teoria neorealistă
pentru înţelegerea conceptului de securitate.11
În ultimele decenii, termenul de securitate îl găsim, în lucrările de specialitate, tot mai des
asociat în cadrul unor sintagme, ceea ce ne oferă şi posibilitatea unei minime explicitări.
Astfel, securitatea naţională reprezintă ansamblul măsurilor politico-diplomatice, economice,
4
Lippmann W. US Foreign Policy. Shield of the Republic. Boston, Little, Brown and company, 1943. 177 p.
5
Herring E. P. The Impact of War : our American democracy under arms New York,. 1941. Farrar & Rinehart,
306p.
6
Stuart D.T. Creating the National Security State—A History of the Law That Transformed America.
Princeton and Oxford: Princeton University Press, 2008, p.6.
7
8
Lașan N. Securitatea: concepte în societatea contemporană. În: Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale.
An II, Nr. 4(5)/Decembrie 2010, p.43.
9
Manfred Nowak, U.N. Covenant on Civil and Political Rights: CCPR Commentary, Editura Kehl am Rhein,
Strasbourg, Arlington, Engel, 1993, p. 41.
10
Hotărârea Parlamentului privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor
fundamentale, precum și a unor protocoale adiţionale la această convenţie, art. 1. (1) În: Tratate internaţionale la
care Republica Moldova este parte (1990-1998), ediţie oficială, vol. I, Chișinău, 1998, p. 339-341.
11
Smith S. A Conceptual Overview of Security in a Globalizing World. In: The annual meeting of the International
Studies Association, Hilton Hawaiian Village, Honolulu, 2005, p. 4.
3
militare, ecologice şi de altă natură care asigură statului independenţa şi suveranitatea naţională,
integritatea teritorială, ordinea internă constituţională şi propriul sistem de valori. Aşa se şi
explică utilizarea frecventă a unor noţiuni precum:
- securitatea economică (sistemul financiar-bancar, resursele energetice, sectorul
industrial, agricultura, alimentaţia, comerţul etc.);
- securitatea politică (stabilitatea sistemului constituţional şi al statului de drept, dar şi
protecţia fizică a personalităţilor publice);
- securitatea societală (echilibrul şi relaţiile dintre grupuri, precum şi sistemul de protecţie
socială);
- securitatea ecologică (prevenirea catastrofelor de orice tip); securitatea informatică
(protejarea sistemelor informatice şi a reţelelor de telecomunicaţii);
- securitatea informaţională („starea de protecţie a necesităţilor de natură informaţională
ale individului, societăţii şi statului, care să permită asigurarea satisfacerii acestora şi evoluţia lor
progresivă, independent de prezenţa ameninţărilor de natură informaţională, interne şi externe”);
- securitatea alimentară (sistem de protecţie şi control, ce vizează sănătatea
consumatorilor, asupra materiilor prime, practicilor agricole şi activităţilor de prelucrare
alimentară);
- securitatea culturală (prevenirea poluării mediului cultural cu elemente de subcultură
sau intruziune culturală);
- securitatea militară (tot ceea ce ţine de domeniul forţelor armate). 12
Emma Rotschild a clasificat de asemenea dezbaterile privind lărgirea teremenului
de securitate, menţionând patru tipuri de extinderi ale conceptului. Prima implică extinderea
securităţii de la securitatea naţiunilor la securitatea grupurilor şi a indivizilor, a doua realizează o
extindere în sus a termenului de la naţiune la biosferă, a treia extinde conceptul de securitate pe
orizontală, sau la tipurile de securităţi pe care le avem în vedere, în timp ce a patra categorie
sugerează că responsabilitatea pentru asigurarea securităţii este difuzată în toate direcţiile,
dinspre statele naţiune în sus spre organizaţii internaţionale şi până jos la guvernări regionale şi
locale, precum şi la organizaţiile nonguvernamentale.13
Securitatea mediului internaţional, dinamica şi natura relaţiilor dintre state, puterea
militară erau determinante pentru starea securităţii naţionale. Realiştii considerau că, dominând,
învingând sau surclasând din punct de vedere militar, statele pot să-şi asigure propria securitate
naţională, iar liberalii erau convinşi că războiul şi confruntarea militară nu sunt o soluţie, ci, mai
curând, cooperarea economică, dezarmarea, perpetuarea păcii, democratizarea societăţilor sunt în
măsură să asigure securitatea naţională. Teoreticienii realişti, liberali şi behaviorişti îşi
concentrau dezbaterile mai mult pe factorii externi, cu impact asupra securităţii naţionale, decât
pe vulnerabilităţile interne, termenii lor de referinţă în cadrul disputelor ştiinţifice fiind
supremaţia militară, balanţa de putere, războiul, pacea, alianţele internaţionale, conflictul
internaţional, capabilităţile nucleare etc.14
1.3. Esența conceptului de securitate
12
13
Rotschild E. Wath is security? In: Daedalus, Nr. 3, 1995, p. 55. p. 53-90
14
Juc V., Varzari V. Fundamentarea şi diversificarea conceptului de securitate. În: Administrarea publică: teorie şi
practică. Relaţii internaţionale şi integrare europeană. Nr. 1, 2012, p. 133
4
Securitatea rămîne a fi un fenomen în continua dezvoltare și modelare în dependeță de
sistemul de referință supus analizei sau în dependență de subiecții implicați sau afectați direct sau
indirect în procesele continue și nerectilinii de asigurare a acesteia.
Ceea ce putem afirma cu deplină siguranță este faptul că securitatea ca și fenomen
deosebit de complex și în continuă modelare nu poate, nu este și nici nu trebuie să constituie
obiectul de studiu al unei singure discipline. Mai bine zis, diversele aspecte ale acestui fenoment
deja formează obiectul de cercetare ale unor științe fundamentale, unde se distinge tendința de
uniformizare și cristalizare ale unor cunoștine, concepții, informații asupra securității drept
obiect de cercetare distinct și absolut original în comparație cu obiectul de cercetare al științelor
fundamentale existente și unanim recunoscute.
În acest sens cercetătorii autohtoni V. Juc și Varzari V. menționează: ”Totodată, studiile
de securitate, care reprezentau o subdisciplină în cadrul ştiinţei relaţiilor internaţionale, cercetau
atât aspecte ce vizează securitatea internaţională, cât şi securitatea naţională.
Din aceste considerente securitatea naţională a fost şi, adeseori mai este, percepută de
mulţi teoreticieni drept obiect de studiu al relaţiilor internaţionale. În acelaşi timp, considerăm că
se află în plin proces de fundamentare securitologia, o subdisciplină din cadrul ştiinţei relaţiilor
internaţionale, dar şi a conflictologiei.15
Astfel, în opinia unor cercetători și curente de gîndire se perpetuează abordarea clasică a
fenomenului de securitate, acesta fiind echivalat cu termenul de securitate națională și cel de
securitate militară. O astfel de abordare a acestui fenomen după două decenii ale secolului XXI
se dovedește a fi una necesară dar nu suficientă pentru a permite științelor care analizează
diverse aspect ale securității să prefigureze întreg sistemul de realații sociale care sunt
reglementare direct sau sunt afectate substanțial de existență sau lipsa de securitate.
Noțiunea de securitate, atît de des utilizată și întâlnită în textele juridice și politologice
contemporane își are originea esenței sale încă în lucrările exegeților domeniului filosofic din
perioada modernă precum Benedictus de Spinoza și Thomas Hobbes.
În contradicție cu conceptele descrise de Aristotel și Hugo Grotius, Thomas Hobbes, după
N Machiavelli, prezintă în analizele sale omul drept o ființă antisocială și egocentrică, prezentînd
statul și societatea ca produs al interesului uman, drept un rău intrinsec. Acest autor prezintă
omul drept o ființă a cătrei esență este lovită de păcatele mândrie, aroganței, vanității, astfel
oamenii trăiesc și conviețuiesc după principiul homo homini lupus est (omul față de om este lup).
Omul în societate este în permanentă căutare a propriei bunăstări și nu a bunăstării altor
personae. Între oamenii care nu sunt limitați în acțiunile lor de o forță supremă guvernează teama
reciprocă generată de sentimentul de frică. Argument în favoarea celor menționate ne servește
faptul că oamenii în acea perioadă mergeau înarmați chiar și prin locurile pustii, proprietarii
încuiau ușa de la intrare și lăzile cu bunurile de preț, iar statele continua și astăzi să se înarmeze
și rămîn înarmate chiar și pe timp de pace. Cauza acestor frici rezidă parțial în egalitatea naturală
dintre oameni și situația cînd un individ mai slab ar putea să-l asasineze pe unul mai puternic,
partial prin concurența caracteristică selecției natural, dar în primul rînd prin tendința de a obține
bunuri material care nu pot fi utilizate de toți la fel prin cooperare și coordonare pe simplu motiv
că nu sînt suficiente pentru toți. 16
15
Juc V., Varzari V. Fundamentarea şi diversificarea conceptului de securitate. Revista Administrație Publică,
Nr.1/2012, p. 132, Chisinau: 2012.
16
Овчинников А.И., Мамычев А.Ю., Кравченко А.Г., Основы теории национальной безопасности, Москва:
РИОР, 2011. с.5 din 252 с.
5
B. Buzan remarcă şi insuficienţa dezvoltării conceptului de securitate naţională,
evidenţiind că el nu este pe deplin conceptualizat, dat fiind faptul că este puternic politizat.
Cauza acestei situaţii, în opinia exegetului Şcolii de la Copenhaga în domeniul cercetării
securităţii, se datorează, în principal, suprapunerii de-a lungul istoriei a conceptului de securitate
naţională cu cel de putere şi, în consecinţă, dezvoltarea unei percepţii militare a securităţii. 17
În opinia lui Thomas Hobbes natura oferă toate bunurile sale tuturor oamenilor și fiecare
individ are dreptul la tot. Astfel apare războiul tuturor contra tuturor (bellum omnium contra
omnes) deoarece confruntările sunt oniprezente și fiecare consideră că îi este permis absolut
totul. În accelași timp războiul total vine în contradicție cu esența existenței umane bazate pe
autoconservare/autoapărare. Oamenii sunt supuși unui șir întreg de pericole și simt o frică
reciprocă. Pentru a scăpa de aceste pericole cei mai puternici încearcă să-și impună voința față de
cei mai slabi și să-i transforme în unelte de luptă pentru a se apăra. Dar, atît timp cît putearea
grupurilor umane este realtiv egală, speranță de a beneficie de securitate este infimă.
În aceste condiții este nevoie de o cu totul altă abordare, deoarece războiul tuturor contra
tuturor vine în contradicție cu esența firii umane de a căuta pacea, chiar dacă nu este posibil de a
căuta și de a instaura pacea eternă, cel puțin trebuie să-ți cauți aliați pentru un eventual război.
Asta este legea naturii, adică preceptul gîndirii și abordării corecte a situației de fapt. Astfel,
pentru a pune capăt haosului și violenței, pentru a asigura pacea și securitatea oamenii încheie un
contract social și înființează puterea politică.
Exegetul domeniului securității B. Buzan menționează în acest context: „Statele erau
concepute ca fiind prinse într-o luptă pentru putere, iar securitatea, din acest motiv, era văzută ca
un derivat al puterii, în special, al celei militare”.18
Proiectul Strategiei naționale a securității Republicii Moldova stebilește: ”Valorile
noastre fundamentale sunt centrate pe respectarea strictă a demnității umane, egalității în drepturi
și libertăți, dreptul de a exprima identitatea culturală și etnică și aplicarea fără echivoc a
supremației legii.
1.4. Securitatea persoanei, societății și statului

Binomul „securitate naţională” semnifică „starea generalizată de linişte şi încredere că
existenţa unei naţiuni este în afară de orice pericol”, iar „securitatea colectivă” se referă la starea
relaţiilor dintre state creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună
împotriva unei agresiuni. Sub acest din urmă aspect, britanicii folosesc expresia „security and
protection system”, prin care se înţelege totalitatea mijloacelor şi aparaturii destinate să apere
persoane şi proprietăţi împotriva unui larg spectru de evenimente neprevăzute, incluzând: crima,
incendiul, accidente, spionajul, sabotajul, subversiunea şi atacul neprovocat. Sistemul de
securitate şi protecţie pune accentul în doctrina britanică pe evenimentele neprevăzute, adică pe
ceea ce nu s-a întâmplat dar poate avea loc şi cu consecinţe grave.19
În opinia autorilor Juc V. și Varzari V. abordările clasice, în pofida limitărilor
conceptuale evidente, au oferit contribuţii importante la dezvoltarea conceptului de securitate.
Studierea relaţiilor de putere dintre state, a condiţiilor în care pacea ar putea fi menţinută, a
rolului armelor nucleare, a relaţiilor economice interdependente, a percepţiei faţă de intenţiile
17
Juc V., Varzari V. Fundamentarea şi diversificarea conceptului de securitate. Revista Administrație Publică,
Nr.1/2012, p. 132, Chisinau: 2012.
18
Buzan B. Popoarele, statele şi teama. Chişinău: Cartier, 2000, p. 20.
19
6
adversarilor a reprezentat punctul de pornire pentru abordările contemporane. În sensul acestor
idei, Şcoala de la Copenhaga, construindu-şi argumentele ca răspuns la concepţia clasică rigidă, a
redirecţionat dezbaterea asupra securităţii într-o albie mult mai extinsă. Disoluţia subită a
Uniunii R.S.S. a fost argumentul central avansat în procesul construirii noului tip de gândire cu
privire la aria de cuprindere a securităţii naţionale, ea nu mai comportă doar aspectul său militar,
ci se extinde şi spre alte ramuri ale activităţii colectivităţii umane, la fel de importante ca şi
primul.20
Autoarea Nicoleta Lăşan menționează faptul că securitatea este un concept
multidimensional, lucru acceptat, de exemplu, de către Organizaţia pentru Securitate şi
Cooperare în Europa încă din anii 1970 (la acel moment CSCE), această organizaţie lărgind
conceptul de securitate, iar în zilele noastre, statele trebuie să fie conştiente de aceste noi aspecte
ale securităţii, mai ales dacă avem în vedere faptul că soluţia militară nu mai poate fi utilizată
decât într-un număr relativ mic de probleme, şi în nici un caz pentru problemele noi cu care se
confruntă umanitatea, şi ţinând cont de faptul că risurile nonmilitare sunt mult mai periculoase şi
mai numeroase în lumea contemporană.
În literatura de specialitate se poate observa un accent deosebit pus de către cercetători pe
dimensiunile securităţii şi mai ales pe dimensiunile nonmilitare ale securităţi. Pot fi astfel
menţionate ca dimensiuni ale securităţii următoarele: dimensiunea militară, dimensiunea politică,
dimensiunea economică, dimensiunea socială, dimensiunea culturală, dimensiunea ecologică. 21
Concluzia primară este că nimic nu există în afara securității, iar ponderea acestui
fenomen care se dezvoltă de la percepția fiecărui individ ca element al societății asupra propriei
siguranțe spre securitatea grupului din care face parte unde etalonul securității grupului este
valoarea medie a percepțiilor subiective ale tuturor membrilor acestui grup, evoluînd spre
securitatea societală unde gradul de subiectivism în procesul de apreciere a gradului de securitate
a grupului societal este substituit deja de unele mecanisme și instrumente de evaluare obiective
către securitatea națională și internațională unde doza de subiectivism se reduce substanțial și se
limitează la eroare de calcul generată de factorul uman, iar pragmatismul, calculul cinic și ironic
al statutului de furnizor sau de consumator de securitate se efectuează cu o precizie aritmetică.
În urma prezentării sumare și convenționale a unor opinii de referință asupra fenomenului
de securitate națională în general și a procesului de asigurare a securității în special putem
constata necesitatea imperioasă a studierii și cunoașterii esenței conceptului nu doar la nivel de
cercetare în limitele discursului academic, ci și imperativul edificării unor mecanisme
instituționalizate de conceptualizare și diseminare a cunoștințelor, competențelor și abilităților
asupra procesului de asigurare a securității naționale în rîndul tuturor angajaților statului.
Volumul cunoștințelor și competențelor domeniului vizat ar putea fi diferite, dar
prioritatea sistemului educațional național ar trebui să se rezume la elaborarea și realizarea unor
programe de studii nu doar la nivel de învățământ superior, care nu este obligatoriu în Republica
Moldova, ci și la nivelul de formare continuă a funcționarilor publici și a persoanelor cu funcție
de înaltă demnitare publică, care, în opinia subsemnatului ar trebui să fie obligatorii.
Nevoia de securitate sau dreptul imprescriptibil al omului la linişte şi bunăstare, fără
asigurarea căruia, tot ceea ce se construieşte ca sistem juridic şi instituţional capătă un caracter
20
21
Lașan N. Securitatea: concepte în societatea contemporană. În: Revista de Administraţie Publică şi Politici
Sociale. An II, Nr. 4(5)/Decembrie 2010, p.44.
7
relativ, uşor schimbător în funcţe de presiunile (riscurile) politice, economice, militare, ecologice
sau de orice altă natură.
În Republica Moldova incertitudinea teoretico-metodologică în care este învăluită
abordarea securităţii naţionale mai este dublată şi de alte două variabile: la nivel teoretic - de
lipsa unei şcoli naţionale de tradiţie a studiilor de securitate şi, în consecinţă, a unor lucrări
fundamentale în acest domeniu complex, perpetuânduse un vid teoretic; iar la nivel practic - de
lipsa expertizei eficiente în elaborarea, implementarea şi monitorizarea politicilor publice care
vizează sectorul naţional de securitate, sferă a interesului naţional care a fost în perioada
sovietică în competența centrului unional.22
Securitatea statului este parte integrantă a securităţii naţionale. Prin securitatea statului se
înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei
constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi libertăţilor
legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi
organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte. 23
Legislaţia privind securitatea statului se bazează pe Constituţia Republicii Moldova şi
include prezenta lege, alte acte legislative ce determină direcţiile principale de activitate a
statului în domeniul asigurării securităţii ţării, tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte.24
Securitatea statului se asigură prin stabilirea şi aplicarea de către stat a unui sistem de
măsuri cu caracter economic, politic, juridic, militar, organizatoric şi de altă natură, orientate
spre descoperirea, prevenirea şi contracararea la timp a ameninţărilor la adresa securităţii
statului.25
Autoarea autohtonă Albu N. propune următoarea definiție: ”Securitatea naţională
reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi statului, care are drept scop apărarea şi
promovarea intereselor şi obiectivelor naţionale, contracararea riscurilor şi ameninţărilor care şi
determină orientarea politicii externe şi interne a statului în contextul securităţii regionale şi
globale.”26
În contradicție cu esența sa naturală, oameni ajung în starea etatică sau socială prin
intermediul unui contract social pentru a evita conflictul, aleg sau desemnează un conducător sau
un organ abilitat cu puterea de a organiza societatea și de a pune capăt războiului total. Acest
organ de conducere sau conducător se numește suveran și are obligația să guverneze și să
gestioneze bine treburile publice iar membrul societății are dreptul să facă tot ceea ce nu este
interzis de lege. Atît timp cît acordul benevol nu este suficient pentru a asigura securitatea, este
necesar de a suprima excesele de voință care tind spre război pentru a asigura pacea în societate.
Suveranul este purtătorul voinței poporului și garantul securității.27
22
23
Legea securităţii statului Nr. 618 din 31.10.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 10-11.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id= 311700
24
25
26
Albu N. Securitatea Națională: aspecte teoretice și practice. Chișinău : Academia Militară a Forțelor Armate
”Alexandru cel Bun”, 2013, p. 22
27
РИОР, 2011. с.5-6.
8
Unul din elementele cheie care face distincția substanțială dintre securitatea individuală și
cea naținală, pe lîngă gradul absolut diferit de subiectivism prezent în procesul de apreciere, este
viteza cu care se poate constata prezența sau lipsa de securitate.
În cazul securității individului, aceasta poate oscila foarte de des în dependență de
împrejurări, de factorii eterogeni previzibili și imprevizibili, de caracterul individului, experiență
și alte elemente ale personalității umane care ar putea modifica percepția și atitudinea omului
față de o situație sau alta și chiar dacă există tendința instinctivă spre un echilibru emoțional și
siguranță personală, individul conemporan este supus zilnic la un set tot mai consistent de factori
eterogeni generatori de insecuritate.
În cazul grupului sau al grupului societal, viteza de schimbare a stării de securitate sau
insecuritate este tot mai mica și mai mica. Aceasta pare să fie direct proportională cu numărul de
indivizi în grup coroborată cu viteza instrumentelor de comunicare în cadrul grupului.
Atunci cînd analizăm sub acest aspect securitatea națională sau internațională observăm
tendința spre perpetuare a stării de stabilitate și de securitate, rezultat tot mai dificil de a fi
întrunit în cazul creșterii exponențiale a factorilor generatori de insecuritate și a domeniilor
afectate de acest fenomen.
1.5. Necesitatea și importanța studierii Dreptului Securității Naționale

Introducerea în curricula națională a disciplinei Dreptul Securității Naționale, elaborarea
unor analize sistemice a vulnerabilităților, amenințarilor și pericolelor asupra securității
naționale, precum și cercetarea, analiza și prospecția macanismelor juridico-normative de
prevenire și combatere a amenințărilor, vulnerabilităților și pericolelor asupra securității
naționale a Republicii Moldova în strictă conformitate cu prevederile Constituției Republicii
Moldova și a interesului național întru binele societății statului și persoanei, constituie acțiunile
ce urmează a fi întreprinse imadiat, ciclic și sistemic pentru a instrui angajații statului din diverse
domenii de activitate asupra setului de noțiuni, principii, norme, mecanisme și instrumente de
asigurare a securității naționale în toate domeniile de activitate etatică și a societății noastre.
În elaborarea şi realizarea politicilor de securitate naţională, autorităţile Republicii
Moldova se vor ghida de interesele naţionale vitale, vor reieşi din necesitatea prevenirii şi
contracarării riscurilor şi ameninţărilor de ordin extern, precum şi eliminării sau diminuării
vulnerabilităţilor şi riscurilor de ordin intern. În vederea asigurării intereselor de securitate
naţională instituţiile statului vor promova următoarele obiective. Astfel obiectivele din textul
proiectului de strategie sunt clasificate în cele internaționale: multilaterale și bilaterale și cele
interne: economice, sociale, de apărare, ecologice și pe alte sectoare, de combatere a corupției și
de soluționare a conflictului transnistrean, de asigurare a funcționalității sistemului judiciar și de
asigurare a ordinii publice.
În textul Strategiei de asigurare a securității naționale a Federației Ruse, pentru
comparație, sunt stabilite următoarele domenii ale securității naționale: de politică internă,
economică, socială, militară, industriei de apărare, ecologică și cea societală.
În sistemul științific și cel didactic, teoria general a securității naționale are un important
rol integrator. Un șir întreg de științe, linii de cercetare de orientare socioumanistă și/sau exactă
elaboreză și pun la dispozițiu un set destul de larg de instrumente și mecanisme de natură
doctrinar-teoretică. Totuși, asigurarea securității naționale depinde direct de politica legislativă și
de cea în domeniul juridic care au drept obiectiv prioritar asigurarea coordonării dintre toate
mecanismele, instrumentele și instuțiile statului și societății care au în sarcina lor asigurarea
9
securității naționale. De aceea scopul de bază ale teoriei generale al securității naționale sau a
dreptului securității naționale este elaborarea bazei normative-legale a acestui proces de
coordonare.
Astfel una dintre funcțiile de bază ale dreptului securității naționale rezidă în elaborarea
setului sau aparatului normativ doctrinar al securității naționale. Deseori o să întîlnim în textele
normative noțiuni precum: Securitate națională, securitatea statului, securitatea socială, dar nu
întotdeauna norma legală oferă și o definiție exhaustivă a noțiunilor utilizate. Pentru a stabili
valoare juridică și sensul exact al noțiunilor utilizate este nevoie de o concepție și de o strategie
clară a securității naționale.28
În acest sens dreptul securității naționale, drept ramură distinctă a dreptului naținal al
Republicii Moldova urmează să asigure acest proces din punct de vedere teoretico-științific.
Așa cum am menționat anterior, în literatura de specialitate există o paletă largă de
definiții ale conceptului de securitate. Unii specialiști ai domeniului, pe bună dreptate consideră
securitatea drept un element constitutiv al statului. Spre exemplu Baburin S.N. consideră că:
”securitatea este atît de important încît ar putea fi considerat unul dintre elemente statului”. 29
Alți autori conchid asupra faptului că dacă securitatea încă nu este un element constitutiv
al statului, atunci capacitatea de a asigura securitatea națională constituie un element inerent al
suveranității statului. Asigurarea securității poate fi tratată drept o funcție a statului cît și drept un
obiectiv al acestuia. Cu toate acestea securitatea națională se realizează direct sau indirect prin
intermediul tuturor funcțiilor statului atît la nivel național cît și la nivel internațional. Bazîndu-ne
pe abordarea concepției liberale am putea califica asigurarea securității națiunii drept cel mai
important obiectiv al statului. Prin prisma abordării conservativ-moraliste scopul statului este de
a asigura și de a aplica Adevărul pentru toată societatea, iar asigurarea seurității națiunii ar fi un
obiectiv intermediar, un mijloc în raport cu scopul de bază.30
Structura securității naționale este compusă din mai multe elemente. Cele mai importante
elemente sunt securitatea/siguranța persoanei, securitatea societății și securitatea statului. În
majoritatea lucrărilor contemporane se evidențiază următoarele domenii ale securității naționale:
securitatea politicii externe (securitatea internațională), securitatea militară și de apărare,
securitatea politică internă, economică, societală, culturală, juridică, spirituală, moral-spirituală,
imigraționistă, demografică. De asemenea se mai evidențiază sfere ale securității naționale
precum securitatea proprietății, atomică, informațională, ecologică, aviatică, economică,
alimentară etc.
În ceea ce ține de raportul dintre stat și fenomenul securității, în opinia lui Grațkii lipsa
de securitate duce inevitabil la dispariția statului 31, iar M. Speranski considera că obiectul
complex al reglementării juridice întrun stat îl constituie asigurarea securității persoanelor și
proprietății. Asigurarea securității persoanei și proprietății este o caracteristică prioritară și
inalienabilă a fiecărui individ din societatea umană.32
Prin securitatea statului se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii
teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi
28
РИОР, 2011. с.12-13.
29
Бабурин С.Н. Территория государства. Правовые и геополитические проблемы. М., 1997. С. 65.
30
РИОР, 2011. с.11.
31
Градовский А. Национальный вопрос в истории и литературе // Собр. соч. СПб., 1901. Т. 6. С. 31.
32
Сперанский М. План государственного преобразования графа М.М. Сперанского // Введение к уложению
государственных законов 1809 года. Москва, 1905. С. 359.
10
defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi
subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor
grupuri sau indivizi aparte.33
Ramurile de drept nu sunt izolate unele de altele, ci se găsesc într-o strînsă
interdependență. Este evidentă interacțiunea și legătura reciprocă dintre diferite ramuri de drept,
dar trebuie de menționat totodată că ele se deosebesc prin importanță și rolul lor în reglementarea
relațiilor sociale.34
Edificarea unei noi ramuri de drept (Dreptul Securității Naționale) nu este suficientă, dar
este absolut necesară pentru a crea posibilitatea de a pregăti specialist capabili să facă față tuturor
provocărilor specific acestui domeniu. În acest sens putem analiza practica statelor europene și
nu doar care dispun deja de școli de referință în domeniu, de structure special de pregătire și
obligă funcționarii de rang înalt să absolvească fie un ciclu universitar (licență /masterat
/doctorat), fie să audieze un număr stabilir de ore în cadrul cursurilor de formare continua în
domeniul asigurării securității naționale. La acest capitor sistemul de învățământ din Republica
Moldova este restanțier.
1.6. Sistemul normativ național în domeniul asigurării securității Republicii

Moldova
Strategia Securităţii Naţionale defineşte politica de securitate a Republicii Moldova drept

„un ansamblu de concepte, norme juridice şi acţiuni orientate spre promovarea şi protejarea
intereselor naţionale prin identificarea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor şi a riscurilor cu
impact asupra securităţii statului”.35
Această abordare, oficializată într-un act legislativ, parţial explică faptul că în Republica
Moldova nu există vreun document exhaustiv care să definească/explice în detalii politica de
securitate.
Totodată, există o serie de acte şi documente juridice care ne permit să conturăm o
imagine generală cu privire la politica de securitate naţională, inclusiv interesele naţionale,
ameninţările, riscurile, obiectivele, mecanismele de implementare, instituţiile şi mandatele
acestora în domeniul dat.36
În această ordine de idei, următoarele documente oficiale pot fi considerate drept
determinante:
- Constituţia Republicii Moldova (1994);
- Concepţia Securităţii Naţionale (2008);
- Strategia Securităţii Naţionale (2011);
- Strategia militară / Doctrina militară (1995);
- Legea securităţii statului (1995);
- Legea privind organele securităţii statului (1995);
- Legea cu privire la apărarea naţională (2003);
- Legea cu privire la poliţie (1990/2013);
- Legile, strategiile sectoriale şi programele de guvernare.
33
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang= 1&id= 311700
34
Avornic Gh. Teoria Generală a Dreptului, ediția a II-a, Chișinău: Cartie, 2004. p. 322
35
Strategia Securităţii Naţionale adoptată la 15 iulie 2011 de Parlamentul Republicii Moldova.
36
Legislaţia Republicii Moldova cu privire la securitatea şi apărarea naţională
11
1.6.1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, este documentul
juridic de bază pentru elaborarea şi implementarea politicii de securitate naţionale.
În primul rînd, Constituţia defineşte ansamblul de valori şi principii supreme pentru
Republica Moldova, care servesc drept fundament pentru conceptualizarea şi elaborarea politicii
de securitate. În primul rînd, în acest context vom menţiona:
- suveranitatea şi independenţa;
- caracterul unitar şi indivizibil;
- republica, ca formă de guvernământ; statul de drept;
- inalienabilitatea teritoriului;
- democraţia şi pluralismul politic;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor omului; etc.
Aceste valori şi principii poartă un caracter universal, pot fi regăsite în actele juridice
fundamentale ale mai multor altor state şi servesc drept fundament tradiţional pentru elaborarea
politicilor de securitate ale statelor, determină asemănări în obiective şi conţinut, politici şi
acţiuni comune pe plan naţional şi internaţional.
În al doilea rînd, Constituţia Republicii Moldova conţine prevederi specifice care
determină caracterul distinct al politicii de securitate şi apărare a statului moldovenesc:
1) proclamarea statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova şi
2) neadmiterea trupelor militare ale altor state pe teritoriul său.
Limbajul laconic al Constituţiei nu oferă mai multe detalii cu privire la obligaţiile,
drepturile sau alte criterii care reies din statutul de neutralitate permanentă şi nici cu privire la
viziunea de securitate naţională determinată de acest statut, interpretarea acestora fiind lăsată
pentru alte acte juridice sau documente de ordin strategic.
În al treilea rînd, Constituţia stipulează rolurile şi responsabilităţile principalelor instituţii
de stat, atît cele generale, cît şi unele specifice care au legătură directă cu politica de securitate
naţională.
1.6.2. Concepţia Securităţii Naţionale aprobată de Parlamentul Republicii Moldova la

22 mai 2008 prin legea Nr 112 a fost elaborată pentru
1) a stabili un „sistem de idei care conturează priorităţile statului în domeniul securităţii
naţionale”,
2) a oferi „o evaluare generală a mediului de securitate pe plan naţional şi internaţional în
care operează Republica Moldova” şi
3) a defini „scopul securităţii naţionale, liniile directorii de bază pentru securitatea
naţională, valorile şi principiile generale ce urmează a fi protejate de statul şi de societatea
moldovenească”.
Analiza structurii şi conţinutului Concepţiei Securităţii Naţionale denotă caracteristicile
unui document „de tranziţie”, prevederile căruia au o aplicare practică limitată şi servesc într-o
măsură mai mare ca un set de referinţe pentru elaborarea ulterioară a altor acte legislative cu
privire la politica de securitate naţională.
Mai mult de un deceniu, în viziunile doctrinare naţionale Concepţia securităţii naţionale
era considerată ca al doilea act juridic de importanţă majoră care avea menirea să determine
politica de securitate şi apărare a Republicii Moldova.
12
Pentru prima dată un asemenea document a fost aprobat prin Hotărârea Parlamentului
„Cu privire la Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova” la 5 mai 1995, la mai puţin
de un an de la aprobarea Constituţiei Republicii Moldova.
Concepţia a avut ca scop de a servi ca bază pentru elaborarea politicii de stat în domeniul
securităţii naţionale, actelor normative corespunzătoare, pentru optimizarea structurilor de
administrare şi organizare a activităţii organelor de asigurare a securităţii naţionale.
Prin aceiaşi hotărâre a fost creat „Consiliul coordonator pentru elaborarea proiectelor de
legi şi altor acte normative care reglementează construcţia, pregătirea şi folosirea Forţelor
Armate”.
Concepţia a creat baza necesară pentru definirea politicii de securitate şi apărare a
Republicii Moldova, însă a servit ca referinţă pentru elaborarea unui număr limitat de acte
juridice din domeniul securităţii şi apărării şi numai pentru o perioadă scurtă de timp.
Multiplele deficienţe, erori şi contradicţii din Concepţie, incapacitatea Consiliului
coordonator de a elabora proiectele de legi şi actele normative preconizate iniţial, cât şi
deficienţele actelor legislative cu caracter strategic care se bazau pe prevederile Concepţiei au
format treptat opinia despre caracterul deficitar şi depăşit al acestui document, inutilitatea lui şi
necesitatea elaborării unui document nou.
La 22 mai 2008, Parlamentul Republicii Moldova, prin legea Nr 112, a aprobat o nouă
Concepţie a securităţii naţionale. Conform enunţului din preambul noua Concepţie pretinde să fie
„un sistem de idei care conturează priorităţile statului în domeniul securităţii naţionale” (1), să
reflecte „evaluarea generală a mediului de securitate pe plan naţional şi internaţional în care
operează Republica Moldova” (2) şi să definească „scopul securităţii naţionale, liniile directorii
de bază pentru securitatea naţională, valorile şi principiile generale ce urmează a fi protejate de
statul şi de societatea moldovenească” (3).37
Acest document de ordin strategic urma să servească drept bază pentru elaborarea
Strategiei Securităţii Naţionale, Strategiei Militare Naţionale şi altor strategii sectoriale în
domeniul securităţii naţionale.
În pofida aşteptărilor şi importanţei Concepţiei pentru formularea politicii securitate şi
apărare, rolul şi utilitatea acestui act juridic au rămas departe de cele scontate. De la momentul
adoptării
Concepţia a fost supusă criticilor pentru lipsuri, incoerenţă, caracter declarativ şi
aplicabilitate limitată. Printre cele mai importante deficienţe ale Concepţiei au fost menţionate
următoarele:
- Definirea neadecvată a intereselor naţionale, scopului securităţii naţionale, obiectivelor
şi valorilor. În pofida enunţurilor din preambul, Concepţia nu oferă o definiţie a intereselor
naţionale, nici a scopului securităţii naţionale, dar numai dezvoltă şi reformulează o parte din
valorile supreme proclamate în Constituţie, stipulând că obiectivele securităţii naţionale a
Republicii Moldova sunt „asigurarea şi apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii
teritoriale, ordinii constituţionale, dezvoltării democratice, securităţii interne, consolidarea
statalităţii Republicii Moldova”.
- Lipsa definirii principiilor securităţii naţionale. Cu excepţia „principiului de neutralitate
permanentă”, Concepţia nu defineşte alte principii ale securităţii naţionale, deşi definirea
acestora este declarată în denumirea capitolului 1.
- Definirea şi interpretarea eronată a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.
Concepţia include următoarele ameninţări la adresa securităţii naţionale: Conflictul
37
Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova. Legea Nr. 112 din 22.05.2008
13
transnistrean; Riscurile apariţiei unor tensiuni interetnice; Ameninţarea terorismului
internaţional; Ameninţările de origine economică; Ameninţările de origine socială; Ameninţările
din domeniul tehnologiilor informaţionale; Ameninţările care derivă din activitatea umană.
Factorii tehnogeni şi calamităţile naturale; Ameninţarea crimei organizate şi a corupţiei. Pe lângă
faptul că această listă este confuză (prin enumerarea ameninţărilor şi riscurilor împreună),
incompletă (prin lipsa pericolelor şi ameninţărilor cu caracter militar), iar ordinea de priorităţi
este discutabilă, o problemă mult mai importantă este descrierea şi explicarea eronată a
ameninţărilor.
Astfel, de exemplu, ameninţările la adresa securităţii naţionale legate de conflictul
transnistrean sunt interpretate nu prin termeni de suveranitate şi integritate teritorială, dar limitate
la constatarea că „existenţa regimului separatist amplifică discrepanţa din cadrul juridic unic al
Republicii Moldova, condiţionând imposibilitatea acordării de asistenţă juridică cetăţenilor
Republicii Moldova din localităţile din stânga Nistrului (Transnistria), periclitând totodată
cooperarea internaţională judiciară în acest segment.”
Un alt exemplu este includerea în lista ameninţărilor a „Riscurilor apariţiei unor tensiuni
interetnice” care, porneşte de la constatarea că „Republica Moldova, este un stat polietnic şi
multinaţional” şi conclude că „ameninţarea apariţiei elementelor de şovinism, de naţionalism şi
de separatism este persistentă”. Este de asemenea eronată afirmaţia precum că „incendiile,
accidentele la întreprinderile de transport sau alunecările de teren” prezintă ameninţări la adresa
securităţii naţionale.
- Lipsa definirii sistemului de asigurare a securităţii naţionale, rolului şi misiunilor
instituţiilor. Capitolul III „Sistemul securităţii naţionale al Republicii Moldova, reformarea lui”,
în pofida denumirii titlului, nu conţine referinţe privind rolul, atribuţiile, misiunile şi
interacţiunea diferitor instituţii din cadrul sistemului de asigurare a securităţii naţionale, nu
identifică problemele majore care împiedică funcţionarea eficientă a acestui sistem şi soluţiile
preconizate, dar conţine numai definiţii academice şi fraze generale despre necesitatea reformării
sectorului securităţii naţionale cu includerea componentelor „politic, militar şi de apărare, de
politică externă, de informaţii şi de contrainformaţii, de ordine constituţională şi de justiţie,
economic, financiar, energetic, industrial, de comunicaţii şi infrastructură, de protecţie socială şi
ecologic”.
- Structura eronată a Concepţiei şi un conţinut deficitar. Concluzia principală care reiese
din analiza structurii Concepţiei şi conţinutului capitolelor respective este constatarea faptului că
instrumentul principal pentru asigurarea securităţii naţionale se preconizează a fi cooperarea
internaţională, iar rolul instituţiilor Republicii Moldova şi importanţa efortului pe plan intern în
asigurarea securităţii naţionale nu sunt definite.
Totodată şi această cooperare se vede una pur formală şi lipsită de consistenţă, dată fiind
ruptura dintre declaraţiile de intenţii de participare la eforturi şi organizaţii internaţionale şi
capacităţile naţionale limitate, lipsa unor acţiuni pentru consolidarea acestora şi lipsa unor
mecanisme constituite pentru a realiza aceste intenţii.
O asemenea structură, împreună cu deficienţele principiale de conţinut menţionate mai
sus, promovează ancorarea continuă a Republicii Moldova în lista statelor „beneficiare de
securitate” şi nu în cea de „producători de securitate”. - Interpretarea statutului de neutralitate
permanentă. Concepţia este primul document juridic în care a fost făcută o încercare de a oferi o
interpretare mai largă a statutului de neutralitate permanentă, proclamat în Constituţia Republicii
Moldova în 1994.
14
În acest sens, Concepţia a introdus două criterii sau condiţii, respectarea cărora ar fi
determinată de statutul de neutralitate permanentă: „(1) Republica Moldova nu este parte la
blocuri militare şi (2) nu admite dislocarea de trupe militare sau de armamente ale altor state şi
ale blocurilor militare pe teritoriul său”.
Concepţia nu a oferit o definiţie formală a conceptului de neutralitate permanentă al
Republicii Moldova, iar respectarea acestui statut de către statele terţe este văzută ca fiind
dependentă de „eforturile depuse pentru asigurarea respectării neutralităţii permanente de către
subiectele de drept internaţional”.
În acelaşi timp, Concepţia a determinat statutul de neutralitate permanentă ca principiu de
bază al securităţii naţionale stipulând că „toate acţiunile desfăşurate de întregul sistem de
securitate naţională al Republicii Moldova, îndreptate spre asigurarea securităţii naţionale, se
bazează pe acest principiu”.
Astfel, Concepţia Securităţii Naţionale aprobată în 2008, în mare măsură poartă un
caracter academic şi confuz şi interpretează eronat riscurile şi ameninţările la adresa securităţii
naţionale. Această Concepţie nu a oferit o bază necesară pentru elaborarea politicii de stat în
domeniul securităţii naţionale şi al apărării, actelor normative corespunzătoare, pentru
optimizarea structurilor de administrare şi organizare a activităţii organelor de asigurare a
securităţii naţionale.
Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova aprobată de Parlamentul Republicii
Moldova la 15 iulie 2011 este considerată drept documentul de bază care reflectă politica
securităţii naţionale. În conformitate cu definiţiile din preambul, Strategia “stabileşte obiectivele
sistemului de securitate naţională, identifică mijloacele şi căile de asigurare a securităţii
naţionale. Strategia este totodată un act politico-juridic pe termen mediu ce permite adaptarea, în
funcţie de evoluţiile pe plan intern şi extern, a politicii în domeniul securităţii naţionale,
identificarea segmentelor specifice ale sistemului de securitate naţională care necesită reformare,
elaborarea unui plan realist de implementare a reformelor.” SSN determină interesele naţionale,
principalele ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi pentru securitatea naţională; principalele repere
ale politicii externe şi politicii de apărare ce ţin de asigurarea securităţii naţionale; căile de
asigurare a securităţii naţionale; liniile directoare pentru reformarea sectorului de securitate
naţională.
Un capitol aparte din Strategia Securităţii Naţionale este dedicat viziunii şi acţiunilor de
consolidare a securităţii naţionale prin intermediul politicii externe şi de apărare. Strategia
recunoaşte că „un loc aparte în contextul securităţii îi revine participării Republicii Moldova la
eforturile globale, regionale şi sub-regionale de promovare a stabilităţii şi securităţii
internaţionale prin cooperarea în cadrul ONU, OSCE, cu NATO şi alte organizaţii internaţionale
relevante, precum şi participarea la misiunile în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună
a UE (PSAC).”
Strategia indică că „Securitatea naţională a Republicii Moldova nu poate fi concepută în
afara contextului securităţii europene” şi că „în cadrul eforturilor de integrare, o atenţie deosebită
va fi acordată intensificării cooperării cu UE pe linia PESC (CFSP) şi PSAC (CSDP), orientată
spre consolidarea securităţii naţionale şi celei regionale. RM va coopera cu UE în domeniile
prevenirii şi soluţionării conflictelor, gestionării crizelor, neproliferării armelor de distrugere în
masă.”
Acest set de prevederi-cheie pentru securitatea naţională determină rolul crucial al
Strategiei Securităţii Naţionale în definirea şi implementarea politicii de securitate a Republicii
Moldova. Este important de menţionat faptul că Strategia Securităţii Naţionale a Republicii
15
Moldova abordează multe probleme ce ţin de securitate în acelaşi mod ca şi Strategia Securităţii
Europene, conform căreia „securitatea naţională a unui stat european nu mai poate fi privită ca
un fenomen izolat”, aceasta „ţine cont de abordarea multilaterală a securităţii naţionale, de
caracterul ei multidimensional şi interdependent, determinat atât de starea de lucruri din
domeniile politic, militar şi cel al ordinii publice din ţară, cât şi de situaţia din sfera economică,
socială, ecologică, energetică şi de altă natură.”
Aprobarea Strategiei Securităţii Naţionale a oferit şansa începutului unei faze calitativ noi
în politica de securitate şi apărare a Republicii Moldova, iniţierii şi implementării unor reforme
adecvate în sectorul de securitate şi apărare în conformitate cu practicile şi standardele europene.
Experienţa anterioară de iniţiere şi implementare a reformelor în acest sector indica asupra
faptului că valorificarea acestei şanse depinde atît de voinţa politică cît şi de capacităţile
instituţiilor din sectorul de securitate, în special cele de gestiune a sectorului de securitate
naţională la nivel politic şi cele de planificare strategică.
Deşi rolul de monitorizare şi coordonare inter-instituţională a fost atribuit Consiliului
Suprem de Securitate, de facto, succesul implementării Strategiei depinde în cea mai mare
măsură de eficienţa instituţiei prezidenţiale, or de reforma multaşteptată a aparatului prezidenţial.
Necesitatea reformei aparatului prezidenţial fusese demonstrată inclusiv şi de procesul de
elaborare şi aprobare a Strategiei Securităţii Naţionale. Rolul şi importanţa acestui document este
cu mult peste atribuţiile Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene care a fost
desemnată ca instituţie lider în acest proces şi care a prezentat documentul în şedinţa de aprobare
a Parlamentului.
De la momentul aprobării acesteia în 2011 alte strategi sectoriale nu au fost aprobate şi nu
au fost operate modificări în cadrul legislativ în scopul adaptării acestora la noua strategie. Mai
mult ca atît, contextul internaţional şi regional a generat provocări suplimentare la adresa
securităţii naţionale a Republicii Moldova, sistemul european de securitate fiind grav afectat de
către Federaţia Rusă prin anexarea Crimeii şi crearea şi alimentarea zonelor de separatism şi
conflict militar în regiunile de est ale Ucrainei.
În această situaţie a crescut substanţial imprevizibilitatea evoluţiilor în relaţiile dintre
actorii regionali şi puterile mondiale, fiind înregistrată emergenţa unor noi riscuri şi ameninţări,
caracterul depăşit al conceptelor şi teoriilor naţionale de securitate şi apărare şi incapacitatea
sistemelor naţionale de securitate şi apărare de a face faţă noilor provocări. Aceste evoluţii au
impus regîndirea în regim de urgenţă a modului de guvernare a sectorului de securitate la nivel
naţional.
La 6 mai 2015 Preşedintele Republicii Moldova a emis Decretul Nr. 155216 privind
constituirea Comisiei pentru elaborarea Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova. În
conformitate cu art.2. al acestui Decret, Comisia: a) va elabora proiectul Strategiei securităţii
naţionale a Republicii Moldova şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia şi le va
prezenta, pînă la 1 octombrie 2015, Preşedintelui Republicii Moldova; b) va crea grupuri de
lucru interdepartamentale şi va antrena în activitatea sa experţi şi specialişti din cadrul altor
autorităţi şi organizaţii care vor acorda asistenţa necesară Comisiei.
1.6.3. Doctrina militară a Republicii Moldova a fost elaborată în baza prevederilor

Concepţiei securităţii naţionale (aprobată la 5 mai 1995), cu scopul de a formula baza necesară
pentru elaborarea şi implementarea politicii militare.
Aprobată la 6 iunie 1995 Doctrina militară a determinat scopul şi priorităţile politicii
militare, principiile de asigurare a securităţii militare, sursele principale de pericole cu caracter
16
militar, sistemul de măsuri pentru asigurarea securităţii militare, obiectivele şi principiile
„construcţiei militare” şi „construcţiei Forţelor Armate”, organizarea sistemului de asigurare a
securităţii militare, atribuţiile şi misiunile părţilor componente ale Forţelor Armate şi organelor
de conducere militară.
Doctrina a stabilit principiile exclusiv defensive ale politicii militare şi a determinat ca
priorităţi „menţinerea capacităţii de apărare a statului la nivel care asigură securitatea militară;
întărirea măsurilor de încredere, extinderea colaborării militare reciproc avantajoase, etc.”.
Pentru a realiza aceste obiective, Doctrina a stabilit drept prioritate „crearea unui
potenţial militar, suficient pentru asigurarea securităţii militate a statului.” În procesul de
evaluare a cadrului legislativ a fost stabilit că Doctrina Militară a rămas un document cu valoare
neînsemnată atît în politica de securitate, cît şi în procesul de dezvoltare a sistemului de
securitate naţională.
Astfel, nu au fost găsite alte acte juridice care ar extinde şi dezvolta prevederile incluse în
Doctrina Militară, iar Concepţia Construcţiei Forţelor Armate, care urma să fie elaborată în
conformitate cu prevederile Doctrinei şi urmare a adoptării acesteia, aşa şi n-a mai fost elaborată.
În conformitate cu viziunile doctrinale naţionale actuale, Doctrina Militară este un
document depăşit şi urmează a fi înlocuită cu Strategia Militară, un document care trebuie să fie
elaborat drept urmare a adoptării Strategiei Securităţii Naţionale.
Deşi de la adoptarea Strategiei au trecut deja patru ani, pînă în prezent procesul de
elaborare a Strategiei Militare încă nu a fost finalizat, iar perspectivele acestui proces sunt
incerte.
tă atribuţie pare a fi una imposibilă, deoarece niciuna din instituţiile menţionate în legea
privind organele securităţii statului nu dispun de atribuţii de urmărire penală).
Comparaţia dintre rolul şi prevederile Legii securităţii statului şi Legii privind organele
securităţii statului indică la un şir de repetări, contradicţii şi interpretări depăşite care reduc
substanţial din actualitatea şi valoarea fiecărei legi în parte. În acest context se consideră
necesară revizuirea acestor două legi şi actualizarea prevederilor la noile realităţi şi viziuni cu
privire la securitatea statului.
1.6.4. Legea securităţii statului (adoptată la 31 octombrie 1995) defineşte „securitatea
statului” drept „o parte integrantă a securităţii naţionale”, stabileşte sistemul organelor securităţii
statului, stabileşte drepturile şi responsabilităţile autorităţilor publice supreme în acest domeniu,
drepturile şi obligaţiile cetăţenilor şi agenţilor economici cu privire la securitatea statului.
În conformitate cu această lege, prin securitatea statului se înţelege „protecţia
suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a
potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale
persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor
străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte”.
Legea prevede drepturile şi responsabilităţile autorităţilor publice supreme în domeniul
securităţii statului (Parlamentul, Şeful Statului, Consiliul Suprem de Securitate şi Guvernul), cât
şi definiţia sistemului securităţii statului, care include Serviciul de Informaţii şi Securitate,
Serviciul Protecţie şi Paza de Stat, Departamentul Trupelor de Grăniceri şi Departamentul
Vamal.
Dacă e să înţelegem că sistemul este un ansamblu de elemente interdependente aranjate
într-o anumită ordine care au un anumit scop final comun, atunci în mod evident din această
definiţie a sistemului de asigurare a securităţii statului lipsesc Parlamentul, Şeful statului,
Consiliul Suprem de Securitate, Guvernul şi autorităţile judecătoreşti. Totodată, este incorect că
17
în sistemul organelor securităţii statului nu a fost inclus Ministerul Apărării, deoarece protecţia
suveranităţii, independenţei şi a integrităţii teritoriale este de neimaginat fără Armata Naţională.
1.6.5. Legea privind organele securităţii statului (adoptată împreună cu Legea
securităţii statului la 31 octombrie 1995) se referă la acelaşi domeniu şi conţine multe
prevederi ce se repetă. Unica valoare adăugată a acestei legi pare să fie numai definirea
mandatelor organelor securităţii statului.
Totodată, în cadrul evaluării s-a constatat că unele din aceste atribuţii dublează atribuţiile
altor instituţii de securitate, care conform acestei legi nu fac parte din sistemul securităţii statului:
- apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova (se referă la
atribuţiile Ministerului Apărării);
- apărarea regimului constituţional, a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale
persoanei de atentate ilegale (se referă la atribuţiile Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii
Generale);
- combaterea terorismului, crimei organizate (se referă la atribuţiile Ministerului
Afacerilor Interne), corupţiei (Centrul Naţional Anticorupţie ), care subminează securitatea
statului, precum şi descoperirea, prevenirea şi contracararea altor infracţiuni, a căror urmărire
penală ţine de competenţa organelor securităţii statului (aceas
1.6.6. Legea cu privire la apărarea naţională (adoptată la 25 iulie 2003) este o lege ce
stabileşte structura sistemului naţional de apărare, bazele organizării şi asigurării apărării ţării,
atribuţiile şi responsabilităţile autorităţilor publice în domeniul apărării, conducerea, organizarea
şi destinaţia forţelor sistemului naţional de apărare.
Această lege este unul din cele mai importante acte legislative ce reglementează aspectele
interne ale politicii de securitate şi apărare a Republicii Moldova. Totodată această lege conţine
puţine prevederi care ar determina aspectele externe ale politicii de securitate şi apărare
naţională. Pe lângă aceste legi fundamentale, care definesc mandatele, atribuţiile, sarcinile şi
responsabilităţile în domeniul securităţii naţionale, legislaţia include şi o serie de multe alte legi
şi acte departamentale, care stabilesc regulile şi mecanismele de organizare şi funcţionare ale
instituţiilor sectorului de securitate.
1.7. Sistemul instituțional național de asigurare a securității Republicii Moldova

Sistemul de asigurare a securităţii naţionale a Republicii Moldova este creat şi se dezvoltă
în corespundere cu Constituţia, legislaţia naţională, decretele Preşedintelui Republicii Moldova,
hotărârile, ordonanţele şi dispoziţiile Guvernului, programele în domeniul dat. Baza sistemului
de asigurare a securităţii naţionale o constituie structurile, forţele şi mijloacele de asigurare a
securităţii naţionale care exercită măsuri politice, din arsenalul ordinii de drept, organizatorice,
economice, militare şi de alt caracter, orientate spre garantarea securităţii persoanei, societăţii şi
statului.
Crearea şi activitatea organelor naţionale de securitate constituie procese organice legate
de etapele formării sistemului de securitate. Conform Strategiei securităţii naţionale a Republicii
Moldova, cadrul instituţional, care stă la baza sistemului, alcătuieşte sectorul securităţii naţionale
al Republicii Moldova. Din acest sector fac parte instituţiile de stat cu mandat de forţă destinate
implementării sarcinilor de protecţie a cetăţenilor şi statului (nivel operaţional) şi instituţiile
civile de stat care exercită funcţiile de guvernare, planificare, control şi supraveghere în sistemul
de securitate naţională (nivel administrativ).
18
Sectorul securităţii naţionale este responsabil de realizarea obiectivului politicii statului în
domeniul securităţii naţionale. În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, la formarea şi
realizarea politicii de asigurare a securităţii naţionale participă autorităţile publice supreme în
domeniul asigurării securităţii statului (Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul
şi Consiliul Suprem de Securitate), organele securităţii şi apărării statului (Ministerul Apărării,
Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Serviciul de Protecţie şi Pază
de Stat, Serviciul Grăniceri şi Serviciul Vamal), precum şi alte autorităţi publice.
În compartimentul dedicat căilor de asigurare a securităţii naţionale se menţionează
următoarele structuri:
a) Trupele de Carabinieri, responsabile de menţinerea şi restabilirea ordinii publice şi
b) Poliţia comunitară, care asigură securitatea şi integritatea fizică şi morală a cetăţenilor.
Parlamentul Republicii Moldova, în conformitate cu Constituţia ţării, de rând cu
adoptarea legilor, hotărârilor şi moţiunilor,
- aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului;
- aprobă doctrina militară a statului; exercită controlul parlamentar asupra puterii
executive;
- ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de
Republica Moldova;
- declară mobilizarea parţială sau generală; declară starea de urgenţă, de asediu şi de
război.
Totodată, în conformitate cu art. 24 din Legea cu privire la apărarea naţională,
Parlamentul are următoarele atribuţii suplimentare:
- aprobă concepţia securităţii naţionale şi doctrina militară a statului;
- aprobă structura generală şi efectivul componentelor Forţelor Armate;
- aprobă volumul alocaţiilor bugetare pentru necesităţile apărării.
Aceste atribuţii conferă Parlamentului rolul de organ suprem în ierarhia puterilor de stat
şi deci în procesul de elaborare a politicilor naţionale.
Preşedintele Republicii Moldova, în calitatea de şef al statului şi „garant al suveranităţii,
independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, „poartă tratative şi ia parte la
negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi
în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului” şi este totodată comandantul suprem
al Forţelor Armate, „poate declara mobilizarea parţială sau generală, în caz de agresiune armată
ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi declară stare de război”, „poate lua şi alte măsuri
pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii”.
În acelaşi timp, Preşedintele poartă răspundere pentru starea sistemului naţional de
apărare şi are următoarele atribuţii conform art. 25 al Legii cu privire la apărarea naţională:
− exercită conducerea generală a sistemului naţional de apărare şi coordonează
activitatea;
− autorităţilor administraţiei publice în domeniul apărării naţionale;
− prezintă Parlamentului spre aprobare proiectele Concepţiei securităţii naţionale,
Doctrinei militare a statului, structurii generale şi efectivelor componentelor Forţelor Armate;
− aprobă regulamentul Consiliului Suprem de Securitate; regulamentul Statului-Major
General; programele şi planurile privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor Armate; planul de
mobilizare a Forţelor Armate; planul de întrebuinţare a Forţelor Armate; − coordonează
activitatea de colaborare militară internaţională;
19
− efectuează conducerea privind acumularea resurselor pentru necesităţile sistemului
naţional de apărare;
− poartă tratative, încheie tratate internaţionale în domeniul militar în numele Republicii
Moldova şi le prezintă spre ratificare Parlamentului;
− înaintează Parlamentului propuneri privind participarea cu efective, armament şi
tehnică militară la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sau în scopuri umanitare.
Astfel, în conformitate cu atribuţiile sale, Preşedintele Republicii Moldova deţine o
funcţie importantă în promovarea politicii naţionale de securitate şi apărare.
Guvernul Republicii Moldova, fiind autoritatea executivă centrală, este responsabil de
asigurarea apărării şi securităţii naţionale în ansamblu, dar în limitele atribuţiilor sale
constituţionale, şi activează în strictă conformitate cu deciziile parlamentului şi decretele
prezidenţiale în domeniu.
În conformitate cu art. 27 al Legii cu privire la apărarea naţională, Guvernul are
următoarele atribuţii:
a) coordoneazã activitatea ministerelor şi a altor autorităţi ale administraţiei publice
pentru realizarea măsurilor de asigurare a capacităţii de apărare a ţării;
b) asigură alocarea şi utilizarea resurselor financiare şi materiale necesare organizării,
înzestrării şi mobilizării forţelor armate, întreţinerii şi pregătirii trupelor, menţinerii în stare de
operativitate a tehnicii şi armamentului, pregătirii pentru mobilizare a economiei naţionale;
c) elaborează şi realizează programele de stat privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor
Armate, direcţiile principale ale colaborării militare internaţionale;
d) propune spre aprobare volumul alocaţiilor bugetare pentru necesităţile apărării;
j) asigură îndeplinirea tratatelor internaţionale în domeniul militar etc.
Astfel, executivul este responsabil de capabilitatea de apărare a ţării, a aprovizionării
forţelor armate cu armament, muniţii, echipament militar şi alte resurse materiale. Guvernul
promovează politica externă şi internă a statului în funcţie de interesele securităţii naţionale,
exercită conducerea generală a organelor de asigurare a securităţii naţionale.
Competenţelor autorităţilor publice supreme în domeniul asigurării securităţii sunt
enumerate, în special, de Legea securităţii statului. Această listă include Consiliul Suprem de
Securitate, care reprezintă un organ consultativ ce analizează activitatea ministerelor şi
departamentelor în domeniul asigurării securităţii naţionale, prezentând recomandări
Preşedintelui Republicii Moldova pe probleme de politică externă şi internă a statului.
În Letonia, de exemplu, competenţele Preşedintelui ţării sunt legate, în general, de
coordonarea unei politici de stat unitare în domeniul securităţii naţionale, implementate de către
instituţiile statului, şi examinarea îndeplinirii lor, a planurilor şi conceptelor ce ţin de securitatea
naţională, potrivit legii.
Iar în cazul României este vorba de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării care prezintă
principalul instrument de decizie în politica de securitate a ţării. În general, Consiliul Suprem de
Securitate este un element tradiţional al sistemului de asigurare a securităţii naţionale în ţările cu
regim de guvernare democratică.
Consiliul Suprem de Securitate al Republicii Moldova funcţionează conform
Regulamentului aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 8 octombrie 1997.
În conformitate cu acest regulament: „Consiliul Suprem de Securitate este un organ consultativ
care analizează activitatea ministerelor şi departamentelor în domeniul asigurării securităţii
naţionale şi prezintă Preşedintelui Republicii Moldova recomandări în probleme de politică
externă şi internă a statului”.
20
În Strategia securităţii naţionale a Republicii Moldova se menţionează că Consiliul
Suprem de Securitate este organul consultativ care analizează starea sectorului de securitate şi
prezintă Preşedintelui Republicii Moldova şi altor autorităţi recomandări pentru luarea deciziilor
ce ţin de securitatea naţională.
Consiliul Suprem de Securitate utilizează capacităţile şi expertiza comisiilor
interdepartamentale create pentru gestionarea proceselor din domeniul securităţii naţionale, cum
ar fi Comisia naţională pentru implementarea Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului,
Comisia de stat pentru realizarea analizei strategice a apărării etc.
Consiliul Suprem de Securitate al Republicii Moldova a fost rareori convocat pe
parcursul anilor de existenţă şi nu a avut o influenţă importantă asupra politicii de securitate şi
apărare a Republicii Moldova. Reglementările Legii securităţii statului, precum şi determinarea
incorectă a domeniului de activitate a CSS limitează implicarea acestuia în chestiuni sensibile,
cum este problema separatismului transnistrean.
Abia la 21 iulie 2004 a avut loc prima şedinţă de lucru a CSS pe problema soluţionării
conflictului transnistrean, la care s-a luat decizia de întrerupere a negocierilor şi căutarea unor
alte căi de reglementare a conflictului (interzicerea exporturilor, blocarea fluxurilor financiare,
implicarea actorilor internaţionali) etc.
Este de menţionat şi faptul că pe agenda CSS a intrat, la 6 octombrie 2001, problema
contracarării terorismului internaţional (inclusiv participarea unor unităţi de genişti la diverse
operaţii internaţionale de deminare); cazuri de vânzare a patrimoniului militar din depozitele
Armatei Naţionale (13 decembrie 2001); prezentarea unei Concepţii privind restructurarea şi
modernizarea Armatei Naţionale (13 mai 2004); probleme ale securităţii demografice a ţării şi
implementarea Planului Individual de Acţiuni Republica Moldova – NATO (18 iulie 2008);
problema soluţionării conflictului transnistrean, pentru prima dată pusă în discuţie (12 iulie,
2011); problemele securităţii energetice ale ţării (12 octombrie 2011); discutarea proiectului
Strategiei naţionale anticorupţie (5 iunie 2012); problema securităţii sistemului bancar din ţară
(tragerea la răspundere a persoanelor implicate în aşa-numitele atacuri raider) (28 iunie 2012);
discutarea stării armamentului şi muniţiilor, păstrate în depozitele Armatei Naţionale (23 iulie
2012); examinarea situaţiei criminale din ţară şi a eficienţei activităţilor de prevenire şi de
combatere a fenomenului infracţional (15 octombrie 2012).
Pentru asigurarea securităţii naţionale, CSS nu trebuie să se limiteze numai la analiza
activităţii ministerelor şi departamentelor, dar şi la probleme cu mult mai vaste, cum ar fi analiza
situaţiei internaţionale, a politicii statelor terţe în raport cu Republica Moldova, a eficienţei
sistemului de securitate şi apărare şi reformelor în acest domeniu, altor subiecte care au tangenţă
directă cu asigurarea securităţii naţionale.
De aceea în cadrul Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova se menţionează
necesitatea revizuirii rolului şi împuternicirilor CSS.
În lista de sarcini de consolidare a capacităţilor de planificare strategică se prevede:
- consolidarea rolului Consiliului Suprem de Securitate, împuternicirea cu funcţii
deliberative, de coordonare şi elaborare a politicilor în domeniile de securitate şi apărare şi
dezvoltarea următoarelor capacităţi:
- de informare şi comunicare;
- de analiză permanentă a sistemului naţional de securitate şi ajustarea acestuia în funcţie
de evoluţiile ameninţărilor şi riscurilor;
- de coordonare, monitorizare şi planifiare strategică pentru prevenire şi reacţie în situaţii
de criză.
21
Conform Decretul preşedintelui din 1997, Consiliul Suprem de Securitate se compune
din: preşedinte şi membri ai consiliului (Art. 4). Preşedinte al Consiliului Suprem de Securitate
este Preşedintele Republicii Moldova (Art. 5).
Interimatul funcţiei de Preşedinte al Consiliului Suprem de Securitate se asigură, în
conformitate cu art. 91 din Constituţia Republicii Moldova, de către Preşedintele Parlamentului
sau de către primul-ministru. Membri ai Consiliului Suprem de Securitate sunt, din oficiu, prim-
ministrul, ministrul apărării, ministrul afacerilor externe, ministrul afacerilor interne, ministrul
securităţii naţionale, ministrul finanţelor, şeful Marelui Stat-Major al Forţelor Armate, şeful
Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi secretarul Consiliului Suprem de
Securitate (Art. 6).
Preşedintele Republicii Moldova poate numi în calitate de membri ai Consiliului Suprem
de Securitate şi alte persoane cu funcţii de răspundere. Consiliului Suprem de Securitate,
constituit prin decret prezidenţial la 8 mai 2012, întruneşte: preşedinte: Preşedintele Republicii
Moldova, Comandant Suprem al Forţelor Armate; secretar: consilierul Preşedintelui în domeniul
apărării şi al securităţii; membri: Preşedinte al Parlamentului, Prim-ministrul; preşedintele
Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului; preşedintele Comisiei
pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului; un deputat în Parlament;
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene; viceprim-ministru,
ministru al economiei; un viceprim-ministru; ministru al apărării; ministru al afacerilor interne;
ministru al finanţelor; ministru al justiţiei; secretar general al Aparatului Preşedintelui Republicii
Moldova; director al Serviciului de Informaţii şi Securitate; Procuror General; Guvernator al
Băncii Naţionale a Moldovei; director al CNA.
În opinia consultantului principal al Serviciului Consiliului Suprem de Securitate, Vadim
Enicov, reprezentarea Parlamentului şi a Guvernului în componenţa actuală a Consiliului Suprem
de Securitate, dictată de considerente politice, este excesivă şi contraproductivă, la acea perioadă.
De asemenea, el consideră că componenţa CSS trebuie profesionalizată, eficientizată şi
responsabilizată.
Un rol aparte pentru asigurarea securităţii naţionale revine folosirii eficiente şi dezvoltării
pe toate căile a posibilităţilor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova în
scopul depistării la timp a ameninţărilor şi determinării surselor acestora.
Conform Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova, Serviciul de Informaţii şi
Securitate este un organ de stat specializat, căruia îi revine competenţa directă de asigurare a
securităţii de stat a Republicii Moldova.
În acest context, activitatea SIS se va subordona necesităţii de asigurare, în primul rând, a
unei securităţi funcţionale şi multidimensionale, de curmare a tentativelor informativ-subversive
din străinătate, de prevenire a activităţii anticonstituţionale a unor grupări şi formaţiuni atât din
ţară, cât şi din exteriorul ei, de combatere a criminalităţii organizate, a manifestărilor de corupţie,
care subminează securitatea statului, şi a terorismului, de asigurare a stabilităţii economice a țării
şi a protejării potenţialului naţional de apărare.
Scopul activităţii SIS îl constituie asigurarea securităţii interne şi externe, apărarea ordinii
constituţionale, a sistemului economic naţional şi a capacităţii de apărare, combaterea
terorismului şi altor ameninţări la adresa securităţii de stat cu mijloace preventive şi speciale de
natură nonmilitară.
Pentru atingerea acestui scop şi realizarea obiectivului general al politicii statului în
domeniul securităţii naţionale, SIS obţine, verifică, evaluează, păstrează şi valorifică informaţiile
necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie sau ar putea
22
constitui ameninţări la adresa suveranităţii, independenţei, securităţii, ordinii constituţionale şi
integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi datele cu referire la evoluţiile şi la
evenimentele din afara ţării de care se ţine cont la formularea politicii externe, de apărare şi a
politicii economice a Republicii Moldova.
SIS previne şi contracarează aspiraţiile subversive orientate împotriva Republicii
Moldova, acţiunile de subminare violentă a instituţiilor democratice ale statului, alte acţiuni ce
prezintă ameninţări la adresa securităţii statului; întreprinde măsuri de prevenire şi de combatere
a infracţiunilor cu caracter terorist, a acţiunilor de finanţare şi de asigurare materială a actelor
teroriste şi altor activităţi extremiste; edifică şi asigură funcţionarea securizată a sistemelor
guvernamentale de comunicaţii, protecţia şi prevenirea divulgării de informaţii ce constituie
secret de stat; asigură crearea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemelor de protecţie criptografică şi
tehnică a informaţiei; întreprinde măsuri de asigurare contrainformativă în condiţiile legii.
Actualmente, unul dintre obiectivele majore ale SIS îl reprezintă asigurarea securităţii
economice a Republicii Moldova. Iar ameninţările asimetrice la adresa securităţii naţionale
obligă aprofundarea şi diversificarea formelor de cooperare cu structurile informative de peste
hotarele ţării. În acest context, noi perspective capătă, de exemplu, interacţiunea informativă în
cadrul Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică.
Conform legislaţiei ţării, Serviciul Pază de Stat, Departamentul Trupelor de
Grăniceri al Republicii Moldova şi Centrul Național Anticorupție sunt structuri care
formează sistemul de agenţii ale securităţii naţionale în care rolul de frunte îi revine SIS-ului. În
acelaşi timp, instanţele judecătoreşti asigură examinarea operativă a materialelor din dosarele
penale asupra infracţiunilor contra statului, analizează cauzele şi condiţiile care le generează.
Procuratura, în conformitate cu Legea cu privire la Procuratura Republicii Moldova, exercită
supravegherea de procuror asupra respectării legislaţiei de asigurare a securităţii naţionale.
Un rol important în asigurarea sistemului de securitate naţională a Republicii Moldova îl
ocupă Forţele Armate ale ţării. Strategia securităţii naţionale stabileşte că forţele armate sunt
destinate asigurării securităţii militare şi au următoarele misiuni: apărarea independenţei,
integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova, participarea la operaţii internaţionale
de pacificare, acordarea de sprijin autorităţilor civile în situaţii de criză. Forţele armate vor fi
pregătite în baza doctrinelor moderne de luptă, pentru o gamă largă de misiuni, în corespundere
cu modalităţile moderne de ducere a acţiunilor militare.
Pentru realizarea obiectivelor trasate în Strategie, se stabilesc următoarele sarcini
specifice pe termen mediu:
- modernizarea Armatei Naţionale în vederea creării unei structuri de forţe capabile să
asigure securitatea militară, precum şi folosirea eficientă a resurselor alocate, menţinerea
sistemului de serviciu militar mixt, cu majorarea ulterioară a ponderii serviciului militar prin
contract;
- îndeplinirea misiunilor corespondente menţinerii păcii în zona de securitate, până la
modificarea formatului actual al forţelor mixte de menţinere a păcii;
- dezvoltarea continuă a capabilităților naţionale de participare la operaţii internaţionale
de pacificare şi extinderea nivelului de participare până la o unitate independentă;
- supravegherea şi controlul spaţiului aerian al țării; - revizuirea sistemului naţional de
mobilizare, necesar pentru asigurarea securităţii militare.
Referindu-se la activitatea Serviciului Grăniceri, Strategia stabileşte că aceasta este o
autoritate administrativă centrală care îşi exercită atribuţiile şi promovează politica statului în
domeniul supravegherii şi al controlului frontierei de stat în scopul combaterii faptelor specifice
23
criminalităţii transfrontaliere, inclusiv migraţiei ilegale, al asigurării intereselor Republicii
Moldova la frontiera de stat, în condiţiile legii. Serviciul Grăniceri promovează politica statului
şi în alte domenii prevăzute de legislaţia în vigoare.
Pentru realizarea obiectivelor trasate în Strategie sunt stabilite următoarele priorităţi pe
termen mediu:
- elaborarea şi implementarea Strategiei naţionale cu privire la managementul integrat al
frontierei de stat;
- armonizarea legislaţiei la acquis-ul Uniunii Europene;
- optimizarea activităţii Serviciului Grăniceri cu scopul transformării cu atribuirea
capacităţilor depline de combatere a crimelor la frontiera de stat, inclusiv în contextul lansării
negocierilor Acordului de asociere cu Uniunea Europeană la compartimentul „Gestionarea
frontierei de stat” şi prin prisma liberalizării regimului de vize;
- demilitarizarea şi profesionalizarea treptată a Serviciului Grăniceri;
- dezvoltarea infrastructurii şi a echipamentului frontierei de stat;
- dezvoltarea Sistemului informaţional integrat al Serviciului Grăniceri, a tehnologiilor
avansate, în particular în contextul participării în cadrul Iniţiativei europene cu privire la
dezvoltarea supravegherii frontierei (EUROSUR).
În pofida diviziunii legale a competenţelor şi responsabilităţilor dintre diversele instituţii
şi structuri, este importantă atingerea sinergiei necesare dintre acestea şi conştientizarea celor
mai importante probleme ale securităţii naţionale. Astfel, necesitatea cooperării eficiente în
domeniul securităţii naţionale derivă şi din natura noilor ameninţări şi a impactului lor asupra
securităţii naţionale. Pentru asigurarea securităţii naţionale statul este chemat să aplice întregul
său potenţial determinat de resursele naturale, nivelul de dezvoltare a economiei, potenţialul
politico-moral al populaţiei, situaţia geopolitică a ţării şi, în sfârşit, de forţa sa militară. Iată de
ce, cu cât statul este mai puternic, cu atât mai eficient poate fi asigurată securitatea naţională.
În prezent, totalitatea cercetătorilor au ajuns la concluzia că securitatea naţională
reprezintă o chestiune multidimensională, fiind suma atributelor care permite statului să-şi
îndeplinească obiectivele chiar şi atunci când acestea sunt în contradicţie cu obiectivele şi
voinţele altor naţiuni. De aceea, caracterul controversat al conceptelor de securitate şi securitate
naţională reiese din plurivalenţa lor semantică, atât de la o epocă la alta, cât şi de la o ţară la alta.
Diversitatea aceasta este explicată şi prin rezultatul interacţiunii unor factori precum:
caracterul situaţiei interne specifice fiecărui actor statal; particularităţile situaţiei geopolitice, de
exemplu în cazul Republicii Moldova; opţiuni diferite de asigurare a securităţii naţionale pentru
marile puteri şi pentru statele mici (pentru primele, securitatea naţională capătă dimensiuni
regionale şi chiar globale; pentru cele din urmă, securitatea se realizează pe fundalul evoluţiei
raporturilor dintre marile puteri şi în funcţie de dinamica relaţiilor cu vecinii); posibilitatea
conceperii politicii de securitate fie în modalităţi agresive, fie în modalităţi defensive; diferenţele
de perspectivă teoretică în analiza, conceperea şi transpunerea în practică a cadrului conceptual
privind securitatea naţională.
Astfel, securitatea naţională reprezintă un sistem funcţional multietajat extrem de
complicat, care este dominat de desfăşurarea continuă a proceselor de interacţiune şi
contrapunere a intereselor naţionale cu ameninţările la adresa acestor interese atât cu caracter
intern, cât şi cu caracter extern. Studierea securităţii naţionale din această perspectiva oferă
posibilitatea structurării unei strategii de răspuns, care, pornind de la cauzele crizei generalizate,
tinde să asigure starea de securitate a statelor.
24
Asigurarea securităţii naţionale, reprezentând un proces continuu şi complex, presupune
în primul rând existenţa unui sistem de securitate constituit din mai multe elemente. Politica de
securitate naţională, care trebuie să stabilească, într-o modalitate calitativă, obiectivele de
securitate (obiectivele politice, obiectivele strategice, nivelurile securităţii etc.) pentru
determinarea cadrului doctrinar şi institutional pe baza cărora actorul statal intenţionează să
acţioneze pentru a atinge astfel de obiective, în conformitate cu concepţia proprie de securitate
naţională.
Concepţia securităţii naţionale, reprezentând o bază de concepte şi principii, trebuie să
determine viziunea actorului statal privind securitatea naţională. Aceasta este concepută,
adoptată şi/sau implementată, în funcţie de factorii de influenţă la adresa securităţii naţionale, de
sistemul de valori (interesul naţional) şi principii al actorului, precum şi de evoluţiile din cadrul
sistemului internaţional de securitate.
Este vorba de existenţa unei strategii de securitate naţională – care urmăreşte să
determine modul în care actorul statal intenţionează să pună în aplicare politica de securitate,
definirea alternativelor în utilizarea instrumentelor de securitate. Implementarea strategiei de
securitate naţională presupune existenţa a unui set de arhitecturi (instituţionale, funcţionale şi
organice), articulate între ele într-o manieră coerentă.
Şi, în sfârşit, un element important reprezintă existenţa unei strategii a mijloacelor care
trebuie să precizeze natura şi volumul de resurse (organizaţionale, financiare, materiale, umane
etc.) destinate politicii de securitate naţională. Actualmente, politica de securitate naţională
trebuie să țină cont de multitudinea pericolelor la adresa securităţii naţionale şi să pornească de la
ideea că niciun stat nu este capabil să facă faţă pe cont propriu problemelor complexe actuale.
25

AMFA DSN Tema 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AMFA DSN Tema 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 1.

Dreptul Securității naționale – noțiuni introductive Sistemul normativ și

1.1. Noțiunea, obiectul și esența Dreptului securității naționale

1.2. Evoluția istorică a noțiunii de securitate

1.3. Esența conceptului de securitate

1.4. Securitatea persoanei, societății și statului

1.5. Necesitatea și importanța studierii Dreptului Securității Naționale

1.6. Sistemul normativ național în domeniul asigurării securității Republicii

Strategia Securităţii Naţionale defineşte politica de securitate a Republicii Moldova drept

1.6.2. Concepţia Securităţii Naţionale aprobată de Parlamentul Republicii Moldova la

1.6.3. Doctrina militară a Republicii Moldova a fost elaborată în baza prevederilor

1.7. Sistemul instituțional național de asigurare a securității Republicii Moldova

S-ar putea să vă placă și