Sunteți pe pagina 1din 28

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

Master Studii de Securitate

SUPORT DE CURS INTELLIGENCE – APLICATII

Prof. As. ION DUVAC

Bucuresti, 2007

1
COMUNITATEA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII ŞI CULTURA
DE INTELLIGENCE A DECIDENŢILOR POLITICI –
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE

Dr. psiholog Ion Duvac


profesor asociat Universitatea Bucureşti1

Reformarea întregului sistem al securităţii naţionale a


devenit în ultima perioadă o preocupare prioritară a clasei
politice, a instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniu
şi nu în ultimul rând a societăţii civile. Acest proces deosebit de
important nu trebuie să devină un scop în sine, ci trebuie să
ţină cont de dinamica mediului contemporan de securitate şi de
noul statut al României de stat membru NATO şi de ţară
componentă a Uniunii Europene.
De altfel, pregătirea pentru cele două mari procese
strategice ale istoriei recente, ce au marcat în mod irevocabil
destinul democratic al României, a determinat încă din anii
trecuţi un proces îndelungat de armonizare legislativă, de
compatibilizare instituţională şi conceptuală pentru asigurarea
unei fireşti interoperabilităţi în toate domeniile de interes.
Admiterea României ca stat membru cu drepturi depline în
1
Profesor asociat al Universităţii Bucureşti, titular al cursului Intelligence şi securitate naţională din cadrul
Masterului „Studii de securitate” organizat de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, coordonator al
Masterului „Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale” organizat de Facultatea de Psihologie şi
Ştiinţele Educaţiei în cadrul căruia este titular al cursurilor Managementul serviciilor psihologice din domeniul
securităţii naţionale şi Psihologia intelligence-ului.

2
NATO a impulsionat intensificarea firească a preocupărilor
instituţionale pentru redefinirea politicilor de securitate
naţională în deplin acord cu noul statut dobândit.
În ceea ce priveşte progresele înregistrate în problematica
securităţii naţionale, chiar dacă unele compatibilizări s-au făcut
ceva mai devreme, ca precondiţii ale proceselor de aderare,
respectiv de integrare, vizibilitatea lor publică este de mai mică
intensitate. Motivaţia existenţei unei astfel de percepţii ţine în
primul rând de specificul activităţilor din domeniu, majoritate
lor intrând sub incidenţa informaţiilor clasificate, şi pe cale de
consecinţă, au un grad mai redus de transparenţă; în al doilea
rând o altă posibilă motivaţie ar putea fi generată, probabil, de
o anumită rezervă manifestată de către structurile abilitate în
managementul comunicării cu societatea civilă din cadrul
instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; nu în
ultimul rând o influenţă deloc neglijabilă ar putea fi indusă de
către slaba cultură de securitate a societăţii civile care, din
această perspectivă, nu este suficient de matură şi adecvată
dinamicii şi provocărilor geopolitice şi geostrategice din
domeniu.
Responsabilităţile actuale ale ţării noastre nu se limitează
doar la proiectarea şi implementarea politicilor de securitate
care au ca unic obiectiv apărarea teritoriului naţional; în prezent
este necesar ca noile politici de securitate naţională să vizeze
asumarea unei dimensiuni pro-active mai pronunţate, să
promoveze mai ofensiv interesele şi imaginea României în
acord cu strategiile de stabilitate globală derulate de către
NATO.
Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est
european de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a

3
Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate
naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea
intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a
ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi
UE”2.
Lupta împotriva terorismului - „brand” care a luat locul
celui de „război rece” şi care va face o lungă carieră în
activitatea strategilor şi a mass-media - presupune de
asemenea, o reconsiderare a locului şi rolului fiecărei structuri
cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Astfel,
implementarea noului concept promovat de Strategia securităţii
naţionale a României, „dimensiunea pre-emptivă”, va trebui să
pună în acord cadrul legal cu cel acţional. În ce ne priveşte,
considerăm că în lupta împotriva terorismului, ca şi a majorităţii
provocărilor de tip asimetric, rolul armatelor în formula
tradiţională se va diminua progresiv într-un ritm alert, iniţiativa
decisivă în această nouă confruntare urmând a fi preluată de
către structurile de informaţii, inclusiv cele militare, care trebuie
să fie pe deplin pregătite printr-o adaptare rapidă a politicile de
gestionare a resurselor şi a dispozitivelor operaţionale.
În ceea ce priveşte ţara noastră constatăm un decalaj
evident între sistemul legislativ şi realitatea mediului
contemporan de securitate. De asemenea există o anumită
confuzie conceptuală şi de cuprindere logică între „apărarea
naţională” şi „securitatea naţională”. Suntem de acord cu cei
care consideră că „securitatea naţională” este conceptul cu cea
mai largă sferă de cuprindere, iar cel de „apărare naţională”
reprezintă doar dimensiunea sectorială a acesteia asigurată în
principal de către Ministerul Apărării.

2
Programul de guvernare 2005-2008, http://www.guv.ro/obiective/afis-docdiverse-pg.php?iddoc=271, pag. 121

4
„Securitatea naţională”, un concept reinventat pentru
clasa politică românească din ultimii ani, stârneşte de fiecare
dată când apare pe „ordinea de zi” vii dezbateri. Unul din
principalele motive rezidă din insuficienta clarificare şi
fundamentare academică a conceptului, fiind deseori întâlnite
sintagme de genul „securitate şi apărare naţională”, „siguranţă
şi securitate naţională” sau pur şi simplu s-a evitat folosirea
acestuia prin introducerea unui „sinonim” ceva mai acoperitor,
„apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.
Această neclaritate este prezentă atât în documentele
legislative din domeniu a căror coerenţă are mult de suferit,
inclusiv în cadrul Constituţiei, cât şi în discursul unor
personalităţi politice, generând deseori confuzie în rândul celor
mai puţin avizaţi.
De asemenea, o altă cauză a acestei disonanţe perceptive
a fost generată de apariţia relativ recentă a conceptului de
securitate naţională în limbajul post-decembrist al actorilor
noştri politici în raport cu cel de apărare naţională, fapt datorat
în primul rând fetişizării termenului de „securitate” în istoria
post-decembristă a ţării noastre, ca o conotaţie exclusiv
negativă a imaginii unor structuri ale Securităţii din perioada
comunistă.
Reabilitarea conceptului, larg uzitat în limbajul
contemporan de către toate statele democratice ale lumii, s-a
făcut şi sub presiunea compatibilizării structurilor cu atribuţii în
domeniul securităţii naţionale cu cele ale statelor membre
NATO în vederea asigurării unei interoperabilităţi acţionale
coerente.
Unul dintre cele mai importante documente post-
decembriste menite să genereze cadrul teoretic de adaptare şi

5
compatibilizare conceptuală a instituţiilor cu atribuţii
informative cu realităţile geopolitice şi geostrategice ale
începutului de mileniu, cu dinamica mediului de securitate în
care România se afirmă ca actor activ este Doctrina naţională a
informaţiilor pentru securitate3. Experienţa acestui magistral
document merita a fi continuată atât prin completarea şi
dezvoltarea sa cât şi printr-o mai bună gestionare a proceselor
de implementare şi de popularizarea a acestuia,
Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate oferă o
definiţie exhaustivă a conceptului de securitate naţională –
„starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a
statului, fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate,
echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de
drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică,
socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în
scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de
acţiune a statului, atributelor sale fundamentale şi a calităţii de
subiect de drept internaţional” 4. Astfel, securitatea naţională
devine „conceptul integrator al tuturor domeniilor de activitate
care concură la realizarea şi apărarea sa; componentele
strategice fundamentale ale securităţii naţionale sunt”5:
- apărarea naţională;
- siguranţa naţională;
- ordinea publică.
Principalele documente care reflectă politicile de securitate
naţională în ţara noastră sunt: Strategia de Securitate
Naţională, Programul de Guvernare, Strategiile sectoriale din
3
Adoptată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 23 iunie
2004
4
Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate, pag. 4
5
Idem, pag. 5

6
domeniul securităţii naţionale (Strategia de apărare naţională,
strategia de ordine publică, strategiile serviciilor de informaţii,
alte strategii pe probleme majore ale securităţii non-militare)6.
Mecanismele de luare a deciziilor politice în problemele
referitoare la securitatea naţională sunt deosebit de complexe,
fiind influenţate de regulile funcţionării statului de drept într-un
un regim democratic. Statutul de republică semi-prezidenţială al
ţării noastre se reflectă şi în modalitatea concretă de
implementare a politicilor de securitate naţională; astfel se
poate remarca faptul că problematica siguranţei naţionale nu
este cuprinsă în Programul de guvernare şi nici nu ar avea cum
deoarece, aşa cum se cunoaşte, acest segment întră în directa
coordonare a Administraţiei prezidenţiale, respectiv a
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Construcţia constituţională a statului de tip „republică
semi-prezidenţială” are punctele sale forte, dar şi anumite
limite care s-au regăsit în criticile formulate de către mulţi
politologi din ţară şi nu numai. Prin această formă de organizare
s-a încercat crearea unui echilibru relativ stabil între puterile
statului, chiar dacă în anumite zone, în diferite perioade din
istoria recentă, au existat tendinţe oarecum fireşti de afirmare
mai pregnantă a superiorităţii uneia în defavoarea alteia. În
ceea ce priveşte „serviciile de informaţii” din ţara noastră se
impun câteva clarificări. În opinia noastră credem că este
necesar să facem o distincţie clară, chiar dacă actualul cadru
legislativ nu este suficient de explicit, între serviciile naţionale
de informaţii (SRI şi SIE), serviciile naţionale de securitate şi
protecţie (STS şi SPP) şi structurile departamentale cu atribuţii

6
Duvac, Ion (coordonare metodologică) – Mecanismele elaborării şi implementării politicilor de securitate
naţională în Decizia politică şi securitatea naţională (suport de curs), Editura Universităţii Bucureşti, 2005, pag.
43 - 52

7
informative (Direcţia Generală de Informaţii a Armatei şi
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative). Criteriile de diferenţiere
pe care le-am folosit ţin de:
- analiza atribuţiilor legale ale fiecărei structuri;
- modalităţile de control democratic al activităţii acestora:
- sfera de competenţă din domeniul securităţii naţionale a
fiecărei structuri.
Denumirea generică "servicii de informaţii" introdusă în
textul modificat din Constituţia7 în vigoare face referire la
categoriile de servicii, având în vedere că unele sunt
"autorităţi administrative autonome", iar altele "structuri
interne specializate".
Principalele diferenţieri ale structurilor departamentale cu
atribuţii informative faţă de serviciile naţionale de informaţii
sunt următoarele:
- au atribuţii strict delimitate de sfera de responsabilitate a
ministerului din care fac parte;
- nu sunt supuse controlului parlamentar direct prin comisii
special constituite
- şefii lor nu sunt ordonatori primari de credite;
- şefii acestor departamente nu fac parte din C.S.A.T. etc.
Complexitatea dinamicii fenomenelor sociale la începutul
mileniului al treilea atât la nivel global cât şi regional au
evidenţiat apariţia unor noi tipuri de procese, diferite de cele
cunoscute până acum câteva decenii în special datorită
anvergurii de cuprindere şi a implementării unor noi strategii de
gestionare a lor.

7
Constituţia României, art. 62 lit. g

8
Din această perspectivă credem că poate fi abordată
problematica securităţii naţionale în ansamblul său şi
organizarea şi funcţionarea Comunităţii Naţionale de Informaţii
în particular. În ce ne priveşte propunem o abordare de tip
sinergetic a sistemului securităţii naţionale8. Analiza de acest
tip relevă, ca soluţie a optimizării politicilor din domeniu,
apariţia recentă a unei organizări emergente - Comunitatea
Naţională de Informaţii - ca efect al necesităţii cooperării
sincrone a structurilor desemnate.
Continuând această analiză observăm că unul dintre
obiectivele prioritare ale optimizării politicilor de securitate
naţională din ţara noastră din ultima perioadă îl constituie
sinergizarea activităţii structurilor cu atribuţii informative.
Într-o formă sau alta „Comunitatea Naţională de
Informaţii” a existat şi până acum chiar dacă nu a purtat în mod
explicit această denumire. Astfel încă din anii ’90 a existat o
anumită coordonare unitară a activităţii organizaţiilor cu
atribuţii informativ-operative la nivelul Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării; de asemenea, între structurile informative au
fost realizate şi funcţionează protocoale de cooperare prin care
se încearcă reglementarea aspectelor mai importante ale
interoperabilităţii necesare în rezolvarea diverselor situaţii
specifice mediului contemporan de securitate.
„Necesitatea transformării serviciilor de informaţii şi
securitate în perspectiva sarcinilor lor în noul mileniu trebuie să
fie abordată şi sub aspectul caracteristicilor lor inerţiale,
derivate din rolul de forţe conservatoare menite, cel mai
adesea, să apere o ordine prestabilită, a statu-quo-ului.

8
Duvac, Ion – Abordarea sinergetică a Comunităţii Naţionale deInformaţii din România în Intelligence şi
securitate naţională (suport de curs), Editura Universităţii Bucureşti, 2005, pag. 82-84

9
În prezent nu se mai pune, cu atâta acuitate sau
stringenţă, problema de a conserva o anumită ordine ce vine
din trecut, ci aceea de a o anticipa şi proiecta pe cea a
viitorului. Într-o asemenea abordare, serviciile de informaţii
devin şi proiectanţi, arhitecţi şi constructori ai securităţii, locul
şi rolul lor în edificiul social căpătând atributele unui real
furnizor de cunoştinţe specializate, bazate pe o cercetare
rezervată”9.
Procesul de legiferare a activităţii noilor structuri
informative trebuie, în mod inevitabil să găsească răspunsuri
la probleme cu care societatea românească, aflată în plin
proces de maturizare democratică, nu s-a mai confruntat
până în prezent10:
- Care sunt misiunile unui serviciu de informaţii într-o
societate democratică?
- Cine sunt noii utilizatori ai informaţiilor şi care sunt
nevoile acestora?
- Care sunt modalităţile cele mai potrivite pentru a
subordona activitatea serviciilor exclusiv intereselor
naţionale?
- Cine sunt exponenţii intereselor naţionale şi cui
datorează serviciile loialitatea?
- Care să fie raporturile cu puterea şi cum pot fi evitate

tentativele de atragere a serviciilor în jocurile politice?


- Care sunt cele mai bune modalităţi de a elibera conduita
profesională de mentalităţile trecutului?
- Dar cele pentru a asigura respectarea drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor?


9
Timofte, Alexandru – Radu – Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea lumii informaţiilor secrete, Editura
A.N.I., Bucureşti, 2004, pag. 424 – 425.
10
Timofte, Alexandru – Radu – „Reforma Serviciului Român de Informaţii. Argumente şi fapte”, Editura ANI,
Bucureşti, 2003, pag. 215.

10
- Care sunt limitele mijloacelor secrete de angajare a
competenţelor legale?
- Cum se poate apăra siguranţa statului, fără a fi lezate

drepturile şi libertăţile cetăţenilor?


- Cum trebuie recrutat ori format personalul în noile
condiţii de activitate?
Toate aceste întrebări legitime pe care Alexandru – Radu
Timofte le sintetizează, pe lângă multe altele, încearcă să îşi
găsească un răspuns pertinent şi profesional în demersul firesc
al clasei politice de actualizare a întregii legislaţii privind
managementul integrat al activităţii informativ-operative din
România şi crearea, de fapt consfiinţirea de iure, a Comunităţii
Naţionale de Informaţii. Orice analiză obiectivă şi nepartizană a
problematicii instituţiilor cu atribuţii în domeniu din ţara noastră
evidenţiază, pe lângă aspectele de ordin legislativ, necesitatea
optimizării şi exploatării produselor analitice ale acestora.
Crearea Comunităţii Naţionale de Informaţii prin Hotărâre a
CSAT11 reprezintă unul dintre cei mai importanţi paşi în procesul
de concretizare a eforturilor de reformare a întregului sistem al
securităţii naţionale, chiar dacă managementul percepţiei
privind necesitatea implementării acestui proiect şi a opţiunii
decidenţilor din perspectiva variantei legale celei mai bune de a
o constitui nu au fost suficient de bine gestionate.
Comunitatea Naţională de Informaţii „reprezintă o
necesitate obiectivă a etapei şi o oportunitate majoră a
procesului de dezvoltare în domeniul activităţii de informaţii,
contrainformaţii şi de securitate la nivel naţional, determinată
de evoluţia mediului de securitate, având ca scop creşterea
eficienţei şi coerenţei funcţionale, prin armonizarea structurală,

11
Hotărârea CSAT din 18 noiembrie 2005

11
coordonarea oportună, eliminarea suprapunerilor şi prevenirea
apariţiei intervalelor în activităţile specifice”12.
Fără a avea pretenţia că suntem un specialist într-o
problematică extrem de sensibilă aflată în plină dezbatere
publică, subliniem din perspectiva sinergetică propusă doar
câteva aspecte la nivel de principiu pornind de la convingerea
noastră potrivit căreia România contemporană are nevoie de o
comunitate de informaţii funcţională, capabilă să răspundă
preventiv dinamicii actualului mediu de securitate. Această
entitate trebuie să realizeze atât sinergizarea activităţii
structurilor cu atribuţii informative, adică optimizarea cooperării
concomitente a acestora, cât şi sporirea calităţii emergenţelor
analitice în vederea exploatării adecvate de către beneficiarii
legali ai activităţii lor.
Comunitatea Naţională de Informaţii a apărut ca o
necesitate a momentului, iar încercarea nereuşită de creare a
acesteia în timpul guvernării anterioare relevă faptul că nu este
un deziderat partinic, ci se înscrie în procesul mai larg de
reformare a întregului sector al politicilor de securitate
naţională şi vizează, din perspectivă sinergetică, următoarele:
- compatibilizarea conceptuală şi acţională a instituţiilor
cu atribuţii în domeniu cu structurile de informaţii şi securitate
din spaţiul euro-atlantic;
- asigurarea interoperabilităţii cu organizaţiile similare
partenere din structurile politice, politico – militare şi de
securitate din care România face parte sau doreşte să facă
parte;
- creşterea gradului de interoperabilitate internă în
domeniul intelligence-ului13;
12
Strategia de securitate naţională a României, pag. 31 (www.presidency.ro)
13
Subliniem necesitatea preluării în literatura de specialitate a conceptului de intelligence aşa cum este el folosit
în foarte multe ţări.

12
- optimizarea activităţii informativ - operative şi a calităţii
produselor analitice oferite pentru procesul decizional al
beneficiarilor legali;
- gestionare eficientă a resurselor financiare;
- proiectarea unor structuri suple, profund reformate,
capabile să se adapteze dinamicii situaţiilor operative.
Sinergizarea activităţii structurilor cu atribuţii informativ -
operative prin Comunitatea Naţională de Informaţii ar trebui
aibă următoarele obiective:
- delimitarea clară a competenţelor organizaţiilor cu
atribuţii în domeniul informativ;
- clarificarea zonelor de intersecţie a structurilor cu
atribuţii informative;
- gestionarea eficientă a tuturor surselor informative;
- evaluarea unitară a surselor de informare;
- colectarea coerentă a nevoilor de informare ale
beneficiarilor legali;
- operaţionalizarea nevoilor de informare ale
beneficiarilor;
- proiectarea coerentă a acţiunilor şi operaţiunilor
informative, inclusiv ale celor inter-instituţionale sau
transnaţionale;
- implementarea managementului prin proiecte şi
programe în optimizarea activităţii structurilor cu atribuţii
informative;
- analiza strategică unitară a informaţiilor;
- crearea şi gestionarea Canalul unic de informare al
decidenţilor abilitaţi legal;
- creşterea responsabilităţii beneficiarilor legali în
utilizarea intelligence-ului;

13
- eliminarea concurenţei neproductive dintre structurile
cu atribuţii informative;
- eliminarea eventualelor paralelisme dintre serviciile
naţionale de informaţi şi structurile departamentale cu atribuţii
sectoriale informativ – operative;
- optimizarea şi coordonarea Diplomaţiei intelligence-ului;
Comunitate Naţională de Informaţii, în perspectiva
sinergetică pe care o propunem ar trebui să îndeplinească, mai
devreme sau mai târziu, următoarele funcţii:
 Funcţia de analiză strategică14:
se realizează cu precădere la nivelul comunităţii de
informaţii;
asigură canalul unic de informare al beneficiarilor
legali potrivit principiului „need to know”;
se realizează pe domeniile mari ale activităţii
informative;
permite operaţionalizarea principiului „need to
share”15;
presupune primirea şi procesarea tuturor informaţiilor
primare semnificative (nu toate informaţiile culese de
către structurile cu atribuţii în domeniul informativ
sunt de interes naţional şi deci nu fac obiectul
Comunităţii Naţionale de Informaţii).
 Funcţia de planificare strategică:
colectează nevoile de informare din partea
beneficiarilor abilitaţi legal;
operaţionalizează nevoile de informare;
14
Analiza Operaţională – la nivelul structurilor de informaţii cu rol de feed – back, iar Analiza Tactică – la
nivelul substructurilor informative (ofiţer de desk şi managerii de bază) are rol de feed-back şi feed-before
15
Acest principiu a fost defint în Raportul Comisiei 9/11 din Congresul S.U.A. ca o echilibrare a principiului
„need to know” şi constă în necesitatea punerii în comun a informaţiilor clasificate deţinute de toate autorităţile
informative cu privire la diverse subiecte de interes pentru a putea fi accesate pe orizontală de celelalte structuri
cu atribuţii în domeniu şi pe verticală de substructurile abilitate.

14
distribuie sarcinile fiecărei structuri cu atribuţii
informative în funcţie de competenţele legale ale
acestora.
 Funcţia de coordonare unitară a operaţiunilor:
asigură coordonarea directă a operaţiunilor multi-
instituţionale;
coordonează anumite acţiuni de cooperare cu
structurile similare din alte state.
 Funcţia de management integrat al resurselor (umane,
financiare, tehnice, materiale):
participă la proiectarea nevoilor unui sistem unitar de
formare la nivel bazal şi pentru specialităţile similare;
oferă posibilitatea transferului de specialişti între
structuri;
permite redistribuirea resurselor umane în caz de
necesitate;
asigură gestionarea eficientă a resurselor financiare
alocate în funcţie de proiectele şi programele
aprobate.
 Funcţia de inspecţie generală şi audit:
poate asigura gradul de independenţă necesar pentru
activităţile de inspecţie şi audit;
permite folosirea unui sistem unitar de criterii în
evaluarea performanţelor structurilor cu atribuţii
informative.
 Funcţia de cercetare fundamentală:
înfiinţarea unui Centru de studii strategice şi
intelligence (este necesară coagularea preocupărilor
instituţionale pe această problematică atât din
perspectiva unei mai bune utilizări a resurselor

15
umane cât şi ca o gestionare mai eficientă a
resurselor financiare);
formarea culturii de intelligence16 a decidenţilor
politici (un proiect necesar care poate fi
operaţionalizat în strânsă relaţie cu mediul
academic).
În scopul reducerii anxietăţii „puterii” vis-a-vis de amplele
discuţii referitoare la cine ar trebui să conducă de fapt
Comunitatea Naţională de Informaţii credem că, potrivit
cadrului constituţional actual, lucrurile sunt suficient de clare şi
anume menţinerea acesteia în subordonarea CSAT al cărui
preşedinte este şeful statului, iar primul-ministru este
vicepreşedinte al acestui organism.
Apreciem ca fiind necesară o mai bună clarificarea a
aplicării principiului „need to know” privind accesul
beneficiarilor legali la emergenţele analitice ale acestei noi
structuri prin introducerea unei ierarhizări fireşti:
de grad I – Preşedintele şi Primul - Ministru (posibil şi
preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor) care
primesc aceleaşi produse analitice;
de gradul II – Miniştrii şi ceilalţi membri ai CSAT care
primesc produse analitice personalizate în funcţie de
domeniul de competenţă;
de gradul III – alte persoane desemnate prin lege care
vor primi anumite produse analitice în situaţii de criză
sau pentru perioade limitate de timp.
Credem că aplicarea principiului „necesităţii de a
cunoaşte” trebuie să includă în această ierarhizare şi consilierii
desemnaţi ai beneficiarilor legali.
16
Credem că formarea culturii de intelligence a decidenţilor politici reprezintă o prioritate în procesul de
operaţionalizare a Comunităţii Naţionale de Informaţii

16
Speram că „pachetul” de legi17 (aflat în dezbatere publică)
privind reformarea sistemului de „intelligence” care „reprezintă
o componentă esenţială a sistemului securităţii naţionale pentru
prevenirea şi avertizarea oportună asupra riscurilor şi
ameninţărilor”18 să ofere, după urmarea firească a procesului
legislativ, cadrul necesar funcţionalităţii optime a tuturor
structurilor cu atribuţii în domeniu şi proiectarea unei percepţii
adecvate în societatea civilă.
Structurile cu atribuţii informative denumite „autorităţi
informative” în proiectele de legi amintite vor trebui să
operaţionalizeze şi să-şi asume în strategiile sectoriale proprii
sarcinile care le revin din Strategia de securitate naţională a
României concomitent cu continuarea proceselor reformatoare
de modernizare şi transformare a acestora.
Un rol esenţial în reuşita implementării acestui proiect
necesar continuării proceselor de reformă din instituţiile cu
atribuţii în domeniul intelligence-ului românesc î-l are
proiectarea unui sistem mai eficient al controlului parlamentar
în deplină concordanţă cu cerinţele europene.
În ceea ce priveşte operaţionalizarea efectivă a
Comunităţii Naţionale de Informaţii apreciem că este un proces
de durată deoarece proiectarea şi clarificarea urgentă a
pachetului legislativ necesar şi găsirea unor soluţii
constituţionale suficiente şi unanim acceptate reclamă timp si
susţinere politică. De asemenea este nevoie de o perioada de
tranziţie firească pentru reformarea structurală şi adaptarea
funcţională a întregului complex de securitate naţională şi
racordarea acestuia la Comunitatea Naţională de Informaţii. Prin
17
Este vorba de următoarele proiecte de legi: Lege privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi
securitate, Lege privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii, Lege privind organizarea şi
funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, Lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de
Informaţii
18
Strategia de securitate naţională a României, pag. 31 (www.presidency.ro)

17
reformarea structurilor cu atribuţii informative înţelegem
adaptarea anticipativă a acestora la provocările mediului de
securitate, iar implementarea unei reforme, oricât de radicală ar
fi aceasta, are un timp de latenţă care duce în mod inevitabil la
diminuarea performanţelor organizaţionale. Din această
perspectivă menţinerea capacităţii operative a acestor
organizaţii vitale cel puţin la parametrii actuali trebuie să fie
obiectivul prioritar al oricărei reforme realiste.
Conceptul de intelligence larg uzitat în statele
democratice la care ne raportăm deseori în stabilirea diverselor
standarde de performanţă nu are o traducere fidelă în limba
română, cele mai importante sensuri pentru care este folosit în
literatura de specialitate se referă la acesta ca fiind:
• Element de cunoaştere susceptibil a fi codificat pentru a
fi păstrat, prelucrat sau comunicat.
• Produs rezultat din culegerea, procesarea, integrarea,
analiza, evaluarea şi interpretarea datelor avute la
dispoziţie referitor la domenii de interes.
• Produsul analitic rezultat din procesarea datelor
(informaţiilor brute)
• Activitatea ce generează informaţii prelucrate
• Titlu generic pentru spionaj
La aceste sensuri încercăm să mai adăugăm încă un sens
conceptului de intelligence, acela de informaţie prelucrată
cognitiv cu o anumită semnificaţie pentru un beneficiar;
insistăm pe acordarea unei anumite semnificaţii deoarece
prelucrarea cognitivă este necesară, dar nu şi suficientă dacă
nu corespunde unor interese sau nevoi ale unui beneficiar. În
ceea ce priveşte intelligence-ul apreciem că nu se fac prelucrări

18
cognitive ale informaţiilor fără a se avea în vedere un anumit
scop, ceea ce îi conferă valoarea semnificativă de întrebuinţare.
În opinia noastră, din raţiuni care ţin de dificultăţile de
traducere a conceptului de intelligence printr-un termen
integrator suficient de concis, de nevoia asigurării
compatibilizării teoretice şi interoperabilităţii acţionale în
abordarea domeniului respectiv cu partenerii străini, de
necesitatea unei mai bune exploatări a literaturii de specialitate
din alte ţări şi de ce nu şi invers de valorificare a preocupărilor
academice şi pragmatice româneşti din domeniu în străinătate,
considerăm necesar ca şi în ţara noastră, aşa cum au făcut şi în
multe alte culturi, acesta să fie implementat în forma exprimată
în limba engleză - intelligence - cu referire expresă numai la
sensurile care ţin de problematica securităţii naţionale şi/sau
private19.
Una dintre funcţiile Comunităţii Naţionale de Informaţii
descrise în rândurile de mai sus este funcţia de cercetare
fundamentală în cadrul căreia am găsit de cuviinţă să
operaţionalizăm responsabilitatea coordonării procesului de
formarea a culturii de intelligence a decidenţilor politici. Acest
demers ar fi mult uşurat prin crearea unui Centru de studii
strategice şi intelligence prin coagularea preocupărilor
instituţionale pe această problematică atât din perspectiva unei
mai bune utilizări a resurselor umane şi financiare, cât şi din
cea a exploatării mai eficiente a rezultatelor activităţii de
cercetare fundamentală. Apreciem că un astfel de proiect
absolut necesar poate fi operaţionalizat relativ rapid printr-un
parteneriat strategic cu mediul academic şi cu societatea civilă
dedicat acestui domeniul (ONG – uri, fundaţii etc.).
19
In paginile prezentate vom folosi, ca expresie a nevoii de consecvenţă academică numai conceptul
de intelligence cu sensurile referitoare la problematica securităţii naţionale şi/sau private

19
Diagnoza realistă a culturii de intelligence la diverse nivele
de analiză relevă următoarele aspecte:
a) la nivelul decidenţilor politici:

persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare


la domeniul securităţii naţionale;
preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor
politice pentru formarea unei culturi de securitate
minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a
ocupa diverse funcţii;
slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit
cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile;
politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea
naţională;
preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea
profundă a sistemului naţional de securitate.
societatea civilă şi elitele intelectuale:
slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de
securitate naţională.

la nivelul percepţiei publice:


viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”
atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe
“principiul vinovăţiei”
perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de
“autorităţile informative” ale statului
posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul
intelligence-ului romanesc:
- crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din
instituţiile cu atribuţii în domeniu;
- scăderea moralului ofiţerilor operativi;

20
- disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a
diverselor „atacuri” mediatice.
Unul din conceptele aflat în plin proces de implementare în
limbajul de specialitate este cel de intelligence, uzitat din ce în
ce mai des atât în mediul guvernamental cât şi în cel privat. Aşa
cum am subliniat acesta nu are încă o traducere adecvată şi
suficient de concisă în limba română.
Dacă în ceea ce priveşte problematica „intelligence-ului
guvernamental” din România dezbaterile publice sunt în fază
avansată, fiind oarecum accelerate şi de recenta înfiinţare a
Comunităţii Naţionale de Informaţii20, zona intelligence-ului
privat este mai puţin identificată, conceptualizată şi
reglementată.
Credem că în cadrul conceptului de securitate naţională ar
trebui să distingem pe lângă intelligence-ul guvernamental şi o
anumită intersectare cu intelligence-ul privat. Dacă în ceea ce
priveşte intelligence-ul guvernamental lucrurile sunt relativ
aşezate atât din punct de vedere legislativ cât şi instituţional,
intelligence-ul privat este foarte puţin reglementat şi de aceea
şi mai puţin vizibil. Opinăm că această situaţie se datorează
atât preocupărilor post-decembriste ale legiuitorului care s-a
aplecat cu precădere asupra zonei intelligence-ului
guvernamental, cât şi datorită unei remanenţe perceptive
oarecum eronate a unei părţi semnificative a societăţii
româneşti contemporane faţă de tot ceea ce a însemnat şi
înseamnă siguranţa naţională. Nu este locul pentru a analiza pe
deplin sursele generatoare ale unei astfel de reprezentări
sociale.

20
www.presidency.ro, comunicatul de presă din 18 noiembrie 2005 privind Şedinţa Consiliului Suprem
de Apărare a Ţării

21
Apreciem că în ceea ce priveşte intelligence-ul privat
încercările de dezvoltare ale acestuia au fost şi sunt mai timide
deoarece, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate la care
facem dese referiri atunci când ne raportăm la standardele
democratice şi de performanţă, în firmele sau în posturile de
management al acestui domeniu sunt angajaţi, de cele mai
multe ori, foşti ofiţeri ai instituţiilor care gestionează
problematica intelligence-ului guvernamental. La noi,
culpabilizarea generalizată (şi de cele mai multe ori fără un
temei justificat) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în
domeniul siguranţei naţionale în perioada de după Revoluţie a
determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea
acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea
intelligence-ul privat. Chiar dacă această reticenţă în a utiliza
expertiza rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul
privat românesc, firmele străine sau cu capital majoritar străin
nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de
specialişti. Posibil ca tonul pentru firmele româneşti să fi fost
dat şi de către patronul unei companii străine care în cadrul
unei conferinţe de presă de prin anul 1997 fiind atenţionat de
către ziarişti că l-a angajat pe postul de consilier pe domnul X,
persoană cu o anumită notorietate publică, care ar fi fost ofiţer
de Securitate a declarat că „nu-l deranjează acest fapt şi îi pare
rău că nu a ştiut acest lucru, dar cu siguranţă acesta poate fi un
motiv serios pentru a analiza posibilitatea creşterii salariului”.
Nu este cazul să menţionăm aici despre ce persoane este
vorba, dar cert este că după această dată, probabil şi ca semn
al unei anumite maturizări a societăţii civile care s-a produs mai
rapid în domeniul privat, percepţia publică a patronatului

22
românesc faţă de rezervişti ca potenţiali angajaţi în posturi de
mare responsabilitate s-a schimbat în bine relativ rapid.
În opinia noastră securitatea privată trebuie să fie
abordată la nivel legislativ şi conceptual ca fiind parte
intrinsecă a securităţii naţionale. Probabil că într-o perioadă
apropiată se va ajunge şi la noi ca în problematica securităţii
naţionale să preluăm într-un fel sau altul experienţa americană.
Statele Unite ale Americii prin activarea dimensiunii pre-
emptive a intelligence-ului guvernamental determinat de
războiul declarat împotriva terorismului după dramaticele
atentate din 11 septembrie 2001, s-au văzut în scurt timp în
faţa unui aflux masiv de informaţii primare care nu puteau fi
procesate, analizate şi exploatate oportun numai cu mijloacele
de care dispuneau instituţiilor de stat. Pentru rezolvarea acestui
impas F.B.I. a apelat din ce în ce mai des la firmele private de
Intelligence (Business Intelligence, Competitive Intelligence
etc.) pentru a folosi tehnologia şi experţii lor în sprijinul
guvernului.
Dezvoltarea unui mediu de afaceri concurenţial şi
performant este o preocuparea constantă în orice societate
capitalistă, iar România, aflată în mod ireversibil pe calea
democraţiei, nu face excepţie de la această regulă.
Managementul strategic al oricărei companii care se
respectă se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică pe
intelligence-ul privat, iar capacitatea acestuia de a recunoaşte
valoarea noului în fluxul informaţional, de a-l asimila şi de a-l
aplica în funcţie de necesităţile derulării afacerilor asigură
eficacitatea procesului decizional la acest nivel. Abilitatea unei
companii de a obţine şi utiliza intelligence-ul privat devine tot
mai importantă pe măsură ce debitul informaţional referitor la

23
dinamica pieţei sporeşte, iar incertitudinile privind
oportunităţilor viitoare se intensifică.
Din această perspectivă şi nu numai, companiile au nevoie
de o capabilitate structurală pentru a căuta, a identifica şi a
interpreta informaţiile despre propriile rezultate, despre
preferinţele neexploatate ale clienţilor, despre concurenţă,
precum şi despre potenţialele nişe de piaţă. Schimbările
mediului de afaceri sunt mai rapide ca niciodată. Pentru a fi la
curent cu aceste schimbări organizaţia trebuie să depună un
efort concertat pentru a obţine informaţiile despre dinamica lor
şi mai ales despre modul în care acestea ar putea influenţa
activitatea companiei.
Problematica business intelligence-ului este doar o mică
parte a ceea ce ar putea deveni intelligence-ul privat dacă va fi
proiectat într-un cadru legislativ adecvat (activităţile de
detectivi particulari, activităţile de analize de risc etc.). Este în
interesul întregii societăţi ca securitatea privată şi, implicit
intelligence-ul privat să fie foarte bine reglementate pentru a
pune mai presus de orice principiul legalităţii şi respectarea
necondiţionată a drepturilor fundamentale ale omului.
De asemenea, considerăm că procesele de reconversie
profesională pentru viitorii rezervişti din structurile cu atribuţii
informative şi a altor experţi din domeniul securităţii naţionale
să se realizeze prin programe guvernamentale. Acest demers
vizează atât nevoia unei preocupări fireşti a statului ca aceşti
slujitori loiali ai săi, supuşi multor privaţiuni de-a lungul carierei,
să poată fi cuprinşi în normalitatea unei socializări benefice la
vârsta pensionării, cât şi implementării corecte, pe baze legale
a activităţilor din domeniul securităţii private în general şi a
intelligence-ului privat în particular.

24
Credem că optimizarea formării culturii de intelligence a
decidenţilor politici prin implicarea nemijlocită a Comunităţii
Naţionale de Informaţii vizează următoarele aspecte:
reformarea politicilor privind managementul resurselor umane
ale partidelor;
formarea elitelor politice să includă în mod obligatoriu
pregătirea în domeniul securităţii naţionale;
implicarea mediului academic în procesul de formare a elitelor
politice în domeniul securităţii naţionale;
accesul la informaţii clasificate - condiţie pentru înscrierea pe
listele electorale;
programe de formare continuă in domeniul securităţii naţionale
a decidenţilor politici.
Sperăm ca prin includerea în cadrul Consiliului
Consultativ21 al Comunităţii Naţionale de Informaţii şi a unor
reprezentanţi ai securităţii private să se asigure atât premisele
pentru crearea unui cadru legislativ adecvat cât şi un canal
optim de comunicare în timp real cu intelligence-ul
guvernamental. În acest fel va fi garantată o dezvoltare corectă
a securităţii private din România.
Formarea culturii de intelligence reprezintă, în opinia
noastră o prioritate a oricărui demers educativ prin cunoaştere,
iar coordonarea factorilor implicaţi ONG – uri, medii academice,
instituţii cu atribuţii în domeniu să devină o nouă
responsabilitate a Comunităţii Naţionale de Informaţii.

Bibliografie:

1. Constituţia României
21
www.presidency.ro, Comunicatul de presă din 18 noiembrie 2005 privind Şedinţa Consiliului Suprem
de Apărare a Ţării, art. 6

25
2. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională
3. Legea 14/1992 privind organizarea S.R.I.
4. Legea nr. 1/1998 privind organizarea S.I.E.
5. Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul
Suprem de Apărare a Ţării
6. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
7. Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea
Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate
în România
8. Hotărârea de Guvern nr. 353/2002 pentru aprobarea
Normelor privind protecţia informaţiilor clasificate ale
Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România
9. Hotărârea de Guvern nr. 354/15.04.2002 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Acreditare de
Securitate, a Agenţiei de Securitate pentru Informatică şi
Comunicaţii şi a Agenţiei pentru Distribuirea Materialului
Criptografic.
10. Strategia de securitate naţională a României
11. * * * - Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate -

adoptată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din


23 iunie 2004
12. Carta albă a securităţii şi apărării naţionale
13. Documentul AJP-2 - Doctrina integrată de informaţii,
contrainformaţii şi securitate a NATO;
14. Dogan, Matei şi Pahre, Robert – Noile ştiinţe sociale.
Interpenetrarea disciplinelor, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1993.
15. Duvac, Ion - Intelligence şi securitate naţională (suport de

curs), Editura Universităţii Bucureşti, 2006

26
16. Duvac, Ion (coordonare metodologică) – Decizia politică şi

securitatea naţională (suport de curs), Editura Universităţii


Bucureşti, 2005
17. Eduardo Serra, "Necesitatea serviciilor de informaţii în
cadrul noilor politici de securitate", în "Securitate şi
democraţie. Viitorul serviciilor de informaţii", San Lorenzo del
Escorial, iulie 2000.
18. Haken, Herman – Cooperative Phenomena, Springer
Verlag, Berlin, 1973
19. Haken, Herman – Dynamics of Synergetics Systems,
Springer Verlag, Berlin, 1980;
20. Strategia de securitate naţională a României
21. Strategia militară a României
22. Timofte, Alexandru – Radu – Originile şi mărirea, declinul şi

renaşterea lumii informaţiilor secrete, Editura A.N.I.,


Bucureşti, 2004
23. Timofte, Alexandru – Radu – Reforma Serviciului Român de
Informaţii. Argumente şi fapte, Editura ANI, Bucureşti, 2003
24. Xavier Torias, "Cadru! legal şi serviciile de informaţii", în

"Securitate şi democraţie. Viitorul serviciilor de informaţii",


San Lorenzo dei Escorial, iulie 2000.
25. Zlate, Mielu - Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iaşi,

2000;

Pagini web de interes:


1. www.presidency.ro
2. www.gov.ro
3. www.dep.ro
4. www.senat.ro
5. www.sri.ro

27
6. www.sie.ro
7. www.mapn.ro
8. www.mai.ro
9. www.spp.ro
10. www.just.ro
11. www.studiidesecuritate.ro
12. www.stsnet.ro
13. www.fas.org/irp/
14. www.janes.com
15. www.odci.gov/csi

28