AMENINRI LA ADRESA SECURITII sI APRRII NAIONALE sI COLECTIVE

II.1. Consideratii generale

II.2. Precizari conceptuale

II.3. Aspecte privind principalele amenintari la adresa securitatii si apararii nationale si colective

II.3.1. Terorismul international

II.3.2. Proliferarea armelor de distrugere n masa

II.3.3. Crima organizata

II.3.4. Conflictele regionale

II.4. Noile provocari la adresa securitatii nationale si colective.

II.1. Consideratii generale

nceputul secolului al XXI-lea este marcat de transformari profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexa si interdependenta, iar fenomenul globalizarii se afirma tot mai mult ca fiind ireversibil. Interesele si obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt generatoare de stari conflictuale, mediul de securitate este influentat pozitiv de procesele de integrare europeana si euroatlantica, de extinderea comunitatii statelor care mpartasesc si promoveaza valorile democratiei si economiei de piata, de adncirea colaborarii regionale.

Riscurile aparitiei unei confruntari militare traditionale pe continentul european s-au diminuat semnificativ, totusi persista fenomene de instabilitate si criza la nivel subregional si tendinte de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state. ari din Europa de Est si de Sud-Est se confrunta cu dificultati economice, sociale si politice asociate procesului de tranzitie spre societatea bazata pe principiile democratiei si ale economiei de piata, care pot genera destule riscuri la adresa securitatii statelor din regiune. Uniunea Europeana trece printr-un profund proces de reforma interna, concomitent cu derularea procedurilor pentru primirea de noi membri. Progresele n evolutia politicii externe si de securitate comune, implicarea si solutiile alese de organizatiile internationale si europene n rezolvarea situatiilor dificile de pe continent demonstreaza ca Europa se pregateste sa si asume un rol substantial n arhitectura propriei securitati, inclusiv n cea de aparare, si sa ofere modele de asezare, pe baze rationale, echitabile, a relatiilor dintre state si natiuni, prin armonizarea intereselor lor.

nceputul noului mileniu este promitator si consacra o noua dinamica a politicii mondiale n general si a celei europene, n special. Sunt, desigur, si multe necunoscute, integrarea si globalizarea aducnd n prim plan amenintarile la adresa securitatii. Schimbarile geopolitice care s-au produs la sfrsitul mileniului trecut au intervenit n procesul de renastere a spiritului national si identitatii confesionale. Dupa experienta nsngerata a Iugoslaviei, preocuparea pentru statutul minoritatilor, fie ele etnice, religioase sau de alta natura, a devenit o componenta importanta a constructiei europene. Dorinta de a prezerva valorile de cultura si civilizatie specifice, create de-a lungul veacurilor de diferite comunitati, azi majoritare sau minoritare, generatoare de identitate spirituala este absolut fireasca si trebuie ncurajata. Perceptia asupra ct este prea mult sau prea putin n procesul de stimulare a identitatii grupurilor socio-culturale creeaza surse de amenintare la adresa securitatii. Gestionarea acestora a trecut din patrimoniul national n cel international, cu toate avatarurile conceptelor de securitate ce decurg de aici.

Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, n vizit 21521r172v 59; la Bucuresti n luna mai 2004, a precizat ca: "amenintarile definitorii ale acestui secol sunt: terorismul, proliferarea armelor de distrugere n masa si statele instabile"[1], iar pentru combaterea acestora "trebuie rectificat modul nostru traditional de gndire cu privire la securitate".

Este adevarat ca o data cu obtinerea de catre Romnia a statutului de membru cu drepturi depline al NATO am dobndit nu numai garantia securitatii si stabilitatii tarii, dar si noi responsabilitati si misiuni care decurg din acestea. n primul rnd, se impune extinderea preocuparilor n domeniul securitatii de la rezolvarea problemelor preponderent nationale la cele de sorginte regionala si universala. Aceasta n contextul politicii de transformare a Aliantei, dominata de asiduitatea gasirii solutiilor de combatere si eradicare a amenintarilor att la adresa comunitatii euro-atlantice, ct si a celor ndreptate asupra celorlalte state.

n evolutia procesului de realizare a securitatii se constata n ultimii ani o amplificare a eforturilor pentru edificarea stabilitatii la nivel regional, ca o etapa intermediara a acestuia. Eforturile depuse de comunitatea internationala pentru instaurarea pacii n Balcani, Orientul Mijlociu si Africa sunt concludente. Evidenta a fost si extinderea sistemului de aparare si securitate al NATO, prin primirea de noi membri, precum si

eforturile Uniunii Europene de a dezvolta un model de gestionare a dinamicii de securitate la scara ntregului continent.

n acest context, multitudinea problemelor de securitate pe care statele si le-au propus sa le rezolve a condus la cresterea numarului si volumului organismelor internationale. Rezultatele activitatii lor au fost relevante: s-au diminuat pericolele si amenintarile, desi nu au fost eradicate conflictele armate. Principalele zone de insecuritate au fost incluse n procesele de stabilizare, dar nu ntotdeauna rezultatele au fost cele scontate.

II.2. Precizari conceptuale

Putem defini conceptul de amenintare ca reprezentnd un pericol potential, exprimat prin cuvinte sau gesturi, care are autor, scop, obiectiv si o tinta.

Pericolul reprezinta o primejdie, un posibil eveniment cu urmari grave.[2] Pericolul ar putea fi definit drept caracteristica a unei actiuni sau inactiuni de a aduce prejudicii valorilor unei societati, persoanelor sau bunurilor acestora. n cazul pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele si efectele sunt probabile.

Amenintarea are indicatori concreti, reprezentnd o declarare a unei intentii de a pedepsi sau a rani o persoana, n special n cazul n care aceasta nu doreste un semn sau o avertizare asupra unui posibil necaz, pericol.

Din punct de vedere militar, analiza amenintarii poate avea n vedere procesul continuu de compilare si examinare a tuturor informatiilor disponibile referitoare la potentiale activitati teroriste. O astfel de analiza va evidentia att factorii existentei gruparilor teroriste, capacitatile, intentiile, istoria si tintele acestora, ct si mediul de securitate n care opereaza fortele proprii. Cu ct amenintarea este mai specifica, cu att tintele si sursele sale sunt mai clare.

Natura specifica a amenintarilor si amenintarea, n sine, pot fi ntelese numai n relatie cu caracterul particular al obiectului de referinta. Viata umana variaza n functie de cadrul n care se desfasoara si, din acest motiv, pe baza aceluiasi criteriu, se poate vorbi si despre domenii diferite n care trebuie studiate tipurile de amenintari: politic, economic, social, militar, de mediu etc.

n domeniul politic, amenintarile sunt definite, n mod traditional, n termeni de suveranitate, independenta si integritate teritoriala. Obiectele de referinta pot fi entitati politice att nationale, ct si supranationale. De exemplu, suveranitatea este amenintata de punerea la ndoiala a recunoasterii, legitimitatii sau autoritatii guvernarii, iar la nivel supranational, structurile internationale sunt amenintate de situatii ce submineaza regulile, normele si institutiile ce le constituie.[3]

Riscul reprezinta posibilitatea de a avea de nfruntat un pericol, iar vulnerabilitatea poate fi definita, pe larg, drept rezultatul combinarii riscurilor existente la adresa unei societati cu capacitatea acesteia de a face fata si de a supravietui situatiilor de urgenta interna si externa. Vulnerabilitatile reprezinta stari de lucruri, procese sau fenomene din viata interna, care diminueaza capacitatea de reactie la riscurile existente ori potentiale sau care favorizeaza aparitia si dezvoltarea acestora. n situatia interna a Romniei sunt evidentiate cteva tipuri de vulnerabilitati ce si gasesc sursele n tranzitia politica, economica si sociala prelungita pe care o parcurge tara noastra: persistenta problemelor de natura economica, financiara si sociala generate de ntrzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de coruptie si de administrare deficitara a resurselor publice; reactii ineficiente ale institutiilor statului n fata acutizarii fenomenelor de criminalitate economica si de perturbare a ordinii publice si sigurantei cetateanului; mentinerea unor surse si cauze de potentiale conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu n functionarea unor obiective industriale; scaderea nivelului de ncredere a cetatenilor n institutiile statului; mentinerea unor disparitati de dezvoltare ntre regiunile tarii; mentinerea la un nivel scazut a infrastructurii informationale si ntrzieri n realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizarii etc.[4]

Amenintarile pot fi definite n raport cu factorii de risc. Strategia de securitate nationala a Romniei defineste factorii de risc drept "acele elemente, situatii sau conditii, interne sau externe, care pot afecta, prin natura lor, securitatea tarii, genernd efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale".[5]

n ceea ce priveste riscul, n sens larg, se poate afirma ca se concretizeaza n discrepanta dintre "asteptarea pozitiva" si "evenimentul negativ", ce se poate produce, si prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaste cu certitudine evenimentele viitoare, reprezentnd o stare potentiala, care, n anumite conditii, poate deveni efectiva.

Analiza de risc investigheaza, n principal, riscurile la adresa sistemelor naturale sau tehnice si are ca scop principal determinarea functiilor si domeniilor ce pot fi afectate de riscul respectiv.

Riscurile ce afecteaza securitatea nationala pot fi clasificate n functie de domenii de activitate; entitati comunitare si religioase; arie geografica; timp; volum; importanta (interes, gravitate); probabilitate astfel : CRITERIU TIPURI DE RISC

Domenii de activitate economice

politice

informationale

sociale

culturale

ecologice

tehnologice

militare

Entitati comunitare si religii etnice

religioase

Timp prezente

viitoare imediate

apropiate
5

termen mediu

termen lung

permanente

Aria geografica si spatiala externe globale

zonale

interne

cosmice

Volum mici

mari

foarte mari

Importanta (interese, gravitate) vitale

foarte importante

importante

Probabilitate sigure (asumate)

previzibile (potentiale, probabile)

imprevizibile

[6]

Toate notiunile prezentate anterior sunt specifice domeniului securitatii, fie ea de amploare nationala, regionala sau internationala. Ele reprezinta realitati specifice componentelor securitatii ntre care exista att asemanari, ct si deosebiri.

Caracteristicile care apropie conceptual amenintarile de pericole, riscuri si vulnerabilitati se remarca la:

origine - care poate fi : interna si externa;

natura - care poate fi : politica, economica, sociala, militara, informationala, ecologica etc.

caracter - care poate fi : direct si indirect.

Catalizatorul tuturor l constituie "circumstantele istorice"[7] si modul sau gradul n care acestea sunt exploatate.

Deosebirile dintre conceptele analizate sunt date de genul proxim si diferenta specifica care dezvaluie caracteristicile esentiale ale fiecaruia. Acestea dau imaginea complexitatii lor n care elementele de specificitate se combina cu ipostazele multiple n care este folosit de specialistii n domeniu si nu numai.
7

Din aceasta perspectiva, o prezentare grafica a indicatorilor care individualizeaza fiecare concept poate oferi o imagine pe ct de sintetica, pe att de lamuritoare asupra valorii, locului si rolului acestora n formularea discursului pe teme din domeniul securitatii si apararii.

RISC PERICOL AMENINARE

SURS Posibila Probabila Certa

ADRES Difuza Posibila Certa

SCOP Difuz Probabil Cert

OBIECTIV Difuz Probabil

8

Cert

EFECTE Posibil Probabile Certe

[8]

Amenintarile, pericolele, riscurile si vulnerabilitatile la un loc sau numai o parte dintre ele sunt constientizate n mod diferit de statele lumii, aflate chiar n acelasi areal. Sensibilitatile generate de probleme istorice deschise, nivelul de dezvoltare economica, puterea militara, ambitiile hegemonice, interesele nationale fundamentale, calitatea de membru sau nu la o alianta militara functionala dau perceptiei sensuri, nuante si particularitati nationale sau de grup.

Privite n mod sistemic conceptele supuse analizei se afla ntotdeauna ntr-un raport bine determinat. Pe perioada coexistentei lor, iar prognozele n domeniul securitatii nu ntrevad eliminarea vreuneia prea curnd, amenintarile si vulnerabilitatile pot functiona dupa principiile jocurilor cu suma nula. Astfel, securitatea nationala se poate asigura fie prin diminuarea vulnerabilitatilor, fie prin prevenirea sau micsorarea amenintarilor. Aceasta determina orientarea strategiei de securitate nationala care se poate concentra spre interior, ncercnd sa reduca vulnerabilitatile statului sau spre exterior alocnd forte si mijloace pentru a actiona n mod direct sau nu asupra surselor de amenintare. Prin politicile de securitate ale statelor elaborate n ultimii ani sunt oferite suficiente exemple n acest sens. Razboiul mpotriva terorismului completeaza acest tablou. Vulnerabilitatilor interne li se confera aceeasi valoare ca cea a riscurilor externe, iar pericolul de a actiona preventiv sau nu mpotriva unui inamic explicit sau care profereaza doar amenintari devine un risc asumat.

II.3. Aspecte privind principalele amenintari la adresa securitatii si apararii nationale si colective

Sursele actuale de amenintare la adresa securitatii difera n mod fundamental de cele de la sfrsitul mileniului trecut. Discursul si actiunea comunitatii internationale se adapteaza n mod continuu noilor realitati. Provocarile nu se rezuma numai la conflictele militare dintre state, ci sunt de natura mult mai
9

complexa. si-au facut aparitia alaturi de actorii statali, actorii non-statali sau parastatali. Pericolele desi sunt latente, scapnd de multe ori de sub atentia noastra ele pot genera stari de insecuritate cu urmari grave asupra scoartei Terrei si locuitorilor ei.

II.3.1. Terorismul international

Terorismul international se impune ca antipod al dezvoltarii civilizationale, ca o contradictie a diferitor nivele de dezvoltare. Motivarea de baza a terorismului este cstigarea recunoasterii internationale si captarea atentiei opiniei publice. Desi este greu de acceptat de catre lumea civilizata fenomenul terorist a devenit o realitate cu implicatii globale greu de prevenit si gestionat. El nu se mai prezinta doar ca un gest criminal marunt produs n disperare de cauza la o anumita evolutie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o actiune ndreptata mpotriva ordinii de drept, deosebit de violenta, desfasurata n afara si contra normelor internationale. Cu ajutorul mijloacelor militare si bazndu-se pe elemente de razboi psihologic terorismul urmareste obtinerea unor avantaje exclusiv sectare, prevalndu-se de asa-zise percepte religioase, n fond sloganuri scoase din tenebrele istoriei, cauta sa opreasca cursul firesc al societatii omenesti spre libertate si prosperitate.[9]

Dificultatea definirii terorismului este o problema de perceptie culturala, politica si sociala a actului de violenta si a scopului politic urmarit prin teroare.

Departamentul Apararii Statelor Unite defineste terorismul ca: folosirea calculata a violentei ilegale pentru a instaura frica, n vederea intimidarii sau pedepsirii guvernelor sau societatilor, pentru atingerea unor scopuri n general politice, religioase sau ideologice. Tot n Statele Unite, FBI opereaza cu urmatoarea definitie: folosirea ilicita a fortei sau violentei mpotriva persoanelor sau proprietatii, cu scopul de a intimida sau constrnge un guvern, populatia civila sau un segment al acesteia, pentru a atingerea unor obiective politice sau sociale.[10] n Legea terorismului, adoptata n 2001 n Marea Britanie, prin act terorist se ntelege folosirea violentei si a amenintarii pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase, dar si perturbarea sau interferenta serioasa n functionarea unui sistem electronic, de asemenea sunt considerate ca acte teroriste actiuni de amenintare cu folosirea armelor de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influentarea guvernului sau crearea unei stari de teroare.

n general definitiile terorismului sunt largi si ambigui lasnd loc de interpretare. De cele mai multe ori, terorismul este conjunctural (cu exceptia regimurilor totalitare). Pentru evitarea unor posibile complicatii pe plan international, n contextul razboiului antiterorist, ar fi necesar ca societatea internationala sa-si sporeasca eforturile n vederea adoptarii unei definitii general acceptate. Una dintre posibilele explicatii ale esecului definirii terorismului international este aceea ca n legatura cu acest fenomen exista doua optiuni greu de conciliat. Astfel, prima optiune promovata de catre democratiile occidentale propune definirea ca
10

acte teroriste a actiunilor violente prin care se urmaresc obiective politice, religioase. A doua optiune este exprimata de unele state (spre exemplu Siria) care considera ca definitia propusa de catre democratiile euroatlantice confunda terorismul cu lupta de eliberare nationala si, prin urmare, sub pretextul combaterii terorismului se ngradeste constituirea unor state nationale.

Pornind de la realitatea ca societatea internationala nu a ajuns la o ntelegere comuna asupra fenomenului terorist unii autori au sustinut chiar ca definirea notiunii de terorism este imposibila, orice ncercare de definire esund din pura tautologie.[11]

Nationalismul, patriotismul, interesele etnice sau proletarismul, n epoca moderna, datorita globalismului, devin desuete si, deci, nu mai pot constitui "motorul" actelor teroriste. n cazul unui declin progresiv si durabil al cauzei, terorismul poate deveni nsa un scop n sine, o activitate fara motivatii explicite si justificabile la nivelul analizei si al grupului, aparnd ca o anomalie ce trebuie eliminata din viata sociala.

Ciocnirile dintre teroristi si fortele de ordine sunt sporadice, uneori spectaculoase desfasurate n prezenta si cu sacrificiul populatiei pasnice. Armamentul folosit este un amestec de cibernetica, high-tech si mijloace artizanale. Progresul tehnic a pus la dispozitia unor indivizi asociali capacitati distructive care, altadata erau destinate doar guvernelor si armatelor. Astfel, flagelul terorist constituie o amenintare grava la adresa securitatii.

Reactia comunitatii internationale mpotriva terorismului cuprinde ntreaga gama de actiuni (politice, diplomatice, economice si militare) fiind ndreptate att asupra cauzelor, ct mai ales asupra efectelor.

Aproape fara exceptie, dupa 11 septembrie 2001, comunitatea internationala a format n jurul Statelor Unite ale Americii coalitia antiterorista al carei scop este eliminarea terorismului ca fenomen social. Prima mare reuniune de forte din istoria omenirii poate fi nteleasa ca o reactie de autoaparare a tuturor si o exprimare a statului de drept aflat n situatii dificile a fiecaruia, pe fondul eforturilor de nlaturare a cauzelor frustrarii lumii civilizate.

Terorismul international reprezinta pentru comunitatea euroatlantica o amenintare complexa si persistenta, care necesita un raspuns comprehensiv si multidimensional la nivel strategic, solicitnd astfel o contributie semnificativa din partea NATO. Dezbaterea initiala asupra rolului si misiunilor corespunzatoare ale NATO a scos n evidenta doua abordari diferite ale terorismul: abordarea terorismului ca "razboi" si abordarea terorismului ca "management al riscurilor". Abordarea de tip razboi, sustinuta n special de Statele Unite, implica o mobilizare masiva de resurse ntr-un efort unitar, cu acceptarea unor limitari ale libertatilor individuale si sacrificii. Multi europeni apreciaza nsa ca nu este potrivit sa se vorbeasca despre un razboi. Nu poti "nvinge" terorismul dect daca actionezi asupra radacinilor acestuia, ceea ce nu poate fi realizat prin folosirea mijloacelor militare, dupa cum considera europenii. Din acest punct de vedere, terorismul nu este un razboi care trebuie cstigat, ci un risc periculos, de neevitat, care trebuie gestionat.
11

Cele doua abordari nu se exclud reciproc, dar au prioritati si strategii diferite si necesita aranjamente diferite n vederea desfasurarii actiunilor colective. De exemplu, viziunea de tip razboi tinde sa impuna o strategie care pune accent pe masurile ofensive si preventive, n timp ce viziunea de tip managementul riscurilor solicita o strategie cu accent pe masurile defensive. Oricum, elemente ale ambelor strategii fac necesara depunerea unor eforturi reale de combatere a terorismului.

Dezbaterile asupra rolului NATO n lupta mpotriva terorismului au fost si mai mult complicate de divergentele privind Irak-ul si presupusele legaturi ale regimului lui Saddam Hussein cu teroristii retelei alQaida. n plus, divergentele transatlantice n privinta modului n care trebuie tratat terorismul reflecta de asemenea faptul ca multe tari europene au trait experiente diverse n confruntarea cu acest fenomen si detin comunitati musulmane largi si uneori prea putin asimilate, diferite legaturi istorice cu Orientul Mijlociu si Africa de Nord, manifestari variate ale sentimentelor anti-americane si viziuni diferite asupra conflictului israeliano-palestinian.

Alianta a cazut de acord asupra naturii grave a amenintarii reprezentate de terorismul international si a decis sa raspunda acestei provocari, oferind perspectiva obtinerii n final a succesului. Dar realizarea chiar si a unui succes modest va obliga deliberarile Aliantei sa depaseasca stadiul dezbaterilor initiale n care se afla si n prezent. Alianta Nord-Atlantica si-a constituit propriul Plan de Actiune mpotriva Terorismului, pe care la aprobat la Summit-ul de la Praga (21 noiembrie 2002). Secretarul general al NATO, lordul Robertson sublinia: "Alianta Nord Atlantica si restul comunitatii internationale, vor actiona umar la umar pentru combaterea terorismului, o amenintare care ne vizeaza pe toti, indiferent de religie, cultura sau nationalitate. Ultimele evenimente nu au facut altceva dect sa ntareasca solidaritatea noastra." Aceste cuvinte sunt o concluzie, un indemn la unitate deplina n lupta internationala mpotriva terorismului.[12]

Comparativ cu NATO, Uniunea Europeana nu dispune de o strategie proprie de combatere a terorismului, nici de mijloace destinate acestui scop. Atentatele teroriste de la 11 martie 2004 din garile capitalei spaniole a demonstrat vulnerabilitatea sistemului de protectie al statelor vest-europene.

Amenintarea terorista cu grad mare de periculozitate persista n aceasta parte a lumii pna cnd nu se va realiza o armonizare efectiva a politicilor n problemele terorismului, traficului de fiinte umane, droguri si arme, coruptiei, spalarea banilor si crimei organizate.

Dubla largire a NATO si UE a determinat cresterea ariei de atentie si lupta organizata cu terorismul, fapt ce va conduce, ntr-un viitor nu prea ndepartat, la diminuarea amenintarii de acest gen pe continent.

n mod logic, NATO se ncadreaza ntre eforturile orchestrate de Natiunile Unite n vederea realizarii celor mai generale scopuri si abordarile nationale privind lupta mpotriva terorismului, care au un pronuntat
12

caracter specific. Dar pentru a trata att simptomele, ct si afectiunea propriu-zisa este nevoie de o combinatie ntre eforturile de la cele trei niveluri - national, regional si global. mpreuna, acestea pot furniza cel mai eficient raspuns posibil la amenintarea terorismului.[13]

Responsabilitatea fundamentala pentru lupta mpotriva terorismului apartine fiecarui stat, att pentru faptul ca, n ultima instanta, terorismul este un fenomen local, ct si pentru ca, din diverse motive, o mare parte a cooperarii dintre guverne va trebui sa se desfasoare n cadru bilateral, n special ntre institutiile de informatii si cele cu atributii n aplicarea legilor. Cu toate acestea, NATO, G8, Uniunea Europeana, ONU si alte organizatii joaca un important rol de coordonare si integrare n sprijinirea eforturilor fundamentale ntreprinse de catre celelalte state. Cheia o reprezinta coordonarea acestor eforturi si evitarea duplicarilor inutile.

II.3.2. Proliferarea armelor de distrugere n masa

Armele de distrugere n masa, sunt categoriile de arme a caror ntrebuintare pot provoca distrugeri masive, simultan si n timp scurt, personalului fortelor armate, mijloacelor de lupta, populatiei si obiectivelor economice, politice, administrative si militare dispuse pe suprafete variabile de teren. n prezent, aceasta categorie include armele nucleare, radiologice, chimice si biologice.[14]

Existenta si proliferarea armelor de distrugere n masa nucleare, radiologice biologice si chimice, au devenit o realitate, genernd ngrijorare si insecuritate, existnd permanent pericolul ntrebuintarii lor.

Modernizarea mijloacelor de transport la tinta (avioane fara pilot, rachete, proiectile de aviatie etc.), mentinerea armelor de distrugere n masa nucleare, radiologice, biologice si chimice ca mijloace de promovare a intereselor politico-strategice, de descurajare si ca factori de multiplicare a puterii militare au devenit surse de neliniste si suspiciune, necesitnd masuri ferme, deschise si eficiente de prevenire a folosirii lor si, n acelasi timp, de contractiune, inclusiv de nlaturare a efectelor folosirii lor.

Componenta N.B.C. a armelor neconventionale si neletale, terorismul chimic, comertul ilegal si mascat cu material fisionabil si substante care se gasesc sub incidenta "Conventiei pentru interzicerea armelor chimice", accidentele produse voit sau din eroare umana sau tehnologica la obiectivele economice de risc N.B.C., depozite de munitii si deseuri, constituie amenintari serioase si continue, att pe timp de pace, ct si n situatii de criza si la razboi.
13

Armele de distrugere n masa reprezinta acele arme care prin folosirea lor de catre un agresor conduc la distrugeri masive de bunuri materiale, provoaca un numar foarte mare de victime si creeaza panica printre populatia neafectata potential tinta a folosirii lor.

Arma nucleara (N) este cea mai puternica dintre armele de distrugere n masa. Ea se bazeaza pe imensa cantitate de energie ce se degaja n urma exploziei nucleare. Efectul distructiv al armei nucleare este determinat de energia obtinuta din scindarea nucleelor atomilor unor elemente chimice grele (235U, 239Pu), prin reactia nucleara de fisiune sau la unirea nucleelor atomilor unor elemente chimice usoare, prin reactia nucleara de fisiune.[15]

La 6 si 9 august 1945, armata S.U.A. a probat "pe viu" pentru prima data arma nucleara la Hiroshima, iar trei zile mai trziu la Nagasaki, distrugerile provocate fiind inimaginabile inclusiv pentru cei care au utilizato.

Cronologia narmarilor nucleare la nivelul celor doua mari puteri nucleare - S.U.A. si Federatia Rusa - se prezinta astfel:[16]

prima bomba atomica a fost realizata: de S.U.A., n 1945; de U.R.S.S. n 1949;

bombardierul cu raza de actiune intercontinentala: realizat de S.U.A. n 1948; de U.R.S.S. n 1955;

bomba termonucleara:- S.U.A. n 1952; U.R.S.S. n 1953;

racheta balistica intercontinentala (I.C.B.M.): -U.R.S.S. n 1957; S.U.A. n 1958;

racheta balistica lansata de pe submarine : -S.U.A. n 1960; U.R.S.S. n 1968;

racheta cu focoase multiple (M.R.V.): - S.U.A n 1966; U.R.S.S. n 1968;

racheta antibalistica (A.B.M.): - U.R.S.S. n 1968; S.U.A. n 1972;

14

racheta cu focoase multiple ghidate independent - S.U.A n 1970; U.R.S.S. n 1975.

Principalul motiv al efectuarii testelor nucleare este sustinut de cercetarea si realizarea unor noi arme care folosesc acest tip de energie dar si aparent, pentru folosirea lor n scopuri pasnice, industriale etc.

n S.U.A. majoritatea testelor au fost dedicate dezvoltarii elementelor propulsoare pentru noi vectori purtatori. Specialistii militari americani au sustinut ca testele nucleare sunt necesare pentru dezvoltarea unei noi generatii de arme nucleare de calibru foarte mic, argumentnd numai necesitatea descurajarii ntrebuintarii armelor chimice si biologice de catre tarile lumii a III-a, sau pentru distrugerea unor buncare. Au aparut nsa explozivii conventionali care echipeaza purtatori inteligenti (CRUISE) sau explozivii combustibil-aer (explozivi volumetrici), cu efectele distructive comparabile cu o "microarma nucleara", ceea ce contrazice "teoria" prezentata de unii specialisti ca scuza a producerii si detinerii lor.

n timp, S.U.A., Rusia, Franta si alte state au efectuat asa zisele "experiente nucleare pasnice - PNE"[17], dar au gasit ca problematice efectele ntrebuintarii lor pentru siguranta individuala, colectiva dar si costurile foarte mari.

Pe de alta parte, China, India, Algeria si Iran argumenteaza ca "experimentele pasnice" sunt o modalitate de utilizare pasnica a energiei nucleare, iar beneficiile ar trebui asigurate statelor nenucleare de catre puterile nucleare.

Exceptnd S.U.A. si Franta n ultimii ani celelalte puteri nucleare au efectuat testele mai mult pentru a informa lumea despre capacitatea lor.

Pna n prezent s-au efectuat peste 2.000 de teste nucleare, astfel:

- S.U.A = 1.030 ( n Nevada, Oceanul Pacific-Rungelop, Bikini, Maesgall);

- Uniunea Sovietica (Rusia) = 715 ( n Semipalatinsk, Novaia Zemlia);

- Marea Britanie = 45 (n Australia, sudul Oceanului Pacific, Nevada);

- China = 43 (Tibet, sudul Oceanului Pacific);

15

- Franta = 210 ( sudul Oceanului Pacific, Fangataufa);

- India = 4;

- Pakistan = 6.[18]

Arma chimica (C) se ntrebuinteaza n toate formele de lupta, att pentru scoaterea temporara din lupta a personalului si a unor categorii principale de tehnica militara, ct si pentru nimicirea efectivelor sau distrugerea vegetatiei. Baza armei chimice o constituie agentii chimici de lupta.

nceputurile armelor chimice sunt mult mai vechi dect descoperirea armelor de foc. nca din timpul razboaielor antice, n conditiile n care apararea se organiza n cetati, mijloacele de atac aveau o eficacitate foarte mica, fortaretele putnd fi cucerite fie prin foame dupa asedii prelungite, fie prin siretenii de razboi. ntre acestea, literatura veche mentioneaza otravirea hranei sau a surselor de apa si folosirea fumurilor irespirabile, necacioase sau urt mirositoare.

Razboiul chimic a nceput la 22 aprilie 1915, ora 18.00 cnd, pe frontul din Flandra, n localitatea Ypres, Regimentul 35 Pionieri german a lansat asupra pozitiilor franceze un val de clor, continnd 180 tone din acest gaz toxic.

Anul 1917 se caracterizeaza prin generalizarea folosirii armelor chimice n lupta. Tactica utilizarii lor se dezvolta apoi si se introduc noi substante toxice in arsenalul chimic: arsinele, acidul cianhidric, clorcianul, bromcianul.

Cea mai toxica substanta folosita n primul razboi mondial a reprezentat-o iperita, denumita astfel de francezi, dupa numele localitatii Ypres unde a fost folosita prima data de germani.

Pe teritoriul Romniei, armata germana a lansat pentru prima data la 17 aprilie 1917 un atac chimic asupra Regimentului 1 Vnatori. Un alt atac a fost lansat pe 5 iulie 1917 asupra Regimentului 24 Artilerie pe un front de 3 km, n zona Costieni-Grlesti-Moldoveni-Namoloasa[19]. Aceste atacuri precum si celelalte atacuri chimice lansate de trupele germane n iulie 1917 au determinat nfiintarea Serviciului de Gaze n Armata Romna.

16

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost marcata de ntrebuintarea armelor chimice de catre Japonia si Italia mpotriva Chinei, respectiv Abisiniei (Etiopiei). n perioada 1937-1939, fortele japoneze au lansat 93 de atacuri asupra trupelor chineze slab protejate fata de aceasta noua arma de lupta, deosebit de periculoasa. n razboiul pentru cucerirea Abisiniei din 1936, fortele mussoliniene au lansat 19 atacuri chimice. Utilizarea iperitei, n conditiile temperaturilor foarte ridicate, asupra unor luptatori lipsiti de mijloace de protectie a avut efecte dezastruoase pentru zeci de mii de oameni.

n al doilea razboi mondial singura ntrebuintare s-a produs n Extremul Orient, fiind mentionate atacurile japoneze asupra trupelor chineze.

Un episod aparte al razboiului chimic l-a constituit folosirea de catre americani n Vietnam a substantelor erbicide: defoliante (care determina caderea totala a frunzelor), desicante (care produc uscarea progresiva a vegetatiei) si sterilizante ale solului. Erbicidele, neviznd direct omul, nu se ncadreaza n definitia armelor chimice, folosirea lor nefiind interzisa de Protocolul de la Geneva din 1925 si nici de Conventia privind interzicerea armelor chimice desi, acestea atenteaza n mod serios la sanatatea mediului ambiant, a populatiei din zona, inclusiv la aspectul material al acestuia, hrana de toate zilele.

Perioada de dupa al doilea razboi mondial a fost marcata de numeroase situatii de folosire a armelor chimice, n conflicte locale, ca utilizarea iperitei de catre Egipt n conflictul din Yemen, n perioada 19631967, sau n razboiul dintre Laos si Cambogia ntre anii 1978-1983.

O noua escaladare a razboiului chimic s-a produs n timpul conflictului dintre Iran si Irak (1980-1988), n care Irak-ul a folosit n diferite actiuni iperita si tabunul, provocnd pierderi importante trupelor iraniene.

Un episod de razboi chimic intens mediatizat, care a sensibilizat opinia publica internationala, l-a constituit utilizarea de catre Irak a substantelor toxice la Halabja (1988), care a provocat numeroase victime n rndul populatiei civile, n special copii si femei.[20]

Arma biologica (B) poate fi considerata si arma nucleara a saracilor, ntruct raspndirea substantelor biologice nu necesita mijloace moderne si nici nu presupune vreun efort de ingeniozitate. Aceasta arma, constituie mijlocul de nimicire n masa care, prin efectul vatamator al agentilor patogeni, poate sa produca pierderi mari n rndul trupelor, populatiei si animalelor, precum si distrugerea (contaminarea) culturilor.

Bioterorismul consta n utilizarea sau amenintarea cu utilizarea de virusi, bacterii, ciuperci sau toxine, de microorganisme, cu intentia declarata de a provoca o maladie sau decesul fiintelor umane, animalelor si plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective. Efectele bioterorismului pentru sanatatea publica sunt considerabile fie si numai n eventualitatea n care numarul persoanelor infectate ar fi redus.
17

Potrivit unui grup de experti americani n prevenirea si controlarea bolilor, micro-organismele cele mai periculoase pentru sanatatea publica sunt: variola (Variola major), antraxul (Bacillus anthracis), ciuma (Yersinia pestis), botulismul (Toxina botulinica), tularemia (Francisella tularensis) si febrele hemoragice (filovirusii/ arenavirusii).

Acestea se pot transmite prin mai multe cai, dintre care doar doua sunt susceptibile de a atinge un numar mare de persoane: a) pe cale digestiva. Unele microorganisme induc maladia nu att prin multiplicarea lor ct prin actiunea toxinelor. Toxinele sunt produse de bacterii. Ingerarea de toxine induce boala. Acest tip de contaminare nu este considerat ca fiind "practic" dect pentru aglomerarile de populatie care dispun de rezervoare de apa n care aceste toxine ar putea fi deversate. Este vorba, n principal, de toxina botulinica, responsabila de botulism, a carei gravitate este legata de aparitia paraliziei musculare si respiratorii; b) pe cale aeriana. Cea mai mare parte a agentilor utilizati n bioterorism pot fi transmisi pe cale aeriana. Acestia se multiplica, inducnd maladia dupa o perioada de incubatie variabila. Riscul cel mai mare de contaminare a unui mare numar de persoane, mii sau chiar zeci de mii, este diseminarea n timpul manifestarilor publice sau sportive, folosindu-se avioane de genul celor care pulverizeaza insecticide pe culturi sau prin utilizarea dispozitivelor tip aerosol.[21]

Atacurile teroriste cu agenti biologici difera de cele n care sunt utilizati agenti chimici. Acestia din urma au o actiune incapacitanta sau mortala imediata sau cel putin mult mai rapida dect cele biologice, ceea ce le face deosebit de eficace. Fabricarea si utilizarea lor n cantitati mari presupun un minimum de mijloace tehnologice de vrf. Acestea se afla mai mult la ndemana unei armate dect a unor grupuri teroriste. Armatele pot lua masuri de protectie mpotriva armei chimice, folosind masti, combinezoane, medicatie preventiva si antidoturi.

n cantitati egale, armele biologice sunt mult mai ucigatoare dect cele chimice. Una dintre cele mai virulente, toxina bacilului botulinic, actioneaza n cantitati infinitezimale. Doza letala de toxina botulinica, exprimata n miliardimi de gram, este de 15.000 ori mai mica dect cea de VX (Lethal Nerve Agent), ea nsasi infinit inferioara celei de gaz neurotoxic cum este, de pilda, sarinul.

Armele biologice au redutabila superioritate de a fi capabile sa ntretina prin ele nsele propria "proliferare", odata lansate ntr-un mediu potrivit (aceasta proliferare putnd fi accelerata prin manipulari genetice). Ele sunt foarte usor de obtinut. Diseminarea substantelor biologice nu necesita nici mijloace moderne, nici prea multa ingeniozitate. Actionnd prin inhalare sau ingerare, ele pot fi cu usurinta vaporizate dintr-un proiectil aerian lansat deasupra unei mari suprafete, printr-un atomizor ntr-un spatiu nchis sau, si mai usor, introduse n retelele de distribuire a apei potabile sau prin produsele alimentare.[22]

Arma biologica este o arma invizibila. Ea poate fi transportata, fara a fi detectata, chiar peste granite, fie n "culturi" pentru obtinerea cantitatii dorite, fie n cantitati suficiente pentru savrsirea unui masacru.
18

Microorganismele pot fi eliberate fara zgomot si fara a provoca efecte imediate. Nu se poate determina maladia pna nu se cunosc simptomele infectiei si agentul cauzal.

Ele sunt de fapt microorganisme, care cauzeaza boli grave, mortale n majoritatea cazurilor. Unul dintre acestea este vestitul antrax, de care am avut ocazia sa auzim n ultimul timp. El poate ajunge n organism prin piele, inhalare sau pe tractul digestiv. Forma cutanata a bolii este cea mai "benigna", manifestndu-se prin ulceratii necrotice si hemoragice, care cu tratament precoce se vindeca n cteva saptamni. Forma pulmonara ncepe cu febra mare, senzatie imensa de sufocare, iar n decurs de 24 ore de la aparitia simptomelor, boala duce la deces prin hipoxie si soc septic. Nici forma digestiva nu este mai blnda, ncepnd cu greturi, varsaturi, febra, hemoragie digestiva, apoi apare ascita (o cantitate mare de lichid n cavitatea abdominala), si dupa 2-5 zile, moartea n urma socului.[23] Febra hemoragica virala (febra Lassa si Ebola) nu e mai putin periculoasa. Este transmisa de cele mai multe ori prin rozatoare, dar virusul poate intra n organism si prin inhalare sau contact direct cu materialul infectat; ea produce modificari la nivelul vaselor sangvine mici, iar decesul survine n special prin complicatii hemoragice si neurologice. Botulismul, o alta arma biologica, actioneaza prin toxina botulinica ce ataca sistemul nervos, ducnd la paralizie, apoi la blocarea respiratiei. Botulismul se transmite prin alimente, apare ca un fel de toxiinfectie alimentara. Antitoxina exista, nsa este eficienta doar n caz de administrare precoce. Variola este boala considerata disparuta de 25 de ani (ultimul caz a fost raportat n 1978), dar actuala prin posibilitatea de a fi folosita ca arma biologica. Este vorba de o infectie vitala mortala cu urte manifestari cutanate (vezicule care acopera ntregul corp), moartea fiind cauzata de pneumonie sau septicemie. Vaccin anti variola exista, el ofera protectie pe 5-10 ani, nsa nu am reusit sa aflam daca judetul nostru dispune de acest vaccin.[24]

Deci, unele dintre aceste boli pot fi tratate daca se intervine precoce, dar usor se poate ajunge la complicatii grave si deces. Prevenirea lor prin vaccinarea n masa a populatiei suna frumos teoretic, nsa practic nu avem la ndemna vaccinuri pentru aceste boli destul de rare.[25]

Proliferarea armelor de distrugere n masa si a mijloacelor purtatoare precum rachetele balistice este o amenintare crescnda la adresa pacii si securitatii internationale. n vreme ce tratatele internationale si aranjamentele de control al exporturilor au ncetinit diseminarea armelor de distrugere n masa si a sistemelor purtatoare, unele state au cautat sau cauta sa-si dezvolte astfel de arme. Riscul ca teroristii sa dobndeasca materiale chimice, biologice, radiologice sau fisionabile si mijloacele lor purtatoare adauga o dimensiune critica acestei amenintari.

Proliferarea este condusa de un numar restrns de state si actori nestatali dar reprezinta un pericol real prin diseminarea tehnologiilor si informatiilor si pentru ca statele proliferatoare se pot ajuta ntre ele. Aceste dezvoltari au loc n afara regimurilor actuale de control.

19

Contracararea proliferarii armelor de distrugere n masa (WDM) pare sa fie din ce n ce mai greu de realizat. Dificultatile ntmpinate de Franta, Germania si Marea Britanie n cadrul negocierilor cu Iranul privind viitorul programului sau nuclear sunt deosebit de instructive. n sens mai larg, Conferinta pentru Analiza Tratatului de Neproliferare Nucleara (NPT) din mai 2005 nu a putut ajunge la un acord asupra unei atitudini mai eficiente fata de tarile care se retrag din tratat sau genereaza suspiciunea ca ncalca prevederile fundamentale ale acestuia. Eforturile depuse n cadrul ONU pentru a ngreuna accesul teroristilor la armele chimice, biologice, radiologice si nucleare (CRBN) nu au dat pna n prezent rezultatele dorite. si, ntruct contextul international organizational pentru abordarea proliferarii devine mai complex - de exemplu, prin crearea Initiativei de Securitate n Domeniul Proliferarii (PSI) - ntrebarile privind modul cum poate fi promovata sinergia si evitata duplicarea ramn fara raspuns.

Una dintre problemele importante carora NATO trebuie sa le faca fata este aceea a modului n care urmeaza sa-si defineasca locul n cadrul eforturilor internationale de combatere a proliferarii. n cadrul pericolelor partial legate de terorism, amenintarea proliferarii WDM se afla la vrful listei comunitatii internationale privind provocarile de securitate ale perioadei post razboi rece. Pentru a ramne credibila ca institutie de securitate, Alianta trebuie sa joace si sa fie perceputa ca joaca un rol n abordarea unor astfel de provocari. ntr-adevar, la Summit-ul de la Bruxelles din ianuarie 1994, aliatii au decis sa-si concentreze n mod serios atentia asupra proliferarii WDM si a impactului acesteia asupra securitatii. Au urmat alte initiative NATO privind WDM, iar preocuparile n domeniul proliferarii figureaza acum n aproape toate aspectele activitatii Aliantei, inclusiv n ceea ce priveste alte tari non-NATO.

Politicile interne ale Aliantei au facut dificila gasirea unui raspuns la o ntrebare importanta: unde aduce mai exact NATO cea mai mare "valoare adaugata" atunci cnd este vorba de abordarea amenintarii proliferarii WDM? Cadrul Politicii Aliantei privind Proliferarea Armelor de Distrugere n Masa, care a fost aprobat la ntlnirea ministrilor afacerilor externe aliati de la Istambul n iunie 1994 si ramne documentul de fundamentare a politicii WDM a NATO, a subliniat att dimensiunea politica/diplomatica, ct si cea a apararii, n abordarea amenintarilor generate de proliferare. Acest lucru nu a constituit o surpriza, avnd n vedere natura duala a Aliantei si unele preocupari n alte capitale aliate n care Washingtonul intentiona probabil sa transfere eforturile mpotriva proliferarii din responsabilitatea domeniului diplomatic n cea a domeniului militar.

O privire asupra documentelor de politica ulterioare ale Aliantei, cum ar fi o analiza serioasa privind controlul armamentelor, non-proliferarea si masurile de ncredere si construire a securitatii realizata n decembrie 2000, arata ca raportul ntre dimensiunea politica/diplomatica si cea militara n contracararea proliferarii a reprezentat deseori un obiectiv n sine. Cu toate acestea, aliatii au ajuns treptat la concluzia ca, n domeniul capabilitatilor militare, NATO poate oferi o componenta unica si, pentru moment, de nenlocuit a arhitecturii institutionale internationale de contracarare a amenintarilor proliferarii.[26]

Pentru a ajuta la eliminarea acestui decalaj major, Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) a adoptat n unanimitate Rezolutia 1540, n aprilie 2004. Rezolutia a stabilit o baza globala de masuri mpotriva proliferarii si a mandatat toate statele sa le puna n aplicare fara ntrziere. Rezolutia 1540 cere
20

statelor "sa ncrimineze proliferarea, sa controleze strict exporturile si sa asigure securitatea tuturor materialelor sensibile n interiorul granitelor lor". Rezolutia include de asemenea 12 puncte solicitnd tuturor statelor sa:

"adopte si sa puna n aplicare legi eficiente, care sa interzica tuturor actorilor non-statali sa produca, obtina, posede, dezvolte, transporte, transfere sau foloseasca arme nucleare, chimice sau biologice si mijloacele de transport la tinta ale acestora";

dezvolte si mentina "masuri fizice de protectie eficiente";

asigure controlul la frontiere si sprijinul necesar n vederea aplicarii legilor "pentru combaterea traficului ilegal";

asigure "controlul exporturilor si al transporturilor de tranzit".

Aceasta rezolutie a impus cerinta de aplicare a unor masuri mpotriva proliferarii de catre furnizorii din toate tarile lumii.[27]

Programele de ne-proliferare mutuala ntre Statele Unite si Rusia demonstreaza ct de mult se ntrepatrund, n mod involuntar, instrumentele de securitate. Atunci cnd senatorii americani Sam Nunn si Richard Lugar au elaborat Legea privind Reducerea Amenintarii Nucleare Sovietice din 1991, atentia principala se axa pe asigurarea securitatii si distrugerea armelor nucleare si a mijloacelor pentru transportul acestora la tinta din fosta Uniune Sovietica.

Efortul a fost initial condus de Departamentul de Aparare al SUA. Dar pe masura ce Congresul SUA a nceput sa realizeze amploarea provocarii, acesta a creat un colaj de initiative cu implicarea unor multiple agentii viznd nu numai actiunile care trebuiau ntreprinse n privinta armelor si a materialelor "mobile", ci si dezvoltarea modalitatilor de a utiliza talentul stiintific n domeniul dezvoltarii economice.

Programele SUA de reducere a amenintarilor au evoluat ntr-o gama de tentative mai largi si multidepartamentale urmarind interzicerea accesului statelor ostile si al grupurilor teroriste la WMD, precum si la materialele si cunostintele necesare n vederea producerii acestora. Au fost nregistrate succese considerabile n sfera securitatii, dar o legatura formala ntre edificarea institutiilor si construirea capacitatii si posibilitatea de a mentine aceste eforturi de ne-proliferare va fi realizata dupa mult timp.

21

II.3.3. Crima organizata

n contextul marilor prefaceri geo-politice, economice si sociale cu care se confrunta n prezent comunitatea internationala, crima organizata a capatat noi valente, extinzndu-si aria de cuprindere si sfera de activitate la cote alarmante, motiv de ngrijorare pentru majoritatea statelor lumii si n mod deosebit pentru cele ale caror economii se afla n proces de tranzitie, data fiind vulnerabilitatea sistemelor legislative si fragilitatea institutiilor democratice din aceste tari. Structurile crimei organizate s-au dovedit a fi mult mai mobile dect cele ale economiei formale, exemplul tarilor din Europa Centrala si de Est fiind concludent n acest sens.

Definirea conceptului de crima organizata este foarte importanta pentru cunoasterea dimensiunilor si implicatiilor socio-politice ale fiecarui segment infractional, n vederea adoptarii celor mai eficiente strategii si tactici de eradicare a fenomenului. Conventia cadru a ONU mpotriva crimei organizate precizeaza la art.1 ca prin crima organizata se nteleg: Activitatile unui grup de trei sau mai multe persoane, cu legaturi de tip ierarhic sau cu legaturi personale, care permit liderilor lor sa realizeze profituri sau sa controleze teritorii ori piete, interne sau straine, prin violenta, intimidare sau coruptie, att pentru sprijinirea activitatii criminale, ct si pentru a se infiltra n economia legitima, n special prin:

a) trafic ilicit de droguri sau substante psihotrope si spalarea banilor, asa cum au fost definite de Conventia Natiunilor Unite mpotriva traficului ilicit de stupefiante si de substante psihotrope din 19 decembrie 1988;

b) traficului persoane, asa cum a fost definit de Conventia pentru suprimarea traficului de persoane si a exploatarii prostituarii altor persoane, din 2 decembrie 1949;

c) falsificare de moneda, asa cum a fost definita de Conventia internationala pentru suprimarea falsului de moneda, din 20 aprilie 1929;

d) traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, asa cum a fost definit de Conventia UNESCO asupra mijloacelor de interzicere si de prevenire a importului ilicit, exportului si transferului drepturilor asupra proprietatilor culturale, din 14 noiembrie 1970, si de Conventia UNIDROIT asupra obiectelor culturale furate sau exportate ilegal, din 24 iunie 1995;

e) furt de materiale nucleare, folosirea lor improprie sau amenintarea cu folosirea lor mpotriva populatiei, asa cum au fost definite de Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare, din 3 martie 1980;

22

f) acte teroriste;

g) trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor;

h) corupere a oficialitatilor publice.[28]

Grupul de experti asupra crimei organizate din cadrul Consiliului Europei si Comisiei Europene au cazut de acord asupra existentei a patru criterii obligatorii:

colaborarea dintre trei sau mai multe persoane;

conlucrarea lor se face pentru o lunga sau indefinita perioada de timp;

aceste persoane sunt suspectate de comiterea unor infractiuni grave sau chiar au savrsit asemenea fapte;

obiectivul actiunii lor comune este de a obtine profit/putere.[29]

Criteriile optionale se refera la:

obiect/domeniu de activitate propriu/clar definit;

disciplina interna si control;

utilizarea violentei sau a altor instrumente n scopul intimidarii;

influenta prin coruptie sau alte mijloace, asupra mediului politic, mass-media, structurilor de implementare a legii, administratiei publice;

23

actiune la nivel international.

Mult timp crima organizata a prezentat un interes foarte scazut pentru elementul politic, desi n anii '70 ncepuse sa penetreze serios societatile occidentale, dar si cele central si est europene. Schimbarile radicale de la sfrsitul anilor '80 au fost privite de retele criminale ca o oportunitate n executarea operatiunilor transfrontaliere pe ntregul continent si nu numai. Statisticile arata ca n Europa de Vest au sporit considerabil furturile de masini, infractiunile economice, spalarea banilor, traficul ilegal de armament si deseuri radioactive, coruptia, infractiunile legate de imigratie (traficul de persoane si trecerile ilegale de frontiera, falsificarea de vize si pasapoarte, utilizarea ilegala a minii de lucru din statele sarace), precum si infractionalitatea legata de prostitutie sau alte forme de exploatare sexuala. n Europa Centrala si de Est, pe lnga tipurile de actiuni mentionate mai sus, se practica infractiunile mpotriva proprietatii, extorcarea si falsificarea de bani[30].

Crima organizata internationala a crescut ca amploare, n ultimul deceniu, n parte datorita unor motive proprii (capitalul uman, material si financiar deosebit, perfectionarea continua a organizarii si a modului de operare), dar si datorita exploziei globalizarii. n multe state, valorile traditionale legate de respectul fata de autoritate si comunitate au fost nlocuite cu dorinta de parvenire individuala cu orice pret, iar multe dintre statele n care se manifesta acest fenomen experimenteaza democratia pentru prima data. Multe guverne sunt mai preocupate, la acest nceput de secol, de propria supravietuire, dect de sursa devizelor. Altele, pentru a facilita comertul mondial si pentru a-i face fata, si-au cosmetizat institutiile si structurile financiare, au relaxat restrictiile legate de procedurile vamale sau de acordare a vizelor, ceea ce a permis crimei organizate internationale sa se infiltreze cu usurinta n structurile economiei licite.

n era globalizarii, organizatiile situate n afara legii nu mai au nevoie de o baza teritoriala de unde sa-si coordoneze actiunile. Revolutia tehnologica a creat posibilitatea sefilor de retele sa-si conduca afacerile, indiferent de locul unde se afla. Multe dintre actiunile lor pot fi duse la ndeplinire prin intermediul retelei de calculatoare si telecomunicatii. Utilizarea transferurilor electronice, accesul liber la Internet si tehnologia de comunicatii supersofisticata, permit structurilor criminale intensificarea comiterii de infractiuni cu autori neidentificati, erodndu-se astfel autoritatea statelor.

Aceasta nu nseamna nsa ca s-a renuntat la coruptie, mita, ntelegeri secrete sau extorcari. Cnd toate acestea esueaza, se recurge la violenta. Datorita faptului ca au existat situatii n care organizatiile criminale au avut posibilitatea de a-si demonstra violenta iesita din comun, ca mijloc de aparare a intereselor sale, se poate crea confuzie n discernerea ntre actele lor si cele ale organizatiilor teroriste. Singura diferenta notabila dintre ele este aceea ca teroristii sunt mai putin interesati de profit, ei fiind mai degraba motivati de fanatismul religios sau ideologic, atacurile lor avnd ca tinte statul cu ceea ce nseamna el (institutiile si reprezentantii lor).

II.3.4. Conflictele regionale

24

Dupa al doilea razboi mondial continentul european a fost divizat n doua grupari care si defineau interesele de securitate n mod antagonic, dupa modelul jocului de suma nula - cstigul de securitate al uneia dintre grupari consta n pierderi de securitate pentru cealalta. Principalele surse ale divizarii Europei au fost de natura politica si ideologica. Lumii capitaliste si democratice a Europei Occidentale i s-a opus lumea comunista si totalitara a Europei de Est. Confruntarea principala a avut loc pe tarm politic, ideologic si militar si a luat forma unei curse a narmarilor care a caracterizat ntreaga perioada si care s-a prelungit, prin inertie, n forme mai putin agresive, chiar si n perioada tranzitiei postcomuniste, att n Europa, ct si n Asia. Cu toate ca a luat forma unor confruntari politice, ideologice si militare, esenta opozitiei dintre cele doua grupari europene a fost strns legata de dezvoltare, lund forma unei competitii pentru dezvoltare. Decalajul de dezvoltare a fost mai redus la nceputul confruntarii, n perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, si mai accentuat la sfrsitul comunismului. Razboiul rece s-a ncheiat n momentul n care blocul comunist s-a dovedit incapabil, n conditiile globalizarii, sa mai asigure cresterea economica tarilor pe care le cuprindea, n vreme ce gruparea occidentala a dovedit capacitatea nu doar de a se dezvolta pe sine, dar si de a produce o dezvoltare accelerata n acele tari care i s-au alaturat (Spania, Portugalia, Grecia).

Decalajele de dezvoltare nu produc automat conflicte de interese nationale care sa puna n pericol securitatea continentala, n schimb, decalajele de dezvoltare produc, pentru tarile mai putin dezvoltate, necesitatea de a cauta si identifica surse de dezvoltare. ntr-o zona geopolitica, potentialul de conflict este amplificat prin diversificarea surselor de dezvoltare. Societati aflate ntr-o cursa a dezvoltarii, care se bazeaza pe surse diferite de crestere economica si dezvoltare economico-sociala, vor avea un potential de conflict mai ridicat dect societati aflate tot n competitie de dezvoltare, dar care apeleaza la aceeasi sursa de dezvoltare.

Pna la sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial, n cursa dezvoltarii declansata la nceputul secolului al XIX-lea, cele mai mari state europene - Marea Britanie, Franta, Germania, Austria si Rusia - apelau la surse de dezvoltare specifice fiecareia. Rezultatul a fost definirea n termeni conflictuali a intereselor nationale ale fiecareia dintre aceste tari. Ceea ce permitea crearea de situatii conflictuale - si de viziuni politice care luau conflictul n considerare ca pe o solutie posibila a sustinerii propriilor interese - era simplul fapt ca nici una dintre ele nu depindea, pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare, de celelalte. Dimpotriva, n masura n care interesele nationale ale acestora se ntlneau, ele intrau n situatii modelabile prin jocul de suma nula.

Logica formarii celor doua grupari de state ale razboiului rece si care permite definirea relatiilor dintre ele n termeni conflictuali era data de diferenta dintre sursele de dezvoltare. n vreme ce gruparea occidentala avea ca sursa principala de dezvoltare capitalul american si potentialul tehnologic al SUA - mai trziu combinatia dintre capitalul american si cel al Europei occidentale - blocul oriental avea ca sursa principala de dezvoltare resursele naturale ale URSS si potentialul tehnologic al acesteia. Cum nu exista nici o conditionare ntre aceste doua surse diferite de dezvoltare, fiecare tabara era "libera" sa si defineasca interesele de dezvoltare n termeni conflictuali cu cealalta, caci un eventual conflict nu ar fi afectat n nici un fel sursa de dezvoltare. Invers, tari care pna atunci si definisera interesele nationale n termeni conflictuali - de exemplu Germania
25

si Franta - nu mai puteau mentine o viziune politica conflictuala cu privire la dezvoltarea lor ulterioara fara a afecta sursa de dezvoltare si, ca urmare, si-au redefinit interesele nationale n termeni de cooperare.[31]

Analiznd din perspectiva explicatiei prin intermediul diferentelor dintre sursele de dezvoltare, putem ntelege cu usurinta conflictul iugoslav sau actualele amenintari la adresa securitatii europene care provin din Europa de Est - conflictul din Transnistria, conflictele din Georgia, Armenia, Azerbaidjan, evolutia relatiilor dintre tarile balcanice si rezolvarea sau mentinerea tensiunilor n bazinul mediteranean (Cipru, relatiile dintre Grecia si Turcia)

Din perspectiva diversitatii surselor de dezvoltare, principala problema creata de postcomunism a constat nu att n exacerbarea nationalismelor sau eliberarea tensiunilor locale de sub constrngerea restrictiilor de bloc, ct n crearea unor noi alternative de surse de dezvoltare pentru state, care, urmare a politicii de bloc, nu dispuneau de ele n timpul razboiului rece. Razboaiele dintre tarile fostei Iugoslavii, chiar daca au fost justificate ideologic ca si conflicte interetnice, au avut la baza diferentierea surselor de dezvoltare potentiala ntre dezvoltarea oferita prin integrare europeana, pentru Croatia, Slovenia, Macedonia, si dezvoltarea prin resurse alternative a Serbiei. Conflictul transnistrean poate fi interpretat ca un conflict ntre regiuni dispuse sa apeleze la resursele occidentale de dezvoltare - Moldova - si regiuni care se pot dezvolta utiliznd resursele de dezvoltare ale Rusiei. Acelasi model explicativ poate fi aplicat pentru Ucraina, Georgia - unde Abhazia este mai legata de resursele rusesti de dezvoltare dect restul tarii - Armenia si alte tari din Caucaz.

Marea noutate pe care postcomunismul a adus-o problematicii securitatii europene consta n faptul ca a nlocuit o problematica globala de securitate - razboiul rece - cu o pluralitate de problematici ale securitatii regionale: n Balcani, n Caucaz, n nordul Marii Negre. Toate aceste regiuni sunt situate la periferia Uniunii Europene, iar sursele invocate ale amenintarilor par sa se limiteze de fiecare data la o problematica interna conflict religios, conflict interetnic, confruntare politica interna - slab legata de problematica globala a securitatii[32].

Amenintarea pentru securitatea europeana la nivel continental pare a proveni mai degraba din capacitatea unora dintre factorii de amenintare globala - de tipul terorismului sau al crimei organizate - de a utiliza conjuncturile create de conflictele regionale n scop propriu (precum implicarea mujahedinilor n razboiul din Bosnia).

O a doua amenintare ar putea sa apara ca urmare a potentialului oferit de o serie de conflicte locale de a functiona ca "debuseu" pentru conflictele sau tensiunile interne din tarile vecine. Amenintarea consta n potentialul de extindere a conflictului, ca n cazul implicarii nationalistilor ucraineni n conflictul din Transnistria, al nationalistilor srbi n conflictul din Bosnia, al nationalistilor albanezi n cel din Kosovo si FYR Macedonia.

Imaginea globala prezinta un continent european:

26

(1) eliberat de amenintarile traditionale provenite din confruntarea dintre marile tari europene (Germania vs. Franta, Rusia vs. Germania, Marea Britanie vs. Franta si Germania, Rusia vs. Turcia), amenintari care au definit problematica securitatii europene vreme de mai multe secole;

(2) eliberat de marea amenintare a razboiului rece;

(3) situat n afara principalelor amenintari la adresa securitatii globale - terorismul international (n ciuda atentatelor de la Madrid si Londra, UE nu este o tinta prioritara a terorismului international), potentialul proliferarii armelor nucleare, crima organizata la nivel international, conflictul din Orientul Apropiat si altele sunt probleme asumate mai ales de Statele Unite;

(4) aflat sub umbrela de securitate a NATO, suficient de flexibila pentru a permite europenilor sa se degajeze de angajamentele globale ale SUA, dar n acelasi timp sa implice SUA n orice problema europeana de securitate n care Europa Occidentala nu se poate descurca singura (precum n Bosnia si Kosovo);

(5) avnd de rezolvat doar probleme locale (regionale) de securitate, deja amintite, situate la periferia continentului si n continua restrngere.[33]

Extinderea Uniunii Europene tinde sa reduca numarul problemelor regionale de securitate. ntre 1990-1992, problemele regionale de securitate, potentiale sau doar ipotetice, ivite la periferia Europei Occidentale, erau net mai numeroase ca n prezent si se ntindeau pna n Europa Centrala. Pe atunci puteam numara conflicte si tensiuni ce includeau Ungaria (n relatia cu Romnia, cu Serbia, cu Slovacia), Cehia si Slovacia (pe cale de despartire), tarile baltice (n relatia cu Rusia), Romnia (n relatia cu Ungaria si Ucraina), Moldova (n relatia cu Tiraspol si Ucraina), Iugoslavia (n relatia dintre Serbia si toate celelalte republici), Bulgaria (n relatia cu Turcia), Polonia (n relatia cu Ucraina, Belarus, Germania si Rusia), Rusia (n relatia cu toate fostele republici ale URSS).

La nceputul perioadei postcomuniste, toata lumea fosta comunista parea un sir de regiuni generatoare de conflicte cu potential de extindere si de amenintare a pacii continentale. Un deceniu si jumatate mai trziu, ele au fost restrnse la cteva "regiuni" periferice, dar si n acestea conflictul este tinut sub control, iar potentialul sau de extindere este minim. n nici un caz nu putem ignora rolul extinderii Uniunii Europene n acest proces, caci se coreleaza cu procesul reducerii amenintarilor de securitate si al stingerii conflictelor regionale.

27

II.4. Noile provocari la adresa securitatii nationale si colective.

O noua categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta n actiuni armate si nonarmate deliberate, avnd ca obiectiv afectarea securitatii nationale prin provocarea de consecinte directe ori indirecte asupra vietii economico-sociale a tarii.[34]

ntre riscurile de acest tip se pot enumera:

terorismul politic transnational si international, inclusiv sub formele sale biologice si informatice;

actiuni ce pot atenta la siguranta sistemelor de transport intern si international;

actiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informatice;

actiunile destinate n mod premeditat afectarii - sub diferite forme si n mprejurari variate - a imaginii unui stat n plan international, cu efecte asupra credibilitatii si seriozitatii n ndeplinirea angajamentelor asumate;

agresiunea economico-financiara;

provocarea deliberata de catastrofe ecologice.[35]

Dintre cele de mai sus terorismul international se manifesta ntr-o forma acuta fara precedent, prefigurnd efecte multiple asupra securitatii statelor si stabilitatii internationale n general.

n contextul n care constatam o crestere a gradului de complexitate si de impredictibilitate a terorismului international, va trebui ca masurile interne de management al crizelor sa fie mai bine coordonate, sub cerinta asigurarii operative si eficiente a participarii statelor la eforturile internationale de combatere a amenintarilor.[36]
28

[1] Radulescu, George; Costache, Bogdan, Jaap de Hoop Scheffer: Suntem bucurosi sa colaboram cu Romnia ca aliati, n "Curierul National" nr. 4017 din 14 mai 2004.

[2] Ministerul Apararii Nationale, Culegere de termeni, concepte si notiuni de referinta din domeniile politicii militare, securitatii nationale si apararii armate, Editura Militara, Bucuresti, 2000, p. 30.

[3] Dolghin, Nicolae; Sarcinschi, Alexandra; Dinu, Mihai-stefan, Riscuri si amenintari la adresa securitatii Romniei. Actualitate si perspectiva, Editura UNAp, Bucuresti, 2004, pp. 6-7.

[4] Presedintia Romniei, Strategia de securitate nationala a Romniei, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 2001.

[5] Ibidem.

[6] Dolghin, Nicolae; Sarcinschi, Alexandra; Dinu, Mihai-stefan, Riscuri si amenintari la adresa securitatii Romniei. Actualitate si perspectiva, Editura UNAp, Bucuresti, 2004, pp. 11-12.

[7] Buzan, Barry, Popoarele, statele si teama, Editura Cartier, Chisinau, 2000, p. 142, 145.

[8] ***, Amenintari la adresa securitatii, Editura UNAp, Bucuresti, 2004, pp.6-8.

[9] Ibidem, p. 17.

[10] Alexe, Adrian, Terorismul international. Comunitatea internationala n cautarea unei definitii, n "Revista consilierilor juridici din armata", nr.1/2005, p.41.

[11] Ibidem, p.42.

29

[12] http://www.acus.org/

[13] http://www.nato.int/

[14] ***, Lexicon militar, Editura SAKA, Chisinau, 1994, p.45.

[15] http://www.forter.ro/ro/arme/nbc/

[16] Bolintineanu, Al.; Duculescu, Victor; Monafu, Gabriela, Razboiul nuclear prin accident, Editura Militara, Bucuresti 1989, p.101. Putko, Aleksandr si Boris, Tacerea atomica, Editura Nemira, Bucuresti, 1994, p. 34-39; 75.

[17] PNE - Peaceful Nuclear Explosions.

[18] Ibidem.

[19] Colonel (r) Stoilesti, Creanga Gheorghe Florea, Istoria Apararii Civile, Editura Porto Franco, 1993, pag.86.

[20] www.jandarmeriaromana.ro

[21] www.presamil.ro

[22] http://rft.forter.ro/2007_4/00_texteprint/04-3.txt

[23] www.armyacademy.ro/reviste/3_4_2002/r27.pdf

[24] http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9691&node=1395

[25] http://www.bbc.co.uk/romanian/afghanistan_anthrax/biological.htm
30

[26] http://www.nato.int

[27] http://www.onuinfo.ro/biblioteca/sistemul_de_documente/

[28] http://www.onuinfo.ro/biblioteca/sistemul_de_documente/

[29] http://www.actrus.ro/biblioteca/anuare/2004

[30] www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=6102

[31] Babiuc, Victor, Expunere la conferinta "Wider Europe and Transatlantic Link", organizata de CSIS, Washington DC, la 25 oct. 2005, n revista "Dilema veche" nr. 107din 10 feb.2006.

[32] http://www.actrus.ro/biblioteca/anuare/2002

[33] Gheorghe Fulga, Alocutiune la Seminarul EAPC "Abordari regionale ale noilor riscuri de securitate", Bucuresti, 29-30 iunie 2003 (www.dci.ro)

[34] http://spriss.ulbsibiu.ro/downloads/programmapa.pdf

[35] Declaratia Summit-ului de la Bucuresti, http://www.summitbucharest.ro/ro/doc_202.html

[36] http://www.nato.int/docu/review/2008/03/EN/index.htm

31

NATO sper c schimbarea politicii privind aprarea global antirachet a SUA va risipi ngrijorrile Rusiei i va ncuraja cooperarea ntr-un domeniu n care relaiile sunt tensionate de mult vreme, conform mesajului transmis de secretarul general adjunct al NATO, generalul Alexander Vershbow, ntr-un interviu pentru Reuters, citat de agerpres.ro. Rusia a avertizat c strategia american privind scutul antirachet ar putea s-i erodeze planurile de denuclearizare, dar criticile lansate de la Moscova s-au nuanat dup ce Washingtonul a anunat, la 16 martie, c va amplasa 14 interceptoare de rachete n Alaska, ca rspuns la ameninrile nucleare formulate de Coreea de Nord, dar i c renun la instalarea unui nou tip de interceptor n Europa.

Moscova a anunat c dorete o nou serie de consultri cu privire la caracteristicile noului scut antirachet, iar oficialii americani i rui urmeaz s discute pe aceast tem n sptmnile urmtoare.

Rusia critic de mult timp programul de aprare antirachet din Europa, program despre care att NATO, ct i SUA susin c este menit s previn orice posibil atac din partea Iranului, fr a reprezenta niciun fel de ameninare la adresa Rusiei.

Schimbarea de plan a SUA face ca situaia s fie mult mai puin ambigu. n prezent nu exist niciun motiv de ngrijorare c sistemul de aprare antirachet european va constitui o ameninare la adresa Rusiei. Noi considerm c este o oportunitate foarte bun i sperm c Rusia va profita de ea", a declarat Vershbow pentru Reuters.

32