Sunteți pe pagina 1din 31

TEMA: STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ,

PE FĂGAŞUL NORMALITĂŢII, ÎNTR-O LUME COMPLEXĂ,


DINAMICĂ ŞI TURBULENTĂ

„Ca instrument naţional ce dă forţă şi valoare practică (...), strategia de securitate


naţională reprezintă un factor integrator de sinteză; ea se operaţionalizează printr-un ansamblu de
decizii, planuri, măsuri şi acţiuni menite să prevină şi să contracareze eficient riscurile şi
ameninţările ce pun în pericol valorile şi interesele naţionale, precum şi valorile care dau identitate
şi unitate construcţiei europene.”

- Strategia de Securitate Naţională a României -

Masterand: Radu MOINESCU

1
INTRODUCERE

Secolul XXI a debutat abrupt şi violent, prin acte teroriste şi alte acţiuni criminale
asemănătoare fără precedent în mai multe părţi ale lumii. Acestea au marcat o nouă evoluţie în plan
politic pe întreaga planetă, declanşând un proces de transformare profundă a mediului de securitate
şi generând consecinţe ce afectează, pe termen lung şi în profunzime, comunitatea internaţională.
Într-un astfel de context tensionat şi complex, securitatea fiecărei ţări, ca şi securitatea
comunităţii internaţionale în ansamblu, se bazează nu numai pe capacitatea de reacţie şi adaptare, ci
şi, mai ales, pe capacitatea de anticipare şi de acţiune pro-activă. Într-o lume complexă, dinamică şi
conflictuală, aflată în plin proces de globalizare, înţelegerea profundă a tendinţelor majore de
evoluţie a securităţii internaţionale şi a modului în care fiecare ţară are şansa să devină parte activă
a acestui proces constituie o condiţie esenţială a progresului şi prosperităţii.
Cunoaşterea, înţelegerea şi evaluarea corectă a proceselor interne, a gradului de coeziune
socială, a capacităţii de mobilizare publică reprezintă o necesitate la fel de importantă pentru
realizarea proiectelor naţionale.
În scopul promovării intereselor sale legitime, statul român – parte integrantă a comunităţii
euroatlantice şi participant activ la noua construcţie europeană – va trebui să-şi promoveze,
protejeze şi să-şi apere democraţia, să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi să
acţioneze, în conformitate cu prevederile dreptului internaţional, pentru accelerarea modernizării şi
dezvoltării sale economice şi sociale, asigurarea unui standard de viaţă european şi afirmarea
deplină a identităţii naţionale.
Dacă prin modernizarea României înţelegem creşterea semnificativă a nivelului de trai
pentru cetăţeanul obişnuit şi o altă atitudine a statului faţă de nevoile acestuia, atunci această
modernizare nu va fi posibilă fără modernizarea sistemului de securitate naţională. Securitatea
naţională este cea mai importantă dintre politicile unei ţări. Prin miza pe care o reprezintă, respectiv
aceea de a asigura „starea de normalitate democratică la care aspiră societatea (...), făurirea
prosperităţii economice, echilibrul social şi stabilitatea politică1” securitatea naţională a fost definită
ca „marea politica” sau „marea strategie”.
Evoluţia societăţii româneşti, depăşirea perioadei de tranziţie, instaurarea democraţiei şi
instituţiilor sale, chiar dacă încă fragile unele dintre ele, reconstrucţia socială, morală, economică şi
instituţională etc., reprezintă procese aflate încă în plină desfăşurare şi modernizare, menite a
responsabiliza, promova şi instaura valorile europene şi euroatlantice.
Eşecurile într-un astfel de domeniu sunt de neacceptat şi, odată produse, ele pot fi incluse în
aria falimentului politic. Acestea pot evolua de la deteriorarea gravă a calităţii vieţii cetăţeanului
până la pierderea independenţei, pierderea de teritorii sau chiar, în extremis, dispariţia ca ţară.
Majoritatea ţărilor Europei Centrale ştiu din propria istorie ce înseamnă falimentul politicii de
securitate naţională. În statele occidentale, cu deosebire în cele care nu au cunoscut perioada
comunistă, securitatea naţională este un bun public, sensul eforturilor şi eficienţa lor fiind date de
calitatea vieţii de zi cu zi a cetăţeanului. Astfel, politica de securitate naţională este o politică
publică.
În ţările occidentale, formularea, legitimarea, aprobarea şi aplicarea unei astfel de politici se
face după un algoritm denumit „acquis-ul occidental al politicii de securitate”. Pentru a funcţiona
corespunzător, el presupune dialogul şi conlucrarea a trei factori:
- factorul politic, cu rol decizional, de conducere şi, parţial, de control;
- factorul birocratic, chemat să aplice politica de securitate, reprezentând în acelaşi timp şi
principalul deţinător al expertizei tehnice;
- cetăţeanul obişnuit, care, prin intermediul societăţii civile, este chemat atât să legitimeze
efortul de securitate naţională, să-l finanţeze şi să-l sprijine public, dar şi să se exprime critic asupra
lui. În acest sens, el se poate exprima direct, prin atitudini publice sau prin intermediul mass-media.

CAPITOLUL I
1
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.2.
2
Mediul internaţional de securitate

La început de mileniu, lumea a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, marcată de
coexistenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive majore cu altele care generează ameninţări şi
pericole. Vechea ordine mondială, bazată pe o logică bipolară – caracterizată de rivalitate şi
capacitate de anihilare reciprocă a unor blocuri de state – a dispărut, iar tranziţia post-bipolară s-a
încheiat. Obiectivele majore ale acestei perioade s-au realizat, iar germenii construcţiei unei noi
arhitecturi globale de securitate ocupă un loc tot mai important în cadrul preocupărilor comunităţii
internaţionale.
Pe ansamblu, lumea continua sa rămână puternic conflictuală, motoarele conflictelor
operând atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora şi la pieţe, cât
şi în cel al diferenţelor identitare de natură etnică, religioasă, culturală sau ideologică. În acest
context, probabilitatea unui conflict militar de mare amploare este redusă, în timp ce conflictele
regionale şi cele interne ar putea fi mai frecvente, iar efectul lor direct sau cumulat – greu de
controlat.
Mediul de securitate internaţional se află într-o schimbare rapidă. Unele schimbări sunt, într-
o anumită măsură, previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a mediului de securitate, fie că
reprezintă rezultatul al unor strategii şi programe. Majoritatea schimbărilor sunt însă însoţite de o
mare doză de incertitudine ca natură, amploare şi durată, iar unele pot avea caracter surprinzător,
seismic şi de discontinuitate.
Proliferarea noilor riscuri şi ameninţări – de natură asimetrică – amplifică aspectele de
insecuritate ale mediului global, fapt ce conduce la destructurarea vechii ordini internaţionale astfel
că, în perspectiva următorilor 10-15 ani, ordinea globală va arăta sensibil diferit, în condiţiile în
care dinamica relaţiilor internaţionale favorizează eforturile vizând construcţia unui nou echilibru
internaţional – capabil să asigure expansiunea libertăţii şi democraţiei.
Mediul de securitate este caracterizat preponderent de următoarele tendinţe majore:
accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu proliferarea
acţiunilor având ca scop fragmentarea statală; convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate
structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile şi predictibile, însoţită de accentuarea
tendinţelor regionale anarhice; revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în
dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii
intervenţiei actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.
În această lume complexă, dinamică si turbulentă, confruntarea principală se poartă între
valori fundamental diferite, între democraţie şi totalitarism, şi este determinată de agresiunea majoră
a terorismului internaţional de sorginte extremist-religioasă, structurat în reţele transfrontaliere,
împotriva statelor democratice şi a forţelor politice raţionale din statele angajate în procesul
democratizării. Tendinţele majore ce guvernează evoluţiile globale în epoca post-bipolară creează
îngrijorări justificate, generează noi provocări, oferă oportunităţi şi prezintă riscuri la adresa
valorilor şi intereselor naţionale.
Globalizarea este principalul fenomen care influenţează mediul de securitate contemporan,
creând atât oportunităţi de dezvoltare, cât şi noi riscuri şi ameninţări. În acest mediu, nici un stat nu
se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost şi nici unul nu trebuie să rămână în
afara proceselor globale. Ca urmare, securitatea internaţională tinde tot mai mult să-şi manifeste
caracterul indivizibil, iar comunitatea internaţională este tot mai conştientă de răspunderile globale
ce îi revin.
Principial, globalizarea profilează o şansă reală de evoluţie economică pozitivă, aptă să
creeze prosperitate, dar înscrierea pe această tendinţă nu este o certitudine garantată pentru fiecare
ţară; ea depinde de capacitatea statelor de a exploata astfel de oportunităţi, pentru ca, în caz contrar,
pentru o ţară, cel mai mare risc este acela de a rămâne în afara proceselor globalizatoare pozitive.
În contextul acestei configuraţii complexe a scenei globale, regiuni întregi sunt afectate de
stări de instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau favorizează amplificarea
noilor riscuri şi ameninţări. Dintre acestea, unele pot avea un impact major asupra securităţii
României. La nivel regional, atât în sud-estul Europei – îndeosebi în Balcanii de Vest şi în regiunea
3
Mării Negre – persistă sau sporesc în intensitate stări de tensiune determinate de vechi dispute de
natură etnică sau religioasă, separatiste ori de contestare a frontierelor existente, precum şi de
criminalitatea transfrontalieră în creştere; multe dintre aceste tensiuni au potenţial exploziv.
Lichidarea comunismului ca sistem politic şi instaurarea democraţiei în Europa Centrală şi
de Est, extinderea NATO şi a Uniunii Europene, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxurilor
de persoane, mărfuri şi capital, precum şi dezvoltarea tehnologică au creat premise favorabile
pentru racordarea noilor democraţii la zona de prosperitate şi securitate euro-atlantica. Pentru
România, aceste fenomene, coroborate cu situaţia sa geopolitică, se constituie în oportunităţi
strategice importante, între care cele mai semnificative sunt: apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică;
integrarea în spaţiul economic, politic, cultural şi de securitate comunitar; creşterea rolului şi a
ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de securitate şi energetice ale Europei; experienţa
acumulată în participarea la misiuni internaţionale în sprijinul păcii; gradul ridicat de
interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare ale României cu structurile similare ale
statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene.

CAPITOLUL II
4
Aspecte generale privind securitatea naţională

1. Generalităţi

Ca idee generală, paradigma securităţii naţionale îşi are rădăcinile în conceptul conform
căreia statul este principalul actor al relaţiilor internaţionale. De aceea orice abordare asupra
acesteia nu poate fi făcută decât prin prisma strânsei legături care există între securitatea naţională şi
cea internaţională, deoarece securitatea, la orice nivel ar fi analizată, are ca subiect central omul,
care transcende toate graniţele.
Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi statului
român care are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi necesităţile naţionale.
România, ca stat membru cu drepturi depline al NATO şi Uniunii Europene, are nevoie de o
nouă strategie de securitate naţională, capabilă să asigure diminuarea substanţială a decalajelor faţă
de statele dezvoltate din spaţiul comunitar, să preîntâmpine şi să contracareze ameninţările la adresa
cetăţenilor, comunităţilor, naţiunii şi statului român, să gestioneze operativ şi eficient situaţiile de
criză şi să participe activ la procesele de integrare şi cooperare. Strategia de securitate naţională,
trebuie să reflecte modificările care au avut loc în mediul de securitate intern şi internaţional,
realităţile şi tendinţele globale. Ea este parte integrantă a securităţii europene şi euroatlantice şi
constituie un tot unitar fundamentat pe efort naţional, pe acţiune comună, cooperare şi parteneriat.
Securitatea naţională se asigură prin eforturi proprii şi prin cooperare cu aliaţii şi partenerii,
în conformitate cu prevederile programelor naţionale, ale strategiei de securitate a Uniunii Europene
şi ale conceptelor strategice ale Alianţei. Ea trebuie să vizeze armonizarea eforturilor naţionale cu
angajamentele internaţionale şi identificarea modalităţilor de lucru apte să prevină şi să contracareze
oportun ameninţările. Eforturile vizează, totodată, promovarea democraţiei, păcii şi stabilităţii în
vecinătate şi în alte zone de interes strategic, reducerea vulnerabilităţilor, dezvoltarea capabilităţilor
naţionale şi transformarea profundă a instituţiilor de securitate.
Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a
poporului, se fundamentează în ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securităţii
regionale, euro-atlantice şi globale.
Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva
riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum
şi bazele existenţei statului roman, şi vizează, cu prioritate, domeniile şi activităţile consacrate stării
de legalitate, siguranţei cetăţeanului, securităţii publice şi apărării naţionale. Ea se realizează prin
măsuri active de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, administrativă şi
militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate şi prin gestionarea eficientă a
crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii democratice internaţionale.
Statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene pe care îl are
România, acţionând într-un spaţiu de securitate care are la bază valori, interese şi obiective comune,
fundamentate pe principiile şi normele democraţiei, statului de drept şi economiei de piaţă, oferă
ţării noastre condiţii favorabile de dezvoltare economică şi socială durabile, de participare activă la
acţiunile de menţinere a păcii şi stabilităţii în plan regional şi global, la contracararea eficientă atât a
riscurilor şi ameninţărilor clasice, cât şi a celor asimetrice.
În acest context, construcţia şi dezvoltarea adecvată a capacităţilor naţionale de răspuns la
provocările contemporane, în cadrul sistemului de apărare comună şi al politicii externe şi de
securitate comune, al garanţiilor de securitate oferite de instituţiile europene şi euro-atlantice,
precum şi transformarea, modernizarea sau adaptarea oportună a acestor capacităţi în funcţie de
cerinţele noului mediu de securitate, constituie pilonii de bază ai securităţii naţionale.
Securitatea naţională se asigură atât prin efort naţional intern, prin strategii si forţe proprii,
cât şi prin cooperarea cu aliaţii şi partenerii, în consonanţă cu prevederile conceptelor strategice ale
Alianţei Nord-Atlantice şi cu strategia de securitate a Uniunii Europene, care oferă bazele
operaţionale ale colaborării sistematice cu organizaţiile de securitate, apărare şi cooperare regională
şi globală.

5
Valorile fundamentale pe temeiul cărora poporul român îşi construieşte destinul – comune
ca esenţă cu valorile comunităţii euro-atlantice – sunt acele elemente definitorii ale profilului
naţional prin protejarea, promovarea şi apărarea cărora se asigură condiţiile esenţiale ale existenţei
şi demnităţii românilor, în cadrul colectivităţilor, statului naţional şi al organizaţiilor politice şi de
securitate din care România face parte.
Valorile naţionale constituie premisele pe bază cărora statul român – în exercitarea
atribuţiilor fundamentale încredinţate de poporul suveran şi în acord cu prevederile dreptului
internaţional – îşi construieşte sistemul de organizare şi funcţionare a societăţii prin intermediul
instituţiilor, organizaţiilor democratice şi al acţiunii civice.

2. Domenii de de abordare

Construcţia şi viabilitatea unei strategii de securitate naţională, care trebuie, printre altele, să
fie prospectivă, este dată de modul de abordare a direcţiilor următoarelor domenii:
a) domeniul politico-administrativ;
b) domeniul economic;
c) domeniul social;
d) domeniul educaţiei, cercetării şi culturii;
e) domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice;
f) domeniul apărării naţionale;
g) domeniul politicii externe.

a. Domeniul politico-administrativ
Modernizarea societăţii româneşti presupune acţiuni ferme pentru întărirea funcţiei de
reglementare a statului şi a autoritaţii instituţiilor sale. Realizarea obiectivelor de securitate
naţională solicită dezvoltarea capacităţii normative a statului român, prin măsuri adoptate în mod
democratic, care să respecte principiul separării puterilor şi să asigure reforma instituţională şi
administrativă.
Statul, ca organizator al coeziunii naţionale şi sociale, trebuie să devină o instituţie suplă şi
eficientă, debirocratizată, aflată în slujba cetăţeanului. Întregul sistem politic se va perfecţiona
pentru a se deschide către cetăţean şi pentru a completa democraţia reprezentativă cu virtuţile
democraţiei participative; prin urmare, exercitarea puterii politice va asigura participarea şi
controlul cetăţeanului asupra instituţiilor şi procesului de luare a deciziilor, prin respectarea
normelor şi regulilor democratice, în concordanţă cu prevederile Constituţiei.
Activitatea de legiferare trebuie să aibă în vedere un cadru conceptual unitar şi coerent, pe
deplin compatibil cu legislaţia europeană, cu principiile acquisului comunitar, cu sistemul de
reglementări propriu Uniunii Europene, urmărind totodată promovarea intereselor României şi
cetăţenilor ei.
Aplicarea strictă şi severă a legilor faţă de toţi cetăţenii şi în toate împrejurările, în spiritul şi
litera Constituţiei, constituie o cerinţă majoră pentru toate instituţiile statului, de îndeplinirea căreia
depind decisiv coeziunea socială, încrederea cetăţenilor în autorităţile publice, solidaritatea
naţională. De aceea se impun: asigurarea corectitudinii actului administrativ şi de justiţie, stabilitate
legislativă şi simplificarea cadrului juridic, afirmarea justiţiei ca instituţie a cinstei şi
profesionalismului. Este necesară, de asemenea, adaptarea mai explicită a cadrului legislativ la
cerinţele de combatere a terorismului şi crimei organizate, precum şi la cerinţele care decurg din
necesitatea participării forţelor din sistemul de apărare la operaţiuni şi misiuni comune, împreună cu
forţele altor state, pe teritoriul naţional şi în afara acestuia.

b. Domeniul economic
Economia de piaţă funcţională presupune un efort conjugat şi coordonat de realizare a
obiectivelor asumate de România prin documentele care au stat şi stau la baza devenirii noastre ca
stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, în paralel cu măsuri de optimizare a cadrului
normativ în domeniu.

6
Relansarea economiei constituie o prioritate a securităţii naţionale, respectiv politicii
economice a statului.
Direcţiile de acţiune avute în vedere în acest domeniu sunt:
- consolidarea stabilităţii macroeconomice, adoptarea unor politici fiscale coerente, prin
reglementări simplificate şi stimulative, reforma impozitelor, reducerea cheltuielilor interne şi
restructurarea marilor companii şi societăţi ale statului, o politică monetară şi a cursului de schimb
adecvată;
- îmbunătăţirea mediului de afaceri, diminuarea birocraţiei, reglementări favorizante pentru
investiţii şi pentru menţinerea creşterii economice prin producţie performantă cerută de piaţă;
- stimularea, prin reglementări eficiente şi sub diferite forme, a întreprinderilor mici şi
mijlocii;
- continuarea privatizării, restructurării şi modernizării, cu accent pe dinamizarea domeniilor
industriale şi productive care au potenţial, în condiţiile programelor sectoriale ale Uniunii Europene
ori convenite cu organismele financiare internaţionale;
- promovarea unor politici industriale funcţionale, corespunzatoare nevoilor sociale şi
adaptabile cerinţelor pieţei;
- dezvoltarea cooperării economice internaţionale prin forme noi, mai
active şi stimulative, de comerţ exterior;
- consolidarea sectorului bancar şi de asigurări; disciplinarea pieţelor de capital în care sunt
implicate categorii largi de populaţie;
- relansarea agriculturii şi dezvoltarea silviculturii;
- amenajarea teritoriului şi reabilitarea infrastructurii de transport;
- promovarea noilor tehnologii eficiente şi trecerea efectivă la realizarea funcţionalităţilor
unei societăţi informaţionale;
- dezvoltarea turismului şi consolidarea cadrului instituţional şi legislativ referitor la mediul
înconjurator şi calitatea mediului;
- orientarea pentru atragerea de investiţii străine, îndeosebi din spaţiul european şi
euroatlantic;
- dezvoltarea activităţilor de comerţ interior, inclusiv prin reglementări ale administraţiei
publice locale privind stimularea producţiei şi pieţelor locale;
- asigurarea protecţiei consumatorilor;
- garantarea unui sistem concurenţial liber şi onest.

c. Domeniul social
Problemele securităţii sociale trebuie să se refere, între altele, la starea de insecuritate
individuală, la declinul demografic şi fragilizarea stării de sănătate a populaţiei, la emigraţia
tineretului instruit şi superdotat, la insuficienta consacrare, pe toate componentele, a societăţii civile
şi la absenţa unei clase de mijloc puternice. Politica în domeniul securităţii sociale trebuie să vizeze
toate aceste aspecte, cu accent pe combaterea sărăciei, consolidarea dialogului şi a solidarităţii
sociale şi alinierea la normele europene în domeniul ocupării forţei de muncă. Principalele
fenomene sociale care altereaza coeziunea societăţii româneşti şi accentuează vulnerabilitatea
acesteia la crize şi conflicte sociale sunt determinate de evoluţii negative la nivel macroeconomic şi
de incoerenţa cadrului legislativ.
În acest sens strategia trebuie să stabilească necesitatea realizării unor modalităţi de
stimulare a solidarităţii naţionale şi responsabilităţii civice, a interesului pentru muncă, a egalităţii
dintre bărbaţi şi femei, a egalităţii de şanse în privinţa accesului la educaţie şi pregătire, a protecţiei
sociale. Ca urmare, eforturile instituţiilor cu atribuţii în domeniu trtebuie să aibă în vedere:
- promovarea dialogului şi coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de echilibru,
în contracararea efectelor negative ale procesului de tranziţie şi evoluţiilor economiei de piaţă;
- reforma sistemului de securitate socială şi diminuarea deficitului de finanţare a protecţiei
sociale;
- elaborarea, în cooperare cu partenerii sociali, a unui plan naţional de acţiune în domeniul
ocupării forţei de muncă, care să asigura coerenţa acţiunilor pe piaţa muncii;
- descentralizarea deciziei administrative în domeniul raporturilor de muncă;
7
- ocuparea forţei de muncă în concordanţă cu orientările UE, diminuarea somajului şi
asigurarea unei protecţii sociale reale a şomerilor, inclusiv prin atragerea şi implicarea acestora în
activităţi de utilitate publica, desfăşurate în perioada disponibilizării;
- instituirea unor politici salariale corespunzătoare performanţelor şi importanţei
domeniului;
- realizarea reformei pensiilor, în scopul diversificării resurselor de asigurare, al eliminării
inechităţilor şi creşterii în termeni reali a pensiilor;
- perfecţionarea sistemului de asistenţă socială;
- îmbunatăţirea stării de sănătate a populaţiei, încurajarea şi reglementarea producţiei interne
a medicamentelor de bază;
- asigurarea protecţiei copilului, ca prioritate naţională, şi reglementarea sistemului de
adopţii, în conformitate cu normele internaţionale, în special ale ONU;
- sprijinirea şi întărirea familiei ca entitate socială fundamentală;
- ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor şi familiilor lipsite de venituri sau cu
venituri mici, prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, diminuarea sărăciei, prin creşterea
gradului de ocupare a populaţiei active;
- dezvoltarea civismului, a solidarităţii sociale şi a dialogului intercultural.

d. Domeniul educaţiei, cercetării şi culturii


Problemele de fond ale acestui domeniu – care ar putea fi numite ale unei securităţi
culturale, în sens larg – sunt în mod direct legate de nevoia afirmării unor noi mentalităţi şi atitudini
care să contribuie la configurarea dimensiunii culturale şi civilizatorii a reformelor, cerută în mod
implicit de noul nostru statut european şi euroatlantic. Spiritul comunitar, solidaritatea naţională,
cultura comunicaţională, atitudinea faţă de performanţa, respectul pentru elite şi promovarea lor se
află încă
în stadii insuficiente de dezvoltare.
De aceea punerea în valoare şi dezvoltarea potenţialului cultural, ştiinţific şi uman de care
dispune România constituie o componentă şi o resursă esenţială a securităţii naţionale şi a
modernizării societăţii româneşti.
Principalele direcţii de acţiune în acest domeniu sunt:
- promovarea societăţii educaţionale în cooperare cu societatea civilă şi în conformitate cu
Carta Albă a educaţiei şi formării, elaborată de Uniunea Europeană;
- continuarea reformei sistemului de învăţământ, ca fundament al politicilor în domeniul
resurselor umane;
- asigurarea educaţiei de bază, creşterea calităţii învăţământului preuniversitar;
- racordarea învăţământului superior la cerinţele sociale şi economice;
- promovarea în sistemul educaţional a cerinţelor societăţii informaţionale;
- îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional pentru cercetare-dezvoltare;
- revigorarea, pe baze competitive, a sistemului naţional de cercetare capabil să contribuie în
mod real la modernizarea societăţii româneşti;
- dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informaţiei şi creşterea numărului de specialişti în
acest domeniu;
- protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului naţional şi promovarea sa ca parte a
patrimoniului cultural universal;
- promovarea culturii ca fundament al dezvoltării durabile a naţiunii şi ca nucleu al
identitaţii naţionale;
- protejarea diversităţii culturale şi religioase, promovarea multiculturalismului şi
multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentanţii vieţii religioase;
- revigorarea politicilor în domeniul tineretului;
- îmbunătăţirea cadrului juridic şi instituţional în domeniul relaţiilor interetnice, sprijinirea
consolidării şi dezvoltării identităţii etnice;
- promovarea în rândul populaţiei a modelului cultural european şi euroatlantic.

8
e. Domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice
Prin situarea sa la confluenţa apărării intereselor statului şi ale cetăţeanului acest domeniu
reprezintă o componentă importantă a securităţii naţionale a României. Acţiunile specifice în
domeniul menţinerii ordinii publice şi siguranţei naţionale vor viza prevenirea şi combaterea
fenomenului infracţional, protejarea cetăţenilor, a proprietăţii private şi publice şi a infrastructurii
de interes strategic.
Direcţiile de acţiune în acest domeniu sunt:
- armonizarea legislaţiei şi a procedurilor specifice cu reglementările internaţionale şi cu
standardele UE privind forţele şi serviciile de ordine publică;
- consolidarea relaţiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO şi UE,
precum şi dezvoltarea legăturilor cu cele aparţinând altor state; continuarea participării forţelor de
ordine publică, civile şi militare la misiuni internaţionale;
- reglementarea răspunderii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului
Justiţiei – a structurilor acestora – în eradicarea abuzurilor şi ilegalităţilor;
- consolidarea sistemului instituţional de acţiune – servicii de informaţii, poliţie, minister
public, justiţie – care să facă posibilă aplicarea fermă a legii;
- întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalităţii;
- dezvoltarea permanentă a controlului civil asupra instituţiilor din domeniul siguranţei
naţionale şi implicarea societăţii civile în apărarea ordinii publice;
- restructurarea sistemului instituţional al ordinii publice prin descentralizarea serviciilor din
domeniul ordinii publice şi demilitarizarea în mare masură a acestora;
- constituirea sistemului naţional de gestionare a crizelor pe principiul managementului
integrat al riscurilor şi conectarea acestuia la organismele existente în NATO şi UE;
- combaterea eficace a terorismului, corupţiei şi crimei organizate, inclusiv prin diverse
forme de cooperare regională şi subregională;
- îmbunătăţirea colaborării dintre autorităţile din sistemul de apărare şi justiţie şi a acestora
cu societatea civilă;
- securizarea frontierei de stat (în special a celei din nord-est) în concordanţă cu interesele
naţionale şi exigenţele Uniunii Europene, concomitent cu modernizarea procedurilor de control la
frontieră;
- construirea parteneriatului cu societatea civilă, inclusiv prin asigurarea unui echilibru între
dreptul la libera informare şi necesitatea protejării informaţiilor clasificate;
- protecţia dreptului la intimitate, la propria imagine şi la corecta informare a cetăţeanului;
- asigurarea funcţionării la standarde comunitare a instituţiilor care au atribuţii pe linia
migraţiei şi azilului.

f. Domeniul apărării naţionale


România trebuie să acţioneze pentru continuarea reformei armatei, în conformitate cu
standardele statelor membre NATO şi UE, pentru dezvoltarea unei capacităţi de apărare credibile,
moderne şi eficiente; se au în vedere întărirea controlului civil asupra forţelor armate, în
concordanţă cu principiile şi valorile democraţiei, precum şi consolidarea statutului României de
generator de securitate, prin continuarea şi îmbunătăţirea contribuţiei la stabilitatea regională.
Principalele direcţii de acţiune trebuie să fie:
- îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul NATO şi asigurarea interoperabilităţii cu forţele
Alianţei Nord-Atlantice;
- dezvoltarea cooperării militare bi- şi multilaterale, în vederea realizării obiectivelor
asumate de România, ca membru cu drepturi depline al Alianţei;
- constituirea şi consolidarea capabilităţilor necesare pentru îndeplinirea performantă a
obligaţiilor asumate de România, de a participa în cadrul unor operaţii de menţinere a păcii, de
salvare, de răspuns la crize, de combatere a terorismului şi de asistenţă umanitară la nivel
subregional şi regional;
- transformarea şi modernizarea Armatei României, îndeosebi modernizarea structurală a
forţelor şi a sistemelor de instruire şi continuarea armonizării cadrului legislativ naţional din
domeniul apărării cu cel existent în ţările membre NATO şi UE;
9
- adaptarea la condiţiile contemporane a sistemului de mobilizare şi planificare integrată a
apărării şi asigurarea concordanţei dintre obiectivele propuse şi resursele alocate;
- operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale Uniunii Europene, în cadrul
politicii europene de securitate şi apărare, precum şi ale NATO, ONU şi ale forumurilor/iniţiativelor
subregionale;
- managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor, concomitent cu
creşterea gradului de profesionalizare a personalului armatei şi modernizarea învăţământului
militar;
- asigurarea stocurilor de echipamente, tehnică de luptă, muniţii şi materiale;
- îmbunătăţirea colaborării dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de
informaţii vizând potenţialii factori de risc la adresa securităţii şi stabilităţii interne;
- redimensionarea corpului de comandă la nivelul forţelor în procesul de transformare şi
modernizare;
- reglementarea pensionării cadrelor militare; aplicarea programelor de reconversie
profesională a personalului disponibilizat din armată;
- planificarea coerentă a activităţii de înzestrare şi achiziţii, prin coordonare cu politicile în
domeniul economic, de privatizare şi restructurare a industriei naţionale de apărare; dezvoltarea şi
achiziţionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO;
- întărirea controlului parlamentar asupra organismului militar;
- sprijinirea autorităţilor publice în caz de urgenţe civile, dezastre sau calamităţi naturăle.
Consiliul Suprem de Apărare a ţării trebuie să îşi perfecţioneze activităţile de coordonare,
prevăzute de Constituţie şi de legile speciale, în domeniile apărării naţionale, ordinii publice şi
siguranţei naţionale.

g. Domeniul politicii externe


Politica externă a României reprezintă principalul mijloc de promovare a valorilor şi
intereselor naţionale în plan internaţional. Politica externă va fi susţinută printr-un efort intern de
asigurare a coerenţei interinstituţionale şi a sprijinului opiniei publice şi va continua să fie orientată,
şn mod prioritar, pe următoarele direcţii:
- implicarea în procesul de realizare a politicii europene de securitate şi apărare;
- aprofundarea Parteneriatului strategic intensificat cu S.U.A., dezvoltarea relaţiilor
bilaterale cu celelalte ţări membre NATO şi UE;
- consolidarea relaţiilor cu celelalte state membre ale Uniunii Europene – în plan bi- şi
multilateral –, cu ţările vecine şi cu statele cu care România are relaţii tradiţionale;
- dezvoltarea cooperării cu statele din regiune, inclusiv prin participarea la proiecte de
cooperare regională, subregională, transfrontalieră şi în cadrul euroregiunilor;
- dezvoltarea, pe baze pragmatice, a relaţiilor privilegiate cu Republica Moldova;
- consolidarea rolului OSCE, ca forum de dialog în domeniul securităţii, şi dezvoltarea
capacităţii de acţiune pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstrucţia
postconflict;
- susţinerea diplomatică a participării la operaţiile de pace ale ONU şi la alte acţiuni vizând
asigurarea stabilităţii şi intărirea încrederii la nivel regional şi global;
- respectarea strictă a angajamentelor internaţionale în domeniul neproliferării şi controlului
armamentelor, exporturilor de produse strategice şi de tehnologie cu dublă utilizare, precum şi
participarea activă la dezbăterile, din diverse foruri, pe această temă;
- promovarea unei politici active în plan bilateral sau într-un cadru internaţional pentru
asigurarea securităţii şi stabilităţii în Europa de Sud-Est, ca şi în Caucazul de Sud şi în întreaga
regiune a Dunării şi Mării Negre;
- sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor pentru păstrarea identităţii
naţionale, culturale şi spirituale şi identificarea potenţialului de suport al acestora pentru realizarea
obiectivelor diplomaţiei româneşti;
- preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea statutului juridic şi a tratamentului
minorităţilor româneşti din alte state, conform normelor internaţionale privind drepturile
persoanelor aparţinând minorităţilor şi angajamentelor asumate prin înţelegeri şi tratate bilaterale.
10
CAPITOLUL III
Strategia de securitate naţională a României

1. Aprecieri generale

Analiza făcută în capitolele anterioare cu privire la mediul de securitate, riscurile şi


ameninţările ce se manifestă în spaţiul de securitate adiacent şi în lume, au impus ca noua strategie
de securitate naţională a României să includă, pe lângă riscurile şi ameninţările analizate, şi altele
noi, cele din domeniile energetic, alimentar, al transporturilor şi infrastructurii, sănătăţii publice,
sanitar, ecologic şi cultural, financiar, informatică şi altele. Un risc major, în prezent, poate fi
considerată şi insuficienta cooperare interinstituţională, problema care nu e numai a României.
Problematica luptei împotriva crimei organizate şi terorismului, lupta împotriva traficului de
arme etc., impune o colaborare directă şi nemijlocită între principalele instituţii internaţionale.
O altă realitate care a obligat la reflecţie, la elaborarea noii strategii de securitate naţională a
României, a fost nevoia de abordare integrată a riscurilor şi ameninţărilor prezentate. Până în
prezent s-a abordat problematica crimei organizate separat de problematica terorismului la nivel
naţional şi internaţional. Problematica spălării banilor murdari era şi ea abordată separat.
Evenimentele ultimilor ani au arătat că această formulă nu mai poate fi acceptată nici la nivel
naţional, nici la nivel internaţional, pentru că, în practică, lucrurile acestea sunt legate nemijlocit:
corupţia cu spălarea banilor murdari, crima organizată şi terorismul. Trebuie identificate legăturile
subtile care există între aceste probleme, pentru a găsi rezolvare la problema de fond, şi nu la
găsirea unuia sau altuia dintre autori luaţi separat. O altă problemă care poate fi un risc la nivelul
acesta al securităţii este abordarea separată a zonelor de conflict apropiat sau îndepărtat. La ora
actuală s-a descoperit un sistem subtil de relaţii şi intercondiţionări între zonele în care operează
aceste riscuri din Statele Unite, Sud-Estul Europei, Orientul Apropiat, Afganistan până în Sud-Estul
Asiei. În momentul în care se doreşte stabilizarea unei zone cum este cea sud-est europeană, fără a
ţine cont de implicaţiile şi în altă parte, se pot produce greşeli semnificative în operaţiile
multinaţionale de stabilitate şi de sprijin.
Totodată, noi evoluţii s-au înregistrat la ora actuală în problematica riscului faţă de cum este
el cunoscut în general, cum ar fi trecerea de la problematica riscului la problematica vulnerabilităţii.
Este o nouă evoluţie care acum presupune o abordare mult mai elaborată, mult mai subtilă decât a
fost făcută până în prezent.
În acelaşi timp, un risc major la adresa securităţii naţionale, în momentele de criză pe plan
internaţional, poate să devină neasigurarea fondurilor necesare pentru procesul de integrare
europeană şi euroatlantică. Dacă la momentul potrivit nu sunt asigurate fondurile pentru a putea
realiza dotarea, participarea la anumite operaţiuni, acesta poate fi cu adevărat un risc potenţial la
adresa securităţii naţionale a ţării. Un alt aspect care se manifestă, este problematica insuficienţei şi
ineficienţei gestionări a resurselor umane, care poate să devină un factor de risc al securităţii
naţionale, prin faptul că nu se dispune de oamenii potriviţi în locurile potrivite, în momentul în care
este nevoie. Cu referire la capacitatea de a gestiona iată un exemplu: persoane, în general tineret,
care au fost trimise în străinătate, la cursuri de specialitate, pe diverse probleme specifice nu se
regăsesc în domeniul respectiv de activitate la întoarcerea în ţară.

2. Elementele de conţinut

Prin conţinutul său şi ideile promovate noua Strategie de Securitate Naţională a României
acoperă integral toate aspectele vieţii sociale, economice, politice, militare etc. ale statului Român,
trasând direcţiile de acţiune pentru edificarea democraţiei şi stabilităţii statale.
2.1. Strategia de securitate naţională a României scoate în evidenţă şi este concepută prin
abordarea următoarelor premise, care constituie un proiect naţional realist, îndrăzneţ şi
pragmatic:
- reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român şi constituie un
obiectiv fundamental al guvernării;
11
- are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale;
- este un drept imprescriptibil al statului român care derivă din suveranitatea deplină a
poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul construcţiei
europene, cooperării euroatlantice şi al evoluţiilor globale;
- răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce
pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valorile şi interesele naţionale vitale,
bazele existenţei statului român;
- vizează, cu prioritate, domenii cum sunt: starea de legalitate; siguranţa cetăţeanului;
securitatea publică; prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor ameninţări asimetrice;
capacitatea de apărare; protecţia împotriva dezastrelor naturale, degradării condiţiilor de viaţă şi
accidentelor industriale;
- se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială,
juridică, educativă, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi
securitate, precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită
ale comunităţii europene şi euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional;
- oferă bazele operaţionale ale colaborării sistematice cu organizaţiile de securitate şi apărare
din care România face parte, cu statele aliate, partenere şi prietene.
Noul statut de membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene al România,
acţionând într-un spaţiu de securitate bazat pe valori, interese şi obiective comune, pe principiile şi
normele democraţiei, statului de drept şi economiei de piaţă, oferă ţării noastre condiţii favorabile
dezvoltării economice şi sociale accelerate, participării active la acţiunile de menţinere a păcii şi
securităţii în plan regional şi global, contracarării eficiente a riscurilor şi ameninţărilor clasice şi a
celor de tip asimetric.
Strategia de securitate naţională a României asigură promovarea, protecţia şi apărarea
valorilor şi intereselor naţionale atât prin efort naţional conjugat – respectiv prin forţe şi mijloace
proprii –, precum şi prin cooperarea cu aliaţii şi partenerii, în consonanţă cu prevederile strategiei
de securitate a Uniunii Europene şi ale conceptelor strategice ale Alianţei Nord-Atlantice.
Valorile naţionale, cum sunt: democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia legii; respectul
pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; identitatea naţională şi
responsabilitatea civică; pluralismul politic; proprietatea garantată şi economia de piaţă;
solidaritatea cu naţiunile democratice; pacea şi cooperarea internaţională; dialogul şi comunicarea
dintre civilizaţii, sunt elemente ce definesc identitatea românească, factorul de coeziune al
comunităţilor locale şi al naţiunii române, catalizatorul eforturilor spre progres şi modernizare,
liantul relaţiei armonioase dintre interesele individuale şi cele naţionale, în acord cu normele ordinii
constituţionale, iar protejarea, promovarea şi apărarea lor asigură condiţiile esenţiale ale existenţei
şi demnităţii cetăţenilor şi a statului român, în conformitate cu prevederile Constituţiei. Totodată,
acestea constituie premisele pe baza cărora se construieşte şi se dezvoltă sistemul democratic de
organizare şi funcţionare a societăţii, atât prin intermediul instituţiilor şi organizaţiilor
guvernamentale şi neguvernamentale, cât şi prin acţiune civică.
Interesele naţionale vizează promovarea, protejarea şi apărarea – prin mijloace legitime – a
valorilor prin care naţiunea română îşi garantează existenţa şi identitatea, pe baza cărora îşi
construieşte viitorul şi în temeiul cărora se integrează în comunitatea europeană şi euroatlantică şi
participă la procesul de globalizare şi se adresează – în primul rând – cetăţenilor patriei care trăiesc
pe teritoriul naţional, dar şi – în egală măsură – tuturor celorlalţi oameni aflaţi în România, precum
şi românilor care trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor ţării.
Interesele naţionale se realizează printr-un proces complex de promovare şi garantare a
valorilor şi intereselor naţionale care vizează, în esenţă: asumarea responsabilă a calităţii de
membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene; menţinerea integrităţii,
unităţii, suveranităţii, independenţei şi indivizibilităţii statului român, în condiţiile specifice ale
participării la construcţia europeană; dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, dinamice şi
performante; modernizarea radicală a sistemului de educaţie şi valorificarea eficientă a potenţialului
uman, ştiinţific şi tehnologic; creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate ale
populaţiei; afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale şi vieţii spirituale ale românilor, în
condiţiile create de cadrul unional european.
12
Pentru elaborarea Strategiei de securitate naţională a României a fost făcută o analiză şi o
evaluare pertinentă asupra mediului de securitate în care ţara noastră este situată, mediu care se
află într-o nouă fază de evoluţie, marcată de coexistenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive
majore cu altele care generează riscuri şi ameninţări, precum şi de apariţia germenilor construcţiei
unei noi arhitecturi globale de securitate ce ocupă un loc tot mai important în cadrul preocupărilor
comunităţii internaţionale.
Este scos în evidenţă faptul că noul mediu de securitate este caracterizat, în principal, de
următoarele tendinţe majore: accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională,
concomitent cu persistenţa unor acţiuni având ca finalitate: fragmentarea statală; convergenţa
rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile şi
predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor anarhice în unele regiuni; revigorarea eforturilor
statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu
multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor nestatali în evoluţia acestor relaţii.
În contextul noului mediu de securitate, strategia percepe riscurile şi ameninţările la
adresa securităţii naţionale a României, în primul rând, din perspectiva posturii de ţară membră a
Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. Este apreciat faptul că deşi pericolul unui război
clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil, neglijarea riscurilor şi
ameninţărilor la adresa securităţii României poate genera vulnerabilităţi majore din perspectiva
securităţii proprii şi a celei colective, având în vedere şi riscurile ce privesc securitatea şi apărarea
frontierelor în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor Românei reprezintă şi frontiera
estică a Uniunii Europene şi al NATO.
Totodată, în spaţiul geografic adiacent cât şi îndepărtat, se manifestă o serie de ameninţări
noi, asimetrice, de natură militară sau non-militară, inclusiv cele sub forma agresiunilor informatice
sau informaţionale, generate preponderent din mediul internaţional, dar şi – într-o anumită măsură –
de cel intern, care tind să crească sub raportul gradului de pericol şi al probabilităţii de producere, şi
pot afecta grav starea de securitate a cetăţenilor români, a statului român sau a instituţiilor de
securitate din care România face parte. Pericolul creat de astfel de evoluţii negative poate fi
substanţial potenţat în cazul asocierii lor, îndeosebi în condiţiile în care graniţele dintre ameninţările
globale şi cele regionale, precum şi între cele externe sau interne, tind să devină tot mai difuze. În
fapt, în condiţiile accelerării proceselor globalizatoare şi ale dezvoltării tehnologice, distanţele
geografice devin tot mai puţin importante, astfel că apariţia şi dezvoltarea unor asemenea fenomene
negative trebuie identificate şi monitorizate indiferent de locul unde se produc, iar evaluarea lor
trebuie făcută prin prisma caracterului indivizibil al securităţii globale, materializată prin acţiuni de
contracarare oportună şi fermă a lor, inclusiv la distanţe mari faţă de graniţele naţionale, devenind,
în acelaşi timp, responsabilitatea majoră a unei guvernări democratice eficiente.
În Strategia de securitate sunt identificate ca principalele riscuri şi ameninţări care pot pune
în pericol securitatea naţională a României, valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii
europene şi euroatlantice: „terorismul internaţional structurat în reţelele transfrontaliere;
proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele regionale; criminalitatea
transfrontalieră organizată; guvernarea ineficientă”2.
Atacurile teroriste executate asupra unor obiective-simbol ale civilizaţiei şi puterii
americane, acţiunile de aceeaşi natură executate la Madrid, Londra, Moscova sau Istambul, precum
şi cele care au avut loc în Orientul Apropiat, Caucaz, Africa, Asia Centrala, de Sud şi Sud-Est,
dovedesc faptul ca terorismul internaţional de sorginte extremist-religioasă, structurat în reţele
transfrontaliere, reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a
democraţiei şi celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea euro-atlantică.
Reţelele teroriste internaţionale au acces la tehnologia modernă şi pot beneficia de
transferuri bancare şi mijloace de comunicare rapide, de infrastructură şi asistenţă oferite de
organizaţii etnico-religioase extremiste, de suportul criminalităţii transfrontaliere organizate ori de
sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să guverneze democratic; ele pot provoca pierderi
masive de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale de mare amploare, iar – prin accesul posibil la
armele de distrugere în masă – consecinţele acţiunilor lor pot deveni devastatoare, caracterul
deschis al societăţilor democratice moderne, ca şi cerinţele globalizării, determină că fiecare stat în
2
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.13.
13
parte cât şi comunitatea internaţională în ansamblu, să rămână vulnerabile în faţa terorismului
internaţional, astfel că imperativul contracarării acestui flagel şi al cooperării forţelor democratice
pentru contracararea lui constituie o cerinţă vitală, inclusiv prin acţiuni comune desfăşurate în
zonele care generează terorism.
Proliferarea armelor de distrugere în masa, respectiv armele chimice, biologice,
radiologice şi nucleare, constituie o ameninţare deosebit de gravă din punctul de vedere al
potenţialului de distrugere; accesul la astfel de mijloace devine tot mai uşor din punct de vedere
tehnologic, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte ameninţător, concomitent cu reducerea garanţiilor de
comportament responsabil al autorităţilor ce intră în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor
animate de ideologii politice sau religioase extremiste. Se amplifică, de asemenea, preocupările
pentru dezvoltarea mijloacelor de transport la ţintă a unor astfel de arme şi pentru realizarea şi
stocarea produselor cu dublă utilizare.
Colapsul sau evoluţia anarhică a unor state posesoare de arme de distrugere în masă,
autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra complexelor lor militare, precum şi existenţa
unor regiuni – inclusiv în Europa – aflate în afara controlului statal, favorizează dezvoltarea unei
pieţe negre active pentru astfel de mijloace.
Din perspectiva preocupărilor pentru securitatea naţională, amplificarea fenomenului terorist
şi proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă principalul factor generator de incertitudine
în domeniul securităţii globale, în condiţiile în care regimurile nedemocratice, totalitare pot asigura
cel mai periculos suport operaţional şi logistic.
Deşi în ultimii ani, prin iniţiativele europene şi euroatlantice, arealul strategic în care este
situată România a cunoscut evoluţii pozitive, care au făcut din Europa un continent mai sigur şi mai
prosper, totuşi este încă bogat în conflicte regionale, locale, inter- şi intrastatale, cu puternice
implicaţii pentru pacea şi securitatea zonală, regională şi europeană. Produs auxiliar al
dezmembrării, mai mult sau mai puţin violente, a unor state multinaţionale din zonă, conflictele
interetnice sau religioase – în fapt, conflicte cu un puternic substrat politic – reprezintă o ameninţare
gravă la adresa securităţii regionale, chiar dacă, în urma unor importante eforturi ale comunităţii
internaţionale, majoritatea acestora sunt ţinute sub control. Prin numărul lor mare, aşa-numitele
„conflicte îngheţate” din această regiune, alături de alte stări tensionate, dispute teritoriale, tendinţe
separatiste şi situaţii de instabilitate prezente în proximitatea strategică a României, generează
incertitudine strategică, determină irosirea multor resurse şi perpetuează sărăcia. Ele alimentează, de
asemenea, alte forme de violenţă şi criminalitate şi favorizează terorismul.
Criminalitatea transnaţională organizată reprezintă atât o expresie a proliferării unor
fenomene negative care se amplifică în condiţiile globalizării, cât şi o consecinţă directă a
gestionării ineficiente a schimbărilor politice, economice şi sociale profunde care s-au produs în
Europa Centrală şi de Est în procesul dispariţiei regimurilor comuniste. Pe fondul unei astfel de
situaţii, spaţiul de interes strategic în care se află România este sursa, zona de tranzit şi destinaţie a
unor activităţi criminale grave constând în: trafic ilegal de armament, muniţii şi explozivi; trafic de
narcotice; migraţie ilegală şi trafic de fiinţe umane; trafic de produse contrafăcute; activităţi de
spălare a banilor şi alte aspecte ale criminalităţii economico-financiare. Prin natura şi amploarea lor,
astfel de activităţi sunt favorizate de existenţa conflictelor locale şi, la rândul lor, pot favoriza
terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă sau pot să contribuie la perpetuarea
regimurilor separatiste.
Procesului de consolidarea a stabilităţii şi securităţii noilor democraţii din Europa Centrală,
de Sud-Est şi de Est un rol important în revine capacităţii statelor şi a societăţilor de a promova o
gestiune eficientă a treburilor publice, de a garanta exercitarea responsabilă şi eficientă a puterii, în
deplin acord cu principiile democraţiei şi cerinţele respectării drepturilor omului. Expresia publică a
acestor exigenţe este buna guvernare, iar ineficienţa acesteia constituie un potenţial risc.
Noile democraţii din arealul strategic în care este situată România continuă să se confrunte
cu numeroase fenomene negative care afectează calitatea actului de guvernare. În acest context,
guvernarea ineficientă, afectată de corupţie instituţională şi clientelism politic, de ineficienţa
administraţiei publice, lipsa de transparenţă şi de responsabilitate publică, de birocraţie excesivă şi
tendinţe autoritariste, subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile publice, le discreditează şi
poate constitui o ameninţare majoră la adresa securităţii statelor. Totodată guvernarea ineficientă
14
pune adesea în pericol exerciţiul normal al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
afectează îndeplinirea obligaţiilor internaţionale – inclusiv a celor ce vizează protecţia identităţii
naţionale – putând genera crize umanitare cu impact transfrontalier.
Strategia subliniază că fenomenele negative grave, de natură geofizică, meteoclimatică ori
asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor
activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile, pun în pericol securitatea naţională.
Acestea pot fi: catastrofele naturale sau alte fenomene geo- sau meteo-climatice grave (cutremure,
inundaţii, încălzirea globală şi alte modificări bruşte şi radicale ale condiţiilor de viaţă); tendinţa de
epuizare a unor resurse vitale; catastrofele industriale sau ecologice având drept consecinţe pierderi
mari de vieţi omeneşti, perturbarea substanţială a vieţii economico-sociale şi poluarea gravă a
mediului pe teritoriul naţional şi în regiunile adiacente; posibilitatea crescută a producerii unor
pandemii.
Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi potenţate şi amplificate de
existenţa unor vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi, între care pot fi considerate ca generatoare de
preocupări sau pericole următoarele: dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile;
tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; nivelul ridicat al stării de
insecuritate socială, persistenţa stărilor de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale;
proporţia redusă, fragmentarea şi rolul încă nesemnificativ al clasei de mijloc în organizarea vieţii
economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi dificultăţile de manifestare a solidarităţii civice;
infrastructura strategică slab dezvoltată şi insuficient protejată; starea precară şi eficientă redusă a
sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi
dificultăţile de adaptare la cerinţele societăţii a sistemului de învăţământ; expertiza redusă,
organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză;
angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

2.2. Un viitor sigur şi prosper pentru români: căile construcţiei


Strategia de Securitate Naţională a României este un document programatic amplu, de nivel
naţional, care are ca scop făurirea unui stat modern, prosper, cu un profil regional distinct, deplin
integrat în comunitatea europeană şi euroatlantică, angajat ferm în promovarea democraţiei şi
libertăţii, cu cetăţeni care trăiesc în siguranţă, într-o lume complexă, dinamică şi conflictuală.
Scopul fundamental al Strategiei de Securitate Naţională a României îl constituie
mobilizarea eforturilor naţiunii pentru accelerarea proceselor de modernizare, integrare şi
dezvoltare susţinută, capabile să garanteze securitatea şi prosperitatea ţării, într-o lume mai sigură şi
mai bună. Strategia vizează promovarea fermă a libertăţilor politice, economice şi sociale, a
respectului pentru demnitatea umană, prin angajarea conştientă şi responsabilă a poporului român şi
colaborarea activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene. Pentru înfăptuirea acestui scop, strategia
urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective: identificarea oportună şi contracararea proactivă a
riscurilor şi ameninţărilor; prevenirea conflictelor şi managementul eficient al riscurilor, al
situaţiilor de criză şi al consecinţelor lor; participarea activă la promovarea democraţiei şi
construcţia securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone de interes strategic;
transformarea profundă a instituţiilor şi îmbunătăţirea capabilităţilor naţionale. Strategia stipulează
că înfăptuirea acestor obiective, se realizează pe două planuri – intern şi extern –, în următoarele
condiţii:
- în plan intern: exerciţiul deplin al drepturilor şi libertăţilor democratice; stabilitatea
politică; reforma profundă a clasei politice; maturizarea spiritului civic şi participarea activă a
societăţii civile la procesul de guvernare; eradicarea corupţiei instituţionale; asigurarea armoniei
interetnice şi interconfesionale; modernizarea rapidă şi sporirea gradului de protecţie a
infrastructurii critice; menţinerea stabilităţii sistemului financiar-bancar şi a pieţei de capital;
protejarea resurselor naturale şi a mediului;
- în plan extern: consolidarea instituţională a Uniunii Europene şi îmbunătăţirea stării sale de
securitate; reconstrucţia şi dinamizarea cooperării transatlantice; consolidarea relaţiilor de
parteneriat strategic; promovarea democraţiei şi asigurarea păcii şi stabilităţii în zonele de interes
strategic; sprijinirea activă a comunităţilor româneşti din arealul istoric, a românilor de pretutindeni,
pentru păstrarea identităţii lor culturale.
15
Protejarea, apărarea şi promovarea intereselor legitime ale României au loc cu respectarea
principiilor şi normelor dreptului internaţional şi dezvoltarea dialogului şi cooperării cu
organizaţiile internaţionale şi cu statele interesate în realizarea securităţii internaţionale.
Strategia subliniază că România promovează interesele naţionale „prin mijloace paşnice –
politice, diplomatice, economice şi culturale”3. Acest lucru nu exclude ca, pentru protejarea şi
apărarea intereselor sale legitime, România să fie pregătită să folosească toate mijloacele legale –
inclusiv cele ce privesc întrebuinţarea elementelor de forţă ale capacităţii naţionale – ca soluţie de
ultimă instanţă, împreună cu aliaţii şi partenerii săi.
Strategiei de Securitate Naţională a României este fundamentată pe baza următoarelor
principii: abordarea sistemică şi cuprinzătoare a problematicii securităţii naţionale; convergenţa
dintre politica de securitate şi politica de dezvoltare economico-socială; concentrarea eforturilor
asupra siguranţei cetăţeanului şi securităţii publice; concordanţa dintre concluziile rezultate din
evaluarea mediului de securitate, opţiunea politică şi acţiunea strategică.
Promovarea, protejarea şi apărarea valorilor şi intereselor naţionale se realizează prin
următoarele căi:
- participarea activă la înfăptuirea securităţii internaţionale;
- construcţia noii identităţi europene şi euroatlantice a României;
- securitatea şi stabilitatea regională în contextul unei noi paradigme;
- asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea Mării Negre;
- abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne;
- buna guvernare – ca instrument esenţial în construcţia securităţii naţionale;
- economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii naţionale;
- transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
- dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.
Aceste căi constituie direcţii prioritare de acţiune ale instituţiilor statului român, ale
organizaţiilor civice şi ale cetăţenilor şi se materializează prin măsuri de operaţionalizare şi
transformare a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale.

2.3. Priorităţile participării active la construcţia securităţii internaţionale:


promovarea democraţiei, lupta împotriva terorismului internaţional şi combaterea
proliferării armelor de distrugere în masă
Principalul imperativ al etapei actuale pentru Strategia de Securitate Naţională a României îl
constituie promovarea democraţiei, lupta împotriva terorismului internaţional şi combaterea
proliferării armelor de distrugere în masă.
Promovarea democraţiei reprezintă cea mai singură cale prin care se poate garanta
libertatea oamenilor şi respectul pentru demnitatea umană, existenţa sigură a statului român şi
prosperitatea naţiunii, siguranţa cetăţeanului şi prezervarea identităţii naţionale. Aceasta are ca scop
prioritar „înfăptuirea securităţii democratice, stare ce se realizează prin cooperare, modernizare
accelerată şi integrare, şi permite participarea adecvată la gestiunea afacerilor globale, un rol
activ în cadrul comunităţii euroatlantice, concentrarea eforturilor pe obiective vitale, specializarea
pe roluri strategice şi funcţionalităţi relevante, precum şi utilizarea eficientă a resurselor”4.
Strategia prevede că România se va implica în promovarea democraţiei, securităţii şi
prosperităţii în vecinătatea sa şi în alte zone de interes strategic prin acţiuni active, diplomatice,
economice, militare, cât şi în domeniul informaţiilor. De aceea România va sprijini activ eforturile
comunităţii internaţionale, iniţiativele structurilor europene şi euroatlantice, de promovare şi
consolidare a democraţiei, consolidării statului de drept în spaţiul de securitate european, cooperării
şi conlucrării tuturor statelor doritoare de pace şi linişte, pentru contracararea eficientă a
terorismului internaţional şi a proliferării armelor de distrugere în masă.
Luptă împotriva terorismului, fenomen care a luat o amploare deosebită „şi care pune în
pericol securitatea tuturor statelor lumii, civilizaţia umană în ansamblul său – reprezintă o
necesitate obiectivă pentru democraţiile responsabile şi o dovadă a eficienţei lor”5.
3
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.18.
4
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.20.
5
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.22.
16
Participarea României la efortul internaţional pentru combaterea terorismului, are loc în
cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene, al altor
organizaţii internaţionale care au acelaşi obiective, împărtăşesc aceleaşi valori şi promovează
aceleaşi interese, urmărind realizarea consensului sau concentrarea majorităţii eforturilor pentru
acţiuni comune.
În acest context, România va iniţia sau la va lua parte numai la acţiuni menite să ducă la
promovarea şi consolidarea democraţiei, sprijinirea guvernelor şi instituţiilor de securitate şi apărare
în lupta împotriva terorismului, participarea la operaţiuni multinaţionale, asistenţă complexă în
procesul de prevenire, contracarare şi reconstrucţie postconflict. Aceste acţiuni pot fi exemplificate
prin participarea la coaliţia antiteroristă din Afganistan şi Irak, la eforturile de reconstrucţie din
aceste două state, din cele din zona balcanică – Kosova şi Bosnia, precum şi misiunile sub egida
ONU din unele state africane (Somalia, Congo etc.).
Participarea României la operaţii multinaţionale are loc pe baza deciziei politice a
structurilor responsabile, întemeiate pe prevederile constituţionale şi pe obligaţiile ce decurg din
acordurile de cooperare cu naţiunile aliate sau prietene, în concordanţă cu cerinţele situaţiei şi în
conformitate cu prevederile dreptului internaţional.
Lupta împotriva terorismului trebuie dusă cu respectarea strictă a principiilor democraţiei,
dreptului internaţional, demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale omului, în condiţiile în
care nu poate exista nici o înţelegere şi nici-un compromis în relaţiile cu teroriştii. De aceea,
principalele direcţii de acţiune ale instituţiilor naţionale cu atribuţii în domeniul luptei împotriva
terorismului vor fi: întărirea cooperării internaţionale, inclusiv prin relansarea eforturilor vizând
definirea cuprinzătoare a terorismului şi stabilirea normelor şi procedurilor standard de operare;
realizarea consensului între forţele politice, organizaţiile non-guvernamentale şi societatea civilă cu
privire la necesitatea promovării politicii de „toleranţă zero” în lupta împotriva terorismului;
perfecţionarea sistemului naţional de management al crizelor; o mai bună cunoaştere a structurilor,
metodelor şi tehnicilor teroriste.
Combaterea proliferării armelor de distrugere în masă reprezintă o altă prioritate a
preocupărilor vizând pacea şi securitatea statelor lumii, din cauza amplificării riscului de folosire
iraţională a rezultatelor dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei moderne. În pofida unor progrese majore
privind reducerea arsenalelor nucleare strategice şi a unor succese importante obţinute în
implementarea acordurilor internaţionale de neproliferare, pericolul distrugerii civilizaţiei umane şi
a
vieţii, prin folosirea unor astfel de mijloace, se menţine încă ridicat. Sporesc, totodată, riscurile ca
armele de distrugere în masă să facă joncţiunea cu terorismul internaţional sau ca terorismul nuclear
să fie promovat de regimuri iresponsabile. Aceste evoluţii creează probleme grave de securitate la
adresa cetăţenilor, comunităţilor şi instituţiilor statelor democratice.
În plan extern, România sprijină ferm eforturile comunităţii internaţionale pentru prevenirea
şi combaterea acestui fenomen şi participă activ la formularea şi implementarea politicilor şi
strategiilor NATO şi ale Uniunii Europene în domeniu. Ea contribuie, totodată, la eforturile ONU,
ale altor organizaţii internaţionale şi partenerilor strategici care vizează combaterea proliferării şi a
încercărilor unor state de a folosi pretextul dezvoltării capacităţilor nucleare civile pentru
producerea de arme de distrugere în masă.
Riscul în creştere al achiziţionării sau producerii de către grupuri teroriste a unor mijloace
de luptă din categoria armelor de distrugere în masă necesită îmbunătăţirea politicilor de
contraproliferare şi neproliferare, perfecţionarea sistemului naţional de control şi cooperare cu
sistemele similare ale statelor membre în NATO şi Uniunea Europeană, precum şi participarea
responsabilă la regimurile şi acordurile internaţionale în vigoare. Toate instituţiile şi agenţiile cu
atribuţii în domeniu, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi alte instituţii de profil sunt
chemate să-şi sporească eforturile vizând reorganizarea, diversificarea şi creşterea eficienţei
structurilor de acţiune şi perfecţionarea strategiilor de combatere a proliferării armelor de distrugere
în masă, în conformitate cu interesele de securitate ale României şi cu obligaţiile asumate prin
tratate.
Participarea la programele de neproliferare se va realiza prin revigorarea acţiunilor
tradiţionale (activităţi politice şi diplomatice, acorduri privind controlul armamentelor şi al
17
exporturilor) şi armonizarea mecanismelor şi proceselor naţionale cu cele ale NATO, UE, ONU şi
AIEA. Principalele direcţii naţionale de acţiune vor viza: creşterea contribuţiei României la
eforturile comunităţii internaţionale privind respectarea fermă a tratatelor internaţionale în domeniul
dezarmării şi interzicerii armelor de distrugere în masă; întărirea regimurilor şi aranjamentelor
privind controlul exporturilor şi interdicţia transferurilor ilegale de materiale nucleare,
bacteriologice, chimice şi radiologice; participarea la activităţile şi acţiunile internaţionale vizând
asigurarea respectării reglementărilor privind neproliferarea şi blocarea accesului ilegal al unor state
şi organizaţii la armele de distrugere în masă.

2.4. Cerinţa esenţială pentru securitatea naţională a României o constituie construirea noii
identităţi europene şi euroatlantice, proces ce necesită canalizarea eforturile politice,
organizatorice şi financiare ale autorităţilor publice şi instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii
şi apărării.
Alianţa Nord-Atlantică rămâne principala structură de apărare colectivă capabilă să
garanteze securitatea democratică în spaţiul euroatlantic, scop în care îşi adaptează constant
cerinţele noului mediu de securitate internaţional. De aceea în strategie se apreciază că Alianţa şi-a
dovedit în mod convingător viabilitatea, eficienţa ca furnizor de securitate şi capacitatea de
transformare, dovedindu-se aptă să facă faţă eficient noilor riscuri şi ameninţări. Acţiunile
desfăşurate şi iniţiativele regionale constituie pentru România garanţia consolidării securităţii în
spaţiul euroatlantic şi în zonele adiacente, precum şi şansa împărţirii echitabile a riscurilor,
costurilor şi avantajelor iar calitatea de membru al NATO a adus ţării noastre certitudini în
domeniul securităţii sale, garanţii reale de apărare, accesul la procesul de decizie privind securitatea
euroatlantică, dar şi obligaţii corespunzătoare.
În contextul creat de evoluţia structurilor de securitate ale Uniunii Europene România
acţionează şi va acţiona constant în direcţia dezvoltării şi consolidării cooperării transatlantice,
cooperare care vizează îndeosebi armonizarea contribuţiei la întărirea păcii şi securităţii
internaţionale, la lupta împotriva terorismului şi proliferării, la soluţionarea situaţiilor de criză din
Europa, Orientul Apropiat, Africa, Asia Centrală şi alte zone ale lumii.
România consideră că securitatea comunităţii euroatlantice este indivizibilă, iar relaţia
transatlantică este fundamentul acesteia, şi de aceea ea „sprijină activ demersurile vizând
reconstrucţia şi dinamizarea acestei relaţii, necesitatea unei transformări profunde a Alianţei,
complementaritatea funcţională în materie de securitate şi apărare a NATO şi Uniunii Europene, ca
şi nevoia de evitare a paralelismelor şi a concurenţei în domeniul capabilităţilor, structurilor de
comandă, strategiilor şi doctrinelor. Cooperarea României cu statele membre ale celor două
organizaţii se va desfăşura în conformitate cu valorile şi interesele naţionale, armonizate cu setul de
valori şi interese pe care cele două organizaţii democratice le promovează, cu principiile de acţiune
ale NATO şi Uniunii Europene”6.
Calitatea României de membru al NATO şi Uniunii Europene a determinat necesitatea unor
modificări substanţiale ale statutului şi identităţii sale strategice, a reproiectării rolului şi locului
ţării noastre în regiune, în cadrul celor două organizaţii, asigurarea resurselor necesare pentru
îndeplinirea acestui rol, precum şi susţinerea acţiunilor şi iniţiativelor privind perfecţionarea
coordonării politice şi strategice a eforturilor de securitate ale celor două organizaţii, pentru
consolidarea capacităţilor şi mecanismelor de apărare colectivă şi crearea noilor capabilităţi apte să
permită creşterea contribuţiei sale la pacea şi securitatea globală.
Strategia de securitate subliniază că România, ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii
Europene, va susţine dezvoltarea politicii externe şi de securitate comună şi a politicii europene de
securitate şi apărare, prin creşterea contribuţiei la capabilităţile militare şi la cele destinate
combaterii terorismului şi gestiunii urgenţelor civile în spaţiul comunitar. Totodată, România va
acorda o atenţie sporită şi va aloca resurse adecvate pentru protecţia eficientă a frontierelor sale,
pornind de la premisa că, pe de o parte, aceasta constituie o responsabilitate majoră de securitate
naţională şi, pe de altă parte, îndeplinirea unei obligaţii importante faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi
Uniunea Europeană. În îndeplinirea obligaţiilor privind securizarea frontierelor, România urmăreşte
atât creşterea gradului de securitate al cetăţenilor săi şi ai Europei, cât şi transformarea propriilor
6
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.27.
18
graniţe într-o punte activă de cooperare şi comunicare cu noile democraţii din vecinătatea estică a
Uniunii Europene.

2.5. Realizarea securităţii şi stabilităţii regionale într-o nouă paradigmă


În noul context geopolitic de importanţă strategică, România urmăreşte să joace un rol
substanţial în procesul de definire şi implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi
asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene, în Europa centrală, de est şi de sud-est.
Mediul de securitate european, în mod deosebit cel din zona balcanică, a cunoscut unele
tensiuni, stări de instabilitate şi de conflict, ceea ce a necesitat intervenţia fermă a comunităţii
euroatlantice, care prin măsurile luate în ultimii ani, de impunere şi de menţinere a păcii, a dus la
diminuarea în mod semnificativ a intensităţii conflictelor care au afectat pacea şi securitatea în
Balcani, iar prin admiterea României şi Bulgariei în NATO situaţia din regiune a devenit mai sigură
şi mai stabilă.
Pentru îmbunătăţire climatului din zona balcanică, România, prin iniţiativele regionale pe
care le promovează sau la care a aderat, şi-a propus să acţioneze pentru democratizarea, dezvoltarea
economică, stabilitatea şi orientarea fermă a regiunii spre integrarea europeană, simultan cu sporirea
contribuţiei proprii şi asumarea unui rol pro-activ mai pronunţat ca factor de securitate regional. În
acest context, prin eforturile strategice ale României direcţionate pentru soluţionarea problemelor de
securitate care afectează încă Balcanii de Vest şi vecinătatea sa estică, pentru ca ambele regiuni să
poată intra, treptat, într-un proces efectiv de integrare europeană şi euroatlantică, se afirmă ca vector
dinamic al securităţii democratice, stabilităţii şi prosperităţii economice.
Prin strategia sa România, abordează sub o nouă formă conceptul de cooperarea regională
în domeniul securităţii, afirmând rolul şi importanţa organizaţiilor de profil, în special al ONU, UE,
NATO şi OSCE, ca expresie a acţiunii comune a tuturor statelor interesate în procesul de evaluare a
mediului strategic, de identificare a riscurilor şi pentru gestionarea crizelor, în care scop îşi vor
armoniza eforturile pentru „creşterea responsabilităţii statelor sud-est europene, a conducătorilor
acestora şi a forţelor politice naţionale pentru securitatea regiunii, sporirea contribuţiei lor la
soluţionarea stărilor de tensiune, criză şi conflict – reprezintă imperative majore ale noii
paradigme de securitate regională”7.
Strategia de securitate naţională a Românie subliniază faptul că „soluţiile la problemele
regionale trebuie să vină preponderent din cadrul regiunii”8, scop în care toţi factorii/actorii
implicaţi – statele sud-est europene, forţele politice din aceste ţări, organizaţiile guvernamentale,
non-guvernamentale sau civice, conducătorii politici şi reprezentanţii diferitelor mişcări – să-şi
asume răspunderea directă pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă regiunea, ceea ce
presupune o conştiinţă civică modernă şi matură, promovarea fermă a principiilor democratice,
respect pentru demnitatea umană, pentru libertatea şi identitatea tuturor, preocuparea pentru
menţinerea stabilităţii frontierelor şi încetarea propagandei în favoarea violenţei politice, etnice sau
religioase şi a separatismului.
Având în vedere că obiectivul fundamental al acţiunii tuturor factorilor implicaţi îl
reprezintă securitatea democratică, justă şi egală pentru toţi, precum şi canalizarea eforturilor ce
vizează prosperitatea oamenilor spre pregătirea integrării tuturor statelor din regiune în Uniunea
Europeană, strategia afirmă că „obiectivele României în regiune vizează consolidarea perspectivelor
europene ale acestor state, eliminarea riscurilor legate de terorism, de crima organizată şi trafic
ilegal, precum şi edificarea stabilităţii durabile, bazate pe standarde de democraţie, prosperitate,
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”9.
România apreciază că soluţionarea problemelor regionale, în conformitate cu principiile
dreptului internaţional, trebuie să se facă, fără discriminare şi necondiţionat, aplicând rezoluţiile
Consiliului de Securitate al ONU, deciziile şi recomandările Consiliului Europei şi ale OSCE. De
asemenea, România va contribui eficient, împreună cu statele din regiune, la înfăptuirea măsurilor şi
programelor politice, economice şi de securitate în cadrul NATO şi al Uniunii Europene,
considerând ca prioritară înlăturarea blocajelor din calea soluţionării diferendelor şi a stărilor de
7
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.30.
8
Idem, p.30.
9
Idem, p.30.
19
tensiune, criză şi conflict. Acest lucru va permite dezvoltarea instituţiilor democratice, generarea
securităţii şi deschiderea perspectivelor spre prosperitate, prin respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, întărirea încrederii, dezvoltarea cooperării regionale şi promovarea
multiculturalismului.
Modernismul care rezultă din noua strategie, se observă din modul de abordare şi
preocuparea privind îmbunătăţirea statutului juridic, a condiţiilor de viaţă şi a tratamentului de care
se bucură comunităţile românilor din statele vecine, în conformitate cu normele internaţionale, cu
standardele europene şi cu angajamentele asumate prin acorduri bi- şi multilaterale.

2.6. România – vector dinamic al securităţii şi prosperităţii în regiunea Mării Negre


Interesul major al României, ca stat de graniţă al Uniunii Europene şi ca membru al Alianţei
Nord-Atlantice în această regiune, este acela de a se învecina cu state stabile, democratice şi
prospere deoarece numai acestea sunt capabile să menţină pacea şi buna-înţelegere în relaţiile dintre
ele, să creeze comunităţi regionale pluraliste şi să aibă un comportament predictibil în domeniul
securităţii. În acest scop, „construirea unui climat de securitate, stabilitate şi prosperitate în zona
Mării Negre reprezintă o direcţie distinctă de acţiune a acestei strategii”10.
România, prin acţiunile sale, este interesată ca regiunea extinsă a Mării Negre să fie una
stabilă, democratică şi prosperă, iar ca obiectiv strategic şi-a propus stimularea şi implicarea mai
puternică şi mai productivă în această regiune a Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice..
Regiunea geopolitică a Mării Negre este considerată o arie de tranzit semnificativă a
resurselor energetice şi, totodată, un spaţiu important de manifestare a unor riscuri asimetrice şi
focare de conflict, cu un impact substanţial asupra securităţii euroatlantice. Totodată, se apreciază că
aceasta este conectorul de importanţă strategică, situat pe coridorul ce leagă comunitatea
euroatlantică (factor furnizor de securitate şi consumator de energie) de arealul Orientul Mijlociu –
Regiunea Caspică – Asia Centrală (factor furnizor de energie şi consumator de securitate).
România consideră că, din punct de vedere al provocărilor de securitate, regiunea Mării
Negre, este o oglindă fidelă a unor noi riscuri şi ameninţări şi un virtual poligon periculos pentru
experimentarea lor. Noile riscuri şi ameninţări sunt: terorismul internaţional; proliferarea armelor de
distrugere în masă şi a mijloacelor de transport la ţintă; conflictele locale, cu tendinţe separatiste;
traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi; traficul de droguri; migraţia ilegală şi traficul de
fiinţe umane; guvernarea ineficientă, minată de corupţie endemică şi criminalitate organizată, iar
ţara noastră consideră că responsabilitatea contracarării acestora este a statelor riverane Mării
Negre. De aceea, strategia subliniază faptul că toate statele regiunii „sunt obligate să dezvolte
politici interne, externe şi de securitate capabile să neutralizeze fenomenele negative în
interiorul propriilor graniţe şi să se abţină de la sprijinirea, în orice fel, a mişcărilor
separatiste, a organizaţiilor extremiste sau teroriste, a activităţilor infracţionale”11 şi că aceste
acţiuni trebuie să desfăşoare pe baza unei cooperări active şi eficiente, a încrederii în regiune şi să-şi
îndeplinească cu bună credinţă obligaţiile privind reducerea armamentelor convenţionale şi
retragerea forţelor militare staţionate ilegal pe teritoriul altor state.
Afirmând că regiunea Mării Negre este un spaţiu geopolitic deschis comunităţii democratice
internaţionale, în cadrul căruia se pot manifesta plenar statele aliate, partenere şi prietene, România
promovează activ ideea necesităţii unei strategii europene şi euroatlantice pentru regiunea
Mării Negre. În acest context, prioritare pentru România sunt: armonizarea şi eficientizarea
proceselor instituţionale de cooperare în curs de desfăşurare, prevenirea competiţiei sau a tentaţiilor
hegemonice şi stabilirea unui nou cadru de dialog şi cooperare la care să participe toate statele şi
organizaţiile democratice interesate, scop în care, România acţionează ferm pentru
instituţionalizarea Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat.
Soluţionarea conflictelor separatiste, menţinerea ei pe agenda politică a principalilor actori
de securitate, este o preocupare permanentă a României, scop în care va promova strategii politice
şi diplomatice active şi se va implica mai eficient în funcţionarea mecanismelor ce vizează
soluţionarea prin mijloace paşnice a acestor conflicte.

10
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.32.
11
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.33.
20
Pentru aceasta, România militează pentru elaborarea unei strategii, care să definească un set
de principii, norme şi reguli de conduită unitare, conforme cu interesele oamenilor, comunităţilor şi
statelor din zonă, cu interesele de securitate ale comunităţii euroatlantice şi cu prevederile dreptului
internaţional, apte să răspundă adecvat diferenţelor specifice fiecărui conflict în parte. Setul de
principii, norme şi reguli de conduită ar putea cuprinde obligaţii referitoare la: nerecunoaşterea
regimurilor separatiste şi neîncurajarea lor în orice formă; contracararea fermă a terorismului şi a
altor activităţi asociate terorismului; retragerea trupelor străine staţionate ilegal în perimetrul
diferitelor enclave; evacuarea depozitelor de armament, muniţii şi explozivi sub control
internaţional; desfiinţarea formaţiunilor paramilitare constituite de regimurile ilegale pe teritoriul
regiunilor separatiste.
Soluţionare paşnică a conflictelor şi disputelor din proximitatea strategică, trebuie să aibă
loc atât prin acţiuni naţionale, cât şi prin acţiuni multinaţionale, şi vor viza promovarea democraţiei,
sprijinirea eforturilor de apropiere de structurile europene şi euroatlantice, afirmând că prin lărgirea
UE şi NATO nu trebuie să se ajungă la crearea unor noi linii de separaţie.
Un loc aparte în Strategia de securitate naţională îl ocupă relaţiile speciale dintre România şi
Republica Moldova şi cooperării cu aceasta pe multiple planuri, în care scop ţara noastră va sprijini
Republica Moldova în parcurgerea procesului de modernizare, democratizare şi integrare
europeană,
Strategia de securitate acordă un rol important, în cadrul construcţiei securităţii în regiunea
Mării Negre, dimensiunii economice a acestui areal, iar eforturile vor viza, cu prioritate,
dezvoltarea coridoarelor energetice şi de transport (a se vedea în ultimul timp proiectul Nabucco)
capabile să conecteze economic şi comercial această regiune la comunitatea euroatlantică.
Concomitent cu aceasta, se va acorda o atenţie sporită protecţiei mediului, valorificării potenţialului
şi restabilirii funcţionalităţii multiple a ecosistemului Dunăre-Marea Neagră.
Nu sunt excluse din strategie, iar România va urmări, dezvoltarea unor programe speciale
prin care vor fi sporite capabilităţile naţionale şi regionale de monitorizare şi intervenţie rapidă
pentru prevenirea şi contracararea riscurilor de securitate provenite din spaţiul maritim, susţinerea
iniţiativelor vizând amplificarea capacităţilor regionale de răspuns la crize şi de contracarare a
ameninţărilor asimetrice, precum şi cele prin care va fi îmbunătăţit cadrul juridic favorabil creşterii
încrederii între statele din zonă şi alte state interesate în securitatea regiunii.

2.7. Securitatea internă într-o abordare sistemică şi cuprinzătoare


Noile riscuri şi ameninţări internaţionale, evoluţia complexă a mediului intern, precum şi
modificarea substanţială a statutului de securitate al României în plan internaţional, datorat în
special calităţii de membru al Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice, impune o abordare
nouă, într-o manieră integratoare, sistemică şi comprehensivă a obiectivelor de securitate internă. Se
apreciază că, absenţa unui pericol previzibil privind un posibil atac extern face ca, în condiţiile
actuale şi într-o perspectivă previzibilă, sarcina protejării valorilor şi libertăţilor, a vieţii oamenilor
şi a bunurilor lor să nu mai poată fi concepută în termenii apărării teritoriale din perioada
Războiului Rece, ci prin prisma conceptului de apărare colectivă.
În acelaşi timp, experienţa atentatelor teroriste de amploare din Statele Unite, din alte state –
europene, asiatice şi africane – precum şi experienţa unor dezastre naturale de mari proporţii, pun în
evidenţă necesitatea unei strategii adecvate pentru protecţia şi apărarea vieţii, libertăţii şi demnităţii
umane, precum şi a bunurilor şi activităţilor pe teritoriul naţional, în condiţii deosebite de pericol.
Strategia de securitate naţională a României, arată că „Securitatea internă reprezintă
ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane,
infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară,
precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani
care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor,
infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi
amploare mult diferit de starea obişnuită”12.
Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică,
securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse
12
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.37.
21
vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural,
securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii
organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de
comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.
Asigurarea securităţii interne fiind o sarcina complexă şi interdependentă implică
responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii, cum sunt: administraţia publică şi
structurile de ordine publică, precum şi cele care se ocupă cu prevenirea şi gestionarea urgenţelor
civile, securitatea frontierelor şi garda de coastă; structurile de informaţii, contrainformaţii şi
securitate; organismele de prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi exporturilor
strategice; structurile militare, în situaţii deosebite, pentru unele activităţi. La acestea se adaugă
structurile cu atribuţii specifice, cum sunt: garda financiară şi structurile vamale; garda de mediu;
structurile de specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi a animalelor; structurile de
specialitate de protecţie a consumatorilor. Responsabilităţi importante, în domeniul lor de activitate,
revin şi operatorilor industriali, agricoli, comerciali şi de servicii care desfăşoară activităţi de
importanţă vitală, sensibile sau periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau interese
sociale majore.
Posibilitatea producerii unor acţiuni teroriste, inclusiv prin utilizarea unor mijloace
radioactive, chimice sau biologice, sau prin provocarea de sabotaje, distrugeri ori modificări
funcţionale periculoase ale unor instalaţii, precum şi riscul sporit de producere a unor dezastre
industriale sau naturale, necesită crearea şi responsabilizarea unor structuri cu sarcini de specifice,
care să asigure contracararea terorismului pe teritoriul naţional, în care scop, pe temeiul
responsabilităţii pentru securitatea publică şi siguranţa cetăţenilor ţării şi în conformitate cu
obligaţiile asumate de România în procesul de integrare, să realizeze următoarele obiective:
descoperirea la timp, prevenirea, combaterea şi zădărnicirea activităţilor şi acţiunilor teroriste pe
teritoriul naţional; protecţia instituţiilor, a cetăţenilor români şi a străinilor aflaţi în România
împotriva atacurilor teroriste; interzicerea folosirii teritoriului României pentru propagandă în
favoarea terorismului, recrutarea sau adăpostirea agenţilor, colectarea de fonduri sau pregătire a
unor acţiuni teroriste împotriva altor state.
Strategia stabileşte măsurile de natura contraproliferării. În acest scop, factorii
responsabili de securitatea internă vor asigura perfecţionarea cadrului legislativ şi organizatoric, cât
şi activitatea desfăşurată la nivelul comunităţii de informaţii, poliţiei de frontieră, a instituţiilor de
ordine publică şi a altor agenţii guvernamentale, pentru a preveni procurarea, transportul sau
transferul către grupări teroriste, ori către alte organizaţii criminale sau state ostile, a
componentelor, substanţelor, cunoştinţelor sau tehnologiilor specifice producerii, stocării şi utilizării
armelor de distrugere în masă, mijloacelor de transport la ţintă, materialelor radioactive sau cu
dublă utilizare.
Optimizarea, perfecţionarea şi creşterea eficienţei strategiilor de prevenire şi combatere a
criminalităţii, având ca scop reducerea riscului, frecvenţei şi consecinţelor unor infracţiuni
deosebit de periculoase – omorul, tâlhăria, atentatele la adresa integrităţii corporale, lipsirea de
libertate şi consumul de droguri –, constituie o altă sarcină a factorilor responsabili de securitatea
internă, iar eforturile acestora trebuie să vizeze îndeplinirea următoarelor obiective: protecţia
comunităţilor locale; protecţia specială a unităţilor de învăţământ şi a altor instituţii şi locuri
frecventate preponderent de copii şi tineri; măsuri adecvate de protecţie pentru cei care trăiesc într-
un mediu cu risc infracţional ridicat; reducerea frecvenţei şi gravităţii accidentelor de circulaţie;
mecanisme eficiente de comunicare şi parteneriat între forţele de ordine publică şi comunităţile
locale; informarea publicului despre diferite modalităţi de prevenire a criminalităţii; acţiuni concrete
şi ferme, apte să modifice rapid statutul României de ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie a
traficului cu droguri, arme şi fiinţe umane. Totodată, se impun cu necesitate elaborarea de strategii
care să vizeze contracararea activităţilor ce pun în pericol siguranţa transporturilor şi a
comunicaţiilor, a reţelelor de alimentare cu energie, apă, gaze şi alte resurse vitale, a celor
informatice şi de telecomunicaţii, pentru ca siguranţa individuală, securitatea comunităţilor şi a
mediului de afaceri să atingă standardele europene în materie.
În Strategia de securitate, în urma analizei asupra evenimentelor ultimilor ani ai secolului
XX şi anilor de început de secol XXI, consideraţi a face parte din epoca globalizării şi având în
22
vedere dinamica stărilor de tensiune, crizelor şi conflictelor manifestate, este evidenţiat faptul că
graniţa dintre riscurile interne şi cele externe, cu efecte majore asupra securităţii cetăţenilor,
comunităţilor sau statului, devine tot mai puţin relevantă, iar efectele posibile ale unor ameninţări
catastrofale – tot mai greu de anticipat. Acest lucru a necesitat măsuri de perfecţionare a
mecanismelor de gestionare a crizelor, în scopul de a reduce influenţa riscurilor şi ameninţărilor
la adresa securităţii naţionale, printr-o postură activă în domeniul prevenirii conflictelor şi
managementului crizelor şi urgenţelor civile. În strategie se apreciază că, pentru realizarea acestui
scop, este necesară utilizarea unei întregi game de instrumente politice, diplomatice, militare şi
civile de gestionare a crizelor, astfel încât contracararea eficientă a riscurilor şi ameninţărilor să fie
cu adevărat posibilă. De asemenea, se apreciază că, pe plan intern, pericolul transformării unora
dintre riscurile existente, precum tendinţele separatiste, mişcările anarhice şi alte acţiuni violente
sau a riscurilor de mediu (inundaţii catastrofale, secetă severă de lungă durată, cutremure, accidente
nucleare etc.) în ameninţări majore la adresa securităţii naţionale este real şi trebuie abordat într-o
manieră sistematică şi anticipativă.
Pentru asigurarea capacităţii de acţiune în orice situaţie, în procesul de perfecţionare a
mecanismelor de gestionare a crizelor, la nivel central se acţionează şi sunt luate măsuri de
implementare a „unui sistem naţional integrat de management al crizelor, ce va articula, într-o reţea
modernă şi funcţională, toate structurile – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – cu
atribuţii în acest domeniu şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale,
financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul şi înlăturarea
manifestărilor negative, lichidarea consecinţelor şi restabilirea sau reconstrucţia stării de
normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare
operaţională şi funcţională a tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea
întregului spectru al crizelor din domeniul securităţii”13. Prin concepţie, sistemul va putea să
răspundă adecvat situaţiilor de criză asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât
acestea să poată deveni operaţionale şi să reacţioneze în funcţie de natura şi amploarea crizei.
Pentru implementarea sistemului, strategia de securitate prevede că la nivel naţional, se
impune armonizarea legislativă şi procedurală cu sistemul de gestionare a crizelor de securitate şi a
urgenţelor civile din NATO şi UE, precum şi perfecţionarea mecanismelor, normelor şi
procedurilor, ca şi dezvoltarea structurilor, forţelor şi mijloacelor specifice acestui domeniu care vor
viza cu prioritate: prevenirea, rezolvarea stărilor de criză şi gestiunea consecinţelor crizelor
provocate de acţiuni teroriste; limitarea efectelor, înlăturarea consecinţelor şi restabilirea activităţii
normale în caz de atac cu arme de distrugere în masă sau de accidente implicând substanţe
radioactive, chimice sau biologice; prevenirea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor şi a altor
consecinţe provocate de schimbările climatice majore; prevenirea, înlăturarea efectelor şi
restabilirea funcţionării sistemelor economico-sociale în caz de cutremur major; restabilirea
activităţii normale în caz de întrerupere a fluxurilor vitale – energetice, alimentare, medicale, de
comunicaţii etc.; înlăturarea urmărilor accidentelor industriale; prevenirea şi contracararea efectelor
pandemiilor.

2.8. Reperele bunei guvernări: administraţie publică profesionistă şi eficientă; justiţie


democratică; combaterea corupţiei
Buna guvernare constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, şi constituie
unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor democratice,
probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu
stricta respectare a standardelor democratice. De asemenea, prin aceasta se evaluează succesul şi
eficienţa măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile
necesare.
Strategia de securitate precizează că în procesul de guvernare principalii factori implicaţi
sunt statul prin: puterea legislativă, puterea executivă, puterea judecătorească şi autorităţile publice
locale, precum şi societatea civilă prin: partidele politice; sindicatele, patronatele şi alte organizaţii

13
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.41.
23
profesionale; organizaţiile non-guvernamentale şi alte forme de participare ale societăţii civile;
organismele de conducere a companiilor de interes public; mass-media.
Condiţia esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României o
constituie eficienţa administraţiei publice. Printre factorii care pot afecta eficienţa administraţiei
publice, cât şi imaginea publică a acesteia sunt: corupţia; birocraţia excesivă; expertiza redusă în
domenii de importanţă vitală; lipsa de realism a unor programe; insuficienta autoritate şi eficienţă a
justiţiei; capacitatea redusă de absorbţie a fondurilor europene. De aceea strategia stabileşte, ca
direcţie prioritară majoră, eliminarea sau corectarea acestor factori perturbatori.
Înscrisă în procesul amplu de creştere a securităţii interne dar şi europene, România trebuie
să se preocupe permanent de creşterea calităţii şi capacităţii de acţiune a administraţiei publice şi
să pună în aplicare o serie de acţiuni având ca scop: consolidarea instituţională şi a credibilităţii
administraţiei publice; funcţionarea sa în deplină transparenţă şi cu respectarea strictă a legalităţii;
implementarea efectivă a unor politici privind descentralizarea şi autonomia locală; acestea vor
viza:
- îmbunătăţirea radicală a capacităţii instituţionale la nivel central şi local – pentru aceasta,
instituţiile administraţiei publice trebuie să fie competente, suple, adaptabile la noile cerinţe şi puse
în slujba cetăţeanului, precum şi capabile să pună în practică politicile publice de dezvoltare
regională şi să asigure folosirea integrală, eficientă şi legală a fondurilor structurale şi de sprijin;
- consolidarea independenţei şi eficienţei justiţiei şi creşterea încrederii populaţiei în actul de
justiţie – justiţia – ca serviciu public – trebuie să amplifice dezvoltările pozitive înregistrate, să
parcurgă întregul program de transformare pentru a deveni eficientă şi credibilă şi să asigure cadrul
legislativ, organizatoric, umane şi material necesar bunei guvernări.
Lupta împotriva corupţiei, este un imperativ major necesar bunei funcţionări a instituţiilor
statului, în conformitatea cu legislaţia, pe baza unei colaborări eficiente între ele şi a integrării lor
într-un sistem în care informaţiile vitale trebuie să circule în mod profesionist, în condiţii de
legalitate şi în mod oportun, responsabilităţile să fie clare şi să nu se suprapună, iar atribuţiile să fie
îndeplinite în limitele legii, la timp şi cu eficienţă maximă.

2.9. Creşterea competitivităţii şi a caracterului performant al activităţilor economico-


sociale
Strategia de securitate arată că economie reprezintă un pilon important al securităţii
naţionale, stabilităţii şi prosperităţii, având rolul de a asigura condiţii pentru securitatea economică
şi socială a cetăţenilor României. Ea trebuie să fie puternică, performantă şi competitivă,
macrostabilă, dinamică sub raportul ritmului de creştere, precum şi adaptabilă la cerinţele integrării
şi ale globalizării. În acest scop sunt reliefate următoarele obiective majore:
- consolidarea şi perfecţionarea activităţii instituţiilor şi mecanismelor specifice economiei
de piaţă, pe baza principiului liberei concurenţe şi al solidarităţii sociale este un obiectiv prioritar;
- dezvoltarea economică susţinută, capabilă să atragă investiţii strategice, să genereze locuri
de muncă şi să producă resurse pentru protecţia socială;
- asigurarea gradului de competitivitate, lucru realizabil într-o societate bine educată,
orientată spre cunoaştere, capabilă să valorifice optim resursele de inteligenţă şi creativitate, cerinţe
care impun asigurarea accesului tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor din mediul rural şi din zonele
defavorizate, la o educaţie de calitate pe tot parcursul vieţii şi vizează transformări profunde în
domeniul educaţiei, cercetării şi dezvoltării.
Obiectivele de mai sus pot fi realizate prin:
- transformarea profundă a sistemul de învăţământ şi orientarea sa spre cerinţele determinate
de noile realităţi din România şi mediul său de securitate;
- accesul firmelor la rezultatele cercetării-dezvoltării;
- îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui nou echilibru
social, printr-un sistem de solidaritate capabil să garanteze securitatea economică, socială şi de
sănătate a tuturor participanţilor la proces.
Asigurarea securităţii energetice este considerată garantul securităţii naţionale. De aceea
România va acţiona cu prioritate pentru: reducerea dependenţei de aprovizionarea din regiuni
instabile sau din state care folosesc energia ca instrument de presiune politică; accelerarea
24
programelor de producere a energiei în centrale nucleare; relansarea preocupărilor vizând creşterea
producţiei de hidroenergie şi de energie bazată pe tehnologiile moderne de folosire a cărbunilor;
folosirea energiei obţinute din surse regenerabile sau alternative. Punerea în practică a acestor
acţiuni şi lansarea programelor energetice la nivel naţional, dar şi în cooperare cu alte state, şi-au
demonstrat necesitatea atât în criza economico-financiară actuală, cât şi în cea energetică, concret a
gazelor naturale.
O direcţie specială de acţiune, trasată de strategia naţională, cu implicaţii importante în
înfăptuirea obiectivelor securităţii naţionale o reprezintă restructurarea, dezvoltarea şi modernizarea
industriei de apărare, eforturile vizând: privatizarea, restructurarea, modernizarea şi
retehnologizarea capacităţilor industriei de apărare, prin cooperare cu firme din cadrul Uniunii
Europene şi al altor parteneri din NATO; racordarea întreprinderilor româneşti de profil la
activităţile Agenţiei Europene de Apărare; proiectarea gamei de produse în funcţie de necesităţile
reale ale instituţiilor de securitate româneşti.

2.10. Modernizarea instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii


naţionale
Strategia naţională, evaluând condiţiile noului mediu de securitate, acordă o atenţie
deosebită procesului de modernizare a instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii
naţionale, reformei şi reconstrucţiei lor, precum şi consolidării controlului democratic asupra
acestora.
Reforma sectorului de securitate impune transformarea profundă a instituţiilor, creşterea
calităţii actului de conducere, o mai bună coordonare naţională a acestora şi asigurarea integrării lor
funcţionale în sistemele de securitate din care România este parte. „Principalele direcţii de acţiune
în acest scop sunt: transformarea profundă a mecanismelor de proiectare, implementare, control şi
evaluare a politicii externe, de securitate şi apărare; creşterea gradului de expertiză a personalului ce
realizează controlul democratic asupra instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii
naţionale; crearea unui sistem modern, eficient şi participativ de proiectare, planificare şi evaluare a
politicii de securitate; fundamentarea unui nou cadru legislativ privind transformarea instituţiilor cu
responsabilităţi în domeniu, în acord cu cerinţele noului mediu de securitate; elaborarea şi
implementarea unei noi concepţii privind rolul politicii de apărare în cadrul politicii de securitate
pentru a face faţă noilor provocări; constituirea comunităţii naţionale de informaţii, având ca scop
creşterea eficienţei, sporirea responsabilităţii şi optimizarea folosirii resurselor în combaterea noilor
riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale; îmbunătăţirea comunicării şi transformarea
sistemului de educaţie prin modernizarea şi diversificarea programelor de pregătire şi dezvoltarea
cercetării având ca obiectiv securitatea naţională”14.
Complexitatea deosebită a obiectivelor de mai sus, impune focalizarea acţiunilor ce privesc
transformarea în următoarele domenii: politică externă; apărare; activitatea de informaţii,
contrainformaţii şi securitate.
Politica externă. Diplomaţia, care trebuie să fie activă, creativă şi pragmatică, constituie un
instrument indispensabil de apărare împotriva ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, o parte
importantă a mecanismului de planificare şi implementare a politicii de securitate.
Politica externă asigură concordanţa şi interacţiunea dintre obiectivele securităţii naţionale şi
formele de manifestare a României în plan unional şi internaţional. Aceasta contribuie la realizarea
obiectivelor securităţii naţionale printr-o diplomaţie orientată spre: găsirea de soluţii politice la
situaţii conflictuale, îndeosebi a celor din vecinătatea ţării noastre; promovarea bunei vecinătăţi şi a
cooperării regionale; promovarea intereselor naţionale în cadrul organizaţiilor multilaterale din care
România face parte; susţinerea alianţelor şi parteneriatelor strategice; valorificarea politicilor NATO
şi ale Uniunii Europene în scopul dezvoltării relaţiilor bilaterale cu statele din Orientul Mijlociu,
Asia, Africa şi de pe continentul american; dinamizarea relaţiilor cu românii de pretutindeni,
păstrarea identităţii etnice şi culturale a acestora; consolidarea legalităţii internaţionale într-un cadru
multilateral eficace.
Apărarea. În ultimul deceniu, organismul militar, în principal Armata, a parcurs un amplu
proces de reformă, modernizare şi restructurare având ca scop crearea unei capacităţi de apărare
14
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.48.
25
credibile şi eficiente, apte să răspundă noilor provocări generate de evoluţia mediului de securitate
internaţional şi să asigure îndeplinirea cerinţelor impuse de integrarea în NATO şi Uniunea
Europeană.
În condiţiile noului mediu de securitate, în cazurile în care interesele naţionale ale României
sunt ameninţate sau securitatea statelor aliate este afectată, Armata, trebuie să fie pregătită să
acţioneze atât împotriva ameninţărilor convenţionale cât şi a celor asimetrice, independent sau în
cadrul Alianţei.
În acest context, şi prin trecerea de la conceptele specifice apărării teritoriale, la apărarea
colectivă şi contracararea riscurilor asimetrice, în perspectiva globală a angajamentelor militare,
procesul de transformare a Armatei României reprezintă o necesitate firească ce decurge din noile
orientări strategice şi de transformare a Alianţei. Acestea permit lărgirea gamei de obiective şi
procese pentru a include structurarea şi pregătirea forţelor pentru participarea la apărarea colectivă,
îmbunătăţirea capacităţilor pentru întreaga gamă de operaţii de management al crizelor şi a celor
pentru operaţii multinaţionale de combatere a terorismului.
Scopul transformării Armatei României îl reprezintă realizarea unei structuri de forţe
modernă, redusă, profesionalizată, echipată adecvat, dislocabilă, interoperabilă, cu capacitate de
autosusţinere şi de protecţie multidimensională, cu o conducere flexibilă, care, pe baza
informaţiilor şi datelor optime, să ia decizii în timp scurt.
Statutul de membru NATO, necesitatea de a promova interesele de securitate ale României,
statutul de generator de securitate, modernizarea sistemului militar, aşa cum sunt subliniate în
strategie, sunt posibile prin: asigurarea capacităţilor necesare participării Armatei României la
misiunile Alianţei – de la cele privind apărarea colectivă, la misiunile în sprijinul păcii; exercitarea
unui rol semnificativ în eforturile de modernizare a proceselor decizionale şi a conceptelor
strategice şi operaţionale ale Alianţei; accelerarea procesului de transformare a sistemului militar
românesc; construcţia capabilităţilor militare necesare pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor de
politică externă în domeniul securităţii.
Activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate. Considerate, în strategie,
componentă esenţială a sistemului securităţii naţionale, serviciile de informaţii şi celelalte structuri
care, potrivit legii, au atribuţii în acest domeniu, îşi desfăşoară activitatea, având ca scop principal
avertizarea oportună a autorităţilor competente cu privire la riscurile şi ameninţările care creează
sau pot genera pericole la adresa valorilor şi intereselor fundamentale ale României, prevenirea
acestora, precum şi protecţia adecvată împotriva unor astfel de pericole. Prin informaţii se asigură
evitarea surprinderii strategice, fundamentarea corectă a deciziilor şi viteza adecvată de reacţie,
precum şi capacitatea de acţiune pro-activă, în scopul îndeplinirii noilor tipuri de misiuni.
Priorităţile activităţii de informaţii vor viza: prevenirea actelor de terorism care ar putea afecta
interesele României, aliaţilor şi partenerilor, precum şi intervenţia eficace în cazul producerii unor
astfel de acte; prevenirea activităţilor care pot contribui la proliferarea armelor de distrugere în
masă; monitorizarea eficientă a conflictelor locale care pot pune în pericol securitatea României, a
aliaţilor şi partenerilor, sau drepturile fundamentale ale omului; participarea – prin activitatea de
informaţii şi protecţie – la contracararea criminalităţii transfrontaliere organizate, a corupţiei şi a
altor activităţi infracţionale grave, generatoare de pericole la adresa securităţii naţionale.
Pentru asigurarea oportunităţii culegerii şi prelucrării datelor şi a luării deciziei, strategia are
ca obiectiv, constituirea comunităţii naţionale de informaţii. Aceasta trebuie să asigure o funcţionare
în parteneriat instituţionalizat a serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care îşi vor
păstra atribuţiile şi misiunile specifice, concomitent cu o mai bună coordonare a activităţii la nivelul
strategic. Totodată, se asigură posibilitatea realizării de programe naţionale comune pentru creşterea
eficienţei activităţii de culegere, procesare şi utilizare în comun a informaţiilor, conform exigenţelor
statului democratic de drept.

2.11. Dezvoltarea infrastructurii şi sporirea gradului de protecţie a acesteia


Strategia de securitate naţională a României, stabileşte ca o direcţie prioritară de acţiune
„necesitatea declanşării unui amplu proces de dezvoltare, modernizare şi asigurare a protecţiei
infrastructurii critice, a elementelor vitale ce vizează pregătirea instituţiilor, societăţii, economiei şi

26
teritoriului naţional pentru a face faţă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii”15. În acest
sens, opţiunile strategice ale României au în vedere dezvoltarea rapidă a unor reţele de
infrastructură specializate, eficiente şi rezistente la diferite încercări, care trebuie să fie compatibile
cu reţelele europene şi euro-atlantice, capabile să potenţeze atât dezvoltarea susţinută şi
modernizarea accelerată a economiei, cât şi securitatea naţională. Domeniile de interes major se
referă la: „infrastructura de transport – în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea
rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua de management a traficului; infrastructura
energetică; infrastructura de comunicaţii; managementul potenţialului hidrografic şi protecţia
împotriva inundaţiilor; restructurarea sistemului bazelor militare”16.
Direcţiile de acţiune pentru adaptarea şi modernizarea infrastructurii, care să facă obiectul
unei strategii specifice, unitare, vor fi: „reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de
transport în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor, eficientizării transportului de călători şi marfă
şi alinierea la standardele sistemului european de transport; dezvoltarea, securizarea şi realizarea –
pe rute alternative – a unor noi reţele de aprovizionare cu energie, în consens cu proiectele
strategice ale Uniunii Europene şi cu interesele României în regiunea Mării Negre; promovarea
noilor tehnologii şi dezvoltarea sistemului informatic integrat din domeniul securităţii, în
conformitate cu standardele europene; adaptarea programului naţional de securitate aeronautică şi
portuară la noile tipuri de ameninţări; modernizarea infrastructurii militare specifice, precum şi
pregătirea şi modernizarea capacităţilor oferite în cadrul NATO, Uniunii Europene şi al
parteneriatelor strategice; identificarea domeniilor de risc, elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile
probabile şi dezvoltarea într-o concepţie nouă a infrastructurii, pentru apărarea populaţiei de
pericolele unor calamităţi naturale, dezastre şi accidente ecologice; reducere riscului de declanşare a
unor incidente sau accidente nucleare şi asigurarea securităţii instalaţiilor nucleare”17.

2.12. Resurse şi responsabilităţi


Strategia de securitate apreciază că principala resursă pentru îndeplinirea sa, ca document
programatic, o reprezintă voinţa politică a forţelor cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea
guvernării şi legătura acestora cu poporul, cu oamenii care şi-au pus speranţele în acest program.
Responsabilitatea politică faţă de oameni şi pentru securitatea lor este, în acelaşi timp, o imensă
responsabilitate morală. Totodată, resursele umane pe care societatea le oferă în prezent şi resursele
economico-financiare create de economia românească sunt în măsură să garanteze îndeplinirea
obiectivelor stabilite în strategie.

CONCLUZII

Din analiza de conţinut Strategiei de Securitate Naţională a României, coroborată cu


acţiunile de politică internă şi internaţională rezultă faptul că documentul are un caracter unitar,
progresist, prospectiv, programatic şi integrator, a cărei construcţie este menită a asigura progresul,
prosperitatea, integrarea în structurile europene şi euroatlantice şi să asigure afirmarea României ca
„stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”18.
Varietatea teoriilor aplicate în studiu securităţii nu impietează cu nimic analiza, ci,
dimpotrivă, evidenţiază deosebita complexitate a conceptului.
Tot mai mult se impune ideea că securitatea individului sau a colectivităţii din care face
parte poate fi ameninţată şi fără a fi afectată major securitatea statului. De această dată, subiectul
securităţii este societatea, percepută pe niveluri, delimitate de gradul de integrare a indivizilor în
societate şi organizaţii cu caracteristici de identitate clar conturate. Este cazul entităţilor existente în
interiorul teritoriului statului (minorităţi naţionale, grupuri etnice aparţinând chiar naţiunii titulare şi
15
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.48.
16
Idem, p.52.
17
Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.52.
18
Constituţia României, ed.2003, art.1.
27
care convieţuiesc în acelaşi spaţiu cu minorităţi naţionale, imigranţi etc.), dar şi pe teritoriul mai
multor state (regiuni transfrontaliere, uniuni interstatale ori instituţionalizate, cum sunt NATO,
Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană etc.).
Schimbarea socială antrenează cu sine şi schimbarea reprezentării sociale a securităţii,
conceptul acţionând pe mai multe dimensiuni: militară, politică, economică, socială şi de mediu.
Starea de securitate a indivizilor constituie punctul de pornire al oricărui studiu din acest
domeniu, indiferent de nivelul analizat (naţional, zonal, regional sau global), întrucât omul
reprezintă elementul esenţial al oricărei forme de organizare socială, iar gradul de realizare a
securităţii acestuia se reflectă în securitatea grupul din care face parte.
Realizarea stării de securitate totală este un proces ce nu poate fi finalizat din cauza
complexităţii vieţii sociale şi, în special, din cauza naturii umane.
În studiul securităţii este necesar să se ia în considerare contextul local, social, cultural şi
istoric al obiectului de referinţă al analizei.
Formarea reprezentării sociale a securităţii este dependentă atât de procesele sociale la scară
mare (interacţiunile între membrii grupurilor şi dintre aceştia şi instituţii precum mass-media), cât şi
de mecanismele psihologice de bază (conectarea unui element nefamiliar la unul familiar, prin
ancorare, şi transformarea unui concept într-o imagine, prin obiectificare).
Reprezentarea socială a securităţii permite comunicarea indivizilor pe această temă prin
furnizarea unui cod pentru schimbul social, pentru identificarea şi clasificarea variatelor aspecte
ambigue ale lumii lor şi ale istoriei individuale şi de grup. Toate aceste elemente vor fi transpuse în
definiţii ale conceptului, atât la nivelul cunoaşterii comune, cât şi al celei ştiinţifice, dar şi în
politicile menite contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa
securităţii individuale, naţionale, regionale, zonale şi globale.
Teoria reprezentării sociale a securităţii oferă o explicaţie completă a procesului de realizare
a stării de securitate, introducând în analiză şi factori de natură umană, istorică şi culturală.
Lumea se află acum într-un nou mileniu, în care noile riscuri şi ameninţări la adresa
securităţii au determinat-o să reconsidere valorile general umane ce leagă între ele statele şi
naţiunile.
Securitatea naţională continuă să-şi demonstreze complexitatea. În bună măsură din cauza
lumii în care trăim şi soluţiilor proiectate pentru problemele sale. Mediul de securitate se află într-o
continuă remodelare şi schimbare. Pentru provocări noi, se cer soluţii noi, care să răspundă
realităţilor. Pe această linie se situează şi noua strategie de securitate.
Aflată într-o etapă nouă, cea a apartenenţei reale la comunitatea europeană şi euroatlantică,
România îşi reafirmă, prin prezenta strategie de securitate naţională, vocaţia sa de contribuitor activ,
substanţial şi predictibil la securitatea internaţională şi regională, de ţară cu un profil strategic
distinct în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. Printr-o abordare integratoare a direcţiilor
strategice de acţiune şi a eforturilor consacrate înfăptuirii obiectivelor propuse, acest program
naţional poate deveni o realitate, având ca rezultat o ţară modernă, mai sigură şi prosperă,
componentă activă şi demnă a comunităţii europene şi euroatlantice. Viziunea ce animă această
strategie şi direcţiile de acţiune stabilite vor constitui baza conceptuală pentru elaborarea celorlalte
documente vizând funcţionarea instituţiilor ce compun sectorul securităţii naţionale, precum şi
elementele de bază în fundamentarea programelor de alocare a resurselor.
Principalul beneficiar al politicii de securitate este cetăţeanul român şi, deci, are dreptul şi
datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană. Cetăţeanul, depozitarul legitim al drepturilor
şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are – potrivit Constituţiei – în
materie de securitate naţională, drepturi inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate conştient. De
aceea, cetăţenii trebuie să-şi dezvolte un comportament participativ şi responsabil, educaţia civică
fiind calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă adevărata
substanţă a patriotismului civic autentic şi profund.
Principalele riscuri, pericole şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale în
funcţie de schimbările majore ale mediului de securitate sunt determinate la ora actuală de:
accentuarea terorismului internaţional, proliferarea armelor de distrugere în masă, creşterea
criminalităţii organizate şi decăderea statelor.

28
Dispunerea geografică (pe una din ramurile „rutei balcanice” şi pe una din rutele secundare
ale criminalităţii de provenienţă estică) poate expune România efectelor negative ale migraţiei
ilegale şi activităţilor sale criminale conexe, prin consolidarea, pe teritoriul ţării noastre, a unor
celule aparţinând reţelelor de traficanţi din ţările vecine, care îşi extind treptat aria de acţiune. Odată
cu integrarea în comunitatea europeană, România devine una din porţile de intrare în acest spaţiu.
Transformarea României din zonă de tranzit în piaţă de desfacere a produselor de
contrabandă, în paralel cu aservirea economiei naţionale intereselor unor grupuri restrânse de
persoane (de regulă cu cetăţenie străină), ar putea constitui o premisă foarte periculoasă, în sensul
că o parte din resursele financiare ale ţării ar putea fi deturnate către unele grupări teroriste.
Eventualele acţiuni teroriste ale organizaţiilor fundamentalist-islamice în ţara noastră ar
putea fi executate de persoane venite din exterior, care, la rândul lor, pot fi sprijinite de elemente
stabilite în România de puţin timp sau aflate în „conservare” (în special din Afganistan, Pakistan,
India, Arabia Saudită, Algeria, Tunisia, Maroc, Libia, Yemen, Sudan, Iran, Irak, Siria, lordania,
Egipt). Nu este exclusă posibilitatea ca elemente fanatice, adepte ale organizaţiilor teroriste, să
acorde sprijin de orice fel, în eventualitatea în care membrii din exterior ai grupării ar putea intra în
România cu scopul de a comite astfel de acţiuni.
Anumite persoane izolate din rândul simpatizanţilor mişcării ar putea întreprinde acţiuni
violente asupra unor ţinte de pe teritoriul României, sub impulsul unor împrejurări conjuncturale,
care le-ar putea afecta comportamentul, acţionând independent de voinţa liderilor structurii.
Existenţa pe teritoriul ţării noastre a unor structuri islamice culturale, religioase, umanitare,
legal constituite, continuă să asigure o acoperire adecvată pentru prezenţa şi activitatea membrilor şi
a simpatizanţilor grupărilor teroriste.
Ameninţările generate de către grupările extremiste la adresa ţărilor care fac parte din
Coaliţia Antiteroristă au accentuat în mod semnificativ riscurile existente la adresa reprezentanţelor
diplomatice ale statelor implicate.
Războiul împotriva terorismului devine din ce în ce mai complex, putând crea efecte
disproporţionate. Pe măsură ce accesul la tehnologie devine mai uşor, vor exista şi posibilităţi
pentru potenţialii adversari de a-şi dezvolta mijloace neconvenţionale eficiente, inclusiv pentru
producerea de atacuri directe sau indirecte asupra ţărilor NATO. Această dezvoltare oferă
adversarilor posibilităţi sporite de a-şi urmări cauza, în condiţiile în care unii dintre ei sunt pregătiţi
să întreprindă inclusiv atacuri sinucigaşe. În aceste condiţii, proliferarea armelor de distrugere în
masă, de către un număr din ce în ce mai mare de actori statali şi non-statali, reprezintă un motiv
real de îngrijorare.
Concluzionând asupra problematicii securităţii naţionale, trebuie relevat faptul că Summitul
NATO de la Bucureşti din aprilie 2008, a marcat noi elemente care vor direcţiona acest domeniu,
având în vedere că principiul indivizibilităţii securităţii, respectiv cel al securităţii egale a tuturor
membrilor organizaţiei funcţionează şi în ceea ce priveşte necesitatea contracarării eficiente a noilor
riscuri şi ameninţări. Acesta este contextul în care s-a hotărât ca, alături de sistemul de apărare
antibalistică ce urmează a fi construit de Statele Unite în Europa Centrală şi de Nord, Alianţa să
proiecteze şi să construiască un sistem complementar, capabil să acopere şi sud-estul Europei,
inclusiv teritoriul României. Este vorba de un sistem regional destinat contracarării posibilelor
ameninţări cu rachete balistice purtătoare de arme de distrugere în masă, ce ar putea fi lansate din
zone instabile ale Orientului Apropiat şi ale celui Mijlociu, de către state sau organizaţii
iresponsabile, criminale, promotoare ale terorismului internaţional.
Totodată, Summitul de la Bucureşti a pus bazele unei noi strategii pentru operaţiile în
sprijinul păcii şi reconstrucţiei desfăşurate de NATO în Afganistan. Este vorba de o strategie care
vizează: creşterea efectivelor angajate în misiuni în sprijinul păcii (eradicarea terorismului;
contracararea insurgenţei; asigurarea securităţii publice şi a securităţii transporturilor; contracararea
producţiei şi traficului de droguri) până la nivelul la care acestea vor putea garanta succesul;
reorganizarea sistemului de distribuire a misiunilor şi creşterea eficienţei procesului decizional
privind angajarea forţelor; accelerarea procesului de pregătire a forţelor de securitate (inclusiv a
celor militare) afgane şi sprijinirea implicării tot mai ample şi mai active a acestora în procesul de
asigurare a securităţii interne; dinamizarea procesului de reconstrucţie a infrastructurii teritoriale şi

29
de normalizare a vieţii sociale; creşterea gradului de implicare a Naţiunilor Unite în procesul de
pace şi reconstrucţie.
În acest context, când majoritatea statelor membre ale NATO subscriu la normalizarea
situaţiei din Afganistan, România şi-a afirmat din nou poziţia privind îndeplinirea angajamentelor
asumate – inclusiv prin suplimentarea corespunzătoare a efectivelor, în contextul unei mai
echitabile distribuţii a misiunilor, al intensificării eforturilor în direcţia sprijinirii procesului de
reconstrucţie şi, desigur, al sporirii gradului de înzestrare şi protecţie a forţelor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. *** Constituţia României, Editura Best Publishing , Bucureşti, 2003.


2. Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, 2006,
http://www.presidency.ro.
3. *** Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,
nr.415 din 27.06 2002, M.Of., nr.494, din 10.07 2002.
4. *** Strategiei naţionale de apărare a ţării, M.Of. nr.799 din 28.11 2008.
5. *** Strategia de Transformare a Armatei României, Bucureşti, 2007, htt://www.map.ro
6. Guvernul României, Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, Bucureşti, 2007.
7. *** Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, Institutul European din
România, ed.2004.
30
8. *** Legea de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării, nr.346, din 21.07 2006,
M.Of. nr.654/2006.
9. CLAVAL, Paul, Geopolitică si geostrategie. Gândirea politică, spaŃiul si teritoriul în
secolul al XX-lea, traducere Elisabeta Maria Popescu, Editura „Corint”, Bucuresti,
2001.
10. DEGERATU, C., TOMA, G., LITEANU, T., Excurs în funcţionarea instituţiilor de
securitate, Ed. ANI, Bucureşti, 2007.
11. GHICA, Luciana Alexandra, Zulean, Marian, Politica de securitate naţională, Ed.
POLIROM, 2007.
12. KOLODZIEJ, Edward A, Securitatea şi relaţiile internaţionale, Ed. POLIROM, 2007.

31