Sunteți pe pagina 1din 14

RĂZBOIUL INFORMAŢIONAL

Masterand: Radu MOINESCU

Sun Tzu, Arta războiului: „Întreaga artă a războiului este


bazată pe înşelătorie. De aceea, dacă eşti capabil,
simulează incapacitatea, dacă eşti activ, simulează
pasivitatea. Dacă eşti aproape, fă să se creadă că eşti
departe, şi dacă eşti departe, fă să se creadă că eşti
aproape. Momeşte inamicul pentru a-l prinde în
capcană; simulează dezordinea şi loveşte-l.”

Introducere

Războiul informaţional este o formă de conflict specifică sfârşitului secolului


XX şi începutul secolului XXI, care, prin operaţiile desfăşurate, este un instrument al
descurajării strategice atât în plan global cât şi în diferite teatre de operaţii.
Războiul informaţional ar putea fi definit ca o acţiune de negare, exploatare,
distorsionare sau distrugere a informaţiilor şi a mijloacelor de comandă, control şi de
procesare ale inamicului, protejându-le pe cele proprii, concomitent cu exploatarea
funcţiilor informaţiei militare.
Unele aspecte, specifice conceptului actual de război informaţional, sunt la fel
de vechi ca şi societatea umană, problematica războiului informaţional nefiind nouă
şi nici necunoscută.
Războiul informaţional este diferit de cel clasic. El se desfăşoară insidios şi
eficace prin subversiune fiind o tehnică de slăbire a puterii şi de demoralizare a
personalului; această tehnică este bazată pe cunoaşterea legilor psihologiei, pentru că
vizează opinia publică, cât şi puterea şi forţele armate de care ea dispune. Ea este o
acţiune asupra opiniei prin mijloace subtile şi convergente.
O abordare ştiinţifică a acestui nou tip de război, a fost făcută chiar în anii
războiului rece, când nevoia de informaţii a făcut posibilă perfecţionarea acestuia pe
baza dezvoltării impetuoase a tehnologiei informatice. Identificat şi cuantificat la
mijlocul deceniului şapte, războiul informaţional a fost recunoscut oficial de
gânditorii politico-militari ca un tip distinct de război, la fel de important ca cel
terestru, maritim, aerian si spaţial. Această recunoaştere este determinată în primul
rând de înţelegerea realităţii potrivit căreia omenirea a intrat în era informaţională.
Revoluţia tehnologică în domeniul calculatoarelor şi comunicaţiilor a făcut ca
importanţa informaţiei să crească într-un ritm mai rapid decât înainte, ceea ce a dus la
colectarea, procesarea, păstrarea şi diseminarea acesteia pe distanţe mai mari şi la mai
mulţi utilizatori. În aceste condiţii, este de înţeles preocuparea tot mai mare pe care
statele o acordă războiului informaţional ca război politic, ca parte componentă a
politicii statului, atât pentru promovarea, cât şi pentru protejarea intereselor naţionale.

1
CAPITOLUL I
Războiului informaţional: definire, caracteristici şi componente

Războiul informaţional a devenit mai atractiv şi din punct de vedere militar,


având în vedere multiplicarea numărului de ţinte vulnerabile la atacuri informatice şi
creşterea necesităţii ca acestea să fie apărate. În noile circumstanţe, se constată că nici
cantitatea de informaţii şi nici timpul nu vor mai fi un factor cheie în procesele
politice şi militare de luare a deciziilor. Ca atare, pe timpul situaţiilor conflictuale,
adversarii vor avea acces simultan la cantităţi enorme de informaţii, dar cel care va
deţine cele mai precise şi complete informaţii şi va beneficia de un sistem eficient de
procesare şi protejare a acestora va fi cel avantajat.
Războiul informaţional este o acţiune „întreprinsă pentru obţinerea
superiorităţii informatice prin deteriorarea sistemelor informatice inamice şi
protejarea celor proprii”1.
Războiul informaţional mai poate fi definit ca „acţiunile întreprinse pentru a
dobândi o înţelegere relativ mare a punctelor forte, slăbiciunilor şi centrelor de
greutate ale infrastructurii militare, politice, sociale şi economice ale adversarului”
sau ca „acţiuni întreprinse pentru obţinerea superiorităţii informaţionale în sprijinul
strategiei militare internaţionale, prin afectarea informaţiilor şi sistemului
informaţional ale adversarului, apărându-le în acelaşi timp pe cele proprii”2.
Informaţia reprezintă o lămurire, o veste, o ştire, un element nou în raport cu
totalitatea cunoştinţelor anterioare/prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol
sau grup de simboluri (text scris, mesaj verbal, imagini plastice etc.).
Informaţia este vulnerabilă şi atacabilă. Trebuie protejate trei caracteristici ale
acesteia: confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea.
Confidenţialitatea: în domeniul civil, se vorbeşte despre secretul medical,
secretul bancar etc.; în domeniul militar, se vorbeşte despre secretul de apărare.
Integritatea informaţiilor: în domeniul civil, putem exemplifica prin situaţia
reală a unui cont bancar, iar în domeniul apărării, prin obiectivul ce trebuie atins de o
rachetă. Dacă aceste informaţii sunt modificate fără ştirea autorului, riscurile sunt
uriaşe.
Disponibilitatea: reprezintă accesibilitatea informaţiilor la momentul oportun.
De exemplu, accesul la un serviciu, cum este internetul, sau de exemplu în domeniul
militar, accesul unui stat major la situaţia tactică. Este vorba aici de a proteja
accesibilitatea la informaţie şi, de asemenea, de protecţia suportului de informaţii
(telecomunicaţii, informatică etc.).
Strategia militară a României apreciază că în viitor, pe câmpul de luptă,
confruntările violente se vor manifesta în câmpul informaţional şi al tehnologiei
avansate, al războiului în toate mediile, iar ponderea factorilor cantitativi şi energetici
se va diminua continuu în favoarea celor calitativi şi informaţionali. Succesul forţelor
armate ale României într-un viitor conflict militar va depinde de: evitarea
surprinderii, în special în câmpul informaţional; capacitatea de a riposta eficient;
cooperarea activă cu Forţele partenere (aliate); activarea oportună a forţelor de

1
AAP-6 (2007), Glosar NATO de termeni şi definiţii, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2007.
2
Joint Doctrinefor lnformation Operations, Defense Intelligence Joumal, 1996.
2
rezerva; desfăşurarea cu profesionalism a operaţiilor întrunite; executarea apărării
active; asigurarea protecţiei depline a forţelor.
Elementele metodelor de ducere a acestui tip de război nu mai au o natură
exclusiv militară, fiind din ce în ce mai folosite în cadrul luptei politice pentru
promovarea şi apărarea intereselor naţionale sau de alianţă (coaliţie).
Dispunând de instrumentele şi capacităţile reale din domeniul războiului
informaţional se poate acţiona pentru:
- prevenirea apariţiei unor ameninţări la adresa obiectivelor siguranţei
naţionale şi internaţionale;
- descurajarea prin mijloace informaţionale a entităţilor generatoare a acestor
ameninţări;
- menţinerea controlului asupra gradului şi a ritmului de escaladare a
conflictului.
Angajarea mijloacelor de război informaţional trebuie să se facă din fazele
incipiente ale unei crize, pentru a putea fi folosit întregul spectru al acţiunilor, ca
prime măsuri în opţiunile de descurajare strategică.
Războiul informaţional cuprinde două componente operaţionale: una ofensivă
şi alta defensivă.
Componenta ofensivă se poate manifesta prin exploatarea informaţiilor părţii
adverse (fie prin interferare, fie prin manipulare) desfăşurând: acţiuni distructive
directe şi acţiuni distructive indirecte (inducerea confuziilor prin interferare;
întârziere; saturare sau intoxicare; bruiere sau distorsionare; rutare eronată;
modificare semantică); acţiuni de manipulare prin propagandă, descurajare,
ameninţare cu forţa, demonstraţii, ultimatumuri, precum şi acţiuni terorist-
diversioniste; acţiuni constructive (embargouri – economic, militar, informaţional –;
apel la discernământ politic, militar, economic şi social; apel la sprijin umanitar
internaţional şi declaraţii).
Componenta defensivă se poate manifesta prin: protejarea tehnică hardware a
echipamentelor individuale şi reţelelor de comunicaţii şi calculatoare; creşterea
gradului de redundanţă a informaţiilor; interdicţii organizatorice (asigurate, în special,
de organele de contrainformaţii militare); mascare (camuflare, deturnare, scenarii,
etc.); elemente de securitate hardware şi software (conturi, parole, chei, acoperire
criptografică, etc.).
Din enumerarea succintă a formelor concrete de susţinere a celor două
componente ale războiului informaţional se poate trage concluzia că aria de
cuprindere a acestuia înglobează domenii şi structuri specializate, bine identificate şi
definite, cum sunt: cercetarea şi supravegherea; avertizarea timpurie; gestionarea
crizelor; planificarea operaţiilor; războiul electronic; operaţiunile psihologice;
conducerea forţelor; mass-media (ca structură); comunicaţiile şi informatica;
informaţiile militare; protecţia şi siguranţă militară.

3
CAPITOLUL II
Forme ale războiului informaţional

Formele de bază ale războiului informaţional, care implică protecţia,


manipularea, degradarea şi anularea informaţiei, sunt: războiul de comandă şi
control; războiul „supremaţiei informaţiilor”; războiul electronic; războiul
psihologic; războiul hacker-ilor; războiul informaţiilor economice; războiul în
spaţiul de luptă al realităţii virtuale.
Războiul de comandă şi control (C2W – Command & Control Warfare) –
(forma exclusiv militară a războiului informaţional) are menirea să anihileze
comanda şi sistemele de comandă-control ale unui adversar prin integrarea operaţiilor
psihologice, a securităţii operaţiilor, a inducerii în eroare, a războiului electronic şi a
distrugerii fizice, reciproc sprijinite de către activitatea informativă, în scopul
interzicerii accesului la informaţii, influenţării, degradării, sau distrugerii
capabilităţilor de comandă-control ale adversarilor, concomitent cu protejarea acestor
capabilităţi ale aliaţilor împotriva aceloraşi tipuri de acţiuni.
Războiul de comandă-control reprezintă un subdomeniu al acţiunilor de război
informaţional, fiind utilizat în toată gama de acţiuni militare desfăşurate la toate
nivelurile de conflict şi are două părţi: ofensiv şi defensiv.
Partea ofensivă a războiului de comandă-control are ca scop împiedicarea
funcţionării eficiente a comenzii-controlului pentru blocarea accesului la informaţii,
influenţarea, degradarea sau distrugerea sistemului de comandă-control al
adversarului.
Partea defensivă a războiului de comandă-control vizează utilizarea eficientă a
propriilor forţe în contracararea acţiunilor adversarului pentru a împiedica accesul la
informaţii, influenţarea, degradarea, sau distrugerea sistemului de comandă-control
propriu.
Războiul ,,supremaţiei informaţiilor” – constă în proiectarea, protecţia şi
anihilarea sistemelor care conţin suficiente informaţii (cunoştinţe) pentru a domina un
spaţiu de conflict.
Războiul „supremaţiei informaţiilor” are consecinţe directe, mai degrabă în
aplicarea atacului ţintei decât „octeţii virusaţi”. Pe măsură ce tehnologia senzorilor
devine tot mai performantă (generând produse cu precizie şi fiabilitate ridicate, în
tipuri şi cantităţi diversificate), misiunea dezvoltării, întreţinerii şi exploatării
sistemelor ce „simt” spaţiul de conflict, îi evaluează structura şi transmit rezultatele
către trăgători, atrage după sine creşterea importanţei organismelor militare de mâine.
Războiul electronic – utilizează tehnologia şi tehnica electronică, precum şi
tehnici criptografice pentru a domina spaţiul electromagnetic. Obiectul acţiunilor
acestuia îl reprezintă confruntarea în spaţiul electromagnetic, cu scopul de a distruge
baza fizică de transfer a informaţiilor.
Componentele războiului electronic sunt: sprijinul electronic; atacul electronic;
protecţia electronică.
Războiul psihologic – din perspectiva războiului informaţional, utilizează
informaţia pentru a modifica atitudinile şi opţiunile forţelor proprii, a celor neutre şi
adversarilor, în funcţie de interesele existente, în aşa fel încât să fie afectată
îndeplinirea obiectivelor politice şi militare.
4
Acţiunile de război psihologic nu se limitează la slăbirea moralului populaţiei
inamice, ci încearcă să întărească moralul populaţiei proprii şi să câştige adeziunea
populaţiei considerate în principiu neutră.
Există patru categorii de acţiuni psihologice, astfel: acţiuni împotriva voinţei
naţionale; acţiuni împotriva comandanţilor inamici; acţiuni împotriva forţelor
militare; conflictul cultural.
Războiul hacker-ilor („Pirateria software'') – (HW – Hacker warefare) –constă
în atacuri pasive şi active asupra sistemelor informatice. Sistemele modeme de
comunicaţii de date şi telecomunicaţii sunt, probabil, punctul cel mai slab al
infrastructurii economice şi militare din ţările industrializate, în special după
răspândirea masivă a INTERNET-ului. Hackerii pot să acţioneze pe modem de la o
distanţă convenabilă, fără a se teme că vor fi descoperiţi. Sunt deci necesare măsuri
de protecţie considerabile pentru a împiedica căderea reţelelor de calculatoare în
urma unui atac coordonat, în caz de război. Reţele şi calculatoarele insuficient
protejate pot fi distruse, controlate sau infestate fără a se observa, cu „programe
adormite”, care, la un moment dat, pot fi activate.
Războiul hacker-ilor, centrat pe reţelele de calculatoare şi de comunicaţii,
constă în integrarea flexibilă a acţiunilor din punctele de comandă, a mijloacelor ISR,
sistemelor de tragere şi sistemelor de armament şi de sprijin, pentru ca în final să
permită distorsionarea informaţiilor inamicului şi vitezei lui de reacţie, astfel încât să
poată declanşa o puternică operaţie informaţională.
Armatele ţărilor dezvoltate tehnologic plănuiesc pentru un război viitor să
scoată din funcţiune sau să manipuleze reţelele de comunicaţii de date şi de
telecomunicaţii, precum şi sistemele radar şi de armament, utilizând un spectru larg
de mijloace moderne, printre care se numără şi viruşii informatici şi atentatele prin
INTERNET.
În timpul evenimentelor din decembrie 1989 din România nu este exclus ca în
sistemele de ghidare ale rachetelor antiaeriene să fi fost activate „programele
adormite” pentru apariţia fantomaticelor elicoptere cu terorişti. Acest tip de război
coroborat cu acţiunile psihologice au determinat lansarea fără discernământ a unui
mare număr de rachete antiaeriene.
Războiul informaţiilor economice – reprezintă ansamblul activităţilor
coordonate de căutare, prelucrare şi difuzare a informaţiei despre mediul specific
desfăşurării activităţilor de tip economic, asociind statul şi întreprinderile.
Războiul în spaţiul de luptă al realităţii virtuale (CYBW „cyberwarefare”) –
este în prezent, un „punct de acumulare” al scenariilor futuriste, cercetării
fundamentale şi tehnologice.

5
CAPITOLUL III
Principii de bază ale războiului informaţional

Războiul informaţional are ca bază următoarele principii:


- principiul „decapitării” – comanda şi controlul, suportul decizional,
comunicaţiile, sunt ţinte primare în planificarea operaţiilor informaţionale, în intenţia
de a separa conducerea de execuţie;
- principiul întâietăţii senzorilor – toţi senzorii adversarului trebuie să fie
distruşi sau reduşi la tăcere înainte de angajarea în luptă;
- principiul cunoştinţelor – cât mai multe informaţii trebuie să fie disponibile la
cei care au nevoie de el;
- principiul promptitudinii – stabileşte existenţa unei capacităţi de decizie
scurtă şi a unei politici de urgenţă, ce recunoaşte natura senzitivă a informaţiei;
- principiul interoperabilităţii – sistemele informatice şi de comunicaţii trebuie
să fie, pe cât posibil, interoperabile, astfel încât informaţiile să fie viabile;
- principiul supravieţuirii – strategia şi politicile de control ale războiului
informaţional trebuie centralizate, iar planificarea şi execuţia descentralizate, pentru a
face extrem de dificilă atacarea acestora din urmă;
- principiul ierarhiei – împotriva oricărui adversar trebuie utilizată toată
tehnologia informaţională disponibilă;
- principiul intensităţii – la nivelul operaţional războiul informaţional nu se
controlează de factorul politico-militar; acesta trebuie să furnizeze numai direcţiile şi
treptele de escaladare3.
Intrarea omenirii în era informaţională a determinat recunoaşterea faptului că
războiul informaţional are potenţial de a deveni un tip de război la fel de important ca
şi cel terestru, naval, aerian sau spaţial. Informaţia, în era informaţională, este o armă,
dar, în acelaşi timp şi o adevărată materie primă strategică, necesară deciziei şi
succesului oricărei politici.
În orice stat domeniile de activitate cum sunt cel politic, economic, social,
militar, cultură naţională, credinţă şi tradiţii religioase specific naţionale, precum şi
cel extern pot avea de suferit în urma agresiunilor informaţionale. Războiul
informaţional, prin natura sa, utilizează informaţia ca instrument indispensabil pentru
atingerea scopurilor sale.
Importanţa şi atenţia specială acordată războiului informaţional, preocuparea
pentru perfecţionarea sa şi alocarea unor resurse financiare substanţiale în acest scop
atestă valabilitatea sintagmei potrivit căreia „cine deţine informaţia deţine puterea”.
În această idee, unele state au trecut deja la implementarea în cadrul propriilor
doctrine de securitate a principiului fundamental potrivit căruia „războiul
informaţional este un război permanent”.
Acţiunile de război informaţional acoperă câteva spectre, variat definite şi
divizate, după cum urmează:
a) spectrul social – politic, ideologic, religios, militar, tehnologic, social;
b) spectrele organizaţionale şi de comandă – războiul informaţional în sfera
individului; războiul informaţional în sfera organizaţiilor; războiul informaţional
global;
3
Petrescu Stan, Războiul Informaţional, Editura Militară, 1999, pag. 123.
6
c) spectrul temporal (în sens ciclic) – competiţia, supremaţia; operaţii, altele
decât războiul; criză, conflict, post conflict;
d) spectrul de conflict – cooperare informaţională; competiţie informaţională;
confruntare informaţională;
e) spectrul defensiv-ofensiv (ca natură a războiului informaţional).

7
CAPITOLUL IV
Forme principale, procedee de luptă,
forţe şi mijloace de ducere a războiului informaţional

1. Formele principale de ducere a războiului informaţional


Formele principale de ducere a războiului informaţional, conform
specialiştilor militari, sunt: acţiunea informaţională, atacul informaţional, lupta
informaţională şi operaţia informaţională.
Acţiunea informaţională reprezintă folosirea organizată a forţelor şi
mijloacelor de luptă informaţională în mod organizat pentru îndeplinirea misiunilor
de obţinere sau păstrare a superiorităţii informaţionale asupra inamicului.
Atacul informaţional cuprinde totalitatea acţiunilor informaţionale active,
desfăşurate de forţele şi mijloacele unor unităţi diferite, asupra unui element sau unui
grup de elemente ale sistemelor informaţionale ale inamicului, în scopul îndeplinirii
misiunilor tactice parţiale de luptă informaţională.
Lupta informaţională reprezintă totalitatea acţiunilor şi atacurilor
informaţionale, desfăşurate după o idee comună de către forţele şi mijloacele speciale
pentru îndeplinirea unei misiuni operative a luptei informaţionale4.
Operaţia informaţională constituie totalitatea misiunilor specifice desfăşurate
corespunzător scopului, locului şi timpului prevăzut pentru acţiunile, atacurile şi
luptele informaţionale, având la bază intenţii unice în scopul îndeplinirii misiunilor
de război informaţional în teatrul de acţiuni militare, la nivel operativ sau strategic.

2. Procedeele de ducere a războiului informaţional


Procedeele luptei informaţionale sunt de trei categorii de bază: de forţă,
inteligente şi combinate.
Procedeele de forţă se bazează pe distrugerea obiectivelor luptei
informaţionale prin diferite categorii de armament (clasic, radioelectronic,
informatic) pentru obţinerea superiorităţii informaţionale prin diferenţa cantitativă a
informaţiei necesare pentru îndeplinirea misiunii de conducere a trupelor.
Procedeele inteligente sunt orientate spre intoxicarea cu informaţii credibile a
conducerii inamicului şi se materializează prin diferenţa calitativă a informaţiilor.
Procedeele combinate includ cele două procedee şi asigură calitativ şi
cantitativ superioritate informaţională asupra situaţiei de luptă.
În cadrul luptei informaţionale distingem două grupuri de bază: ofensive şi de
apărare. Dintre acestea, de regulă, se folosesc următoarele modalităţi: de blocare, de
distragere a atenţiei, de imobilizare, de epuizare, de simulare, de dezintegrare
(dezbinare), de liniştire, de intimidare, de provocare, de suprasolicitare, de sugerare,
de constrângere, de deblocare şi de identificare.
O imagine realistă a urmărilor provocate de un război informaţional, în care
viaţa cotidiană ar putea fi bulversată complet, ar genera cele mai diverse manifestări,
cum ar fi: lipsa căldurii, a gazelor, apei şi energiei electrice în locuinţe şi centre
industriale; scăderea producţiei; şomajul peste limitele prevăzute; scăderea puterii de
cumpărare a populaţiei; tensionarea situaţiei sociale, greve, încercări de lovituri de
stat şi nesupunerea maselor în faţa legilor; blocarea sistemelor financiar-bancare şi
4
Arădăvoaice Gheorghe, Războiul de azi şi de mâine, Editura Militară, 1999, Bucureşti, pag. 54.
8
devalorizarea monedei naţionale; izolarea ţării respective faţă de comunitate a
internaţională, limitarea accesului la resursele strategice; influenţarea deciziilor
politice şi ale organelor administraţiei de stat de către cercuri străine de interesele
statului. Toate aceste posibile dereglări pot fi materializate prin coroborarea cu
acţiunile clasice şi cu creşterea în intensitate a atacurilor specifice acţiunilor
informaţionale care ar viza:
- compromiterea prin mass-media a conducerii instituţiilor fundamentale ale
statului respectiv şi a personalităţilor din conducerea acestora;
- asasinarea (tentative de asasinare) unor personalităţi străine aflate în vizite
oficiale;
- acţiuni de sabotaj la obiectivele economice de importanţă vitală
(hidrocentrale, centrale atomo-nucleare, accidente chimice şi industriale etc.)
desfăşurate de elemente terorist-diversioniste şi apariţia de formaţiuni ilegal înarmate
care sprijină politica antinaţională a unor grupări politice care au interese diferite de
ale statului respectiv;
- compromiterea şi ridiculizarea valorilor naţionale;
- exploatarea stării de neputinţă a autorităţilor statului în anumite situaţii
determinate;
- atacul agresiv asupra psihicului populaţiei şi declanşarea unor stări tensionate
de nesiguranţă a zilei de mâine.
Orice acţiune informaţională trebuie să fie precedată de o aşa-numită pregătire
informativă a spaţiului confruntării; această pregătire necesită:
- cunoaşterea cerinţelor tehnice ale unor numeroase sisteme informaţionale;
- cunoaşterea influenţelor de ordin politic, economic, social şi cultural;
- capacitatea de a realiza modele care să reprezinte spaţiul confruntării şi ţintele
vizate;
- înţelegerea procesului decizional al adversarului;
- cunoaşterea în detaliu a elementelor biografice a factorilor de decizie
importanţi ai adversarului, de pe diferite niveluri decizionale, pentru a putea cunoaşte
astfel motivaţiile şi stilul de conducere;
- cunoaşterea influenţelor de ordin geografic, atmosferic care se manifestă în
cadrul zonei de responsabilitate asupra modului de desfăşurare a acţiunilor proprii şi
ale adversarului.
Analiza, prelucrarea, corelarea şi diseminarea rapidă a acestor informaţii vor
identifica informaţiile relevante pentru planificarea şi desfăşurarea operaţiilor
informaţionale.
Pentru îndeplinirea scopurilor acţiunilor, atacurilor, luptelor şi operaţiilor
informaţionale, va fi folosită întreaga gamă de procedee de luptă informaţională.

3. Forţe şi mijloace specializate de ducere a războiului informaţional


3.1. Forţe specializate de război informaţional5:
- hack-eri – cei ce pătrund fraudulos pentru a demonstra vulnerabilitatea
sistemele de calcul şi reţelelor prin exploatarea sistemelor administrate deficient sau a
punctelor slabe ale sistemelor;

5
11 Petrescu Stan, Războiul Informaţional, Editura Militară, 1999, pag. 102.
9
- crack-eri – cei ce pătrund în sistemele de calcul, încercând să distrugă, să
modifice (altereze) informaţiile sau să exploateze informativ aceste sisteme;
- phreak-eri – exploatează liniile telefonice, sistemul telefonic celular pentru
fraudă, frauda de cartele electronice şi carduri bancare;
- socio-ingineri – culegători de informaţii prin fraudă, de parole sau informaţii
vitale;
- hrasher-ii (bătăuşii) – utilizează metode de culegere fizică a informaţiilor;
- dimpster-ii (scafandrii sau căutătorii în gunoaie) – umblă în gunoaiele
organizaţiei pentru a găsi informaţii valoroase;
- hack-erii de cablu TV – folosirea gratuită a emisiunilor TV;
- creatorii de viruşi;
- screen droppers (culegătorii de ecran) – monitorizează de la distanţă, pe
ascuns, ecranele calculatoarelor utilizând radiaţia electromagnetică a acestora;
- utilizatorul intern – oricine din cei de mai sus care au acces oficial nelimitat
la informaţii şi sistemul intern ale organizaţiei.
3.2. Mijloace specializate de război informaţional – tipuri de atacuri:
- virus calculator – cod care se auto-reproduce şi „infectează” pe ascuns codul
executabil existent într-un sistem de calcul;
- cal-troian – cod ce are ascunse efecte colaterale, realizând interogarea web-
site-urilor de interes cu cod;
- vierme – cod auto replicat ce utilizează funcţionalitatea reţelei, de exemplu
mecanismele de distribuţie prin e-mail, pentru a se împrăştia; acţionează pasiv, în
fundal; acţiunile se materializează în distrugeri de fişiere, blocare sau ocupare de
spaţiu pe disc etc.;
- bomba logică/bomba cu ceas – reprezintă o porţiune ascunsă de cod care se
declanşează/execută la îndeplinirea unei condiţii filtrate extern/controlată din afară;
- torpedo logic – un tip de virus ce încearcă să avanseze către o mulţime de
scopuri, având sistem sau program de livrare a consecinţelor;
- manipularea datelor – variază de la discreditarea integrităţii informaţiei până
la schimbarea biţilor datelor la video-morfologie, în care informaţia video sau chiar
imaginea este manipulată;
- uşa din spate – portiţă în sistem lăsată de programator sau de administratorul
de reţea/sistem; permite utilizatorilor neautorizaţi să obţină accesul la o parte sau
chiar la întregul sistem;
- proiectarea sistem – pentru fiecare sistem de operare, software reţea,
elemente de comutare reţea şi echipamente de protecţie de graniţă (ziduri de foc,
gărzi) listele cu vulnerabilităţile şi programe petic sunt publicate periodic;
- depăşirea de memorie – bombardarea unui sistem cu foarte multe cereri aşa
încât sistemul nu poate face faţă fluxului de intrare, rezultând un refuz pentru
utilizatorii autorizaţi;
- proiectarea circuitelor – realizarea tehnică a circuitelor într-un astfel de mod
care să ofere posibilitatea ca fiecare circuit să ofere o „uşă prin spate” sau o „bombă
logică”;
- cutii albastre – utilizate pentru pătrunderea pe linii telefonice şi „jocul” cu
semnale electronice în scopuri neautorizate;

10
- apelator de urgenţă – o setare software şi modem ce permite apelarea
secvenţială rapidă a listelor de numere de telefoane în scopul de a detecta modem-uri
active sau linii telefonice ce permit „dialogul după” – pe baza cărora pot fi realizate
activităţi neautorizate;
- mijloace în mediul electromagnetic – înregistrarea informaţiei utilizând
radiaţia ecranelor; interferarea cu semnale radio; pulsuri electromagnetice, încărcarea
şi chiar distrugerea circuitelor de sistem.
Pentru atingerea obiectivelor de interes naţional şi militar, operaţiile
informaţionale se integrează cu operaţiile militare clasice cu scopul principal de a
domina informaţional adversarul. Acest scop se poate atinge prin:
- lupta pentru informaţii (despre adversar, forţele proprii, populaţie, mediu
etc.);
- lupta împotriva informaţiilor adversarului (alterarea fluxului informaţional al
acestuia, difuzarea de informaţii false, inducerea în eroare/dezinformarea
adversarului, acţiuni de afectare a funcţionalităţii mijloacelor adversarului);
- acţiuni desfăşurate cu ajutorul şi prin intermediul informaţiilor (operaţiilor
psihologice; culegerea şi exploatarea informaţiilor relaţii publice; relaţii civili-
militari);
- acţiuni pentru protecţia informaţiilor, a mijloacelor informaţionale şi a
sistemelor de comandă-control proprii.
3.3. Tipurile operaţiilor informaţionale se împart în două mari categorii:
operaţii informaţionale ofensive şi operaţii informaţionale defensive.
Operaţiile informaţionale ofensive implică folosirea integrată a capacităţilor şi
activităţilor desemnate, sprijinite de activitatea informativă (intelligence), cu scopul
de a afecta factorii de decizie, de a perturba procesul decizional şi de a promova
propriile obiective; acestea integrează într-o concepţie unitară următoarele tipuri de
acţiuni şi activităţi:
- operaţiile psihologice – destinate a transmite anumite informaţii şi indicaţii
către exterior, în scopul influenţării atitudinilor, motivaţiilor, raţionamentelor şi în
final a comportamentului altor entităţi (guverne, structuri militare, organizaţii,
grupuri, indivizi);
- inducerea în eroare – vizează factorii de decizie prin afectarea proceselor şi
sistemelor de culegere, de analiză şi de difuzare a informaţiilor de către adversari;
- atacul electronic – cuprinde ansamblul acţiunilor letale şi non-letale în care
energia electromagnetică este utilizată pentru degradarea, neutralizarea sau
distrugerea capabilităţilor de luptă ale adversarului;
- distrugerea fizică – se referă la folosirea mijloacelor de distrugere asupra
ţinte lor informaţionale, ca element component al eforturilor integrat reprezentat de
operaţiile informaţionale;
- relaţiile cu publicul – pot contribui la desfăşurarea operaţiilor informaţionale
ofensive prin difuzarea de informaţii corecte şi oportune către auditoriul intern şi
extern, prin informarea despre scopurile, posibilităţile şi intenţiile dorite;
- relaţiile civili-militari – totalitatea activităţilor prin care factorii de decizie
stabilesc şi dezvoltă relaţii între forţele proprii şi autorităţile civile, resursele şi
instituţiile din zonele proprii, neutre sau inamice în care sunt desfăşurate aceste forţe.
Ţintele vizate prin acest tip de operaţii informaţionale sunt următoarele:
11
- oamenii (factori de decizie, trupe, populaţie);
- relaţiile de toate categoriile existente între elementele care compun sistemele
informaţionale;
- nodurile din compunerea sistemelor informaţionale.
Operaţiile informaţionale defensive integrează şi coordonează politicile,
procedurile, acţiunile, personalul şi tehnologia în scopul protejării şi apărării
informaţiilor şi sistemelor informaţionale; acestea integrează într-o concepţie unitară
următoarele tipuri de acţiuni şi activităţi:
- siguranţa informaţională – protejează şi apără informaţiilor prin asigurarea
disponibilităţii, integrităţii, autenticităţii, confidenţialităţii şi imposibilităţii ignorării
acestora;
- securitatea informaţională – asigură protecţia şi apărarea sistemelor
informaţionale împotriva accesului neautorizat, a modificărilor conţinutului
informaţiilor aflate în faza de stocare, prelucrare sau tranzit şi împotriva interzicerii
accesului utilizatorilor autorizaţi către aceste informaţii;
- securitatea fizică – urmăreşte asigurarea unui grad de protecţie fizică a
infrastructurii informaţionale şi a unor capacităţi de reacţie în cazul detectării
atacurilor;
- securitatea operaţiilor – reprezintă procesul de identificare a informaţiilor de
importanţă critică, de analizare a activităţilor proprii care pot fi observate de către
sistemul informativ al adversarului, a indicaţiilor pe care acest sistem le-ar putea
obţine, corela şi interpreta, pentru a deduce, prin interferenţă, informaţii de
importanţă critică;
- contra-inducerea în eroare – se referă la eliminarea, neutralizarea sau
diminuarea efectelor generale de acţiunile de inducere în eroare ale adversarului sau
prin exploatarea efectelor generate de acestea;
- contrapropaganda – are ca scop demascarea încercărilor adversarului de a
desfăşura acţiuni de propagandă şi a scopurilor acestora;
- contrainformaţiile – se referă la furnizarea de informaţii şi desfăşurarea de
activităţi, care să protejeze informaţiile proprii împotriva spionajului, sabotajului sau
acţiunilor teroriste;
- protecţia electronică – cuprinde ansamblul de măsuri adoptate pentru
protejarea forţelor şi asigurarea funcţionării stabile a sistemelor electronice proprii în
condiţiile acţiunilor de atac electronic desfăşurate de inamic sau în condiţiile
existenţei de perturbaţii electromagnetice; sprijinul electronic contribuie la
cunoaşterea situaţiei generale şi la realizarea avertizării, prin descoperirea,
identificarea şi localizarea surselor de energie electromagnetică care se pot constitui
în ameninţări;
- relaţii publice – contribuie la siguranţa informaţională prin difuzarea de
informaţii, care descriu fapte şi situaţii, în scopul contraatacării acţiunilor de inducere
în eroare şi de propagandă ale adversarului;
- operaţii informaţionale speciale.

12
CONCLUZII

Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a evoluat foarte mult şi oferă acum


soluţii pentru multe dintre preocupările omenirii, şi, implicit, pentru domeniul militar.
Este de asemenea evident, evidenţiere mult vizibilă în business, că nu tehnologia
reprezintă punctul nevralgic al unui sistem, ci cultura organizaţională şi structura
operaţională. Din acest motiv, trebuie subliniat încă o dată că, în ceea ce priveşte
Războiul informaţional, tehnologia oferă soluţii la toate provocările teoretice enunţate
de către iniţiatorii conceptului sau de către responsabilii militari, dar nu poate înlocui
aspectele referitoare la resursa umană.
Totodată, trebuie menţionat faptul că informatizarea globală a societăţii, poate
duce într-un viitor apropiat la folosirea mai intensă a armei informaţionale
contemporane pe timpul războiului informaţional.

13
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Preşedinţia României, Strategia de Securitate Naţională, Bucureşti, 2007.

2. Guvernul României, Carta albă a securităţii şi apărării naţionale,

Bucureşti, 2004.
3. Strategia Militară a Românei, ed.2007, www.mapn.ro
4. Stan PETRESCU, Războiul Informaţional, Editura Militară, Bucureşti,
1999.
5. Gheorghe ARĂDĂVOAICEI, Războiul de azi şi de mâine, Editura Militară,
Bucureşti, 1999.
6. Sun Tzu, Arta Războiului, Editura Antet, Bucureşti, 1993.
7. Alvin şi Hedi Toffler, „Război şi antirăzboi”, Editura ANTET XX PRESS,
Bucureşti, 1995.
8. Joint Doctrine for Jnformation Operations, Defense Intelligence Journal,
1996.
9. Henri Pierre CATHALA, Epoca dezinformării, Editura Militară, Bucureşti,
1991.

14